Universitatea SPIRU HARETFacultatea FINANTE si BANCI BUCURESTIanul universitar 2010-2011

PROIECTE FINANCIAR-BANCARE TEMA- CEREREA,OFERTA DE MONEDA SI ECHILIBRUL ACESTORA

Conducător ştiinţific Student Prof. univ.dr. Pui şor Ionela Aurelia Manolescu Gheorghe

1

CUPRINS

Introducere.................................................................................................3

Capitolul 1 MONEDA...............................................................................4 1.1 Functiile monedei.................................................................4 1.2 Clasificarea monedei............................................................9

Capitolul 2 CEREREA DE MONEDA....................................................14 2.1 Fundamentele cererii de moneda.......................................16 2.2 Ecuatia cantitativa a cererii de moneda.............................20

Capitolul 3 OFERTA DE MONEDA.......................................................25 3.1 Banca moderna si oferta de moneda...................................27 3.1.1 Crearea(oferta) de moneda...............................................29 3.1.2 Limitele crearii de moneda..............................................30 3.2 Oferta de moneda centralizata............................................31 3.3 Oferta de moneda concurentiala.........................................40 Capitolul 4 ECHILIBRUL DINTRE CEREREA SI OFERTA DE MONEDA..................................................47

Capitolul 5 STUDIU DE CAZ- PIATA MONETARA SI INFLATIA........................................................................53

Bibliografie...............................................................................................70

2

Introducere

Misterioasa si fascinanta, moneda concentreaza putere. Moneda a indeplinit roluri si functii cruciale indiferent de modul de organizare al societatii si de inovatiile din cadrul sistemelor monetare. Ea a declansat si finantat razboaie, a dezvoltat si prabusit economii, a reunit tari in regiuni si blocuri monetare, a stimulat comertul mondial, a accentuat dezechilibre intre tari, a necesitat institutii si reglementari speciale. Astfel spus, moneda a marcat cel mai spectaculos salt al omenirii, din momentul trecerii de la economia nemonetara la cea monetara. Acesta a fost un salt care inca nu s-a finalizat, pentru ca astazi asistam la alte ipostaze ale monedei si institutiilor monetare: moneda privata, moneda unica,moneda electronica. Raspunzand provocarilor monedei, bancile, ca institutii a caror activitate a fost legata initial de creatia monetara, au parcurs in decursul secolelor etape decisive cu impact asupra functionarii economiilor. Actiunile de cercetare in domeniul bancar,ne ofera un univers in permanenta schimbare: de la bancile libere si oferta concurentiala de moneda la bancile centrale si monopolul asupra emisiunii monetare, de la bancile universale la cele specializate si invers, de la profitabilitate la crize si falimente bancare, de la intermedierea traditionala la inovatii financiare. Intr-un astfel de mediu, caracterizat prin dinamism si incertitudine, bancile centrale se afla, la inceput de mileniu al III-lea, in situatia partajarii responsabilitatilor si atribitiilor cu alte organisme de supraveghere financiara si a indeplinirii obiectivelor de politica monetara inmod independent fata de factorul politic.Totodata, bancile aleg sa isi subordoneze activitatea unei institutii centrale de tip suprastatal, sau isi declina responsabilitatile, precum in situatia functionarii cu succes a alternativei de organizare monetara, prin Consiliul Monetar. In fata multitudinii de aspecte antrenate de moneda,tema urmarita in prezentarea acestui material este moneda - cererea,oferta de moneda si echilibrul acestora.

3

Capitolul 1

MONEDA

Moneda este sangele care ,,iriga” corpul social al oricarei tari.Ea reprezinta premisa primara a tuturor pietelor si liantul originar concurenital general. Moneda este un simbol definitoriu al comunitatii national – statale. Moneda este in principal, o categorie macroeconomica, la care toti agentii economici dintr-o tara se raporteaza. Baterea de moneda este un atribut al independentei si suveranitatii statului eminent, exercitat in general prin banca centrala. Moneda indeplineste functiile de masurare a activitatii economice si de mijlocire a schimbului. Pentru ca functiile si facilitatile monedei sa fie exercitate cu succes este necesar ca aceasta sa existe intr-un anumit volum si intr-o structura anume. Problemele referitoare la raportul de marime dintre activitatile economico-sociale si cantitatea de moneda in societate, sunt abordate si analizate, mai intai, cu conceptelele de masa monetara si viteza de rotatie a monedei. Teoria monetara moderna judeca moneda ca factor integrat in fenomenul economic contemporan si cu efecte determinate asupra acesteia. Cantitatea de moneda aflata in circulatie, repartizarea si utilizarea sa, exercita o influenta importanta asupra echilibrului si cresterii economice.

1.1 Functiile monedei

Definirea monedei si masurarea acesteia reprezinta o operatiune dificila, fara a ajunge sa fie perfect riguroasa, dupa cum o demontreaza dezbaterile dintre teoreticieni, pe de o parte, si cele dintre staticieni, pe de alta parte. Exista doua definitii care pot fi atribuite monedei, astfel: - definirea functionala (prin analizarea functiilor monedei); - definirea statistica (prin analizarea indicatorilor si agregatelor monetare). Formele pe care le imbraca moneda sunt numeroase si in continua schimbare, ceea ce conduce la definirea acesteia prin functiile pe care le indeplineste. Desi exista unele divergente de opinii cu privire la numarul functiilor indeplinite de moneda, in esenta acestea sunt urmatoarele, cu posibilitatea regruparii si a divizarii intr-un numar mai mare sau mai mic:

4

a) functia standard sau etalon de valori; b) functia de unitate de cont; c) functia de mijloc de plata ( si de schimb) d) functia de rezerva a valorii (sau mijloc de tezaurizare); e) functia de standard al platiilor amanate.

a) Functia de standard sau etalon de valori

Reprezinta cea mai importanta functie, intrucat permite exprimarea valorii bunurilor economice, in termeni monetari si efectuarea de comparatii intre preturile diferitelor bunuri si sevicii. Spre deosebire de alte forme de etalon, precum minutul,Kg, metrul, etalonul valorii prezinta o anume caracteristica si anume inconstanta. Moneda sau banii, cu care se masoara valoarea tuturor bunurilor si serviciilor si a raporturilor de echivalenta dintre acestea, poate varia de-a lungul unei perioade de timp. In acest scop se utilizeaza puterea de cumparare, aflata in raport invers proportional cu modificarea preturilor. Alaturi de caracteristica variabilitatii in timp, moneda ca standard al valorii, prezinta si trasatura indispensabilitatii, in sensul ca detinerea banilor este absolut necesara fiecarui individ, pentru obtinerea bunurilor de care are nevoie si pe care le prefera. Indeplinirea functiei de standard al valorii de catre moneda poate fi ilustrata cu ajutorul urmatorului exemplu:

Presupunem: O comunitate compusa din 50.000 locuitori care isi desfasoara activitatea intre granitele teritoriului „A” care nu a cunoscut utilizarea banilor si n-a avut niciodata relatii economice cu alte grupuri sociale.

De-a lungul timpului, aici s-au dezvoltat trei activitati productive: pescuitul, vanatoarea si cultivarea cerealelor.

Necesitatile consumului zilnic sunt urmatoarele: 20.000 kg peste, 10.000 kg carne, 30.000 kg cereale (grane).

Productia ar putea fi schimbata cu alte tipuri de produse, dar populatia este multumita cu actuala compozitie, deci nu exista un stimulent pentru dezvoltarea unei ramuri in defavoarea alteia.Pornind de la aceste informatii, se poate stabili echivalenta care se practica in cadrul comunitatii:

- 1 kg carne este echivalentul a 2 kg peste si a 3 kg cereale;

5

- alternativ, 1 kg peste, echivaleaza cu ½ kg carne si cu 3/2 kg cereale;

- 1 kg cereale echivaleaza cu 1/3 kg carne si 2/3 kg peste.

Pe baza acestor raporturi de echivalenta, fiecare locuitor poate procura celelalte doua marfuri. Aceste ratii de consum zilnic sunt aproximative. Cel mai important lucru este ca fiecare individ al comunitatii sa gaseasca un alt individ, care sa doreasca produsele sale, si care, de asemenea, sa detina produsele de care are nevoie. Sa presupunem, in continuare, ca in cadrul comunitatii s-au facut progrese, si anume, s-a introdus moneda, ca mijloc de schimb si etalon al valorii. Rolul de moneda revine cerealelor. Astfel, fiecare producator va accepta granele in schimbul propriului produs, cunoscand ca acestea pot fi folosite in continuare, pentru obtinerea de alte produse. In acest mod, cerealele sunt acceptate ca mijloc de schimb, chiar daca vanzatorul de carne sau de peste va detine o cantitate mai mare decat cea utilizata pentru propriul consum.

Efectele introducerii monedei

In conditiile in care granele sunt considerate mijloc de schimb si etalon al valorii, se vor produce modificari ale ocupantilor in cadrul comunitatii ,, A”. Daca cei ocupati cu vanatul si pescuitul trec la cultivarea de cereale, s-ar ajunge la detinerea de mai multi „bani”, in sensul ca intreaga comunitate va ajunge sa detina numai cereale. In conditiile in care productia de cereale este in crestere, iar cantitatea de peste si carne se afla in declin, atunci se manifesta o sporire a pretului acestor doua bunuri (pret exprimat prin cantitatea de grane). - cantitatea zilnica de cereale consumate devine 40.000 kg

- consumul de carne scade la 5.000 kg - consumul de peste scade la 15.000 kg

Fata de raporturile de echivalenta initiale, in noile conditii, 1 kg de carne este echivalentul a 3 kg peste si a 8 kg cereale, iar 1 kg de peste este echivalentul a 1/3 carne si a 2,66 kg cereale, respectiv se ajunge la majorarea „preturilor” in raport de cereale.

Exemplul prezentat constituie o simplificare enorma, dar nu este complet nerealist. In cadrul societatilor in care nu se produc cantitati mari de bunuri, este convenabil a se utiliza un anumit bun cu rolul de echivalent general al tuturor marfurilor, deci ca standard al valorii si ca mijloc de schimb.

6

b) Functia de unitate de cont

Din functia de baza a monedei, cea de etalon al valorii, rezulta ca toate bunurile din economie sunt evaluate din punct de vedere monetar, prin preturi, ceea ce face posibila realizarea de inregistrari contabile si efectuarea de analize financiare. Indeplinind functia de unitate de cont, moneda permite realizarea de comparatii in timp si cuantificarea valorii adaugate in cadrul activitătii economice.

Functia de unitate de cont, poate fi indeplinita de moneda, fara existenta fizica a acesteia. Asemenea cazuri se manifesta atunci cand pretul unor bunuri si servicii este exprimat intr-o alta moneda ce apartine fie unei alte perioade de timp, fie altei tari. De exemplu, in Anglia, a devenit obisnuit, in secolul al XX-lea, ca medicii si avocatii sa stabileasca pretul serviciilor intr-o moneda utilizata in secolul trecut, numita guinea. Pornind de la raportul de paritate existent intre moneda curenta si moneda-unitate de cont, respectiv 1,5 ₤/1 guinea, beneficiarii serviciilor respective achita contravaloarea acestora in ₤. Un alt exemplu il reprezinta unitatea de cont, denumita DST (Drepturi Speciale de Tragere) care a fost creata in 1970, de catre FMI ca activ de rezerva al bancilor centrale, antrenate in procesul finantarii internationale. Initial, moneda DST s-a bazat pe 16 monede pentru ca din anul 1981 sa fie redefinita in functie de 5 monede: $, DM, FF, ₤, Y. Aceasta definire a condus la utilizarea cu usurinta a DST ca unitate de cont in sectorul privat si in numeroase tranzactii comerciale internationale. Desi evaluarea tranzactiilor se realizeaza in DST, plata acestora trebuie realizata intr-una din monedele aflate efectiv in circulatie. Astfel, moneda DST, desi exista ca unitate de cont, nu poate exista si ca mijloc de plata.

c) Functia de mijloc de plata (si de schimb)

Dupa cum rezulta din exemplul prezentat, moneda inlatura inconvenientul stabilirii echivalentului reciproc intre toate bunurile din economie. De asemenea, moneda duce la disocierea schimbului marfa contra marfa in doua operatiuni distincte: o operatiune de vanzare (flux real contra flux monetar) care permite obtinerea de moneda si o operaţiune de cumparare (care permite utilizarea fluxurilor monetare pentru obtinerea bunurilor reale). In evolutia economiei monetare, anumite bunuri au servit ca moneda, precum ceaiul, mirodeniile, bijuteriile. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Italia, au fost acceptate la modul general, ca mijloc de plata, tigarile. Comerciantii le-au acceptat ca mijloc de plata pentru vanzarea de produse, precum painea, laptele, hainele si alte bunuri

7

de stricta necesitate, intrucat puteau sa isi procure tot ceea ce doreau cu tigarile respective. Intr-o forma mai atenuata, utilizarea tigarilor ca mijloc de plata a caracterizat si tarile estice, inclusiv Romania in anii '70-'80. Chiar la inceputurile anilor '90 in Uniunea Sovietica tigarile erau utilizate ca mijloc de plata pentru procurarea unor produse occidentale, precum aparatura video, ori pentru castigarea accesului spre putere.

Aceste exemple ilustreaza ca pentru acceptarea unui bun ca moneda si ca mijloc de plata nu este necesara interventia guvernelor, in scopul impunerii acestuia. De-a lungul timpului, autoritatile au declarat drept moneda anumite bunuri (metale pretioase, bijuterii), dar functionarea sistemelor respective nu a fost posibila, intrucat bunurile in cauza nu au fost acceptate la modul general, ca mijloace de plata. In anul 1828, guvernul rus a incercat sa introduca platina, ca metal monetar, insa abandoneaza acest sistem, datorita raritatii metalului si a valorii foarte ridicate.

In prezent, recunoasterea generala ca mijloc de plata de catre toti participantii la derularea tranzactiilor din economie, este atribuita bancnotelor, monedelor metalice si banilor de cont sau scriptuali.

d) Functia de rezerva a valorii (sau mijloc de tezaurizare)

Inclinatia spre economisire atat a populatiei cat si a agentilor economici, conduce la constituirea unor depozite sau rezerve de valoare. Alaturi de imobile, terenuri, lucrari de arta, bijuterii, moneda constituie o forma a acestor rezerve de avere. Avantajul utilizarii monedei cu acest rol decurge din gradul sporit de lichiditate, comparativ cu celelalte forme. La modul general, prin lichiditate se intelege usurinta cu care anumite active sunt convertite in moneda, intr-un interval scurt de timp si cu costuri minime de conversiune. Intrucat mentinerea unei rezerve de valoare sub forma de imobile sau alte active reale, presupune un inconvenient major, atunci cand se doreste realizarea unei tranzactii si transformarea in lichiditati imediate, rezulta ca populatia si agentii economici pastreaza sumele mari de bani fie in numerar, fie in moneda scripturala. In anumite circumstante, moneda nu reprezinta o rezerva efectiva a valorii. Este cazul perioadelor de crestere rapida a preturilor, si de manifestare a inflatiei. In asemenea situatii, valoarea nominala a plasamentelor efectuate nu reprezinta valoarea reala a acestora, iar rata dobanzii nu compenseaza, decat partial, pierderea de valoare datorata inflatiei. Ca alternativa, se cauta alte forme de prezervare a valorii, dintre care aurul este o modalitate preferata dupa anii ’70, cand inflatia si pretul petrolului au sporit, iar cea mai populara investitie o

8

reprezentau plasamentele in metale pretioase. Acest tip de plasament s-a practicat pana dupa anii '80, cand pretul aurului a sporit considerabil, depasind 850 $/uncia (o uncie = 31,1035 gr), comparativ cu pretul aurului de 200 $/uncia cat se inregistra cu cativa ani inainte. Declinul aurului ca instrument de rezerva a valorii intervine la jumatatea anilor ’90, cand pretul unciei scade sub 370 $ si in contextul unei ameliorari a inflatiei (5 % in cazul economiei americane). Datorita riscului pe care il prezinta conservarea averii in active a caror valoare nu este fixata in functie de evolutia in timp a inflatiei, rezulta ca cele mai preferate forme de rezerva a valorii sunt depozitele la termen, activele financiare de natura obligatiunilor si conturile curente personale, care permit o actualizare a valorii acestora in raport cu inflatia.

e) Functia de standard a platilor amanate Prin aceasta functie indeplinita de moneda se evidentiaza rolul in exprimarea valorii contractelor pe termen lung, respectiv, stabilirea in momentul actual a unei sume ce urmeaza a fi incasata sau platita la o data viitoare. De exemplu, un colectionar de arta accepta sa plateasca unui pictor, care va termina un tablou peste 4 luni, o anumita suma de bani, cu conditia livrarii acestuia la momentul stabilit. Intr-un asemenea caz, se considera ca moneda in care s-a exprimat contractul indeplineste functia de standard al platilor viitoare. Dezvoltarea tranzactiilor la termen pe pietele de capital nationale si internationale, reprezinta, de asemenea, un factor ce permite manifestarea banilor in aceasta functie.

1.2 Clasificarea monedei

De-a lungul evolutiei sale, moneda a cunoscut diferite forme de existenta, de la forma marfa a acesteia la forma abstracta sau moneda semn. Pentru a intelege modificarile de ordin cantitativ si calitativ care au marcat evolutia monedei, este necesara o clasificare in functie de anumite criterii reprezentative. Forma de existenta a monedei este un prim criteriu de clasificare, in functie de care se distinge: moneda materiala si moneda scripturala .

a) Moneda materiala cunoaste doua forme, in functie de calitatea materialului din care este confectionata: moneda din metal si moneda din hartie. Moneda metalica, cunoscuta inca din antichitate, este alcatuita din metale comune, obisnuite sau din metale pretioase. In Egiptul Antic, in mileniul al III-lea i.e.n., ca instrument de schimb se folosea arama, iar in mileniul al II-lea i.e.n., aurul. La inceput se utilizau lingourile, dar, datorita inconvenientului pe

9

care il prezentau prin operatiunile de divizare si cantarire in momentul schimbului, s-a trecut la forma propriu-zisa a monedelor, ca piese metalice. Literatura de specialitate plaseaza baterea primelor monede in Grecia Antica, apreciind ca „descoperirea monedei a fost una din cele mai pretioase contributii, pe care cultura greaca a adus-o civilizatiei umane”. Generalizarea metalelor pretioase ca metal monetar a fost posibila datorita calitatilor fizice si chimice ale acestora, astfel:sunt putin alterabile, iar prin aliaje cu alte metale capata un grad de rezistenta ridicat;se caracterizeaza printr-o mare divizibilitate (tehnica actuala permite tragerea a 1400 foite, dintr-o tabla de 1 mm aur); metalele pretioase concentreaza o valoare mare intr-un volum mic, ceea ce face posibila indeplinirea functiei de etalon al valorii; isi mentin constanta valoarea in timp, iar falsificarea pieselor din metale pretioase este usor recunoscuta; prezinta avantajul transformarii cu usurinta;in anumite perioade, autoritatile monetare pot adopta masuri de protejare a stocurilor demetale pretioase. Desi utilizarea metalelor pretioase ca metal monetar a prezentat avantaje certe, iar procesul schimbului a fost fluidizat, dezvoltarea dimensiunilor vietii economico-sociale reclama, la un moment dat, o cantitate mai mare de metal pretios. Cantitatea limitata de metal pretios si chiar utilizarea acestuia in alte scopuri decat cele monetare (peste 2/3 din cantitatea totala de aur se utilizeaza in scopuri industriale si sub forma de tezaure personale), a condus la manifestarea unui dezechilibru intre cererea si oferta de moneda din metalul pretios, si a impus cautarea altor forme de moneda.

b) Apare, astfel, moneda de hartie, care imbraca la randul sau doua forme: – moneda de hartie reprezentativa (biletul de banca sau bancnota); – moneda conventionala (emisa de stat).

Moneda de hartie reprezentativa are la baza o anumita garantie, iar marimea, cantitatea si circulatia acesteia este precis reglementata. Cele mai reprezentative forme sunt: biletele de banca sau bancnotele. Valoarea nominala a unui bilet de banca ar trebui sa fie garantata cu valori reale, respectiv sa existe un stoc de metale pretioase, la emitent, ceea ce da posibilitatea transformarii in aur prin convertibilitate. Aparitia biletului de banca (bancnota) s-a realizat prin 2 modalitati: - certificatul de depozit; - circulatia cambiilor.

10

Existenta certificatelor de depozit este plasata in timp, in China, in secolul al X-lea, cand se prezentau in cadrul schimbului, anumite inscrisuri care echivalau cu o cantitate de metal pretios. In Europa, activitatea negustorilor care se deplasau dintr-o localitate in alta, era insotita de depunerea cantitatilor de moneda (aur) la banca din localitatea de domiciliu si obtinerea, in schimb, a unui inscris, sub forma de certificat de depozit nominal. Un asemenea inscris putea fi transformat in metal pretios, de catre o alta banca, din alta zona, cu care banca emitenta avea relatii.Principalele avantaje pe care le prezenta bancnota, sub forma certificatului de depozit constau in urmatoarele:

se inlaturau riscul si cheltuielile antrenate de efectuarea transportului;

se adapta mai usor cantitatea de moneda la dimensiunile tranzactiilor din economie;

conferea detinatorului siguranta ca emitentul va plati suma inscrisa pe biletul de banca.

Prin aparitia cambiilor, biletul de banca sau bancnota intra in circulatie, in sensul ca orice detinator al unei cambii (care reprezinta o anumita obligatie a emitentului), daca o depune la banca, primeste, in schimb, bancnota proprie a acesteia. Varianta moderna a bancnotei apartine intemeietorului bancii Suediei, Palmstrunk. Din acest moment, bancnota se confectioneaza dintr-un anumit material, o hartie speciala semnata de catre emitent. In functie de utilizarile bancnotei se pot distinge urmatoarele perioade in evolutia acesteia, astfel:

de la aparitie, pana la sfarsitul sec. al XVIII-lea, perioada in care bancnota a fost folositaca mijloc de plata intre banci;de la inceputul sec. al XIX-lea pana la jumatatea sec. XIX, perioada in care bancnota afost utilizata ca moneda in relatiile comerciale;de la jumatatea sec. al XIX-lea pana la sfarsitul secolului, cand bancnota este folosita camoneda auxiliara (moneda principala era confectionata din aur);de la sfarsitul sec. al XIX-lea pana la inceputul primului razboi mondial, cand bancnotaeste folosita ca moneda principala;

de la sfarsitul primului razboi mondial, bancnota este tipul unic de moneda.

Cealalta forma de existenta a monedei de hartie o reprezinta moneda emisa si pusa in circulatie de catre stat, numita si moneda de hartie conventionala sau hartie moneda. Aceasta moneda este pur conventionala, fara acoperire si garantie din partea statului. Scopul pentru care este emisa il reprezinta acoperirea unor nevoi ale statului si, in special, aceasta moneda indeplineste functia de mijloc de circulatie.

11

b) Crearea monedei, fara garantarea cu un stoc de aur la nivelul emitentului, practicata de catre bancile comerciale, prin inscrierea intr-un cont a sumei detinute de client, conduce la o alta forma de existenta a monedei, si anume moneda scripturala (de cont). Aceasta reprezinta o forma a bancnotei, bazata pe incredere (moneda fiduciara) si care cunoaste importante modificari din punct de vedere al formei de prezentare. Cecurile si viramentele constituie forme actuale ale monedei fiduciare, emisiunea lor avand la baza deschiderea unui cont la banca de catre agentii economici. Circulatia monedei scripturale se limiteaza la inregistrari in conturile bancare prin care se diminueaza, respectiv, se majoreaza sumele din conturi corespondente. O alta forma de existenta a monedei scripturale o reprezinta cartile de plata (cardurile bancare) si moneda electronica. In functie de unitatea emitenta, distingem urmatoarele forme de moneda:

– moneda creata de agentii economici; – moneda creata de tezaur sau trezoreria statului; – moneda creata de banci.

Moneda creata de agentii economici a functionat in cadrul sistemelor monetare bazate pe etalonul aur. In baza acestui mecanism, agentii economici se prezentau la monetarie cu lingouri de aur si primeau in schimb echivalentul in aur moneda. Un lingou standard reprezenta 400 uncii, respectiv 12,44 kg aur. De exemplu, in anul 1928, pentru un lingou de aur, suma minima schimbata, in Franta, era 215.000 FF. Moneda creata de tezaur reprezinta moneda creata de trezoreria statului in functie de necesitatile economiei reale, si prin respectarea restrictiilor impuse de politica monetara. Moneda creata de catre banci cuprinde atat moneda creata de catre banca centrala cat si moneda creata de catre bancile comerciale. Moneda scripturala creata de catre bancile comerciale apare sub forma soldurilor creditoare inregistrate la nivelul intregului sistem bancar, si se regaseste in economie sub forma creditelor acordate. Moneda creata de banca centrala se regaseste, in circulatie sub forma numerarului (moneda metalica si bancnote) aflat la detinatorii nebancari. Moneda creata prin procesul creatiei monetare se regaseste in pasivul bilantului la nivelul bancii centrale si al bancilor comerciale. In functie de obligatia pe care si-o asuma banca emitenta se disting urmatoarele forme de moneda: moneda convertibila si moneda neconvertibila. Prin definitia data de FMI, convertibilitatea reprezinta, in sens larg, desfiintarea restrictiilor si discriminarilor in domeniul platilor si transferurilor internationale, iar in sens restrans, obligatia bancilor din fiecare tara de a cumpara propria moneda detinuta de alte banci cu conditia ca aceasta sa provina din operatiuni curente.

12

Convertibilitatea monetara a cunoscut doua forme principale: convertibilitatea metalica si convertibilitatea in valuta, fiecare din acestea putand imbraca forma convertibilitatii interne si externe.

Convertibilitatea metalica s-a practicat in perioada etalonului aur-monede, mecanismul acesteia dand posibilitatea schimbarii in aur a intregii cantitati de bancnote detinute de populatie sau de agentii economici.

Convertibilitatea in valuta, ca forma a convertibilitatii care se practica in prezent, a fost adoptata de tarile europene in anul 1958, si da posibilitatea transformarii unei monede in alta. In conditiile convertibilitatii interne, atat rezidentii cat si nerezidentii pot, in mod liber, sa vanda si sa cumpere devize in schimbul monedei nationale, si pot face operatiuni cu devize. In Romania, in anul 1991, s-a adoptat forma convertibilitatii interne a leului in valute.

In concluzie evolutia formelor istorice a banilor si dezvoltarea economiei nu schimba esenta functiilor monedei, se modifica doar unele particuritati de manifestare a lor.

13

Capitolul 2

CEREREA DE MONEDA

Pornind de la analiza preferintei pentru lichiditate, dezvoltate de catre neokeynesisti, monetaristii evidentiaza calitatea monedei de a fi activ financiar, una din formele prin care individul isi poate conserva bogatia(averea).Pentru ei, cererea de moneda, ca aceea a oricarui alt activ, depinde de trei factori:

1) bogatia totala a individului;2) preturile si randamentele diferitelor componente ale bogatiei;3) gusturile si preferintele indivizilor.

Pentru neokeynesisti, una din variabilele explicative ale functiei cererii de moneda este nivelul patrimoniului, masurat adesea prin venitul curent. Din contra, pentru monetaristi, una din variabilele explicative ale functiei cererii de moneda este ,,venitul permanent”, ce include veniturile pe care acesta este in drept sa le primeasca in viitor, ca urmare a capitalului uman de care dispune. Aceasta asimilare a viitorului in patrimoniul individului este acceptabila pentru monetaristi datorita posibilitatilor oferite de societatea moderna subiectilor economici de a-si plasa patrimoniul intr-o structura care sa ia in considerare rentabilitatea si riscul, precum si unui ridicat grad de regularitate al veniturilor in viitor. Dublul rol al monedei, ca element de diversificare a patrimoniului si ca o suma incasata dintr-o tranzactie, este evident. Formalizarile recente ale cererii de moneda, punand accentul pe unul sau altul din cele doua aspecte, pot fi incadrate, fie neokeynesismului, fie monetarismului. Volumul de lichiditate cerut de un subiect economic este in functie de importanta pe care acesta o acorda tranzactiilor sau patrimoniului, in orice functie a cererii de moneda existand un factor de scara, care adesea este exprimat cu ajutorul unei variabile de venit, introdusa printre variabilele explicative ale functiei cererii de moneda (venitul curent, venitul permanent). Moneda produce un flux de servicii proportional cu stocul detinut, iar cantitatea de moneda ceruta depinde nu atat de venitul curent, care contine un element tranzitoriu, cat, mai ales, de venitul permanent, care se spera ca va fi obtinut o perioada mai lunga de timp.

14

Relansarea activitatii economice va duce la o crestere mai rapida a venitului curent decat a celui permanent si, deci, cererea de moneda, care depinde de venitul permanent, va creste mai incet decat venitul curent, viteza de circulatie crescand aparent. In fazele de recensiune, venitul curent va creste mai incet decat cel permanent, incasarile tinand sa creasca mai incet decat venitul curent, ceea ce va incetini viteza de circulatie a monedelor. In scopul reducerii costului tranzactiilor (costul conversiei creantelor in mijloace de plata), institutiile bancare au inventat noi forme de plasamente, care au contribuit la reorientarea compozitionala a patrimoniului subiectilor economici. Aceasta inflexiune a cererii de moneda, generatoare de instabilitate a functiei sale, afecteaza eforturile publice depuse in scopul reglarii lichiditatii din economie, prin controlul emisiunii monetare. Internationalizarea masiva a economiilor nationale determina ca si cererea de moneda sa depinda de evolutia anticipata a cursului de schimb si, totodata, cererii nationale sa i se adauge cererea de moneda nationala din partea nonrezindentilor. Deplasarea cererii de moneda de la o deviza la alta, determinata de anticipatiile cursurilor de schimb, ridica obstacole puternice in calea orientarii politice economice nationale, constransa, de interdependentele sistemelor financiare la scara mondiala, sa-si adapteze obiectivele si instrumentele cerintelor impuse de comportamentele celorlalte sisteme economice nationale. In acest sens, cererea nationala de moneda devine o cerere de moneda internationala, autoritatile publice nationale trebuind sa dispuna de instrumente pentru a putea interveni si pe pietele monetare si financiare extranationale. Rolul important pe care il joaca moneda in viata economica este evident nu numai pentru specialisti, in acest sens fiind necesar sa se inteleaga influenta variatiilor monedei asupra activitatii economice, in scopul de a se putea utiliza mai eficace instrumentele politicii monetare pentru a actiona asupra evolutiei sistemului economic. In aceasta privinta vor trebui elucidate doua aspecte esentiale, care conditioneaza intelegerea impactului monedei asupra economiei reale. Primul aspect reclama intelegerea originii nevoilor de moneda, adica cererea de moneda. Al doilea aspect se refera la intelegerea mecanismelor creatiei monetare, adica oferta de moneda. Conceptul cerere de moneda, aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, indeplineste un rol esential in analiza moderna,intrucat din confruntarea cererii de moneda cu oferta de moneda rezulta o serie de cauze, care permit o mai buna intelegere a incidentei fenomenelor monetare asupra economiei. Determinarea factorilor fundamentali ai cererii de moneda reprezinta una din temele dominante al studiilor monetare. Populatia doreste moneda pentru functiile pe care aceasta poate sa le indeplineasca, si nu pentru diferitele calitati ale diferitelor instrumente

15

monetare, fie ele chiar din aur. Marimea cererii de moneda in economie depinde de utilitatile acesteia, care sunt exprimate de facilitatile pe care le pot asigura disponobilitatile banesti. Cererea de masa monetara depinde in primul rand, de volumul total al schimburilor mijlocite efectiv de moneda si de viteza de rotatie a acesteia. Acest lucru inseamna ca masa monetara (M) se afla in raport direct proportional cu volumul schimburilor de bunuri si servicii(T), cu preturile si tarifele acestora(P).

In acelasi timp aceasta evolueaza invers proportional cu viteza de rotatie a banilor(V), respectiv numarul de acte de schimb pe care le faciliteaza o unitate monetara in orizontul de timp pentru care se calculeaza masa monetara. Formula masei monetare este: M=PT/V

In al doilea rand masa monetara depinde de amploarea creditului de consum, de raportul dintre vanzarile pe datorie si platile facute in contul creditelor ajunse in perioada de referinta la scadenta. In al treilea rand, masa monetara este influientata si de comportamentul agentiilor economici fata de moneda.

Preferinta pentru lichiditate se bazeaza pe mai multe mobiluri concrete: -mobilul venitului, adica tendinta oricarui agent economic de a pastra bani lichizi, de a nu-i cheltui pe masura incasarii lor; -mobilul afacerilor, pastrarea unor sume de bani in asteptarea unor plasamente mai avantajoase in viitor; -mobilul prudentei, dorinta agentilor economici de a face fata eventualelor situatii neprevazute; -mobilul speculatiei, adica in anumite conditii banii lichizi sunt un activ financiar superior fata de diferite titluri de valoare.

2.1 Fundamentele cererii de moneda

Termenul cerere de moneda exprima atat un concept cat si o functie. Definitia conceptului pune in evidenta notiunea de incasare monetara, iar functia asociata cererii de moneda rezulta din interpretarea moderna a ecuatiei cantitative, care constituie expresia formalizata a principalelor reflexii monetare. Prima definitie data cererii de moneda apartine lui Leon Wallras in 1874, care a formulat ideea potrivit careia cererea de moneda exprima o incasare dorita.Incasarea monetara a unui agent este cantitatea de moneda pe care acesta o detine, indiferent de motivele sale. Astfel, in conceptia autorului, cererea de moneda este o cerere de detinere de moneda fiind posibila distinctia dintre moneda detinuta si moneda utilizata.

16

Daca un detinator utilizeaza moneda sa, acestuia i se ofera in schimb bunurile, seviciile sau titlurile pe care le solicita, iar daca el utilizeaza intreaga cantitate de moneda atunci cererea sa de moneda este ,,nula”. Numai daca detinatorul conserva moneda ,,in casa”, atunci se manifesta cererea de moneda. In acest mod, se poate explica, contrar a ceea ce se sustine in limbajul curent, ca detinatorul care isi retrage bacnotele de la un ghiseu automat,in vederea efectuarii de cumparaturi, nu este un solicitant de moneda, deci nu contribuie la cererea de moneda. El tranfsorma moneda sa scriptuala in moneda materiala, petru o utilizare imediata. Situatia enuntata ilustreaza ca moneda poate fi detinuta, in scopul utilizarii in viitor, si de asemenea, poate fi utilizata in calitate de rezerva a valorii in sensul forte. Intrucat utilizatorii de moneda din economie sunt supusi, mai mult sau mai putin, fenomenului de iluzie monetara, cererea de moneda este exprimata in termeni reali, respectiv sub forma incasarilor deflatate de nivelul general al preturilor. Daca M reprezinta cantitatea de moneda si P nivelul general al preturilor, atunci valoarea reala a monedei este data de raportul M/P , ceea ce evidentiaza ca preturile constituie o variabila explicativa a comportamentului detinatorilor de moneda , chiar si in absenta ,,iluziei nominale”. Cererea de moneda se poate aborda la un monent dat , dar, cel mai adesea, analizele se realizeaza pentru un inteval de timp. Cererea de moneda poate lua acceptiuni diferite in decursul unei perioade in cazul analizei: incasarea disponibila la inceputul perioadei, incasarea disponibila la finanlul perioadei si incasarea medie in cadrul perioadei. Pentru un utilizator de moneda care dispune la inceputul perioadei de o anumita cantitate de semne monetare, pe care le utilizeaza in vederea platilor pentru bunuri si servicii, astfel incat isi epuizeaza suma detinuta initial, cererea de moneda va fi data de nivelul mediu al detinerii sale de moneda, de-a lungul perioadei.

Grafic, o asemenea situatie poate fi ilustrata astfel:

m

A

O t t0 t1

17

In grafic, semnificatia notatiilor este urmatoarea: OA reprezinta cantitatea initiala de moneda, in momentul t0; t0 – t1 =perioada in care agentul efectueaza cheltuieli continue si regulate, de asemenea maniera ca in t1 sa fie epuizat stocul initial de moneda. Pe ansamblul perioadei, cererea medie este egala cu OA/2. Daca la finalul perioadei cantitatea de semne monetare este reinnoita, prin obtinerea salariilor, de exemplu, atunci agentul repeta comportamentul sau de cheltuire in decursul unei perioade echivalente, rationamentul precedent putand fi reprodus periodic.

Grafic, o asemenea situatie se prezinta astfel:

m

A

------------------------------------------- O t t0 t1 t2

In acest caz, cererea medie este data de raportul =OA 2 Un rationament simetric poate fi aplicat in cazul unei sporiri a cantitatii de semene monetare, in perioada t0-t1, intr-un mod continuu de repetat, cum ar fi, de exemplu, vanzarea de produse de catre o intreprindere, care conduce la refacerea stocului initial de moneda. Realitatea insa, este adesea mai complexa, ceea ce antreneaza unele dificultati in determinarea cererii de moneda. In cazul cel mai complex, in care numarul tranzactiilor este finit, cu sume identice, dar separate printr-un interval de timp, cererea medie de moneda este data de relatia OA (n - 1), in 2 ncare n este numarul de tranzactii.

18

m A

O t t1

In acest caz cererea medie de moneda este data de relatia: OA . 4 - 1 = 3 . OA . 2 4 8

O alta discutie necesara este cea dintre moneda activa si moneda pasiva (lenta), intrucat este posibil ca utilizatorii de moneda sa nu utilizeze intreaga cantitate de moneda in decursul unei perioade. Prin moneda activa se desemneaza cantitatea de semne monetare utilizate in scopul realizarii de tranzactii generatoare de venituri. Caracterul activ al monedei prezinta un continut productiv, fiind excluse tranzactiile care prezinta un schimb de bogatie, cum ar fi, de exemplu tranzactiile bursiere. Preluand termenii utilizati de Keynes in ,,Tratat de Moneda”, numai moneda care asigura ,,circulatia industriala” face parte din moneda activa, iar cea care asigura circulatia financiara este considerata ca moneda financiara. In graficul de mai jos, cantitatea initiala de moneda (OA) se partajeaza intre o cantitate de moneda utilizata AB si o cantitate de moneda pasiva OB. Cererea de moneda cuprinde o incasare medie activa AB/2 si cantitatea de pasiva OB. Deci, cererea totala de moneda este egala cu: AB/2+OB m

A Moneda ,,activa” Moneda B ,,pasiva” O t

19

AB = cererea de moneda activa 2 OB = cererea de moneda pasiva

2.2 Ecuatia cantitativa a cererii de moneda

Ecuatia cantitativa a cererii de moneda permite evidentierea functiei pe care o indeplineste cererea de moneda, aceasta idee isi are originea in interpretarea moderna in termeni de echilibru a pietei monetare. In prima varianta, formulata de Fisher, ecuatia cantitativa retine notiunea de viteza de circulatie ca factor determinant al cererii de moneda.In timp, aceasta ecuatie a fost dezvoltata de catre Alfred Marshall si Arthur Cecil Pigou prin Scoala de la Cambridge, in studiile carora cererea de moneda a substituit rationamentele bazate pe viteza de circulatie a monedei.

*Ecuatia lui Irving Fisher si viteza de circulatie a monedei In lucrarea ,,The Purchasing Power of Money” Fisher a enuntat, in anul 1911, ecuatia schimburilor, in forma: MV=PT M - reprezinta cantitatea nominala de moneda ;V- viteza de circulatie a monedei,respectiv ,de cate ori o unitate monetara este utilizata intr-o unitate de timp;P - nivelul general al preturilor;T - volumul tranzactiilor.

Ecuatia demonstreaza ca pentru ansamblul schimburilor dintr-un an, suma totala platita este egala cu valoarea totala a bunurilor cumparate. O asemenea idee, potrivit careia nivelul general al preţurilor depinde de cantitatea de moneda existenta, este intalnita din antichitate (la Aristotel si Xenophon), apoi in secolul al XV-lea la Copernic si scolastici,iar din secolul al XVII-lea la John Locke, David Hume, Richard Cantillon si Adam Smith, John Stuart Mill etc., toti acesti autori punand accent pe rapiditatea cu care circulă moneda. Principala critica adusa ecuatiei cantitative este aceea ca formula MV=PT este o identitate, insa intentia autorului a fost de a introduce o relatie de cauzalitate de la M către P. Astfel, autorul explica ca viteza de circulatie depinde de un factor institutional, precum natura sistemului de plăti,

20

sincronizarea incasărilor şi a plătilor, sau de anumite cauze generale, precum densitatea populatiei si rapiditatea transportului. O modificare decisiva a acestei ecuatii este adusa de reprezentantii Scolii de la Cambridge. Arthur Pigou a modificat ecuatia initiala in forma MV=PY,in care Y-reprezinta venitul real si V- viteza de circulatie a monedei care devine ,,viteza= venit”, semnificand de cate ori moneda este transformata in venit in decursul unei perioade date. Formula retinuta de Scoala de la Cambridge a fost M/P=KY, in care K este numit coeficient de utilizare monetara, semnificand proportia resurselor pe care agentii le mentin sub forma monetara, cu scopul realizarii unor tranzactii si al constituirii rezervelor. In conceptia lui Alfred Marshall, ecuatia cantitativa este o conditie a echilibrului monetar, ceea ce l-a condus pe autor la formarea functiei cererii de moneda, pe baza ecuatiei M/P=KY. Partea stanga a ecuatiei reprezinta oferta de moneda in valoarea reala, fiind o variabila exogena, respectiv independenta de factorii de economie. In schimb partea dreapta, KY, reprezinta o functie a cererii de moneda. Daca cererea de moneda se noteaza cu Md, atunci Md=KY , constituie o functie crescatoare a veniturilor si se explica prin functia de intermediere a schimburilor, indeplinita de moneda. In aceasta abordare, variabilele de care depinde cererea de moneda sunt venitul Y, si viteza de rotaie K, al carei nivel este influentat de obisnuintele utilizatorilor si structurile institutionale.

*Cererea patrimoniala de moneda Prin studiile monetare ale lui Keynes,cererea de moneda este abordata din punct de vedere patrimonial, prin aceasta adaugandu-se, la venitul lui Marshall, variabila rata de dobanda . Keynes afirmand ca moneda nu este doar pentru tranzactii, ci si pentru alte doua motive – de precautie si de speculatie, releva faptul ca moneda poate juca rolul ,,de consolidare”a averii, prin amanarea cheltuielii monedei(banilor) si ,,investirea” ei in depozite sau active financiare (obligatiuni). Cantitatea de lichiditate detinuta pentru tranzactii si pentru motive de precautie este independenta de aceea alocata speculatiei, cea de a doua depinzand de rata curenta a dobanzii si de anticipatiile referitoare la ea. Cererea de moneda va fi in functie de venitul monetar -Y si de rata dobanzii-i astfel incat se poate scrie: Md= f(y,i)

Functia cererii de moneda se poate prezenta si sub forma activa : Md= L1(y)+L2(i) sau sub forma Md=K(i) Y, aceasta din urma variabila prezentand avantajul sublinierii diferentei dintre analiza lui Keynes si cea a lui Marshall. In timp ce in forma lui Marshall coeficientul K este presupus

21

constant, in abordarea lui Keynes factorul K depinde de rata dobanzii,ca urmare a unui arbitraj moneda-titluri pe piata de capital. Aportul cel mai important al analizei lui Keynes la studierea cererii de moneda este introducerea ratei de dobanda, alaturi de venit, ca variabila explicativa. Cu acest prilej, rata de dobanda capata noi valente, devenind o recompensa a renuntarii la lichiditate si care explica partajul dintre detinerea de titluri si detinerea de moneda. Intrucat in cadrul abordarii lui Keynes s-a insistat pe dimensiunea monetara a ratei de dobanda, preferinta pentru lichiditate a permis gasirea unui instrument de intergrare a fenomenelor reale cu cele monetare. De asemenea, trebuie subliniata importanta lui Keynes, prin aceea ca introduce teoria alegerilor care se realizeaza prin arbitrajul dintre activele monetare si cele financiare. Prelungirea analizei lui Keynes asupra cererii de moneda a fost realizata de Milton Friedman, care a extins arbitrajul intre activele monetare si financiare la un arbitraj intre toate activele, inclusiv activele reale care intra in componenta patrimoniului. Pentru Friedman patrimoniul sau bogatia ,W,este definita ca reprezentand valoarea tuturor veniturilor care pot fi obtinute de un individ, din active monetare, financiare, reale si umane. Pentru cererea de moneda au fost propuse mai multe formule succesive, din care au fost retinute urmatoarele: Cererea globala de moneda este o functie de forma :

Md=f(y /i, W,R,i0,in, 1 X dp ,u), p dt

care evidentiaza ca o cerere de moneda este influentata de: y/i =valoarea patrimoniului (venit permanent sau venit actualizat); W =productivitatea capitalului uman; R =rata de randament a activelor monetare; io,in =rata de randament a activelor financiare;

1 X dp =randamentul activelor reale;p dt u =gusturile sau preferintele indivizilor. Dupa mai multe simplificari, ca urmare a studiilor efectuate pe serii de date aferente a doua secole,in SUA, a rezultat ca venitul real permanent Y/i este variabila explicativa a cererii de moneda. Forma simplificata a devenit: Md/P= f(Y/i), in termeni reali; sau Md= f(y), in termeni nominali.

22

Astfel,venitul permanent Y este reprezentativ pentru patrimoniu, fiind totodata, explicativ pentru cererea de moneda.

*Cererea tranzactionala de moneda Cu incepere din anii `60, odata cu impunerea abordarii patrimoniale a cererii de moneda a aparut o noua orientare in concordanta cu natura monedei de intermediar general al schimburilor. Integrarea monedei in deciziile indivizilor este explicata de Don Patinkin (1966), care considera ca fiecare consumator urmareste sa-si maximizeze o functie de utilitate, incorporand si moneda, in conditiile unei constrangeri bugetare clasice. Dintre autorii care au dezvoltat aceasta interpretare asupra cererii de moneda se remarca R.W. Clower, care introduce si constragerile de finantare (sau de lichiditate) in formularea cererii de moneda, si P. Davidson, care argumenteaza relatia inversa dintre cererea de moneda in scopul tranzactiilor si rata de dobanda. Fundamentarea micro-economica a cererii tranzactionale de moneda a fost explicata prin minimizarea costurilor de schimb, care pot fi diferentiate in costul de informare si costul de tranzactionare, propriu-zise. Cererea de moneda tranzactionala antreneaza o serie de costuri de informare, care exprima timpul consumat de un utilizator in vederea efectuarii unei tranzactii. Costurile de informare, masura in care exista incasari monetare (cererea de moneda), sau timpul de tranzactionare pot fi limitate, fiind posibila chiar determinarea unei cereri optime de moneda pornind de la aplicarea principiilor teoriei alocarii timpului. Pentru stabilirea cererii optime de moneda, autorii au consierat ca timpul de care dispune un individ poate fi partajat in timp destinat muncii, tranzactiilor si timp liber. Pentru o durata data de timp, cu cat costurile de informare (timp de tranzactionare) sunt mai mari, cu atat creste timpul destinat petrecerii timpului liber, si invers. Existenta incasarilor monetare (a cererii de moneda) reduce costurile de informare, iar detinerea de moneda activa sporeste durata timpului liber, care poate fi considerat ca element al consumului particular. Daca functia de utilitate a unui individ se scrie: U=U(Ci, I),

in care: Ci= indicele de consum al celui de-al nlea bun; I= indicele de consum datorat timpului liber,atunci, individul va cauta sa maximizeze aceasta functie de utilitate prin doua constrangeri: de venit si de timp.

23

Costurile de tranzactionare Principiul determinarii microeconomice a unei cereri tranzactionale de moneda, pornind de la reducerea costurilor de tranzactionare, exprimate monetar, a fost stabilit de catre autorii J. Tobin si W. Baumol. Analiza acestora se bazeaza pe luarea in considerare a costurilor de tranzactionare suportate cu ocazia schimbului moneda-titluri, fiind neglijat schimbul moneda-bunuri. Determinarea simultana a scopurilor optimale de moneda, de titluri si de bunuri, pornind de la minimizarea costurilor de tranzactionare, a fost propusa de catre M. Friedman (1971). Ideea principala sustinuta de autor a fost aceea ca minimizarea costurilor de tranzactionare moneda-bunuri permite stabilirea numarului optimal de tranzactii ce pot fi efectuate in decursul unei perioade, pornind de la o cerere tranzactionala optima. Toate aceste aspacte, prezentate sumar, cu privire la cererea de moneda, semnificatia acesteia si factorii determinanti, demonstreaza urmatoarele: cererea de moneda este un concept complex, care a generat o multime de studii, ipoteze si interpretari, toate avand acelasi scop, respectiv, incercarea de-a gasi o definire cat mai realista a acesteia si a modului de cuantificare.

24

Capitolul 3

OFERTA DE MONEDA

Oferta de moneda reprezinta cantitatea de mijloace de reglare a schimburilor, mijloace puse la dispozitia subiectilor economici nebancari de catre sistemul bancar. Esenta monedei consta in faptul ca poate fi in mod general acceptata ca mijloc de plata, insa aceasta caracteristica nu permite definirea in mod unitar a ofertei de moneda in economiile contemporane, ceea ce a condus la delimitarea unor ansambluri, stadial integrabile, numite agregate montane care exprima o anumita compozitie a cantitatii de moneda existente in economie. Modificarile in totalul de moneda si schimbarile ratei de crestere a cantitatii de moneda afecteaza semnificativ variabilele economice esentiale, ca, de exemplu rata inflatiei, rata dobanzii, utilizarea muncii si venitul national.Utilizarea cat mai buna a muncii, stabilirea preturilor, cresterea economica si echilibrul platilor internationale depind, direct sau indirect, de schimbarile in oferta totala si de schimbarile in cresterea cantitatii de moneda. Cantitatea optima de moneda si cresterea ei contribuie la crearea capacitatii natiunii de a realiza aceste obiective. Spre deosebire de cererea de moneda, oferta de moneda este un concept simplu, care desemneaza cantitatea de moneda pusa la dispozitia indivizilor de catre autoritatea monetara. Datorita acestui aspect, cantitatea de semne monetare oferite este exprimata in termeni nominali, spre deosebire de cererea de moneda, care este exprimata in termeni reali, intrucat ofertantul nu are posibilitatea exercitarii unui control direct asupra preturilor. Masurarea ofertei de moneda este simpla, in comparatie cu cea a cererii de moneda, in functie de explicatia care este aleasa pentru cantitatea de moneda emisa. Responsabilitatile in crearea monedei si circulatia acesteia revin in prezent, sistemelor bancare si financiare, insa, neexistand doua sisteme nationale identice, rezulta ca oferta de moneda poate lua forme diferite in functie de natura institutiilor, evolutia istorica si situarea geografica. Astfel, pentru intelegerea ofertei de moneda, aceasta trebuie completata cu analize mai generale, care sa furnizeze o viziune mai cuprinzatoare asupra fenomenelor.

25

Analiza ofertei de moneda prezinta o dimensiune normativa, prin care se cauta determinarea unor sisteme de emisiune mai eficiente si carora economistii le acorda o atentie particulara.

Desi cadrele institutionale ale ofertei nu sunt intotdeauna identice, totusi mecanismele si comportamentele determinate ale ofertei de moneda sunt eficient de ,,tipice’’ pentru a da locul unei analize cu caracter general. Reflexiile asupra ofertei de moneda au detinut inainte se secolul al XX- lea locul principal in cadrul analizei monetare, dupa care prioritatea a fost acordata cererii de moneda. Doar dupa anii `60, ca urmare a unor evenimente monetare majore, analiza ofertei de moneda a redobandit importanta cuvenita, iar aspectul normativ a regasit accente deosebite. Dupa cum se prezinta in literatura de specialitate, oferta de moneda poate fi realizata la nivel centralizat in cadrul sistemelor bancare ierarhizate, si la nivelul bancilor libere, emitente de monede concurentiale (dupa cum ofera modelul Bancii Libere, din secolul XVII-XVIII). Exista doua abordari de baza cu privire la masurarea cantitatii de moneda: abordarea prin tranzactii si abordarea prin lichiditate, ambele abordari fiind din alte perspective, prezentate anterior. Abordarea prin tranzactii masuara cantitatea de moneda prin evidentierea functiei monedei ca mijloc de schimb. Se subliniaza ca exista o importanta diferenta intre bani si alte active, o diferenta calitativa existand intre acele active care functioneaza ca mijloc al schimbului si toate celelalte active. Numai un activ care serveste ca mijlocitor de schimb poate fi inclus in ,,masura’’ empirica a monedei. Abordarea prin lichiditate a masurii monedei subliniaza ca proprietatea distinctiva, esentiala a monedei este aceea ca ea reprezinta cel mai lichid dintre toate activele. Dupa cum s-a aratat, moneda poate fi vanduta (sau rascumparata) intr-o perioada de timp incerta la un pret nominal cunoscut si cu costuri minime. Aceasta abordare accentueaza functia monedei de rezerva a valorii, afirmand ca moneda nu este in mod calitativ diferita de celelalte active, lichidarea fiind proprie, in diferitele grade, tuturor activelor. Existenta, extensia si diferentierea compozitionala a agregatelor monetare sunt rezumatul procesului de ,,creatie monetara’’, definit ca o crestere a cantitatii de moneda detinute de agentii economici nefinanciari. Exista creatie monetara atunci cand, intr-o perioada data, se observa o variatie pozitiva a agregatului monetar considerat. In economiile moderne, in care moneda legala are curs fortat, institutiile financiare pot crea ele insele mijloace de plata pe care sa le puna la dispozitia subiectilor economici nefinanciari, fara restrictii pentru Banca Centrala (bancnote), sub controlul Bancii Centrale, pentru celelalte institutii bancare (moneda scripturala). In acest sens, creatia monetara rezulta din transformarea creantelor fara putere de plata, creante regrupate in ,,corespondentele masei monetare’’, constituind originea emisiunii monetare.

26

Complexitatea tranzactiilor prin care se creeaza bani este evidentiata si prin luarea in considerare a factorilor nemonetari care actioneaza atat asupra

creatiei de moneda, cat si asupra cererii de moneda. Principalul factor nemonetar este deficitul bugetului de stat, care se acopera in mare masura prin imprumuturi la Banca centrala, nevoita sa creeze moneda primara fara sa tina seama de obiectivele politicii sale monetare. Un alt factor monetar este soldul balantei de plati curente si al miscarilor de capital, care genereaza fluxuri autonome de creare (in cazul excedentului) sau distrugere (in cazul deficitului) a monedei. In fine, o actiune autonoma asupra procesului de creare o exercita cresterea cererii de credite peste potentialul de creditare al sistemului bancar (oferta de credite), prin aceea ca afluxul de mijloace financiare spre banci, sub forma de depozite nemonetare constituite, nu poate acoperi cererea de credite. Subiectii nebancari influenteaza oferta de moneda (masa bancara) prin modificarea cererii de moneda. In cazul scaderii acesteia, depozitele bancare cresc, diminuand astfel masa baneasca si invers. Complexitatea procesului de creare a banilor (instrumentele si tranzactiile acestuia) depinde si de caracteristicile subiectilor care participa la tranzactiile respective, aspectele microeconomice avand o semnificatie deosebita in dimensionarea ofertei de bani, perspectiva sectoriala asupra masei banesti si cererii de bani fiind complementara perspectivei globale. Din demersul de pana acum rezulta ca in procesul de creare a banilor este implicat un ansamblu de subiecti economici, Banca Centrala avand totusi un rol determinant in evolutia masei banesti, ea stabilind volumul maxim al creatiei monetare, in timp ce componentul autonom al celorlalte banci determina gradul de utilizare a acestui cadru maximal, din actiunea convergenta a ansamblulului subiectilor bancari rezultand volumul maxim al masei banesti care poate ajunge la subiectii nebancari.

3.1 Banca moderna si oferta de moneda

Oferta de moneda noua este, de regula, legata de o operatiune de creditare, ceea ce inseamna monotorizarea unei creante bancare. Procesul invers, rambursarea unui efect de comert sau a unei datorii oarecare in favoarea unei banci, echivaleaza cu o reducere a masei monetare. Destinul bancilor este legat de cel al monedei. Aparute cu cateva sute de ani in urma, bancile (si alte institutii financiare) fac si ele parte in prezent din peisajul cotidian, avand un rol economic fundamental. Banii de cont si multe alte sevicii financiare sunt oferite astazi de agenti specializati. Intermediarii financiari sunt institutii care preiau depozite sau fonduri de la cei ce economisesc si le imprumuta celor care au nevoie temporara

27

de bani. Dintre intermediarii financiari de astazi, cea mai importanta categorie o reprezinta bancile de afaceri, institutii financiare care administreaza majoritatea

depozitelor operabile prin cecuri. Aceste banci detin aproximativ 25% din activele institutiilor financiare. Alte categorii mai importante de intermadiari financiari sunt casele(bancile) de economii, societatile de asigurari de viata, fondurile de pensii, fondurile de pe piata monetara si fondurile mutuale Banca este o intreprindere de un tip special care primeste depozitele banesti ale clientilor sai (intreprinderi sau menaje), administreaza mijloacele de plata ale acestora (cecuri, carti de credit) si le acorda imprumuturi. Moneda constituie deci materia prima a bancilor. Ca intermediari financiari, bancile sunt institutii specializate in realizarea aproprierii dintre imprumutati si imprumutatori. Rezulta ca bancile indeplinesc trei functii traditionale: a) principala functie pasiva a bancilor consta in primirea spre pastrare a economiilor agentilor economici, fie sub forma depozitelor la vedere (bani lichizi, adica sume disponibile oricand doresc acestia), fie sub forma depozitelor la termen (banca conserva fondurile pe o perioada determinata in care clientul nu le poate retrage); b) acordarea de credite solicitantilor constituie principala functie activa a bancilor si a altor institutii financiare. Sursa principala a creditelor o constituie soldul activ dintre depunerile clientilor si restituirile medii ale acestora intr-un anumit orizont de timp. Capitalul propriu al bancilor constituie o alta sursa a imprumuturilor acordate de banci; c) bancile asigura si gestiunea mijloacelor de plata din conturile clientilor, care reprezinta alte servicii active efectuate de banci. Bancile creeaza carti de credit, emit cecuri, dau sfaturi in momentul cumpararii de valori mobiliare etc. In prezent bancile si-au extins si diversificat seviciile financiar-bancare, exercitand o serie de functii noi, cu caracter macroeconomic cum sunt: - coordonarea platilor si incasarilor ce se efectueaza in intreaga economie; - controlul masei monetare si restrictionarea creditului; - selectionarea proiectelor de dezvoltare sustinute cu credite... Banca centrala (la noi, Banca Nationala - BNR) indeplineste patru functii esentiale: institut de emisiune, banca bancilor, bancherul statului, gestionar al rezervelor valutare. *Ca banca de emisiune, banca centrala are privilegiul exclusiv de emisiune de bilete de banca si moneda divizionara, moneda legata pe teritoriul tarii respective; *Ca bancher al statului,ea asigura seviciul de casa al statului tinand contul curent al Trezoreriei publice si acorda avansuri statului pentru a face fata dacalajelor inevitabile intre cheltuielile si incasarile publice si pentru acoperirea unui eventual deficit bugetar; * In calitate de banca a bancilor, ea efectueaza diverse servicii bancilor comerciale si asugura refinantarea bancilor;

28

* In fine , banca centrala este si gestionarul rezervelor publice de devize, intervenind pe piata valutara in sprijinul monedei nationale.

Prin misiunea ei de banca nationala, banca centrala nu urmareste atat maximizarea profitului ei, cat mai ales indeplinirea mandatului national, atribuit de parlament, in subordinea caruia se afla. Bancile comerciale ofera (creeaza) moneda scripturala prin activitatea lor de intermediere, dublata de o acticitate de transformare. Ele aspira economiile imprumutatorilor care isi incredinteaza resursele in general pe perioade mai scurte, pentru a furniza mijloace de finantare imprumutatilor, care se indatoreaza in deosebi pe termen mediu sau lung. Printr-un simplu joc scriptic (astazi semnalele scriptice devin simple semnale electronice) sau prin transformarea bancara (utilizarea resurselor pe termen scurt pentru a finanta credite pe termen mediu si lung), o banca poate produce moneda. 3.1.1 Crearea(oferta)de moneda

S-ar parea ca ‚,depunerile creeaza creditele”. Este fals, intrucat bancile ,,injecteaza” in economie mult mai multe resurse financiare decat primesc ele de la deponenti. Sumele suplimentare imprumutate provin din crearea monetara. Deci putem spune ca ,,creditele creaza depozitele”. Sa presupunem ca o banca acorda un credit unui client in suma de 1000. In contrapartida banca obtine o promisiune pentru rambursare (un ansamblu de documente) semnata de imprumutat, care are deci o datorie fata de banca. Aceasta garantie reprezinta o creanta pentru banca, numita creanta asupra economiei, inregistrata in activul bilantului bancii. Moneda creata figureaza in pasiv (suma ce apatine clientului). In bilantul clientului, moneda disponibila apare in activ, iar datoria fata de banca in pasiv. Moneda scripturala astfel creata poate fi utilizata de client, fie pentru efectuarea de plati prin cecuri sau prin viramente, decontarea facandu-se prin jocul de inscrisuri in conturile bancare, fie prin conversia monedei scripturale in bancnote, moneda acceptata de toti agentii economici.

Bilantul bancii Bilantul clientului

Activ Pasiv Activ Pasiv

29

Creanta

asupra

economiei

1000

Cont curent

al clientului

creditat

1000

Moneda

disponibila in

cont

1000

Datorie fata de

banca

1000

Oferta de moneda este asigurata de Banca Nationala, singura care poate emite bilete de banca. In primul rand, banca centrala emite bilete pentru alimentarea nevoilor de resurse financiare ale statului. In al doilea rand, ea sporeste masa monetara si atunci cand cumpara valuta obtinuta de agentii economici din exporturi. In al treilea rand, banca centrala este in masura sa controleze si sa influenteze lichiditatea bancara a bancilor comerciale, prin operatiile de refinantare, rezervele obligatorii si rata de rescont. Pentru a actiona supra lichiditatii bancare si a favoriza (sau frana) crearea monetara, banca de emisiune poate sa creasca (sau sa reduca) posibilitatile de refinantare, astfel incat bancile comerciale pot obtine moneda numerar, necesara pentru a putea face fata retragerilor clientelei lor. De asemenea, banca centrala poate institui un sistem de rezerve obligatorii care obliga bancile comerciale sa mentina sondul contului lor la un anumit volum minim, lucru care le limiteaza posibilitatile de acordare de credite. Daca disponibilitatile bancilor coboara sub nivelul rezervelor obligatorii, ele trebuie sa imprumute imediat bani lichizi, in general de la banca centrala, pentru a se situa in limitele impuse de rata rezervelor obligatorii. Mecanismul rezervelor obligatorii poate fi utilizat pentru cresterea sau pentru reducerea lichiditatii bancare. Un alt instrument de control monetar la dispozitia bancii centrale este rata de rescont. Aceasta este rata dobanzii prelevata de la banca centrala cand bancile comerciale doresc sa imprumute moneda de la aceasta prin cedarea efectelor de comert rescontate. Prin intermediul bancii centrale, statul exercita controlul asupra monedei- semn intr-o economie moderna.

3.1.2 Limitele crearii de moneda

Bancile si ceilalti intermediari se aseamana cu o firma obisnuita. Ele au ca si intreprinderile incasari si cheltuieli, un cont de exploatare de echilibrat fiind organizate astfel incat sa aduca profit proprietarilor lor, sunt supuse riscului insolvabilitatii si falimentului si trebuie sa faca fata concurentei.

30

Patru mecanisme intrinseci contribuie la limitarea creatiei de moneda de catre banci. Un al cincilea vine din afara, este politica monetara impusa de autoritatile monetare. Prima limita este data de cererea de credite. Pentru ca banca sa dezvolte creditul este necesar ca acesta sa fie solicitat de clienti. Cererea de credite depinde de ritmul afacerilor si de rata dobanzii. Afacerile nu sunt intotdeauna rentabile. Atunci cand perspectivele sunt proaste, intreprinderile ezita sa se angajeze in proiecte noi, mai ales daca rata dobanzii este ridicata. Cererea de credite stagneaza. Bancile ar putea acorda imprumuturi dar le lipsesc clientii.

A doua limita este ,,scurgerea” in distribuirea creditului de catre o banca. Bancile nu pot sa-si regleze intre ele conturile decat intr-o moneda acceptata de toate, iar aceasta este moneda Bancii Centrale. Cu cat o banca va avea o clientela mai importanta, cu atat mai usor va recupera viramentele ce se opereaza intre clientii sai si va evita astfel sa recurga la Banca Centrala sau la piata monetara. In schimb, cu cat scurgerile sunt mai numeroase, cu atat banca va fi nevoita sa apeleze ea insasi la alte banci si va obtive in final profituri mai mici. O baca are deci interesul, mai mult decat orice intreprindere, sa detina un segment de piata important. Cu cat numarul de depunatori si de clienti este mai ridicat,cu atat cresc sansele ca efectuarea platilor sa se faca intre ei. Aceasta dorinta de a cuceri segmente de piata explica de ce in anii favorabili expansiunii atatea buticuri bine situate au facut loc agentiilor bancare. Nici Trezoreria Publica nu este ferita de acest mecanism. Trezoreria creeaza moneda, platind, prin cec postal, functionarii si furnizorii statului. O parte ramane in conturile cecurilor postale circuland de la un cont la altul. Dar circuitul monetar al Trezoreriei nu este inchis. El nu ar putea fi astfel decat intr-o economie in care nu ar exista decat functionari si magazine de stat. Magazinele apartin patronilor privati care se afla in concutenta. Creditul este distribuit de banci, aflate de asemenea, in concurenta. Sistemul fiind mai descentralizat, este, asadar, mai complex. Caci regulile de echilibru decurg in mod firesc din concurenta dintre banci. Riscul afacerilor constituie a treia limita a crearii monetare. Bancile constituie o lume prudenta. Pentru a imprumuta, ele cer garantii si explicatii. Trebuie sa se convinga ca afacerea este sanatoasa si ca banii vor fi restituiti la timp. In perioadele dificile in care falimentele sunt numeroase, bancherii devin mult mai prudenti. Profitul constituie a patra si ,totodata, sinteza celorlalte limite. Ca orice intreprindere, banca trebuie sa fie gestionata astfel incat, din jocul dobanzilor incasate si platite, sa-si poata acoperi cheltuielile de functionare si sa obtina un profit normal pentru a se mentine in ramura. Bancile trebuie administrate cu prudenta, supravegheate si limitate de Banca Centrala, care le poate restrange actiunea prin politica monetara.

31

A cincea limita a crearii de moneda este tocmai politica monetara. Rolul Bancii Centrale este de a armoniza crearea de moneda cu politica economica de ansamblu. Ea trebuie sa asigure securitatea depunatorilor, verificand gestiunea corecta a bancilor, supraveghind cecurile fara acoperire, impunand tuturor reguli de prudenta.

3.2 Oferta de moneda centralizata

Cum se explica determinarea ofertei de moneda in cadrul sistemelor bancare controlate de Banca centrala? si ,,De ce sunt adoptate sistemele centralizate ale ofertei de moneda?” sunt principalele aspecte ce se circumscriu

unei oferte de moneda centralizata. Analizele monetare au oferit raspunsuri diferite acestor intrebari, ceea ce a condus la perceperea ofertei de moneda atat ca variabila exogena cat si endogena. Pentru a intelege aspectele cele mai reprezentative ale ofertei de moneda, este necesara stabilirea unor discutii intre notiunile moneda de baza si moneda de banca, oferta exogena si oferta endogena. Moneda emisa de autoritatile monetare dintr-o tara (banci centrale sau institutii de emisiune) este desemnata cu termenii: moneda centrala, moneda cu inalta putere, moneda fiduciara sau moneda de baza. Dreptul de batere a monedei de catre seniorii feudali si, ulterior, de catre institutiile monetare centrale este desemnat, in prezent, cu termenul seigneuriage. Moneda rezultata din aceasta operatiune reprezinta doar o parte din oferta totala de moneda, datorita existentei bancilor comerciale de rang secundar si datorita aptitudinii lor de a produce moneda scripturala sau moneda de banca. Dat fiind faptul ca moneda de banca are acoperire in moneda de baza, rezulta ca oferta de moneda se reduce la moneda de baza, daca acoperirea monedei de banca este de 100% (situatie inca imposibila, in perioada actuala). In sistemele bancare contemporane, moneda de banca este acoperita, doar printr-o fractiune de moneda de baza, iar bancile dispun de seigneuriage bancar, respectiv de puterea de a crea moneda. Analiza ofertei de moneda centralizata conduce la stabilirea unor discutii intre caracterul exogen si cel endogen al ofertei, dupa cum se considera ca Banca Centrala detine sau nu controlul asupra cantitatii de moneda. Astfel, oferta este exogena, in masura in care Banca Centrala detine puterea de a regla nivelul cantitatii de moneda, injectand, intr-o maniera discretionara, moneda de baza. Corelatia dintre moneda de baza si moneda de banca este posibil de realizat prin multiplicatorul creditului, care asigura trecerea de la un nivel dat al monedei de baza la cantitatea totala de moneda. Caracterul exogen al ofertei de moneda este frecvent in analizele de tip monetarist. Daca se considera ca Banca Centrala nu poate actiona de maniera

32

discretionara, atunci oferta de moneda este considerata endogena, respectiv este determinata de comportamentul economic al diversilor agenti si al bancilor.Autorii care au dezvoltat aceasta abordare nu pot fi grupati intr-un curent la fel de omogen ca monetarismul. Dupa cum oferta de moneda este considerata ca o variabila exogena sau endogena, mijloacele utilizate si rezultatele scontate in domeniul politicii monetare sunt diferite. *Oferta exogena de moneda

Cazul cel mai simplu al ofertei exogene de moneda este acela in care moneda de banca este intergral acoperita de moneda de baza(rata a rezervei

obligatorii 100%). Un asemenea sistem cu rezerva 100% nu a existat niciodata, dar este preconizat de anumiti autori, chiar in cadrul unui sistem centralizat. Pentru Fisher (1935) sau pentru Maurice Allais (1993) obiectivul unei monede 100% este de a asigura un control total al autoritatii monetare asupra ofertei de moneda, cu scopul eliminarii instabilitatii datorate bancilor de rang secundar. Astfel, inflatia si deflatia, ciclurile economice si riscurile de panica bancara ar fi, in opinia autorilor, mai bine gestionate si chiar eliminate.Un sistem de rezerve 100% este o conceptie ,,angelica”asupra bancii centrale care, insa, nu garanteaza calitatea actiunilor sale. In varianta unei rezerve diferite de 100%, rezulta ca bancile por crea, pornind de la o moneda de baza, moneda de banca, potrivit principiului ,,Ioans makes deposits” (imprumuturile fac depozitele), care conduce la un proces de multiplicare a creditului, analizat pentru prima data in anul 1920 de catre Chester Phillips.

Multiplicatorul creditului şi moneda de bancă Pentru a explica mecanismul de multiplicare al creditului se considera ca sistemul bancar este ierarhizat, iar creatia monetara este controlata de Banca Centrală. Se considera, astfel, un depozit iniţial D (format din moneda de baza)constituit de o banca oarecare „i” din sistemul bancar. Daca aceasta practica o rata de acoperire, respectiv retine in casa α% din depozitul initial, rezulta ca poate acorda sub forma de credit un împrumut D (1-α).

Imprumuturile acordate se vor regasi in sistemul bancar in depozite la alte banci, care, de asemenea, vor conserva sub forma de numerar coeficientul α din depozitele constituite si se va acorda un imprumut la nivelul (1-α)D. Astfel, daca urmarim depozitul initial D pe secvente, vom obtine urmatoarele exprimari:

33

αD= suma retinuta sub forma de numerar D }secventa I (1-α)D= suma acordata sub forma de imprumut α (1-α)D= suma retinuta sub forma de numerar }secventa II (1-α)2 D= suma acordata sub forma de credit α (1-α)2D=suma retinuta sub forma de numerar }secventa III (1-α)3D=suma acordata sub forma de credit

Cantitatea totala de moneda creata de banca, numita si moneda de banca,rezulta insumarea depozitelor succesive si a celui initial, astfel: Mb=D+D(1-α)+D(1-α)2+....+D(1-α)n,expresie care este o progresie geometrica cu ratia (1-α), ceea ce permite descrierea urmatoarei relatii: Mb=D 1 = D , cu α < 1. 1-(1-α) α

Formula finala a multiplicatorului creditului este egala cu 1/α si corespunde cu inversul ratei de acoperire. Pentru un coeficient α =1(100%) se regaseste principiul monedei 100%, iar pentru α care tinde spre zero, posibilitatea de creatie a monedei de banca tinde catre infinit. Puterea de creatie monetara a bancilor este limitata de coeficientul de retinere sub forma de numerar α, dar si de un al doilea factor numit coeficient de „fuga”, rezultat din comportamentul publicului, care retine o parte din averea sa sub forma de bancnote si piese. Coeficientul de fuga,notat β, determina ca imprumuturile acordate sa nu se regaseasca in totalitate sub forma de depozite.

Astfel, partajul depozitului initial se va efectua dupa cum urmeaza:

αD =suma retinuta sub forma de numerarD }secventa I (1-α) D –β D =(1-α-β) D=imprumuturi acordate

34

α (1- α-β) =suma retinuta in numerar}secventa II(1- α-β)2 D =suma acordata

α (1- α-β)2 D = numerar}secventa III (1- α-β)3 D = credite acordate

Cantitatea totala de moneda creata de banci devine:

Mb=D+(1-α-β)+D(1-α-β)2+....+...(1-α-β)nD,

si se poate scrie urmatoarea relatie Mb=D 1 = D , 1-(1- α - β) α+β

In aceste conditii, multiplicatorul creditului este dat de relatia 1 ,

α +β

exprimand carecterul limitat al puterii monetare a banciilor. Atunci cand α si β sunt constante cantitatea de moneda produsa de banci va depinde numai de cantitatea de moneda de baza, si deci, de comportamentul bancilor centrale. Corelatia dintre oferta totala de moneda si moneda creata de banci, poate fi evidentiata prin scrierea ofertei de moneda ca suma a monedei de baza (care este proportia β din moneda de banca)si a monedei de banca.

M=Mb+ β x Mb

M=Mb(1+ β)

Intrucat Mb= D M = D(1+β) sau M=K x D, in care K=1+β . α+β α+β α+β

Relatia ofertei de moneda, sub aceasta forma, arata ca nivelul ofertei de moneda este un multiplu al bazei monetare, determinat prin valoarea multiplicatorului monetar, K. Formula M= KD, in conditiile in care K este constant sau previzibil, arata ca Banca Centrala controleaza propria oferta de moneda si, deci, oferta de moneda este exogena. Analiza multiplicatorului creditului permite a se pune in evidenta conditiile necesare unui control centralizat al ofertei de moneda. Pentru aceasta este necesar ca nivelul coeficientului K sa fie determinat, iar cantitatea de moneda de baza, D, sa fie gestionata si administrata.

35

In ceea ce priveste determinarea multiplicatorului K, analizele monetare propun doua variante: valoarea constanta sau nivel variabil, in functie de evolutia economiei. Un nivel constant al coeficientului K admite o stabilitate a comportamentului bancilor in materie de retinere a numerarului, ca si al publicului in domeniul utilizarii biletelor de banca(B). In asemenea conditii, determinarea coeficientului este o problema empirica, dar cu dificultati de interpretare. Lucrarile econometrice ale autorilor Friedman si Schwartz si cele ale economistilor Bancii Federale din St. Louis au evidentiat pe cazul SUA o mare stabilitate a multiplicatorului pentru perioada anilor `60-70. In schimb, pentru

cazul Frantei, diversi autori au ajuns la concluzii diferite: preferinta publicului pentru bacnote este stabila, in decursul unei perioade scurte, iar multiplicatorul este variabil, pe termen scurt, ca urmare a instabilitatii parametrilor care intra in formula de calcul. Referitoar la gestioanarea bazei monetare, dificultati pot proveni din relatiile cu exterioarul sau din conflictele care se manifesta intre obiectivele formulate de autoritatile monetare.Sursele de creatie ale monedei de baza, care sunt reprezentate de contrapartidele masei monetare, sunt, in mod inegal, gestionate de banca centrala. Abordarea monetara a balantei de plati externe si a cursului de schimb antreneaza dificultati ale bancii centrale in ceea ce priveste controlul masei monetare, de unde rezulta ca numai un sistem de rate flotante permite absorbirea fluctuatiilor din relatiile cu strainatatea.

Consecintele unei oferte exogene de moneda In conditiile unei oferte de moneda exogena, problemele monetare par a se rezolva mai usor, iar analiza monetara este simplificata, intrucat poate fi identificata cererea de moneda. De asemenea, caracterul exogen al ofertei de moneda valorizeaza politica monetara in raport cu alte instrumente ale politicii economice. Astfel, politica moderna dispune, prin controlul monedei, de un instrument important, care asigura eficacitatea sporita prin combinarea ofertei de moneda exogena cu o cerere de moneda stabila. *Oferta endogena de moneda Oferta centralizata de moneda este endogena atunci cand se considera ca autoritatile monetare nu decid, la modul discretionar, asupra cantitatii de moneda existenta. O asemenea situatie este posibila atunci cand, datorita uneor cauze proprii sistemelor bancare ierarhizate,legatura dintre moneda de baza si oferta

36

totala de moneda nu este stabila, ceea ce conduce la respingerea logicii multiplicatorului monetar. Endogenitatea ofertei de moneda a fost explicata la modul diferit, de urmatoarele curente de analiza: - curentul de inspiratie neo-keynesiana numit ,,New View” ; - curentul numit oferta de moneda si de credit cu aplicare in Franta; - curentul de analiza economica a deciziilor publice aplicate bancii centrale ,,Public Choise”. Punctul comun al acestor curente este acela ca privilegiaza analizele bazate pe comportamentul rational al agentiilor si fundamenteaza microeconomic oferta centralizata de moneda.

Curentul,,New View” Acesta desemneaza o conceptie asupra fenomenelor monetare si financiare elaborata la sfarsitul anilor `50 si acorda prioritate urmatoarelor elemente principale: - lichiditatea in raport cu moneda; - rolul intermediarilor financiari comparativ cu bancile; - rolul ratei de dobanda in comparatie cu baza monetara. Ideile ce pot fi retinute in cadrul acestei analize sunt urmatoarele: - sistemul bancar nu poate crea moneda decat daca publicul doreste sa o detina; - ca si publicul, institutiile financiare si bancare prezinta comportamente de ,,alegere a portofoliilor”, care conditioneaza oferta lor de credite sau depozite; - arbitrajul intre activele financiare si cele monetare se realizeaza in functie de rata dobanzii; - multiplicatorul creditului depinde de nivelul ratei de dobanda, dar acesta, chiar flexibil, nu permite luare in considerare a comportamentului tuturor institutiilor; - autoritatiile monetare ar trebui sa actioneze, mai degraba, asupra nivelului ratei de dobanda, decat asupra monedei de baza, ceea ce ar permite controlul asupra ansamblului institutiilor financiare.

Curentul ,,Oferta de moneda si de credit” In cadrul acestui curent se sustine ca oferta de moneda este endogena, intrucat depinde de o oferta de credit decisa de bancile de rang secundar, ceea ce semnifica faptul ca moneda de banca nu poate fi determinata mecanic prin baza monetara, ci prin intermediul creditelor distribuite. Daca C este nivelul creditelor si reprezinta diferenta dintre moneda de banca si moneda de baza, atunci se poate scrie:

C= (1- α)Mb , respectiv Mb = C , 1- α

37

iar din ecuatia ofertei totale de moneda rezulta

M= (1+β)Mb si M = 1+β C, 1- α Astfel, oferta de credit evidentiaza un comportament de maximizare a profitului bancilor, ale caror decizii se impun unor banci centrale ,,pasive” in ceea ce priveste emisiunea de moneda de baza.O asemenea functionare inversa, in raport cu multiplicatorul creditului este caracteristica economiilor de ,,indatorare”, cum ar fi cazul economiei franceze pana in anii `90.

Demonstrarea caracterului endogen al ofertei de moneda a fost realizata de catre autorul J.R.Hicks (1974) care a demonstrat ca in cadrul unei companii pot fi distinse doua sectoare diferite: un autosector care isi satisface nevoile de lichiditate ca urmare a detinerilor de active lichide si un sector de indatorare, numit over-draft, ca urmare a posibilitatilor de imprumut. In functie de aceste diferentieri este posibila si diferentierea intre sistemele fiananciare si bancare, existand o relatie de cauzalitate intre moneda de baza si moneda de banca(dupa relatia multiplicatorului creditului). De asemenea, exista si sisteme in care rolul bancii centrale este pasiv iar relatia de cauzalitate dintre moneda de baza si moneda de banca se scrie sub forma divizorului creditului: D=( α +β)Mb.

Pasivitatea bancii centrale poate avea ca explicatie dimensiunea redusa a pietei monetare, fara sa fie exclusa posibilitatea unor actiuni prin refinantare sau prin mecanismul rezervei minime obligatorii. Analiza monetara propune doua modalitati de explicare a ofertei de credit, ambele fondate pe comportamentul microeconomic al bancilor: ,,firma bancara” si ,,rationalizarea creditului”. Referitor la ,,firma bancara”, ideea de baza este aceea ca oferta de credit a unei banci rezulta dintr-un comportament de maximizare a profitului bancar, acesta fiind definit ca diferenta intre randamentul creditului si costurile de functionare ale bancii, incluzand costul rezervelor (R) si costurile fixe. Aplicarea analizei traditionale a monopolului in domeniul bancar evidentiaza ca bancile se grupeaza pentru formarea unui oligopol coordonat si ca maximizarea profitului determina

38

un pret al creditului, astfel incat veniturile marginale sa fie egale cu costul marginal. Prin introducerea unei functii de constrangere a cererii de credite, elastica in functie de nivelul pretului, se poate determina cantitatea optima de credit si oferta de moneda. Oferta de moneda este, de asemenea, variabila in functie de structura bancilor de rang secundar, astfel:este cu atat mai abundenta cu cat creditele sunt mai ieftine, in situatie de monopol, comparativ cu situatia de oligopol coordonat. Insa,existenta riscului de faliment, respectiv a riscului de nerambursare a creditelor explica de ce in domeniul bancar se manifecta un monopol discriminant. Solicitantii de credite sunt discriminati, ca urmare a ratelor de dobanda, care permit segmentarea pietei creditului. Rationalizarea creditului este o situatie de cerere excedentara de credite, ca urmare a unei atitudini rationale a bancilor, care prefera mai

degraba sa reduca nivelul creditelor distribuite, decat sa majoreze rata de dobanda, optiune explicata in moduri diferite, sintetizate astfel: 1) o prima serie de opinii evidentiaza ca bancile stabilesc ,,clase de clientela” in functie de riscul de faliment, iar selectarea acestora se face dupa criterii monetare si conditii in afara pretului, rezultatul fiind un comportament de tipul ,,se acorda credite doar celor bogati”(F.Modigliani,1969); 2) o alta opinie este cea sustinuta de catre J.E.Stiglitz (1978), care explica rationalizarea creditului prin existenta informatiei imperfecte pe piata. In fata unei cereri excedentare, bancile nu modifica nivelul ratei de dobanda, intrucat acesta ar conduce la selectie adversa si hazard moral. Prin selectia adversa se intelege efectul de retragere de pe piata a celor mai buni solicitanti de credite care, in urma majorarii ratei de dobanda, vor prefera sa-si amane proiectele lor, astfel incat pe piata vor ramane acei solicitanti mai putin prudenti, cu riscuri de faliment importante. Efectul de hazard moral este rezultatul unei stimulari puternice a solicitantilor de credit, in scopul realizarii de proiecte cu randamente ridicate, dar putin riscante. Acest comportament are ca efect reducerea ratei de randament scontat a bancilor, ceea ce antreneaza existenta unei rate optimale a dobanzii pentru banci, care maximizeaza randamentul si dincolo de care oferta de credit se diminueaza. Daca si pentru nivelul optim al ratei de dobanda cererea de credite depaseste

39

oferta, atunci, ajustarea ratei de dobanda nu se va produce, dar va exista o rationalizare a creditului. 3) in conformitate cu demonstratiile altor autori (Clower), bancile nu ajusteaza intotdeauna conditiile de acordare a creditelor (rata de dobanda), datorita existentei unor costuri antrenate de necesitatea informarii personalului si a clientelei cu privire la schimbarea de politica in domeniul creditarii. Explicarea ofertei de moneda prin oferta de credit isi dovedeste valabilitatea in contextul unei economii bazate pe indatorare, care in perioada actuala a integrarii sistemului monetar european nu mai constituie cea mai potrivita referinta.

Analiza economica a deciziilor monetare publice Curentul „Public Choise”care promoveaza analiza economica a deciziilor publice explica modul in care Banca Centrala isi manifesta comportamentul birocratic.

Cu ocazia unui studiu realizat asupra Bancii Centrale a Canadei, s-a demonstrat in ce mod bancile centrale, ca institutii birocratice, urmaresc sa-si maximizeze bugetul discretionar (diferenta dintre venituri si costurile minime de functionare). O banca centrala, care trebuie sa vireze profitul sau la bugetul statului, va avea tendinta sa-si reduca profitul aparent, pentru a beneficia de profituri efective. Un asemenea buget discretionar permite indeplinirea unor obiective proprii birocratiei: salarii sporite, avantaje diverse acordate personalului bancii, imbunatatirea imaginii, extinderea activitatii in teritoriu. Comportamentul birocratic al bancii centrale antreneaza efecte asupra nivelului ofertei de moneda, care sunt la randul lor controversate. S-a putut demonstra ca maximizarea bugetului discretionar conduce la restrangerea ofertei de moneda, intrucat adoptarea unei politici restrictive este insotita de cresterea produselor financiare ale bancii. De asemenea, comportamentul birocratic al bancii conduce la crestere ofertei de moneda. Pentru a-si justifica cheltuielile generale sporite, banca majoreaza volumul refinantarilor si sporeste nivelul activitatii (dupa cum dovedeste studiul realizat asupra Bancii Centrale a Statelor din Africa de Vest). Comportamentul birocratic al Bancilor Centrale necesita si analiza modului de formare a obiectivelor de politica-moderna si a independentei fata de factorul politic, ideea retinuta fiind aceea ca un compromis intre guvern si autoritatile moderne,

40

din punct de vedere al formularii obiectivelor, genereaza o dubla pierdere pentru banca (in raport cu obiectivul statutar definit si in raport cu obiectivul propriu). Acest tip de analiza este aplicat si asupra comportamentului Bancii Centrale Europene prin modelul dezvoltat de B. Eichengreen (1991).

3.3 Oferta de moneda concurentiala

In favoarea unui sistem al ofertei de moneda controlat de Banca Centrala, care detine monopolul asupra productiei de moneda, stau mai multe argumente, astfel: - productia de moneda nu poate fi lasata in grija pietei, intrucat aceasta nu are capacitatea de a furniza un sistem stabil al ofertei de moneda;

- sistemul concurential de moneda, existent in perioada sec. XVIII-XIX, cunoscut sub denumirea Banca Libera, nu poate fi adoptat in prezent, datorita urmatoarelor cauze: 1) moneda emisa este rezultatul unui monopol natural; 2) bancile sunt generatoarele permanente ale riscului lipsei de lichiditati; 3) piata nu poate face fata panicilor bancare.

Conceptul de monopol natural explica situatia in care costurile marginale de productie sunt descarescatoare atunci cand productia creste. In plan monetar, aceasta abordare semnifica doua aspecte: nivelul scazut al costurilor de productie a monedei si costurile de gestionare a rezervelor. Din punct de vedere al costurilor de productie a monedei trebuie precizat caracterul limitat al acestora: cheltuielile de tiparire si de gestionare a monedei scripturale precum si cheltuielile fixe (amortizarea materialelor), astfel incat costurile marginale se dovedesc a fi descrescatoare. In cazul unei productii private de moneda, alaturi de costurile tehnice exista si costurile de incredere, care sunt legate, la randul lor de un capital de incredere. Gestiunea increderii necesita, in primul rand, un contract intre banca si particulari, prin care sa se precizeze angajamentele bancii cu privire la calitatea produsului si, in al

41

doilea rand, necesita un capital pe care banca trebuie sa-l constituie. In cazul productiei centralizate de moneda, nu este necesar capitalul de incredere, intrucat statul si increderea sunt sinonime. Costurile de gestionare a rezervelor sunt incluse in costul de productie al monedei, intrucat este cazul unor lichiditati imobilizate. Cererea de rezerve la nivelul unei banci centrale prezinta doua componente: o cerere medie de rezerve, care corespunde nivelului anticipat de banca, pentru a face fata operatiunilor obisnuite si de compensare interbancara, si o cerere de rezerva de precautie pentru acoperirea unor erori de anticipare a cererii medii. Cererea optima de rezerve, poate fi determinata prin aplicarea legii radacinii patrate, potrivit careia „cererea de rezerve evolueaza in functie de radacina patrata din volumul fondurilor schimbate in timpul compensarii”.Teoria implica ideea ca o banca mare prezinta un avantaj competitiv in raport cu cele de mica dimensiune si, deasemenea, probeaza ca bancile trebuie sa

atinga o dimensiune critica in raport cu piata, in scopul minimizarii costurilor de gestionare a rezervelor. In scopul justificarii monopolului natural al monedei centrale s-au utilizat argumentele de mai sus, si analiza poate fi completata si cu aspectele ce tin de fragilitatea sistemului bancar. In contextul unei instabilitati accentuate a sistemului bancar, Banca Centrala trebuie sa indeplineasca rolul de supraveghere si control, asigurand refinantarea bancilor. Un raport esential in analiza riscurilor cu care se confrunta bancile, drept cauza a monopolului asupra monedei al Bancii Centrale, il au analizele din cadrul noii teorii financiare. Potrivit acesteia, asimetria informatiei pe piata financiara antreneaza o serie de efecte asupra creditelor cat si asupra debitorilor. Asimetria informatiei este inerenta activelor financiare, intrucat preturile pe piata financiara nu reflecta totalitatea informatiilor si il vizeaza in special pe creditor, care nu detine toate informatiile asupra atitudinii viitoare a debitorului. Astfel, asimetria ii conduce pe agenti sa actioneze, fie pentru a beneficia prin comportamente oportuniste, fie pentru limitarea efectelor neasteptate. Aceste reactii sunt luate in considerare de teoria de agent si teoria semnalelor.

42

Potrivit primei teorii, relatiile ,,principal-agent”permit reducerea costurilor de tranzactionare, dar necesita punerea in aplicare a unui mecanism de supraveghere din partea agentului. Teoria semnalelor explica mijloacele pe care le utilizeaza agentii pentru a se diferentia de alti agenti cu comportamente mai putin benefice. In acest context, banca este speciala, intrucat actioneaza ca un producator de informatii, motiv pentru care dispune de un avantaj in colectarea informatiilor si in supraveghere, ceea ce se constiutie intr-un alt argument in favoarea unei oferte de moneda la nivelul Bancii Centrale. Oferta de moneda nu trebuie lasata la indemana sistemului bancar si datorita crizelor produse de panicile bancare. Teoretic, panica bancara este explicata prin: - teoria bulelor speculative; - teoria informatiei incomplete; - teoria reglementarilor.

Pentru teoria bulelor speculative, starea de panica bancara este provocata prin observatiile fiecarui agent asupra comportamentului altora. In schimb, teoria informatiei incomplete demonstreaza ca panica bancara isi are originea intr-o insuficienta informare asupra comportamentului bancilor. Ultima teorie, cea a reglementarilor, abordeaza aspectele din punct de vedere istoric si sugereaza ca panicile bancare sunt datorate efectelor negative ale unui control excesiv. Acesta teorie sustine, in esenta, ca stabilitatea monetara se poate obtine mai degraba, in conditii de libertate bancara decat in conditii de control. *Oferta concurentiala de moneda

In materie de concurenta in oferta de moneda trebuie facuta distinctia intre teoria substitutiei monetare si teoria concurentei, aceasta din urma analizand raportul dintre monedele fiduciare emise de stat. Rezultatele studiilor efectuate pe acest subiect demonstreaza ca existenta mai multor monede, in regim de concurenta perfecta, conduce la dificultati in determinarea cursului de schimb, iar autoritatile monetare nu detin decat un singur mijloc pentru majorarea cotei lor de piata: practicarea unei rate a inflatiei mai scazuta

43

decat in alte tari. Concurenta dintre emitentii de moneda declanseaza o deflatie cumulativa, motiv pentru care o alta teorie, cea a substitutiei monetare, propune coordonarea politicilor monetare. Teoria libertatii bancare sau teoria Bancii Libere abordeaza aspectele cele mai semnificative ale institutiilor, care sunt necesare unei bune functionari a ofertei concurentiale de moneda. O idee puternic sustinuta, in cadrul acestei teorii, este aceea ca Bancile Centrale nu au aparut ca urmare a institutiilor sistemului concurential al ofertei de moneda, ci ca urmare a vointei politice de capturare a puterii monetare. Istoria bancilor centrale din Europa Occidentala (Franta, Germania, Italia, Spania, Elvetia) si din SUA demonstreaza ca trecerea de la sistemul de banci private concurentiale la institutiile de emisiune centrala s-a realizat din motive politice. Mai relevante au fost cazurile Africii de Sud, Australiei, Noii Zeelande si Columbiei, tari al caror mecanism de emisiune monetara se bazeaza pe pluralismul bancilor private, emitente de moneda. Monopolizarea emisiunii monetare a intervenit atunci cand guvernul si-a majorat cheltuielile si o banca a fost aleasa pentru a devenii Banca

Centrala. Astfel, rezulta ca argumentele traditionale, potrivit carora sistemul privat este instabil si genereaza crize, sunt discutabile, dupa cum demonstreaza experientele Bancii Libere din secolul XVIII-XIX. In schemele urmatoare este prezentat mecanismul ofertei de moneda, in conditiile Bancii Libere.

Emiterea si acceptarea monedei

BANCA A

Emitere de moneda A

Garantarea cu aur

44

bunuri si produse

Acceptarea de catre public a monedei A

Nu Da

Disparitia bancii A

Activitatea bancara

Circulatia diferitelor monede (A si B)

Persoana fizica A detine un cont la Banca B

Persoana fizica B detine un cont la Banca A

Plateste in moneda A, primeste moneda B

Plateste in moneda B, primeste moneda A

45

Cererea de conversie a monedei B in A

Cererea de conversiea monedei A in B

Interventia bancilor

Piata monetara

Oferta de moneda B in schimbul monedei A

Oferta de moneda A in schimbul monedei B

Determinarea cursului de schimb A/B

In concluzie,reconsiderarea ofertei de moneda, prin prisma libertatii bancare, deschide perspective noi in domeniul cercetarii monetare: - libertatea bancara permite innoirea dezbaterilor asupra caracteruluiexogen sau endogenal ofertei de moneda; - cadrul analizei propus de curentul ,,Banca Libera” este mai adaptat la inovatiile monetare de tipul moneda virtuala; - transferurile financiare realizabile prin „Digicash” sau tranzactiile prin Internet pot conduce la concluzia ca, in prezent, asistam la o oferta privata de moneda cu o larga acceptabilitate, ceea ce „bulverseaza” conceptia referitoare la rolul Bancii Centrale in oferta centralizata de moneda.

Rezulta,astfel,ca in viitor va exista posibilitatea ca utilizatorii de moneda sa isi aleaga ofertantul de moneda sau sa il paraseasca pe acesta in favoarea altuia.

46

Capitolul 4

ECHILIBRUL DINTRE CEREREA SI OFERTA DE MONEDA

47

Conceptul de echilibru monetar a fost inventat de Scoala Suedeza si dezvoltat de Scoala Olandeza.Punctul de pornire l-au constituit lucrarile lui Wicksell. Hayek care s-a ocupat de aceasta problema in Prices and Production(1931). Conceptul a fost dezvoltat de J.G. Koopmans(1933) si de discipolii sai. Dupa criza economica din anul 1929, politica moderna a fost considerata, o lunga perioada de timp, de importanta minora, constatandu-se ca bancile centrale nu dispun decat de mijloace limitate pentru „gestionarea”eficienta a masei monetare. Aceasta optica referitoare la politica moderna s-a accentuat in conditiile manifestarii unei inflatii sporite. Intr-un asemenea context, diferite teorii monetare si-au orientat analiza spre vasta problematica a echilibrului monetar, situat la intersectia dintre cererea si oferta de moneda. Echilibrul monetar este acea stare in care oferta si cererea de moneda sunt egale.Oferta de moneda are sens de masa monetara existenta in circulatie.Cererea de moneda este masa monetara justificata a se gasi in circulatie, prin proportiile si particularitatile dezvoltarii economice. Echilibrul monetar este acea stare in care nu exista nici exces de bani, nici lipsa de bani in circulatie, in care nu exista nici inflatie ,nici deflatie. Echilibrul monetar este punctul neutru intre inflatie si deflatie. Echilibrul monetar presupune un nivel corespunzator cerintelor pentru bani activi si bani temporar inactivi. In literatura economica s-au formulat mai multe expresii ale echilibrului monetar, una dintre ele fiind bani=marfuri.Aceasta egalitate nu corespunde realitatii petru ca nu tine seama de specificul circulatiei banilor, fata de cel al marfurilor. In timp ce marfurile care aflueaza din

sfera productiei doar tranziteaza circulatia, pentru a ajunge in sfera consumului, banii raman permanent in circulatie, ca bani activi(cei care mijlocesc tranzactiile) sau pasivi (cei care indeplinesc functia de mijloc de tezaurizare). In circulatie banii efectueaza mai multe rotatii.Cu cat

48

viteza lor de rotatie este mai mare, cu atat valoarea marfurilor tranzitate prin sfera circulatiei va fi si ea comparativ mai mare fata de masa de bani aflata in circulatie. Rezulta inegalitatea dintre bani si marfuri. Situatia monedei este influentata si de comportamentul subiectiv al intreprinzatorilor si populatiei fata de moneda, de increderea sau neincrederea in capacitatea banilor de a conserva valoarea. Acest comportament psihologic influenteaza deciziile agentilor economici de a pastra banii si de a-i cheltui in viitor sau, in conditiile anticiparilor inflationeste de a-i cheltui imediat. In ultima varianata cheltuirea banilor duce la cresterea cererii de marfuri si daca societatea nu satisface cererea,procesul inflationist devine posibil si chiar real. Echilibrul monetar este prin natura sa instabil. Odata ce s-au produs anumite dezechilibre monetare, ele pot deveni propria lor cauza, se pot amplifica. Odata stirbita increderea in bani, ea poate devenii cauza inflatiei, a cresterii preturilor. In sfera monetara se declanseaza fenomene de autointretinere ale dezechilibrelor, de autoagravare. Aici actioneaza fenomene cumulative. Echilibrul monetar nu cere ca masa monetara in circulatie sa ramana constanta, ci sa se adapteze la necesitatile economiei. Echilibrul monetar este legat de echilibrul economic general. In formulele de egalizare intre venitul dobandit si venitul cheltuit se pot pune in corelatie variatiile ofertei de moneda Δ M si variatiile cererii de lichiditate Δ L, unde: Δ M=exprima un flux monetar; Δ L =exprima nevoia de lichiditate.

Atunci: C+I+ Δ L= C+S+ Δ M, unde : -la stanga: C= consum ex ante; I= investitii ex ante; -la dreapta: C= consum ex post; S= economii ex post.

Se pot formula doua ipoteze despre variatia diferitilor termeni ai ecuatiei: a)Daca Δ M > Δ L, atunci C + S + Δ M > C + I + Δ L

49

Daca Δ M este elementul motor, atunci raspunsul poate consta fie din cresterea lui Δ L, fie din cresterea lui C sau I. Daca Δ L creste singur, nu va exista tensiune inflationista. Daca C + I cresc, va aparea tensiune inflationista; b)Daca Δ L creste singur, initial va aparea tensiune deflationista care va putea conduce la o reducere a lui C + I si nu la o crestere a lui Δ M. Astfel, avantajul acestei formulari, arata Henri Guitton, este ca ea permite sa se vada in ce masura moneda este activa sau inactiva(pasiva) in inlantuirea reactiilor care conduc la echilibrul ofertei si cererii de moneda. De retinut este si ambivalenta conceptului de echilibru monetar care poate fi abordat fie din pespectiva echilibrului dintre oferta si cerea de moneda, fie din perspectiva echilibrului dintre cantitatea de moneda in circulatie si miscarea generala a preturilor. Echilibrul care trebuie sa exite intre suma drepturilor de a lua o parte a productiei nationale si aceasta productie insasi nu trebuie cu toate acestea inteleasa ca necesitatea unei egalitati intre masa monetara si suma bunurilor si serviciilor puse pe piata nationala la dispozitia detinatorilor de moneda. Este vorba despre un echilibru intre fluxul monetar efectiv utilizat pentru a cumpara bunuri si fluxul de bunuri produse efectiv oferite pentru a fi vandute. Importanta fluxului monetar depinde, pe de o parte, de cantitatea de moneda creata de institutul de emisiune si de banci, dar pe de alta parte,de viteza cu care biletele de banca schimba posesorul, si de viteza cu care moneda scripturala schimba titularul. Daca detinatorii de moneda isi pierd increderea in stabilitatea puterii sale de cumparare, ei se vor grabi sa cheltuiasca banii pe ca ii poseda. Viteza de circulatie a monedei va creste si cum productia oferita spre vanzare nu poate, in general, sa creasca in aceeasi proportie, echilibrul dintre fluxul monetar utilizat de cumparatori si fluxul de bunuri oferite spre vanzare este rupt, vanzatorii sunt intr-un raport de forte favorabil, preturile cresc, moneda pierde valoarea sa. Fenomenul invers poate sa se produca de asemenea. Daca consumatorii prevad ca vor fi mai multe bunuri oferite decat moneda utilizata pentru a le cumpara, ei vor prefera sa pastreze moneda in rezerva pentru a profita intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat atunci cand preturile vor fi scazut.Viteza de circulatie a monedei va scadea.Vanzarile se vor micsora, raportul de forte redevine favorabil cumparatorilor.Vanzatorii nu pot sa mai mareasca preturile lor, ei sunt chiar uneori obligati sa le micsoreze. Moneda ia sau conserva valoarea sa. Starea de echilibru intr-o economie isi are determinantii in conditiile economice, monetare, financiare, valutare si sociale specifice fiecarei economii si fazelor de evolutie a acesteia.

50

Intr-un mod general, echilibrul economic reprezinta o constelatie de variabile interdependente, care se determina astfel una pe cealalta incat nu exista nici o tendinta de modificare solicitara a acestora. Conceptul primar de echilibru economic este echilibrul static, in care sunt evidente numai conditiile existente echilibrului, fara a fi relevat modul cum, odata perturbat, acest echilibru se restabileste. Echilibrul dinamic ia in considerare si variabila temporara, putand descrie procesul de restabilire a echilibrului perturbat la un moment dat. Conceptului de echilibru economic i-a fost atasata in ultimile decenii ideea dezechilibrului economic permanent, idee conform careia economia se afla in permanenta intr-o stare de dezechilibru, ceea ce se observa in realitate fiind doar o tendinta spre starea de echilibru, care, ideala fiind, nu se atinge niciodata, capacitatea autoreglatoare perfecta a economiei intr-o stare de echilibru fiind iluzorie. Aceasta capacitate autoreglatoare nu poate exista atat datorita insuficientei procesului de realizare a echilibrului. Echilibrul financiar ia in considerare numai variabilele si relatiile de natura financiara, specialitatea acestuia constand in faptul ca el se realizeaza atunci cand exista simetrie in comportamentul subiectilor economici participanti la acelasi gen de tranzactii: in cazul a doi subiecti, de exemplu, fiecaruia ii va corespunde acelasi volum de tranzactii insa de sens opus. Sintetic spus, echilibrul financiar exista atunci cand cererea si oferta de instrumente financiare, manifestate pe o anumita piata a acestora, sunt egale. Echilibrul monetar, cuprinzand un ansamblu de relatii si variabile cu caracter monetar, poate fi definit ca fiind starea de identitate intre masa baneasca realmente existenta in economie (oferta de moneda) si cerea de bani. Relatiile intre echilibrul (dezechilibrul) economic, financiar si monetar sunt relatii intre gen si specie, concepte de echilibru financiar si echilibru monetar fiind situatii participante ale echilibrului economic. Relatiile dintre echilibrul economic si echilibrul monetar sunt de o asemenea natura incat existenta echilibrului monetar nu inseamna totdeauna si echilibrul economic, acesta din urma depinzand de numerosi alti factori. Totodata, aparitia unui dezechilibru monetar poate reprezenta o modalitate de compensare a unui dezechilibru economic sau financiar de sens opus. Asigurarea echilibrului monetar presupune realizarea urmatoarelor conditii: a) raportul in care se afla cele doua sfere ale circulatiei monetare: sfera numeralului si sfera monedei scripturale (a platilor prin virament); b) proportia in care se distribuie capitalul agentilor economici in propriu si imprumutat (strain); c) emisiunea monetara, realizata de catre Banca centrala, tinand seama de cerintele proceselor economice si de concordanta care trebuie sa existe intre circuitul valorilor reale si cel al valorilor monetare, poate contribui la echilibrul monetar;

51

d) modul cum se formeaza si se repartizeaza veniturile si cheltuielile prin intermediul bugetului de stat, al bugetelor locale, precum si al celorlalte bugete; e) corelatiile care se asigura intre bugetul de stat si celelalte ansambluri valorice din economie constituie o conditie primordiala a realizarii echilibrului monetar; f) realizarea echilibrului monetar este conditionata si de realizarea celorlalte forme de echilibru (financiar, bugetar, valutar etc.), de interactiunea dintre ele si de influentele pe care le exercita in mod reciproc asupra corelatiilor macroeconomice.

Conditii si factori de influenta ai echilibrului monetar sunt prezentati in urmatoarea schema:

Procese financiare si monetare

Cererea si oferta de marfuri

Bugete publice

Cererea si oferta de moneda

Capacitatea de plataa subiectilor economici

Balanta de plati

Tranzactii cu subiectii economici interni si externi

Numerar

52

Masa monetara

Echilibrul saudezechilibrul monetar

Import si export

Moneda scripturala

Un element fundamental al asigurarii echilibrului monetar dinamic il constituie politica monetara, instrumentele si obiectivele acesteia, impactul politicii monetare asupra proceselor monetare, vizand in mod nemijlocit realizarea unui anumit echilibru monetar, ajustarea si corectarea dezechilibrelor aparute, integrarea echilibrului monetar in echilibrul economic de ansamblu.

53

Capitolul 5

STUDIU DE CAZ - PIATA MONETARA SI INFLATIA

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt. Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari , iar altele au de efectuat un surplus de plati . Piata monetara se deruleaza in principal la bancile care creaza moneda, de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati. De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale, adica a biletelor de banci, a numerarului in general si a disponibilitatilor in cont create la banca de emisiune. Piata monetara este o piata de lichiditati pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare. Participantii la aceasta piata sunt banci, case de economii, societati financiare, banca de emisiune, trezoreria statului, casele de titluri, etc.

Ofertantii de pe piata monetara sunt titularii de conturi, de disponibilitati la banca de emisiune, interesati sa-si valorifice disponibilitatile prin acordarea de credite. Solicitantii sunt bancile care au nevoie de lichiditati. Piata monetara are rolul de a asigura transferul interbancar al surplusului de lichiditati.

Operatiunile de piata monetara operatiuni open market reprezinta cel mai important instrument de politica monetara al BNR. Acestea se realizeaza la initiativa bancii centrale, avand urmatoarele functii: ghidarea ratelor de dobanda, gestionarea conditiilor lichiditatii de pe piata monetara si semnalizarea orientarii politicii monetare.

Interesele variate manifestate de grupurile socio-profesionale fata de inflatie, ca si limitele firesti ale cunoasterii unui astfel de proces economic, dinamic si complex, au facut posibila aparitia unor numeroase puncte de vedere cu privire la natura inflatiei.

Aprofundarea procesului inflationist se impune, deci, mai intai. Datorita existentei unor variate puncte de vedere cu privire la inflatie, unele dintre acestea fiind nu numai diferite, ci chiar opuse.

In manualul sau de economie politica, Raymond Barre analizeaza inflatia ca un proces general – atemporal si aspatial – singurul sau parametru de

54

referinta fiind variatiile preturilor.” Exista inflatie – spune profesorul francez – atunci cand nivelul general al preturilor este in crestere continua, mai mult sau mai putin rapida; deflatia este prezenta atunci cand nivelul general al preturilor se afla in scadere continua...”. Raportandu-se la realitatile postbelice, Raymond Barre considera ca inflatia structurala exprima legaturile dintre factorii monetari reali si conditiile specifice de formare a preturilor factorilor principali de productie.

Economistii englezi Silverman si Curzon apreciaza ca atat inflatia, cat si deflatia sunt fenomene ce pun in evidenta modificari anormale in indicele general al preturilor. “Inflatia – spun ei – esta acea situatie, acea stare a economiei in cadrul careia creste continuu, anormal indicele general al preturilor.De regula, aceasta este apreciata cu cresterea cantitatii banilor fie sub forma de moneda fie sub cea de bani de credit, crestere suplimentara fata de cea garantata de starea comertului si mai rapida decat iesirile reale (productia)”.

Pornind de la constatarea ca termenul de inflatie este destul de prost definit, Henri Guitton se limiteaza la caracterizarea diferitelor ei forme specifice, cim sunt: inflatia monetera, inflatia pretirulor, inflatia galopanta, inflatia structurala, inflatia declarata, inflatia continua.

Economistul J.M.Albertini precizeaza ca nu orice sporire de preturi inseamna inflatie.Cresterea inflationista a preturilor, dupa cum spunea el, presupune ca preturile natioale (indicele general al preturilor intr-o anumita tara) sa sporeasca mai mult decat cele internationale; sporirea preturilor sa se generalizeze si sa se prelungeasca fara perspective clare de incetare; cresterea respectiva sa aiba efecte economice si sociale patologice, dureroase pentru ansamblul economiei nationale.

Institutul National de Statistica si Studii Economice din Franta caracterizeaza inflatia ca un dezechilibru durabil intre ansamblul cererii s cel al ofertei de bunuri economice, in sensul ca acesta se autointretine si tinde sa creasca in sine, sa devina o dezvoltare inflationista. Specialistii de la I.N.S.E.E. considera ca elementele definitorii cele mai importante ale procesului inflationist sunt elasticitatea cererii (in sensul cresterii), pe de o parte si rigiditatea ofertei de bunuri, indeosebi a celei de bunuri de consum personal, pe de alta parte.

Inflatia reprezinta una dintre cele mai discutate probleme in literatura economica si in activitatea practica din perioada contemporana.In contextul economiei de piata inflatia este privita ca un proces complex in care se manifesta multiple dezechilibre in economie, care au caracter general si sunt in continua evolutie, dezechuilibre ce imbraca, in principal, forma dezechiloibrului monetar.

Echilibrul monetar, la randul sau, reprezinta o stare de proportionalitate intre procesele materiale si cele banesti din economie.El se poate realiza in conditiile in care apar stabilite si realizate o serie de proportii si corelatii obiectiv necesare in sfera productiei materiale.

55

Majoritatea opiniilor vizand echilibrul monetar pleaca de la ideea ca acesta decurge din echilibrul economic general, dar in conditiile economiei de piata echilibrul monetar ar avea o anumita independenta relativa, in crestere, izvorand din existenta pietei capitalulilor, din manevrarea mecanismului dobanzii.

Echilibrul monetar presupune o astfel de adaptare a cererii de marfuri si servicii din economie fata de oferta acestora, incat posesorii de mijloace banesti sa poata absorbi o asemenea aferta astfel incat sa nu existe mijloace banesti reprezentand o cerere nesatisfacuta, iar parte din produsul intern brut destinata vanzarii sa poata fi vanduta si incasata fara formarea de stocuri excedentare.

Asigurarea si realizarea echilibrului monetar presupune doua cerinte:1) asigurarea unei corelatii intre cererea si oferta de marfuri si servicii

ale participantilor la procesul reproductiei sociale (cerere data de mijloacele disponibile pentru cumparari de marfuri si servicii, iar oferta data de fondul de marfuri si servicii pus la dispozitie);

2) asigurarea unei corelatii intre cantitatea de bani existenta in circulatie, pe de o parte si cantitatea de bani obiectiv necesarirculatiei pe de alta parte.

Prima corelatie are caracter dinamic, iar a doua are caracter static.Prima priveste o perioada oarecare in realizarea echilibrului monetar, iar a doua priveste un anumit moment dintr-o perioada (sfarsitul unui an, a unui trimestru).

Cele doua corelatii se intrepatrund si se conditioneaza reciproc.De exemplu, existenta unei cereri excedentare, pe o animita perioada, fata de oferta de marfuri si servicii pe acea perioada se va reflecta si in existenta in circulatie a unei cantita ti mai mari de bani decat cea obiectiv necesara.Aceasta cantitate mai mare de bani va determina, la randul ei, sporirea cererii pentru acea perioada.

Asigurarea cerintelor echilibrului monetar vizeaza atat numerarul, cat si banii in conturi, atat banii activi,cat si cei inactivi.

In conditiile unei emisiuni suplimentare de bani se incalca cele doua coreletii, daca economia nationala nu poate asigura o cantitate suplimentara de bunuri, prin sporirea productiei.Pe langa aceasta, asupra starii monedei pot influenta decisiv o serie de fenomene reale din economie, legate de evolutia veniturilor si cheltuielilor participantilor la reproductia sociala, legate de volumul investitiilor, legate de comportamentul subiectiv al intreprinzatorilor.

Eventualul dezechilibru monetar, nascut din incalcarea celor doua corelatii, va avea caracter infltionist doar atunci cand perturbatiile din sfera monetara au o anumita intensitate, o anumita durata (relativ mare) si atunci cand cresterea preturilor antreneaza mari cresteri de preturi.De asemenea, eventualele dezechilibre monetare vor avea caracter inflationist cand inflatia devine propria ei cauza, cand se intretine si se autoagraveaza.

In concluzie, premisele inflatiei deriva din:a) Actiunea legii cererii si a ofertei, in sensul ca in momentul in care

un dezechilibru (cererea depaseste oferta si implicit puterea de cumparare a

56

b) tututror categoriilor de consumatori) atunci ofertantii manifesta tendinta de crestere a preturilor;

c) Modul de functiomare pe baze democratice a mecanismului economico-social-national, in sensul ca acest mecenism este compus dintr-o multime de agenti economici care schimba intre ei bunuri si servicii, pe de o parte, iar pe de alta parte, aparitia inflatiei reale se manifesta ca rezultat al cresterii generale a preturilor, iar orice crestere a preturilor la nivelul unei verigi se propaga in amonte sau in aval, producand unde de soc ale cresterii costurilor si ale preturilor de productie;

d) Necesitatea unei anumite doze de inflatie decurge logic din cele doua laturi ale cresterii economice (evolutia fizica a productiei si evolutia ascendenta a imbunatatirii calitatii productiei);

e) Modul specific de organizare sociala a productiei si a muncii in economia de pian economia de piata, de concentrare a capitalului. Insotit de o tendinta contrara de descentralizare a activitatii productive;

f) Interpretarea corecta a corelatiei care stabileste intre cresterea veniturilor populatiei si cresterea productivitatii muncii in conditiile unui grad diferit de asimilare a progresului tehnico-stiintific contemporan de catre fiecare sector al economiei nationale;

g) Inflatia se refera deopotriva atat la semnele monetare (moneda manuala) cat si la banii in conturi (moneda scripturala).

Inflatia reprezinta un fenomen economic ce a aparuit pe o anumita treapta de dezvoltare a circulatiei monetare si anume, pe acea treapta care a facut posibila aparitia si circulatia banilor de hartie si atunci cand intre cantitatea de bani existenta in circulatie si cea obiectiv necesara circulatiei nu se realizeaza o corelatie (aceasta cantitate existenta depaseste nevoile reale de bani ale economiei).

Inflatia trebuie privita sub mai multe aspecte, nu unilateral, pentru ca numai astfel pot fi dezvaluite toate problemele ei.

Inflatia prezinta urmatoarele trasaturi:1.Formarea in arterele circulatiei banesti a unei cantitati excedentare de

bani.Aceasta suprasaturare a circulatiei cu cantitati suplimentare de bani poate

aparea pe doua cai principale:- calea mentinerii in circulatie a unei cantitati de bani existente in

perioade anterioare, cu toate ca volumul productiei si circulatiei marfurilor nu reclama o asemenea cantitate de bani (acesta scazand fata de perioada anterioara); - creatia monetara suplimentara.

Cele doua cai se intrepatrund si, uneori, este destul de greu de apreciat cantitatea suplimentara de bani mentinuta din perioada anterioara si cea emisa suplimentar.

Inflatia se genereaza de cele mai multe ori pe ambele cai.

57

La acest proces de suprasaturare a arterelor circulatiei banesti isi pot aduce contributia o multitudine de factori.Printre cei mai importanti amintim:

a) Deficitul bugetar – apare cand cheltuielile statului sunt superioare veniturilor ordinare pe care acesta le realizeaza.Deficitul bugetar a constituit si consittuie si in prezent factorul principal care genereaza o masa baneasca excedentara.

Problema pe care o ridica deficitul bugetar este cea a metodelor de acoperire a acestui deficit.In practica bugetara a diferitelor tari s-au conturat trei metode de finantare a deficitului bugetar:

- metoda imprumuturilor interne (deficitul se acopera prin imprumuturi lansate in randul populatiei proprii a tarii respective);

- metoda imprumuturilor externe (deficitul bugetar se acopera prin lansarea de imprumuturi la diferite banci din stainatate);

- metoda creditarii deficitului (metoda bancara) prin care se realizeaza o creatie monetara suplimentara, in vederea acoperirii acestui deficit.

Primele doua metode rezolva problema finantarii deficitului pe o perioada determinata, in situatia in care manifestarea deficitului bugetar e temporara (de scurta durata).Ultima metoda se intalneste in cazul unor deficite cronice, care se mentin de la o perioada la alta.Aceasta metoda bancara presupune ca fiecare cantitate de bani emisa si pusa in circulatie sa poata fi retrasa prin cresterea preturilor.

Nu orice cantitate suplimentara de bani pusa in circulatie genereaza inflatie, deoareca exista posibilitatea creatiei monetare determinata de un anumit ritm al cresterii economice.Ca atare, in conditiile in care creatia monetarea suplimentara e de natura inflationista, ea apare in situatia in care cresterea masei monetare, ca ritm, devanseaza ritmul cresterii economice.

Literatura economica din ultimii ani a incercat sa stabileasca un lant cauzal intre deficitul bugetar si inflatie.acest lant cauzal pote fi pus in evidenta cu ajutorul urmatoarei ecuatii:

unde: p – reprezinta nivelul de inflatie; g – este raportul intre deficit si buget; y – reprezinta cresterea relativa reala a PNB; a – este viteza de circulatie a banilor in conditii neinflationiste; b – reflecta schimbarea vitezei de circulatie a banilor in functie de

inflatie.In urma analizei acestei ecuatii pot fi desprinse urmatoarele concluzii:- inflatia este cu atat mai micu cat ritmul cresterii economice este

mai mare;

58

- inflatia este cu atat mai mare cu cat deficitul bugetar este mai mare, dar corelatia inflatie –deficit bugetar nu e lineara;

- nivelul de inflatie este direct dependent de viteza de circulatie a banilor;

- finantarea inflationista a deficitului bugetar genereaza o inflatie puternica

- inflatia afecteaza baza de venituri a bugetului, in conditiile in care manifestarea acestui fenomen duce la scarea puterii de cumparare reale a acestor venituri.Aspectul legat de afectarea bazei de venituri a bugetului poarta denumirea de efectul OLIVERA-TANZI.

b) Expansiunea creditului se poate manifesta in doua directii:- in situatia in care creditarea economiei se face necontrolat, adica

imprumuturile acordate sunt mai mari decat posibilitatile de creditare ale economiei si nevoile reale;

- creditarea unor sectoare aparent productive ale economiei, dar a caror productie nu duce in final la sporirea fondului de marfa pe piata.

Actiunea acestui factor a determinat ca literatura economica occidentala si activitatea practica sa lanseze ideea asa-numitei “inflatie prin credit”, manifestata in epoca contemporana.Si acest factor se poate considera ca un factor care determina, intr-o masura importanta o masa baneasca excedentara existenta in circulatie.

c) Intrarea in circuit a unor sume care anterior au fost pastrate in rezerva.Acest factor e un factor potential de inflatie, el devine real numai in situatia in care unei asemenea intrari in circuit nu i se asigura o crestere a volumului de marfuri si servicii pe piata.Reducerea productiei bunurilor de consum in proportii mai mari decat cele izvorate din corelatiila reproductiei. Importul de inflatie, al carui actiune se intalneste atunci cand avem de a face cu tari ale caror monede pe piata valutara au pozitii diferite.Cand moneda unei tari are pozitie puternica pe pietele valutare si tara respectiva are o balanta de plati deficitara daca intretine relatii valutare cu alte tari, pozitia de moneda puternica ii permite retinerea monedei peste granita, iar deficitul balantei de plati al tarii cu moneda puternica impiedica absorbirea totala a monedei pe piata valutara.Actiunea acestui factor se concretizeaza in faptul ca, creatia monetara in tara cu moneda puternica nu se manifesta ca factor al procesului inflationist in acea tara, ci in tarile partenere.De exemplu Statele Unite ale Americii au in bilantul Bancii Centrale o emisiune fpoarte mare de dolari, dar pe piata americana se gaseste numai o parte din acei dolari, restul regasindu-se in diferute tari, S.U.A. deci realizeaza evitarea procesului inflationist in interior.Fenomenul de retinere in diferite tari a dolarilor poarta denumireade “dolarizarea” economiilor tarilor respective.

2.Cresterea preturilor – este o alta caracteristuica a inflatiei.Ea opereaza in conditii de dezechilibru monetar, avand in vedere ca nu exista o alta solutie de restabilire a raportului intre cerere si oferta.

59

Intre cresterea preturilor in cadrul procesului inflationist si cresterea preturilor determinata de factiri obiectivi trebuie facuta o demarcatie precisa, in sensul ca nu orice crestere de preturi este si de natura inflationista.Astfel,

cresterea preturilor se poate datora unor alti factori legati de economie:- schimbari in conditii de productie (inratirea lor);- schimbari obiective in raportul cerere-oferta in conditiile normale

de dezvoltare a economiei.In conditiile cresterii preturilor, in cadrul procesului inflationist, exista

cauze reale legate doar de circulatia baneasca, care determina orice crestereIntre depreciere si cresterea preturilor exista decalaje ca marime.3. O alta trasatura a inflatiei o reprezinta deprecierea banilor, adica

scaderea puterii lor de cumparare, in sensul ca pe o unitate monetara data se pot cumpara mai putine marfuri si servicii in perioada curenta fata de perioada anterioara.

4. O alta trasatura a inflatiei este cea de metoda de redistribuire suplimentara a venitului national.Aceasta trasatura nu poate lipsi din abordarea procesului inflationist pentru ca o asemenea redistribuire exista si nu se poate face abstractie de ea.Inflatia imbogateste cu mai mult pe mai putini si saraceste cu mai putin pe mult mai multi.

Inflatia are, ca fenomen complex, multiple cauze, dupa punctele de vedere exprimate, opinentii putand fi impartiti in doua mari grupe: adeptii inflatiei monetare si adeptii inflatiei nemonetare.

In opinia clasicilor (si nu numai) inflatia este determinata de aparitia in circulatie a unei cantitati excedentare de moneda, care creaza un dezechilibru. Ideea ca inflatia inseamna o cantitate excedentara de moneda si ca acest excedent deregleaza viata economica contine, desigur, o marte doza de adevar, caci ea este confirmata de intreaga istorie monetara a secolului al-XIX-lea si a primelor decenii ale secolului al-XX-lea.De fiecare data,cand autoritatile au decretat cursul fortt al monedei, desfiintand, astfel, convertibilitatea in aur a biletelor de hartie, ele au desfiintat prin aceasta mecanismul de limitare a emisiunii monetare.Acest tip de inflatie – cunoscut sub denumirea de “inflatie monetara” – este definit foarte clar prin celebra ‘ecuatie a schimbului” a lui Fisher: M.V=P.T ; unde: M- masa monetara, V- viteza de circulatie a monedei, T- volumul tranzactiilor, P- nivelul general al preturilor.Potrivit acestei ecuatii, daca masa monetara (M) creste foarte mult, celelalte elemente ale schimbului monetar vor suferi consecintele.Dar, chiar considerand ca M este factorul cauzal, respectiv proportional cauzal al modificarii lui P, infaltia nu poate fi inteleasa numai pe seama factorilor monetari.In plus, conform teoriilor cantitative asupra monedei, volumul tranzactiilot (T) nu poate creste, deoarece se afla intotdeauna la nivelul maxim permis de factorii de productie existenti, iar viteza de circulatie a monedei (V), de asemenea nu se modifica – mai ales pe termen scurt – fiind legata de obiceiuri, gusturi, preferinte.In consecinta,

60

cresterea masei monetare duce necesarmente la cresterea preturilor si permite explicarea inflatiei si prin cauze nemonetare.

Pentru a delimita cresterea inflationista a preturilor de cea neinflationista, este necesar a se lua in considerare, inainte de toate, gradul de generalitate al cresterilor de preturi. Intr-adevar, in economie pot avea cresteri de preturi, reduceri de preturi sau pot exista preturi stationare. Daca fuziunea acestor miscari de preturi antreneaza o crestere a nivelului general al preturilor – exista inflatie; dar daca au loc cresteri ale preturilor anumitor bunuri, acestea din urma nu sunt de natura inflationista. Mai mult, exista cresteri de preturi care pot fi generale, insa sunt provizorii, pentru ca mecanismul care le genereaza este un mecanism autoreglator; factorii care provoaca cresterea preturilor creeaza, in acelasi timp, si elementele care o vor aplana.Inseamna ca o miscare de preturi este de natura inflationista atunci cand are o forma exponentiala, respectiv o crestere de preturi antreneaza o noua crestere mai rapida, care la randul sau, antreneaza o noua crestere si mai rapida, fara ca in mecanismele interne ale economiei sa existe vreun principiu de autofranare. Asemenea manifestari in evolutia preturilor isi gasesc corespondent in cea de-a treia tendinta prin care se face simtita inflatia, si anume scaderea puterii de cumparare a monedei.Ea se manifesta concomitent cu cresterea preturilor si consta in aceea ca in decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara intr-o economie scade in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor.

Considerand inflatia ca fiind determinata de cresterea generalizata si accelerata a preturilor, apare ca posibila si o alta explicatie, nemonetara, a fenomenului inflationist.Intr-adevar, preturile pot creste exponential, numai cand cererea globala creste mult mai repede decat oferta; excesul de cerere putand sa duca la ceea ce se numeste “spirala inflationista” sau “cercul vicios al inflatiei”. Evident, un exces de cerere tinde sa antreneze cresterea preturilor, ceea ce, mai departe, va contribui la dezamorsarea intereselor pentru cresterea productiei; producatorii, ofertantii, in general, stiind ca prin preturi marite isi vor spori profitul, prosperitatea. Cresterea productiei va antrena, mai departe cresterea salariilor lucratorilor – doritori si ei sa participe la impartirea rezultatelor intreprinderii in care lucreaza. Cresterea salariilor constituie suportul principal al cresterii puterii de cumparare a populatiei, antrenand o noua crestere a cererii excedentare.

Explicarea inflatiei in aceasta maniera poate fi completata cu teoria keynesista a “ecartului inflationist” se mentine si se amplifica in timp, facand sa apara in economie o cerere excedentara care antreneaza, la randul ei, cresterea preturilor.

Unii autori explica fenomenul inflationist prin intermediul ofertei, in particular al ofertei de mana de lucru, ori prin costuri – in particular prin cresterea salariilor, a profiturilor , a preturilor produselor importate, motiv pentru care intreprinderile reactioneaza prin cresrerea preturilor, iar in alte cazuri, prin reducerea productiei.Cresterea inflationista a preturilor care nu se compenseaza cu cresterea corespunzatoare a salariilor duce la scaderea puterii de cumparare salariale.Aceasta va pune in alerta sindicatele, care vor cere

61

majorarea salariilor nominale necesare compensarii cresterii preturilor. Satisfacerea revendicarilor sindicatelor duce implicit la cresterea costurilor de fabricatie ale intreprinderilor si, evident, a preturilor cu efecte din cele mai negative asupra puterii de cumparare a salariilor.Aceasta corelatie dintresalarii si preturi in perioada inflationista a capatat faimoasa denumire de “spirala inflationista preturi – salarii”

Cauzele si complexitatea mecanismului declansarii si desfasurarii inflatiei se cer a fi explicate nu numai prin crearea excesiva de masa monetara si de credit, prin deficitul bugetar dar si prin nerespectarea unei corelatii fundamentale a economiei, respectiv aceea dintre sporirea salariilor si cresterea productivitatii muncii.Ori, tocmai complexitatea cauzelor generatoare de inflatie l-au determinat pe Michel Didier sa afirme ca este dificil, dar nu chiar imposibil, de oprit spirala inflationista si de stabilizat preturile, dar trebuie multa grija si de evitat “ sa se punegetul pe angrenajul inflatiei”, iar a ca vinovatul de inflatie este asemanator cu “a te intreba care este picura de apa intr-un rau ce le impinge pe celelalte”.

Ca urmare, se poate concluziona ca inflatia contemporana constituie, in egala masura, un dezechilibru material-monetar complex si un proces structural, care cuprinde, deopotriva, circulatia marfurilor si a monedei, productia, ansamblul macrosocial.

Inflatia contemporana este extrem de complexa, tipurile si formele actuale de inflatie sunt foarte numeroase si in continua diversificare.De asemenea, pornindu-se de la principiul conform caruia procesele economice se definesc prin functiile lor , se fac consideratii si cu privire la efectele economice ale inflatiei dintr-o asemenea perspectiva.De aceea in acest paragraf, vor fi expuse mai intai unele efecte economice generale ale inflatiei.Apoi, accentul se va pune pe efectele inflatiei excesive, inflatie scapata de sub controlul agentilor macroeconomici.

O prima functie a inflatiei consta in diminuarea puterii de cumparare a monedei, proces care afecteaza diferit si inegal grupele de marfuri si agentii economici.Prin devalorizarea banilor, se elimina o parte a resurselor materiale acumulate.Ea asigura, astfel, valorificarea la o rata normala de rentabilitate a capitalului ramas in circuitul activ.In acest fel, inflatia deblocheaza (sau poate debloca) mecanismul economic.Eliminand unitatile parazit sau capacitatile uzate moral, inflatia favorizeaza adaptare celor ramase la exigentele impuse de revolutia tehnico-stiintifica.

Inflatia redistribuie avutiile existente si schimba sensurile utilizarii lor; ea favorizeaza consumul si pe debitori si ii penalizeaza pe cei ce economisesc si ar putea acorda credite, antrenand o fuga generala de lichiditati si o preferinta exagerata pentru plasamente in bunuri durabile neproductive.

Criza inflationista indeparteaza din circuitul activ o parte a banilor in general. Scaderea puterii de cumparare a monedelor este insa mascata, ea fiind in fapt o scadere doar in termeni reali. Nominal, se observa o crestere a cantitatii de bani la populatie.Atunci cand poate fi stapanita, inflatia opereaza restrictii ex ante in formarea resurselor banesti necesare largirii productiei. Ca urmare,

62

resursele naturale si umane de care dispune societatea nu sunt folosite intr-un consum productiv fara sanse de a fi valorificate eficient, ele nu sunt sacrificate ca intr-o criza economica. Din acest punct de vedere, expresia pune raul cel mic (inflatia controlata) in fata raului cel mare (criza economica) are un sens pozitiv.

Criza inflationista, ca si criza economica, pune de acord capacitatile de productie cu nevoile reale. Ea face aceasta prin presiunea permanenta pe care o exercita, in avans, asupra resurseloe de munca si asupra capacitatilor de productie mai putin consolidate.In conditiile unei deprecieri inflationiste a banilor, egala sau chiar mai mare decat rata dobanzii, cei care isi desfasoara activitatea cu resurse imprumutate ajung sa foloseasca creditele in mod gratuit. Restituirea creditelor se face in bani devalorizati, dupa ce s-a creat si incasat un profit real.

In acesti termeni se pune si problema imprumuturilor contractate de catre stat de la populatie prin emiterea de obligatiuni de catre stat. Daca imprumutatorii nu reusesc alte avantaje, acestia sunt deposedati de activele lor reale, ranand cu obligatiile de stat devalorizate.

Specialistii sunt unanimi in a aprecia ca inflatia cu trend crescator de durata si de mari proportii reprezinta insa un factor dezorganizator al aricarei economii nationale.Inflatia rapida viciaza corelatiile dintre preturile diferitelor marfuri; ea ingreuneaza sau anuleaza posibilitatea efectuarii calculelor de eficienta si de rentabilitate. Nimic nu mai poate fi comparat in dinamica economica a unei tari, aflata sub incudenta unor asemenea procese inflationiste.

Avand ritmuri inegale pe tari si timpi diferiti de declansare, procesele inflationiste accentueaza oscilatiile cursurilor valutare, cu efecte negative pentru economiile nationale cu monede neconvertibile si pentru economia mondiala in ansamblul ei.

Inflatia excesiva duce la decaderea societatii civile in general. Dupa cum se stie, o societate decade atunci cand clasele de mijloc isi pierd locul lor de factor echilibrant. Antrenand saracirea clasei de mijloc, hiperinflatia submineaza sistemul de impunere, genereaza coruptie si degradare a institutiilor sociale.

Efectele negative ale inflatiei – suportate de anumiti agenti economici, de anumite clase si grupari sociale, ca si de societate in ansamblul ei – sunt denumite costuri ale inflatiei. Oricare ar fi forma ei, inflatia redistribuie veniturile si avutia de la persoanele cu venituri fixe si cu pozitii slabe in sistemul economic spre cele care detin puterea economica si o folosesc pentru a obtine venituri mari.Inflatia potenteaza incertitudinea si riscul in economie. Cu cat rata inflatiei este mai mare si inregistreaza fluctuatii mai puternice, cu atat firmele vor intampina dificultati in procesul de previzionare a costurilor si a incasarilor, deci si profiturilor. Daca inflatia intr-o tara este mai mare, comparativ cu partenerii ei comerciali, atunci rezultatul ei va fi: deteriorarea balantei de plati a acelei tari, deteriorarea cursului monedei sale.

Iata de ce tarile cu o bogata experienta in domeniul controlarii inflatiei cauta sa mentina o inflatie moderata, pe care o folosesc ca parghie de crestere

63

economica.Ela au realizat insa restructurari tehnico-stiintifice de mare amploare in economiile lor nationale.

Tarile, avand economie de piata evoluata pe fagasele ei normale, dispun de metode adecvate pentru urmarirea dinamicii preturilor.Procesul perfectionarii a presupus atat asimilarea unor tehnologii moderne de calcul, dar si gasirea celor mai eficiente metode de aplicarea lor.De pilda, indicele general al preturilor de consum este urmarit si calculat concomitent de institutii oficiale specializate, de sindicate si de patroni.Masurile respective sunt apoi conciliate pana se ajunge la consens.Reflectand interesele principalelor categorii socio-profesionale, acest indice devine baza indexarii la inflatie a salariilor, a dobanzilor, a ajutoarelor de somaj.

Pana de curand (in perioada 1997 - trimestrul III 2008), operatiunile de piata monetara ale BNR au fost utilizate aproape in exclusivitate in scopul drenarii excedentului de lichiditate din sistemul bancar. Incepand din ultima parte a anului 2008, odata cu schimbarea pozitiei nete de lichiditate a bancilor din excedent in deficit, operatiunile de piata monetara destinate injectiilor de lichiditate au devenit predominante, BNR trecand astfel in pozitia de creditor al sistemului bancar.

Deteriorarea semnificativa, inclusiv fata de asteptarile anterioare, a perspectivei pe termen scurt a inflatiei, datorita cresterii cotei TVA de la 19 la 24 la suta incepand din 1 iulie 2010 si riscul manifestarii efectelor secundare ale acestei masuri de consolidare fiscala au determinat Consiliul de administratie al BNR si sa mentina constante atat nivelul ratei dobanzii de politica monetara (6,25 la suta), cat si nivelurile in vigoare ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Totodata, Consiliul de administratie al BNR a decis sa nu revizuiasca in sens ascendent tinta de inflatie stabilita pentru decembrie 2010, chiar daca abaterea ratei inflatiei fata de aceasta se prefigura a fi semnificativa. Intregul set de decizii a avut ca scop ancorarea solida a anticipariilor inflationiste si prevenirea manifestarii efectelor secundare ale majorarii cotei TVA, implicit crearea conditiilor pentru ca, odata cu epuizarea impactului direct al cresterii cotei TVA, rata inflatiei sa-si reia convergenta spre punctul central al tintei de inflatie stabilite pentru decembrie 2011 (3 la suta ± 1 punct procentual).

64

bnr.ro

Randamentele interbancare pe termen foarte scurt au continuat sa evolueze pe parcursul celei mai mari perioade a lunii august in apropierea limitei inferioare a coridorului determinat de ratele dobanzilor aferente facilitailor permanente; ele au consemnat o usoara revenire catre finele lunii, ramanand insa la valori inferioare ratei dobanzii de politica monetara. Evolutia a reflectat mentinerea unui surplus de lichiditate, alimentat in principal de injectiile de rezerve generate de operatiunile Trezoreriei. Excedentul a fost drenat preponderent prin intermediul facilitatii de depozit oferite de banca centrala; BNR a organizat in data de 20 august si o licitatie pentru atragerea de depozite ON la rata x de dobanda (rata dobanzii de politica monetara), in cadrul careia ofertele bancilor, totalizand 5,4 miliarde lei, au fost adjudecate in limita volumului anuntat, de 1 miliard lei. In acest context, media randamentelor depozitelor interbancare si-a prelungit miscarea descendenta, atingand un nivel de 4,05 la suta.

La randul lor, ratele dobanzilor pe scadente mai lungi ale pietei monetare interbancare (ROBOR 3M-12M) au ramas relativ stabile pe parcursul perioadei analizate, dupa ce la sfarsitul lunii iulie consemnasera o ajustare descendenta. Media cotatiilor ROBOR3M a scazut fata de luna anterioara cu 0,47 puncte procentuale.

Cursul de schimb leu/euro s-a pozitionat in cea mai mare parte a intervalului analizat pe un trend usor descendent, in conditiile unei volatilitati in scadere, leul receptand, alaturi de celelalte monede din regiune, efectele favorabile induse asupra perceptiei investitorilor de evolutia peste asteptari a economiilor din zona euro in trimestrul II. Miscarea coboratoare a cursului de schimb leu/euro a fost insa relativ inferioara ca amplitudine, in conditiile in care ameliorarea sentimentului pietei a fost limitata de persistena incertitudinilor

65

privind implementarea si eficacitatea masurilor de consolidare fiscala adoptate de autoritatile romane, precum si de inrautatirea perspectivei economiei romanesti.

Cursul de schimb leu/euro a consemnat un nou episod de crestere la finele lunii august, pe fondul amplificarii temporare a tensiunilor politice asociate procesului de remaniere a guvernului; majorarea in aceste conditii a primei de risc atasate investitiilor pe piata locala a fost potentata de semnalul negativ dat de deteriorarea evolutiilor bugetare din Ungaria. Ca urmare, pe ansamblul lunii august, moneda nationala s-a apreciat in raport cu euro fata de luna precedenta cu 0,5 la suta in termeni nominali (in acelasi interval, zlotul, coroana ceha si forintul s-au intarit cu 2,3 la suta, 2,1 la suta si respectiv 0,8 la suta).

Pe parcursul primei perioade a lunii septembrie, randamentele pe termen foarte scurt ale pietei monetare interbancare au coborat treptat pana la valori situate in apropierea limitei inferioare a coridorului determinat de ratele dobanzilor la facilittile permanente; ratele dobanzilor ON s-au majorat insa odata cu inceperea unei noi perioade de constituire a RMO, mentinandu-se apoi pe un palier relativ mai apropiat de nivelul ratei dobanzii de politica monetara. Evolutia a recepctat o usoara amplificare a surplusului de lichiditate din sistemul bancar, alimentata in principal de injectiile de rezerve generate de opera iunile Trezoreriei.

Disiparea ulterioara a tensiunilor interne, succedata pe plan regional de alarmarea publica a angajamentului autoritat ilor din Ungaria de a reduce deficitul bugetar sub nivelul de 3 la suta in anul 2011, au contribuit la revenirea cursului de schimb al leului, alaturi de cel al forintului, pe o traiectorie

66

descendenta; miscarea a fost sustinuta si de relativa crestere a apetitului global pentru risc, impulsionata printre altele de derularea cu succes a emisiunilor de obligatiuni in euro lansate de Spania, Grecia si Polonia.

Cu toate acestea, pe ansamblul lunii septembrie, leul s-a depreciat in termeni nominali cu 0,6 la suta comparativ cu euro (in acelasi interval, forintul s-a depreciat cu 0,2 la suta); in schimb, zlotul si coroana ceha s-au intarit cu 0,9 si, respectiv, 0,6 la suta fata de moneda unica europeana.

In mod similar perioadei anterioare, ratele medii ale dobanzilor practicate de banci pentru creditele si depozitele noi au consemnat in septembrie dinamici divergente la nivelul principalelor segmente ale clientelei nebancare. Astfel, ratele medii ale dobanzilor la depozitele si creditele noi ale societatilor nefinanciare si-au continuat ajustarea descendenta, scazand cu 0,11 si respectiv 0,41 puncte procentuale (la 5,73 si respectiv 10,51 la suta). In schimb, in cazul populat iei, randamentul mediu al depozitelor noi la termen s-a majorat marginal (pana la 7,51 la suta).

Totodata, rata medie a dobanzii la creditele noi ale persoanelor fizice a crescut cu 0,31 puncte procentuale (pana la 12,72 la suta) – in principal datorita continuarii sporirii marjelor practicate de banci, in principal ca efect al intrarii in vigoare a Ordonan ei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

67

In luna octombrie, implementarea politicii monetare s-a realizat conform deciziilor adoptate de Consiliul de administratie al BNR in cadrul tedintei de la sfarsitul lunii precedente, constand in:

-mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,25 la suta, gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar si mentinerea nivelurilor curente ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Randamentele pe termen foarte scurt ale depozitelor interbancare si-au continuat miscarea descendenta, coborand mai rapid fata de lunile anterioare in proximitatea ratei dobanzii la facilitatea de depozit; in debutul noii perioade de constituire a RMO, acestea au consemnat o usoara revenire, ramanand totusi la valori inferioare cu 2-2,5 puncte procentuale ratei dobanzii de politica monetara. Evolutia a avut loc pe fondul cresterii usoare a surplusului de rezerve, sub influenta factorilor autonomi ai lichiditatii, inclusiv a operatiunilor Trezoreriei.

Spre deosebire de perioada anterioara, toate categoriile majore de rate medii ale dobanzilor practicate de banci pentru creditele si depozitele noi au consemnat o scadere in octombrie. Astfel, ratele medii ale dobanzilor la depozitele si creditele noi ale societatilor nefinanciare si-au continuat declinul, coborand cu 0,33 si respectiv 0,65 puncte procentuale (la 5,40 si respectiv 9,86 la suta). Pe segmentul populatiei, rata medie a dobanzii la creditele noi si-a intrerupt miscarea ascendenta din lunile recente, diminuandu-se cu 0,51 puncte

68

procentuale fata de luna septembrie, pana la un nivel de 12,21 la suta; la randul ei, rata dobanzii aferenta depozitelor nou constituite de persoanele fizice s-a redus cu 0,12 puncte procentuale fata de perioada anterioara, la 7,39 la suta.

Scenariul de baza al proiectiei curente plaseaza rata anuala a inflatiei IPC la sfarsitul anului 2010 la nivelul de 8,2 la suta, cu 0,4 puncte procentuale peste cel prezentat in Raportul asupra inflatiei din luna august. Este de asteptat ca efectul de runda intai al majorarii TVA asupra ratei anuale a inflatiei IPC sa se epuizeze pana la sfarsitul trimestrului III 2011, reintrarea ratei inflatiei in intervalul de variatie din jurul tintei centrale de 3 la suta urmand a se produce in trimestrul IV al aceluiasi an. Proiectia prevede un nivel al ratei inflatiei de 3,4 la suta pentru sfarsitul anului 2011, cu 0,3 puncte procentuale peste cel prognozat anterior.

Revizuirea in sus a prognozei inflatiei IPC pe intregul interval de referinta este consecinta unor scenarii actualizate mai putin favorabile privind influentele unor factori de natura ofertei, precum si a impactului proiectat al acestora, chiar daca este perceput a fi temporar, asupra anticipatiilor privind inflatia. La nivelul inflatiei CORE2, aceste influente nefavorabile sunt atenuate intr-o oarecare masura de deficitul persistent de cerere, revizuit la valori mai ample in aceasta runda de prognoza. Acest factor va actiona in special prin limitarea potentialului de propagare a efectelor de runda a doua ale cresterii cotei TVA.

Pentru anul curent, impactul inflationist suplimentar proiectat provine din propagarea, cu deosebire in dinamica preturilor legumelor si fructelor, a stocurilor adverse resimtite pe pietele interne si internationale ale produselor agroalimentare, in contextul existentei unor efecte de baza. O influenta favorabile de mai mica amploare este data de revizuirea in jos pe termen scurt a scenariilor privind cresterile preturilor combustibililor. Pentru anul 2011, pe fondul revizuirii scenariului privind traiectoria pretului petrolului, impactul inflationist exercitat de preturile combustibililor este proiectat si devine mai nefavorabil.

Contributii inflationiste suplimentare sunt anticipate si din partea preturilor volatile ale alimentelor, precum si din partea inflatiei de baza.

Scenariul de baza al proiectiei macroeconomice plaseaza rata anuala a inflatiei IPC la valoarea de 8,2 la suta la sfarsitul anului 2010 si la 3,4 la suta pentru sfarsitul anului urmator. Comparativ cu valorile corespunzatoare publicate in Raportul asupra inflatiei din luna august, prognoza ratei anuale a inflatiei IPC este mai mare cu 0,4 puncte procentuale in 2010 si, respectiv, cu 0,3 puncte procentuale in 2011. Efectul de runda intai al majorarii TVA asupra ratei anuale a inflatiei IPC este de asteptat sa se manifeste etapizat, fiind prevazut a se epuiza pana la sfarsitul trimestrului III 2011, reintrarea ratei inflatiei in intervalul de ±1 punct procentual din jurul tintei centrale urmand a se produce un trimestru mai tarziu, in trimestrul IV 2011.

69

Pentru trimestrul III 2010 se preconiza reluarea scaderii economice, ca urmare atat a inertiei efectelor crizei economice, cat si a contractiei pe termen scurt a cererii agregate in urma implementarii masurilor de limitare a deficitului bugetar incepand cu luna iulie 2010. Scaderea cheltuielilor guvernamentale prin reducerea salariilor din sectorul bugetar si cresterea taxelor prin marirea cotei TVA actioneaza simultan in sensul contractiei consumului final.

70

Bibliografie

1. Angela Boariu, Chirlesan Dan, Ovidiu Stoica, Valeriu Dornescu, Vasile

Cocris,Vasile Turliuc - Moneda si Credit, Editura Economica, Bucuresti 2005

2. Antonie Caraganciu si Gheorghe Iliadi - Moneda si Credit, Editura

ASEM, Chisinau 2004

3. Basna Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin -„Moneda, credit,

banci”, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1995

4. Cezar Basno, Constantin Floricel, Nicolae Dardac - Moneda,Credit,

Banci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1996

5. Constantin Popescu,Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila - Economie, Editura

Economica, Bucuresti 1999

6. Daniela Zapodeanu – Politici monetare, Editura Dacia, Cluj- Napoca,

2002

7. Gabriela Bologa si Oana Mateut Petrisor - Moneda si Credit, Editura

Universitatii Agora, Oradea 2008

8. Gheorghe Manolescu - Moneda si Politicile Monetare,Ed. a 2-a Editura

Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2007

9. Mugur C. Isărescu – Reflecţii economice, Editura Expert, Bucureşti, 2001

10.Nicolae Dardac si Teodora Barbu - Moneda,Banci si Politici monetare,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2005

11.Nordhans W. si Samnelson P. - Economie politica , Editura Teora,

Bucuresti 2000

12. Petre Deaconu si Victor Stoica - Bani si Credit, Editura Economica,

Bucuresti 2003

13.Stefan Dumitrescu - Tratat de Moneda, Bucuresti 1948

14.Turlic Vasile - Politici monetare, Ed. Polirom, Iaşi, 200271

15.www.biblioteca-digitala.ase.ro – Moneda si credit

16.www.bnr.ro

17. www.greenfieldblogs.net

18.www.inss.ro

72