Tema Razboiului in Roman

5/12/2018 Tema Razboiului in Roman - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/tema-razboiului-in-roman 1/12

TEMA RĂZBOIULUIÎN ROMAN

Război şi pace – Lev N. Tolstoi Pădurea spânzuraţilor – Liviu Rebreanu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război -

Camil Petrescu

Prof. Adriana Nistor

1



Motto : „ Războiul, [...] e cel mai hidos lucru pe lume şi trebuie să pricepem odată asta şi

să nu ne mai jucăm de-a războiul .” 1 (Lev Tolstoi)

Războiul, din care sentimentul general – începând cu Antichitatea – face imaginea unui

flagel universal, s-a răsfrânt, cu toată simbolistica sa, şi asupra lumii literaturii. Ca şi în viaţă, şi

în literatură, războaiele se fac cu oameni, Omul faţă în faţă cu Războiul, fiind o temă recurentă

a literaturii.

Prototipul creaţiilor literare despre război este capodopera lui Lev N. Tolstoi, Război şi

pace. Roman clasic al literaturii universale, Război şi pace scoate la iveală lumea mare a

războiului, o lume dezlănţuită care vine ca un tăvălug peste lumea cea mică a omului. Războiul

e înfăţişat de Tolstoi ca o faptă oribilă, hidoasă în sine, care nu face altceva decât să scoată la

lumină, ca-ntr-o egografie, umanitatea. Criticul G. Călinescu remarca într-un studiu despre

Tolstoi faptul că, în acest roman, „totul e văzut [...] necruţător, fără idealizări şi fără iluzii

asupra oamenilor, fără teama de a şoca prejudecăţile de <<viris ilustribus>>.2” Nu mai există

eroi, ci pur şi simplu oameni. Din acestă perspectivă, pacea şi războiul pot fi privite ca două

temperaturi extreme la care sunt supuse fiinţele umane spre a se vedea cum se contrag şi cum

se dilată.

Iată de ce, dincolo de consideraţiile generale despre război ca încleştare de forţe oarbe,

romanul lui Tolstoi aduce în prim plan o nouă viziune asupra eroului. Putem spune că, odată cu

romanul lui Lev N. Tolstoi, eroul din romanele de război se demitizează, se leapădă de aura de supraom, recunoscând în faţa sa şi a lumii, că nu e decât un muritor, că războiul e o luptă

pentru supravieţuire, din care important este să scapi cu viaţă.

1 Lev Tolstoi, Război şi pace (Volumele I-IV), Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963.2 G. Călinescu, Studii şi conferinţe. Horaţiu, Tasso, Cervantes, Tolstoi, Chehov., Editura de stat pentru literatură şi artă,Bucureşti, 1956, p. 221.

2



Prima profundă reflectare a războiului în literatura română o întâlnim în romanul Pădurea

spânzuraţilor de Liviu Rebreanu. Aici, Omul este întrupat generic de Apostol Bologa, entitate

simbolică a jertfei pe altarul războiului.

În şirul de opere importante care s-au ridicat împotriva războiului, se numără Strada

Lăpuşneanu, în care Mihail Sadoveanu retrăia Iaşul refugiului, atmosfera de nepăsare şi de

cinism din spatele frontului. Despre front, despre viaţa celor trimişi cu marşuri şi fraze să

măcelărească şi să fie măcelăriţi, apăruseră în reviste versurile lui Camil Petrescu din Ciclul

morţii. Adevărul despre război îl spuseseră şi câteva pagini răzleţe. Hortensia Papadat-

Bengescu publicase fragmente din Balaurul , Camil Petrescu, capitole din romanul Ultima

noapte de dragoste, întâia noapte de război.

Înainte de publicarea romanului, Liviu Rebreanu a tratat tema războiului şi in căteva nuvele:

Calvarul, Iţic Ştrul dezertor şi Catastrofa. Problematica aceasta din nuvele, cuprinzând şi

atitudinea faţă de război, şi poziţia specială în care erau puse diferitele naţionalităţi din armata

imperială austro-ungară, nevoite să lupte împotriva conaţionalilor lor, stă în centrul Pădurii

spânzuraţilor. Cartea se axează în jurul Omului, drama personală a lui Apostol Bologa lăsând

să se întrevadă drama războiului. Astfel, deşi romanul tratează un caz de conştiinţă, intenţia

autorului a fost de a condamna războiul în genere şi mai cu seamă războiul purtat de imperiul

austro-ungar, despre care se spunea că este o vastă închisoare a popoarelor.Fire predispusă la frământări interioare, Apostol intră într-o criză morală torturantă,

exacerbată de discuţiile de la popotă dintre ofiţeri de naţionalităţi diferite din armata

mostruosului stat austro-ungar. Aceştia, mai mult sau mai puţin loviţi de asuprirea naţională, îşi

3



dau seama de injusteţea luptei în care au fost târâţi, condamnă războiul absurd şi interpretează

fiecare în felul său ideea de datorie militară.

Locotenetnul evreu Gross e cel mai revoltat: „ - Statul! ... Statul care ucide! ... În spate

statul nostru, în faţă statul duşman şi la mijloc noi, cei osândiţi să murin ca să asigurăm

huzureala câtorva tâlhari care au pus la cale măcelul milioanelor de robi inconştienţi!..” 3

Cu toate că nu ajunge la înţelegerea cauzelor războiului, autorul are meritul de a-l

condamna şi prin intermediul lui Apostol Bologa: „....Imensei majorităţi a omenirii civilizaţia

nu i-a dăruit până azi decât războiul, care pune faţă în faţă milioane de oameni şi care ucide

mii şi mii de suflete într-o secundă.”4

Povestirea ultimelor etape ale destinului lui Bologa este prin ea însăşi o demonstraţie

impresionantă împotriva crimelor întreprinse în numele aşa-numitelor legi ale războiului. În sat

sunt spânzuraţi direct de copaci ţărani români acuzaţi de spionaj pentru că şi-au arat ogoarele în

regiunea frontului.

Pădurea spânzuraţilor , ca de altfel şi alte scrieri ale lui Rebreanu, a fost compusă după un

plan îndelung meditat. Criticul Alexandru Piru, în monografia dedicată lui Liviu Rebreanu

aminteşte de faptul că, „într-un caiet de creaţie, autorul îşi fixase trei etape ale evoluţiei

eroului său, sub emblema a trei principii călăuzitoare şi anume: 1. Apostol e cetăţean: <<

Omul nu e nimic decât în funcţie de stat>> ; 2. Apostol devine român: << Statul nu cere

iubire, ci numai devotament şi disciplină omului, pe când neamul presupune o dragoste frăţească>>; 3. Apostol devine om:< În sânul neamului individul îşi regăseşte eul său cel bun

în care sălăşluieşte mila şi dragostea pentru toată omenirea>>”5. Tot în acest caiet se regăsesc

3 Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963.4 Ibidem.5 Alexandru Piru, Liviu Rebreanu,Editura Tineretului, Bucureşti, 1965, p. 63.

4



câteva cugetări antirăzboinice care trebuiau exemplificate în roman, precum: „Un vers de

Goethe e mai preţios decât o bătălie câştigată ”, „ Niciodată poporul nu vrea război. Numai

conducătorii vor, fiindcă ei stau acasa şi trimit la moarte numai poporul ”, „ Războiul e cea mai

crâncenă dovadă a iresponsabilităţii omului şi a nonsensului vieţii”. Este interesantă şi o

mărturie a scriitorului în legătură cu prima versiune a acestui roman: „Cine a citit Pădurea

spânzuraţilor îşi aduce aminte desigur că Apostol Bologa în partea finală, după ce a fost

judecat de curtea marţială, reîntors în camera lui de închisoare, cere hârtie şi cerneală să

răspundă la scrisoarea primită de la mama sa. Speranţa vieţii, frica morţii, vălmăşagul de alte

gânduri îl fac să amâne mereu, şi în cele din urmă renunţă să mai scrie. Ei bine, în versiunea

primă, Apostol Bologa răspundea într-o scrisoare, care deşi am suprimat-o, mi-a rămas

dragă... Tot în Padurea spânzuraţilor am suprimat ultimul capitol. Romanul se sfârşeşte... cu

moartea eroului şi mai ales cu cuvintele preotului: Apostol.. Apostol ... În versiunea primă mai

urma un capitolaş în care, în zori, venea Ilona să-şi plângă iubirea pe mormântul lui

Apostol...” Însă, aşa cum remarcă şi criticul, „conştiinţa artistică a dictat scriitorului un final

mai în acord cu procesul psihologic pe care-l dezbate dramatic, sentenţios, ibsenian.”6 Fiinţa

fizică a Omului trebuia nimicită, pentru ca măcar Spiritul să poată ieşi din război ca un

învingător.

Astfel, experienţa dramatică a lui Apostol Bologa se derulează între două repere majore:

seara în care are loc executarea lui Svoboda şi zorii zilei propriei execuţii. Un ciclu cosmic seîncheie în felul acesta, răstimp în care Omul trăieşte experienţa unei dramatice coborâri în

infernul războiului din care se înalţă apoi ca un Apostol al păcii.

6 Alexandru Piru, op. cit., p. 63.

5



Drumul deschis de Pădurea spânzuraţilor avea să fie urmat, în literatura română de

Balaurul Hortensiei Papadat – Bengescu, în care frontul era indirect şi tragic prezent prin

trenurile cu răniţi, prin mirosul de pansamente şi sânge. Apoi, de cele două mari romane:

Întunecare de Cezar Petrescu şi Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil

Petrescu. Aici, Omul e „...unul dintre acei, / Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric ,/ Cu

sufletul mărit / Căci ...” a văzut războiul!

Camil Petrescu este primul scriitor român care descrie războiul ca o experienţă directă,

partea a doua a romanului reproducând jurnalul de campanie al autorului. Experienţa

războiului nu era pentru prima dată consemnată de scriitor. Ciclul morţii vorbea şi el despre

drama omului care îşi dă seama că nu e decât un simplu element de figuraţie într-un spectacol

absurd, inexplicabil în originile şi finalităţile sale.

Autorul se desprinde şi el de tabloul mitic şi fals al războiului şi nu mai face din el un prilej

de exaltare a virtuţilor şi eroismului. Haos, mizerie, frig, marşuri neîntrerupte, fără nicio

finalitate, o învălmăşeală gigantică de moarte – acesta este adevăratul război, pe care scriitorul

îl retrăieşte odată cu personajul său, Ştefan Gheorghidiu.

Războiul va fi pentru intelectualul lui Camil Petrescu o formă de trăire individuală şi

colectivă absolută, la care n-ar fi conceput să nu fie părtaş. Gheorghidiu mărturiseşte: „ Nu pot

să dezertez, căci, mai ales, n-aş vrea să existe pe lume o experienţă definitivă, ca aceea pe care

o voi face, de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea

faţă de mine, cei care au fost acolo, o superioritate care mi se pare inacceptabilă. Ar constitui

pentru mine o limitare.”7 O explicaţie a atitudinii sale „eroice” o dă orgoliul, o alta necesitatea

7 Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Bucureşti, 1968.

6



de a trăi toate experienţele posibile în funcţie de care se contureză propria individualitate: „ Îmi

putusem permite atâtea gesturi până acum pentru că aveam un motiv şi o scuză: căutam o

verificare şi o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, în infinitul lumii, nici un punct de

vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibilă, şi deci nici o putinţă de realizare

sufletească...”8 Însuşi autorul participant la evenimente afirmă acelaşi lucru: „....tânărul care

abia devenea scriitor şi-a spus că niciodată, el care a cerut intrarea în război, nu se va mai

putea privi, faţă în faţă cu conştiinţa lui, şi mai ales că nu-i va mai putea privi în faţă pe cei

care au luptat pe front, dacă nu va fi fost şi el acolo alături de ei. Cu alte cuvinte, că el nu va

putea fi dacă nu va cunoaşte ceea ce ei au cunoscut, niciodată, un scriitor adevărat.”9

Scriitorul învaţă, însă, odată cu personajul lui că în război fiinţa e îngenuncheată, iar viaţa

stă sub semnul animalităţii, al dorinţei de supravieţuire. Realitatea frontului, absurditatea sa,

inconştienţa şi cinismul, cu care cercurile conducătoare conduc războiul, vor reprezenta, aşadar,

tot atâtea experienţe dureroase. Dar simultan, omul solitar al ideii, cel care era obligat să se

supună convenţiilor şi prejudecăţilor sociale burgheze sau să se suprime dacă n-o face, are

revelaţia comunicării directe cu colectivitatea, a solidarităţii de arme, a camaraderiei în faţa

morţii. Totodată, aflat direct sub ameninţarea dispariţiei, trăirea sa este totală. De aici,

autenticitatea, transcrierea exactă a sentimentelor, senzaţiilor, gândurilor încercate, fără

ostentaţie şi fără laşitate, dar şi fără eroism. G. Călinescu nota în această privinţă: „ ... n-avem

de-a face cu un reportaj despre război, ci cu o viziune personală a lui, cu un spectacol straniu,apocaliptic, de un tragism grotesc, asemănător cu tablourile primitivilor, naive, hilare,

grave...” 10

8 Ibidem.9 Cf. Marian Popa, Studiu introductiv la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Bucureşti, 1968, p. 27.10 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 661.

7



Alte aspecte sunt remarcate de Pompiliu Constantinescu: „ Romanul de război contemporan

este prin excelenţă realist: arta lui se sprijină pe observaţie, materialul pe simţuri, psihologia

pe sinceritate directă. Conştiinţa eroului e înlocuită cu un ochi cuprinzător şi cu urechi atente;

sentimentele sunt simple, mecanizate, aproape de identitatea împrejurărilor.”11 „ Romanul de

război”, continuă criticul, „nu înalţă imnuri eroismului şi nu combină situaţii sublime. Analiza

a pătruns şi aici; ceea ce numim erou, cu glas declamator, e un biet om hărţuit de foame şi de

plictiseală, bătut de gloanţe şi de obuze, ca un vânat speriat, scuturat de frigurile morţii şi

îngheţat de spaimă, degradat de superstiţie şi pândit de demenţă. Umanitatea războiului e

tristă, morala lui e egoistă şi redusă la clipa prezentă.”12

Astfel, timpul interior şi timpul

exterior sunt unul şi acelaşi.

Privit la început, ca o experienţă necesară, o aventură a cunoaşterii, războiul îşi arată în final

adevărata faţă, confruntându-l pe Ştefan Gheorghidiu cu absolutul morţii, care eclipsează totul,

până şi iubirea. Omul este, astfel, neantizat în vârtejul senzaţiilor pure: „mi-e frig, mi-e frică ”,

acestea fiind sâmburele esenţei umane. Dincolo de asta: „ Nu mai e nimic omenesc în noi.”13

11 Pompiliu Constantinescu Scrieri, vol. 4, Editura Minerva, Bucureşti, 1970, p. 252.12 Ibidem.13 Camil Petrescu, op. cit.

8



Concluzionând, putem spune că, dincolo de realizările artistice, marii creatori de literatură au făcut

din romanele lor nu doar simple poveşti cu eroi, ci poveşti de viaţă, cu oameni. Scriind despre război,

ei au scris, în realitate, despre una dintre feţele conflictului dintre Om şi Univers, dintre Om şi Istorie,

căci războiul este un fenomen cosmic, un cataclism social , a cărui vină, aparent, nu o poartă nimeni,nici individul şi nici colectivitatea. Şi totuşi, nu ştim de ce, dar suntem de acord cu Lev Tolstoi în

proorocirea sa:

„Când n-o mai fi în vinele oamenilor pic de sânge şi li se va turna apă în loc, numai atunci nu vor

mai fi războaie.”

9



BIBLIOGRAFIE

Bibliografia operei:

Rebreanu, Liviu, Pădurea spânzuraţilor,Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963.

Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război, Editura Tineretului, Bucureşti,

1968. Tolstoi, Lev, N., Război şi pace (Volumele I-

IV), Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963.

Bibliografia critică:

Camil Petrescu interpretat de..., Ediţieîngrijită de Liviu Călin, Editura Eminescu, Bucureşti,1972.

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ediţieşi prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.

Călinescu G., Studii şi conferinţe. Horaţiu, Tasso,

Cervantes, Tolstoi, Chehov., Editura de stat pentruliteratură şi artă, Bucureşti, 1956. Constantinescu Pompiliu, Scrieri, Volumul IV, Editura

Minerva, Bucureşti, 1970. Piru, Alexandru, Liviu Rebreanu, Editura Tineretului,

Bucureşti, 1965.

10



11



12

Tema Razboiului in Roman

Documents

Transcript of Tema Razboiului in Roman