THE PROMISE OF A COSMIC WEDDING NUNTĂ ÎN CER, M 05 94.pdf · Ileana fiind însoitoarea Cerului....

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

685

Section: Literature

THE PROMISE OF A COSMIC WEDDING – NUNTĂ ÎN CER, MIRCEA ELIADE

Carmen Ioana Popa PhD Student, ”1 Decembrie 1918” University of Alba-Iulia

Abstract:In this study, we present the breaking of the pair in the tellurian plane as described in

the novel Nuntă în cer by Mircea Eliade. The novel appeared in 1938 and it stands on the portrait

of the protagonist in two moments of her life: youth and maturity. In the novel, we come across the confessions of the two men who existed in the life of Ileana-Lena. Love must transcend to

recover purity through a cosmic wedding, which has no tellurian fulfillment. We encounter a

permanent incompatibility of the time between the pairs in the pages of the novel, which will make

us enter on a realm of uncertainty as well on the realm of thanatos through the woman `s death. There is a desire to recover the primordial unity, retrieving the self through the other, an entrace

in the sacred. The erotic games begin with a dance that dampens their senses and everything

becomes a manifestation of duality, and we can discuss about animus/anima problem. The entire novel is under the sign of Mircea Eliade's theory of coincidentia oppositorum.

Keywords: child, wedding, break, search, dance

Ratarea perechii conduce la destrămarea ființei care era unită cu jumătatea ei.

Separarea aduce suferință și nostalgie, iar în unele cazuri o decădere a propriei ființe.

Lipsa jumătății distruge echilibrul acestei lumi. Această ratare devine un naufragiu al

propriei ființe și o căutare permanentă a sinelui. Androginul este ființa perfectă care a

existat la începuturi și despre care se crede că se va forma din nou, la sfârșit. Starea

privilegiată pe care o are această ființă devine scopul omului care își dorește să se

regăsească pe sine prin celălalt.

În cadrul romanului ne confruntăm cu problema animus/anima. Potrivit concepției

lui Jung, anima este de natură feminină în inconștientul bărbatului, iar „animus (...)

reprezintă indicele masculin al inconștientului femeii. Astfel spus, anima este componenta

feminină a psyché-ului bărbătesc, iar animus este componenta masculină a psyché-ului

feminin (JUNM, 125, 446). În funcție de perioadele istorice, sufletul, acest arhetip al

femininului, este mai mult sau mai puțin activ.ŗ1

Titlul romanului este unul foarte sugestiv pentru cele două perechi pe care le

întâlnim în paginile cărții. Din titlu deducem, deja, faptul că iubirea perfectă nu are

îndeplinire în plan teluric, ci trebuie să transceadă, pentru a cunoaște adevărata unire a

contrariilor și a sufletelor, într-un plan ceresc, unde nunta devine una transcendentală, la

acest eveniment participând întregul Cosmos. O astfel de iubire nu-și poate avea

împlinirea într-o lume efemeră și superficială, iar ruperea perechii în plan teluric poate

conduce la o reînnodare în plan cosmic. În paginile romanului remarcăm modul în care se

dorește refacerea figurii arhetipale a androginului și felul în care acest androgin nu are

împlinătate în plan terestru, perfecțiunea lui atingându-se doar în plan celest. Evadarea din

timpul concret evidențiază dorința de refacere a echilibrului primordial, perfecțiunea

începutului, împlinirea ființei prin contopire. Iubirea totală este un miracol în viața

personajelor care se luptă într-un labirint care îi conduce spre regăsirea propriului sine,

1Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Iași, Editura Polirom, 2009, p. 879.



686

Section: Literature

femeia fiind umbra unei zeițe absolute. Ileana poate fi asemănată cu zeița Pământului,

astfel că putem vorbi de o nuntă între Pământ și Cer în perechea Ileana-Mavrodin, însă

iubirea lor nu are rod. Cerul, Mavrodin, are rolul de călăuzitor al Ilenei spre moarte,

Ileana fiind însoțitoarea Cerului. În nunta cosmică dintre Pământ și Cer vorbim despre

fecunditate, lucru care nu se întâmplă în cazul niciunei perechi din roman.

Romanul prezintă iubirea a doi bărbați pentru aceeași femeie: Ileana-Mavrodin și

Lena-Hasnaș. Cei doi bărbați se întâlnesc la vânătoare și își povestesc unul altuia iubirea

lor pentru o femeie despre care ei nu mai știu absolut nimic. Ea devine o nălucă în viața

lor, care a dispărut lăsând în urma sa amintirea unei iubiri totale. Însă cei doi nu realizează

că vorbesc despre aceeași femeie, poveștile lor de dragoste având loc la un interval de 8

ani. Putem vorbi de un anumit tragism al celor două povești, o rupere a perechii pentru o

continuare în transcendență. Confesiunile au loc într-un sanctuar, o pădure cu brazi. Acest

lăcaș devine locul în care se oficiază iubirea pentru femeia care le-a marcat viață. „Pentru

psihanalistul modern, pădurea simbolizează inconștientul datorită întunecimii și a

înrădăcinării sale adânci. Spaimele iscate de pădure, asemeni spaimelor pline de panică, s-

ar datora, după opinia lui Jung, fricii în fața revelațiilor inconștientului.ŗ2

Mărturisirile celor doi au loc noaptea, moment al meditației, în care inconștientul

iese la suprafață, așteptând lumina zilei de mâine. Noaptea poate fi considerată în acest

caz apăsătoare, fiind o reflexie a tragismului perechii, iar lumina zile sugerează un nou

început, când totul pare mai ușor, iar durerea nu apasă pe umerii bărbaților precum

noaptea o face. Aceste confesiuni au darul de a purifica sufletele celor doi, iubirea

devenind o dovadă a spiritului îndrăgostit care a fost chinuit și care încă suferă. Ambele

povești se învârt în jurul rodului iubirii, pe care unul în dorește și celălalt îl respinge.

Putem remarca o anumită incompatibilitatea a timpurilor din perechi: Ileana și Mavrodin -

ea ajunsă la stadiul maturității în care își dorește un rod al iubirii, iar Mavrodin neavând

maturitatea necesară de a accepta o altă ființă între ei, în afara propriilor sale creații -

cărțile; Lena și Hasnaș, el ajungând la maturitatea necesară în care simte nevoia de un rod

al ființei iubite, ea, mai tânără neacceptând ideea de a avea un copil atât de repede.

Dorința femeii nu îi poate modela pe niciunul dintre bărbați, ei nu au capacitatea de a o

înțelege și a o iubi așa cum este. Apare incapacitatea comunicării în ambele cupluri, care

duce la destrămarea perechii. Povestea romanului intră pe tărâmul thanatic, iubirea nefiind

de ajuns într-o astfel de lume.

Copilul este puntea de legătură care asigură nemurirea cuplului. Prin intermediul

acestui rod ei devin un singur trup. „Dar cum devin ei un singur trup? După cum ai lua

aurul cel mai curat și l-ai amesteca cu alt aur, tot așa se întâmplă și aici: topiți unul într-

altul de plăcere, femeia primește în ea sămânța bărbatului, o crește și o hrănește și, după

ce și-a îndeplinit partea ei, o dăruiește bărbatului. Copilul este o punte între bărbat și

femeie, astfel că toți trei: bărbat, femeie și copil devin un singur trup, copilul unindu-i din

ambele părți. După cum două orașe despărțite printr-un râu, devin unul singur dacă le

leagă un pod, și-n cazul de față, ba încă mai mult, căci aici puntea ce-i unește este de

aceeași esență cu ei. Precum capul și trupul formează un singur trup, separate de gât, deși

nu atât de separate, cât unite, căci gâtul este intermediul celor două... De aceea, cu drept

cuvânt, se precizează că vor deveni «un singur trup», uniți fiind de trupul copilului. Dar

oare, atunci când nu există copii, cei doi rămân despărțiți? Nu, căci împreunarea sexuală îi

unește: ea amestecă trupurile și le confundă. Ca atunci când amesteci mirodenii în

untdelemn, tot așa și în cazul de față.ŗ3

2Ibidem, p. 685. 3Georges Habra, Iubire și senzualitate, traducere Dora Mezdrea, București, Editura Anastasia, 1994, p. 82.



687

Section: Literature

Bărbatul și femeia se unesc și se contopesc, se regăsesc și se reîntregesc, formând

o singură ființă completă. „Prima idee este că bărbatul și femeia sunt două jumătăți ale

aceleiași ființe. Pentru a demonstra aceasta, Sfântul Ioan Hrisostom se sprijină pe

următoarele considerente:

1. Pe felul în care a fost creată femeia: ««Domnul a luat una dintre coastele lui și a

făcut femeia» (Gen. 2, 21). Minunate sunt cuvintele acestea și covârșitoare pentru mintea

noastră! Căci toate câte sunt făcute de Dumnezeu sunt așa. Nu mai puțin minunată e

facerea bărbatului din pământ. Și ia aminte, câtă bunăvoință în Scrierea dumnezeiască, ce

cuvinte folosește, ca să fie pe înțelesul nostru!». Facerea aceasta este misterioasă în ea

însăși. Dar este și întrucât reprezintă o «taină» (...): ««Pentru că noi suntem mădulare din

trupul Său, din carnea Lui și din oasele Lui» (Efes. 5, 30). Tot așa cum Eva a fost făcută

din coasta lui Adam, și noi suntem din coasta lui Hristos. Căci atunci când Hristos a fost

înălțat pe cruce, bătut în cuie și a murit, unul dintre soldați I-a împuns coasta, din care a

ieșit sânge și apă: din acest sânge și din această apă a fost constituită Biserica; spre

mărturie El Însuși spune că: «Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să

intre în Împărăția lui Dumnezeu» (In. 3, 5). (...)».

2. Pe faptul că nici unul dintre cei doi nu poate zămisli fără celălalt. Pentru a ilustra

această afirmație, Sfântul se referă eliptic la Iacob (cu siguranță la cuvintele pe care i le-a

spus Rașelei care voia de la el un fiu: «Sunt eu în locul lui Dumnezeu Care te-a lipsit de

rodul pântecului?» - Gen. 30, 2) și la «Maria, mama lui Hristos» (fără îndoială la: «Cum

se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?» - Lc. 1, 34), dar și la cuvintele:

«Bărbat și femeie i-a făcut», care vin imediat după: «l-a făcut» (Gen. 1, 27).

3. Alcătuirea însăși a trupului, pare Sfântul a spune, vădește că sunt două jumătăți.

4. În sfârșit, distribuția unul față de celălalt a rolurilor de «cap» și «trup» între

bărbat și, rspectiv, femeie.ŗ4

În prima parte a romanului apare povestea de dragoste a perechii Ileana-Mavrodin.

Femeia este surprinsă, aici, în stadiul de maturitate, în momentul în care iubirea nu-i este

necunoscută, chiar suferind din pricina ei. Întâlnirea dintre ea și Mavrodin este pusă sub

semnul unei vrăji, femeia fiind parcă ruptă dintr-o altă lume, care nu se coboară în

efemeritatea lucrurilor care se petrec în jurul ei. Însuși Mavrodin descrie iubirea ca fiind

ceva în mâna căruia te abandonezi care te face să uiți de propria persoană pentru a

întâmpina o iubire totală: „Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua în care am început

să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu

l-am înțeles și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil,

întâmplărilor. Te trezești că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile

acestei transformări.ŗ5 Iubirea devine un vis, în interiorul căreia se pierde orice urmă de

luciditate și identitate, contopirea fiind ceea ce descrie o dragoste totală. Iubirea

descompune ființa pentru a se impregna cu ființa iubită. Ființele se descompun pentru a se

reuni într-o singură făptură, cu o singură identitate, având pecetluit în inimă doar

dragoste. Iubirea dintre cei doi este o reintrare în centru, o refacere a unității primordiale,

devenind un androgin terestru care are nevoie de sacralizare prin nunta din cer. Această

nuntă devine ascensiunea spre androginul perfect care se va reuni pentru a dărui

plenitudine și echilibru. Din punct de vedere spiritual, cei doi vor transcede spre o nuntă

divină, în care unirea este una desăvârșită. Prin această pereche remarcăm o reflexie a

sacrului, pe care, în cele din urmă, îl ratează, ieșind din centru. Mavrodin, prin natura sa

de artist, conștientizează intrarea pe un tărâm al unității primordiale, intrând fără să

4Ibidem, pp. 82-84. 5 Mircea Eliade, Nuntă în cer, prefață de Dan C. Mihăilescu, fișă bibliografică și referințe critice de Lucian Pricop, București, Editura Cartex 2000, 2013, p. 30.



688

Section: Literature

observe, și pe un tărâm al morții. Moartea este cea care le-ar fi putut aduce nunta din cer,

o eternizare a androginului perfect. Prin îmbrățisările lor, ei reunesc androginul separat al

lui Platon. Dezbinarea survine în momentul trezirii, când Mavrodin simte nevoia de a crea

din nou. Această creație se realizează în concret, nedorind copilul care le putea asigura

nemurirea. Îmbrățisările erau o modalitatea de a intra în contact cu absolutul, de a se

sacraliza, dar ruptura care se instaurează încet, îl va face să rateze centrul și regăsirea

propriului sine prin perechea sa din plan terestru și celest. Timpul relației dintre cei doi a

fost unul de ordin sacru fiind un veșnic reînceput prin îmbrățișările în care se contopeau.

Această pereche readuce în prezent androginul existent într-un timp mitic, recreând un

ritual de inițiere în misterele lui Eros. Intrarea în centru este o intrare în illo tempore, loc

în care ascensiunea este posibilă. În acest stadiu, Mavrodin are revelația Cosmosului,

contopirea lor fiind o deschidere spre illud tempus, intrare pe care o ratează. În cazul celor

doi putem vorbi de coincidentia oppositorum, masculinul cu femininul îmbinându-se în

perfecțiune ca o singură ființă.

Întâlnirea dintre ei are loc la o petrecere, moment în care el o analizează, îi

observă silueta subțire, însă parcă o presimțire îl face să gândească faptul că: „Undeva,

prin apropiere, în țară, în străinătate, trebuie să existe un soț, un bărbat pereche. Nu știu de

ce, mi se părea făcută pentru tovărășie. Straniu...ŗ6 Acest straniu simțământ este trecutul

femei de care bărbatul nu știe, și poate ceva din felul ei de a fi îl face să simtă prezența

unei umbre în spatele ochilor ei. Tristețea, melancolia femeii sunt insuflate de această

poveste de dragoste care o urmărea din umbră. Dansul lor pare un dans al astrelor, o ieșire

din timp și spațiu, în care trupul nu mai este material, ci se topește pentru a-l cuprinde pe

celălalt. În dansul lor imaterialitatea se face simțită, chiar Mavrodin meditând asupra

acestui lucru: „Aș fi vrut, poate, să mă scutur, să mă smulg din beatitudinea aceea

indiscretă, căci eram tot timpul conștient că mă aflam în mijlocul unor oameni streini, cu

ochii lor poate mă măsoară cu mirare și ironie, dar îmi era peste putință să las mâna

Ilienei. Nici măcar nu o strângeam: o păstram, pur și simplu, înghițită în palma mea...ŗ7

Această „înghițireŗ a mâinii sugerează o prelungire a femeii în corpul bărbatului, o

legătură androginică care se va curma în cele din urmă. Dansul îi amețește, îi face să uite

de ceilalți și să formeze o pereche, iar povestea lor de dragoste este o încercare de regăsire

a vrăjii acelui prim contact în vârtejul dansului, o permanentă încercare de reintrare în

Centru. Dansul devine un limbaj al iubiri, pe care cei doi încearcă să-l regăsească,

deoarece „acolo unde cuvintele nu mai sunt de ajuns apare dansul.ŗ8 Frenezia dansului

absoarbe timpul, aruncând o vraja asupra perechii, contopirea trupului și a sufletului, iar

veșnicia momentului se impregneză în identitatea lor. Eliberarea acestei veșnicii este ceea

ce va căuta Mavrodin mai departe în dragostea și relația lui cu Ileana. Ochii fetei fiind

călăuzitori pentru că: „ochii Ilenei nu mă mai lăsau să mă pierdŗ9. Ileana pare ruptă dintr-

o altă lume, pare eternă, iar parfumul ei devine o încântare pentru simțurile bărbatului, iar

puritatea din seara întâlnirii lor este ceea ce îl atrage pe bărbat. Această puritate bărbatul o

caută pe tot parcursul relației lor. Această permanentă căutare devine o pierdere a ceea ce

ar trebuie să fie, o continuă tânjeală după ceva trecut, fapt ce nu-i permite bărbatului să o

descopere pe Ileana și în alt mod. Pe parcursul relației, bărbatul observă îngândurarea

femeii și tăcerea ei, o absență bruscă devine o evadare în trecut. Această dualitate și

bruscă absență, Mavrodin o observă și se frământă. Însă sărutul, această pecetluirea a

legământului între îndrăgostiți, aduce pierderea lucidității și a identității pentru că

6Ibidem, p. 34. 7Ibidem, p. 39. 8 Jean Chevalier, op. cit., p. 325. 9 Mircea Eliade, op. cit., p. 40.



689

Section: Literature

Mavrodin i-a „cuprins capul cu mâinile și i-am sărutat buzele. Am simțit cum se pierde,

caldă, în brațele mele...ŗ10

. Încă de la început, Mavrodin o recunoaște pe Ileana ca parte

din sine, jumătatea de care a fost dezbinat, și care i-ar putea aduce o stare de beatitudine

prin contopirea primordială.

Ileana îi mărturisește că „ea iubise, cândva: «o mare, unică dragoste»ŗ11

, iar acest

lucru îl urmărește pe Mavrodin. Această unică dragoste devine o umbră care întunecă

iubirea și speranța bărbatului. Unirea lor este una desăvârșită, iar iubirea femeii devine

pentru bărbat o împlinirea a ființei de care nu a avut parte și pe care poate nu o va mai

întâlni vreodată. „Mi-ar fi fost peste putință de închipuit, mai înainte de a o fi cunoscut și

iubit pe Ileana, că omul se poate uni atât de desăvârșit, că dragostea poate împlini într-atât

ființa. (...) am simțit-o, de astă dată, ca o împlinire îngerească a ființei mele...ŗ12

Plecarea

lui la niște prieteni este doar o certitudinea asupra faptului că ei nu pot sta separați,

distanța devine o durere, iar scurgerea timpului până la reîntâlnirea lor devine o eternitate.

Se evidențiază androginia în perechea celor doi, ei se contopesc, pierzându-și

identitatea și trupul pentru că: „parcă nu mai era îmbrățișarea contopirea cea din urmă,

când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respirația, mistuiți

amândoi de o singură - însângerată și nesățioasă - gură. De mai multe ori, am nădăjduit că

la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. (...) Ileana se născuse numai și

numai pentru mine. Am avut revelația adevăratului înțeles al strigătului: a mea - al

meu!ŗ13

Mavrodin construiește împreună cu Ileana un spațiu sacru, cei doi fiind răpiți din

concret și aruncați în illo tempore, în care contururile se pierd, având revelația Centrului,

loc în care Cerul și Pământul se întâlnesc. Labirintul în care pătrund are menirea de a fi o

inițiere în tainele Cosmosului, fiind un spațiu mitic și religios, doar cei inițiați au accesul

spre această plenitudine. Încercările prin care trece această pereche au menirea de a le

deschide poarta spre sacru, însă ratează nunta cosmică.

Această contopire aduce pierderea dorinței de a mai trăi într-o astfel de lume, iar

moartea devine o ultimă instanță a supraviețuirii lor într-un cu tot alt tărâm. Această

androginie a ființei se sugerează prin contopirea lor într-o îmbrățișare care pare să le

răpească luciditatea și spațialitatea. Această pierdere de sine devine o regăsire a perechii

primordiale, o eliberare a spiritului, o desăvârșire totală a ființei. Începuturile lumii se

regăsesc în trupul Ilenei, Mavrodin vorbind de oul cosmic care se găsește în străfundurile

ființei iubite. Ileana devine Centrul, izvorul vieții, Mavrodin putând avea absolutul prin

intermediul ei. Mavrodin meditează asupra condiției sale actuale, ar dori ca el și Ileana să

fie „pentru totdeauna împreună, legați într-un singur trup cosmicŗ14

, iar ruperea

îmbrățișări survine cu despicarea ființei androginice deoarece viața telurică este efemeră,

iar ruptura ființei este moartea identității formate și a omului. Dragostea în care a fost

atras bărbatul îi curmă dorința de a mai crea ceva din scrisul său. Dorința femeii de a avea

un copil nu-i este pe plac lui Mavrodin, el considerând iubirea lor prea supremă pentru a

putea rodi în această lume. El spune: „mi-e teamă că iubirea noastră s-ar putea adultera

dacă ar rodi aici, pe pământ, subliniai eu ultimele cuvinte. Ar deveni altceva; poate tot

atât de prețios, dar nu atât de pur, de desăvârșit.ŗ15

Acest fel de a vedea iubirea lor este

ceea ce aduce sfârșitul relației lor. Însă Mavrodin este cel care greșește pentru că un copil

ar reda puritate relației lor, lucru pe care bărbatul nu-l poate înțelege deoarece nu crede că

relația lor se poate consuma în această lume. În acest punct o putem considera pe Ileana o

10Ibidem, p. 47. 11Ibidem, pp. 52-53.

12Ibidem, p. 56. 13Ibidem, p. 58. 14Ibidem, p. 59. 15Ibidem, p. 69.



690

Section: Literature

zeiță a Pământului, care are capacitatea și dorința de a procrea, însă destinul îi este curmat

de Mavrodin care nu îi înțelege adevărata sa natură. Mavrodin se vede promis cerului,

tinde spre absolut, în timp ce Ileana se hrănește din dorința ei de a zămisli.

„Analizând mai atent personalitatea uamană (...) observăm că bărbatul evoluează

pe multe planuri abstracte, dar se îndepărtează de nucleul ființei sale, deci oarecum se

rătăcește, în structurile specifice ale experienței sale. Femeia, deși nu evoluează pe multe

planuri, rar se rătăcește; și structurile complicate ale Bărbatului au mai puțină relevanță

pentru ea decât intimitatea ființei. Bărbatul comunică prin structuri; Femeia, prin nucleu.

Astfel, ea este extrem de sensibilă și vulnerabilă, deoarece este mereu în contact cu

interiorul ființei sale. Bărbatul, care se poate îndepărta de nucleul sensibil, prin structurile

sale, este obiectiv, practic, dar într-o oarecare măsură [capabil să își reprime

sensibilitatea].ŗ16

Femeia are capacitatea să privească în profunzimea lucrurile, iar prin

gingășia ei este capabilă să trezească și să ofere iubire. În schimb, bărbatul este în

permanentă căutare a ceva, fără să înțeleagă ce anume, pierzând din vedere lucruri mult

mai important, iar menirea femeii în iubire este de a-i arăta calea spre interiorul ființei.

Ruptura care survine între ei este momentul în care Ileana renunță la rodul

pântecelor ei înainte de a-i da naștere, iar faptul că bărbatul pretinde că este neștiutor

întărește mult mai mult zidul care s-a interpus între ei. Dispariția femeii din viața lui este

ca o prăbușire a tărâmului unde își înălțase iubirea. Însăși femeia la un moment dat îi

mărturisește că doica din copilărie i-a prezis că această dragoste totală îi va duce sfârșitul

și că ar trebui să se ferească de ea. O astfel de dragoste în imensitatea ei pare a fi sortită să

nu dăinuie în această lume, locul ei fiind într-o altă lume, unde ființa unită să nu mai poată

fi despicată.

Mavrodin îi mărturisește lui Hasnaș că el încă o așteaptă și că tot timpul își

închipuie că ea la un moment dat se va întoarce, iar cartea pe care o scrie este felul lui de

a-i cere iertare femeii care i-a dăruit androginitatea primordială și pe care, el prin felul său

de a fi a reușit să distrugă ceva ce îl înălțase deasupra tuturor (titlul cărți este Nuntă în

cer). Putem vorbi, în acest caz, de metatextualitate, despre scrierea unui roman în roman,

după model gidian.

„O imagine extrem de simplificată a îmbrățișării lor poate fi vizualizată ca lumină

și profunzime. Lumina de la Bărbat, profunzimea de la Femeie. Îmbrățișarea lor este

intimă; dacă privim simbolul antic chinezesc, Yin și Yang, (...) observăm că lumina, Yang

reprezintă Bărbatul, iar partea întunecată, Yin, Femeia; dar în fiecare, există o părticică

din celălalt.ŗ17

O primă întâlnire dintre Lena și Hasnaș are loc în tren, pe când el avea 24 de ani și

ea 15. Bărbatul este impresionat de ochii ei, iar după această primă întâlnire Hasnaș uită

de ea până când după vreo 7-8 ani o zărește din nou în casa unei prietene. Și de această

dată, bărbatul remarcă puritatea ochilor ei: „Era foarte frumoasă, dar avea una dintre

frumusețile pe care le descoperi abia în urmă; ceea ce te izbea în chip deosebit în Lena era

distincția trăsăturilor sale, puritatea privirilor.ŗ18

Frumusețea ei și puritatea cu care este

învăluită toată ființa ei îl împresoară în vârtejul dansului. Și de această dată, dansul devine

un limbaj, o apropiere a perechii: „Țin minte foarte bine, un tango Always, care era la

modă atunci, prin 1924. Mi-am dat seama că dansa foarte corect, dar simțeam că

apropierea mea o turbura, o neliniștea. Asta mă măgulea.ŗ19

Însă dansul acestei perechi nu

16 William Henderson, Suflete pereche. Adevăratul sens al existenței, versiunea în limba română - Adriana Crăciun,

București, Editura RBA Media, 2011, p. 28. 17Ibidem, p. 29. 18Mircea Eliade, op. cit., p. 114. 19Ibidem, p. 115.



691

Section: Literature

îi vrăjește pe cei doi ca în cazul perechii Ileana-Mavrodin. Hasnaș nu poate vorbi de

dragoste din acest moment, el poate nu are capacitatea de a simți cum femeia se poate topi

și deveni parte din propriul său trup. El simte doar o anumită emoție în clipa atingeri care

nu se poate compara cu simțămintele lui Mavrodin. Prin condiția sa de art ist, Mavrodin,

avea capacitatea și simțurile mult mai dezvoltatea, putând să înțeleagă momentul

contopirii totale.

După această întâlnire, cei doi se reîntâlnesc din nou în tren (acest mijloc de

transport poate sugera o evadare din cotidian și o regăsire de sine într-un cu totul alt loc).

Revederea ei pe peronul din Veneția îl impresionează și mărturisește că: „M-a năpădit o

bucurie nespusă; parcă i-aș fi simțit lipsa în tot timpul pe care-l petrecusem singur. I-am

strâns mâna mai călduros decât ar fi fost îngăduit și ea m-a privit mirată.ŗ20

În acest oraș

el îi răpește puritatea, ea fiind incapabilă să reacționeze în vreun mod, singurele cuvinte

ale fetei fiind: „- Am impresia că s-a mai întâmplat o dată asta, șopti ea respirând anevoie,

și nu pot să-mi amintesc.ŗ21

Această impresie poate sugera o metempsihoză, o amintire

din viitor, iar faptul că Hasnaș nu o înțelege și o întrerupe vulgar arată felul cum dragostea

lor se va destrăma la un moment dat. Și de această dată apare plimbarea pe străzi în

mijlocul ierni, precum în povestea perechii Ileana-Mavrodin. Iarna este declinul vieții,

înghețarea simțurilor, în care doar focul mai poate dezgheța sufletul și trupul amorțit.

După o scurtă perioadă de timp cei doi se căsătoresc, căsătoria fiind o formă de unire a

îndrăgostiților. „În analiza lui Jung, căsătoria simbolizează, în cursul procesului de

individuație sau de integrare a personalității, împăcarea inconștientului, principiu feminin,

cu spiritul, principiu masculin.ŗ22

Dragostea lui pentru fata care îi aparținea creștea și îl

purifica în îmbrățișarea ei: „ceea ce aș putea numi înălțarea și purificarea mea,

desăvârșirea - cum spui dumneata - își avea obârșia și forța exclusiv în îmbrățișare, în

posesiune. Nu o puteam iubi altfel, așa cum am auzit că iubesc unii oameni: îngerește, cu

renunțări, cu jertfe... Dimpotrivă, cu cât o avea mai mult lângă mine, cu cât o simțeam

mai mult a mea, cu atât sufletul mi se topea într-o patimă pură, necunoscută până

atunci...ŗ23

Astfel de iubire și de patimă devine una carnală, iar faptul că simțea că ea va fi

a lui pentru totdeauna îl ispitea, iar faptul că el se hrănea din durerea sufletească pe care i-

o provoca fetei sugerează tragismul și ruperea înceată a acestei perechi.

Tăcerea ei, și în acest caz este una meditativă, o închidere în propriul suflet, o

protecție de răul exterioare, și câteodată o formă de a-și arăta suferința și a dojeni. Hasnaș

nu putea trăi nici cu ea nici fără ea. Lena era ceea ce își dorea de la o femeie, dar gândul

de a sta prea mult în preajma lui îl sufoca. Certurile lor, tăcerile ei pedepsitoare, se

terminau printr-o îmbrățișare, formă de contopire primordială. Iar Hasnaș îi mărturisește

lui Mavrodin faptul că: „îmi era necesară, indispensabilă. Întocmai ca aerul, ca apa, ca

lumina. (...) Nu puteam fără prezența ei și totuși, îndată ce mă aflam prea mult alături de

ea, simțeam o poftă năprasnică să mă liberez, să o chinui, să o insult.ŗ24

Această

permanentă plecare și reîntoarcere destramă încet relația și unirea lor. Regăsirea lor după

o izbucnire violentă devine o contopire și o recunoaștere a propriei lor iubiri. Însă ea

pentru el era aer, apă, lumină, dar prea mult aer sufocă, prea multă apă îneacă, prea multă

lumină rănește. Inconștient, el știe că Lena este mult mai mult decât ceea ce ar merita el,

iar formele lui de a răni sugerează capacitatea lui de a se hrăni din suferința fetei.

20Ibidem, p. 121.

21Ibidem, p. 123. 22 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit., p. 209. 23 Mircea Eliade, op. cit., p. 127. 24Ibidem, p. 134.



692

Section: Literature

Cunoașterea Lenei este pentru el un sfârșit deoarece nu se mai simte capabil să

trăiască fără ea, conștientizând faptul că nu s-ar putea despărți de ea decât prin moarte,

despărțirea în această lume ar fi o pierdere a propriului sine, un naufragiu în propriul

suflet. „(...) dacă ți-ai dat vreodată seama că, orice s-ar întâmpla nu te poți despărți de

ființa iubită, că ești legat de ea până la moarte, în sensul concret al cuvântului. Adică

numai eventuala ei moarte îți mai poate reda libertatea. Altminteri, cât trăiește ea, fie că

ești sau nu ești îndrăgostit, fie că vrea sau nu mai vrea iubita, te simți al ei, legat de ea,

ursit ei...ŗ25

Moartea ei ar fi singura soluție prin care el s-ar simți eliberat de povara

acestei iubiri, pe care nu a știut să o aprecieze la momentul potrivit și pe care o va

pângări. Schimbările care se petreceau cu Lena, el le remarcă prea târziu și

conștientizează faptul că în mare parte a contribuit la acest lucru. Faptul că își dorește un

rod al iubirii lor, ascunde dorința lui secretă de a renaște, pentru că el avea „setea obscură

de a te naște din nouŗ26

. Pierderea inelului cu smarald pe care Hasnaș îl dăruiește Lenei

înainte de nuntă sugerează o primă ruptură pe care bărbatul nu o înțelege, însă femeia prin

meditația și sensibilitatea ei o înțelege. Acel inel redă un legământ care o dată pierdut nu

mai poate fi regăsit. Perfecțiunea formei inelului redă întreg cosmosul pe un singur deget,

un contact cu primordialul, un centru al ființei, un legământ al iubirii care în momentul

pierderii aduce ruptura inevitabilă.

Respingerea ideii de a avea un copil, în acel moment pare, pentru bărbat, un sfârșit

al propriei ființe. Evadarea bărbatului din relația lor în noaptea în care pleacă cu amicii în

oraș și vizitarea unor „cocoteŗ, iar faptul că dragostea lor se pângărește o face pe Lena să

plece, să abandoneze relația și pe bărbatul iubit. Degradarea lui din acea noapte o pune pe

seama femeii, nefiind capabil să-și asume vina. Toate aceste lucruri conduc la divorțul și

ruperea perechii, iar faptul că Lena dispare cu desăvârșire din viața lui îl face pe Hasnaș

să conștientizeze naufragiul propriei sale vieți: „De-abia după ce mi-am dat seama că

Lena nu-mi mai aparține, am înțeles că viața mea a ratat într-un lamentabil naufragiu.ŗ27

Însă el își continuă viața, se recăsătorește și are copii, dar această mare dragoste o poartă

în străfundurile sufletului său. Lena la ultima lor întâlnire îi mărturisește și faptul că

despărțirea lor survenise, de asemenea, și cu cererea lui de a avea un copil, lucru pe care

ea nu voia să-l facă la întâmplare, dorind ca măcar această etapă să depindă și de ea.

Cei doi bărbați se aseamănă, dar se și deosebesc. Mavrodin privea dragostea ca pe

ceva ceresc, care nu trebuie pângărit, în timp ce pentru Hasnaș totul ținea de carnal,

iubirea Lenei pentru el era indispensabilă. Mavrodin și Hasnaș prin mărturisirile lor au

capacitatea de a o cunoaște pe Ileana-Lena atât în perioada maturității ei, cât și în perioada

inocenței și a tinereții, însă fără a-și da seama de acest fapt. Cei doi simt că femeia nu mai

trăiește, iar acest lucru îl poate deduce și cititorul prin felul în care femeia îi mărturisește

lui Mavrodin că dragostea lor îi va aduce moartea. Hasnaș îi mărturisește lui Mavrodin că

o dragoste cu adevărat totală se întâlnește o singură dată în viață, iar ratarea ei devine o

rupere a propriei ființe: „Nu te întâlnești decât o singură dată cu un lucru mare, într-

adevăr mare.ŗ28

Ieșirea din timpul concret sugerează o intrare în Centru, în sacru, însă Ileana simte

chemarea pământului. Ambele perechi sunt supuse ratări, natura de artist a lui Mavrodin îl

supune dorinței de a atinge absolutul, în timp ce Hasnaș nu are capacitatea de a înțelege

natura femeii de lângă el. Totalitatea perechii este formată din animus și anima, perechile

ratând sacrul, fiind prinși într-un labirint interior.

25Ibidem, p. 136. 26Ibidem, p. 143. 27Ibidem, p. 151. 28Ibidem, p. 104.



693

Section: Literature

BIBLIOGRAPHY

CĂLINESCU, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent,

București, Editura Minerva, 1982

CHEVALIER, Jean, GHEERBRANT, Alain, Dicționar de simboluri. Mituri, vise,

obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Iași, Editura Polirom, 2009

DURAND, Gilbert, Structuri antropologice ale imaginarului. Introducere în

arhetipologia generală, traducere de Marcel Aderca, prefață și postfață de Radu Toma,

București, Editura Univers, 1977

ELIADE, Mircea, Mefistofel și androginul, traducere de Alexandra Cuniță, f. l.,

Editura Humanitas, 1995

ELIADE, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri și repere, traducere de

Maria Ivănescu și Cezar Ivănescu, București, Editura Univers Enciclopedic, 2008

ELIADE, Mircea, Nuntă în cer, prefață de Dan C. Mihăilescu, fișă bibliografică și

referințe critice de Lucian Pricop, București, Editura Cartex 2000, 2013

ELIADE, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, cu o Prefață de Georges Dumézil și

un cuvânt înainte al autorului, traducere de Mariana Noica, București, Editura Humanitas,

1992

HABRA, Georges, Iubire și senzualitate, traducere Dora Mezdrea, București,

Editura Anastasia, 1994

HENDERSON, William, Suflete pereche. Adevăratul sens al existenței, versiunea în

limba română - Adriana Crăciun, București, Editura RBA Media, 2011

LIBIS, Jean, Mitul androginului, Baia Mare, Editura Dacia, 2004

THE PROMISE OF A COSMIC WEDDING NUNTĂ ÎN CER, M 05 94.pdf · Ileana fiind însoitoarea Cerului....

Documents

Transcript of THE PROMISE OF A COSMIC WEDDING NUNTĂ ÎN CER, M 05 94.pdf · Ileana fiind însoitoarea Cerului....