TOC Dibido

2
II CUPRINS TEXT Cuvânt înainte (Dan Dumitru Iacob) ......................................................................... II Repere fizico-geografice (Şerban Dragomirescu) ....................................................... II Cronica oraşului (Franz Pieszczoch, Victoria Paraschiva Batariuc) ........................... II Introducere în istoria oraşului (Victoria Paraschiva Batariuc) ................................... III Evoluţia demografică (Dan Dumitru Iacob) ............................................................... V Structura morfologică (Dan Dumitru Iacob) ............................................................. VI Etape de extindere a oraşului (Dan Dumitru Iacob) ............................................... VIII Monumente istorice (Victoria Paraschiva Batariuc) .................................................. IX Descrieri istorice ale oraşului (selecţie de Dan Dumitru Iacob) ................................. IX Descoperiri arheologice (Victoria Paraschiva Batariuc) ............................................. X Numele străzilor (Dan Dumitru Iacob) .................................................................... XI Bibliografie (Victoria Paraschiva Batariuc, Dan Dumitru Iacob) ............................. XII Provenienţa ilustraţiilor şi hărţilor (Dan Dumitru Iacob) ......................................... XII HĂRŢI Planul zonei (1784), 1:89 000 .....................................................................................I Planul zonei (1790), 1:28 800 ................................................................................... II Planul oraşului (2005), 1:10 000 .............................................................................. III Planul oraşului (1855), cu numele străzilor vechi şi actuale, 1:2 500 ......................... IV Etape de extindere a oraşului, 1:5 000 ....................................................................... V Parcelarea oraşului (1855), 1:5 000 ......................................................................... VI Parcelarea oraşului (aprox. 1900), 1:5 000 .............................................................. VII CUVÂNT ÎNAINTE Cuprinderea oraşului Siret în proiectul Atlas istoric al oraşelor din România, Seria A, Moldova, nu este întâmplătoare. Siretul este unul dintre cele mai vechi centre urbane româneşti. Pentru scurt timp, el a beneficiat de statutul de reşedinţă domnească principală, jucând un important rol politico-administrativ, religios şi economic în Moldova medievală. Tot pentru scurt timp, oraşul a fost un important nod comercial şi vamal pe drumul care lega Polonia de porturile de la Marea Neagră şi Dunărea de Jos. În prima fază de existenţă, evoluţia sa istorică şi urbanistică nu se deosebeşte prea mult de cea a altor centre urbane extracarpatice, cu statut similar, asemănările fiind vizibile în procesul de geneză urbană, funcţiile deţinute, profilul demografic, multietnic şi multiconfesional. Din păcate, pierderea funcţiei aulice şi transformările politice, economice şi religioase care au marcat istoria Moldovei în secolele XVI–XVIII nu i-au fost favorabile. Oraşul a intrat într-o îndelungată fază de stagnare, şi chiar de declin, care i-a afectat semnificativ caracterul urban. Bibliografia ştiinţifică dedicată istoriei acestui oraş nu este foarte generoasă şi nici foarte recentă, fapt care se reflectă şi în conţinutul atlasului. Deşi au apărut o serie de date noi în ultimele decenii, mai ales de natură arheologică, istoria Siretului rămâne încă insuficient cunoscută, atât pentru perioada medievală, cât şi pentru cea modernă. Din acest motiv, validarea sau infirmarea unor ipoteze privitoare mai ales la geneza şi evoluţia urbană a acestei localităţi va rămâne în seama cercetărilor viitoare. Atlasul a fost realizat după normele stabilite de Comisia Internaţională pentru Istoria Oraşelor privitoare la formatul, structura şi conţinutul lucrării. Planul istoric al oraşului, din 1855, a servit ca bază de lucru pentru majoritatea planşelor cuprinse în atlas. Din motive obiective, care ţin şi de dificultăţile economice actuale, am renunţat la planşele care surprindeau modificările integrale operate pe acest plan după 1855. În schimb, am adăugat o planşă suplimentară despre situaţia parcelării la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu ajutorul căreia se pot identifica transformările structurale esenţiale, vizibile mai ales în dinamica lotizării şi reconfigurarea unor proprietăţi (prin divizare sau comasare). La realizarea acestei fascicule am beneficiat de sprijinul substanţial al unor colaboratori – academicieni, profesori universitari, cercetători şi muzeografi – faţă de care ne exprimăm întreaga noastră gratitudine: Vasile Ciobanu, Florin Creţu, Teodor Octavian Gheorghiu, Florin Hău, Ioan Iosep, Gudrun-Liane Ittu, Paul Niedermaier, Marcel Popa, Laurenţiu Rădvan, Victor Spinei şi Ioan Stan. Mulţumiri similare adresăm şi instituţiilor care au susţinut acest proiect: Primăria oraşului Siret (primar Adrian Popoiu, Cristian Ciobanu, Viorel Haiura şi Alina Hofman), Complexul Muzeal Naţional „Bucovina” din Suceava şi Muzeul oraşului Siret. REPERE FIZICO-GEOGRAFICE Oraşul Siret este situat în nord-estul României, în preajma frontierei actuale de stat cu Ucraina. Localitatea se află la 47º57’ lat.nord. şi 26º19’ long.est., pe malul drept al râului Siret, la 330 m alt., la 41 km de reşedinţa judeţului, municipiul Suceava, şi 22 km de municipiul Rădăuţi. Din punct de vedere administrativ, oraşul actual include şi localităţile componente Mănăstioara şi Pădureni, aflate la vest şi respectiv la sud. Oraşul, aflat la jumătatea distanţei dintre Cernăuţi şi Suceava, în dreptul unui vad al Siretului, se înscrie pe vechiul drum comercial transcontinental care unea ţinuturile baltice cu cele danubiano-pontice, recunoscut astăzi drept drum european (E 85). În cadrul judeţului, este un centru de polarizare locală, cu funcţii comerciale, marcat de răscrucea unor drumuri naţionale – de la Suceava (DN 2/E 85) şi de la Botoşani prin Mihăileni (DN 29C) – şi a unora judeţene: de la Dorohoi (DJ 291B), Dărmăneşti (DJ 209D), Frătăuţii Noi şi Zvoriştea (DJ 291A). Distanţa rutieră faţă de Bucureşti este de 478 km, iar faţă de frontiera cu Ucraina de numai 4 km, oraşul Siret fiind un principal punct vamal rutier. Până de curând, oraşul era accesibil şi feroviar prin gara Dorneşti, pe o cale ferată secundară, astăzi abandonată, aseme- nea şi celorlalte conectări feroviare anterioare vremelnice: Mihăileni – Siret şi Petriceni – Siret. Teritoriul oraşului este străjuit de Dealul La Cruce (397 m), la sud, şi Dealul Horodiştea (437 m), la vest. Din punct de vedere geomorfologic, el se încadrează în Podişul Dragomirnei, subunitate a Podişului Sucevei, din nord-vestul Podişului Moldovei. Fundamentul geologic este alcătuit dintr-un soclu cristalin, precambrian, de natură podolică, pe care s-au acumulat mai multe cicluri de sedimentare. Ultimul apare la zi în nordul Podişului Sucevei, într-o cuvertură uşor monoclinală (NV-SE), de vârsta Sarmaţianului inferior (Buglovian şi Volhinian), alcătuită din depozite alternante de roci mai moi (argile, marne şi nisipuri) şi de roci mai dure (gresii, calcare, pietrişuri), folosite ca materiale locale de construcţie. Predomină relieful structural şi de eroziune diferenţială, marcat în relieful localităţii prin cueste, cu frunţi de cueste şi suprafeţe structurale (dealurile Ruina, Sasca şi Horaiţa). În urma evoluţiei cuestelor se schiţează mici depresiuni cu caracter subsecvent. De altfel, vatra oraşului este situată la baza frontului de cueste, într-o asemenea mică depresiune subsecventă de eroziune, provenită din lărgirea puternică a unor sectoare de vale subsecventă drenată de pârâul Mănăstioara. Prezenţa frecventă a orizonturilor argiloase şi marnoase, impermeabile, în alternanţă cu cele permeabile, conferă terenurilor în pantă o pronunţată instabilitate (alunecări, curgeri noroioase, surpări, cunoscute local sub numele de hârtoape). Procesele de sufoziune semnalate prin prezenţa crovurilor de mici dimensiuni pe suprafeţele structurale sunt puse pe seama luturilor loessoide. Pe versantul către valea Siretului al intravilanului se identifică patru niveluri de terase (între 10-12 m şi 60-70 m alt.rel.), segmentate de văile subsecvente şi parazitate de frecvente procese de versant. Pe fragmentele de terase medii şi inferioare s-au dezvoltat parţial cartierele oraşului. Lunca Siretului, relativ largă (2 km), oferă aici un vad de trecere, intens folosit din vechime. În aval de podul actual aferent vadului a fost amenajat, în luncă, lacul de acumulare Rogojeşti, cu scopul de atenuare a viiturilor Siretului dar şi ca loc de pescuit şi de agrement pentru localnici. Teritoriul oraşului se înscrie în aria climei temperat continentale din estul ţării şi corespunde subetajului dealurilor şi podişurilor joase, cu pregnante influenţe baltice. Durata medie a strălucirii Soarelui este de 1 850 ore/an, din care 1 350 ore revin sezonului cald, iar nebulozitatea medie anuală este evaluată la 6,1 zecimi. Temperatura medie multianuală se ridică la 7,9ºC, cea medie a lunii ianuarie este de -4,3ºC şi cea a lunii iulie de 18,5ºC, astfel că amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului este de 22,8ºC. Temperatura maximă ajunge la 37ºC, iar cea minimă coboară la -31ºC. Îngheţul se poate produce în medie din ultima decadă a lunii octombrie până în a doua decadă a lunii aprilie, 160-170 zile/an. Data medie a primului strat de zăpadă este între 10 şi 20 noiembrie, iar cea a ultimului între 31 martie şi 10 aprilie. Precipitaţiile multianuale sunt estimate la 600 mm, suficiente pentru a asigura o dezvoltare normală culturilor agricole şi în special a cerealelor, sfeclei de zahăr şi cartofului, culturi de bază în regiune. Numărul mediu multianual de zile cu precipitaţii este de 140-150, cu un minim în februarie şi un maxim în mai-iulie. Vânturile dominante sunt cele de nord şi nord-vest, reflectând influenţele baltice în clima locală. Se apreciază că potenţialul eolian al regiunii, momentan neexploatat, este important. Râul Siret, pe al cărui curs superior se află oraşul, are aici un debit mediu multianual de 12,7 m³/s. Regimul scurgerii este variabil în cursul anului, volumul cel mai mare fiind transportat primăvara şi la începutul verii iar cel mai mic în timpul iernii. Calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane este considerată drept bună, fiind sărace în săruri, deci perfect potabile. Relieful structural pune în evidenţă aliniamente de izvoare colectate de mici pârâiaşe, tributare Siretului, asemenea pârâului Mănăstioara. Teritoriul oraşului se încadrează în arealul solurilor zonale din clasa luvisolurilor (argiluvisolurilor), cu mai multe tipuri genetice, de o fertilitate medie, pe alocuri chiar scăzută în locurile cu exces de umiditate de suprafaţă. Pe areale mai restrânse sunt semnalate ca soluri zonale faeoziomurile (solurile cenuşii), din clasa cernisolurilor (molisolurilor) cu fertilitate mai ridicată. Între solurile neevoluate, în stadii incipiente de formare, se citează prezenţa protisolurilor, ce cuprind aluviosolurile, aflate pe terasele de luncă ale Siretului, cu o fertilitate moderată, favorabile unei game mai largi de culturi agricole, inclusiv a vegetaţiei păşunilor şi fâneţelor, precum şi regosolurile, cu o fertilitate extrem de scăzută, prezente pe depozitele afânate de luturi şi argile, cu rupturi de pantă. Hidrosolurile se întâlnesc în lunca Siretului şi pe fundul văilor afluente acestuia, având o fertilitate slabă, datorită excesului de umiditate. Potenţialul pedologic per ansamblu, acceptabil pentru culturile agricole, ar putea fi valorificat mai bine prin lucrări de îmbunătăţiri funciare, evitând degradarea acestuia. În ceea ce priveşte vegetaţia naturală, teritoriul oraşului se încadrează în etajul pădurilor de stejar, şi anume de gorun şi de stejar pedunculat, în amestec cu carpenul şi ulmul, astăzi constituind numai pâlcuri din vechiul codru. Defrişările, uneori masive, de păduri s-au făcut în favoarea aşezărilor, a extinderii pajiştilor şi fâneţelor şi, nu în ultimul rând, a terenurilor pentru culturile agricole. Ritmul mediu anual apreciabil de creştere a fondului forestier este evaluat la cca 6-7 m³/ha/an. Păşunile şi fâneţele sunt alcătuite dintr-o vegetaţie ierboasă, în care domină asociaţiile de ierburi mezofile şi mezohidrofile, cu tendinţe de stepizare secundară. În arealele mai umede apare vegetaţia hidrofilă. Fauna acestui etaj de vegetaţie cuprinde numeroase specii, precum mistreţul, lupul, cerbul, vulpea, iepurele, dihorul, viezurele, veveriţa ş.a. Unele specii cu valoare cinegetică, cum ar fi bourul şi antilopa saiga, menţionate în secolele trecute în zonă, au dispărut în decursul timpului. Fauna acvatică din Siret, dar mai ales din lacul de acumulare Rogojeşti, cuprinde cu precădere scobarul, mreana şi cleanul. Se poate conchide că mediul natural favorabil în care s-a constituit şi a dăinuit oraşul Siret a cunoscut o antropizare moderată, în ciuda poziţiei sale adeseori vulnerabile. CRONICA ORAŞULUI 1370. Prima menţiune documentară certă a oraşului Siret, într-o scrisoare aparţinând papei Urban al V-lea. 1371. Înfiinţarea Episcopiei catolice de Siret, al cărei prim titular a fost călugărul franciscan de origine polonă Andrei Jastrzebiec. Ante 1378. Doamna Muşata/Margareta ctitoreşte mănăstirea dominicană cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. 1384. Domnul Petru I dăruieşte mănăstirii dominicane venitul cântarului (libra) din Siret. 1388. Este menţionată o comunitate armeană în Siret. 1399. Prima menţiune documentară a vornicului de Siret, în persoana lui Vlad de la Siret. 1408. Siretul este menţionat ca punct vamal în privilegiul acordat negustorilor lioveni de Alexandru cel Bun. 1421. Alexandru cel Bun dă în folosinţă viageră fostei sale soţii Rimgaila (Ryngałła) târgul Siret. 1455. Sunt menţionate mori la Siret. 1456. Este menţionată o suburbie la Siret. 1551–1552. Persecuţiile împotriva catolicilor şi armenilor din timpul domniei lui Ştefan Rareş. 1646. Sunt menţionate în Siret două biserici armeneşti şi trei ortodoxe. 1673. Domnul Ştefan Petriceicu dăruieşte Mănăstirii Sfântul Onofrei o bucată din hotarul târgului Siret.

description

gfcffff

Transcript of TOC Dibido

Page 1: TOC Dibido

II

CUPRINS

TEXT

Cuvânt înainte (Dan Dumitru Iacob) ......................................................................... II Repere fizico-geografice (Şerban Dragomirescu) ....................................................... II Cronica oraşului (Franz Pieszczoch, Victoria Paraschiva Batariuc) ........................... II Introducere în istoria oraşului (Victoria Paraschiva Batariuc) ................................... III Evoluţia demografică (Dan Dumitru Iacob) ............................................................... V Structura morfologică (Dan Dumitru Iacob) .............................................................VI Etape de extindere a oraşului (Dan Dumitru Iacob) ............................................... VIII Monumente istorice (Victoria Paraschiva Batariuc) ..................................................IX Descrieri istorice ale oraşului (selecţie de Dan Dumitru Iacob) ................................. IX Descoperiri arheologice (Victoria Paraschiva Batariuc) ............................................. X Numele străzilor (Dan Dumitru Iacob) .................................................................... XI Bibliografie (Victoria Paraschiva Batariuc, Dan Dumitru Iacob) ............................. XII Provenienţa ilustraţiilor şi hărţilor (Dan Dumitru Iacob) ......................................... XII

HĂRŢI

Planul zonei (1784), 1:89 000 .....................................................................................I Planul zonei (1790), 1:28 800 ................................................................................... II Planul oraşului (2005), 1:10 000 .............................................................................. III Planul oraşului (1855), cu numele străzilor vechi şi actuale, 1:2 500 ......................... IV Etape de extindere a oraşului, 1:5 000 ....................................................................... V Parcelarea oraşului (1855), 1:5 000 .........................................................................VI Parcelarea oraşului (aprox. 1900), 1:5 000 ..............................................................VII

CUVÂNT ÎNAINTE Cuprinderea oraşului Siret în proiectul Atlas istoric al oraşelor din România, Seria A,

Moldova, nu este întâmplătoare. Siretul este unul dintre cele mai vechi centre urbane româneşti. Pentru scurt timp, el a beneficiat de statutul de reşedinţă domnească principală, jucând un important rol politico-administrativ, religios şi economic în Moldova medievală. Tot pentru scurt timp, oraşul a fost un important nod comercial şi vamal pe drumul care lega Polonia de porturile de la Marea Neagră şi Dunărea de Jos. În prima fază de existenţă, evoluţia sa istorică şi urbanistică nu se deosebeşte prea mult de cea a altor centre urbane extracarpatice, cu statut similar, asemănările fiind vizibile în procesul de geneză urbană, funcţiile deţinute, profilul demografic, multietnic şi multiconfesional. Din păcate, pierderea funcţiei aulice şi transformările politice, economice şi religioase care au marcat istoria Moldovei în secolele XVI–XVIII nu i-au fost favorabile. Oraşul a intrat într-o îndelungată fază de stagnare, şi chiar de declin, care i-a afectat semnificativ caracterul urban.

Bibliografia ştiinţifică dedicată istoriei acestui oraş nu este foarte generoasă şi nici foarte recentă, fapt care se reflectă şi în conţinutul atlasului. Deşi au apărut o serie de date noi în ultimele decenii, mai ales de natură arheologică, istoria Siretului rămâne încă insuficient cunoscută, atât pentru perioada medievală, cât şi pentru cea modernă. Din acest motiv, validarea sau infirmarea unor ipoteze privitoare mai ales la geneza şi evoluţia urbană a acestei localităţi va rămâne în seama cercetărilor viitoare.

Atlasul a fost realizat după normele stabilite de Comisia Internaţională pentru Istoria Oraşelor privitoare la formatul, structura şi conţinutul lucrării. Planul istoric al oraşului, din 1855, a servit ca bază de lucru pentru majoritatea planşelor cuprinse în atlas. Din motive obiective, care ţin şi de dificultăţile economice actuale, am renunţat la planşele care surprindeau modificările integrale operate pe acest plan după 1855. În schimb, am adăugat o planşă suplimentară despre situaţia parcelării la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu ajutorul căreia se pot identifica transformările structurale esenţiale, vizibile mai ales în dinamica lotizării şi reconfigurarea unor proprietăţi (prin divizare sau comasare).

La realizarea acestei fascicule am beneficiat de sprijinul substanţial al unor colaboratori – academicieni, profesori universitari, cercetători şi muzeografi – faţă de care ne exprimăm întreaga noastră gratitudine: Vasile Ciobanu, Florin Creţu, Teodor Octavian Gheorghiu, Florin Hău, Ioan Iosep, Gudrun-Liane Ittu, Paul Niedermaier, Marcel Popa, Laurenţiu Rădvan, Victor Spinei şi Ioan Stan. Mulţumiri similare adresăm şi instituţiilor care au susţinut acest proiect: Primăria oraşului Siret (primar Adrian Popoiu, Cristian Ciobanu, Viorel Haiura şi Alina Hofman), Complexul Muzeal Naţional „Bucovina” din Suceava şi Muzeul oraşului Siret.

REPERE FIZICO-GEOGRAFICE Oraşul Siret este situat în nord-estul României, în preajma frontierei actuale de stat cu

Ucraina. Localitatea se află la 47º57’ lat.nord. şi 26º19’ long.est., pe malul drept al râului Siret, la 330 m alt., la 41 km de reşedinţa judeţului, municipiul Suceava, şi 22 km de municipiul Rădăuţi. Din punct de vedere administrativ, oraşul actual include şi localităţile componente Mănăstioara şi Pădureni, aflate la vest şi respectiv la sud.

Oraşul, aflat la jumătatea distanţei dintre Cernăuţi şi Suceava, în dreptul unui vad al Siretului, se înscrie pe vechiul drum comercial transcontinental care unea ţinuturile baltice cu cele danubiano-pontice, recunoscut astăzi drept drum european (E 85). În cadrul judeţului, este un centru de polarizare locală, cu funcţii comerciale, marcat de răscrucea unor drumuri naţionale – de la Suceava (DN 2/E 85) şi de la Botoşani prin Mihăileni (DN 29C) – şi a unora judeţene: de la Dorohoi (DJ 291B), Dărmăneşti (DJ 209D), Frătăuţii Noi şi Zvoriştea (DJ 291A). Distanţa rutieră faţă de Bucureşti este de 478 km, iar faţă de frontiera cu Ucraina de numai 4 km, oraşul Siret fiind un principal punct vamal rutier. Până de curând, oraşul era accesibil şi feroviar prin gara Dorneşti, pe o cale ferată secundară, astăzi abandonată, aseme-nea şi celorlalte conectări feroviare anterioare vremelnice: Mihăileni – Siret şi Petriceni – Siret.

Teritoriul oraşului este străjuit de Dealul La Cruce (397 m), la sud, şi Dealul Horodiştea (437 m), la vest. Din punct de vedere geomorfologic, el se încadrează în Podişul

Dragomirnei, subunitate a Podişului Sucevei, din nord-vestul Podişului Moldovei. Fundamentul geologic este alcătuit dintr-un soclu cristalin, precambrian, de natură podolică, pe care s-au acumulat mai multe cicluri de sedimentare. Ultimul apare la zi în nordul Podişului Sucevei, într-o cuvertură uşor monoclinală (NV-SE), de vârsta Sarmaţianului inferior (Buglovian şi Volhinian), alcătuită din depozite alternante de roci mai moi (argile, marne şi nisipuri) şi de roci mai dure (gresii, calcare, pietrişuri), folosite ca materiale locale de construcţie. Predomină relieful structural şi de eroziune diferenţială, marcat în relieful localităţii prin cueste, cu frunţi de cueste şi suprafeţe structurale (dealurile Ruina, Sasca şi Horaiţa). În urma evoluţiei cuestelor se schiţează mici depresiuni cu caracter subsecvent. De altfel, vatra oraşului este situată la baza frontului de cueste, într-o asemenea mică depresiune subsecventă de eroziune, provenită din lărgirea puternică a unor sectoare de vale subsecventă drenată de pârâul Mănăstioara. Prezenţa frecventă a orizonturilor argiloase şi marnoase, impermeabile, în alternanţă cu cele permeabile, conferă terenurilor în pantă o pronunţată instabilitate (alunecări, curgeri noroioase, surpări, cunoscute local sub numele de hârtoape). Procesele de sufoziune semnalate prin prezenţa crovurilor de mici dimensiuni pe suprafeţele structurale sunt puse pe seama luturilor loessoide. Pe versantul către valea Siretului al intravilanului se identifică patru niveluri de terase (între 10-12 m şi 60-70 m alt.rel.), segmentate de văile subsecvente şi parazitate de frecvente procese de versant. Pe fragmentele de terase medii şi inferioare s-au dezvoltat parţial cartierele oraşului. Lunca Siretului, relativ largă (2 km), oferă aici un vad de trecere, intens folosit din vechime. În aval de podul actual aferent vadului a fost amenajat, în luncă, lacul de acumulare Rogojeşti, cu scopul de atenuare a viiturilor Siretului dar şi ca loc de pescuit şi de agrement pentru localnici.

Teritoriul oraşului se înscrie în aria climei temperat continentale din estul ţării şi corespunde subetajului dealurilor şi podişurilor joase, cu pregnante influenţe baltice. Durata medie a strălucirii Soarelui este de 1 850 ore/an, din care 1 350 ore revin sezonului cald, iar nebulozitatea medie anuală este evaluată la 6,1 zecimi. Temperatura medie multianuală se ridică la 7,9ºC, cea medie a lunii ianuarie este de -4,3ºC şi cea a lunii iulie de 18,5ºC, astfel că amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului este de 22,8ºC. Temperatura maximă ajunge la 37ºC, iar cea minimă coboară la -31ºC. Îngheţul se poate produce în medie din ultima decadă a lunii octombrie până în a doua decadă a lunii aprilie, 160-170 zile/an. Data medie a primului strat de zăpadă este între 10 şi 20 noiembrie, iar cea a ultimului între 31 martie şi 10 aprilie. Precipitaţiile multianuale sunt estimate la 600 mm, suficiente pentru a asigura o dezvoltare normală culturilor agricole şi în special a cerealelor, sfeclei de zahăr şi cartofului, culturi de bază în regiune. Numărul mediu multianual de zile cu precipitaţii este de 140-150, cu un minim în februarie şi un maxim în mai-iulie. Vânturile dominante sunt cele de nord şi nord-vest, reflectând influenţele baltice în clima locală. Se apreciază că potenţialul eolian al regiunii, momentan neexploatat, este important.

Râul Siret, pe al cărui curs superior se află oraşul, are aici un debit mediu multianual de 12,7 m³/s. Regimul scurgerii este variabil în cursul anului, volumul cel mai mare fiind transportat primăvara şi la începutul verii iar cel mai mic în timpul iernii. Calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane este considerată drept bună, fiind sărace în săruri, deci perfect potabile. Relieful structural pune în evidenţă aliniamente de izvoare colectate de mici pârâiaşe, tributare Siretului, asemenea pârâului Mănăstioara.

Teritoriul oraşului se încadrează în arealul solurilor zonale din clasa luvisolurilor (argiluvisolurilor), cu mai multe tipuri genetice, de o fertilitate medie, pe alocuri chiar scăzută în locurile cu exces de umiditate de suprafaţă. Pe areale mai restrânse sunt semnalate ca soluri zonale faeoziomurile (solurile cenuşii), din clasa cernisolurilor (molisolurilor) cu fertilitate mai ridicată. Între solurile neevoluate, în stadii incipiente de formare, se citează prezenţa protisolurilor, ce cuprind aluviosolurile, aflate pe terasele de luncă ale Siretului, cu o fertilitate moderată, favorabile unei game mai largi de culturi agricole, inclusiv a vegetaţiei păşunilor şi fâneţelor, precum şi regosolurile, cu o fertilitate extrem de scăzută, prezente pe depozitele afânate de luturi şi argile, cu rupturi de pantă. Hidrosolurile se întâlnesc în lunca Siretului şi pe fundul văilor afluente acestuia, având o fertilitate slabă, datorită excesului de umiditate. Potenţialul pedologic per ansamblu, acceptabil pentru culturile agricole, ar putea fi valorificat mai bine prin lucrări de îmbunătăţiri funciare, evitând degradarea acestuia.

În ceea ce priveşte vegetaţia naturală, teritoriul oraşului se încadrează în etajul pădurilor de stejar, şi anume de gorun şi de stejar pedunculat, în amestec cu carpenul şi ulmul, astăzi constituind numai pâlcuri din vechiul codru. Defrişările, uneori masive, de păduri s-au făcut în favoarea aşezărilor, a extinderii pajiştilor şi fâneţelor şi, nu în ultimul rând, a terenurilor pentru culturile agricole. Ritmul mediu anual apreciabil de creştere a fondului forestier este evaluat la cca 6-7 m³/ha/an. Păşunile şi fâneţele sunt alcătuite dintr-o vegetaţie ierboasă, în care domină asociaţiile de ierburi mezofile şi mezohidrofile, cu tendinţe de stepizare secundară. În arealele mai umede apare vegetaţia hidrofilă.

Fauna acestui etaj de vegetaţie cuprinde numeroase specii, precum mistreţul, lupul, cerbul, vulpea, iepurele, dihorul, viezurele, veveriţa ş.a. Unele specii cu valoare cinegetică, cum ar fi bourul şi antilopa saiga, menţionate în secolele trecute în zonă, au dispărut în decursul timpului. Fauna acvatică din Siret, dar mai ales din lacul de acumulare Rogojeşti, cuprinde cu precădere scobarul, mreana şi cleanul.

Se poate conchide că mediul natural favorabil în care s-a constituit şi a dăinuit oraşul Siret a cunoscut o antropizare moderată, în ciuda poziţiei sale adeseori vulnerabile.

CRONICA ORAŞULUI

1370. Prima menţiune documentară certă a oraşului Siret, într-o scrisoare aparţinând papei Urban al V-lea.

1371. Înfiinţarea Episcopiei catolice de Siret, al cărei prim titular a fost călugărul franciscan de origine polonă Andrei Jastrzebiec.

Ante 1378. Doamna Muşata/Margareta ctitoreşte mănăstirea dominicană cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul.

1384. Domnul Petru I dăruieşte mănăstirii dominicane venitul cântarului (libra) din Siret. 1388. Este menţionată o comunitate armeană în Siret. 1399. Prima menţiune documentară a vornicului de Siret, în persoana lui Vlad de la Siret. 1408. Siretul este menţionat ca punct vamal în privilegiul acordat negustorilor lioveni de

Alexandru cel Bun. 1421. Alexandru cel Bun dă în folosinţă viageră fostei sale soţii Rimgaila (Ryngałła) târgul

Siret. 1455. Sunt menţionate mori la Siret. 1456. Este menţionată o suburbie la Siret. 1551–1552. Persecuţiile împotriva catolicilor şi armenilor din timpul domniei lui Ştefan Rareş. 1646. Sunt menţionate în Siret două biserici armeneşti şi trei ortodoxe. 1673. Domnul Ştefan Petriceicu dăruieşte Mănăstirii Sfântul Onofrei o bucată din hotarul

târgului Siret.

Page 2: TOC Dibido

2

INHALT

TEXT

Einleitung (Dan Dumitru Iacob) .................................................................................2 Geographische Daten (Şerban Dragomirescu) ............................................................2 Chronik der Stadt (Franz Pieszczoch, Victoria Paraschiva Batariuc) ...........................3 Zur Geschichte der Stadt (Victoria Paraschiva Batariuc) ............................................3 Demographische Entwicklung (Dan Dumitru Iacob) ...................................................6 Morphologische Gliederung (Dan Dumitru Iacob) ......................................................7 Erweiterungsetappen der Stadt (Dan Dumitru Iacob) ..................................................8 Historische Baudenkmäler (Victoria Paraschiva Batariuc) ..........................................9 Historische Beschreibungen der Stadt (Auswahl Dan Dumitru Iacob) ....................... 10 Archäologische Funde (Victoria Paraschiva Batariuc) .............................................. 10 Straßennamen (Dan Dumitru Iacob) ......................................................................... 11 Bibliographie (Victoria Paraschiva Batariuc, Dan Dumitru Iacob) ............................ 12 Abbildungs- und Kartennachweis (Dan Dumitru Iacob) ............................................ 12

KARTEN

Umlandkarte (1784), 1:89 000 ....................................................................................I Umlandkarte (1790), 1:28 800 .................................................................................. II Stadtplan (2005), 1:10 000 ...................................................................................... III Alte und neue Straßennamen im Stadtplan von 1855, 1:2 500 ................................... IV Erweiterungsetappen der Stadt, 1:5 000 .................................................................... V Parzellierung der Stadt (1855), 1:5 000 ....................................................................VI Parzellierung der Stadt (ca. 1900), 1:5 000 .............................................................VII

EINLEITUNG

Dass der vorliegende Faszikel zur Stadt Sereth/Siret den Städtegeschichteatlas Rumäniens (Reihe A, Moldau) ergänzt, ist keineswegs einem Zufall zu verdanken, gehört doch Sereth zu den ältesten rumänischen Städten. Im Mittelalter war sie für kurze Zeit die Hauptresidenz der Moldau-Fürsten und erfüllte als solche in diesem Fürstentum bedeutende politische, administrative, religiöse und wirtschaftliche Aufgaben. Desgleichen für eine knappe Zeitspanne war die Stadt ein bedeutender Umschlagplatz für den Handel und eine wichtige Zolleinnahmestelle auf dem Weg, der Polen mit den am Schwarzen Meer und den im unteren Donau-Raum gelegenen Häfen verband. In der Anfangszeit nach ihrer Gründung unterschied sich die historische und städtische Entwicklung Sereths kaum von jener anderer städtischer Zentren gleichen Status’ aus dem Raum jenseits der Karpaten, wobei die Ähnlichkeiten zwischen diesen Ortschaften im Zuge der Stadtentwicklung oder durch die Aufgaben der Stadt und ihr demographisches, multiethnisches und multikonfessionelles Profil ersichtlich sind. Leider waren die historischen Entwicklungen in der Moldau des 16. bis 18. Jhs. mit den daraus erfolgten politischen, wirtschaftlichen und religiösen Veränderungen sowie das Ein-büßen ihres Status’, als Fürstensresidenz zu dienen, für Sereths Entwicklung nicht förderlich. Die Stadt geriet in eine lang anhaltende Stagnations-, oder gar Verfallsperiode, die sich gerade auf ihren städtischen Charakter in großem Maße negativ auswirkte.

Die Fachliteratur, die sich mit der Geschichte dieser Stadt befasst, ist weder sehr umfangreich noch neueren Datums, ein Sachverhalt, der auch aus dem Inhalt des vorliegenden Atlasfaszikels ersichtlich ist. Obwohl im Verlauf der letzten Jahrzehnte eine Reihe neuer, insbesondere archäologischer Angaben zusammengetragen werden konnte, ist Sereths Ge-schichte, sowohl jene des Mittelalters als auch die neuere Geschichte, nur ungenügend erforscht worden. Aus diesem Grund war die Aufstellung einiger Hypothesen in Bezug auf die Entstehung und die städtische Entwicklung der Ortschaft unumgänglich, wobei es den Forschern nur aufgrund künftiger Untersuchungen möglich sein wird, die Richtigkeit dieser Hypothesen zu bestätigen oder zu verwerfen.

Format, Gliederung und Inhalt des Atlasses wurden gemäß den Empfehlungen der Internationalen Kommission für Städtegeschichte erarbeitet. Dabei diente bei der Erstellung der meisten in diesem Atlas enthaltenen Tafeln die historische Stadtkarte von 1855 als Arbeitsgrundlage. Aus objektiven Gründen, die auch mit der gegenwärtigen wirtschaftlichen Lage zusammenhängen, haben wir auf jene Karten verzichtet, welche die gesamten, im Stadtplan von 1855 verzeichneten Veränderungen wiedergeben. Stattdessen jedoch wurde eine zusätzliche Karte zur Lage der Parzellierung vom Ende des 19. Jhs. hinzugefügt, anhand derer die wesentlichen Veränderungen der morphologischen Gliederungen der Stadt, die vor allem aus der Dynamik der Parzellenaufteilung und der Zusammensetzung einiger Grundstücke (durch Unterteilung oder Zusammenlegung von Parzellen), nachvollzogen werden können.

Die Redigierung des vorliegenden Faszikels war nur mittels der fachkundigen Hilfe einiger Mitarbeiter möglich – Akademiemitglieder, Hochschulprofessoren, Forscher und Museologen –, denen wir hiermit unseren aufrichtigen Dank aussprechen: Vasile Ciobanu, Florin Creţu, Teodor Octavian Gheorghiu, Florin Hău, Ioan Iosep, Gudrun-Liane Ittu, Paul Niedermaier, Marcel Popa, Laurenţiu Rădvan, Victor Spinei, Ioan Stan. Desgleichen danken wir den Mitarbeitern folgender Einrichtungen, die sich für die Durchführung dieses Projektes eingesetzt haben: das Rathaus der Stadt Sereth (mit dem Bürgermeister Adrian Popoiu, Cristian Ciobanu, Viorel Haiura und Alina Hofman), der Nationale Museumskomplex Bukowina, Suczawa, sowie den Mitarbeitern/Innen des Serether Stadtmuseums.

GEOGRAPHISCHE DATEN Die Stadt Sereth befindet sich im Nordosten Rumäniens, in der Nähe der jetzigen

Staatsgrenze zur Ukraine. Die Ortschaft liegt auf 47°57’ nördlicher Breite und 26°19’ östlicher Länge, am rechten Ufer des Sereth-Flusses, auf einer Höhe von 330 m, 41 km von der Kreishauptstadt Suczawa/Suceava, bzw. 22 km von dem Munizipium Radautz/Rădăuţi entfernt. Vom administrativen Standpunkt gehören zur heutigen Stadt Sereth auch die beiden im Westen bzw. Süden gelegenen Ortschaften Mănăstioara und Pădureni.

Auf halber Strecke zwischen Czernowitz und Suczawa, unweit einer Furt des Flusses Sereth gelegen, gehörte die Stadt zum alten transkontinentalen Handelsweg, der die Verbin-dung zwischen dem baltischen und dem donau-pontischen Raum herstellte, eine Strecke, die

heute Teil der Europastraße (E 85) ist. Innerhalb des Verwaltungskreises Suczawa/Suceava ist Sereth ein wegen seiner Handelstätigkeit bedeutendes Zentrum, das an der Kreuzung meh-rerer Nationalstraßen liegt – an jenen die aus Suczawa (DN 2/E 85) und Botoşani über Mihăileni (DN 29C) verlaufen; zudem wird die Verbindung zu anderen Verwaltungskreisen durch folgende Straßen hergestellt: aus Dorohoi (DJ 291B), Dărmăneşti (DJ 209D), Frătăuţii Noi und Zvoriştea (DJ 291A). Die Distanz bis Bukarest beträgt 478 km. Bis zur Grenze mit der Republik Ukraine sind es nur 4 km, so dass Sereth eine bedeutende Zoll- und Grenzübergangsstation für den Straßenverkehr ist. Bis vor kurzem war die Stadt auch auf der Schiene durch den Bahnhof von Dorneşti mittels einer Sekundär-Eisenbahnlinie erreichbar, die heute, gleich den anderen einst im Betrieb befindlichen Strecken von Mihăileni – Sereth und Petriceni – Sereth, aufgelassen ist.

Das Stadtgebiet wird im Süden von dem „La Cruce“ (397 m; dt.: Zum Kreuz) benannten Hügel, im Westen von dem Horodiştea-Hügel (437 m) beherrscht. Vom geomorphologischen Standpunkt gehört dieses Gebiet zum Dragomirna-Hochland, eine für die Suczawaer Hochflä-che kennzeichnende, sich im Nordwesten der Moldauer Hochebene erstreckende Landschaft. Das geologische Fundament setzt sich aus einem kristallinen präkambrischen Sockel podoli-scher Art zusammen, auf dem sich mehrere Sedimentärzyklen abgelagert haben. Der letzte von diesen tritt im Norden des Suczawaer Hochlandes in einer leicht monoklinalen Schicht (NW-SO) der sarmatischen Stufe (Buglova und Volhinia) in Erscheinung, das sich aus übereinander geschichteten Lagern weichen Gesteins (Lehm, Mergel und Sand) und härteren Gesteins (Sand-, Kalkstein, Kies) zusammensetzt, die als ortsspezifisches Baumaterial genutzt werden. Es überwiegt ein strukturelles Relief mit differentieller Erosion, die sich in der Oberflächen-gestalt der Ortschaft durch Schichtstufen, Steilseiten von Schichtstufen und strukturellen Oberflächen (die Hügel Ruina, Sasca und Horaiţa) kennzeichnen. Durch das Fortschreiten der Bodenstufen sind kleine aufeinanderfolgende Senken entstanden. Der Kern der Stadt liegt übrigens an der Basis einer solchen Stirnstufe, in einer kleinen Erosionssenke, die durch eine betonte Verbreiterung mehrerer aufeinanderfolgender, durch den Mănăstioara-Bach entwäs-serter Talabschnitte entstanden ist. Wegen der Häufigkeit der ton- und mergelhaltigen Horizonte, bei denen sich wasserdurchlässige mit -undurchlässigen Schichten abwechseln, ist das Gelände hier äußerst unstabil (es weist Rutschungen, Schlammrinnen, Sackungen, die von den Ortsbewohnern als „hârtoape“/dt.: Erdlöcher bezeichnet werden, auf). Durch diesen „Unterspülungsprozess“ sind Lößbrunnen geringer Dimension entstanden, die wohl auf das Vorhandensein der lößhaltigen Lehmschichten zurück zu führen sind. An dem zum Sereth-Tal zugewandten Hang im Stadtinneren sind vier Terrassenniveaus zu erkennen (mit Höhen von 10-12 m und 60-70 m), die von den aufeinanderfolgenden Tälern durchschnitten werden und durch häufige an den Steilhängen erfolgte Erdrutschungen ständig neuen Zerstörungen ausgesetzt sind. Auf den mittleren und unteren Terrassenabschnitten sind Teile der Serether Stadtviertel entstanden. Die relativ breite Sereth-Aue (von etwa 2 km) bildet in diesem Abschnitt eine Furt, die leicht überquert werden kann und bereits seit der Frühzeit als Über-gangsstelle intensiv genutzt wurde. Flussabwärts der jetzigen Brücke wurde in der Flussaue der Rogojeşti-Stausee angelegt, der die vom Sereth-Fluss verursachten Überflutungen verhindern sollte, zudem den Ortsbewohnern als Erholungsgebiet dient und auch für den Fischfang geeignet ist.

Das im Gebiet der Stadt Sereth herrschende, gemäßigt kontinentale Klima ist das für den gesamten Osten des Landes spezifische Klima; es weist auch betonte baltische Einflüsse auf und entspricht dem Klima des tieferen Hügellandes und der Hochebene. Die mittlere Son-neneinstrahlung beträgt 1 850 Stunden/Jahr, davon 1 350 Stunden während der warmen Jahreszeit; die mittlere Nebelbildung beträgt 6,1 Zehntel. Die Jahrestemperatur ist im Mittel 7,9°C, jene des Monats Januar -4,3°C und des Monats Juli 18,5°C, so dass die mittlere Jahresamplitude der Temperatur 22,8°C beträgt. Die maximale Temperatur erreicht 37°C, die minimale -31°C. Der erste Frost fällt im Mittel in der letzten Dekade des Monats Oktober und der letzte in der zweiten Dekade des Monats April, 160-170 Tage/Jahr. Die erste Schnee-schicht bildet sich im Mittel in der Zeitspanne vom 10.- 20. November und die letzte zwischen dem 31. März-10. April. Die mittleren jährlichen Niederschläge erreichen 600 mm und sind hinreichend, um ein gutes Gedeihen der wichtigsten in dieser Region gezüchteten Kultur-pflanzen, insbesondere Getreide, Zuckerrübe und Kartoffel, zu gewährleisten. Die mittlere Anzahl von Regentagen pro Jahr beträgt 140-150, wobei das Minimum dieser Tage im Februar, das Maximum im Mai-Juli erreicht wird. Wegen des baltischen Wettereinflusses auf das Ortsklima herrschen die Nord- und Nordwest-Winde vor. Die in der Region herrschende Windstärke ist bedeutend, wird aber zur Zeit noch nicht genutzt.

Der Sereth-Fluss, an dessen Oberlauf sich die Stadt befindet, führt eine durchschnitt-liche Wassermenge von 12,7 m3/Sek. Die Durchlaufsmenge ist je nach Jahreszeit unter-schiedlich, wobei der Fluss die größten Wassermengen im Frühling und zum Sommerbeginn bzw. die geringsten im Winter führt. Die Qualität der Oberflächengewässer und auch jene der unterirdischen Gewässer ist gut, da sie wenig Salze enthalten und als Trinkwasser geeignet sind. Hier gibt es eine Reihe von Quellen, wie beispielsweise der Mănăstioara-Bach, die in kleine Bäche und schließlich in den Sereth-Fluss münden.

Das Stadtgebiet reiht sich in die Gruppe der für diese Zone spezifischen Böden ein, Lehmböden verschiedenen genetischen Typs (von mittlerer bis geringerer Fruchtbarkeit); letzteres ist vor allem in Gebieten mit Staunässe der Fall. Auf kleineren Flächen sind die grauen Böden der Klasse der Tschernosiomsböden – d. h. Böden mit höherer Fruchtbarkeit –, anzutreffen. Von den Böden, die sich in einem anfänglichen Entwicklungsstadium befinden, seien hier die auf den Terrassen der Sereth-Aue anzutreffenden Alluvionsböden zu nennen. Diese sind von mäßiger Fruchtbarkeit und für den Anbau einer Vielfalt von Kulturpflanzen sowie als Weideland und Heuwiesen geeignet. Desgleichen gibt es hier Regosole mit äußerst geringer Fruchtbarkeit, die sich auf den lehm- und mergelhaltigen Schichten gebildet haben und Hangrisse aufweisen. Die Feuchtböden sind in der Sereth-Aue und in den Tälern der Zuflüsse desselben anzutreffen; die Fruchtbarkeit in diesem Areal ist wegen der zu hohen Feuchtigkeit gering. Das Bodenpotential ist als Ganzes betrachtet für den Ackerbau geeignet, es könnte allerdings mittels der Durchführung von Bodenverbesserungsmaßnahmen noch gesteigert werden, ohne dass die Landschaft dabei zu Schaden käme.

Was die natürliche Vegetation anbelangt, gliedert sich das Stadtgebiet in die Etage der Eichenwälder, u.zw. der Steineiche und der Stieleiche ein, die mit Hainbuchen und Ulmen einst einen Mischwald bildeten, von dem heute jedoch nur noch kleine Baumgruppen anzutref-fen sind. An manchen Stellen sind im Laufe der Zeit großflächige Waldrodungen durchgeführt worden, um Platz für die Siedlungen, für Weideland, Heuwiesen und nicht zuletzt für landwirtschaftlichen Flächen zu schaffen. Das durchschnittliche jährliche Wachstum des Forstbestandes wird auf ca. 6-7 m3/ha/Jahr geschätzt. Auf dem Weideland und den Heuwiesen wachsen verschiedene Grasarten, vor allem mesophile und mesohygrophile Gräser, mit sekundären Versteppungstendenzen. In den feuchteren Gebieten wachsen Wasserpflanzen.

In dem Gebiet unweit der Stadt leben folgende Säugetiere: Wildschwein, Wolf, Hirsch, Fuchs, Hase, Iltis, Dachs, Eichhörnchen u.a.m. Einige Tierarten mit besonderem Jagswert wie der Auerochse oder die Saiga-Antilope, die in den Schriften der vergangenen Jahrhunderte in dieser Region verzeichnet wurden, sind im Laufe der Zeit verschwunden. Im Sereth-Fluss, aber vor allem im Rogojeşti-Stausee, leben verschiedene Fischarten, z.B. Barbe, Näsling und Hasel.

Schlussfolgernd kann festgestellt werden, dass die günstige natürliche Lage, in der die Stadt Sereth entstanden ist und sich entwickelt hat eine mäßige Anthropisierung erfahren hat.