tirgumureseanul nr.28

8
După ce sistemul centralizat al municipiului Tîrgu-Mureș, dar și al altor orașe din ţară și din județ, a dat faliment, creând numeroase probleme (familii rămase fără căldură și apă cal- dă), acum au apărut și o serie de „idei splendide” care spun că ar fi benefică întoarcerea la vechiul sistem centrali- zat. Adică, după ce Energomur a luat banii tîrgumureșenilor dar i-a lăsat fără încălzire (deși majoritatea dintre cetățeni și-au plătit datoriile) acum ni se cere să uităm acest lucru. Ast- fel, prezent la o dezbatere organizată de Institutul pentru Politici Publi- ce (IPP), ministrul Laszlo Borbely a spus că încălzirea pe baza centralelor individuale nu va mai fi o soluţie atât de atractivă pentru proprietarii de lo- cuinţe, în special din cauza intenţiei de a impune o taxă de poluare pentru acestea. În cadrul dezbaterii organi- zate de IPP, care se axează pe proble- mele administraţiei locale în furniza- rea utilităţilor publice, Borbely le-a amintit primarilor prezenţi în sală de situaţia secuilor, „care au insistat să se introducă gazul în zona lor, iar acum se luptă să se debranșeze pentru că au alternative ecologice, cu rumeguș, cu pelete”. Întrebat de moderator ce se întâmplă în zonele în care majoritatea populației s-a debranșat de la sistemul centralizat, Borbely a răspuns că o so- luţie ar fi centralele de bloc, pe com- bustibili tradiţionali sau pe tehnolo- gii care folosesc energii regenerabile. Suma pe care românii o vor plăti nu a fost încă stabilită. Pe de altă parte, nu putem să nu ne gândim la valori de 800 lei /gigacalorie, valori la care s-a ajuns în unele orașe. Soluția propusă de ministru ar fi revenirea la soluțiile de încălzire la comun, de tipul centra- lelor de bloc, bazate însă pe alterna- tive ecologice precum lemnul! „Este lemn destul”, a spus Borbely. Adică, ministrul mediului ne îndeamnă să ne tăiem pădurile??? Oare știe domnul ministru cum miroase fumul de lem- ne și cum ar mirosi oamenii din bloc cărora le-ar fumega centrala de bloc peste balcoane??? Să nu uităm totuși că tîrgumureșenii au investit foarte mult în modernizarea apartamentelor prin dotarea acestora cu centrale pro- prii și cu radiatoare moderne. Acum li se cere să-și arunce investiția pe geam și să treacă din nou la încălzirea în co- mun, cu firme interesate, cu director de societate, cu secretare și nenumă- raţi băgători de seamă. GRATUIT Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37 Apare marţi şi vineri 1 - 3 noiembrie 2011, An I, Nr. 28 Borbely vrea taxă pe centrala de apartament? Sezonul rece și-a intrat deja în drep- turi. Aprindem teracotele, șemineele pen- tru a încălzi casele. Însă atenție: un coș de fum necurățat vă poate pune viața în peri- col! Cea mai bună protecție v-o poate ofe- ri un coșar profesionist. Mai multe detalii ne oferă Mircea Bălșoianu, președintele Asociației Hornarilor și Constructorilor de Coșuri de Fum și șeminee (ASFO- CH) din România: „Conform ordinu- lui 163 din 2007, emis de Ministerul Administrației și Internelor, este obliga- torie curățarea coșurilor de fum cel puțin o dată pe an. Se lucrează după proceduri bine stabilite. Astfel, curățarea coșului de fum începe din stradă: coșarul trebu- ie să verifice terminalul coșului pentru a vedea dacă are stabilitate, să vadă cum e poziționat pentru ca în momentul în care ajunge peria sus să nu atingă cablul de curent sau să disloce o cărămidă. Sobele ar trebui curățate anual, pentru că pe in- teriorul lor se depune funingine iar soba se încălzește mai greu. Coșurile de inox se curăță numai cu perie de plastic și cu perie de inox. La coșurile tradiționale tre- buie făcută o inspecție foto-video în in- terior. În același timp, trebuie ținut cont de diametrul interior al coșului. Un coșar profesionist, autorizat, nu pleacă până când nu face inclusiv muncă de infor- mare către beneficiar. Apoi, la șeminee trebuie să ști cum să faci mentenanța. Între șemineu și horn se pune un racord care se poate smulge afară. E recoman- dat ca mentenanța șemineelor să se facă cu profesioniști. Plus că legislația spune clar: trebuie eliberate factură, chitanță și proces verbal cu ceea ce s-a executat. Nu recomand să se lucreze la negru pentru că cei de la pompieri pot să dea amenzi dacă nu faci dovada curățării coșului de fum”. Deși un coșar profesionist lucrează ceva mai scump decât unul care lucrează la ne- gru, investiția merită fiindcă astfel sunteți siguri de calitatea lucrări, iar siguranța familiei dumneavoastră și a locuinței este asigurată. Pentru a consulta lista hornarilor autorizați din județul Mureș, vizualizați pagina de internet a Asociației Hornarilor din România: www.asfoch.ro. Un hornar bun vă poate salva viața! ANUNŢ Curățenia de toamnă Primăria municipiului Tîrgu- Mureș organizează „Curăţenia gene- rală de toamnă”. În cadrul campaniei se vor transporta deșeurile rezultate în urma curăţeniei efectuate de către cetăţenii municipiului în gospodăriile individuale și la asociaţii de proprietari. Programarea străzilor pentru săp- tămâna 01-05.11.2011 este următoa- rea: 01.11.2011: Nordului, Prahovei, Dumbravei, Homorodului, Fragilor, Liliacului, Tolstoi, 22 Dec.1989, Făget, C.R.Vivu, Sec.Martiri,Tâmplarilor, Luceafărului, Păcii, Nufărului. 02.11.2011: Coșbuc, Constructo- rilor, Lăcrămioarei, Grigorescu, Al. Cornișa, Gh.Marinescu, Parc Spitalul Nou, D. Cantemir, Dr.Ciugudeanu, G-ral I. Dumitrache, Răsăritului, Pla- toului, Ulciorului, Crângului. 03.11.2011: Pădurii, Trebely, Privi- ghetorii, Verii, Korosi Cs. Sandor, H. Coandă, G.Aron, Garofiţei, Posada, Cornești, Ana Ipătescu, Aluniș, Co- drului, Cerbului. 04.11.2011: Argeșului, M.Viteazu, Brigadierilor, N.Iorga, B-dul Cetăţii, Parc Bd.Cetăţii, Cibinului, Bujoru- lui, V.Babeș, A. Şaguna, Azuga, Cos- minului, Topliţa, A. Iancu, Spitalul Vechi, Palas. 05.11.2011: Vișeului, Revoluţiei, Parc Republicii, Republicii, Arieșu- lui, Motrului, Vlahută, 30 Decembrie, Târnavei, Mărăști, Parc Mărășești, Mărășești, Eminescu, Brăila, Rozelor, Stelelor, Bistriţei Călărasilor, P. Chi- nezu, Sinaia. Rugăm proprietarii gospodăriilor individuale și asociaţiile de proprie- tari să-și cureţe imobilele, terenurile și spaţiile verzi aferente pe care le de- ţin (greblare), excepţie făcând tăierile și corecţiile de arbori, arbuști, gard viu și să depună deșeurile rezultate la marginea trotuarelor, cu o zi înainte de programul comunicat. Deșeurile vor fi transportate de către echipele de lucru în ziua în care este programată strada respectivă. Primar, dr. Dorin Florea

description

tirgumureseanul nr.28

Transcript of tirgumureseanul nr.28

Page 1: tirgumureseanul nr.28

După ce sistemul centralizat al municipiului Tîrgu-Mureș, dar și al altor orașe din ţară și din județ, a dat faliment, creând numeroase probleme (familii rămase fără căldură și apă cal-dă), acum au apărut și o serie de „idei splendide” care spun că ar fi benefică întoarcerea la vechiul sistem centrali-zat. Adică, după ce Energomur a luat banii tîrgumureșenilor dar i-a lăsat fără încălzire (deși majoritatea dintre cetățeni și-au plătit datoriile) acum ni se cere să uităm acest lucru. Ast-fel, prezent la o dezbatere organizată de Institutul pentru Politici Publi-ce (IPP), ministrul Laszlo Borbely a spus că încălzirea pe baza centralelor individuale nu va mai fi o soluţie atât de atractivă pentru proprietarii de lo-cuinţe, în special din cauza intenţiei de a impune o taxă de poluare pentru acestea. În cadrul dezbaterii organi-zate de IPP, care se axează pe proble-mele administraţiei locale în furniza-rea utilităţilor publice, Borbely le-a

amintit primarilor prezenţi în sală de situaţia secuilor, „care au insistat să se introducă gazul în zona lor, iar acum se luptă să se debranșeze pentru că au alternative ecologice, cu rumeguș, cu pelete”. Întrebat de moderator ce se

întâmplă în zonele în care majoritatea populației s-a debranșat de la sistemul centralizat, Borbely a răspuns că o so-luţie ar fi centralele de bloc, pe com-bustibili tradiţionali sau pe tehnolo-gii care folosesc energii regenerabile.

Suma pe care românii o vor plăti nu a fost încă stabilită. Pe de altă parte, nu putem să nu ne gândim la valori de 800 lei /gigacalorie, valori la care s-a ajuns în unele orașe. Soluția propusă de ministru ar fi revenirea la soluțiile de încălzire la comun, de tipul centra-lelor de bloc, bazate însă pe alterna-tive ecologice precum lemnul! „Este lemn destul”, a spus Borbely. Adică, ministrul mediului ne îndeamnă să ne tăiem pădurile??? Oare știe domnul ministru cum miroase fumul de lem-ne și cum ar mirosi oamenii din bloc cărora le-ar fumega centrala de bloc peste balcoane??? Să nu uităm totuși că tîrgumureșenii au investit foarte mult în modernizarea apartamentelor prin dotarea acestora cu centrale pro-prii și cu radiatoare moderne. Acum li se cere să-și arunce investiția pe geam și să treacă din nou la încălzirea în co-mun, cu firme interesate, cu director de societate, cu secretare și nenumă-raţi băgători de seamă.

GRATUITStr. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37 Apare marţi şi vineri 1 - 3 noiembrie 2011, An I, Nr. 28

Borbely vrea taxă pe centrala de apartament?

Sezonul rece și-a intrat deja în drep-turi. Aprindem teracotele, șemineele pen-tru a încălzi casele. Însă atenție: un coș de fum necurățat vă poate pune viața în peri-col! Cea mai bună protecție v-o poate ofe-ri un coșar profesionist. Mai multe detalii ne oferă Mircea Bălșoianu, președintele Asociației Hornarilor și Constructorilor de Coșuri de Fum și șeminee (ASFO-CH) din România: „Conform ordinu-lui 163 din 2007, emis de Ministerul Administrației și Internelor, este obliga-torie curățarea coșurilor de fum cel puțin o dată pe an. Se lucrează după proceduri bine stabilite. Astfel, curățarea coșului de fum începe din stradă: coșarul trebu-ie să verifice terminalul coșului pentru a vedea dacă are stabilitate, să vadă cum e poziționat pentru ca în momentul în care ajunge peria sus să nu atingă cablul de curent sau să disloce o cărămidă. Sobele ar trebui curățate anual, pentru că pe in-teriorul lor se depune funingine iar soba se încălzește mai greu. Coșurile de inox se curăță numai cu perie de plastic și cu perie de inox. La coșurile tradiționale tre-buie făcută o inspecție foto-video în in-terior. În același timp, trebuie ținut cont de diametrul interior al coșului. Un coșar profesionist, autorizat, nu pleacă până când nu face inclusiv muncă de infor-

mare către beneficiar. Apoi, la șeminee trebuie să ști cum să faci mentenanța. Între șemineu și horn se pune un racord care se poate smulge afară. E recoman-dat ca mentenanța șemineelor să se facă cu profesioniști. Plus că legislația spune clar: trebuie eliberate factură, chitanță și proces verbal cu ceea ce s-a executat. Nu recomand să se lucreze la negru pentru că cei de la pompieri pot să dea amenzi dacă nu faci dovada curățării coșului de fum”. Deși un coșar profesionist lucrează ceva mai scump decât unul care lucrează la ne-gru, investiția merită fiindcă astfel sunteți siguri de calitatea lucrări, iar siguranța familiei dumneavoastră și a locuinței este asigurată. Pentru a consulta lista hornarilor autorizați din județul Mureș, vizualizați pagina de internet a Asociației Hornarilor din România: www.asfoch.ro.

Un hornar bun vă poate salva viața!ANUNŢ

Curățenia de toamnăPrimăria municipiului Tîrgu-

Mureș organizează „Curăţenia gene-rală de toamnă”. În cadrul campaniei se vor transporta deșeurile rezultate în urma curăţeniei efectuate de către cetăţenii municipiului în gospodăriile individuale și la asociaţii de proprietari.

Programarea străzilor pentru săp-tămâna 01-05.11.2011 este următoa-rea:

01.11.2011: Nordului, Prahovei, Dumbravei, Homorodului, Fragilor, Liliacului, Tolstoi, 22 Dec.1989, Făget, C.R.Vivu, Sec.Martiri,Tâmplarilor, Luceafărului, Păcii, Nufărului.

02.11.2011: Coșbuc, Constructo-rilor, Lăcrămioarei, Grigorescu, Al. Cornișa, Gh.Marinescu, Parc Spitalul Nou, D. Cantemir, Dr.Ciugudeanu, G-ral I. Dumitrache, Răsăritului, Pla-toului, Ulciorului, Crângului.

03.11.2011: Pădurii, Trebely, Privi-ghetorii, Verii, Korosi Cs. Sandor, H. Coandă, G.Aron, Garofiţei, Posada, Cornești, Ana Ipătescu, Aluniș, Co-drului, Cerbului.

04.11.2011: Argeșului, M.Viteazu, Brigadierilor, N.Iorga, B-dul Cetăţii, Parc Bd.Cetăţii, Cibinului, Bujoru-lui, V.Babeș, A. Şaguna, Azuga, Cos-minului, Topliţa, A. Iancu, Spitalul Vechi, Palas.

05.11.2011: Vișeului, Revoluţiei, Parc Republicii, Republicii, Arieșu-lui, Motrului, Vlahută, 30 Decembrie, Târnavei, Mărăști, Parc Mărășești, Mărășești, Eminescu, Brăila, Rozelor, Stelelor, Bistriţei Călărasilor, P. Chi-nezu, Sinaia.

Rugăm proprietarii gospodăriilor individuale și asociaţiile de proprie-tari să-și cureţe imobilele, terenurile și spaţiile verzi aferente pe care le de-ţin (greblare), excepţie făcând tăierile și corecţiile de arbori, arbuști, gard viu și să depună deșeurile rezultate la marginea trotuarelor, cu o zi înainte de programul comunicat. Deșeurile vor fi transportate de către echipele de lucru în ziua în care este programată strada respectivă.

Primar, dr. Dorin Florea

Page 2: tirgumureseanul nr.28

FESTIVAL

Începe Festivalul Alter-NativeA XIX-a ediţie a Festivalului Inter-

naţional de Film de scurt metraj Alter-Native își va deschide miercuri porţile, la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureș, a anunţat directorul evenimentului, Si-pos Levente. În deschiderea festivalului vor fi proiectate trei filme documentare care au fost selecţionate în colaborare cu Festivalul „One World România” din București și care au ca tematică drep-turile omului, urmate de discuţii cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării și ai Avocatului Poporului. Coloana verte-brală a festivalului, respectiv concursul filmelor celor 56 de filme de scurt me-traj, provenite din 23 de ţări și selecţio-

nate din 744 de proiecţii, va începe joi, 3 noiembrie, și se preconizează să dureze circa 11 ore. Programul va fi completat cu 14 filme de lung metraj, respectiv șapte din Ungaria, patru din Bulgaria, două din România și coproducţia dane-zo-suedeză „In a better world” („Într-o lume mai bună”), semnată de Susanne Bier, care anul acesta a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Alte filme de lung metraj care vor fi proiectate sunt pelicula lui Adrian Sitaru, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, care a câștigat două premii la Festivalul din Locarno, dar și fil-mul bulgar „Lumea e mare iar salvarea se ascunde după colţ”, care anul trecut s-a situat printre primele nouă filme la categoria „film străin”, pentru premiul Oscar.

Preţul unui bilet este de 10 lei pe zi,

cel al unui abonament pe cele cinci zile ale festivalului este de 30 de lei, iar sin-gurii care beneficiază de gratuitate sunt studenţii de la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureș.

FESTIVAL

Festivalul Crizantemelor, la prima ediție

Primăria Tîrgu-Mureș a inaugu-rat la sfârșitul săptămânii trecute o nou expoziţie utilă cetăţenilor. Este vorba despre „Festivalul Crizante-

melor”, ediţia I, desfășurată în Piaţa Trandafirilor, unde și-au expus f lo-rile peste 22 de f lorari - producători din întreg judeţul Mureș. Prezent la manifestare, viceprimarul Claudiu Maior a declarat: „Expoziţia se con-stituie într-un prilej pentru cetăţeni să își cumpere f lori – la preţuri acce-sibile - pentru a-și omagia persoane-le dragi dispărute, pentru că se apro-pie Ziua Morţilor, marcată în Ardeal și la Tîrgu-Mureș, atât de catolici, reformaţi și unitarieni cât și de orto-docși. Renumele Tîrgu-Mureșului de oraș al f lorilor iată că este consolidat și prin această manifestare. Mulţu-mim florarilor – producătorilor care au răspuns invitaţiei noastre. Ei nu trebuie să plătească nimic pentru par-ticiparea la această expoziţie, Primă-ria fiind onorată de acest eveniment care aduce satisfacţie cetăţenilor. Le doresc tuturor vânzări bune și f lori cât mai frumoase”. Expoziţia a fost deschisă de vineri până duminică, iar mureșenii și-au putut achiziţiona ghivece de crizanteme la preţuri de 15 sau 20 de lei bucata. Ca un semn de solidaritate cu persoanele în vârstă care au vizitat expoziţia, reprezentan-ţii Primăriei au oferit pensionarilor 150 de ghivece gratuit.

2

Campania de vaccinare împotri-va gripei de sezon se mai amână cu câteva zile. Acest lucru este cauzat de procedura de achiziţionare a dozelor

de vaccine, care s-a încheiat târziu. Abia în data de 10 octombrie Minis-terul Sănătăţii a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică din ţară să dema-

reze de urgenţă licitaţia pentru cum-părarea dozelor de vaccin antigripal. Astfel, medicii de familie nu au pri-mit încă dozele necesare și solicitate în urmă cu mai multe săptămâni. Din această cauză, medicii de familie nu își pot ajuta pacienţii care ar trebui să beneficieze de aceste vaccinuri gra-tuit, încă din luna octombrie. Totuși, persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei de sezon își pot cum-păra vaccinul din farmacii. În farma-ciile din Tîrgu-Mureș vaccinul costă între 23 și 30 de lei. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Mureș spun că în zilele următoare vor pu-tea spune exact când va începe oficial campania de vaccinare gratuită împo-triva gripei de sezon.

Super concert de jazz

Un super concert de jazz va avea loc în Tîrgu-Mureș, în data de 14 noiembrie, ora 20:00, la Pal-atul Culturii. Va cânta trupa El-evation - cu pianistul Lucian Ban şi prietenii săi - Abraham Burtan (sax tenor), Derek Phillips (tobe) și Brad Jones (bas). Organiza-torii acestui eveniment deosebit sunt: Teatrul Ariel, Filarmonica Tîrgu-Mureş şi compania Reea. Cu siguranţă va fi un eveniment pe care orice iubitor al genului nu trebuie să îl rateze.

SĂNĂTATE

Marţi - Joi, 1 - 3 n

oiemb

rie 2011

Ministerul Sănătăţii a uitat de vaccinurile anti-gripale

CĂTRETOATE ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI DE PE RAZA MUNICIPIULUI TG. MUREŞ

Pentru mai buna desfășurare a salubrizării municipiului nostru, prin prezen-ta, vă reamintim unele prevederi din Hotărârea Consiliului Local nr.20/2008 pentru aplicarea și respectarea ei:

Cap.I, alin.2. În cazul imobilelor locuite de mai mulţi locatari principali, se va întocmi un tabel privind repartizarea pe săptămâni sau luni a acestora pentru a răs-punde de exercitarea obligaţiilor ce le revin prin prezenta hotărâre.Tabelul se afișează la loc vizibil de către președintele sau administratorul As.de prop., respectiv de către locatarul principal care conduce cartea de imobil.

Cap.II., art.5., alin.1. Deșeurile menajere din blocurile de locuinţe se depozi-tează în locurile special amenajate(platforme betonate, în incinta boxelor) de unde se ridică de către agenţii economici abilitaţi cu lucrări de salubritate, conform graficului anexat la contractul de prestări servicii.

alin.2 Asociaţiile de locatari au obligaţia să efectueze curăţenia pe teritoriul asociaţiei, inclusiv în preajma și la locul de păstrare(boxe, platforme) a pubelelor, euro-containerelor, care trebuie spălate și dezinfectate lunar prin grija asociaţiei.

Art.6, alin.1. Deșeurile vegetale rezultate din curăţirea și întreţinerea zonelor verzi aparţinând as. de prop., precum și cele provenite din lucrări de construcţii( feres-tre, uși, mobilă, instalaţii sanitare, moloz, etc.) vor fi depozitate separat și transportate în termen de 48 de ore pe baza unei comenzi către agentul economic abilitat cu lucrări de salubrizare.

alin.2 Persoanele fizice și juridice care efectuează lucrări de reparaţii și rea-menajare în blocurile de locuinţe, lucrări care nu necesită eliberarea unei autorizaţii de construire, au obligaţia ca înainte de începerea lucrărilor să anunţe în scris as.de prop. din care face parte, asupra naturii și duratei lucrărilor.

Nerespectarea normelor stabilite prin articolele de mai sus constituie contra-venţie și se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50-300 lei, respectiv 100-500 de lei.

Primar, Dr.Dorin Florea

Page 3: tirgumureseanul nr.28

Din nou înfrângere

Formaţia secundă a FCM Tîrgu-Mureş a pierdut vineri, la Cluj-Napoca, în faţa echi-pei secunde a celor de la Universitatea, scor 3 la 1, într-o partidă din cadrul etapei a XI-a a Ligii a III-a, Seria a VI-a. Golul tîrgumureşenilor a fost

înscris de Hodgyai în

minutul 13, care a resta-bilit egalitate la 1 cu o deviere la colţul lung, în urma unui corner. Cluje-nii au deschis scorul prin Moldovan, în minutul 7. Bucuria n-a durat decât un minut, deoarece Dan-ciu i-a readus pe clujeni în avantaj şi tot el a majorat scorul în minutul 52.

Scor categoric pentru fete

Echipa feminină de fotbal FCM Tîrgu-Mureş a obţinut du mi-nică, 30 octombrie 2011, pe teren propriu, o nouă victorie categorică, 7-0 cu CSŞ Tîrgovişte, într-o partidă din cadrul eta-pei a V-a a Seriei Est, Liga I. În prima repriză, mureşencele au jucat fo-

arte bine și astfel înscris de patru ori, prin Herc-zeg Andreea (care a reuşit o dublă), Carmen Pop şi Bichiş. După pauză, fe-tele din Tîrgu-Mureș au demonstrat că au valoare: Herczeg a mai înscris o dată, iar, Sipos Kincso şi Maria Gorea au comple-tat seria golurilor.

A treia victorie consecutivă

Formaţia feminină de popice, Romgaz Electro-mureș, a obţinut, sâmbă-tă, cea de a treia victorie consecutivă,din tot atâtea partide, continuând să con-ducă în clasament cu șase puncte din tot atâtea po-sibile. Punctele tîrgumu-reșencelor au fost obţinute de: Doina Baciu cu 553

p.d., Adela Iulia Ban 493 p.d. (1), Horvath Anna, (revenită după un an de absență, în urma unei ope-raţii la un picior) 550 p.d., și Fülöp Erika 564 p.d. Au mai evoluat Alina Suciu 532 p.d. și Aneta Ifrim 563 p.d. De la oaspete au punc-tat: Darie Oana 559 p.d. și Ioana Goncear 594 p.d.

LIGA A III-A FOTBAL POPICE

BC Mureș Tîrgu-Mureș a pierdut cu scorul de 86 la 79 (31-24, 13-23, 15-16, 20-23), pe teren propriu, partida din cadrul etapei a VI-a a campionatului Diviziei A de baschet masculin, în faţa formaţiei CSM Oradea, disputată sâmbătă seara. Gazde-le au început foarte bine partida și au realizat un prim sfert înche-iat cu 31 la 24. Următoarele trei sferturi au fost câștigate de oas-peţi și mureșenii n-au mai reu-șit decât să se apropie în câteva rânduri, lăsând impresia că sunt capabili să întoarcă rezultatul.

La pauză, oaspeţii erau în avantaj, scor 44 la 47 și orice era încă posibil. La reluare, coșuri-

le reușite de Lăpuște și Watson au readus echipa mureșeană în avantaj, dar finalul a aparţinut din nou bihorenilor și sfertul trei s-a încheiat cu patru puncte avantaj de partea acestora (59 la 63).

În ultimul sfert, mureșenii au reușit aproprierea, pentru ultima dată, la un singur punct 64-65, dar întoarcerea rezultatului nu s-a produs, deși Watson reușise nu mai puţin de 6 aruncări de dincolo de semicercul de la trei puncte.

Mureșenii au fost dominaţi însă la aruncările din apropiere, unde procentajul a fost favorabil bihorenilor, cu 62-51 %.

Cum se întâmplă des în fi-nalurile partidelor de baschet, ultimul minut s-a jucat mai mult de la linia de aruncări li-

bere, unde oaspeţii nu au greșit și au încheiat victorioși o parti-dă în care mureșenii își puneau mari speranţe. Astfel, au cedat

a doua partidă din acest sezon cu una dintre adversarele con-siderate pretendente la primele poziţii ale clasamentului. Pentru ei urmează miercuri meciul cu campioana, U Mobitelco Cluj, restanţă din etapa a IV-a, care se va disputa de la ora 18, în Sala Sporturilor.

Au evoluat formaţiile:BC Mureș: Watson 26 (6x3),

Stănescu 16, Cooley 15 (3x3), Forte 11, Lăpuște 5, Dumitru 2, Aliakseyeu 2, Paliciuc, Tudor.

CSM Oradea: Maric 21 (2x3), Pesic 21 (2x3), Lupusavei 10 (1x3), Lázár 10, Pașca 9 (1x3), Topchov 6, Navickas 3, V. Şte-fan.

BASCHET

O nouă victorie la scorEchipa feminină de baschet, BC

Nova Vita Tîrgu-Mureș, s-a impus cu 79 la 39 (14-6, 17-8, 23-15, 25-10) în faţa formaţiei CS Olimpia Brașov, partidă disputată sâmbătă, în deplasare, în cadrul etapei a VI-a a Diviziei A.

Tîrgumureșencele au obţinut astfel a cincea victorie din acest prim sezon pe prima scenă, toate reușite în alte săli. Singura înfrângere suferită a fost pe teren propriu, în faţa CSU Alba Iulia, care se află în fruntea clasamentului (alături de CSM Tîrgoviște).

Partida de la Brașov a fost controlată cu autoritate de Nova Vita, care s-a impus în toate cele patru sferturi. ,,Cinci-ul” de bază a antrenorului Stacey Nolan a fost: Hicks, Pop, Cristiana Cutaș, Graham și Vescan. Punctele reușite de mureșence au

fost înscrise de: Cherrise Graham (19), Bianca Vescan (18), Veronica Hicks (12), Keila Beachem (12), Cristiana Cutaș (11),  Adina Pop (5), Gal Emese (2). Au mai jucat Paraidi Tekla și Bartha Borbala.

HANDBAL

Victorie cu emoţiiFormaţia de handbal feminin, SC

Mureșul Tîrgu-Mureș, a obţinut sâmbătă o victorie cu mari emoţii (după două în-frângeri consecutive), scor 24 la 23, în faţa echipei CS Chimia Rîmnicu-Vîlcea. Par-tida a făcut parte din cadrul etapei a VIII-a a Diviziei A, Seria B și s-a disputat în Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureș. Mureșence-le au condus în prima repriză la o diferenţă de cinci goluri, dar a urmat o serie de ratări, care a permis adversarelor să reducă dife-renţa la un singur gol înainte de pauză.

În partea a doua, vâlcencele au trecut în avantaj și au condus până spre final, uneori chiar la trei goluri. Finalul a aparţinut gaz-delor, care au întors rezultatul, cu cinci go-luri. Au reușit să păstreze avantajul de un singur gol în ultimul minut al partidei și au întrerupt seria negativă. Miercuri, în etapa a IX-a, mureșencele vor evolua la Reșiţa, în compania formaţiei locale, Universitatea.

La Mureșul au jucat: Peter, Ungurea-nu, I. Tămaș, Cioban (1 gol), Serediuc (4), Moloci (3), Rad (3), Nagy (8), Biliga (2), R. Tamaș (2), Pista (3), Farkas.

VOLEI

Una caldă, alta rece la volei în A2

Formaţia feminină CSU Medicina CSŞ II Tîrgu-Mureş a obţinut, sâmbătă,

în sala UMF, victoria în faţa celor de la CSM Tîrgovişte cu scorul de 3 la 2, într-o partidă din cadrul etapei a V-a, Divizia A2, Seria Vest.

Mureşencele au obţinut o victorie muncită şi spectaculoasă, după ce au fost conduse cu 2 la 0 la seturi şi se află pe poziţia a treia a clasamentului, cu o singură înfrângere.

După jocul fetelor, tot în cadrul etapei a V-a, a venit rândul echipei masculine CS Avântul Torpi MS, care a primit viz-ita formaţiei clujene Chimszed.

Tîrgumureşenii, cu o formaţie de amatori, exclusiv localnici, nu au reuşit să câştige niciun set. Au cedat la 10 primul set, după care au reuşit să opună rezistenţă. Nu au reuşit însă să ţină ritmul decât până la jumătatea sfertului secund, cedat la 18.

În sfertul trei au condus la o diferenţă de patru puncte, dar au cedat din nou spre final, set încheiat tot la 18 şi mureşenii ocupă ultimul loc, fără niciun punct.

BC Mureş - CSM Oradea 79-86

Page 4: tirgumureseanul nr.28

Marţi - Joi, 1 - 3 noiembrie 20114

Finalul de săptămână ne-a adus mai aproape de realităţile din „teren” consemnând faptul că echipele noastre de prim-plan mai mult suferă decât oferă satisfacţii. Baschetul și fotbalul au ţinut capul de afiș, un afiș rupt de neputinţă, dar și de lipsa cunoașterii propriilor valori.

Înfrângerea tigrilor în meciul cu CSM Oradea nu a picat bine multora. Nici conducătorilor, antrenorilor sau jucătorilor, dar mai ales suporterilor. Dacă jun-gla este alcătuită din suporterii veniţi la meci, tigrii sunt doar o haită ce nu poate avea ca numi-tor comun decât propriul interes.

Jungla rămâne, haita se schim-bă, dar rezultatele sunt cele ce păstrează în timp imaginea unei grupări. Partida cu CSM Ora-dea a demonstrat că vieţuitoarele junglei au un net avantaj faţă de haită. O haită ce rămâne datoare faţă de suporteri. Campionatul e lung, sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite, dar timpul trece impasibil pe lângă haită. Poate sunt prea liniștiţi și preferă siesta în locul luptelor. Multă lume spune că Déri Csaba ar fi sub valoarea baschetbaliștilor din echipă. Virgil Stănescu pare ceva mai lucid când declară că trebuie să revadă jocul cu CSM

Oradea pentru că are ceva de învăţat din el. Așa ar trebui să facă toţi jucătorii în frunte cu antrenorul. Cel mai dezamăgit și totodată cel mai bun om al puilor de tigri, Kalvin Watson, a mărturisit că prestaţia lui nu înseamnă nimic atâta timp cât echipa nu câștigă. Mai mult e dezamăgit că sunt multe mo-mente ce alternează jocul bun cu cel prost, or așa nu se poate câștiga un meci. Nota bene!

Fetele de la Nova Vita au bifat cea de a cincea victorie în campionat și se pare că au un start mai bun decât băieţii. Cu o singură înfrângere, fetele

antrenorului Stacey Nolan vor da piept în etapa următoare, pe teren propriu, cu campioanele de la ICIM Arad. Această parti-dă ne va edifica de potenţialul arătat de fetele noastre. Vom înţelege ce se poate și ce nu.

Ar mai fi de amintit înfrân-gerea greu de digerat a FCM la Vaslui. Dar la această echipă încă sunt multe de pus la punct. Prea multe începuturi pentru a finaliza o intenţie bună, prea multe schimbări pentru a avea stabilitate și prea multe confrun-tări în afara terenului pentru a face performanţa pe care o așteptăm.

Cu bune şi releM

irce

a Ră

chită

reda

ctia@

spor

tulm

ures

ean.

ro

ŞAH

Succese la Festivalul de șah „Elisabeta Polihroniade”

Cinci șahiști de la C.S.Ş.Tîrgu-Mureș: Ognean Mihnea Ionuţ, cam-pion mondial școlar în acest an, Göll-ner Blanka, Kelemen Norbert, Vass Péter și Comșa Răzvan au participat la întrecerile prilejuite de Festivalul „Elisabeta Polihroniade” și desfășu-rate în staţiunea Căciulata.

De-a lungul a șase zile de concurs - un adevărat maraton șahist - cei cinci sportivi au luat startul la patru probe: șah clasic, șah rapid, șah blitz și dezlegări probleme de șah.

Ognean Mihnea Ionuţ a partici-pat la Turneul Campionilor, la ca-tegoria B, 8 ani, aici f iind invitaţi, alături de el, Gavrilescu David, de la Tinerii Maeștri Craiova, vicecampi-on european în acest an, la Albena-Bulgaria și David Bogdan Emanuel, de la A.C.S. Şah Club Vados Arad, campion școlar în acest an la Con-

cursul Naţional Şcolar care poartă numele aceleiași Doamne a șahului românesc: Elisabeta Polihroniade.

Mihnea, f iind într-o formă de zile mari, a câștigat probele de șah clasic și dezlegări (f iind singurul cu punc-taj maxim la această probă), a termi-nat pe locul al doilea la șah rapid și la egalitate pe locul întâi cu ceilalţi doi concurenţi la șah blitz. La total general a terminat pe locul II, la ega-litate cu locul I, Gavrilescu David, f iind departajat la „mustaţă” de co-eficienţi speciali folosiţi la arbitrajul

din șah.Göllner Blanka, înscrisă în Tur-

neul Candidatelor, la categoria F 8, a obţinut un succes extraordinar la șah rapid, unde a obţinut locul I, câști-gând toate cele cinci partide jucate. La clasamentul general a obţinut un foarte apreciat loc II.

Kelemen Norbert și Comșa Răzvan au obţinut locurile 7, la total general la B 10 și 12, iar Vass Péter a luptat cu abnegaţie la primul lui con-curs în afara judeţului, la B 8 ani, în Turneul Candidaţilor.

Page 5: tirgumureseanul nr.28

Marţi - Joi, 1 - 3 noiembrie 2011 5

FC Municipal Tîrgu-Mureş a pierdut partida disputată duminică în deplasare la Vas-lui, în etapa a XII-a a Ligii 1, cu scorul de 4 la 0. Golurile vasluienilor au fost reuşite de Yerro Bello, în minutul 4 şi Wesley, în minutele 59, 64 şi 70. Partida a avut un debut total ne-favorabil pentru echipa lui Tibor Selymes, care a primit un gol la o greşeală a apărării. Jamal a trimis o pasă în spate, Gugu a lăsat mingea la Balauru, acesta a alunecat şi a dat posibilitatea lui Bello să trimită sub bară.

Din minutul 32, FCM a evoluat în inferioritate

numerică, Florin Dan fiind eliminat de pe teren după pri-mirea celui de-al doilea cartonaş galben, la un henţ intenţionat,

după ce în urmă cu cinci min-ute primise un prim cartonaş. Debutul reprizei secunde a aparţinut mureşenilor, care a ra-

tat două ocazii mari. Mai întâi, în minutul 48, Didi a reluat cu capul centrarea lui Topic, dar Cerniauskas a scos de pe linia porţii. După alte şase minute, Subotic îl depăşeşte în fentă pe Milisavljevic, trece şi de Farkas, ultimul apărător, dar şutează slab pe mijlocul porţii, mingea fiind reţinută de portarul gazdelor. Mureşenii au continuat ofensiva, dar, în loc de 1-1, sunt surprinşi pe un contraatac şi Wesley a majorat scorul. Echipa oaspete a cedat psihic şi acelaşi Wesley a reuşit hat-trick-ul, la două ata-curi la care apărarea mureşeană a fost depăşită cu uşurinţă.

După această nouă înfrângere, FCM coboară pe locul XVI.

În etapa următoare, vor avea o nouă misiune dificilă, când vor întâlni pe teren propriu Rapid Bucureşti.

Formaţiile: FC Vaslui: Cerniauskas, Milanov, Far-kas, Gladstone (’46 Papp), Milisavljevic, Pavlovic, Zmeu, Sânmărtean (’72 Gheorghiu), Wesley, Adailton, Yero Bello (’75 Costin).

FCM: Balauru, Nicu, Iencsi, Gugu, Topic, Issa Ba (’67 Sg. Buş), Jamal (’30 Didi), Vagner (’58 Bumba), Ilyes, Fl. Dan, Subotic

CRONICA

POPICE

Întrecere de junioriArena Electromureş găzduieşte

Turneul final pe ţară al Campionatului Naţional individual (între 1 și 7 noiembrie, de la ora 9) pentru categoriile Copii U-14, U-18 şi U-23 ani, Cadeţi şi Juniori, atât la fete, cât şi la băieţi. Vor participa cei mai buni sportivi din toate secţiile de popice clasic ale cluburilor şi asociaţiilor sportive din ţară.

Delegaţia judeţului Mureş este destul de cuprinzătoare, numărând 29 sportivi şi sportive, dintre care 19 fete şi 10 băieţi la cele trei categorii de vârstă. Aceştia sunt:

Fete, U-14: Papp Gyopar, Cristina Bucur, Fekete Reka, Melisa Ungureanu, Anamaria Poetaşu, Gal Timea Beatrix. U-18: Nagy Simon Emese, Birtalan

Antonia, Bokor Reka, Orban Kata, Ioana Mirela Panoşiu, Erdös Renata, Kiss Agota Noemi. U-23: Iulia Adela Ban, Alina Suciu, Tatar Andrea, Dalia Victoria Roman, Carina Luana Mircea, Bodoni Bernadett Emöke.

Băieţi, U-14: Majos Daniel, Kovasznai Andras, Fekete Csongor. U-18: Fekete Hunor, Ionuţ Ciprian Boantă. U-23: Kozma Lehel, Nagy Őrs, Boer Csaba, Emanuel Vasile Săcărea, Szövérfi Levente.

FOTBAL

Rezultatele etapei a XII-aOţelul - Gaz Metan Mediaș 1-0Ceahlăul - Voinţa 2-1U Cluj - Dinamo 0-0Sportul - Pandurii 0-0

FC Vaslui - FCM 4-0Rapid - Astra 3-2Petrolul - Steaua 0-3Concordia - CS Mioveni FC Brașov - CFR Cluj Clasamentul 1 Dinamo 12 8 3 1 25- 5 27 2 Rapid 12 7 4 1 18- 7 25 3 CFR Cluj 11 7 2 2 24- 8 23 4 Pandurii 12 6 4 2 18-11 22 5 U Cluj 12 6 4 2 16- 9 22 6 FC Vaslui 12 6 2 4 20-10 20 7 Steaua 12 5 4 3 15-10 19 8 Astra 12 5 4 3 15-13 19 9 Oţelul 12 5 3 4 11-12 1810 Gaz Metan 12 5 0 7 18-22 1511 Ceahlăul 12 3 4 5 10-17 1312 FC Brașov 11 3 3 5 9-11 1213 Petrolul 12 3 3 6 12-16 1214 Voinţa Sibiu 12 2 4 6 8-17 1015 Sportul 12 1 6 5 11-21  916 FCM 12 1 5 6 12-21  8

17 Dacia Mioveni 11 2 2 7 7-25  818 Concordia 11 1 3 7 4-18  6

FOTBAL

Etapele XIII, XIV, XV Liga Profesionistă de Fotbal a dat

publicităţii programul jocurilor din eta-pele XIII, XIV și XV din Liga 1. Iată zilele și orele partidelor pe care le va disputa FC Municipal: Etapa a XIII-a, luni - 7 noiembrie, ora 19.00, transmis de DOLCE SPORT, FC Municipal – Rapid București; Etapa a XIV-a, vi-neri - 18 noiembrie, ora 20.15, trans-mis de GSP TV, Petrolul Ploiești - FC Mmunicipal; Etapa a XV-a, luni - 28 noiembrie, ora 18.30, transmis de DI-GISPORT, FC Municipal - Concordia Chiajna.

Cea mai categorică înfrângere

ANUNŢpentru participare la concursul de proiecte sportive pentru semestrul I 2012

Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș anunţă concurs de proiecte pentru finanţarea acţiunilor sportive pentru semestrul I al anului 2012.

Obiectivul general al acestui program de susţinere îl constituie dezvoltarea sportului de performanţă tîrgumureșean, a sportului școlar precum și a sportului pentru toţi și a exerciţiilor fizice practicate cu scop de întreţinere, profilac-tic sau terapeutic, prin finanţarea structurilor sportive din municipiul Tîrgu-Mureș. R e g u l a-mentul precum și cererile tip se găsesc pe pagina web a Primăriei Tîrgu-Mureș (www.tirgumu-res.ro). Informaţii suplimentare telefon 0365-882.066, persoană de contact Virgil Măceșanu.

Termenul limită de depunere a proiectelor pentru acţiuni sportive pentru semestrul I al anului 2012 este 30 noiembrie 2011.

Primar

Dr. Dorin Florea

Page 6: tirgumureseanul nr.28

Marţi - Joi, 1 - 3 n

oiemb

rie 2011

SOCIAL

Aproape 1 milion de români în Italia

Ultimele estimări arată că în Italia trăiesc oficial 968.576 de români, adică 21,2% din totalul imigranţilor prezenţi în Peninsulă. Cele mai numeroase co-munităţi se află în regiunile: Lazio - 196.410 concetăţeni, Lombardia - 137.718, Piemonte - 137.077 și Veneto - 101.972 români. Pe ultimul loc se situ-ează regiunea Molise, cu doar 3.112 de români. La Roma trăiesc oficial 294.571 de străini, românii fiind comunitatea cea mai numeroasă (38,7% din total). Raportul statistic prezintă și alte aspec-te interesante legate de modul în care străinii s-au integrat în Peninsulă. Spre exemplu, a fost relevat faptul că peste 2 milioane și jumătate de familii italiene au în casă o menajeră sau o asistentă domiciliară imigrată, dar 40% dintre ele lucrează la negru. Printre menajere-le care acceptă să lucreze fără contract, cele mai numeroase sunt româncele (19,4%). Totuși, românii sunt abia pe al treilea loc ca număr de persoane care au obţinut cetăţenia italiană în 2010: 2.929 de români au devenit italieni.

SOCIAL

Spitalul Județean angajează asistenți

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş face angajări atât pe perioadă determinată, cât şi nedeterminată. Astfel, în perioada 7-9 decembrie, pentru secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii va fi organizat concurs de ocupare a patru posturi de asis-tent medical generalist pe perioadă nedeterminată la Compartiment ATI, câte două posturi de asis-tent medical generalist pe perioadă determinată la Compartiment Adulţi, respectiv Compartiment Co-pii şi un post de infirmier pe perioadă determinată la Compartimentul ATI Adulţi.

De asemenea, pentru Secţia Clinică Cardiologie I Adulţi s-au scos la concurs un post de asistent medical generalist pe perioadă determinată şi un post de infirmier tot pe perioadă determinată. Informaţii suplimen-tare pot fi obţinute la telefon 0265-212.111, interior 462, precum şi pe site-ul www.spitjudms.ro.

SOCIAL

Accident pe LalelelorÎn dimineaţa zilei de 30.10.2011, la

ora 9:44, pe strada Lalelelor din muni-cipiul Tîrgu-Mureş, numitul N.S. de 22 ani din Tîrgu-Mureş, aflat la volanul unui autoturism, pe fondul neasigurării la manevrarea cu spatele, a accidentat grav pietonul U.A. de 75 de ani din Tîrgu-Mureş care se afla în spatele au-toturismului. Pentru prevenirea unor astfel de accidente, conducătorii auto trebuie să anticipeze apariția unor pi-etoni în apropierea autoturismului chi-ar dacă la începerea manevrei nimeni nu se afla prin preajmă.

SOCIAL

Computere în toate bibliotecile mureșene

Microsoft are un program prin care intenţionează să aducă noi com-putere în toate bibliotecile din ţara noastră, acesta este mesajul pe care l-a transmis ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gi-tenstein, la inaugurarea Centrului de Informare și Resurse ,,American Corner” din Tîrgu-Mureș, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecu-te. Potrivit Ambasadei SUA, Progra-mul American Corner în România are scopul de a promova înţelegerea și cooperarea între Statele Unite și ţara noastră, prin furnizarea de informaţii exacte și variate, care vor contribui la dezvoltarea comunicării și a schim-bului cultural între cele două ţări. ,,O importantă companie americană, Microsoft, are un foarte mare pro-gram în România, încearcă să aducă noi computere în toate bibliotecile din România, astfel încât toţi româ-nii să poată avea acces la Internet și la resurse disponibile on-line”, a decla-rat ambasadorul.

6

Ministerul Educaţiei, Cer-cetării, Tineretului și Sportu-lui a publicat lista beneficiarilor Programului naţional de pro-tecţie socială „Bani de liceu” pentru anul școlar 2011-2012. Potrivit HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului fi-nanciar în cadrul Programului „Bani de liceu”, stabilirea be-neficiarilor s-a făcut în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de fami-lie, cu încadrarea în fondurile aprobate Ministerului Educa-ţiei în acest scop (aproximativ 275.000.000 de lei). Prin ur-mare, toţi cei 120.857 de so-

licitanţi eligibili care au depus cereri la nivel naţional și care au îndeplinit condiţia unui venit brut lunar pe membru de fami-lie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 de lei, vor primi acest sprijin financiar.

Liceenii vor primi suma de 180 de lei pe întreaga perioadă a cursurilor școlare. Autorită-ţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea ve-ridicităţii declaraţiilor de venit și a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.

Potrivit calendarului de desfășurare a programului na-

ţional de protecţie socială „Bani de liceu”, depunerea eventuale-lor contestaţii este prevăzută pentru perioada 28 octombrie - 2 noiembrie, iar soluţionarea lor pentru intervalul 2 - 6 no-iembrie. Atât depunerea, cât și soluţionarea contestaţiilor se fac la nivelul comisiilor orga-nizate în cadrul inspectoratelor școlare judeţene.

În judeţul Mureș vor bene-ficia de acest program 2.854 de elevi. Aproape 870 dintre acești elevi sunt înscriși la unitățile școlare din Tîrgu-Mureș. Amintim câțiva dintre elevii tîrgumureșeni care vor bene-ficia de „banii de liceu”: Adam

Luiza, Alb Szabolcs, Moldo-van Maria Bianca, Nagy Reka (Colegiul Agricol), Mărginean Marius Aurel, Pol Anca Paula, Ungur Rebeca (Colegiul Eco-nomic), Sabău Eduard, Pop

Adrian, Todoran Maria (Co-legiul Papiu). Lista completă a elevilor mureșeni care bene-ficiază de programul „Bani de liceu” o găsiți pe www.tirgu-mureseanul.ro.

ÎNVĂŢĂMÂNT

Bani de liceu

ANUNŢ

Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș anunţă, pentru semestrul I al anului 2012 concurs de proiecte pen-tru sprijinirea acţiunilor instituţiilor de învăţământ.

Obiectivul general al acestui pro-gram de finanţare îl constituie dez-voltarea unor parteneriate durabile între instituţii de învăţământ, precum și promovarea acţiunilor educative și extrașcolare ale unităţilor de învăţă-

mânt din municipiul Tîrgu-Mureș.Ghidul de finanţare și cererile de

finanţare se găsesc pe pagina de web: www.tirgumures.ro. (Informaţii su-plimentare la telefon 0365-882066- persoana de contact: Sztancs Erzse-bet)

Termenul limită de depunere a ce-rerilor de finanţare pentru semestrul I (ianuarie– iunie) al anului 2012 este - 30 noiembrie 2011.

PRIMAR,dr. Dorin Florea

Page 7: tirgumureseanul nr.28

Transmiteţi problemele dum nea voastră la SMS - 0728.236.837, 0728.CENTER sau pe adresa de email tirgumu [email protected]. Vom înainta mesajele dumneavoastră admi nis trației locale și organelor competente. Am primit următorul mesaj de la un cititor:

Delean Emil, strada Petru Do-bra (cartier 1848)

De foarte mult timp se ştia că se va ajunge la momentul în care va fi oblig-atorie dotarea maşinilor cu cauciucuri de iarnă. Acum toţi şoferii se plâng ba de cozile mari, ba de programările târ-zii, ba că stocurile de anvelope au fost epuizate. Asta pentru că totul a fost lăsat pe ultimul moment. Mă întreb, oare de ce în Germania sau în Olan-da nu există tărăboi ca la noi legat de această problemă ?

Ilyes Ferencz - un susținător al fairplay-ului în sport

Este inadmisibil ce se petrece la meciurile de fotbal. Agresivitatea a atins cote criminale. Îmi aduc aminte de prima etapă a acestui campionat, când FCM a jucat cu Dinamo iar galeria bucureșteană a aruncat pe-

tarde pe teren. Atunci meciul nu s-a

oprit şi nici nu s-a întâmplat nimic senzaţional. Poate dacă atunci se luau măsuri, acum nu se ajungea la bătăi pe stadion şi pe teren.

Dumitru Diana, 36 ani, din Tîrgu-Mureș

Bună ziua, aș dori să vă atrag atenția asupra stării deplorabile în care se află strada Remetea din Tîrgu-Mureș, care de ani de zile nu a fost reparată. Eu m-am mutat în zonă în urmă cu doi ani și deja mi-am stricat mașina în gropile din asfalt. Aș dori să rog Primăria să facă ceva pentru a fi reparat acest drum. Să nu uităm că în zonă locuiesc sute de locuitori care ar fi foarte mulțumiți dacă ar ajunge și ei acasă fără să facă slalom printre gro-pi. În plus, pe strada Remetea circulă și numeroase persoane care locuiesc pe străzile din apropiere. Vă mulțumesc frumos.

7M

ica Publicitate

Pregătesc prajituri de casă și tor-turi la comanda. Telefon: 0744325202.

Fac menaj, îngrijesc copii, persoa-ne în vârstă sau bolnave. Telefon: 0743-625.699, 0746-500.195.

Reparații frigidere, congela-toare, lăzi frigorifice, Clima auto CU GARANȚIE și la domiciliul clientului. Telefon: 0740.967.114

Dau în chirie spațiu comercial de 45 m2, cu un vad comercial extraordinar, pe Bulevardul 1 Dec 1918, lângă Complexul Dacia. Telefon: 0745.300.244.

Angajez dulgher, faianţar, fierar-betonist, cunoscător al proiectului. Oferim salariu atractiv. Telefon: 0726.74.20.77

Vând 22 ari teren la Week-End, construibil, bun de parcelat. Preţ negocia-bil, telefon: 0751475231.

Vând casă nouă (P+M,

BCA+Lemn), terminată 65%, în cartierul Unirii. Teren: 268 mp. Preț: 46.000 euro. Telefon: 0743-122.460.

Desfundare, spălare, videoinspecţii pentru canalizări, localizare pierderi de apă, remedieri spărturi conducte - 0751.090.151 - 0365.430.414 - www.cleanspeed.ro.

Pentru iubitorii de animale, ofer căţei, 3 luni și 1 an, frumoși și buni de pază. Telefon: 0744-573.699, 0365-883.305, 0265-260.618.

Angajăm mecanic auto, utilaje. Detalii la telefon 0265-311.330.

Doamnă serioasă, 37 de ani, caut de lucru în domeniul curăţeniei, cameristă sau ca lucrător comercial. Am experienţă și rog seriozitate. Telefon: 0754-895.728.

Cumpăr apartament în Cartierul Dâmbu prin programul prima casă. Tele-fon: 0729-853.514, 0722-826.536.

Repar frigidere, congelatoare, combine frigorifice la domiciliul clientului, cu garanţie. Telefon: 0722-846.011, 0365-801.517.

Angajez barman, ajutor barman, două vânzătoare magazin alimentar. Tele-fon: 0745-708.294.

Societate de transport angajăm șoferi de TIR internaţional, numai cu ex-perienţă. Telefon: 0744-777.992.

Cumpăr apartament cu 3 camere, confort 1, etaj intermediar (de preferat et. 1 sau 2), aproape de centru (în cartierul Budai, Dâmbu, Tudor sau Pandurilor). Te-lefon: 0754-200.020; 0735-787.688; email: [email protected].

Cumpăr „Rable” indiferent de stare, cu acte în regulă; asigur trasnsportul și radierea din circulaţie. Telefon: 0752-445.891

Marţi - Joi, 1 - 3 n

oiemb

rie 2011

Opinia CititOrului

Transmiteţi anunţul dumneavoastră la SMS - 0728.236.837 sau la [email protected].

RELIGIE

își mărește echipa!Site-ul şi ziarul tirgumureseanul.ro angajează colaboratori.• Agent de vânzări - fişa postului: - vânzarea de spații de publicitate în paginile bisăptămânalu-

lui tirgumureşeanul.ro şi pe site-ul tîrgumureşeanul.ro; întocmi-rea de contracte corespunzătoare vânzărilor; salariu motivant, în funcție de vânzări.

• Jurnalişti on-line - fişa postului: - redactarea de ştiri şi postarea acestora pe site-ul tirgumure-

şeanul.ro; cunoştințe medii în domeniul operării calculatorului (cel puțin Microsoft Office şi Photoshop); această activitate poa-te fi îndeplinită şi de la propriul domiciliu; salariu motivant, în funcție de rezultate.

CV-urile se trimit la adresa [email protected].

La sfârșitul săptămânii trecute, Biserica Ortodoxă a canonizat alți doi sfinți români. Este vorba despre Andrei Şaguna și despre Simion Ştefan.

Sâmbătă, aproximativ zece mii de credincioşi au fost prezenţi la catedrala mitropolitană din Sibiu, pentru a participa la canonizarea mi-tropolitului Andrei Şaguna, dar şi pentru a se închina la capul Sfântului Apostol Andrei. Personalitatea mi-tropolitului Andrei Şaguna (1808 – 1873) a fost evocată şi de preşedintele României, Traian Băsescu: „Este un eveniment istoric, când o persoană care a contribuit la istoria noastră şi a străbunilor noştri devine sfânt. Ca orice patriot a ştiut că dincolo

de bătălia de zi cu zi pentru Tran-silvania şi România, şcoala, educaţia, cultura sunt elemente perene ale unui popor”. Moaştele apostolului Andrei au fost duse din catedrală sâmbătă

seară, fiind transportate la Alba-Iulia, unde duminică a fost canonizat mitropolitul Transilvaniei, Simion Ştefan.

Duminică, aproape 10.000 de

credincioși au fost prezenți și la can-onizarea Sfântului Ierarh Simion Ştefan, mitropolit al Transilvaniei la mijlocul secolului al XVII-lea. De numele mitropolitului Simion Ştefan se leagă primele traduceri integrale în limba română, la Alba Iulia, ale Noului Testament, în 1648, cunos-cut sub numele de „Noul Testament de la Bălgrad”, și a Psaltirii, în 1651. La eveniment a fost prezent și un sobor impresionant de protopopi, preoți și diaconi din Arhiepiscopia de Alba Iulia, alături de credincioși veniți din majoritatea parohiilor din Alba și Mureș. La finalul ceremoniei religioase, Arhiepiscopia Ortodoxă și Primăria municipiului Alba Iulia au oferit credincioșilor câteva mii de colaci și felii de cozonac, precum și câte un pahar cu vin, fiind amplasate în acest sens șase corturi în apropiere de catedrală.

Încă doi sfinți români

pulsul pietelOrVă prezentăm în continuare

preţul produselor de bază (legume și fructe) din principalele pieţe ale

orașului. Această rubrică este ac-tualizată pentru fiecare număr al ziarului ,,Tîrgumureșeanul”.

Preţuri produse pieţe

,

Produse Piața Cuza Vodă

Piața 22 Dec 1989

Piața Diamant Piața 1848 Piața

DaciaRoșii 4 lei/kg 4,5 lei/kg 4-5lei/kg 5 lei/kg 4,5 lei/kgCastraveți 5 lei/kg 4-5 lei/kg 4-5 lei/kg 4 lei/kg 6 lei/kgArdei 3 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kg 3,5 lei/kg 3 lei/kgCeapă 2-2,5 lei/kg 3 lei/kg 2 lei/kg 1,5 lei/kg 3 lei/kgMorcovi 2,5lei/kg 2,5-3 lei/kg 2,5 lei/kg 1,5 lei/kg 2,5 lei/kgVarză 1 leu/kg 0,8lei/kg 1 leu/kg 0,8 lei/kg 1,2 lei/kgCartofi 1 leu/kg 0,8-1,5 lei/kg 1 leu/kg 1 leu/kg 1 leu/kgConopidă 6 lei/kg 3-6 lei/kg 5lei/kg 6 lei/kg 6 lei/kgPortocale 6,5 lei/kg 6,5-7 lei/kg 6,5-7 lei/kg 6,5 lei/kg 6,5 lei/kgBanane 5 lei/kg 5,5 lei/kg 5 lei/kg 5,5 lei/kg 5 lei/kgPrune 5 lei/kg 4,5lei/kg 4 lei/kg 4lei/kg 4,5 lei/kgPiersici 5 lei/kg 6 lei/kg - lei/kg - lei/kg -lei/kgStruguri 5-6 lei/kg 4-7,5 lei/kg 4,5 lei/kg 5 lei/kg 5,5 lei/kgMere 2,5 lei/kg 1,8-3 lei/kg 1,5-3 lei/kg 2 lei/kg 2-3 lei/kgPere 4,5 lei/kg 6-7 lei/kg 5 lei/kg 5 lei/kg 4,5 lei/kgGogoșari 3 lei/kg 3,5-5 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kg 3 lei/kgSfeclă 3,5 lei/kg 3 lei/kg 3,5 lei/kg 3,5 lei/kg 3 lei/kgClementine 6,5 lei/kg 6 lei/kg 6,5 lei/kg 6 lei/kg 6 lei/kg

Page 8: tirgumureseanul nr.28

Potrivit unui document pos-tat pe site-ul Bursei de Valori București, combinatul chimic Azomureș de la Tîrgu-Mureș are un nou director general în persoana lui Necip Fazli Saral care îi ia locul lui Yetkin Er-man. Acesta din urmă rămâne însă, în continuare, în poziţia de vicepreședinte al Consi-liului de Administraţie de la Azomureș și va continua astfel să urmărească activitatea prin-cipalului agent economic de la Tîrgu-Mureș după 12 ani de activitate în care a reușit să ob-ţină rezultate economice spec-taculoase, dar și amenzi pentru poluarea mediului impresio-nante prin cotele ridicate.

Grupul elveţian Amero-pa ar putea deveni acţionar principal la firmele care con-trolează majoritatea acţiunilor combinatului Azomureș de la Tîrgu-Mureș. Potrivit unui do-cument plasat pe site-ul BVB, negocierile dintre turcii de la Azomureș și elveţieni se află într-un stadiu avansat, dar au nevoie și de acceptul organis-melor care supraveghează piaţa, pentru a nu fi încălcată concu-renţa corectă și pentru a se eli-mina riscul creării unei situaţii de monopol. „Azomureș a luat cunoștinţă de faptul că acţiona-rii societăţilor Eurofert și Azo-mureș Holding sunt în prezent angajaţi în negocieri cu grupul

de companii Ameropa, negoci-eri aflate într-un stadiu relativ avansat, care s-ar putea finaliza sau nu prin preluarea de către

Grupul Ameropa a controlului asupra Eurofert și Azomureș Holding. În prezent, negocieri-le sunt în desfășurare și trebuie

menţionat că o astfel de prelu-are este condiţionată de autori-zarea corespunzătoare a „con-centrării economice”, se arată în raportul de pe site-ul BVB.

Toate aceste schimbări au făcut ca acţiunile Azomureș să crească ieri cu 40%. Cei care au prevăzut creșterea au câștigat milioane! După informaţiile că grupul elveţian Ameropa ar putea deveni acţionar principal la firmele care controlează ma-joritatea acţiunilor combinatu-lui Azomureș, preţul acţiunilor Azo a crescut cu 39,90 %, fapt fără precedent! Asfel, într-o singură zi, cei care deţin acţi-uni Azo au devenit mai bogaţi cu 40 %.

Marţi - Joi, 1 - 3 noiembrie 20118

Huli-Buli. Marți, de la ora 22:00, Jazz&Blues Club va găzdui petrecerea preferată a studenților cu o varietate largă de muzică și prețuri reduse la beri (Stejar și Timișoreana cu 2,5 lei). Intrarea costă 6 lei. Pentru a rezerva o masă sunați la 0724-400.322.

Cinema. De marți până joi, cinematogra-ful din Casa de Cultură a Studenților „Mi-hai Eminescu” difuzează filmul Real Steal (2011), în regia lui Shawn Levy, cu Hugh Jackman și Dakota Goyo. Este vorba despre o dramă despre box, plasată într-un viitor apropiat, în care roboţi de o tonă cu aspect umanoid luptă pentru distracţia oamenilor. Jackman va interpreta un fost luptător care trebuie să supraviețuiască într-o lume în care boxul între oameni devine un sport ile-gal, pentru că este prea violent. Noii gladi-atori sunt roboți care au calități umane. El va descoperi un robot care pare să câștige mereu, iar acest lucru îl face să aibă speranțe pentru a ieși învingător în luptele dintre roboți. El va descoperi de asemenea că este tatăl unui copil de 13 ani, cu care va relua

legătura în timp ce robotul său luptător își face drum spre a deveni numărul 1.

Stand up comedy. Miercuri, de la ora 21:00, clubul mobil de comedie „Stand up in the city” își așteaptă publicul din Tîrgu-Mureș la Jazz&Blues Club. Interpretează Teo (înverșunatul, genialul, amuzantul, profetul, simpaticul și misoginul), Vio (tânărul și supusul din Buzău, care trăiește pe lângă Teo și Costel) și Costel (cel mic și jucăuș din Bacău). Trei comedianți care au făcut să explodeze fenomenul standupo-logic în România. Când comedianți vin și pleacă, trupe se fac și se despart, ei au rămas pe poziții. Bilete: 20 de lei pentru adulți, 15 lei pentru studenți cu Studcard. Rezervări puteți efectua la numărul de telefon 0726-688.658.

Vibe Party. Miercuri, de la 21:00 aveți Autumn Vibe Party, cu muzică electro, la Jazz&Blues Club. Invitat special: Dj Sauce.

Stud Night. Joi, la Clubul Avi-Cola puteți participa la International Stud Night. In-

trarea este liberă până la orele 0:00. Pentru mai multe informații sau rezervări sunați la 0745-053.527.

Stand up comedy. Joi, Dublin Irish Pub găzduiește un nou eveniment: Stand up comedy cu Tibi Neuronu, de la ora 21:00. Pentru rezervări sau pentru mai multe de-talii, puteți scrie la adresa [email protected] sau puteți suna la telefon 0265-211.200, 0757-570.777.

Concert. Joi, Jazz&Blues Club găzduiește un concert Nightlosers. Nightlosers este o formație românească înființată în 1994, ce combină muzica tradițională ardelenească cu blues-ul american. Până acum au scos trei albumuri pe piață: Sitting On Top Of The World, Plum Brandy Blues și Rhythm & Blues. Au susținut numeroase concerte și au partipipat la multe festivaluri naționale și internaționale. Interpretează: Hanno Hoefer (voce, chitară), Jimi Laco (chitară, vioară), Octavian „Barila” Andreescu (bass), Lucian Pop (bass), Grunzo Geza (clape) și Nașu (drums). Intrare: 10 lei.

Cum ne petreCem timpul liberCALENDAR

Evenimentel Marți, 01.11.2011 - jandarmii

tîrgumureșeni vor fi prezenţi la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină pentru a dona benevol sângel Începe „Curăţenia generală de

toamnă”, organizată de Primăria munici-piului Tîrgu-Mureș l Miercuri, 02.11.2011 - în perioada

2-4 noiembrie Spitalul Județean va orga-niza concurs pentru ocuparea posturilor vacante la SMURDl cadrele didactice care sunt impli-

cate în derularea de proiecte Comenius sunt invitați să participe, de la ora 14:30, la Colegiul Economic Transilvania, la o activitate de formare continuăl Joi, 03.11.2011 - Magazinul Am-

bient inaugurează un nou spaţiu dedicat inspiraţiei - Galeria cu idei Ambientl Liga Studenţilor organizează, de la

ora 22, la Club Tineret - Centrul Cultu-ral „Mihai Eminescu” o petrecere senza-ţională sub genericul „Romanian Music

Student Party”

Acțiunile Azo au explodat

1 noiembrie - Flori pentru cei care au plecat…De Ziua Tuturor Sfinţilor, cu-

noscută în popor ca şi Ziua morţilor, alăturăm un gând de respect pentru toţi concitadinii noştri care, marcând prin flori şi lumânări solemnitatea acestor momente, omagiază memo-ria celor pe care i-au iubit şi care nu le mai sunt aproape.

Să alinăm tristeţea aducerilor aminte dând acestor clipe, calmul, concordia, compasiunea, gândul creştinesc şi discreţia ce li se cuvin.

În această perioadă, Primăria municipiului Tîrgu-Mureş vine în întâmpinarea târgumureşenilor şi pune la dispoziţia lor, prin Admi-nistraţia Pieţelor şi Administraţia Pracuri Sere şi Zone Verzi, ghivece de flori (crizanteme), care pot fi achi-ziţionate la preţuri de producător.

Expoziţia cu vânzare se desfă-şoară în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie în Piaţa Trandafirilor (Ceasul cu flori).

Biroul de presă al Primăriei Tîrgu-Mureş