Test Psihodiagnoza Atentia

6
ATENŢIA Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează semnificatia, importantă şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care ne influenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o menţinem prin scopul urmărit). Atenţia este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, însuşiri sau procese, menite să conducă la sporirea eficienţei activităţii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive. Starea de atenţie presupune concentrarea energiei pe ceea ce este important într-o activitate; Atenţia poate fi spontană sau voluntară; Atenţia asigură concentrarea energiei asupra sarcinii şi inhibarea altor posibile stimulări. Cea mai importanta caracteristică a atenţiei este, în mod incontestabil în opinia tuturor specialistilor selectivitatea. Dacă un fapt, o idee, un stimul verbal prezintă interes pentru o persoană, generează trăiri afective, aceste stări motivaţional- afective vor orienta şi susţine atenţia cu usurinţă şi pe perioade lungi de timp. Orientarea atenţiei spre anumiţi stimuli este concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj senzorial şi de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase. În funcţie de tipul de activitate în care este necesară atenţia sunt evaluate diferite forme ale acesteia: Concentrarea atenţiei Capacitatea de rezistenţă Distributivitatea atenţiei Distributivitatea atenţiei se poate testa cu ajutorul a 2 fişe care conţin: - Prima fişă conţine cifrele 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9 scrise îngroşat, aşezate în pătrate. Fiecare din aceste cifre este însoţită de altă cifră scrisă cu caractere mai mici, care este aşezată în partea de jos a fiecărui pătrat. 1

description

Test atentie

Transcript of Test Psihodiagnoza Atentia

Page 1: Test Psihodiagnoza Atentia

ATENŢIA

Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează semnificatia, importantă şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care ne influenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o menţinem prin scopul urmărit).

Atenţia este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, însuşiri sau procese, menite să conducă la sporirea eficienţei activităţii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

Starea de atenţie presupune concentrarea energiei pe ceea ce este important într-o activitate;

Atenţia poate fi spontană sau voluntară;Atenţia asigură concentrarea energiei asupra sarcinii şi inhibarea altor posibile stimulări.Cea mai importanta caracteristică a atenţiei este, în mod incontestabil în opinia tuturor

specialistilor selectivitatea. Dacă un fapt, o idee, un stimul verbal prezintă interes pentru o persoană, generează trăiri afective, aceste stări motivaţional-afective vor orienta şi susţine atenţia cu usurinţă şi pe perioade lungi de timp. Orientarea atenţiei spre anumiţi stimuli este concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj senzorial şi de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

În funcţie de tipul de activitate în care este necesară atenţia sunt evaluate diferite forme ale acesteia:• Concentrarea atenţiei• Capacitatea de rezistenţă• Distributivitatea atenţiei

Distributivitatea atenţiei se poate testa cu ajutorul a 2 fişe care conţin:

- Prima fişă conţine cifrele 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9 scrise îngroşat, aşezate în pătrate. Fiecare din aceste cifre este însoţită de altă cifră scrisă cu caractere mai mici, care este aşezată în partea de jos a fiecărui pătrat.

- A doua fişă conţine 2 coloane şi în fiecare coloană sunt scrise nişte cifre, în dreptul fiecăreia aflându-se un loc liber.

Procedura este:

- Se efectuează un instructaj subiecţilor: “Veți privi prima cifră din prima coloană a fişei a doua, căutând-o printre cifrele cu caractere groase care se află în prima fişă. Când o identificaţi, observaţi ce cifră se află în partea de jos a pătratului unde aţi găsit cifra. Această cifră o veţi nota în spaţiul liber din prima coloană, în dreptul cifrei pe care aţi căutat-o.”

- Testul se execută în 4 etape a câte 4 minute fiecare, cu o pauză de 1 minut după fiecare etapă.

1

Page 2: Test Psihodiagnoza Atentia

FIŞA 1

5 4

2 3

0 9

6 7

8 1

2

1

3

4

9

6

7

5

2

8

0

Page 3: Test Psihodiagnoza Atentia

FIŞA 2

2 ……. 4 …….

8 …….. 7 …….

5 ……. 6 …….

1 ……. 9 …….

3 …… 0 …….

3