Beware of europhoria

(http://www.economist.com/news/europe/21601900-stagnation-and-looming-political-backlash-make-optimism-about-euro-overdone-beware)

TWO sets of numbers tell a contradictory story about the euro zone. Economic data point to improvements by the month, even by the day: growth is picking up and the borrowing costs of even the most indebted countries keep falling. The crisis is over, say some Eurocrats. By contrast, polls ahead of this month’s European elections point to political upheaval. Voters are exasperated with their governments and with Europe; anti-establishment groups are on the rise and may come top in some places.

Europe may be about to test de Tocqueville’s contention that the most propitious time for revolution is not when conditions are worsening, but when they start to improve. “Evils which are patiently endured when they seem inevitable become intolerable once the idea of escape from them is suggested,” he wrote. Having witnessed the evils of falling living standards and mass unemployment, and with a general sense that citizens have had to pay to save banks (all worsened by leaders’ mismanagement of the crisis), there are signs that escape is at hand.

This week euro-zone finance ministers congratulated Portugal on making a “clean exit” from its bail-out, forgoing the safety net of a precautionary loan. In following the examples of Ireland and Spain, Portugal is perhaps being reckless. If these countries run into trouble, they will be able neither to draw quickly on loans nor to rely on the backstop of the European Central Bank, whose never-used bond-buying policy, Outright Monetary Transactions (OMT), depends on there being a formal programme. But politics has trumped prudence. Debtor countries can claim to have rid themselves of the hated “troika” (the ECB, the European Commission and the IMF); creditors can claim vindication for their policies of austerity and structural reform.

Greece and Cyprus remain under programmes. Euro-zone ministers belatedly acknowledged that, after years of austerity and a deep slump, Greece has at last achieved a primary budget surplus (ie, before interest payments). Under a promise made in 2012 but delayed until after the European election, the euro zone will consider if Greece needs more help to bring down its vast debt. Nobody will talk of a write-off. Instead ministers may “extend and pretend” by stretching out already-long maturities.

The recovery is gaining strength, with modest but accelerating growth expected in the euro zone this year and next. Cyprus, the only country still in recession, is likely to grow next year. Unemployment has peaked. Investors are rushing into peripheral European debt. Yields on ten-year bonds for Italy and Spain have dipped below 3% for the first time since the euro began (though that partly reflects very low inflation). Last month Greece returned to the bond market for the first time in four years.

Yet markets are in danger of reverting to the folly of the first decade of the euro, when investors paid almost the same price for the debt of Greece as of Germany. There are good reasons to restrain the euphoria. The prospect of a chaotic default and the break-up of the euro may have receded, but economic problems are far from over. Debt levels have risen sharply, growth is sluggish and unemployment is worryingly high. More than a quarter of workers are out of jobs in Spain and Greece. Bank lending, on which euro-zone firms are still dependent, is shrinking. Similar companies in neighbouring euro-zone countries pay widely different interest rates. With inflation consistently below 1%, troubled countries will struggle to close the competitiveness gap with Germany and work off heavy debts. The prospect of even more damaging deflation is uncomfortably close.

Europe faces three interconnected risks: prolonged stagnation, reform paralysis and political backlash. Especially in southern Europe, growth will be sluggish at best and joblessness will remain high for many years. Despite the arrival of energetic new prime ministers, France and Italy have yet to make a convincing commitment to liberal reforms, while Germany is unapologetic about running a large demand-sapping trade surplus.

Beware of reform-phobia too

The euro zone, too, is shy of change. The ECB has dragged its feet over unconventional measures like quantitative easing to fight deflation. Other European Union institutions are in pre-electoral doldrums; there is a good chance of stalemate over the choice of a new commission president. There is little energy left for measures to strengthen the euro zone through greater risk-sharing, or to boost growth by deepening the single market. Negotiations on an ambitious transatlantic trade deal with America are losing steam (also because of nervousness in America).

One reason why European politicians are worried about further reform is the fear of populism. Eurosceptic parties are leading the polls or running second in France, the Netherlands, Greece, Italy and in non-euro Britain and Denmark. Talk of leaving the euro zone is resurfacing. Silvio Berlusconi, a former Italian prime minister, has said Italy and other countries might have to give up the currency unless the ECB loosens monetary policy. And in Finland, a creditor country, a paper published by a group of economists this week suggests that it would be better to leave the euro lest Finland gets dragged into a more federal system with joint liabilities such as Eurobonds.

If markets once seemed ready to push the weakest countries out of the euro, now it is voters who may pull their escape cord. With a primary surplus, Greece no longer needs to borrow for itself; so it could now more easily default on its debt. Support for the European project, always fragile, will keep falling if it fails to deliver greater prosperity. Europe’s leaders still face testing times. As de Tocqueville put it, “a sovereign who seeks to relieve his subjects after a long period of oppression is lost, unless he be a man of great genius.”

Feriți-vă de europhoria

Două seturi de numere spune o poveste contradictorii cu privire la zona euro. Datele economice indică îmbunătățiri ale lunii, chiar de a doua zi: de creștere se iau în sus, iar costurile de împrumut ale chiar și cele mai îndatorate țări continua să scadă. Criza este de peste, spun unii eurocrați. Prin contrast, sondaje înainte de alegerile europene din această lună punctul de haos politic. Alegătorii sunt exasperat cu guvernele lor și cu Europa; grupuri anti-stabilire sunt în creștere și ar putea veni de sus, în unele locuri.

Europa ar putea fi pe cale de a testa afirmația de Tocqueville că momentul cel mai propice pentru revoluție nu este atunci când condițiile se înrăutățesc, dar atunci când începe să se îmbunătățească. "Rele care sunt cu răbdare îndurate atunci când acestea par inevitabile deveni intolerabil dată este sugerat ideea de a scăpa de ele," a scris el. După ce a asistat la relele de standarde de viață care se încadrează și șomaj în masă, precum și cu un sentiment general că cetățenii au trebuit să plătească pentru a salva băncile (toate agravate de management defectuos lideri "a crizei), există semne care scapa este la îndemână.

În această săptămână miniștrii de finanțe din zona euro au felicitat Portugalia pentru a face o "ieșire curat" de la ei bail-out, renunțarea la plasa de siguranță a unui împrumut de precauție. În urma exemplele din Irlanda și Spania, Portugalia este, probabil, a fi nechibzuit. În cazul în care aceste țări rula în probleme, ei vor fi capabili nici să elaboreze rapid la credite și nici să se bazeze pe opritorul al Băncii Centrale Europene, al cărui folosit-n politica de cumpărare de obligațiuni, tranzacții simple monetare (OMT), depinde de existența unei program formal. Dar politica a învins prudență. Țările debitoare poate pretinde că a scăpa de urât "troica" (BCE, Comisia Europeană și FMI); creditorii pot solicita justificare pentru politicile de austeritate și reforme structurale.

Grecia și Cipru rămâne în cadrul programelor. Miniștrii din zona euro cu întârziere a recunoscut că, după ani de austeritate și o criză profundă, Grecia a obținut în cele din urmă un excedent bugetar primar (de exemplu, înainte de plata dobânzilor). Sub o promisiune făcută în 2012, dar amânată până după alegerile europene, zona euro va lua în considerare în cazul în care Grecia are nevoie de mai mult ajutor pentru a aduce în jos datoria vast. Nimeni nu va vorbi de un scrie-off. În schimb miniștrii poate "extinde și pretinde" de întins deja scadențe lungi.

Recuperarea a câștigă putere, cu o creștere modestă, dar accelerarea așteptat în zona euro in acest an si anul viitor. Cipru, singura țară încă în recesiune, este probabil să crească anul viitor. Șomajul a atins punctul culminant. Investitorii se grabesc in datoriilor europene periferice. Randamentele obligațiunilor pe zece ani pentru Italia și Spania s-au micșorat de sub 3%, pentru prima dată de când a început euro (cu toate că reflectă, parțial, inflație foarte scăzut). Luna trecută Grecia a revenit la piața de obligațiuni pentru prima dată în patru ani.

Cu toate acestea, piețele sunt în pericol de revenire la nebunia din primul deceniu al monedei euro, atunci când investitorii plătit aproape același preț pentru datoria de Grecia de la Germania. Există motive întemeiate pentru a restrânge euforia. Perspectiva de a implicit haotic și destrămarea monedei euro ar putea fi retras, dar problemele economice sunt departe de peste. Nivelul datoriei au crescut brusc, creșterea este lentă, iar șomajul este ingrijorator de mare. Mai mult de un sfert de muncitori sunt în afara de locuri de muncă în Spania și Grecia. Împrumuturi bancare, pe care firmele din zona euro sunt încă dependente, este în scădere. Companii similare din țările vecine din zona euro să plătească foarte diferite rate ale dobânzii. Cu inflația în mod constant sub 1%, țările cu probleme va lupta pentru a reduce decalajul de competitivitate cu Germania și de a lucra datoriile grele. Perspectiva de a chiar mai dăunătoare deflație este incomod aproape.

Europa se confruntă cu trei riscuri interconectate: stagnare prelungită, paralizie reforma și reacție politică. În special în sudul Europei, creșterea economică va fi lentă în cel mai bun și șomajului va rămâne ridicată de mai mulți ani. În ciuda sosirea de noi prim-miniștri energetice, Franța și Italia au fost încă să facă un angajament convingător pentru reforme liberale, în timp ce Germania este neutru despre execută o-paraziteze cerere excedent comercial mare.

Feriți-vă si de fobia reformei

În zona euro, de asemenea, este timid de schimbare. BCE a târât picioarele pe măsuri neconvenționale, cum ar fi relaxarea cantitativă pentru a lupta împotriva deflației. Celelalte instituții ale Uniunii Europene sunt în stagnare pre-electorale; există o bună șansă de a impas asupra alegerii unui nou președinte al Comisiei. Există puțină energie stânga pentru măsuri de consolidare a zonei euro prin intermediul mai mare de partajare a riscurilor, sau pentru a stimula creșterea economică prin aprofundarea pieței unice. Negocierile privind un acord ambițios comerțului transatlantic cu America se pierde abur (de asemenea, din cauza nervozitate in America).

Un motiv pentru care politicienii europeni sunt îngrijorați cu privire la continuarea reformei este frica de populism. Partidele eurosceptice sunt lideri la urne sau de funcționare al doilea în Franța, Olanda, Grecia, Italia și în non-euro, Marea Britanie și Danemarca. Vorbesc de a părăsi zona euro este resurfacing. Silvio Berlusconi, fostul prim-ministru italian, a declarat că Italia și alte țări ar putea avea să renunțe la moneda excepția cazului în care BCE slabeste politica monetară. Și în Finlanda, o țară creditor, un document publicat de un grup de economiști în această săptămână sugerează că ar fi mai bine să părăsească zona euro, ca nu cumva Finlanda devine târât într-un sistem mai federal cu datorii comune, cum ar fi euro-obligațiunile.

În cazul în care piețele părea o dată gata pentru a împinge cele mai slabe țări din euro, acum este alegătorii care poate trage cordon de evadare. Cu un excedent primar, Grecia nu mai are nevoie să împrumute de la sine; așa că ar putea acum implicit mai ușor pe datoriei sale. Sprijin pentru proiectul european, întotdeauna fragilă, va continua să scadă în cazul în care nu

reușește să livreze o mai mare prosperitate. Liderii europeni încă se confruntă cu momente de încercare. Ca de Tocqueville a pus, "un suveran care încearcă pentru a calma supușii săi, după o lungă perioadă de opresiune este pierdut, dacă nu este un om de mare geniu."