Theophania 1 2013

T h e o p h a n i a

Revista Parohiei Ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca 1 / 2013

† ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Sălajului și

Maramureșului

ÎNCEPUTUL MÂNTUIRII NOASTRE

Pentru creştinătate, în general, şi pentru Mitropolia Clujului, în special, sărbătoarea Bunei Vestiri are o importanţă mare. Semnificația ce o are pentru întreaga creştinătate este rezumată în troparul sărbătorii: Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celor din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

Sfântul Luca ne relatează că la şase luni de la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a fost trimis Arhanghelul Gavriil către o fecioară din Nazaret, a cărei nume era Maria, să-i spună: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său (Luca 2, 30-32).

Dacă pentru întreaga lume este importantă ziua Bunei Vestiri, când Maica Domnului zămisleşte de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul tuturor oamenilor, pentru noi cei din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului are o semnificaţie specială. Pe 25 martie 2006 se instala primul Mitropolit al Mitropoliei reînfiinţate la 4 noiembrie 2005. Este vorba de regretatul Mitropolit cărturar Bartolomeu Anania. Era o zi luminoasă de primăvară. Întronizat de Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu îşi încheia cu-vântarea în felul următor: Trăiesc şi eu bucuria zilei de astăzi, iar bucuria mea nu e a altceva decât cântecul unei lebede care, înainte de a merge printre trestii să se culce, este de pe acum încredinţată că un şir de aripi albe va luneca în urma ei, gata de zbor, pe cerul istoriei Transil-vaniei.

continuare în pagina 8

Scena Bunei-Vestiri de pe Ușile Împărătești Biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj Napoca

Postul are o anumită raţiune, pentru că

toate lucrurile din lumea aceasta au o raţiune, aşa cum spune şi Sfântul Maxim Mărturisi-torul. Potrivit Sfântului Maxim Logosul divin (care s-ar traduce prin Cuvânt, Raţiune, De-finiţie) cuprinde în El însuşi diversitatea cre-aţiei, respectiv o multitudine de logoi (sau de raţiuni). Aceşti logoi, aceste raţiuni, aceste definiţii sunt identificate cu raţiunea celor create. Astfel logosul îngerilor a precedat creaţia lor, la fel cum logosul omului a prece-dat creaţia lui. (SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITO-RUL, Ambigua, 7 d, în PSB 80, pp. 80–81). Cu alte cuvinte fiecare lucru încă înainte de fiin-ţarea lui are o raţiune de existenţă. Nimic nu este creat la întâmplare. Totul este bine gândit şi bine rânduit în planul lui Dumnezeu (şi aceasta este valabil atât în ceea ce priveşte omul, cât şi lumea materială, dar şi legile după care fiinţează omul şi lumea materială).

Faţă de lumea materială omul este alcătuit din trup şi suflet. Trupul este materie şi se în-toarce în materie, este pământ şi se întoarce în pământ. Sufletul însă este nemuritor. Dacă trupul este muritor, sufletul este nemuritor. Prin urmare omul se ghidează după două legi: legea trupului şi legea sufletului.

Omul nu uită să-şi hrănească trupul, să-i poarte de grijă. Este o lege nescrisă ce trebuie împlinită. Dacă nu este hrănit un timp mai îndelungat, trupul slăbeşte şi moare. Aşadar: legea trupului.

Ce înseamnă pâinea şi apa pentru trup, acelaşi lucru înseamnă rugăciunea şi postul pentru suflet. Dacă un om uită de post şi de rugăciune, acela uită de sufletul său, acela uită de legea sufletului, este mort sufleteşte. Un astfel de om nu se deosebeşte cu nimic de

animale căci îşi trăieşte viaţa doar la nivelul simţurilor, doar la nivel material.

Suntem chemaţi să devenim oameni du-hovniceşti. De ce? Pentru că aceasta a fost ra-ţiunea creaţiei noastre. Ca fiinţă duhovniceas-că omul cuprinde în sine întreaga creaţie. Ca fiinţă trupească omul nu cuprinde însă nimic; dimpotrivă este cuprins de pământ, intră în pământ şi devine pământ, iar sufletul său este uitat de Dumnezeu, nu este pomenit de Dum-nezeu în Împărăţia sa deoarece însuşi omul respectiv a uitat cât a trăit în lumea aceasta că are un suflet.

Aşadar postul şi rugăciunea ţin de legea sufletului; ele trebuind făcute cu măsură. Omul duhovnicesc nu se roagă la întâmplare şi nu posteşte la întâmplare. Posteşte cu măsură şi se roagă cu măsură. De fapt, toată viaţa omului duhovnicesc este post şi rugăciune, dar sunt anumite etape atât în rugăciune, cât şi în post.

Postul nu a fost şi nu va fi niciodată un scop în sine. El este văzut şi înţeles ca un mijloc de îmbunătăţire duhovnicească. Postul, la fel ca şi rugăciunea, este un mijloc spre dobândirea unui scop: mântuirea noastră. De aceea, aşa cum observa şi stareţul Vasile de la Poiana Mărului, postul trebuie strâns legat de drumul duhovnicesc propriu. (DARIO RACCANELLO, Ru-găciunea lui Iisus în Scrierile Stareţului Vasile de la Poiana Mărului, trad. de MARIA-CORNE-

LIA OROS şi diac. IOAN I. ICĂ jr., Ed. Deisis, Sibiu, p. 174).

Mântuitorul nu a suprimat postul prin fap-tul că a făcut unele pogorăminte. Dacă ar fi fost aşa atunci îndemnurile cu privire la post cuprinse în Predica de pe Munte (Matei 6, 16 – 18), ar fi cuvinte fără acoperire. Dimpotrivă,

PR. PETRU-IOAN ILEA

BUCURIA POSTULUI

În vremea aceea s-au apropiat fariseii şi cărturarii de Iisus şi I-au zis: pentru ce ucenicii lui Ioan postesc deseori şi fac rugăciuni, aşijderea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau? Iisus însă le-a răspuns: oare, puteţi să faceţi pe fiii nunţii să postească în timpul când este Mirele cu dânşii? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la dânşii şi atunci vor posti. Apoi le-a spus lor şi o pildă: nimeni nu ia petec de la haină nouă ca să-l cârpească la una veche; altfel rupe şi haina cea nouă, iar petecul luat din ea nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni iarăşi nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou va sparge burdufurile şi se varsă şi vinul, şi se nimicesc şi burdufurile. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi astfel împreună se vor păstra. Apoi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte îndată de cel nou, fiindcă zice: cel vechi este mai bun.

(Luca 5, 33 – 39)

THEOPHANIA 1 / 2013 - 2

El a făcut unele pogorăminte în ce priveşte ma-sa, pentru a rosti în acel cadru cuvinte veşnice, cuvinte cu putere care aveau rostul de a schim-ba conştiinţa celor care-L ascultau. Aşa s-a în-tâmplat de pildă cu vameşul Zaheu. Domnul Hristos trecea prin Ierihon. Zaheu, mai-ma-rele vameşilor, căuta să vadă cine este Iisus dar nu putea de mulţime pentru că era mic de statură. Atunci s-a suit într-un dud ca să-L vadă căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela Iisus privind la el, i-a zis: „Zahee, coboară-te de-grabă, căci astăzi în casa ta trebuie să ră-mân.” (Luca 19, 5).

Şi Zaheu a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Văzân-du-le acestea, toţi mur-murau, zicând că a in-trat să găzduiască la un om păcătos. Iar Za-heu, stând, a zis către Domnul: „Iată, jumă-tate din averea mea, Doamne, o dau săra-cilor şi, dacă am nă-păstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19, 8).

Şi a zis către el Iisus: „Astăzi s-a făcut mân-tuire casei acesteia, că şi acesta este fiu al lui Avram. Căci Fiul Omu-lui a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 9-10).

Pe de altă parte, Mântuitorul Hristos folosindu-se de împreju-rările în care se găsea, n-a făcut altceva decât să fundamenteze o teologie extrem de simplă, dar scrupulos de realistă despre mâncare, băutură, hrană şi mese în general. (Pr. IOAN

PINTEA, Mesele Domnului, în Medicii şi Bise-rica, vol. II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 135).

Trebuie spus apoi că mesele în general sunt temeiul comuniunii şi al bucuriei ce rezultă din această comuniune. Acest lucru îl subli-niază şi rugăciunea de mulţumire pe care cre-

dincioşii o rostesc la masa de seară: „Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale, şi întru lucrurile mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-au înmulţit (…).” (Rugăciunea la masa de seară, în Ceaslov, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 153).

A mânca este un act de bucurie, dar lipsa persoanei iubite de la masă aduce cu sine tris-

teţe şi post. La aceasta a făcut referire şi Domnul Hristos când a spus:

„Oare, puteţi să faceţi pe fiii nunţii să pos-tească în timpul când este Mirele cu dânşii? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la dânşii şi atunci vor posti în acele zile.” (Luca 5, 35).

Mântuitorul Hristos n-a dispreţuit partici-parea la masă pentru că îşi făcea din comeseni apostoli, ucenici, disci-poli. La fel ne-a învăţat şi pe noi să facem: să nu dispreţuim chema-rea la masă.

John Meyendorff în Teologia bizantină spu-ne că Euharistia este în esenţă o masă la care se ia parte numai prin a mânca şi a bea. (JOHN MEYENDORFF, Teologia bizantină, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 1996, p. 272). Este aşa pentru că Domnul Hristos la Cina cea de Taină a reca-pitulat hristic toate celelalte mese, feluritele bucate şi băuturi, oferindu-se El însuşi în eter-nitate spre consumare.

Prin nesfârşita Lui bunătate, Hristos Dum-nezeu a devenit bun de mâncat, bun de consu-mat. Astfel, postul trebuie înţeles ca lipsa de la masă a lui Hristos istoric, iar „bucuria postu-lui” trebuie văzută ca împărtăşire cu Hristos euharistic, care ni se oferă ca mâncare şi băutură pe masa sfântului altar.


Grupul coral Theophania al Bisericii Ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca fondat şi condus de către dirijorul Ciprian Para în anul 1994, în forma corului mixt, a desfăşurat o activitate bogată, timp de mai mulţi ani, fiind prezent în cadrul slujbei Sfintei Liturghii cu răspunsurile scrise de compozitorul Gheorghe Cucu (1882-1932). A participat la evenimente culturale şi diferite con-certe în Cluj-Napoca şi alte oraşe din Transilvania. Revigorat sub forma corului bărbătesc în 2009 are în componenţă 10 membri, artişti lirici din corul Filarmonicii „Transilvania”, din corul Operei Române din Cluj-Napoca şi studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Beneficiind de o susţinere încurajatoare din partea parohiei şi a părintelui paroh Titus

Moldovan, ansamblul s-a orientat de îndată spre un repertoriu cu trainice legături ardelene, abordând „Liturghia pentru cor de bărbaţi” compusă de compozitorul Gheorghe Dima (1847-1925), imprimată şi editată pe un dublu CD în 2010. Formaţia corală îşi propune să promoveze valorile şi frumuseţile spiritual-artistice ale muzicii religioase, din repertoriul formaţiei făcând parte cântări liturgice ortodoxe, creaţii corale de muzică sacră din repertoriul românesc şi universal, colinde şi cântece de stea.

Anul trecut, cu ocazia sărbătorilor pascale, Institutul Cultural Român din Lisabona, în cola-borare cu Ambasada României, Museu do Azulejo, Basilica da Estrela şi Parohia Ortodoxă Română din Lisabona, a organizat două concerte de muzică sacră susţinute de corul „Theophania” al Bisericii noastre. Au fost interpretate lucrări de George Dima, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Gavriil Musicescu, Sabin Drăgoi, Paul Constantinescu, Pr. Gheorghe Şoima, Ion Popescu-Pasărea, Augustin Bena, Alexandru Podoleanu şi Pr. Nicolae Moldoveanu.


GRUPUL CORAL THEOPHANIA LA PATRU ANI DE LA ÎNFIINȚARE


Dublul CD: „Gheorghe Dima - Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru cor bărbătesc”, se găseşte la pangarul Bisericii noastre şi poate fi achiziţionat

la preţul de numai 15 lei (preţ de editare), adică 7 lei / CD

Dirijorul Ciprian Para este conferenţiar universitar doctor al Academiei de Muzică „Gheorghe

Dima”. Pornit de pe meleaguri arădene, este legat de oraşul Cluj datorită anilor de studenţie, petrecuţi la clasa profesorului universitar Florentin Mihăescu (specializarea Dirijat cor academic), prin debutul dirijoral petrecut în perioada studenţiei, alături de corul „Cappella Transylvanica”,

condus de conf. univ. dr. Cornel Groza, prin numeroasele concerte susţinute cu Ansamblul coral „Ave Musica” al Academiei de Muzică, cu orchestra şi corul Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”.

Alături de cursurile de perfecţionare urmate în Italia, Elveţia şi Spania, cele peste 300 de concerte corale şi vocal-simfonice rezultat al colaborărilor cu corurile şi orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timişoara sau cu ansambluri din Franţa, Germania, Italia, Spania şi Ungaria au cizelat treptat gestul şi au conturat personalitatea artistică a dirijorului. Titlul de Doctor în Muzică obţinut în anul 2003, cu teza „Demersul dirijoral ca factor de împlinire a unei concepţii interpretative”, marchează o altă latură a activităţii sale, aceea a cercetării muzicologice, strâns legată de practica dirijorală, şi ilustrată de cele două volume tipărite în anul 2005: „Concepţia interpretativă în demersul dirijoral” şi „Relaţia dirijorului cu ansamblul muzical”.

Activitatea artistică a dirijorului Ciprian Para este strâns legată de cea didactică, iar repertoriul său înglobează lucrări aparţinând unor genuri diverse, ce ilustrează stilistic marile epoci din istoria muzicii universale şi româneşti, cuprinse şi în antologiile corale pe care le-a realizat în scop didactic, unele imprimate pe CD-urile editate în ţară și străinătate. Creaţia religioasă este o constantă a bogatului său repertoriu (peste 500 de opusuri) înnoit în fiecare stagiune cu prime audiţii, ca şi in cazul Liturghiei compusă de Gheorghe Dima, o inspirată valorificare a creaţiei autohtone pentru cor bărbătesc.

În semn de apreciere pentru „misiunea sfântă pe care o desfăşoară, pentru facilitarea dia-logului cult-cultură şi pentru sprijinul acordat Bisericii Ortodoxe, în slujirea ei”, dl. conf. univ. dr. Ciprian Para a fost distins, la data de 12 decembrie 2010, cu „Crucea Transilvană”, de către mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului.

La împlinirea a 4 ani de la înființare, dorim grupului coral Theophania „La mulți și fericiți ani!”.


CATEHEZE LITURGICE

Ce este cultul Bisericii? Cultul înseamnă, în general, orice formă

sau act religios, menit să pună pe om în legă-tură cu Dumnezeu.

Cultul poate să fie particular (sau indivi-dual) și colectiv (sau public). Acesta din urmă este cultul oficial al Bisericii, cultul divin pu-blic, care cuprinde totalitatea slujbelor săvâr-șite în Biserică.

În Bisericile de la orașe și sate, numite și biserici de parohie, slujbele cele mai des să-vârșite sunt: Utrenia, Vecernia, Pavecernița (în timpul Postului Mare), și Sfânta Liturghie – cu cele trei Sfinte Liturghii, care se săvâr-șesc în decursul anului: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur – care se săvârșește de cele mai multe ori pe an; Liturghia Sfântului Vasile cel Mare – se săvârșește doar de 10 ori pe an, și Liturghia Sfântului Grigorie Dialo-gul sau a Darurilor mai înainte sfințite – se săvârșește în Postul Mare, în zilele de peste săptămână). Pe lângă aceste slujbe, la mănăs-tiri se mai săvârșește Litia în cadrul Vecer-niei, înaintea unei sărbători, Miezonoptica – slujba de la miezul nopții și slujba ceasurilor: ceasul I, III, VI și IX.

De ce credincioșii, tineri și bătrâni, nu par-ticipă într-un număr mai mare la slujbele Bisericii? O cauză ar fi necunoașterea semni-ficației slujbelor respective și a importanței lor pentru pregătirea duhovnicească a fiecă-ruia dintre noi.

Ce este Vecernia? Vecernia este slujba de seara. Însuși ter-

menului de origine slavă Vecernie (Beчepня), îi corespunde în traducere românească ex-presia: slujbă de seară.

Slujba vecerniei este legată de ziua care va urma; astfel în seara zilei de 24 martie se săvârșește slujba pentru ziua de 25 martie, ca o anticipare a sărbătorii Bunei Vestiri.

Vecernia cunoaște puține diferențe în cur-sul anului. Slujba vecerniei are un tipic (o rânduială) asemănătoare în afară de Dumi-nica Paștilor, Săptămâna Luminată (prima săptămână după Paști), Duminica Rusaliilor și la Praznicele Împărătești (Crăciun, Bobo-tează), când se săvârșește o vecernie specială.

Simbolismul vecerniei Vecernia începe cu binecuvântarea preo-

tului, după care la strană se citește Psalmul 103. Acest psalm este un psalm al creației care vorbește despre crearea lumii și de pur-tarea de grijă a lui Dumnezeu pentru tot ceea ce există, amintind omului că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

În acest timp, preotul iese din altar și ve-nind înaintea ușilor împărătești, care sunt închise, rostește în taină 7 rugăciuni. Prin faptul că preotul nu rămâne în altar după în-ceperea Vecerniei, ci iese imediat din altar înaintea ușilor împărătești, acesta îl preîn-chipuie pe Adam, care în urma căderii în pă-cat a fost alungat din rai, și a rămas să plângă de pocăință la ușile închise ale raiului.

Urmează cântări în cinstea sfântului sau a sfinților zilei, ca o pregătire pentru cântarea de laudă înălțată Fecioarei Maria (atunci când se cântă Dogmatica glasului de rând), ca apoi să se cânte rugăciunea „Lumină lină”.

Se întâmplă acum ceva: când se cântă Dogmatica, preotul îmbracă felonul (veşmânt bisericesc), arătând prin aceasta că Fiului lui Dumnezeu s-a întrupat pentru noi oamenii. Apoi preotul deschide uşile împărăteşti şi face vohodul mic, adică iese din altar pe uşa din dreapta şi cădeşte înaintea altarului. În acest timp la strană se cântă „Lumină lină”. În această rugăciune cântată este un dialog. La început ne minunăm de lumina lină de la apusul soarelui şi zicem: „Lumină lină a sfin-tei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moar-te”, apoi vorbim cu Iisus şi zicem: „Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.” La aceste cuvinte preotul intră în altar; acum îl pre-închipuie pe Iisus Hristos, Care, după opera Sa mântuitoare în lume şi după Înălţarea la cer, ne-a deschis nouă tuturor uşile raiului.

Urmează apoi o rugăciune adresată Sfintei Treimi, în care cerem lui Dumnezeu să ne învredniceacă să trecem noaptea în pace şi fără de păcat. Îl binecuvântăm pe Tatăl şi îi zicem: „Doamne”, pe Fiul şi îi zicem: „Stă-pâne”, şi pe Sfântul Duh şi îi zicem: „Sfinte”:


„Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci, Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjuit întru Tine. Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne îndreptările Tale. Binecu-vântat ești, Stăpâne, înțelepțește-ne cu îndrep-tările Tale. Binecuvântat ești,. Sfinte, luminea-ză-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ție se cuvine laudă, Ție se cuvine cântare, Ție slavă se cuvine, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”.

Este vorba aici de o cunoaştere: „Cum ar trebui să fiu” şi o recunoaş-tere: „Sunt păcă-tos”. Este aici și un paradox: când ne recunoaştem ne-vrednicia, Domnul ne învredniceşte, ne face vrednici de Sine. Prin urmare, aşa ar trebui să se rugăm mereu: „Să ne învrednicească Dumnezeu de Sine”.

Rugăciunea de la sfârșitul vecer-niei, este lauda ros-tită de dreptul Si-meon la întâmpinarea Mântuitorului: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cu-vântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mân-tuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tu-turor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel.”.

Acest om, a cărui mărturie o consemnează Sfântul Evanghelist Luca (Lc 2, 29 – 32), este primul martor al lui Iisus ca Dumnezeu şi Mântuitor, nu numai al lui Israel, ci şi al nea-murilor. Dreptul Simeon, „plin de Duh Sfânt” a văzut începută în Iisus mântuirea lumii. Precum observă şi părintele Dumitru Stăniloae este aici o nuanţă care se impune atenţiei. Dreptul Simeon a văzut în Pruncul pe care L-a luat în braţe „mântuirea gătită de Dumnezeu” nu tu-

turor popoarelor, ci „înaintea feţei tuturor po-poarelor”, „în faţa tuturor popoarelor”, căci nu toţi oamenii îl vor primi ca Mântuitor, dar toate popoarele vor şti de această mântuire, fiindcă ea se va arăta în faţa tuturor. În sensul acesta, Hristos va fi „lumină spre descoperirea nea-murilor”, pentru că toate se vor face mai cunos-cute unele altora, datorită unirii faţă de Hristos. (Pr. Prof. DUMITRU STĂNILOAE, Chipul evan-ghelic al lui Iisus Hristos, Sibiu, 1991, pp. 21 – 22).

Mântuitorul nu spune despre Sine că este „lumină”, ci mai mult, «Lumina lumii întregi». E lumina care luminează totul. E izvorul lu-minilor parţiale. Fiecare om reprezintă o oare-

care lumină în lu-me, dar Hristos e Lumina care lu-minează sau, altfel spus, sensul întreg al lumii, cu toate sensurile parţiale

pe care le cuprinde. Deoarece vine

din Israel, „lumina spre descoperirea neamurilor” se face

pentru acest popor „slavă”. Religia lui Israel este scoasă din condiţia de re-ligie printre altele şi Iahve din condi-ţia de Dumnezeu printre alţii, cu care

era mereu pus în competiţie. Domnul Iisus Hristos urma să-i înveţe pe oameni religia unică, cea valabilă pentru toţi, absolută, pentru că Dumnezeu este absolut, unul singur, pentru toată lumea. De aceea spune Hristos: „Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8, 12). Aşadar lumina despre care vorbeşte Domnul Hristos nu are un sens cosmologic, aşa cum citim în Cartea Facerii, în capitolul I, ci are un sens hristologic şi soteriologic. Hristos este „Lumina lumii” şi „Viaţa lumii”.

În concluzie, vecernia este rugăciunea de seară a comunității, adunată în jurul preotului, prin care se mijlocește prezența lui Hristos – Lumina lumii, în viața credincioșilor Săi.


Programul slujbelor din Postul Mare de la Biserica ortodoxă „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

În fiecare zi de luni până vineri: De la ora 8 Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite; de la ora 18 Pavecernița Mare; Taina

Sfântului Maslu, vineri după Sfânta Liturghie. Sâmbăta:

De la ora 8 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur; Părăstas pentru pomenirea morților, după Sfânta Liturghie; de la ora 18 Vecernia Mare.

Duminica: De la ora 10 Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare; de la ora 18 Pavecernița Mică, urmată de

Cateheză.

În Duminicile Postului Mare vor predica: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan CHIRILĂ (31 martie 2013); Pr. Conf. Univ. Dr. Ştefan ILOAIE (7 aprilie 2013);

Pr. Prof. Univ. Dr. Valer BEL (14 aprilie 2013); Pr. Lector Univ. Dr. Cristian SONEA (21 aprilie 2013);

Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru MORARU (28 aprilie 2013). În Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, la Denia celor 12 Evanghelii va sluji și va predica

PS VASILE Someșanul, episcop-vicar.

Mitropolia o înfiinţase Sfântul Ştefan cel Mare. Academicianul Ioan-Aurel Pop menţionează că la 1498, un om de mare încredere a lui Ştefan cel Mare, vistiernicul Isac, se îngrijea de ferecătura unui Tetraevangheliar, realizat înainte de 1488, pentru «Arhiepiscopul nostru Daniil» de Feleac. Toate indiciile arată că Mitropolia Feleacului a fost creată şi a funcţionat în primele sale decenii sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei de la Sucea-va şi sub înaltul patronaj al lui Ştefan cel Mare. Se împlinesc de atunci 525 de ani. Mitropolitul Bartolomeu se mută la Domnul pe 31 ian. 2011.

Şi tot într-o zi de Buna Vestire, pe 25 martie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mă va instala pe mine ca şi „Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului”, care devine în 2012 „Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”.

La Buna Vestire, ne spune Părintele Stăniloae că Însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a unit la maxi-mum cu umanitatea sau a venit în maximă apropiere de noi. Acum El nu mai rămâne ca persoană în alt plan decât persoanele umane... Acum persoana divină a Fiului lui Dumnezeu sau a Cuvântului intră în planul experienţei co-mune a celor ce cred în El.

Când avem în vedere viaţa celor ce petrec în Domnul atunci aflăm că acestora Domnul le vine totdeauna într-ajutor, le împlineşte orice lipsă, este pentru ei totul şi nici nu rabdă măcar să-şi întoarcă privirea sau dorul în altă parte decât spre bunătatea Lui.

Iată de ce e importantă Buna Vestire pentru întreaga omenire. Ne spune sinaxarul sărbătorii

că Iubitorul de oameni şi Milostivul Dum-nezeu, care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un părinte plin de dra-goste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile dia-volului. Dumnezeu se face Om ca pe om să-l îndumnezeiască. Una dintre cântările canonu-lui şi zice: Cel ce este din veci din Tatăl, din Maică arătându-se sub vremi lumii, Cuvântul cel mai presus de fiinţă, chipul robului pri-meşte şi se face trup, nedespărţindu-se de Dumnezeire, şi pe Adam îl zideşte din nou în pântecele celeia ce L-a zămislit pe El fără de sămânţă.

Sau, dintr-o altă cântare a canonului reiese limpede că întrupându-se Hristos îi dă posibi-litatea omului să devină dumnezeu prin har: Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului se face, ca părtaş fiind la ceea ce este mai rău să mă împăr-tăşească pe mine din ceea ce este mai bun. Amăgit a fost odinioară Adam şi dorind să fie Dumnezeu, nu a fost. Iar Dumnezeu se face om, ca pe Adam să-l facă Dumnezeu.

Aşa că, în mod firesc, astăzi fiind începutul mântuirii noastre, suntem îndemnaţi la bucu-rie: să se veselească făptura şi să salte firea, că arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei şi-i aduce veste de bucurie, împotriva întristării.


† ANDREI

Theophania 1 2013

Documents

Transcript of Theophania 1 2013