56

deshidratează, slăbesc şi în cele din urmă mor. La taurine, apar tenesme rectale (necesitatea ineficientă de a defeca), a căror frecvenţă şi intensitate cresc cu timpul. Coccidiozele sunt parazitoze grave, mai ales la animalele tinere, la care mortalitatea poate fi de 100%. Diagnostic. Este pus pe baza identificării chisturilor în fecale. În cazul hemoragiilor intestinale, în fecale nu se găsesc oochisturi. În această situaţie, se examinează sângele din fecale, unde parazitul se află în diferite stadii de dezvoltare. Tratament. Se folosesc sulfamidele şi Ftalisulfatiazolul. 5.2.2. TOXOPLASMA GONDII Este un parazit comun mai multor specii de animale. Morfologie. Toxoplasma gondii se prezintă sub două forme: a) vegetativă sau trofozoid şi b) chist. Trofozoidul este uşor arcuit, un capăt este mai lăţit şi rotunjit, aici se găseşte nucleul, iar celălalt este ascuţit (Fig. 15). Lungimea trofozoidului este de 3,5-8 µ, iar lăţimea de 2-6 µ. Chistul poate fi: a) tisular sau pseudochist şi rezultă din ciclul asexuat al parazitului şi b) oochist, rezultat al ciclului sexuat. Chistul tisular se întâlneşte în toate organele, dar mai ales în ţesutul nervos şi în cel muscular. Este oval sau rotund, de 100-300 µ lungime, la exterior prezintă o membrană subţire, iar în interior conţine numeroşi schizozoizi (merozoizi, bradizoizi sau cistozoizi), rezultaţi în urma diviziunii multiple a nucleului. Un chist tisular poate conţine câteva mii de merozoizi. Oochistul infestant (matur) conţine două sporochisturi, fiecare sporochist are patru sporozoizi. Ciclul biologic (Fig. 16). Gazda definitivă (pisica) elimină odată cu excrementele oochisturi. Sporularea lor (sporogonia) are loc în mediul extern, unde în fiecare oochist se formează două sporochisturi, fiecare

Fig. 15. Toxoplasma gondii a.G. - aparat Golgi;

m - mitocondrie; N - nucleu; n - nucleol;

p - inel polar; r.e. - reticul endoplasmatic;

t – toxoneme

57

sporochist conţinând patru sporozoizi. Durata sporulării oochisturilor este cuprinsă între 3 şi 21 de zile, 3 zile la temperatura de 20-28 0C, 14-21 de zile la temperatura de 11 0C (Şuteu, 1988). Gazda intermediară (ovine, caprine, bovine, cabaline, porcine, rozătoare, om şi chiar păsări), odată cu hrana sau cu apa, înghite şi oochisturi. În corpul ei se desfăşoară schizogonia. La nivelul tubului digestiv, sub acţiunea fermenţilor digestivi, din oochisturi sunt eliberaţi sporozoizii, care pătrund în macrofagele tisulare. În macrofage, nucleul sporozoizilor se divide de mai multe ori, formându-se în cele din urmă numeroşi trofozoizi. Din cauza presiunii, membrana celulei macrofage se rupe, trofozoizii sunt eliberaţi şi vehiculaţi pe cale sanguină în tot corpul (trofozoizi extracelulari). La rândul lor, aceştia pătrund activ în orice celulă nucleată şi se înmulţesc. Înmulţirea endocelulară şi răspândirea hematogenă determină reacţii imunologice puternice, exprimate prin distrugerea trofozoizilor circulanţi şi închistarea celor rămaşi în celule. S-au format astfel chisturile tisulare. În interiorul chistului, nucleul se divide de mai multe ori, fiecare nucleu rezultat se înconjură cu protoplasmă, rezultând schizozoizii sau merozoizii. Chistul tisular rămâne viu pe toată durata vieţii gazdei. Pisicile (gazda definitivă) se infestează prin consumarea de carne care provine de la animale cu toxoplasmoză, prin ingerarea de oochisturi direct din natură şi prin consumarea de şoareci. În tubul digestiv al pisicii, din chistul tisular înghiţit sau din oochist, sunt eliberaţi schizozoizii, respectiv sporozoizii care pătrund în celulele epiteliului intestinal unde se înmulţesc, dând naştere la gameţi: gametul mascul şi gametul femel. Are loc copulaţia, se formează zigotul, ulterior membrana lui se îngroaşă şi devine oochist. Oochistul conţine un sporont granular şi va ajunge la exterior odată cu fecalele pisicii, unde are loc maturarea lui. În cazul în care carnea infestată este consumată de o altă gazdă intermediară, parazitul se înmulţeşte schizogonic, din chisturile tisulare sunt eliberaţi merozoizii care se înmulţesc endocelular şi se răspândesc pe cale hematogenă, în diferite organe, unde se închistează. Contaminarea directă este posibilă deoarece trofozoizii se găsesc în salivă, lacrimi, lapte, spermă. De asemenea, trofozoizii pot fi transmişi de artropodele hematofage, de exemplu Mellophagus ovinus (Diptera), parazit hematofag la oi, iar muştele, râmele şi moluştele pot vehicula oochisturile în natură. Omul se poate infesta prin consumarea de carne de oaie, vită, porc etc., infestată prin transfuzii de sânge, transplant de organe, congenital şi prin preluarea oochisturilor direct din natură.

58

Fig. 16. Ciclul biologic la Toxoplasma gondii

1 - oochist imatur; 2-4 - sporogonia; 4 - chist matur; 5 - sporozoizi; 6 - macrofage parazitate; 7 - trofozoid; 8 - celulă cu chist tisular în ea;

9 - schizozoizi; c.i. celulă intestinală; c.t. - chist tisular; mg - microgamet; Mg - macrogamet

Manifestări clinice. Boala produsă se numeşte toxoplasmoză şi este o zoonoză (boli care se transmit, în mod natural, de la animale la om, zooantroponoze, şi invers, de la om la animale,

59

antropozoonoze). La om, de cele mai multe ori, boala evoluează lent, parazitul fiind descoperit întâmplător. La persoanele deprimate imunologic, boala este deosebit de gravă şi se manifestă clinic prin febră, pneumonie, meningoencefalită, miocardite etc. Infestarea fătului la începutul sarcinii determină avortarea lui, iar infestarea mai târzie, în cazul când copilul se naşte viu, determină retard psiho-motor, convulsii, hidrocefalie, iar în formele grave, sindrom hemoragic, icter, encefalopatii şi deces rapid. La animale, boala poate să debuteze brusc sau lent, se manifestă prin diaree profuză (abundentă), scade pofta de mâncare până la inapetenţă, jetaj (secreţii care se scurg din nas), apatie, tremurături musculare, ataxie (incapacitatea de a-şi coordona mişcările), dispnee (respiraţia este îngreunată), stare de prostraţie (stare de indiferenţă faţă de ceea ce se petrece în jur). Toxoplasmoza congenitală poate determina moartea fătului în uter, avortarea lui sau moartea nou-născutului în primele 2-6 zile de viaţă. Diagnostic. Deşi este o parazitoză relativ frecventă, de cele mai multe ori rămâne nediagnosticată. Prin anamneză atentă, se pot obţine informaţii prin care bolnavul poate fi sau nu suspectat de toxoplasmoză. Diagnosticul de certitudine este pus prin evidenţierea parazitului în sânge, LCR (lichid cefalorahidian), salivă, secreţie vaginală etc., prin izolarea lui pe culturi de celule sau prin inocularea subcutanată sau intraperitoneală a materialului prelevat la şoarece şi prin decelarea anticorpilor specifici (imunodiagnostic). Anticorpii se pot evidenţia prin reacţia de imunofluorescenţă indirectă (RIF), prin reacţia de fixare a complementului (ELISA) şi testul de culoare (dye-test). Diagnosticul serologic se impune la gravide, această analiză este obligatorie în Franţa, Elveţia şi Austria. Epidemiologie. Toxoplasmoza este o zoonoză larg răpândită în întreaga lume. Incidenţa persoanelor purtătoare de anticorpi anti-Toxoplasma gondii variază între 18% în Africa, 30% în America de Nord, 50% în Cuba şi 90% în Franţa. Rezervorul natural îl reprezintă pisicile infestate, care elimină în mediul înconjurător oochisturi. Tratament. Constă în aplicarea combinată a Pirimetaminei cu Sulfadiazina care acţionează asupra trofozoizilor. Chisturile tisulare nu sunt afectate de chimioterapice. Profilaxie. Se impune respectarea următoarelor măsuri: a) prelucrarea corespunzătoare din punct de vedere termic a cărnii şi a preparatelor din carne (la temperaturi de peste 60 0C), mai ales când aceste preparate sunt consumate de gravide; b) spălarea mâinilor după manipularea cărnii, a fructelor şi a zarzavaturilor; c) spălarea în jet continuu a fructelor şi legumelor; d) evitarea contactului cu pisica.