teste grila economie(f.f.f bune)

Ce este economia ?

1. Activitatea economică reprezintă:

a) totalitatea activităţilor prin care oamenii îşi asigură bunurile pentru a-şi satisface nevoile;

b) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar bunurile materiale; c) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar serviciile; d) numai activităţile prin care se asigură bunurile de strictă necesitate; e) numai activităţile prin care se asigură bunurile de folosinţă îndelungată.

2. După natura subiectului, nevoile pot fi:

a) individuale şi de vârf; b) individuale şi sociale (colective); c) sociale şi elevate; d) de subzistenţă; e) vitale şi elevate.

3. Bunurile necesare satisfacerii nevoilor pot fi:

a) libere şi economice; b) numai libere; c) numai economice; d) doar servicii; e) doar servicii de consum personal.

4. Satisfacerea nevoii se poate realiza pe două căi principale:

a) direct (cu bunuri obţinute cu mijloace proprii) şi indirect, prin schimb; b) numai direct, cu bunuri obţinute prin mijloace proprii; c) doar cu bunuri obţinute prin intermediul schimbului; d) prin autoconsum; e) prin consum de bunuri.

5. Ansamblul activităţilor interdependente prin care oamenii utilizează resurse

limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru a produce bunuri economice în vederea acoperirii nevoilor concrete nelimitate semnifică:

a) în principal producerea de servicii; b) activităţi independente de producerea de bunuri; c) repartiţia veniturilor; d) schimbul de bunuri alimentare; e) economia.

1

6. Risipa de resurse survine, în principal, atunci când: a) se produce ce nu se cere; b) se produce ce se cere; c) se produce cât se cere; d) consumul de resurse este pe măsura tehnologiei dominante; e) se respectă calitatea produselor.

7. Aprecierea că “rolul ştiinţei economice este să explice procesul prin care

individul este servit“ aparţine lui: a) J. K. Galbraith; b) J. M. Keynes; c) P. Samuelson; d) R. Lipsey; e) A. Chrystal.

8. Problemele de bază ale economiei sunt:

a) ce producem ? sau cât producem ? b) ce producem ? cât producem ? cum producem ? pentru cine producem ? c) cât producem ? sau pentru cine producem ? d) ce producem ? sau cum producem ? e) ce şi cât producem fără a avea importanţă cum producem.

9. Raţionalitatea economică presupune:

a) respectarea regulii maximului doar pe termen scurt; b) respectarea regulii minimului doar pe termen lung; c) utilizarea mijloacelor limitate, în aşa fel încât satisfacerea nevoii să fie

maximă; d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date folosite doar pe termen

lung; e) minimizarea mijloacelor folosite pentru obţinerea rezultatelor dorite doar pe

termen lung. 10. Principiul minimaxului în economie presupune:

a) realizarea cu mijloacele date a celor mai bune rezultate posibile; b) obţinerea rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de mijloace; c) obţinerea rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite tehnologia

dominantă; d) obţinerea de cât mai multe rezultate indiferent de calitate; e) maxim de rezultate utile cu minimum de cheltuieli de resurse, în restricţiile

date, de spaţiu şi de timp. 2

Agenţii economici 11. Administraţiile publice:

a) realizează producţie necomercială pentru colectivităţi şi redistribuie veniturile între agenţii economici;

b) realizează producţie comercială; c) distribuie veniturile între agenţii economici; d) realizează numai producţie necomercială pentru menaje; e) realizează producţie comercială pentru menaje.

12. În economie, menajul desemnează unitatea care, în principal:

a) consumă; b) produce; c) consumă doar bunuri materiale; d) produce servicii; e) produce şi consumă servicii.

13. Întreprinderea dezvoltă relaţii cu statul prin:

a) plata impozitelor şi primirea de ajutoare şi subvenţii; b) costuri; c) economii de la alţi agenţi; d) diviziunea muncii; e) cifra de afaceri.

14. Menajele dezvoltă relaţii cu întreprinderile prin:

a) muncă, salarii şi profit distribuit; b) impozite; c) economii la bănci; d) ajutoare de stat; e) subvenţii.

15. Funcţia de a produce a întreprinderii constă în formularea următoarelor

întrebări: a) cât de mare va fi profitul ? b) care este segmentul de piaţă pe care îl va deţine ? c) va produce doar servicii ? d) ce bunuri vor fi produse, cum şi pentru cine vor fi produse bunurile ? e) care vor fi firmele concurente.

3

16. Nu reprezintă trăsătură comună pentru toate întreprinderile: a) realizarea aceleiaşi funcţii; b) caracterul sistemic al activităţii; c) inexistenţa dimensiunii sociale; d) crearea şi repartizarea valorii; e) efectuarea de investiţii.

17. Valoarea adăugată reprezintă:

a) plusul de valoare care se creează în întreprindere; b) consumul intermediar; c) capitalul circulant; d) partea amortizată a capitalului fix; e) diferenţa dintre cifra de afaceri şi investiţii.

18. O întreprindere nu îşi exercită funcţia de a produce în situaţia în care:

a) cumpără factori de producţie; b) combină factorii de producţie; c) distribuie producţia prin piaţă; d) realizează profit; e) nu distribuie producţia prin piaţă.

4

Consumatorul

19. Punctul de pornire în comportamentul consumatorului îl constituie:

a) aprovizionarea corespunzătoare cu factori de producţie; b) utilitatea bunurilor economice; c) o cantitate corespunzătoare de monedă; d) o organizare optimă a activităţii de producere a bunurilor; e) utilitatea în sens general.

20. Raportul pe care fiecare consumator îl stabileşte între cantităţi determinate

dintr-un bun şi nevoile sale în condiţii date de loc şi timp determină: a) caracterul eminamente obiectiv al utilităţii; b) caracterul eminamente subiectiv al utilităţii; c) utilitatea totală; d) utilitatea marginală; e) caracterul obiectiv al utilităţii.

21. Atunci când se consumă succesiv unităţi dintr-un bun, intensitatea nevoii

umane pentru bunul respectiv: a) scade; b) nu se modifică; c) creşte; d) poate să crească sau să scadă; e) se accentuează.

22. Utilitatea marginală scontată a se obţine prin consumul unor unităţi succesive

dintr-un bun este: a) constantă; b) crescătoare şi pozitivă; c) întotdeauna negativă; d) crescătoare şi negativă; e) descrescătoare.

23. Are un caracter eminamente subiectiv:

a) determinarea salariului; b) delimitarea bunurilor economice de cele libere; c) evaluarea productivităţii muncii; d) aprecierea utilităţii economice; e) gruparea resurselor în primare şi derivate.

5

24. Consumatorul are un comportament economic raţional atunci când: a) cumpără bunuri pe baza experienţei precedente; b) alege bunuri sub influenţa publicităţii; c) alegerea bunurilor se bazează pe criterii de eficienţă; d) face alegeri doar pe criterii ecologice; e) cumpără bunuri la întâmplare.

25. Un consumator raţional obţine maximum de satisfacţie atunci când:

a) b) c) d) e)

26. Satisfacţia suplimentară pe care speră că o va obţine un consumator prin

folosirea unei unităţi în plus dintr-un bun reprezintă: a) utilitate totală; b) nevoie umană; c) utilitate marginală; d) utilitate economică; e) utilitate în sens general.

27. Utilitatea totală atinge punctul maxim atunci când:

a) preţul unitar scade; b) utilitatea marginală este maximă; c) utilitatea marginală este nulă; d) utilitatea marginală este negativă; e) utilitatea marginală creşte.

28. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă:

a) venitul consumatorului influenţează utilitatea totală; b) curba cererii unui consumator nu depinde de venitul său; c) când cantitatea consumată succesiv dintr-un bun creşte, utilitatea marginală

resimţită de consumator scade; d) preţul bunurilor influenţează utilitatea totală resimţită de consumator; e) între preţ şi cantitatea cerută există o relaţie inversă.

;P

UmgBP

UmgA

BB

=

;PP BA =UmgB.UmgA =

;PP

UmgBUmgA

B

A=

;P

UmgBPP

AB

A =

6

29. Utilitatea marginală este dată de relaţia:

a) b) c) d) e)

30. Un consumator raţional achiziţionează şi consumă două bunuri: pâine şi lapte.

Dacă raportul utilitate marginală-preţ pentru pâine este 0,4, iar preţul laptelui este de 6.000 lei/litru, atunci utilitatea marginală a laptelui este:

a) 2.200 unităţi de utilitate; b) 2.300 unităţi de utilitate; c) 2.400 unităţi de utilitate; d) 15.000 unităţi de utilitate; e) 1.500 unităţi de utilitate.

31. Un consumator achiziţionează două bunuri X şi Y ale căror utilităţi marginale

sunt 200 unităţi de utilitate, respectiv 250 unităţi de utilitate. Dacă preţul bunului X este 3.500 lei şi al bunului Y 4.000 lei, atunci consumatorul:

a) va mări consumul din X şi va reduce consumul din Y; b) va mări consumul din Y şi va reduce consumul din X; c) va menţine consumul din ambele bunuri; d) va mări consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din ambele bunuri.

32. În urma consumului succesiv a 7 unităţi dintr-un bun, un consumator obţine

următoarele utilităţi marginale: 25, 20, 17, 13, 8, -3, -8. Utilitatea totală a primelor 6 unităţi consumate este:

a) 80 unităţi de utilitate; b) 86 unităţi de utilitate; c) 83 unităţi de utilitate; d) 72 unităţi de utilitate; e) 75 unităţi de utilitate.

;ΔQΔUUmg

x

T=

;ΔUΔQUmg

T

x=

;QUUmg

x

T=

;UQUmg

T

x=

.P

QUmg x=

7

33. Utilităţile marginale resimţite în urma consumului a două bunuri, X şi Y sunt date de relaţiile: UmgX = 20-3X, UmgY =5-2Y. Dacă preţurile celor două bunuri sunt PX = PY = 250 u.m., atunci programul de consum este:

a) 3X şi 7Y; b) 3X şi 3Y; c) 7X şi 7Y; d) 7X şi 3Y; e) 10X şi 10Y.

34. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul unui bun substituibil Y este 24, preţul bunului X este de 3 u.m., iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este:

a) 8 unităţi de utilitate; b) 7 unităţi de utilitate; c) 72 unităţi de utilitate; d) 21 unităţi de utilitate; e) 27 unităţi de utilitate.

35. Un individ consumă succesiv 5 unităţi din acelaşi bun economic utilităţile marginale: 15; 13; 11; 7; 2. Utilitatea totală după primele 4 unităţi este:

a) 28; b) 39; c) 7; d) 9; e) 46.

36. În condiţiile în care raportul preţurilor pentru două bunuri X şi Y, consumate

de un individ este de 2, raportul utilităţilor marginale YUXU

mg

mg corespunzător

utilităţii totale maxime este:

a) ;21

b) 2; c) 1; d) 0,25; e) 4.

37. Dacă prin consumarea celei de-a 6 unităţi dintr-un bun economic utilitatea totală creşte de la 24 la 28, utilitatea marginală a acestei unităţi este: a) 24; b) 28; c) 2; d) 4; e) 22.

8

Producătorul 38. Factorii de producţie reprezintă:

a) resurse descoperite; b) elemente din mediul natural; c) resurse atrase şi utilizate în activitatea economică; d) resurse utilizabile; e) resurse destinate consumului oamenilor.

39. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) producătorul este purtătorul ofertei; b) producţia asigură obiectul consumului; c) obţinerea profitului determină caracterul comercial al firmei; d) firmele produc numai bunuri materiale; e) firmele produc pentru piaţă.

40. Care din elementele de mai jos reprezintă intrări pentru activitatea firmei?

a) impozitele; b) subvenţiile; c) vânzările de bunuri economice; d) salariile; e) amortizarea capitalului tehnic fix.

41. Factorul activ şi determinant al producţiei este:

a) capitalul; b) natura; c) munca; d) ajutoarele de stat; e) subvenţiile.

42. În cazul creşterii economice de tip intensiv, producţia sporeşte, în principal,

prin: a) rolul decisiv al factorului muncă; b) eficienţa utilizării factorilor de producţie; c) creşterea capitalului tehnic fix; d) subvenţiile utilizate; e) creşterea preţurilor de vânzare.

9

43. Caracterul limitat al factorilor de producţie nu este compatibil cu: a) creşterea intensivă a producţiei; b) sporirea rodniciei muncii; c) risipa; d) costul alegerii; e) creşterea eficienţei factorilor de producţie.

44. Economisirea şi ameliorarea utilizării factorilor de producţie:

a) determină scumpirea lor; b) se realizează prin intermediul guvernului; c) sunt determinate de concurenţă; d) determină natura creşterii extensive; e) elimină plata impozitelor şi taxelor.

45. Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată?

a) firmele sunt motivate prin costuri; b) munca este factorul pasiv al producţiei; c) sunt resurse şi cunoştinţele tehnico-ştiinţifice; d) reducerea timpului liber este un factor de progres; e) activitatea economică este posibilă fără factorul muncă.

46. În cadrul factorilor de producţie primari se încadrează:

a) munca şi capitalul; b) capitalul şi creativitatea tehnico-ştiinţifică; c) natura şi capitalul; d) munca şi natura; e) munca şi informaţia.

47. Capitalul tehnic reprezintă:

a) banii economisiţi de menaje; b) factor de producţie derivat; c) aptitudinile şi experienţa oamenilor; d) elementul activ şi determinant al producţiei; e) un dar al naturii.

48. La baza împărţirii capitalului tehnic în capital fix şi capital circulant se află:

a) mărimea firmei; b) domeniul de activitate al firmei; c) legătura cu factorul muncă; d) modul cum participă la activitatea economică; e) forma de uzură la care este supus.

10

49. Capitalul tehnic fix: a) se consumă integral într-un ciclu de producţie; b) cuprinde şi apa tehnologică; c) se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie; d) este afectat de uzura fizică şi morală; e) participă la un singur ciclu de producţie.

50. Capitalul tehnic fix:

a) se uzează numai fizic; b) se uzează numai moral; c) nu trebuie amortizat; d) participă la un singur ciclu de producţie; e) se uzează fizic şi moral.

51. Consumul de capital circulant se reflectă în valoarea producţiei la care a

participat: a) numai în formă materială transformată; b) sub formă de amortizare; c) atât în formă materială, cât şi valorică; d) numai sub formă bănească; e) după mai multe cicluri de producţie.

52. Uzura morală (involuntară) a capitalului tehnic fix apare sub incidenţa:

a) folosirii în producţie; b) progresului tehnic şi a condiţiilor pieţei; c) acţiunii agenţilor naturali; d) poluării mediului natural; e) uzurii fizice.

53. Capitalul circulant:

a) se amortizează; b) se uzează fizic; c) nu se regăseşte în produsul finit; d) se uzează fizic şi moral; e) participă la un singur ciclu de producţie.

54. Substituirea factorilor de producţie în activitatea economică:

a) se referă numai la factorul muncă; b) se referă numai la factorul capital; c) nu are legătură cu eficienţa combinării; d) se bazează pe compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi adaptabilitate a

elementelor ce se combină; e) presupune o rată marginală de substituţie supraunitară.

11

55. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este egală cu productivitatea marginală a factorului care substituie, atunci rata marginală de substituţie este:

a) negativă; b) supraunitară; c) unitară; d) subunitară; e) egală cu –1.

56. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este mai mică decât

productivitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata marginală de substituţie este:

a) negativă şi supraunitară; b) pozitivă şi subunitară; c) egală cu zero; d) negativă; e) egală cu productivitatea marginală a factorului ce substituie.


a) între productivităţile marginale a doi factori de producţie şi rata lor de substituţie nu există legătură;

b) combinarea factorilor de producţie este o operaţie tehnico-economică; c) substituirea factorilor de producţie presupune obţinerea cel puţin a aceloraşi

rezultate; d) rata marginală de substituţie se foloseşte la calculele de eficienţă a

combinării factorilor; e) elemente ale capitalului circulant se pot substitui în producţie.

58. Care din aprecierile de mai jos este adevărată? a) rata marginală de substituţie este întotdeauna un număr subunitar; b) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune exclusiv economică; c) substituirea factorilor este un mijloc eficient de combinare; d) productivitatea marginală a unui factor este acelaşi cu productivitatea

medie; e) o rată marginală de substituţie supraunitară nu permite combinarea.

59. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este 10, iar productivitatea marginală a factorului ce îl substituie este 20, rata marginală de substituţie are valoarea:

a) 20; b) 10; c) 5; d) 0,5; e) 2,5.

12

60. La o rată marginală de substituţie egală cu 10 şi la o productivitate marginală a factorului ce substituie egală cu 50, productivitatea marginală a factorului substituit este egală cu:

a) 150; b) 250; c) 500; d) 350; e) 400.

61. Substituirea factorilor de producţie se bazează pe:

a) utilitatea marginală a produsului finit; b) maximizarea cheltuielilor cu salariile; c) compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi adaptabilitate ale factorilor; d) compatibilitatea costurilor de producţie; e) minimizarea rentabilităţii.

62. Uzura morală a capitalului tehnic fix:

a) se datorează proprietăţii private; b) are caracter involuntar; c) se produce datorită factorilor naturali; d) are caracter voluntar; e) afectează numai întreprinderile mici.

63. În economie, uzura morală:

a) nu există; b) afectează numai productivitatea muncii; c) este un factor de regres economic; d) afectează capitalul circulant; e) afectează capitalul fix.

64. Sporirea rodniciei muncii reprezintă o premisă a reducerii:

a) duratei muncii; b) uzurii morale; c) rentabilităţii firmei; d) rolului factorilor intensivi ai creşterii economice; e) timpului liber.

65. Îmbunătăţirea utilizării factorilor de producţie este cerută de:

a) dezvoltarea extensivă; b) accentuarea tensiunii dintre nevoi şi resurse; c) caracterul regenerabil al resurselor; d) ieftinirea factorilor de producţie; e) caracterul originar al factorilor.

13

66. Potrivit studiilor despre structura duratei vieţii omului, în ultimele două sute

de ani asistăm la: a) creşterea timpului de muncă; b) reducerea timpului de şcolarizare; c) reducerea timpului de transport; d) creşterea timpului liber pentru adult; e) creşterea timpului pentru somn şi hrană.

14

Utilizarea factorilor de producţie

67. Rodnicia cu care sunt utilizaţi factorii de producţie se poate exprima:

a) numai ca productivitate a muncii; b) numai sub forma costului producţiei; c) cu ajutorul productivităţii factorilor de producţie; d) numai cu ajutorul mărimilor fizice; e) numai la nivel de economie naţională.

68. La nivelul unei întreprinderi ce produce bunuri diferite, nivelul productivităţii

muncii, cu luarea în considerare a întregii producţii, se poate exprima: a) în unităţi fizice naturale; b) în unităţi natural-convenţionale; c) în unităţi monetare; d) atât în unităţi fizice, cât şi monetare; e) în unităţi fizice şi natural convenţionale.

69. Pentru firmă, creşterea productivităţii factorilor de producţie:

a) măreşte costul marginal; b) reduce costul unitar; c) dezavantajează întreprinderea prin reducerea preţurilor de vânzare; d) înseamnă devansarea producţiei de către volumul factorilor utilizaţi; e) determină un cost mediu mai mare decât costul marginal.

70. Nu reprezintă efect al creşterii productivităţii factorilor de producţie:

a) reducerea tensiunii dintre nevoi şi resurse; b) sporirea competitivităţii produselor pe piaţa internă; c) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs; d) sporirea inflaţiei; e) sporirea producţiei pe cale intensivă.

71. În condiţiile creşterii productivităţii factorilor de producţie, pe ansamblul unei

economii: a) se poate mări salariul fără a genera inflaţie; b) se creează premisele sporirii duratei muncii; c) se reduce dependenţa economică de comerţul exterior; d) se realizează automat o dezvoltare intensivă; e) se înregistrează automat şi o sporire a producţiei naţionale pe locuitor.

15

72. Pentru determinarea nivelului productivităţii muncii, factorul muncă se exprimă:

a) numai ca număr de salariaţi; b) numai în ore-om; c) numai în formă valorică (bănească); d) atât în formă fizică, cât şi valorică; e) în număr de salariaţi sau în ore-om lucrate.

73. În care din situaţiile de mai jos, scăderea indicatorului înseamnă creşterea productivităţii muncii?

a) producţia pe ore-om lucrate; b) producţia pe capitalul tehnic consumat; c) timpul cheltuit pe unitatea de producţie fizică; d) producţia pe salariat; e) producţia raportată la cheltuielile salariale.

74. În condiţiile contemporane, nivelul productivităţii muncii este un criteriu de bază pentru:

a) calcularea inflaţiei; b) determinarea cursului de schimb; c) stabilirea mărimii salariilor; d) aprecierea mărimii întreprinderii; e) calcularea ratei dobânzii.

75. La o firmă, unde lucrează 10 muncitori, cu o productivitate medie a muncii de 50 de produse pe un muncitor:

a) producţia a crescut de 5 ori; b) fiecare muncitor produce câte 50 de produse; c) toţi muncitorii produc 5.000 produse; d) în medie, un muncitor produce 50 de produse; e) întreprinderea este rentabilă.

76. Productivitatea capitalului tehnic se determină: a) numai în expresie fizică; b) numai la nivelul ramurii; c) doar când numărul de lucrători nu se modifică; d) ca mărime medie şi marginală; e) numai la întreprinderile mari.

77. Productivitatea globală a factorilor de producţie se calculează: a) numai în expresie fizică, naturală; b) numai ca mărime marginală; c) ca mărime medie şi marginală; d) numai ca mărime medie; e) numai pentru factorii muncă şi pământ.

16

78. Atunci când productivitatea marginală a muncii este mai mare decât productivitatea medie a muncii, aceasta din urmă:

a) scade; b) creşte; c) nu se modifică; d) influenţează negativ eficienţa generală a întreprinderii; e) devine un element de sporire a factorilor de producţie.

79. Amortizarea capitalului fix:

a) se reflectă numai în formă materială; b) se reflectă în formă materială şi valorică; c) reprezintă o cheltuială materială de producţie; d) se reflectă sub formă de consum specific; e) este o cheltuială variabilă.

80. În produsul final, consumul de capital circulant se găseşte:

a) în formă valorică; b) în formă valorică şi materială; c) în formă fizică, transformată parţial sau total; d) în funcţie de uzura morală a capitalului fix; e) doar sub formă de cheltuieli cu combustibilul.

81. Consumul de capital circulant în valoarea producţiei, se găseşte:

a) ca un cost fix; b) atât în formă materială, cât şi monetară; c) în formă bănească; d) în formă materială; e) ca o cheltuială fixă.

82. Dacă volumul producţiei este egal cu zero, atunci este valabilă următoarea

relaţie: a) CF=CV; b) CT=CV; c) CF=0; d) CT=CF; e) CV>CF.

83. Pe termen scurt, curba costului fix de producţie:

a) porneşte din origine; b) este paralelă cu axa producţiei; c) are o tendinţă de creştere, după care scade; d) este paralelă cu axa costurilor; e) are o pantă negativă.

17

84. Costul fix mediu depinde: a) numai de volumul producţiei; b) numai de volumul costurilor fixe; c) numai de costul total; d) atât de costurile fixe, cât şi de producţie; e) atât de costul total, cât şi de producţie.

85. Atunci când costurile variabile cresc mai rapid decât creşte producţia, pe

termen scurt, costul fix mediu: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este egal cu costul variabil mediu; e) determină sporirea costului total mediu.

86. La o scădere a producţiei, dacă sporeşte costul variabil mediu, costul total

mediu, pe termen scurt: a) scade; b) nu se modifică; c) creşte; d) nu depinde de evoluţia producţiei; e) evoluează în sens invers cu nivelul costului fix mediu.

87. O scădere mai puternică a costurilor variabile în raport cu scăderea producţiei

face ca, pe termen scurt, volumul costurilor totale să: a) crească; b) nu se modifice; c) scadă; d) nu depindă de volumul costurilor fixe; e) dezavantajeze firma.

88. Atunci când productivitatea muncii în expresie fizică sporeşte exclusiv pe seama producţiei, salariile pe unitatea de produs:

a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) determină creşterea costului mediu; e) determină creşterea costului marginal.

89. În cazul în care costul marginal este mai mic decât costul total mediu, acesta din urmă:

a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este mai mic decât CFM; e) este egal cu CVM.

18

90. La momentul T0, productivitatea medie a muncii într-o firmă a fost de 1000 de produse/salariat. În momentul T1 producţia a sporit de 3 ori faţă de T0, iar numărul de salariaţi a crescut cu 100%. Productivitatea marginală a muncii este: a) 1000 produse; b) 2000 produse; c) 3000 produse; d) 4000 produse; e) 5000 produse.

91. Volumul producţiei unei firme cu 125 de salariaţi este de 2500 de produse. Câţi salariaţi trebuie să mai angajeze această firmă pentru a-şi dubla producţia în condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu 25%?: a) 25; b) 125; c) 100; d) 50; e) 75.

92. În T0 productivitatea medie a muncii este de 1000 unităţi/salariat. În intervalul T0-T1 producţia creşte cu 100% iar numărul de salariaţi se dublează. Productivitatea marginală a muncii este: a) 150 produse; b) 250 produse; c) 50 produse; d) egală cu productivitatea medie a muncii în t0; e) 100 produse.

93. Faţă de o producţie zilnică de 6.000 bucăţi din bunul X şi o productivitate medie a muncii de 120 bucăţi/salariat, dacă productivitatea marginală a muncii este 150 bucăţi, iar numărul de salariaţi se dublează, atunci producţia sporeşte:

a) cu 50%; b) cu 100 bucăţi; c) cu 250 bucăţi; d) cu 125%; e) cu 13,25%.

94. În intervalul t0-t1, productivitatea marginală a muncii a fost de 40 produse, cu 60% mai mare decât productivitatea medie a muncii în t0. Cunoscând că în t1 faţă de t0 producţia a sporit cu 1.000 de produse iar numărul de salariaţi s-a dublat, atunci numărul de lucrători în t0 a fost de:

a) 25; b) 16; c) 19; d) 20; e) 32.

19

95. La o anumită firmă, productivitatea medie a muncii în t1 faţă de t0 sporeşte cu 50%, iar producţia se dublează. Numărul de salariaţi în t1 faţă de t0:

a) creşte cu 75%; b) creşte cu 35%; c) scade cu 25%; d) scade cu 18,33%; e) creşte cu 33,33%.

96. Dacă CFM scade cu 90%, atunci producţia: a) a sporit cu 50%; b) s-a redus cu 50%; c) a sporit de 10 ori; d) s-a redus de 5 ori; e) a sporit cu 90%.

97. Pe termen scurt, menţinerea costului total mediu în condiţiile reducerii costului fix mediu este consecinţa:

a) reducerii producţiei; b) diminuării costurilor fixe totale; c) reducerii CVM; d) unei creşteri a CVM care compensează reducerea CFM; e) menţinerii CVM.

98. Atunci când producţia se reduce cu 40%, pentru ca nivelul productivităţii muncii să crească de 1,25 ori, volumul muncii utilizate trebuie să:

a) scadă cu 48%; b) crească cu 48%; c) scadă cu 52%; d) crească cu 52%; e) rămână constantă.

99. Când costul total evoluează corespunzător relaţiei CT=5Q2+150Q+150, unde Q este producţia, la o producţie de 10 unităţi, costul fix mediu va fi:

a) 250 u.m.; b) 150 u.m.; c) 305 u.m.; d) 15 u.m.; e) 30 u.m.

100. Dacă producţia este de 40 de bucăţi, atunci diferenţa dintre CTM şi CVM este de 400 u.m./bucată. Dacă producţia se reduce la 30 de bucăţi:

a) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 333,33 u.m.; b) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 533,33 u.m.; c) CFM se reduce cu 10%; d) CFM va creşte de peste 1,33 ori; e) CVM se reduce mai încet decât CFM.

20

101. Costul total fix este de 1000 u.m., costul variabil total 3.000 u.m., iar volumul producţiei, 500 buc. În cazul în care costul marginal este de 7 u.m., creşterea producţiei determină:

a) reducerea CTM; b) creşterea CTM; c) menţinerea constantă a CFM; d) creşterea CFM; e) reducerea CT.

102. O firmă obţine o producţie de 20000 tone dintr-un anumit bun economic în

condiţiile unei productivităţi medii a muncii de 200 tone/salariat. Numărul de salariaţi utilizaţi în acest scop este: a) 100; b) 200; c) 150; d) 1000; e) 10.

103. Costul total CT este dependent de volumul producţiei Q potrivit relaţiei CT =

100 + 4Q. În aceste condiţii: a) CTM este mai mic decât Cmg; b) CTM este mai mare decât Cmg; c) CTM este egal cu Cmg; d) CTM=CVM;

e) .4100Cmg +=Q

104. În condiţiile în care în intervalul T0-T1 costurile variabile totale cresc cu

200% iar producţia se măreşte cu 50%, costul variabil mediu: a) creşte cu 50%; b) scade cu 50%; c) nu se modifică; d) creşte cu 100%; e) scade cu 100%.

105. În T0 costul variabil mediu este 100 u.m. Pe termen scurt,, dacă producţia

creşte cu 50% iar costurile variabile totale cresc cu 25%, costul marginal este de: a) 25 u.m.; b) 75 u.m.; c) 125 u.m.; d) 50 u.m.; e) 250 u.m.

21

106. Dacă producţia scade cu 60%, costul fix mediu: a) creşte cu 150%; b) scade cu 150%; c) creşte cu 250%; d) scade cu 250%; e) creşte cu 50%.

107. La o producţie de 21 unităţi, costul total este de 1000 u.m. Când producţia

este de 23 de unităţi, costul total este de 1280 u.m., iar costul marginal este de 100 u.m. Costul marginal al celei de-a 22 unităţi este, în u.m.: a) 280; b) 180; c) 480; d) 1280; e) 1180.

108. În intervalul T0 – T1 producţia creşte cu 50%. Atunci, costul fix mediu:

a) scade cu 50%; b) scade cu 33,34%; c) scade cu 66,66%; d) creşte cu 66,66%; e) creşte cu 50%.

22

Veniturile

109. Atunci când salariul nominal creşte mai mult decât creşte salariul real,

preţurile bunurilor de consum: a) scad; b) cresc în acelaşi ritm cu salariul real; c) nu se modifică; d) scad în acelaşi ritm cu salariul real; e) cresc mai puţin decât salariul nominal.

110. Atunci când preţurile bunurilor de consum cresc mai puţin decât creşte

salariul real, salariul nominal: a) creşte mai mult decât salariul real; b) creşte mai puţin decât salariul real; c) scade; d) nu se modifică; e) creşte mai puţin decât preţurile bunurilor de consum.

111. Pentru aprecierea justeţei diferenţierii salariilor trebuie să se ţină seama de:

a) necesitatea prelungirii perioadei de muncă a lucrătorilor; b) contribuţia lucrătorilor la activitatea economică; c) nevoia de egalizare a salariilor; d) tipul de progres tehnic dominant; e) faptul că salariul trebuie corelat neapărat cu vârsta celui care lucrează.

112. Salariul real în raport cu câştigul real este:

a) întotdeauna crescător, datorită luptei sindicatelor; b) întotdeauna mai mare; c) întotdeauna egal; d) o componentă; e) de regulă, privit ca întreg faţă de parte.

113. În cadrul factorilor cu caracter indirect, care influenţează dimensiunea şi

dinamica salariului, se pot enumera: a) creşterea gradului de profitabilitate a firmelor; b) migraţia internaţională a forţei de muncă; c) creşterea calificării profesionale; d) sporirea productivităţii muncii; e) mărirea cheltuielilor cu locuinţa şi hrana.

23

114. Deosebirea fundamentală dintre salariu în calitate de cost şi salariu în calitate de venit este legată de:

a) raportul dintre câştigul nominal şi câştigul real; b) raportul dintre salariul colectiv şi salariul social; c) raportul dintre inflaţie şi şomaj; d) raportul dintre utilitatea marginală a muncii şi uzura morală a capitalului

tehnic fix; e) semnificaţia salariului pentru cel care îl plăteşte (producătorul) şi pentru cel

care îl primeşte (salariatul). 115. Salariul social, spre deosebire de salariul colectiv:

a) se acordă din beneficiul firmei; b) se acordă de către societate pentru a spori veniturile unor categorii de

salariaţi; c) se atribuie în sumă globală tuturor salariaţilor; d) se acordă numai dacă întreprinderea realizează profit; e) este mai mare.

116. Împărţirea venitului între participanţii direcţi la obţinerea lui se numeşte:

a) redistribuire; b) schimb de bunuri; c) diviziune a muncii; d) distribuire; e) politică fiscală.

117. Veniturile ce revin participanţilor direcţi la activitatea economică nu se referă

la: a) salariu; b) pensii; c) dobândă bancară; d) rentă funciară; e) profit.

118. Veniturile care participă la procesul de redistribuire sunt:

a) destinate remunerării angajaţilor din firmele de stat; b) venituri deja distribuite; c) numai veniturile administraţiei publice; d) numai veniturile formate din profit; e) numai o mică parte din veniturile angajaţilor din armată.

24

119. Veniturile băneşti totale încasate de un salariat (salariul tarifar nominal, sporuri, premii etc.) reprezintă:

a) câştigul real; b) câştigul nominal; c) salariul nominal; d) salariul real; e) salariul net.

120. Profitul reprezintă: a) excedentul costurilor totale faţă de încasări; b) venitul factorului muncă; c) diferenţa între încasările totale şi cheltuielile cu materiile prime; d) motivaţia obiectivă a posesorilor capitalurilor pentru a le pune în funcţiune; e) venitul posesorului factorului natural.

121. Partea rămasă după ce firma plăteşte impozitul pe profit reprezintă: a) profit brut; b) profit nelegitim; c) profit net; d) profit de monopol; e) profit obişnuit.

122. Mărimea şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie de acelaşi sens cu:

a) nivelul costului unitar; b) nivelul preţului unitar; c) durata în timp a unei rotaţii a capitalului; d) nivelul salariului; e) nivelul salariului şi al rentei.

123. Volumul profitului şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie inversă cu:

a) nivelul costului unitar; b) nivelul preţului unitar; c) volumul produselor şi serviciilor vândute; d) viteza de rotaţie a capitalului folosit; e) eficienţa activităţii economice.

124. Suma ce revine celui ce deţine firma pentru serviciul adus în activitatea economică reprezintă:

a) profit legitim sau venit meritat; b) venit nemeritat; c) profit nelegitim; d) câştig real; e) câştig nominal. 25

125. Conceptul de profit admis reprezintă: a) profitul brut; b) câştigul real; c) o altă denumire pentru profitul net; d) eficienţa totală; e) rentabilitatea.

126. Una din afirmaţiile următoare este adevărată: a) motivaţia profitului nu poate genera şi abuzuri; b) profitul net este mai mare decât profitul admis; c) profitul este sursa de înlocuire a capitalului fix uzat şi scos din funcţiune; d) profitul relevă raţionalitatea activităţii economice; e) diferenţa dintre profitul brut şi profitul net reprezintă profitul admis.

127. O relaţie de acelaşi sens există între: a) rata profitului la cost şi costul de producţie; b) costul unitar şi profitul unitar; c) durata unei rotaţii a capitalului folosit şi profit; d) viteza de rotaţie şi profit; e) salariul real şi preţurile bunurilor de consum.

128. Una din afirmaţiile următoare nu este corectă: a) cine obţine profit suplimentar îl obţine şi pe cel normal; b) rata profitului calculată la cost este mai mare decât rata profitului calculată

la cifra de afaceri; c) când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie creşte; d) când costul unitar scade, la un preţ dat, masa profitului creşte; e) când numărul de rotaţii ale capitalului folosit creşte, masa profitului creşte.

129. Una din afirmaţiile următoare este adevărată: a) creşterea preţului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul unitar; b) modificarea costului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul

unitar; c) atunci când viteza de rotaţie a capitalului creşte, masa profitului scade; d) rata profitului calculată la cost este mai mică decât rata profitului calculată

la cifra de afaceri; e) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului se află în relaţie de acelaşi sens

cu durata unei rotaţii a capitalului folosit.

130. Profitul, în esenţă, răsplăteşte: a) munca depusă de salariat într-o întreprindere; b) aportul posesorului pământului la activitatea economică; c) aportul managementului guvernamental la acţiuni sociale; d) iniţiativa şi acceptarea riscului din partea întreprinzătorului; e) contribuţia posesorului de capital bănesc la activitatea economică. 26

131. Proprietarul unui anumit factor de producţie este avantajat atunci când pe piaţa respectivului factor:

a) cererea este mai mică decât oferta; b) cererea creşte mai încet decât creşte oferta; c) oferta este mai mică decât cererea; d) oferta creşte, iar cererea nu se modifică; e) cererea scade şi oferta creşte.

132. Una din afirmaţiile următoare este incorectă: a) suma de bani pe care o primeşte efectiv lucrătorul se numeşte salariul

nominal net; b) diferenţierea normală a salariilor este un factor de progres şi prosperitate

generală; c) pe termen lung, creşterea productivităţii muncii acţionează în sens opus cu

tendinţa generală de evoluţie a salariului nominal; d) atunci când salariul nominal scade şi preţurile rămân constante, salariul real

nu poate să crească; e) respectarea mărimii salariului minim legal într-o societate este factor de

stabilitate socială. 133. Care din afirmaţiile următoare este incorectă?

a) mărimea veniturilor depinde şi de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa muncii;

b) avuţia se creează în activitatea economică; c) salariile reprezintă întregul venit care se obţine în activitatea economică; d) întregul venit obţinut în activitatea economică se distribuie între

participanţii direcţi la producerea de bunuri economice; e) veniturile ce se obţin în activitatea economică sunt supuse proceselor de

distribuire şi redistribuire. 134. Care din afirmaţiile următoare este corectă?

a) în procesul de redistribuire participă întregul venit creat; b) proprietarii capitalului tehnic obţin salariu şi dobândă; c) oamenii nu pot să-şi procure bunuri decât din producţia proprie; d) distribuirea presupune împărţirea venitului între participanţii direcţi la

producerea lui; e) veniturile care se obţin în activitatea economică revin în totalitate

întreprinderilor, sub formă de profit.

135. Care din afirmaţiile următoare este falsă? a) salariul, profitul, dobânda şi renta sunt venituri ale factorilor de producţie; b) din punctul de vedere al angajatului, salariul nominal este suma de bani pe

care o primeşte pentru munca depusă; c) pentru cumpărătorul serviciului forţei de muncă salariul este un venit; d) salariul poate fi considerat ca o plată pentru închirierea forţei de muncă; e) salariul poate fi considerat ca preţ pentru cumpărarea muncii. 27

136. Una din afirmaţiile de mai jos este corectă: a) atunci când salariul real creşte mai mult decât cresc preţurile bunurilor de

consum, salariul nominal poate să nu se modifice; b) salariul real este invers proporţional cu salariul nominal; c) atunci când salariul nominal scade, salariul real poate să crească, dacă

preţurile bunurilor de consum nu se modifică; d) salariul real este într-o relaţie de sens opus cu preţurile bunurilor de

consum; e) salariul real este suma de bani pe care o primeşte un salariat în mod efectiv.

137. Una din următoarele afirmaţii este falsă:

a) când preţurile bunurilor de consum cresc, salariul real poate să crească; b) evoluţia salariului real este într-o relaţie inversă cu evoluţia nivelului

preţurilor bunurilor de consum; c) câştigul real este direct proporţional cu câştigul nominal; d) salariul este atât un venit, cât şi un cost; e) salariul nominal minim este fixat de către patron.

138. Împărţirea venitului obţinut între participanţii direcţi la crearea sa reprezintă:

a) redistribuirea venitului; b) distribuirea venitului; c) plata salariului; d) serviciul unui factor de producţie; e) preluarea unei părţi din venitul unor agenţi şi folosirea lui în sprijinul altor

agenţi economici. 139. Suma de bani pe care societatea, în ansamblul ei, o acordă pentru a spori

veniturile unor categorii de salariaţi sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu dificultăţi mari reprezintă:

a) salariul colectiv; b) salariul real; c) câştig real; d) salariul social; e) salariul minim.

140. Cantitatea de bunuri materiale şi de servicii de consum ce se poate cumpăra

cu ajutorul câştigului nominal net la un nivel general mediu al preţurilor de consum şi într-o anumită perioadă de timp reprezintă:

a) salariul real; b) salariul colectiv; c) salariul social; d) câştigul real; e) salariul nominal. 28

141. Diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale reprezintă: a) profitul brut; b) rata profitului; c) profitul net; d) supraprofitul; e) profitul admis.

142. Indicele salariului real se determină astfel:

a) b) c) d) e)

143. Rata profitului se calculează potrivit formulei:

a) ;1000

1 ⋅=r

rpr P

PR

b) ;100⋅=f

rpr K

PR

c) ;100⋅=r

pr PCAR

d) ;100⋅=r

fpr P

KR

e) .1000

1 ⋅=f

fpr K

KR

144. Salariul real nu poate să crească atunci când: a) salariul nominal este constant, iar preţurile bunurilor de consum scad; b) salariul nominal scade mai puţin decât scad preţurile bunurilor de consum; c) preţurile bunurilor de consum cresc mai mult decât creşte salariul nominal; d) preţurile nu se modifică şi salariul nominal creşte; e) salariul nominal creşte, iar preţurile bunurilor de consum scad.

100;IPISN ⋅

100;IIP

SN

⋅

100;II

SN0

SN1 ⋅

100;IPIP

0

1 ⋅

100.ISR

SN

⋅

29

145. Profitul nu îndeplineşte următoarele funcţii: a) motivează pe proprietarii de capital pentru utilizarea acestuia în activităţi cu

caracter comercial; b) stimulează iniţiativa economică şi acceptarea riscului de către

întreprinzător; c) incită la creşterea eficienţei economice; d) cultivă spiritul de economie; e) stimulează apariţia economiei subterane.

146. Prin raportarea masei profitului la capitalul folosit se obţine: a) viteza de rotaţie a capitalului; b) o rată a profitului de regulă negativă; c) o expresie a gradului de profitabilitate a firmei; d) un indicator de eficienţă economică, de genul efort pe efect util; e) viteza de rotaţie a monedei.

147. Pentru ca sporirea salariului nominal să nu genereze reducerea salariului real, este esenţial ca această sporire să aibă:

a) acoperire în creşterea preţurilor bunurilor de consum; b) acoperire în expresie fizică a productivităţii marginale a muncii; c) loc în contextul creşterii costului marginal al muncii; d) ca rezultat creşterea numărului de salariaţi; e) ca efect o inflaţie superioară creşterii producţiei de bunuri economice.

148. Pe termen lung, mărimea salariului nominal are tendinţa generală de: a) creştere; b) scădere; c) creştere mai rapidă decât productivitatea muncii; d) scădere în ritm alert; e) rămânere la acelaşi nivel.

149. Suma de bani pe care o primeşte efectiv lucrătorul salariat pentru munca prestată, după reţinerea impozitului pe salariu şi a altor taxe legale, reprezintă:

a) salariul real; b) salariul nominal; c) salariul nominal net; d) câştigul nominal; e) câştigul real.

150. Nu sunt factori cu caracter indirect de influenţare a mărimii şi dinamicii salariului:

a) gradul de organizare în sindicate; b) capacitatea salariaţilor de a dialoga cu unitatea economică; c) migraţia internaţională a forţei de muncă; d) nivelul şi dinamica productivităţii muncii; e) mişcarea grevistă şi revendicările din fiecare ţară.

30

151. Aprecierea potrivit căreia venitul nemeritat sau profitul nelegitim “are caracterul unui venit gratuit, rezultând din circumstanţe favorabile, independente de beneficiar”, adică de posesorul factorului de producţie respectiv, aparţine lui:

a) Paul Samuelson; b) Maurice Allais; c) Richard Lipsey; d) Alec Chrystal; e) J.M. Keynes.

152. Din perspectiva producătorului, salariul spre deosebire de profit este un:

a) venit specific; b) câştig real; c) venit impozabil; d) cost; e) venit legitim.

153. Un criteriu al eficienţei unităţilor economice este:

a) maximizarea salariului; b) maximizarea costului; c) minimizarea impozitului; d) maximizarea profitului; e) maximizarea câştigului real.

154. Agentul economic ce obţine profitul normal:

a) încasează neapărat şi profitul suplimentar; b) nu încasează neapărat şi profitul suplimentar; c) încasează profitul nelegitim; d) încasează doar diferenţele de venit provenit din practicarea unor preţuri de

vânzare excesiv de ridicate; e) încasează numai câştigurile suplimentare prilejuite de inflaţie.

155. În perioada T0-T1, producţia unui agent economic creşte de 3 ori, iar numărul

de lucrători cu 50%. Salariul nominal în T0 este 1.000.000 lei. Cât va fi salariul nominal în T1 ştiind că sporirea acestuia reprezintă 50% din creşterea productivităţii muncii ?:

a) 2.000.000 lei; b) 1.250.000 lei; c) 1.000.000 lei; d) 1.500.000 lei; e) 1.750.000 lei.

31

156. În condiţiile în care salariul real creşte cu 50% şi preţurile de consum se reduc cu 40%, salariul nominal:

a) creşte cu 200%; b) scade cu 200%; c) scade cu 90%; d) creşte cu 90%; e) scade cu 10%.

157. În T0 salariul nominal al unui individ era de 1.500.000 lei, iar preţul unei

pâini de 5.000 lei. În T1, salariul nominal a crescut cu 100%, iar preţul pâinii cu 300%. Salariul real în T1 faţă de T0:

a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 50%; c) a rămas constant; d) a crescut cu 100%; e) a scăzut cu 100%.

158. La o creştere a salariului nominal cu 50% şi o reducere a preţurilor de consum

cu 25%, salariul real: a) a crescut cu 200%; b) a scăzut cu 200%; c) a scăzut cu 75%; d) a crescut cu 90%; e) a crescut cu 100%.

159. Salariul nominal în T0 este de 2.000.000 lei. În perioada T0-T1, acesta creşte

cu 50% iar preţurile bunurilor de consum cresc cu 200%. Salariul real: a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 100%; c) a scăzut cu 150%; d) a scăzut cu 50%; e) a crescut cu 100%.

160. Dacă în perioada T0-T1 salariul nominal a scăzut cu 50% iar preţurile de

consum s-au dublat, salariul real: a) a scăzut cu 150%; b) a scăzut cu 50%; c) a crescut cu 50%; d) a scăzut cu 125%; e) a scăzut cu 75%.

32

161. Salariul nominal net în T0 este de 5.000.000 lei. În situaţia în care, în perioada T0-T1, creşterea salariului reprezintă 50% din creşterea productivităţii medii a muncii, care s-a dublat, salariul nominal net în T1 este:

a) 5.500.000 lei; b) 10.000.000 lei; c) 7.500.000 lei; d) 7.250.000 lei; e) 10.500.000 lei.

162. Atunci când salariul real scade cu 25%, iar salariul nominal creşte cu 50%,

indicele preţurilor de consum este: a) 109%; b) 110%; c) 121%; d) 200%; e) 150%.

163. Dacă salariul real creşte cu 25%, iar salariul nominal cu 20%, preţurile

bunurilor de consum: a) scad cu 4,16%; b) cresc cu 4,16%; c) scad cu 4%; d) cresc cu 5%; e) scad cu 5%.

164. Dacă salariul real creşte cu 20%, iar rata inflaţiei este 15%, salariul nominal:

a) scade cu 38%; b) creşte cu 28%; c) creşte cu 4,3%; d) scade cu 4,3%; e) creşte cu 38%.

165. În T0, salariul nominal era de 25.000 u.m. Cu cât trebuie mărit salariul

nominal pentru ca salariul real să crească cu 30%, în condiţiile sporirii preţurilor cu 40%?

a) cu 7,69%; b) cu 80%; c) cu 20.000 u.m.; d) cu 20.500 u.m.; e) cu 90%.

33

166. Din vânzarea producţiei obţinute, o firmă încasează 10 mld. u.m. Obţinerea producţiei ocazionează costuri totale de 8 mld. u.m. În condiţiile în care firma trebuie să plătească statului sub formă de impozite şi taxe pe profit 25%, iar cota repartizată sub formă de dividende este de 10%, mărimea dividendelor plătite acţionarilor va fi:

a) 35,7 mil. u.m.; b) 150 mil. u.m.; c) 50 mil. u.m.; d) 17,5 mil. u.m.; e) 500 mil. u.m.

167. La un preţ unitar de 10.000 u.m., un cost fix total de 1 milion u.m. şi un cost variabil mediu de 5.000 u.m., volumul producţiei la care profitul total al firmei este egal cu zero este:

a) 300 unităţi; b) 200 unităţi; c) 150 unităţi; d) 250 unităţi; e) 100 unităţi.

168. La o rată a profitului, calculată la costurile totale, de 10%, o cifră de afaceri de 400 milioane u.m. a asigurat firmei un profit de:

a) 363,63 milioane u.m; b) 36,36 milioane u.m.; c) 40 milioane u.m.; d) 76,63 milioane u.m.; e) 46,43 milioane u.m.

169. La o cifră de afaceri de 20 milioane u.m. şi la o rată a profitului, calculată la costurile totale, de 20%, costul total de producţie este:

a) 3,34 milioane u.m.; b) 23,34 milioane u.m.; c) 16,66 milioane u.m.; d) 18,43 milioane u.m.; e) 24,34 milioane u.m.

170. O firmă previzionează pentru anul următor costuri fixe totale de 20 milioane u.m., un cost variabil mediu de 2000 u.m. şi că preţul bunului pe care-l produce va fi de 7000 u.m.. În condiţiile în care firma şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unui profit total de 5 milioane u.m., producţia care trebuie realizată este de:

a) 6000 bucăţi; b) 4500 bucăţi; c) 5000 bucăţi; d) 7500 bucăţi; e) 10.000 bucăţi.

34

171. În T0, rata profitului calculată la costurile totale a fost de 10%. În T1, costurile totale cresc cu 20%, iar rata profitului calculată la costurile totale creşte cu 5 puncte procentuale. Profitul în T1:

a) creşte cu 280%; b) scade cu 280%; c) creşte cu 180%; d) creşte cu 80%; e) rămâne constantă.

172. În T0, costurile totale reprezintă 80% din cifra de afaceri. În T1, cifra de

afaceri creşte cu 40%, iar profitul se dublează. Costurile totale în T1: a) nu se modifică; b) se reduc cu 12,5%; c) se reduc cu 70%; d) cresc cu 25%; e) cresc cu 20,5%.

173. Dacă nivelul preţului de vânzare este de 20.000 u.m., iar rata profitului

calculată în funcţie de cost este de 25%, atunci nivelul costului şi profitului sunt:

a) 4.000 u.m., 16.000 u.m.; b) 10.000 u.m., 10.000 u.m.; c) 16.000 u.m., 4.000 u.m.; d) 8.000 u.m., 12.000 u.m.; e) 12.000 u.m., 8.000 u.m.

174. Costul de producţie în T0 reprezintă 80% din preţ, iar în T1 reprezintă 75%

din preţ. Cum s-a modificat rata profitului calculată la cifra de afaceri? a) creşte cu 25%; b) a crescut cu 20%; c) a scăzut cu 5 puncte procentuale; d) a scăzut cu 25%; e) a scăzut cu 20%.

175. Un capital se roteşte anual de 3 ori, totalul încasărilor fiind de 2 mil. um.

corespunzător fiecărei rotaţii. Dacă rata anuală a profitului în funcţie de costul total este de 25%, nivelul anual al profitului şi costului total va fi:

a) 4 mil u.m., 1,2 mil. u.m.; b) 1,2 mil u.m., 4,8 mil. u.m.; c) 0,4 mil u.m., 1,6 mil. u.m.; d) 1,6 mil u.m., 0,4 mil. u.m.; e) 1 mil u.m., 1 mil. u.m.

35

176. Profitul reprezintă 20% din cost. Costurile materiale reprezintă 20% din costurile totale, iar cheltuielile salariale reprezintă 300 u.m. Masa profitului va fi:

a) 50 u.m.; b) 60 u.m.; c) 75 u.m.; d) 90 u.m.; e) 100 u.m.

177. Costul fix mediu în T0 este 2.000 u.m., iar costul variabil mediu de 3.000 u.m. Producţia creşte de 2 ori, iar costurile variabile totale cu 50%. Când preţul este constant, creşterea profitului unitar este:

a) 1.250 u.m.; b) 1.350 u.m.; c) 1.450 u.m.; d) 1.750 u.m.; e) 2.000 u.m.

178. Un credit de 10 milioane u.m. este acordat pe o perioadă de trei ani, cu o rată anuală a dobânzii de 10% , în regim de dobândă compusă. Suma finală pe care debitorul trebuie să o restituie este de:

a) 13.300.000 u.m.; b) 13.331.000 u.m.; c) 3.300.000 u.m.; d) 1.331.000 u.m.; e) 13.330.000 u.m.

179. Un credit acordat unei firme pe doi ani, în regim de dobândă compusă, cu o rată anuală de 20%, aduce o dobândă totală de 44 milioane u.m. Creditul acordat este de:

a) 74 milioane u.m.; b) 144 milioane u.m.; c) 120 milioane u.m.; d) 100 milioane u.m.; e) 110 milioane u.m.

180. O bancă acordă două credite însumând 3 milioane u.m, primul pe 1 an cu o rată anuală a dobânzii de 20%, iar al doilea pe 6 luni cu o rată a dobânzii de 10%. Dobânda încasată de către bancă din primul credit este de două ori mai mare decât dobânda celui de-al doilea credit. Cele două credite sunt:

a) 1,5 milioane şi, respectiv, 1,5 milioane; b) 1,25 milioane şi, respectiv, 1,75 milioane; c) 1 milion şi, respectiv, 2 milioane; d) 2 milioane şi, respectiv, 1 milion; e) 2,25 milioane şi, respectiv, 0,75 milioane. 36

181. Ce sumă de bani trebuie să depună în prezent la o bancă un individ pentru a obţine în 2 ani un venit din dobândă de 210.000 u.m., în condiţii de dobândă compusă, la o rată anuală a dobânzii de 10%?:


182. O firmă a împrumutat de la o bancă 100 milioane u.m. pentru doi ani, plătind

o dobândă totală de 44 milioane u.m. Rata anuală a dobânzii cu care a fost contractat creditul, în regim de dobândă compusă, este de;

a) 10%; b) 20%; c) 30%; d) 40%; e) 100%.

183. Un agent depune la bancă suma de 200 milioane u.m., cu o rată anuală a

dobânzii de 20%. Care este dobânda obţinută de deponent după 2 ani, în regim de dobândă compusă?:

a) 44 milioane u.m.; b) 10 milioane u.m.; c) 60 milioane u.m.; d) 88 milioane u.m.; e) 48 milioane u.m..

184. Un agent economic contractează un credit bancar de 100 milioane u.m pe o perioadă de 1 an cu o rată nominală a dobânzii de 20%. În condiţiile în care în acel an rata inflaţiei a fost de 10%, rata reală a dobânzii este:

a) 20%; b) 10%; c) 1%; d) 100%; e) 0,1%.

185. Un credit de 1 milion lei este acordat pe principiul dobânzii compuse, pe o durată de doi ani, cu o rată anuală a dobânzii de 10%. Rata dobânzii, pe principiul dobânzii simple, ce aduce aceeaşi dobândă, tot pe doi ani, este:

a) 13%; b) 12%; c) 11%; d) 10,5%; e) 10%. 37

186. La un credit de 1 mil. u.m., o bancă percepe o rată anuală a dobânzii de 40%. În aceste condiţii, dobânda încasată la trei luni va fi:


187. O firmă contractează un împrumut în sumă de 1 mil u.m. Peste 1 an, firma

returnează băncii 1,5 mil u.m. Dacă în acest interval preţurile au crescut cu 50%, ratele nominală şi reală ale dobânzii sunt:

a) 50%, 0%; b) 50%, 100%; c) 100%, 50%; d) 0%, 50%; e) 50%, 50%.

188. O bancă acordă un împrumut în valoare totală de 2 mil. u.m., pe termen de doi ani. Dacă rata anuală a dobânzii este de 10%, suma încasată de bancă după doi ani este:


189. O bancă primeşte sub formă de depozite suma de 3 mil. u.m., rata dobânzii la depozite fiind de 10%. Pe baza acestor sume, banca acordă împrumuturi, pe termen de un an, rata dobânzii fiind de 12%. Dacă banca suportă cheltuieli generale de funcţionare de 30.000 u.m., profitul băncii va fi:

a) 50.000 u.m.; b) 330.000 u.m.; c) 327.000 u.m.; d) 60.000 u.m.;

e) 30.000 u.m.

190. Care este suma prezentă care generează peste doi ani, în regim de dobândă compusă, o sumă finală de 144.000 u.m., în condiţiile în care rata anuală a dobânzii este de 20%?


38

Piaţa 191. În economiile contemporane:

a) economia naturală nu există; b) relaţiile de piaţă sunt dominante; c) există numai piaţa factorilor de producţie; d) piaţa bunurilor de consum serveşte autoconsumului; e) tranzacţiile sunt numai cu bunuri materiale.

192. Pentru caracterizarea pieţei nu este relevantă următoarea trăsătură: a) spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici; b) cadru de formare a preţului la care sunt tranzacţionate mărfurile; c) expresia manifestării cererii şi ofertei; d) locul unde se fundamentează mărimea salariului nominal mediu; e) principalul canal de comunicaţie între producţie şi consum.

193. Bursa de mărfuri este o formă modernă de piaţă unde se tranzacţionează: a) valute; b) mărfuri fungibile; c) numai mărfurile perisabile; d) servicii pentru consumul personal; e) mărfuri neomogene.

194. Care din elementele de mai jos nu este caracteristic pieţei: a) schimbul unui bun pe un alt bun; b) cererea de factori de producţie; c) oferta de bunuri de consum; d) preţul factorilor de producţie; e) costul marginal.

195. Coeficientul de elasticitate a ofertei în raport de preţ se calculează pe baza formulei:

a) ;%%

x

x

QP

ΔΔ

b) ;0

0

x

x

x

x

PQ

PQ

⋅ΔΔ

c) ;%%

x

x

PQ

ΔΔ

d) ;1

1

x

x

x

x

QP

PQ

⋅ΔΔ

e) ;00 x

x

x

x

PP

QQ Δ

⋅Δ

39

196. Care din afirmaţiile de mai jos nu este adevărată: a) cererea este cantitatea dintr-un bun marfar ce se doreşte a fi cumpărată; b) cererea este dependentă de preţ; c) cererea este mai mare decât nevoia socială; d) cererea provine şi din partea administraţiilor; e) cererea depinde şi de venitul cumpărătorilor.

197. Între modificarea preţului şi modificarea cantităţii cerute dintr-un bun există:

a) o relaţie directă; b) o relaţie inversă; c) atât o relaţie directă cât şi una indirectă; d) o relaţie de la parte la întreg; e) aceeaşi relaţie ca de la preţ la ofertă.

198. Gradul de sensibilitate a cererii la modificarea factorilor care o determină se

numeşte: a) elasticitatea cererii; b) rată marginală de substituţie; c) utilitate marginală; d) înclinaţia marginală spre consum; e) risc în consum.

199. Coeficientul subunitar de elasticitate a cererii în raport de preţ pentru un

anumit bun economic arată: a) o cerere elastică; b) o cerere inelastică; c) că bunul respectiv nu este de strictă necesitate pentru consumator; d) o modificare a cererii în acelaşi sens cu preţul, dar mai lent; e) o situaţie de cerere întâlnită la bunurile de lux.

200. Atunci când cererea pentru un bun este elastică în raport de preţ, iar vânzătorul ia decizia să reducă preţul:

a) încasările firmei scad; b) încasările firmei cresc; c) firma este dezavantajată; d) cumpărătorii sunt dezavantajaţi; e) cantitatea vândută nu se modifică.

201. Atunci când se înregistrează o cerere inelastică în raport de preţ: a) cantitatea cerută scade într-o proporţie mai mare decât scade preţul; b) firma vânzătoare este avantajată când reduce preţul; c) reducerea preţului determină scăderea volumului valoric al vânzărilor; d) volumul valoric al vânzărilor creşte, indiferent de modificarea preţului; e) firma este avantajată când sporeşte costul marginal. 40

202. Cererea elastică în raport de preţ este specifică: a) bunurilor de strictă necesitate; b) bunurilor la care modificarea preţului unitar antrenează modificarea în

acelaşi sens a cantităţii cerute; c) bunurilor care au o plajă mare de înlocuitori; d) perioadelor de criză; e) ţărilor aflate în tranziţie.

203. Cererea inelastică în raport de modificarea preţului este specifică:

a) factorilor de producţie; b) bunurilor de lux; c) bunurilor la care modificarea preţului unitar antrenează modificarea în

acelaşi sens a cantităţii cerute; d) pentru majoritatea bunurilor de strictă necesitate; e) bunurilor la care modificarea preţului unitar determină modificarea în sens

contrar şi mai puternică a cantităţii cerute. 204. Decizia de a reduce preţul unitar pe piaţa unui bun se ia atunci când cererea

pentru bunul respectiv este: a) inelastică; b) cu elasticitate unitară; c) elastică; d) independentă de veniturile consumatorilor; e) independentă de volumul valoric al vânzărilor.

205. La o cerere inelastică în raport de preţ, dacă vânzătorul urmăreşte să mărească

încasările, atunci el va acţiona în direcţia: a) sporirii cantităţii bunului pe piaţă; b) creşterii preţului; c) menţinerii preţului; d) menţinerii cantităţii bunului pe piaţă; e) reducerii preţului.

206. Atunci când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de venit este pozitiv,

dar subunitar, cererea: a) este elastică; b) evoluează în sens opus faţă de venit; c) este inelastică, d) este cu elasticitate unitară; e) evoluează în acelaşi sens cu venitul, dar mai puternic.

41

207. La o cerere elastică, în raport de venit, cantitatea cerută: a) este mai mică decât oferta; b) este mai mare decât oferta; c) se modifică mai mult decât venitul; d) se modifică în aceeaşi proporţie cu venitul; e) se modifică mai puţin decât venitul.

208. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport de venit are valoarea:

a) 1 la o cerere elastică; b) 2 la o cerere inelastică; c) 0,5 la o cerere elastică; d) 1,5 la o cerere inelastică; e) 0,5 la o cerere inelastică.

209. La o cerere inelastică în raport de venit, coeficientul de elasticitate poate să

aibă valoarea: a) 1; b) 3; c) 0,33; d) 1,5; e) 2.

210. La o cerere elastică în raport de preţ, coeficientul de elasticitate poate să fie

egal cu: a) 0; b) 1/4; c) 2; d) 0,5; e) 25%.

211. Dacă celelalte împrejurări rămân neschimbate, modificarea preţului determină, în mod normal:

a) scăderea cantităţii oferite; b) schimbarea în sens opus a cantităţii oferite; c) creşterea cantităţii oferite; d) schimbarea în acelaşi sens a cantităţii oferite; e) schimbare direct proporţională a cantităţii oferite.

212. Între modificarea preţului unitar şi cantitatea oferită din bunul respectiv: a) există o relaţie negativă; b) se constată o extindere, când preţul scade; c) se constată o contracţie, când preţul creşte; d) există o relaţie pozitivă; e) există o relaţie indirectă. 42

213. În raport cu producţia totală dintr-un bun, oferta lui pe piaţă reprezintă: a) o cantitate mai mare când preţul creşte; b) o cantitate mai mică, indiferent de evoluţia preţului; c) o cantitate egală, indiferent de preţ; d) o parte egală cu ceea ce se stochează; e) o parte mai mică decât ceea ce se stochează.

214. Dacă pe piaţa unui bun, se realizează un exces de cerere:

a) preţul de echilibru scade; b) cantitatea de echilibru scade; c) preţul pieţei creşte şi tinde spre preţul de echilibru; d) cantitatea de echilibru creşte; e) pe piaţă vor fi atraşi din ce în ce mai puţini producători.

215. Când pe piaţa unui bun oferta creşte mai puţin decât creşte cererea:

a) preţul de echilibru scade; b) cantitatea de echilibru scade; c) preţul şi cantitatea de echilibru scad; d) preţul şi cantitatea de echilibru cresc; e) preţul de echilibru creşte şi cantitatea de echilibru scade.

216. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte mai puţin decât creşte oferta, preţul şi

cantitatea de echilibru: a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) scade şi, respectiv, creşte; e) creşte şi, respectiv, scade.

217. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte şi oferta scade, preţul şi cantitatea de echilibru:

a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) creşte şi, respectiv, creşte, scade sau nu se modifică; e) scade şi, respectiv, creşte, scade sau nu se modifică.

218. Când pe piaţa unui bun, cererea scade şi oferta creşte, preţul şi cantitatea de echilibru:

a) scad; b) cresc; c) nu se modifică; d) scade şi, respectiv, creşte; e) scade şi respectiv, creşte, scade, nu se modifică. 43

219. Când pe piaţa unui bun, oferta creşte mai mult decât scade cererea, preţul şi cantitatea de echilibru:

a) scad; b) cresc; c) nu se modifică; d) scade şi, respectiv, creşte; e) creşte şi, respectiv, scade.

220. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţurile pieţei tind spre:

a) maximizare; b) minimizare; c) echilibru; d) un nivel care să avantajeze numai cumpărătorii; e) un nivel care să avantajeze numai vânzătorii.

221. În condiţii normale, dacă venitul cumpărătorului sau numărul cumpărătorilor

vor creşte, echilibrul se va forma: a) la un preţ mai mic; b) la o cantitate de echilibru mai mică; c) la un preţ şi cantitate de echilibru mai mare; d) la un preţ mai mare şi o cantitate de echilibru mai mică; e) la un preţ mai mic şi la o cantitate de echilibru mai mare.

222. Dacă preţul unui bun este 2000 u.m., atunci oferta este de 200 de unităţi.

Dacă preţul este de 4000 u.m., atunci oferta este de 240 unităţi. Coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţ este:

a) 5; b) 0,5; c) 0,8; d) 0,2; e) 1.

223. Pe piaţa grâului, cererea şi oferta sunt Qc= 50 – 2P şi, respectiv, Qo = 10 + 4P,

(unde Q – cantitatea, P – preţul). Dacă guvernul intervine asupra preţului fixându-l la un nivel de 5 u.m., pe piaţă apare un exces de:

a) ofertă de 10 unităţi; b) cerere de 40 unităţi; c) cerere de 10 unităţi; d) ofertă de 30 unităţi; e) ofertă de 40 unităţi.

44

224. Pe piaţa unui bun, cererea şi oferta sunt Qc= 30 – 5P şi, respectiv, Qo = 12 + P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). Preţul şi cantitatea de echilibru sunt:

a) 3 şi, respectiv, 20; b) 4 şi, respectiv, 10; c) 4 şi, respectiv, 16; d) 3 şi, respectiv, 15; e) 5 şi, respectiv, 5.

225. Dacă preţul unui bun se reduce de la 300 la 250 u.m., iar cantitatea cerută

creşte de la 200 la 400 bucăţi, coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţ este:

a) 2; b) 4; c) 0,9; d) 12; e) 6.

226. Cererea pentru reviste are un coeficient de elasticitate în raport cu preţul de

1,25. Dacă preţul revistelor creşte cu 10%, atunci cantitatea cerută: a) scade cu 8%; b) creşte cu 8%; c) nu se modifică; d) scade cu 12,5%; e) creşte cu 12,5%.

227. Pe piaţa untului, la un preţ de 20.000 u.m. apare un exces de ofertă, iar la un

preţ de 10.000 u.m. apare un exces de cerere. Preţul de echilibru la unt este: a) mai mare de 20.000 u.m.; b) mai mic de 10.000 u.m.; c) între 10.000 u.m. şi 20.000 u.m.; d) 22.000 u.m.; e) 9.000 u.m..

228. Cererea şi oferta de benzină sunt reprezentate prin relaţiile Qc= 40 – 2P şi,

respectiv, Qo = 20 + 3P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). În cazul unui exces de cerere pe piaţă, preţul benzinei este:

a) mai mare decât 4 u.m.; b) egal cu 6 u.m.; c) mai mare decât 6 u.m.; d) mai mic decât 4 u.m.; e) mai mare decât 8 u.m.

45

229. În situaţia în care pe piaţă preţul unei bun creşte de la 100 la 120 de u.m., iar cantitatea cerută se reduce de la 500 la 400 de unităţi, coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ este:

a) 0,2; b) 1; c) 5; d) 0,5; e) 1,5.

230. Dacă oferta unui bun are o elasticitate unitară, iar preţul bunului creşte cu

10%: a) cantitatea oferită creşte cu mai mult de 10%; b) cantitatea cerută scade cu cel puţin 10%; c) cantitatea oferită creşte cu 10%; d) cantitatea oferită nu se modifică e) cantitatea oferită scade cu 1%.

46

Pieţe, concurenţă, preţuri 231. În condiţii de concurenţă incorectă, neloială:

a) sunt favorizaţi în mod artificial numai vânzătorii; b) câştigă toţi cumprărătorii şi toţi vânzătorii; c) pierd atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii; d) sunt favorizaţi numai unii vânzători sau cumpărători; e) pierd numai cumpărătorii.

232. Raţiunea de a fi a concurenţei este:

a) creşterea preţurilor factorilor de producţie; b) satisfacerea mai bună a trebuinţelor consumatorului, fără sacrificarea

intereselor producătorului; c) asigurarea cooperării între producători; d) informarea operativă a tuturor cumpărătorilor; e) sporirea permanentă a preţurilor de vânzare.

233. Atomicitatea pieţei se caracterizează prin:

a) vânzătorii şi cumpărătorii sunt mulţi şi egali ca număr; b) vânzătorii şi cumpărătorii sunt numeroşi, fiecare având o forţă economică

mare; c) numeroşi agenţi ai cererii şi ofertei, fiecare având o forţă economică redusă; d) deciziile proprii ale fiecărui agent al cererii şi ofertei exercită un efect

semnificativ asupra cererii, ofertei şi preţului; e) volum redus de tranzacţii de vânzare şi cumpărare.

234. Pe piaţa cu concurenţă pură şi perfectă preţul este:

a) fixat de stat; b) fixat de agenţii economici prin negocieri directe; c) permanent stabil; d) expresia raportului cerere-ofertă; e) impus de câţiva vânzători.

235. Atunci când piaţa unui bun economic se caracterizează prin existenţa unui

singur vânzător şi a unui singur cumpărător, ea se numeşte: a) piaţă de monopson; b) piaţă de oligopol; c) piaţă de concurenţă pură şi perfectă; d) piaţă cu concurenţă loială; e) piaţă de monopol bilateral.

47

236. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai ofertei poate fi:

a) piaţă de monopol; b) piaţă monopolistică; c) piaţă de oligopol; d) piaţă de oligopol bilateral; e) piaţă de monopol bilateral.

237. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii şi câţiva agenţi

ai ofertei se numeşte: a) piaţă de oligopol; b) piaţă monopolistică; c) piaţă de monopol; d) piaţă de oligopson; e) piaţă de oligopol bilateral.

238. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii şi un singur

agent al ofertei se numeşte: a) piaţă de oligopol; b) piaţă de monopol; c) piaţă de monopson; d) piaţă de monopol contrat; e) piaţă de monopol bilateral.

239. Piaţa caracterizată prin câţiva agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai ofertei se

numeşte: a) piaţă monopolistică; b) piaţă de monopson; c) piaţă de oligopson; d) piaţă de oligopol bilateral; e) piaţă de monopson contrat.

240. Piaţa caracterizată prin câţiva agenţi ai cererii şi câţiva agenţi ai ofertei se

numeşte: a) piaţă de monopson contrat; b) piaţă de monopol; c) piaţă de monopol bilateral; d) piaţă de oligopson; e) piaţă de oligopol bilateral.

48

241. Piaţa caracterizată prin câţiva agenţi ai cererii şi un singur agent al ofertei se numeşte:

a) piaţă de monopol contrat; b) piaţă de monopol bilateral; c) piaţă de monopson contrat; d) piaţă de monopson; e) piaţă de oligopson.

242. Piaţa caracterizată prin existenţa unui singur agent al cererii şi numeroşi

agenţi ai ofertei se numeşte: a) piaţă monopolistică; b) piaţă de oligopson; c) piaţă de oligopol; d) piaţă de monopson; e) piaţă de monopol.

243. Piaţa caracterizată prin existenţa unui singur agent al cererii şi câţiva agenţi ai

ofertei se numeşte: a) piaţă de monopol; b) piaţă de oligopol; c) piaţă de monopson contrat; d) piaţă de oligopson; e) piaţă monopolistică.

244. Concurenţa directă dintre producători este eliminată pe piaţa:

a) de oligopson; b) monopolistică; c) de oligopol; d) pură şi perfectă; e) de monopol.

49

Piaţa monetară 245. Punctul de plecare pentru existenţa banilor a fost apariţia:

a) monedelor de aur şi argint; b) bancnotelor; c) monedei scripturale; d) schimbului; e) statului.

246. Cele două funcţii principale ale primelor forme de bani au fost:

a) mijloc de schimb şi mijloc de măsură (etalon) pentru celelalte bunuri; b) mijloc de schimb şi mijloc de plată; c) mijloc de măsură (etalon) pentru celelalte bunuri şi mijloc de plată; d) mijloc de măsură (etalon) pentru celelalte bunuri şi mijloc de rezervă şi

economisire; e) mijloc de schimb şi mijloc de rezervă şi economisire.

247. Primele forme de bani au fost:

a) moneda scripturală; b) bancnotele; c) monezile metalice; d) monezile de aur şi argint; e) bunuri (obiecte).

248. Convertibilitatea bancnotelor pe metale preţioase a fost eliminată în:

a) sec. VII-VI î.Hr.; b) sec. al XVI-lea; c) sec. al XVII-lea; d) după 1920; e) după 1971.

249. Spre deosebire de bancnotele existente până la primul război mondial,

bancnotele contemporane: a) nu pot fi utilizate la cumpărarea metalelor preţioase; b) nu sunt convertibile în metale preţioase; c) sunt convertibile în metale preţioase; d) nu intră în sfera noţiunii generice de bani; e) nu sunt cuprinse în masa monetară.

50

250. Nu intră în sfera noţiunii generice de bani: a) monezile metalice; b) bancnotele; c) moneda scripturală; d) acţiunile şi obligaţiunile care se tranzacţionează ocazional pe piaţa extra-

bursieră; e) alte instrumente care sunt acceptate ca mijloace de schimb şi plată.

251. Nu este funcţie a banilor: a) mijloc de schimb; b) mijloc de măsură pentru celelalte bunuri; c) mijloc de plată; d) mijloc de asigurare a unei puteri constante de cumpărare; e) mijloc de rezervă şi economisire, formă universală a avuţiei.

252. Creează masă monetară: a) doar banca centrală; b) doar băncile comerciale; c) banca centrală şi băncile comerciale; d) guvernul; e) banca centrală şi guvernul.

253. Numerarul se transformă în bani scripturali prin: a) depunerea numerarului într-un cont bancar; b) ridicarea numerarului dintr-un cont bancar; c) acordarea de către o bancă a unui credit în numerar; d) schimbarea valutei în lei; e) schimbarea leilor în valută.

254. În perioada contemporană, masa monetară este formată, în cea mai mare parte, din:

a) monezi metalice; b) bancnote; c) bani scripturali; d) numerar; e) alte instrumente recunoscute ca monedă.

255. Viteza de rotaţie a banilor se accelerează atunci când: a) cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor se reduce, ceilalţi factori rămânând

constanţi; b) preţurile cresc, ceilalţi factori rămânând constanţi; c) masa monetară creşte, ceilalţi factori rămânând constanţi; d) preţurile cresc în aceeaşi măsură ca şi masa monetară, în condiţiile în care

cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor rămâne constantă; e) preţurile cresc în măsura în care se reduce cantitatea bunurilor supuse

tranzacţiilor, în condiţiile în care masa monetară rămâne constantă.

51

256. Valoarea banilor reprezintă cantitatea de bunuri care poate fi cumpărată cu: a) o unitate monetară; b) masa monetară; c) numerarul în circulaţie; d) moneda scripturală; e) salariul nominal.

257. Puterea de cumpărare a unităţii monetare se reduce dacă:

a) preţurile se reduc; b) preţurile cresc; c) masa monetară se reduce; d) masa monetară creşte; e) salariul nominal se reduce.

258. Puterea de cumpărare a unităţii monetare nu depinde de:

a) salariul real; b) starea generală a economiei; c) eficienţa economică; d) încrederea în moneda naţională; e) nivelul general al preţurilor.

259. Dezechilibrul inflaţionist se caracterizează prin evoluţia divergentă a masei

monetare şi a: a) preţurilor; b) vitezei de rotaţie a banilor; c) cantităţii bunurilor supuse tranzacţiilor; d) salariului nominal; e) dobânzilor.

260. Cererea de monedă provine de la:

a) banca centrală; b) agenţii economici cu nevoi de finanţare; c) agenţii economici care cheltuiesc mai puţin decât lichidităţile proprii; d) bănci şi alte instituţii financiare cu disponibilităţi temporare; e) excedentul trezoreriei.

261. Oferta de monedă provine de la:

a) agenţii economici care cheltuiesc mai mult decât lichidităţile proprii; b) agenţi economici cu nevoi de finanţare; c) banca centrală (de emisiune) şi agenţii economici cu disponibilităţi

temporare; d) deficitul trezoreriei; e) populaţia care cheltuieşte mai mult decât lichidităţile proprii.

52

262. Rata dobânzii se reduce dacă: a) nevoile de finanţare din economie cresc; b) oferta de monedă se reduce, iar cererea de monedă creşte; c) oferta de monedă creşte, iar cererea de monedă se reduce; d) deficitul trezoreriei creşte; e) banca centrală emite mai puţină monedă.

263. Rata dobânzii creşte dacă:

a) disponibilităţile temporare din economie cresc; b) oferta de monedă se reduce, iar cererea de monedă creşte; c) oferta de monedă creşte, iar cererea de monedă se reduce; d) excedentul trezoreriei creşte; e) banca centrală emite mai multă monedă.

264. Economisirea este descurajată atunci când:

a) rata dobânzii se reduce; b) rata dobânzii rămâne constantă; c) rata dobânzii creşte; d) rata dobânzii este mai mare decât rata inflaţiei; e) rata dobânzii este mai mare decât deprecierea monedei naţionale.

265. Bonitatea financiară a unui agent economic este redusă dacă:

a) rata profitului este mai mare decât rata dobânzii; b) riscul proiectului pentru care se solicită finanţare este scăzut; c) agentul economic respectiv are datorii restante mari; d) cererea pentru producţia agentului economic respectiv este în creştere; e) profitul pe seama proiectului pentru care se solicită finanţare acoperă

restituirea creditului şi plata dobânzii. 266. Mărimea garanţiilor solicitate de bănci este invers proporţională cu:

a) riscul creditului; b) mărimea creditului; c) durata angajamentelor asumate de debitori; d) bonitatea debitorului; e) înclinaţia spre prudenţă a băncii.

267. În cadrul pieţei monetare au loc tranzacţii privind:

a) emiterea de titluri de proprietate; b) cumpărarea şi vânzarea de acţiuni; c) cumpărarea şi vânzarea de obligaţiuni; d) finanţarea şi refinanţarea; e) cumpărarea şi vânzarea bunurilor în rate.

53

268. Sursa creditelor este: a) amortizarea capitalului tehnic fix; b) profiturile firmelor; c) depunerile bancare ale agenţilor economici; d) veniturile bugetare; e) cheltuielile bugetare.

269. Dobânzile active nu depind de:

a) resursele băneşti atrase; b) resursele băneşti plasate; c) durata plasamentelor; d) preţurile obligaţiunilor; e) rata de piaţă a dobânzii.

270. În mod normal, rata dobânzii active este:

a) mai mare decât rata dobânzii pasive; b) egală cu rata dobânzii pasive; c) mai mică decât rata dobânzii pasive; d) egală cu rata dobânzii pasive dacă profitul băncii este nul; e) egală cu rata dobânzii pasive dacă profitul băncii este egal cu cheltuielile de

funcţionare. 271. Trezoreria:

a) este o bancă comercială; b) atrage depozite de la populaţie şi acordă credite agenţilor economici; c) este bancă a statului care centralizează şi gestionează fondurile publice; d) realizează schimb valutar pentru persoanele fizice, rezidenţi şi nerezidenţi; e) are surplus de fonduri dacă bugetul este deficitar.

272. Între împrejurările care duc la creşterea masei monetare se include:

a) reducerea preţurilor interne; b) reducerea cantităţii bunurilor marfare; c) acoperirea deficitului bugetar; d) creşterea vitezei de rotaţie a banilor; e) vânzarea de valută de către banca centrală.

273. Între operaţiunile prin care are loc creşterea masei monetare, se include:

a) limitarea creditului; b) rambursarea creditelor; c) emisiunea monetară; d) schimbul valutar al monedei interne pe alte monede convertibile; e) creşterea vitezei de rotaţie a banilor.

54

274. Între împrejurările care duc la restrângerea masei monetare se include: a) creşterea preţurilor interne; b) creşterea cantităţii bunurilor marfare; c) acoperirea deficitului bugetar; d) creşterea vitezei de rotaţie a banilor; e) cumpărarea de valută de către banca centrală.

275. Între operaţiunile prin care are loc restrângerea masei monetare, se include:

a) acordarea de credite de către băncile comerciale; b) refinanţarea băncilor comerciale de către banca centrală; c) emisiunea monetară; d) vânzarea de valută de către banca centrală; e) reducerea vitezei de rotaţie a banilor.

276. În intervalul T0 – T1, cantitatea de bunuri supusă tranzacţiilor se dublează,

preţurile cresc cu 10% iar viteza de rotaţie a monedei se triplează. Masa monetară: a) creşte cu 73%; b) nu se modifică; c) este egală cu 73% din cea iniţială; d) scade cu 25%; e) creşte cu 27%.

277. Atunci când masa monetară este de 20000 miliarde u.m. iar volumul valoric

al tranzacţiilor de 80000 miliarde u.m., viteza de rotaţie a banilor este: a) 0,25; b) 1; c) 4; d) 0,5; e) 1,2.

278. În T0 masa monetară este de 3000 miliarde u.m. În perioada T0 – T1, sistemul

bancar acordă credite de 300 miliarde u.m. iar credite de 200 miliarde u.m. ajung la scadenţă şi trebuie rambursate către bănci. Atunci, masa monetară în T1 este: a) 3300 miliarde u.m.; b) 3000 miliarde u.m.; c) 3200 miliarde u.m.; d) 3100 miliarde u.m.; e) 3500 miliarde u.m.

55

279. Dacă preţurile cunosc o reducere generalizată de 25%, puterea de cumpărare a monedei: a) creşte cu 20%; b) scade cu 25%; c) creşte cu 33,33%; d) nu se modifică; e) scade cu 80%.

280. La un curs de 35000 lei la 1 dolar, dacă intră în ţară 100 milioane de dolari şi

ies 80 milioane de dolari, iar celelalte condiţii nu se modifică, atunci masa monetară în circulaţie: a) scade cu 700 miliarde u.m.; b) creşte cu 700 miliarde u.m.; c) scade cu 3500 miliarde u.m.; d) creşte cu 2800 miliarde u.m.; e) scade cu 1700 miliarde u.m.

281. Volumul valoric al tranzacţiilor este 140000 u.m. iar viteza de rotaţie a

monedei este de 7. Masa monetară în circulaţie este: a) 14000 u.m.; b) 20000 u.m.; c) 10000 u.m.; d) 140000 u.m.; e) 98000 u.m.

282. Atunci când masa monetară este 30000 u.m. iar volumul valoric al

tranzacţiilor 150000 u.m., viteza de rotaţie a monedei este: a) 3; b) 0,2; c) 1; d) 0,5; e) 5.

283. Masa monetară creşte cu 26% iar preţurile cresc cu 20%. Dacă viteza de

rotaţie monedei este constantă, atunci volumul fizic al tranzacţiilor: a) creşte cu 5%; b) scade cu 26%; c) creşte cu 26%; d) nu se modifică; e) creşte cu 20%.

56

284. În intervalul T0 – T1, masa monetară creşte de la 5000 miliarde u.m. la 12000 miliarde u.m. În acelaşi interval, valoarea tranzacţiilor creşte de la 10000 la 36000 miliarde u.m. Viteza de circulaţie a banilor în T0 şi T1 este: a) 2 şi, respectiv 1,5; b) 2 şi, respectiv 3; c) 2,5 şi, respectiv 1,5; d) 3 şi, respectiv 3,5; e) 3 şi, respectiv 2,5.

285. În intervalul T0 – T1, masa monetară în circulaţie creşte cu 8%, volumul fizic

al tranzacţiilor cu 12%, iar preţurile cresc cu 6%. Viteza de rotaţie a monedei: a) creşte cu 1,92%; b) scade cu 1,92%; c) creşte cu 10%; d) creşte cu 9,92%; e) scade cu 9,92%.

286. Atunci când preţurile cunosc o creştere generalizată de 25%, puterea de

cumpărare a monedei: a) creşte cu 20%; b) scade cu 25%; c) scade cu 20%; d) nu se modifică; e) scade cu 80%.

287. În T1 faţă de T0, masa monetară în circulaţie creşte cu 50%. Dacă în acelaşi interval valoarea tranzacţiilor pe piaţă sporeşte cu 25%, viteza de rotaţie a monedei: a) scade cu 16,67%; b) creşte cu 83,33%; c) scade cu 83,33%; d) nu se modifică; e) creşte cu 166,67%.

288. Dacă masa monetară în circulaţie este de 15000 miliarde u.m. şi viteza de

rotaţie a monedei este 4, atunci valoarea tranzacţiilor pe piaţă este: a) 3750 miliarde u.m.; b) 60000 miliarde u.m.; c) 30000 miliarde u.m.; d) 90000 miliarde u.m.; e) 15000 miliarde u.m.

57

289. Atunci când masa monetară în circulaţie este 20000 miliarde u.m. iar valoarea tranzacţiilor pe piaţă de 120000 miliarde u.m., viteza de rotaţie a monedei este: a) 16,66; b) 6,66; c) 6; d) 1; e) 1,66.

290. În T1 faţă de T0, masa monetară în circulaţie creşte cu 200%. Dacă în acelaşi

interval valoarea tranzacţiilor pe piaţă sporeşte cu 50%, viteza de rotaţie a monedei: a) creşte cu 50%; b) scade cu 150%; c) creşte cu 100%; d) scade cu 100%; e) scade cu 50%.

58

Piaţa financiară 291. Acţiunile sunt:

a) emise de administraţia publică centrală pentru finanţarea deficitului bugetului de stat;

b) emise de administraţiile publice locale pentru finanţarea deficitelor bugetelor locale;

c) titluri de credit; d) titluri de proprietate; e) instrumente ale politicii monetare.

292. Între drepturile pe care le conferă acţiunea posesorului acesteia nu se include:

a) dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor; b) dreptul de vot în adunarea generală; c) dreptul de a primi dividende; d) dreptul de a încasa dobânzi; e) dreptul de a obţine o parte din capitalul societăţii în cazul în care aceasta

este lichidată. 293. Care dintre afirmaţiile următoare este falsă?

a) acţiunea este un titlu de proprietate, în timp ca obligaţiunea este un titlu de credit.

b) venitul acţiunii este dividendul, în timp ce venitul obligaţiunii este dobânda. c) acţiunea aduce un venit fix, în timp ce venitul obligaţiunii este variabil. d) gradul de risc este mai ridicat pentru acţiuni decât pentru obligaţiuni. e) acţiunea există atât timp cât societatea respectivă funcţionează, în timp ce

existenţa obligaţiunii este limitată la termenul de scadenţă. 294. Dacă o societate comercială emite acţiuni noi, atunci:

a) datoriile societăţii comerciale cresc; b) datoriile societăţii comerciale se reduc; c) capitalul social creşte; d) capitalul social se reduce; e) disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale se reduc.

295. Dacă o societate comercială emite obligaţiuni noi, atunci:

a) datoriile societăţii comerciale cresc; b) datoriile societăţii comerciale se reduc; c) capitalul social creşte; d) capitalul social se reduce; e) disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale se reduc.

59

296. Pentru o societate comercială, posesorul unei obligaţiuni emise de către aceasta este:

a) debitor; b) creditor; c) proprietar; d) acţionar; e) asociat.

297. Dacă o persoană cumpără o obligaţiune din economiile proprii, atunci:

a) datoriile sale cresc; b) datoriile sale se reduc; c) activele persoanei respective cresc; d) activele persoanei se reduc; e) averea sa se reduce.

298. Dacă gradul de risc este mai mare pentru acţiuni decât pentru obligaţiuni,

atunci: a) investitorii se orientează către acţiuni; b) investitorii se orientează către obligaţiuni; c) randamentul acţiunilor este mai mare decât rata cuponului obligaţiunilor; d) randamentul acţiunilor este mai mic decât rata cuponului obligaţiunilor; e) piaţa acţiunilor este de tip “bear”.

299. Pe piaţa financiară primară:

a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri; b) se tranzacţionează titluri emise anterior; c) tranzacţiile se derulează la bursă; d) tranzacţiile au loc, în general, direct, între cumpărători şi vânzători, fără

intermediar; e) posesorii titlurilor se pot manifesta în calitate de vânzători.

300. Pe piaţa financiară secundară: a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri; b) se tranzacţionează titluri emise anterior; c) titlurile se vând şi se cumpără la valoarea lor nominală; d) cursul titlurilor este fix; e) cursul titlurilor nu se negociază.

301. Vânzătorii de titluri pe piaţa financiară secundară: a) sunt speculatori “a la hausse”; b) sunt speculatori “bull”; c) mizează pe scăderea cursului titlurilor; d) mizează pe creşterea cursului titlurilor; e) câştigă în cazul în care cursul titlurilor creşte. 60

302. Cumpărătorii de titluri pe piaţa financiară secundară: a) sunt speculatori “a la baisse”; b) sunt speculatori “bear”; c) mizează pe scăderea cursului titlurilor; d) mizează pe creşterea cursului titlurilor; e) câştigă în cazul în care cursul titlurilor scade.

303. Dacă se anticipează o evoluţie pozitivă a economiei, atunci:

a) cursul titlurilor creşte, iar vânzătorii de titluri câştigă; b) cursul titlurilor creşte, iar cumpărătorii de titluri câştigă; c) cursul titlurilor scade, iar vânzătorii de titluri câştigă; d) cursul titlurilor scade, iar cumpărătorii de titluri câştigă; e) atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii de titluri câştigă.

304. Dacă se anticipează accelerarea inflaţiei, atunci:


305. Dacă rata dobânzii creşte, atunci:


306. Dacă rata dobânzii se reduce, atunci:


307. Bursa se apropie de modelul pieţei de:

a) concurenţă perfectă; b) concurenţă monopolistică; c) monopol; d) oligopol; e) concurenţă imperfectă.

61

308. Care dintre afirmaţiile următoare privind bursa este falsă? a) Bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice. b) Bursa este un barometru al stării economiei. c) Bursa asigură mobilitatea capitalurilor. d) Bursa este o piaţă financiară primară. e) Bursa se apropie de modelul pieţei de concurenţă perfectă.

309. Venitul anual adus de o obligaţiune este de 1000 u.m. Care este modificarea

procentuală şi absolută a cursului obligaţiunii, dacă rata dobânzii se reduce de la 25% la 20%: a) creşte cu 20%, respectiv cu 4000 u.m.; b) creşte cu 25%, respectiv cu 4000 u.m.; c) scade cu 20%, respectiv cu 8000 u.m.; d) creşte cu 25%, respectiv cu 1000 u.m.; e) creşte cu 20%, respectiv cu 1000 u.m.

310. Încasările unei firme sunt de 20 miliarde u.m. iar costurile totale de 12

miliarde u.m. Impozitul pe profit este de 25%, iar 75% din profitul net se distribuie acţionarilor sub formă de dividende. Capitalul social al firmei este divizat în 2000 acţiuni. Dividendul pe o acţiune este: a) 4,5 milioane u.m.; b) 2,5 milioane u.m.; c) 2,25 milioane u.m.; d) 2 milioane u.m.; e) 1,5 milioane u.m.

311. Atunci când venitul anual adus de o obligaţiune este 2000 u.m. iar rata

dobânzii este de 20%, cursul obligaţiunii este: a) 2000 u.m.; b) 1000 u.m.; c) 4000 u.m.; d) 5000 u.m.; e) 10000 u.m.

312. La o rată a dobânzii de 20%, venitul anual adus de o obligaţiune este de

100000 u.m. Dacă rata dobânzii creşte cu 30 puncte procentuale, în mod normal cursul obligaţiunii: a) creşte cu 500000 u.m.; b) scade cu 500000 u.m.; c) creşte cu 300000 u.m.; d) scade cu 300000 u.m.; e) creşte cu 200000 u.m.

62

313. Când venitul anual adus de o obligaţiune este de 2000 u.m., iar rata dobânzii este de 40%, cursul obligaţiunii este: a) 5000 u.m.; b) 10000 u.m.; c) 20000 u.m.; d) 7500 u.m.; e) 12500 u.m.

314. Venitul anual fix al unei obligaţiuni este 10000 u.m. la o rată a dobânzii de

20%. Dacă rata dobânzii creşte la 40%, atunci cursul obligaţiunii: a) scade cu 20%; b) creşte cu 20%; c) scade cu 100%; d) creşte cu 100%; e) scade cu 50%.

315. Un agent economic dă ordin de cumpărare la termen pentru 10000 acţiuni A

la un curs de 100 u.m. pe acţiune şi un ordin de vânzare la acelaşi termen pentru 20000 acţiuni B la un curs de 120 u.m. pe acţiune. La scadenţă, atât cursul acţiunii A cât şi cursul acţiunii B sunt de 110 u.m. pe acţiune. Agentul economic: a) câştigă 200000 u.m.; b) pierde 100000 u.m.; c) câştigă 300000 u.m.; d) pierde 200000 u.m.; e) câştigă 100000 u.m.

316. Un agent economic încheie un contract de vânzare la termen a 1000 acţiuni A la cursul de 100 u.m. pe acţiune. Dacă la scadenţă cursul acţiunii A este 110 u.m., agentul economic: a) câştigă 10000 u.m.; b) pierde 10000 u.m.; c) câştigă 20000 u.m.; d) pierde 20000 u.m.; e) nu câştigă şi nu pierde.

317. La o rată a dobânzii de 20%, venitul anual adus de o obligaţiune este de 500 u.m. Dacă rata dobânzii creşte cu 5 puncte procentuale, atunci cursul obligaţiunii: a) scade cu 25 u.m.; b) scade cu 500 u.m.; c) creşte cu 500 u.m.; d) scade cu 7500 u.m.; e) creşte cu 7500 u.m. 63

318. În momentul T0, între agenţii economici A (vânzător) şi B (cumpărător) se încheie un contract pentru vânzarea – cumpărarea a 1000 acţiuni, la un curs de 1000 u.m./acţiune, cu scadenţa în T1. La scadenţă, cursul acţiunilor este 2000 u.m. Câştigă: a) vânzătorul, 1.000.000 u.m.; b) vânzătorul, 1.500.000 u.m.; c) cumpărătorul, 1.000.000 u.m.; d) cumpărătorul, 1.500.000 u.m.; e) vânzătorul şi cumpărătorul, câte 750.000 u.m.

319. Dacă rata dobânzii este 20% iar cursul obligaţiunii este 10000 u.m., venitul

anual fix adus de obligaţiune este: a) 200 u.m.; b) 20000 u.m.; c) 12000 u.m.; d) 2000 u.m.; e) 10000 u.m.

320. Între agenţii economici A şi B se încheie un contract de vânzare – cumpărare

la termen a 100 acţiuni X, la un curs de 5000 u.m./acţiune. La scadenţă, cursul acţiunii X este 10000 u.m. Atunci: a) cumpărătorul câştigă 500.000 u.m.; b) vânzătorul câştigă 1.500.000 u.m.; c) cumpărătorul câştigă 1.500.000 u.m.; d) cumpărătorul pierde 100.000 u.m.; e) cumpărătorul câştigă 100.000 u.m.

321. Venitul anual adus de o obligaţiune este de 10000 u.m. În condiţiile unei rate a dobânzii de 20%, cursul obligaţiunii este: a) 5000 u.m.; b) 15000 u.m.; c) 50000 u.m.; d) 2500 u.m.; e) 1500 u.m.

322. În perioada T0 – T1, dacă rata dobânzii creşte cu 25% şi venitul adus de

obligaţiune rămâne constant, cursul obligaţiunii: a) creşte cu 20%; b) scade cu 20%; c) creşte cu 25%; d) scade cu 25%; e) nu se modifică.

64

Piaţa muncii 323. Cererea de muncă:

a) este egală cu nevoia de muncă existentă în economie; b) exprimă nevoia de muncă salariată formată, la un moment dat, într-o

economie; c) se ilustrează prin numărul locurilor de muncă solicitate de şomeri; d) reprezintă cererile formulate de tinerii care doresc să pătrundă pe piaţa

muncii după absolvirea unei forme de învăţământ; e) este dată de cererile exprimate, într-o anumită perioadă de către cei care

doresc să se angajeze pe piaţa muncii. 324. Fac obiectul cererii şi ofertei de muncă activităţile:

a) casnice; b) realizate de studenţi; c) realizate de militari în termen; d) realizate de salariaţi; e) realizate de nesalariaţi.

325. Cererea de muncă derivă din:

a) nevoia de bunuri care se pot obţine prin muncă salariată; b) nevoia de a munci a persoanelor adulte; c) cerinţa şomerilor de a se încadra în muncă; d) solicitarea de a munci formulată de persoanele casnice; e) nevoia de a munci a tinerilor absolvenţi ai unei forme de calificare.

326. Cererea de muncă în raport cu nevoia de muncă:

a) este mai mică; b) sunt egale; c) este mai mare; d) este constantă; e) nu au nici o legătură.

327. Diversitatea muncii în cadrul societăţii în raport cu munca ce formează

obiectul cererii şi ofertei pe piaţă: a) este mai puţin cuprinzătoare; b) este mai amplă; c) sunt egale; d) are caracter constant; e) nu se pot compara.

65

328. Cererea de muncă: a) este mai cuprinzătoare decât nevoia de muncă; b) este egală cu nevoia de muncă; c) se identifică cu locurile de muncă; d) include şi munca prestată în gospodăria proprie; e) cuprinde şi activităţile realizate de studenţi.

329. Nu sunt particularităţi ale ofertei de muncă:

a) perioada îndelungată în care ea se formează; b) mobilitatea perfectă a ei; c) proprietatea de a nu se putea conserva; d) limitarea angajării sub o anumită vârstă; e) are la bază procese demografice.

330. Orice mod de a depune o muncă salariată fără contract de angajare reprezintă:

a) economie naturală; b) economie casnică; c) piaţă neagră a muncii; d) piaţă monopolistică; e) piaţă de monopol.

331. Prima treaptă sau fază a pieţei muncii constă în:

a) întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali; b) dimensionarea precisă ca volum şi structură a cererii de muncă; c) delimitarea ofertei de muncă pornind de la programul de muncă; d) manifestarea pieţei muncii pe ansamblul unei economii; e) determinarea mărimii şi dinamicii reale ale salariului.

332. A doua treaptă sau fază a pieţei muncii constă în:

a) manifestarea ei pe ansamblul unei economii; b) formarea condiţiilor generale de angajare a salariaţilor; c) conturarea principiilor ce acţionează la stabilirea salariilor; d) conturarea unei anumite tendinţe de stabilire a salariilor la nivel înalt sau

scăzut; e) întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali.

333. Nu sunt condiţii pentru funcţionarea normală a pieţei muncii:

a) asigurarea neângrădită a dreptului la muncă; b) neinterzicerea muncii forţate; c) respectarea dreptului la grevă; d) perfecţionarea pregătirii şi reconversia profesională; e) neângrădirea libertăţii de asociere în sindicate.

66

334. Nu sunt factori prin care, la nivelul firmei, cererea şi oferta de muncă se adaptează, pe termen scurt, în sensul creşterii sau scăderii:

a) diminuarea programului de muncă; b) orele suplimentare; c) munca permanentă, neântreruptă; d) şomajul tehnic; e) concedierile.

335. Formarea într-un timp îndelungat reprezintă o caracteristică:

a) doar a cererii de muncă; b) doar a ofertei de muncă; c) pieţei muncii; d) numai a cererii de muncă pentru tineri; e) numai a ofertei de muncă pentru persoanele ce realizează activităţi casnice.

336. Din confruntarea cererii cu oferta de muncă, la nivelul firmei, se determină:

a) doar mărimea salariului; b) condiţiile generale de angajare a salariaţilor; c) mărimea şi dinamica salariului; d) principiile generale pentru stabilirea salariilor; e) tendinţa de ansamblu a salariilor.

67

Venitul, consumul şi investiţiile 337. Rezultatele activităţii economice se pot exprima:

a) numai în unităţi fizice; b) numai în unităţi valorice; c) în unităţi valorice, numai pe ansamblul economiei; d) în unităţi fizice, numai la nivelul microeconomiei; e) atât în unităţi fizice, cât şi valorice.

338. Indicatorii economici servesc la măsurarea activităţii economice:

a) doar pentru cheltuieli; b) numai pentru rezultatele ce se exprimă în bani; c) atât pentru cheltuieli, cât şi pentru rezultate; d) numai din punctul de vedere al eficienţei; e) doar la nivelul economiei naţionale.

339. Produsul intern se calculează ca indicator agregat:

a) numai pentru bunurile intermediare; b) atât pentru bunurile intermediare, cât şi pentru cele finale; c) numai pentru bunurile finale ale agenţilor naţionali; d) pentru bunurile finale; e) pentru agenţii economici nerezidenţi.

340. Diferenţa dintre produsul intern brut şi produsul intern net este egală cu:

a) consumul intermediar; b) consumul personal de bunuri; c) amortizarea capitalului fix; d) consumul de stat de bunuri şi servicii; e) investiţia netă.

341. Spre deosebire de produsul intern, produsul naţional:

a) se calculează pentru bunurile finale; b) se determină numai ca expresie “netă”; c) este întotdeauna mai mare; d) se referă la agenţii economici naţionali, indiferent unde îşi desfăşoară

activitatea; e) se calculează doar în preţurile factorilor.

68

342. Dacă producţia obţinută de agenţii economici naţionali care lucrează în străinătate este mai mică decât cea obţinută de agenţii economici străini care lucrează în interiorul ţării respective, atunci:

a) produsul naţional este mai mare decât produsul intern; b) produsul intern este mai mare decât produsul naţional; c) produsul naţional este mai mic decât produsul intern, cu amortizarea; d) produsul intern minus produsul naţional este egal cu consumul intermediar; e) produsul naţional net este mai mare decât produsul intern net.

343. Bunurile materiale şi serviciile finale ce se iau în calculul produsului intern brut nu sunt destinate:

a) consumului privat; b) înlocuirii bunurilor de capital tehnic fix scoase din funcţiune; c) formării brute a capitalului; d) consumului intermediar; e) consumului public.

344. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă? a) formarea brută a capitalului cuprinde şi exportul net; b) bunurile incluse în calculul PIB sunt evaluate şi în preţurile factorilor; c) exportul net poate să aibă şi valoarea zero; d) sursa sporirii stocurilor de capital circulant este investiţia netă; e) consumul intermediar poate să fie mai mare decât produsul intern brut.

345. Preţurile pieţei spre deosebire de preţurile factorilor: a) sunt mai mari, cu mărimea amortizării; b) sunt mai mici, cu impozitele directe; c) cuprind şi impozitele indirecte; d) nu cuprind consumurile de factori de producţie; e) sunt întotdeauna mai mici pentru că nu conţin impozitele indirecte.

346. Cunoscând conţinutul elementelor de calcul, arătaţi care din relaţiile de mai jos este adevărată:

a) PIB = PIN – CCF; b) PIN = PNB – CCF; c) PNN = PIB – CCF; d) PNB = PIB – CCF; e) PNNpf = Venit Naţional.

347. Dacă din produsul global brut se scade consumul intermediar, rezultă: a) PIN; b) PNB; c) PIB; d) PNN; e) investiţia brută. 69

348. Venitul naţional, calculat după metoda însumării veniturilor nu cuprinde: a) salarii; b) amortizarea; c) rente; d) dobânda netă; e) profiturile.

349. Prin corectarea venitului naţional creat cu soldul transferurilor cu străinătatea

se obţine: a) venitul disponibil; b) venitul net disponibil; c) venitul naţional disponibil; d) venitul personal al populaţiei; e) produsul naţional brut.

350. Dacă din veniturile personale ale populaţiei scădem impozitele şi taxele

plătite de populaţie, obţinem: a) venitul naţional disponibil; b) venitul disponibil pentru consum; c) venitul disponibil pentru economii; d) venitul disponibil; e) venitul naţional.

351. Produsul global brut, comparativ cu produsul intern brut:

a) este mai mic; b) este egal, când amortizarea este zero; c) cuprinde şi consumul de capital fix; d) este mai mare, cu consumul intermediar; e) cuprinde numai bunurile finale.

352. De regulă, rata medie a consumului este: a) o mărime supraunitară; b) o mărime negativă; c) egală cu rata medie a economiilor; d) un număr subunitar şi pozitiv; e) dependentă de mărimea consumului de capital fix.

353. La un volum dat al venitului disponibil, cu cât rata medie a consumului este mai mică, cu atât:

a) rata economisirii este şi ea mai mică; b) consumul este mai mare; c) partea destinată economiilor este mai mare; d) înclinaţia marginală spre consum este mai mare; e) înclinaţia marginală spre economisire este mai mare. 70

354. Potrivit lui J. M. Keynes, când venitul se modifică, de regulă şi în medie, consumul:

a) se modifică, în sens contrar; b) nu se modifică; c) se modifică în acelaşi sens, dar cu o mărime mai mare; d) scade; e) se modifică în acelaşi sens, dar cu o mărime mai mică.

355. Când consumul este superior venitului disponibil, apare fenomenul de:

a) economisire pozitivă; b) dezeconomisire; c) consum amânat; d) investiţii nete; e) amortizare.

356. Lucrarea “Teoria generală a folosirii forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor”,

este scrisă de: a) A. Marshall; b) K. Marx; c) P. Samuelson; d) J. K. Galbraith; e) J.M. Keynes.

357. Investiţia de înlocuire:

a) este mai mare decât investiţia brută; b) are ca sursă amortizarea; c) are ca sursă venitul; d) se foloseşte pentru formarea netă a capitalului; e) este o parte a investiţiei nete.

358. Investiţia netă: a) este o parte a investiţiei de înlocuire; b) este egală cu formarea brută a capitalului; c) sporeşte volumul capitalului fix şi creşte volumul stocurilor de capital

circulant; d) este mai mare decât investiţia brută; e) are ca sursă amortizarea.

359. Înclinaţia marginală spre economii, de regulă, este o mărime: a) pozitivă şi supraunitară; b) negativă; c) pozitivă şi subunitară; d) constantă; e) în creştere, când venitul nu se modifică. 71

360. La un venit disponibil egal cu zero şi un consum egal cu 100 unităţi monetare, volumul economiilor este egal cu:

a) 200 u.m.; b) - 200 u.m.; c) -100 u.m.; d) 100 u.m.; e) 300 u.m..

361. Principiul multiplicatorului investiţiilor exprimă interacţiunea care se

formează între: a) creşterea venitului şi creşterea consumului; b) creşterea consumului şi creşterea economiilor; c) creşterea economiilor şi creşterea investiţiilor; d) creşterea venitului şi creşterea investiţiilor; e) investiţia brută şi investiţia netă.

362. În cadrul unui sistem economic închis, economiile şi investiţiile, în viziunea

lui Keynes sunt: a) egale cu consumul; b) egale; c) mai mari decât amortizarea; d) egale cu venitul disponibil; e) destinate înlocuirii capitalului fix scos din funcţiune.

363. Care din relaţiile de mai jos este corectă?:

a) ;ISkΔΔ

=

b) ;1

1

VDCk

ΔΔ

−=

c) s’+ c’ < 1;

d) ;'

1c

k =

e) .'1

1s

k−

=

364. Care din următoarele relaţii nu este corectă?: a) s’+ c’=1; b) s’=1-c’;

c) ;ICkΔΔ

=

d) VD= C+S; e) 0<s’<1. 72

365. Potrivit legii psihologice fundamentale a lui Keynes, când se reduce venitul disponibil, consumul, de regulă:

a) creşte; b) nu se modifică; c) se reduce, dar cu o mărime mai mare; d) se reduce, dar cu o mărime mai mică; e) creşte, cu o rată constantă.

366. Consumul intermediar:

a) se referă doar la bunurile finale; b) nu face parte din produsul global brut; c) este, de regulă, mai mare decât produsul global brut; d) nu cuprinde consumul de capital fix; e) este egal cu produsul intern brut.

367. Investiţiile nete plus consumul de stat de bunuri şi servicii plus consumul

personal de bunuri şi servicii formează: a) PIN; b) PNB; c) PIB; d) VN; e) PGB.

368. Atunci când consumul este inferior venitului disponibil:

a) apare fenomenul de dezeconomisire; b) rata medie a economisirii este egală cu zero; c) înclinaţia medie spre consum este supraunitară; d) multiplicatorul investiţiilor scade; e) economiile sunt pozitive.

369. Când investiţiile brute sunt egale cu investiţiile pentru înlocuire, în economia naţională respectivă:

a) capitalul tehnic fix se dezvoltă; b) se creează noi locuri de muncă; c) se modernizează capacităţile de producţie; d) nu sunt şanse pentru dezvoltare; e) creşte stocul de capital circulant.

370. Investiţia netă este cunoscută şi sub denumirea de investiţie pentru: a) înlocuire; b) dezvoltare; c) acoperirea consumului de bunuri de strictă necesitate; d) controlul marilor riscuri ale sărăciei; e) sporirea înclinaţiei marginale spre economisire. 73

371. Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată? a) multiplicatorul investiţiilor reflectă corelaţia dintre sporul venitului

disponibil şi sporul consumului; b) când investiţia brută este mai mare decât investiţia netă, investiţia de

înlocuire este zero; c) înclinaţia marginală spre economii, de regulă, este o mărime pozitivă şi

subunitară; d) în cadrul surselor de finanţare a investiţiilor nete se află amortizarea; e) dezeconomisirea are loc atunci când venitul disponibil este mai mare decât

consumul. 372. În cadrul unei economii unde CCF este egal cu consumul intermediar, iar

investiţiile nete sunt de două ori mai mari decât CCF: a) investiţia netă este de 3 ori mai mică decât consumul intermediar; b) produsul intern brut este egal cu investiţia brută; c) investiţia brută este de 3 ori mai mare decât consumul intermediar; d) produsul intern net este egal cu produsul intern brut; e) investiţiile nete nu stimulează dezvoltarea.

373. Produsul intern net în preţurile factorilor de producţie:

a) nu cuprinde amortizarea; b) cuprinde şi impozitele indirecte nete; c) nu cuprinde impozitele directe; d) este, de regulă, mai mare decât produsul intern brut, în preţurile pieţei; e) este egal cu produsul naţional net în preţurile factorilor.

374. Impozitele directe, incluse în preţurile factorilor de producţie:

a) se referă la TVA şi accize; b) sunt plătite de producători; c) sunt, de regulă, mai mici decât impozitele indirecte; d) sunt, de regulă, plătite de consumatori; e) sunt, de regulă, mai mari decât impozitele indirecte.

375. Când soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea al unei

ţări este pozitiv: a) produsul naţional este mai mic decât produsul intern; b) produsul intern este egal cu consumul intermediar plus consumul de capital

fix; c) produsul naţional net este mai mare decât produsul intern net; d) produsul naţional brut este egal cu produsul global brut; e) investiţiile brute sunt egale cu investiţiile nete.

74

376. Pe termen scurt, pentru a putea creşte consumul, fără a se micşora economiile, este necesar ca:

a) sporul venitului să fie egal cu sporul economiilor; b) sporul consumului să fie mai mare decât sporul venitului; c) sporul venitului să fie egal cu investiţiile brute; d) sporul venitului să fie mai mare decât sporul consumului; e) sporul consumului plus sporul economiilor să fie mai mari decât sporul

venitului. 377. Raportul dintre sporul venitului disponibil şi diferenţa dintre sporul venitului

disponibil şi sporul consumului este cunoscut sub denumirea de: a) înclinaţie marginală spre consum; b) rata medie a economiilor; c) multiplicatorul investiţiilor; d) rata medie a consumului; e) rata creşterii economice.


a) când consumul este superior venitului disponibil, apar economiile negative; b) investiţia pentru înlocuire poate fi mai mare decât investiţia netă; c) volumul economiilor este rezultatul comportamentului colectiv al

întreprinzătorului individual; d) formarea netă a capitalului nu are ca sursă amortizarea; e) multiplicatorul investiţiilor este inversul înclinaţiei marginale spre

economii. 379. Legea psihologică fundamentală cu privire la comportamentul în consum a

fost formulată de: a) K. Marx; b) J. M. Keynes; c) M. Friedman; d) J. K. Galbraith; e) A. Smith.

380. Care din următoarele relaţii este corectă?:

a) PNB = PNN – CCF; b) PIB = PNB – CCF; c) PIN = PIB – CCF; d) PIN + CCF = PGB; e) PGB + Consumul intermediar = PNB.

75

381. Când PIB = PIN+5000, înseamnă că: a) volumul consumului intermediar este 5000; b) impozitele indirecte nete sunt egale cu CCF; c) mărimea CCF este 5000; d) mărimea capitalului circulant consumat este de 5000; e) mărimea capitalului tehnic fix folosit în economie este 5000.

382. Care din relaţiile de mai jos este adevărată?: a) K=1/s`; b) s`-c`=1; c) c=sVD; d) s=cVD; e) K=1/1-s`.

383. Care din relaţiile de mai jos este falsă?: a) VD=C+S; b) s`= ΔS/ΔVD; c) K= ΔVD/ΔI; d) K=1/(1-s); e) K= 1/(1-c`).

384. În intervalul T0 – T1, înclinaţia marginală spre consum a fost de 0,8, iar sporul economiilor a fost de 400 miliarde u.m. Cunoscând că venitul în T1 este cu 100% mai mare decât în T0, venitul din T0 a fost de: a) 4000 miliarde u.m.; b) 2000 miliarde u.m.; c) 6000 miliarde u.m.; d) 5000 miliarde u.m.; e) 3000 miliarde u.m.

385. Când PGB este de 6000 u.m., fiind cu 20% mai mare decât PIB, CCF = Investiţiile nete, iar investiţiile brute reprezintă 1/5 din PIB, înseamnă că: a) PNN = 4500 u.m.; b) PIN = 4500 u.m.; c) Consumul intermediar = 1500 u.m.; d) Investiţiile nete = 1000 u.m.; e) PIB = 4000 u.m.

386. Înclinaţia marginală spre consum este 0,8, iar creşterea economiilor este de 200 u.m. Creşterea venitului este de: a) 2000 u.m.; b) 3000 u.m.; c) 1000 u.m.; d) 12000 u.m.; e) 4000 u.m. 76

387. Dacă înclinaţia marginală spre consum este 0,75, atunci multiplicatorul investiţiilor este: a) 1; b) 4; c) 0,33; d) 0,25; e) 0,75.

388. În perioada T0 – T1, dacă venitul creşte cu 80000 u.m. iar economiile sporesc

cu 20000 u.m., înclinaţia marginală spre consum este: a) 0,25; b) 4; c) 0,75; d) 1; e) 0,50.

389. În perioada T0 – T1 venitul creşte cu 4000 miliarde u.m. Dacă înclinaţia

marginală spre consum este 0,8, atunci economiile: a) se reduc cu 3200 miliarde u.m.; b) se reduc cu 800 miliarde u.m.; c) cresc cu 3200 miliarde u.m.; d) cresc cu 800 miliarde u.m.; e) nu se modifică.

390. Consumul personal de bunuri şi servicii este 1000 miliarde u.m., consumul de

stat de bunuri şi servicii 400 miliarde u.m., investiţiile brute 300 miliarde u.m., consumul de capital fix 100 miliarde u.m., exportul 60 miliarde u.m. iar importul 40 miliarde u.m. Produsul intern brut, produsul intern net şi investiţiile nete sunt, în miliarde u.m.: a) 1760; 1660; 100; b) 1740; 1640; 100; c) 1760; 1640; 200; d) 1720; 1620; 200; e) 1760; 1660; 200.

391. Dacă înclinaţia marginală spre economii este 0,5, multiplicatorul investiţiilor

este: a) 0,2; b) 0,8; c) 1; d) 2; e) 0,33.

77

392. Înclinaţia marginală spre consum este 0,6 iar creşterea economiilor de 400 miliarde u.m. Creşterea venitului la nivelul unei economii este de: a) 2000 miliarde u.m.; b) 1000 miliarde u.m.; c) 3000 miliarde u.m.; d) 4000 miliarde u.m.; e) 400 miliarde u.m.

393. Creşterea venitului este 30000 u.m. iar multiplicatorul investiţiilor este 3.

Dacă nivelul economiilor în T0 era de 3000 u.m. valoarea investiţiilor, la nivelul unei economii, în T1, este: a) 13000 u.m.; b) 3000 u.m.; c) 10000 u.m.; d) 7000 u.m.; e) 300 u.m.

394. Dacă PIN = PIB – 2000 atunci:

a) consumul intermediar este de 2000; b) consumul de capital fix este de 2000; c) exportul net este de 2000; d) investiţiile nete sunt de 2000; e) consumul personal de bunuri şi servicii este de 2000.

395. Dacă PNB = PNN + 1000 atunci:

a) consumul intermediar este de 1000; b) consumul de capital fix este de 1000; c) exportul net este de 1000; d) investiţiile nete sunt de 1000; e) consumul personal de bunuri şi servicii este de 1000.

396. Atunci când creşterea investiţiilor este 10000 u.m. iar creşterea venitului de

30000 u.m. multiplicatorul investiţiilor este: a) 0,33; b) 1; c) 3; d) 1,3; e) 0,1.

78

Creşterea şi dezvoltarea economică

397. Creşterea economică:

a) este un fenomen pe termen scurt; b) se referă la trendul ascendent al PIB-ului real pe locuitor; c) se referă la fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent; d) se caracterizează prin devansarea creşterii PIB-ului real de către creşterea

populaţiei; e) se măsoară prin intermediul PIB-ului nominal pe locuitor.

398. Dacă PIB-ul real creşte cu 5%, iar populaţia scade cu 0,5%, atunci PIB-ul real

pe locuitor creşte cu: a) 4,5%; b) 5%: c) 5,5%; d) 10%; e) 10,25%

399. Dacă ritmul PIB-ului pe locuitor este de 5%, iar rata inflaţiei este de 15%,

atunci creşterea economică este: a) în mod necesar, nesănătoasă; b) în mod necesar, sănătoasă; c) neinflaţionistă; d) inflaţionistă; e) exclusiv nominală.

399 bis. Dacă PIB-ul real creşte în acelaşi ritm cu populaţia, atunci creşterea economică este:

a) inflaţionistă; b) neinflaţionistă; c) zero; d) pozitivă şi sănătoasă; e) pozitivă, dar nesănătoasă.

400. Dezvoltarea economcă:

a) este sinonimă cu progresul economic; b) este sinonimă cu creşterea economică; c) presupune creşterea economică; d) este independentă de progresul tehnic; e) este o premisă a creşterii economice.

79

401. Progresul economic: a) se referă la laturile cantitative ale dezvoltării economice; b) se referă la laturile calitative ale dezvoltării economice; c) este un concept mai cuprinzător decât dezvoltarea economică; d) reprezintă trendul ascendent al producţiei; e) reprezintă fluctuaţiile activităţii economice în jurul unui trend ascendent.

402. Dezvoltarea economică durabilă:

a) răspunde exigenţelor prezentului în detrimentul trebuinţelor viitoare; b) răspunde trebuinţelor viitoare în detrimentul exigenţelor prezentului; c) reconciliază dezvoltarea economică şi exigenţele mediului înconjurător; d) pune accentul pe creşterea economică în detrimentul protecţiei mediului

înconjurător; e) se referă cu precădere la latura cantitativă a activităţii economice.

403. Indicatorul dezvoltării umane:

a) coincide cu PIB-ul real pe locuitor; b) coincide cu speranţa medie de viaţă; c) se foloseşte pentru măsurarea creşterii economice; d) se foloseşte pentru aprecierea dezvoltării durabile; e) cumulează doi indicatori parţiali: speranţa medie de viaţă şi rata de instruire

a populaţiei. 404. Ciclicitatea economică este determinată, în ultimă instanţă, de modul specific

de evoluţie a: a) producţiei; b) nivelului general al preţurilor; c) ocupării forţei de muncă; d) randamentului utilizării factorilor de producţie; e) veniturilor factorilor de producţie.

405. Ciclurile economice reprezintă: a) trendul ascendent al producţiei; b) fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent; c) un fenomen întâmplător; d) formă anormală de evoluţie a activităţii economice; e) evoluţia producţiei în ritm constant.

406. În cadrul fazei de expansiune a ciclului economic: a) producţia se reduce; b) creşte gradul de ocupare a forţei de muncă; c) cursul titlurilor de valoare se reduce; d) oportunităţile de afaceri se reduc; e) scad investiţiile. 80

407. Expansiunea este frânată de: a) creşterea productivităţii; b) creşterea ratei profitului; c) diminuarea dezechilibrelor economice; d) reducerea eficienţei factorilor de producţie; e) reducerea semnificativă a stocurilor din economie.

408. În cadrul fazei de contracţie a ciclului economic:

a) producţia creşte; b) rata şomajului se reduce; c) scad investiţiile; d) afacerile devin prospere; e) piaţa titlurilor de valoare este de tip “bull”.

409. Ciclurile economice:

a) se succed conform unui model general unic; b) au durate şi amplitudini neregulate; c) reprezintă o formă anormală a activităţii economice; d) nu pot fi atenuate prin măsuri de politică economică; e) se manifestă în jurul unui trend descrescător al producţiei.

410. Criza economică marchează:

a) trecerea de la expansiunea economică la recesiune; b) începutul fazei de expansiune economică; c) procesul ireversibil de declin al producţiei; d) procesul de progres reversibil al producţiei; e) amplificarea potenţialului de eficienţă a factorilor de producţie.

411. În cazul unei expansiuni economice prelungite se recomandă:

a) expansiunea monetară; b) creşterea ratelor dobânzii; c) reducerea fiscalităţii; d) creşterea cheltuielilor bugetare; e) mărirea deficitului bugetar.

412. În cazul unei recesiuni severe se recomandă:

a) controlul mai riguros al masei monetare; b) reducerea ratelor dobânzii; c) mărirea impozitelor; d) reducerea cheltuielilor bugetare; e) scăderea achiziţiilor de stat.

81

413. Politica monetară adecvată în cazul unei expansiuni prelungite constă în: a) majorarea impozitelor; b) reducerea cheltuielilor bugetare; c) controlul deficitului bugetar; d) emisiune monetară suplimentară; e) creşterea ratelor dobânzii.

414. Politica fiscală adecvată în cazul unei expansiuni prelungite constă în:

a) majorarea impozitelor; b) creşterea cheltuielilor bugetare; c) mărirea deficitului bugetar; d) emisiune monetară suplimentară; e) creşterea ratelor dobânzii.

415. Cererea agregată din economie nu cuprinde:

a) cheltuielile pentru consum; b) cheltuielile pentru investiţii; c) cheltuielile guvernamentale; d) exportul; e) importul.

416. Oferta agregată din economie reprezintă suma dintre:

a) consum şi investiţii; b) consum şi economii; c) producţie şi consum; d) producţie şi import; e) producţie şi export.

417. Piaţa bunurilor economice este în echilibru dacă:

a) în economie se manifestă o stare de presiune; b) în economie se manifestă o stare de absorbţie; c) cererea agregată este egală cu oferta agregată; d) venitul naţional real este mai mare decât cheltuielile agregate; e) venitul naţional real este mai mic decât cheltuielile agregate.

418. Dacă cererea agregată este mai mare decât oferta agregată, atunci:

a) în economie se manifestă o stare de presiune; b) stocurile cresc; c) preţurile se reduc; d) firmele îşi sporesc producţia; e) veniturile factorilor de producţie au acoperire fizică, reală.

82

419. Dacă cererea agregată este mai mică decât oferta agregată, atunci: a) în economie se manifestă o stare de absorbţie; b) stocurile se reduc; c) preţurile cresc; d) firmele îşi reduc producţia; e) piaţa bunurilor economice este în echilibru.

420. Echilibrul economic se caracterizează prin:

a) şomaj; b) inflaţie; c) cheltuieli agregate suficiente pentru a cumpăra producţia; d) excedent al balanţei comerciale şi de plăţi; e) deficit al balanţei comerciale şi de plăţi.

83

Inflaţia şi şomajul 421. Inflaţia poate fi sesizată prin:

a) creşterea puterii de cumpărare a banilor; b) creşterea mai lentă a masei monetare faţă de puterea de cumpărare a

acesteia; c) creşterea mai lentă a salariului nominal faţă de salariul real; d) creşterea generalizată a preţurilor; e) corespondenţa dintre cantitatea de bani în circulaţie şi cantitatea de bunuri

supuse vânzării. 422. Inflaţia se manifestă atunci când:

a) masa monetară scade, iar oferta de bunuri economice creşte; b) creşterea masei monetare este mai rapidă decât creşterea ofertei de bunuri

economice; c) scăderea masei monetare este mai rapidă faţă de scăderea ofertei de bunuri

economice; d) masa monetară este constantă, iar oferta de bunuri economice creşte; e) masa monetară se reduce, iar oferta de bunuri economice este constantă.

423. Între indicele general al preţurilor şi indicele puterii de cumpărare a banilor

există o relaţie: a) de proporţionalitate directă; b) de proporţionalitate inversă; c) liniară; d) exponenţială; e) de egalitate.

424. Cea mai relevantă expresie a inflaţiei are în vedere:

a) deflatorul produsului intern brut; b) deflatorul consumului individual; c) indicele preţurilor de consum; d) numai indicele preţurilor mărfurilor alimentare de consum; e) numai indicele preţurilor mărfurilor nealimentare de consum.

425. Inflaţia se manifestă:

a) numai în economiile dezvoltate; b) numai în economiile în tranziţie; c) în economiile în care masa monetară corespunde cu volumul bunurilor şi

serviciilor; d) în proporţii diferite în economiile tuturor ţărilor; e) în economiile în care indicele general al preţurilor este subunitar. 84

426. Nu este cauză a inflaţiei: a) creşterea excesivă a creditului; b) acoperirea deficitelor bugetare şi ale balanţei de plăţi externe; c) creşterea mai lentă a salariului real decât a productivităţii muncii; d) scăderea producţiei de bunuri şi servicii; e) creşterea mai lentă a producţiei de bunuri şi servicii faţă de masa monetară.

427. Costul unitar al forţei de muncă se reduce dacă: a) salariul real creşte mai rapid decât productivitatea muncii; b) salariul real rămâne constant, iar productivitatea muncii se reduce; c) dinamica salariului real este devansată de dinamica productivităţii muncii; d) atât salariul real, cât şi productivitatea muncii rămân constante; e) salariul real se reduce mai puţin decât scăderea productivităţii muncii.

428. Spirala inflaţionistă se referă la următoarea succesiune cauzală: a) creşterea preţurilor – reducerea puterii de cumpărare a banilor – reducerea

cheltuielilor de consum; b) creşterea mai lentă a salariilor faţă de creşterea preţurilor – reducerea

salariului real – reducerea cheltuielilor de consum; c) creşterea mai lentă a masei monetare faţă de creşterea preţurilor – reducerea

puterii de cumpărare a masei monetare – descurajarea cererii de bunuri şi servicii;

d) creşterea salariilor – creşterea preţurilor – revendicări salariale – nouă creştere a preţurilor;

e) creşterea salariilor – creşterea costurilor cu forţa de muncă – concedieri – creşterea şomajului.

429. Dezechilibrul inflaţionist este cu atât mai semnificativ cu cât: a) oferta de bunuri şi servicii este mai elastică în raport cu preţurile şi cu

veniturile; b) eficienţa factorilor de producţie este mai ridicată; c) progresul tehnico-ştiinţific este mai rapid; d) elasticitatea ofertei de bunuri şi servicii în raport cu preţurile şi cu veniturile

este mai redusă; e) reacţia de adaptare a ofertei la cerere este mai rapidă.

430. Inflaţia de import este cu atât mai mare cu cât: a) ponderea bunurilor importate este mai redusă, iar elasticitatea cererii în

raport cu preţurile bunurilor importate este mai ridicată; b) ponderea bunurilor importate şi elasticitatea cererii în raport cu preţurile

bunurilor importate sunt mai reduse; c) ponderea bunurilor importate este mai mare, iar elasticitatea cererii în

raport cu preţurile bunurilor importate este mai redusă; d) ponderea bunurilor importate şi elasticitatea cererii în raport cu preţurile

bunurilor importate sunt mai mari; e) firmele consumatoare ale bunurilor de import sunt mai dispuse să suporte

creşterile preţurilor externe pe seama profiturilor. 85

431. O economie este sănătoasă atunci când: a) produsul intern brut se reduce, iar masa monetară creşte; b) produsul intern brut se reduce în pas cu masa monetară; c) produsul intern brut creşte mai lent decât masa monetară; d) produsul intern brut creşte în pas cu masa monetară; e) produsul intern brut este constant, iar masa monetară creşte.

432. Inflaţia are efecte negative asupra:

a) agenţilor economici care-şi convertesc disponibilităţile băneşti în valute stabile;

b) debitorilor; c) agenţilor economici cu venituri indexate la inflaţie; d) agenţilor economici care iau măsuri pentru a contracara instabilitatea

preţurilor; e) agenţilor economici care au venituri mici şi fixe.

433. Ca urmare a creşterii inflaţiei:

a) debitorii pierd, iar creditorii câştigă; b) atât debitorii, cât şi creditorii pierd; c) debitorii câştigă, iar creditorii pierd; d) atât debitorii, cât şi creditorii câştigă; e) agenţii cu venituri fixe câştigă, iar agenţii cu venituri indexate pierd.

434. Între măsurile de protecţie împotriva inflaţiei nu se include:

a) indexarea; b) creşterea dobânzilor la depozitele bancare; c) compensaţiile pentru unele categorii ale populaţiei; d) îngheţarea preţurilor; e) controlul salariilor.

435. Între măsurile anti-inflaţioniste nu se include:

a) creşterea dobânzilor la credite; b) îngheţarea salariilor; c) creşterea masei monetare; d) reducerea deficitului bugetului de stat; e) reducerea deficitului balanţei de plăţi externe.

436. Nu este măsură anti-inflaţionistă:

a) creşterea productivităţii muncii în scopul măririi ofertei de bunuri; b) introducerea unor noi bunuri în producţie; c) adaptarea volumului şi structurii ofertei la cerere; d) expansiunea creditului; e) creşterea impozitelor şi reducerea cheltuielilor bugetare. 86

437. Şomajul se referă la: a) un dezechilibru economic, cererea de muncă fiind mai mare decât oferta; b) un deficit de forţă de muncă; c) o stare pozitivă a economiei; d) neasigurarea locurilor de muncă pentru o parte din populaţia activă

disponibilă; e) satisfacerea cererilor de angajare, indiferent dacă solicitanţii au sau nu un

loc de muncă.

438. Şomajul apare atunci când: a) cererea este mai mare decât oferta pe piaţa muncii; b) cererea este mai mică decât oferta pe piaţa muncii; c) cererea este egală cu oferta pe piaţa muncii; d) există exces de cerere pe piaţa muncii; e) piaţa muncii este în echilibru.

439. Elevii şi studenţii în vârstă de muncă şi apţi de muncă nu se iau în considerare în calculul şomajului deoarece:

a) nu au timp pentru a munci; b) beneficiază de burse; c) primesc bani de la familiile lor; d) nu intră în populaţia activă disponibilă; e) nu reprezintă resurse de muncă.

440. Rata şomajului se calculează ca raport între:

a) populaţia ocupată şi populaţia activă; b) populaţia ocupată şi populaţia totală; c) populaţia activă şi populaţia totală; d) numărul şomerilor şi populaţia totală; e) numărul şomerilor şi populaţia activă.

441. Intensitatea şomajului se referă la: a) distincţia dintre şomaj total şi şomaj parţial; b) durata şomajului; c) structura şomajului pe vârste, calificări şi domenii de activitate; d) distincţia şomaj ciclic – şomaj structural – şomaj tehnologic; e) migraţia internaţională a populaţiei.

442. Din perspectiva pieţei muncii, modificarea structurii economiei pe activităţi se reflectă în:

a) şomajul ciclic; b) şomajul structural; c) şomajul tehnologic; d) creşterea ofertei de forţă de muncă; e) creşterea resurselor de forţă de muncă.

87

443. Din perspectiva pieţei muncii, progresul tehnologic se reflectă în: a) şomajul ciclic; b) şomajul structural; c) şomajul tehnologic; d) creşterea ofertei de forţă de muncă; e) creşterea resurselor de forţă de muncă.

444. Dacă piaţa muncii este în echilibru, atunci:

a) nu există şomaj; b) nu există şomaj involuntar; c) nu există şomaj voluntar; d) populaţia ocupată este egală cu populaţia activă; e) populaţia ocupată este mai mare decât populaţia activă.

445. Percepţia că salariile sunt prea mici determină:

a) şomaj involuntar; b) şomaj voluntar; c) creşterea ofertei de forţă de muncă; d) reducerea cererii de forţă de muncă; e) reducerea ofertei excedentare de forţă de muncă.

446. Negocierile colective care impun un nivel ridicat al salariului determină:

a) creşterea cererii de forţă de muncă; b) reducerea cererii de forţă de muncă; c) diminuarea şomajului; d) creşterea populaţiei ocupate în raport cu populaţia activă; e) reducerea ofertei de forţă de muncă.

447. Insuficienţa cererii de bunuri şi servicii determină:

a) creşterea şomajului; b) reducerea şomajului; c) creşterea excesului de cerere pe piaţa muncii; d) reducerea excesului de ofertă pe piaţa muncii; e) diminuarea dezechilibrelor pe piaţa muncii.

448. Nu este o politică de diminuare a efectelor şomajului:

a) venitul minim garantat; b) pregătirea şi calificarea forţei de muncă; c) stimularea dezvoltării economico-sociale; d) devansarea creşterii productivităţii muncii de creşterea salariului real; e) adoptarea unor programe cu timp redus de muncă şi atipice .

88

449. Şomajul creşte dacă: a) se adoptă forme noi de angajare în timp parţial sau cu orar atipic; b) investiţiile cresc; c) statul acordă facilităţi pentru crearea de noi întreprinderi; d) economia este în recesiune; e) exportul creşte.

89

Statul în economia de piaţă 450. Intervenţia statului în economie:

a) este nelimitată; b) ignoră opţiunile electoratului; c) are numai efecte pozitive; d) rezolvă eşecul pieţelor în alocarea bunurilor nemarfare; e) este impusă de caracterul dominant al proprietăţii private.

451. Implicarea statului în economie este impusă de:

a) existenţa proprietăţii private; b) garantarea libertăţii de acţiune a agenţilor economici; c) autonomia agenţilor economici; d) insuficienţa cererii în raport cu oferta; e) existenţa nevoilor colective.

452. Nu este impozit direct:

a) impozitul pe profit; b) impozitul pe salarii; c) taxa pe valoarea adăugată; d) impozitul pe veniturile liber profesioniştilor; e) impozitul pe venitul global.

453. Nu reprezintă impozit indirect:

a) taxa pe valoarea adăugată; b) impozitul pe venitul global; c) accizele; d) taxele vamale; e) taxa pentru modernizarea drumurilor.

454. Veniturile din capital ale bugetului de stat includ:

a) veniturile bugetare din profitul Băncii Naţionale a României; b) veniturile bugetare din profiturile regiilor autonome; c) dividendele pentru participaţiile statului în economie; d) venituri din valorificarea unor bunuri ale statului; e) încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.

455. Dacă veniturile bugetare sunt mai mici decât cheltuielile bugetare, atunci;

a) bugetul este excedentar; b) datoria publică se reduce; c) datoria publică se măreşte; d) statul acordă împrumuturi interne şi externe; e) trebuie reduse impozitele pentru echilibrarea bugetului.

90

456. Dacă veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare, atunci; a) bugetul este deficitar; b) datoria publică se reduce; c) datoria publică se măreşte; d) statul contractează împrumuturi interne şi externe; e) trebuie mărite impozitele pentru echilibrarea bugetului.

457. Cea mai inflaţionistă cale de finanţare a deficitului bugetar este:

a) împrumuturile interne; b) împrumuturile externe; c) emisiunea de bani; d) creşterea impozitelor; e) reducerea cheltuielilor bugetare.

458. Până la o anumită limită, deficitul bugetar:

a) descurajează economia pe termen scurt; b) stimulează economia pe termen scurt; c) stimulează economia pe termen lung; d) contribuie la reducerea datoriei publice; e) amână folosirea pentru mai târziu a unor resurse financiare.

459. Creşterea impozitelor are ca efect:

a) reducerea evaziunii fiscale; b) contracţia economiei subterane; c) reducerea deficitului bugetar; d) creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici; e) stimularea agenţilor economici.

460. Reducerea impozitelor are ca efect:

a) descurajarea investiţiilor; b) creşterea şomajului; c) reducerea datoriei publice; d) creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici; e) extinderea programelor sociale ale guvernului.

461. Programarea economică a statului nu urmăreşte:

a) să influenţeze funcţionarea pieţelor şi a economiei; b) să corecteze mecanismele pieţei; c) să constituie un element complementar al pieţei; d) să impună direcţii obligatorii pentru agenţii economici; e) să constituie un mijloc de informare a agenţilor economici şi de incitare a

deciziilor acestora.

91

462. Într-o economie de piaţă, atingerea obiectivelor stabilite prin programarea economică a statului presupune:

a) instituirea obligativităţii obiectivelor respective pentru toţi agenţii economici;

b) utilizarea pârghiilor economice pentru stimularea agenţilor economici în vederea realizării obiectivelor respective;

c) reducerea rolului pieţei şi diminuarea autonomiei agenţilor economici; d) amplificarea intervenţiei statului în economie; e) reducerea rolului preţurilor în alocarea resurselor economice.

92

Piaţa mondială 463. Piaţa mondială se dezvoltă ca urmare a faptului că:

a) diferenţierea înzestrării ţărilor cu factori de producţie se reduce; b) toate ţările obţin performanţe economice din ce în ce mai bune; c) specializarea economiilor naţionale se reduce; d) nici o ţară nu poate să-şi asigure toate bunurile de care are nevoie; e) diviziunea internaţională a muncii elimină avantajele pe care le oferă piaţa

mondială ţărilor participante. 464. Între motivele participării la piaţa mondială nu se include:

a) extinderea pieţelor de desfacere; b) obţinerea unor produse şi tehnologii noi; c) diversificarea producţiei interne; d) accesul la ceea ce nu se produce pe plan intern; e) obţinerea de încasări valutare.

465. Nu se includ în cadrul segmentelor specializate ale pieţei mondiale:

a) exportul şi importul de bunuri şi servicii, inclusiv produse şi tehnologii de vârf;

b) colectarea veniturilor bugetare şi alocarea cheltuielilor bugetare; c) investiţiile directe în şi din străinătate; d) acordarea şi primirea de credite externe; e) schimbul valutar al agenţilor economici din diferite ţări.

466. Piaţa mondială determină:

a) reducerea concurenţei dintre agenţii economici din diferite ţări; b) creşterea eficienţei economiei naţionale în cadrul diviziunii internaţionale a

muncii; c) reducerea capacităţii de absorbţie a unor produse; d) reducerea numărului de pieţe furnizoare şi de desfacere; e) diminuarea impactului evoluţiilor internaţionale asupra economiei

naţionale. 467. În concepţia liberului schimb, comerţul internaţional trebuie să se bazeze pe:

a) taxe vamale; b) restricţii cantitative asupra importului; c) scutiri de impozite la import sau la export; d) subvenţii la export; e) concurenţă între participanţi.

93

468. Nu constituie un instrument al abordării protecţioniste în comerţul internaţional:

a) Organizaţia Mondială a Comerţului; b) taxele vamale; c) scutirile de impozite la import; d) subvenţiile la import; e) restricţiile cantitative asupra importului.

469. Evoluţia comerţului internaţional nu este marcată de:

a) creşterea sa mai rapidă comparativ cu produsul intern brut; b) înmulţirea reglementărilor privind importul; c) înmulţirea reglementărilor care stimulează exportul; d) reducerea gradului său de concentrare în ţările dezvoltate; e) accentuarea concurenţei dintre participanţi.

470. Dacă exportul este mai mic decât importul, atunci:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare cresc; d) competitivitatea producţiei interne este ridicată; e) se pot acorda credite externe.

471. Dacă exportul este mai mare decât importul:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare se reduc; d) competitivitatea producţiei interne este scăzută; e) se fac împrumuturi externe.

472. Creşterea exportului:

a) amplifică deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce încasările din balanţa de plăţi.

473. Creşterea importului:

a) reduce deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce plăţile din balanţa de plăţi.

94

474. Investiţiile străine: a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) măresc activul balanţei de plăţi; d) reduc pasivul balanţei de plăţi; e) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi.

475. Creditele acordate de către instituţiile financiare internaţionale: a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) reduc activul balanţei de plăţi; d) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi; e) măresc încasările din balanţa de plăţi.

476. Exportul este eficient atunci când: a) cursul de revenire la export este mai mare decât cursul de schimb al pieţei; b) cursul de revenire la export este mai mic decât cursul de schimb al pieţei; c) preţul exportului pe piaţa internă plus cheltuielile de circulaţie până la

frontieră este mai mare decât preţul de export în lei la cursul de schimb al pieţei;

d) moneda naţională este supraevaluată; e) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii muncii.

477. Importul este eficient atunci când: a) cursul de revenire la import este mai mare decât cursul de schimb al pieţei; b) cursul de revenire la import este mai mic decât cursul de schimb al pieţei; c) moneda naţională este subevaluată; d) cursul de schimb se depreciază; e) preţul importului pe piaţa internă minus taxele de import este mai mic decât

preţul de import în lei la cursul de schimb al pieţei.

478. Eficienţa exportului creşte atunci când: a) se reduce gradul de prelucrare a bunurilor şi gradul de complexitate a

serviciilor destinate exportului; b) scade calitatea bunurilor şi serviciilor destinate exportului; c) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii muncii; d) scad costurile în producţia destinată exportului; e) cresc preţurile interne ale produselor exportate.

479. Pe piaţa valutară se realizează: a) operaţiuni de finanţare şi refinanţare; b) tranzacţii la vedere şi la termen cu titluri; c) tranzacţii la vedere şi la termen cu acţiuni; d) tranzacţii la vedere şi la termen cu valute; e) tranzacţii la vedere şi la termen cu obligaţiuni. 95

480. Cursul de schimb anunţat zilnic de către Banca Naţională a României este: a) cursul de schimb la care se desfăşoară toate tranzacţiile pe piaţa valutară; b) cel mai ridicat curs al pieţei valutare; c) cel mai redus curs al pieţei valutare; d) media cursurilor de schimb ale tranzacţiilor pe piaţa valutară; e) cursul de schimb obligatoriu pentru toţi agenţii economici.

481. Paritatea puterii de cumpărare se referă la:

a) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pe baza comparaţiei cu un etalon internaţional – EURO sau dolarul SUA;

b) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pa baza puterii lor de cumpărare;

c) modificarea cursului de schimb dintre monedele a două ţări pentru a compensa diferenţa dintre ratele dobânzii din cele două ţări;

d) cursul de schimb stabilit pe baza cererii şi a ofertei pe piaţa valutară interbancară;

e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă. 482. Paritatea ratelor dobânzii se referă la:





e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă.

483. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mare decât oferta, atunci: a) moneda naţională se întăreşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe unitatea de

valută se reduce; e) banca centrală trebuie să cumpere valută.

484. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mică decât oferta, atunci: a) moneda naţională slăbeşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe unitatea de

valută creşte; e) banca centrală trebuie să vândă valută. 96

485. Dacă rata internă a dobânzii este mai mare decât rata internaţională a dobânzii, atunci cursul de schimb la termen al monedei naţionale în raport cu valuta (unităţi monetare interne pe unitatea de valută) este:

a) mai mare decât cursul de schimb la vedere; b) egal cu cursul de schimb la vedere; c) mai mic decât cursul de schimb la vedere; d) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în funcţie de

condiţiile pieţei valutare; e) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în funcţie de

situaţia balanţei comerciale.

486. Creşterea ratei interne a dobânzii determină: a) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi deprecierea

monedei naţionale în raport cu valuta; b) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi aprecierea monedei

naţionale în raport cu valuta; c) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi aprecierea monedei

naţionale în raport cu valuta; d) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi deprecierea

monedei naţionale în raport cu valuta; e) apropierea cursului de schimb la termen de cursul de schimb la vedere.

487. Dacă rata inflaţiei interne este mai mare decât rata inflaţiei internaţionale, atunci cursul de schimb la paritatea puterii de cumpărare (unităţi monetare interne pe unitatea de valută):

a) creşte; b) se reduce; c) nu se modifică; d) creşte peste nivelul de echilibru, după care scade sub nivelul de echilibru; e) scade sub nivelul de echilibru, după care creşte peste nivelul de echilibru.

488. Care dintre următoarele afirmaţii privind piaţa valutară este falsă? a) Pe piaţa valutară interbancară operează băncile comerciale în nume propriu

sau în contul clienţilor. b) Persoanele fizice pot efectua schimb valutar pe piaţa valutară interbancară. c) Piaţa caselor de schimb valutar este rezervată schimbului valutar pentru

persoanele fizice. d) Piaţa valutară din România este o piaţă liberă. e) Cursul de schimb se negociază liber pe tot timpul zilei.

489. Posibilitatea de realiza schimb valutar pe piaţa valutară se numeşte: a) paritate monetară; b) paritate a puterii de cumpărare; c) paritate a ratelor dobânzii; d) convertibilitate; e) competitivitate.

97

490. Dacă exportul este egal cu importul, atunci: a) balanţa comercială este deficitară; b) balanţa comercială este echilibrată; c) balanţa comercială este excedentară; d) obligatoriu balanţa de plăţi este echilibrată; e) obligatoriu balanţa de plăţi este excedentară.

491. Exporturile unei ţări însumează 10 miliarde dolari, iar importurile ei

însumează 20 miliarde euro. În situaţia în care 1 euro = 1,5 dolari, balanţa comercială a ţării respective a înregistrat un: a) excedent de 20 miliarde dolari; b) deficit de 20 miliarde dolari; c) excedent de 10 miliarde dolari; d) deficit de 10 miliarde dolari; e) deficit de 5 miliarde dolari.

492. Atunci când exporturile unei ţări sunt de 100 miliarde dolari iar importurile

de 80 miliarde dolari, balanţa comercială a ţării respective înregistrează un: a) excedent de 80 miliarde dolari; b) deficit de 80 miliarde dolari; c) excedent de 20 miliarde dolari; d) deficit de 20 miliarde dolari; e) excedent de 180 miliarde dolari.

493. Deficitul balanţei comerciale a unei ţări este de 20 miliarde dolari. Dacă

importurile ţării au fost în perioada considerată de 70 miliarde dolari, atunci exporturile ţării au însumat: a) 70 miliarde dolari; b) 20 miliarde dolari; c) 50 miliarde dolari; d) 30 miliarde dolari; e) 40 miliarde dolari.

494. Excedentul balanţei comerciale a unei ţări este de 10 miliarde dolari. Dacă

exporturile ţării au fost în perioada considerată de 60 miliarde dolari, atunci importurile ţării au însumat:

a) 70 miliarde dolari; b) 20 miliarde dolari; c) 50 miliarde dolari; d) 30 miliarde dolari; e) 40 miliarde dolari.

98

468. Nu constituie un instrument al abordării protecţioniste în comerţul internaţional:

a) Organizaţia Mondială a Comerţului; b) taxele vamale; c) scutirile de impozite la import; d) subvenţiile la import; e) restricţiile cantitative asupra importului.

469. Evoluţia comerţului internaţional nu este marcată de:

a) creşterea sa mai rapidă comparativ cu produsul intern brut; b) înmulţirea reglementărilor privind importul; c) înmulţirea reglementărilor care stimulează exportul; d) reducerea gradului său de concentrare în ţările dezvoltate; e) accentuarea concurenţei dintre participanţi.

470. Dacă exportul este mai mic decât importul, atunci:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare cresc; d) competitivitatea producţiei interne este ridicată; e) se pot acorda credite externe.

471. Dacă exportul este mai mare decât importul:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare se reduc; d) competitivitatea producţiei interne este scăzută; e) se fac împrumuturi externe.

472. Creşterea exportului:

a) amplifică deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce încasările din balanţa de plăţi.

473. Creşterea importului:

a) reduce deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce plăţile din balanţa de plăţi.

99

474. Investiţiile străine: a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) măresc activul balanţei de plăţi; d) reduc pasivul balanţei de plăţi; e) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi.

475. Creditele acordate de către instituţiile financiare internaţionale: a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) reduc activul balanţei de plăţi; d) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi; e) măresc încasările din balanţa de plăţi.

476. Exportul este eficient atunci când: a) cursul de revenire la export este mai mare decât cursul de schimb al pieţei; b) cursul de revenire la export este mai mic decât cursul de schimb al pieţei; c) preţul exportului pe piaţa internă plus cheltuielile de circulaţie până la

frontieră este mai mare decât preţul de export în lei la cursul de schimb al pieţei;

d) moneda naţională este supraevaluată; e) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii muncii.

477. Importul este eficient atunci când: a) cursul de revenire la import este mai mare decât cursul de schimb al pieţei; b) cursul de revenire la import este mai mic decât cursul de schimb al pieţei; c) moneda naţională este subevaluată; d) cursul de schimb se depreciază; e) preţul importului pe piaţa internă minus taxele de import este mai mic decât

preţul de import în lei la cursul de schimb al pieţei.

478. Eficienţa exportului creşte atunci când: a) se reduce gradul de prelucrare a bunurilor şi gradul de complexitate a

serviciilor destinate exportului; b) scade calitatea bunurilor şi serviciilor destinate exportului; c) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii muncii; d) scad costurile în producţia destinată exportului; e) cresc preţurile interne ale produselor exportate.

479. Pe piaţa valutară se realizează: a) operaţiuni de finanţare şi refinanţare; b) tranzacţii la vedere şi la termen cu titluri; c) tranzacţii la vedere şi la termen cu acţiuni; d) tranzacţii la vedere şi la termen cu valute; e) tranzacţii la vedere şi la termen cu obligaţiuni. 100

480. Cursul de schimb anunţat zilnic de către Banca Naţională a României este: a) cursul de schimb la care se desfăşoară toate tranzacţiile pe piaţa valutară; b) cel mai ridicat curs al pieţei valutare; c) cel mai redus curs al pieţei valutare; d) media cursurilor de schimb ale tranzacţiilor pe piaţa valutară; e) cursul de schimb obligatoriu pentru toţi agenţii economici.

481. Paritatea puterii de cumpărare se referă la:





e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă. 482. Paritatea ratelor dobânzii se referă la:





e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă.

483. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mare decât oferta, atunci: a) moneda naţională se întăreşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe unitatea de

valută se reduce; e) banca centrală trebuie să cumpere valută.

484. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mică decât oferta, atunci: a) moneda naţională slăbeşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe unitatea de

valută creşte; e) banca centrală trebuie să vândă valută. 101

485. Dacă rata internă a dobânzii este mai mare decât rata internaţională a dobânzii, atunci cursul de schimb la termen al monedei naţionale în raport cu valuta (unităţi monetare interne pe unitatea de valută) este:

a) mai mare decât cursul de schimb la vedere; b) egal cu cursul de schimb la vedere; c) mai mic decât cursul de schimb la vedere; d) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în funcţie de

condiţiile pieţei valutare; e) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în funcţie de

situaţia balanţei comerciale.

486. Creşterea ratei interne a dobânzii determină: a) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi deprecierea

monedei naţionale în raport cu valuta; b) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi aprecierea monedei

naţionale în raport cu valuta; c) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi aprecierea monedei

naţionale în raport cu valuta; d) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi deprecierea

monedei naţionale în raport cu valuta; e) apropierea cursului de schimb la termen de cursul de schimb la vedere.

487. Dacă rata inflaţiei interne este mai mare decât rata inflaţiei internaţionale, atunci cursul de schimb la paritatea puterii de cumpărare (unităţi monetare interne pe unitatea de valută):

a) creşte; b) se reduce; c) nu se modifică; d) creşte peste nivelul de echilibru, după care scade sub nivelul de echilibru; e) scade sub nivelul de echilibru, după care creşte peste nivelul de echilibru.

488. Care dintre următoarele afirmaţii privind piaţa valutară este falsă? a) Pe piaţa valutară interbancară operează băncile comerciale în nume propriu

sau în contul clienţilor. b) Persoanele fizice pot efectua schimb valutar pe piaţa valutară interbancară. c) Piaţa caselor de schimb valutar este rezervată schimbului valutar pentru

persoanele fizice. d) Piaţa valutară din România este o piaţă liberă. e) Cursul de schimb se negociază liber pe tot timpul zilei.

489. Posibilitatea de realiza schimb valutar pe piaţa valutară se numeşte: a) paritate monetară; b) paritate a puterii de cumpărare; c) paritate a ratelor dobânzii; d) convertibilitate; e) competitivitate.

102

490. Dacă exportul este egal cu importul, atunci: a) balanţa comercială este deficitară; b) balanţa comercială este echilibrată; c) balanţa comercială este excedentară; d) obligatoriu balanţa de plăţi este echilibrată; e) obligatoriu balanţa de plăţi este excedentară.

491. Exporturile unei ţări însumează 10 miliarde dolari, iar importurile ei

însumează 20 miliarde euro. În situaţia în care 1 euro = 1,5 dolari, balanţa comercială a ţării respective a înregistrat un: a) excedent de 20 miliarde dolari; b) deficit de 20 miliarde dolari; c) excedent de 10 miliarde dolari; d) deficit de 10 miliarde dolari; e) deficit de 5 miliarde dolari.

492. Atunci când exporturile unei ţări sunt de 100 miliarde dolari iar importurile

de 80 miliarde dolari, balanţa comercială a ţării respective înregistrează un: a) excedent de 80 miliarde dolari; b) deficit de 80 miliarde dolari; c) excedent de 20 miliarde dolari; d) deficit de 20 miliarde dolari; e) excedent de 180 miliarde dolari.

493. Deficitul balanţei comerciale a unei ţări este de 20 miliarde dolari. Dacă

importurile ţării au fost în perioada considerată de 70 miliarde dolari, atunci exporturile ţării au însumat: a) 70 miliarde dolari; b) 20 miliarde dolari; c) 50 miliarde dolari; d) 30 miliarde dolari; e) 40 miliarde dolari.

494. Excedentul balanţei comerciale a unei ţări este de 10 miliarde dolari. Dacă

exporturile ţării au fost în perioada considerată de 60 miliarde dolari, atunci importurile ţării au însumat:

a) 70 miliarde dolari; b) 20 miliarde dolari; c) 50 miliarde dolari; d) 30 miliarde dolari; e) 40 miliarde dolari.

103

Integrarea economică şi globalizarea 495. Internaţionalizarea economiilor este ilustrată în mod deosebit de creşterea:

a) investiţiilor externe mai lent decât schimburilor valutare; b) importurilor; c) exporturilor; d) vertiginoasă a tranzacţiilor pe piaţa schimburilor valutare; e) investiţiilor externe şi menţinerea ponderii comerţului exterior în PIB.

496. Creşterea eficienţei economice în procesul integrării nu este însoţită de: a) creşterea puterii de negociere a grupărilor integraţioniste; b) intensificarea concurenţei în interiorul noilor pieţe; c) transformări structurale pentru a atenua diferenţele dintre zonele spaţiului

integrat; d) posibilitatea dezvoltării tuturor economiilor ţărilor membre; e) diminuarea concurenţei în interiorul noilor pieţe.

497. Nu reprezintă condiţie de aderare la Uniunea Europeană: a) asigurarea stabilităţii instituţiilor care garantează buna funcţionare a

democraţiei; b) folosirea şi aplicarea unui sistem propriu de norme independent de cel

comunitar; c) recunoaşterea obiectivelor stabilite pentru realizarea Uniunii Economice şi

Monetare şi promovarea acţiunilor necesare îndeplinirii acestora; d) încorporarea în propria legislaţie şi aplicarea sistemului de norme

comunitare; e) existenţa unei economii de piaţă funcţionale, capabilă să facă faţă

presiunilor concurenţiale din cadrul pieţei interne unice.

498. Procesul globalizării este favorizat de: a) existenţa unor reglementări care obstrucţionează investiţiile transnaţionale; b) înlăturarea reglementărilor care obstrucţionau investiţiile transnaţionale; c) diminuarea nesemnificativă a costului transporturilor şi telecomunicaţiilor; d) sporirea semnificativă a costului transporturilor şi telecomunicaţiilor; e) insuficienta liberalizare a pieţelor de capital.

499. Firmele multinaţionale şi transnaţionale pot contribui la dezvoltarea economiilor în care acţionează prin:

a) aportul în tehnologii avansate numai în ţările de provenienţă; b) înlocuirea producătorilor locali şi menţinerea producţiei la acelaşi nivel; c) existenţa unei neconcordanţe între obiectivul activităţii şi nevoile ţărilor în

care acţionează; d) creşterea producţiei şi distribuirea unor venituri nu şi prin aportul de

capital; e) aportul de capital, creşterea producţiei şi distribuirea unor venituri.

104

RĂSPUNSURI Ce este economia? 1. a 2. b 3. a 4. a 5. e 6. a 7. a 8. b 9. c 10. e Agenţii economici 11. a 12. a 13. a 14. a 15. d 16. c 17. a 18. e Consumatorul 19. b 29. a 20. b 30. c 21. a 31. b 22. e 32. a 23. d 33. d 24. c 34. a 25. b 35. e 26. c 36. b 27. c 37. d 28. b Producătorul 38. c 48. d 58. c 39. d 49. d 59. d 40. b 50. e 60. c 41. c 51. d 61. c 42. b 52. b 62. b 43. c 53. e 63. e 44. c 54. d 64. a 105

45. c 55. c 65. b 46. d 56. b 66. d 47. b 57. a Utilizarea factorilor de producţie 67. c 78. b 89. b 100. b 68. c 79. c 90. b 101. a 69. b 80. c 91. e 102. a 70. d 81. c 92. d 103. b 71. a 82. d 93. d 104. d 72. e 83. b 94. a 105. d 73. c 84. d 95. e 106. a 74. c 85. b 96. c 107. b 75. d 86. c 97. d 108. b 76. d 87. c 98. c 77. c 88. b 99. d Veniturile 109. e 130. d 151. b 172. d 110. a 131. c 152. d 173. c 111. b 132. c 153. d 174. a 112. d 133. c 154. b 175. b 113. b 134. d 155. d 176. c 114. e 135. c 156. e 177. d 115. b 136. d 157. b 178. b 116. d 137. e 158. e 179. d 117. b 138. b 159. d 180. c 118. b 139. d 160. e 181. d 119. b 140. d 161. c 182. b 120. d 141. a 162. d 183. d 121. c 142. b 163. c 184. b 122. b 143. b 164. e 185. d 123. a 144. c 165. d 186. e 124. a 145. e 166. b 187. a 125. c 146. c 167. b 188. e 126. d 147. b 168. b 189. e 127. d 148. a 169. c 190. b 128. c 149. c 170. c 129. a 150. d 171. d Piaţa 191. b 206. c 221. c 192. d 207. c 222. d 193. b 208. e 223. c 194. e 209. c 224. d

106

195. c 210. c 225. e 196. c 211. d 226. d 197. b 212. d 227. c 198. a 213. b 228. d 199. b 214. c 229. b 200. b 215. d 230. c 201. c 216. d 202. c 217. d 203. d 218. e 204. c 219. d 205. b 220. c Pieţe, concurenţă, preţuri 231. d 238. b 232. b 239. c 233. c 240. e 234. d 241. a 235. e 242. d 236. b 243. c 237. a 244. e Piaţa monetară 245. d 257. b 269. d 281. b 246. a 258. a 270. a 282. e 247. e 259. c 271. c 283. a 248. e 260. b 272. c 284. b 249. b 261. c 273. c 285. d 250. d 262. c 274. d 286. c 251. d 263. b 275. d 287. a 252. c 264. a 276. c 288. b 253. a 265. c 277. c 289. c 254. c 266. d 278. d 290. e 255. b 267. d 279. c 256. a 268. c 280. b Piaţa financiară 291. d 302. d 313. a 292. d 303. b 314. e 293. c 304. b 315. c 294. c 305. c 316. b 295. a 306. b 317. b 296. b 307. a 318. c 297. c 308. d 319. d 298. c 309. d 320. a 299. a 310. c 321. c

107

300. b 311. e 322. b 301. c 312. d Piaţa muncii 323. b 330. c 324. d 331. d 325. a 332. e 326. a 333. b 327. b 334. c 328. c 335. c 329. b 336. c Venitul, consumul şi investiţiile 337. e 357. b 377. c 338. c 358. c 378. c 339. d 359. c 379. b 340. c 360. c 380. c 341. d 361. d 381. c 342. b 362. b 382. a 343. d 363. b 383. d 344. a 364. c 384. b 345. c 365. d 385. b 346. e 366. d 386. c 347. c 367. a 387. b 348. b 368. e 388. c 349. c 369. d 389. d 350. d 370. b 390. d 351. d 371. c 391. d 352. d 372. c 392. b 353. c 373. a 393. a 354. e 374. b 394. b 355. b 375. c 395. b 356. e 376. d 396. c Creşterea şi dezvoltarea economică 397. b 409. b 398. c 410. a 399. d 411. b 399bis.

c 412. b

400. c 413. e 401. b 414. a 402. c 415. e 403. d 416. d 404. d 417. c

108

405. b 418. d 406. b 419. d 407. d 420. c 408. c Inflaţia şi şomajul 421. d 431. d 441. a 422. b 432. e 442. b 423. b 433. c 443. c 424. c 434. e 444. b 425. d 435. c 445. b 426. c 436. d 446. b 427. c 437. d 447. a 428. d 438. b 448. d 429. d 439. d 449. d 430. c 440. e Statul în economia de piaţă 450. d 457. c 451. e 458. b 452. c 459. c 453. b 460. d 454. d 461. d 455. c 462. b 456. b Piaţa mondială 463. d 474. c 485. c 464. c 475. e 486. b 465. b 476. b 487. a 466. b 477. a 488. b 467. e 478. d 489. d 468. a 479. d 490. b 469. d 480. d 491. b 470. a 481. b 492. c 471. b 482. c 493. c 472. c 483. b 494. c 473. b 484. c Integrarea economică şi globalizarea 495. d 496. e 497. b 498. b 499. e 109

ERATĂ

Pagina 15 testul grilă 25 avem a) în loc de: a)

Tipărit la Tipografia ASE Comanda nr. 8

bb PUmgBUmgA

= .P

UmgBUmgA=

P bBP

110

teste grila economie(f.f.f bune)

Documents

Transcript of teste grila economie(f.f.f bune)