Pe parcursul existenţei sale fiinţa umană alternează dihotomic într-un sistem universal

obiectiv sau particular subiectiv formându-şi o percepţie asupra lumii şi a sinelui ce contribuie la

conştientizarea şi depăşirea fragilităţilor. Unele dintre acestea se pot transforma în virtuţi, de

exemplu, puterea spiritului care pentru Mihai Ralea reprezină controlul instinctelor şi sacrificiul

care în concepţia lui Lucian Blaga reprezintă nobleţe.8

2.3.Tipologia antropologică şi dimensiunile fragilităţii

2.3.1. Fragilităţi bazale

Suportul fragilităţii umane, datul genetic, reflectat în conceptul de destin, reprezintă fondul

pe care aceasta se manifestă ca formă şi intensitate. La punctul de intersecţie organic-psihic se

stabileşte inferioritatea sau slăbiciunea care în viziunea lui Adler poate fi depăşită prin mecanismul

compensării ca tindere spre superioritate. Optimismul său reiese din faptul că acest mecanism

realizat la nivel organic, aduce cu sine sentimentul de superioritate la nivel psihic. Teoria sa este

importantă în ceea ce priveşte defragilizarea întrucât structurarea mentală se realizează prin

inferioritatea organică care determină compensarea şi totodată accentuarea sentimentului neputinţei,

posibil determinant al trăsăturilor personalităţii nevrotice. Tipologia determinată de interacţiunea

fizic-psihic este evidenţiată şi de către Maslow în accepţiunea căruia fragilitatea reprezintă modul în

care fiinţa umană se raportează la trebuinţe. Societatea îşi propune să formeze un individ

defragilizat care şi-a rezolvat trebuinţele legate de deficitul reflectat la nivelul securităţii,

biologicului, prestigiului şi tinde spre autoactualizare ca ideal. Renumiţi psihologi distribuie

fragilitatea în toate tipurile cu excepţia celui puternic, echilibrat: Freud o consideră ca aparţinând

tipului erotic, obsesiv, narcisiac, erotico şi narcisico-obsesiv, Fromm o consideră dependentă de

procesul socializării, K.Leonhard vorbeşte de fragilitate în sensul accentuătii trăsăturilor de

personalitate.9

2.3.2. Fragilităţi de gen

Fragilităţile celor două sexe sunt determinate de mentalul colectiv şi de cultura acestuia însă

din cele mai vechi timpuri, femeia a fost considerată inferioară datorită sensibilităţii, iar bărbatul

întruchiparea puterii şi a superiorităţii. În acest sens există concepţii ale marilor filosofi: Platon

încuraja masculinul din femei şi ataca feminismul din bărbaţi, Kant declara că femeile nu pot avea

principii deoarece refuză să realizeze ce le displace, Schopenhauer consideră femeia mecanismul

perpetuării speciei lipsită de raţiune şi reflecţie, C.Noica vedea principalul scop al acesteia

satisfacerea nevoilor sexuale ale bărbatului. În urma cercetărilor din literatura de specialitate,

rezulta că fragilităţile bărbaţilor se nasc din relaţiile interpersonale bazate pe principii generale, iar

fragilităţile feminine din capacitatea empatică care decurge până la sacrificiu.10

8 8 Idem, pp. 100-1049 9 Idem, pp. 53-6010 Idem, pp. 65-72

3