Tema 2. Importanţa capitalului propriu pentru banca comercială2.1. Conceptul şi structura capitalului bancar2.2. Funcţiile şi necesitatea capitalului bancar propriu2.3. Elementele constitutive ale capitalului propriu bancar2.4. Principiile de stabilire a Capitalului Normativ Total pentru determinarea optimului pentru funcţionarea băncii2.5. Criterii de stabilire a gradului de suficienţă a capitalului bancar2.6. Modalităţi de optimizare a gradului de suficienţă a capitalului bancar

- 1 -Aproape fiecare aspect al activităţii bancare este influenţat direct sau indirect de disponibilitatea şi/sau costul capitalului.

Capitalul reprezintă averea proprietarilor băncii, adică bogăţia deţinută de acţionari sau asociaţi într-o bancă. Reprezintă unul dintre factorii cheie care trebuie luaţi în conisderare atunci când este evaluată siguranţa şi buna funcţionare a unei anumite bănci.

Capitalul bancar desemnează fondurile pe care banca le poate folosi pentru finanţarea unor operaţiuni pe termen nelimitat. Formele capitalului bancar pot fi delimitate de modul lor de procurare: capitalul bancar în sens restrâns şi alte surse de capital bancar. Fondurile proprii ale societăţilor bancare sau capitalul bancar în sens restrâns este forma clasică a capitalului bancar şi forma exclusivă pentru majoritatea băncilor autohtone.

Capitalul bancar în sens restrâns cuprinde: capitalul social vărsat, profitul nerepartizat şi fondurile bancare proprii. Sursele sale de constituire pot fi interne - reinvestirea profitului - sau externe - emisiunea publică sau privată de acţiuni. Capitalul şi fondurile de rezervă ce se constituie pe seama profitului, au un aport redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor, deoarece băncile fiind societăţi pe acţiuni, formează capitalul propriu prin emisiune şi subscriere de acţiuni. Acţiunile băncilor sunt indivizibile, iar banca nu recunoaşte decât un singur proprietar pe fiecare acţiune.

O bază adecvată de capital serveşte drept reţea de siguranţă pentru o varietate de riscuri la care este expusă o bancă pe parcursul desfăşurării activităţii sale. Capitalul propriu absoarbe pierderile posibile şi furnizează, astdel, baza pentru păstrarea încrederii deponenţilor într-o bancă.

Capitalul reprezintă cel mai important determinant al capacităţii de creditare a unei bănci.Stabilirea valorii capitalului bancar se poate face în trei modalităţi:

2la valoarea contabilă, ca diferenţă între totalul activelor şi pasive, ca o mărime folosită pentru raportare;2la valoarea de piaţă, folosind cursul acţiunilor aflate în circulaţie, multiplicat cu numărul acestora;2la valoarea nominală a acţiunilor.

Scopurile cheie ale capitalului sunt acelea de a oferi stabilitate şi de a absorbi pierderile, furnizând astfel o măsură de protecţie pentru deponenţi şi alţi creditori în cazul lichidării. Astfel, capitalul unei bănci trebuie să posede 3 caracteristici importante:

- trebuie să fie permanent;- nu trebuie să genereze cheltuieli fixe obligatorii;- trebuie să permită subordonarea legală faţă de drepturile deponenţilor şi ale altor creditori.

Politici privind managementul capitaluluiBăncile trebuie să dispună de politici şi proceduri interne de management ale capitalului, care să prevadă, inclusiv

monitorizarea şi evaluarea acestuia în vederea menţinerii permanente a unui nivel adecvat al capitalului corespunzător profilului de risc şi specificului activităţii (mărimea, complexitatea şi strategia de afaceri a băncii).

Politica de management a capitalului va cuprinde cel puţin următoarele componente:a) procesul de planificare a capitalului, ţinînd cont de previziunile cu privire la nivelul riscurilor asumate de bancă, sursele ce

pot fi utilizate pentru majorarea capitalului, politica aferentă dividendelor, etc.;b) modalităţile de conformare a băncii pe viitor cerinţelor de capital în vederea atenuării riscurilor aferente activităţii

bancare;c) testele de stres în scopul identificării punctelor slabe sau a vulnerabilităţilor potenţiale privind poziţiile capitalului băncii

în condiţii imprevizibile care vor include riscurile de credit, valutar, ratei dobînzii, etc. şi planuri de gestionare a capitalului, luînd în consideraţie diferite scenarii de stress asupra capitalului pentru situaţiile neprevăzute;

d) procesul de raportare internă care să asigure conducerea băncii cu informaţii adecvate de măsurare, estimare şi raportare a mărimii, compoziţiei şi calităţii capitalului.

- 2 -Resursele băncii comerciale sunt constituite din resurse proprii, resurse atrase şi resurse împrumutate. Resursele proprii ale

băncii comerciale sunt constituite din capital subscris de acţionari şi din beneficiile distribuite şi înglobate în diferite fonduri de rezervă sau de risc, plus profitul anului în curs, şi anilor precedenţi şi fondurile constituite de bancă. Deţinerea capitalului propriu contribuie în mare măsură la asigurarea stabilităţii băncii şi a eficienţei activităţii ei.

Din punct de vedere al gradului de stabilitate resursele pot fi:- resurse stabile – care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capital social, fondul de rezervă, primele legate de

capital social;- resurse temporare – care pot fi plasate pe termen scurt, constituite din rezervele pentru pierderi la credite, dividende de

plată, fonduri şi rezerve constituite temporar.Din cauza că băncile utilizează în afacerile sale mijloacele băneşti ale depunătorilor, este important ca ele să aibă un grad

înalt de lichiditate, adică să poată acoperi în orice moment cererea solicitanţilor care au depus banii la prima cerinţă. În acest scop băncile trebuie să deţină capital propriu. Conform legislaţiei în vigoare, fondurile proprii ale unei societăţi bancare sunt formate din capital propriu şi capital suplimentar. Capital prorpiu totalitatea fondurilor constituite de bancă şi benefiicul rămas în posesia ei.

Capital bancar brut reprezintă totalitatea fondurilor + profitulCapital bancar net reprezintă capitalul bancar brut din care se scad cheltuielile cu carater capital (pierderile).Capitalul propriu al băncii comerciale este format din:- capitalul social;

1

- capitalul de rezervă;- fonduri speciale;- profit nerepartizat.La rîndul său capitalul propriu îndeplineşte trei funcţii importante:1) funcţia de protecţie înseamnă protecţia deponenţilor şi a creditelor băncii. În acest caz de falimentare a băncii, din acest

fond sunt achitate toate obligaţiile faţă de clienţii băncii. Aceasta este funcţia primordială a capitalului propriu.2) funcţia operativă constă în asigurarea mijloacelor financiare pentru desfăşurarea acti-vităţii băncii în mod normal. În

cadrul acestei funcţii se asigură caracteristica operaţiunilor bancare în dependenţă de sarcinile băncii.3) funcţia de reglementare se referă la interesul tuturor categorii de clienţi ai băncii pentru a asigura o funcţionare cu succes a

băncii, la respectarea legislaţiei în vigoare. Însă la nivel teoretic aceste funcţii diferă de cele expuse anterior:- protejează deponenţii de micşorarea gradului de lichiditate şi sporirea insolvabilităţii băncii;- abordarea pierderii neprevăzute pentru a menţine încrederea că în condiţii de criză banca îşi va putea continua

activitatea;- serveşte la achiziţia clădirilor şi echipamentelor pentru desfăşurarea activităţii;- serveşte ca limită impusă pentru extinderea nejustificată a activităţii.Din toate cele expuse rezultă că funcţia primordială a capitalului bancar constă în asigurarea stabilităţii băncii. Raportarea lunară a nivelului fondurilor proprii de către societăţile bancare se face pe baza datelor înscrise în balanţa

contabilă a fiecărei luni la Direcţia Supraveghere din cadrul BNM, luându-se în considerare următoarele principii:a) capitalul suplimentar va fi luat în considerare la calculul fondurilor proprii numai în condiţiile înregistrării unui nivel

pozitiv al fondurilor proprii ;b) datoria subordonată va fi luată în calculul fondurilor proprii în proporţie de maximum 50% din capitalul propriu şi va

trebui să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:- să fie în întregime angajată;- în cazul datoriei subordonate - la termen, scadenţa iniţială trebuie să fie de cel puţin 5 ani, cunoscut fiind faptul că aceasta

este ultima care se plăteşte de către bancă; o scadenţă nedeterminată ar putea duce la concluzia de afectare a nivelului fondurilor proprii;

- la calculul nivelului fondurilor proprii, volumul datoriei subordonate va fi gradual redus cu 20% pe an, în ultimii 5 ani anterior scadenţei;

- contractul de credit să nu includă clauza rambursării anticipate a datoriei subordonate în alte circumstanţe decât lichidarea băncii;

- cazul lichidării băncii, datoria subordonată este ultima plătită.Profitul care rămîne băncii va fi diferenţa dintre dobînzile încasate de bancă (di) aferente activului valorificat şi cele plătite de

bancă (dp) pentru resurse împrumutate.P= (Cp+Ci) x di–Ci x dp

Rata rentabilităţii capitalului propriu va fi:

Rd= %

unde R – rata rentabilităţii capitalului propriu; P – profitul care rămînde băncii; Cp – capital propriu.Rentabilitatea capitalului propriu al băncii creşte direct proporţional cu gradul de îndatorare al băncii (Ci/Cp).În consecinţă banca va trebui să aibă mult mai multe datorii, ceea ce implică mai puţine active finanţate din capitalul propriu

şi, deci, un multiplicator al capitalului mai mare pentru a fi mai rentabilă. Cu cît multiplicatorul capitalului este mai mare, cu atît rentabilitatea capitalului propriu este mai mare. Ca urmare ponderea capitalului în totalul pasivului bancar scade (efectul de levier creşte) şi deci se majorează riscul de faliment.

- 3 -Capitalul social al băncii se formează în dependenţă de forma organizatorico – juridică a acesteia. În cazul când banca este o

S.A. acestea se formează prin emiterea acţiunilor ordinare şi preferenţiale. Toate acţiunile oferă drepturi şi obligaţiile acţionarului în funcţie de tipul acţiunilor deţinute. Dacă banca este o societate cu răspundere limitată atunci capitalul social se formează din cotele de participare a membrilor fondatori.

Capitalul sau fondul de rezervă trebuie să constituie nu mai puţin de 15% din valoarea capitalului social al băncii, fiind format din defalcările anuale din profitul net pînă la atingerea mărimii prevăzute în statutul băncii. Volumul defalcărilor este stabilit de Adunarea Generală a Acţionarilor şi trebuie să constituie nu mai puţin de 5% din profitul net al băncii.

Capitalul de rezervă este plasat la bancă în active cu o lichiditate înaltă, care asigură utilizarea lor în orice moment. El este folosit numai în cazul insuficienţei de profit şi se repartizează pentru acoperirea pierderilor băncii şi / sau plata dobînzii sau a altor venituri aferente obligaţiunilor plasate de ea.

Pe lîngă fondul de rezervă bancă poate să-şi creeze o diversitate de fonduri: fondul de risc, fondul de reevaluare a mijloacelor fixe, fondul de stimulare economico – materială şi alte fonduri cu destinaţie specială.

Profitul nerepartizat reprezintă profitul acumulat pe parcursul perioadei de gestiune după impozitare şi plata dividendelor. La sfirşitul anului de gestiune repartizarea profitului se va aproba prin majoritatea voturilor la Adunarea Generală a Acţionarilor. Profitul poate fi distribuit în diverse scopuri, însă unul principal îl constituie repartizarea mijloacelor băneşti în fondul de rezervă.

Capitalul social joacă un rol important începînd cu constituirea băncii şi continuînd cu perioada de funcţionare pînă la lichidare.

Din punct de vedere teoretic, capitalul social îndeplineşte următoarele funcţii:a) protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidării băncii;b) absoarbe pierderile neanticipate pentru a menţine încrederea, astfel ca în condiţii de stres banca să-şi poată continua

activitatea;

2

c) serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea activităţii;d) serveşte ca o limită impusă (Norma Cooke) pentru expansiunea nejustificată a activelor.În continuare autorul va încerca să descrie funcţiile prezentate.Practic, prima funcţie este deja depăşită ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar.A doua funcţie este puţin exagerată. Multe active ce par a fi slabe pot fi eliminate cu puţine pierderi printr-o gestiune

eficientă. În plus, fondurile de risc şi provizioanele îi permit băncii să-şi continue activitatea în perioade dificile până când nivelul şi fluxul câştigurilor este restabilit. Nu mărimea capitalului scapă băncile de faliment.

Falimentul băncilor a fost consecinţa unei gestiuni defectuoase, materializate în pierderi mari din împrumuturi şi lichidităţi insuficiente determinate de retragerea masivă a deponenţilor ca urmare a neîncrederii deponenţilor în sistemul bancar. Practic, se poate afirma că, nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de falimentul băncilor.

A treia funcţie este mai rezonabilă decît pare fiind determinată de necesitatea creării condiţiilor pentru derularea activităţii. Practic, nu deponenţii trebuie să fie cei care să furnizeze fonduri pentru deschiderea unei bănci sau a altor unităţi, precum şi a dotărilor aferente băncii.

Problema care se pune pentru toate băncile este aceea ca, deschiderea unor noi unităţi să fie justificată prin luarea în calcul a posibilităţilor locale concrete, atât în ceea ce priveşte colectarea depozitelor, dar şi a cererii de credite din zonă, precum şi de concurenţa oferită de celelalte bănci şi instituţii care funcţionează deja în zonă.

A patra funcţie a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare - este mai rezonabilă decât pare a fi. Prin limitarea activelor se poate limita creşterea unei bănci peste posibilitatea ei de gestionare, se poate îmbunătăţi calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea băncii de a-şi asigura creşterea prin datorii şi poate conduce la creşterea rentabilităţii activelor. Practic, adecvarea capitalului este folosită pentru prevenirea expansiunii nejustificate a unei bănci.

Funcţia esenţială a capitalului social este însă aceea de a asigura publicul şi autorităţile asupra stabilităţii băncii.Mărimea capitalului social necesar constituirii unei bănci cât şi adecvarea capitalului fac obiectul unor reglementări emise de

BNM.Capitalul social este alcătuit din totalitatea valorilor nominale a acţiunilor emise de bancă. Acţiunile pot fi nominale sau la

purtător. Pentru instituţiile bancare, BNM stabileşte şi actualizează nivelul minim al capitalului social. Băncile comerciale pot majora nivelul capitalului social în baza hotărârii acţionarilor şi cu acordul BNM, utilizând următoarele surse:

- emiterea de noi acţiuni;- prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de operaţiunile respective;- rezerve constituite din profitul net;- diferenţe din reevaluarea patrimoniului;- obligaţiuni, dividende şi datorii convertibile în acţiuni;- rezerve constituite din diferenţe favorabile de curs valutar, conform normelor legale.Capitalul de rezervă, spre deosebire de cel propriu, se formează în procesul activităţii viitoare. El este destinat pentru:a) acoperirea pierderilor băncii comerciale la operaţiunile efectuate;b) plata dividendelor la acţiunile privelegiate, cînd profitul nu este suficient.Prezenţa capitalului de rezervă asigură stabilitatea financiară a băncii comerciale, care la rîndul său influenţează pozitiv

asupra majorării solvabilităţii şi reducerea riscului de faliment.Particularităţile reducerii şi majorării capitalului băncii

În cazul în care pierderile de capital înregistrate nu pot fi acoperite din contul rezervelor generale, al profitului nedistribuit din anii precedenţi, administratorul special poate hotărî reducerea capitalului social şi majorarea capitalului băncii.

Hotărîrea privind reducerea capitalului social al băncii se publică în termen de 3 zile.În caz de reducere a capitalului social al băncii prevederile art.45 alin.(3)–(5) din Legea nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997

privind societăţile pe acţiuni nu se aplică.În cazul în care BNM, în baza raportului prevăzut la art.378, ajunge la concluzia privind necesitatea de majorare a capitalului

băncii pentru a asigura cuantumul capitalului reglementat sau pentru a înlătura insuficienţa lichidităţii ori pericolul insolvabilităţii, Banca Naţională poate dispune administratorului special să convoace adunarea generală extraordinară a acţionarilor şi să propună luarea hotărîrii de majorare a capitalului băncii.

Administratorul special asigură informarea acţionarilor băncii despre convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor în termen de 10 zile, după primirea dispoziţiei indicate la alin.(4), iar adunarea generală se va convoca în termen de 15 zile de la informare.

În cazul în care este necesară majorarea capitalului social, pentru motive temeinice, justificate de existenţa unei intenţii serioase din partea unui investitor de participare la capitalul băncii, administratorul special poate reduce termenul de exercitare a dreptului de preemţiune al acţionarilor pînă la 14 zile de la data adoptării hotărîrii privind majorarea capitalului.

Aporturile în vederea plăţii acţiunilor emisiunii suplimentare se fac în termenul stabilit de administratorul special.În cazul în care adunarea generală a acţionarilor a refuzat să adopte hotărîre de majorare a capitalului sau acţiunile nu au fost

subscrise ori plătite de acţionari în termenul stabilit, administratorul special poate propune altor persoane subscrierea la aceste acţiuni.Prin derogare de la prevederile legislaţiei privind piaţa valorilor mobiliare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare va

înregistra (aproba) modificările ce ţin de emisia suplimentară de acţiuni în termen de 3 zile lucrătoare, după obţinerea avizului pozitiv al Băncii Naţionale, eliberat la cererea administratorului special.

Persoanele care participă la majorarea capitalului băncii achiziţionează acţiunile emisiunii suplimentare cu condiţia de obţinere a permisiunii Băncii Naţionale în cazurile prevăzute de lege.

Administratorul special întreprinde măsurile necesare pentru aducerea documentelor de constituire ale băncii în concordanţă cu hotărîrile luate.

- 4 -Capitalul normativ total include:Suma totală a următoarelor:

3

Capitalul de gradul întîiCapitalul de gradul doiMinus:Cotele de participare în capitalul altor bănci, care deţin licenţa Băncii Naţionale a Moldovei.În calculul capitalului normativ total se includ acţiunile băncii aflate în circulaţie.Capitalul de gradul întîi este componenta de bază a capitalului normativ total, care include:Suma totală a următoarelor:a) Acţiuni ordinare;b) Acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende fixate necumulative emise cu termen

nelimitat;c) Surplus de capital (mijloace băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor peste valoarea nominală (fixată), incluse în

punctele a) şi b);d) Profitul nedistribuit şi rezervele obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii profitului;e) Minus mărimea calculată dar nerezervată a reducerilor pentru pierderi la active şi angajamente condiţionale;f) Minus suma totală a imobilizărilor necorporale nete.Capitalul de gradul doi este componenta suplimentară a capitalului normativ total şi include:A.1. Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţa nefixată.A.2. Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative inclusiv acţiunilor preferenţiale

convertibile în acţiuni ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale.A.3. Datoriile subordonate cu scadenţa nefixată, cu condiţia că corespund următoarelor cerinţe:a) sunt neasigurate şi complet achitate;b) nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului;c) rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un termen nu mai mic de 5 ani de la data apariţiei acesteia şi cu

condiţia obţinerii permisiunii prealabile de la Banca Naţională, eliberată în condiţiile art.7(2) din Legea instituţiilor financiare;d) pot fi disponibile pentru a acoperi pierderile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea;e) în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor

acţionarilor;f) contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate.A.4. Datorii subordonate cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale, răscumpararea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin

decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia ca îndeplinesc următoarele condiţii:a) sunt neasigurate şi complet achitabile;b) au un termen minimal fix pînă la scadenţă nu mai mic de cinci ani;c) nu sunt recuperabile pînă la scadenţă la cererea deţinătorului;d) în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea satisfacerii cerinţelor

acţionarilor;e) contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate;f) în ultimii cinci ani pînă la scadenţă se va aplica în fiecare an o amortizare de 20% pentru a reflecta descreşterea valorii

acestor instrumente;g) suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor răscumpararea şi/sau convertirea cărora este prevazută prin decizia de

emitere a lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma capitalului de gradul I;Minus:A.5. Mărimea sumei punctelor A.1), A.2) A.3) şi A.4) care depăşeşte mărimea capitalului de gradul I.Capitalul minim necesar – suma minimă a capitalului de gradul I pe care banca trebuie să o deţină şi să o menţină, pentru a

efectua activităţi financiare, desfăşurate în conformitate cu art.26 din Legea instituţiilor financiare.Capitalul social – suma valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate.Începînd cu 30 septembrie 2002 cuantumul capitalului minim necesar se stabileşte pentru capitalul de gradul I în mărime de

32 mil.lei.Începînd cu 30 iunie 2004 cuantumul capitalului minim necesar se stabileşte pentru capitalul de gradul I în mărime de 40

mil.lei.Începînd cu 30 iunie 2005 cuantumul capitalului minim necesar se stabileşte pentru capitalul de gradul I în mărime de 45

mil.lei.Începînd cu 31 decembrie 2005 cuantumul capitalului minim necesar se stabileşte pentru capitalul de gradul I în mărime de

50 mil.lei.Începînd cu 20 iunie 2008 cuantumul capitalului minim se stabileşte pentru capitalul de gradul I în mărime de 100 mil.lei.Începînd cu 31 decembrie 2010 cuantumul capitalului social se stabileşte în mărime de 100 mil. lei.Începînd cu 31 decembrie 2011 cuantumul capitalului minim necesar se stabileşte în mărime de 150 mil. lei.Începînd cu 31 decembrie 2012 cuantumul capitalului minim necesar se stabileşte în mărime de 200 mil. lei.Banca deţine şi menţine capitalul de gradul I în mărime nu mai mică decît cuantumul capitalului minim necesar.Banca, nu va distribui capitalul în cazul în care BNM va considera că distribuirea de capital va conduce la nerespectarea de

către bancă a cerinţelor prevazute la art.7 alin.(2) lit.a) şi c) din Legea instituţiilor financiare. La distribuirea capitalului banca trebuie să ţină cont de opinia societăţii de audit independente asupra raportului de profit şi pierdere.

Banca va notifica BNM despre intenţia de distribuire a capitalului conform noţiunii de „distribuire a capitalului” expusă la art.3 din Legea instituţiilor financiare” cu 20 de zile înainte de desfăşurarea şedinţei Consiliului băncii la care va fi examinată distribuirea capitalului (plata dividendelor, achiziţionarea de către bancă a acţiunilor, ajutorul material în mărime ce depăşeşte 5 la sută din capitalul minim necesar, etc.) sau propunerea ce urmează a fi înaintată către adunarea generală de distribuire a capitalului. Documentele necesare pentru notificarea BNM vor fi prezentate conform anexei nr.1.

4

În decurs de 10 zile din ziua primirii pachetului de documente conform anexei nr.1, BNM comunică băncii opinia sa: fără menţiune (a luat act) sau cu menţiune (în cazul în care BNM va considera că distribuirea de capital va conduce la nerespectarea de către bancă a cerinţelor prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) şi c) din Legea instituţiilor financiare).

În cazul în care BNM consideră necesară o investigaţie suplimentară pentru expunerea opiniei sale, termenul stabilit în al doilea alineat din prezentul punct poate fi prelungit, cu cel mult 10 zile, cu informarea ulterioară a băncii.;

Băncile prezintă lunar rapoarte referitor la calculul mărimii capitalului normativ total, activelor ponderate la risc şi coeficientului suficienţei capitalului ponderat la risc în conformitate cu cerinţele actelor normative ale BNM aferente raportării.

- 5 -Activele ponderate la risc sunt activele băncii şi unele conturi condiţionale (ce reprezintă un risc pentru bancă) care se

clasifică în categorii cu anumite ponderi ale riscului. Ponderea riscului atribuită unui anumit activ sau unui cont condiţional determină procentul activului dat care se sumează cu toate celelalte active ponderate la risc pentru a determina suma totală a activelor ponderate la risc ale băncii.

Asupra conturilor extrabilanţiere (care reprezintă un risc pentru bancă), anterior aplicării ponderii riscului se aplică factorul de transformare creditară şi apoi fiecare categorie transformată este atribuită unei categorii de ponderare la risc în conformitate cu tipul activelor sau cu tipul partenerului cu care se efectuează tranzacţia.

Coeficientul suficienţei capitalului serveşte la evaluarea suficienţei capitalului ponderat la risc, unde capitalul normativ total reprezintă numărătorul, iar activele ponderate la risc reprezintă numitorul:

Suficienţa capitalului = Capitalul normativ/Total Active ponderate la risc x 100%Băncile trebuie să deţină şi să menţină coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc în mărime de cel puţin 12,0%.Începînd cu 30 iunie 2012 băncile să deţină şi să menţină coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc în mărime de cel

puţin 16,0%.Începînd cu 30 iunie 2013 băncile să deţină şi să menţină coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc în mărime de cel

puţin 18,0%.Începînd cu 30 iunie 2014 băncile trebuie să deţină şi să menţină coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc în

mărime de cel putin 20,0%.Astfel, pentru determinarea activelor ponderate la risc Ar, toate activele bancare se calsifică în 4 categorii mari, pornind de la posibilitatea de a le pierde în urma factorilor de risc de credit (de nerambursare) şi se ponderează cu coeficienţii de risc 0%, 20%, 50% şi 100%, după cum urmează:

1. Categoria 0%: Numerar Conturile la BNM, inclusiv rezervele minime obligatorii; Cambii de trezorerie; Partea creditelor asigurate cu depozite băneşti consemnate la banca care a acordat creditul.

2. Categoria 20%: Numerar – instrumente în proces de încasare Hârtii de valoare de stat; Creditele garantate de către Guvernul RM sau asigurate prin Hârtii de valoare de stat; Depozitele în băncile Moldovei şi ale ţărilor membre ale OCDE; Plasamentele la termen mai mare de un an în băncile Moldovei şi ale ţărilor membre ale OCDE.

3. Categoria 50%: Activele asigurate prin prima ipotecă rezidenţială, în stare de acumulare a dobânzii; Depozitele şi plasările pe termen scurt în băncile altor ţări (cu excepţia OCDE şi Republicii Moldova); Acreditivele pentru care banca poartă răspundere materială în cazul neexecutării.

4. Categoria 100%: Teren, clădiri, utilaje; Credite curente şi fără dobândă; Altele, nereflectate în alte categorii.

Trebuie să ţinem cont de faptul că băncile sunt din ce în ce mai implicate în operaţiuni extrabilanţiere, care nu presupun utilizări efective ale resurselor bancare, ci numai angajamente luate de bancă în favoarea terţilor. Aceste angajamente, însă, determină o expunere la risc a instituţiei bancare. Astfel, pe baza unor coeficineţi de conversie, se pot include la determinarea activelor ponderate la risc şi aceste operaţiuni. Se utilizeazp următoarele clase de risc:

- clasa de risc de 20% - scrisori de credit comercial;- clasa de risc 50% - facilităţi de emitere a obligaţiunilor;- angajamente şi linii de credite mai mari de un an;- clasa de risc 100% - convenţii de vînzare şi răscumpărare de active;- garanţii de credit.

- 6 -Fundamentarea recunoaşterii reciproce a băncilor în condiţiile unor norme prudenţiale similare a impus:- stabilirea unor modalităţi comune (convergente) de determinare a fondurilor proprii;- stabilirea unor cerinţe comune privind rata de solvabilitate.Fondurile proprii sunt considerate sub două ipoteze:a) nucleul dur al capitalurilor proprii (fonduri proprii de bază) constituite din capital şi rezerve legale înregistrate în bilanţul

contabil;b) elemente complementare (suplimentare) constituite din rezerve din reevaluare, titluri cu durată determinată, datoria

subordonată luată în calcul limitat la jumătate din capitalul de bază.Reglementarea cunoscută sub numele de Norma Cooke stabileşte un raport minimal de 8% între fondurile privite în sens larg

5

(nucleu dur + elemente complementare) şi activele ponderate funcţie de risc. În mod asemănător activelor, sunt ponderate prin transformare în echivalent risc, elementele situate în afara bilanţului ca urmare în primul rând a dezvoltării operaţiunilor extrabilanţiere determinată de modificarea naturii intermedierii bancare, ceea ce sporeşte necesitatea majorării capitalului şi va impune în cele din urmă modificarea procentuală a raportului spre cote superioare (12%, 14%, 16% etc.).

Reglementarea prudenţială a băncii se referă la adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate, fondurile proprii reprezentând ultimul garant al solvabilităţii în faţa ansamblului riscurilor. De asemenea, fondurile proprii reprezintă o referinţă obligatorie pentru toţi indicatorii de performanţă, datorită condiţiei imperative de remunerare satisfăcătoare a acţionarilor. Dacă fondurile nu sunt adaptate la nivelul riscurilor pentru un motiv oarecare, nici riscul de solvabilitate, nici alte riscuri, nici măsurările performanţelor nu sunt bine stăpânite.

În prezent este în desfăşurare implementarea cerinţelor noi cu privire la capital (Basel II) ele prevăd următoarele modificări:- Cuprinderea în formula de adecvare a capitalului a influenţelor riscului operaţional. Cea mai mare dificultate o constituie

evaluarea riscurilor de piaţa şi a celor operaţionale. De această evaluare depinde volumul de capital considerat necesar pentru activitatea băncii. În conformitate cu recomandările Comitetului de la Basel evaluarea riscurilor va fi realizată prin metode proprii, corelate cu specificul mediului economic în care funcţionează băncile comerciale.

- O altă perfecţionare în domeniu priveşte considerarea riscului de ţară sau de companie, pe baza unui rating determinat de instituţiile specializate, coeficienţii de risc corespunzători fiind incluşi în procesul de agregare prin care se determină riscul global.

- Nu în ultimul rând, creşterea transparenţei activităţii băncilor, prin publicarea unui număr sporit de informaţii auditate, este de natură să evidenţieze mai exact nivelul riscurilor asumate, în funcţie de care se operaţionalizează procedurile de adecvare a capitalului.

Totodată sub aspectul corespunderii cerinţelor de reglementare se va mai studia şi impactul majorării capitalului asupra rentabilităţii lui (prin ROE).

Sub cel de al doilea aspect al gestiunii capitalului se vor determina posibilităţile de acomodare cu cerinţele de adecvare a capitalului :

- restructurarea portofoliului de active ;- diminuarea globală a activului ;- majorarea capitalului prin:a) resurse proprii – creşterea profitabilităţii băncii, diminuarea fondurilor neobligatorii, creşterea părţii din beneficiul

nerepartizat, diminuarea dividendelor achitate;b) din resurse externe – emisiune de acţiuni, convertirea datoriilor în acţiuni, emisiunea obligaţiunilor subordonate, etc.- consolidarea capitalului [10, p.15].Interesul gestiunii bancare faţă de analiza calităţii capitalului bancar rezultă din următoarele motive:- adecvarea capitalului deţinut de bancă, normelor impuse de autorităţi – după componentele necesare şi după cotele

prestabilite de normative;- existenţa capitalului în volumul adecvat pentru tipul de activitate pe care-l prestează banca.Al doilea motiv este cauza apariţiei insolvabilităţii bancare, riscul lipsei de capital este probabilitatea apariţiei stării de

insolvabilitate pentru o bancă la un moment dat de timp.În practica sistemului bancar american sunt recomandaţi următorii indicatori de analiză a riscului de capital prezentaţi în

tabelul ce urmează.Tabelul 2.1

Indicatori de analiză a riscului de capitalIndicator Explicaţia indicatorului

K1 = Demonstrează în ce măsură activele sunt acoperite de capitalul propriu sau câte din toate activele banca poate să-şi permită să le piardă; banca poate să le acopere cu capital propriu mai mult de 5; 10% din active totale;

K2 = Demonstrează procesul de utilizare a capitalului propriu, adică raportul în care activele profitabile au fost acoperite din sursele capitalului propriu (limitele se stabilesc de bancă independent).

K3= Demonstrează gradul de îndatorare a băncii, determinând raportul dintre resursele proprii şi depozitate, adică indică dependenţa solvabilităţii băncii de capitalul propriu. K3 cu cât este mai mic cu atât riscul de insolvabilitate este mai mare.

EM= Active totale/CP Determină gradul de îndatorare a băncii deoarece conform egalităţii bilanţierea A=Cp+Datorii totale. În literatura de specialitate se mai numeşte multiplicatorul capitalului sau efect de pîrghie

Un alt indicatori important pentru măsurarea riscului de capital este gradul de îndatorare calculat ca pondere a surselor împrumutate în totalul bilanţului.

GI=

Pentru creşterea rentabilităţii financiare a băncii, gradul de îndatorare trebuie să fie cît mai mic. Creşterea gradului de îndatorare reprezintă un risc de capital agravat, însă, această creştere este limitată de mai mulţi factori:

- prudenţa creditorilor;- maximizarea cursului acţiunilor bancare (în cazul societăţilor bancare cotate la Bursă);- reglementările autorităţilor bancare în cadrul politicii de supraveghere prudenţială;- lichiditatea pieţei monetare.

6