Teoria dezvoltării inteligenţei – PIAGET

Stadiul I, cel al inteligenţei senzorio-motorii, (0–2 ani) când, prin coordonarea senzorialităţii şi a motricităţii se realizează scheme de acţiune condiţionate, reflexe circulare care devin tot mai complexe, tinzând să se evidenţieze sub forma cauzalităţii magice, sub forma acţiunilor simbolice purtătoare de inteligenţă, sub forma acţiunilor de rezolvare de probleme simple adaptative ce pot fi transferate de la o situaţie la alta asemănătoare. Aşa de exemplu, sunt conduita suport, conduita baston (manipulând jucăriile din ţarc cu o altă jucărie de formă alungită, întinde la un moment dat mâna în care are acea jucărie folosind-o ca pe un baston pentru apropierea unei alte jucării aflată în afara ţarcului, realizând că acea jucărie de formă alungită îl poate ajuta în acest sens).

Stadiul II, cel al inteligenţei preoperaţionale, (2-7 ani), când se dezvoltă foarte intens funcţia simbolică a gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic, încalecă băţul ca pe un căluţ). Apar şi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu sunt încă foarte eficiente şi constante aşa cum operează gândirea perioadelor următoare. Copilul diferenţiază, clasifică, denumeşte obiecte dar toate aceste moduri de operare nu au criterii logice superioare, nu au criterii constante iar rezultatele pot fi considerate empirice. De aceea, deşi ele sunt reale modalităţi de operare ale gândirii şi inteligenţei continuatoare la un nivel superior a operaţiilor senzorio-motorii, sunt considerate ca forme ce preced adevăratele operaţii ale gândirii.

Stadiul III, cel al operaţiilor concrete, (7-12 ani) când se dezvoltă la un nivel superior capacităţile copilului de a separa şi reuni obiectele, de a asocia şi categorisi, de a ordona după criterii relativ exacte şi stabile. Acum se evidenţiază clar moduri de operare analitico-sintetice şi comparative şi chiar moduri de operare prin generalizare şi abstractizare, aspecte ce se consolidează şi eficientizează către sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi reversibilitatea, conservarea materiei, apar şi se consolizează astfel constante perceptive. Cu toate acestea trebuie să subliniem că modul de operare rămâne în continuare strâns legat de concret, necesită în continuare suportul concret chiar dacă el se desfăşoară în plan mintal. De exemplu, este nevoie de suport sub forma beţişoarelor, bilelor, etc. la calculul mintal, este necesară prezenţa efectivă a obiectelor în cadrul operaţiilor de clasificare, separare, ordonare, etc. De aceea, acest mod de operare este considerat ca fiind concret şi tot de acolo rezultă şi denumirea acestui al III-lea stadiu.

Stadiul IV, cel al operaţiilor formale, între 12 şi 16 ani, când apar şi se dezvoltă operaţii de analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar suportul concret, când activitatea mintală este prin excelenţă cea de conceptualizare, de realizare a judecăţilor şi raţionamentelor inductiv-deductive, ipotetice, de operare asupra posibilului, când gândirea operează formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele, propoziţiile şi frazele), când putem vorbi de o gândire filosofică.

Teoria dezvoltării sexualităţii – FREUD

- stadiul oral (0 – 1 an), când copilul îşi petrece mare parte din timp sugând, mestecând, scuipând sau muşcând foarte multe obiecte, aspecte considerate ca modalităţi de satisfacţie sexuală prin intermediul acestei părţi a organismului – gura. Suptul la sânul mamei este o puternică formă şi sursă de satisfacţie senzorială şi, prin urmare, de satisfacţie orală (dacă mama nu-şi hrăneşte la sân copilul sau nu face acest lucru cum trebuie îşi “privează de satisfacţie orală” odrasla, care la vârsta adultă, va deveni dependentă de soţ, de un părinte, etc.).

- stadiul anal (1 – 3 ani), când, în urma maturizării neuromusculare, sfincteriene copilul îşi formează capacitatea de a se reţine sau nu în ceea ce priveşte defecaţia, după cum vrea. Defecaţia în sine creează o anumită satisfacţie care, după părerea lui Freud, devine principala formă de manifestare şi de satisfacţie sexuală la această vârstă. Exerciţiul pe care i-l impune adultul pe linia formării acestei deprinderi poate fi realmente traumatizant pentru copil, mai ales dacă este însoţit de ameninţări şi de pedepse, asemenea situaţii fiind greşeli ce pot creea un adult anxios, inhibat, dezordonat, murdar sau risipitor.

- stadiul falic (3 – 6 ani); la această vârstă sexul, zona genitală devin interesante pentru copil şi în acelaşi timp sensibile. Forţa instinctului sexual împinge copilul să-şi găsească satisfacţii mângâindu-şi zona genitală. În acelaşi timp, copilul dezvoltă o puternică tendinţă de apropiere de părintele de sex opus. Băieţii dezvoltă un complex Oedip faţă de mamă devenind geloşi pe tată – care este perceput ca rival (complexul pereche pentru fetiţe este complexul Electra). Tatăl fiind mai mare poate să-l elimine constrângându-l. Copilul dezvoltă anxietate de castraţie şi când aceasta este suficient de puternică (dacă dezvoltarea lui este normală) şi-o rezolvă reprimându-şi tendinţele incestuoase faţă de mamă şi identificându-se cu rivalul, cu tatăl, împrumutându-i atitudinile, atributele şi comportamentul, devenind “bărbat”. Fetele, interesate şi sensibile în acelaşi timp de zonele genitale descoperă că le lipseşte falusul, şi încep să învinovăţească, să blameze pe mamă (cel mai apropiat însoţitor) pentru această condiţie de “castrare”. Această descoperire traumatică le face să-şi transfere afectivitatea către tată. Ele dezvoltă complexul Electra pe care îl rezolvă numai dacă ajung mai târziu să constate că nu-l pot poseda pe tată. Atunci cînd ele nu-şi rezolvă această situaţie conflictuală ca urmare a unor trăiri de teamă care le împiedică să-şi internalizeze standardele etice ale mamei sau ale tatălui, nu-şi pot dezvolta un Superego puternic.

- stadiul (perioada) de latenţă (6 – 12 ani) interval în care instinctul sexual al copilului este relativ liniştit. Conflictele perioadei precedente fiind rezolvate, orice alte manifestări ale instinctului sexual sunt canalizate în activităţi acceptate social (jocuri, activităţi şcolare etc.) consumându-şi astfel energia.

- stadiul genital (după 12 ani) când instalarea pubertăţii, aducând după ea maturarea sistemului reproductiv, transformările fizice şi încărcătura hormonală, reactivează zona genitală ca o arie a plăcerilor senzuale. Adolescentul face faţă (conflictului) trebuinţei sexuale şi găsirii modurilor social acceptate de satisfacere a acesteia. De acum încolo instinctul sexual, forţa lui energetică – libido-ul este implicată în activitatea omului, în formarea prieteniilor, în procreere, în realizarea profesională.