Tehnoredactare computerizată

Prof. UNGUREANU RODICA

COORDONATOR AL REVISTEI

PROF. UNGUREANU RODICA

ISSN 2393 – 5928

Lumea de argint a iernii

Tinere talente

Picătura de cultură

Povestioare duhovniceşti

Ştiai că…

Sărbătorile – zile de înduhovnicire pentru creştini

Vin examenele

Pulsul şcolii

Zăpada moale, moale

Se așază pe ogoare.

Fulgii cad încet, încet

Răspândind bucurie

Și țipete de veselie.

Revelionul e în așteptare

Cu bunătăți care mai de care,

Cu sorcova am mers încet

Și am sorcovit,

Aproape un sat întreg.

Cu sania nu prea m-am dat

Nu era timpul încă.

Și cu toți ne-am bucurat

De priveliștea din luncă.

Bradul strălucea în casă

Arătând fastuos

Moșul i-a luat locul.

Și se uită invidios

Spiritul de bucurie

Este peste tot prin sat.

Ca spirite de veselie

Vă dorim an minunat! Iftime Maria/ Clasa a V-a

Dincolo de geamul ferestrei steluțele argintii cad din norii ca de vată și dansează

liniștiți în drumul lor spre pământul înghețat, sclipirea lor fiind amețitoare.

Un peisaj grandios se ivește de sub potopul de fulgi de zăpadă. Pe crengile copacilor stau

grămezi de nea ca niște cojoace reci de argint. În decorul de un alb curat și limpede, doar

coșurile caselor care fumegă sunt semne că există viață în acel loc. Zăpada cernută din

văzduh a împodobit casele cu dantela sa albă, iar drumurile le-a învelit până când acestea

și-au pierdut și ultimul contur. Iarna puternică și nemiloasă a redus la tăcere orice încercare

a naturii de a se împotrivi. Singurul glas ce pătrunde în peisajul înmărmurit este cel al

vântului. Șuiera un cântec trist și cu suflul său înghețat leagănă cu greutate crengile

copacilor îmbrăcați în nea.

Ca într-un basm, luna își arată sclipirea și fața întunecată. Aceasta domolește fulgii albi,

admirând peisajul și trimițând raze posomorâte peste albul interminabil. Anton Mădălina

Clasa a VIII-a

Casa mea e ca o floare,

Pentru că are o culoare.

Este albă, vișinie

Și are o pălărie.

Acoperișul e mare, larg,

Și culoarea lui frumoasă,

Îți dai seama că-i o casă

Mare, albă și faimoasă. Dumitroae Martina

Clasa a V-a

Un fulg

mi-a căzut în mână,

dar a dispărut!

Nu l-ați văzut?

Și au început

să zboare

mii de fluturași.

Un roi întreg!

S-au așezat la noi

și pe case, pe

copaci

și pe câmpuri și pe

pământ.

Peste sat!

A venit

și-un tată al lor,

era rece, un vânt

aprig

și-i purta în tot

văzduhul! Vasiliu Roxana

Clasa a VII-a

Norii cern peste sate mii de fulgișori sclipitori și gingași. Iarna își face simțită

prezența, aducându-l pe prietenul său, crivățul, pentru a împrăștia fulgii peste văi și fiorii

naturii care se îmbracă cu o haină albă și strălucitoare. Țurțurii ca niște cristale stau atârnați

de acoperișurile caselor, copilașii se joacă cu zăpadă aruncând cu bulgări în țurțuri, iar

aceștia cad spărgându-se în bucăți, copiii bucurându-se că i-au nimerit. Unii dintre ei fac

oameni de zăpadă, se dau cu sania pe derdeluș căzând și rostogolindu-se prin zăpada

proaspăt căzută.

Satele sunt decorate pentru Crăciun, zurgălăi, globuri și luminițe se pun în bradul din

centru. Oamenii termină treburile făcând prăjituri și deschizând porțile pentru a veni

colindătorii. Seara aceștia vin cu bucuria în inimă și cu colinde frumoase care încântă pe

toți, primind bani, prăjituri și fructe sau colăcei scoși din cuptor, mergând mai departe și la

ceilalți.

Când se lasă seara, toți copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun aducându-le daruri. În această

noapte toți se bucură pentru că Fecioara Maria îl naște pe Iisus în iesle, răspândind magia

Crăciunului! Filip Mihaela

Clasa aVI-a

Într-o pădure aflată la marginea unui oraș, în apropierea unei cascade se aflau mulți brăduți cu o

plapumă de zăpadă acoperiți.

În oraș se făceau deja pregătirile pentru Crăciun, erau mii de instalații atârnate pe toate casele. Toată

lumea începea să intre în spiritul Crăciunului.

Înainte cu câteva zile de Crăciun în case se pregăteau bunătățile de sărbători, în timp ce copiii construiau

oameni de zăpadă sau se plimbau cu sania trasă de cai pe străzile orașului.

Însă în centrul orașului nu apăruse încă bradul care va lumina noaptea de Crăciun. Niște oameni au fost

trimiși să caute un brad perfect pentru această zi. Au plecat spre pădure, au mers la cascadă și acolo au

văzut un brad înalt cu ramuri dese ce nu era afectat de vreme. Ei l-au tăiat ușor să nu cadă pe gheața

subțire a lacului și cu grijă l-au adus în oraș.

Câțiva oameni au decorat bradul cu mii de globulețe și luminițe multicolore, cu ghirlande argintii și în vârf

au așezat o stea mare și strălucitoare. Sub brad au fost așezate mii de cadouri pentru toți copiii din oraș.

În seara de Crăciun toată lumea se adună lângă brad, cântă colinde, încălzindu-se cu un ceai și

primind colăcei recent scoși din cuptor. Toată lumea e fericită deoarece Crăciunul a venit cu multă bucurie

în inimi și în case.

Filip Gabriela

Clasa a VI-a

De câteva săptămâni a început luna decembrie dar zăpada încă nu a apărut. Până într-o

zi când totul era pustiu, copacii plângeau de tristețe pentru că nu mai aveau frunze. Norii

erau tot mai aspri și mai duri, vântul bătea tot mai tare, când deodată a apărut un fulg de

nea care era urmat de alți fulgi duși de vânt în toate direcțiile ca un stol de albine agitate.

Toți sunt bucuroși că a venit iarna.

Ningea din ce în ce mai tare și peste tot în jur vedeai numai alb și pe ici pe colo vezi câte

un om de zăpadă cu nasul portocaliu, cu ochii negri ca noaptea și îmbrăcați bine cu fular și

pălărie. Zăpada a acoperit acoperișurile caselor de unde se mai vedea fumul și o mică

lumină pentru a ne anunța prezența oamenilor.

Dansul fulgilor de nea a atras atenția copiilor. Veselia și încântarea li se citește în ochii

copiilor. Iarna este anotimpul

bucuriei când toată lumea e

încântată de orice fulg de nea,

de forma lui incredibilă

semănând cu o mică steluță! Ignat Ștefana

Clasa a VI-a

Satu-ntreg l-a îmbrăcat

Într-o plapumă pufoasă,

Albă, groasă și frumoasă

Ce nu s-a topit deloc.

Este chiar frumoasă iarna

Cu al ei alb strălucitor,

Bucurie să aducă

Oamenilor ce o vor.

O, iarnă, cât te-am așteptat!

De ce nu vii? m-am întrebat

Ca să-mi dai din tolba ta

Fulgi pufoși de catifea.

Iar copacii toți să poarte

Haine albe aranjate

Și frumos ei să se-aplece

Pe cărare când voi trece.

Căci din nou eu vreau să fie

Totul alb, chiar și sub vie,

Și cât timp am așteptat

Tot după tine am țipat. Nicuță Marian /Clasa a VIII-a

Păsările triste

Cuiburile-și părăsesc.

Și fug de zile rele

Ce nu se mai opresc.

Vântul suflă cu putere

Și crengile s-apleacă ușor.

Frunzele de pe ramuri

Se dezlipesc ușor.

Din pomul verde și frumos

Mai cade-o frunză și încă una...

Și ușor pe jos se așterne

Un covor foșnitor.

Așa e toamna-ntotdeauna!

Monu Mihaela

Clasa a V-a

\

A venit faimoasa iarnă

Și a început din cer să cearnă,

Fulgi mari, steluțe mii,

Hai să ne jucăm copii!

De iarnă ne bucurăm,

Că se aude peste dealuri,

Clinchete de zurgălăi

Și strigăte de flăcăi.

Casele acoperite cu zăpadă

Și cu țurțuri de cristal,

Cu geamuri înflorate

Și cu nasuri înghețate.

Dumitroae Martina

Clasa a V-a

DOMNIȘOARA TOAMNĂ

Toți o consideră o soră mai mică a iernii,

accentuând astfel faptul că este un anotimp al

nostalgiei, al tristeții.

De fapt toamna este o adevărată domnișoară aflându-

se înaintea iernii și ameliorând impactul ce ar exista

dacă aceasta nu ar fi. Toamna anunță cu grație faptul

că nu mai e mult și sora sa va veni. Ba mai mult, pe

lângă faptul că ne anunță acestea, ea ne mai și

pregătește cu cele de trebuință iarna și anume hrana.

Totodată, pe lângă faptul că ne ajută pe noi, ajută și

natura, pregătind-o de iarnă, pas cu pas, eliberarea de

fructe, de frunze, așternerea unui covor protector de

frunze. Scade puțin câte puțin temperatura, anunțând

astfel păsările călătoare că ar fi bine să se îndepărteze

pentru că urmează vremuri grele.

Celus Mihaela

Clasa a VII-a

Este octombrie. Când am plecat de acasă credeam că este călduț ca în ziua de ieri.

Temperaturile simțite nu aveau să fie cele din octombrie.

Pe drum admiram o veveriță ce își obținea micul dejun. Dar în fața mea se înălțau dealuri

imense. La baza acestora urcau treptat pădurile ca o piramidă. Toți copacii aveau o nuanță

proprie. Fiecare avea câte un loc. Cerul albastru-deschis cu trei nourași roz conturau

voinicul deal. Nuanța de un verde spre galben se combina cu petele de culoare. Aceste

elemente se îmbinau perfect formând un peisaj mirific al naturii, de basm. Pe un pâlc se

vedeau două căsuțe aurii ce erau scăldate de lumina și căldura soarelui blând. Rămasă pe

loc admiram peisajul desprins din tărâmurile imaginare. Deodată, parcă cineva îmi trecu

prin spate, un fior rece simțeam în corpul meu. Porni un vânt care luă în plimbare frunzele

uscate și praful. Acestea erau semnele certe ale toamnei, ale venirii ei.

Imaginea peisajului mi-a rămas tipărită în minte. Vasiliu Roxana

Clasa a VII-a

Mă trezesc într-o dimineață și din reflex îmi dau cu privirea pe fereastra de lângă pat

și observ cum soarele arde mai puțin, iar frunzele sunt deja aurii în copacii din livada

bunicului. Observ cum în jurul acestora se întinde un covor de frunze arămii peste iarba

care deja și-a aplecat capul.

Coroanele de foc ale copacilor sunt scuturate ușor de adierea vântului tomnatic. Pe cerul

însorit se pot observa păsările călătoare vâslind spre locuri mai călduroase, privind în urmă

cum și alte viețuitoare se pregătesc pentru anotimpul rece.

Precum păsările și noi, copiii, ne luăm la revedere de la vacanță, prieteni și distracție

deoarece a sosit toamna, anotimpul plin de culoare și de schimbări dar și aducător de

școală.

Obreja Vasilică

Clasa a VII-a

Toamna este deja aici. Deși în timpul verii frunzele copacilor au fost verzi și

sănătoase, odată cu instalarea toamnei acestea încep să-și schimbe culoarea și să piardă din

vigoare!

Vântul rece adie legănând ramurile copacilor. La fiecare adiere de vânt rece mai cad câteva

frunze uscate care țes covorul ruginiu ce acoperă pământul. Atmosfera mohorâtă este

completată de cerul cu nori negri și mohorâți. Soarele nu mai strălucește pe cer ca altădată,

iar în locul lui se instalează ploaia măruntă și rece.

Câteva stoluri întârziate își anunță plecarea în țările calde. Asemenea copacilor, întreaga

natură pare să îngălbenească.

Florea Florin

Clasa a VII-a

Dealul alb dinspre pădure,

Nu mai este verde acum.

Nu mai mergem noi la mure

Și din coșuri iese fum.

Noaptea e un ger cumplit.

Și zăpada-i sclipitoare.

Natura parcă a amorțit,

Mândra lună iar răsare.

Întreaga lume e de vis

Și totu-i alb și lucitor.

Eu văd venind din paradis

Câte un fulg zburând ușor.

Și parcă aud în zborul lor,

Venind pe plaiuri pământești,

Îngerii cântând cu toți-n cor

Frumoase cântece cerești. Apopi Mihaela

Clasa a VIII-a

A sosit anotimpul iarna ceea ce înseamnă că norii au început să cearnă steluțe argintii.

Priveam pe geam și totul părea a fi așa cum îmi imaginam, fulgii fiind mari și pufoși. Pe

jos zăpada a început să se aștearnă precum un cojoc gros de iarnă. Pe unde priveai, vedeai

numai copaci de zahăr. Acest anotimp culege toate evenimentele din luna decembrie

îndrăgite de toți copiii. Luncile și câmpiile care primăvara erau verzi, acum sunt și ele albe

ca laptele.

De pe geamul din sufragerie se zăresc șiraguri de săniuțe care ajung pe derdelușul din fața

casei mele. Dorința mea este să ies afară, să privesc mai aproape dansul fulgilor de nea,

însă, am realizat că se făcuse deja întuneric, iar eu nu mă despărțeam de geamul de care se

izbeau mii și mii de fulgi de argint.

Priveam zăpada ce strălucea în lumina lunii, acesta fiind un anotimp de poveste. Chiper Denisa

Clasa a VIII-a

Fulgii, ca niște pui,

Câinii, ca niște lupi,

Se joacă în zăpadă

Prin acea livadă.

Copiii mergeau și colindau

Colăceii în pungi se scufundau.

Iar portocalele mititele

Se scufundară și ele.

Bucuria este mare,

Ținând o lumânare

Pleacă la biserică

Să aprindă o candelă.

Toți și-au pus o întrebare:

-Când vine moșul, oare?

Aflând vestea cea mare

Îl așteptau cu nerăbdare.

Peste tot scria:

Revelionul va urma!

La prăjituri, colaci și mâncare

Se strânse lume mare. Obreja Delia

Clasa a VII-a

Ninge, ninge de trei zile,

Totul e ca în povești!

Alb e mărul și cireșul

Chiar și prunul,

Totu-i alb!

Sus pe deal e hărmălaie.

Am ieșit, cu mic, cu mare,

Toți copiii de prin case

Cu zăpadă să se joace.

Spre-nserat parcă se vede

Ca un fulger, sus pe cer

Sania moșului să fie?

Chiar că este un mister...

Pe stradă se aude

Câte-un glas cântând colind

Semn că mult timp nu mai este

Până vine moșul drag!

Gavrioaia Mihnea

Clasa a V-a

Aicea totul seamănă cu tine

Sau poate eu asemănări îţi caut;

Flori de ninsoare mari, diamantine,

Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii înalţi şi copleşiţi de nea

Par crini enormi acoperiţi de floare-

Cu dorul meu de pretutindenea

Te caut ca o plantă suitoare.

În şarpele de fum ce suie lin

Făptura ta subţire se mlădie,

Vântul de nord în fulgii care vin

Te spulberă, te-adoarme şi te-nvie.

Ceţuri târzii – flori de ninsoare, flori

Tresar şi se-nfioară omeneşte,

Şi parcă însăşi noaptea uneori

Cu ochii tăi de-aproape mă priveşte.

O, ceas de taină – clipele dispar,

E numai gândul meu umblând aiurea.

Şi neaua cu sclipiri de nenufăr

Trecând prin mine, bântuie pădurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…

Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.

Doar inima cu dorul ei fierbinte

Topeşte-n jur imensele zăpezi.

A. E. Baconsky, Miraj de iarnă

Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,

Afară din cetate către păduri, oriunde,

Să facem carnea noastră bolnavă să tresară

De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.

Un mărunţiş din norii pământului, ninsoarea,

Clinchetitor şi tandru, dar cine să mai ştie

Şi viscolele sterpe incendiază marea,

Aş vrea să-ţi fiu Ovidiu în Getia pustie.

…Şi mai voiam să-ţi dărui un vechi cojoc de oaie,

Şi mai voiam să-ţi dărui un drum până la munte

Şi nişte flori de toamnă, ţinute-ntr-o odaie,

Dar nu ştiu câtă vreme avem de amănunte.

Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme,

Când eu, cu ochii-n lacrimi privesc ninsori de sânge,

Voiam să-ţi spun că-i bine şi n-ai de ce te teme,

Voiam să-ţi spun adio. Voiam să-ţi spun că ninge… Adrian Păunescu , Voiam

Ziua alunecă, trăgând după ea

prin fereastra joasă, culorile joase,

de parcă-ai fi împins-o cu mâinile subtiri

pe care le-ai ridicat din îmbrățișarea mea.

Steaua neagră a pletelor tale

îmi răsare, scânteind,

în dreptul inimii,

când iedera uscată bate ritmic

în geam

un tot mai îndepărtat și mai

negru tam-tam

al secundelor noastre

nedezlegate.

Ziua alunecă spre cenușiu, spre

negru,

smulgând frunzele și trăgând

de pe cer

tavanul alburiu al norilor goi,

și-un relief de munți, întors

spre noi,

izbucnește deasupra, urcând,

coborând.

Nichita Stănescu, Înserare de toamnă

Dragostea Domnului

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase

nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc.

În afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedea decât urmele omului,

urmele pașilor săi.

Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut și alte urme, ca și când mai era

cineva, o persoană ce mergea odată cu ea și ale cărei urme le putea vedea alături de ale

sale. Speriat, a strigat:

-De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine ești și de ce nu te văd?

Dar o voce i-a răspuns:

-Sunt Dumnezeu! Nu ești singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de

orice rău și vei ajunge cu bine la capăt!

Omul a căzut în genunchi și i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care și-a

continuat drumul, convins că acum va reuși. Și a mers, a mers, până când într-un final a

simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi a privit în spate și...ce i-a fost

dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.

-Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în

nisip?

Dar aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:

-Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.

Deodată, omul nostru a simțit ceva rece, rece și a deschis ochii. Visase. Toropit de

oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în

timpul somnului fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră și îl stropiră cu

apă. Atunci când a simțit apa rece pe față s-a trezit, amintindu-și de visul său.

-Binecuvântat să fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ați găsit?

-Am văzut niște urme în nisip, și ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau într-adevăr

urmele tale.

-Voi credeți că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferința

mea, El v-a călăuzit pașii spre mine, altfel aș fi murit.

Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din

iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu

uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă,

fericirea țin de Dumnezeu și că doar prin puterea Lui putem fi mântuiți. Ferice de aceia

care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

(Re)aduși la viață

Ideea de a aduce animale de mult dispărute înapoi la viață poate părea un vis îndepărtat,

dar descoperirile în ingineria genetică aduc acest lucru cât mai aproape de realitate.

Cercetătorii din jurul lumii analizează diferite metode de extincție și unele echipe fac

progrese reale înspre scopul final. În 2003, imposibilul a fost posibil, deși pentru puțin

timp. Un ibex pirinean a fost clonat folosind o mostră înghețată de piele și a supraviețuit

câteva minute după naștere, devenind primul animal care a sfidat extincția.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au evidențiat motive pro și contra cercetării de-

extincției:

PRO

- regenerarea speciilor-cheie, precum mamutul lânos și bourul sălbatic;

- ar reprezenta o datorie morală să reparăm pagubele pe care le-am făcut lumii

naturale;

- cercetarea ar putea aduce noi progrese în tehnologia clonării și geneticii;

- ar fi o realizare științifică uriașă.

CONTRA:

- a reînvia specii dispărute este extrem de costisitor;

- nu știm dacă animalele ar supraviețui în natură și ce schimbări poate aduce

ecosistemului;

- ,,o joacă de-a Dumnezeu’’ e o problemă morală;

- există îngrijorări cu privire la posibila exploatare a acestor animale.

Celus Mihaela

Clasa a VII-a

Top 10 peșteri din România

1. Peștera Huda lui Papara

Este: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă,

cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai

lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai

mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din

Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu

cel mai mare depozit de chiropterit din România. Se

adăpostește în Munții Trascăului, județul Alba.

2. Peștera Muierii

Se află în județul Gorj, comuna Baia de Fier. Are aproximativ 7 km și este dispusă pe 4

niveluri. Legată de ea sunt mai multe versiuni de legendă: ar fi fost folosită pe post de

adăpost pentru femei și copii pe timp de

cotropire, iar al doilea zvon ține de faptul că aici

veneau femeile să răsucească firele de in și

cânepă, pentru că le ajuta vântul ce venea din

interiorul peșterii. Peștera Muierii este formată

dintr-o multitudine de camere și de formațiuni de

o frumusețe deosebită, dintre care amintim Vălul

Muierii, Cascadele Împietrite, Sala Turcului și

Galeria Urșilor.

3. Peștera Ghețarul de la Focul Viu

Situată în județul Bihor, această peșteră

este cunoscută pentru fenomenul interesant

ce se produce aici în jurul prânzului atunci

când bate soarele pe ghețar: pare că a luat

foc! Atunci este momentul cel mai potrivit

al zilei când trebuie vizitată peștera.

4. Peștera Urșilor

Este cea de a doua peșteră ce este emblemă a Munților Apuseni. Se află la o altitudine

joasă, de aproximativ 500 m, în județul Bihor.

Lungimea ei este de mai bine de 1,5 km, iar

numele îi provine de la fosilele de urși ce au

fost găsite aici, datând de acum 15.000 ani. Este

o peșteră amenajată cu multă grijă, întreținerea

ei făcându-se regulat și avându-se grijă a se

păstra așa cum a lăsat-o Mama Natură.

5. Peștera Scărișoara

A fost propusă din partea României la

preselecția pentru „Cele 7 minuni ale

lumii’’! Temperatura este oarecum

constantă, fiind cuprinsă între -7C (iarna)

și+1C (vara). Este deschisă publicului

numai o parte din peșteră, restul fiind

rezervat pentru cercetători.

6. Peștera Cetățile Ponorului

Este una dintre peșterile cu care se mândresc

Apusenii. Prin interiorul ei trece și un râu

care provine de la Lumea Pierdută și ajunge și

la Peștera Caput. Este considerat de către

specialiști ca fiind cel mai grandios fenomen

carstic din România. Este o peșteră

impunătoare încă de la gura de intrare, care

are un diametru de aproximativ 1 km.

7. Peștera Ialomicioarei

Se află la o altitudine de 1.600 m., în

Munții Bucegi. Ce este deosebit la ea este că

în interior nu se află lilieci, ci o bisericuță.

Nu este o peșteră foarte mare (are numai 400

m).

8. Peștera Meziad

Județul Bihor este cel pe teritoriul căruia

se află această peșteră. A fost declarată

monument al naturii și este încă cercetată

de speologi.

9. Peștera Vântului

Este situată în Munții Pădurea Craiului. A

fost declarată cea mai mare din țară,

acoperind 52 de km! Numele i s-a atribuit

tocmai vânturilor puternice care șuieră prin ea,

și pe care le vom simți mai mult la intrarea în

peșteră. Din păcate, pentru public este deschisă

numai o mică parte.

10. Peștera Limanu

Se găsește în Dobrogea și are o lungime de

aproximativ 3,4 km. Este cunoscută pentru

legendele ce se tot spun despre acest loc,

cum că galeriile ei s-ar întinde până în

Bulgaria sau Turcia sau că aici se ascundeau

oamenii când erau cotropiți, chiar din

vremea geto-dacilor. Alții spun că aici s-ar afla

și nenumărate comori. Peștera adăpostește o

faună diversă: șerpi, dihori, broaște

țestoase, lilieci.

SFÂNTUL ȘTEFAN

Pe 27 decembrie se fac pomeniri pentru cei care au murit în

împrejurări dramatice. Tot în această zi sunt interzise deplasările în

zone montane şi în locuri izolate, astfel încât viaţa să nu ne fie pusă în

pericol.

Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către

apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl

urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul

Ștefan a fost numit Arhidiacon.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac,

unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, ce amintesc de pietrele care l-au ucis pe

Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. De asemenea, de

Sfântul Ştefan se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui

mucenicească. Se spune că, pentru sporul casei şi pentru rudele cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l

cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos şi e de bună seamă adevărat că şcoala cea mai înaltă a făcut-o

la picioarele lui Iisus Hristos şi a continuat la şcoala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriza cu adevărat cel

mai mult era că avea o credinţă şi o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu

l-a învrednicit să săvârşească minuni şi semne mari în popor.

Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar şi faptul că a fost martor al

Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca şi apostolii, el Îl predica pe

Mesia Cel prezis de prooroci, pe Hristos Cel înviat din morţi. De aceea fariseii şi conducătorii poporului

evreu nu-l priveau cu ochi buni şi "le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor".

La scurt timp după aşezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a libertinilor şi a cirenenilor şi a

alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, au început cu Ştefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la

faptul că unii ziceau despre Mântuitorul că este profet, alţii că este un înşelător, iar alţii că este Fiul lui

Dumnezeu. Apărând credinţa cea adevărată cu privire la Mântuitorul Hristos care s-a născut din pururea

Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri şi s-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta

Tatălui ceresc, aceşti iudei s-au hotărât să-l piardă. A fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise şi a lui

Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată - spre a fi judecat.

Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârşit faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, procedura

se repetă întocmai cu Sfântul Ştefan. S-au găsit desigur şi de data aceasta martori mincinoşi care să mintă

că l-au auzit vorbind blasfemitor la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu. La toate

acuzaţiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta

Ştefane, ce ai de spus? În clipa aceea toţi şi-au îndreptat privirile spre victimă şi Sfântul Evanghelist Luca

– martor al evenimentului- inspirat de Duhul Sfânt, ne spune că: "cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa

lui ca o faţă de înger".

Sfântul Ştefan rosteşte o cuvântare lungă în care face o privire asupra poporului evreu, extrăgând din

profeţi adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei şi iudeii sunt vinovaţi de uciderea lui. În cuvântarea sa

înlătură şi anulează toate acuzaţiile nedrepte aduse împotriva lui, arătând valoarea Legii şi a profeţiilor pe

care le-a desăvârşit Stăpânul său Hristos. Dar iată că ajunge la punctul culminant al cuvântării sale.

Cuvintele sale sunt flăcări vii ce înfierează inimile fariseilor iudei. "Voi pururea staţi împotriva Duhului

Sfânt, cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri ?

Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi

acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!"

Atunci cei de faţă, scrâşnind din dinţi, urlând, sfâşiindu-şi hainele de pe ei – întocmai ca şi la

condamnarea Mântuitorului – au strigat câ au putut: Să piară de pietre, aşa cum se cade hulitorilor... Să

piară! Să piară!

Dar iată o mare minune: Ştefan fiind plin de Duh Sfânt şi-a pironit ochii spre

cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi a zis: "Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul

Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu". Ei au început să răcnească, şi-au

astupat urechile şi toţi într-un gând s-au năpustit asupra lui. L-au târât afară

din cetate, şi au început a-l bate cu pietre. Iar martorii şi-au dezbrăcat hainele

ca să poată lovi mai cu putere şi le-au pus la picioarele unui tânăr, numit Saul.

Era obiceiul ca martorii să pună mâna pe capul vinovatului şi să spună:

sângele acestuia să cadă asupra lor, pentru că el blasfemia numele lui

Dumnezeu şi ei aruncau cele mai mari pietre.

Alături de credinţă, inima mucenicului Ştefan a fost o văpaie de dragoste "mai mare decât moartea" pe

care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai marilor templului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare şi

atotbiruitoare, după pilda vieţii Domnului care s-a aprins din dragostea jertfei de pe Golgota – a făcut să

rodească în fiinţa sa fructul iertării duşmanilor, în clipa când îşi dădea duhul.

În faţa sinedriului îşi manifestă credinţa prin rugăciune căci, sub loviturile de pietre care veneau cu furie

din toate părţile, el se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse primeşte duhul meu; şi îngenunchind, a strigat cu glas

mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta." (Faptele Apostolilor VII, 59-60)

Aşa se sfârşise şi Mântuitorul lumii care, înainte de a-şi da viaţa pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl

Său din ceruri, îi încredinţează sufletul Său zicând: "Părinte, în mâinile Tale încredinţez sufletul Meu", iar

când Îl batjocoreau şi-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul pe care-l săvârşeau aceştia:

"Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta că nu ştiu ce fac."

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se

numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care

va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc unde

se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl

prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit" devenind marele

apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel.

Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat

din morţi. Ştim că el însuşi şi-a săvârşit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum îşi apără

Domnul Hristos Biserica şi pe credincioşii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să

predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieţii sale.

Sfânta Tradiţie ne spune că în timp ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe pe o

ridicătură de pământ, stăteau şi priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica

Domnului însoţită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăieşte Sfânta Tradiţie:

"O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere

cu pietre – căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile

pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic."

CALENDARUL

de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a,

în anul şcolar 2017-2018

04-08 iunie 2018 Înscrierea la evaluarea națională

08 iunie 2018 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

11 iunie 2018 Limba şi literatura română -probă scrisă

13 iunie 2018 Matematica -probă scrisă

14 iunie 2018 Limba şi literatura maternă -probă scrisă

19 iunie 2018 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

19 iunie 2018 Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 –19:00)

20-22 iunie 2018 Soluţionareacontestaţiilor

23 iunie 2018 Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

TEMA ACTIVITĂȚII: RAPSODII DE TOAMNĂ CLASA: a VII-a CADRU DIDACTIC: Ungureanu Rodica DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII: Activitatea s-a desfășurat pe ateliere de creație, pe parcursul unei săptămâni. Scopul acestui proiect vizează abilitatea de a comunica și cultivarea gustului estetic. Obiective:

Cultivarea sensibilității artistice a elevilor; Încurajarea imaginației creatoare prin diverse tehnici de lucru; Stimularea creativității și a expresivității în exprimarea scrisă; Manifestarea unui spirit de colegialitate şi cooperare în cadrul echipei.

La începutul activității a avut loc o dezbatere privind acest anotimp: curiozități despre toamnă, echinocțiul de toamnă, beneficiile fructelor/legumelor, activități specifice, citate despre toamnă etc. Toamna înseamnă culori. Acestea au diverse semnificații, trezesc numeroase stări, emoții, sentimente, reacții. Elevii au fost împărțiți în grupe prin clasificarea: măr, pară, prună și nucă. Astfel:

- elevii care au denumirea măr vor trebui să interpreteze toamna dintr-o perspectivă optimistă; - cei cu denumirea de pară trebuie să interpreteze toamna dintr-o perspectivă pesimistă; - elevii care au denumirea de prună trebuie să adopte o perspectivă exuberantă; - denumirea de nucă aduce perspectiva conservatoare, adoptă o viziune tradițională.

Interpretarea vizează secțiunile:

1. Antologie poetică: imagini ale toamnei în lirica românească 2. Moment literar: creații literare:

poezie/ proză/compuneri 3. Moment artistic: Creații

plastice: desen/pictură/colaj 4. Cântece de toamnă

Activitatea s-a încheiat cu o scenetă, Balul toamnei, urmată de premierea elevilor.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ

CRĂCIUNUL LA ROMÂNI

Schimbarea datei Crăciunului de la 6 ianuarie la 25 decembrie,

precum și unele credințe privind umblatul în colindețe

Sărbătoarea lui Hristos, în creștinismul primitiv, nici nu era serbată. Odată adoptată, se pare de la

creștinii egipteni, ea era fixată pe 6 ianuarie. Dată stabilită așa, pentru că se luase în considerare faptul că

ziua a șasea era ziua Creației, a creării omului de către Dumnezeu.

Data de 25 decembrie, ca dată a sărbătoririi Nașterii Domnului, a fost stabilită, în vechime,

deoarece, după calendarul iulian, aceasta coincidea cu solstițiu de iarnă, dar și cu nașterea Soarelui.

Această schimbare de dată se petrecea undeva pe la mijlocul secolului al IV-lea d.H. de Biserica Romană

(anul 354), și a fost preluată, mai apoi, și de cea orientală (anul 375, în Bizanț). Această schimbare fusese

explicată de către teologii timpului prin faptul că „simbolistica creștină tălmăcește botezul drept nașterea

spirituală, pe când nașterea propriu-zisă a lui Hristos era numai cea materială”, urmând, astfel, ca pe 6

ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului – nașterea spirituală.

Pe teritoriul românesc, celebrarea sărbătorii Crăciunului debutează, practic, cu ținerea postului.

Intitulat Postul Crăciunului, pentru a-l deosebi de celelalte posturi – mai mari, ori mai mici – de peste an,

acesta durează fix patruzeci de zile și, cum am aflat deja, data fixă a Nașterii Domnului fiind pe 25

decembrie, rezultă logic că și debutul postului e tot o dată fixă, respectiv 15 noiembrie.

În finalul acestei postiri, se întâmplă un ciclu de trei zile de sărbătoare, respectiv zilele de 23

(ajunul Ajunului), 24 (Ajunul) și 25 decembrie. În credința populară românească aceste trei zile sunt

foarte importante pentru calendarul agricol al anului ce va să vină. Primele două zile dintre cele trei

abundă în practici de influențare a recoltelor viitoare, la care se adaugă și cele referitoare la liniștea,

sănătatea și sporul casei.

Colindatul nu este un obicei practicat în cinstea Nașterii lui Hristos, afirmație sprijinită de faptul

că însușii Iisus mergea cu colinda pe când era copil. Colindele din vremea aceea aveau menirea de e

anunța un an nou agricol bogat și rodnic.

Acest aspect, cel al colindelor agricole, care se săvârșeau pe o perioadă cuprinsă între 23

decembrie și 7 ianuarie, este la rândul său explicabil prin faptul că în vechime începutul Anului Nou era

considerat odată cu ziua de 25 decembrie.

Bineînțeles că, după Nașterea lui Iisus Hristos, au apărut și sunt practicate și azi colinde întru

preamărirea acestui mare eveniment.

Legat tot de obiceiul colindatului, există de secole credința precum că atunci când nu se mai vor fi

auzind cântate colindele va veni sfârșitul lumii.

Colindatul cu steaua se practică începând cu întâia zi de Crăciun și sfârșind cu ziua de

Bobotează, sau, în unele locuri, doar până la Sfântul Vasile. Copiii care umblă cu steaua se mai numesc și

stelari sau crai.

Prin Vicleim sau Irozi se înțelege datina tineretului de a reprezenta la Crăciun nașterea lui Hristos,

venirea Magilor după stea, poftirea lor către Irod, șiretenia acestuia de a găsi pruncul prin mijlocirea celor

trei Crai și, adesea, înfruntarea necredinței, aceasta din urmă personificată prin intermediul unui copil sau

cioban. Toată această desfășurare se produce în cadrul unui joc de teatru numit, teatru folcloric.

Prima zi de după Crăciun, cea de 26 decembrie, este destinată Soborului Maicii Domnului și

pomenirii sfântului și dreptului Iosif logodnicul.

Ca obiceiuri, a doua zi a Crăciunului finii se duc cu colac la nași, a treia zi a Crăciunului coincide

cu ziua Sfântului Ștefan. Este ziua în care nașii, cei care cu o zi înainte primiseră vizita finilor, își aduc

aminte că sunt, la rândul lor, fini și, în consecință, ei merg la nașii lor.

Tot în această zi, de 27 decembrie, se spune că dacă va fi să ningă, atunci, peste anul ce vine se va

așterne rod bogat.

Pe 28 decembrie, în mod tradițional are loc îngroparea Crăciunului, în fapt îngroparea anului

vechi, ce tocmai se sfârșește. Acest obicei este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din calendarul popular.

………………………………………………………………………………………………

Grupul vocal Cromatic, al Șc. Nr. 1 Răucești, alcătuit din 22 de elevi din clasele III-VII, în

perioada sărbătorilor de iarnă au colindat: Inspectoratul Școlar Neamț, Consiliul Județean Neamț, Centrul

de Asistență și Îngrijire Tg. Neamț, turiștii de la Cabana Vânătorul din satul Ceahlău (Durău), Asociația

Pe Meleaguri Nemțene din Tg. Neamț, Bisericile din satele Săvești, Răucești, Ungheni.

Prof. Smău Gheorghe

24 IANUARIE – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Alexandru Ioan Cuza

La data 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a unei

conjurații pregătite de un grup de complotiști conservatori şi liberali radicali, organizați în

ceea ce presa din acea perioadă a numit „Monstruoasa coaliție” și care, în noaptea de 10/11

februarie 1866 la ora 5, au pătruns în Palatul Domnesc și l-au silit pe Cuza să semneze

abdicarea de la tron.

După domnia de șapte ani care a rămas în istorie prin înfăptuiri majore pe linia

organizării statului pe baze moderne și reforme cu un larg impact asupra populației, pe 11

februarie, mult după miezul nopții, trupe din Regimentul 7 de linie și două baterii de

artilerie se îndreaptă spre Palat. Aici, garda comandată de maiorul Lecca, îi aștepta. Un

grup de ofițeri și civili intă în clădire, ajunge la ușa încăperii unde dormea Cuza, o forțează

și intră. Cuza nu se opune, deși avea pistoalele la îndemână, și când grupul de ofițeri cu

revolverele în mâini, îi cer

să abdice și-i prezintă

decretul respectiv, el îl

iscălește pe spatele unuia

dintre complotiști,

colonelul Pillat. Acest

decret are următorul

cuprins: ,,Noi, Alexandru

Ioan I, conform dorinței

națiunii întregi și

angajamentului ce am

luat la suirea pe Tron,

depun astăzi, 11/23

februarie 1866, cârma

guvernului în mâna unei

Locotenențe Domnești și

a ministerului ales de popor.” Expresia ,,conform dorinței națiunei” și aceea a ministerului

,,ales de popor” erau de circumstanță, pentru a face impresie opiniei publice. În realitate nu

era deloc dorința ,,națiunei întregi”, căci țăranii care formau peste opt zecimi din populație,

muncitorimea de la orașe și o bună parte din burghezia mică și mijlocie erau pentru Cuza.

Nici guvernul nu fusese ,,ales de popor”, ci numit de Locotenența Domnească, adică trei

dintre complotiști.

Complotiștii au reușit să realizeze această acțiune atrăgând de partea lor o fracțiune a

armatei condusă de colonelul Nicolae Haralambie, ajutat fiind de Lascăr Catargiu,

reprezentantul conservatorilor și de Nicolae Golescu, reprezentantul liberalilor. Toți aceștia

s-au raliat împotriva lui Cuza din cauza reformelor inițiate de domnitor, reforme care

loveau în interesele financiare a multor politicieni din acea vreme. Trebuie reținut faptul că

încă din primul an de domnie, Alexandru Ioan Cuza a intrat în conflict cu reprezentanții

clasei politice, fapt pentru care domnitorul a fost obligat să instaureze un regim autoritar ce

a dus în cele din urmă la scăderea prestigiului său printre politicieni, nu însă și de către

restul populației românești, în special de țărani, care l-au apreciat pentru reformele sale.

Această stare de fapt i-a pus în încurcătură pe marii boieri care pentru a-și atinge scopurile

erau de acord chiar și cu ideea aducerii unui domnitor străin, iar acest lucru este dovedit de

faptul că imediat după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, se va forma o locotenență

domnească și un guvern provizoriu condus de Ion Ghica, care de mai multe ori și-a

manifestat deschis dorința de aducere a unei dinastii străine la conducerea țării, fapt care de

altfel, s-a și întâmplat.

După semnarea abdicării, fostului domnitor, Alexandru Ioan Cuza i s-a permis să plece

spre Austria și restul vieții sale și-a petrecut-o în exil. Și chiar dacă a încercat să revină în

țară de mai multe ori, nu a reușit, deoarece Consiliul de Miniștri a refuzat de fiecare dată

să-i acorde permis de intrare în țară. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la

Heidelberg în Germania în 1873 la vârsta de 53 ani, fiind înmormântat inițial la Biserica

Domnească de la Ruginoasa, iar după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial,

osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași, unde se află și astăzi.

NR.

CRT. ACTIVITATEA PERIOADA

1. Reciclarea acumulatorilor

(baterii mari și mici)

15 ianuarie – 15 februarie

2018

2. Reciclarea cartonului și

hârtiei

15 februarie – 15 martie

2018

3. Reciclarea peturilor și

recipientelor din plastic

15 martie – 15 aprilie

2018

4. Reciclarea deșeurilor electrice

și electrocasnice mici

15 aprilie – 15 mai

2018

5. Reciclarea dozelor din

aluminiu

15 mai – 15 iunie

2018

6. Ecologizarea spațiilor verzi din

comună

martie – iunie

2018

ACTIVITĂȚILE

C L U B U L U I E C O

2018

Importanța Reciclării Deșeurilor Reciclarea este importantă atât pentru păstrarea acestui mediu sănătos cât și pentru reintroducerea

în circuitul economic a unor materiale care devin din ce în ce mai greu de găsit. Haideți să vedem ce este

procesul de reciclare și cum se desfășoară acesta, care sunt tipurile de materiale și deșeuri reciclabile și nu

în ultimul rând care este importanța reciclării deșeurilor.

Reciclarea deșeurilor a ajuns să fie o problemă de maximă importanță pentru salubritatea

generală a Terrei, amploarea fenomenului condiționând în mare parte dezvoltarea economică. Explozia

industrială a secolului XX și în special a celei de-a doua jumătate a acestui secol a dus la intensificarea

industriei, a agriculturii, la creșterea, dezvoltarea și diversificarea consumului de bunuri materiale și de

alimente, cauzând creșterea proporțională a cantității de deșeuri și reziduuri. Fenomen care evident este

într-o continuă creștere chiar și în zilele noastre.

De ce este importantă reciclarea

bateriilor uzate?

Zilnic, în activitățile noastre folosim echipamente

care lucrează cu ajutorul bateriilor. Deși par mici și inofensive, bateriile sunt un pericol pentru viața

noastră. Cum trebuie să reciclăm bateriile uzate și totodată să protejăm mediul aflăm din materialul

următor.

Ceasurile, telecomanda pentru televizor sau climatizor, jucăriile, aparatele de fotografiat sunt

prezente în casa noastră și funcționează cu ajutorul bateriilor. Odată cu epuizarea energiei, le aruncăm la

coșul de gunoi, fără să ne dăm seama că acestea de fapt reprezintă un pericol atât pentru mediu, cât și

pentru sănătatea noastră.

O baterie poluează 10 litri de apă

Bateriile uzate conțin substanțe toxice precum plumb, mercur, nichel, cadmiu, zinc sau litiu. Dacă

aruncăm bateriile la coșul de gunoi, acestea vor ajunge cel mai probabil la gunoiști. După un anumit timp

bateriile degradează și apar scurgeri de substanțe toxice pe care le conțin, afectând grav calitatea mediului.

Dacă ajung în organism, elementele chimice din baterii provoacă afecțiuni grave precum sterilitate,

pierderi de memorie, boli de inimă sau chiar cancer.

O baterie uzată ajunsă la groapa de gunoi poate polua un metru pătrat de pământ şi zece litri de apă.

Reciclarea plasticului

Plasticul este un produs de natură anorganică, organică sau mixtă cu multiple utilizări.

Înainte de depozitarea maselor plastice în containere, recipiente sau centre de colectare selective,

masele plastice pot fi aplatizate pentru a eficientiza procesul de reciclare. Masele plastice sunt codificate

pentru a permite consumatorilor să identifice tipurile de ambalaje, precum PET. În procesul de reciclare

ambalajele de culori diferite se sortează şi se utilizează pentru obţinerea unor granule de o singură culoare.

Colectarea selectivă a plasticului contribuie la protejarea mediului înconjurător.

În deşeurile menajere, plasticul ocupă aproximativ 12% din totalul acestora. Energia economisită

prin reciclarea unei sticle de plastic alimentează un bec de 60w timp de 6 ore. Reciclarea plasticului

reduce consumul de apă şi reduce generarea CO2 de 2,5 ori. De asemenea, la o tonă de plastic reciclat se

economisesc între 700 şi 800 de kg de petrol.

Prof. Smău Gheorghe