tirgumureseanul nr.89

8
Primarul municipiului Tîrgu- Mureş, dr. Dorin Florea, îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care s-au desfăşurat, din nou, alegerile în cadrul Consiliului Director al Asociaţiei Zona Metropolitană Tîrgu-Mureş. Primăria Tîrgu-Mureş a fost una dintre susţinătoarele dezvoltării Zonei Met- ropolitane, lucrând, în urmă cu câţiva ani, la un proiect de lege în acest sens. La baza acestui proiect a stat un principiu care guvernează zonele metropolitane în lumea civilizată, şi anume concen- trarea tuturor forţelor în jurul oraşului dominant, având în vedere faptul că oraşele mari sunt cele care trasează direcţiile de dezvoltare prin proiectele pe care le gestionează şi derulează pe toate palierele: infrastructură, econo- mie, învăţământ, educaţie, cultură, sport, dar şi calitatea vieţii locuitorilor. „Regret că acest subiect a fost blocat poli- tic atât de fosta cât şi de actuala conducere a Consiliului Judeţean, care nu a înţeles ce rol ar trebui să joace un asemenea or- ganism pentru binele comunităţilor pe care le reprezintă. Rămâne ca cetăţenii să judece dacă e normal ca Asociaţia Zona Metropolitană Tîrgu-Mureş să fie condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, care are cu totul alte atribuţii, precum şi de doi primari de comune, iar municipiul Tîrgu-Mureş să nu fie reprezentat. Cred că această aberaţie ar putea duce chiar ca şi zonele metropoli- tane Reghin sau Sighişoara să fie conduse tot de la nivelul Consiliului Judeţean. De aceea, mă gândesc foarte serios să propun Consiliului Local retragerea oraşului din această structură. Cetăţenii municipiului Tîrgu-Mureş, dar şi cei ai comunelor lim- itrofe şi administraţiile publice locale tre- buie să ştie că Primăria este un partener corect care urmăreşte extinderea oraşului, prin colaborarea directă cu primarii. Pro- gramul Tîrgu-Mureşul mare este o necesi- tate istorică, economică ce va fi rezolvată prin protocoale directe cu primăriile co- munelor limitrofe, anihilând deciziile aberante din birouri. Centralizarea este o soluţie păguboasă, dovedită ani la rând de funcţionarea multor instituţii publice”, a declarat Dorin Florea, primarul muni- cipiului Tîrgu-Mureş. GRATUIT Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37 Joi, 13 septembrie 2012, An II, Nr. 89 Zona metropolitană Tîrgu-Mureş, fără Tîrgu-Mureş!? Fişe dentare pentru copii Reabilitarea blocului incendiat Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, primarul municipiului Tîrgu- Mureş, dr. Dorin Florea, a declarat că doreşte ca, în cel mult două luni de zile, tuturor copiilor din oraş, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, să le fie în- tocmite fişe dentare pentru a avea un diagnostic şi o evaluare foarte clară în ceea ce priveşte dantura acestora. În acest sens, Florea a spus că oraşul va fi împărţit în 4 sectoare, aferente ce- lor 4 medici stomatologi şcolari care, împreună cu studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, dar şi cu medici stomatologi din uni- versitate, să realizeze această evaluare a danturii copiilor. Primarul a spus că un al doilea pas îl va constitui încheierea unui contract cu stomatologii şcolari, în baza căruia să fie modernizate cabine- tele, iar după orele lucrate pentru şcoală, stomatologii să activeze într-un alt regim, care să permită efectuarea unor intervenţii stomatologice de calitate, la preţuri accesibile. Florea a spus că se impune ca în acest proiect să fie atraşi şi părinţii, care trebuie să înţeleagă că „decât să cumpere un pachet de ţigări în plus, mai bine dă un leu pentru copilul lui şi pleacă cu dinţii sănătoşi în viaţă”. Luni, 10 septembrie 2012, au dema- rat lucrările pentru înlocuirea izolaţiei şi refacerea faţadei blocului de pe Bule- vardul 1848, afectat de incendiul izbucnit la începutul lunii iulie. La 30 de zile după adoptarea HCL, au început demersurile pentru reabilitarea blocului. „Rămâne ca în maxim două săptămâni să finalizăm, iar după aceea să achităm şi acea sumă de bani care s-a votat pentru apartamentele care au avut probleme”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului Dorin Florea. Consilierul Claudiu Maior a dat asigurări că lucrarea va fi gata până la finele acestei luni şi i-a anunţat pe locatari că, în urma expertizei tehnice realizată la solicitarea acestora, structura de rezistenţă, durabilitatea şi stabilitatea construcţiei nu au avut de suferit. A durat un pic pentru că în urma discuţiilor purtate cu locatarii s-a dorit o expertiză. „Avem confirmarea că structura blocului nu a fost deloc avariată, iar în două-trei săptămâni finalizăm lucrarea”, a opinat Maior. Şase familii cu venituri mici şi fără asigurare au primit din partea Primăriei Tîrgu-Mureş un ajutor financiar în valo- are de 1.500 de lei. Patru dintre acestea au primit suma în bani, alte două benefi- ciind de cazare şi masă. Restul familiilor afectate, vor primi ajutorul financiar în cursul acestei săptămâni. „Traiul de zi cu zi al oamenilor nu trebuie să aibă de suferit din cauza mersului anevoios al unei anchete, care să stabilească vinovăţiile în acest caz. Sezonul rece trebuie să-i găsească pe aceşti oameni, care au trăit un adevărat coşmar, cu izolaţia refăcută, cu clădirea pusă la punct. Primăria Tîrgu-Mureş face aceste reparaţii din bugetul propriu, urmând să recupereze cheltuielile de la cei care vor fi găsiţi vinovaţi”, a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.

description

tirgumureseanul nr.89

Transcript of tirgumureseanul nr.89

Page 1: tirgumureseanul nr.89

Primarul municipiului Tîrgu-Mureş, dr. Dorin Florea, îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care s-au desfăşurat, din nou, alegerile în cadrul Consiliului Director al Asociaţiei Zona Metropolitană Tîrgu-Mureş. Primăria Tîrgu-Mureş a fost una dintre susţinătoarele dezvoltării Zonei Met-ropolitane, lucrând, în urmă cu câţiva ani, la un proiect de lege în acest sens. La baza acestui proiect a stat un principiu care guvernează zonele metropolitane în lumea civilizată, şi anume concen-trarea tuturor forţelor în jurul oraşului dominant, având în vedere faptul că oraşele mari sunt cele care trasează direcţiile de dezvoltare prin proiectele pe care le gestionează şi derulează pe toate palierele: infrastructură, econo-mie, învăţământ, educaţie, cultură, sport, dar şi calitatea vieţii locuitorilor.

„Regret că acest subiect a fost blocat poli-tic atât de fosta cât şi de actuala conducere a Consiliului Judeţean, care nu a înţeles ce rol ar trebui să joace un asemenea or-ganism pentru binele comunităţilor pe care le reprezintă. Rămâne ca cetăţenii

să judece dacă e normal ca Asociaţia Zona Metropolitană Tîrgu-Mureş să fie condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, care are cu totul alte atribuţii, precum şi de doi primari de comune, iar municipiul Tîrgu-Mureş să nu fie

reprezentat. Cred că această aberaţie ar putea duce chiar ca şi zonele metropoli-tane Reghin sau Sighişoara să fie conduse tot de la nivelul Consiliului Judeţean. De aceea, mă gândesc foarte serios să propun Consiliului Local retragerea oraşului din această structură. Cetăţenii municipiului Tîrgu-Mureş, dar şi cei ai comunelor lim-itrofe şi administraţiile publice locale tre-buie să ştie că Primăria este un partener corect care urmăreşte extinderea oraşului, prin colaborarea directă cu primarii. Pro-gramul Tîrgu-Mureşul mare este o necesi-tate istorică, economică ce va fi rezolvată prin protocoale directe cu primăriile co-munelor limitrofe, anihilând deciziile aberante din birouri. Centralizarea este o soluţie păguboasă, dovedită ani la rând de funcţionarea multor instituţii publice”, a declarat Dorin Florea, primarul muni-cipiului Tîrgu-Mureş.

GRATUITStr. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37 Joi, 13 septembrie 2012, An II, Nr. 89

Zona metropolitană Tîrgu-Mureş, fără Tîrgu-Mureş!?

Fişe dentare pentru copii Reabilitarea blocului incendiatÎntr-o conferinţă de presă susţinută

miercuri, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, dr. Dorin Florea, a declarat că doreşte ca, în cel mult două luni de zile, tuturor copiilor din oraş, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, să le fie în-tocmite fişe dentare pentru a avea un diagnostic şi o evaluare foarte clară în ceea ce priveşte dantura acestora. În acest sens, Florea a spus că oraşul va fi împărţit în 4 sectoare, aferente ce-lor 4 medici stomatologi şcolari care, împreună cu studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, dar şi cu medici stomatologi din uni-versitate, să realizeze această evaluare a danturii copiilor. Primarul a spus că un al doilea pas îl va constitui încheierea unui contract cu stomatologii şcolari, în

baza căruia să fie modernizate cabine-tele, iar după orele lucrate pentru şcoală, stomatologii să activeze într-un alt regim, care să permită efectuarea unor intervenţii stomatologice de calitate, la preţuri accesibile. Florea a spus că se impune ca în acest proiect să fie atraşi şi părinţii, care trebuie să înţeleagă că „decât să cumpere un pachet de ţigări în plus, mai bine dă un leu pentru copilul lui şi pleacă cu dinţii sănătoşi în viaţă”.

Luni, 10 septembrie 2012, au dema-rat lucrările pentru înlocuirea izolaţiei şi refacerea faţadei blocului de pe Bule-vardul 1848, afectat de incendiul izbucnit la începutul lunii iulie. La 30 de zile după adoptarea HCL, au început demersurile pentru reabilitarea blocului. „Rămâne ca în maxim două săptămâni să finalizăm, iar după aceea să achităm şi acea sumă de bani care s-a votat pentru apartamentele care au avut probleme”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului Dorin Florea.

Consilierul Claudiu Maior a dat asigurări că lucrarea va fi gata până la finele acestei luni şi i-a anunţat pe locatari că, în urma expertizei tehnice realizată la solicitarea acestora, structura de rezistenţă, durabilitatea şi stabilitatea construcţiei nu au avut de suferit. A durat un pic pentru că în urma discuţiilor purtate cu locatarii s-a dorit o expertiză. „Avem confirmarea că

structura blocului nu a fost deloc avariată, iar în două-trei săptămâni finalizăm lucrarea”, a opinat Maior.

Şase familii cu venituri mici şi fără asigurare au primit din partea Primăriei Tîrgu-Mureş un ajutor financiar în valo-are de 1.500 de lei. Patru dintre acestea au primit suma în bani, alte două benefi-ciind de cazare şi masă. Restul familiilor afectate, vor primi ajutorul financiar în cursul acestei săptămâni. „Traiul de zi cu zi al oamenilor nu trebuie să aibă de suferit din cauza mersului anevoios al unei anchete, care să stabilească vinovăţiile în acest caz. Sezonul rece trebuie să-i găsească pe aceşti oameni, care au trăit un adevărat coşmar, cu izolaţia refăcută, cu clădirea pusă la punct. Primăria Tîrgu-Mureş face aceste reparaţii din bugetul propriu, urmând să recupereze cheltuielile de la cei care vor fi găsiţi vinovaţi”, a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.

Page 2: tirgumureseanul nr.89

2

Orice proprietar de locuinţă care nu a încheiat o asigurare obligatorie riscă să fie amendat, cel puţin teoretic. La Tîrgu-Mureş, deşi la primăria mu-nicipiului a sosit o adresă din partea Prefecturii Mureş în care i s-a cerut primarului să treacă la aplicarea de măsuri împotriva cetăţenilor care au omis să-şi asigure locuinţele până la data de 15 iulie, primarul Florea spune că deocamdată pe raza municipiului nu se vor aplica amenzi în acest sens. „Legea trebuie respectată, dar nu mă împiedică nimeni să spun că este o lege proastă. Eu cred că prin educaţie susţinută, prin campanii serioase de conştientizare a populaţiei, la fel şi prin garantarea că societăţile de asigurări procedează corect, oamenii se vor duce să se asigure. Dar să pui primarul să amendeze oamenii mi se pare un pic

exagerat. Prefer să nu discut de amenzi cu cetăţenii din Tîrgu-Mureş”, a pre-cizat primarul municipiului Tîrgu-Mureş, dr. Dorin Florea. Dacă s-ar aplica amenzi, 40% din valoarea aces-tora s-ar îndrepta spre bugetul central,

40% spre Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar 20% ar rămâne la bugetul local. Polițele de asigurare ob-ligatorie a locuințelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 de euro) și

10 euro în cazul locuințelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 de euro).

PAD acoperă numai trei riscuri catastrofale: inundații, cutremur și alunecări de teren. Locuința de tip A reprezintă o construcție cu structură de rezistență din beton armat sau met-al și cu pereți exteriori din cărămidă arsă, piatră, beton, cu sau fără cadre de beton armat, lemn și alte materiale asemănătoare, rezultate în urma unui tratament chimic. Locuința de tip B este o construcție din cărămidă nearsă, vălătuci, chirpici, pământ bătut și alte materiale asemănătoare, nesupuse unui tratament termic sau chimic, cu pereți de orice fel, acoperite cu stuf, paie, trestie sau coceni. Pool-ul de Asigu-rare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este gestionat de Ministerul Administrației și Internelor.

SOCIAL

„Prefer să nu discut de amenzi…”

POLITICĂ

Cu cine nu se aliază UDMR?

Vicepreşedintele politic al UDMR, László Borbély, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Tîrgu-Mureş, că în perspectiva alegerilor generale, o alianţă între UDMR şi Partidul Civic Maghiar sau Partidul Popular Maghiar din Transilvania este exclusă. Borbely a spus că, în cazul realizării unei alianţe, pragul electoral ar creşte la 6, 7 sau chiar 8%, iar UDMR nu are niciun motiv să recurgă la o astfel de strategie. Mai mult, susţine Borbely, UDMR a câştigat alegerile locale din iunie şi nu are nevoie de parla-mentari de genul lui László Tőkés care, după ce a fost cap de listă la europarlamentare, începând de-a doua zi a început să critice UDMR. Vicepreşedintele politic al UDMR consideră că o mare provocare o constituie pragul de 5% şi că, în condiţiile în care prevede o prezenţă mare la vot, UDMR va trebui să-şi mobilizeze electoratul pentru a trece de acest prag de 5%.

EDUCAŢIE

Pregătiri pentru noul an şcolar

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ştefan Someşan, a de-clarat luni, într-o conferinţă de presă, că în cele 140 de unităţi şcolare în care vor funcţiona clasele pregătitoare nu s-au semnalat probleme majore leg-ate de mobilier şi dotări (în doar cinci clase mobilierul sosind pe 14 septemb-rie). La nivelul judeţului Mureş au fost înscrişi în clasele pregătitoare 3.705 co-pii, repartizaţi în 260 de clase, din 140 de unităţi şcolare. Dintre acestea, 168 vor funcţiona în regim de clase de sine-stătătoare, iar un număr de 92 de clase, din mediul rural, vor funcţiona simul-tan cu clasele întâi întrucât aici numărul copiilor nu a atins cifra pentru orga-nizarea unor clase de sine-stătătoare.

ADMINISTRAŢIE

Liceul de Artă pe pozițiiÎn cadrul ultimei şedinţe a Con-

siliului local Tîrgu-Mureş a fost

abordată şi problema Liceului de Artă. După multe discuţii, consilie-rii locali din Tîrgu-Mureş au votat pentru prelungirea contractului cu Biserica Romano-Catolică, care se obligă să efectueze şi reparaţiile care se impun, pentru ca clădirea să poată fi dată în folosinţă la parametrii nor-mali de siguranţă şi igienă odată cu începerea noului an şcolar. „Clădirea aparţine bisericii, toate problemele sunt în obligaţia proprietarului, iar noi în momentul în care luăm ceva chirie trebuie să fie la nivelul de siguranţă, la nivelul de apt pentru ceea ce se percepe chirie”, a declarat Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureş.

În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a mai decis ca Biserica Romano-Catolică să primească restanţa de 227.000 de lei la plata chiriei şi din aceşti bani să facă lucrările de reabilitare. 60% din valoarea chiriei va fi utilizată pentru reparaţia clădirii Liceului de Artă. Prezent la şedinţă, administratorul Parohiei Romano-Catolice, Bálint Geza Carol, a precizat că în perioada următoare se vor face reparaţii, deoa-rece Biserica are interesul de a păstra acest contract cu Primăria Tîrgu-Mureş.

RUTIER

A scăpat miraculos…Sergiu Ilieş, şeful Serviciului de In-

vestigare a Fraudelor Mureş, implicat într-un accident cu cinci morţi de marți, din Chendu-Ţigmandru, este bărbatul care a supravieţuit teribilei tragedii. El se afla într-un autoturism Q7 condus regu-lamentar care a fost lovit frontal de un autoturism Seat Ibiza în care se aflau cele cinci victime care au şi decedat. Poliţistul Sergiu Ilieş, în vârstă de 36 de ani, a suf-erit leziuni la nivel toracic şi abdominal, medicii au dat asigurări că starea pacien-tului este stabilă, fiind în afara oricărui pericol. „În dimineaţa de 11 septembrie, ora 7:20, pe DN 13 E.60, în afara localităţii Chendu, K.M. de 34 ani, din localitatea Chendu, judeţul Mureş, aflată la volanul unui autoturism, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare a intrat în colizi-une frontală cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de I.S. de 36 ani, din Tîrgu-Mureş. În urma acciden-tului a rezultat decesul a 5 persoane, toate ocupante ale primului autoturism: K.M. de 34 ani, K.S. de 32 ani, K.L. de 5 ani, K.E. de 7 ani, K.A. de 35 ani şi rănirea uşoară a conducătorului celui de-al doilea autoturism”, au anunțat reprezentanţii IPJ Mureş.

Joi,13 septem

brie 2012

Page 3: tirgumureseanul nr.89

Adrian Luca

Citesc în fiecare zi, în pre-sa maghiară, opinii, articole, împunsături, în care „unii” şi „alţii” insinuează faptul că „cineva” are in-teresul să distrugă Sistemul Central-izat de Furnizare al Căldurii şi al Apei Calde şi că acel „cineva” ar avea de câştigat în urma vânzărilor de centrale de apartament. Prostii, dezinformări şi minciuni! În primul rând, dacă le numărăm bine, în Tîrgu-Mureş, sunt peste 20 de firme care vând centrale de apartament: Praktiker, Baumax, Ambient, Metro, Selgros, Romstal, Ariston, Stângu Prod, Şurub Trade, Vaillant, etc... Ei, acum lansez provo-carea şi pentru politicienii care au făcut această afirmaţie şi pentru cetăţenii care se gândesc la diverse scenarii şi maşinațiuni: cine şi cum poate să îşi creeze avantaje pe o piaţă liberă unde fiecare încearcă să îşi vândă marfa? Dacă cineva are vreo DOVADĂ, cât de mică, în legătură cu vreun avantaj al unei firme sau al vreunei persoane pe piaţa de centrale termice, ne angajăm în mod public, să demascăm orice fapt ilegal, care aduce atingeri intereselor cetăţeanului. Pe de altă parte însă, este logic să ne întrebăm, cine are intere-sul să păstreze un Sistem Centralizat, comunist, din care 90% din populaţie a fugit? Dacă Sistemul era atât de bun, de ce a plecat lumea din el şi de ce nu mai vrea să audă de revenirea la Reţeaua Centralizată? Răspunsul este

unul complex. Trebuie să recunoaştem că există o categorie destul de mare de cetăţeni care doresc Sistemul Cen-tralizat pentru că nu îşi plătesc factu-rile de întreţinere. Îi doare la bască de întreţinere. Au datorii de câte 150 de milioane (lei vechi) dar îşi zic „lasă că plăteşte vecinul că e mai fraier, haha-ha”. Îi cunoaşteţi pentru că aţi avut de-a face cu ei. Asociaţiile de Propri-etari nici nu mai ştiu ce să facă cu aceşti locatari problemă, care sunt foarte vo-cali, foarte agresivi şi foarte tupeişti. Ei sunt primii care strigă şi fac scandal că nu au apă caldă, dar sunt ultimii care plătesc. Ei sunt „masa de manevră” pentru politicienii care vor din nou uniformizarea şi alinierea tuturor, pentru a-i putea controla mai uşor. Stau şi visează aceşti politicieni: „Ce bine ar fi să mai existe o firmă mare, cu directori, cu secretare, cu şoferi, cu funcţionari, cu bugete mari, de unde în timpul campaniilor electorale să se mai ciupească nişte bani”. Cam la asta se gândesc politicienii care doresc menţinerea Sistemului Centralizat. Dar, pe de altă parte, în adâncul sufle-tului, ei ştiu că atunci când gigacaloria costă 800 de lei şi o familie consumă într-o lună de iarnă două gigacalorii, trebuie să fi nebun să crezi că lucrurile pot merge înainte aşa. Mai ţineţi minte că în urmă cu vreo 9-10 ani, pe când era prefect domnul Ciprian Minodor Dobre, acesta a atacat şi a condamnat Hotărârea Consiliului Local în care se menţiona păstrarea Sistemului Cen-

tralizat şi interzicerea debranşărilor. Atunci erau în sistem 20.000 de familii, acum mai sunt 2.000. De ce tace acum Ciprian Dobre şi de ce nu condamnă Sistemul Centralizat susţinut de doamna Ciotlăuş, aşa cum o făcea acum 8-9 ani? Pe de altă parte, dacă specialiştii au stabilit că o giga-calorie va costa 800 de lei în această iarnă, câţi dintre cei care au mai rămas în sistem vor putea plăti 16 milioane de lei vechi întreţinere pentru un aparta-ment de două camere? Şi tot aici, îmi aduc aminte de petiţia lansată de dom-nul Biro Elek, cititor al ziarului nostru, petiţie în care se întreba retoric, restul de 90% din cetăţenii oraşului care au centrale proprii şi se descurcă cum pot şi cum ştiu, ce subvenţii primesc? Este drept ca să iei acum oraşului 1,2 milio-ane de euro doar pentru un sezon rece, bani cu care s-ar fi putut face străzi şi parcuri şi să subvenţionezi cu ei 2.000 de familii care au mai rămas într-un sistem falimentar? S-au mai bine ar fi să se acorde un ajutor de 2.000 de lei pe familie, pentru ca oamenii să îşi cumpere sisteme de încălzit, de unde vor ei şi de la ce magazin vor ei? Să fa-cem puţină aritmetică de clasa doua: 2.000 de lei ajutorul, este aproape cât consumul pe timp de iarnă, pe o lună, în noile condiţii, a unei familii ce stă în două camere, adică 1.800 de lei.

Epilogul acestui articol îl constituie un incident petrecut săptămâna trecută la ședința Consiliului Local. La final-ul şedinţei, un cetățean mai în vârstă,

domnul Kovari Francisc (foto) a luat cuvântul în plenul ședinţei şi a arătat că din cauza debranşărilor masive, în trei blocuri de pe strada Cutezanţei au mai rămas racordate la Sistemul Central-izat doar şapte familii. Iar în contextul în care preţul gigacaloriei va ajunge la 800-900 de lei în această iarnă ar fi imposibil pentru el să îşi plătească consumul. De aceea roagă consilierii locali să accepte propunerea execu-tivului Primăriei de acordarea a unui ajutor financiar social de 2.000 de lei (cât consumul pe o lună, la preţul nou al gigacaloriei) pentru a-şi putea să îşi instaleze, în rate, un sistem propriu de încălzire. O rugăminte simplă venită din parte unui om disperat. Răspunsul (nervos) al doamnei Ciotlăuş a fost unul confuz şi complicat, despre NECESI-TATEA??? de a menţine Sistemul Centralizat. Cu câteva săptămâni în urmă, pentru a ne lămuri şi noi în această privinţă, am efectuat un sondaj în care ne întrebam cititorii dacă sunt sau nu de acord cu Sistemul Central-izat. Răspunsul a fost dezarmant: 88% dintre cei care au răspuns au spus că nu vor NIMIC centralizat. Mai clar de atât nu se poate.

Nu îi minţiţi pe oameni! SOCIAL 3

Joi,13 septem

brie 2012

Am văzut un document prin care opinia publică şi jurnaliştii sunt anunţaţi că: „Asociaţia Zona Metropolitană Tîrgu-Mureş are un nou Consiliu Director”. Vă reamin-tim că asociaţi în Zona Metropolitană sunt următorii: Consiliul Judeţean Mureş, Consiliul Local Municipal Tîrgu-Mureş, Consiliul Local Un-gheni şi Consiliile Locale ale co-munelor Acăţari, Ceuaşu de Câmpie, Corunca, Crăciuneşti, Cristeşti, Ernei, Gheorghe Doja, Livezeni, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Sângeor-giu de Mureş şi Sânpaul, iar în urma

votului desfăşurat în conformitate cu prevederile Statutului Asociaţiei Zona Metropolitană Tîrgu-Mureş, noua componenţă a Consiliului Di-rector este: Preşedinte - Ciprian Dobre (preşedintele Consiliului Judeţean Mureş); Vicepreşedinţi – Bartha Mihály (primarul comunei Pănet) şi Sófalvi Szabolcs (primarul comunei Sângeorgiu de Mureş). Deci primarul din Pănet şi Sângeorgiu de Mureş alături de preşedintele CJ fac strategia oraşului şi dau direcţia tîrgumureşenilor, care sunt majori-tari ca număr în această pseudo Zonă

Metropolitană. Nu-i aşa că e aberant? Şi dacă mi se permite, aş încheia cu o întrebare: ce lucru important ştiţi că s-a întâmplat în Zona Metropolitană în ultimii 6 ani? Răspunsul este tragic: NIMIC! E doar o formă fără fond, o gargară politicianistă pe care încearcă să o umfle şi actualul preşedinte al CJ, peste capul tîrgumuşenilor. Între timp, primarul din Pănet şi Sângeor-giu de Mureş îşi trec pe cărţile de vizită că sunt vicepreşedinţi ai Zonei Metropolitane. Nu-i aşa că e mişto?

Adrian Luca - locuitor al Zonei Hipopolitane

Aberaţii politice

Adri

an L

uca

Page 4: tirgumureseanul nr.89

BASCHET

În vizită la campioni…Echipa de baschet masculin BC

Mureş Tîrgu-Mureş va susţine în acest sfârşit de săptămână un puternic turneu, la Brazi, dotat cu Cupa Asesoft. Acesta se va disputa vineri, sâmbătă şi duminică, perioada 14-16 septembrie. Echipa antre-norului Srecko Sekulovic va evolua după următorul program: cu Mega Vizura Belgrad (Serbia), vineri, 14 septembrie, ora 20:45, sâmbătă, 15 septembrie, ora 17:00, cu CSM Bucureşti şi duminică, 16 septembrie, de la ora 19:00, cu formaţia gazdă, campioana CSU Asesoft Ploieşti. După acest turneu, BC Mureş va mai susţine câteva jocuri amicale, a căror pro-gram urmează să fie perfectat.

FOTBAL

Victorie la Turda!Pe Stadionul Municipal din Turda s-a

disputat marți partida dintre Seso Câmpia Turzii și FCM Tîrgu-Mureș, partidă ce conta pentru turul V al Cupei României Timișoreana, ediția 2012-2013. Încă din startul partidei, jucătorii echipei gazdă s-au aruncat spre poarta celor din Tîrgu-Mureș și în minutul 5 au ratat o oca-zie bună de a deschide scorul. Vine apoi minut 13, minut în care fundașul Moldo-van (Seso) face un fault la circa 20 m de propria poarta, iar Saim execută și înscrie unicul gol al partidei, lăsându-l fără replică pe portarul gazdelor. După înscrierea golului, echipa care atacă tot mai mult este echipa gazdă, care ratează câteva ocazii la poarta lui Botoșer, prin jucătorii Imbuzan ('23) și Fertea ('44). După pauză scenariul este același ca și în prima repriză, gazdele atacă iar oaspeți preferă să se apere și să pl-ece pe contraatac. În minutul 90, arbitrul întâlnirii arată patru minute suplimentare, iar în ultimul din aceste minute, Fertea irosește o noua mare ocazie, șutul aces-tuia trecând peste transversala oaspeților. Odată cu fluierul final al acestei întâlniri, Seso Câmpia Turzii își ia rămas bun de la această competiție, iar FCM Tîrgu-Mureș

urmează să întâlnească în turul următor o echipă din prima ligă.

Seso Câmpia Turzii: Farcas. B, Kele-men. L, Popa. S, Moldovan. I, Motet. V (min. 63 Curileu), Covaciu. O, Costea. B (min.65, Mocanu), Chisu. F, Fer-tea. A, Pop. V (min.79, Popan), Imbu-zan. Rezerve: Sebestyen. A, Tarcea. R, Tornyai. R, Sorcoiu. A. Antrenor: Alpar Meszaros.

FCM Tîrgu-Mureș: Botoșer. M, Dan. A (min. 68, Sfârlea), Saim. V, Huiban. D, Deaconescu. M, Poiana .C (min. 46, Szilagy), Pascariu. C, Percup. G, Apostu. B (min. 62, Cristea), Bunea. C, Dalbea. R. Rezerve: Abraham. G, Pop. M, Padurețu. R, Petris. T. Antrenor: Isăilă Daniel.

CROS

Vreme bună de ieşit la mişcare

La prima ediţie a „Crosului Pompie-rilor”, organizat de către Inspectora-

tul pentru Situaţii de Urgenţă „Ho-rea” al judeţului Mureş cu ocazia Zilei Pompierului, în centru oraşului s-au prezentat peste 150 de amatori de to-ate vârstele. Concurenţii au participat la doar două categorii de vârstă, sub şi peste 12 ani, feminin şi masculin, baza fiind mişcarea, participarea la un con-curs în cadru organizat.

FOTBAL

Un stadion care poartă norocSâmbătă, FCM susţine partida din

cadrul etapei a III-a din liga secundă la fotbal, în deplasare, la CSM Râmnicu Vâlcea. Stadionul de pe Valea Oltului a purtat noroc echipei mureşene în cele două ediţii de campionat petrecute în liga secundă. Aceştia au susţinut trei partide în Zăvoi, fără să cunoască în-frângerea, două cu gazdele de sâmbătă, una cu FC Argeş. Echipa din Râmnicu Vâlcea n-a obţinut nicio victorie în faţa FCM-ului în cele patru partide.

Ce meci frumos! Am văzut o echipă tânără şi ambiţioasă care a spart gheaţa şi a obţinut o victorie de care aveam ne-voie: FCM Tîrgu-Mureș – Luceafărul Oradea, scor 5-1. Cinci goluri clare, aplaudate de cei 800 de spectatori care au rămas cu inima şi sufletul alături de echipă. Dacă este să remarc pe cineva, îl felicit pe noul portar care şi-a făcut din plin treaba. Dar să facem recapitularea meciului. În minutul 20, Hanca șutează spre poartă, Huiban deviază mingea din apropiere și aceasta intră în poartă. Era 1-0. Peste numai 2 minute, în minutul 22, Precup majorează diferența cu un șut

de la 14 metri, după o acțiune individuală şi scorul la pauză era 2-0. Începe re-priza a doua şi în minutul 58 Szilagyi centrează de pe stânga, Cristea înscrie cu o lovitură de cap: 3-0. Senzaţional! Apoi, într-un moment de neatenţie, marchează şi orădenii, în minutul 73. Popescu re-duce din diferenţă cu un şut din 7 me-tri. Scorul este 3-1. Dar spre final mai marcăm două goluri. În minutul 82, Sfârlea înscrie un eurogol cu un şut de la 18 metri şi stabileşte scorul la 4-1. Chiar cu două minute înainte de final Dâlbea înscrie cu capul după o centrarea a lui Sfârlea, iar partida se încheie cu scorul de

5-1. Ce victorie frumoasă! Meciul a fost condus la centru de

Chivulete Andrei Florin, ajutat de Ghe-orghe Bogdan şi Marinescu Vasile (toţi din Bucureşti).

FCM a început cu următoarea echipă: Avram - Stancu, Deaconescu, E. Nicu (căpitan), Szilagyi - Hanca, Pre-cup, Pădureţu, Sfârlea - Huiban, Cristea.

Rezerve: Botoşer - Al. Dan, Kinczel, Dâlbea, Apostu, Pascariu, Bunea. An-trenor: Daniel Isăilă.

Luceafărul a prezentat următorul 11: Miron - Mihuţ, Pocean, Achim, N. Roşu - Bundea (căpitan), Ianc, Letan, G. Bogdan - C. Roşu, Svarczkopf. Rezerve: Ilea - Andor, Blănaru, Popescu, Lintaş, Lupuţ, Naş. Antrenor: Călin Moldovan.

Victorie splendidă

Page 5: tirgumureseanul nr.89

5HANDBAL

TRIATLON

Rezultate excelente la Cam-pionatul Balcanic

Lotul național de triatlon al României, condus de secretarul general Klosz Peter și antrenorul principal Daniel Nistăroiu a obținut rezultate excelente la Campionatul Balcanic de Triatlon, care a fost organizat la Elazig în Turcia: în categoria cadeţi fete, Andreea Bălan a câştigat medalia de aur, la cadeţi băieţi Krivosik Adorjan, Ciulei Daniel, şi Kiss Levente, toți din Tîrgu-

Mureș s-au clasat pe locurile VI, VII, şi VIII, iar la junior băieţi, Şerban Alexandru pe locul VI. În categoria elit femei, Ştefania Ion a obţinut locul II. La elit bărbaţi, Ciprian Bălănescu s-a clasat pe locul III, Alex Diaconu pe locul IV şi Albert Gáspár a terminat cu succes concursul.

CULTURISM

Campionatul Național, la UMFSala de sport din incinta Universităţii de

Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş va găzdui sâmbătă, 15 septembrie, începând cu orele 10:00 Campionatul Naţional de culturism. Se vor disputa titlurile la cul-turism clasic, fitness, body fitness şi bi-kini. Organizatorii competiţiei sunt: CSU Tîrgu-Mureş, CS Titanic Tîrgu-Mureş, Federaţiei Română de Culturism şi Fit-ness, UMF, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Mureş, cu sprijinul Con-siliului Local, al Primăriei Tîrgu-Mureş şi a sponsorilor Pro Nutrition şi Herlitz..

FUTSAL

Aproape de calificareechipa de fotbal în sală City’us a obţinut

două victorii în grupa pe care au susţinut-o în cadrul UEFA Futsal Cup, Main Round, disputată la sfârşitul săptămânii trecute în Cehia. Tîrgumureşenii, cam-pioni ai ultimelor ediţii a campionatu-lui intern mai aveau nevoie de un singur gol pentru calificarea în elita europeană înaintea ultimului joc, cel cu gazdele de la Era Pack Chrudim. În primele două

partide, campionii României au învins cu 3-1 campioana Bosniei, Leotar Trebinje, dar au cedat cu 3-6 în faţa campioanei Ucrainei, Energia Lvov.

FOTBAL

Lot finalizatLa expirarea perioadei de transferuri,

în urma schimbării conducerii tehnice şi a modificărilor din lotul echipei de fotbal FC Municipal, acesta a fost la final cristal-izat. Antrenorul principal Daniel Isăilă are la dispoziţie 30 de jucători, dintre care 23 sunt fotbalişti veniţi în această vară, fie de la diferite formaţii din ţară, fie de la echi-pa secundă a clubului. Lotul îi cuprinde pe următorii: Ciprian Botoşer, Alessan-dro Caparco, Gabriel Abraham, Vlad Negru (portari), Stelian Stancu, Claudiu Pascariu, Epaminonda Nicu, Mircea Pop, Mircea Ungur, Mihai Deaconescu, Szila-gyi Lorand (fundaşi), Alexandru Vag-ner, Claudiu Bunea, Răzvan Pădureţu, Răzvan Dîlbea, Alexandru Dan, Sergiu Hanca, Cristian Poiană, Tiberiu Petriş, Gabriel Precup, Sebastian Sfârlea, Viorel Şaim (mijlocaşi), Bogdan Apostu, Cris-tian Cristea, Vlad Bujor, Dragoş Huiban, Kinczel Ervin, Sergiu Sălaghie, Răzvan Stoica, Arthur Teut (atacanţi).

Echipa feminină de handbal SC Mureşul Tîrgu-Mureş debutează în noua ediţie a campionatului Diviziei A la Baia Mare, unde va întâlni formaţia locală HCM II. Echipa antrenată de Bukaresti Jozsef a avut două ediţii în care s-au calificat pentru turneul de baraj pentru promovarea în Liga Naţională, ambele eşuate, şi pornește din nou la drum într-o ediţie la finele căreia nu se va mai organiza turneu de calificare, ur-mând ca cele două câştigătoare ale Seri-ilor A şi B din Divizia A să promoveze direct în elita handbalului feminin românesc. Stagiul de pregătire al echipei

a avut loc în urmă cu mai bine de două luni şi s-a bazat o lungă perioadă doar pe pregătirea fizică. Acest fapt, şi din cauză că Sala Sporturilor a fost închisă în cursul lunii iulie pentru reparaţii, dar şi din cauza faptului că echipa n-a avut un buget care să le permită efectuarea de cantonamente sau de a participa la turnee de pregătire. În aceste condiţii, echipa a avut ca adversare pe măsură doar formaţiile care au fost prezente la Cupa Mureş, organizată în cursul lunii august, cu participarea echipelor din Deva, Bistriţa şi Sfântu Gheor-ghe. Lotul care va aborda noua ediţie

le are în componenţă pe următoarele jucătoare: Bianca Peter, Raluca Un-gureanu, Diana Diaconu (portari), Szi-donia Rad, Alina Moloci, Nagy Beata, Georgeta Cioban, Andreea Dragotă, Diana Şandru, Loredana Tămaş, Faza-kas Kinga, Bab Timea, Tabita Rad, Alina Şeulean, Lorena Pop, Fogarasi Andrea, Mădălina Pop, Andreea Pista şi Kadar Kinga.

Mureşencele vor susţine prima partidă pe teren propriu în etapa vi-itoare, programată în data de 23 sep-tembrie, în compania formaţiei CSM Bistriţa.

Un nou start în divizia AJoi, 13 septembrie 2012

Page 6: tirgumureseanul nr.89

POLITICĂ

UDMR dă de lucru parlamentarilor europeni!

Vicepreşedintele politic al UDMR, László Borbély, a de-clarat vineri, la Tîrgu-Mureş, că formaţiunea pe care o reprezintă va demara, la nivelul Uniunii Euro-pene, o iniţiativă cetăţenească prin

care să fie adoptate standarde mult mai precise şi mai clare pentru toate ţările membre în privinţa drepturilor minorităţilor. László Borbély a spus că UDMR a luat decizia de a iniţia un astfel de proiect încă de la începu-tul anului şi că acesta prevede strân-gerea unui milion de semnături din 7 ţări membre ale Uniunii Europene, pe o anumită temă, pentru ca în final UE să fie obligată să ia în discuţie tema respectivă.

Vicepreşedintele politic al UDMR a arătat că, în prezent, cu sprijinul Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene, proiectul se află în sta-diu de finalizare, iar tema iniţiativei cetăţeneşti va fi fixată abia după consultări cu susţinători ai ideii din Tirolul de Sud şi nu numai. Acesta a adăugat că iniţiativa cetăţenească va debuta, cel mai probabil, la începu-tul anului viitor, urmând ca până la sfârşitul lui 2013 să fie înaintată Comisiei Europene. Menţionăm că la începutul lunii februarie, în cadrul Consiliului de Autonomie

al Maghiarilor din Bazinul Car-patic, desfăşurat la Budapesta, au fost prezentate trei propuneri referi-toare la iniţiativa cetăţenească priv-ind autodeterminarea minorităţilor naţionale la nivel european. Una din-tre propuneri aparţinea UDMR, una Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, iar cea de-a treia a fost concepută de Consiliul Naţional Secuiesc, al cărui preşedinte, Izsák Balázs, declara, la vremea respectivă, că a fost şi cea mai apreciată de experţii în drept unional.

JUSTIŢIE

1,5 milioane de voturi fraudate

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, secretarul gen-eral al PSD, Liviu Dragnea, a fost „centrul de comandă al unui sistem naţional de influenţă, cu structură piramidală, care se suprapune asocie-rii în vederea săvârşirii de infracţiuni”. Reţeaua pe care a pus-o la punct a fost alcătuită pe două componente şi cuprinde mii de oameni, inclu-siv persoane cu funcţii politice sau publice, afacerişti. Potrivit procuror-ilor DNA, fraudarea masivă a votu-lui la referendumul naţional din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a fost posibilă cu aju-torul unui sistem informatic creat în acest scop. Surse judiciare au preci-zat că, pentru fraudare, USL a folosit un call-center -1855 - care permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori. Pe această cale ar fi fost transmise ordine ilegale. A doua conexiune era o aplicaţie Internet ce permitea unui grup mai restrâns de persoane să

obţină în timp real informaţii despre cât s-a votat şi cum s-a votat. Accesul acestora la aplicaţie se făcea numai pe bază de user şi parolă, obţinute an-terior prin centrul de SMS-uri 1855, spun sursele noastre. Secretul votului (cine a votat „DA” sau „NU”) a fost violat de 4.400 de ori, conform SMS-urilor de la 1855. Tot prin acest call-center au fost transmise mesaje în ve-derea luării de măsuri nelegale pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare. O esti-mare a voturilor fraudate, fără să pu-nem la socoteală dosarele de la par-chetele normale, ar indica o cifră de aproximativ 1,5 milioane.

Dragnea se dă victima lui Băsescu „Eu am condus o campanie în mod legal, în mod corect”, declara Liviu Dragnea înainte de a intra în sediul DNA, însoţit de avocatul Marian Nazat. „Mi s-au adus mai multe în-vinuiri, că m-am asociat cu mii şi mii de persoane pentru a obţine fo-loase electorale, să fac prezenţă la vot de 60%. Este o certitudine că este o răzbunare a preşedintelui Traian Băsescu”, a completat Dragnea.

6 EXCELENŢĂ

Distincţie acordată doctorului ArafatFondatorul SMURD, dr. Raed

Arafat, a primit distincţia rotariană „Paul Harris”, la propunerea preşedintelui Rotary Club Tîrgu-Mureş în anul rotarian 2011-2012, Mircea Solovăstru. Evenimentul a avut loc la Forumul medicilor rota-rieni, sâmbătă 8 septembrie, la un hotel din Bucureşti. În prezent, Ro-tary Club Tîrgu-Mureş are doi foşti preşedinţi care au distincţiile „Paul Harris”, Mihai Dobru şi Silviu Puni. Distincţia i-a fost acordată fondatoru-lui SMURD de către guvernatorul Rotary District 2241 - România şi Republica Moldova şi de către membri Clubului Rotary Tîrgu-Mureş.

În urma cu 100 de ani, avocatul Paul Harris a invitat câțiva prieteni în ideea de a constitui un grup care să se bazeze pe o totală deschidere și sinceritate a membrilor săi, im-

punând încă de la început o regulă a non-privilegiatului: nimeni nu este fa-vorizat în nici un fel, nici măcar prin simplul fapt de a găzdui de două ori la

rând întrunirile grupului - principiul rotației. Astfel a luat naștere Rotary Group. Organizarea a fost deosebit de simplă, motiv pentru care se menține

și în prezent: grupul de prieteni a fost lărgit, devenind club, membrii fiind aleși pe criteriul profesionalismului, al calității morale în viața socială, de familie și afaceri. Clubul este condus de un președinte care își păstrează poziția timp de un an, fără posibili-tatea de realegere. Ulterior, datorită creșterii numărului de cluburi, apare necesitatea organizării pe criterii de proximitate geografică, în districte, a căror activitate este coordonată de un guvernator. În 1910, Paul Harris devine primul președinte al Rotary International, de atunci criteriul „un președinte, un an” aplicându-se și la nivelul rotarian cel mai înalt. Tot atun-ci au fost adoptate cele două principii fundamentale care sunt chintesența Rotary Internațional: „A servi mai presus de sine însuși” și „Profită mai mult acela care servește cel mai mult”.

Joi,13 septem

brie 2012

Page 7: tirgumureseanul nr.89

JUSTIŢIE

A înșelat 20 de persoaneServiciul de Investigare a Fraude-

lor Mureş a început urmărirea penală împotriva administratorului unei firme de construcţii din Tîrgu-Mureş, pentru evaziune fiscală şi înşelăciune în dauna a 20 de persoane, cărora le-a promis că le va construi case de locuit, fără a onora însă contractele. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, bărbatul în vârstă de 33 de ani este acuzat că a încheiat contracte cu clienţii şi a în-casat în avans sume foarte mari, fără

a finaliza vreo construcţie. Acesta a încercat să obţină cât mai mulţi bani de la clienţi, cărora le promitea că le va oferi reduceri substanţiale dacă plătesc anticipat suma integrală, dar după ce încasa banii, fără să emită facturi sau chitanţe, începea lucrările care nu erau în concordanţă cu proiectul construcţiei.

În document se arată că suspectul a cauzat un prejudiciu total de 981.125 lei, reprezentând păgubirea bugetului consolidat al statului, prin nedeclara-rea şi neachitarea taxei pe valoarea adăugată în sumă totală de 147.451 lei, precum şi păgubirea mai multor per-soane cu suma totală de 833.674 lei.

7M

ica Pub

licitate

Pulsul Pietelor,Produse Cuza Vodă 22 Dec. 1989 Diamant 1848 DaciaRoşii 3- 3,5 lei/kg 2,5 -4 lei/kg 4 lei/kg 3 lei/kg 3,5 lei/kgCastraveţi 3 lei/kg 3,5- 4 lei/kg 3 lei/kg 2,5 lei/kg 3 lei/kgArdei 4 lei/kg 2,5 -3 lei/kg 4 lei/kg 2- 3 lei/kg 3,5 lei/kgCeapă 2,5 lei/kg 3-4 lei/kg 2,5 lei/kg 2 lei/kg 3 lei/kgMorcovi 3 lei/kg 4-5 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kg 3,5 lei/kgVarză 2,5 lei/kg 3 lei/kg 2,5 -3 lei/kg 2,5 lei/kg 3 lei/kgCartofi 1,5 – 2 l/kg 1,5 -2 lei/kg 1,5 -2 lei/kg 1,5-2 lei/kg 1,7 lei/kgBanane 6,99 lei/kg 7 lei/kg 7 lei/kg 5,5 lei/kg 6,5 lei/kgStruguri 2,5 lei/kg 3- 6,99 lei/kg 2,5 lei/kg 2,5 – 5 l/kg 3-5 l/kgMere 3 lei/kg 3-5 lei/kg 3,5 lei/kg 2,5-3,5 l/kg 3 lei/kgLămâi 8,9 lei/kg 10 lei/kg 9 lei/kg 9,5 lei/kg 9 lei/kgPiersici 4 lei/kg 5- 5,5 lei/kg 4 lei/kg 5 lei/kg 4,5 lei/kgNectarine 5 lei/kg 5- 5,5 lei/kg 5 lei/kg 5 lei/kg 5 lei/kgGrapefruit 6,5 lei/kg 6,5 lei/kg 6,5 lei/kg 7,5 lei/kg 6,5 lei/kgFasole verde 8 lei/kg 10 lei/kg 10 lei/kg 10 lei/kg 8 lei/kgLebeniţă 2 lei/kg 2 lei/kg 2 lei/kg 2 lei/kg 2 lei/kgPep. galben 3 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kgPorumb 1 - 1,2 l/buc 1,5 lei/buc 1,5 leu/buc 1 leu/buc 1 leu/bucUsturoi 15 lei/kg 20 lei/kg 15 lei/kg 10 lei/kg 15 lei/kgŢelină 5 lei/kg 7 lei/kg 5 lei/kg 2-2,5 l/buc 2,5 l/bucPătrunjel 6 lei/kg 10 lei/kg 6 lei/kg 2 lei/leg 8 lei/kgVinete 2 lei/kg 2 lei/kg 2 lei/kg 1,5 lei/kg 2 lei/kgPrune 2,5 lei/kg 3 lei/kg 2,5 – 3 l/kg 2,5 lei/kg 3 lei/kgPere 4 lei/kg 4-7 lei/kg 4- 5 lei/kg 4 lei/kg 5 lei/kgConopida 5 lei/kg 7 lei/kg 5 lei/kg 5 lei/kg 5 lei/kg

CULTURĂ

Vând Hyundai Elantra, albastru în-chis, an fabricație 2005, 1,6 l, benzină, 107 cp, 61.000 Km, stare foarte bună. Dotări: ABS + EBS, TCS, închidere centralizată, alarmă, geamuri acționate electric, xenon, faruri de ceață, climatronic, Radio-CD MP3, etc. Preț: 4.000 Euro. Telefon: 0728-852.437.

Beneficii atractive, condiţii de muncă la birou, pentru persoane cu abilităţi foarte bune de comunicare în limba română. Cerinţe minime: studii medii (bacalaureat). Experienţa în vânzări constituie avantaj. Telefon: 0751-244.007.

SC EUROTEAM CATERING angajează bucătar, preferăm persoane de la țară. Salariu: 15 milioane lei. CV-urile se pot trimite pe adresa de e-mail: [email protected], sau se pot depune la restaurant, str. Mihai Viteazul, nr. 31.

GRAND HOTEL **** Tîrgu-Mureș, angajează personal calificat în bucătărie.

Informații: [email protected]. Angajez vânzători magazin alimentar

și absolvenți 2012. Telefon: 0746-040.121. Angajăm pizzar! Salarizare și condiții

de lucru remarcabile. Telefon: 0728-909.396. Angajăm ospătari. Telefon: 0756-

709.463. SC ASTOR COM SRL angajează

mecanic pentru autogreder cu permis categoria C. Contact: [email protected]. Telefon: 0732-671.760.

Angajăm instalatori sanitari. Telefon: 0755-852.219.

SC ALLSTAR PROD SRL angajează sudor și lăcătuș mecanic, macaragiu. Sudor cu experiență în sudură MIG-MAG și/sau TIG autorizat. Lăcătuș confecții metalice, cunoștințe desen tehnic. Experiență minim 3 ani. Telefoane: 0265-253.154, interior 123 și 0265-252.526.

SC ATLAS COMPANY SRL

angajează: maiștri/șefi de echipă în construcții, inginer în construcții/director tehnic, devizier ofertare - decontare și întocmire atașamente. Detalii la nr. de telefon: 0265-312.923, e-mail: [email protected] sau la sediul firmei, str. Voinicenilor nr. 62, Tîrgu-Mureș.

Executăm lucrări de monumente fu-nerare. Preț avantajos. Telefon: 0749-356.795.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș organizează concurs pentru ocuparea funcției de condu-cere vacantă de ȘEF SERVICIU la Serviciul management de caz al copilului, care se va desfășura în perioada 17-19 octombrie 2012 (data depunerii dosarelor 08.10.2012).Dosarele de concurs se pot depune la sediul Direcției – Biroul resurse umane. Informații se pot obține la telefoanele: 0265-213.512, 0265-211.699.

Centru dentar caută asistent. CV cu poză la [email protected].

SC Allstar Prod SRL angajează su-

dor şi lăcătuş mecanic. Sudor cu experienţă în sudură MIG-MAG şi/sau TIG autorizat. Lăcătuș confecţii metalice cunoştinţe desen tehnic. Experienţă minimum 3 ani. Telefoane: 0265-253.154, interior 123 şi 0265-252.526.

Angajez conducători auto pe autobas-culante 8x4 cu atestate, dispecer transport, femeie de serviciu. Informaţii, telefoane: 0265-253.498, 0745-307.035.

Angajez vânzători magazin alimentar şi absolvenți 2012. Telefon: 0742-011.632.

Execut lucrări de instalaţii termice, sanitare (montaj centrale de apartament) şi aer condiţionat, vânzări şi în rate. Telefon: 0748-799.736, 0740-501.285.

Execut hidroizolaţii, ieftin, ofer garanţie. Telefon: 0749-814.796.

Execut tinichigerie în construcţii de orice tip. Telefon: 0743-174.944.

Repar maşini de spălat. Telefon: 0745-624.862.

Transmiteţi anunţul dumneavoastră la SMS - 0728.236.837 sau la [email protected]

Filmul de neratat al lunii septem-brie este comedia „Despre oameni și melci”, ce va avea premiera națională în data de 18 septembrie, ajungând în aceeaşi zi şi la Tîrgu-Mureş. Este de lăudat inițiativa Cinematogra-fului Arta, care continuă să pro-moveze filme în premieră. Despre film: 1992, Cîmpulung Muscel. Fab-rica de mașini ARO a dat faliment și urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenționează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre muncitorii pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 își vor păstra locul de muncă. Totul se schimbă când unul dintre băieți găsește o soluție inedită menită să-i salveze colegii de la șomaj și să scoată uzina din faliment. Filmul este cel

de-al doilea lung metraj în regia lui Tudor Giurgiu, după „Legături Bolnăvicioase”, care a avut premiera

în România în anul 2006. Scenariul îi aparține lui Ionuț Teianu, mutat în Franța din 1991, după ce a absol-

vit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Fil-mul a obținut finanțare de la CNC în sesiunea din vara anului 2010 și a beneficiat de susținere financiară atât din partea Eurimages cât și a Programului MEDIA al Uniunii Europene. În plus, South Eastern Cinema Network a oferit un premiu pentru dezvoltarea scenariului. HBO România a contribuit, de asemenea, la procesul de finanțare a producției.

În perioada 14-20 septembrie, mult așteptata peliculă va putea fi vizionată la Cinema Arta din Tîrgu-Mureș, iar pe data de 18 septembrie va fi organizată o gală a filmului, realizată în prezența regizorului Tu-dor Giurgiu și a protagoniștilor fil-mului. Publicul tîrgumureșean este așteptat cu drag la eveniment.

Premieră la ArtaJoi,13 sep

temb

rie 2012

Page 8: tirgumureseanul nr.89

8

Fantasticul şi militantul Adam Valerian a început protestul în faţa Ministerului Educaţiei din București unde cere 50% din lo-

curile cu taxă de la UMF pentru studenţii maghiari.

Îi dorim proteste uşoare şi suc-ces în viaţă!

Ofertă valabilă între

24.08.–

23.09.2102

• la orice radiator cumpărat

• la boilere electrice si termoelectrice excepţie fac produsele afl ate în catalogul lunar, precum si bolierul Fais 80L xx23177116

• la orice pachet condensarepachetul trebuie să conţină:- o centrală în condensare - minim 3 radiatoare - fi tingurile necesarereducerea nu se aplică la ţevile de cupru, ppr, pexal

• la toate fi tingurilese aplică numai în cazul achiziţionării de centrală termică şi radiatoarereducerea nu se aplică la ţevile de cupru, ppr, pexal

Str. Gheorghe Doja Nr. 243 Târgu Mureş

Noi doi şi-o umbrelă...

A N U N ŢÎn atenţia contribuabililor persoane fizice şi juridice

Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş reaminteşte contribuabililor persoane fizice şi juridice că al doilea termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale este 30 septembrie 2012.

La această dată, se achită a doua jumătate din impozitul anual datorat pentru clădiri, terenuri, mijloace de transport şi taxă afişaj.

Aşadar, vă invităm să achitaţi impozitele şi taxele corespunzătoare la termen, în vederea evitării acumulării de majorări de întârziere.

Impozitele şi taxele locale se pot achita în numerar atât la ghişeele din cadrul Serviciului stabilire, încasare impozite şi taxe de la sediul Primăriei Tîrgu-Mureş, la birourile de colectare din cartierele Tudor si Dâmbul Pietros, iar în cazul per-soanelor fizice şi prin metoda de plată electronică „ghiseul.ro”.

PRIMAR,Dr. Dorin Florea

ANUNŢÎn atenţia solicitanţilor de locuinţe pentru tineri (ANL), sociale şi cu chirie din fondul locativ de stat

Municipiul Tîrgu-Mureş aduce la cunoştinţa solicitanţilor de locuinţe pentru tineri (ANL), sociale şi cu chirie fond de stat, că în perioada 17 septembrie 2012 – 15 octombrie 2012 se pot face înscrieri pentru listele solicitanţilor de locuinţe pentru anul 2013. Solicitanţii care au depus cereri în anii anteriori trebuie să se prezinte pentru reactualizarea actelor depuse.

Cererile tip se procură de la cam. 19 (parter) a Primăriei.

Primardr. Dorin Florea

În atenţia amatorilor de înotPrimăria Municipiului Tîrgu-Mureş vă aduce la cunoştinţă că după finaliza-

rea lucrărilor anuale de întreţinere obligatorii precum şi a diferitelor lucrări de renovare, Piscina ing. Mircea Birău îşi va relua activitatea cu publicul începând cu data de 18 septembrie 2012.

Programul şi taxele de intrare rămân neschimbate.

Vă aşteptăm cu drag!

Joi, 13 septembrie 2012