Tema 3 Principiile dreptului muncii.

Principiile dreptului sunt fie idei generale si comune tuturor normelor din sistemul juridic, fie specifice unei singure ramuri de drept. Ele sunt reguli fundamentale întrucât reflecta ceea ce este esential si hotarâtor în sistemul dreptului. Principiile pot fi formulate direct, în articole de legi speciale, ori pot fi deduse pe cale de interpretare. Principiile de drept sunt acele idei călăuzitoare pentru întreaga reglementare juridică a relaţiilor sociale, precepte fundamentale impuse de-a lungul timpului datorită gradului lor larg de generalitate şi datorită aplicabilităţii la scară extinsă.Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte principiul ca fiind elementul fundamental,idea, legea de bază pe care se sprijină o teorie ştiinţifică, un sistem sau ca totalitate a legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline ştiinţifice.Îndeplinind rolul unor linii directoare, principiile ramurilor de drept asigură concordanţadiferitelor norme juridice, coeziunea şi armonia acestora, pătrunderea sensului lor exact şi a finalităţii lor, perfecţionarea lor continuă.

Si în dreptul muncii se întâlnesc doua categorii de principii:– principii generale ale sistemului dreptului;– principii specifice ramurii în discutie.Sunt principii generale: principiul democratiei; principiul legalitatii; principiul egalitatii în fata legii; principiul separatiei puterii în stat etc. Fiind principii ale sistemului dreptului, în întregul sau, se regasesc în fiecare ramura de drept, deci si în ramura care ne preocupa.Principiile specifice dreptului muncii, idei generale şi comune pentru întreaga legislaţie a muncii, privesc toate instituţiile dreptului muncii, chiar dacă unele nu-şi manifestă prezenţa cu aceeaşi intensitate în fiecare din instituţiile respective.Principiile specifice dreptului muncii sînt reflectate expres în articolul 5 din CM al RM. Considerăm că, la formularea acestei liste de principii ramurale ce guvernează raporturile de muncă şi alte raporturi legate nemijlocit de acestea, legiuitorul a comis următoarele inadvertenţe:a) art. 5 lit. a) din CM al RM reproduce un principiu interramural - libertatea muncii;b) principiul enunţat în art. 5 lit. b) din CM al RM însumează două principii ce au o natură diferită - interzicerea muncii forţate şi discriminarea în domeniul raporturilor de muncă;c) protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea în cîmpul muncii (art. 5 lit. с) din CM al RM, se prezintă ca principii ale dreptului administrativ şi dreptului protecţiei sociale. Principiul garantării dreptului la asigurarea socială obligatorie a salariaţilor se raportează, de asemenea, la ramura dreptului protecţiei sociale;d) legiuitorul nu a consfinţit expres principiul unităţii şi diferenţierii în dreptul muncii;e) multe dintre principiile de drept sînt expuse sub formă de garanţii ale drepturilor salariaţilor şi angajatorilor, ceea ce conduce la dublarea conţinutului art. 9 şi 10 din CM al RM, care fixează drepturile şi obligaţiile fundamentale ale părţilor contractului individual de muncă.

Principiul libertăţii muncii face trimitere la garantarea constituţională de care beneficiază acest principiu de drept. Constituţia afirmă că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit şi că alegerea profesiei şi alegerea locului demuncă sunt libere.Tot acesta este şi sensul în care legiuitorul a incriminat libertatea muncii prin textul din cod,insistându-se atât asupra libertăţii în alegerea locului de muncă şi a profesiei cât şi asupra ideii că nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.Libertatea muncii cuprinde două elemente fundamentale: libertatea de a munci şi libertatea de a nu munci.

Libertatea de a munci presupune dreptul persoanei de a-şi alege profesia şi locul de muncă în mod liber. Potrivit art. 6 din Pactul cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, statele părţi recunosc dreptul la muncă şi acesta cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea de a-şi procura cele necesare vieţij sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptată.În ceea ce priveşte libertatea de a nu munci, menţionăm faptul că munca nu este o obligaţie, deşi unele constituţii o tratează ca atare (de exemplu, Constituţia Spaniei). Din acest punct de vedere, dreptul persoanei de a nu munci cuprinde două aspecte: dreptul de a refuza munca şi dreptul de a înceta munca.Principiul Interzicerea muncii forţate şi a discriminării în domeniul raporturilor de muncă. Conform conţinutului art. 7 alin. (2) din CM al RM, prin muncă forţată se înţelege orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare sau fără consimţămîntul acesteia. Cu alte cuvinte, munca forţată pune în pericol libertatea individului de a contracta.Aşa cum prevede codul, munca forţată reprezintă orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber.Nu constituie însă muncă forţată sau activitate impusă de autorităţile publice:(a) În temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;(b) Pentru îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite de lege;(c) În baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă în condiţiile legii;(d) În caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizotii violente, invazii de animale sau insecte, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale ale ansamblului populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.Munca forţată sau silnică este prohibită şi de alte reglementări ale sistemului nostru de drept.Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sînt trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un patern social de comportament agregat. în ştiinţele sociale, termeriulface trimitere, in general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat.În conformitate cu prevederile art. 8 din CM al RM, în cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a salariatului pe criterii de sex, vîrstă, rasă, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, handicap, apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe alte criterii nelegate de calităţile sale profesionale, este interzisă.În opinia legiuitorului nostru, nu constituie discriminare stabilirea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi ale salariaţilor, care sînt determinate de cerinţele specifice uriei munci, stabilite de legislaţia în vigoare, sau de grija deosebită a statului faţă de persoanele care necesită o protecţie socială şi juridică sporită.Protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea în cîmpul muncii. Acest principiu şi-a găsit reflectare şi concretizare în Legea RM privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor a,flate în căutarea unui loc de muncă nr.l02-XV din 13 martie 2003.Referitor la măsurile de prevenire a şomajului, trebuie subliniat faptul că ele şi-au găsit reflectare în Capitolul III (art. 11-13) din Legea RM privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Aceste măsuri vizează, în primul rînd, pe angajatori; anume aceştia îşi asumă obligaţia:- de a crea condiţii pentru calificarea, recalificarea şi perfecţionarea salariaţilor;- de a efectua defalcările financiare obligatorii în bugetul asigurărilor sociale, destinate Fondului de şomaj;- de a informa în scris agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă despre locurile de muncă libere în termen de 5 zile de la data în care au devenit libere etc.Referitor la protecţia socială a şomerului, trebuie relevat că aceasta include: acordarea ajutorului de şomaj; acordarea de alocaţii pentru integrare sau reintegrare profesională.

Asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă şi a dreptului la odihnă. Principiul enunţat are un conţinut complex; el include în sine dreptul salariatului la condiţii de muncă care corespund cerinţelor protecţiei şi igienei muncii şi la acordarea concediului anual de odihne, a pauzelor de odihnă zilnice, precum şi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare.In cazul în care angajatorul n-a asigurat salariatului condiţii de muncă inofensive, acesta din urmă este în drept, conform prevederilor art. 78 alin. (1) lit. e) din CM al RM, să suspende contractul individual de muncă.In ceea ce priveşte dreptul salariatului la odihnă, se cere menţionat că reglementarea acestui drept este construită pe ideea fundamentală că el nu răspunde numai unui interes personal, ci face parte integrantă din măsurile de ocrotire şi de garantare a dreptului la muncă7

Dreptul la odihnă este garantat prin: stabilirea duratei maxime a săptămînii de muncă de 40 de ore; garantarea repausului săptămînal şi a concediilor anuale de odihnă; durata redusă a timpului de muncă pentru salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare şi pentru minori; reducerea cu o oră a duratei muncii de noapte etc.Egalitatea în drepturi şi în posibilităţi a salariaţilor. Acest principiu îşi are izvorul primar în art. 16 alin."(2) din Constituţia RM, conform căruia „toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială".Principiul egalităţii în drepturi şi în posibilităţi a salariaţilor este strîns legat de un alt principiu propriu dreptului muncii - interzicerea discriminării în domeniul ocupării forţei de muncă. Toate persoanele trebuie să dispună de posibilităţi egale în a-şi valorifica capacitatea de muncă.Garantarea dreptului fiecărui salariat la achitarea integrală, echitabilă şi la timp a salariului. Conţinutul acestui principiu este bine conturat în Legea salarizării din 14 februarie 2002. In acest act legislativ a fost consfinţit, pentru prima dată, mecanismul compensării pierderilor cauzate salariatului de neachitarea la timp a salariului (art. 35). Acest lucru este posibil prin indexarea obligatorie a sumelor salariului calculat şi neachitat la timp.Plata salariilor este efectuată de angajator în mod prioritar faţă de alte plăţi, inclusiv în caz de insolvabilitate a unităţii.Potrivit art. 2 alin. (1) din Convenţia OIM nr. 131/1970, salariile minime trebuie stabilite prin lege şi sub pragul stabilit de aceasta nu se poate negocia, nici individual şi nici colectiv83.Asigurarea dreptului salariaţilor şi angajatorilor la asociere pentru apărarea drepturilor şi membrilor lor. Dreptul de asociere în sindicate este consfinţit în art. 42 din Constituţie, potrivit căruia orice salariat are dreptul de a întemeia şi de a se afilia în sindicate pentru apărarea intereselor sale.Sindicatele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor.Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/200084 dezvoltă dreptul pe care îl au salariaţii de a se asocia în sindicate şi prevede modul de constituire, de organizare şi funcţionare a sindicatelor.Angajatorii se pot asocia în diferite asociaţii, federaţii sau confederaţii patronales Această posibilitate de asociere a angajatorilor rezultă din prevederile Legii patronatelor din 11.05.200085.Asigurarea dreptului salariaţilor de a participa la administrarea unităţii în formele prevăzute de lege. Codul muncii al Republicii Moldova din 28 martie 2003 conţine o inovaţie normativă importantă - Capitolul VI al Titlului II din Codul muncii recurge la reglementarea participării salariaţilor la administrarea unităţii.Dreptul salariaţilor la administrarea unităţii se realizează, ca regulă, prin intermediul organizaţiilor reprezentative (organizaţiilor sindicale primare) în corespundere cu actele normative, documentele de constituire ale unităţii-şi cu contractul colectiv de muncă.Obligativitatea reparării integrale de către angajator a prejudiciului material şi a celui moral cauzate salariatului în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă. Acest principiu şi-a găsit concretizare în prevederile art. 327,332 din CM al RM. Aşadar, conform dispoziţiilor art. 332 din CM al RM, salariatul este obligat să prezinte angajatorului o cerere scrisă privind repararea prejudiciului material şi a celui moral. în acest caz, legislaţia muncii instituie procedura prealabilă de tranşare a litigiilor individuale de muncă.

Spre deosebire de răspunderea materială a angajatorului pentru prejudiciul cauzat salariatului, răspunderea materială a salariaţilor poartă, ca regulă, un caracter parţial. Pentru prejudiciul cauzat angajatorului, salariatul poartă răspunderea materială în limitele salariului mediu lunar, exceptînd cazurile expuse în art. 338 din CM al RM.Asigurarea dreptului fiecărui salariat la apărarea drepturilor şi libertăţilor sale de muncă. Orice salariat ale cărui drepturi de muncă au fost lezate are dreptul să sesizeze organele., de supraveghere şi control (Inspecţia Muncii) şi organele de jurisdicţie a muncii (instanţa de judecata).Asigurarea dreptului la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective, de muncă, precum şi a dreptului la grevă. Codul muncii al Republicii Moldova prevede mai multe garanţii juridice pentru salariaţi în materie de soluţionare a litigiilor individuale de muncă; astfel, în conformitate cu prevederile art. 355 din CM al RM, orice dispoziţie sau decizie a angajatorului (privind aplicarea sancţiunii disciplinare, concedierea salariatului etc.) poate fi contestată în termen de un an de la data eînd salariatul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia. Iar în cazul în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale, cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului.Dreptul la grevă nu are un caracter absolut, adică acesta nu poate fi exercitat în mod abuziv, prin încălcarea unor interese generale. în acest sens, menţionăm că, potrivit prevederilor art. 369 alin. (1) din CM al RM, greva este interzisă în perioada calamităţilor naturale, a izbucnirii epidemiilor, pandemiilor, pe durata instituirii stării excepţionale sau a stării de război. Obligaţia părţilor la contractele colective şi individuale de muncă de a respecta clauzele contractuale. Acest principiu îşi găseşte reflectare în dreptul angajatorului de a cere de la salariat îndeplinirea obligaţiilor de muncă şi manifestarea unei atitudini gospodăreşti faţă de bunurile angajatorului şi, respectiv, dreptul salariatului de a cere de la angajator îndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţi, respectarea legislaţiei muncii şi a altor acte ce conţin norme ale dreptului muncii.Asigurarea dreptului sindicatelor de a exercita controlul obştesc asupra respectării legislaţiei muncii. Conţinutul acestui principiu este elucidat în dispoziţiile art. 386 din CM al RM. în scopul efectuării controlului obştesc asupra respectării legislaţiei muncii, sindicatele sau, după caz, reprezentanţii acestora sînt în drept: să constituie inspectorate proprii ale muncii; să numească împuterniciţi pentru protecţia muncii; să solicite şi să primească de la angajatori informaţiile şi actele juridice la nivel de unitate necesare controlului; să conteste actele normative care lezează drepturile de muncă, profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor; să viziteze şi să inspecteze nestingherit unităţile şi subdiviziunile acestora unde activează membrii de sindicat, pentru a determina corespunderea condiţiilor de muncă normelor de protecţie a muncii, şi să prezinte angajatorului propuneri, cu indicarea căilor posibile de eliminare a neajunsurilor depistate.Garantatea dreptului la asigurarea socială şi medicală obligatorie a salariaților. Asigurările sociale se prezintă ca un sistem de indemnizaţii băneşti, care permit compensarea principalelor tipuri de pierdere a capacităţii de muncă şi, în consecinţă, a salariului din motive obiective - boală, şomaj, vîrstă înaintată, schilodirea la locul de muncă - şi alte prestaţii, prevăzute de legislaţie. Asigurările sociale se bazează pe principiul participării, adică pe contribuţiile personale ale asiguraţilor.În sistemul public de asigurări sociale, angajatorii au calitatea de contribuabili, ceea ce înseamnă că ei sînt obligaţi să achite contribuţii de asigurări sociale pentru salariaţii lor în Casa Naţională de Asigurări Sociale.Subiecte ale asigurării obligatorii de asistenţă medicală sînt: a) asiguratul; b) persoana asigurată; c) asigurătorul (Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi agenţiile ei teritoriale(ramurale)); d) prestatorul de servicii medicale.Calitatea de asigurat pentru persoana angajată (salariată) o are întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.