Poate fi înnoit cel căzut de la credinţă? (EVREI 6:1-8) - Teodor POPESCU

Istoria Bisericii vorbeşte despre nişte credincioşi care, pe baza locului acestuia de la Evrei 6, nu mai voiau să aibă niciodată nici o legătură cu unul căzut de ia credinţă, căci ziceau că un astfel de om este cu neputinţă să fie înnoit iarăşi. N-ar fi de mirare ca şi între noi să fie unii care să se oprească la un astfel de loc şi, cînd vor avea a face cu un căzut de la credinţă, să spună : „Te-ai dus, nu mai este scăpare pentru tine. focul te aşteaptă !" Despre cine este vorba aici? Este vorba despre oameni născuţi din nou sau este vorba despre altfel de oameni'?

Să luăm lucrurile unul cîte unul şi să nu fim nişte cititori grăbiţi ai Cuvîntului lui Dumnezeu.Este nevoie să ţinem seama că ar easta este Epistola către Evrei. „— Da, dar s-a scris şi pentru noi", va zice oricine.

Negreşit că şi pentru învăţătura noastră s-a scris ea; dar ,ca să dobîndim înţelesul adevărat, trebuie să ne socotim în locul celor dintii cititori epistolei. Cine erau aceia? Erau evrei care veniseră în legătură cu Evanghelia, avuseseră parte de unele lucruri minunate prin Evanghelie. Trăiau, însă, în vremuri de prigoană. Nici nu apucaseră să treacă de-a binelea de partea Domnului Isus, că şi venise prigoana peste ei.

Atunci, din pricina prigoanei, mulţi dădeau înapoi, lucru care aduce ocară asupra Evangheliei. Ei ajungeau pînă acolo încît se lepădau de Domnul Dus ca de un înşelător, ca de un Mesia fals, si se întorceau de unde plecaseră • în iudaism. Ei făceau să fie batjocorit Domnul Hristos. Săvîrşeau, astfel, un păcat care nu era contra Duhului Sfînt, dar aproape ca păcatul contra Duhului Sfînt, dacă nici Dumnezeu nu mai are ce să le facă pentru ca să-i aducă la o stare bună. Aceia au văzut lucrările lui Dumnezeu, au căpătat impresii adînci, dar n-au ajuns pînă la naşterea din nou. Dum nezeu nu mai foloseşte noi mijloace pentru ei. Astfel ei ajung un pămînt care a fost udat, dar na produs decît spini şi mărăcini; pe un astfel de pămînt nu-l aşteaptă decît blestemul focului.

A cădea într-un păcat este un lucru, şi a te lepăda, însă, cu totul de Domnul Hristos este altceva. Ei bine, oamenii aceştia pînă acolo ajungeau, că se lepădaţi de tot de Domnul Hristos. Ei sînt asemănaţi cu sămînţa căzută în locuri stîncoase : au auzit Cu-vîntul ,l-au primit îndată cu bucurie ,dar n-au avut rădăcină în ei înşişi, ci au ţinut pînă la o vreme; şi cum a venit un necaz sau o prigoană, s-au lepădat îndată de el.

Să luăm însă cuvintele unul cîte unul.„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite", înseamnă să lăsăm abc-ul şi să

trecem mai departe. Să înaintaţi tot mai mult pentru că dacă nu înaintaţi, staţi po ioc; iar dacă staţi pe loc, puteţi cla înapoi.Orice credincios trebuie să înainteze şi în cunoştinţă şi în viaţă. Amîndouă trebuie să meargă mînă în mînă; căci dacă nu

înaintezi în cunoştinţă, nu înaintezi nici în viaţă. Cîteodată cunoştinţa o ia înainte şi viaţa rămâne pe urmă; altădată viaţa o ia înainte şi cunoştinţa rămîne pe urmă. Să cauţi să cunoşti voia lui Dumnezeu ca să o trăieşti; şi trăind voia Iui Dumnezeu, să-L cunoşti pe El tot mai bine.

„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mîmilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică".

Iată lucrurile de la încăput. Să trecem, deci, de la ele la alte lucruri mai adînci. „Să nu mai punem din nou temelia". Temelia se pune ca să se zidească deasupra ei casa. La aceia fusese pusă temelia, aveau lucrurile începătoare.

„Pocăinţa de faptele moarte".„Faptele moarte" sînt faptele făcute înainte de a veni în legătură cu Evanghelia, fapte care te întinează, cum întina pe unul

din Vechiul Testament atingerea de un mort : Ele sînt făcute din evlavie lumească şi socotite ca plăcute lui Dumnezeu. Fapte de acestea am făcut cu toţii, unii mai mult. alţii mai puţin, fără pocăinţă şi fără credinţă. Şi de ele trebuie să te pocăieşti, ca şi de păcate pentru că tocmai elavia aceasta lumească a fost pentru mulţi dintre noi o piedică pentru întoarcerea noastră la Dumnezeu.

„- Dar ce, eu nu fac cutare lucru, nu mă rog, nu mă închin, nu ţin ce am apucat?, zic de obicei oamenii, cînd sînt îndemnaţi să vină la Domnul Isus.

„Credinţa în Dumnezeu" face şi ea parte din lucrurile începătoare. Am avut această credinţă în Dumnezeu, cum au avut-o şi evreii, dar foarte întunecată şi adeseori greşită.

„învăţătura despre botezuri" sau despre spălări. Unii dintre farisei se botezau în fiecare zi. Venind în legătură cu Evanghelia, aceştia ziceau : „Dar ce, să ne botezăm cu botezul lui Hristos?" Sau poate că prin acest cuvînt se înţelegeau feluritele spălări despre care citim la Marcu 7.

„Punerea mîinilor" era de obicei în legătură cu botezul pentru primirea Duhului Sfînt (ca la Samariteni).Din lucrurile începătoare făceau parte şi „învierea morţilor" şi „judecata veşnică". Nu mai stăruim asupra acestor lucruri,

care sînt la îndemîna tuturor, zice scriitorul epistolei, şi vom trece — dacă va voi Dumnezeu — la cele desăvîrşite.„Cei ce au fost luminaţi odată..."Este vorba de lumina minţii, nu a inimii. Nu este puţin lucru să capete cineva lumină în mintea sa, să ştie cine este şi ce

este, să ştie cine este Dumnezeu şi ce a făcut El pentru noi, să se vadă măcar în parte că este păcătos, să ştie că Dumnezeu Se ocupă de noi... Citi, ascultînd Evanghelia, se luminează într-o privinţă sau alta şi zic adeseori : „Acum, m-am luminat !"?

Chiar dacă lumina n-a pătruns decit în minte, nu este un lucru de lepădat. Mintea este ca antreul casei : ca să intru în casă, trebuie să trec prin antreu. Atîtea lucruri bune, adevărate, se vestesc prin Evanghelie şi atîţia iau cunoştinţă despre ele şi sînt satisfăcuţi de lumina care s-a produs în mintea lor.

„Au gustat darul ceresc".Unii spun că darul acesta ar fi Domnul Isus, căci pe El L-a dat Tatăl.Alţii spun că darul acesta ceresc este creştinismul. In adevăr, aceşti evrei, despre care- este vorba aici, au putut să vadă, în

comparaţie cu religia lor, creştinismul ca un dar ceresc, un dar de la Dumnezeu, pentru că dă naştere la o viaţă cu totul superioară faţă de iudaism.

„S-au făcut părtaşi Duhului Sfînt", nu ca persoană locuind în ei, nu ca pecete, nu ca arvună, ci ca putere, ca influenţă, ca lucrare a Duhului Sfînt.

Este starea pe care au avut-o ucenicii Domnului de cînd a suflat asupra lor, zicînd : „Luaţi Duh Sfint" şi pînă cînd au primit pe Duhul Sfînt ca persoană, care a venit să locuiască in ei ca imr-un templu. (Fapte 2).

La începutul Bisericii, Duhul Simt lucra cu multă putere, cum se vede, de pildă, în Epistolele către Corinteni. Adunarea din Corint era bogată în darurile Duhului Sfînt. Ei bine evreii de care este vorba aici, au văzut aceste daruri, s-au făcut părtaşi lor, au fost profund impresionaţi de lucrarea pe care Duhul Sfînt o făcea între credincioşi.

„Au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu".Asta nu însemna numaidecît Biblia, pentru că pe atunci n-o aveau, părţile Bibliei nu erau încă strinse toate la un loc, ci un

cuvînt sau altul, un adevăr sau altul din partea lui Dumnezeu, un euvînt sau altul care le-a mers la inimă. Puterile veacului viitor". „Veacul viitor" este împărăţia de o mie de ani. Atunci se vor face multe minuni. Evreii aceia văzuseră minuni în adunare, lucru care i-a uimit.

Nu se vede la ei o adevărată pocăinţă, o credinţă vie, o legătură strînsă cu Domnul Hristos, nici Duhul Sfînt locuind în ei şi aducînd roadă. Ei au fost, deci, mlădiţe în Domnul Hristos, clar numai cu mintea sau nu'mai au pretins că sînt; dar neaducînd roadă, sînt tăiate (loan 15.2), se usucă, sînt strînse, aruncate în foc şi ard (loan 15:6).

„Şi care totuşi au căzut". N-au căzut pe cale, ci alături de ea, peste parapet.„Este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă". Dumnezeu nu mai are ce să mai întrebuinţeze pentru a-i

aduce la El. Imposibilitatea este însă de partea lor, pentru că li se împietresc inimile. Ei ajung în starea ca „răstignesc din nou, pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit". Din pricina prigoanei, au renunţat de tot la Domnul Hristos, s-au întors în iudaism, mărturisind cu aceasta că Domnul Hristos este un Mesia fals, un înşelător. Atunci, ceilalţi aveau în aceasta o pricină de a batjocori pe Domnul Hristos. In-torcîndu-se în iudaism, ei spuneau cu aceasta că bine au făcut cei ce L-au răstignit, fiindcă El a fost un înşelător. In felul acesta, influenţau în rău şi pe alţii şi-i făceau "să se întărească în împotrivirea lor.

„Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, are parte de binecuvîntare de la Dumnezeu". Aceeaşi ploaie cade, însă, şi peste un pămînt care nu produce decît spini şi pălămidă. Mulţi se găsesc sub aceeaşi ploaie a Evangheliei, dar pentru unii ea este binefăcătoare, căci dă de un pămînt roditor, rodeşte roadă Duhului şi este binecuvîntat; alţii însă, n-aduc decît spini şi pălămidă. Ei bine, un astfel de pămînt „este lepădat şi aproape să fie blestemat, si sfîrşeşte prin a i se pune foc."

De mare răspundere se încarcă cineva care aude Cuvîntul lui Dumnezeu şi nu ia lucrurile în serios !Locul acesta stă în legătură cu un alt loc tot din Epistola către Evrei, loc tot aşa de greu şi care poate fi şi el greşit înţeles.„Căci dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci doar

o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe potrivnici" (10.26-27). Putem să întrebuinţăm greşit un astfel de cuvînt şi să zdrobim de tot un suflet care totuşi ar dori să se întoarcă din nou la Dumnezeu. „—Ai păcătuit cu voia?" îl întrebi. „—Da, cu voia", răspunde el; „am ştiut că este păcat, şi totuşi l-am făcut". „— Atunci s-a terminat, nu mai este scăpare", adaugi tu, zdrobind un suflet care ar putea să fie ridicat şi în care Dumnezeu chiar îşi va fi început lucrarea de ridicare, pentru că i-a pus în suflet dorinţa să se ridice.

Şi cu privire la aceste cuvinte, de acelaşi lucru trebuie ţinut seama : pentru Evrei.Dar poate vei zice : „Dar şi pentru noi este scris".„— Este sigur că şi noi putem să învăţăm de aici. Care este însă cazul? Tu, evreu care ai venit în legătură cu Evanghelia,

ai căzut, nu pe cale, ci alături de cale. Lepădînd ce ţi s-a dat, te întorci între cei ai tăi, mărturisind că te-ai înşelat, că Domnul Isus Hristos nu este Mesia cel adevărat, ci un Mesia fals. In felul acesta, te-ai lepădat de jertfa care a fost adusă odată pentru totdeauna. Ştii prea bine că fără vărsare de sînge nu este iertare. Ce jertfă crezi tu că mai poate aduce Dumnezeu? Cînd va veni Domnul Isus Hristos, nu va mai veni ca să Se aducă jertfă, ci cu slavă. Deci, altă jertfă, afară de aceea care a fost adusă odată pentru totdeauna nu este. Dacă, din pricina prigoanei, pe care nu vrei s-o porţi, te lepezi de ceea ce ţi-a pus înainte Dumnezeu, nu mai poţi fi primit, pentru că altă jertfă, în afară de aceea, care a fost adusă, nu se mai aduce. Atunci nu mai rămîne decît „o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe protivnici".

Întrebarea de căpetenie este dacă un suflet care zice că a crezut, este născut din nou. Îndeosebi, la întîia Epistolă a lui Ioan sînt date unele semne ale naşterii din nou, dar ele nu alcătuiesc o lege, încît să poată zice : „Ai asta, ai asta, gata, eşti născut din nou; n-ai asta, n-ai cealaltă, nu eşti născut din nou." Nu merge aşa. Naşterea din nou nu este ceva mecanic, ci o experienţă perso nală.

Adîncul unui suflet numai Domnul Dumnezeu îl cunoaşte; El cercetează inima şi rărunchii. Noi n-am putea să dăm nimănui un certificat că este născut din nou sau nu. Noi atît putem să vedem : dacă cineva umblă călăuzit de Duhul Sfînt şi stăruieşte în sfinţenie şi ascultare. Odată ce în suflet a mărturisit cu cuvîntul şi cu viaţa că este copil al lui Dumnezeu, ştim că nu cu noi are a face, ci cu El. Dacă vedem pe un astfel de suflet umblînd în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi trăind călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, atunci ne bucurăm unii de alţii şi ne vom ajuta să sporim în viaţa cu Dumnezeu.

Să nu vă apucaţi să tălmăciţi Cuvîntul lui Dumnezeu, într-un fel care ar zdrobi un suflet căzut în păcat şi în care Dumnezeu poate că vrea să lucreze încă. Ca să nu greşiţi, recunoaşteţi mai degrabă că nu ştiţi, că aţi citit aceste cuvinte, vi s-au lămurit, dar că ele nu sînt pentru oricine ca să le înţeleagă bine.

Este datoria noastră să îmbărbătăm pe orice suflet căzut, cînd vedem că vrea să urmeze Domnului Hristos. Este mai bine aşa decît să i-o rezetăm deodată că nu mai poate fi primit şi să-l lăsăm în deznădejde.