1

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

BUCUREŞTI

TEZĂ DE DOCTORAT -rezumat-

MIGRAŢIA IREGULARĂ LA NIVELUL

UNIUNII EUROPENE

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Prof.univ.dr. Dan Victor Cavaropol

DOCTORAND

Dora-Alexandra Chira

Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în

„Ordine publică şi siguranţă naşională”

2

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE ALE MIGRAŢIEI

1.1. Elemente introductive

1.1.1 Migraţia de-a lungul istoriei

1.1.2 Noţiunea şi tipurile de migraţie

1.1.3 Migraţie ilegală sau migraţie iregulară?

1.2. Teorii migraţioniste

1.2.1 Teoria lui Ravenstein

1.2.2 Teoria lui Lee

1.2.3 Teorii neomoderniste

1.3. Distincţia între traficul de migranţi şi traficul de persoane

1.3.1 Trafic de migranţi şi trafic de persoane

1.3.2 Convenţia ONU împotriva criminalităţii organizate transnaţionale şi

Protocoalele Palermo

CAPITOLUL II. MIGRAŢIA IREGULARĂ LA NIVEL

EUROPEAN

2.1 Reţelele de trafic de migranţi

2.1.1 Aspecte generale

2.1.2 Organizarea unei reţele de trafic de migranţi

2.1.3 Metode de plată- Sistemul Hawala

2.1.4. Rolul reţelelor sociale în organizarea migraţiei iregulare

2.2 Rute migraţioniste

2.2.1 Ruta est-mediteraneană

2.2.2 Ruta central-mediteraneană

3

2.2.3 Ruta vest mediteraneană

2.2.4 Ruta vest-africană

2.2.5 Ruta est-europeană

2.2.6 Ruta aeriană

2.3 Migraţia iregulară la frontierele României

2.3.1 Situaţia actuală a migraţiei iregulare în România

2.3.2 Posibile evoluţii viitoare ale fenomenului migraţionist

CAPITOLUL III. COMBATEREA MIGRAŢIEI IREGULARE

LA NIVEL EUROPEAN

3.1 De la Tampere la Programul Post-Stockholm

3.1.1 Noţiuni introductive

3.1.2 Programul Tampere- 1999

3.1.3 Programul Haga- 2004

3.1.4 Pactul european privind migraţia şi azilul- 2008

3.1.5 Programul Stockholm- 2009

3.1.6 Programul Post- Stockholm

3.2 Managementul Integrat al Frontierelor

3.2.1 Elemente esenţiale pentru aplicarea corectă a MIF

3.2.2 Modelul celor patru filtre

3.2.3 Dezvoltarea managementului frontierelor la nivelul Uniunii Europene

3.3 Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele

Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX)

3.3.1 Rolul FRONTEX în combaterea migraţiei iregulare

4

3.3.2 Sistemul european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR)

CAPITOLUL IV. ULTIMELE EVOLUŢII LA NIVELUL

FRONTIERELOR EUROPENE

4.1 Fenomenul migraţionist în noul context european

4.1.1 Situaţia curentă a migraţiei iregulare la frontierele externe ale Uniunii

Europene

4.1.2 Criza din Marea Mediterană şi Marea Egee

4.2 Pachetul de măsuri din primăvara-vara anului 2015

4.2.1 Planul Comisiei Europene ca răspuns la criza din Marea Mediterană

4.2.2 Reuniunea extraordinară a Consiliului European

4.2.3 Rezoluţia Parlamentului European referitoare la ultimele tragedii din

Marea Mediterană şi politicile UE în materie de migraţie şi azil

4.2.4 Agenda europeană privind migraţia

4.2.5 Planul de acţiune al UE împotriva introducerii ilegale de migranţi

4.2.6 Mecanismul european de relocare

4.3 Outlook privind situaţia migraţiei în Europa

STUDIU DE CAZ

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

5

INTRODUCERE

Ultimii ani, şi în special perioada 2013-2015 au adus în prim planul opiniei publice, în

special prin massmedia, migraţia iregulară la nivelul Uniunii Europene. Nu de multe ori tragedii

umanitare (cum ar fi naufragiul din Lampedusa din octombrie 2013, cazurile recente din Marea

Mediterană în primăvara- vara anului 2015) au ţinut prima pagină a buletinelor de ştiri. Bărci

răsturnate, migranţi salvaţi din apele Mării Mediterane, oraşe europene sufocate de valul

migraţionist au devenit imagini obişnuite, iar opinia publică s-a întrebat de multe ori: unde este

răspunsul Uniunii Europene? Care sunt măsurile concrete luate de factorii de decizie de la

Bruxelles pentru a controla acest fenomen? Poate fi migraţia iregulară controlată?

Solidaritatea e unul din principiile fundamentale ale politicii europene referitoare la

migraţie. Pentru a fi congruente cu acest principiu, politica şi legislaţia statelor membre trebuie sa

se alinieze cu cele la nivel european şi să se asigure că toate costurile cu privire la controlul

frontierelor sunt distribuite în mod egal. Totuşi, solidaritatea între statele membre pare a fi fragilă,

conducând astfel la o situaţie în care fundamentul libertăţii de a călători în interiorul spaţiului UE

poate fi afectat. Recenta criza de solidaritate dintre statele membre a fost soluţionată printr-o

externalizare crescută a politicii europene de migrație.

Deşi Europa trece ea însăşi printr-o criză economică, iar locurile de muncă sunt

insuficiente inclusiv pentru rezidenţi, acest lucru nu pare a avea vreo influenţă asupra migranţilor,

al căror număr creşte de la an la an. Marea majoritate sunt exploataţi de către reţelele de trafic de

migranţi, care le promit o viaţă mai bună şi locuri de muncă în Europa, profitând de lipsa de

educaţie şi de cunoştinţe a acestora asupra situaţiei actuale. În speranţa ca o dată ajunşi pe

continentul european vor putea avea un venit substanţial, migranţii acceptă să plătească preţurile

6

exorbitante cerute de reţele, iar facilitatorii nu fac altceva decât să-şi mărească afacerile, migraţia

generând o “industrie” de miliarde de euro anual.

Cunoaşterea modus-ului operandi şi a rutelor folosite de migranţi, a eventualelor relocări

ale fluxului migraţionist, precum şi a structurii şi a modului de acţiune a reţelelor de facilitatori

prezintă o importanţă deosebită, atât la nivel strategic, cât şi la nivel operaţional şi tactic, prin

elaborarea strategiilor de securizare a frontierelor, adoptarea măsurilor eficiente de combatere a

migraţiei iregulare şi planificarea judicioasă a resurselor umane şi tehnice. Elaborarea diferitelor

scenarii în evoluţia migraţiei iregulare facilitatează luarea măsurilor optime de către factorii de

decizie.

Teza de faţă îşi propune abordarea temei migraţiei iregulare la nivelul Uniunii Europene

nu doar dintr-o perspectivă teoretică, academică, cât, mai ales, din perspectiva practicianului care

a avut un contact direct cu fenomenul migraţionist. Experienţa autorului în domeniul migraţiei a

început în 2009, ca expert naţional detaşat în cadrul operaţiunilor coordonate de FRONTEX în

regiunile europene cele mai afectate de migraţie, având ca specializare intervievarea migranţilor şi

culegerea de informaţii (debriefing).

Este prezentată situaţia migraţiei iregulare la nivelul Uniunii Europene, precum şi

anumite măsuri care ar trebui luate de către factorii de decizie în vederea controlării fenomenului

migraţionist. Având în vedere situaţia cu care se confruntă Europa în ultimii doi ani (peste 135

000 de migranţi iregulari în 2014 şi peste 140 000 de migranţi iregulari înregistraţi deja în prima

jumătate a anului 2015), s-ar putea aprecia că politicile în domeniul migraţiei şi măsurile de

control a fenomenului adoptate până în acest moment nu au fost eficiente.

Ca urmare, teza va prezenta situaţia migraţiei pe principalele rute europene, măsurile

concrete adoptate de către autorităţile naţionale în vederea controlării fenomenului, principalele

7

politici adoptate la nivelul Uniunii Europene, ultimele evoluţii la frontierele externe ale Uniunii,

poziţia României în contextul fenomenului actual migraţionist la nivel european, precum şi

propunerile personale în vederea adoptării unor măsuri eficiente de control ale frontierelor

externe, mai ales în condiţiile actuale (expansiunea Statului Islamic în Irak şi Siria şi posibilitatea

ca o parte din luptătorii pe acest front să îşi continue călătoria spre Europa, amestecându-se printre

fluxurile masive de migranţi).

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE ALE MIGRAŢIEI

Capitolul I prezintă aspectele generale ale migraţiei, noţiunea şi tipurile de migraţie,

principalele teorii migraţioniste, precum şi distincţia importantă ce trebuie făcută între traficul de

migranţi şi traficul de persoane.

Oamenii au migrat din cele mai vechi timpuri, aceasta fiind una din caracteristicile de

bază ale populaţiilor preistorice, nomade. Istoria migraţiei umane a început cu Homo erectus,

acum un milion de ani, din Africa spre Eurasia. Homo sapiens, răspândit acum 150.000 de ani

în toată Africa, a plecat spre Australia, Asia şi Europa în urmă cu 70.000 de ani. Migraţia spre

continentul american a avut loc în urmă cu 20.000-15.000 de ani, iar spre insulele din Pacific în

urmă cu 2.000 de ani.

Noţiunea de migraţie (termen provenit din latinescul “migratio, onis”=plecare) nu are un

concept clar definit, fiind utilizate numeroase aspecte pentru a o defini. Potrivit Organizaţiei

Internaţionale pentru Migraţie, aceasta este definită ca „mişcarea unei persoane sau a unui grup de

persoane, fie trecând o frontieră internaţională, fie în interiorul unui stat. Este o mişcare a

populaţiei, indiferent de mărime, compoziţie sau cauze;include migraţia refugiaţilor, a populaţiilor

8

dislocate,a persoanelor migrând din cauze economice sau pentru alte scopuri, inclusiv reuniunea

familială”1

Migraţia, ca fenomen, a fost studiată prin prisma diferitelor sale caracteristici. Astfel, unii

cercetatori au accentuat latura sa socială, alţii latura sa demografică sau culturală. Unii au privit-o

ca un factor hotărâtor în evoluţia unei anumite societăţi, altii au considerat că aceasta a stopat

dezvoltarea zonelor din care populaţiile respective au migrat.

Migraţia poate fi privită şi clasificată sub diferite aspecte: legală/ilegală, voluntară/forţată,

permanentă/temporară. Potrivit lui Dirk Hoerder, „migraţia are un început şi un sfârşit. Mobilitatea

permanentă constituie un mod de viaţă în sine, itinerant, având tot timpul în perspectivă urmatoarea

destinaţie.Călătoriile sunt vizite temporare într-o cultură diferită, pentru anumite scopuri. Migraţia

poate fi circulară, aducând persoanele înapoi în locurile lor de origine. Emigrarea constituie o

mişcare permanentă intenţionată, care uneori poate fi urmată de o reîntoarcere, atunci când

condiţiile de la destinaţie devin nesatisfăcătoare”.2

Termenii de migraţie ilegală, iregulară, clandestină, migraţie nedocumentată sunt folosiţi ca

sinonime pentru a exprima aceeaşi stare de fapt: persoane care au ajuns pe teritoriul altei ţări decât

cea de rezidenţă fără a utiliza căile legale sau fără a îndeplini condiţiile de intrare. Noţiunea poate

avea conotaţii diferite, în funcţie de politicile naţionale şi de legislaţia în materia migraţiei specifică

fiecărei ţări. În general, termenul de migraţie iregulară este termenul întâlnit mai des în practica şi

în legislaţia europeană, în timp ce termenul de migraţie ilegală este folosit pe continentul american.

La nivel european nu există însă o normă comună clară referitoare la distincţia dintre migranţi

„ilegali” şi migranţi „iregulari” („ilegal” or „iregular”), termenul fiind folosit concomitent atât la

1 Definiţie a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM)

2 Dirk Hoerder „Cultures in contact. World migrations in the Second Millenium”, Duke University Press 2002,

SUA, p.14

9

nivel de acte normative (regulamente, recomandări, decizii, directive), cât şi la nivel de rapoarte ale

agenţiilor care se ocupă de problema migraţiei: FRONTEX, EASO, EUROPOL.

Astfel, deşi această terminologie este des întâlnită în legislaţia europeană, în ultimii ani s-a

remarcat tendinţa de a înlocui „ilegal” cu „iregular”. Astfel, de exemplu, prin Directiva 115 din

2008 a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi procedurile comune

aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor statelor terţe aflaţi în situaţie de şedere

ilegală, a fost evitat termenul de „migrant ilegal”, preferându-se cel ce „şedere ilegală”.

La nivel teoretic, de-a lungul timpului, au fost elaborate numeroase teorii care încearcă să

explice fenomenul migraţionist din diferite perspective, oferind o dimensiune geografică, politică

sau socială cauzelor şi efectelor migraţiei: teoria lui Ravenstein, teoria lui Lee, teorii

neomoderniste. În realitate, fiecare teorie reprezintă o parte dintr-un sistem complex necesar pentru

a înţelege fluxurile migraţioniste, întrucât acestea reprezintă o entitate aflată într-o continuă

schimbare, astfel încât teoriile deja consacrate sunt actualizate cu teorii noi, neo-moderniste.

Deşi cei doi termeni (traficul de migranţi –„human smuggling”şi traficul de persoane –

„human trafficking”) par foarte apropiaţi şi, de multe ori sunt folosiţi ca sinonime, există diferenţe

clare între cele două noţiuni, în special în privinţa scopului urmărit de subiectul activ al acţiunii

(reţelele de trafic de persoane/migranţi). Din păcate, traducerea în limba română a acestor două

noţiuni pune accent mai mult pe subiectul pasiv (migranţi/persoane), decât pe activitatea propriu-

zisă (trafic/ facilitare).

Traficul de fiinţe umane presupune transferul persoanelor din locul de origine în altul

împotriva voinţei lor ori sub un pretext fals or ascuns. În ceea ce priveşte traficul de migranţi, în

acest caz se presupune că există o înţelegere între traficant şi migrant, un fel de “contract” care

presupune asigurarea serviciilor de transport, uneori şi cazare şi masă contra unui anumit cost.

10

Convenţia ONU împotriva criminalităţii organizate transnaţionale şi Protocoalele Palermo

aduc o şi mai clară distincţie între cele două noţiuni, în special în ceea ce priveşte calitatea

subiectului pasiv: persoanele traficate sunt considerate victime sau supravieţuitori, pe când

migranţii sunt consideraţi ca s-au angajat voluntar într-o acţiune de trecere ilegală a frontierei.

Există diferenţe şi în ceea ce priveşte regimul juridic şi protecţia oferită celor două

categorii:Protocolul privind traficul de fiinţe umane stipulează necesitatea acordării de protecţie

acestei categorii de persoane, precum şi o gamă variată de măsuri, pe când Protocolul privind

traficul de migranţi are referiri minime privind protecţia migranţilor.

CAPITOLUL II. MIGRAŢIA IREGULARĂ LA NIVEL

EUROPEAN

Capitolul II prezintă situaţia migraţiei iregulare la nivelul Uniunii Europene, organizarea

reţelelor de trafic de migranţi, sistemul Hawala folosit de migranţi pentru a plăti preţul călătoriei,

rolul reţelelor sociale în organizarea migraţiei iregulare, principalele rute migraţioniste folosite de

migranţi pentru a ajunge pe teritoriul european, precum şi situaţia migraţiei iregulare în România.

Situaţia actuală prezintă o Europă- continent al imigraţiei. Din 1960 până în 2010, balanţa

migraţiei pozitive a fost în jur de 32,9 milioane, ceea ce reprezintă o pătrime dintr-o creştere totală a

populaţie de 128,3 milioane de locuitori, conform estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. Între

1960 şi 2005, numărul migranţilor internaţionali în trei din cele patru părţi ale continentului ( nord,

11

sud şi vest) a crescut de la 10,3 milioane la 39,3 milioane, sau, procentual, de la 2,8% la 9% din

totalul populaţiei europene la acea perioadă ( ONU, 2009).

O observaţie trebuie menţionată în legatură cu această creştere importantă a populaţiei: în

prima decadă a secolului XXI s-a observat o rată a migraţiei nete de 3,5 la mia de locuitori în cele

27 de state ale Uniunii Europene, în timp ce rata creşterii naturale a fost sub 1 la mia de locuitori3.

Traficul de migranţi reprezintă una din cele mai lucrative activităţi ilegale la nivel

internaţional.Presiunea migraţionistă enormă la care este supusă Europa în ultimii ani reprezintă o

afacere de miliarde de euro, bani care intră în conturile reţelelor de trafic de migranţi din ţările de

origine ( Siria, Afghanistan, Irak, Pakistan), de tranzit ( Turcia, Libia, Tunisia, Maroc) sau de

destinaţie ( statele europene).

Aceste reţele de trafic de migranţi funcţionează după reguli nescrise, foarte bine

organizate, având conexiuni din ţările de origine ale migranţilor până în ţările de destinaţie.

Majoritatea reţelelor de trafic de migranţi sunt foarte teritoriale, operând într-o anumită „arie de

responsabilitate”, pe care o controlează total, beneficiind de multe ori de concursul autorităţilor. De

obicei, aceste arii de responsabilitate corespund unei anumite zone geografice sau unui grup etnic.

În încercarea de maximiza profitul, facilitatorii recurg la măsuri extreme, fără nici cea

mai mică urmă de respect pentru viaţa migranţilor sau drepturile acestora: transportarea a sute de

migranţi înghesuiţi într-un singur camion prin deşertul Sahara, bărci supraaglomerate care

traversează Marea Mediterană, de multe ori soldându-se cu catastrofe umanitare, reţinerea

migranţilor într-o stare de semisclavie pentru a plăti presupusul preţ al traficării etc.

Activitatea reţelelor de trafic de migranţi are ca scop final obţinerea unui profit financiar

pentru membrii reţelei. De cele mai multe ori, „contractul” dintre reţea şi migrant se încheie

3 Conform estimărilor Eurostat

12

anterior începerii călătoriei, prin remiterea unei sume de bani de către migrantul care acceptă să fie

traficat cu titlu de avans sau de plată finală pentru întregul transfer. Aceasta reprezintă metoda

clasică, de bază, prin care sunt remunerate serviciile facilitatorilor.

Însă nu întotdeauna lucrurile decurg atât de simplu, din diverse motive:

Migrantul nu dispune de întreaga sumă necesară transferului în ţara de destinaţie.

Migrantul nu are încredere în reţeaua de traficanţi pentru a plăti un avans sau întrega sumă

necesară.

Reţelele cu conexiuni interstatale preferă ca plata să fie făcută după fiecare etapă a călătoriei

direct către reţeaua din ţara respectivă.

De cele mai multe ori, atât facilitatorii, cât şi migranţii preferă să folosească sistemul

Hawala şi serviciile unui hawaladar, pentru a garanta atât siguranţa plăţii, cât şi siguranţa

migrantului. Acest sistem de plată este folosit de migranţi atât pentru transferul de bani între ei, cât

şi pentru a plăti călăuzele şi reţelele de migraţie. Este un sistem de transfer al banilor folosit în

multe ţări (cele mai multe din Asia şi Africa), dar care a intrat în atenţia autorităţilor în special după

evenimentele din septembrie 2001, când s-a pus problema cum a fost posibil transferul banilor către

reţelele teroriste fără ca autorităţile să detecteze acest lucru.

Numărul crescut de migranţi înregistrat în ultimii ani la frontierele Uniunii Europene a

generat o creştere semnificativă a numărului traficanţilor şi a reţelelor de trafic de migranţi dornice

să profite de acest fenomen de amploare în vederea obţinerii unui câştig rapid şi consistent. Tot mai

multi traficanţi şi reţele îşi promovează „serviciile” şi „ofertele” pe reţele de socializare cu scopul

de a recruta cât mai mulţi clienţi.

În trecut, cea mai mare parte a migranţilor care doreau să calatorească ilegal în Europa cu

ajutorul reţelelor de facilitatori intrau în legătură cu acestea prin intermediul unor persoane de

13

încredere, care intermediau comunicarea dintre cele două părţi. Aceştia erau de regulă cunoştinţe

ale migranţilor, care şi-au atins destinaţia cu ajutorul respectivelor reţele şi care aduceau, astfel,

elementul de încredere necesar în stabilirea unui contact.

În prezent, reţelele sociale şi mediul online reprezintă locul de întâlnire al facilitatorilor cu

posibilii clienţi, precum şi sursa de informaţii cea mai la îndemână pentru migranţi. Cea mai mare

pondere a informaţiilor vehiculate între migranţi pe reţelele de socializare reprezintă sfaturi

transmise de cei care au reuşit să ajungă în ţara europeană de destinaţie către alţi migranţi care

doresc să intre ilegal în Europa. Ele sunt vehiculate sub forma unor experienţe personale sau a unei

liste de instrucţiuni şi recomandări postate pe pagini Facebook special create în acest sens.

Întrucât mijloacele legale (sistemul de vize, permisele de rezidenţă, relocarea refugiaţilor

în baza acordurilor cu UNHCR) pentru a ajunge pe teritoriul european sunt insuficiente în raport cu

numărul în creştere continuă al migranţilor, unica opţiune a acestora o reprezintă varianta ilegală,

utilizând diferite moduri de operare: trecerile ilegale ale frontierelor, ascunderea în mijloacele de

transport, folosirea de documente de călătorie false sau falsificate, impersonificarea.

Dintre toate aceste moduri de operare, trecerea ilegală a frontierei se situează, sub aspect

cantitativ, în funcţie de numărul migranţilor detectaţi, pe primul loc în opţiunile migranţilor, în

primul rând datorită costului relativ scăzut pe care îl implică în comparaţie cu procurarea unui

document falsificat, iar în al doilea rând datorită “ofertei” existente pe piaţa traficului de migranţi:

reţele de trafic de migranţi bine organizate, rute deja stabilite, posibilitatea de a efectua călătoria de-

a lungul mai multor etape, în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecărui migrant.

Statele care asigură frontiera externă a UE s-au găsit astfel în faţa unui fenomen fără

precedent, greu de controlat, întrucât reţelele de migraţie au găsit punctele slabe ale frontierelor

externe ale UE, pe care au ştiut să le speculeze. Datorită flexibilităţii lor, reţelele de trafic de

14

migranţi au reuşit identificarea vulnerabilităţilor la diferitele sectoare de frontieră externă, iar

răspunsul autorităţilor, în termeni de promptitudine şi volum, nu a fost întotdeauna pe măsura

riscului identificat. Reorganizarea rapidă a fluxului migraţionist dovedeşte încă o dată că rutele

migraţioniste nu reprezintă o constantă rigidă, ci un factor maleabil, capabil a se adapta noilor

realităţi.

La nivelul Uniunii Europene au fost identificate mai multe „porţi‟ de intrare folosite de

migranţi pentru a ajunge pe teritoriul european, luându-se în considerare în principal trecerile

ilegale ale frontierei (în special pentru frontiera maritimă şi o parte a frontierei terestre) sau

folosirea de documente false sau falsificate (în special la frontiera aeriană).

De asemenea, tot la nivelul Uniunii Europene s-a decis clasificarea acestora din punct de

vedere geografic, astfel că în momentul de faţă se poate vorbi de ruta est-mediteraneană, ruta

central-mediteraneană, ruta vest-mediteraneană şi ruta vest-africană. Acestea sunt cele mai

importante rute migraţioniste în acord cu numărul de migranţi detectaţi în aria operaţională şi în

conformitate cu nivelul riscului identificat pentru segmentul respectiv. Adiţional, poate fi

identificată şi o rută aeriană, independentă de locaţia geografică, şi care include detecţiile la nivelul

aeroporturilor statelor membre.

CAPITOLUL III. COMBATEREA MIGRAŢIEI IREGULARE LA

NIVEL EUROPEAN

15

Capitolul III prezintă principalele politici în domeniul migraţiei adoptate la nivel

european (Programul Tampere, Programul Haga, Pactul european privind migraţia şi azilul,

Programul Stockholm şi Programul Post-Stockholm), managementul integrat al frontierelor şi rolul

FRONTEX în combaterea migraţiei iregulare.

Migraţia internaţională reprezintă o realitate care va continua să existe atât timp cât vor

continua să existe discrepanţe din punct de vedere al dezvoltării între diferitele regiuni ale lumii.

Acest fenomen poate reprezenta o şansă, pentru că este un factor de schimburi umane şi economice

şi, de asemenea, pentru că permite persoanelor să îşi realizeze aspiraţiile. Migraţia internaţională

poate contribui la creşterea economică a Uniunii Europene în ansamblu, asigurând totodată resurse

migranţilor şi ţărilor lor de origine şi participând astfel la dezvoltarea acestora. Intensitatea fluxului

migraţionist variază în funcţie de o serie de factori şi de variabile, însă ipoteza unei migraţii zero

apare ca nerealistă şi periculoasă.

Se impune însă gestionarea migraţiei în aşa fel încât să se ţină cont de capacitatea de

primire a Europei din punctul de vedere al pieţei muncii, al locuinţelor, al serviciilor sanitare,

şcolare şi sociale şi să protejeze migranţii împotriva riscului de exploatare de către reţelele de

criminalitate.

Crearea unui spaţiu comun al liberei circulaţii confruntă statele mebre cu noi provocări,

întrucât acţiunile unui stat pot afecta interesele altui stat, iar accesul pe teritoriul unuia din statele

membre poate fi urmat de accesul pe teritoriul celorlalte. Prin urmare, este imperativ ca fiecare stat

să ţină seama de interesele partenerilor săi în ceea ce priveşte politicile sale în materie de imigraţie,

integrare şi azil.

16

Garantarea libertății, a securității și a justiției a constituit şi constituie un obiectiv esențial

pentru Uniunea Europeană. Din 1999, atunci când a intrat în vigoare Tratatul de la Amsterdam și a

fost adoptat programul de la Tampere, s-au realizat numeroase progrese în ceea ce privește

garantarea unei Europe deschise și sigure, bazată pe respectarea drepturilor fundamentale și pe

voința de a se pune în serviciul cetățenilor europeni. Punerea în aplicare a legislației și consolidarea

acestor realizări, precum și intensificarea cooperării concrete între statele membre reprezintă

deziderate permanente.

La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie de programe şi măsuri menite să

întărească politica în domeniul migraţiei, acestea fiind incluse într-un spectru mai larg de acţiuni

menite a dezvolta spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie.

Aceste programe reprezintă baza politicilor şi acţiunilor întreprinse în domeniul migraţiei

şi azilului, oferind factorilor de decizie cadrul legal pentru a formula măsuri concrete. Din păcate

însă, de multe ori prevederile acestor programe au rămas doar la nivel declarativ, Europa văzându-

se depăşită de situaţie, măsurile venind prea târziu.

Politica globală în domeniul migraţiei la nivelul Uniunii Europene are ca principal scop

lupta împotriva migraţiei iregulare, iar politicile în acest domeniu sunt strâns legate de legalizarea

fluxurilor migraţioniste şi integrarea migranţilor. Astfel, problematica migraţiei iregulare se află

într-o strânsă legătură cu alte aspecte ale statelor membre UE, atât interne ( economia subterană,

piaţa neagră a muncii), cât şi externe ( relaţiile cu ţările de origine şi de tranzit şi cooperarea în

domeniul migraţiei).

În acest scop sunt adoptate măsuri externe (managementul frontierelor, cooperarea cu

statele terţe, utilizarea ultimelor tehnologii în domeniu, sancţionarea transportatorilor) şi interne

(sancţionarea angajatorilor de pe piaţa neagră a muncii).

17

O atenţie sporită este acordată managementului frontierelor, însă aceste măsuri nu şi-au

dovedit încă efectivitatea practică. Acest lucru poate fi observat cel mai bine la frontierele sudice

ale Europei, care sunt afectate cel mai mult de fluxul migraţionist din Asia şi Africa. De asemenea,

măsurile privind dimensiunea internă a migraţiei iregulare, cum ar fi cele împotriva angajării

migranţilor pe piaţa neagră diferă de la un stat la altul, mult mai relaxate în sudul şi vestul Europei

şi mai accentuate în centru şi nord.

Politicile actuale ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte migraţia iregulară încearcă să

armonizeze politicile şi practicile naţionale, însă de multe ori rezultatele nu se ridică la nivelul

aşteptărilor întrucât nu iau în considerare realităţile locale sau regionale în ceea ce priveşte

implementarea lor practică. De fapt, aceasta este una dintre problemele des întâlnite la nivelul

Uniunii Europene: o măsură care a dat rezultate într-un anumit stat nu înseamnă că poate fi aplicată

cu succes şi într-un alt stat, date fiind diferenţele regionale, naţionale, etnice, politice sau culturale.

De altfel, de multe ori politicile doptate la nivel european intră în contradicţie cu politicile la nivel

naţional sau local.

Un alt factor care contribuie la expansiunea fenomenului migraţionist este discrepanţa

dintre scopul politicilor în domeniul migraţiei şi rezultatul concret al acestora:

Regulamente care întenţionează să limiteze migraţia, însă, din contră, contribuie la creşterea

migraţiei iregulare, având deseori un efect secundar negativ sau regulamente care nu îşi pot

produce efectele datorită unui vid legislativ.

Anumite prevederi internaţionale limitează dreptul statelor de a duce la îndeplinire măsuri

care sunt adopatte la nivel politic şi legislativ, cum ar fi returnarea sau îndepărtarea de pe

teritoriul naţional a solicitanţilor de azil sau a membrilor de familie ai acestora cărora le-au

fost respinse cererile, de multe ori această acţiune fiind privită ca o dilemă morală. Acesta

este rezultatul unei serii de relaţii complexe între principalii actori: statele, care încearcă să

18

implementeze măsurile în domeniul limitării migraţiei, asociaţiile de angajatori care refuză

o înăsprire a controalelor pentru verificarea angajărilor pe piaţa neagră şi societatea civilă

prin intermediul asociaţiilor non-guvernamentale care deseori se opun măsurilor

implemementate de factorii de decizie prin campanii anti-deportare sau anti-returnare ori

susţinerea şi promovarea unor politici laxe în domeniul migraţiei.

Prima fază concretă a acţiunilor comune europene în ceea ce priveşte politica în

domeniul migraţiei a început odată cu Consiliul European de la Tampere din 15 şi 16 octombrie

1999, imediat după adoptarea Tratatului de la Amsterdam, care a conferit o dimensiune europeană

politicilor în materie de imigraţie şi azil. Programul Tampere reprezintă momentul de start în ceea

ce priveşte politica Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, pentru a

trannsforma Uniunea Europeană într-o “zonă a libertăţii, securităţii şi justiţiei”.

Programul Haga a apărut ca o urmare firească a Programului de la Tampere şi a avut ca

scop întărirea libertăţii, securităţii şi justiţiei în Uniunea Europeană. În preambul se arată că politica

Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne s-a dezvoltat şi, chiar dacă nu toate

obiectivele au fost atinse, s-au făcut progrese remarcabile, iar la cinci ani după Consiliul de la

Tampere, este momentul pentru un nou program multi anual.

Pactul european privind imigraţia şi azilul reprezintă o nouă etapă importantă spre o

politică globală a UE în domeniul migraţiei. Acest document urmăreşte să dea un nou impuls

demersului de stabilire a unei politici comune în domeniul migraţiei şi azilului, prin definirea clară

a responsabilităţilor la nivel naţional şi comunitar şi consolidarea dialogului UE cu ţările de origine,

care să ţină cont de interesul comun al UE, dar şi de specificităţile fiecărui stat membru.

Programul de la Stockholm („O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru

protecţia acestora”) stabileşte priorităţile Uniunii Europene (UE) pentru spaţiul de justiţie, libertate

19

şi securitate pentru perioada 2010-2014. Pe baza realizărilor programelor de la Tampere şi Haga,

acest program vizează abordarea provocărilor viitoare şi continuarea consolidării spaţiului de

justiţie, a libertăţii şi a securităţii, prin acţiuni axate pe interesele şi nevoile cetăţenilor.

Programul Post-Stockholm4, definit drept “O Europă deschisă şi sigură: transformarea

obiectivelor în realitate”, urmează Programului Stockholm şi trasează principalele direcţii de

acţiune ale Uniunii Europene pentru perioada 2015-2019. Au fost consolidate în special canalele

pentru migraţia legală, existând condiții mai clare de intrare și de ședere, precum și un set comun de

drepturi pentru migranți. Politica comună în materie de vize a fost supusă unor modificări majore,

care au simplificat condițiile de intrare pe teritoriul Uniunii Europene a călătorilor. De asemenea,

au fost eliminate cerințele în materie de vize pentru mai multe țări.

Totodată a fost elaborat un cadru pentru politicile UE în materie de migrație externă și de

azil, care permite UE să inițieze un dialog cuprinzător cu țările din vecinătatea sa și din lume și să

contribuie la inițiativele în curs în domeniul migrației și dezvoltării, desfășurate sub coordonarea

ONU sau a diferitelor state. Deși progresele realizate de la adoptarea Programului de la Stockholm

sunt substanțiale, mai sunt multe de făcut pentru a asigura punerea în aplicare și asigurarea

respectării depline a instrumentelor existente.

Prin Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a

Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, în articolul 62, alineatul 1, litera c, se stipulează că

Uniunea dezvoltă o politică care urmăreşte “să introducă treptat un sistem integrat de administrare a

frontierelor externe”.

4 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi

Comitetul Regiunilor, COM (2014) 154 final, Strasbourg, 11.03.2014

20

Cu ocazia celei de-a 2768-a reuniuni a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, desfăşurată la

Bruxelles, în perioada 4–5 decembrie 2006, Consiliul a ajuns la concluzia că Managementul

Integrat al Frontierelor (MIF) este un concept care reuneşte următoarele dimensiuni:

Controlul de frontieră (controlul documentelor şi supravegherea frontierei), astfel cum este

definit în Codul Frontierelor Schengen, incluzând analizele de risc relevante şi informaţiile

privind criminalitatea;

Depistarea şi investigarea criminalităţii transfrontaliere în coordonare cu toate autorităţile

competente de aplicare a legii;

Modelul celor patru filtre (măsurile în ţările terţe, cooperarea cu ţările vecine, controlul la

frontiere, măsurile de control în spaţiul de liberă circulaţie, inclusiv returnarea);

Cooperarea între agenţiile cu atribuţii în managementul frontierelor (poliţia de frontieră,

vama, poliţia, securitatea naţională şi alte autorităţi competente) şi cooperarea

internaţională;

Coordonarea activităţilor statelor membre, ale instituţiilor şi altor organisme ale Comunităţii

şi ale Uniunii.

Agenţia FRONTEX a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr 2007/2004 al Consiliului,

din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative

la Frontierele Externe ale statelor membre ale Unuinii Europene.

În preambulul acestui Regulament se arată că „ţinând seama de experienţele unităţii

comune a experţilor practicieni ai frontierelor externe, hotărând în cadrul Consiliului, ar trebui

instituit, în consecinţă, un organism specializat responsabil cu îmbunătăţirea coordonării cooperării

operative între statele membre în domeniul gestionării frontierelor externe, sub forma unei Agenţii

Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la frontierele Externe ale statelor membre ale

Uniunii Europene”.

21

De asemenea, se stipulează că deşi responsabilitatea pentru controlul şi supravegherea

frontierelor externe revine statelor membre, FRONTEX ar trebui să faciliteze aplicarea măsurilor

comunitare existente şi viitoare, prin asigurarea coordonării acşiunilor întreprinse de statele

membre.

FRONTEX este o agenţie „intelligence driven”, ceea ce înseamnă că analiza de risc se află

la baza tuturor activităţilor sale, de la planificarea operaţiunilor comune până la training şi studii de

cercetare. Articolul 4 al Regulamentului 2007/2004 stipulează că Frontex elaborează şi aplică un

model comun de analiză integrată a riscului (CIRAM) şi întocmeşte analize generale şi specifice ale

riscului pentru a fi prezentate Consiliului şi Comisiei.

Tragediile din Marea Mediterană, implicând pierderea a mii de vieţi omeneşti şi în special

cazurile din Lampedusa din toamna anului 2013 au reprezentat momentul cheie în care statele

member şi autorităţile europene au decis crearea unui sistem de supraveghere în special pentru

zonele maritime din sudul Europei, care să prevină asfel de situaţii şi să ajute la salvarea de vieţi

omeneşti.

Astfel, instituirea unui Sistem european de supraveghere a frontierelor („EUROSUR”) a

apărut ca necesară pentru consolidarea schimbului de informații și a cooperării operaționale între

autoritățile naționale ale statelor membre, precum și cu Agenția Europeană pentru Gestionarea

Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene. EUROSUR

va oferi acestor autorități și agenției infrastructura și instrumentele necesare pentru a îmbunătăți

conștientizarea situației de către cestea și capacitatea de reacție la frontierele externe ale statelor

membre ale Uniunii („frontiere externe”), în scopul detectării, prevenirii și combaterii imigrației

22

ilegale și a criminalității transfrontaliere și pentru a contribui la asigurarea protecției și salvarea

vieților migranților5.

CAPITOLUL IV. ULTIMELE EVOLUŢII LA NIVELUL

FRONTIERELOR EUROPENE

Capitolul IV prezintă ultimele evoluţii la nivelul frontierelor europene, situaţia din Grecia

şi Italia, cele mai afectate regiuni ale Europei, politicile în domeniul migraţiei adoptate în

primăvara-vara anului 2015, precum şi posibile scenartii privind evoluţia fenomenului migraţionist

la nivelul UE.

Primul semestru al anului 2015 a însemnat, sub aspectul migraţiei iregulare la frontierele

Uniunii Europene, un record absolut în ceea ce priveşte cifrele înregistrate la nivelul frontierelor

externe, în principal zona Mării Mediterane şi pe ruta Balcanilor de Vest6, rute care au înregistrat

cea mai mare creştere comparativ cu anii precedenţi.

Astfel, la nivelul Mării Mediterane, conform datelor furnizate de Italia, Grecia, Malta şi

Spania, în perioada ianuarie-iunie 2015 s-a înregistrat o creştere a fluxului migraţionist cu

aproximativ 83% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (137 000 migranţi iregulari

detectaţi în 2015, comparativ cu 75 000 interceptaţi în anul 2014).

5 Regulamentul UE nr 1052/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Sistemului european

de supraveghere a frontierelor (EUROSUR) 6 Conform datelor statistice aflate la dispoziţia UNHCR www.unhcr.org

23

Mai mult, conform statisticilor din anilor precedenţi şi ţinând cont de fluctuaţiile sezoniere,

s-a observat că în ceea ce priveşte rutele maritime, a doua jumătate a fiecărui an înregistrează mai

multe sosiri decât prima jumătate, în primul rând datorită condiţiilor meteorologice. Astfel, pentru a

doua parte a anului 2015 se aşteaptă ca numărul migranţilor să depăşească 200 000 de persoane.

O treime din migranţii din zona Mării Mediterane sunt sirieni, marea majoritate fiind

detectaţi la frontiera maritimă turco-elenă, unde conform estimărilor UNHCR, în primul semestru al

anului 2015 s-a înregistrat cel mai mare număr de migranţi la nivel european, mai mare chiar şi

decât cel înregistrat pe ruta central mediteraneană.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), peste 1 500 de persoane au

murit în Marea Mediterană de la începutul anului , iar forţele maritime italiene şi unele nave

comerciale au salvat, în decursul a doar şase zile, din 10 aprilie 2015 până în 16 aprilie 2015,

aproximativ 10 000 de migranţi aflaţi în dificultate pe Marea Mediterană7.

Această escaladare a fluxului migraţionist reprezintă o povară în special pentru

principalele ţări aflate în linia întâi, Italia şi Grecia, ale căror sisteme şi centre de recepţie a

migranţilor sunt deja supraaglomerate, nemaiputând face faţă noilor valuri de migranţi care

continuă să fie detectaţi la frontierele maritime.

De asemena, instabilitatea şi conflictele din regiunile apropiate Europei au un impact

masiv asupra masei fluxurilor migraţioniste şi a celui de persoane strămutate şi, prin urmare, şi

asupra numărului de persoane care încearcă să ajungă în Uniunea Europeană. Totodată,

expansiunea Statului Islamic în Siria şi Irak a avut deja şi va continua să aibă un impact asupra

fluxului de migranţi provenind din aceste zone.

7 Rezoluţia Parlamentului European din 29 aprilie 2015 referitoare la cele mai recente tragedii din Mediterana şi

politicile UE în materie de migraţie şi azil (2015/2660(RSP)), p. 264

24

Tragediile din Marea Mediterană din primăvara anului 2015, precum şi situaţia de la

frontierele externe ale Uniunii Europene, confruntate cu valuri migraţioniste fără precedent, au

reprezentat un semnal de alarmă pentru factorii de decizie de la Bruxelles că politica actuală

europeană în domeniul migraţiei nu poate face faţă noilor realităţi, fiind nevoie de noi măsuri

politice şi practice care să împiedice pierderea de vieţi omeneşti pe mare şi care să combată, în

cooperare cu ţările de origine şi de tranzit, cauzele profunde ale situaţiei de urgenţă umanitare

actuale.

Prin urmare, în perioada aprilie-iunie 2015 au fost adoptate o serie de politici şi măsuri

privind migraţia, cu scopul de a consolida prezenţa echipamentelor pe mare, lupta împotriva

traficanţilor de migranţi, precum şi întărirea solidarităţii şi responsabilităţii interne.

O primă acţiune în acest sens a avut loc în aprilie 2015, când, pe baza unei propuneri a

Comisiei Europene8, s-a alcătuit un plan în 10 puncte, care să cuprindă acţiuni imediate ca răspuns

la criza din Marea Mediterană.

În al doilea rând, în cadrul unei declarații a Consiliului European din 23 aprilie 20159,

statele membre s-au angajat să ia măsuri rapide pentru a salva vieți omenești și să intensifice

acțiunea UE în domeniul migrației.

În al treilea rând, la câteva zile după ce aceste propuneri au fost prezentate de către

Consiliul European, a fost adoptată o rezoluție a Parlamentului European10

referitoare la ultimele

tragedii din Marea Mediterană şi politicile Uniunii Europene în materie de migraţie şi azil, în care

Parlamentul European.

8 Propunerea Comisiei Europene la Întâlnirea Consiliului pentru Afaceri Interne şi Externe, Luxembourg, 20

aprilie 2015 9 Reuniunea extraordinară a Consiliului European, Bruxelles, 23 aprilie 2015

10 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+TA+20150429+SIT-

03+DOC+PDF+V0//ro&language=ro

25

În continuare, în al patrulea rând, la data de 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat

Agenda europeană privind migrația11

, document-cadru care stabilește o abordare cuprinzătoare ce

va îmbunătăți gestionarea migrației, sub toate aspectele sale.

În al cincilea rând, la două săptămâni după prezentarea Agendei europene privind migrația,

la data de 27 mai 2015, Comisia a adoptat primele propuneri pentru îmbunătățirea gestionării

migrației, cuprinzând măsuri de răspuns atât imediat, cât și pe termen lung la problemele legate de

migrație cu care se confruntă Europa, prin „Planul de acţiune al UE împotriva introducerii ilegale

de migranţi”12

.

În al şaselea rând, în iunie 2015 Comisia a emis o recomandare privind mecanismul

european de relocare13

. Acest mecanism este necesar întrucât există un dezechilibru important între

statele membre în ceea ce priveşte angajamentul de a reloca persoane.

Prin „relocare” se înţelege transferul unor persoane strămutate care au în mod clar nevoie

de protecţie internaţională, la cererea Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, dintr-o

ţară terţă într-un stat membru, cu acordul acestuia din urmă, cu scopul de a asigura protecţie

împotriva returnării, de a le admite şi de a le acorda dreptul de şedere şi orice alte drepturi similare

celor acordate unei persoane care beneficiază de protecţie internaţională.

11

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi

Comitetul Regiunilor, Bruxelles, 13.05.2015, COM (2015) 240 final 12

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi

Comitetul Regiunilor, Bruxelles, 27.05.2015, COM (2015) 285 final 13

Recomandarea Comisiei din 08.06.2015 privind un mecanism european de relocare, Bruxelles, C (2015) 3560

final

26

STUDIU DE CAZ

În vederea obţinerii de informaţii în legătură cu ultimele tendinţe în domeniul migraţiei

iregulare, situaţia din ţările de origine şi de tranzit, precum şi cu posibilele rute, modi operandi,

modalităţi de recrutare a viitorilor migranţi, metode de plată, s-a efectuat un studiu de caz pe un

eşantion de 87 migranţi, reprezentativi pentru naţionalităţile detectate la frontierele externe ale

Uniunii Europene: sirieni, afghani, irakieni, pakistanezi, subsaharieni. Studiul a fost efectuat în

perioada 20 martie- 1 mai 2015 prin metoda interviului. Având în vedere principalele ţări de tranzit

înainte de a ajunge la frontierele externe ale Europei (Libia, Turcia, Maroc, Egipt), studiul a fost

efectuat în două locaţii:

Istanbul (Turcia), unde au fost intervievaţi în special migranţi sirieni, afghani şi irakieni,

care urmau să folosească fie ruta est-mediteraneană, fie ruta aeriană pentru a ajunge în

Uniunea Europeană.

Nador (Maroc), unde au fost intervievaţi migranţi de origine subsahariană (Senegal, Ciad,

Coasta de Fildes, Burkina Faso, Camerun), care urmau să folosească ruta vest-

mediteraneană, fie traversând Marea Mediterană către coastele Spaniei, fie încercând să

pătrundă ilegal în cele două exclave spaniole din Africa, Ceuta şi Melilla.

Studiul a fost realizat sub protecţia anonimatului, neînregistrându-se datele personale ale

subiecţilor intervievaţi şi a fost desfăşurat în limbile engleză, franceză, spaniolă şi arabă.

27

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Migraţia este un fenomen care a apărut o dată cu primele mişcări teritoriale ale omenirii şi

care va continua atât timp cât va exista omenirea. O migraţie zero este un deziderat imposibil. De

asemenea, intenţia de a controla 100% migraţia iregulară nu are un fundament realist, singura

opţiune viabilă fiind menţinerea sub control a acestui fenomen.

Este de aşteptat ca în următorii ani, în special pe fondul accentuării crizelor politice şi

sociale din Orientul Mijlociu, din Africa sau din Asia, presiunea asupra frontierelor europene să

crească. De asemenea, conform ultimelor statistici, economia europeană pare să fi intrat din nou pe

un ritm ascendent, ceea ce va reprezenta un pull-factor pentru migranţii aflaţi în căutarea unei vieţi

mai bune.

Trebuie avut însă în vedere faptul că nu doar simplii migranţi vor încerca să profite de

porozitatea actuală a frontierelor europene. Conflictul din Irak şi Siria şi expansiunea Statului

Islamic reprezintă o ameninţare reală pentru securitatea internă a Europei. Există informaţii privind

posibilitatea ca luptători din această organizaţie teroristă să profite de fluxul masiv de migranţi care

încearcă să treacă frontierele Europei şi să se amestece printre aceştia, pretinzând că sunt simpli

migranţi. Cum screening-ul la frontierele externe, în special la frontiera maritimă turco-elenă, este

inexistent, scenariul ca aceştia să ajungă în mai puţin de 24 de ore în orice capitală europeană este

foarte plauzibil. De asemenea nu trebuie uitaţi aşa-numiţii „foreign fighters” (cetăţeni europeni

care s-au alăturat cauzei Statului Islamic) care se vor întoarce în Europa îndoctrinaţi şi capabili de

orice acţiune teroristă.

28

Politicile în domeniul migraţiei adoptate de forurile legislative europene în mai-iunie 2015

au încercat să răspundă presiunilor migraţioniste la care se vede supusă Europa în ultima perioadă,

însă, din păcate, ele reprezintă doar cadrul legislativ şi teoretic necesar pentru controlarea migraţiei

iregulare, fără a se adopta însă şi măsurile concrete. Cele mai multe dintre aceste politici se înscriu

pe linia „politically correct”, fără a propune însă o cale clară de urmat, cu rezultate concrete şi

scenarii realiste. De asemenea, deşi principiul solidarităţii reprezintă în teorie însuşi fundamentul

Uniunii Europene, în practică Statele Membre nu se arată dornice să împartă povara fluxului

migraţionist, astfel că măsura privind relocarea migranţilor a fost primită cu reticenţă de cele mai

multe dintre state.

În ceea ce priveşte măsurile din prima linie (triplarea bugetului FRONTEX pentru

creşterea prezenţei în zonă, activităţi de patrulare în Marea Mediterană mult mai aproape de

coastele Libiei), deşi acestea au şi un scop umanitar (prevenirea pierderii de vieţi omeneşti), dintr-

un punct de vedere mult mai pragmatic ele nu reprezintă altceva decât un „pull-factor” pentru

migranţii aflaţi în Libia, Egipt, Tunisia sau Turcia , care au siguranţa că vor fi salvaţi de către

echipamentele europene într-un timp foarte scurt.

În continuare, procesul lung şi greoi de soluţionare a cererilor de azil (uneori de câţiva

ani), lacunele existente între diferitele sisteme naţionale, dau posibilitatea migranţilor de a rămâne o

perioadă îndelungată de timp pe teritoriul Uniunii Europene şi fac politicile de returnare ineficiente.

Pentru a preveni şi controla fluxurile masive de migranţi iregulari la frontierele externe

UE, o serie de măsuri ar trebui adoptate, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional de către

statele membre:

Informarea concretă, chiar dacă nu este „politically correct”, a factorilor de decizie

europeni şi naţionali asupra situaţiei migraţiei iregulare, precum şi elaborarea unor scenarii

29

de către instituţiile abilitate asupra evoluţiilor viitoare a fluxurilor migraţioniste la

frontierele europene, în vederea adoptării măsurilor concrete ce se impun.

Conştientizarea factorilor de decizie asupra pericolului reprezentat de porozitatea excesivă a

frontierelor europene, mai ales în condiţiile conflictului din Siria şi Irak şi necesitatea

efectuării unui screening al migranţilor înainte de intrarea pe teritoriul european, chiar prin

cointeresarea serviciilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale şi antiterorismului.

O mai mare solidaritate din partea statelor membre faţă de presiunile migraţioniste la care

sunt supuse ţările mediteraneene, în special Grecia şi Italia, şi în ceea ce priveşte relocarea

migranţilor la nivelul Uniunii Europene.

Consolidarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit, în special cu Turcia, ca principal

nod al migraţiei către Europa.

În ciuda conflictelor politice şi militarea existente, majoritatea migranţilor care solicită azil

la nivelul Uniunii Europene sunt migranţi economici, astfel că sprijinirea dezvoltării

economice a ţărilor sărace din care aceştia provin reprezintă o soluţie viabilă şi durabilă;

problema migraţiei ar trebui rezolvată la sursă, nu doar tratate efectele.

Adoptarea unor măsuri privind posibilitatea creării unor oficii de azil ale Uniunii Europene

în ţările de origine şi de tranzit, în vederea depunerii şi soluţionării cererilor de azil înainte

ca migranţii să ajungă la frontierele Europei.

Armonizarea legislaţiilor europene în vederea pedepsirii aspre a faptelor de trafic de

migranţi şi trafic de persoane, pentru descurajarea reţelelor de facilitatori. De asemenea, o

mai bună colaborare între structurile specializate europene (în special EUROPOL) şi cele

din ţările de origine şi de tranzit în vederea schimbului de informaţii ar conduce la rezultate

concrete în anihilarea acestor reţele.

Creşterea efectivităţii returnărilor, în vederea îndepărtării de pe teritoriul european a

persoanelor care nu mai au drept de şedere sau a căror cerere de azil a fost respinsă.

30

BIBLIOGRAFIE

1. Baldwin-Edwards, Martin “The Southern European model of immigration: European

immigrations: trends, structures and policy implications”, Amsterdam Academy Press

2012

2. Godenau, Dirk- „Immigration in the Canary Islands”, Rabat 2008

3. Jacobs, Anna „Sub Saharan Irregular Migration in Marocco”, Rabat 2012

4. Morehouse, Christal şi Blomfield, Michael, „Irregular migration in Europe”,

Migration Policy Institute, Washington, 2011

5. Marenin, Otwin, „Challenges for Integrated Border Management in the European

Union”- Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces- DCAF 2010

6. Brettell, Caroline B., Hollifield, James F. –’’Migration theory’’, editura Routledge,

New York, 2000

7. Chindea Alin, Majkowska-Tomkin Magdalena, Mattila Heikki, Pastor Isabel,

„Migration in Greece: a country profile 2008”, Editura IOM, Geneva 2009

8. Jennissen, Roel- „Causality chains in the international migration systems approach”,

Springer 2007

9. Hoerder, Dirk- „Cultures in contact. World migrations in the Second Millenium”,

Duke University Press, 2002, SUA

10. Lee, Everett S.- „A theory of migration”, University of Pennsylvania, vol 3, nr 1, 1966

11. Manning, Patrick- „Migration in World History”, New York, 2005

12. McDonough, Paul- „New issues in refugee research. Putting solidarity to the test:

assessing Europe’s response to the asylum crisis in Greece”, Editura UNHCR,

Elveţia, ianuarie 2012

31

13. Pecoud, Antoine, Guchteneire, Paul F.A. – „Migration without borders:essays on the

free movement of people”, Unesco Publishing- Berghahn Books, 2007

14. Ravenstein, Ernst Georg- „The laws of migration”, publicat în Journal of the Statistical

Society of London, vol 48, nr 2, iunie 1885

15. Fielding, Anthony-„The evolution of European migration policies”, Editura Russel

King, Londra 1993

16. Clark, Colin- „Population growth and land use”, Editura Macmillan Press, Londra

1977

17. Poursin, J.M.- „La population mondiale”, Paris, Edition de Seuil, 1971

18. Chesnais,J.C.-„La transition demographique:etapes, formes, implications

economiques”, Paris, Press Universitaires de France, 1986

19. King, Russell,- „Migration in a world historical perspective”, Marea Britanie, 1996

20. Van de Kaa, D.- „Is the second demographic transition a useful research concept.

Questions and answers”, Vienna Yearbook of population research, 2004

21. Sarcinschi, Alexandra- „Migraţie şi securitate”, Universitatea Naţională de Apărare

„Carol I”, Bucureşti 2008

Legi şi acte normative internaţionale, comunitare şi naţionale

Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie

2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru

responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul

dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid

32

Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22

octombrie 2013 de isntituire a Sistemului european de supraveghere a frontierelor

EUROSUR

Ordonanţa de Urgenţă nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României

Directiva nr. 36/2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea

victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului

Rezoluţia Parlamentului European din 29 aprilie 2015 referitoare la cele mai recente

tragedii din Mediterana şi politicile UE în materie de migraţie şi azil (2015/2660(RSP))

Propunerea Comisiei Europene la Întâlnirea Consiliului pentru Afaceri Interne şi

Externe, Luxembourg, 20 aprilie 2015

Minuta reuniunii extraordinare a Consiliului European, Bruxelles, 23 aprilie 2015

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi

Social European şi Comitetul Regiunilor, Bruxelles, 13.05.2015, COM (2015) 240 final

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi

Social European şi Comitetul Regiunilor, Bruxelles, 27.05.2015, COM (2015) 285 final

Propunere pentru o decizie a Consiliului pentru stabilirea unor măsuri în cea ce priveşte

protecţia internaţională în interesul Italiei şi Greciei, Bruxelles, 27.05.2015, COM (2015)

286 final

Recomandarea Comisiei privind un mecanism european de relocare, Bruxelles,

08.06.2015, C (2015) 3560 final

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi

Social European şi Comitetul Regiunilor, COM (2014) 154, final

United Nations Convention against transnational organized crime and the protocols

thereto- United Nations Office on Drugs and Crime, New York 2004

33

Programul de la Stockholm- „O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi

pentru protecţia acestora”, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2010/C 115/ 01)

Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a

Tratatului de instituire a Comunităţii Europene

Programul de la Haga- „Întărirea libertăţii, securităţii şi justiţiei în Uniunea

Europeană”, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2005/C 53/01)

Catalogul Schengen privind controlul frontierelor externe, returnarea şi readmisia,

actualizat, Bruxelles, 16 martie 2009

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul

Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor-Pregătirea următoarelor

etape ale gestionării frontierelor în Uniunea Europeană COM (2008) 69 final,

nepublicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr 1052/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22

octombrie 2013 de instituire a Sistemului European de supraveghere a frontierelor

(EUROSUR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 06/11/2013.

Tratate, cursuri, monografii

World migration report 2010- The future of migration: building capacities for

change- Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), 2011

World Migration Report 2013 -Migrant well being and development, Organizaţia

Internaţională pentru migraţie (OIM), 2014

Irregular migration in Europe- Christal Morehouse and Michael Blomfield, Migration

Policy Institute, Decembrie 2011

34

Corruption and the smuggling of migrants- United Nation Office on Drugs and Crime,

Vienna 2013

CIA World Factbook 2014

Svensson, Per – “ Ceuta, Melilla and the illegal immigration”, articol publicat sub

egida Ciudadanos Europeos www. c-euro.org

Carrera, Sergio -„The EU Border Management Strategy”- CEPS Working Document

no 261/March 2007- Centre for European Policy Studies

Broeders, Dennis şi Engbersen, Godfried, „The fight against illegal migration-

Identification policies and immigrants´ counterstrategies,” Erasmus University

Rotterdam

Charalambos, Kasimis- „Greece-illegal immigration in the midst of crisis”, articol

publicat pe www.migrationinformation.org

„The role of Hawala and other similar service providers in money laundering and

terrorist financing”, Financial Action Task Force (FATF) report- Paris, octombrie

2013

Munzele Maimbo, Samuel- „The money exchange dealers of Kabul: A study of the

Hawala system in Afghanistan”, World Bank Working Paper no 13, August 2003

„Clandestino Project- Final report”, Hellenic Foundation for European and Foreign

Policy (ELIAMEP), Grecia, Atena 2009

„World Population Data Sheet”, Washington, 2007

„International Migration 2006”, United Nations Publication, United Nations

Department of Economic and Social Affairs, 2006

35

Mediu de internet

http://www.iom.int/

http://www.unhcr.org

http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/

http://www.europarl.europa.eu

http://ec.europa.eu/eurostat

http://frontex.europa.eu/

http://juncker.epp.eu/

https://www.cia.gov

36