TITLUL 3

12
TITLUL III Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor Definiţia microîntreprinderii Art. 46. - (1) În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: a) a realizat venituri, altele decât cele obținute din desfășurarea activităților, prevăzute la art.47 alin.(6); b) a realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80 % din veniturile totale; c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile; d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unitățile administrativ-teritoriale; e) nu se află în dizolvare urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii. (2) Nivelul veniturilor prevăzute la alin.(1) lit.c) se modifică după cum urmează: a) 75.000 euro, pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor în anul 2017; b) 85.000 euro, pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor în anul 2018; 90

description

de actualitate

Transcript of TITLUL 3

TITLUL IV^1

TITLUL IIIImpozitul pe veniturile microntreprinderilorDefiniia microntreprinderiiArt. 46. - (1) n sensul prezentului titlu, o microntreprindere este o persoan juridic romn care ndeplinete cumulativ urmtoarele condiii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) a realizat venituri, altele dect cele obinute din desfurarea activitilor, prevzute la art.47 alin.(6);

b) a realizat venituri, altele dect cele din consultan i management, n proporie de peste 80 % din veniturile totale;

c) a realizat venituri care nu au depit echivalentul n lei a 65.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului n euro este cel valabil la nchiderea exerciiului financiar n care s-au nregistrat veniturile;d) capitalul social al acesteia este deinut de persoane, altele dect statul i unitile administrativ-teritoriale;

e) nu se afl n dizolvare urmat de lichidare, nregistrat n registrul comerului sau la instanele judectoreti, potrivit legii. (2) Nivelul veniturilor prevzute la alin.(1) lit.c) se modific dup cum urmeaz:

a) 75.000 euro, pentru ncadrarea n categoria microntreprinderilor n anul 2017;

b) 85.000 euro, pentru ncadrarea n categoria microntreprinderilor n anul 2018;

c) 100.000 euro, pentru ncadrarea n categoria microntreprinderilor ncepnd cu anul 2019.

Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microntreprinderiiArt. 47. - (1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este obligatoriu.

(2) Persoanele juridice romne aplic impozitul reglementat de prezentul titlu ncepnd cu anul fiscal urmtor celui n care ndeplinesc condiiile de microntreprindere prevzute la art. 46.

(3) O persoan juridic romn care este nou-nfiinat este obligat s plteasc impozit pe veniturile microntreprinderilor ncepnd cu primul an fiscal, dac condiia prevzut la art. 46 alin.(1) lit. d) este ndeplinit la data nregistrrii n registrul comerului.(4) Prin excepie de la prevederile alin. (3), persoana juridic romn nou-nfiinat care, ncepnd cu data nregistrrii n registrul comerului, intenioneaz s desfoare activitile prevzute la alin. (6) nu intr sub incidena prezentului titlu.

(5) Prin excepie de la prevederile alin. (3), persoana juridic romn nou-nfiinat care, la data nregistrrii n registrul comerului, are subscris un capital social reprezentnd cel puin echivalentul n lei al sumei de 25.000 euro poate opta s aplice prevederile titlului II. Opiunea este definitiv, cu condiia meninerii valorii capitalului social de la data nregistrrii, pentru ntreaga perioad de existen a persoanei juridice respective. n cazul n care aceast condiie nu este respectat, persoana juridic aplic prevederile prezentului titlu, ncepnd cu anul fiscal urmtor celui n care capitalul social este redus sub valoarea reprezentnd echivalentul n lei al sumei de 25.000 euro de la data nregistrrii, dac sunt ndeplinite condiiile prevzute de art. 46. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului n lei pentru suma de 25.000 euro este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naional a Romniei, valabil la data nregistrrii persoanei juridice.

(6) Nu intr sub incidena prevederilor prezentului titlu persoanele juridice romne care:

a) desfoar activiti n domeniul bancar;

b) desfoar activiti n domeniile asigurrilor i reasigurrilor, al pieei de capital, cu excepia persoanelor juridice care desfoar activiti de intermediere n aceste domenii;c) desfoar activiti n domeniul jocurilor de noroc;d) desfoar activiti de explorare, dezvoltare, exploatare a zcmintelor petroliere i gazelor naturale.

Aria de cuprindere a impozituluiArt. 48. - Impozitul stabilit prin prezentul titlu, denumit impozit pe veniturile microntreprinderilor, se aplic asupra bazei impozabile determinat potrivit art. 52.Anul fiscalArt. 49. - (1) Anul fiscal al unei microntreprinderi este anul calendaristic.

(2) n cazul unei microntreprinderi care se nfiineaz sau i nceteaz existena, anul fiscal este perioada din anul calendaristic n care persoana juridic a existat.Cotele de impozitareArt. 50. - (1) Cotele de impozitare pe veniturile microntreprinderilor sunt:

a) 1% pentru microntreprinderile care au peste 2 salariai, inclusiv;

b) 3% pentru microntreprinderile care au un salariat;

c) 3% + 1530 lei trimestrial, pentru microntreprinderile care nu au salariati. Aceast suma se actualizeaz n funcie de evoluia salariului de baz minim brut pe tar garantat n plat, prin ordin al ministrului finanelor publice;

d) 3% pentru microntreprinderile care nu se ncadreaz n prevederile lit.a) sau lit.b), i care se afl ntr-una din urmtoarele situaii nscrise n registrul comerului sau n registrul inut de instanele judectoreti competente, dup caz:

1. dizolvare urmat de lichidare, potrivit legii; 2. inactivitate temporar, potrivit legii;3. declarare pe proprie rspundere a nedesfurrii de activiti la sediul social/sediile secundare, potrivit legii.(2) Prin excepie de la prevederile alin.(1) lit.b) i c), pentru persoanele juridice romne nou-nfiinate, care au pn la un salariat inclusiv, sunt constituite, potrivit legii, pe o durat mai mare de 48 de luni iar acionarii/asociaii lor nu au deinut titluri de participare n alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data nregistrrii persoanei juridice, potrivit legii. Cota de impozitare se aplic pn la sfritul trimestrului n care se ncheie perioada de 24 de luni. Prevederile prezentului alineat se aplic dac n cadrul unei perioade de 48 de luni de la data nregistrrii, potrivit legii, microntreprinderea nu nregistreaz urmtoarele operaiuni/situaii:

- lichidarea voluntar prin hotrrea adunrii generale, potrivit legii;

- dizolvarea fr lichidare, potrivit legii;

- inactivitate temporar, potrivit legii;

- declararea pe proprie rspundere a nedesfurrii de activiti la sediul social/sediile secundare, potrivit legii;

- majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acionari/asociai;

-acionarii/asociaii si vnd/cesioneaz/schimb titlurile de participare deinute.(3) n cazul n care, persoana juridic romn nou-nfiinat, n primele 24 de luni angajeaz cel puin doi salariai, ncepnd cu trimestrul n care s-a efectuat modificarea, potrivit legii, aceasta aplic prevederile alin.(1) lit.a).(4) n cazul n care, n cursul anului fiscal, numrul de salariai se modific, cotele prevzute la alin.(1) se aplic n mod corespunztor, ncepnd cu trimestrul n care s-a efectuat modificarea, potrivit legii.

(5) n sensul prezentului articol, prin salariat se nelege persoana anjagat cu contract individual de munc cu norm ntreag, potrivit Legii nr.53/2003 Codul muncii, cu modificrile i completrile ulterioare. Condiia se consider ndeplinit i n cazul microntreprinderilor care:

a) au persoane angajate cu contract individual de munc cu timp parial dac fraciunile de norm prevzute n acestea, nsumate, reprezint echivalentul unei norme ntregi;

b) au ncheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, n cazul n care remuneraia acestora este cel puin la nivelul salariului de baz minim brut pe tar garantat n plat. (6) n aplicarea prevederilor alin.(1) lit.c), pentru trimestrul nceperii/ncheierii perioadei impozabile, suma de 1530 lei se recalculeaz corespunztor numrului de zile aferente trimestrului n care microntreprinderea a existat.(7) Prevederile alin.(1) lit.d) pct.2 i 3 se aplic microntreprinderilor n inactivitate temporar/nedesfurare a activitii ncepnd cu data nscrierii n registrul comerului/registrul inut de instanele judectoreti competente a acestor meniuni. Pentru trimestrul nceperii/ ncetrii perioadei de inactivitate/nedesfurare a activitii, suma de 1530 lei se recalculeaz n funcie de numrul de zile n care microntreprinderea nu se afla n stare de inactivitate/nedesfurare a activitii.(8) Prevederile alin.(1) lit.d) pct.1 se aplic microntreprinderilor aflate n dizolvare urmat de lichidare, de la data nceperii operaiunii de lichidare, potrivit legii. Pentru trimestrul nceperii perioadei de dizolvare urmat de lichidare, suma de 1530 lei se recalculeaz n funcie de numrul de zile n care microntreprinderea nu se afla n stare de dizolvare urmat de lichidare.Reguli de ieire din sistemul de impunere pe veniturile microntreprinderii n cursul anuluiArt. 51. - (1) Dac n cursul unui an fiscal o microntreprindere realizeaz venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultan i management n veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta datoreaz impozit pe profit, ncepnd cu trimestrul n care s-a depit oricare dintre aceste limite. Nivelul veniturilor prevzute n cadrul acestui articol, se modific dup cum urmeaz:

a) 75.000 euro pentru anul 2017;

b) 85.000 euro pentru anul 2018;

c) 100.000 euro ncepnd cu anul 2019.(2) Limitele fiscale prevzute de alin. (1) se verific pe baza veniturilor nregistrate cumulat de la nceputul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului n euro este cel valabil la nchiderea exerciiului financiar precedent.(3) Microntreprinderile care n cursul unui trimestru ncep s desfoare activiti de natura celor prevzute la art.47 alin. (6) datoreaz impozit pe profit ncepnd cu trimestrul respectiv.

(4) Calculul i plata impozitului pe profit de ctre microntreprinderile care se ncadreaz n prevederile alin. (1) i (3), se efectueaz lund n considerare veniturile i cheltuielile realizate ncepnd cu trimestrul respectiv.Baza impozabilArt. 52. - (1) Baza impozabil a impozitului pe veniturile microntreprinderilor o constituie veniturile din orice surs, din care se scad:

a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;b) veniturile aferente costurilor serviciilor n curs de execuie;c) veniturile din producia de imobilizri corporale i necorporale;

d) veniturile din subvenii;

e) veniturile din provizioane, ajustri pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobnzi i/sau penaliti de ntrziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

g) veniturile realizate din despgubiri, de la societile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

h) veniturile din diferene de curs valutar;

i) veniturile financiare aferente creanelor i datoriilor cu decontare n funcie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;

j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturrii, nregistrate n contul 709, potrivit reglementrilor contabile aplicabile;k) veniturile aferente titlurilor de plat obinute de persoanele ndreptite, potrivit legii, titulari initiali aflat n evidena Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despgubirilor sau mostenitorii legali ai acestora;l) despgubirile primite n baza hotrrilor Curii Europene a Drepturilor Omului;m) veniturile obinute dintr-un stat strin cu care Romnia are ncheiat convenie de evitare a dublei impuneri, dac acestea au fost impozitate n statul strin.(2) Pentru determinarea impozitului pe veniturile microntreprinderilor, la baza impozabil determinat potrivit alin.(1), se adaug urmtoarele:a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturrii, nregistrate n contul 609, potrivit reglementrilor contabile aplicabile;

b) n trimestrul IV sau n ultimul trimestru al perioadei impozabile, n cazul contribuabililor care i nceteaz existena, diferena favorabil dintre veniturile din diferene de curs valutar/ veniturile financiare aferente creanelor i datoriilor cu decontare n funcie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora i cheltuielile din diferene de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, nregistrate cumulat de la nceputul anului;

c) rezervele, cu excepia celor reprezentnd faciliti fiscale, reduse sau anulate, reprezentnd rezerva legal, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil i nu au fost impozitate n perioada n care microntreprinderile au fost i pltitoare de impozit pe profit, indiferent dac reducerea sau anularea este datorat modificrii destinaiei rezervei, distribuirii acesteia ctre participani sub orice form, lichidrii, divizrii, fuziunii contribuabilului sau oricrui alt motiv;d) rezervele reprezentnd faciliti fiscale, constituite n perioada n care microntreprinderile au fost i pltitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire ctre participani sub orice form, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. n situaia n care rezervele fiscale sunt meninute pn la lichidare acestea nu sunt luate n calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidrii. (3) n cazul n care o microntreprindere achiziioneaz case de marcat, valoarea de achiziie a acestora se deduce din baza impozabil, n conformitate cu documentul justificativ, n trimestrul n care au fost puse n funciune, potrivit legii.Reguli de determinare a condiiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microntreprinderiiArt. 53. - Pentru ncadrarea n condiiile privind nivelul veniturilor prevzute la art.46 alin.(1) lit.b) i lit.c), art. 46 alin.(2) i art.51, se vor lua n calcul aceleai venituri care constituie baza impozabil prevzut la art.52.Termenele de declarare a meniunilorArt. 54. - (1) Persoanele juridice care se nfiineaz n cursul unui an fiscal, precum i microntreprinderile care intr sub incidena prevederilor art. 51 comunic organelor fiscale competente aplicarea/ieirea din sistemul de impunere pe veniturile microntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedur fiscal.

(2) Persoanele juridice romne pltitoare de impozit pe profit comunic organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microntreprinderilor, pn la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se pltete impozitul pe veniturile microntreprinderilor.

(3) n cazul n care, n cursul anului fiscal, una dintre condiiile impuse la art.46 alin.(1) lit.d) i e) nu mai este ndeplinit, microntreprinderea comunic organelor fiscale competente ieirea din sistemul de impunere pe veniturile microntreprinderilor, pn la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal urmtor.Plata impozitului i depunerea declaraiilor fiscaleArt. 55. - (1) Calculul i plata impozitului pe veniturile microntreprinderilor se efectueaz trimestrial, pn la data de 25 inclusiv a lunii urmtoare trimestrului pentru care se calculeaz impozitul.(2) Microntreprinderile au obligaia de a depune, pn la termenul de plat a impozitului, declaraia de impozit pe veniturile microntreprinderilor.(3) Persoanele juridice care se dizolv cu lichidare, potrivit legii, n cursul aceluiai an n care a nceput lichidarea, au obligaia s depun declaraia de impozit pe veniturile microntreprinderilor i s plteasc impozitul aferent pn la data depunerii situaiilor financiare la organul fiscal competent.(4) Persoanele juridice care, n cursul anului fiscal, se dizolv fr lichidare au obligaia s depun declaraia de impozit pe veniturile microntreprinderilor i s plteasc impozitul pn la nchiderea perioadei impozabile.

(5) Impozitul reglementat de prezentul titlu reprezint venit al bugetului de stat.Prevederi fiscale referitoare la amortizareArt. 56. - Microntreprinderile sunt obligate s in evidena amortizrii fiscale, potrivit art. 28 al titlului II.95