1

TIBERIU CIOBANU

CERCETAREA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ DIN SECOLUL AL XIX-LEA

ŞI PRIMA JUMĂTATE A VEACULUI XX PRIVIND EPOCA MEDIEVALĂ ÎN BANAT. SINTEZĂ

Th e Romanian Historical Research from the 19th Century and the First Half of the 20th Century

about the Medieval Epoch in the Banat. Synthesis

2

Acest volum a apărut sub egida Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România

– fi liala Timiş –

Th is volume is published under the care of “Th e Heroes’ Cult” National Association from Romania – the Timis County branch

Coperta:Andreea Popa

după o idee a autorului

Cover:Andreea Popa

after the author’s idea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiCIOBANU, TIBERIU Cercetarea istorică românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a veacului XX privind epoca medievală în Banat: sinteză = Th e Romanian historical research from the 19th century and the fi rst half of the 20th century about the medieval epoch in the Banat: synthesis / Tiberiu Ciobanu. – Timişoara: Eurostampa, 2009. Bibliogr. ISBN 978-973-687-835-0

94(498.5)

Editura Eurostampa

Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26

Tel./fax: 0256-204816

E-mail: edituraeurostampa@gmail.com

www.eurostampa.ro

Printed in Romania

3

TIBERIU CIOBANU

CERCETAREA ISTORICÃ ROMÂNEASCÃ DIN SECOLUL AL XIX-LEA

ªI PRIMA JUMÃTATE A VEACULUI XX PRIVIND EPOCA MEDIEVALÃ

ÎN BANATSINTEZÃ

The Romanian Historical Research from the 19th Century

and the First Half of the 20th Century about the Medieval Epoch

in the BanatSynthesis

TIMIªOARA 2009

4

Traducerea în limba engleză: prof. MARIUS STOICEVICI

Translated by MARIUS STOICEVICI

5

,,Unde nu est e viaţă spirituală, nu e istorie.”

“Where there is no spiritual life, there is no history.”

VASILE PÂRVAN

6

Dedic această carte colaboratoarei mele de nădejde

DANIELA EREMI şi familiei sale

To my trustworthy collaborator

DANIELA EREMI and her family

7

PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă, Cercetarea istorică românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a veacului XX privind epoca medievală în Banat, de Tiberiu Ciobanu este o sinteză a tezei sale de doctorat, susţinută în anul 2008. În acelaşi an, din întinsa lui teză de doctorat, el a publicat lucrările Banatul medieval în viziunea istorică a lui Patriciu Drăgălina; Mono-grafi sm bănăţean (Istoria medievală a Banatului refl ectată în monografi ile alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea şi Istorio-grafi a românească de la începutul secolului al XIX-lea până la Marea Unire privitoare la Evul Mediu bănăţean. Cărţile acestea au apărut la Editura Eurostampa din Timişoara. În fi şa bibliografi că a autorului, anexată la această lucrare, se consemnează că el are, acum, în pregătire şi Istoriografi a românească din perioada 1918-1948 referitoare la Evul Mediu bănăţean, care, la fel, este o secvenţă amplă a tezei sale de doctorat.

O logică justifi care a publicării acestei sinteze aş vedea-o în concretizarea năzuinţei autorului de a-şi face cunoscute, în ansamblu, rezultatele cercetărilor sale istoriografi ce, întreprinse în ultimii ani, prezentându-le succint, într-un rezumat consistent, accesibil unui cerc larg de cititori preocupaţi de trecutul cultu-ral al Banatului. Astfel, păstrându-se o bună parte a «armăturii

8

ştiinţifi ce», a tezei de doctorat, bogatul conţinut al acesteia este prezentat rezumativ, atât cât este necesar pentru a se reţine imaginea complexă, consistentă a istoriografi ei româneşti, din perioada 1800-1950, referitoare la Evul Mediu bănăţean. Iar, pentru că istoriografi a respectivă are în vedere cele mai importante realităţi istorice ale Banatului medieval, sinteza realizată de istoricul Tiberiu Ciobanu evidenţiază şi aspecte esenţiale ale trecutului acestei vetre fundamentale a neamului românesc.

Lucrarea cuprinde patru capitole, constituite potrivit deru-lării etapelor cercetărilor istoriografi ce:

a) în prima jumătate a secolului al XIX-lea (Nicolae Stoica de Haţeg, Damaschin Bojincă şi August Treboniu Laurian); b) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Vasile Maniu, Nicolae Tincu-Velia şi Vincenţiu Babeş); c) de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la Marea Unire (Patriciu Drăgălina şi George Popoviciu); d) în perioada 1918-1948 (Iuliu Vuia, Ioachim Miloia, Traian Birăiescu, Traian Simu, Gheorghe Cotoşman, Silviu Dragomir, Cornel Grofşorean, Victor Motogna, Ştefan Manciulea, Traian Popa şi Ion Stoia-Udrea). Acestora li se adaugă o secvenţă dedicată istoriei Banatului medieval refl ectată în monografi i apărute în prima jumătate a secolului XX (Monografi a oraşului Caransebeş de Andrei Ghidiu şi Iosif Bălan, Caransebeş, 1909; Istoricul cetăţii Timişoara. Perla Banatului de Iosif Knezy, Timişoara, 1921; Micul Cicerone pentru oraşul Timişoara de Virgil Molin, Timişoara, 1921; Istoria Timişoarei de Emanuil Ungurianu, Timişoara, 1925; Monografia Banatului, vol. I, Situaţia geografi că. Locuitorii. Comunele de Ioan Lotreanu, Timişoara, 1935; Ghidul Banatului de Emil Grădinaru şi Ion Stoia-Udrea, Timişoara, 1936; Timişoara. Monografi e istorică de dr. Nicolae

9

Ilieşiu, Timişoara, 1943). Întrucât Tiberiu Ciobanu a publicat o lucrare axată exclusiv pe evidenţierea unor realităţi ale istoriei medievale bănăţene, cuprinse în monografi ile amintite, acum, el n-a mai revenit asupra aspectelor respective.

Lucrarea se încheie cu o succintă, dar concludentă, concluzie a autorului, care începe cu o remarcă emblematică privind întregul demers istoriografi c avut în vedere în această carte: „De la Nicolae Stoica de Haţeg şi Damaschin Bojincă până la Silviu Dragomir, Victor Motogna şi Ştefan Manciulea nu este doar o distanţă cronologică de circa un secol şi jumătate, ci şi un lung drum ascendent al unei culturi istoriografi ce pe făgaşul său îndreptat spre modernitate. S-a văzut cum receptarea şi interpretarea Evului Mediu prin ochii cărturarilor secolelor XIX şi, parţial, XX pot fi un adevărat barometru al evoluţiei concepţiei şi metodei istorice”. Acest adevăr poate fi sesizat, în întreaga lui complexitate, în primul rând de către specialişti, de cercetătorii istorici. Dar, o largă categorie de cititori – cei cu o altă formaţie intelectuală – pot desprinde, cu uşurinţă, din această lucrare, o seamă de învăţăminte întremătoare spiritual, cum ar fi , bunăoară, aceea că, întotdeauna, prin cultura istorică se relevă una din aspiraţiile primordiale ale omului: înţelegerea locului său demn, în timp, în societate, în cosmos.

În privinţa temeinicei documentări, pe care se bazează elaborarea acestei sinteze a istoriei istoriografi ei româneşti referitoare la Banatul medieval, deosebit de concludentă este lunga listă cu bibliografi a selectivă, de la sfârşitul lucrării. Aceasta poate constitui, totodată, şi un util instrument de lucru pentru banatologi.

Prin publicarea în ediţie bilingvă, româno-engleză, sinteza realizată de Tiberiu Ciobanu se înscrie în cadrul orientării din istoriografi a românească actuală, anume aceea de a se mani-

10

festa în limbi de circulaţie internaţională. (O orientare bună, de altfel, atunci când nu este exagerată, publicându-se lucrările despre istoria românilor, numai în versiuni ale limbilor străine, adresându-se, parcă, în felul acesta, doar cercetătorilor de pe alte meridiane).

AUREL TURCUŞ

11

PREFACE

A Romanian Historical Research from the 19th Century and the First Half of the 20th Century about the Medieval Epoch in the Banat by Tiberiu Ciobanu is a synthesis of his Ph.D dissertation presented in 2008. In the same year, from this voluminous work, he published The Medieval Banat in Patriciu Drăgălina’s Historical Vision; Monographism Banatian (The Medieval History of Banat Refl ected in the Monographies Created in the Second Half of the 19th Century and the First Half of the 20th Century) and The Romanian Historiography from the beginning of the 19th Century to the Great Union about the Medieval Banat, at Eurostampa Publishing House Timisoara. The author’s bibliographical notes inform us that he is working on The Romanian Historiography between 1918-1948 about the Medieval Banat, which is also an ample section of that dissertation.

I fi nd a logical justifi cation for publishing this synthesis in the author’s aim to make public the results of his latest historical research in a concise, consistent summary, accessible to a large circle of readers interested in the cultural past of the Banat. Thus, by maintaining a good part of the ‘scientifi c armor’ of the Ph.D dissertation, its rich content is presented in short but suffi cient to build up a complex and consistent picture of the Romanian historiography between 1800-1950

12

about the medieval Banat. Since that historiography has the most important historical realities of the medieval Banat in view, Tiberiu Ciobanu’s synthesis also highlights the essential aspects of the past of this fundamental area of the Romanian people.

The book contains four chapters, arranged according to the chronology of the research stages:

a) the fi rst half of the 19th century (Nicolae Stoica of Haţeg, Damaschin Bojincă and August Treboniu Laurian); b) the second half of the 19th century (Vasile Maniu, Nicolae Tincu-Velia and Vincenţiu Babeş); c) from the end of the 19th century to the Great Union (Patriciu Drăgălina and George Popoviciu); d) from 1918 to 1948 (Iuliu Vuia, Ioachim Miloia, Traian Birăiescu, Traian Simu, Gheorghe Cotoşman, Silviu Dragomir, Cornel Grofşorean, Victor Motogna, Ştefan Manciulea, Traian Popa and Ion Stoia-Udrea).

In addition to these, there is a section dedicated to the history of the Banat refl ected in the monographs published at the beginning of the 20th century (Monografi a oraşului Caransebeş by Andrei Ghidiu and Iosif Bălan, Caransebeş, 1909; Istoricul cetăţii Timişoara. Perla Banatului by Iosif Knezy, Timişoara, 1921; Micul Cicerone pentru oraşul Timişoara by Virgil Molin, Timişoara, 1921; Istoria Timişoarei by Emanuil Ungurianu, Timişoara, 1925; Monografi a Banatului, vol. I, Situaţia geografi că. Locuitorii. Comunele by Ioan Lotreanu, Timişoara, 1935; Ghidul Banatului by Emil Grădinaru and Ion Stoia-Udrea, Timişoara, 1936; Timişoara. Monografi e istorică by dr. Nicolae Ilieşiu, Timişoara, 1943). As Tiberiu Ciobanu has already published a work dealing greatly with the realities of the medieval Banatian history contained in these monographs, he does not revert to them in this volume.

13

The book ends with the author’s concise but conclusive opinion according to which “from Nicolae Stoica of Haţeg and Damaschin Bojincă to Silviu Dragomir, Victor Motogna and Ştefan Manciulea there is not only a distance of nearly one and a half century but also an ascending long way of a historigraphical culture set on its track towards modernity. It was obvious how the perception and interpretation of the Middle Ages with the eye of the scholars from the 19th and partially the 20th centuries could be a barometer of the evolution of the historical conception and method.” The truth of this assertion can be grasped in all its complexity by the specialists, the historical researchers. But a large category of readers – of different education – can easily learn a sum of spiritual reinforcing lessons such as that through historical culture one of man’s primordial aspiration is revealed: to understand his dignifi ed place in time, in society, in the universe.

The long selective bibliography at the back of the book is relevant for the solid documentation on which this book is based and it can be used as a resourceful material by all those interested in studying the history of the Banat.

Due to this Romanian-English bilingual edition, Tiberiu Ciobanu’s synthesis will integrate with the present tendency of the Romanian historiography to manifest itself in international languages. (A salutary tendency as long as it is not taken to extremes by publishing works on the Romanians’ history only in other language as if they were destined exclusively to the researchers living on other meridians).

AUREL TURCUŞ

14

Gravură – Cetatea Timişoarei la 1602 (Fordster Ludwig, Viena, 1836)

15

INTRODUCERE

În vederea realizării acestei lucrări, am avut în atenţie două perioade distincte şi anume Evul Mediu cu epoca premodernă ca obiect de studiu, pe de o parte, şi intervalul secolului al XIX-lea cu prima jumătate a secolului al XX-lea ca investigaţie istoriografi că, pe de alta. Scopul a fost acela de a vedea cum s-a refl ectat, de-a lungul a circa 150 de ani de modernitate, o perioadă demult revolută, dar fascinantă (Evul Mediu cu prelungirile sale), a unui spaţiu bine conturat (anume Banatul). Epoca refl ectată – Evul Mediu – nu are nevoie de nici o prezentare specială in această lucrare; epoca refl ectantă, adică intervalul 1800-1950 a fost cea mai dinamică, mai bogată în evenimente din întreaga istorie de până atunci. Moştenirea iluministă, cu idealul emancipării naţionale, mişcările revoluţionare de după Marea Revoluţie Franceză şi Napoleon, pregătirile febrile pentru Revoluţia din 1848-1849, programul revoluţionar, unirea lui Cuza, constituţia, dualismul austro-ungar, partidele politice moderne, independenţa absolută, proclamarea Regatului României, Memorandum-ul, Primul Război Mondial, Unirea cea Mare, deceniile interbelice, al Doilea Război Mondial etc. au fost evenimente şi procese importante, care priveau spre viitor, dar se revendicau în trecut. Românii de peste tot, ca toate popoarele, visau la o epocă de libertate, pe care o căutau febril în prezent, dar care trebuia legitimată cumva şi

16

prin trecut. Romanticii, dar nu numai ei, au privit Evul Mediu ca pe o „vârstă de aur”, destul de îndepărtată pentru a nu i se distinge tarele şi pentru a i se exalta calităţile. Acestea din urmă (eroismul militar, apărarea Creştinătăţii, onoarea, autonomiile locale etc.) erau în măsură să fi e exemple de urmat în noile împrejurări moderne. Pe de altă parte, instituţionalizarea istoriei ca disciplină, crearea marilor instituţii pentru studiul sistematic şi organizat al trecutului ofereau cadrul necesar cunoaşterii reale a istoriei.

Istoriografi a bănăţeană din perioada 1800-1950 s-a apropiat de Evul Mediu cu un mare interes, întâi pentru cunoaştere în general (omul este o fi inţă iscoditoare, dornică să ştie mereu mai mult), apoi pentru afl area originilor, pentru felurite legitimări de drepturi, pentru nevoia de comparaţie, de confruntare cu celălalt. A fost deopotrivă o istoriografi e erudită şi militantă. Ea a consemnat, a reconstituit, dar a şi demonstrat, a argumentat. Nu s-a deosebit prea mult de mersul scrisului istoric în general şi, în ciuda localismului său, a dat şi pagini memorabile, demne de oricare şcoală istoriografi că de marcă.

Totuşi, datorită cantonării sale în anumite comandamente locale, nu s-a înscris întotdeauna în marile curente ale scrisului istoric continental şi naţional. Chiar şi aşa, lucrările istorice despre Banatul medieval şi premodern, despre diferite aspecte ale acelor timpuri şi locuri, vădesc, cu anumite desincronizări, o încadrare în evoluţia generală a spiritualităţii europene şi mondiale.

Studiul de faţă se vrea a fi doar o succintă prezentare a problematicii abordate, un reper pentru cei interesaţi de cerce-tarea istorică românească, din secolul al XIX-lea şi prima jumă-tate a veacului XX, referitoare la Banatul medieval.

17

INTRODUCTION

In writing this book, we focused on two distinct periods: fi rst, the Middle Ages with the pre-modern epoch as object of study, and second, the 19th century and the fi rst half of the 20th century as historiographical investigation. Our goal was to see how – for 150 years of modernity – a remote but fascinant period (the Middle Ages with its prolongation) of a well outlined space (namely the Banat) was refl ected. The epoch – the Middle Ages – needs no special presentation in this book; the interval between 1800-1950 was the most dynamic, the richest in events of the whole history until then. The legacy of the Enlightenment, with the ideal of national emancipation, the movements following the French Revolution and Napoleon’s era, the fervent preparations for the Revolution of 1848-1849, the revolutionary programme, Cuza’s Union, the Constitution, the Austrian-Hungarian dualism, the modern political parties, the absolute independence, the Proclamation of the Kingdom of Romania, the Memorandum, the World War I, the Great Union, the interwar decades, the World War II etc. were all important events and processes which looked towards the future but appertained to the past. The Romanians wherever they lived, like other peoples, dreamt of an epoch of liberty which they were seeking feverishly in a time they called ’present’, but which somehow needed legitimacy through the past. The Romantics,

18

but not only they, used to regard the Middle Ages as ’the golden age’, fairly distant to exalt its qualities and blur its fl aws. The former – the military bravery, the defence of Christianity, honour, local autonomy etc. – represented examples to be followed in the new modern circumstances. On the other hand, the institution of history as a discipline, the foundation of the great institutions for an organized and systematic study of the past created the necessary environment for a genuine knowledge of history.

The Banatian historiography between 1800-1950 approached the Middle Ages with great interest, first for knowledge in general – man is an inquisitive being, eager to know more and more –, than for the discovery of the origins, for different legitimacies of rights, for the need of comparing, for confrontations with others. It was both an erudite and militant historiography. It recorded, reconstructed but it also demonstrated and justifi ed. It did not differ much from the progress of the historiographical writing in general and despite its local character it gave memorable pages, worthy of any historiography school of the fi rst rank.

Nevertheless, because of the restrictions imposed by some local commands, it did not always integrated in the main currents of the national and continental historical writing. Even so, the historical works about the medieval and pre-modern Banat, about different aspects of those times and places, show, with some temporary lack of synchronization, an integration into the general evolution of the world and European spirituality.

This study is aimed to be a succinct presentation of the topic under discussion, a point of reference for all those interested in the Romanian research from the 19th century and the fi rst half of the 20th century about the medieval Banat.

19

CERCETAREA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ DIN PRIMA JUMĂTATE

A SECOLULUI AL XIX-LEA

În jurul anului 1800, în Banat pătrund clar ideile ilumi-nismului târziu şi ale preromantismului militant, cu ecouri de identitate naţională, de speranţe pentru emancipare, de veşte-jire a dominaţiilor străine. Se trezeşte un spirit al mândriei naţio-nale, al căutării originilor ilustre, al asumării personalităţilor trecutului, pe care îl întruchipează foarte bine Nicolae Stoica de Haţeg. Acest „cronicar al Banatului” a fost unul dintre difuzorii lucrării Istoria pentru începutul românilor în Dachia de Petru Maior. Dar Nicolae Stoica de Haţeg n-a folosit pentru Cronica Banatului (scrisă în anii 1826-1827), ca sursă de informaţii, menţionata lucrare a lui Maior, impunând astfel o viziune personală (bănăţeană) asupra începuturilor istoriografi ce din această provincie. În acest sens, el îşi va sprijini documentaţia pe lucrarea lui Francesco Griselini despre istoria Banatului, apărută, în limba germană, la Viena, în 1780. Am văzut, pe parcursul acestei lucrări că, de-a lungul timpului, s-a cristalizat o viziune istoriografi că bănăţeană, având un făgaş propriu, distinct, aşa cum un profund caracter individual are şi istoria acestui ţinut. Din păcate, Nicolae Stoica de Haţeg, ale cărui lucrări au rămas atunci în manuscris, nu şi-a pus amprenta puternicei sale personalităţi asupra dezvoltării culturii istorice bănăţene.

20

Parcurgând Cronica Banatului, se constată că autorul nu prezintă detaşat sufl eteşte sursele documentare, ci se implică profund, mai ales atunci când izvoarele istorice se referă la personaje istorice şi la evenimente importante din trecutul poporului său. Faptul nu este de mirare, dacă se ţine seamă de specifi cul iluminismului central şi est european, angajat în spiritul idealurilor naţionale ale popoarelor din zonă. În plus, primele impulsuri romantice timpurii din Europa Centrală, mai ales cele venite dinspre spaţiul german, orientau scrisul istoric în acelaşi sens, al exaltării popoarelor, al sublinierii specifi cului naţional. Într-o asemenea ambianţă, şi cărturarii români bănăţeni, în ciuda cadrului multietnic austriac şi al unei tradiţii panortodoxe, se opresc cu căldură asupra trecutului naţional, dezvăluindu-şi mândria apartenenţei etnice. La fel face şi Stoica de Haţeg, dornic să transmită acest sentiment cititorilor săi şi să educe în spirit naţional tineretul: „Că şi rumânii de neamuri mari şi înţălepţi din natură au fost şi sunt şi vor mai fi ”1. Stoica evidenţiază cu vădită satisfacţie originea românească a unor străluciţi comandanţi de oaste ai Ungariei medievale, precum au fost Iancu de Hunedoara, Matia Corvin şi Pavel Chinezu. Sentimentul acesta se va perpetua, deosebit de puternic, în întreaga istoriografi e românească referitoare la Evul Mediu bănăţean.

Evocând epoca de decădere a regalităţii ungare de la începutul veacului al XVI-lea, cronicarul scrie, cu infl exiuni lirice: „În care vremi, unii gândea: unde-s acum Ioan Huniad Corvinu cu fiul său, crai Matiaş, unde-i Paul Chinezu, ce le-au zis rumâni, să vină să vază”2. Nicolae Stoica de Haţeg

1 Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului (studiu introductiv, ediţie, glosar şi indice de Damaschin Mioc), Ediţia a II-a revăzută, Timişoara, 1981, p. 63.

2 Ibidem, p. 126.

21

a reuşit să organizeze o mare bogăţie de informaţii istorice despre Banat – îndeosebi cu începere de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi până la începutul veacului al XIX-lea – creând un text coerent, după regulile unei cronologii evenimenţiale, în care expunerea seacă a faptelor este adesea depăşită printr-o implicare personală, specifi că unui povestitor sensibil, cu multă experienţă de viaţă.

În istoriografi a română s-a cristalizat părerea că Nicolae Stoica de Haţeg nu este istoric, ci doar cronicar. Biobiblio-graful său, Damaschin Mioc, motivează această opinie astfel: „Spre deosebire de istoricii Şcolii Ardelene, Nicolae Stoica nu-şi citează sursele de informare, procedând ca majoritatea cronicarilor, fapt pentru care îl şi considerăm cronicar şi nu istoric”3. De fapt, Nicolae Stoica de Haţeg este cronicar propriu-zis numai în partea finală a Cronicii Banatului (secvenţa respectivă fi ind, practic, o operă de memorialist), în care prezintă evenimentele istorice din perioada cuprinsă între anii 1788-1791, când el a participat la războiul austro-turc din acea vreme. Însă acel răstimp, neţinând de istoria medievală, n-a intrat în atenţia lucrării noastre. În rest, Nicolae Stoica de Haţeg este mult mai mult decât un cronicar, deoarece consemnează şi comentează deopotrivă faptele trecutului. Ca şi alţi cărturari români contemporani din monarhia habsburgică, Stoica vădeşte clar depăşirea sentimentului „naţiunii polietnice confesionale” (despre care vorbea Emanuel Turczynski) – dacă acesta s-a manifestat cu adevărat plenar vreodată! – în favoarea unui sentiment naţional românesc distinct.

Deocamdată, la Stoica de Haţeg evocarea trecutului ro-mânesc era pasivă, venea doar ca o constatare. La Damaschin

3 Damaschin Mioc, Prefaţă la Cronica Mehadiei şi Băilor Herculane, din volumul Scrieri, Timişoara, 1984, p. 4.

22

Bojincă lucrurile se schimbă sensibil, iar discursul său cu ton înfl ăcărat naţional devine şi polemic. Având şansa să-şi vadă publicate lucrările, acesta a devenit un factor cultural de rezonanţă în epoca sa. Ulterior însă, foarte mult timp – de prin 1830 până prin 1978 – scrierile istorice ale lui Bojincă au rămas în ediţiile princeps. Istoricul Nicolae Bocşan – marele specialist în domeniul iluminismului bănăţean – în anul 1978, a îngrijit un volum din scrierile lui Bojincă, pe care l-a dotat cu un aparat critic de excepţie. Este vorba de lucrarea Scrieri de Damaschin Bojincă (studiu introductiv De la idealul luminării la idealul naţional şi ediţie îngrijită de Nicolae Bocşan), Editura Facla, Timişoara, 1978.

La „Biblioteca românească”, serie nouă, pe anii 1829-1830, Damaschin Bojincă era principalul redactor şi autorul lucrărilor de istorie apărute în paginile acesteia. Dacă Nicolae Stoica de Haţeg a subliniat doar originea română a lui Iancu de Hunedoara, Damaschin Bojincă îi dedică subiectului respectiv o temă specială. În lucrarea Descrierea naşterii şi a eroiceş-tilor fapte a mult vestitului şi de toată Europa minunatului erou Ioan Corvinus de Huniad, apărută în „Biblioteca româ-nească” (Buda, 1830), există o primă parte intitulată Ioan Corvinus este răsărit din gen sau sânge românesc, în care autorul prezintă o argumentaţie elocventă privind originea românească a lui Iancu de Hunedoara. Potrivit părerii lui Nicolae Bocşan, această parte a lucrării lui Bojincă este „un răspuns dat istoriografi ei maghiare, afl ată şi ea la începutul afi rmării concepţiei romantice, în plin parcurs de deşteptare naţională”4. Camil Mureşanu a stabilit că partea a doua a lucrării este o prelucrare după o scriere a lui Kovács Mátyas,

4 Nicolae Bocşan, De la idealui luminării la idealul naţional, în volumul Scrieri de Damaschin Bojincă, Timişoara, 1978, p. 49.

23

intitulată Biographia Ioannis Huniadi, apărută la Eger în anul 1817.5 Bojincă, însă, dă întreaga lucrare ca fi ind traducerea sa, fapt care s-ar datora – după acelaşi cercetător, academicianul Camil Mureşanu – grijii autorului de a scăpa de cenzură. Nicolae Bocşan este de părere că secvenţa întâi a studiului lui Bojincă „a fost sugerată de pasaje din Istoria lui Petru Maior (p. 111-115)”6. În urma unei minuţioase analize a operei lui Damaschin Bojincă, acelaşi istoric Nicolae Bocşan susţine că autorul Anticelor românilor (tom I-II, Buda, 1832-1833), în lucrările sale istorice nu este original, pentru că, în afară de câteva excepţii, el face compilaţie, având ca scop educaţia naţională, nu ştiinţa propriu-zisă7. Scrierile lui Bojincă despre mari personalităţi istorice din cele trei ţări româneşti – Iancu de Hunedoara, Matia Corvin, Mihai Viteazul, Radu Şerban, Dimitrie Cantemir – inaugurează în cultura românească un gen istoriografi c special, unul cu „caracter popularizator”, care, în mod deosebit în Banat, va cunoaşte o puternică dezvoltare până în zilele noastre. Partea originală a scrierilor lui Bojincă de acest gen „o constituie tematica şi subiectele tratate. Faptul că se îndreaptă în primul rând spre istoria noastră medievală, că a ales şi a tratat personaje dintre cele mai semnifi cative ale ei înseamnă un lucru nou în istoriografi e. În contextul ideologiei «Bibliotecii româneşti» aceste fi guri remarcabile de domni, exemple de glorie a unei naţii întregi, vin să argumenteze un alt loc pe care îl merită românii alături de celelalte popoare”8.

5 Camil Mureşan, Iancu de Hunedoara, ediţia a II-a (revăzută şi adăugită), Bucureşti, 1968, p. 28.

6 Se are în vedere lucrarea lui Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor din Dachia (editată de Florea Fugariu), vol. I, Bucureşti, 1970.

7 Nicolae Bocşan, Un istoric uitat: Damaschin Bojincă, în „Banatica”, I, Reşiţa, 1971, p. 299.

8 Ibidem, p. 298.

24

În ansamblu, moştenirea istoriografi că a lui Damaschin Bojincă stă mărturie pentru „momentul contactului, a interferenţelor dintre luminism şi romantism, momentul care pregăteşte apariţia istoriografi ei paşoptiste”9, în care, între altele, se va manifesta cu tărie cultul marilor voievozi din istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti, prin care se făcea, în primul rând, educaţie naţională.

Urmează apoi generaţia romantică propriu-zisă, cu apetit special pentru trecutul medieval, care nu studiază eroii Creşti-nătăţii doar pentru a le cunoaşte faptele, ci pentru a-i reînvia, pentru a le putea urma pilda. Romantismul nostru nu a cântat doar la modul steril tema ruinelor şi nici nu a deplâns numai apusul epocilor eroice de odinioară, ci a ieşit în arena con-fruntării din Cetate. Este epoca istoricilor luptători pe tărâm social-politic şi cultural, istoricii care au făcut Revoluţia de la 1848-1849, cum a fost August Treboniu Laurian. Ei cercetează Evul Mediu bănăţean ca să ofere pilde demne de urmat, ca să înfl ăcăreze spiritele, să scoată naţiunea din letargie.

August Treboniu Laurian – autorul lucrării Temisiana sau scurtă istorie a Banatului Temisianu (Bucureşti, 1848) – se dovedeşte un foarte bun cunoscător, pentru acel timp, al trecutului acestei provincii. Temisiana… este prima operă istoriografi că reprezentativă a lui August Treboniu Laurian. Interesantă este o mărturisire a autorului despre provincia a cărei istorie a scris-o, despre Banatul pe care l-a evocat cu atâta căldură. Spune cititorului Laurian că Timişana a fost o parte a Daciei Superioare, a Daciei occidentale, primul teritoriu românesc ocupat de romani şi tot primul colonizat de „străbunii noştri”, teatrul războaielor numeroase din cei 1800 de ani trecuţi, păstrătoarea limbii române originare, a marilor

9 Ibidem, p. 299.

25

fapte ale românilor, demne de mulţumirea străinilor10. În fi nalul lucrării, autorul îşi mărturiseşte scopul educativ-patriotic: „Noi încheiem aici această istorie atât de interesantă şi aducem aminte românilor că, dacă n-am pierit prin atâtea suferinţe în curs de secle aşa de îndelungate trecând prin atât de multe probe, să nu pearză speranţia pentru viitoriu. Tatăl cel ceresc, care a provezut de dânşii prin atâtea secle, îşi va întinde provedinţia sa cea divină şi de aici înainte asupra lor, numai şi ei să crească în virtute, să-şi cultive mintea, să-şi nobilească inima şi să se facă demni de o soartă mai fericită”11. Laurian localizează teritoriul Temisianei, dând gradele de latitudine şi longitudine ale zonei, dintre Mureş şi Dunăre. Este, pentru prima oară, în istoriografi a română când se face o asemenea delimitare clară ce ţine de practica geografi ei istorice. Autorul consideră începutul Evului Mediu al „Temisianei” în timpul „ducatelor pe care le formară românii sub suzeranitatea bulgarilor; de când în Temisiana, istoria ne păstra ducatul lui Claudiu (Glad – n.n. T.C.) între Maresiu, Tissa şi Dunărea (...)”12. Pentru prima dată în istoriografi a românească despre Evul Mediu bănăţean, pătrunderea ungurilor în această provincie este prezentată în baza izvoarelor narative din opera Gesta Hungarorum, lucrare scrisă de „Notariul lui Bela”, cum notează Laurian. Potrivit acestei scrieri (Anonymus Belae Regis Notarius Historia septem Ducum, Cap. 7, et sequentibus), el prezintă confruntarea dintre Claudiu (Glad) şi unguri, începând cu lupta de la râul Timiş. În continuare arată că, după ce oastea lui Glad a fost înfrântă, aceasta fiind urmărită de unguri,

10 August Treboniu Laurian, Temisiana sau scurtă istorie a Banatului Temisianu, Bucureşti, 1848, p. 2.

11 Ibidem, p. 145-146.12 Ibidem, p. 32.

26

s-a retras în fortăreaţa Keve (Cuvin) fără să mai poată face faţă atacurilor duşmanilor. A avut loc înţelegerea de pace între ducele Glad şi căpeteniile oastei ungureşti, Zuard, Cadusa şi Boyta. August Treboniu Laurian evidenţiază un adevăr istoric foarte important, rămas valabil până astăzi în istoriografi a românească, anume că: „ungurii (…) au supus şi pe Temisiana, însă nu au împopulat-o cu unguri, nici nu o au guvernat-o prin unguri, ci o au lăsat tot supt guvernul tributariu al următorilor lui Claudiu, până pre timpul lui Ştefanu”13. Autorul dă multe informaţii despre „Optumu” (Ahtum) folosindu-se de Cronica Notariului Anonim, precum şi de Legenda Sfântului Gerard. Din aceasta din urmă a reprodus în traducere românească întregul fragment referitor la Ahtum. Şi aceasta înseamnă o premieră istoriografi că privind Evul Mediu bănăţean. Laurian greşeşte considerând că termenul ban (în limba „vulgară”) era sinonim cu cel de comite, încă de pe timpul „domniei lui Cinad” – urmaşul lui Ahtum – şi că, de pe atunci, de la acest termen „vine şi numirea de Banatul Temisian, care şi-o ţinu acea provincie până în zilele noastre”14. Denumirea Banat, pentru o unitate teritorial-administrativă a apărut pentru o formaţiune teritorială cu funcţie de apărare a graniţelor, de tipul mărcilor din feudalismul apusean. În Evul Mediu al provinciei cuprinse între Mureş şi Dunăre, termenul apare prima dată în denumirea formaţiunii politico-administrative a Banatului de Severin, în secolul al XIII-lea. Aceasta, fi ind înfi inţată de regalitatea ungară pentru apărarea graniţelor sale, era o marcă militară – un tampon împotriva năvălirilor dinspre est, pe linia Dunării şi a Carpaţilor. În secolele XIV-XV, Regatul Ungariei avea la frontierele sale cinci banate: Banatul Severinului, Banatul

13 Ibidem, p. 35.14 Ibidem, p. 31.

27

Macivei, Banatul Sói, Banatul Ozora şi Banatul Slavoniei, ultimul devenind Banatul Croato-Slavon15.

Laurian ştia că „demnitatea banilor era atât de însemnată, încât aceasta se considera în aceeaşi categorie cu a Ducilor (Voievozilor) Transilvăneni”16. Utilizând Cronica Hungarum (Partea a II-a, cap. 9) de Thuroczy, autorul Temisianei…prezintă „războiul [lui Carol Robert] cu Mihaiu Bassarabă care domnea pre timpurile sale în Ţara Românească”17. O însem-nată secvenţă din lucrarea sa este consacrată vieţii şi acti-vităţii lui Iancu de Hunedoara, folosind cele mai importante surse documentare de până atunci, referitoare la această personalitate (Cronica Hungarum de Thuroczy, Historia de Europa. De Ungaria de Aeneas Silvius, Rerum Hungarum de Bonfi nius). Angajat în spirit naţional romantic, Laurian îi critică pe autorii care nu susţin originea românească a lui Iancu de Hunedoara, acuzându-i că nu ar voi să accepte că o personalitate de o asemenea anvergură ar putea să provină din neamul românesc. În capitolul Temisiana sub domnirea lui Mathia Corvinul, evidenţiază, în mod special activitatea militară şi diplomatică a lui Pavel Chinezu şi Josa de Somu, comiţii „Temisianei”, ambii – după opinia sa – de origine română. Folosind surse documentare maghiare, autorul prezintă situaţia „Temisianei” sub turci, inaugurând astfel în istoriografi a românească o temă nouă, de mare interes. Cu momentul instaurării administraţiei Curţii de la Viena în Banat se încheie istoria „Temisianei” de August Treboniu Laurian. După lectura integrală a textului, se poate constata

15 Conf. univ. dr. Marius Bizerea, Banatul ca unitate şi indivi-dualitate istorico-geografică în cadrul pământului locuit de români, în „Tibiscus-etnografie”, Timişoara, 1975, p. 10.

16 August Treboniu Laurian, op. cit., p. 31.17 Ibidem, p. 59.

28

că autorul, prezentând realităţile istorice ale acestui ţinut, reuşeşte să contureze în mare parte individualitatea istorică a acestei provincii, caracteristicile evoluţiei sale în raport cu a teritoriilor vecine.

August Treboniu Laurian s-a referit la trecutul medieval din Banat şi în Istoria românilor, vol. I-III, Iaşi, 1853. În general, istoricul foloseşte ceea ce a considerat că este mai semnifi cativ în Temisiana…, dintr-o perspectivă a înfăţişării istoriei organice, exhaustive, a românilor din nordul Dunării. Într-o viziune istorică relativ unitară, el prezintă istoria Maramureşului, Crişanei, Banatului, Transilvaniei, Moldovei, Bucovinei şi Basarabiei. Astfel, Laurian este cel dintâi istoric român care tratează istoria Banatului în contextul istoriei românilor din teritoriul fostei Dacii.

29

THE ROMANIAN HISTORICAL RESEARCH FROM THE FIRST HALF OF THE 19TH CENTURY

Around 1800, the late Enlightenment and the militant pre-Romantic ideas, with their echoes of national identity, hopes for emancipation and condemnation of the foreign domination clearly penetrated. A spirit of national pride was awaken, of seeking the illustrious origins and assuming the personalities of the past. This spirit was perfectly represented by Nicolae Stoica of Haţeg. This ’chronicler of the Banat’ was one of the distributors of Istoria pentru începutul românilor în Dachia by Petru Maior. Nicolae Stoica of Haţeg did not use Maior’s above-mentioned work as his source for Cronica Banatului (written between 1826-1827), but gave a personal – and Banatian- perspective on the beginnings of the historigraphy of the province. That is why he based his documentation on Francesco Griselini’s history of the Banat, published, in German, in Vienna, in 1780. From this book we can see how, with the passing of time, a Banatian historiographical vision crystallized having its own, distinct track, as the history of this land has its own highly individual character. Unfortunately, Nicolae Stoica of Haţeg, whose works remained in manuscript, did not leave the mark of his great personality on the development of the Banatian historical culture.

By reading Cronica Banatului, we understand that the author did not give a detached presentation of his sources. On

30

the contrary, he showed a profound implication, whenever the sources referred to historical fi gures or important events from the past especially. This is explicable if we take account of the specifi city of the central and East European Enlightenment, employed in the spirit of the national ideals of the peoples living in the area. Moreover, in Central Europe, the first early Romantic impulses coming from the German space oriented the historical writing towards exalting the peoples and overemphasizing the national specifi city. In spite of the multi-ethnic Austrian milieu and the Orthodox traditions, the Romanian scholars of the Banat warmly lingered over the national past feeling proud of their origins. So did Stoica of Haţeg, eager to transmit this feeling to his readers and to educate the youngsters in the national spirit: ’because the Romanians as a great race and wise by nature were and will be’.1

With obvious satisfaction Stoica laid stress on the Romanian origin of some brilliant army chiefs of the medieval Hungary, such as Ioan of Hunedoara, Matia Corvin and Pavel Chinezu. This feeling perpetuated itself extremely stongly throughout the Romanian historiography on the medieval Banat.

By evoking the decline of the Hungarian royalty at the beginning of the 16th century, the chronicler wrote, with lyricism: ’In times when some thought: where are now Ioan Huniad Corvin and his son, king Matia, where is Pavel Chinezu, called Romanians, to come and see’2. Nicolae Stoica of Haţeg managed to organize a wealth of historical information on the

1 Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului (an introductive study, edition, glossary and index by Damaschin Mioc), second printing, Timişoara, 1981, p. 63.

2 Ibid., p. 126.

31

Banat – from the end of the 14th century to the beginning of the 19th century – setting out a coherent text according to the chronology of the events, in which the dry exposure of the facts was often surpassed due to a personal involvement, specifi c to a sensitive story-teller of a great wisdom.

In the Romanian historiography crystallized the opinion that Nicolae Stoica of Haţeg was not a historian but only a chronicler. His bibliographer, Damaschin Mioc, explained this opinion: ’Unlike the historians of the Transylvanian School, Nicolae Stoica never cited his sources, like the majority of the chroniclers did, that is why we regard him as a chronicler not a historian’3. As a matter of fact, Nicolae Stoica of Haţeg seemed to be a proper chronicler only in the fi nal part of Cronica Banatului (that section being, practically, a memoir) in which he presented the events between 1788-1791, when he took part in the Austrian-Turkish war. As this period is not concerned with the history of the medieval Banat the subject was of no interest for us. Nicolae Stoica of Haţeg was more than a chronicler, because not only did he record the facts of the past, but he also commented on them. Like other contemporary Romanian chroniclers, Stoica clearly evinced a detachment from that sentiment of ’the confessional polyethnical nation’ (mentioned by Emanuel Turczynski) – if this had ever manifested properly! – in favour of a distinct nationalist sentiment.

If in Nicolae Stoica of Haţeg’s case the evocation of the Romanian past came as a passive ascertainment, in Damaschin Bojincă’s case things changed appreciably, and his passionate speech changed into a polemical one. Having the chance of

3 Damaschin Mioc, Prefaţă la Cronica Mehadiei şi Băilor Herculane, in Scrieri, Timişoara, 1984, p. 4.

32

seeing his works published, he became a cultural factor of resonance of his time. Subsequently, for a long time – from 1830 to 1978 – Bojincă’s historical works remained fi rst editions. In 1978, historian Nicolae Bocşan – the great specialist in the Enlightenment of the Banat – edited a volume containing Bojincă’s writings, equipped with an exceptional critical appendix – Scrieri by Damaschin Bojincă (an introductive study De la idealul luminării la idealul naţional and edition by Nicolae Bocşan), Facla Publishing House, Timişoara, 1978.

Between 1829-1830, at ’Biblioteca românească’, the new series, Damaschin Bojincă was the principal editor and author of the published historian works. Nicolae Stoica of Haţeg had only underlined Iancu of Hunedoara’s Romanian origin. Damaschin Bojincă dedicated the matter a special theme. In Descrierea naşterii şi a eroiceştilor fapte a mult vestitului şi de toată Europa minunatului erou Ioan Corvinus de Huniad, published in ’Biblioteca românescă’ (Buda, 1830), the first section, Ioan Corvinus este răsărit din gen sau sânge românesc, is an eloquent argumentation about Iancu of Hunedoara’s Romanian origin. According to Nicolae Bocşan’s opinion, this part of Bojincă’s work was ’a reply to the Magyar historiography, which was at the beginning of the Romantic concepts, in full process of national awakening’4. Camil Mureşanu established that, in the second part of the work, the author rewrote Kovács Mátyas’ Biographia Ioannis Huniadi, published at Eger in 1817.5 According to the same researcher, academician Camil Mureşanu, Bojincă claimed that the book was his own translation, due to his concern to avoid

4 Nicolae Bocşan, De la idealui luminării la idealul naţional, in Scrieri by Damaschin Bojincă, Timişoara, 1978, p. 49.

5 Camil Mureşan, Iancu de Hunedoara, second printing, Bucharest, 1968, p. 28.

33

the censorship. Nicolae Bocşan thought that the fi rst sequence of Bojincă’s study‚’was suggested by few passages of Petru Maior’s Istoria’ (p. 111-115)”6. After a thorough analysis of Damaschin Bojincă’s work, the same historian, Nicolae Bocşan claimed that the author of Anticelor românilor (tomes I-II, Buda, 1832-1833), lacked originality in his historical writings since, with few exceptions, they were compilations, having the national education and not proper science as their main purpose.7 Bojincă’s works about the great personalities of the three Romanian provinces – Iancu of Hunedoara, Matia Corvin, Michael the Brave, Radu Şerban, Dimitrie Cantemir – inaugurated a special historiographical genre in the Romanian culture, with a ’popularizing character’ which, in the Banat especially, would see a signifi cant development felt even in the present. The originality of Bojincă’s writings ’consisted in the theme and the topics he approached. The fact that he was mainly interested in our medieval history and chose to deal with its most signifi cant characters was something new in our historiography. In the context of the ideology specifi c to «Biblioteca românească», these remarkable princely fi gures, glorious examples of a whole nation, were expected to legitimate another place the Romanians deserved among the other peoples.’8

Altogether, Damaschin Bijincă’s historiographical legacy was a testimony for ’the moment of the contact, interferences between the Enlightenment and the Romantic, the moment which prepared the ground for the historiography of the

6 The reference is to Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor din Dachia (edited by Florea Fugariu), vol. I, Bucureşti, 1970.

7 Nicolae Bocşan, Un istoric uitat: Damaschin Bojincă, in „Banatica”, I, Reşiţa, 1971, p. 299.

8 Ibid., p. 298.

34

revolutionary ideological movement during 1848.’9 Among other things, the cult of the great voivodes from the Moldavian and Wallachian history would manifest itself boldly as a means of national education.

Then followed the proper Romantic generation which showed a special appetite for the medieval past. The Christianity heroes were studied not only for making their deeds known, but also for resurrecting them in order to follow their example. Our Romantic movement not only did evoke in a sterile mode the ruins theme and lamented over the end of the heroic past epochs, but also came out in the arenna of the confrontations. It was the epoch of the militant historians who fought in the social, political and cultural domain and made the Revolution in 1848 -1849, like August Treboniu Laurian.. They studied the medieval Banat to set a pattern to be followed, to make the spirits ablaze and wake the nation from lethargy.

August Treboniu Laurian – the author of Temisiana sau scurtă istorie a Banatului Temesianu (Bucureşti, 1848) – proved to be a very good expert on the past of the province for that time. Temisiana... is the fi rst representative historiographical work of the Transylvanian scholar, August Treboniu Laurian. There is a significant avowal of the author regarding the province about whose history he wrote, the so warmly evoked Banat. He stated that Timisiana was a part of Dacia Major, the Western Dacia, the fi rst territory occupied by the Romans and colonized by ’our ancestors’, the theatre of numerous wars in the past 1800 years and a province which had preserved the primal Romanian language, the great deeds of the Romanians which deserved the foreigners’ gratitude.’10 In the fi nal section

9 Ibid., p. 299.10 August Treboniu Laurian, Temisiana sau scurtă istorie a Bana-

tului Temisianu, Bucharest, 1848, p. 2.

35

of his work the author revealed his patriotic and educative goal: ’ We fi nish here this very interesting history and remind the Romanians that, since we have not perished through so much suffering and terrible ordeals during long centuries they should not lose hope for the future. Our heavenly Father, who has been watching us throughout these centuries, will pour out his divine providence to them from now on, only if they grow up in virtue, cultivate their mind, ennoble their hearts, and are worthy of a happier destiny.’11 Laurian localized the territory of Temisiana, by giving the degrees for the latitude and longitude of the zone, between the Mureş and the Danube. It was the fi rst time when such a delineation was made in the Romanian history, a standard practice specifi c to historical geography.

The author considered the beginning of the Middle Ages of ’Temisiana’ in the time of ’the duchies formed by the Romanians under the Bulgarians’suzerainty, since, in Temisiana, history recorded the duchy of Claudiu (Glad - n.n. T.C.) between the Maresiu, the Tissa and the Danube’(...)12. For the fi rst time in the Romanian historiography on the medieval Banat, the presentation of the Hungarians’ advance across the province was based on Gesta Hungarorum, written by ’Bela’s chronicler’, as Laurian noted. According to Anonymus Belae Regis Notarius Historia septem Ducum, Chapter. 7, et sequentibus, he presented the confrontation between Claudius (Glad) and the Hungarians, starting with the battle on the Timiş. In addition to it, the author showed that, once his army was defeated, Glad sought refuge in the fortress of Keve (Cuvin) as he could not withstand the enemy’s attacks any more. A truce was called among duke Glad and the chiefs of the Hungarian army, Zuard, Cadusa and Boyta. August Treboniu Laurian

11 Ibid., p. 145-146.12 Ibid., p. 32.

36

emphasized an historical truth, perfectly valid today, according to which: ’the Hungarians (...) conquered Temisiana, but they did not populate it with Hungarians, and they did not govern it through Hungarians either, but they let it under the government of Claudiu’s successors, until Ştefan’s time.’13 The author gave a lot of information about ’Optumu’ (Ahtum) using Cronica Notariului Anonim and Legenda Sfântului Gerard as well. From the latter he quoted, in Romanian, the whole paragraph about Ahtum, which was a notable fi rst in our historiography on the medieval Banat. August Treboniu Laurian wrongly considered that ban had been synonymous with comite ever since the time of ’Cinad’s rule’ –Ahtum’s successor – and that explained ’the name of Banatul Temişian, which the province has borne until our days.’14 The term ’banat’ was the name of an administrative territorial district whose main purpose was to protect the borderlines, like the Western feudal marches. In the Middle Ages, in the province bordered by the Mureş and the Danube, the term was fi rstly mentioned with reference to Banat of Severin, in the 13th century. This was set as a military march by the Hungarian royalty to protect its borderlines – a buffer against the incursions from the East along the lines of the Danube and the Carpathians. In the 14th-15th centuries, the Kingdom of Hungary had fi ve banats on its frontiers: Banat of Severin, Maciva, Sói, Ozora and Slavonia. The last became the Croatian-Slavonic Banat.15

Laurian knew that the ’dignity of the bans was so important that they regarded themselves as the same rank with the

13 Ibid., p. 35.14 Ibid., p. 31.15 Marius Bizerea Phd, Banatul ca unitate şi individualitate isto-

rico-geografică în cadrul pământului locuit de români, in „Tibiscus-etnografie”, Timişoara, 1975, p. 10.

37

Transylvanian dukes (voivodes).’16 Using Cronica Hungarum (part II, chapter 9) by Thuroczy, the author of Temisianei…presented ’ Carol Robert’s battle against Mihaiu Bassarabă who ruled Wallachia at that time’.17 A signifi cant section of his work was dedicated to Ioan of Hunedoara, based on the most relevant documenting sources of the time (Cronica Hungarum by Thuroczy, Historia de Europa. De Ungaria by Aeneas Silvius, Rerum Hungarum by Bonfinius). A Romantic nationalist militant, Laurian critisized those authors who did not support Ioan’s Romanian origin, accusing them of unwillingness to accept that such a prominent personality may have a Romanian ancestry. In a chapter titled Temesiana sub domnirea lui Mathia Corvinul, Laurian specially pointed out the military and diplomatic activities of Pavel Chinezu and Josa of Somu, the comits of ’Temisiana’, both of them – according to his opinion – of Romanian descent. By using some Magyar sources, the author presented the situation of ’Temesiana’ during the Turks’ occupation, and thus inaugurated a new and very interesting theme in the Romanian historiography. August Treboniu Laurian ended his ’Temisiana’ with the installation of the Hapsburg administration in the Banat. After the complete reading of the text one can conclude that by presenting the historical realities of that time, the author managed in large part to convey the historical individuality of the province, the characteristics of its evolution compared with the bordering territories.

August Treboniu Laurian also made reference to the medieval past of the Banat in Istoria românilor, vol. I-III, Iaşi, 1853. In general, the historian used what he considered

16 August Treboniu Laurian, the above-mentioned work., p. 31.17 Ibid., p. 59.

38

to be very signifi cant in Temisiana…, from the perspective of an organic and exhaustive representation of the history of the Romanians at north of the Danube. In a relatively unitary historical vision, he portrayed the histories of Maramureş, Crişana, the Banat, Transylvania, Moldavia, Bucovine and Bessarabia. Thus, Laurian was the fi rst Romanian historian who dealt with the history of the Banat in the context of the history of the Romanians living in the territory of the former Dacia.

39

CERCETAREA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ DIN A DOUA JUMĂTATE

A SECOLULUI AL XIX-LEA

A doua parte a „secolului naţionalităţilor” vine cu sugestii variate şi uneori contradictorii, de la liberalism şi conserva-torism până la materialismul marxist. Peste toate însă, la noi, predomină ca numitor comun ideea propăşirii naţionale, a formării statului naţional, a drepturilor cuvenite poporului român. În plan istoriografi c se prelungesc încă mult idealurile romantice – ilustrate bine de Bogdan Petriceicu Hasdeu, la nivel naţional şi de Vasile Maniu, pentru Banat – strunite însă treptat de infl uxurile pozitiviste, de pledoariile pentru adevăr şi obiectivitate, de cultul documentului, al izvorului scris.

La începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, cercetarea istorică în Banat este continuată de lugojeanul Vasile Maniu, un înfocat adept al Şcolii Ardelene, care a publicat la Timişoara, în anul 1857, lucrarea Dizertaţiune istorico-critică şi literară tractând despre originea românilor din Dacia Traiană. În aceasta a inclus o substanţială secvenţă intitulată Istoria Românilor Banatici, în care perioada medievală a Banatului este prezentată începând cu natura relaţiilor dintre populaţia autohtonă de aici cu bulgarii şi, apoi, cu ungurii. Face o analiză temeinică a Cronicii Notarului Anonim şi a Legendei Sf. Gerhard, subliniind importanţa unor date din aceste opere pentru istoria românilor bănăţeni. De asemenea,

40

el a atras atenţia asupra districtelor româneşti din Banat, relevând semnifi caţia privilegiilor acordate acestora. Arată că rolul militar, mereu în creştere, al districtelor româneşti din Banatul de Severin, a câştigat notorietate supremă îndeosebi în lungul răstimp al implicării lor în lupta antiotomană din secolul al XV-lea şi până pe la mijlocul veacului al XVI-lea. Constată că regele Ladislau al V-lea Postumul, la 29 august 1457, a emis un act privilegial, prin care confi rma pentru opt districte – Caransebeş, Lugoj, Mehadia, Almăj, Comiat, Caraşova, Bârzava şi Ilidia – vechile „privilegii ale românilor şi cnezilor, referitoare la libertăţile, prerogativele şi drepturile câştigate, ca şi când ar fi introduse cuvânt cu cuvânt, în diploma prezentă”.

Vasile Maniu intenţiona să scrie o istorie a Banatului. Structura acesteia este detaliată în Programa pentru istoria critică a Banatului Temişan, rămasă în manuscris1. Este uimitoare prezentarea amănunţită a capitolelor şi subcapitolelor lucrării, planul acesteia dovedind o excepţională cunoaştere, în profunzime, a istoriei Banatului. Dacă proiectul lui Maniu s-ar fi realizat, ar fi fost un mare câştig pentru istoriografi a românească în general şi pentru cea bănăţeană în special. Tot în manuscris a rămas de la Vasile Maniu şi un Raport de cercetare în Banat adresat Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. În prima parte, acesta conţine informaţii privind investigaţiile ştiinţifi ce ale lui Maniu în Banat, iar următoarea secvenţă cuprinde o etalare a cunoştinţelor istorice ale autorului, scrise parcă pentru prefaţarea Istoriei critice a Banatului Temişan, schiţată în Programa... la care ne-am referit mai sus. Din păcate, această

1 Material documentar pus în circuitul istoriografic de Victor Neumann, în lucrarea monografică Vasile Maniu. Monografie istorică (cu o Prefaţă de Paul Cornea), Timişoara, 1984.

41

parte a Raportului, nefi ind publicată, nu le-a putut servi drept ghid orientativ istoricilor bănăţeni de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Patriciu Drăgălina şi George Popoviciu. A rămas astfel nevalorifi cată una dintre cele mai elocvente concepţii istorice, fundamentată în urma unei bogate experienţe în scrutarea fenomenelor istorice, îndeosebi a celor din Banat, adecvate pe deplin scrierii unei lucrări reprezentative despre trecutul acestui ţinut românesc.

Între faptele istorice de notorietate „peste care nu se poate trece cu vederea” când este vorba de elaborarea unei istorii a Banatului, se afl ă „durata stărei de independenţă a celor opt districte româneşti din Banat, până la 1791, când s-a pus în aplicare legea din 1779, prin care se dispunea încorporarea ţărei la Ungaria”2. Această precizare din partea lui Maniu asupra districtelor bănăţene, al căror trecut nu a mai avut răgazul să-l cerceteze personal, a rămas ca un testament spiritual pentru istoricii următori. Practic nu va exista de-acum încolo vreun istoric român important al Banatului care să nu aibă în atenţie şi districtele privilegiate.

În anul 1865, la Sibiu, a văzut lumina tiparului principala operă a lui Nicolae Tincu-Velia, Istorioară Bisericească politico-naţională a Românilor peste tot mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria şi cu distincţiunea Bănăţenilor faţă de pretenţiunile ierarhice şi politice ale colonilor sârbeşti din Austria. I. D. Suciu a elaborat o teză de doctorat cu tema Viaţa şi opera lui Nicolae Tincu-Velia, susţinută în 1943. A publicat-o în 1945, la Bucureşti, sub titlul Nicolae Tincu-Velia (1816-1867). Viaţa şi opera lui. Velia era conştient de individualitatea geografi co-istorică a Banatului. De aceea, el îl consideră „ţară”, care se diferenţiază de Ardeal, printr-un

2 Victor Neumann, op. cit., p. 181.

42

teritoriu separat, bine delimitat, fizico-geografic, printr-o istorie proprie şi o veche organizaţie bisericească autonomă. El numeşte provincia aceasta „Ţara Românilor Bănăţeni” sau „Ţara Banatică”. O imagine interesantă a Evului Mediu bănăţean ne oferă Velia, pornind de la realitatea districtelor privilegiate: „Iar în cealaltă parte a ţării [Banatului], toată împărţindu-se în cunoscutele opt districte, s-a dat cu privilegii locuitorilor de acolo români, cari şi de aci înainte cu cosângenii şi compatrioţii săi din mărginaşele districte ce se întindeau până la Mureş, Tisa şi Dunăre, se considerau între sine fraţi şi de fi i ai acestei patrii, numindu-se comitele acestor din urmă nu numai «Comite al Temişului» ci şi «Comite al Românilor Bănăţeni», după ce nici nu era între toţi Românii Banatului Temişan decât numai acea unică desclinire (adică deosebire – n.n. T.C.) că Românii din privilegiatele districte erau oameni liberi în puterea privilegiilor, iară fraţii lor din vecinăle districte erau oameni de soarta celorlalţi locuitori ai Ungariei”3. Autorul susţine că districtele privilegiate aveau o autonomie teritorială în cadrul Regatului Ungariei şi că, până în anul 1537, nu erau formal încorporate nici Transilvaniei. El vede această autonomie continuată şi sub ocupaţia turcească şi sub stăpânirea austriacă, ale cărei autorităţi au trebuit să ţină seama, în organizarea politico-teritorială a Banatului, de vechea lui împărţire, recunoscând formal districtele. Mare parte din Istorioară Bisericească… se constituie într-o polemică argumentată, directă sau în subtext, cu istoricii sârbi care susţineau întâietatea sârbilor (faţă de români) în stabilirea

3 Nicolae Tincu-Velia, Istorioară Bisericească politico-naţională a Românilor peste tot mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria şi cu distincţiunea Bănăţenilor faţă de pretenţiunile ierarhice şi politice ale colonilor sârbeşti din Austria, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1865, p. 136-137.

43

lor în Banat. Fiind bine informat documentar, Velia prezintă colonizările sârbilor în Banat. În istoriografi a sârbească din acel timp, exista o contradicţie de fond, în sensul că în lucrările de istorie mai vechi era prezentată relativ obiectiv venirea sârbilor în sudul Dunării, pe când în scrierile mai noi despre Banat aceste aspecte erau înfăţişate în mod tendenţios: „Pentru timpurile mai vechi avem date chiar sârbeşti – susţine Velia – după cari se vede apriat că Banatul Temişan nu a fost sub domnire sârbească, nici în veacul al VI-lea când au venit Sârbii mai întâiu în Europa, căci ei au cuprins atuncia vechiul Iliric (provinciile de astăzi: Serbia, Bosnia, Herţegovina, Muntele Negru, Boco di Cataro, Dalmaţia, Croaţia şi Slavonia); nici cât au stat sârbii împărţiţi în jupanate sau comitate sau sub domnirea împărăţiei romano-greceşti de la veacul VII-XII; nici de aci încolo sub regii, împăraţii, chinezii sau principii şi sub despoţii lor până la căderea Serbiei în anul 1389”4. I. D. Suciu afi rmă că, „din punct de vedere a metodei de lucru, Velia face trecerea de la cronicari la istoricii critici de mai târziu; el dă o importanţă deosebită tradiţiei şi «argumentelor minţii sănătoase»”5. Aserţiunea aceasta nu rezistă, pentru că Suciu confundă metodologia („metoda de lucru”) cu gândirea sau concepţia istorică. Or, ca viziune istoriografi că, Velia nu are nimic comun cu perioada cronistică (nici atât cât Nicolae Stoica de Haţeg), ci se integrează în mişcarea culturală de tranziţie de la iluminism la romantism. Ca adept întârziat al Şcolii Ardelene, Velia era susţinător al romanităţii românilor, al continuităţii lor neîntrerupte în Dacia Traiană şi al unităţii neamului românesc de pretutindeni6.

4 Ibidem, p. 284.5 I. D. Suciu, Nicolae Tincu-Velia (1816-1867). Viaţa şi opera lui,

Bucureşti, 1945, p. 138.6 Enciclopedia istoriografiei româneşti (coordonator ştiinţific: prof.

univ. dr. Ştefan Ştefănescu), Bucureşti, 1978, p. 326.

44

Nicolae Tincu-Velia era convins că Istorioara… sa „aruncă ceva lumină asupra trecutului şi prezentului bisericii româneşti şi mai cu distincţiune [asupra aceluia] din Banatul Timişan”7. În completarea istoriei vieţii religioase a Banatului, urmează prezentarea mănăstirilor româneşti din Banat, ceea ce însemna o noutate absolută în istoriografi a românească.

Vincenţiu Babeş, un alt intelectual român bănăţean de marcă, a avut iniţiative importante în vederea cercetării istoriei Banatului şi a elaborării unei lucrări consacrate prezentării trecutului acestei provincii. În mod special a fost preocupat de Evul Mediu bănăţean, de cercetarea exhaustivă a „districtelor autonome româneşti din Banatul Timişan”8. El însuşi, ca bănăţean, năzuia să scrie o istorie a provinciei sale. Se documenta şi aduna material, în acest scop, nădăjduind că va avea răgazul să elaboreze o asemenea lucrare.

7 Ibidem, p. XIX.8 „Analele Academiei Române”, Seria II, tom XVIII, p. 168.

45

THE ROMANIAN HISTORICAL RESEARCH FROM THE SECOND HALF

OF THE 19TH CENTURY

The second half of the ’century of nationalities’ brought varied and sometimes controversial suggestions from liberalism and conservatism to marxist materialism. Above all these, as a common denominator, presided the idea of the national progress, the foundation of the national state, the Romanians’ rights. The Romantic ideals prolonged on the historiographical plane – well illustrated on the national level by Bogdan Petriceicu Haşdeu, and for the Banat by Vasile Maniu –– gradually restrained by the positivist infl ux, the pleading for the truth and objectivity and the cult of documents, written sources.

Starting with the second half of the 19th century, the historical research in the Banat was carried on by Vasile Maniu of Lugoj, a fervent supporter of the Transylvanian School who published at Timişoara, in 1857, Dizertaţiune istorico-critică şi literară tractând despre originea românilor din Dacia Traiană. In this work he included a substantial section, Istoria Românilor Banatici, in which the medieval Banat was presented beginning with the nature of the relationships between the natives and the Bulgarians and, later, with the Hungarians.The author gave a thorough analysis of Cronica Notarului Anonim and Legenda Sf. Gerhard, underlining the importance of some data contained in these works for the history of the Banatian Romanains. He pointed to the Romanian

46

districts of the Banat and the signifi cance of the privileges they enjoyed. He showed that the growing military role of the Romanian districts in the Banat of Severin gained the supreme notoriety mostly over the long period of their implication in the anti-Ottoman fi ght from the 15th century to the middle of the 16th century. He ascertained that on 29 August 1457, king Ladislau V- the Posthumous issued a document for eight districts – Caransebeş, Lugoj, Mehadia, Almăj, Comiat, Caraşova, Bârzava and Ilidia – which certifi ed ’the Romanians’ and the kniazes’ old privileges regarding the liberties, the prerogatives and the rights they had attained…as if they were mentioned word by word in the present diplomma’.

Vasile Maniu intended to write a history of the Banat. Its structure was detailed in his unpublished Programa pentru istoria critică a Banatului Temişan.1 The detailed presentation of the chapters is amazing, the whole plan proves an exceptional, profound knowledge of the history of the Banat. If Maniu’s project had materialized it would have been a great asset to the Romanian historiography in general and for the one of the Banat especially. Vasile Maniu’s Raport de cercetare în Banat, addressed to the Ministry of Religions and Public Education of Romania also remained unpublished. The fi rst part contains information on Maniu’s scientifi c research in the Banat, and the second is a display of the author’s historical knowledge and seems to be written as preface for Istoria critică a Banatului Temişan, sketched out in above-mentioned Programa… Unfortunately, since it remained unpublished, this part of Raport could not serve as a useful guide for the

1 A documenting material put in the historiographical circuit by Victor Neumann, in Vasile Maniu. Monografie istorică (Prefaţă by Paul Cornea), Timişoara, 1984.

47

two historians of the Banat at the end of the 19th century and the beginning of the 20th century, Patriciu Drăgălina and George Popoviciu. So one of the most eloquent historical conception, based on a rich experience in scrutinizing the historical phenomena - mostly those regarding the Banat – and fully adequate to writing a representative work about the past of this Romanian land failed to bear fruit.

Among the notorious historical facts which ’cannot be overlooked’ whenever the writing of a new history of the Banat is concerned there is ’the duration of their state of independence of the eight Romanian districts of the Banat until 1791, when the 1779 law was introduced and the country was incorporated into Hungary’.2 Maniu’s statement about the Banatian districts, whose past he had no time to study personally, remained as a spiritual testimony for the Romanian historians. Practically, there would never be an important historian of the medieval Banat to disregard the priviliged districts.

In 1865, at Sibiu was published Nicolae Tincu-Velia’s most important work, Istorioară Bisericească politico-naţională a Românilor peste tot mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria şi cu distincţiunea Bănăţenilor faţă de pretenţiunile ierarhice şi politice ale colonilor sârbeşti din Austria. I. D. Suciu wrote a dissertation Viaţa şi opera lui Nicolae Tincu-Velia, presented at the University of Bucharest, in 1943. In 1945, he published it in Bucharest, under the title Nicolae Tincu-Velia (1816-1867). Viaţa şi opera lui. Velia was aware of the historical and geographical individuality of the Banat. That is why he considered it ’the land’, separated from Transylvania, with a clearly bordered territory, its own history and an old autonomous clerical organization. He called this province ’the

2 Victor Neumann, the above-mentioned work., p. 181.

48

land of the Romanian Banatians’ or ’the Banatian land’. Velia offered an interesting panorama of the medieval Banat starting from the reality of the advantages and righs granted to these districts: ’The Romanian inhabitants living in the other side of the land (the Banat) divided in the eight districts …were free by virtue of the privileges they enjoyed’.3 The author claimed that the privileged districts were autonomous within the Kingdom of Hungary and up until 1537 they had not been incorporated not even in Transylvania. He saw this autonomy continuing under the Turkish occupation and later under the Austrian one, whose authorities had to take into consideration the old administrative organization – thus recognizing the districts perfunctorily. A great part of Istorioară Bisericească ... is a direct or in subtext polemical argumentation with the Serbian historians who claimed that the Serbs were the fi rst settlers in the Banat, before the Romanians. With solid documented information Velia presented the Serbs’ colonizations in the Banat. There was a fundamental contradiction in the Serbian historiography of the time. Since the old historical works had given a relatively objective account of the Serbs’ arrival at south of the Danube, the newer ones gave a biased one: ’For the old times we have Serbian information according to which the Banat of Temeswar had never been under Serbian rule. Not even in the 6th century, when the Serbs settled in Europe. Not when they were divided in jupanate or comitate (counties) nor under the Roman-Greek rule between the 7th

3 Nicolae Tincu-Velia, Istorioară Bisericească politico-naţională a Românilor peste tot mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria şi cu distincţiunea Bănăţenilor faţă de pretenţiunile ierarhice şi politice ale colonilor sârbeşti din Austria, Arhidiecezana Press, Sibiu, 1865, p. 136-137.

49

and 12th centuries. Never from that time on, under their kings, emperors, kniazes or princes and despots up until the fall of Serbia in 1389’4.

I.D. Suciu claimed that ’judging by the method involved, Velia made the transition from the chroniclers to the future historians; he attached great importance to the tradition and «the argumentation of the healthy mind»’5. This was a poor ascertainment as Suciu confused methodology (’the method involved’) with historical conception or thinking. Velia had nothing in common with the chroniclers’ period (not even in the measure Nicolae Stoica of Haţeg had), but he integrated with the cultural movement of the transition from the Enlightenment to Romantic. As a belated supporter of the Transylvanian School, Velia claimed the Roman descent of the Romanians, their uniterrupted continuity in Dacia Traiana and their unity’6. Nicolae Tincu-Velia was sure that his Istorioara… ’threw some light on the past and the present of the Romanian Church, especially of the Banat of Temeswar’.7 In addition to the history of the religious life of the Banat, the Romanian monasteries of the province were presented, which was a fi rst in the Romanian historiography.

Vincenţiu Babeş was included in our work because of his important initiatives in the research of the Banat and his work about the history of the province. He was mainly concerned with the medieval Banat, ’the critical’, exhaustive study of the

4 Ibid., p. 284.5 I. D. Suciu, Nicolae Tincu-Velia (1816-1867). Viaţa şi opera lui,

Bucharest, 1945, p. 138.6 Enciclopedia istoriografiei româneşti (supervisor: Ştefan Ştefănescu

Phd.), Bucharest, 1978, p. 326.7 Ibid., p. XIX.

50

’autonomous Romanian districts from the Banat of Temeswar’.8 As a native Banatian, he aimed at writing a history of his province. He collected data and information, documents in hope that he would have time to accomplish this goal.

8 Analele Academiei Române, the second series, tome XVIII, p. 168.

51

CERCETAREA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ DE LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEA

PÂNĂ LA MAREA UNIRE

Timpul nu era însă pierdut pentru istoricii români bănă-ţeni şi nici proiectele nu le lipseau, chiar dacă unele nu s-au împlinit, din păcate, niciodată. Se căutau la vremea respec-tivă cât mai multe mărturii despre trecut şi cât mai multe argumente obiective şi se publicau multe izvoare. Pentru a reconstitui trecutul „aşa cum a fost” – după faimoasa formulă a lui Leopold von Ranke – era nevoie de date, iar datele nu au întârziat să apară. E drept că unele erau trunchiate, altele greşit sau pro domo interpretate, dar existau din belşug. Şi istoricii bănăţeni – între care Patriciu Drăgălina şi George Popoviciu – şi-au dat seama de acest lucru, deşi au realizat repede că documentele respective nu erau culese şi publi-cate de români şi nici în favoarea românilor. Era clar că românii, discriminaţi de secole, ca popor supus prin cucerire şi „schismatic”, nu benefi ciaseră de o clasă elitară sub aspect economic, social-politic şi cultural, care să le promoveze inte-resele. De aceea, şi istoriografi a lor era ultima, în comparaţie cu cele ale grupurilor conlocuitoare şi dominante – ungurii, germanii şi chiar sârbii. În acest context, la români – ca şi la toţi vecinii lor – exigenţele „şcolii critice”, pozitiviste s-au îm-binat cu comandamentele idealului naţional, animat încă de elanurile romantice de la 1848.

52

Sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutului secolului XX este perioada care aduce în prim-planul istoriografi ei româneşti din Banat realizarea şi publicarea unei bune sinteze a istoriei Bantului de Severin, aparţinând lui Patriciu Drăgălina, profesor de istorie şi geografi e la Institutul Teologic şi Pedagogic din Caransebeş. Aceasta este intitulată Din istoria Banatului Severin şi a fost redactată în trei părţi, care au apărut în anii 1899, 1900 şi 1902 la Tipografi a Diecezană din Caransebeş. Cea mai temeinic structurată este secvenţa referitoare la istoria Evului Mediu, cuprinsă în partea întâi şi numită Istoria Banatului Severin până la căderea Turnu Severinului în mâinile turcilor, 1524. Autorul îşi dă toată silinţa să întruchipeze o imagine cât mai consistentă a prezenţei elementului românesc pe meleagurile bănăţene în Evul Mediu timpuriu. O atenţie specială, într-un capitol amplu, o acordă şi el districtelor româneşti, apreciindu-le importanţa istorică, semnifi caţia lor politico-admnistrativă de care nu a putut face abstracţie regalitatea maghiară. Pentru prima dată în istoriografi a românească, el prezintă districtele din Comitatul Timiş. Pagini memorabile scrie Drăgălina despre Iancu de Hunedoara – cel care fusese şi ban al Severinului. Şi Patriciu Drăgălina (ca şi Damaschin Bojincă) subliniază originea română a Huniazilor, subiect care devenise deosebit de acut în istoriografi a românească despre Banatul medieval. Pentru întâia oară în istoriografia românească din Banat, acum, în lucrarea lui Drăgălina, apare o amplă prezentare sintetică a stăpânirii turceşti asupra Banatului de Severin. Se remarcă numeroasele informaţii istorice pe care el le-a extras din lucrările istoricilor maghiari din secolul al XIX-lea şi care vor intra mereu în atenţia cercetătorilor viitori ai istoriei Banatului, fără ca întâietatea lui Drăgălina în acest sens să fi e menţionată. În situaţia aceasta sunt, îndeosebi, informaţiile

53

privind districtele privilegiate şi cele referitoare la stăpânirea turcească din Banat.

Protopresbiterul Lugojului, George Popoviciu a publicat şi el, la începutul secolului al XX-lea, o voluminoasă şi bine documentată lucrare, intitulată Istoria românilor bănăţeni (Budapesta şi Lugoj, 1904). În aceasta, autorul face o pertinentă prezentare a istoriei din timpul lui Glad şi apoi al lui Ahtum, polemizând cu cei care contestau existenţa românilor în Banat la cumpăna dintre mileniile I şi II. Pentru prima oară în istoriografi a bănăţeană, Popoviciu efectuează o temeinică prezentare a izvoarelor istorice privind cele dintâi atestări ale existenţei românilor în nordul şi sudul Dunării. Din secvenţa De la apunerea Castei Arpadienilor până la căderea Timişoarei în mâinile turcilor, reţin atenţia în mod deosebit referinţele la cnezii români, prezentarea activităţii lui Iancu de Hunedoara, evidenţierea privilegiilor districtelor Lugoj, Sebeş, Mehadia, Almăj, Caraş, Bârzava, Comiat, Ilidia. Substanţiale sunt şi capitolele Domnia turcilor asupra Banatului şi Ierarhia ortodoxă română şi apunerea ei.

Se poate considera că, prin lucrarea Istoria românilor bănăţeni, istoriografi a bănăţeană romantică-pozitivistă (la Drăgălina şi Popoviciu se observă infl uenţa lui Xenopol) ajunge la maturitate, ea constituindu-se într-un bun fundament pentru etapa cercetărilor istorice de după Primul Război Mondial.

54

Gravură – Cetatea Timişoarei în secolul al XVII-lea(autor anonim)

55

THE ROMANIAN HISTORICAL RESEARCH FROM THE END OF THE 19TH CENTURY

TO THE GREAT UNION

There was still time and there was no lack of projects, even though some of them would never materialize. More and more evidence about the past were sought, as many objective argumentations as possible and numerous sources were published. In order to reconstruct the past ’as it was’ – according to Leopold von Ranke’s famous formula – data and information were needed and they appeared without delay. It is true that some of them were incomplete, others wrongly or pro domo interpreted, but there was plenty of them. And the historians of the Banat – among them Patriciu Drăgălina and George Popoviciu – were aware of it. Soon they realized that all these documents had not been favourable to the Romanians as their editors were of other nationalities. It became obvious that the Romanians, discriminated for centuries as people subjected through conquer and a ’schismatic’ nation, had never benefi ted from an elite to promote their interests in all aspects: economic, social, political and cultural. That was why their historiography was the latest compared to those of the other ethnical dominant groups – the Hungarians, the Germans and even the Serbs. In this context, at the Romanians – and their neighbours alike – the demands of the positivist ’critical school’ combined with the commands of the national ideal, still animated by the Romantic elan from 1848.

56

The end of the 19th century and the beginning of the 20th century brought in the foreground of the Romanian historiography on the Banat the publication of some good syntheses about the history of the Banat of Severin, written by Patriciu Drăgălina, professor of History and Geography at Institutul Teologic şi Pedagogic of Caransebeş. Drăgălina’s work, Din istoria Banatului Severin, was edited in three parts, published in 1899, 1900 and 1902 at Tipografi a Diecezană, Caransebeş. The section on the history of the Middle Ages contained in the fi rst part, Istoria Banatului Severin până la căderea Turnu Severinului în mâinile turcilor, 1524 is the best structured one. The author tried hard to build up a consistent as possible of the Romanian presence in the Banat in the early Middle Ages. A special attention was given in a long chapter to the Romanian districts, by stressing their historical importance, their political and administrative signifi cance which not even the Magyar royalty could overlook. For the fi rst time in our historiography he presented the districts of the Timiş county. Drăgălina wrote memorable pages about Ioan of Hunedoara – who was ban of Severin. Patriciu Drăgălina (like Damaschin Bojincă) pointed out the Romanian origin of the Hunyads, an acute subject in the Romanian historiography on the medieval Banat. Drăgălina’s work gave the fi rst ample synthesys of the Turkish rule of the Banat of Severin. The historical information was noticeable and it was based on the works of the Hungarian historians from the 19th century. This information would be in the attention of the future researchers into the history of the Banat but Drăgălina’s pioneer contribution to the matter passed unnoticed. It was mainly the case of the documentation regarding the privileged districts and the Turkish rule of the Banat.

57

At the beginning of the 20th century, George Popoviciu, the protopresbyter of Lugoj, published a voluminous and well-documented work, Istoria românilor bănăţeni (Budapest and Lugoj, 1904). The author made a pertinent presentation of the history of Glad’s and Ahtum’s times, arguing with those who contested the Romanians’ existence in the Banat at the turning of the second millennium. Popoviciu was the fi rst to give a solid presentation of the sources regarding the fi rst records of the Romanians living at north and south of the Danube. There are important references to the Romanian kniazes, Ioan of Hunedoara, the privileges of the districts of Lugoj, Sebeş, Mehadia, Almăj, Caraş, Bârzava, Comiat, Ilidia in De la apunerea Castei Arpadienilor până la căderea Timişoarei în mâinile turcilor. It is worth mentioning the substantial chapters Domnia turcilor asupra Banatului and Ierarhia ortodoxă română şi apunerea ei.

We can consider that due to Istoria românilor bănăţeni, the Positivist-Romantic historiography ( Xenopol’s infl uence was obvious at Drăgălina and Popoviciu) reached its maturity and became a solid foundation for the historical research after the World War I.

58

Gravură – Cetatea Timişoarei în secolul al XVII-lea(Happelius E.G., Hamburg, 1688)

59

CERCETAREA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ DIN PERIOADA 1918-1948

Lupta de emancipare naţională, rezultatele Primului Război Mondial şi biruinţa principiului autodeterminării naţionale au condus la prăbuşirea imperiilor multinaţionale şi la făurirea statelor naţionale în Europa Centrală şi de Sud-Est. În acest fel, Regatul României – cu o suprafaţă de circa 300.000 de km2, cam cât a Italiei – intra demn în concertul naţiunilor europene, cu multe probleme grave de rezolvat, dar şi cu entuziasmul unei mari împliniri. Copleşiţi de imensa înfăptuire de la 1918, dar animaţi ca şi Lucian Blaga de „Poemele luminii”, istoricii bănăţeni au trecut la lucru, într-un cadru ideologic variat şi într-un ambient democratic, care garanta pluralismul opiniilor. Între cele două războaie mondiale, s-au afi rmat curente şi orientări istoriografi ce dintre cele mai diferite, dar cercetările au progresat evident sub aspect metodologic. Evul Mediu a fost studiat sub toate aspectele, s-au atins temele cele mai variate, s-au tratat chestiuni politice, culturale, sociale sau economice, dar, mai presus de toate, s-a relevat rolul românilor, viaţa şi specifi cul lor, împlinirile lor, personalităţile ieşite din sânul lor, adică au fost subliniate acele chestiuni obturate şi neglijate intenţionat altădată.

Istoriografia românească a Banatului interbelic a fost chemată să facă şi educaţie naţională şi, mai presus de orice, să construiască o demnitate naţională potrivită cu epoca.

60

Instituţii de prim ordin, precum Institutul Social Banat-Crişana, periodice de prestigiu, ca şi personalităţi de marcă se simţeau datoare să educe masele, să le dezvolte conştiinţa civică şi istorică, mândria de a fi deopotrivă bănăţeni şi români.

Imediat după integrarea Banatului în România Mare se impunea reorganizarea culturii de aici, proces în cadrul căruia istoriografi a avea să joace un rol de prim ordin. Se considera că românii aveau dreptul şi posibilitatea să-şi cunoască în fi ne trecutul aşa cum a fost, neocultat în forma în care o făcuseră vechii stăpâni. Pe de altă parte, conform concepţiilor timpului, cercetarea era chemată să aducă argumente viabile pentru ca, la Conferinţa de pace, să se justifi ce cu succes apartenenţa Banatului la România. De aceea, istoricii şi instituţiile legate de cercetarea istorică urmau să aibă un rol important în viaţa Cetăţii.

Odată cu numirea lui Ioachim Miloia, în 1928, în funcţia de director al Muzeului Bănăţean, se crează premisele ca această instituţie să devină un veritabil lăcaş de cultură, un centru de cercetare istorică. În acelaşi an 1928, Ioachim Miloia a editat revista „Analele Banatului”, în care să publice rezultatele cercetărilor proiectate.

Un impuls deosebit dezvoltării istoriografi ei româneşti din Banat l-a dat Institutul Social Banat-Crişana, înfi inţat, în 1932, şi condus, cu pasiune şi competenţă, până în anul 1946 de Cornel Grofşorean. Instituţia aceasta a editat periodicul „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, care şi-a făcut un titlu de glorie din publicarea a numeroase şi valoroase studii privind istoria Banatului, dintre care o parte sunt consacrate Evului Mediu.

S-a afi rmat că „este greu să se vorbească pentru epoca dintre cele două războaie mondiale de o şcoală propriu-zisă de

61

medievistică bănăţeană”1. Cu o anumită îngăduinţă s-a acceptat că ar fi vorba, totuşi de o orientare istoriografi că2. Indiferent cum s-ar defi ni manifestarea istoriografi că românească din perioada interbelică referitoare la Evul Mediu din Banat, trebuie acceptat că, din perspectiva unui „localism creator” (Alexandru Zub, Istorie şi istorici în România interbelică, Iaşi, 1989, p. 179), activitatea respectivă se impune prin rezultate apre-ciabile. Pornind de la amploarea cercetărilor istoriografi ce din perioada interbelică, efectuată de cercetătorii din Banat, se poate susţine că intelectualii de aici au dovedit o largă deschidere spre istorie, că au avut chiar o puternică vocaţie pentru investigaţia istorică. Doi istorici de la Cluj – Victor Motogna şi Ştefan Manciulea – în perioada „sejurului” lor aici, în urma mutării la Timişoara a Facultăţii de Geografi e a Universităţii Daciei Superioare de la Cluj, au găsit un teren bine pregătit pentru efectuarea cercetărilor istorice. Noua instituţie superioară a stimulat fondul cultural local, deschis spre istorie. Se dorea elaborarea unei istorii a Banatului. Pentru împlinirea acestui deziderat s-a trecut la o activitate sistematică de cercetare, de adunare şi prelucrare a materialului. S-au scris chiar părţi importante din această sinteză (îndeosebi cele referitoare la Evul Mediu). Dar, din păcate, vremurile care au venit după al Doilea Război Mondial nu au fost favorabile pentru continuarea merituoaselor cercetări istoriografice, pentru fi nalizarea proiectelor care începuseră să se deruleze.

1 Alexandru Rădulescu, Observaţii privind istoriografia Banatului medieval: o privire de ansamblu, în „Studii de istorie a Banatului”, XXI-XXII (1997-1998), Timişoara, 2000, p. 83.

2 Radu Ardelean, Problematica Evului Mediu în sud-vestul României în istoriografia română bănăţeană interbelică, în „Studii de istorie a Banatului”, XIV, Timişoara, 1988, p. 26.

62

În două numere ale publicaţiei „Analele Banatului” (an II, nr. 2-3, Timişoara, 1929) a apărut un studiu al lui Iuliu Vuia (1865-1933) despre districtele româneşti din Banat, lucrare care în anul următor a fost tipărită într-un mic volum de 49 de pagini. Din păcate, lucrarea lui Vuia, tributară până la detaliu faţă de Patriciu Drăgălina, cu a sa Din istoria Banatului Severin – niciodată citată însă! – nu aduce nimic nou în peisajul medievisticii bănăţene, fi ind mai mult o compilaţie de date şi fapte culese de la antecesori. Iuliu Vuia are totuşi meritul de a insista mai pe larg decât Drăgălina asupra districtelor româneşti din Comitatul Timiş. El acordă spaţiu, prin secvenţe de sine stătătoare, districtelor Mănăştiur, Bujor, Margina şi Fârdea. Însuşi Vuia este conştient că partea aceasta a lucrării sale este cea mai valoroasă, aici existând prezentarea districtelor „din Timiş, reconstruite pentru prima oară”. Menţionăm că modesta sa contribuţie pe această temă a rămas singulară în istoriografi a românească, până la publicarea excelentei lucrări a lui Viorel Achim, intitulată Districtele medievale româneşti de pe Valea superioară a Begheiului3.

Bogatele cunoştinţe ale lui Ioachim Miloia în istoria artelor plastice, specializarea lui în pictura murală şi restaurarea operelor de artă, dobândite în Italia, în perioada 1920-1927, au fost puse de el în aplicare, încă din anul 1928, când a efectuat cercetări şi restaurări la Biserica ortodoxă română (monument istoric) din Lipova. În primul număr al „Analelor Banatului” a publicat studiul Biserica română din Lipova (Banat), inaugurând astfel, în Banat, prezentarea profesionistă a monumentelor ecleziastice, dintr-o largă perspectivă artistică şi cu o temeinică documentare istorică. Miloia a descoperit

3 Publicată în „Anuarul Institutului de Istorie”, XXX, Cluj-Napoca, 1990-1991, p. 23-35.

63

sub mortarul monumentului amintit două straturi succesive de frescă – pe care le-a restaurat – primul datând din secolele XIV-XV şi din care s-au păstrat portretele Sfi nţilor Teodosie şi Pahomie pe peretele naosului spre pronaos. Sfi nţii aceştia cenobitici, înfăţişaţi în viziunea picturii monahale athonite de factură isihastă, justifi că supoziţia susţinută încă de Miloia în privinţa rolului de mănăstire pe care l-a avut biserica din Lipova pentru românii din defi leul Mureşului în epoca medievală. Tot în „Analele Banatului” (an IV, nr. 2-4, Timişoara, aprilie-decembrie 1931), Ioachim Miloia a publicat studiul Mănăstirea „Săracă” – centru de cultură şi artă bănăţeană. Autorul datează zidirea bisericii mănăstirii în secolul al XV-lea sau cel mult în primele două decenii din veacul al XVI-lea. Studiul Biserica medievală de la Căvăran publicat de Miloia în „Analele Banatului”, pe lunile octombrie-decembrie 1930, îl înscrie pe autor între pionierii arheologiei medievale bănăţene. Urmele arheologice ale bisericii descoperite la Căvăran îl determină pe Miloia să dateze monumentul în secolul al XIII-lea. Foarte important, din punct de vedere ştiinţifi c, este comentariul lui Miloia privind posibila transformare a edifi ciului de către localnici, românii ortodocşi, fapt ce s-ar fi putut întâmpla până cel mult în secolul al XV-lea, când oraşul Căvăran a început să decadă, mutându-se o bună parte din cetăţenii de aici la Sebeş (actualul Caransebeş). Acest studiu al lui Miloia este complex şi dezvoltat, cuprinzând, în cele 25 de pagini, o introducere în care sunt prezentate scrierile ce consemnează movila de la Căvărani (considerată, până la cercetările sale, ca fi ind o relicvă a unei cetăţi), apoi un succint jurnal de săpături, în care este înlăturată supoziţia că ar fi rămăşiţele unei cetăţi şi este susţinută opinia că descoperirea arheologică este o biserică medievală. Cu excepţia datării – biserica fi ind considerată acum mai târzie

64

cu cel puţin un secol şi jumătate4 – cea mai mare parte din opiniile lui Miloia despre biserica medievală de la Căvăran au rămas valabile până în zilele noastre. În lucrarea Anchetă monografi că în comuna Belinţ (Timişoara, 1938), Miloia a publicat un Raport istoric în care prezintă descoperirile arheologice din vatra acestei localităţi, între acestea fi ind şi urmele unei biserici medievale, pe care o datează „prin secolul XVI sau mai înainte”; apoi revine, precizând că „clădirea ei se poate pune cel puţin în secolul al XVII-lea”5. Ca şi biserica de la Căvăran, relicva arheologică de la Belinţ învedera tot o fostă biserică-sală, dar cu absida altarului semicirculară. Se consideră că cele două descoperiri arheologice, de la Căvăran şi de la Belinţ, au o importanţă deosebită pentru relevarea unor aspecte istorice semnifi cative: ambele monumente reprezintă ctitorii ale cnezimii şi nobilimii româneşti medievale, „arătând fi e receptarea în Banat a infl uenţelor stilului gotic (aidoma zonelor învecinate ale Zarandului, Hunedoarei şi Haţegului) în cazul Căvăranului, fie păstrarea tradiţiilor constructive bizantine, ilustrată de tipul de plan descoperit la Belinţ”6.

Documentarea lui Miloia, privind trecutul Căvăranului – pentru a stabili perioada în care a fost zidită biserica medievală de aici, precum şi pentru a cunoaşte cauzele care au determinat transformările arhitectonice ale monumentului ecleziastic şi apoi ruinarea acestuia – a fost atât de temeinică, încât a adunat

4 Dumitru Ţeicu, Registrul aşezărilor medievale, în lucrarea Banatul Montan în Evul Mediu, Editura Banatica, Timişoara, 1998, p. 308-309.

5 Ioachim Miloia, Raport istoric, în Anchetă monografică în comuna Belinţ, Timişoara, 1938, p. 33.

6 Nicolae Săcară, Ioachim Miloia cercetător şi protector al monu-mentelor istorice, în volumul Un erudit cărturar Ioachim Miloia, Editura Mirton, Timişoara, 1997, p. 101.

65

un foarte bogat material, devenit obiectul unui studiu separat, intitulat Căvăranul în Evul Mediu (O rectifi care istorică), pe care l-a publicat în „Analele Banatului”, nr. 1, din anul 1931. Prezenţa la Căvăran a unei construcţii atât de importante, precum biserica medievală de aici, informaţiile documentare despre localitate şi întreaga zonă, adunate din scrierile istorice a mai multor autori, mărturiile localnicilor despre vechi rămăşiţe considerabile de material de construcţie – plăci şi blocuri de marmură, cărămidă, pietre şi dale ale unor suprafeţe de drum sau (credeau localnicii) de loc al pieţii – i-au dat lui Miloia convingerea că această aşezare a avut un rol însemnat în timpurile îndepărtate.

Miloia a constatat că Pesty Frigyes „a comis o confuzie”7, transferând datele istorice ale Căvăranului (Kavarán-ului) asupra oraşului Caran (Karan), pe care l-a localizat greşit, pe vatra unei părţi a actualului Caransebeş. În amplul său studiu (de 22 de pagini de revistă), Miloia lămureşte problemele legate de numele localităţii Căvăran, din punctul de vedere al lui Pesty Frgyes, privind informaţiile adunate de acesta, referitoare la localităţile Karan şi Kavarán, „pe felul său de a reconstrui trecutul acestora”8. Prezintă apoi pe larg mărturiile istorice despre Caran şi despre Caransebeş şi încheie cu capitolul intitulat Rolul istoric al localităţii Caran. Miloia concluzionează că, întrucât nu avea cetate, Căvăranul a stat sub o „jurisdicţiune militară” a Sebeşului şi a avut la început o relaţie administrativă cu acesta; că apoi, odată cu consolidarea vieţii sale social-administrative, Căvăranul s-a emancipat, devenind independent şi împreună cu câteva sate din preajmă s-a constituit în district românesc şi a fost centrul acestuia.

7 Ioachim Miloia, Căvăranul în Evul Mediu (O rectificare istorică), în „Analele Banatului”, nr. 1, Timişoara, 1931, p. 33.

8 Ibidem, p. 37.

66

Nu se ştie precis cât timp a durat existenţa acestui district a cărei primă atestare documentară este în anul 1391, iar ultima, în anul 1422. După desfi inţarea districtului Căvăran, oraşul omonim a reintrat formal în componenţa districtului Sebeş, dar şi-a trăit existenţa independentă de oppidum şi libera civitas, având mai târziu juzi proprii şi jude primar, în fruntea unui aparat judecătoresc.

În încheierea lucrării, Miloia mărturiseşte că n-a avut „pretenţia de a spune un lucru defi nitiv (despre Căvăran – n.n. T.C.), ci mai degrabă de a deschide drumul unor cercetări viitoare”9. În vremea lui, prin anii ‘30 ai secolului trecut, el ar fi fost cercetătorul cel mai potrivit ca să continue investigaţiile istorice despre Căvăran, precum şi despre trecutul întregului Banat medieval, având pentru acest domeniu o solidă pregătire şi o indiscutabilă vocaţie. Nu s-a evidenţiat, până acum, faptul că lucrarea lui Miloia referitoare la Căvăranul medieval substituie un studiu de excepţie despre districtul cu acelaşi nume. Credem că, atunci când este prezentată bibliografi a districtelor româneşti din Banat, ar trebui inclusă în aceasta şi lucrarea lui Miloia. Până în prezent nu s-a adus nimic nou despre districtul Caran faţă de datele evidenţiate de cercetătorul timişorean, aşa cum se vede şi dintr-o succintă prezentare a acestui district, făcută într-o lucrare mai recentă10. Din păcate, cercetări mai noi de sinteză nu au ţinut seama de delimitarea teritorială a districtelor Caran şi Sebeş făcută de Miloia, perpetuând opinia mai veche a situării Caranului faţă în faţă cu Sebeşul, pe vatra actuală a Caransebeşului 11. Prin Miloia şi

9 Ibidem, p. 54.10 Dumitru Ţeicu, op. cit., p. 440.11 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. IV, Cluj-Napoca, 1989,

p. 43; Alexandru Horvath, Contribuţii la delimitarea administrativă şi juridică a districtelor Sebeş şi Caran, în Studii şi Cercetări de Etimo-logie şi Istorie, vol. II, Caransebeş, 1977, p. 404.

67

contemporanii săi, mai ales prin literaţi, se constituie o viziune aparte asupra Banatului, privit ca provincie sau „ţară” distinctă, cu un trecut specifi c şi o cultură proprie. În acest sens, s-a vorbit uneori despre „bănăţenism”.

Este interesant de constatat că „bănăţenismul”, în mani-festările sale autentice şi ponderate, nu s-a opus românismului şi României, ci a contribuit la consolidarea edifi ciului naţional. Nu se putea altminteri, din moment ce, nici nu se ieşise bine din urgia războiului, şi au pornit ameninţările revizioniste. În plan istoriografi c, revizionismul a însemnat revigorarea contestării rolului istoric al românilor, combaterea autohtoniei lor la nord de Dunăre, diminuarea realizărilor lor. La nivelul Banatului, ofensiva unor istoriografi i vecine – mai ales maghiară şi sârbă – a dat multe subiecte de abordat istoricilor români. Tema dragă până la epuizare era autonomia districtelor privilegiate româneşti, temă pe care o abordau mai toţi istoricii şi publiciştii, cu mai mult sau mai puţin succes. Cert este că împrejurările politice interne şi mai ales internaţionale au fost un important stimulent pentru istorici, chemaţi să aducă argumente inclusiv pentru tratativele politice. De aceea, s-au elaborat lucrări importante ale istoriei medievale şi premoderne a Banatului, nerămânând practic nici o temă majoră necercetată. Fireşte, militantismul naţional, exagerat uneori, şi amatorismul au impietat asupra nivelului lucrărilor şi asupra obiectivităţii, dar acestea au fost tare prezente peste tot în epocă, mai ales în Europa Central-Orientală.

La Editura revistei „Vrerea” din Timişoara, în anul 1934, a apărut studiul Banatul sub turci de Traian Birăiescu, prima lucrare de sine stătătoare dedicată stăpânirii otomane în aceas-tă provincie, deschizătoare de drumuri pentru acest subiect. Modestă, ca dimensiuni (52 de p. + XI p. note), aceasta este

68

o bună sinteză privind stăpânirea turcească în Banat, îndeo-sebi pentru prezentarea structurii autorităţilor otomane mili-tare şi religioase de aici. Din lucrare reiese clar cadrul politic, administrativ şi juridic al Banatului sub turci, de la transfor-marea sa în vilayet (eyelet) – unitate administrativ-teritorială şi militară a Imperiului Otoman, condusă de un beglerbeg şi formată din sandjak-uri (unităţi administrativ-teritoriale şi militare de bază) – până la declinul acestui regim şi impunerea dominaţiei austriece la începutul secolului al XVIII-lea. Întotdeauna, când documentele (din arhivele vieneze) îi dau posibilitatea, autorul evidenţiază prezenţa elementului românesc preponderent în cadrul paşalâcului Timişoarei. Insistă asupra consecinţelor benefi ce, economice şi demografi ce, pe care le-a avut iradeia dată în anul 1690 de către Poarta Otomană, decret prin care se recunoştea atât dreptul de moştenire din tată în fi u al ţăranului bănăţean, cât şi dreptul acestuia de a vinde pământul sau de a-l schimba.

O altă lucrare a lui Traian Birăiescu este intitulată Cultura apuseană. Turcii şi maghiarii (Turcii în centrul Europei) şi a apărut la Timişoara, în 1935. Autorul prezintă „cultura europeană şi civilizaţia Ungariei acum 500 de ani”, „structura etnică a Ungariei” în aceeaşi perioadă, „stările sociale şi justiţia maghiară a epocii” medievale, „Ungaria politică”, „Constituţia maghiară şi fi nanţele Regatului Ungariei”, „organizarea militară a Ungariei”, „armata «maghiară» ca valoare militară”, „Ungaria din punct de vedere al dreptului public”, „epoca Corvineştilor” (cu o schemă a arborelui genealogic), „dezastrul de la Mohacs”, „regăsirea raselor înrudite” (maghiară şi turcească), „luptele comune turco-maghiare în contra apusului”, „înrudirea turco-maghiară în Ungaria ocupată”. Pentru tema lucrării noastre, cel mai mare interes îl prezintă ampla secvenţă dedicată epocii

69

Corvineştilor, acest capitol înscriindu-se în rândul celor mai bune studii despre Iancu de Hunedoara, scrise până la acea dată. Remarcabilă este, în primul rând, evidenţierea legăturilor pe care le-a avut această personalitate cu Banatul.

Cele două studii ale lui Traian Birăiescu – menţionate aici – şi mai ales ultimul învederează aspecte concludente privind „accentuarea dependenţei istoriei de factorul politic”12, fenomen declanşat de „problema Banatului la Conferinţa păcii”13, după Primul Război Mondial. Nicolae Bocşan subliniază că, în Banat, în deceniul al IV-lea al veacului trecut, „impactul politicului asupra scrisului istoric s-a accentuat”14, la aceasta contribuind, între altele, „ideologia sau politica regimului nazist, ascensiu-nea revizionismului maghiar sau a extremismului de dreapta din Europa Centrală, respectiv din România”15.

Adeseori citată şi doar rareori citită – la fel ca şi studiul despre districtele valahe al lui Iuliu Vuia – este lucrarea Organizarea politică a Banatului în Evul Mediu de Traian Simu (Lugoj, 1941). Afi rmăm aceasta pentru că, dacă lucra-rea ar fi fost citită cu atenţie, s-ar fi văzut marea „doză” de diletantism pe care-l cuprinde, în special în tratarea problemei districtelor şi a comitatelor bănăţene. Cea mai importantă parte a studiului lui Simu este aceea care cuprinde trecerea în revistă a celor „mai însemnate cetăţi din Banat”16. La rândul nostru, încadrăm în bibliografi a critică a temei informaţia lui Simu, actualizând-o şi evidenţiind astfel un proiect de repertoriu al

12 Nicolae Bocşan, Istoriografia bănăţeană între multiculturalism şi identitate naţională, în „Banatica”, nr. XIV, Reşiţa, 1996, p. 270.

13 Ibidem.14 Ibidem.15 Ibidem.16 Traian Simu, Organizarea politică a Banatului în Evul Mediu,

Lugoj, 1941, p. 28.

70

fortifi caţiilor bănăţene. Simu este primul cercetător român care a schiţat un ghid istoric referitor la fortifi caţiile din Banat. Istoricii care s-au ocupat ulterior de această temă nu au acordat nici o atenţie lucrării lui Simu, poate şi datorită faptului că, din titlul său, nu reieşea că autorul se referă şi la cetăţile medievale din Banat. Prin aceste rânduri, subliniem că Simu merită considerat drept un modest precursor al cercetărilor consacrate „castelogiei” bănăţene – un domeniu fascinat al istoriografi ei contemporane.

Gheorghe Cotoşman a publicat, până în anul 1948 (el îşi va continua activitatea de cercetător şi după aceea), nume-roase studii în care abordează o seamă de aspecte ale Evului Mediu bănăţean. Ne-am ocupat în lucrarea noastră de următoarele scrieri ale sale: Din trecutul Banatului. Studiu introductiv de istorie naţional-bisericească. Cartea I (cu o prefaţă de Prea Sfi nţia Sa Dr. Grigore Gh. Comşa, Episcopul Aradului), Timişoara, 1934; Episcopia Mehadiei din Banatul Severinului, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, nr. 2, Timişoara, 1943; Privilegiile românilor în cadrul districtelor valahe bănăţene. Nobilii şi cnezii români bănăţeni, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana (Buletin Sociologic)”, Timişoara, septembrie-decembrie 1944 (şi în extras); Autohtonia românilor din Banat. Pe baza toponimiei (Tipografi a Diecezană din Caransebeş, 1946). Din lucrările acestea reţine atenţia capitolul Imigrarea sârbilor în Banat, cuprins în cartea Din trecutul Banatului. Cotoşman prezintă, cu o serioasă documentaţie, colonizările succesive, de-a lungul timpului, ale unor grupuri din această populaţie, în teritoriul dintre Mureş, Dunăre şi Tisa. Polemizează cu istoricul Iovan Radonič, care, în lucrarea sa Histoire des Serbes de Hongrie (Paris, 1919), susţine că sârbii sunt locuitori mai vechi ai

71

Banatului decât românii. În continuare, scrie despre legăturile ierarhice ale bisericii române din Banat cu sârbii, dovedindu-se bine informat în acest domeniu. Episcopia Mehadiei din Banatul Severinului este un studiu bine documentat (poate prea încărcat, făcându-se uneori risipă de erudiţie, cu invocarea unor argumente de ordin istoric, geografi c, lingvistic), în care autorul prezintă în mod ipotetic împrejurările în care a apărut Episcopia Mehadiei. Se porneşte de la vechea titulatură de Ad Mediam sau Aquas şi se evocă peregrinările din vremea persecuţiilor calvine, apoi vitregiile din timpul ocupaţiei otomane, episcopia aceasta, subordonată multă vreme când Severinului, când Râmnicului, făcând parte din Mitropolia Banatului de Severin. În strânsă legătură cu această lucrare este şi un alt studiu al lui Cotoşman, intitulat Vechimea organizaţiei naţional-bisericeşti la românii bănăţeni, apărut în „Revista de istorie bisericească”, an I, nr. 1, Craiova, aprilie-iunie 1943. Cele două studii sunt apreciate în istoriografi a recentă a bisericii ortodoxe din Banat17. Foarte bine informat este Cotoşman în privinţa temei districtelor româneşti. Nu aduce lucruri noi, dar actualizează cunoaşterea conţinutului, în limba română, al diplomei de la 1457 a regelui Ladislau al V-lea Postumul, publicând-o integral, cu menţiunea că aceasta este de importanţă capitală în istoriografi a românească. Acordă atenţie şi districtelor din Comitatul Timiş, însă nu dezvoltă tema lor într-un studiu propriu-zis.

O interpretare istorico-fi lologică îndrăzneaţă a lui Cotoşman se desfăşoară în lucrarea Autohtonia românilor din Banat. Pe baza toponimiei. Aici rezistă mai ales informaţia istorică, fi indcă înţelegerea fenomenelor etimologice este acompaniată

17 Constantin Cilibia, Episcopia Mehadiei, în volumul Mehadia, vatră istorică, Editura Gordian, Timişoara, 2007, p. 73-96.

72

de anumite carenţe, deşi autorul este la curent cu bibliografi a lingvistică din vremea sa. Merită totuşi să intre în atenţia fi lologilor ampla secvenţă despre Mehadia şi, poate, chiar şi cea despre Tape, cu toate că etimologia ultimului toponim se pare că este lămurită defi nitiv18. Pornind de la studiul lui Cotoşman, am relevat încărcătura istorică a toponimelor bănăţene în care apare termenul ohabă. Acest autor merită o menţiune specială, deoarece, pe drumul deschis de antecesori şi îndeosebi de Nicolae Drăganu19, a inaugurat în cultura bănăţeană domeniul toponimie şi istorie, care s-a dezvoltat destul de mult în ultimele decenii20.

În perioada de după Marea Unire, primul studiu profesio-nist, în limba română, referitor la istoria Banatului medieval a fost publicat de Silviu Dragomir, profesor la Catedra de istorie sud-est europeană şi diplomatică sud-slavă a Universităţii din Cluj. Lucrarea, intitulată Vechimea elementului românesc şi colonizările străine din Banat, este publicată în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, nr. 3, Cluj, 1924-1925, p. 275-291. Geneza acestui studiu îşi are rădăcinile în dispu-tele din timpul tratativelor de pace de la Paris, când la partajul Banatului au avut ecou destul de mare argumentele istoriografi ei sârbe, susţinute de Iovan Radonič. Istoricul clujean dovedea, în baza documentelor istorice, caracterul preponderent românesc al Banatului, atât în trecut, cât şi la sfârşitul Primului Război Mondial. O bună parte din datele documentare existente în

18 Dan Sluşanschi, Tapa, Tapae, în „România Pitorească”, XVII, nr. 5, Bucureşti, 1988, p. 17.

19 Nicolae Drăganu, Toponimie şi istorie, Cluj, 1928.20 Octavian Răuţ, Vasile Ioniţă, Studii şi cercetări de istorie

şi toponimie, Reşiţa, 1976; Octavian Răuţ, Toponimie şi istorie bănăţeană, în „Studii de limbă, literatură şi folclor”, IV, Reşiţa, 1975, p. 257-270.

73

acest studiu au fost reluate de Silviu Dragomir în lucrarea Le Banat Roumain. Esquisse historique, publicată la Sibiu, în 1944, sub auspiciile Centrului de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania. Este constituită din studiile Les roumains du Banat et la royauté hongroise; Le roumains et les serbes dans Le Banat; Le Banat et la politique de la colonisation austro-hongroise; Le Banat, partie integrante de l’unité roumaine. În ediţie bilingvă (franceză-română), lucrarea a fost reeditată în anul 1999, la Editura Augusta din Timişoara, având un studiu introductiv de Nicolae Bocşan. Am folosit lucrarea publicată în ediţie bilingvă. Cele patru studii ale lui Silviu Dragomir cuprinse în volumul Le Banat Roumain. Esquisse historique corespund preocupărilor Ministerului Propagandei Naţionale al României „de a pregăti opinia publică şi politică internaţională pentru încheierea viitoarei păci (după al Doilea Război Mondial – n.n. T.C.); se adresează unui public străin, mai puţin familiarizat cu problematica istorică a Banatului, cu scopul de a susţine caracterul românesc al provinciei pe baza argumentelor istorice şi demografi ce”21. Studiile Românii din Banat şi regalitatea maghiară, Românii şi sârbii din Banat şi Banatul şi politica de colonizare austro-ungară se constituie într-un mic corpus istoriografi c, dar cu o foarte largă arie informaţională, textele fi ind structurate „în funcţie de statutul politic al provinciei”22, în aşa fel încât fi ecare dintre cele trei secvenţe este în măsură să susţină „autohtonismul şi caracterul majoritar al populaţiei româneşti”23 din Banat.

21 Nicolae Bocşan, Silviu Dragomir, în Banatul românesc. Schiţă istorică de Silviu Dragomir (ediţie îngrijită de Viorica Goicu, traducere de Simona Goicu, studiu introductiv de Nicolae Bocşan), Editura Augusta, Timişoara, 1999, p. 14.

22 Ibidem.23 Ibidem.

74

În istoriografi a bănăţeană interbelică, Cornel Grofşorean are un mare merit, anume acela de organizator al activităţii de cercetare, de lider cultural care a promovat mişcarea istoriografi că timişoreană, în cadrul Institutului Social Banat-Crişana şi în paginile „Revistei Institutului Social Banat-Crişana” (1933-1946). Din iniţiativa sa, membrii Secţiei de Istorie a Institutului s-au mobilizat în activitatea de cercetare în vederea elaborării Istoriei Banatului. Tot prin grija lui, în 1944 a fot publicat volumul Banatul de altădată. Studiu istoric, în care sunt cuprinse lucrări importante, foarte bine documentate referitoare la Evul Mediu bănăţean. Preocupările istoriografi ce ale lui Grofşorean s-au materializat în studiile: În ţara dacilor (în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, nr. 27, nr. 28-29, nr. 33-34, Timişoara, 1940 – lucrare apărută şi în extras, având subtitlul Studiu juridic asupra dreptului cutumiar român din Valea Almăjului (Banat), 80 p.; Din obiceiul pământului (în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, aprilie 1940); Originea comunităţii familiale la români în co-laborare cu jus Valahicum (în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1942); Un cuib de vul-ture daco-valah (în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-iunie 1943). Ultima lui lucrare istoriografi că, apărută în volum, a fost Banatul de altădată şi de totdeauna. Sinteza problemelor istorice şi social-politice (Timişoara, 1944), studiu alcătuit în baza unor informaţii din materialele Institutului, elaborate pentru Istoria Banatului şi pentru raportul Realizări în Banat după unirea din 1918. Şi lucrarea aceasta îşi are un loc binemeritat în istoriografi a românească bănăţea-nă, fi ind o concentrată prezentare a momentelor semnifi cative ale istoriei românilor bănăţeni până la anul 1918 (cu o atenţie specială pentru Evul Mediu), apoi a perioadei de după Marea Unire, o elocventă trecere în revistă a realizărilor din Banatul interbelic,

75

acestea înscriindu-se în istoria trăită de Cornel Grofşorean şi, în multe cazuri, marcată de puternica lui personalitate.

Cel mai prolifi c medievist timişorean, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost profesorul Victor Motogna de la Facultatea de Geografi e din Cluj, stabilită, în refugiu, la Timişoara. În volumul Banatul de altădată. Studiu istoric (Timişoara, 1944) el a publicat studiile: 1. Banatul românesc în epoca migraţiilor popoarelor barbare (271-1300). Problema continuităţii românilor în Dacia; 2. Banatul românesc în cele dintâi veacuri ale stăpânirii ungureşti (Epoca Arpadiană 1030-1301); 3. Banatul românesc în veacul al XIV-lea (Epoca Angevinilor); 4. Banatul românesc în prima jumătate a veacului al XV-lea. Epoca lui Sigismund de Luxemburg; 5. Trecutul românilor din Banat în epoca lui Ioan Hunyadi (1437-1457). Evenimentele politice; 6. Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu. Districtele româneşti. Aceste lucrări ale lui Victor Motogna, prezentate în detaliu în lucrarea noastră, se constituie într-o adevărată istorie a Evului Mediu bănăţean, încă nedefi nitivată, dar extraordinar de utilă. Vremurile difi cile de după al Doilea Război Mondial, apoi stingerea din viaţă a istoricului, în 1948, au împiedicat defi nitiv rânduirea, într-o sinteză, a valorosului material istoriografi c rămas de la Motogna. Dintre studiile acestuia menţionate aici – toate fi ind bine documentate şi structurate – cel despre districte îşi păstrează pe deplin actualitatea ştiinţifi că, chiar dacă aserţiunea despre districtele din Comitatul Timiş (care, deşi necuprinse în diploma privilegială din 1457, „s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi libertăţi, în cele dintâi veacuri ale stăpânirii ungureşti”24) necesită anumite precizări.

24 Victor Motogna, Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu. Districte româneşti, în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944, p. 17.

76

Şi Ştefan Manciulea, venit în Timişoara, ca şi Motogna, în refugiu, fi ind profesor la Facultatea de Geografi e din Cluj, s-a integrat în grupul de cercetători de la Institutul Social Banat-Crişana, condus de Cornel Grofşorean. În volumul Banatul de altădată. Studiu istoric (Timişoara, 1944) a publicat un studiu consistent (de 60 de pagini) intitulat Elemente etnice streine aşezate în Banat între anii 1000-1870, constituit din capitolele I. Infi ltrări de populaţii streine în Banat, până la 1526; II. Populaţia Banatului între anii 1526-1699; III. Populaţia Banatului între 1700-1780. Epoca marilor colonizări streine. Elementul românesc autohton. Infi ltrările de elemente germane între 1786-1792; Colonişti francezi; Colonişti italieni; Colonişti spanioli; Colonişti bulgari; Colonişti unguri; IV. Încercări de deznaţionalizare a elementului românesc din Banat în veacul al XIX-lea, prin colonizările ungureşti. Pentru tema lucrării noastre, am avut în vedere numai primele două capitole din acest studiu al lui Ştefan Manciulea. Această parte a lucrării este o replică ştiinţifi că a autorului la modul cum istoricii unguri tratau (începând din ultimul pătrar al veacului al XIX-lea) problema continuităţii românilor în Dacia Traiană. Ei încercau „să ticluiască şi să dovedească, tendenţios, că aşezarea noastră în Transilvania şi Câmpia Tisei ar fi început sub formă de pătrunderi sporadice, dinspre Sud, abia odată cu veacul al XIII-lea”25. Ei nesocoteau „mărturiile referitoare la fi inţa, vechimea şi organizarea neamului nostru în această provincie”26, mărturii existente şi în documente emise de cancelariile Regatului Ungariei, în care se putea constata

25 Ştefan Manciulea, Elemente etnice streine aşezate în Banat între anii 1000-1870, în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944, p. 330.

26 Ibidem.

77

„vechimea organizaţiei cneziale şi voievodale româneşti din aceste părţi, coborâtă dinspre regiunea de Est a muntelui şi colinelor până în zonele de şes, apoi prezenţa districtelor româneşti în regiunea colinară din preajma munţilor, districte care, până târziu şi-au păstrat o completă autonomie politică şi administrativă şi chiar bisericească – recunoscută prin atâtea diplome ale regilor Ungariei”27. Manciulea prezintă argumente, documentate ştiinţifi c, şi împotriva istoricilor şi etnografi lor sârbi care susţineau autohtonia etniei lor în Banat. Argumentul principal al istoricilor români erau momentele târzii ale colonizării grupurilor de sârbi. Şi Manciulea prezintă cronologic, pe etape, stabilirea sârbilor în această provincie.

În volumul Banatul de altădată. Studiu istoric, Traian Popa a publicat lucrările: Românii din Banatul medieval (35 p.) şi Familia Mutnic. În primul studiu, autorul a abordat o temă foarte importantă în istoriografi a românească despre Banatul medieval, aceea privind familiile româneşti însemnate de aici. Se înfăţişează datele documentare (după Pesty) referitoare la familiile româneşti Baciu, Bracan (sau Brathan), Dobrota, Bogdan, Lucaciu, Socol, Petru din Valea (Woya) şi Neacşu. Despre familia lui Petru din Valea, Traian Popa a publicat o secvenţă de 15 pagini, care anticipează ampla şi temeinica lucrare a Mariei Holban, Deposedări şi judecăţi în Banat pe vremea Angevinilor şi ilustrarea lor prin procesul Voya (1361-1378), apărută în „Studii şi materiale de istorie medie”, V, Bucureşti, 1962, p. 57-131.

Ion Stoia-Udrea era în felul său un istoric „independent”, adică nu făcea parte din grupul Institutului Social Banat-Crişana. El conducea revista de cultură „Vrerea” şi editura acestei publicaţii şi, probabil, năzuia să-şi formeze în jur

27 Ibidem.

78

un cerc de intelectuali timişoreni. (Erau, de fapt, un grup de trei oameni de cultură: Romul Ladea, Virgil Birou şi Ion Stoia-Udrea, cunoscut sub denumirea de Trifoiul Cărăşan). Dintre ceilalţi cercetători în domeniul istoriei colabora la „Vrerea” doar Traian Birăiescu. Ion Stoia-Udrea a publicat volumul Marginale la istoria bănăţeană (Timişoara, 1940), alcătuit din eseuri polemice, documentate istoric, împotriva tezelor tendenţioase maghiare, sârbe şi austriece privind istoria românilor bănăţeni. Cea mai importantă lucrare istoriografi că a lui Ion Stoia-Udrea este intitulată Banatul în prima jumătate a mileniului nostru şi a fost publicată în volumul Studii şi documente bănăţene de istorie, artă şi etnografi e, vol. I, fasc. I, Editura „Vrerea”, Timişoara, 1943. Studiul acesta oferă date concludente despre ocupaţiile locuitorilor din Evul Mediu, despre formele de organizare administrativ-politice, apoi despre cetăţile existente în Banat, întinderea şi graniţele voievodatului lui Glad. O atenţie deosebită a acordat-o Ion Stoia-Udrea districtelor româneşti ca forme de organizare administrativ-teritorială, văzând în acestea elementul de bază al procesului de continuitate a populaţiei autohtone bănăţene. În ansamblu, studiul lui Ion Stoia-Udrea se constituie într-o reuşită incursiune în istoria Banatului medieval până la cucerirea acestuia de către turci, lucrarea fi ind elaborată după cerinţele ştiinţifi ce din anii ’40 ai veacului trecut.

79

THE ROMANIAN HISTORICAL RESEARCH FROM 1918 TO 1948

The fi ght for national emancipation, the consequences of the World War I and the victory of the principle of national self-assertion led to the fall of multi-national empires and the foundation of national states in Central and South-Eastern Europe. Thus, the Kingdom of Romania – covering an area of approximately 300.000 square kilometers, almost as large as Italy – entered with dignity in the concert of the European nations, with serious problems to be solved but also with the enthusiasm of a great achievement. Overwhelmed by the great accomplishment of 1918, but animated – like Blaga – by ’Poemele luminii’, the historians of the Banat took action benefiting from the ambience which guaranteed the pluralism of opinions. In the interwar period, a variety of historiografical currents and orientations manifested and obviously the research made also progress in terms of methodology. The Middle Ages was studied under all its aspects, the most varied theme were approached, the political, cultural or economic problems were dealt with but above all the Romanians’ role in the history of South-Eastern Europe was emphasized, their life and specifi city, their accomplishments, the personalities emerged from the bosom of this nation – in other words, all issues which had been neglected and obscured deliberately before.

80

In the interwar period the Romanian historiography of the Banat was called to educate and, more than that, to build a national dignity needed to match the epoch. First rank institutions like Institutul Social Banat-Crişana, prestigious periodicals, noteworthy personalities felt that it was their duty to educate, to develop the civic and historical conscience of the masses, their pride to be both Romanians and Banatians.

Once the Banat became a part of the Great Romania, the cultural reorganization became a top priority and the historiography would play a major role in the process. It was thought that the Romanians had the right and possibility to fi nally know their past as it was, unobscured, not in the manner the old rulers used to do. On the other hand, according to the concepts of the time, the research was called to bring viable argumentations to justify with success that the Banat belonged to Romania at the Peace Conference. That was why historians and institutions involved in the historical research were to play an important role in the life of the city.

Ioachim Miloia’s nomination, in 1928, as the administrator of the Banatian Museum prepared the ground for the institution to become a genuine cultural place and a centre of historical research. In the same year, Ioachim Miloia began to edit ’Analele Banatului’ (1928 - 1931), a magazine in which he planned to publish the results of that research.

A signifi cant impulse to the development of the Romanian historiography of the Banat was given by Institutul Social Banat-Crişana, founded in 1932 and managed competently and heartly by Cornel Grofşorean until 1946. The institution printed a periodical, ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’ (1933-1946), which was full of praise for publishing numerous valuable studies on the history of the Banat, many of them

81

dedicated to the Middle Ages. It was claimed that it was diffi cult to ’talk about a proper school on the medieval Banat in the interwar period’.1 With a little tolerance it was accepted that it was ’a historiographical orientation’.2

No matter how we define the interwar Romanian historiography on the medieval Banat, we have to accept that from the perspective of a ’creativity of the locality’ (Alexandru Zub, Istorie şi istorici în România interbelică, Iaşi, 1989, p. 179) the respective activity is noticeable due to its appreciable results. Starting from the ample interwar historiographical research done by the Banatian researchers, it should be ascertain that the local intellectuals proved a strong vocation for the historical investigation. Two historians from Cluj – Victor Motogna and Ştefan Manciulea – during their temporary stay in Timişoara, after Facultatea de Geografi e of Universitatea Dacia Superioară had been moved from Cluj to Timişoara, – found a well prepared ground for historical research. The new superior institution stimulated the local cultural stock open to history. The publishing of a history of the Banat was needed. In order to accomplish this desideratum a systematic activity of research was launched. Some important parts of this synthesis were written (especially those reffering to the Middle Ages). Unfortunately, after the World War II, times were unpropicious for resuming the meritorious historiographical research and fi nalization of the projects in work.

1 Alexandru Rădulescu, Observaţii privind istoriografia Banatului medieval: o privire de ansamblu, in ’Studii de istorie a Banatului’, XXI-XXII (1997-1998), Timişoara, 2000, p. 83.

2 Radu Ardelean, Problematica Evului Mediu în sud-vestul Româ-niei în istoriografia română bănăţeană interbelică, in ’Studii de istorie a Banatului’, XIV, Timişoara, 1988, p. 26.

82

A study on the Romanian districts of the Banat written by Iuliu Vuia (1865-1933) appeared in two issues of ’Analele Banatului’ (second year, issue 2 and issue 3, Timişoara, 1929) and next year it was published in a volume of 49 pages (Districtus Valachorum. Cercurile româneşti bănăţene. Cele din Timiş reconstruite pentru prima oară, ’Analele Banatului’ Publishing House, ’Union’ Printer, Timişoara, 1930). Unfortunately, Vuia’s work owes much to Patriciu Drăgălina’s Din istoria Banatului Severin – never cited! – and brings nothing new in the landscape of the medieval Banat. It is rather a compilation of data and facts recorded by his forerunners. Vuia’s merit was that he insisted more than Drăgălina on the Romanian districts of Timiş county. He gave a generous space, in independent sections, to the districts of Mănăştur, Bujor, Margina and Fârdea. His modest contribution on the matter remained almost unique until the publishing of Viorel Achim’s excellent Districtele medievale româneşti de pe Valea superioară a Begheiului.3

Ioachim Miloia’s vast knowledge of the history of art - he had specialized in mural paintings and restauration in Italy between 1920-1927 - was put to good use since 1928 when he did some research restaurations in the Orthodox church in Lipova (an historic monument). In issue 1 of ’Analele Banatului’ he published a study titled Biserica română din Lipova (Banat), thus inaugurating the proffesional presentation of the ecclesiastical monuments from a large, artistic and well documented perspective. Under the mortar of the mentioned monument, Miloia discovered two succesive strata of frescoes – which he restaurated – the fi rst dated back in the 14th-15th

3 Published in ’Anuarul Institutului de Istorie’, XXX, Cluj-Napoca, 1990-1991, p. 23-35.

83

centuries. From them, St. Teodosie’s and St. Pahomie’s portraits were recovered and preserved on the wall of the nave to the narthex. These cenobit saints, presented in the manner of the monastic painting of hesychast infl uence supported Miloia’s supposition that the church of Lipova was a monastery for the Romanians living in the Mureş gorge during the Middle Ages. In ’Analele Banatului’ (the fourth year, issues 2-4, April-December 1931), Ioachim Miloia published Mănăstirea „Săracă” – centru de cultură şi artă bănăţeană. Autorul dated the building of the church of the monastery back in the 15th century or the fi rst two decades of the 16th century.

The study Biserica medievală de la Căvăran (in ’Analele Banatului’, October-December issues, 1930) placed the author among the pioneers of the medieval Banatian archaeology. Archaelogical evidence from Căvăran made Miloia date the monument back in the 13th century. Very important from scientifi c point of view was Miloia’s commentary regarding the possible transformation of the building by the natives, Orthodox Romanians, which might have happened not later than the 15th century, when the decline of the town of Căvăran began, many citizens moving from here to Sebeş (today’s Caransebeş). Excepting this, the majority of his opinions about the medieval church of Căvăran remained valid. The church is considered now to be at least one and a half century older (Dumitru Ţeicu, Registrul aşezărilor medievale, in Banatul Montan în Evul Mediu, Banatica Publishing House, Timişoara, 1998, pp. 308-309). Miloia’s study was complex and developed, containing a 25-page introduction where were presented the writings which had mentioned the mould of Căvărani ( considered before as a remaining relic of a former fortress). It also contained a diary of the diggings which contradicted this theory and claimed that

84

the archaeological discovery was a medieval church. Excepting the dating - the church is considered now to be at least one and a half century older - the majority of Miloia’s opinions about the medieval church at Căvăran remained valid.4

In Anchetă monografi că în comuna Belinţ (Timişoara, 1938), Miloia published a Raport istoric which presented the archaelogical discoveries in the very heart of this locality, among them the relics of a medieval church, dated ’back in the 16th century or before’; then he had a change of mind and specifi ed that ’its building can be dated not earlier than the 17th century.’5 Like the church of Căvăran, the relic of Belinţ appeared to be also a church hall, but with a semicircle apse. It is considered that the two archaelogical discoveries are of extreme importance in revealing some signifi cant historical aspects: both are founded by medieval Romanian knezes and nobles, ’showing either infl uences of the Gothic style when it comes to Căvăran – like in the neighbouring areas of Zarand, Hunedoara and Haţeg – or the preservation of the Byzantine building traditions, illustrated by a plan discovered at Belinţ’.6

Miloia’s documentation on the past of Căvăran was so solid that the vast material he had collected became the object of a study titled Căvăranul în Evul Mediu (O rectifi care istorică) (in ’Analele Banatului’, issue 1, Timişoara, 1931). The presence at Căvăran of such an important building – like

4 Dumitru Ţeicu, Registrul aşezărilor medievale, in Banatul Montan în Evul Mediu, Banatica Press, Timişoara, 1998, p. 308-309.

5 Ioachim Miloia, Raport istoric, in Anchetă monografică în comuna Belinţ, Timişoara, 1938, p. 33.

6 Nicolae Săcară, Ioachim Miloia cercetător şi protector al monu-mentelor istorice, in Un erudit cărturar Ioachim Miloia, Mirton Press, Timişoara, 1997, p. 101.

85

the medieval church – the documenting information about the locality and the whole area gathered from different authors’ writings, the natives’ testimonies about the old building material relics – plaques and blocks of marble, bricks, stones as well as paving slabs belonging to a former road or (as the local people thought) a former market made Miloia believe that this was a very important ancient settlement. Miloia realized that Pesty Frigyes ’commited a confusion’7 by transferring the historical information of Căvăran (Kavarán-ului) to the town Caran (Karan), which he localized erroneously somewhere in the heart of the area of Caransebeş. The author concluded that as it had no fortress, Căvăran went under the ’military jurisdiction’ of Sebeş and had an administrative relation with it. Later, once its socio-economic life consolidated, Căvăran became independent and the centre of the district it formed with some neighbouring villages. Up till now it has not been stressed the fact that Miloia’s work about medieval Căvăran substituted an exceptional study on the district bearing the same name. In his elaborate study – covering 22 pages of the magazine – Miloia clarifi ed the issues about the name of Căvăran, from Pesty Frgyes’ point of view, regarding the information gathered by the Hungarian on Karan şi Kavarán ’in his own manner of reviving the past’.8 Then he gave a detailed presentation of the historical evidence about Caran and Caransebeş and ended his work with a chapter titled Rolul istoric al localităţii Caran. The author concluded that as it had no fortress, Cărăvan went under the ’military jurisdiction’ of Sebeş and had an administrative relation with it. Later, once its socio-economic

7 Ioachim Miloia, Căvăranul în Evul Mediu (O rectificare istorică), in ’Analele Banatului’, issue 1, Timişoara, 1931, p. 33.

8 Ibid., p. 37.

86

life consolidated, Căvăran became independent and the centre of the district it formed with some neighbouring villages. It is not known exactly how long this district lasted. It was fi rst mentioned in a document in 1391, and last in 1422. After the district of Căvăran ceased to exist, the town became offi cially a part of the district of Sebeş, but continued its independent existence of oppidum and libera civitas. Later the town had its own magistrates and a prime judge presiding over a panel of judges. In the fi nal section of his work Miloia acknowledged that he ’made no pretence to saying something definitive (about Căvăran), but rather to opening the pathway to future research.’9 In his time, the thirties of the previous century, he would have been the most suitable person to continue the historical research on Căvăran, as well as on the past of the whole medieval Banat, as he had a solid preparation and an indisputable vocation.

Up till now it has not been stressed the fact that Miloia’s work about medieval Căvăran substituted an exceptional study on the district bearing the same name. In our opinion, when the bibliography of the Romanian districts of the Banat will be presented, Miloia’s work should be included too.

Up to now no further evidence on Caran was given in addition to the data gathered by the researcher of Timişoara, as we can see from a recent presentation of the district.10 Unfortunately, the most recent synthesis neglected the territorial delineation of the districts of Caran and Sebeş made by Miloia, perpetuating an older opinion according to which Caran was situated on the opposite side of Sebeş. Today the town of

9 Ibid., p. 54.10 Dumitru Ţeicu, the above-mentioned work,, p. 440.

87

Caransebeş lies there11. Due to Miloia and his contemporaries, scholars especially, a particular vision on the Banat formed, the province being regarded as a distinct ’land’, with a specifi c past and its own culture. At time it was called ’bănăţenism’.

It is interesting that „bănăţenismul”, in its authentic and well-tempered manifestations, did not oppose Romania and the Romanian spirit, but contributed to the consolidation of the nation state. It could not be otherwise, as long as once liberated from the scourge of the war, the revisionist threats began. On historiographical level, revisionism meant the revival of the denials of the Romanians’ historic role, of their autonomy at north of the Danube and a diminution of their accomplishments. On the Banatian level, the offensive of the neighbouring histories – especially the Hungarian and the Serbian ones – supplied the Romanian historians with many themes. The favourite one, discussed over and over was the autonomy of the privileged Romanian districts, a theme approached by amost all historians and publishers, with more or less success. It is a fact that the internal and mostly the international political circumstances played a major role in stimulating the historians to bring arguments even for the political treaties. This is why important works on the medieval and pre-modern history of the Banat were published, and practically there was no major theme left out. Naturally, the national militantism, exaggerated at times, and amatorism had a bad infl uence upon these works and upon their objectivity, but these fl aws were present almost everywhere in that epoch, especially in Eastern and Central Europe.

11 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. IV, Cluj-Napoca, 1989, p. 43; Alexandru Horvath, Contribuţii la delimitarea administrativă şi juridică a districtelor Sebeş şi Caran, in Studii şi Cercetări de Etimo-logie şi Istorie, vol. II, Caransebeş, 1977, p. 404.

88

In 1934, the Printer of ’Vrerea’ magazine (1932-1936; 1945-1947) of Timişoara published Traian Birăiescu’s study Banatul sub turci. It was the fi rst distinctive work about the Ottoman domination of the province. Containing only 52 pages plus 11 pages of notes, the work is a good work of synthesis about the structure of military and religious Ottoman authorities. The work gave a clear picture of the political, administrative and juridical frame of the Banat under the Turks, from its transformation into an eyalet – an administrative, territorial and military division of the Ottoman Empire, led by a beglerbeg and composed of sandjaks, basic administrative, territorial and military divisions – until the fall of this regime and the installation of the Austrian domination at the beginning of the 18th century. Whenever the documents from the Viennese archives permitted the author emphasized the presence of the preponderant Romanian element in the Eyalet of Temeşvar. At the same time he insisted on the benefi cial economic and demographic consequences of the iradea issued by the Ottoman Porte in 1690, a decree which recognized the Banatian peasants’ rights to pass their inheritance from father to son and also their right to sell or swap their lands.

Another of Traian Birăiescu’s works, Cultura apuseană. Turcii şi maghiarii (Turcii în centrul Europei), was published in Timişoara in 1935. The author presented ’the European culture and the civilization of Hungary 500 years ago’, ’the ethnic culture of Hungary’ in the same period, ’the social classes and the Hungarian justice in the medieval epoch’, ’the Political Hungary’, ’the Magyar constitution and the fi nances of the Kingdom of Hungary’, ’the military organization of Hungary’, ’ «the Magyar» army as military value’, ’Hungary from the perspective of public right’, ’the epoch of the Corvins

89

(including the family tree), ’the Mohacs disaster’, ’the recovery of the related races’ (the Magyar and the Turkish), ’the Turks and the Hungarians’ common fi ght against the West’, ’ the Magyar and the Turkish relationships in the occupied Hungary’. For the theme of our work, the most interesting part is the one dedicated to the epoch of the Corvins, this chapter ranking among the best studies about Ioan of Hunedoara which had been written up to that moment. The revelatory presentation of his relations with the Banat is remarkable.

Traian Birăiescu’s two studies – the latter especially – revealed some important aspects regarding ’the deepening of the history dependence on the political factor’12, a phenomenon caused by the ’issue of the Banat at the Peace Conference’13, after the World War I (Nicolae Bocşan, Istoriografi a bănăţeană între multiculturalism şi identitatea naţională, in ’Banatica’, XIV, Reşiţa, 1996, p. 270). Historian Nicolae Bocşan pointed out that in the Banat, in the fourh decade of the previous century, ’the impact of politics on the historical writing deepened’.14 Among other factors which contributed to this he mentioned ’the Nazi ideology and politics, the rise of Magyar revisionism or the right wing extremism in Central Europe, Romania implicitly’.15

Often cited but seldom read – like Iuliu Vuia’s study on the Wallachian districts – is Organizarea politică a Banatului în Evul Mediu (Lugoj, 1941) by Traian Simu. If that work had been read carefully, its dilettantism would have been obvious

12 Nicolae Bocşan, Istoriografia bănăţeană între multiculturalism şi identitate naţională, in ’Banatica’, nr. XIV, Reşiţa, 1996, p. 270.

13 Ibid.14 Ibid.15 Ibid.

90

– especially when it comes to the issue of the Banatian districts and counties. The greatest part of Simu’s work is an enumeration of the ’most important fortresses of the Banat’.16 The author was the fi rst researcher to sketch out a historical guide on the fortifi cations of Banat, being a modest precursor for the studying of the Banatian constructions – ’castellology’ being a fascinating domain of the contemporary historiography.

Until 1948 Gheorghe Cotoşman had published numerous studies about varied aspects of the Middle Ages in the Banat – though his research continued after that. Our study deals with the following ones: Din trecutul Banatului. Studiu introductiv de istorie naţional-bisericeasă, Book I (with a preface written by His Holiness Grigore Gh. Comşa,Ph.D. the bishop of Arad), Timişoara, 1934; Episcopia Mehadiei din Banatul Severinului, in ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’, issue 2, Timişoara, 1943; Privilegiile românilor în cadrul districtelor valahe bănăţene. Nobilii şi cnezii români bănăţeni, in ’Revista Institutului Social Banat-Crişana (Buletin Sociologic)’, Timişoara, September-December 1944; Autohtonia românilor din Banat. Pe baza toponimiei (Caransebeş, 1946). From this works a chapter caught our attention - Imigrarea sârbilor în Banat, included in Din trecutul Banatului. Cotoşman presented there, based on a solid documentation, the succesive colonizations, over the time, in succesive stages, of some groups belonging to this population, on the territory bordered by the Mureş, the Danube and the Tisa. At the same time he argued with historian Iovan Radonič who, in his Histoire des Serbes de Hongrie (Paris, 1919), had claimed that the Serbs populated the Banat before the Romanians. In addition, he wrote about the hierarchical

16 Traian Simu, Organizarea politică a Banatului în Evul Mediu, Lugoj, 1941, p. 28.

91

relations of the Romanian Church of the Banat with the Serbs. Episcopia Mehadiei din Banatul Severinului was such a well-documented study (perhaps containing too much information, a waste of erudition, by invoking historical, geographical and linguistical arguments), where the author presented hypothetically the circumstances in which the dioces of Mehadia was created. It began with the old name Ad Mediam or Aquas and evoked the migrations in the time of the Calvinist prosecutions, then the scourge of the Ottoman occupation, the dioceses subordonated for a long time to Severin, later to Râmnic, as part of the metropolitan seat of the Banatului of Severin. Close related to this work is another study written by Cotoşman, Vechimea organizaţiei naţional-bisericeşti la românii bănăţeni, published in ’Revista de istorie bisericească’, year I, issue 1, Craiova, April-June 1943. The two works have been appreciated in the recent historiography on the Orthodox Church of the Banat.17 Cotoşman was very well informed about the Romanian districts. He did not bring any new information, but he updated the knowledge, in Romanian, of the contents of the diplomma issued in 1457 by king Ladislau V the Posthumous, by publishing it integrally, mentioning its capital importance for the Romanian historiography. He gave much prominence to the districts of Timiş county, but he did not approach this subject in a proper study.

Cotoşman gave a bold historical and philological interpretation in Autohtonia românilor din Banat. Pe baza toponimiei. The historical information has remained the most solid, since there were defi ciencies in understanding the etymological phenomena, even though the author was informed about the linguistic bibliography of the time.

17 Constantin Cilibia, Episcopia Mehadiei, in Mehadia, vatră istorică, Gordian Press, Timişoara, 2007, pp. 73-96.

92

The consistent sequence about Mehadia deserves the philologists’ interest, and perhaps so does the one about Tape, even though the etymology of the last toponym seems to be completely clarifi ed.18 With Cotoşman’s work, we pointed for the fi rst time to the historical content of the Banatian toponyms which mentioned the word ohabă. This author deserves a special mention as, following the pathway opened by his forerunners - Nicolae Drăganu19 especially - he inaugurated the domain of toponymy and history in the culture of the Banat, which developed rapidly in the past decades.20

After the Great Union, the fi rst professional Romanian study on the history of Banat was published by Silviu Dragomir, professor at the Department of South-Eastern European history and South-Slav diplomacy at University of Cluj. Vechimea elementului românesc şi colonizările străine din Banat was published in ’Anuarul Institutului de Istorie Naţională’, issue 3, Cluj, 1924-1925, pp. 275-291. The genesis of this study was rooted in the disputes broken out during the Peace Treaty in Paris, when, at the apportionment of the Banat, the Serbian historiografi cal arguments supported by Iovan Radonič found echo.

By using historical evidence, the historian of Cluj demonstated the prevalence of the Romanians in the Banat, both in the past and at the end of World War I. A good part of the documentation contained in that study was used by Silviu Dragomir in Le Banat Roumain. Esquisse historique,

18 Dan Sluşanschi, Tapa, Tapae, in ’România Pitorească’, XVII, issue. 5, Bucharest, 1988, p. 17.

19 Nicolae Drăganu, Toponimie şi istorie, Cluj, 1928.20 Octavian Răuţ, Vasile Ioniţă, Studii şi cercetări de istorie şi topo-

nimie, Reşiţa, 1976; Octavian Răuţ, Toponimie şi istorie bănăţeană, in ’Studii de limbă, literatură şi folclor’, IV, Reşiţa, 1975, pp. 257-270.

93

published at Sibiu, in 1944, under the auspices of Centrul de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania. It contained the following studies: Les roumains du Banat et la royauté hongroise; Le roumains et les serbes dans Le Banat; Le Banat et la politique de la colonisation austro-hongroise; Le Banat, partie integrante de l’unité roumaine The second printing appeared in 1999, at Augusta Publishing House, in Timişoara, in a bilingual edition (French-Romanian) with an introductive study by Nicolae Bocşan. We used the last one. Silviu Dragomir’s four studies contained in Le Banat Roumain. Esquisse historique corresponded to the preoccupations of the Ministry of National Propaganda to ’prepare public opinion as well as the international political opinion for the ratifi cation of the future peace treaty (after Worl War II.); it was addressed to the foreign public, less familiarized with the issues regarding the history of the Banat, and aimed at proving the Romanian character of the province based on historical and demographic evidence.21

The studies Românii din Banat şi regalitatea maghiară; Românii şi sârbii din Banat and Banatul şi politica de colonizare austro-ungară make together a historiographical corpus which covers a large informational area. The texts are well-structured according to the ’political status of the province.’22 Each of the three sections is able to sustain ’the autochthonous and majoritar character of the Romanian population’ of the Banat.23

21 Nicolae Bocşan, Silviu Dragomir, in Banatul românesc. Schiţă istorică by Silviu Dragomir (edited by Viorica Goicu, translated by Simona Goicu, an introductive study by Nicolae Bocşan), Augusta Press, Timişoara, 1999, p. 14.

22 Ibid.23 Ibid.

94

In the interwar historiography of the Banat, Cornel Grofşorean had the merit to organize the research, as a cultural leader who promoted Timişoara’s historiographical movement in Institutul Social Banat-Crişana and ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’ magazine as well. He took the initiative to mobilize the members of his institute to do research in order to publish Istoria Banatului. In 1944, under his conduct was published Banatul de altădată. Studiu istoric, which contained very important and solid documented works about the Banatian Middle Ages.

Grofşorean’s historiographical preocupations materialized in the following studies: În ţara dacilor (in ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’, issue 27, issues 28-29 and issues 33-34, Timişoara, 1940) – which appeared in extract under the title Studiu juridic asupra dreptului cutumiar român din Valea Almăjului (Banat), 80 pages; Din obiceiul pământului (in ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’, Timişoara, April 1940); Originea comunităţii familiale la români în colaborare cu jus Valahicum (in ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’, Timişoara, May-August 1942); Un cuib de vulture daco-valah (in ’Revista Institutului Social Banat-Crişana’, Timişoara, May-June 1943). His last published volume was Banatul de altădată şi de totdeauna. Sinteza problemelor istorice şi social-politice (Timişoara, 1944), a study based on the information gathered by the Institute for Istoria Banatului and for a report, Realizări în Banat după unirea din 1918.

This work also has its own place in the Romanian historiography on the Banat, as it focused on the most signifi cant moments of the Romanian Banatians’ history up to 1918 (with a special attention for the Middle Ages), then after the Great Union – being an eloquent review of the Banatian

95

accomplishments in the interwar period, a history lived by the author himself and often marked by his strong personality.

The most prolifi c researcher of the Middle Ages during the Second World War was professor Victor Motogna from Facultatea de Geografi e of Cluj, who sought refuge in Timişoara. In Banatul de altădată. Studiu istoric he published: 1. Banatul românesc în epoca migraţiilor popoarelor barbare (271-1300). Problema continuităţii românilor în Dacia; 2. Banatul românesc în cele dintâi veacuri ale stăpânirii ungureşti (Epoca Arpadiană, 1030-1301); 3. Banatul românesc în veacul al XIV-lea (Epoca Angevinilor); 4. Banatul românesc în prima jumătate a veacului al XV-lea (Epoca lui Sigismund de Luxemburg); 5. Trecutul românilor din Banat în epoca lui Ioan Hunyadi (1437-1457). Evenimentele politice; 6. Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu. Districtele româneşti. This works written by Victor Motogna and presented in detail in our study represent a genuine history of the Middle Ages of the Banat, still unfi nished but extraordinary useful. In the hard times following Worl War II and after Motogna’s death in 1948 it was diffi cult to gather in a synthesis the precious historiographical material left. From Motogna’s studies mentioned here – all very well documented and structured – the one about the districts has maintained its scientifi c actuality completely, even though the ascertainement that the districts of Timiş County (not mentioned in the diplomma from 1457, ’enjoyed the same rights and liberties in the fi rst centuries of the Hungarian dominance’24) requires further explanations.

24 Victor Motogna, Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu. Districte româneşti, in Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944, p. 17.

96

Ştefan Manciulea, a professor at Facultatea de Geografi e of Cluj, during his refuge at Timişoara, like Motogna, was a member of the research group of ’Institutul Social Banat-Crişana’, managed by Cornel Grofşorean. In Banatul de altădată. Studiu istoric (Timişoara, 1944) he published a 60- page study titled Elemente etnice streine aşezate în Banat între anii 1000-1870. The study contained the following chapters: I. Infiltrări de populaţii streine în Banat, până la 1526; II. Populaţia Banatului între anii 1526-1699; III. Populaţia Banatului între 1700-1780. Epoca marilor colonizări streine. Elementul românesc autohton. Infi ltrările de elemente germane între 1786-1792; Colonişti francezi; Colonişti italieni; Colonişti spanioli; Colonişti bulgari; Colonişti unguri; IV. Încercări de deznaţionalizare a elementului românesc din Banat în veacul al XIX-lea, prin colonizările ungureşti. For our disseration we had under consideration only the fi rst two chapters of this study: I. Infi ltrări de populaţii streine în Banat, până la 1526; II. Populaţia Banatului între anii 1526-1699. This part represented the author’s scientifi c reply to the manner in which - starting with the last quarter of the 19th century - the Hungarian historians had been treating the issue of the Romanians’ continuity in Dacia Traiana. At the same time, Manciulea presented scientifi c documented arguments against the Serbian historians and ethnographers who sustained the autochthonism of their race in the Banat. He emphasized the late moments of the Serbian colonization of the Banat, presenting, in chronological order, the stages of their settlement in the province.

They were trying to ’ scheme and prove tendentiously that our settlement in Transylvania and the Tisa plain began with sporadic penetrations from the south, not earlier than the 13th

97

century.’25 They ignored ’evidence about the length of our existence and our organization in this province’26, ’documents from the chancery of the Kingdom of Hungaria’ which certify ’the old age of the Romanian knezates and voivoseships, from the eastern downward slopes of the mountains and the foothills to the plain, then the existence of the Romanian districts in the hillocks, districts which enjoyed a complete political and administrative autonomy, and even the autonomy of its own Church – recognized by so many diplommas issued by the Hungarian kings’27.

Manciulea presented scientific documented arguments against the Serbian historians and ethnographers who sustained the autochthonism of their people in the Banat. The main argument of the Romanian historians was the late moments of the Serbian colonization of the Banat. Manciulea made a chronological presentation of the stages of their settlement in the province.

In Banatul de altădată. Studiu istoric, Traian Popa published Românii din Banatul medieval (35 p.) and Familia Mutnic. In the first study the author approached a very important topic of the historiography on the medieval Banat, i.e. the native noble Romanian families. The study presented the documented data (according to Pesty) about the Roamanian families: the Bacius, the Bracans (or Brathans), the Dobrotas, the Bogdans, the Lucacius, the Socols, Petru din Valea (the Woyas) and the Neacşus. About Petru din Valea family, Traian Popa published a 15-page sequence which anticipated Maria

25 Ştefan Manciulea, Elemente etnice streine aşezate în Banat între anii 1000-1870, in Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944, p. 330.

26 Ibid.27 Ibid.

98

Holban’s solid work, Deposedări şi judecăţi în Banat pe vremea Angevinilor şi ilustrarea lor prin procesul Voya (1361-1378), in ’Studii şi materiale de istorie medie’, V, Bucharest, 1962, pp. 57-131.

Ion Stoia-Udrea was in his way an ’independent’ historian. He did not belong to the ’Institutului Social Banat-Crişana’ group. He was editor-in-chief of ’Vrerea’ magazine and its printer, and probably was seeking to found a circle of intelectuals of Timişoara around him.(As a matter of fact there were three cultural personalities: Romul Ladea, Virgil Birou and Ion Stoia-Udrea, also known as Trifoiul Cărăşan). The only historical researcher of Timişoara who collaboratorated with his magazine was Traian Birăiescu.

Ion Stoia-Udrea published Marginale la istoria bănăţeană (Timişoara, 1940), a volume made of polemical essays – very well documented – against the Magyar, Serbian and Austrian tendentious theses about the history of the Romanians of the Banat. Ion Stoia-Udrea’s most important historiographical work was Banatul în prima jumătate a mileniului nostru, published in Studii şi documente de istorie, artă şi etnografi e (volume I, instalment I, ’Vrerea’ Printer, Timişoara, 1943). This study offered conclusive evidence about the occupations of the people in the Middle Ages, the political and administrative organization, the fortresses of the Banat and the boundaries of Glad’s voivodeship. Ion Stoia-Udrea stressed the importance of the Romanian districts as forms of administrative and territorial organization, regarding them as a basic element of the continuity of the autochthonous Banatians. Ion Stoia-Udrea’s work was a successful insight in the history of the medieval Banat until its occupation by the Turks, the work being elaborated in accordance with the scientifi c demands of the fi fth decade of the previous century.

99

ISTORIA BANATULUI MEDIEVAL REFLECTATĂ ÎN MONOGRAFII APĂRUTE

ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XX

Interesul pentru istoria şi cultura locului s-a manifestat în Banat şi prin elaborarea şi publicarea unui mare număr de monografi i ale unor localităţi, ale unor zone sau chiar a întregii provincii. Monografi smul bănăţean a fost declanşat în anul 1859, prin lansarea unui chestionar din partea autorităţilor austriece în vederea adunării informaţiilor despre localităţile din Voievodina Sârbească şi Banatul Timişan (unitate administrativ-teritorială constituită, în anul 1849, din unirea Voievodinei cu Banatul Timişan; în fruntea acestei provincii se afl a un guvernator imperial de la Viena; artifi ciala unitate administrativă a fost desfiinţată în anul 1860). Nemairealizându-se monografia Voievodinei Sârbeşti şi a Banatului Timişan, mare parte din răspunsurile din acel chestionar au fost fi e pierdute, fi e au rămas (încă nedescoperite) în vreo arhivă. Despre ceea ce s-a întâmplat în anul 1859 şi despre ce s-a mai găsit din răspunsurile la chestionarul de atunci avem date în lucrarea Cercetarea monografi că în Banat (1859-1948) de Carmen Albert (Reşiţa, 2002).

Interesant este faptul că structura acelui chestionar se refl ectă în modul de concepere a primelor monografi i româneşti, publicate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul veacului XX. Este vorba de Topografi a satului şi hotarului

100

Măidan de Sofronie Liuba şi Aurelie Iana (Caransebeş, 1895) şi de Monografi a oraşului Caransebeş de Andrei Ghidiu şi Iosif Bălan (Caransebeş, 1909). Având în vedere atenţia acordată istoriei – în special a Evului Mediu – în lucrarea noastră ne-am ocupat de amintita monografi e a Caransebeşului, acesteia urmându-i lucrări apărute după Primul Război Mondial cum ar fi : Istoricul Cetăţii Timişoara. Perla Banatului de Iosif Knezy (Timişoara, 1921); Micul Cicerone pentru oraşul Timişoara de Virgil Molin (Timişoara, 1921); Istoria Timişoarei de Emanuil Ungurianu (Timişoara, 1925); Monografi a Banatului, vol. I, Situaţia geografi că. Locuitorii.Comunele de Ioan Lotreanu (Timişoara, 1935); Ghidul Banatului de Emil Grădinaru şi Ion Stoia-Udrea (Timişoara, 1936); Timişoara. Monografi e istorică de dr. Nicolae Ilieşiu (Timişoara, 1943).

În monografi a dedicată Caransebeşului de către Andrei Ghidiu – Iosif Bălan şi, mai cu seamă, în monografi a Timişoarei întocmită de Nicolae Ilieşiu există multă informaţie istorică, autorii fiind buni cunoscători a izvoarelor documentare, îndeosebi a celor publicate de istoricul maghiar Pesty Frigyes. O temeinică documentare ne întâmpină şi în monografia alcătuită de Ioan Lotreanu, autorul prezentând date istorice pentru fi ecare localitate a Banatului. O schiţă istoriografi că privind Evul Mediu al provinciei există şi în Ghidul Banatului de Emil Grădinaru şi Ion Stoia-Udrea. Ilieşiu, Lotreanu şi Udrea au fost, în perioada interbelică, între cei mai activi cărturari bănăţeni în domeniul cercetării istoriei Banatului, primii doi reuşind să se afi rme doar prin monografi ile amintite, care sunt operele vieţii lor.

101

THE HISTORY OF THE MEDIEVAL BANAT REFLECTED IN THE MONOGRAPHIES

FROM THE FIRST HALF OF THE 20TH CENTURY

The interest for the history and the culture of the province manifested through a great number of monographs of localities, zones or the entire Banat. It all began in 1859, when a survey was carried by the Austrian autorities for gathering information about the Serbian Voivodina and the Banat of Temeswar. The latter was an administrative and territorial district formed in 1849 by joining Voivodina with the Banat of Temeswar and led by an imperial governor; this artifi cial administrative district ceaased its existence in 1860. As the monograph of the Serbian Voivodina and the Banat of Temeswar was not carried out, a great part of the questions contained in the survey were either lost or remained in archives, still not recovered. We can fi nd information about what happened in 1859 and the answers to that survey in Cercetarea monografi că în Banat (1859-1948) by Carmen Albert (Reşiţa, 2002). It is interesting that the structure of the survey refl ected the manner in which the Romanian fi rst monographs were conceived at the end of 19th century and the beginning of 20th century. We have in mind Topografi a satului şi hotarului Măidan by Sofronie Liuba and Aurelie Iana (Caransebeş, 1895) and Monografi a oraşului Caransebeş by Andrei Ghidiu and Iosif Bălan (Caransebeş, 1909). The interest for the history and the culture of the

102

province manifested through a great number of monographs of localities, zones or the entire Banat.

Taking into consideration the attention paid to the history of Middle Ages by the authors of these works, we referred to the above-mentioned monograph of Caransebeş, which, after World War I, was followed by other monographs: Monografi a oraşului Caransebeş by Andrei Ghidiu and Iosif Bălan (Caransebeş, 1909); Istoricul Cetăţii Timişoara. Perla Banatului by Iosif Knezy (Timişoara, 1921); Micul Cicerone pentru oraşul Timişoara by Virgil Molin (Timişoara, 1921); Istoria Timişoarei by Emanuil Ungurianu (Timişoara, 1925); Monografi a Banatului, vol. I, Situaţia geografi că. Locuitorii. Comunele by Ioan Lotreanu (Timişoara, 1935); Ghidul Banatului by Emil Grădinaru and Ion Stoia-Udrea (Timişoara, 1936); Timişoara. Monografi e istorică by Nicolae Ilieşiu, Ph.D. (Timişoara, 1943).

In the monograph dedicated to the town of Caransebeş by Andrei Ghidiu – Iosif Bălan and especially in the monograph of Timişoara written by Nicolae Ilieşiu, there is plenty of historical information, the authors having good knowledge of the documenting sources, mostly of those published by the Magyar historian Pesty Fridgyes. A solid documentation welcomes us in Ioan Lotreanu’s monograph, which contains historical data for each locality of the Banat. A historiographical sketch of the Middle Ages of the province is contained in Ghidul Banatului by Emil Grădinaru and Ion Stoia-Udrea. In the interwar period, among the most active scholars of Timişoara in the historical research of the Banat, we mention Ilieşiu, Lotreanu and Udrea, the fi rst two standing out due to their monographs, which are their lifetime achievements.

103

CONCLUZIE

De la Nicolae Stoica de Haţeg şi Damaschin Bojincă până la Silviu Dragomir, Victor Motogna şi Ştefan Manciulea nu este doar o distanţă cronologică de circa un secol şi jumătate, ci şi un lung drum ascendent al unei culturi istoriografi ce pe făgaşul său îndreptat spre modernitate. S-a văzut cum receptarea şi interpretarea Evului Mediu prin ochii cărturarilor secolelor XIX şi, parţial, XX pot fi un adevărat barometru al evoluţiei concepţiei şi metodei istorice.

În Banat, drumul acesta sinuos a fost de la iluminism la şcoala critică şi de la avânturile romantice la varietatea abordărilor realiste dinspre jumătatea secolului trecut.

Setea de cunoaştere a trecutului medieval a fost potolită în diferite forme, temele s-au lărgit mereu, metodologia a progresat, izvoarele s-au înmulţit, dar a rămas militantismul, nevoia de a dovedi prin istorie drepturi, priorităţi, merite. Istoria a fost o modalitate fundamentală de cunoaştere, dar şi un mijloc de legitimare a identităţii colective. În timp ce în Occident, implicarea factorului politic-naţional în cercetarea trecutului s-a diminuat după al Doilea Război Mondial, lăsând loc tot mai mult profesionalismului, talentului individual şi de grup, modernizării metodologiei, obiectivităţii etc., în Est, dincoace de Cortina de Fier, a prevalat „comanda socială” pusă în serviciul dictaturilor comuniste. Dar aceasta este o altă temă, situată dincolo de scopul abordării de faţă.

104

CONCLUSION

From Nicolae Stoica of Haţeg and Damaschin Bojincă to Silviu Dragomir, Victor Motogna and Ştefan Manciulea there is not only a one and a half century chronological distance but also an ascending long way of a historiographical culture set on its track oriented towards modernity. It is visible how the reception and interpretation of the Middle Ages through the scholars’ eyes of the 19th and, partially, the 20th century, can be a reliable barometer of the evolution of historical conception and method in the Banat.

In the Banat the sinuous way of historiography went from the Enlightenment to the critical school and from the Romantic elans to the variety of realistic approaches of the second half of the 20th century.

The thirst for knowledge of the medieval past was quenched in different ways, the theme grew larger and larger, the methodology progressed, the sources multiplied, but the militancy remained a means to prove rights, priorities, merits via history. History was a fundamental modality for knowledge but also a means of legitimating the colective identity. While, in the West, the implication of the political and national factors in studying the past diminished after World War II, giving way to professionalism, individual and group talent, modernization of methodology, objectivity, etc., in the East, behind the Iron Curtain, ’the social command’ in the service of the Communist dictatorship prevailed. But this is another theme, which is beyond the present approach.

105

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ(Selective Bibliography)

• Anonymus, Notarius, Gesta Hungarorum: Faptele ungurilor (traducere, prefaţă, introducere şi note de I. G. Popa Lisseanu), Editura Mentor, Bucureşti, 2001.

• Achim, Viorel, Banatul în Evul Mediu, Editura ,,Albatros”, Bucureşti, 2000.

• Achim, Viorel, Consideraţii asupra componenţei adu-nărilor obşteşti ale districtului Caransebeş în secolul al XV-lea, în „Banatica”, IX, Reşiţa, 1987.

• Achim, Viorel, Despre vechimea şi originea Banatului de Severin, în „Revista istorică”, nr. 3-4, Bucureşti, 1994.

• Achim, Viorel, Districtele medievale româneşti de pe Valea superioară a Begheiului, în „Anuarul Institutului de istorie”, XXX, Cluj-Napoca, 1990-1991.

• Achim, Viorel, O instituţie românească în Banatul medie-val: adunările obşteşti din districte, în „Revista de istorie”, Bucureşti, 1988.

• Achim, Viorel, Voievozii din districtele româneşti din Banat, în „Studii şi materiale de istorie medie”, XII, Bucureşti, 1994.

• Albert, Carmen, Cercetarea monografi că în Banat (1859-1948), Editura Modus PH, Reşiţa, 2002.

• Andea, Avram, Banatul cnezial până la înstăpânirea habsburgică, Reşiţa, 1996.

• Ardelean, Radu, Problematica Evului Mediu în sud-vestul României în istoriografi a română bănăţeană interbelică, în „Studii de istorie a Banatului”, XIV, Timişoara, 1988.

106

• Ardelean, Radu, Vincenţiu Babeş (1821-1907). Impli-carea lui în activitatea Academiei Române, în volumul Viaţa academică din Banat (1866-2006), Editura ,,Orizonturi universitare”, Timişoara, 2006.

• Arion, C., Dinu, Cnejii (chinezii) români. Contribuţii la studiul lor, Timişoara, 1938.

• *** Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Bălan, Carmen, Cornelia, Institutul Social Banat-Crişana (1932-1946). Recuperarea culturală şi sociologică a moştenirii Institutului Social Banat-Crişana, Editura Augusta, Timişoara, 2001.

• Bănescu, Marcu, Prot. iconom. stavrofor Gheorghe Cotoşman (1904-1977), în „Mitropolia Banatului”, an XXXVI, Timişoara, 1986.

• Bejan, Adrian, Banatul în secolele IV-XII. Continuita-tea daco-romană, etnogeneza românească şi începuturile feudalismului în sud-vestul Daciei Traiane, Editura de Vest, Timişoara, 1995.

• Bejan, Adrian, Etnogeneza românilor: proces istoric european, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2004.

• Binder, Pavel, Contribuţii la geografi a istorică a Bana-tului de Severin, în „Studii. Revista de istorie”, nr. 4, Bucureşti, 1960.

• Birăiescu, Traian, Banatul sub turci, Editura revistei „Vrerea”, Timişoara, 1934.

• Birăiescu, Traian, Cultura apuseană. Turcii şi maghiarii (Turcii în centrul Europei), Editura „Tipografi a Românească”, Institutul de Arte Grafi ce, Timişoara, 1935.

• Bizerea, Marius, Banatul ca unitate şi individualitate istorico-geografi că în cadrul pământului locuit de români,

107

în „Tibiscus-etnografi e”, volum editat de Muzeul Banatului, Timişoara, 1975.

• Bizerea, Marius; Rudneanu, C-tin, Consideraţiuni istorico-geografi ce asupra districtului autonom al Caran-sebeşului în Evul Mediu, în „Studii de istorie a Banatului”, vol. I, Timişoara, 1969.

• Bocşan, Nicolae, De la idealul luminării la idealul na-ţional, studiu introductiv la volumul Scrieri de Damaschin Bojincă, Editura Facla, Timişoara, 1978.

• Bocşan, Nicolae, Istoriografi a bănăţeană între multicul-turalism şi identitate naţională, în „Banatica”, XIV, Reşiţa, 1996.

• Bocşan, Nicolae, Receptarea lui Dimitrie Cantemir în iluminismul bănăţean, în „Orizont”, nr. 43, Timişoara, 1973.

• Bocşan, Nicolae, Silviu Dragomir, în volumul Banatul românesc. Schiţă istorică de Silviu Dragomir (ediţie îngrijită de Viorica Goicu, traducere de Simona Goicu, studiu introductiv de Nicolae Bocşan), Editura Augusta, Timişoara, 1999.

• Bocşan, Nicolae, Un istoric uitat: Damaschin Bojincă (1802-1869), în „Banatica”, I, Reşiţa, 1971.

• Bocşan, Nicolae, Viaţa şi activitatea (lui Damaschin Bojincă), în volumul Scrieri de Damaschin Bojincă, Editura Facla, Timişoara, 1978.

• Bojincă, Damaschin, Anticele românilor acum întâia oară româneşte scrise, vol. I-II, Crăiasca Tipografi e a Universităţii Ungariei, Buda, 1832-1833.

• Bojincă, Damaschin, Biografi a lui Matheas Corvinus, craiul Ungariei în „Calendariu românesc pe anul de la Cristos 1830”, Buda, 1832.

• Bojincă, Damaschin, Descrierea naşterii şi a eroiceştilor fapte a mult vestitului şi de toată Europa minunatului erou Ioan

108

Corvinus de Huniad, în „Calendariu românesc pe anul de la Cristos 1830”, Buda, 1830.

• Bojincă, Damaschin, Istoria lui Radu Şerban, Prinţipului Ţării Româneşti din familia Basarabilor carele au domnit de la anul 1610, în „Biblioteca românească”, 1829.

• Bojincă, Damaschin, Istoria lumii pe scurt de la zidirea ei până anul acesta. Istoria popoarelor şi staturilor. Istoria culturii. Scurtă cuprindere şi arătări hronologice, în „Biblioteca românească”, 1829.

• Bojincă, Damaschin, Scrieri (studiu introductiv şi ediţie îngrijită de Nicolae Bocşan), Editura Facla, Timişoara, 1978.

• Bojincă, Damaschin, Vestitele fapte şi perirea lui Mihai Viteazul Prinţipului Ţării Româneşti, în „Biblioteca româ-nească”, 1830.

• Bojincă, Damaschin, Viaţa lui Dimitrie Cantemir, dom-nului Moldovei şi prinţip în împărăţia rusească, în „Biblioteca românească”, 1829.

• Boldea, Ligia, Nobilimea românească din Banat în secolele XIV-XVI (origine, statut, studiu genealogic), Reşiţa, 2002.

• Brezeanu, Stelian, Identităţi şi solidarităţi medievale. Controverse istorice, Bucureşti, 2002.

• *** Călători străini despre Ţările Române, vol. I-VIII (sub redacţia: M. Holban, P. Cernovodeanu ş.a.), Bucureşti, 1968, 1970, 1971, 1972, 1973, 1976, 1980, 1983.

• Cilibia, Constantin, Episcopia Mehadiei, în volumul Mehadia, vatră istorică, Editura Gordian, Timişoara, 2007.

• Ciobanu, Tiberiu, Contribuţia lui Cornel Grofşorean la dezvoltarea istoriografi ei româneşti din Banat, în „Coloana Infi nitului”, an IX, nr. 58, Timişoara, iulie-septembrie 2006.

• Ciobanu, Tiberiu, George Popoviciu (1862-1927). Lucră-rile lui de istorie, în Viaţa academică din Banat (1866-2006), Editura „Orizonturi universitare”, Timişoara, 2006.

109

• Ciobanu, Tiberiu, Vasile Maniu (1824-1901). Contribuţia academicianului Vasile Maniu la dezvoltarea istoriografi ei române, în volumul Viaţa academică din Banat (1866-2006), Editura „Orizonturi universitare”, Timişoara, 2006.

• Cipăianu, George, Vincenţiu Babeş, Editura Facla, Timişoara, 1980.

• Constantinescu, Radu, Gerard din Cenad – Armonia lumii sau tălmăcire a cântării celor trei cuconi către Insigrim Dascălul, Bucureşti, 1984.

• Cotoşman, Gheorghe, Autohtonia românilor în Banat. Pe baza toponimiei, Fasc. I, Caransebeş, 1946.

• Cotoşman, Gheorghe, Banatul şi biserica românească bănăţeană în epoca principilor naţionali. I. Principele Glad, Caransebeş, 1947 (din „Altarul Banatului”, nr. 7-12, Timişoara ,1947).

• Cotoşman, Gheorghe, Bazilica romană cu baptisteriu din Morisena, în „Biserica Ortodoxă Română”, an LXXXVI, nr. 3-5, Bucureşti, 1968.

• Cotoşman, Gheorghe, Contribuţii la istoria Banatului Timişoarei şi a Severinului I. Problema continuităţii. Episcopia Mehadiei, Craiova, 1943.

• Cotoşman, Gheorghe, Din trecutul Banatului. Studiu introductiv de istorie naţional – bisericească. Cartea I cu o prefaţă de Prea Sfi nţia Sa Dr. Grigore Gh. Comşa, Episcopul Aradului, Timişoara, 1934.

• Cotoşman, Gheorghe, Din trecutul comunei Ohaba-Bistra. Originea cuvântului „Ohaba”, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, septembrie-decembrie 1942.

• Cotoşman, Gheorghe, Episcopia Mehadiei, în „Revista de istorie bisericească”, an I, nr. 1, Craiova, aprilie-iunie 1943.

110

• Cotoşman, Gheorghe, Privilegiile românilor în cadrul districtelor bănăţene. Nobili şi chenezi români şi bănăţeni, Timişoara, 1944.

• Cotoşman, Gheorghe, Românii, autohtonii Banatului. Vechimea organizaţiei naţionale şi bisericeşti la românii bănă-ţeni în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1942.

• Cristian, Vasile, Opera istorică a lui Damaschin Bojincă, în „Annales scientifi ques des l’Universitè de Jassy”, XVII, nr. 1, Iaşi, 1971.

• Cristian,Vasile, Istoriografi e generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.

• *** Cronici turceşti privind Ţările Române. Extrase, vol. I, Sec. XV - mijlocul sec. XVII (întocmit de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet ), vol. II, Sec. XVII - începutul sec. XVIII (întocmit de Mihail Guboglu), vol. III (întocmit de Mustafa Ali Mehmet), Bucureşti, 1966,1974 , 1980.

• Decei, Aurel, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, Bucureşti, 1978.

• Decei, Aurel, Relaţii româno-orientale, Bucureşti, 1978.

• *** Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, vol. X-XIV; D. Relaţii între Ţările Române, vol. I, Bucureşti, 1977-2002.

• *** Documente privind istoria României, C. Transilvania, vol. I-XII, Bucureşti, 1951-1985.

• Dragomir, Silviu, Banatul românesc. Schiţă istorică (ediţie îngrijită de Viorica Goicu, traducere de Simona Goicu, studiu introductiv de Nicolae Bocşan), Editura Augusta, Timişoara, 1999.

111

• Dragomir, Silviu, Vechimea elementului românesc şi colonizările străine în Banat, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, III, Cluj, 1925.

• Drăganu, Nicolae, Românii din veacurile IX-XIV pe baza toponomiei şi onomasticii, Bucureşti, 1933.

• Drăganu, Nicolae, Toponimie şi istorie, Cluj, 1928.• Drăgălina, Patriciu, Din istoria Banatului Severin, Partea I

Istoria Banatului Severin până la căderea Turnu Severinului în mâinile turcilor, 1524; Partea a II-a Severinul sub stăpânirea principilor ardeleni, până la predarea cetăţilor Caransebeş şi Lugoj în mâinile turcilor, 1526-1658 şi Partea a III-a Războa-iele între Austria şi Turcia, pentru eliberarea Banatului, până la înfi inţarea regimentului valaho-iliric 1658-1767, Editura autorului, Tipografia Diecezană, Caransebeş, 1899, 1900, 1902.

• Duţu, Al., Iluminismul sud-est european. Reconsiderarea unei probleme de istorie culturală, în ,,Revista de istorie”, nr.7, Bucureşti, 1975.

• Edroiu, Nicolae, Formaţiuni statale pe teritoriul României (sec. VIII-XI), Cluj-Napoca, 1999.

• Edroiu, Nicolae, Procesul de constituire a formaţiuni-lor statale pe teritoriul României (sec. VIII-XI), Cluj-Napoca, 1999.

• *** Enciclopedia istoriografi ei româneşti (coordonator ştiinţific: prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu. Autori: Adolf Armbruster; Dan Berindei, Nicolae Bocşan, Ioan Chiper, Eugen Comşa, Florin Constantiniu, Vasile Curticăpeanu, Ludovic Demeny, Nicolae Edroiu, Titu Georgescu, Damaschin Mioc, Georgeta Penelea, Constantin Preda, Nicolae Stoicescu, Ştefan Ştefănescu, Pompiliu Teodor, Traian Udrea), Bucureşti, 1978.

112

• Feneşan, Costin, Despre privilegiile Caransebeşului până la mijlocul secolului XVI-lea, în „Banatica”, II, Reşiţa, 1973.

• Feneşan, Costin, Districtul românesc Mehadia la sfârşitul secolului al XIV-lea, în „Banatica”, VIII, Reşiţa, 1979.

• Feneşan, Costin, Documente medievale bănăţene (1440-1653), Timişoara, 1981.

• Feneşan, Costin, Domeniul cetăţii Timişoara până în 1552, în „Revista de istorie”, nr. 7-8, Bucureşti, iulie-august 1997.

• Feneşan, Costin, Familia românească Bizere şi moşiile ei de la Valea Pogănişului(1443-1447), în „Sargetia”, XVI-XVII, Deva, 1982-1983.

• Feneşan, Cristina, Constituirea principatului autonom al Transilvaniei, Bucureşti, 1997.

• Feneşan, Cristina, Cultura otomană a vilayetului Timi-şoara (1552-1716), Editura de Vest, Timişoara, 2004.

• Feneşan, Cristina, Începutul dominaţiei otomane asupra Banatului la 1541, în „Revista Arhivelor”, XLIX, nr.1, Bucureşti, 1987.

• Feneşan, Cristina, Mişcările populare din 1594 din eyaletul Timişoara, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie”, XXVII, Cluj-Napoca, 1985-1986.

• Feneşan-Bulgaru, Cristina, Problema instaurării domi-naţiei otomane asupra Banatului, Lugojului şi Caransebeşului, în „Banatica”, IV, Reşiţa, 1977.

• Gemil, Tahsin, Românii şi otomanii în secolele XIV XVI, Bucureşti, 1991.

• Ghidiu, Andrei; Bălan, Iosif, Monografia oraşului Caransebeş, dimpreună cu monografi ile caselor dumnezeeşti, a episcopiei, a institutului teologic şi pedagogic şi cu biogra--fi ile bărbaţilor care au lucrat la una sau alta instituţiune, Caransebeş, 1909.

113

• Giurescu, C., C-tin., Consideraţii asupra istoriografi ei româneşti în ultimii douăzeci de ani, Vălenii de Munte, 1926.

• Giurescu, C., C-tin, Istoria românilor, vol. I-V, Bucureşti, 1942-1946.

• Giurescu, C. , C-tin; Giurescu, C., Dinu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, ediţia a II-a, Bucureşti, 1975.

• Giurescu, C., C-tin, Giurescu, C., Dinu, Istoria Românilor, vol. I-II, Bucureşti, 1974, 1976.

• Gomboş, C., C-tin, Victor Motogna (1885-1948). O personalitate de seamă a istoriografi ei române, în „Coloana Infi nitului”, nr. 53, Timişoara, 2005.

• Grădinaru, Emil; Stoia-Udrea, Ion, Ghidul Banatului, Timişoara, 1936.

• Grofşorean, Cornel, Banatul de altădată şi de totdea-una. Sinteza problemelor istorice şi social-politice, Timişoara, 1944.

• Grofşorean, Cornel, În ţara dacilor, Timişoara, 1940.• Grofşorean, Cornel, Originea comunităţii familiale la

români în coroborare cu Jus Valahicum, în „Revista Institu-tului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1942.

• Grofşorean, Cornel, Un cuib de vulture daco-valah, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, an XI , Timişoara, mai-iunie 1943.

• Grf [Grofşorean], Privilegiile nobilitare ale românilor din cele 8 districte valahe, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, aprilie 1940.

• Gropşian, Ilie, Vincenţiu Babeş, Timişoara, 1938.• Groza, Liviu, Aspecte militare ale Caransebeşului

medieval, Lugoj, 1993.

114

• Griselini, Francesco, Încercare de istorie politică şi natu-rală a Banatului Timişoarei, Editura Facla, Timişoara, 1984.

• Haţegan, Ioan, Cavalerii teutoni în Banatul Severinului (1429-1435), în „Tibiscus”, V, Timişoara, 1978.

• Haţegan, Ioan, Cnezii bănăţeni şi lupta antiotomană în primele decenii ale veacului al XV-lea, în „Tibiscum”, VI, Caransebeş, 1986.

• Haţegan, Ioan, Cnezi şi districte româneşti în Evul Mediu, în „Studii de istorie a Banatului”, XVI, Timişoara, 1992.

• Haţegan, Ioan, Originea lui Pavel Chinezu – o problemă controversată în istoriografi a sud-estului european, în „Studii de istorie a Banatului”, XII, Timişoara, 1986.

• Haţegan, Ioan, Pavel Chinezu, Editura Helicon, Timişoara, 1994.

• Haţegan, Ioan, Rezistenţa cnezilor bănăţeni faţă de politica de feudalizare în secolul al XV-lea, în „Banatica”, VI, Reşiţa, 1981.

• Haţegan, Ioan; Savulov, Lucia, Banatul Medieval, în „Analele Banatului”, vol. V, Timişoara, 1998.

• Holban, Maria, Mărturii asupra rolului cnezilor de pe marile domenii din Banat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în „Studii şi materiale de istorie medie”, II, Bucureşti, 1957.

• Horváth, Alexandru, Contribuţii la delimitarea admi-nistrativă şi juridică a districtelor Sebeş şi Caran, în volumul Studii şi comunicări de etnografi e şi istorie, II, Caransebeş, 1977.

• Hurmuzaki, Eudoxiu de, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I/1-2; II /1-2; VIII; XV/1, Bucureşti, 1887, 1890; 1891, 1892; 1894; 1915.

• Hurmuzaki, Eudoxiu de, Fragmente din istoria româ-nilor, vol. I-III, Bucureşti, 1879-1900.

115

• Iambor, Petru, Cucerirea Banatului de către turci şi transformarea lui în paşalâc (1552), în Vilaietul Timişoarei (450 de ani de la întemeierea paşalâcului), 1552-2002 (redactor responsabil prof. univ. dr. Doina Benea), editat de Centrul de Studii de Istorie şi Arheologie de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara, Editura Mirton, Timişoara, 2002.

• Ilieşiu, Nicolae, Timişoara. Monografi e istorică, Ediţia a II-a (Cuvânt înainte şi îngrijirea ediţiei – Petru Ilieşiu; Prefaţă - Victor Neumann; Addenda şi Notă asupra ediţiei – Florin Medeleţ), Editura Planetarium, Timişoara, 2003.

• Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii reli-gioase a românilor, vol. I-II, Bucureşti, 1928, 1929 (reeditată în 1995).

• Iorga, Nicolae, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Bucureşti, 1915 (republicată la Editura Ştiinţifi că şi Enciclo-pedică, Bucureşti, în 1989, într-o ediţie îngrijită de Georgeta Penelea).

• Iorga, Nicolae, Istoria românilor, ediţia a II-a, vol. I-VII, Bucureşti, 1988-2002.

• Iorga, Nicolae, Observaţii şi probleme bănăţene, Bucu-reşti, 1940.

• Iorga, Nicolae, Romantism şi naţionalism în istoriogra-fi a românească. Conferinţă la Şcoala de Înalte Studii din Paris (24 februarie, 1933), în volumul Generalităţi cu privire la studiile istorice de Nicolae Iorga, Bucureşti, 1999.

• *** Istoria militară a poporului român, vol. I-III, Bucu-reşti, 1984, 1986, 1987.

• *** Istoria Românilor, vol. III-V, Bucureşti, 2001.• *** Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541), coordo-

nator: Ioan-Aurel Pop şi Thomas Nägler; vol. II (de la 1541 până la 1711), coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler şi

116

Magyari András, Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003, 2005.

• Knezy, Iosif, Istoricul Cetăţii Timişoara. Perla Banatului (cu diferite gravuri şi trei hărţi), Timişoara, 1921.

• Lapedatu, Alexandru, Nouă împrejurări de dezvoltare ale istoriografi e naţionale, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, I, Cluj, 1921-1922.

• Laurian, August, Treboniu, Istoria românilor, vol. I-III, Iaşi, 1853.

• Laurian, August, Treboniu, Istoria românilor, ediţia a IV-a, Bucureşti, 1873.

• Laurian, August, Treboniu, Temisiana sau scurtă istorie a Banatului Temisianu, Bucureşti, 1848.

• Lăzărescu, Victor, Protopopul dr. George Popovici (1862-1927), în „Mitropolia Banatului”, nr. 10-12, Timişoara, 1978.

• Liuba, Sofronie; Iana, Aurelie, Monografi a satului şi horatului Măidan (urmată de Studiu despre celţi şi numele de localităţi de dr. Atanasie M. Marienescu), Caransebeş, 1895.

• Lotreanu, Ioan, Monografi a Banatului, vol. I, Situaţia geografi că. Locuitorii. Comunele, Institutul de Arte Grafi ce „Ţara”, Timişoara, 1935.

• Luchescu, Gheorghe, Din galeria personalităţilor timi-şene, Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj, 1996.

• Lupaş, Ioan, Scrieri alese, vol. I (ediţie de Ştefan Pascu şi Pompiliu Teodor), Cluj , 1977.

• Lupaş, Ioan, Voivodatul Transilvaniei în secolul XII-XIII, Bucureşti, 1936.

• Madgearu, Alexandru, Geneza şi evoluţia voievodatului bănăţean din secolul al X-lea, în „Studii şi materiale de istorie medie”, XVI, Bucureşti, 1998.

117

• Madgearu, Alexandru, «Gesta Hungarorum» despre prima pătrundere a ungurilor în Banat, în „Revista istorică”, serie nouă, VII, nr. 1-2, Bucureşti, 1996.

• Madgearu, Alexandru, Românii în opera Notarului Anonim, Fundaţia Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane , Cluj-Napoca, 2001.

• Manciulea, Ştefan, Elemente etnice străine aşezate în Banat între anii 1000-1870, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, XII, Timişoara, noiembrie-decembrie 1943.

• Manciulea, Ştefan, Elemente etnice streine aşezate în Banat între anii 1000-1870, în Banatul de altădată, Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Maniu, Vasile, Disertaţiune istorico-critică şi literară tractândă despre originea românilor din Dacia Traiană, Timişoara, 1857.

• Maniu, Vasile, Românii în literatura străină. Studii istorico-critice şi etnologice cu un memoriu asupra mişcării literaturii istorice în străinătate şi la noi, urmată în decursul anilor 1880 şi 1881, în „Analele Academiei Române”, seria II, tom. IV, sect. II şi extras, Bucureşti, 1881.

• Matei, Şt., Aspecte ale evoluţiei arhitecturii de fortifi caţii în Banat în perioada feudalismului timpuriu, în volumul Studii de istoria artei, Cluj-Napoca, 1982.

• Maxim, Mihai, Ţările Române şi Înalta Poartă, Bucureşti, 1993.

• Maior, Petru Istoria pentru începutul românilor din Dachia (editată de Florea Fugariu), vol. I, Bucureşti, 1970.

• *** Membrii Academiei Române, 1866-1999. Dicţionar, alcătuit de dr. Doina M. Rusu (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, cu un Cuvânt înainte de acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999.

118

• Meteş, Ştefan, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria, vol. I, Sibiu, 1935.

• Miloia, Ioachim, Arhivele Banatului, în „Revista Arhivelor”, vol. III, nr. 67, Bucureşti, 1930-1937.

• Miloia, Ioachim, Biserica medievală de la Căvăran, în ,,Analele Banatului”, nr. 4, Timişoara, octombrie-decembrie 1930.

• Miloia, Ioachim, Biserica română din Lipova, în „Analele Banatului”, an I, nr. 1, Timişoara, 1928.

• Miloia, Ioachim, Bisericile de lemn din Banat. Conside-raţiuni generale, în „Vestul” , Timişoara, 20 şi 21 ianuarie 1933.

• Miloia, Ioachim, Căvăranul din Evul Mediu (O rectifi care istorică), în „Analele Banatului”, nr. 1, fasc. 8,Timişoara, ianuarie-martie 1931.

• Miloia, Ioachim, Cercetări arheologice în Banatul de Sud (în colaborare cu C-tin Daicoviciu) în „Analele Banatului”, nr. 4, Timişoara, octombrie-decembrie 1930.

• Miloia, Ioachim, Corespondenţă (ediţie îngrijită, prefaţă, note şi comentarii de Aurel Turcuş), Editura Eurostampa, Timişoara, 2005.

• Miloia, Ioachim, „Mănăstirea Săracă”- centru de cul-tură şi artă bănăţeană, în ,,Analele Banatului”, IV, nr. 2-4, Timişoara, aprilie-decembrie 1931.

• Miloia, Ioachim, Raport istoric, în Anchetă monogrfi că în comuna Belinţ, Timişoara, 1938.

• Mioc, Damaschin, Prefaţă la Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane, din volumul Scrieri de Nicolae Stoica de Haţeg, Editura Facla, Timişoara, 1984.

• Mioc, Damaschin, Studiu introductiv, glosar şi indice la volumul Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Haţeg, (ediţia a II-a), Editura Facla, Timişoara, 1981.

119

• Molin, Virgil, Ghidul oraşului Timişoara. Un Cicerone pentru vizitatori, ediţia a II-a, Timişoara, 1926.

• Molin, Virgil, Micul Cicerone pentru oraşul Timişoara, Timişoara, 1921.

• Motogna, Victor, Anonimus, în „Revista istorică”, Bucureşti, 1940.

• Motogna, Victor, Banatul românesc în cele dintâi veacuri ale stăpânirii ungureşti (Epoca Arpadiană 1030-1301), în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Motogna, Victor, Banatul românesc în epoca migraţiunii popoarelor barbare (271-1300), I. Problema continuităţii românilor în Dacia, în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I , Timişoara, 1944.

• Motogna, Victor, Banatul românesc în prima jumătate a veacului al XV-lea. Epoca lui Sigismund de Luxemburg (1395-1438), în „Revista Institutului Social Banat-Crişana”, Timişoara, mai-august 1944.

• Motogna, Victor, Banatul românesc în veacul al XIV-lea (Epoca Angevinilor), în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Motogna, Victor, Contribuţii la istoria românilor bănăţeni în Evul Mediu. Districtele româneşti, în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Motogna, Victor, Familia nobilă a românilor din Valea, în Banatul de altădată, Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Motogna, Victor, Ohtum, contribuţie istorică la istoria românilor în veacul IX-XI, în volumul Lucrările Institutului de geografi e al Universităţii, ,,Regele Ferdinand I’’, din Cluj, la Timişoara, Imprimeria editurii culturale de vest, Timişoara, 1942.

• Motogna, Victor, Studii asupra istoriei românilor din Banat în Evul Mediu (271-1400), Timişoara, 1943.

120

• Motogna, Victor, Trecutul românilor din Banat în epoca lui Ioan Hunyadi (1437-1457). Autonomia districtelor românilor din Banat în epoca lui Ioan Huniadi, în Banatul de altădată. Studui istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Moţ, Tiberiu, Ioachim Miloia, în volumul Figuri de arhivişti, Bucureşti, 1971.

• Mudura, Gheorghe, Ioachim Miloia, întemeietor al Arhivelor Banatului, în volumul Un erudit cărturar - Ioachim Miloia, Editura Mirton, Timişoara, 1997.

• Mureşan, Camil, Iancu de Hunedoara, ediţia a II-a (revăzută şi adăugită), Bucureşti, 1968.

• Narai, Eusebiu, Academicianul bănăţean Vasile Maniu, în volumul Oameni de seamă ai Banatului, Editura Augusta, Timişoara, 2002.

• Negru, I., După 10 ani de activitate, în „Revista Institu-tului Social Banat-Crişana” (număr jubiliar), Timişoara, mai-august 1942.

• Nemoianu, Petre, Sârbii şi Banatul, Craiova, 1930.• Nemoianu, Alexandru, Unele aspecte ale prezenţei

teutonilor în Banat, în „Muzeul Naţional”, II, Bucureşti, 1975.

• Nemoianu, Alexandru, Unele aspecte privind districtele româneşti din Banat în cursul secolelor XIII-XV, în „Muzeul Naţional”, III, Bucureşti, 1976.

• Neumann, Victor, Vasile Maniu. Monografi e istorică (Prefaţă de Paul Cornea), Timişoara, 1984.

• Oallde, Petru, Interesul bănăţenilor pentru opera lui Petru Maior, în „Studii de limbă, literatură şi folclor”, vol. III, Reşiţa, 1976.

• Opriş, M., Timişoara. Mică monografie urbanistică, Bucureşti, 1987.

121

• *** O istorie a românilor. Studii critice (coordonatori: Stephen Fischer -Galaţi, Dinu C. Giurescu şi Ioan- Aurel Pop), Cluj-Napoca, 1998.

• Onciul, Dimitrie, Opere complete, tom I, Originile Princi-patelor Române (ediţie critică adnotată de A. Sacerdoţeanu), Bucureşti, 1946.

• Onciul, Dimitrie, Scrieri istorice, vol. I II (ediţie de A. Sacerdoţeanu), Bucureşti, 1968.

• Papacostea, Şerban, Evul Mediu românesc. Realităţi politice, spirituale, Editura Corint, Bucureşti, 2001.

• Papacostea, Şerban, Geneza statului în Evul Mediu româ-nesc, Cluj-Napoca, 1988.

• Papadima, Ovidiu, Ipostaze ale iluminismului românesc, Bucureşti, 1975.

• Pascu, Ştefan; Ionaşcu, I.; Cihodaru, C.; Georgescu-Buzău, Gh., Istoria medie a României, partea I (Secolele X- XVI), Bucureşti, 1966.

• Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. I-II, Cluj, 1971, 1979; vol. III-IV, Cluj-Napoca, 1986, 1989.

• Pataki, Iosif, Domeniul Hunedoara la începutul seco-lului al XVI-lea. Studiu şi documente, Editura Academiei R.S. România, Bucureşti, 1973.

• Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I-III, Bucureşti, 1990-1991.

• Păcurariu, Mircea, Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş până în 1918, Cluj-Napoca, 1992.

• Păiuşan, Radu; Sav, Corneliu, Lupta antiotomană în Banat şi Mihai Viteazul, în „Studii de istorie a Banatului”, IX, Timişoara, 1983.

122

• Pâclişanu, Zenovie, Vechi districte româneşti de peste munţi, în ,,Revista istorică română”, XIII, nr. 3, Bucureşti, 1943.

• Pârvan, Vasile, Românii în Cronica Notarului Anonim al regelui Bela. Cercetare comparativă cu celelalte cronici ungureşti şi Cronica lui Nistor (1902), în volumul Studii de istorie medievală şi modernă, ediţie de L. Năstase, Bucureşti, 1990.

• Pop, Ioan-Aurel, Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV-XVI, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991.

• Pop, Ioan-Aurel, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj-Napoca, 1997.

• Pop, Ioan-Aurel, Judecăţi după „dreptul Ţării Româneşti” în Banat în jurul anului 1500, în volumul Vilaietul Timişoarei (450 de ani de la întemeierea paşalâcului) 1552-2002 (redactor responsabil prof. univ. dr. Doina Benea), editat de Centrul de Studii de Istorie şi Arheologie de pe lână Universitatea de Vest Timişoara, Editura Mirton, Timişoara, 2002.

• Pop, Ioan-Aurel, Naţiunea română medievală. Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII-XVI, Bucureşti, 1998.

• Pop, Ioan-Aurel, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2003.

• Pop, Ioan-Aurel, Românii şi România. O scurtă istorie, Bucureşti, 1998.

• Pop, Ioan-Aurel, Statutul cnezilor supuşi pe domeniul feudal din Transilvania în secolul al XIV-lea, în Civilizaţie medievală şi modernă românească, Cluj-Napoca, 1985.

• Pop, Ioan-Aurel, Statutul social economic al cnezilor din Ţările Române în secolele XIV-XV, în „Anuarul Institutului

123

de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol din Iaşi”, XXV-XXVI, Iaşi, 1988-1989.

• Pop, Ioan-Aurel, Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea (cca 1300-1456), în Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541), coordonatori: Ioan-Aurel Pop şi Thomas Nägler, Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003.

• Popa, Lisseanu, G., I., Izvoarele istoriei românilor, vol. I, Faptele ungurilor, Bucureşti, 1934.

• Popa, Traian, Familia lui Petru de Valea , în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara 1944.

• Popa, Traian, Familia Mutnic, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crişana”, an XIII,Timişoara, mai-august 1944.

• Popa, Traian, Românii din Banatul medieval, în volumul Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timişoara, 1944.

• Popoviciu, George, Memorii cu privire la integritatea Banatului, Tipografi a Diecezană, Caransebeş, 1929.

• Popoviciu, George, dr. Theol., protopresbiter ort. român în Lugoj - Istoria românilor bănăţeni, Editura auto-rului, Tiparul Tipografie „Poporul român” din Budapesta, Lugoj, 1904.

• Prodan, David, Din istoria Transilvaniei. Studii şi evocări, Bucureşti, 1991.

• Radosav, Doru, Cultură şi umanism în Banat. Secolul XVII, Timişoara, 2003.

• Rădulescu, Alexandru, Cercetări de arheologie de la Satchinez, în „Materiale şi cercetări arheologice”, XIV, Tulcea, 1980.

• Rădulescu, Alexandru, Cercetările de la Mănăştur (jud. Timiş) în volumul Materiale şi cercetări arheologice, Tulcea, 1980.

124

• Rădulescu, Alexandru, Istorie şi demografi e în Banatul otoman (1552-1716) – realităţi şi ipoteze, în Vilaietul Timişoarei (450 de ani de la întemeierea paşalâcului), 1552-2002 (redactor responsabil prof. univ. dr. Doina Benea), editat de Centrul de Studii de Istorie şi Arheologie de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara, Editura Mirton, Timişoara, 2002.

• Rădulescu, Alexandru, Mănăştiurul de Bega (jud. Timiş). Date preliminare (sec. XIV-XVII), în „Studii de istorie a Banatului”, nr. XIX-XX, Universitatea de Vest, Timişoara, 1999.

• Rădulescu, Alexandru, Observaţii privind istoriografi a Banatului medieval; o privire de ansamblu în „Studii de istorie a Banatului”, XXI-XXII (1997-1998), Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Filosofi e şi Istorie, secţia istorie, Timişoara, 2000.

• Rezachevici, C-tin, Istoria popoarelor vecine şi neamul românesc în Evul Mediu, Bucureşti, 1998.

• Rezachevici, C-tin, Rolul românilor în apărarea Europei de expansiunea otomană. Secolele XIV-XVI. Evoluţia unui concept în contextul vremii, Editura „Albatros”, Bucureşti, 2001.

• Rusu, Adrian, Andrei, Castelarea Carpatica, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2005.

• Săcară, Nicolae, Castrum Myhald, în volumul Dincolo de ziduri, I, Editura Aura, Timişoara, 2002.

• Săcară, Nicolae, Cetatea Drencova, în volumul Dincolo de zidiri, I , Editura Aura, Timişoara, 2002.

• Săcară, Nicolae, Donjonul de la Turnu-Ruieni, în volumul Dincolo de zidiri, I, Editura Aura, Timişoara, 2002.

• Săcară, Nicolae, Ioachim Miloia cercetător şi protector al monumentelor istorice, în volumul Un erudit cărturar

125

Ioachim Miloia de Mircea Miloia, Aurel Turcuş, Gheorghe Mudura, Nicolae Săcară, Editura Mirton, Timişoara, 1997.

• Săcară, Nicolae, Turnul medieval din Ciacova, în „Tibiscus”, I, Timişoara, 1971.

• Simu, Traian, Organizarea politică a Banatului în Evul Mediu, Tipografi a Corvin, Lugoj, 1941.

• Simu, Traian, Zeno, Istoricul Traian Simu (1893-1962), în „Sufl et nou”, seria a IV-a, nr. 2, Comloşu Mare, 1995.

• Stoia-Udrea, Ion, Banatul în prima jumătate a mileniului nostru, în Studii şi documente bănăţene, vol. I, fasc. I, Editura „Vrerea”, Timişoara, 1943.

• Stoia-Udrea, Ion, Epoca turcească în Banat, în Studii şi documente bănăţene, vol. I, fasc. I, Editura „Vrerea”, Timişoara, 1943.

• Stoia-Udrea, Ion, Ghidul Banatului (în colaborare cu Emil Grădinariu), Editura „Vrerea”, Timişoara, 1936.

• Stoia-Udrea, Ion, Marginale la istoria bănăţeană, Editura Institutului Cultural de Vest, Timişoara, 1940.

• Stoia-Udrea, Ion, Studii şi documente bănăţene de istorie, artă şi etnografie, vol. I-II, Editura „Vrerea”, Timişoara, 1943.

• Stoica de Haţeg, Nicolae, Cronica Banatului (studiu introductiv, ediţie, glosar şi indice de Damaschin Mioc), ediţia a II-a revăzută, Editura Facla, Timişoara, 1981.

• Stoica de Haţeg, Nicolae, Scrieri (Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane; Poveşti moşăşti – Şcolarilor Rumuneşti; Varia), ediţie întocmită de Damaschin Mioc şi Costin Feneşan, Editura Facla, Timişoara, 1984.

• Stoicescu, Nicolae, Unitatea românilor în Evul Mediu, Bucureşti, 1983.

• Suciu, I., D., Monografi a Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1947.

126

• Suciu, I., D., Nicolae Tincu - Velia (1816-1867). Viaţa şi opera lui, Institutul de Istorie Naţională din Bucureşti, 1945.

• Suciu, I., D.; Constantinescu, Radu, Documente privi-toare la istoria Mitropoliei Banatului, I, Timişoara, 1980.

• Ştefan, Gheorghe, Justiniana Prima şi stăpânirea bizantină la Dunărea de Jos în secolul al VI-lea d. H., în „Drobeta”, Drobeta-Turnu Severin, 1974.

• Teodor, Pompiliu, August Treboniu Laurian, în Evoluţia gândirii istorice româneşti, Editura Dacia, Cluj, 1970.

• Teodor, Pompiliu, Evoluţia gândirii istorice româneşti, Editura Dacia, Cluj, 1970.

• Tincu-Velia, Nicolae, Istorioară Bisericească politico-naţională a Românilor peste tot mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria şi cu distincţiunea Bănăţenilor faţă de pretenţiunile ierarhice şi politice ale colonilor sârbeşti din Austria, Tipografi a Arhidiecezană, Sibiu, 1865.

• Tocilescu, G. , Gr. , 534 documente istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul(1346-1603), Bucureşti, 1931.

• Toderaşcu, Ion, Unitatea românească medievală, Bucureşti, 1988.

• Tomoni, Dumitru, Cetatea Făgetului în timpul stăpânirii otomane, în Vilaietul Timişoarei (450 de ani de la întemeierea paşalâcului), 1552-2002 (redactor responsabil prof. univ. dr. Doina Benea), editat de Centrul de Studii de Istorie şi Arheologie de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara, Editura Mirton, Timişoara, 2002.

• Topliceanu, Traian, Damaschin Bojincă, Biblioteca „Astra”, Oraviţa, 1933.

• Trâpcea, Theodor., Despre unele cetăţi medievale din Banat, în „Studii de istorie a Banatului”, I, Universitatea din Timişoara, 1969.

127

• Turcuş, Aurel, C. Daicoviciu colaborând cu I. Miloia, în volumul Un erudit cărturar bănăţean Ioachim Miloia, Editura Mirton, Timişoara, 1997.

• Turcuş, Aurel, Ioachim Miloia (1897-1940). Viaţa şi activitatea, Editura Eurostampa, Timişoara, 2006.

• Ţârcovnicu, V., Contribuţii la istoria învăţământului românesc (1780-1918), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.

• Ţeicu, Dumitru, Banatul Montan în Evul Mediu, Editura Banatica, Timişoara, 1998.

• Ţeicu, Dumitru, O reşedinţă feudală românească la începuturile Reşiţei medievale, în volumul Arheologia satului medieval din Banat, Reşiţa, 1996.

• Ţigu, Viorel, Gh.; Oprişa, Longin, I., Mănăstirea Săraca, Bucureşti, 1971.

• Veress, Andrei, Documente privitoare la istoria Ardea-lului, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acte şi scrisori, vol. I-X (1527-1660), Bucureşti, 1929-1938.

• Vinulescu, Gh., Privilegiile districtelor româneşti din Banat, în volumul Fraţilor Alexandru şi Ioan Lăpedatu la împlinirea vârstei de 60 de ani, Bucureşti, 1936.

• Vlăduceanu, Victor, Mănăstiri bănăţene, Timişoara, 1947.

• Vuia, Iuliu, Districtus Valachorum. Cercurile româneşti bănăţene. Cele din Timiş reconstruite pentru prima oară, Editura „Analele Banatului”, Tipografi a „Union”, Timişoara, 1930.

• Xenopol, A., D., Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. I-VI, Iaşi, 1888-1893 (reeditată, vol. I-XIII, Iaşi, 1896-1912 şi ediţia a IV-a, de Alexandru Zub, vol. I-IV, Bucureşti, 1984, 1986, 1988, 1993).

128

• Zub, Alexandru, A scrie şi a face istorie (Istoriografi a română postpaşoptistă), Editura Junimea, Iaşi, 1981.

• Zub, Alexandru, Biruit-au gândul. (Note despre istorismul românesc), Editura Junimea, Iaşi, 1983.

• Zub, Alexandru, De la istoria critică la criticism (Istorio-grafi a română la fi nele sec. XIX şi începutul secolului XX), Editura Academiei R.S. România, Bucureşti, 1985.

• Zub, Alexandru, Istorie şi istorici în România interbelică, Editura Junimea, Iaşi, 1989.

129

DATE BIOBIBLIOGRAFICE DESPRE AUTOR

Născut la 25 septembrie 1960, în oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin;

o Absolvent, în anul 1984, al Facultăţii de Istorie-Filosofi e (specializarea istorie-fi losofi e),Universitatea din Bucureşti;

o Profesor de istorie, grad didactic I, titular în învăţă-mântul preuniversitar;

o Doctor în istorie din 2008;o Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timi-

şoara;o Cadru didactic asociat la Catedra de Istorie a Facultăţii

de Litere, Istorie şi Teologie, de la Universitatea de Vest Timişoara, din 1997, iar din 2006 şi la Catedra de Ştiinţe Sociale a Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara;

o Preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România – fi liala Timiş, membru în Consiliul Director Central al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România;

o Fondator şi director al revistei de cultură „Columna 2000” din Timişoara;

o Redactor-şef al Editurii Zamolsara din Timişoara;o Realizator şi moderator al emisiunilor „Dincolo de

catedră” şi „Pagini de istorie” (perioada 2001-2006) şi al emisiunii „Convergenţe”, începând cu 2006 de la TV „Tele Europa Nova” Timişoara;

130

o Fondator şi prim vicepreşedinte al Despărţământului „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei;

o Fondator şi secretar general al Societăţii Culturale „Patrimoniu” Timişoara;

o Membru de onoare al Societăţii Literar Artistice „Tibiscus” din Uzdin-Serbia;

o Membru de onoare al Societăţii Literar Artistice „Sorin Titel” din Banat;

o Membru de onoare şi membru în Consiliul de Con-ducere al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România – fi liala Timişoara;

o Membru al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni;o Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

– fi liala Timişoara;o Membru al Ligii şi Fundaţiei „Mareşal Ion Antonescu”,

din România – fi liala Timiş;o Membru-fondator al Asociaţiei Arhiviştilor şi Priete-

nilor Arhivelor Timişoara.Distins cu numeroase ordine, distincţii, diplome şi medalii,

printre care se remarcă:o Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofi ţer,

acordat prin Decret Prezidenţial, în anul 2004;o Ordinul „Crucea Memoriei”, acordat de Uniunea

Participanţilor la Conflictul Militar (1991-1992), din Republica Moldova, în anul 2005;

o Premiul „Pro Cultura Timisensis” pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene, acordat de Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2006;

o Distincţia „Diploma Gheorghe Lazăr clasa a III-a”, pentru merite deosebite în activitatea la catedră şi rezultate

131

remarcabile obţinute în formarea şi educarea tinerilor, acor-dată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în anul 2007;

o Nominalizat cu emisiunea „Dincolo de catedră”, în cadrul Concursului „Premiile Jurnalismului de Educaţie” (secţiunea Televiziune), ediţia 2004, organizat de către Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

A publicat 16 cărţi: • Victorii celebre ale oştilor române, Ed. Brumar, Timi-

şoara, 1997;• Mihai Viteazul domnul primei uniri, Ed. Brumar, Timi-

şoara, 1998;• Domnii îndelungate în istoria românilor, Ed. Eurostampa,

Timişoara, 1999;• Domnitori şi regi de seamă din istoria poporului român,

Ed. Excelsior, Timişoara, 2000;• Domnitori nedreptăţiţi din istoria românilor, Ed. Mari-

neasa, Timişoara, 2001;• Oştile române şi cruciadele antiotomane, Ed. Excelsior

Art, Timişoara, 2002;• Voievozi desăvârşitori ai statelor medievale Ţara Româ-

nească şi Moldova (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2003 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului);

• Incursiuni în istoriografi a românească referitoare la Banatul medieval (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2004 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării);

• Douăsprezece povestiri adevărate despre Mihai Viteazul (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2005;

132

• Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2005 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifi că);

• Voievozi şi domnitori români (sec. XIV-XVI), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2006 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifi că);

• Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Ed. Zamolsara, Timişoara, 2007 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş);

• Cele mai scurte trei domnii din Evul Mediu românesc (ediţie bilingvă româno-franceză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş);

• Banatul medieval în viziunea istorică a lui Patriciu Drăgălina, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008;

• Monografi sm bănăţean (Istoria medievală a Banatului refl ectată în monografi ile alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008;

• Istoriografia românească de la începutul secolului al XIX-lea până la Marea Unire privitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş).

În pregătire:

o Ion Vodă cel Viteaz, o viaţă eroică şi un sfârşit tragic;o Cărturari români cu preocupări referitoare la istoria

medievală a Banatului. Cuprinderi biobibliografi ce;o Istoriografia românească din perioada 1918-1948

referitoare la Evul Mediu bănăţean .

A publicat 405 studii şi articole şi a susţinut 175 comunicări ştiinţifi ce.

133

BIOBIBLIOGRAPHICAL NOTES ABOUT THE AUTHOR

Born on 25 September 1960 at Anina, Caraş-Severin county.

− Graduated from University of Bucharest, the Faculty of History and Philosophy, 1984;

− Secondary school History teacher;− Ph.D., University of Cluj-Napoca, in History, 2008;− Principal of ‘Vlad Ţepeş’ Theoretical High-School of

Timişoara;− Associate Professor at the West University of Timişoara,

The Faculty of Letters, History and Theology, Department of History (since 1997);

− Associate Professor at ‘Ioan Slavici’ University of Timişoara, Department of Social Science (since 2006);

− President of ‘Cultul Eroilor’ National Asssociation of Romania – Timiş County Branch, Member of the Director Central Council of ‘Cultul Eroilor’ National Asssociation of Romania;

− Founding Director of the cultural magazine ‘Columna 2000’ from Timişoara;

− Editor-in-Chief of ‘Zamolsara’ Publishing House from Timişoara;

− TV-Host of ‘Dincolo de catedrǎ’ and ‘Pagini de istorie” shows (2001-2006) and ‘Convergenţe’ show (since 2006) on ‘Europa Nova’ Timişoara;

134

− Founder and Prime Vice-President of Despărţământul ‘Ioan Miloia’ al Astrei;

− Founder and Secretary General of ‘Patrimonium’ Cultural Society of Timişoara;

− Honorary Member of ‘Tibiscus’ Artistic-Literary Society of Uzdin (Republic of Serbia);

− Honorary Member of ‘Sorin Titel’ Artistic-Literary Society of the Banat;

− Honorary Member and Member of the Board of the Patriotic and Cultural Society ‘Avram Iancu’ of Romania, Timişoara Branch;

− Member of the Banatian Historians’ Association;− Member of the Historical Sciences of Romania, Timi-

şoara Branch;− Member of ‘ Mareşal Ion Antonescu’ League and

Foundation, Timiş Branch;− Founding Member of the Archivists’ Association and

The Friends of the Archives Timişoara;

Honors and Prizes:o ‘Meritul Pentru Învǎţământ’ Order, Ranking Offi cer,

by Presidential Decree, in 2004;o ‘Crucea Memoriei’ Order, awarded by the Union of

the Participants in the Military Confl ict (1991-1992) in the Republic of Moldavia, in 2005;

o ‘Pro Cultura Timisensis’ Award of The Council of Timiş County for the entire contribution to the promotion of Arts and Culture of Timiş County, in 2006;

o Recipient of ‘Diploma Gheorghe Lazăr clasa a III-a’ for outstanding contribution and remarkable results in educating students, awarded by The Ministry of Education, Research and Youth, in 2007;

135

o Nominated for his show - ‘Dincolo de catedră’- at ‘Premiile Jurnalismului de Educaţie’ (Category: Television), organized by The National Commission of Romania for UNESCO, 2004.

He has published 16 books, 405 studies and articles and has delivered 175 scientifi c communications.

136

SPONSORI:

Familia ALBEIRODICA PERESCU

Dr. FLORIN MITRICĂ

137

CUPRINS (TABLE OF CONTENTS)

− Prefaţă .......................................................................................7− Preface .....................................................................................11− Introducere ..............................................................................15− Introduction ............................................................................17− Cercetarea istorică românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea..............................................................19− The Romanian Historical Research from the First Half of the 19th Century .................................................................29− Cercetarea istorică românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea..............................................................39− The Romanian Historical Research from the Second Half of the 19th Century .................................................................45− Cercetarea istorică românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la Marea Unire ............................................51− The Romanian Historical Research from the End of the 19th Century to the Great Union ................................55− Cercetarea istorică românească din perioada 1918-1948 ....59− The Romanian Historical Research from 1918 to 1948 .......79− Istoria Banatului medieval refl ectată în monografi i apărute în prima jumătate a secolului XX ...........................99− The History of the Medieval Banat Refl ected in the Monographies from the First Half of the 20th Century ....101− Concluzie................................................................................103− Conclusion .............................................................................104− Bibliografi e selectivă (Selective Bibliography) ...................105− Date biobibliografi ce despre autor ......................................129− Biobibliographical Notes About the Author .......................133

138

Editor

EUGEN GEORGESCU

Lector

AUREL TURCUŞ

Culegere computerizată:

SANELA MARCOVICI şi DANIELA EREMI

Corectură:

DIANA SARCA şi OTILIA BREBAN

Tehnoredactare computerizată

DORIN DAVIDEANU

Apărut în 2009

Tiparul executat la Tipografi a Eurostampa

Tel./fax: 0256-204816