Tema 2: partide politice europene – tendințe și probleme

Dr. Dan Mihalache - Partide politice europene

1

CĂTRE UN SISTEM DE PARTIDE TRANSNAȚIONAL?

Tema 2: partide politice europene – tendințe și probleme


2

Structura cursului

Ce sunt partidele europene?Familii politice – relaționări și dependențe

Relația partide europene – partide naționaleVariabile în crearea unui sistem de partide

transnațional Coeziunea ideologică în cadrul partidelor și grupurilor politice

europene Selecția candidaților Tradițiile naționale Finanțarea Legislația electorală Cadrul instituțional și competiția politică

Concluzii: către un sistem de partid transnațional?


3

Ce sunt partidele europene? Asociații federale de partide naționale și regionale din statele

europene. Această definiție indică practic gradul lor de dezvoltare.

Formațiunile componente ale unui partid european sunt în acord cu privire la orientarea și obiectivele lor.

Își asumă o cooperare permanentă, pe baza unui statut agreat și un program politic decis de organismele politice relevante.

Terenul lor de manifestare este sistemul politic al UE. Parlamentarii lor aparțin aceluiași grup din cadrul PE.

În termeni de structură, mod și teren de operare, ele sunt transnaționale.

Partidele europene caută să organizeze activitățile comune ale membrilor lor, la nivel european și să asigure eficiența politică a eforturilor comune.

Apariția graduală a unei culturi politice europene a condus la un proces de ”europenizare” a sistemului de partide.


4

Componentele familiilor politice la nivel european

Federații transnaționale –

partidele europene

Grupurile politice din Parlamentul European

Partidele naționale


5

Relația partide europene - partide naționale

Din punctul de vedere al structurii la organismelor la nivel central, partidele europene operează similar celor naționale: un congres cu delegați, care decid programul politic; un președinte care reprezintă partidul, dublat de un birou; un comitet executiv care gestionează chestiuni curente; un secretar general, care se ocupă de comunicare internă, chestiuni tehnice

și organizatorice. Ca și partidele naționale, partidele europene au creat

organizații transnaționale pentru anumite categorii de membri – tineret, femei. Scopul acestora este să dea partidelor europene o bază socială mai largă.

Au grupuri politice în Parlament. Dar sunt prezente și în Comitetul Regiunilor și Adunarea Consiliului Europei.

Organizarea, strategie și stilurile de competiție ale partidelor sunt definite în primul rând de cadrul politic național.


6

Relația partide europene – partide naționale

Partidele europene nu sunt sau nu par a fi la fel de relevante și eficiente precum partidele naționale din statele membre UE.

Această percepție este rezultatul faptului că puterea, în interiorul UE, nu derivă din Parlamentul European, ci de la guvernele naționale care, la rândul lor, își datorează legimititatea și puterea parlamentelor naționale.

Partidele europene nu pot copia niciun model național particular, pentru că nu sunt organizate în mod uniform la fiecare nivel (stat, regiune, municipalitate).

Una dintre principalele probleme ale partidelor europene este dificultatea comunicării între nivelul european și național. Acest fapt este determinat și de structurile diferite.


7

Variabile în crearea unui sistem de partide transnațional


8

Coeziunea ideologică în cadrul partidelor europene

Teme de dezbatere: Cât de eterogene sunt partidele naționale care fac parte din

partidele și grupurile politice europene? În ce măsură se diferențiază între ele ideologic partidele europene? Cum influențează corența ideologică și coeziunea internă apariția

unui adevărat sistem de partide transnațional?Premise:

Numai grupurile politice omogene pot urmări o agendă politică coerentă. Dacă ele sunt prea divizate în interior, în PE s-ar forma majorități conjuncturale și agregări aleatorii pentru fiecare vot, făcând procesul legislativ greu de gestionat.

Coerența ideologică a grupurilor din PE este crucială pentru democrația europeană. Când partidele naționale coalizate în același grup au valori și preocupări comune, se dezvoltă ”cultura” și identitatea europeană comună.


9

Formarea grupurilor politice din PE și afinitățile politice

De la formarea PE, organizarea sa a fost structurată pe grupuri politice transnaționale.

Imediat după crearea Adunării Comune a CECO, grupurile politice au început să se structureze pe diviziuni ideologice și nu naționale.

În iunie 1953, regulile de procedură au inclus prevederea că „Grupurile politice se pot forma potrivit convingerii politice”.

Art. 33 bis introducea două reguli pentru recunoașterea unui Grup politic: un număr de minim 9 deputați și organizarea conform simpatiilor politice

În ediția din 2009 a regulamentului, art. 30 prevede: Membrii se pot constitui în grupuri potrivit afinităților lor politice. Un grup politic trebuie să cuprindă membri aleși în cel puțin un sfert din

statele membre. Cerința legată de „afinitățile politice” previne formarea grupurilor

naționale.


10

Afinități politice și coeziune ideologică azi în PE

Afinitatea politică a unui grup este rezultatul alegerilor politice, mai degrabă decât al cerințelor legale. Grupurile sunt libere să-și stabilească propriile condiții de membership.

Cercetările asupra grupurilor din PE au arătat că fiecare se concentrează asupra unor subiecte predilecte și prin asta se deosebesc între ele: ALDE pune accent pe economia de piață, verzii pe mediu, conservatorii (ECR)

pe lege și ordine, social-democrații pe statul social, popularii pe o economie de piață, combinată cu o orientare mai tradițională către chestiuni social-liberale.

Analizele făcute pe fiecare grup au indicat în general o coeziune ideologică internă.

Cele mai importante grupuri politice au poziții coerente și identificabile pe axa stânga – dreapta, iar dintre grupurile mici, doar în cazul EFD (Europe of Freedom and Democracy) se poate vorbi de lipsa afinității ideologice.


11

Afinități politice și coeziune ideologică azi

Partidul Popular European (PPE) ocupă spațiul de centru-dreapta, cu o poziție similară pe politici socio-economice celei a conservatorilor și reformiștilor europeni (ECR).

Socialiștii europeni (S&D) sunt grupul cu cea mai mare coeziune (dintre cele trei grupuri considerate „istorice” – populari, socialiști, liberali). S&D este situat în zona de centru-stânga.

Grupul ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa) ocupă centrul spectrului politic. În ce privește politicile economice, aici există o variație ceva mai mare.

În ce privește grupurile mici, Verzii-Alianța Liberă Europeană și Grupul Stângii Europene Unite (GUE-NGL) sunt plasate la stânga, iar Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) la dreapta.

EFD indică lipsa coeziunii ideologice pe dimensiunea socio-economică, dar unitatea grupului este dată de perspectiva anti-EU.


12

Selecția candidaților

Selecția ridică două întrebări importante:1. Pe ce nivel din interiorul unui partid are loc –

dimensiunea teritorială2. Prin ce metodă se produce – dimensiunea includere-

excludereDimensiunea teritorială indică dacă nominalizarea și

decizia se ia la nivel local, regional sau național.Dimensiunea includere-excludere se referă la

organismul responsabil pentru nominalizare și decizia finală – liderul, organismele de conducere, congresul, membrii partidului prin alegeri interne, toți votanții prin ”primaries”.


13

Selecția candidaților

Cerecetările empirice au arătat că partidele își selectează diferit candidații și de la o țară la alta, și de la o familie politică la alta.

Și în cadrul aceleiași familii politice lipsește uniformitatea în procesul de selecție, unele partide fiind mai inclusive, altele centralizând decizia.

Cu cât mai descentralizat și mai inclusiv este procesul de selecție a candidaților, cu atât mai mare posibilitatea ca parlamentarii europeni să voteze în conformitate cu grupul lor politic din PE decât cu partidul național.

Cele mai uzuale proceduri adoptate în selecția candidaților pentru PE se bazează pe rolul „executivului partidului”, cu peste 86% dintre propuneri provenind de la nivel național.


14


15


16

Tradițiile naționale

Tradițiile naționale extrem de variate pot fi un obstacol în formarea unui sistem de partide transnațional.

Acestea definesc nu numai partidele politice în sine, ci și tiparele de competiție politică și practici de campanie, care diferă de la caz la caz.

Întrebarea care se ridică este dacă aceste diferențe naționale sunt suficient de puternice pentru a bloca dezvoltarea partidelor transnaționale și a unui sistem de partide european.

În ciuda reglementărilor existente, partidele europene rămân subordonate componentelor naționale și grupurilor europene.


17

Finanțarea partidelor la nivel european

Baza legală pentru finanțarea partidelor europene este dată de art. 10 din Tratatul UE, art. 224 din Tratatul de funcționare a UE, Regulamentul (CE) 2004/2003, Regulamentul 1524/2007.

Partidele europene primesc finanțare publică, directă și indirectă, de la bugetul Parlamentului European.

Scopul acestor reglementări a fost asigurarea funcționării efective a partidelor europene și garantarea unui nivel mai mare de autonomie a acestora, prin reducerea dependenței lor de partidele naționale.

Reglementările interzic finanțarea directă sau indirectă a organizațiilor sau candidaților naționali cu fonduri primite de la bugetul general al UE.


18

Finanțarea partidelor la nivel european

Finanțarea privată este limitată.Partidele europene nu pot primi donații anonime, donații de la

bugetul grupurilor politice, donații de la autorități publice, donații mai mari de 12.000 euro pe an și pe donator.

Partidele europene pot primi fonduri de la partidele naționale membre și de la indivizi care sunt membri. În ambele cazuri, contribuțiile nu pot depăși 40% din bugetul anual al partidului.

Obligațiile legate de finanțare includ transparența veniturilor, cheltuielilor, declararea bunurilor, specificarea donațiilor și donatorilor, cu excepția celor care nu depășesc 500 euro pe an și pe donator.

Finanțarea directă este menită în primul rând funcționării curente și, într-o măsură mai restrânsă, campaniilor electorale.


19

Legislația electorală

Caracterul secundar al alegerilor europene în raport cu cele naționale și dificultatea creării unui sistem supranațional derivă din: Distribuția mandatelor pe bază națională Adoptarea de legislații diferite pentru alegerile europene Nominalizarea candidaților de către partidele naționale și nu de federațiile

transnaționale Campaniile electorale focusate pe teme naționale, mai degrabă decât pe

teme europene.Legislația europeană prevede doar un cadru comun general,

pe câteva principii: Votul universal direct Distribuția națională a mandatelor Reprezentarea proporțională (vot pe listă, vot preferențial pe listă) Posibilitatea unui prag electoral (maxim 5%) Alegătorii pot vota în locul de rezidență, indiferent de cetățenia națională.


20

Legislația electorală

Limitarea la aceste principii comune face ca alegerile europene să se desfășoare, de fapt, după 27 de seturi diferite de reguli.

Aceasta implică diferențe în ce privește: Metodele de distribuire a mandatelor Adoptarea pragului electoral Folosirea listelor închise sau a votului preferențial Alocarea locurilor vacante Circumscripțiile electorale Nominalizarea candidaților


21

Inițiative de armonizare a legislației electorale

Cea mai recentă aparține europarlamentarului Andrew Duff, care propune întărirea caracterului european al alegerilor europarlamentare prin: Circumscripții teritoriale pe o bază regională în statele membre cu mai

mult de 20 de milioane de locuitori. Alegătorul să poate opta pentru a vota fie o listă de partid fie un

candidat individual. Alegerea unui număr de 25 de europarlamentari într-o circumscripție

unică la nivelul întregii Uniuni, pe liste transnaționale. Crearea unei Autorități electorale la nivelul UE.

Cea mai disputată prevedere este cea privind alegerea celor 25 de deputați pe liste transnaționale la nivelul UE. Statele membre mici se opun acesteia, deoarece ar favoriza candidații

din statele mari, cu vizibilitate internațională mai mare și ar limita șansele candidaților din statele de mici dimensiuni.


22

Cadrul instituțional și competiția politică

Dacă existența unor partide transnaționale este posibilă, apariția unui sistem de partide transnațional este mai problematică.

Sistemele de partide presupun interacțiune, angajarea într-o competiție. Partidele creează un sistem în măsura în care interacționează și concurează unele cu altele, fie în arena electorală, fie legislativă, fie executivă.

Este posibilă o situație în care există partide, dar nu și un sistem de partide.

Din punct de vedere electoral, partidele europene nu se înfruntă niciodată direct, dincolo de sistemele naționale. Nu există un sistem de partide transnațional în arena electorală.


23

Cadrul instituțional și competiția politică

Când operează în cadrul mai larg al Grupurilor politice în PE, partidele europene interacționează. Deci în plan legislativ se manifestă un sistem de partide.

Totuși, chiar și aici dinamica este limitată și, cu excepția competițiilor ocazionale pentru anumite poziții în cadrul PE, partidele europene nu concurează unele cu altele în modul sistematic în care o fac partidele naționale.

În parlamentele naționale, partidele se confruntă și pentru controlul asupra guvernului, ceea ce nu se întâmplă în cazul PE.

”Executivul” european – Consiliul European, Comisia Europeană – nu răspunde în fața PE și nu e rezultatul interacțiunii partidelor în PE.

Prima condiție instituțională pentru dezvoltarea unui sistem de partide transnațional real este existența unei structuri comune de competiție. Deci o situație în care partidele transnaționale concurează între ele pentru controlul unui executiv transnațional.


24

Concluzii


25

Obstacole în calea unui sistem transnațional de partide

Dezvoltarea partidelor transnaționale este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru dezvoltarea unui sistem transnațional de partide.

Cerința „afinității politice” pentru a forma un Grup este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a garanta că gruparea transnațională va reprezenta o cultură politică coerentă.

Dat fiind că selecția este una din funcțiile fundamentale ale unui partid politic, lipsa uniformității în ce privește selecția în partidele europene poate constitui un obstacol în calea creării unui sistem transnațional efectiv.

Numărul mare de partide naționale care alcătuiesc partidele europene și tradițiile naționale diferite, în materie de comportament politic și practici de campanie, pot constitui un obstacol pentru dezvoltarea unui sistem de partide european unitar.

Prezența a două sau mai multe partide din același stat în cadrul unui partid european afectează dezvoltarea unui sistem transnațional.

Construirea unui asemenea sistem este condiționată de diferențele de cultură politică și electorală și de perceperea alegerilor europene ca fiind de „rangul doi”.


26

Posibile soluții pentru un sistem transnațional de partide

Existența unei circumscripții transnaționale ar determina o mai strânsă cooperarea a partidelor la nivelul UE, prin promovarea unei adevărate campanii transnaționale și a unor programe europene.

Votul preferențial, implementat la nivelul întregii Uniuni, ar avea un impact pozitiv asupra dezvoltării partidelor europene.

Un sistem puternic de finanțare a partidelor la nivelul UE ar conduce la convergență organizațională.

Faptul că toate marile partide europene sunt supuse aceluiași regim legal poate favoriza dezvoltarea unui sistem de partide european.

Problema instituțională legată de absența competiției pentru controlul puterii executive ar putea fi rezolvată prin modificări la Tratat, inclusiv propunerea de candidați ai partidelor pentru Președinția Comisiei Europene.

Tema 2: partide politice europene – tendințe și probleme

Documents

Transcript of Tema 2: partide politice europene – tendințe și probleme