OBICEIURI DE NUNTĂ

IN AREALUL JUDEŢULUI CLUJ

Nunta constituia unul din cele mai importante momente ale vieţii comunităţilor tradiţionale, însemnând pragul de trecere existenţială de la tinereţe (junie) la un nou statut social, acela de om căsătorit, întemeietor de nucleu familial, în cadrul colectivităţii. Nunta era în acelaşi timp un ceremonial complex, cu numeroase ritualuri şi rituri, având multiple semnificaţii de ordin social, economic, moral, comportamental, religios. Ea însemna cea mai importantă sărbătoare a tinerilor, a familiei, a comunităţii, căreia i se stabileau anumite perioade calendaristice (câşlegile), un spaţiu de desfăşurare (sacralizat prin riturile specifice), o recuzită specifică, o costumaţie tradiţională de sărbătoare, personaje (actanţi), un festin deosebit al colectivităţii, o desfăşurare remarcabilă a unor performanţe folclorice, muzicale, coregrafice etc.

.Nunta tradiţională se desfăşura pe trei etape importante : rituri preliminare, liminare şi postliminare.

I Rituri preliminare

1.Peţitul:2.Tocmeala pentru zestre3.Stabilirea zilei de logodnă (“credinţarea”)4.Stabilirea zilei de nuntă

1.Peţitul se făcea de către june, însoţit de părinţi, acasă, la familia fetei. Dacă răspunsul părinţilor fetei era afirmativ, urma: 2.“tocmala pentru zestre”, fiind vorba de pământ, vite, oi, etc., veşminte, ţoluri, cergi, lepedeie, ştergare etc.- pe care părinţii le dădeau ca zestre pentru tânăra familie.

3. Logodna se făcea acasă la viitoarea mireasă, la biserică sau la primărie când “băgau cărţile”, adică se prezentau actele de identitate ale tinerilor.

4. Nunta era stabilită numai în perioada “câşlegilor” ( după Bobotează, până la începerea Postului Paştilor, după Rusalii, până la Postul Sfintei Marii, 1-15 august- după Sfânta Marie Mică- 8 septembrie-, până la începerea Postului Crăciunului, 15 noiembrie).

Nunta tradiţională se organiza numai în ziua de duminică, uneori însă şi joia. Ţinea 2-3 zile.

Zestrea miresei (veşminte, ţesături, aşternuturi de pat, perini, ştergare etc.) erau puse în “lada de zestre”, numită şi lădoi, ladă, cufăr, canapei etc., urmând a fi pusă în carul în care era dusă şi mireasa la casa mirelui.

5.Chemarea la nuntăPărinţii şi mirii îşi invitau rudeniile apropiate. Pe ceilalţi oaspeţi îi invitau 2-4

“chemători”, din partea mirelui şi a miresei. Uneori mergeau doi feciori din partea mirelui şi două fete din partea miresei. Erau îmbrăcaţi în costume tradiţionale, încinşi cu panglici

1

tricolor, iar în mâini duceau o ploscă cu ţuică ori un colac şi “botă de chemător”(numită local “palţău”), împodobită cu panglici colorate. Pe baston încrestau câţi invitaţi vor participa la nuntă. În unele localităţi, cei care acceptau invitaţia dăruiau câte un ou, pentru a “da semn” că vor merge la “uspăţ” (nuntă) Îndătinat era şi gustatul din ţuica aflată în ulciorul chemătorului, atunci când se accepta invitaţia.

6.Pregătirea costumelor ceremoniale de nuntăCostumele ceremoniale ale mirilor erau pregătite cu mult înainte de nuntă, doar

“însemnele” specifice fiind alcătuite în ultima săptămână dinaintea nunţii.Mirele purta pe cap “clop negru” sau căciulă, cu “pană” din flori de muşcată şi zgardă

de mărgele, uneori având şi o pană de păun. Această podoabă era pregătită de mireasă, care-i dăruia şi “însemnul de mire”, o batistă albă, brodată cu motive florale policrome, pe care i-o punea ea însăşi sau “druştele”, la brâu, prinsă de cureaua lată din piele. La acest moment ceremonial mai participau familia şi rudeniile apropiate, alteori doar naşii.“Însemnul” de la pălărie era scos după secvenţa nupţială a “cinstirii miresei”, alteori doar a doua zi sau chiar peste o săptămână.

Mirele purta pieptar înfundat, brodat cu mătase, (în culorile specifice subzonei, negru, în ţinuturile de munte, policrom, în aşezările de dealuri şi de câmpie) cizme negre, cu tureac tare, iar iarna suman, peste cămaşa albă, brodată cu aţică alb-gălbuie ori cu mărgeluţe colorate, la guler, “pumnari” şi la piept. Avea cioareci albi, din pănură de lână sau pantaloni albi ori negri, din stofă ţesută în casă, din lână.

Acest costum îl mai purta la sărbătorile mari, încă un an după căsătorie, apoi îl păstra până la moarte, când cel decedat era înveşmântat cu hainele de mire..

Mireasa era îmbrăcată în dimineaţa nunţii, de către naşă şi “druşte” (prietenele ei). Fetele se adunau cu o seară înainte de nuntă, la mireasă, “ca să cânte cununa”(“curuna”, “muruna”) acest rit fiind numit pe Valea Someşului şi “gojitul miresei”, adică “bocirea miresei”, semnificând “moartea rituală” a fetei, care se despărţea de junie, trecând în alt statut familial şi social.

Îmbrăcatul miresei se făcea într-o încăpere sau casă învecinată, în vreme ce mirele cu oamenii din alaiul său se aşezau la masă, unde o aşteptau 2-3 ore, până când era gata. În acelaşi timp se împlinea şi ritul de triplă disimulare magică, prezentându-i-se mirelui trei false mirese, o fetiţă, o bătrână şi o altă fată. Finalitatea acestui rit era aceea de îndepărtare a forţelor malefice care ar fi putut ameninţa destinul tinerei mirese.

Cununa miresei (“curuna”) era alcătuită din mărgele, sasău şi busuioc, legate cu fire de lână roşie şi albastră, pe un cerc împletit din nuiele verzi de salcie, considerată ca arbust sacru, aducător de noroc şi fertilitate. Părul era împletit într-o singură coadă, alcătuită din 12 şuviţe. Sub cunună se punea “hobotul din jolj alb”, mai târziu fiind înlocuit cu “şlaierul” din mătase.

Până la primul război mondial, în toate satele din arealul Clujului, după ceremonialul religios de la biserică, naşa o “îmbălţa”pe mireasă, adică îi punea pe cap “balţul”, o fâşie lungă din pânză albă, ca însemn al căsătoriei şi ca “punte albă”, simbolică, spre altă stare existenţială. Punerea“balţului” era momentul de “prag” în ritul de trecere spre viaţa nouă, de femeie căsătorită şi mamă.

2

La miezul nopţii, după ritualul “cinstirii miresei”, cu daruri şi bani,, naşa “o învelea” nevesteşte, despletindu-i părul şi făcându-i conciul, peste care punea o “ceapţă” , basma mică, albă şi broboada mare, din pânză albă, “potilatul”. Aproximativ după primul război mondial, broboada albă a fost înlocuită cu năframa mare, neagră, cu ciucuri lungi, pe care i-o dăruia miresei, soacra, atunci când o primea în casă, la “uspăţul mirelui”.

Costumul miresei era format din cămaşa albă, cu “ciupag” cusut pe creţuri, la piept, cu poale din pânză albă, catrinţe “cu trup vânăt” perechi, (port specific în aproape toate zonele Transilvaniei), mai târziu cu două catrinţe negre din postav, în satele de câmpie, iar la munte cu o catrinţă “cu trup vânăt” la spate şi în faţă cu un şorţ mare din lână neagră. Încălţămintea o constituiau cizmele din piele moale, roşie sau neagră. Peste cămaşă se îmbrăca pieptarul “desfundat” (descheiat în faţă), brodat cu mătase şi ţundra din pănură de suman, obligatorie în portul de mireasă, indiferent de anotimp.

În timpul îmbrăcării mirilor, cântau muzicanţii, cu fluierul, vioara, cimpoiul, care acompaniau cântecele şi oraţiile fetelor, ca şi strigăturile şi oraţiile chemătorilor la nuntă şi ale “starostelui”, (“vornicul”, “tarostele”), conducătorul ceremonialului nupţial..

7. Stabilirea persoanelor cu rol ceremonial

Mire-mireasăNaşi: 1-2 perechi, care au fost naşii de botez ai mirilorConducătorul nunţii “vornic”, “staroste”,“taroste”. Funcţiile acestuia erau :

organizarea nunţii, conducerea alaiului nupţial, rostirea oraţiilor de nuntă, adunarea darurilor, primirea “iertăciunile din partea mirilor” pentru părinţi şi rudenii Ca însemne distinctive, purta un ştergar prins peste piept, în diagonală, o traistă din piele, ploscă cu ţuică în mână “colac pe mânî” şi un baston împodobit cu intarsie de cositor şi panglici tricolor.

“Fraţii de mire şi surorile de mireasă”, “druştele”- îi însoţeau pe miri în toate secvenţele rituale ale nunţii.

Chemătorii la nuntăStegarul“Socăciţa”, bucătăreasa la nuntă şi cea care dăruia naşilor o găină âmpodobită,

rostind “Descântecul la găină”.

8. Pregătirea spaţiului de desfăşurare a nunţii:- punerea a câte doi brazi la poarta mirelui şi la aceea a miresei- împodobirea locuinţelor, pregătirea meselor pentru nuntaşi

9. Împodobirea steagului de nuntă (“macăul), cu 1-2 săptămâni înainte de nuntă, mai adesea doar în ajunul nunţii, sâmbătă seara. “Druştele” împreună cu “stegarul” împodobeau steagul, fixând pe o prăjină lungă, o năframă mare, panglici colorate, batiste, zurgălăi. Împodobitul se făcea acasă la mire, apoi urma “jocul la steag”, petrecere a druştelor, cu chemătorii, cu stegarul şi cu mirii. Odinioară, în locul steagului era împodobit un brad, iar feciorul care-l ducea se numea “brădar”.

3

Steagul era purtat în fruntea alaiului nupţial, ducându-l şi în biserică, iar în timpul petrecerii, stegarul trebuia să bată tactul muzicii, cu steagul, făcând să sune zurgălăii. Steagul trebuia păzit. Dacă l-ar fi luat alţi feciori, trebuia răscumpărat cu bani şi ţuică.

10.Pregătirea colacilor pentru nuntă : Se făceau colaci mari pentru naşi, pentru staroste şi chemători. Soacra îşi întâmpina

mireasa ţinând doi colaci pe braţe. În coarnele boilor care trăgeau carul miresei se puneau colaci împletiţi. Fiecare nuntaş ducea câte un colac, ca dar la masa de nuntă. Un colac special se făcea pentru mireasă. Înainte de a se aşeza la masa de nuntă, i se punea miresei colacul pe cap apoi era frânt pentru a mânca din el împreună cu mirele şi cu naşii, ca semn al comuniunii lor spirituale.

11. Despărţirea mirilor de “junie” “gojirea miresei” de către fete, la ea acasă şi “şiroteul la mire”, de către feciorii de “junie”- secvenţă premaritală care se desfăşura sâmbăta, în ajunul nunţii.“Gojitul” ca şi “şiroteul” însemna “plângerea”, tristeţea despărţirii de “junie” şi o ultimă petrecere cu tovarăşii de tinereţe.

II. Rituri liminare

1. Plecarea după mireasă: duminică dimineaţa, starostele mergea după naşi, apoi împreună mergeau după mire, la care se aduna alaiul său, “oastea mirelui”Toţi mergeau apoi după mireasă, pentru a participa la cununia religioasă. Acasă la mireasă se luau “iertăciunile” de la părinţii ei. Înainte de plecare, mireasa stropea întregul alai, cu “apă neîncepută” sau cu agheazmă, având “mătăuz” de busuioc, iar dintr-un blid de lut aruncă boabe de grâu, ca simbol al sacralizării momentului prin invocarea fertilităţii şi a belşugului. În curte, pe o masă sau pe un scaun se punea un ciubăr cu apă. Cuscrii îl înconjurau de trei ori. La poarta miresei era pusă “ciuha”, o prăjină în vârful căreia era înfipt un colac şi o pungă cu cenuşă. Un fecior din alaiul mirelui se străduia să ia colacul, urcându-se pe prăjină. Reuşea sau nu, încercările lui stârneau ilaritatea.

2. Cununia religioasă în biserică şi îmbălţarea miresei de către naşă, în timp ce stegarul mişcă faldurile steagului deasupra mirilor, ca act ceremonial cu sensuri adânci, sociale, matrimoniale, magice.

3. Întoarcerea alaiurilor nupţiale, “oastea mirelui” cu mirele, naşii, starostele, chemătorii, muzicanţii, la casa socrilor mari, unde se ospătau, iar alaiul miresei cu mireasa, mergea la aceasta acasă..

3. Luarea miresei:după 2-3 ore de petrecere la casa mirelui, alaiul acestuia mergea după mireasă.

4. Piedeci rituale:- “legarea drumului” de către cei din alaiul miresei, cu lanţ sau sfoară, pentru a întârzia împlinirea ritului luării miresei şi pentru a fi răsplătiţi de către mire, cu bani sau băutură.;

4

- “încuierea porţii la casa miresei”, cu aceleaşi finalităţi, întârzierea secvenţei rituale de luarea miresei şi primirea unei răscumpărări din partea mirelui;

- “schimbarea miresei”: mirelui i se aduceau pe rând, trei false mirese, o fetiţă, o bătrână, o altă fată, pentru disimularea magică şi îndepărtarea spiritelor malefice, care ar fi ameninţat noua familie.

5.Ospăţul la casa miresei,cu “ţâpoi”, (colaci), ţuică, supă, sarmale, plăcinte.6.Plecarea miresei la casa mirelui, în car împodobit cu ramuri de brad,tras de 4-6 boi, ducând şi lada cu zestre, veşminte, cergi, lepedeie din lână, textile pentru interior şi pentru gospodărie etc. În fruntea alaiului mergea stegarul şi chemătorii,călare pe cai împodobiţi cu panglici, batiste şi clopoţei, însoţindu-l pe staroste. Urmau naşii, apoi întregul alai reunit, al mirelui şi al miresei. Pe drum, muzicanţii cântau, feciorii chiuiau, fetele rosteau strigături la adresa mirilor, socrilor, naşilor, nuntaşilor

7. “Tărostia: în toate momentele rituale, starostele rostea oraţii potrivite secvenţei respective.Era un singur staroste uneori erau chiar doi, unul din partea mirelui şi altul din partea miresei. Aceştia primeau darurile din partea mirelui şi a miresei, pentru a le da naşilor,“fraţilor de mire”şi “surorilor de mireasă”, “socrilor mari” şi “socrilor mici”Cei doi starosti purtau un dialog în versuri, cu multă solemnitate, în cadrul riturilor importante, dar stârnind şi veselia, după ce cădeau la învoială.

8. “Luarea iertăciunilor”: după ce mireasa era “îmbălţată”, inainte de plecarea la casa mirelui îşi lua “iertăciune “ de la părinţi. Uneori acest rit era săvârşit de staroste sau de “chemătoarele miresei”. Azi, momentul “iertăciunii” este împlinit de “druşte”, prin strigături şi cântece : “Ia-ţi mireasă, ziua bună….”

9. Primirea alaiului în gospodăria mirelui: la intrarea alaiului în curte, o fată sau o bătrână arunca peste nuntaşi cu boabe de grâu. În curte se punea un ciubăr şi o cofă cu apă. Mirii le înconjurau de trei ori, naşul punea bani în cofă, apoi mirii deşertau vasele cu apă, mirele răsturna ciubărul, mireasa stropea nuntaşii cu apă din cofă, invocând sporul în toate, fertilitate şi belşug. În momentul acestui rit, tinerii din alaiul nupţial rosteau strigături şi oraţii. Mireasa lua banii din cofă. Soacra mare o întâmpina pe mireasă cu doi colaci mari în mâini, acoperiţi cu o năframă mare, cu ciucuri, ca simbol al investirii acesteia ca soţie şi mamă. După “învelirea” miresei cu “conci nevestesc” i se punea pe cap năframa de la soacră, din acel moment trebuind să preia toate atribuţiile ce-i reveneau ca femeie căsătorită. Urma “ dansul miresei” şi primirea darurilor din partea tinerilor, iar stegarul “juca steagul”Cei vârstnici “cinsteau cu daruri” abia spre seară.Urma ospăţul mare al tuturor nuntaşilor.

Aşezarea la masa ospăţului era conform unui vechi protocol tradiţional. În fruntea mesei se aşezau mirii şi naşii, apoi fraţii de mire şi surorile de mireasă. Părinţii nu se aşezau

5

la masă, ei serveau invitaţii. La masă se serveau “ţâpoi”, sarmale, supă de găină, friptură de porc şi de pasăre, ţuică. Mirii mâncau împreună un ou, apoi alte alimente din acelaşi vas.

10. Găina naşulu: la sfârşitul ospăţului, “socăciţa”(bucătăreasa) aducea o găină friptă, împodobită cu flori şi “sasău”, având o ţigară în clonţ. Socăciţa rostea o lungă oraţie adresată naşilor, care-i răscumpărau găina.cu bani.

11.Darurile: sosind la ospăţ, fiecare invitat aducea câte un colac, apoi dăruiau vase, ştergare, păsări, promiteau animale, oi, viţei etc. În timpul mesei şi după terminarea ospăţului, fiecare invitat o dansa pe mireasă şi-i dăruia bani. Odinioară, în timpul mesei, mama miresei aducea în desagi, daruri pentru mire o cămaşă, o rochie pentru naşă, o cămaşă pentru naş, o rochie, un şorţ şi o năframă pentru mama mirelui, ştergare pentru mătuşile acestuia În timpul mesei se striga “cinstea miresei”, darurile, urmând “jocul miresei”.

12. Învelitul miresei:masa se termina pe la miezul nopţii. Urma joc până dimineaţa. Între timp, naşa o ducea pe mireasă într-o cameră separată ca “s-o învelească nevesteşte”, făcându-i conciul şi punându-i broboada de femeie căsătorită.O aducea apoi la nuntă, dar ascunzând-o între alte neveste, mirele trebuind s-o găsească. Acest rit constituia ultimul “prag”spre noua viaţă a tinerilor.

III. Rituri postliminare

1. Masa la socrii mici, după nuntă: la o săptămână după nuntă, mirii, naşii, starostele, chemătorii, stegarul şi rudeniile mergeau la masă la socrii mici. Se serveau alimente deosebite, ca la nuntă, supă, sarmale, friptură, plăcinte.

2. Masa la naşi, după nuntă:la două-trei săptămâni după nuntă, mirii, cu părinţii şi toţi cei care îndepliniseră un rol ceremonial în cadrul nunţii mergeau la naşi “pe omenie”. Aceştia făceau masă mare, cu alimente deosebite, ca la nuntă : zeamă, sarmale, friptură, plăcinte.

Obiceiurile de nuntă, riturile şi ritualurile româneşti, tradiţionale mai sus relevate au fost prezentate succint, în ordinea desfăşurării lor. Ele erau specifice tuturor satelor din arealul judeţuluiCluj,cu unele variante de la sat la sat,dar fiind similare cu cele din alte zone etnografice aleTransilvaniei,devenind astfel documente spirituale, materiale şi imateriale ale unităţii în varietate a culturii tradiţionale româneşti Aceste rituri constituie deopotrivă, istorie şi artă, cu profunde conotaţii simbolice, legate de fiecare secvenţă,rit, gest, personaj, recuzită, costum etc., izvorâte din perpetuarea milenară a tradiţiilor..

Dr. Maria Bocşe

6