TEMA 5. PIAŢA ŞI

MECANISMUL

FUNCŢIONĂRII EI.

1. Piaţa: apariţie, esenţă, tipuri.

Structura şi infrastructura pieţei.

2. Cererea şi factorii ce o determină.

3. Oferta şi determinanţii ei.

4. Interacţiunea dintre cerere şi ofertă şi echilibrul pieţii.

5. Preţuri: teorii, tipuri, structuri. Metode de reglementare a preţurilor în economie.

I. PIAŢA: APARIŢIE, ESENŢĂ, TIPURI.

STRUCTURA ȘI INFRASTRUCTURA PIEȚEI

Piaţa – componentă esenţială a economiei de schimb, în care îşi găseşte expresie totalitatea relaţiilor ce apar în procesul de vânzare - cumpărare a bunurilor materiale şi serviciilor.

Piaţa constituie totalitatea relaţiilor de vînzare - cumpărare într-un spaţiu geografic dat, fie localitate, regiune sau ţară.

Diferenţierea

economică a

producătorilor

Independenţa

producătorilor şi

libertatea

antreprenoriatului

Diviziunea

socială a

muncii

Diversitatea formelor de proprietate şi a formelor de gospodărire

Asigurarea libertăţii activităţii economice

Crearea unui sistem a factorilor de producţie potenţiali

Caracterul complex şi accesul tuturor subiecţilor economici la informaţia cu privire la situaţia pieţei

Existenţa infrastructurii de piaţă

Crearea unui sistem al garanţiilor sociale şi de susţinere a populaţiei, care facilitează adaptarea oamenilor la condiţiile economiei de piaţă

În sens îngust, piaţa poate fi definită drept locul de întălnire a consumatorilor şi a producătorilor, locul unde se confruntă cererea şi oferta de bunuri, de servicii şi capitaluri.

Elementele pieței: cererea (D), oferta (S), preţurile (P) concurenţa.

piaţa nu mai este o piaţă liberă, ci o piaţă instituţională, funcţionarea ei efectuându-se într-un anumit cadru instituţional atât sub aspectul organizaţiilor, cât şi al normelor şi regulilor specifice.

piaţa contemporană își găsește reflectarea în sistemul contractual.

piaţa are un caracter normativ - piaţă a „colaborării”, a „încrederii”, aceasta reflectându-se în etica comportamentului de afaceri.

piaţa are un caracter informaţional - Hayek: piața prin intermediul sistemului de preţuri, modificării coraportului cererii și a ofertei, publicităţii etc. transmite sistematic informaţia despre aceea unde, cum, când să se producă, să se cumpere şi să se vândă, asigurând prin aceasta coordonarea acţiunilor participanţilor pieţei.

piaţa contemporană este virtuală. Cele mai evidente implementări contemporane ale Internet-tehnologiilor aparţin următoarelor 3 instituţii economice:

a)comerţ; b)finanţe; c)relaţii de muncă. paralel cu piaţa legală se dezvoltă şi piaţa nelegală,

aceasta este o realitate pentru toate ţările lumii.

Funcţia de

intermediere

D-S

Funcţia de

reglementare

Produce bunuri utile

societății!!!

Funcţia de formare a

preţului

D↔S=P

Funcţia de informare a

agenţilor economic

Domenii prospere

Funcţia de diferenţiere

a producătorului

Cîștigă sau pierde?

PIAŢĂ NEDEZVOLTATĂ

Relații accidentale, de

schimb marfă-marfă

PIAŢĂ LIBERĂ (CLASICĂ)

Reglementare indirectă

din partea statului

PIAŢĂ REGLEMENTATĂ

Specifică economiilor

mixte

PIAŢĂ DEFORMATĂ

Caracteristică economiei

de comandă și situațiilor

excepționale

I. Structura pieţei după gradul de

maturitate.

Piaţa bunurilor

de consum şi a

serviciilor

Piaţa

capitalului

Piaţa muncii Piaţa

informaţională

Piaţa hîrtiilor

de valoareşi a

valutei

Piaţa

pămîntului şi a

resurselor

naturale

Piaţa

tehnologiilor şi

patentelor

Piaţa monetară

şi de credit

II: Structura

pieței după

subiecți

Piaţa

cumpărătorilor

Piața vînzătorilor

Piața

instituțiilor de

stat

Piața

vînzătorilor

intermediari

Piaţa locală

Piaţa regională (în

cadrul unei ţări)

Piaţa naţională Piaţa regională

(mai multe ţări)

Piaţa mondială

Piață

deficitară

echilibrată excedentară

•piaţa tradiţională - bazată pe

contact direct;

•piaţa virtuală.

piața

transporturilor

piaţa

industrială;

piaţa de

construcţii;

piaţa agricolă;

piaţa

tehnologiilor

informaţionale

şi de

comunicare;

Piața angro

Piața cu

amănuntul

piața închisă – produsele unui singur producător;

piaţa saturată – multitudine de produse omogene a mai

multor producători;

piaţa diversificată – multitudine de produse, legate între

ele şi orientate spre satisfacerea unei sau mai multor

nevoi interdependente;

piaţa mixtă – sortiment larg oferit de mai mulţi producători.

Piaţă

legală

Piaţă

nelegală

Bursele: muncii, hârtiilor de valoare, mărfurilor;

Licitaţiile - pentru vinderea produselor unicale ş.a.

SI: Formele specifice ale pieței.

Cuvântul infrastructură este folosit pentru a desemna 2 noţiuni diferite: infrastructura economiei naţionale şi infrastructura pieţei.

Infrastructura economiei naţionale constituie totalitatea elementelor materiale, organizaţionale şi informaţionale cu ajutorul cărora sînt asigurate legăturile între ramurile şi regiunile economiei şi care permit o funcţionare normală a vieţii economice.

Din infrastructura economiei naţionale fac parte: drumurile auto, căile ferate, aeroporturile, şcolile, spitalele, hotelurile, reţele informaţionale etc., create de obicei prin mijloacele organelor puterii centrale sau locale.

Infrastructura pieţei constituie ansamblul de instituţii, servicii, întreprinderi specializate, generate de înseşi relaţiile de piaţă, care la rândul lor asigură o funcţionalitate civilizată şi eficientă a pieţei.

Sistemul comercial (bursele de mărfuri, bursele hârtiilor de valoare, licitaţiile, complexele de expoziţii);

Sistemul bancar ( băncile comerciale şi sistemul de credit, banca de emisie)

Sistemul publicitar (agenţii publicitare, centre informaţionale..)

Sistemul de consulting şi audit ( servicii ce acordă consultaţii în problemele economice şi juridice, precum şi serviciile care efectuează controlul activităţii economico - financiare a întreprinderii)

Sisteme de asigurare. Sistemul de învățământ economic (mediu şi superior).

CEREREA

– D

OFERTA

– S

PREŢUL-

P

Interdependenţa şi interacţiunea D şi S şi P formează conţinutul mecanismului pieţei.

D şi S se influenţează reciproc fără încetare.

În urma confruntării permanente a D şi S se stabileşte preţul de echilibru.

Concurenţa, de asemenea influenţează asupra celorlalte 3 elemente ale nucleului pieţei - D, S, P.

Cererea reprezintă cantitatea de produse pe care consumatorii doresc şi pot să le procure într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţurilor.

Nu pot fi calificate drept D – nevoia unei persoane, lipsite de mijloacele respective de a-şi procura un apartament, sau o bicicletă.

D îşi are originea în nevoile umane şi este condiţionată de voinţa de cumpărare, precum şi de resursele băneşti disponibile.

Cererea – corelaţia dintre cantităţi de bunuri solicitate şi preţurile oferite pieţei acesteia cu condiţia că toţi parametrii rămân constanţi.

Cantitatea sau volumul cererii – e o cantitate bine determinată de bunuri solicitată de consumator la un preţ dat cunoscut, într-o perioadă determinată de timp, cu condiţia că toţi parametrii rămân constanţi.

Preţul cererii este preţul maxim pe care îl poate oferi consumatorul pentru un anumit volum de bunuri.

Cerere derivată

( ex. D pentru făină este determinată de D pentru pîine)

Cerere pentru bunuri complementare

( D de bunuri care în consum se folosesc împreună)

Cerere pentru bunuri substituibile

(D pentru bunuri care satisfac aceleaşi nevoi:unt, margarină)

nivelul preţurilor cererii - Pd,

veniturile indivizilor-I, destinate consumului,

modificarea preţului la bunurile substituibile - Ps şi la cele complementare - Pc,

schimbarea modei şi a gusturilor cumpărătorilor -G

anticipările privind evoluţia pieţei –A,

numărul- Nc şi structura pe categorii a cumpărătorilor - Sc ( o dată cu îmbătrânirea populaţiei creşte D la medicamente).

Dependenţe dintre toţi parametrii cererii şi D se numeşte funcţia desfăşurată a cererii:

D=f(Pd, I, Ps ,Pc, G,A, Nc, Sc);

Atunci când toţi parametrii cererii, în afară de preţ sunt constanţi, funcţia cererii ia următoarea formă:

Qd=f(Pd) – funcţia directă a cererii.

Cererea poate fi exprimată grafic, tabelar, analitic.

Pd=f(Qd) – funcţia inversă a cererii

Qd=a-bP - funcţia liniară a cererii

a – termenul liber a funcţiei, punctul de intersecţie a dreptei cererii cu axa cantităţii, adică este cantitatea maximă solicitată de bunuri la un preţ 0 (zero), P=0.

b – coeficientul de înclinaţie a funcţiei, reflectă dependenţe inversă dintre preţ şi cantitatea cererii.

–b=ΔQ/ΔP sau

–b= Q2-Q1/P2-P1.

Exemplu

Cererea pe o piaţă a unui bun “X” este caracterizat astfel:

La modificarea preţului cererii se modifică

cantitatea solicitată pe aceeaşi dreaptă a cererii-

modificare cantitativă

Atunci când se modifică ceilalţi parametri ai cererii,

în afară de preţ, se va obţine o deplasare în plan a

dreptei cererii-modificare calitativă

Legea cererii exprimă o interdependență, potrivit căreia o dată cu creşterea preţului la un bun oarecare, cantitatea cerută scade şi invers, o scădere a preţului generează o sporire a cantităţii cerute (ceteris paribus).

Legea generala a cererii se verifica in cazul bunurilor normale si in cazul majoritatii bunurilor inferioare

Bunurile normale - sunt acele bunuri a căror cerere creste odată cu sporirea veniturilor (ex. carnea, dulciurile, băuturile răcoritoare, unele produse nealimentare, unele servicii)

Bunurile inferioare – sunt acele bunuri a căror cerere se reduce odată cu sporirea veniturilor (ex. pâinea, cartofii, fasolea, legumele uscate, etc)

Pentru unele bunuri inferioare – creșterea preturilor este însoțita de o creștere a cererii, iar reducerea preturilor de o contracție a acesteia. În literatura de specialitate se numește “paradoxul sau efectul Giffen”

Efectul de substituire va încuraja cumpărătorul să substituie alte bunuri cu produsul mai ieftin (dacă preţul s-a micşorat) sau produsul devenit mai scump (dacă preţul creşte) cu altele care au devenit relativ mai ieftine.

Efectul substituţiei este totdeauna non-negativ în sensul că el are o evoluţie firească pentru situaţiile normale.

În situaţii de ceteris paribus, menajul cumpără mai mult din marfa mai ieftină (şi nu mai puţin) şi invers.

Efectul de venit poate fi pozitiv sau negativ. Când venitul real creşte tindem să cumpărăm mai mult din majoritatea bunurilor (şi invers dacă venitul real scade).

Dar sunt şi unele mărfuri şi situaţii când, mărirea venitului real (datorită reducerii preţurilor) ne modifică stilul de viaţă, ne modifică programele de consum, astfel că unele mărfuri vor fi cerute mai puţin.

În aceste situaţii, efectul de venit este negativ. Este cazul bunurilor inferioare şi a situaţiilor de

paradoxuri ale cererii.

Paradoxul Giffen –o variație de același sens a cererii și a prețului și respectiv una inversă în raport cu venitul. Acest lucru se întîmplă fie atunci cînd are loc o creștere generalizată a prețurilor unei categorii ample de mărfuri, fie în cazul unei scăderi semnificative a veniturilor reale ale consumatorilor. Varianta reciprocă este adevărată: o reducere a prețurilor pentru aceste bunuri inferioare, respectiv un venit mai ridicat, determină o scădere a cantității cerute.

Când are loc creşterea generalizată a preţurilor, menajele aflate sub pragul sărăciei îşi reduc consumul din bunurile alimentare cu valoare nutritivă ridicată, sporindu-şi achiziţiile din bunuri cu valoare nutritivă redusă.

Poate fi și situația cînd o creștere a veniturilor sporește posibilitatea de achiziție a unor alte bunuri și conduce la diminuarea cererii pentru bunurile inferioare.

Dacă preţul acestor bunuri creşte substanţial, venitul real scade atât de mult încât efectul de venit este mai mare ca efectul de substituire, iar cantitatea cerută creşte.

Efectul de snobism – se caracterizează prin faptul că consumatorul, dorește să se evidențieze din mulțime. Astfel, consumatorul individual depinde în mod indirect de alegerea altora (dacă cineva a procurat bunul A, atunci noi vom exclude acest bun din consum și vom opta pentru un alt bun B, prin trăsăturile sale superior lui A).

Efectul Veblen – relevă un coportament demonstrativ al consumatorului, în contextul în care bunurile sau serviciile nu se utilează după destinație, ci pentru a – și etala statul social. Această situație explică cauzele sporirii cererii concomitent cu creșterea prețului.

Efectul de snobism depinde de mărimea consumului celorlalți, pe cînd efectul Veblen, depinde înainte de toate de preț.

Paradoxul Rugină – bazat pe curbele anormale sau frânte ale cererii, care se manifestă în economiile grav dezechilibrate, cu inflaţie intensă şi persistentă.

Efectul de venit nul - există mărfuri foarte scumpe la care populaţia nu are acces datorită veniturilor limitate, iar reducerile succesive de preţ nu afectează cererea.

Oferta - S - reprezintă cantitatea de produse pe care vânzătorii sunt dispuşi să o vândă, într-o anumită perioadă de timp, la un anumit nivel al preţurilor.

Dependenţa S de preţ este directă, ea poate fi:

TOTALĂ SAU DE PIAŢĂ

constituie totalitatea ofertelor individuale.

INDIVIDUALĂ

cantitatea de bunuri pe care un producător este predispus să o

vîndă la un preţ anumit;

Nivelul preţurilor –P,

Costul producţiei – CP-dacă CP scade, atunci S creşte şi invers,

Numărul de ofertanţi – Nof - ieşirea pe piaţă a noilor firme va contribui la creşterea S, indiferent de preţ,

Schimbarea preţului la alte bunuri – Ps, Pc - fapt care va condiţiona trecerea resurselor la alte domenii de activitate prin plecarea unor firme din ramura dată, ceea ce va contribui la reducerea S.

Politica fiscală şi subsidiile - Imp/Subv - creşterea

impozitului provoacă scăderea S şi invers, acordarea de subsidii din partea statului încurajează mărirea S.

Condiţiile naturale şi social politice – Cond - Calamitățile naturale condiţionează reducerea S. Condiţiile social-politice(ex. stabilitatea politică) va duce la creşterea S, iar instabilitatea politică duce la reducerea S.

S=f(P, CP, Ps ,Pc, Imp/Subv, Cond);

Qs = a + b * P, unde b –ia valori pozitive

Oferta poate fi prezentată: analitic, tabelar și grafic.

Modificarea ofertei este determinată de

modificarea factorilor non-preţ şi se reprezintă

prin deplasarea curbei ofertei în spaţiu-

modificare calitativă.

Modificarea volumului ofertei în rezultatul

modificării preţului produsului în condiţiile

cînd ceilalalţi factori sînt constanţi, se

reprezintă prin deplasarea pe curba ofertei-

modificare cantitativă .

Legea ofertei : cantitatea S se măreşte o dată cu creşterea preţului şi se reduce în cazul micşorării acestuia (ceteris paribus).

De regulă pe piaţă există :

un exces de D sau un exces de S,

propuneri diferite ale cumpărătorilor şi vânzătorilor cu privire la mărimea P.

Însă în urma contrapunerii permanente dintre cerere şi ofertă apare o situaţie când cumpărătorii sunt dispuşi să procure un bun oarecare la un preţ care îi satisface şi pe vânzători.

Astfel se stabileşte un preţ de echilibru, care mai poate fi numit şi preţul pieţei.

E - punctul de echilibru;

Condiţia de echilibru a pieţei :

Qd = Qs

Situația în care Qd = Qs ⇛ echilibrul de piaţă;

P care Qd = Qs ⇛Pe numit și preţ de piaţă.

Situația în care Qd = Qs ⇛Qe,

Dacă P > Pe se înregistrează ofertă de bunuri excedentară sau cere insuficientă;

Qs > Qd

Dacă P' < Pe se înregistrează cerere excedentară sau deficit de bunuri,

Qd > Qs

A. Modificarea cererii ↑ cererii de la D0 la D1, determină ↑ Pe şi Qe.

↓ cererii de la D0 la D2 ↓ Pe şi Qe.

Are loc ca rezultat al modificării factorilor non-preţ ai cererii

Modalități de influențare a echilibrului pieței

↑ ofertei de la S0 la S1, determină ↑ Qe şi ↓ Pe.

↓ ofertei de la S0 la S2 determină ↓ Qe şi ↑ Pe.

Are loc ca rezultat al modificării factorilor non-preţ al ofertei

I. Reglementarea directă

A. Nivelul maxim al preţului (plafonul preţului).

P<Pe;

Este fixat pentru susţinerea intereselor consumatorilor vulnerabili;

Dezavantaje: deficit de mărfuri, operaţiuni speculative, etc.

Situaţia creată pe piaţă : Qd > Qs.

Cerere excedentară

Q

E

Pe

D

Qe

S

Pmax

P

0

P>Pe; Se stabileşte pentru susţinerea unor producători (exemplu: producătorii agricoli);

Apare excesul bunurilor, se formează stocuri;

Situaţia creată pe piaţă: Qs > Qd; Statul poate majora exportul de produse sau sustrage surplusul acumulat.

Ofertă excedentară

Q

E

Pe

D

Qe

S

Pmin

P

0

Impozite incluse în preţul mărfurilor;

T↑ => S↓ => Pe↑ => Qe↓

Subvenţionarea unor producători

Subvenţii↑ => S↑ => P↓ => Qe↑

SI:

Echilibrul pieței în condiții statice și dinamice

Sursa: Bucos T., Barbăneagra O.

Teorie economică, Chișinău, 2010

Pag. 73-78

teoria obiectivă, bazată pe valoarea – muncă;

teoria subiectivă, bazată pe criteriul utilităţii bunurilor;

teoria „preţului fără valoare” – reprezintă o sinteză a precedentelor teorii şi a raportului dintre cerere şi ofertă;

teoria contemporană – mărimea şi dinamica preţului sunt condiţionate de mai mulţi factori.

Cantitatea de bani pe care cumpărătorul trebuie să o plătească pentru a obţine un bun sau

serviciu.

Funcţia de informare

Preţul informează agenţii economici despre

situaţia economică la un moment dat

Funcţia de evidenţă

Cu ajutorul preţului se calculează şi se măsoară

cheltuielile şi rezultatele activităţii

Funcţia de repartiţie

Presupune repartiţia şi redistribuirea produsului

naţional între diferite ramuri sau regiuni

Funcţia de stimulare

De a direcționa producătorii să-şi orienteze activitatea

unde preţul şi deci cererea este mai mare; de a motiva

producătorul pentru a reduce costul de producţie

Preţuri libere

Preţuri mixte Preţuri

administrate

Forme specifice ale preţului

salariul – se stabileşte pe piaţa muncii,

profitul – piaţa capitalului, renta – pe piaţa pământului,

dobânda şi dividendul – pe piaţa financiară,

cursul valutar – piaţa valutară.

Preţuri angro Preţul cu

amănuntul

Preţul de

achiziţie a

producţiei

agricole

Preţ mondial

PREŢ

Metodele controlului

direct:

stabilirea

administrată a

preţurilor,

blocarea preţurilor,

plafoanele de preţuri,

limitarea marjei de

profit,

normele de stabilire a

preţurilor,

declararea preţurilor

şi tarifelor ş.a.

Metodele controlului

indirect:

cotele de impozitare,

controlul asupra

masei monetare,

sistemul de

remunerare a muncii,

politica de creditare,

reglarea cheltuielilor

de stat,

stabilirea normelor de

amortizare ș.a.

Se utilizează pentru menținerea prețurilor la:

produselor agricole şi agroalimentare,

materiilor prime de bază,

combustibilului şi resurselor energetice.

Preţul fixat în mod autoritar de către stat poate să apară ca:

Preț maxim;

Preț minim;

Preţul subvenţionat ;

Blocarea (îngheţarea) preţurilor ;

Limitarea nivelului rentabilităţii şi a adaosului comercial.

Statul tinde să asigure echilibrul dintre cerere şi ofertă în vederea majorării lente a preţurilor în cadrul întregii economii.

Statul foloseşte controlul indirect prin intermediul:

politicii fiscale;

politicii monetar-creditare;

reglementării cheltuielilor de stat;

reglementării sistemului de remunerare a muncii.

SI: Metode de reglementare a prețurilor în Republica Moldova.

MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!!!