‘II. Trăsăturile definitorii ale limbii româneRomâna este o limbă romanică deoarece elementele sale constitutive: sistemul

fonetic, structura gramaticală, cea mai mare parte a fondului lexical principal şi a vocabularului activ sunt de origine latină.

2.1. Nivelul foneticProcesul complex de transformare a latinei populare în limba română a acţionat la

fiecare nivel al limbii române. La nivel fonetic au acţionat mai multe legi. Cuvintele din limba latină populară au intrat în limba română fie aşa cum erau folosite la vremea romanizării, fie cu anumite modificări.

Principalele modificări fonetice care au acţionat asupra cuvintelor latineşti în trecerea lor spre limba română sunt:

a. Căderea finalelor;Ex. : SOLEM -> SOLE -> SORE

GULAM -> GULA -> GURAb. Transformarea în „L” intervocalic în „R”;c. Trecerea grupului „CT” în „PT”;

-CT- -> -PT-Ex. : NOCTEM -> NOCTE -> NOPTE -> NOAPTE ( moştenit ) NOCTURN – împrumutat

d. Trecerea grupului „GL” în „GHE”/ „GHI”;Ex. : GLEMUS –> GLEMU –> GHEMUS –> GHEM

e. Grupul „CL” în „CHE” / „CHI”;Ex. : OCULUS -> OCLU -> OCHIU -> OCHI (moştenit) OCULAR – împrumutat

f. Trecerea lui „B” intervocalic la „V” şi apoi dispariţia lui ;Ex. : CABALLUS -> CABALLU -> CAVALLU -> CALLU -> CALU -> CAL ( moştenit ) CABALIN – împrumutat

g. Reducerea dubletului „LL” la un singur „L” ;Ex. : BUBALLUS -> BUBALLU -> BUVALLU -> BUALLU -> BUALU -> BUARU -> BOUR

www.referat.ro

h. Transformarea unor vocale latineşti urmate de consoanele „M” sau „N” în „Î/” fie în „U” ;Ex. : LANA -> LÂNĂ BONUS -> BONU -> BUN BENE -> BINE

i. Modificarea unor consoane urmade de vocala „I” .Ex. : TIBI -> ŢIE DICO -> DZIC -> ZIC. Sistemul fonetic moştenit din limba latină este format din totalitatea sunetelor

existente in limba română contemporană, cu excepţia sunetelor : „Ă” „Ş”şi „H” care provin din limba daco-getă.

2.2.Structura gramaticală ( sistemul morfologic şi sintaxa )Limba română a moştenit din limba latină populară, reorganizând şi simplificând,

declinările substantivelor ( trei în limba română, faţă de cinci în limba latină ), sistemul cazurilor, patru tipuri de conjugare, adjectivul, articolul, modurile şi timpurile verbale, precum şi pronumele, mare parte a numeralelor, numeroase adverbe, interjecţii dar mai ales prepoziţiile şi conjuncţiile.

Sintaxa limbii române menţine caracteristicile latinei populare. Aceleaşi funcţii sinaxice ca în limba latină , mai exact: subiect, predicat, atribut, complement.

2.3.VocabularulÎn limba română, cuvintele cu cea mai mare putere de circulaţie sunt cele de

origine latină. Din fondul principal lexical aproximativ 58-60 % sunt de origine latină, restul fiind din daco-getă, slavonă,maghiară, turcă, greacă sau alte limbi cu care poporul romăn a intrat în contact.

Pentru ca un cuvânt să facă parte din fondul prinipal lexical trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- Să fie cunoscut de către toţi vorbitorii;

- Să aibă frecvenţă mare în vorbire;

- Să aibă vechime mare în limbă;

- Să intre în multe expresii şi locuţiuni („cap”- „a-şi face de cap”, „a fi capul răutăţilor”, „ a fi capul răscoalei”, „cu noaptea-n cap” ş.a. ) ;

- Să dea naştere unor noi cuvinte prin derivări cu sufixe si prefixe, prin conversiune sau schimbarea valorii gramaticale .Îmbogăţirea vocabularului limbii române se face mai lesne prin împrumuturile din

limbile romanice surori (franceză, italiană, spaniolă) .La nivelul lexicului, româna preia o majoritate covărşitoare de cuvinte,

semnificativă fiind frecvenţa lor în uzul curent :-substantive denumind : - părţile corpului (barbă,braţ, cap, creier, dinte, faţă, gură, inimă, mână );

-membrii familiei (cumnat, frate, ginere, mamă, nepot, soră, tată, unchi);

-elemente ale naturii (apă, câmp, lac, munte, pădure);-elemente ale vegetaţiei (arbore, ceapă, codru, floare,grâu, iarbă,

măr);-animale(albină, arici, armăsar, bou, cal, câine)ş-unităţi ale timpului (an, azi, dimineaţă, iarnă, lună, noapte,

săptămână).-verbe care indică acţiuni esenţiale (a aduce, a ajunge, a alerga, a asculta, a auzi, a bate, a bea, a cădea, a cânta, a cere, a cunoaşte, a fi, a fugi, a intra,a învăţa, a judeca, a lua).

2.4.Substratul Se consideră că aparţin fondului autohton traco-dac aproximativ 150-175 de cuvinte (după unii cercetători, numărul cuvintelor daco-gete folosite şi azi în limba română, ar fi mult mai mare ). Dintre acestea se pot enumera: baltă, barză, brad, brâu, buză, căpuşă, cătun, cioară, coacăză, copac, groapă, grumaz, mal, mazăre, măgură, mânz, năpârcă, pârâu, pupăză, strungă, şopârlă, vatră, viezure. Ar putea aparţine limbii daco-gete şi cuvintele cu origini nesigure, ca: brânză, brusture, sau cu etimologii multiple: mărar, ţap.

Tot din daco-getă provin şi câteva toponime: nume de râuri şi localităţi ca: Argeş, Criş, Motru, Mureş, Olt .

De la daco-geţi se păstrează sunetele „Ă”, „Ş” şi „H”; şi tot din limba de substrat provine un element de morfosintaxa, anume modul de formare al numeralelor cardinale de la unsprezece la nouăsprezece şi a celor care denumesc zecile.

2.5 Influenţe asupra limbii româneContactul românilor cu popoarele vecine si cu altele mai îndepărtate prilejuite de

relaţiile politice, economice, social-culturale, a determinat pătrunderea în limba română, în diferite etape ale evoluţiei sale, a unor cuvinte din alte limbi.

Theodor Hristea, în lucrarea sa "Sinteze de limbă română", afirmă : “Influenţele exercitate asupra limbii române sunt foarte variate şi ele explică mult discutata eterogenitate a vocabularului românesc judecat în ansamblu […] aceste influenţe n-au schimbat esenţa Latină a limbii noastre. În schimb au influenţat fizionomia ei lexicală.”

-2.5.1 Influenţa slavă asupra limbii româneCea mai importanta influenţă asupra limbii romăne incepe cu mijlocul secolului al

VI-lea, odata cu migraţia slavilor pe teritoriile de la sud de Dunăre şi pe cele de la nordul fluviului, convieţuind cu populaţia daco-romana şi treptat fiind asimilaţi.

Procesul, deosebit de activ între secolele al VII-lea – al X-lea, prelungidu-se până după secolul al XIII-lea, are drept consecinţe majore bilingvismul slavo-roman, reorganizarea Bisericii şi oficierea slujbei in slavonă, reorganizarea statală în cnezate şi voievodate. Ulterior secolului al XIII-lea, în diferite etape istorice, limba română a recurs la împrumutri slave, prin intermediul limbilor vecine :bulgara, sarbo-croata, ucraineana, rusa.

Lexicul de provenienţă slavă conţine mai ales 1. substantive commune care privesc :

Omul şi familia (babă, gât, gleznă, nevastă) Casa,obiectele de uz casnic şi uneltele (ciocan,cleşte, coasă,

grajd,lopată,ogradă,pivniţa,sat,uliţă) Flora şi fauna (hrean, ovăz, bivol, cocoş,rac) Elemente ale naturii (crâng,deal,iaz,izvor,luncă) Termeni bisericeşti (mucenic, monah, pomană, schit,sfânt,slavă) Noţiuni abstracte (duh, milă, muncă ,noroc,nevoie,silă);

2. substantive proprii care privesc : Nume de persoane (Bogdan, Dan, Cârstea, Neagu, Radu) Nume de locuri (Comarnic, Cozia, Ialomiţa, Ilfov, Prahova)

3. verbe : (a citi, a clădi, a dărui, a hrăni, a iubi, a logodi, a munci, a plăti, a pomeni)

4. adjective : (drag, lacom, mândru, prost, scump, viteaz, voinic, zdravăn, vesel)

5. majoritatea sufixelor : (-ac, -alnic, -anie, -aş, -că, -ean)

-2.5.2.Împrumuturile in limba română Contactul românilor cu popoarele vecine si cu altele mai îndepărtate prilejuite de

relaţiile politice, economice, social-culturale, pe parcursul unei istorii frământate, până în actualitate, a determinat intrarea în limba română a unor cuvinte din alte limbi, cele mai importante fiind citate mai jos :

bulgară : argat,blană, bogdaproste, borcan, bujor; engleză : aisberg, barman, bişnita, blufa, crenel, lider; franceză : abajur, abandona,bursă, buton, cabină, caiet; germană : abţibild, agentură, bilanţ, blat. cartof, diblu,şurub; greacă : aerisi, anapoda, anost, buzunar, cais, castan, catarg, ieftin; italiană : abate, agenţie, armată, asediu, balsam, drapel; maghiară: alcătui, adălmaş, alean, arpacaş, bănui,catană; neogreacă : agheazmă, agonisi, amvon, istericale, molimă; turcă : abanos, acadea, acaret, ageamiu,alai, cafea,geam; ucraineană : borş, burlac,calic, cuşcă,drug, holtei,horn.