Incipitul este o adresare directa, forma negativa a verbului la persoana a II-a singular avand rolul de a accentua valoarea deosebita a mostenirii, opera literara, bunul cel mai de pret al poetului, pe care acesta o lasa prin testament viitorimii: "Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte, /Decat un nume adunat pe-o carte."    Creatia literara constituie o acumulare spirituals mostenita "de la strabunii mei", realizata cu mult efort si in mod evolutiv: "Prin rapi si gropi adanci,/ Suite de batranii mei pe branci"    Continuarea traditiei stravechi si a operei infaptuite de stramosi constituie o treapta in evolutia spirituaia a omenirii, simbolizata aici prin vocativul "fiule", o adresare directa, care da poeziei un ton familiar, intim, ce apropie predecesorii de viitorime: "si care, tanar, sa le urci te-asteapta,/ Cartea mea-i, fiule, o treapta."    Ca mesager al trudei si durerii strabunilor, poetul asaza "cartea" la capataiul civilizatiei omenesti, cu indemnul, din nou adresat direct, de a respecta acest bun spiritual si a-l duce spre progres, asemuind opera cu biblia: "Asaz-o cu credinta capatai,/ Ea e hrisovul vostru cel dintai".    Evolutia spirituala este ilustrata prin instrumentele pe care poetul le enunta in poezie, de la munca fizica, "sapa" si "brazda", omenirea a progresat catre o activitate intelectuaia, "condei", "caiimara": "Ca sa schimbam acum, intaia oara,/ Sapa-n condei si brazda-n calimara".    Limbajul poetic vine din vorbirea batranilor, din limba populara, "Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", din care poetul a "ivit cuvinte potrivite", ceea ce constituie o marturisire de credinta, careia ti ramane devotat. Inovatia stilistica argheziana face ca poetul sa valorifice cuvintele in sens estetic, sa le dea o noua semnificatie, intrucat cuvantul este la Arghezi atotputernic: "Le-am prefacut in versuri si-n icoane./ Facui din zdrente muguri si coroane,/ Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere."    Cuvantul arghezian este omnipotent, el poate sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau sa ocarasca: "Am luat ocara, si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure."    Cuvantul este divin, este dat de la Dumnezeu, poetul facand trimitere la Biblie, unde se spune ca "mai intai a fost cuvantul", iar generatiile viitoare au datoria de a-l pastra si a-l inaita: "Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra,/ Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,/ Pazind in piscul datoriei tale. "    Datoria poetuiui este aceea de a ilustra in poezia sa, simbolizata prin "vioara", durerile neamului romanesc, imaginea grotesca a stapanului jucand "ca un tap injunghiat" fiind subliniata de ideea biciului rabdat intors in cuvinte, ca simbol al izbavirii si pedepsirii celor ce au provocat suferintele. Limba poetica in care sunt exprimate aceste idei este surprinzatoare prin inovatie stilistica, Arghezi aducand in literatura romana estetica uratului, o noua maniera literara de a exprima frumosul, dandu-i astfel o noua valoare: "Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi."    Tudor Arghezi considera poezia o domnita rasfatata, aleasa, plina de sensibilitate si de noblete spirituals: "Intinsa lenesa pe canapea/ Domnita sufera in cartea mea."    Ultima strota da o definitie concreta operei literare care, in conceptia lui Arghezi este o imbinare armonioasa intre har, talent, inspiratie si truda, efort, intre care exista o uniune perfect!: "Slova de foe si slova faurita/ Imparecheate-n carte se marita,/ Ca fierul cald imbratisat in cleste."

    Poetul se considera robul cititorului, care este "Domnul", el creeaza o opera care sa fie citita de urmasi, e cel care trudeste din greu pentru' ca cititorul sa fie constient de datoria sa de a contribui la evolutia civilizatiei spirituale a omenirii: "Robul a scris-o, Domnul o citeste".Intreaga opera literara este rodul unei traditii stramosesti in care se inscrie si opera lui in mod evolutiv, progresiv, pe care o lasa mostenire urmasilor, asa cum si el a preluat-o si a infrumusetat-o, a imbogatit-o, a inaltat-o spiritual: "Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei."    Limbajul artistic (estetica uratului) se individualizeaza in intreaga noastra literatura prin modalitati originate si novatoare:Sintagme poetice aflate in relatii de opozitie: "graiul lor cu indemnuri pentru vite"/ "am ivit cuvinte potrivite"; "bube, mucegaiuri si noroi" / "Frumuseti si preturi noi"; "Zdrente"/ "muguri si icoane"; "veninul'/ "miere";Metafore surprinzatoare ca semnificatii: pentru sensul de opera, poetul foloseste o multitudine de metafore: "carte", "hrisov", "ocara", "cuvinte potrivite", "Dumnezeu de piatra", "ciorchini de negi", "slova de foc si slova faurita";Epitetele se disting prin inovatie, prin alaturarea de cuvinte surprinzatoare: "dulcea lui putere", "durerea surda si amara", "torcand usure";Sintaxa surprinde prin inversarile de topica: "Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi.";Limbajul popular este semnificativ in poezie prin expresiile si cuvintele populare: "pe branci", "saricile", "plavani", "poale", "zdrente", "tap injunghiat", "se marita".    Versurile au metrica variabila, iar lexicul e abrupt, colturos, in consonants cu asprimea ideilor transmise.Orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru stramosi si totodata responsabilitatea creatorului fata de urmasi, idee exprimata de Arghezi in mod explicit: "Poezia e insasi viata, e umbra si lumina care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu planeta lui in cer. Pretutindeni in toate este poezie, ca si cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o aureola de icoana."