TENIS - teorie si strategie in jocul amator

7
http://www.invatatenis.ro/lectii-tenis/ fight or flight? Adica lupti sau fugi. Lupti? pentru fiecare minge si pentru meci sau fugi? (te bati singur) pentru ca iti este frica ? Frica nu o simti intotdeauna la nivel constient, dar ea se manifesta pe teren prin lipsa concentrarii atentiei. Retine aceste doua cuvinte lupt sau fug ! Adu-ti organismul si mentalul la starea energetica optima de joc. Cu alte cuvinte relaxeaza-te daca esti prea nervos si nu ai stare. Energetizeaza-te (facand exercitii fizice cu frecventa rapida) daca vezi ca ti-a pierit cheful de joc sau daca ai inceput sa casti si ai prefera sa te duci sa te culci. Stabileste-ti obiective personale asupra carora sa te concentrezi pentru meciul pe care il ai de jucat. Obiectivele tale pot sa fie de natura fizica (ex: sa alergi si sa te asezi bine la minge), tehnica (ex: lift la serviciu), tactica (in functie de stilul de joc al adversarului iti faci tactica de joc) sau mental (ex: sa joci fiecare punct in parte pe principiul ?loveste si uita?). Scrie aceste obictive pe o hartie si citeste-le in pauzele dintre gameuri. Respira profund din burta pentru a te ajuta sa te concentrezi in momentele cheie sau sensibile ale meciului. Foloseste cuvinte pozitive de incurajare pentru tine (ex: Hai) si apreciaza-te la orice minge buna pe care ai dat-o (ex: Bravo, Asa te vreau). Daca te denigrezi cand gresesti nu te ajuta sa joci mai bine. Lasa critica pentru dupa meci. Strategii pentru jocul de simplu - Jucati spre punctele slabe ale adversarului (de obicei spre partea de rever). - Anticipati lovitura adversarului, urmarind cu atentie miscarile sale pregatitoare. - Lovind de mai multe ori lung, în acelasi colt, obligam adversarul sa fuga de fiecare data spre centrul liniei de fund, dupa executia loviturilor. Daca la a treia sau la a patra minge nu mai reuseste sa ajunga pâna la mijloc, îl putem obliga sa greseasca executând o lovitura scurta sau mult laterala în cealalta parte a terenului. - Evitati stationarea în zona interzisa (asa numita no man’s land – tara nimanui, între linia de serviciu si linia de fund). În aceasta zona jucatorul este foarte expus loviturilor pasante. Nu jucati spre zona interzisa, ci spre laterale sau spre linia de fund. Traiectoria prea scurta ofera posibilitatea adversarului sa returneze puternic si sa vina la fileu. Daca jocul ofensiv cu mingi tari stânga-dreapta nu da rezultate, schimbati tactica, urmarind scoaterea adversarului din mâna cu mingi foarte variate. Astfel, încercati alternarea mingilor mai slabe cu cele puternice si schimbarea loviturilor de la top-spin la mingi plate si razante, pâna la mingi slice. De asemenea, un stop într-o pozitie convenabila va obliga adversarul sa vina la fileu. Nefiind un atac pregatit, el poate fi pasat usor. Nu va schimbati maniera de joc atunci când câstigati, dar schimbati-o totdeauna când începeti sa pierdeti. În pauze nu va gânditi la erorile comise ci la cauzele care au produs acele erori. Nu dezarmati daca ati pierdut un break sau primul set. La o minge joasa nu înaintati spre fileu cu slice. Mingea va avea o traiectorie înalta, pentru a trece fileul si va fi usor interceptata de adversar. De obicei, în aceste situatii se ataca cu top-spin. La mingile de înaltime medie se poate ataca atât cu slice, cât si cu top-spin. Slice-ul este foarte potrivit pe terenurile rapide, deoarece, dupa impactul cu terenul, mingea sare foarte rapid si foarte jos. La o minge lenta, în apropierea fileului, este mai indicata executarea unei lovituri top-spin decât executarea unui stop. Acesta poate fi ajuns de adversar si va poate pune într-o situatie foarte dificila. La o minge înalta, în apropierea fileului se loveste puternic si plat, de sus în jos, fara a imprima rotatie mingii. Loviturile executate din partea din fata a terenului vor fi directionate oblic, pentru a forta descoperirea unor zone ale terenului adversarului. Imprimati mingii o traiectorie joasa la executia passing-urilor. Daca lovitura d-voastra este mai slaba pe una din parti (de exemplu pe rever), lasati-o descoperita pe cealalta, pentru a-l tenta pe adversar sa plaseze mingile pe partea d-voastra mai puternica.

description

Notiuni introductive despre strategia jocului de tenis. Strategii pentru jocul de simplu. Ce faci când adversarul te joaca pe rever (backhand)? Cum sa joci împotriva unui jucator care îti returneaza toate mingile? Cum sa joci impotriva unui jucator de forta ?

Transcript of TENIS - teorie si strategie in jocul amator

http://www.invatatenis.ro/lectii-tenis/ fight or flight? Adica lupti sau fugi. Lupti? pentru fiecare minge si pentru meci sau fugi? (te bati singur) pentru ca iti este frica ? Frica nu o simti intotdeauna la nivel constient, dar ea se manifesta pe teren prin lipsa concentrarii atentiei. Retine aceste doua cuvinte lupt sau fug ! Adu-ti organismul si mentalul la starea energetica optima de joc. Cu alte cuvinte relaxeaza-te daca esti prea nervos si nu ai stare. Energetizeaza-te (facand exercitii fizice cu frecventa rapida) daca vezi ca ti-a pierit cheful de joc sau daca ai inceput sa casti si ai prefera sa te duci sa te culci. Stabileste-ti obiective personale asupra carora sa te concentrezi pentru meciul pe care il ai de jucat. Obiectivele tale pot sa fie de natura fizica (ex: sa alergi si sa te asezi bine la minge), tehnica (ex: lift la serviciu), tactica (in functie de stilul de joc al adversarului iti faci tactica de joc) sau mental (ex: sa joci fiecare punct in parte pe principiul ?loveste si uita?). Scrie aceste obictive pe o hartie si citeste-le in pauzele dintre gameuri. Respira profund din burta pentru a te ajuta sa te concentrezi in momentele cheie sau sensibile ale meciului. Foloseste cuvinte pozitive de incurajare pentru tine (ex: Hai) si apreciaza-te la orice minge buna pe care ai dat-o (ex: Bravo, Asa te vreau). Daca te denigrezi cand gresesti nu te ajuta sa joci mai bine. Lasa critica pentru dupa meci. Strategii pentru jocul de simplu

- Jucati spre punctele slabe ale adversarului (de obicei spre partea de rever). - Anticipati lovitura adversarului, urmarind cu atentie miscarile sale pregatitoare. - Lovind de mai multe ori lung, în acelasi colt, obligam adversarul sa fuga de fiecare data spre

centrul liniei de fund, dupa executia loviturilor. Daca la a treia sau la a patra minge nu mai reuseste sa ajunga pâna la mijloc, îl putem obliga sa greseasca executând o lovitura scurta sau mult laterala în cealalta parte a terenului.

- Evitati stationarea în zona interzisa (asa numita no man’s land – tara nimanui, între linia de serviciu si linia de fund). În aceasta zona jucatorul este foarte expus loviturilor pasante. Nu jucati spre zona interzisa, ci spre laterale sau spre linia de fund. Traiectoria prea scurta ofera posibilitatea adversarului sa returneze puternic si sa vina la fileu. Daca jocul ofensiv cu mingi tari stânga-dreapta nu da rezultate, schimbati tactica, urmarind scoaterea adversarului din mâna cu mingi foarte variate. Astfel, încercati alternarea mingilor mai slabe cu cele puternice si schimbarea loviturilor de la top-spin la mingi plate si razante, pâna la mingi slice. De asemenea, un stop într-o pozitie convenabila va obliga adversarul sa vina la fileu. Nefiind un atac pregatit, el poate fi pasat usor. Nu va schimbati maniera de joc atunci când câstigati, dar schimbati-o totdeauna când începeti sa pierdeti. În pauze nu va gânditi la erorile comise ci la cauzele care au produs acele erori. Nu dezarmati daca ati pierdut un break sau primul set. La o minge joasa nu înaintati spre fileu cu slice. Mingea va avea o traiectorie înalta, pentru a trece fileul si va fi usor interceptata de adversar. De obicei, în aceste situatii se ataca cu top-spin. La mingile de înaltime medie se poate ataca atât cu slice, cât si cu top-spin. Slice-ul este foarte potrivit pe terenurile rapide, deoarece, dupa impactul cu terenul, mingea sare foarte rapid si foarte jos. La o minge lenta, în apropierea fileului, este mai indicata executarea unei lovituri top-spin decât executarea unui stop. Acesta poate fi ajuns de adversar si va poate pune într-o situatie foarte dificila. La o minge înalta, în apropierea fileului se loveste puternic si plat, de sus în jos, fara a imprima rotatie mingii. Loviturile executate din partea din fata a terenului vor fi directionate oblic, pentru a forta descoperirea unor zone ale terenului adversarului. Imprimati mingii o traiectorie joasa la executia passing-urilor. Daca lovitura d-voastra este mai slaba pe una din parti (de exemplu pe rever), lasati-o descoperita pe cealalta, pentru a-l tenta pe adversar sa plaseze mingile pe partea d-voastra mai puternica.

Daca nu reusiti sa introduceti cel putin 70% din primele servicii în interiorul careului de serviciu, atunci reduceti forta sau serviti la un pas înapoia liniei de fund. Daca nici aceasta tactica nu da roade, încercati sa serviti mai liftat, cu priza de rever. Nu va irositi energia încercând sa serviti asi. Nu executati un serviciu riscant când scorul este strâns sau când ghemul se prelungeste. Returnati serviciile scurte în lungul liniei si serviciile lungi în cross. Utilizati mai des lobul daca adversarul are soarele în fata. Când va aflati într-o pozitie defensiva, lobati cât mai sus. Schimbati directia celui de-al doilea smash consecutiv. În cazul în care va gasiti aproape de fileu, directionati smash-ul spre colturile laterale ale careurilor de serviciu. Nu încercati sa câstigati punctul cu un smash de pe linia de fund. Nu încercati sa executati stopuri când aveti vântul în spate. Daca ati câstigat tragerea la sorti, alegeti serviciul daca posedati o buna lovitura de serviciu. În cazul în care adversarul alege sa serveasca primul, alegeti acea parte de teren în care jucati împotriva vântului în primul ghem. În momentele în care jucati sub presiune psihica ridicata, concentrati-va asupra mingii si nu asupra adversarului. Încercati sa micsorati ritmul jocului daca observati ca pierdeti în ritmul prea ridicat impus de adversar. Tintiti mai degraba anumite zone ale terenului decât liniile. Nu executati lovituri riscante în momentele critice. Uzati de pauzele pe care vi le ofera regulamentul. Cum sa ‘bati’ un ‘pusher’ Problema: ‘Joc in fiecare saptamana cu un adversar de 65 de ani. In tineretea lui a castigat mai multe concursuri locale la nivelul lui. Am jucat cu diferite tipuri de adversari, mai slabi sau mai buni dar el este cel mai slab cu care am jucat si totusi eu joc cel mai prost cu el. Principala problema este ca el da inapoi migiile fara pic de forta sau unghi. Trebuie sa ma bazez pe propria mea forta la fiecare minge returnata. Practic nu pot sa zic ca ‘ma bate’, mai degraba ma bat singur. Nu pot sa fac si eu la fel, doar sa dau mingiile inapoi, cred ca as regresa si cu stilul de joc. E foarte frustrant, ma simt un jucator slab cand joc cu el. Pe de alta parte, cand joc cu alti jucatori mai buni, am impresia ca joc mult, mult mai bine.’ Ce e un pusher? Acest tip de jucator se numeste ‘pusher’. E tipul de jucator iti da mereu mingea inapoi in teren, fara sa greseasca si totusi fara sa fie decisiva. De ce este dificil de jucat cu un ‘pusher’: 1. De obicei este un jucator cu experienta, inteligent care stie ce te enerveaza si se foloseste de acest lucru. 2. Este un jucator viclean. Iti cunoaste slabiciunile si le expoateaza. 3. Are un joc consistent. Nu are un joc care sa placa ochiului; returneaza inapoi in teren orice minge care vine in apropierea lui. Nu prea face cadouri greseli nefortate, mai degraba te asteapta pe tine sa gresesti. 4. Nu ii e jena de stilul de joc. E un jucator caruia ii place sa castige si atat. E tipul de jucator cu care multi au de furca si caruia nu ii pasa de ce zic altii de jocul lui. Cum sa abordam un meci cu un astfel de jucator? 1. Un astfel de jucator trebuie respectat ca adversar. Nu trebuie sa pleci de la teren si sa zici ‘nu m-a batut el, eu m-am batut’. El te-a batut, nu tu. A dat mai multe mingi in teren decat tine si nu ai avut tehnica necesara sa ataci. 2. Imbunatatirea tehnicii o Rotatia trunchiului la lovituri. Axa umerilor trebuie sa fie perpendiculara pe linia de fund inainte de lovitura, apoi trebuie sa te rotesti si sa ajungi cu pieptul paralel cu fileul – la fel si la forehand si la backhand. Nu insist aici pe detaliile tehnice, ideea e sa folosesti rotatia trunchiului pentru a imprima forta loviturii.

o Racheta trebuie sa urmeze o traiectorie lunga. Majoritatea jucatorilor nu reusesc sa imprime forta loviturilor datorita acestui lucru. In afara de asta, accelereaza foarte repede racheta pe o traiectorie scurta si nu o mai pot controla. De la umar in jos mana trebuie sa fie relaxata iar forta sa vina din rotatia trunchiluui si din traiectoria lunga a rachetei. o Trebuie sa lovesti cu top spin pentru a lasa loc unei marje de eroare. Trebuie sa incerci sa lovesti mingea de jos in sus mai degraba, in loc sa lovesti direct ‘prin’ minge. Aceste lucruri nu sunt o reteta magica pentru a castiga imediat in fata acestui tip de jucator. Trebuie exersat foarte mult astfel incat sa ai tehnica necesara pentru a te impune. Trebuie stapanite loviturile de baza astfel incat, la o lovitura relativ usoara venita de la ‘pusher’, sa nu dai mingea in fileu sau afara, ci sa o plasezi, nu neaparat cu forta foarte mare (dar sa fie) astfel incat sa castigi punctul si eventual meciul. Succes! CE FACI CÂND ADVERSARUL TE JOACA PE REVER (BACKHAND)? Primul element de tactica pe care jucatorii îl aplica este “joaca-ti adversarul pe backhand”. Pentru majoritatea jucatorilor backhandul este de obicei mai slab. Iar cum tendinta este ca tu sa îti joci adversarul pe backhand, acelasi lucru poate face si el. Acum se naste întrebarea: “ce fac în situatia asta?” Primul raspuns ar fi : “întareste-ti backhand-ul la antrenament!”. Dar pâna atunci sa vedem ce putem face sa “diminuam” dezavantajul creat. În primul rând, când simti ca adversarul te joaca pe partea slaba, primul instinct este sa-i demonstrezi ca poti mai mult si atunci încerci executii peste puterile tale. Rezultatul este nu tocmai placut. Deci joaca exact atât de puternic sau sigur cât poti tu. Nu încerca mai mult decât poti face. Practic, pune mingea în teren în primul rând, si da-i si lui “sansa” sa greseasca. De obicei, când adversarul îti vede partea slaba, are tendinta sa te atace decisiv si sa forteze, iar atunci si posibilitatea de a gresi creste. Daca vezi ca scorul se scurge în defavoarea ta si adversarul continua sa te joace pe backhand

prima regula este: nu te panica si nu gândi: “fa ceva urgent”. Problema este ca ai limitate optiunile de “a face ceva urgent” pe backhand si atunci încerci lovituri disperate care se duc out sau în fileu. Ceea ce trebuie sa faci în primul rând este sa returnezi mingea în teren, peste fileu, si sa îti lasi si adversarul sa greseasca.

a doua regula este sa renunti la pozitia centrala de pe linia de fund si sa te asezi mai aproape de partea stânga a terenului (pentru dreptaci). Adversarul va încerca sa joace tot pe stânga numai ca va încerca lovituri tot mai aproape de linie si îi vor creste si sansele de a gresi. În acest caz, terenul pe partea dreapta ramâne descoperit, deci pregateste-te sa alergi.

a treia regula este sa încerci sa te “feresti” cât poti de backhand dar numai la mingile care îti pemit asta. Nu fa din asta un obicei permanent.

a patra regula este sa încerci sa te duci la fileu. Încearca sa pregatesti bine atacul si sa avansezi la fileu. Va fi rândul adversarului sa încerce lovituri riscante.

a cincea regula este sa încerci sa plasezi bine mingea la retur creându-ti astfel avantajul controlarii jocului. Poti încerca în continuare un joc combinativ, alternând slice-uri cu mingi înalte sau puternice.

Iar daca totusi nimic nu functioneaza cum ti-ai dorit, a sasea regula este sa joci cu mingi înalte, foarte înalte, si sa-ti tii adversarul mult în spatele liniei de fund. Deci rabdare, miscare multa si concentrare. Iar la final ai grija sa-ti amintesti la antrenament ca o parte slaba poate fi îmbunatatita numai prin multe ore de repetari. CUM SA JOCI ÎMPOTRIVA UNUI JUCATOR CARE ÎTI RETURNEAZA TOATE MINGILE? Oarecum blamat de majoritatea jucatorilor, acest mod de a juca este foarte eficient mai ales la nivelul copiilor. Tot timpul vedem meciuri în care un jucator câstiga, nefacând practic nimic spectaculos. Acestia au o tactica de joc foarte simpla dar foarte eficienta, si anume: sa returneze toate mingile în teren. Concret, ce fac acesti jucatori?

Stau pe linia de fund si dau totul înapoi. Uneori ai senzatia când joci împotriva unui astfel de jucator, ca bati mingea la perete. Pur si simplu par lipiti de linia de fund. Ei nu te paseaza. Nu deschid unghiuri. Nu combina jocul. Nu lifteaza mingile. Nu te ataca. Dar ceva reusesc sa faca sigur: sa te scoata din minti … Uneori îti creaza senzatia ca pot sa o tina asa o zi întreaga. De multe ori, dupa un meci pierdut împotriva unui astfel de jucator, auzim adesea la majoritatea copiilor scuze personale si acuze la adresa adversarilor: “M-a batut pentru ca era balonar …”, sau “tacanagiul ala…”, “habar n-are sa joace, asa puteam sa joc si eu, dar ce, asa se câstiga?” … mda … În primul rând, haideti sa vedem de ce pierzi împotriva unui “tacanagiu” … Pai, problema este ca nu prea te bate el … Mai mult te bati singur. De fapt alegi o tactica gresita. Cu cât îti vin mai multe mingi înapoi, cu atât îti creste si nervozitatea. Vrei sa-l înveti minte si sa-i trimiti tu lui, niste mingi implacabile. Federer este mic copil fata de ce mingi tari si plasate o sa-i trimiti tu imediat. Sa se invete minte! Nu-i nimic daca mingea “implacabila” trimisa de tine a “rupt” gardul, mai trimiti una si mai tare. Tot în gard? N-are nimic … Poate urmatoarea îl va pune la punct … Pai ce sa faci? Sa îmbatrânesti pe teren? Problema este ca l-ai tot “pus la punct” pâna s-a terminat meciul dar nu în favoarea ta. Greseala dupa greseala, tu ai facut toate punctele lui … Braaavoooo! L-ai învatat tu tenis! (în caz ca nu ai înteles, am fost sarcastic …) Pai ce trebuie sa fac? 1. Rabdare, rabdare, rabdare … Vrei sa-ti mai spun o data? Bine … RABDARE! Acest fel de joc este asemanator cu picatura chinezeasca … acelasi ritm, aceeasi intensitate, acelasi tipar. Ce nu e aceeasi este rabdarea ta, pe care simti ca ti-o pierzi usor, usor … De aceea trebuie sa te pregatesti din timp. Imagineaza-ti o calatorie de câteva ore pe care nu ai cum sa o scurtezi. Intra pe teren cu ideea ca o sa stai mult si bine acolo si nu ai motive sa te grabesti. Sa stii înainte ca o sa îti vina zeci si sute de mingi înapoi, si ca ai în fata un adversar înarmat cu o rabdare de fier. Deci intra pe teren cu ideea ca o sa jucati un joc numit, nu tenis, ci: “cine are rabdarea mai mare?” Partea buna este ca un astfel de jucator are un arsenal limitat de lovituri deci nu o sa te astepte surprize mari. Doar mingi la fel, una dupa alta. Ai prins ideea? Nu are în arsenal lovituri “decisive”. Fa-l sa încerce astfel de lovituri. Cum? 2. Du-te la fileu Îti spun: Numai când te vede ca avansezi deja trebuie sa faca ceva. Trebuie sa te paseze. Dar nu prea stie, cum. Deja l-ai scos din aria lui de “siguranta”. Atunci ori va continua sa joace ce stie el si-ti va trimite mingi usoare, în racheta, ori va trimite mingi disperate în plasa sau afara. El e obisnuit sa nu ia decizii. Acum trebuie sa o faca. Va gândi: “sa-i dau un lob? sa-l pasez pe stânga? pe dreapta? sa dau tare? sa dau moale?” Practic l-ai fortat sa decida rapid si el nu e obisnuit s-o faca … 3. Cheama-l pe el în teren Rupe-l de lânga linia de fund. El pâna acum s-a simtit în siguranta pe linia de fund si a trimis mingi de aceeasi lungime înapoi. “Ti-ai pus cortul pe linia de fund?” “Ia mutati “tabara” mai aproape de mine …” Va spun de pe acum: un “balonar” uraste fileul, voleul si tot ceea ce tine de un joc ofensiv. O sa-i tremure mâna când trebuie sa atace. Cheama-l la fileul cu un slice mai scurt sau cu un cross scurt si testeaza-i volul si smash-ul. Simti ca deja i-ai dat planul peste cap? Continua în maniera asta. 4. Nu lovi mingile foarte tare Nu are rost. El asta asteapta. Sa dai tare în minge si el sa raspunda folosindu-se de forta ta. Daca bati la perete si lovesti cât poti de tare, în final peretele va câstiga … El incearca practic sa te faca sa dai din ce in ce mai tare, iar jocul asta îi convine pentru ca daca încerci mingi din ce in ce mai tari, într-un final o sa spargi geamurile doamnei de la etajul 1 al blocului de lânga teren. Sau fileul … Partea buna este ca adversarul o sa-ti zâmbeasca cu multumirile de rigoare … Încearca mingi “moi”. Nu va sti ce sa faca cu ele. Va trebui sa accelereze, dar nu este obisnuit. Va trebui atunci sa schimbe ceva si asta nu-i place … În schimb sigur tie îti va placea sa câstigi. Cum sa faci sa joci pe picioare? Simplu. Stai pe varfuri! Gandeste-te continuu sa stai pe varfuri. Calcaiele sunt pentru carat sacose din piata. Sau pentru sapat santuri. Sa stai pe calcaie pe teren este sinonim cu a fi pasat. Trebuie sa fii foarte constiincios si sa îti spui mereu “Sari! Stai pe varfuri! Fii usor. Sari!” Miscare continua reduce nervozitatea. Vei observa foarte usor diferenta. Un alt beneficiu pe care ti-l aduce jocul de picioare este limbajul corpului. Daca joci pe picioare adversarul o sa creada ca esti încrezator (chiar daca tu nu esti), o sa creada ca nu esti obosit (chiar daca

tu esti), o sa creada ca domini (chiar daca tu te simti putin dezorientat). Ce ai facut tu de fapt? Ai stat pe varfuri si ai sarit continuu. Jocul de picioare nu este numai pentru tine. Nu. Este de asemenea si un joc cu mintea adversarului. De-a lungul meciului adversarul va cauta din partea ta un semn de oboseala, de resemnare,de nervozitate. Se va uita peste fileu si ce va vedea? Tu esti sus! Sus pe varfuri. Tu esti energic. Tu te misti usor de pe un picior pe altul. Tu esti cel care abia atinge pamantul. Tu zbori! Tu esti cel care arata ca esti gata de lupta. Ca esti nerabdator sa continue meciul. Ca o poti duce asa mult si bine! Ca nu te retragi si nu capitulezi. CUM SA JOCI IMPOTRIVA UNUI JUCATOR DE FORTA Te întrebi atunci ce poti face împotriva unor mingi care parca sparg bariera sunetului. În primul rand stai putin mai departe de linia de fund. Cand scorul nu se desfasoara în favoarea ta, este important sa încerci sa schimbi ceea ce ai facut pana atunci.Ofera-i adversarului o noua perspectiva. Fa-l sa reactioneze la ceea ce faci tu. Este valabil în mai toate situatiile din tenis si este valabil si în acest caz. Daca adversarul serveste atat de puternic încat nu poti returna, schimba-ti pozitia în teren. Aici nu este loc de orgolii de genul ” o sa stau pe linie, nu-mi pasa cat de tare serveste. Nu-mi este frica de el…”. Gandeste-te doar la faptul ca daca astepti mai în spate, distanta mai mare o sa îti ofere mai mult timp sa reactionezi. Pasul doi ar fi sa intri înapoi în teren mai aproape decat primesti de obicei. Cum asa ma puteti întreba? Ideea este sa debusolezi oarecum adversarul. ?i credeti-ma ca are efect. Intri în teren si blochezi mingile inapoi. Lovesti mingile în fata corpului imediat dupa contactul cu solul. Jocul acesta pozitie defensiva-pozitie ofensiva chiar functioneaza. Cand adversarul te vede ca avansezi o sa încerce sa loveasca si mai tare. Iar cande te vede mult în spatele liniei de fund o sa încerce sa deschida unghiurile si mai mult. În ambele situatii ce ai reusit sa faci? Exact! I-ai schimbat jocul. Suna facil … Nu este chiar asa dar oricum adversarul o sa-ti ofere mult mai multe greseli nefortate. Scurteaza retragerea rachetei. Treaba asta asta functioneaza la toate nivelurile de jucatori cu o conditie. Sa stii cum s-o faci … Asta o sa va explic în alta lectie. Revin. Scurtezi retragerea rachetei si pasesti pe lovitura.În felul asta nu o sa pierzi prea mult din viteza mingii si oricum tine cont ca asa te folosesti si de viteza mingii adversarului. Nu trebuie sa va afundati în prejudecati de genul toate mingile trebuie lovite cat poti. Din cauza gandirii de felul asta apar asa multe greseli nefortate, cadouri date adversarului, lovituri întarziate, etc. O gandire constructiva îti va spune ca tu trebuie sa diminuezi eficacitatea loviturilor puternice ale adversarului, ca trebuie sa îti impui propriul joc, si mai ales sa recunosti si sa fructifici toate oportunitatile care îti apar în meci. CUM SA CASTIGI UN TIEBREAK În primul rand trebuie sa te gandesti la un tiebreak ca la un mini-set. Totul este comprimat dar componentele unui set normal sunt prezente. Servesti, primesti si ai nevoie de puncte pe serviciul adversarului, de minibreak-uri, pentru a castiga. In tiebreak avem puncte decisive, puncte de set sau de meci. Dinamica unui tiebreak este aceeasi ca la un set normal dar este mult mai condensat iar timpul pe care îl ai la dispozitie pentru a stopa avantajul adversarului este mult mai scurt. Pentru ca tiebreak-ul decide cine castiga setul trebuie sa fii foarte atent cu tempo-ul pe care îl imprimi dinamicii desfasurarii lui. “Nu te grabi !!! ” trebuie sa devina motto-ul tau odata inceput un tiebreak. Daca te joci cu punctele si nu ai grija, într-o clipa te poti trezi ca esti deja intr-un dezavantaj pe care nu îl mai poti recupera. Riscurile asumate stupid si loviturile de “senzatie” nu trebuie sa-si gaseasca locul într-un tiebreak. tiebreak-ul îl joci sa castigi nu pentru frumusetea jocului, pentru spectacol. Personal, le spun sportivilor mei sa “paseasca” precaut,ca pe sarma, cand au ajuns la tiebreak. O dubla greseala sau doua in game-ul 3 din set poate duce la cel mult pierderea game-ului. Fa asta în tiebreak si asta poate duce la pierderea setului… Deci joaca de siguranta. Lasa-i “privilegiul” adversarului tau de a fi spectaculos. Eu, si cred ca si tu, te doresti mai mult castigator decat spectaculos. Pierzatorilor nu li se aduc elogii….Cel putin nu la tenis… Castiga primele 2 puncte. Cum sa le numesc sa le intelegi importanta? Nu stiu. Tu doar castiga-le!!! Joaca simplu, munceste-le, lupta-te pentru fiecare lovitura cu maxim de concentrare. Si o sa întelegi singur cat de importante sunt. Preiei imediat controlul si adversarul se simte în dezavantaj rapid. Adversarul o sa simta presiunea de a recupera rapid si va face greseli. Separa în mintea ta aceste 2 prime puncte de restul setului. Tiebreak-ul nu este o extensie a setului. Este altceva. E alt meci,alt joc.

Nu te gandi la nimic altceva cand joci primele 2 puncte. Atunci începe un alt meci pentru tine. Redefineste-ti concentrarea si aduna-ti toata energia pe fiecare lovitura. Nu spun sa joci cu frica tiebreak-ul dar nu cumva sa încerci lovituri delicate sau tehnici pe care nu le stapanesti la perfectie..Tactica nu se schimba în tiebreak. Daca pana acum atentia ta era mai mult catre adversar acum gandeste-te mai mult la ce faci tu. Fara greseli. La serviciu,în tiebreak tensiunea se simte altfel. Deci lasa motoarele le turatie mai joasa si joaca cu un servici mai “safe”. Nu Îti permiti nicio dubla greseala. Sub nicio forma. Deci serviciul si returul în teren. Mereu. Lovesti atat de tare si de plasat cat sa te simti în siguranta. Daca se iveste o oportunitate, nu da semne de slabiciune si loveste hotarat. Nu încerca în schimb sa cauti oportunitatile cu orice pret doar pentru ca esti nerabdator. Nu te relaxa decat în vestiar. Nu uita,daca esti în avantaj cu, sa zicem 5-1 ca si adversarul poate reusi multe puncte consecutive. Deci, Nu te relaxa. Tiebreak-ul se termina atunci cand se termina si nu cand ai un avantaj mare. Nu schimba tactica încercand lovituri care sa termine meciul mai repede. Nici macar atunci cand ai 5 mingi de set. Ce ai facut sa ajungi la acele 5 mingi de set? Fa acelasi lucru pana la sfarsit. Nu-ti schimba jocul si nici atitudinea. Arata-i adversarului ca esti acelasi. Arata-i ca nu esti dispus la nicio concesie. Arata-i ca tu castigi. CUM SA EXPLOATEZI SERVICIUL MAI SLAB AL ADVERSARULUI In primul rand asteapta mingea in interiorul terenului. Fa un pas peste linia de fund. O sa fii mai aproape de minge la un serviciu slab si doar o sa blochezi mingea la un serviciu puternic. La inceput poate o sa ti se para dificil dar usor usor o sa vezi diferenta. Antreneaza-te asa si nu o sa ti se mai para greu. Ce va fi greu? Va fi greu adversarului sa serveasca impotriva ta. Misca-te continuu. Cu cat serviciul adversarului este mai slab cu atat multi jucatori devin mai statici. Li se pare ca nu merita efortul sa se miste. Mare greseala. Returul de serviciu incepe odata cu aruncarea mingii de catre adversar. Cand adversarul se pregateste sa serveasca, incepi si tu sa stai pe varfuri. Cand arunca mingea, stai cu genunchii usor flexati iar exact in momentul impactului, sari pe ambele picioare spre inainte. Iti va fi foarte usor sa reactionezi spre minge. Joci pe picioare si sari in intampinarea mingii. Scurteaza-ti retragerea si balansul rachetei. O amplitudine mai mica a loviturii te va ajuta sa o controlezi mai bine si sa lovesti mingea in urcare. Tine cotul mai aproape de corp. Asta va da mare consistenta returului daca serviciul a fost puternic. Pur si simplu vei bloca mingea si te vei folosi de forta adversarului. Ca la un voleu. Nu fi arogant! Nu trebuie sa gandesti ca trebuie distrus adversarul daca a servit mai slab. Multi adversari ai mei parca isi scurt-circuitau neuronii cand “reuseam” un serviciu slab, ochii le ieseau din orbite si nu puteau sa-si controleze avantul de a “rupe” mingea in doua. Rupeau fileul de cele mai multe ori. Forta este mult mai putin importanta decat plasarea mingii. Un serviciu slab trebuie sa fie pentru tine o oportunitate de a plasa mingea cat mai bine,de preferat pe partea slaba a advesarului. Loveste repede si plasat. Nu incerca sa dai foarte tare. Este destul de dificil sa lovesti o minge moale din interiorul careului de serviciu chiar daca nu pare! Nu trebuie sa vezi un serviciu slab drept un cadou de la adversar ci o oportunitate. Borg spunea ca un jucator bun nu este acela care reuseste lovituri imposibile ci acela care nu greseste niciodata mingile usoare. CUM SA JOCI IMPOTRIVA UNUI JUCATOR RAPID O singura regula! Nu-l lasa pe Speedy Gonzales sa alerge. Jucatorii cu viteza mare adora sa alerge si sa loveasca mingea din alergare. Va mai aduceti aminte de Michael Chang? Alerga dintr-o parte a alta a terenului si lovea cu o lejeritate dezarmanta. Ganditi-va ca ei cam asta fac la antrenament. Alearga si lovesc numai din deplasare dintr-o parte a terenului in alta. Deci nu iti lasa adversarul sa se foloseasca de viteza lui. Inlatura-i acest avantaj. Cum? Loveste mingile lung,liftat, pe mijlocul terenului. Fa-l sa joace static. Brusc,in loc sa alerge catre minge (ceea ce el prefera), o sa trebuiasca sa alerge din calea mingii. Prin asta o sa-l inghesui si nu o sa poata sa-si foloseasca viteza. Pune-i in mintea ta o tinta pe piept si loveste. Nu mai incerca sa pasezi. Mare parte din punctele lui victorioase sunt doar greseli de-ale tale cand ai incercat sa-l pasezi. Atentie mare la ce vreau sa spun. Nu incerca sa-l faci sa ajunga greu la minge,ci usor. Da-i la mana si vezi ce se intampla.

O sa vezi ca parca se zbate pe loc si loveste dezechilibrat. O sa loveasca mult mai incet ca pana acum. Exista o explicatie. Lovind numai din viteza pana acum,ei si-au format tehnica lovitura in asa fel incat sa transmita mingii, viteza lor de deplasare. Lovind totul din viteza, balansul, explozia si consistenta loviturii lor s-a format in acest fel. Ia-le viteza si le-ai luat lovitura. Cheia succesului in astfel de cazuri este moderatia. Este important sa apelezi la tactica asta inteligent si prudent. Daca ai gasit o cheita,o bresa in jocul adversarului nu abuza de asta. Nu folosi aceeasi tactica exclusiv. Amesteca asta din cand in cand in joc. Dezechilibreaza jocul adversarului. Revino iar la unghiuri deschise, apoi bombardeaza-l cu mingi in el. Cheama-l la fileu, incearca un lob, apoi da-i usor la mana din nou. O sa vezi ca rezultatele o sa apara daca iti folosesti si inteligenta nu numai loviturile. Intocmeste-ti o tactica simpla de joc. de genul “trebuie sa fac asa…, iar daca el o sa faca asta, trebuie sa il combat asa….”… Nu astepta sa intri pe teren sa faci asta. Incearca sa nu-ti distragi atentia de la meci. Indiferent cat de cald este, cat de tare bate vantul sau cat de aglomerat a fost pe drumul spre teren. Ramai pe pilot automat. Corpul tau va face ceea ce mintea ta ii va spune sa faca. Daca mintea ta ii va da informatiile corecte,corpul tau va actiona in consecinta. Eforturile si concentrarea ta dinaintea meciului functioneaza precum GPS-ul de la masina. Stii unde vrei sa ajungi, stabilesti destinatia si ruta iar corpul tau te va duce acolo. Bineinteles ca pot exista ocolisuri, opriri neasteptate,chiar pasi inapoi dar mintea ta odata setata, te va pune iar pe drumul cel bun. Am lasat la urma partea fara de care totul este in van si inutil…. Dorinta de a castiga. Cu asta te nasti. Asta deosebeste campionii de oamenii obisnuiti. Asta e in ADN-ul fiecaruia. Nu vorbim de ceea ce naste dorinta de a invinge. poate motivatia,motorul fiecaruia sunt diferite. Unii pentru bani,altii pentru faima… dar dorinta trebuie sa fie acolo. Multi jucatori poate joaca numai din placerea de a juca tenis.. Poate le place satisfactia unor lovituri reusite. Poate atmosfera de concurs este cea care le place. Nu-i judec. Dar prin asta pierd esenta tenisului si a sportului in general. Aceea de a fi invingator in lupta cu adversarul si cu tine insuti.