Tema şi viziunea despre lume reflectate într-o comedie studiată

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ,,O scrisoare pierdută’’ de I.L. Caragiale este a treia

dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Opera este o comedie de

moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din

farsa electorală din anul 1883.

Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor

moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Personajele

comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul între aparenţă şi esenţă.

Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie, de

caracter, de limbaj şi de nume).

Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omeneşti,

piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai

politicianismului românesc.

Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce

priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. Acţiunea comediei este

plasată ,,în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre’’, adică la sfârşitul secolului al XIX-

lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile. Intriga piesei porneşte de la o

întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime, compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai

partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic, care o foloseşte ca armă de

şantaj. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală

şi neaşteptată.

Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe

opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere şi gruparea independentă constituită în jurul lui

Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului ,,Răcnetul Carpaţilor’’. Conflictul are la

bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele, între aparenţă şi esenţă.

Conflictul secundar este reprezentat de Farfuridi - Brânzovenescu, care se teme de trădarea

prefectului. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre

rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar trimisul

de la centru, Agamiţă Dandanache, este ales deputat.

Este utilizată technica amplificării treptate a conflictului. O serie de procedee compoziţionale

menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat, prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor

conflictuale.

Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care, în succesiunea lor temporală,

nu mişcă nimic în mod esenţial, ci se derulează concentric în jurul pretextului. Atmosfera

destinsă din final reface starea iniţială a personajelor, fără nicio modificare a statului iniţial.

Personajele acţionează stereotip, simplist ca nişte marionete, lipsite de profunzime sufletească,

fără a evolua pe parcursul acţiunii, fără a suferi transormări psihologice.

În Actul I, în expoziţiune, sunt introduse personajele: Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului în

care se desfăşoară acţiunea, şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Aceştia citesc ziarul lui Nae

Caţavencu, ,,Răcnetul Carpaţilor’’. În salon intră Zaharia Trahanache, care îi informează că

domnul Nae Caţavencu a plastografiat o scrisoare de dragoste trimisă de Tipătescu soţiei acestuia

pentru a-i şantaja. Caţavencu candida la deputăţie, dar nu făcea parte din grupul fruntaş al

conducerii locale susţinut de prefect şi de ,,prezidentul’’ Zaharia Trahanache. Se declanşează

astfel conflictul dramatic principal. Acesta constituie intriga comediei.

În Actul II se declanşează conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi -

Brânzovenescu, candidaţii susţinuţi de partidul conducerii locale, care încep să se teamă de

trădare din partea prefectului. În acest act este ilustrată relaţia cuplului îndrăgostit Zoe

Trahanache - Ştefan Tipătescu. Prefectul nu răspunde şantajului politic, dar Zoe este dispusă la

lupta cu oricine va sta în calea compromiterii imaginii ei publice, chiar şi cu Fănică, amantul ei.

Cuplul pare să se dezbine, Zoe susţinând candidatura lui Caţavencu.

Actul III include punctul culminant al piesei. Acţiunea se mută în sala mare a primăriei, unde

au loc întrunirile electorale. Trahanache a găsit o poliţă falsificată de Caţavencu, folosind-o drept

contra-şantaj. Aici este anunţat candidatul trimis de la centru, Agamiţă Dandanache, iar

Caţavencu pierde scrisoarea. Va fi găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat şi restituită

destinatarei.

Actul IV aduce rezolvarea conflictului iniţial, deznodământul. Dandanache, un personaj care

s-a înălţat politic printr-un şantaj asemănător, este ales în unanimitate şi totul se termină cu

festivitatea condusă de Caţavencu.

Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. Caragiale este

considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru

că se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de

trăsături.

Dar scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice, având capacitate de a individualiza

personajele, prin comportament, particularităţi de limbaj, nume, dar şi prin combinarea

elementelor de statut social şi psihologic. De exemplu, Trahanache este încornoratul simpatic,

dar şi un vanitos înşelat şi ticăitul. Zoe reprezintă tipul cochetei, dar şi al femeii voluntare.

Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele greşite ale

cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale denotă incultura/statutul de parvenit sau trăsături

psihologice ale personajelor comice. Vorbirea constituie criteriul după care se constituie două

categorii de personaje: parveniţii, care îşi trădează incultura prin limbajul valorificat de autor ca

sursă a comicului şi personajele cu carte (Tipătescu şi Zoe), ironizate însă pentru legătura

amoroasă extraconjugală.

Prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în acelaşi timp, atrage atenţia

cititorilor/spectatorilor, în mod critic, asupra ,,comediei umane’’. O caracteristică generală a

personajelor este superficialitatea. Prin tipurile şi moravurile prezentate, prin limbajul folosit de

personaje, această piesă ,,ne menţine în iluzia realităţii, în care ne transportă’’.

Viziunea dramaturgului se încadrează în realism prin decuparea unor scene sociale şi

politice ale societăţii contemporane lui, pe care le transpune pe scenă. Prin această comedie, ca

prin toate piesele sale dramatice, Caragiale ilustrează tipuri umane viabile, satirizând prin

construcţia, comportamentul, acţiunile şi limbajul lor de defecte umane cum ar fi prostia,

înşelătoria, dorinţa de îmbogăţire sau de succes în viaţa politică. Prin urmare piesa ,,O scrisoare

pierdută’’ pune în scenă realităţi sociale, etern-valabile, cum ar fi demagogia politică, şantajul şi

corupţia la toate nivelurile vieţii sociale şi politice. Ilustrativă în acest sens evoluţia personajelor

Caţavencu şi Dandanache, care încearcă să obţină funcţii politice prin şantaj.