Tehnologia de cultura la vita de vie

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tehnologia de cultura a vitei de vie in Romania si importanta ei

INTRODUCERE

Viticultura românească este una multimilenară, viticultură de mare tradiţie ale cărei

rădăcini se pierd adânc în preistorie în neoliticul mijlocie.

Mai mult, exista temeiuri să credem ca viţa de vie a fost planta care a ridicat pe omul

preistoric de pe meleagurile noastre de la stadiul de simplu culegător, la rangul de cultivator.

Îndelungata vechime şi tradiţie creează în egală măsură avantaje şi dezavantaje.

Avantaje în sensul că se moşteneşte din generaţie în generaţie dragostea pentru

această nobilă îndeletnicire, soiuri şi sortimente, practici culturale, practici oenologice.

Dezavantaje pentru că, fatalmente o astfel de viticultură este mai tradiţionalistă, mai

puţin dispusă să „adopte” noul, inovaţia, liberalismul.

Multă vreme, viticultura a reprezentat o îndeletnicire bazată pe tehnici rudimentare,

cu randamente scăzute.

Organizarea viticulturii pe principii tehnologice moderne a avut loc la începutul

secolului al XIX-lea.

Pe plan mondial producţia de vin se ridică la 250-270 milioane hl., în timp ce

consumul reprezintă numai 220-225 milioane hl. (Suplement au Bull. O.I.V. vol. 72/815-816

din 1999). Există o supraproducţie de vi, mai ales în Europa care este cea mai mare

producătoare dar şi consumatoare de vin.

Ţările viticole din U.E. produc cele mai mari cantităţi de vin: Franţa 54-57 milioane

hl., Italia 51-59 milioane hl., Spania 21-34 milioane hl.etc.

Pentru a se reduce supraproducţia de vin şi a prevenii eventuala criza economică pe

care o poate genera, ţările UE distilă anual cantităţi importante de vin din care se obţine

alcoolul de vin; de asemenea, cantităţi tot mai mari de struguri se transformă în suc pentru

prepararea băuturilor nealcoolice.

De subliniat faptul că producţia viti-vinicolă s-a dezvoltat şi în alte ţări, de pe alte

continente: Argentina produce anual 13-18 milioane hl., Africa de Sud 8-9 milioane hl.

Vinurile din aceste ţari fac o presiune permanentă pentru a accede pe piaţa europeană.

Pagina 1 din 60


România ca ţară viticolă importantă a Europei, asociată la UE produce anual 7-8

milioane hl. de vin. Producţia de vin depăşeşte cerinţele interne de consum care se ridică la

cca. 6 milioane hl., astfel încât se pot exporta 1-2 milioane hl. de vin anual.

Avem o industriei a vinului dezvoltată, iar vinurile româneşti sunt bine cotate pe piaţa

UE şi cunoscute în multe alte zone ale globului (Japonia, Canada, America, Rusia).

Nu ne rămâne decât să promovăm o viticultură de calitate, adică să extindem în

cultură soiurile de la care se pot obţine vinuri de înaltă calitate, pentru a putea sporii exportul

de vinuri.

Intensivizarea culturii viţei de vie, prin mecanizare, chimizare, irigare, introducerea de

soiuri noi mult mai productive şi a sistemelor moderne de cultură conferă viticulturii de astăzi

un grad avansat de tehnicitate şi impune o pregătire profesională mult mai complexă din

partea specialiştilor.

Reconstituirea proprietăţii private in viticultură şi revenirea la economia liberă de

piaţă au readus în actualitate problemele specifice sectorului de producţie viti-vinicol şi

anume: dezvoltarea culturii viţei de vie numai în arealele viticole consacrate (podgoriile

vechi, tradiţionale); respectarea sortimentelor de soiuri pe podgorii şi amplasamentelor pentru

noile plantaţii viticole; producerea materialului săditor viticol cu valoare biologică ridicată;

represiunea fraudelor în producerea şi comercializarea vinurilor; monopolul Statului asupra

alcoolului şi a băuturilor alcoolice; organizarea cooperaţiei viticole.

Primele măsuri legislative au fost întreprinse: Legea viei şi vinului nr. 67/1997;

Hotărârea Guvernului nr. 582/1998, privind marcarea băuturilor alcoolice; Hotărârea

Guvernului nr. 588/1998 referitoare la instituirea regimului de supraveghere fiscală a

producerii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice. Aceste măsuri legislative şi

altele care vor mai fi luate, au ca scop întărirea controlului Statului într-un sector economic

atât de important ca cel al producerii şi comercializării băuturilor alcoolice, cu implicaţii

sociale din cele mai mari.

Pentru revigorarea şi aşezarea sectorului viti-vinicol pe noul făgaş economic,

organizarea Cooperativelor viticole este elementul indispensabil.

Cooperativa viticolă reprezintă întreprinderea rurală pentru prosperitatea economică a

podgorenilor, în care îşi găsesc locul atât micii producători, cât şi marii producători. Ea

asigură mijloacele financiare şi tehnice pentru realizarea producţiei de struguri, valorifică la

nivel corespunzător producţia de struguri şi garantează preţurile la vinurile obţinute, face

posibil exportul vinurilor de calitate, asigurând astfel veniturile podgorenilor pe care îi pune

la adăpost de criza economică.

Pagina 2 din 60


Capitolul I

IMPORTANŢA CULTURII VIŢEI DE VIE

IMPORTANŢA ALIMENTARĂ

Strugurii şi vinul au o contribuţie importantă în alimentaţia omului. Prin compoziţia

lor chimică, strugurii constituie un aliment valoros, alături de celelalte fructe care se consumă

în stare proaspătă.

Strugurii conţin o serie de substanţe nutritive necesare pentru organismul uman cum

sunt:

Zaharuri uşor asimilabile (glucoză, fructoză) 12-25%

Acizi organici (tartric, malic, citric) în proporţie de până la 2%

Săruri minerale (de K, Ca, Mg, P, Fe etc) cca 1%

Compuşi azotaţi 0,17-0,20%

Vitamine (C, B1, B2, PP, A, E), enzime, polifenoli etc.

Aceste substanţe au rol energetic, mineralizant, alcalinizant, reconfortant şi chiar

terapeutic pentru organism.

Un kilogram de struguri proaspeţi furnizează 700-2000 calorii, ceea ce echivalează cu

valoarea energetică a următoarelor alimente:

300g pâine

500-700g carne de vită

1,150l lapte

2 kg mere

Cura de struguri sau de suc de struguri are efecte dietetice şi terapeutice fiind indicată

în afecţiunile hepatice, renale, cardiovasculare, anemii şi altele.

Prin acţiunea combinată, diuretică şi laxativă, strugurii contribuie la dezintoxicarea

organismului

Cei mai mulţi dintre noi apreciază vinul doar ca o băutură alcoolică şi mai puţin ca un

aliment necesar organismului. Pentru cele 7 calorii pe care le dă fiecare gram de alcool

metabolizat în organism, vinul se consideră ca un aliment energetic, la care se adaugă rolul

acizilor, substanţelor azotate, polifenolilor, substanţelor minerale, vitaminelor şi celorlalte

Pagina 3 din 60


componente ale vinului. Cercetarea ştiinţifică medicală din ultima vreme care s-a focalizat

asupra compuşilor nealcoolici din vin, în special asupra polifenolilor, atribuie acestor însuşiri

sanogene remarcabile: protectori cardiovasculari, acţiune anticarcinogenă, antivirală,

antihistaminică, antiinflamatorie etc.

Greşeala care se face este atunci când se pune semnul de egalitate între alcool şi vin.

Peste tot în lume, vinul se foloseşte în lupta pentru combaterea alcoolismului, care afectează

8-10% din populaţie, din cauza consumului exagerat de băuturi spirtoase (rachiuri, vodcă,

brandy, sake, tequila). În China de exemplu, guvernul face campanie împotriva alcoolismului,

cu tema „opriţi consumul de alcool din orez şi beţi vin”. La rândul său, Oficiul Internaţional

al Viei şi Vinului (O.I.V.) face eforturi pentru a da vinului un cadru juridic, promovându-se

numai acele practici oenologice care să păstreze caracterul de băutură alcoolică naturală.

Vinul consumat cu moderaţie nu numai că nu este dăunător sănătăţii ci, din contră,

prezintă aspecte benefice pentru organism. Ipocrizia de a nu recomanda vinul ca băutură sub

motivul că s-ar încuraja alcoolismul este deci neîntemeiată, ba chiar ridicolă. Iată ce spunea

compatriotul nostru, profesorul I.C. Teodorescu „…un pahar cu vin la fiecare masă nu numai

că nu strică, dar este necesar, folosul lui îl veţi simţi în scurtă vreme. Beţi cu încredere un

pahar – un singur pahar – din vinul cel mai bun şi veţi fi mult mai sănătoşi şi mai mulţumiţi”

(Poezia vinului, apărută în ziarul Curentul din 10 august 1933).

În cultura multor popoare, vinul este considerat o băutură alcoolică compatibilă cu

moderaţia, cu bunăstarea şi modul de viaţă echilibrat. Dacă se consumă raţional, vinul nu

participă la alcoolism. Nimeni nu recomandă abuzul, deoarece acesta este şi rămâne

condamnat. Problema care se pune constă nu în prohibiţia vinului ca o băutură alcoolică, ci

mai mult în educarea populaţiei cu privire la locul vinului în igiena alimentaţiei. Vinul trebuie

consumat în timpul mesei, făcând parte dintr-un regim de hrană echilibrat, bogat mai ales în

hidraţii de carbon, care atenuează efectul alcoolemiei. Consumaţi cu încredere vinul, apreciaţi

şi respectaţi virtuţile acestei băuturi alcoolice.

1.2.IMPORTANŢA ECONOMICĂ

Viticultura este o ramură de producţie intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un

coeficient ridicat de valorificare a terenurilor.

Valoarea producţiei ce se realizează la 1ha de cultură de viţă de vie, echivalează

aspecte economice şi sociale.

Pagina 4 din 60


Valorificarea raţională a fondului funciar. Viţa de vie se cultivă cu rezultate foarte

bune pe terenurile în pantă, pe nisipuri pe soluri nisipoase slab solificate considerate

improprii pentru culturile de cereale şi plante tehnice.

Pe glob 47-50% din plantaţiile de vii sunt situate pe terenuri în pantă. În ţara noastră,

mai mult de 85% din plantaţiile de vii se găsesc pe terenurile în pantă şi anume: 34%, pe

terenuri cu pante mici (4-14%); 39% pe terenuri cu pante mari (14-24%); iar 12% pe terenuri

cu pante foarte mari (peste 24%).În ceea ce priveşte plantaţiile de vii pe nisipuri, acestea

reprezintă 7-8%.

Prin cultura viţei de vie se asigură valorificarea superioară a cestor categorii de

terenuri agricole cu o contribuţie substanţială la realizarea venitului naţional.

Strugurii reprezintă materia primă pentru obţinerea vinurilor şi distilatelor pentru

cognac, băuturi alcoolice cu pondere însemnată în consumul populaţiei.

Anual se vinifică cca. 1milion tone de struguri din care rezultă 7-8 milioane hectolitri

vin. Cantităţi importante de struguri sunt prelucrate în industria alimentară, la fabricarea

compoturilor, gemurilor, dulceţurilor, stafidelor, sucului de struguri, mustului concentrat şi

altor produse.

Produsele viti-vinicole, strugurii de masă, vinul, şampania, sucul de struguri, stafidele

sunt solicitate la export. Ţara noastră exportă aproximativ 10-15% din producţia anuală viti-

vinicolă, se situează printre primele 10-12 ţări viticole exportatoare din lume.

Deschiderea economiei către piaţa liberă europeană, oferă posibilităţi largi pentru

exportul produselor viti-vinicole.

1.3 IMPORTANŢA SOCIALĂ

Cultura viţei de vie necesită mai multă forţă de muncă, comparativ cu alte culturi

agricole în medie80-100 zile de muncă/ha.

La aceasta se adaugă, forţa de muncă folosită în sectorul pepinieristic viticol, în

unităţile de prelucrare a strugurilor, de îmbuteliere a vinurilor.

Tehnologiile folosite în viticultură necesită o serie de calificări profesionale (altoitori,

mecanizatori, tăietori, vinificatori) ceea ce contribuie la instruirea forţei de muncă şi oferta

unor posibilităţi mai mari de câştig.

Cultura viţei de vie asigură venituri importante pentru o mare parte a populaţiei care

trăieşte în regiunile de deal, subcarpatice, constituind unul din factorii de stabilitate a

populaţiei respective.

Pagina 5 din 60


Surse mari de venituri se obţin de la plantaţiile de vii pentru struguri de masş în

special cele situate în zonele preorăşăneşti.

Pe nisipuri, plantaţiile de viţă-de-vie asigură veniturile populaţiei şi contribuie la

ameliorarea cadrului natural de habitat.

IMPORTANŢA ESTETICĂ

În marile ţări producătoare de vinuri, şi nu numai peisajul vitivinicol este bine

valorificat de podgoreni pentru atragerea unor importante surse de venituri complementare,

prin turism.

La noi în ţară, ca şi în toată lumea, primirea oaspeţilor “la vie” este o manifestare de

ospitalitate omenească de veche tradiţie. Vizitatorii sunt atraşi aici, în primul rând, pentru că

viticultorii au ştiut să planteze vii în locuri “binecuvântate de Dumnezeu”, de adânca

spiritualitate şi frumuseţea naturală, la care au adăugat prin munca şi credinţa lor plantaţii

regulate, tunse şi îngrijite, uneori pe terase, ce oferă vederi panoramice de-a latul văilor sau

ţărmul mărilor şi oceanelor, cu lungi perspective către coline cu pajişti frumoase şi păduri,

plantaţii pomicole, parcuri cu lacuri, mănăstiri şi biserici sau către vechi castele şi aşezăminte

ale podgorenilor.

Aici, sub pergole umbrite de viţă de vie sau liane dendro-floricole, unde vizitatorii

poposeau la mese de piatră având canale săpate cu apă, în care se păstra “vinul rece”, după ce

treceau, ca la villa d’Este-Italia de-a lungul celor peste o sută de fântâni arteziene umbrite de

cei mai înalţi chiparoşi din Italia şi unde se puneau bazele unor “amintiri” de neuitat.

Aceasta, pentru că “peisajul construit”, după cum spunea Stanley White “poate fi cu

mult mai bogat în farmece subtile decât teritoriul în forma sa originală, cu condiţia ca

soluţiile pe care le acceptăm să fie potrivite atât cu forma, cât şi cu aspectul pajiştilor,

pădurilor şi costişelor, cărora noi înţelegem să le acordăm respectul nostru”.

Capitolul II

Prezentarea staţiunii centrale de cercetări agricole pentru soluri sărăturate Brăila

2.1. Înfiinţarea staţiunii

Pagina 6 din 60


La Brăila, a fost înfiinţată în anul 1954, STAŢIUNEA EXPERIMENTALĂ

AGRICOLĂ CHISCANI- BRĂILA (SEA), fiind prima unitate de cercetare din ROMÂNIA

având ca obiectiv principal studiile, cercetările ştiinţifice şi aplicative, cu caracter complex

hidrotehnic şi agroameliorativ, în domeniul agriculturii irigate.

Pe parcursul activităţii, Staţiunea a evoluat ca unitate de cercetare-dezvoltare, iar

sectorul de producţie-dezvoltare s-a lărgit după comasarea cu Întreprinderea Agricolă de Stat

Lacu Sărat (1962).

Unitatea a primit denumirea de Staţiunea de Cercetări Agricole (SCA) care ulterior

(1967), s-a schimbat în Staţiunea de Cercetări Agrozootehnice (SCAZ).

Schimbările succesive reprezintă în fapt consecinţa aplicării în zonă a rezultatelor

cercetărilor efectuate şi a cerinţelor rezolvării noilor probleme apărute în procesul de

exploatare al terenurilor agricole amenajate prin lucrări de îmbunătăţiri funciare, de folosire

raţională a întregului fond funciar brăilean şi din zona judeţelor limitrofe, de deservire

ştiinţifică şi tehnologică.

Din anul 1980, prin decretul nr.168, unitatea s-a transformat în Staţiunea Centrală de

Cercetări pentru Ameliorarea Solurilor Sărăturate Brăila (SCCASS) având ca obiectiv

principal, de importanţă naţională, înfăptuirea programului de cercetare "Ameliorarea şi

valorificarea solurilor sărăturate din R.S.România”. menţionăm că unitatea a căpătat un rang

de institut zonal continuând şi dezvoltarea problematicii şi a obiectivelor de cercetare stabilite

la înfiinţare ori pe parcurs.

2.2. Obiect de activitate

Direcţiile şi obiectivele din etapa iniţială

La înfiinţarea staţiunii experimentale agricole Chiscani, obiectivul prioritar la

constituit obţinerea de date ştiinţifice şi practice pentru domeniul introducerii irigaţiei şi

pentru folosirea tehnologiei de irigare la culturile agricole, în Câmpia Română de Est.

Prima direcţie de cercetare a fost în profilul îmbunătăţirilor funciare şi are aceeaşi

vechime cu vârsta şi activitatea staţiunii, constituind obiective fundamentale în cadrul tuturor

temelor de cercetare-dezvoltare ulterioare.

În prima etapă de 8-10 ani, cercetările efectuate au fost orientate pentru:

Stabilirea principalelor caracteristici ale sistemului relaţional sol-apă-mediu în

vederea aplicării irigaţiei.

Determinarea elementelor specifice privind regimul şi bilanţul apei în sol şi consumul

de apă al plantelor.

Pagina 7 din 60


Stabilirea regimului de irigare, diferenţiat în funcţie de condiţiile de sol, pentru toate

grupele de plante cultivate.

Determinarea însuşirilor şi stabilirea parametrilor geotehnici ai pământurilor în

vederea lucrărilor de construcţie pentru transportul apei, inclusiv metode şi tehnologii de

impermeabilizare a canalelor.

Stabilirea metodelor de udare şi tehnica de irigare pe brazde şi prin aspersiune,

adecvate condiţiilor de sol.

Stabilirea principalelor elemente de tehnologie agricolă pentru cultivarea plantelor în

condiţii de irigare.

Rezultatele obţinute în această perioadă de 10-12 ani, au constituit elementele

ştiinţifice de bază pentru proiectarea şi execuţia amenajărilor de desecare-irigaţie din

teritoriu.

În fapt a fost prima şi cea mai rapidă valorificare a rezultatelor ştiinţifice. Staţiunea

participând astfel efectiv la realizarea amenajărilor hidroameliorative şi introducerea

sistemului de agricultură irigată în zonă.

Ca urmare în anul 1983, în judeţul Brăila, amenajările complexe de desecare-irigaţie

erau realizate pe 90% din suprafaţă, aceasta contribuind la obţinerea unor recolte agricole

deosebite.

A doua direcţie de cercetare ştiinţifică din prima etapă, a avut ca obiectiv stabilirea

parametrilor şi tehnologiei de bază în domeniul culturilor de câmp irigate.

În acest sens menţionăm:

Stabilirea structurii culturilor în condiţii de irigare.

Stabilirea măsurilor agrotehnice şi fitotehnice pentru culturile de câmp irigate:

cereale, plante tehnice, leguminoase, plante furajere cultivate.

Stabilirea cerinţelor pentru apă la plantele horticole (viticultură, pomicultură,

legumicultură).

Stabilirea metodologiei specifice de cercetare prin experienţe simple mono şi

bifactoriale.

Stabilirea răspunsului biologic productiv al diferitelor specii, soiuri şi hibrizi, cultivaţi

în condiţii de irigare.

Stabilirea sistemului lucrărilor de bază a solului, lucrările de pregătire a patului

germinativ, sistemul optim de fertilizare, a sistemului de întreţinere a culturilor etc.

Stabilirea epocii, distanţei şi densităţii optime de semănat, corespunzător noilor

condiţii de agricultură irigată.

Pagina 8 din 60


Raionarea soiurilor şi hibrizilor în funcţie de productivitate, rezistenţa la boli şi

dăunători ş.a.

Tehnologia combaterii bolilor şi dăunătorilor la culturile agricole şi horticole.

2.A doua etapă (1962-1980)

analizând dezvoltarea activităţii de cercetare privind îmbunătăţirile funciare 2a şi

agricultura irigată 2b, s-a constatat o nouă etapă, distinctă prin obiectivele de cercetare şi

rezultatele obţinute, evidenţiată efectiv, începând cu realizarea şi punerea în funcţiune a

marilor sisteme hidroameliorative din Câmpia Română de Est deja menţionate mai sus.

În noul context tehnic, determinat de aceste intervenţii antropice profunde asupra

ansamblului ecologic din Câmpia Română de Est au apărut probleme noi de rezolvat, având

atât caracter tehnic şi tehnologic cât şi protecţia mediului.

2a.Probleme de îmbunătăţiri funciare au fost cuprinse în programe specifice privind

“Exploatarea şi modernizarea amenajărilor de irigaţie şi drenaj, protecţia terenurilor irigate şi

protecţia mediului”, “Optimizarea aplicării irigaţiei la culturile agricole”, “Combaterea

excesului de umiditate” ş.a.

în cadrul acestor cerinţe majore, prin cercetările de îmbunătăţiri funciare s-au abordat

următoarele obiective:

Stabilirea soluţiilor tehnice şi a tehnologiilor pentru creşterea eficienţei sistemelor de

desecare-drenaj;

Îmbunătăţirea tehnologiilor de execuţie a drenajului de centură şi a drenajului interior

din Insula Mare a Brăilei;

Cercetarea efectului lucrărilor de desecare-drenaj în terenurile irigate de Câmpia

Brăilei;

Comportarea în exploatare a lucrărilor de construcţii din amenajările de irigaţie din

Câmpia Brăilei şi efectul asupra terenului agricol.

Diferenţierea valorilor parametrilor tehnici de drenaj în condiţii diferite de exploatare

precum şi eficacitatea drenajului;

Cercetarea evoluţiei hidrosaline a solurilor irigate din Câmpia Brăilei;

Stabilirea soluţiilor tehnice pentru îmbunătăţirea tipurilor de amenajare hidrotehnică

sub presiune, scurgere la suprafaţă etc;

Diferenţierea şi adaptarea tehnologiilor de exploatare complexă hidrotehnică agricolă

şi ameliorativă;

Cercetări privind efectul exploatării complexe hidroameliorative şi agricole a

terenurilor depresionare, în vederea îmbunătăţirii regulamentelor de exploatare ameliorativă;

Pagina 9 din 60


Stabilirea măsurilor de prevenire şi combatere a proceselor de degradare a fertilităţii

solurilor şi protecţia mediului;

Optimizarea corelaţiei producţie-consum de apă; prognoza şi avertizarea udărilor prin

metode moderne.

Optimizarea regimului de irigare în funcţie de adâncimea apei freatice.

2.b. În profilul culturii plantelor agricole în condiţii de irigare s-au avut în vedere

realizarea următoarelor obiective:

Îmbunătăţirea metodologiei de cercetare şi de prelucrare a datelor;

Optimizarea raportului dintre regimul de irigaţie şi sistemul de fertilizare, pentru

fiecare specie şi genotip în vederea creşterii producţiei şi eficienţei.

Stabilirea relaţiilor optime dintre soiurile şi hibrizii cultivaţi în condiţii de irigare şi

elementele tehnologice principale (epocă de semănat, desimea plantelor).

Folosirea biostimulatorilor de creştere şi a substanţelor de combatere a bolilor

criptogamice, pentru materializarea potenţialului biologic al plantelor.

Raionarea şi optimizarea structurii soiurilor şi hibrizilor, extinderea soiurilor şi

hibrizilor rezistenţi la secetă.

Combaterea chimică şi integrată a buruienilor.

Stabilirea de tehnologii agricole nepoluante şi protecţia mediului.

3.Etapa a III-a de dezvoltare a cercetărilor ştiinţifice în profilul agricol-ameliorativ.

Agricultura irigată, relativ intensivă practicată în condiţiile ecologice specifice din

Câmpia Română de Est, după realizarea marilor sisteme de irigare şi drenaj executate pe

teritorii largi, a determinat indirect o serie de modificări a căror rezolvare solicita noi soluţii

tehnice şi tehnologice pentru folosirea integrală şi raţională a fondului funciar cât şi de

protecţia mediului.

Acestea au fost premizele care au dus la cerinţa obiectivă de a ameliora şi exploata

inclusiv solurile sărăturate şi afectate de sărăturare, concomitent cu prevenirea degradărilor

solurilor fertile din procese complexe de sărăturare, înmlăştinare, compactare sau alte tipuri

de poluare.

Astfel, începând cu anul 1980, Staţiunea Brăila continuând toate obiectivele de

cercetare ştiinţifică agricolă menţionate, a fost însărcinată cu responsabilitatea naţională de

rezolvare a obiectivului de cercetare privind ”Ameliorarea şi valorificarea solurilor sărăturate

şi prevenirea degradării prin salinizare a solurilor ameliorate şi în curs de ameliorare”.

2.3. Situaţia terenului

Pagina 10 din 60


Patrimoniul funciar al SCCASS Brăila

Din anul înfiinţării – 1954, Staţiunea Experimentală Agricolă (SEA) Chiscani a primit

o suprafaţă de 272ha, din care, 80ha erau parcele experimentale. Din anul 1962, prin

comasarea cu întreprinderea agricolă de stat Lacu Sărat, suprafaţa a crescut la cca-4500ha, cu

250ha pentru activităţile de cercetare. Ulterior, în anul 1985 suprafaţa totală a crescut la peste

5380ha, prin includerea unor ferme specializate pentru producerea de sămânţă de orez, aflată

în incinta îndiguită GROPENI-STĂNCUŢA, cu scopul asigurării necesarului de sămânţă

selectată, pentru cele 12000ha cultivate cu orez din judeţul Brăila. În anul 1989 suprafaţa

SCCASS era de 5542ha.

Trebuie remarcat faptul că evoluţia obiectivelor şi problematicii ştiinţifice şi de

producţie-dezvoltare a fost în strânsă concordanţă cu cerinţele majore ale zonei pentru

rezolvarea problemelor complexe ale unui nou sistem de agricultură cu extinse lucrări de

amelioraţiuni funciare. A existat practic o evoluţie a tematicii de cercetare, de la cerinţa de

exploatare eficientă a solurilor cernoziomice foarte fertile, până la introducerea în producţie a

terenurilor cu soluri slab productive, nisipoase şi sărăturate, deosebit de dificile din punct de

vedere al exploatării.

În prezent (1998) SCCASS Brăila are în folosinţă un patrimoniu funciar format din

4452ha din care 60% în zona de câmpie înaltă (terasă) 35% în zona de luncă din IMB, iar

restul de 5% în condiţiile specifice din incintele îndiguite Stăncuţa-Gropeni (câmp

experimental Polizeşti) şi lunca comună a râurilor SIRET-BUZĂU (Câmpurile experimentale

Corbu Nou, Gulianca) şi în alte zone cu soluri degradate prin sărăturare (Cireşu în zona luncii

Călmăţuiului)

Structura organizatorică de conducere

Modul de organizare şi funcţionare

Indiferent de etapa de evoluţie, SCCASS Brăila, ca unitate din reţeaua coordonată de

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Siseşti”, a avut o organizare

orientată în concordanţă cu profilul şi obiectivele de cercetare, care s-au corelat cu cerinţele

tehnice şi tehnologice ale zonei de deservire dar şi la nivelul naţional prin compartimentele şi

sectoarele funcţionale:

A. Sectorul de cercetare

Este organizat specific, pe laboratoare, colective, câmpuri experimentale organizate

pe tematică de profil, colectiv de extensie etc.

Pagina 11 din 60


B. Sectorul propriu de producţie-dezvoltare

Staţiunea are un sector complex, format din 7 ferme vegetale, o fermă zootehnică, un

sector mecanic şi un sector semiindustrial pentru uscare-selectare şi condiţionarea

materialului semincer producţie proprie, din categoriile biologice superioare.

Cinci ferme vegetale şi ferma zootehnică, însumând o suprafaţă de 2256ha sunt

amplasate în zona de câmpie înaltă (Terasa Brăilei) iar trei ferme vegetale însumând 1620ha

sunt amplasate în zona din lunca Dunării, în incinta îndiguită Insula Mare a Brăilei. Fiecare

fermă are un sector mecanic propriu de deservire.

Întregul teritoriu al staţiunii este amenajat pentru irigaţie prin aspersiune, cu staţii de

punere sub presiune. Structura de culturi din fermele de producţie-dezvoltare este stabilită

pentru a asigura în primul rând necesarul de seminţe din categoriile biologice superioare

solicitate de agricultura zonei de deservire, dar şi pe baza solicitărilor de la nivel naţional.

A.I. Dispozitivul experimental propriu al SCCASS Brăila

a. În domeniul ameliorării solurilor sărăturate.

1.POLIZEŞTI-în lunca Dunării.

2.CORBU NOU-în lunca comună a râurilor Buzău-Siret.

3.LACU SĂRAT-crov în Câmpia Brăilei.

4.TRAIAN-SAT-Valea Iencii, Câmpia Brăilei.

5.CIREŞU-lunca mijlocie a râului Călmăţui.

6.GULIANCA-zona de interferenţă a luncii râurilor Râmnicu Sărat, Siret şi Buzău.

7.Opt perimetre de control în zonele cu soluri având condiţii potenţiale naturale de

salinizare secundară din Câmpia Română de Nord-est.

b. În domeniul agrofitotehnicii pe teritoriile cu soluri nesărăturate.

1.Centru-Chiscani Brăila-Câmpia Brăilei.

2.Silistraru-Traian-sat-Câmpia Brăilei.

3.Insula Mare a Brăilei-lunca Dunării.

4.Însurăţei, pe nisipuri şi soluri nisipoase.

c. În domeniul ingineriei tehnologice.

1.Sistemele de irigaţie Terasa Brăilei, Terasa Viziru, Ialomiţa-Călmăţui.

Pagina 12 din 60


2.Incintele îndiguite: Insula Mare a Brăilei, Brăila-Dunăre-Siret, Măcin-Carcaliu,

Stăncuţa-Gropeni, Gropeni-Tichileşti.

Capitolul III

CADRUL NATURAL ŞI CERINŢELE CULTURII

Judeţul Brăila prezintă o altitudine cuprinsă între 50-100 m şi condiţii pedo-climatice

de silvostepă sau de stepă între care prevalează solurile favorabile şi un remarcabil potenţial

heliotermic.

Specificul ecoviticol al acestor centre (Centrul viticol Cireşu, Însurăţei, Râmnicelu)

este dat de permeabilitatea remarcabilă a suportului litologic de caracterul arid-semiarid,

excesiv continental al climatului:

Tm = 10.3-11 °C

Pm = 430-500mm

Exp= 700-800mm, dar cu bogate resurse heliotermice

Insolaţie = 2200-2300ore

Et = 400-4100 °C

Condiţii ce justifică marea dezvoltare a cernoziomurilor levigate (îndeosebi cambice)

de silvostepă şi a psamosolurilor azonale.

În judeţul Brăila fiind luate în cultură o varietate mare de soiuri şi cerinţele faţă de

factorii climatici, edafici, orografici, sunt diferite de la un soi la altul.

În funcţie de perioada de vegetaţie:

Perioadă lungă de vegetaţie

Peste180-200zile ______ Plăvaie

______ Roşioară

180-200 zile ______ Rkaţiteli

Perioadă mijlocie de vegetaţie

170-175zile ______ Tămâioasă Românească

165-195zile ______ Riesling Italian

Perioadă scurtă de vegetaţie

150-160zile ______ Muscat Ottonel

În funcţie de rezistenţa la ger:

Pagina 13 din 60


Sensibil la ger: – 18-20 °C – Plăvaie, Tămâioasă Românească

Mijlocie la ger: – 20-22 °C - Roşioară, Muscat Ottonel, Riesling Italian

foarte rezistent la ger: -24 °C – Rkaţiteli

În funcţie de cerinţele faţă de sol majoritatea se pretează pe solurile nisipoase.

Majoritatea soiurilor cultivate au o rezistenţă bună la secetă. Judeţul Brăila oferă în

mare măsură aceste cerinţe ale viţei de vie luate în cultură.

3.1. CADRUL NATURAL

Judeţul Brăila este cuprins între următoarele coordonate geografice: 44°44’ şi 45°30’

latitudine nordică 27°04’ şi 28°10’ longitudine estică.

Este situat în sud-estul ţării, ocupând partea de nord-est a câmpiei Române incluzând

şi Insula Mare a Brăilei.

Spre est cea mai mare incintă îndiguită a fluviului Dunărea, Insula Mare a Brăilei este

delimitată cu malul Dobrogean al Dunării şi Munţii Măcinului, o subdiviziune a Munţilor

Dobrogei.

Brăila se învecinează cu alte 6 judeţe:

Galaţi (N)

Vrancea (N-V)

Buzău (V)

Ialomiţa (S)

Constanţa (S-E)

Tulcea (E)

Judeţul Brăila se circumscrie zonei geo-morfologice Siret-Ialomiţa, unde s-au

delimitat 60,3 mii ha terenuri nisipoase, ca mărime fiind a doua după regiunea Olteniei de

sud.

Brăila prin cele 18,6 mii ha nisipuri dintr-un perimetru global de cca. 31,9 mii ha

soluri nisipoase ocupă poziţia a treia dintre judeţele ţării.

Localitatea Însurăţei se află situată în partea de sud a judeţului Brăila, la cca. 50 km

de oraşul Brăila, 20 km de bazinul Dunării şi cca. 10 km de graniţa cu judeţul Ialomiţa.

Din punct de vedere al culturii viţei de vie, Însurăţei este nominalizată între Centrele

Viticole Independente (zona Berteşti-Spiru Haret) având în cultură peste 1000 ha plantaţii

viticole.

Pagina 14 din 60


3.1.1. RELIEFUL

Judeţul Brăila fiind situat în câmpie are un relief în general plat, singurele „accidente”

de teren fiind apele curgătoare, crovurile şi depresiunile lacustre.

Bărăganul central (Bărăganul de Mijloc) sau Câmpia Călmăţuiului se întinde între

râurile Călmăţui (la nord-în judeţul Brăila) şi Ialomiţa (la sud).

Are o altitudine medie de 55 m, înălţimea scăzând de la vest la est (41 m in est şi 63

m în vest).

Câmpul Roşiori, partea cea mai de sud a judeţului Brăila. Aceasta are o suprafaţă

plană cu uşoare ondulări datorită tasării şi spulberării loessului altitudinea medie fiind de 50

m şi prezentând o uşoară înclinaţie de la nord la sud.

În medie se ridică cu 10-15 m deasupra de crovuri, depresiuni lacustre şi văi părăsite.

Localitatea Însurăţei este amplasată în Câmpul Zăvoaia la câţiva km de Lunca

Călmăţuiului pe malul drept al acestuia.

Partea de lângă Călmăţui este acoperită în general cu dune de nisip, fixate cu plantaţii

de viţă-de-vie şi perdele de salcâmi, astăzi multe din ele fiind distruse.

Atunci când vânturile sunt puternice mai ales primăvara, nisipul este spulberat

colmatând porţiuni ale sistemului de irigaţii.

3.1.2. HIDROGRAFIA

Reţeaua hidrografică a judeţului Brăila poartă amprenta reliefului alcătuit din câmpuri

relativ netede pe cuprinsul cărora sunt schiţate văi largi şi depresiuni închise, în care se

găsesc lacuri temporare sau permanente.

Apele curgătoare de suprafaţă sunt reprezentate în judeţul Brăila de :

Fluviul Dunărea

Râul Siret

Râul Buzău

Râul Călmăţui

Se constată diferenţieri mai mari în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei unităţi

geomorfologice:

În Câmpia Brăilei, adâncimea apei freatice în regim natural a fost cuprinsă între 9-15

m, în arealele înalte şi intre 1-2 m în arealele depresionare. În ultimi ani adâncimea nivelului

apei freatice s-a ridicat până la 4-6 m, în zonele joase nivelul apei freatice fiind la 1-2 m.

Pagina 15 din 60


Mineralizarea apelor freatice variază în limite foarte largi, de la valori de 0,5-2,5 g/l până la

valori de peste 15-25 g/l uneori depăşind 45 g/l.

În lunca joasă a Siretului apele freatice sunt cantonate la adâncimi de 1-2 m în

arealele depresionare şi la 2-5 m în zonele de grind. Apele freatice sunt puternic mineralizate

(10-20 g/l) existând zone unde se depăşeşte 40g/l

În bazinul hidrografic Călmăţui, după regularizare, apele se află în majoritatea

teritoriului la adâncimi de 2-3m şi au o mineralizare medie de 10-25g/l.

În Insula Mare a Brăilei, regimul hidrogeologic a fost puternic modificat, nivelul apei

freatice variind între 1,3-2,5 (3,0)m, dar există şi areale cu nivelul apei freatice la 0,5-1,0m.

Gradul de mineralizare este scăzut, intre 0,5-1,0g/l fiind puternic influenţat de fluviul

Dunărea.

3.1.3.REGIMUL TEMPERATURA

La Brăila temperatura medie anuală are valori mai ridicate şi datorită influienţei

Dunării, aproximativ 11,1°C pe durata a 12 luni calendaristice, temperaturile ridicate în

timpul verii depăşesc frecvent 30-35°C.

Temperaturile medii lunare şi anuale înregistrate la staţia meteo Brăila între anii 1896-

1955 sunt prezentate în tabelul 1.1 (oC).

Tabelul 1.1.

Staţia LUNA Anual

ăI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Brăila -

1.5

-

0.2

4.4 10.

4

16.

5

20.

4

22.

9

22.1 17.

6

11.

8

6.0 1.5 11.0

Temperaturile medii maxime lunare şi anuale înregistrate la staţia meteo Brăila între

anii 1896-1943 şi 1946-1955 sunt prezentate în tabelul 1.2. (oC).

Tabelul 1.2.

Staţia LUNA Anual


Brăila 11.

1

12.

1

17.

7

21.

9

27.

5

30.

5

32.

8

32.3 29.

4

25.

2

19.

0

13.

2

23.7

Pagina 16 din 60


Temperaturile medii minime lunare şi anuale înregistrate la staţia meteo Brăila între

anii 1896-1943 şi 1946-1955 sunt prezentate în tabelul 1.3.(oC).

Tabelul 1.3.

Staţia LUNA Anual


Brăila -

13.

4

-

11.

3

-

6.7

-

0.6

6.7 10.

8

13.

1

11.8 6.7 1.1 -

4.6

-

9.9

-5.7

Temperaturile maxime absolute lunare şi anuale înregistrate la staţia meteo Brăila

între anii 1896-1941 şi 1946-1955 sunt prezentate în tabelul 1.4.(oC).

Tabelul 1.4.

Staţia LUNA Anual


Brăila 18.

0

19.

9

25.

9

31.

6

34.

0

34.

3

36.

0

44,5 32.

5

32.

0

25.

0

19.

5

37.5

Maxima de 44,5oC a fost înregistrată la data de 20 august 1946.

Data medie şi extremă a primului şi ultimului îngheţ, înregistrate la staţia meteo

Brăila între anii 1904-1916 şi 1940-1955 este prezentată în tabelul 1.5.

Tabelul 1.5.

Date medii Durata

intervalului

Date extreme

Primul

îngheţ

Ultimul

îngheţ

Fără îngheţ

(zile)

Primul îngheţ Ultimul îngheţ

timpuriu târziu Timpuriu târziu

3.IX 6.IV 211 4.X 28.IX 15.III 27.IV

Pagina 17 din 60


Lungimea perioadei de vegetaţie sau lungimea perioadei bioactive a aerului (cu

temperaturi >10oC), înregistrate la staţia meteo Brăila, are valoarea medie de 195 zile, iar

perioada medie cu temperaturi >0oC este de 211 zile.

Bilanţul termic global ce se obţine prin însumarea temperaturilor aferente zilelor cu

medii diurne pozitive pentru centrul viticol Brăila are valoarea de 4085oC.

Bilanţul termic activ obţinut prin însumarea temperaturilor aferente zilelor cu medii

diurne mai mari de 10oC pentru centrul viticol Brăila este de 3552oC.

Bilanţul termic util reprezintă suma diferenţelor temperaturilor ce depăşesc pragul

global de 10oC are valoarea medie de 1585oC.

3.1.4. UMIDITATEA RELATIVĂ A AERULUI

Precipitaţiile atmosferice medii lunare şi anuale (în mm/mp) înregistrate la staţia

meteo Brăila pe o perioadă de 55 ani, sunt prezentate în tabelul 1.7.

Tabelul 1.7.

Staţia LUNA Anual


Brăila 27.

6

27.

2

33.

4

38.

7

52.

2

47.

7

41.

1

31.9 38.

0

34.

2

35.

6

43.

9

450.5

Precipitaţiile atmosferice medii lunare şi anuale (în mm/mp) înregistrate la staţia

meteo Brăila pe o perioadă de 55 ani sunt prezentate în tabelul 1.8.

Tabelul 1.8.

Staţia LUNA Total

(per.veget.)IV V VI VII VIII IX X

Brăila 38.7 52.2 46.7 41.1 31.9 38.0 34.2 282.8

Umiditatea relativă a aerului în perioada de vegetaţie înregistrată la staţia meteo

Brăila este prezentată în tabelul 1.9.

Tabelul 1.9.

Staţia LUNA Total

Pagina 18 din 60


(per.veget.)IV V VI VII VIII IX X

Brăila 62 62 61 57 57 63 74 62.3

3.1.5.LUMINA ŞI NEBULOZITATEA

Radiaţia solară are o repartiţie relativ uniformă datorită altitudinii, totalizând între

122,5-125,0 kcal/cm2 aproximativ 2200 ore/an insolaţie reală din care 72% sunt în perioada

lunilor aprilie-septembrie. . Durata de strălucire a soarelui în perioada de vegetaţie

înregistrată la staţia meteo Brăila între anii 1896-1955 este prezentată în tabelul 1.6.

Tabelul 1.6.

Staţia LUNA Anual

IV V VI VII VIII IX X

Brăila 199.6 254.9 266.3 321.6 309.5 243.7 162.8 1488.

4

CERINŢELE VIŢEI DE VIE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU

In interiorul ecosistemului viticol şi la nivelul butucului de viţă-de-vie se stabilesc

conexiuni multiple.

Alături de acţiunea reglatoare exercitată de om şi societate asupra ecosistemului

viticol în vederea optimizării acestuia la nivelul unei plante întregi se manifestă anumite

fenomene de autoreglare care menţin un echilibru între funcţiile butucului, cu consecinţe

importante pentru producţie şi calitatea acesteia.

Modificarea intensităţii de manifestare a factorilor de biotop şi a sistemului de cultură

conduce la o adaptare a butucului către un nou echilibru sub raportul funcţiilor fiziologice şi a

proceselor biochimice în noile condiţii create.

Ecosistemul viticol este definit ca acea unitate funcţională a biosferei creată şi

controlată de către om, în vederea obţinerii unor producţii ridicate de struguri de calitate

superioară şi în condiţii economice şi sociale tot mai avantajoase.

Pagina 19 din 60


Ecosistemul viticol este alcătuit din patru subsisteme: biocenoza viticolă biotopul,

subsistemul agrofitotehnic şi cel socio-economic.

Biocenoza viticolă este reprezentată de plantaţia viticolă împreună cu toate

organismele vii existente în spaţiul de cultură (boli, dăunători, buruieni, late organisme din

sol etc).

Elementul cel mai important al biocenozei îl reprezintă biosistemul altoi/portaltoi.

Rezultanta îmbinării artificiale prin altoire a celor doi componenţi ai biosistemului-viţă

altoită-prezintă un metabolism propriu, deosebit de al fiecărui component.

Biotopul este alcătuit din totalitatea factorilor climatici, edafici şi orografici sub

incidenţa cărora se manifestă cu anumite intensităţi procesele fiziologice şi biochimice

specifice.

Fiecare biotop posedă o anumită capacitate de întreţinere şi producere a materiei vii,

în funcţie de caracteristicile geografice, climatice, edafice etc.

Subsistemul agrofitotehnic este reprezentat de4 lucrările prin intermediul cărora omul

îşi exercită controlul permanent în ecosistem: instalarea mijloacelor de susţinere, dirijarea

elementelor de producţie, lucrări şi operaţiuni în verde, lucrările solului, fertilizarea, irigarea.

O caracteristică fundamentală a bioproductivităţii ecosistemelor viticole, constă în aceea că

prin tehnologii se introduc cantităţi suplimentare, mari de energie, peste cea naturală intrată

prin fotosinteză.

Subsistemul socio-economic este alcătuit din totalitatea mijloacelor mecanizabile şi a

materialelor de producţie (îngrăşăminte, pesticide, materiale necesare, mijloacelor de

susţinere etc.) introduse în ecosistem de către societatea omenească pentru menţinerea

echilibrului acestuia. Bioproductivitatea ecosistemelor viticole poate fi sporită printr-o

raţională gestionare a resurselor social-economice: combustibili, bază energetică, materiale

de producţie, şi nu în ultimă instanţă, concepţia ştiinţifică a ecosistemelor viticole în

ansamblul lor.

În viticultura modernă, preocupările de optimizare a ecosistemului viticol urmăresc

maximizarea producţiei, a calităţii şi a profitului, minimizarea costurilor şi a forţei de muncă,

folosirea raţională a resurselor ecologice şi economice, conservarea habitatului împotriva

poluării.

3.2.1. CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE SOL

Pagina 20 din 60


Factorii edafici, lături de cei climatici influenţează procesele de creştere şi fructificare

a viţei de vie, cantitatea şi calitatea producţiei, longevitatea plantaţiei, rezistenţa la boli şi

intemperii etc.

Textura solului. Viţa de vie se adaptează la o gamă largă de specii texturale de soluri,

de la argile la nisipuri, cele mai bune rezultate obţinându-se însă, în condiţiile texturii medii,

lutoase.

Solurile argiloase, reţinând o cantitate mai mare de apă, asigură producţii sporite,

datorate în bună parte boabelor mai mari. Au însă incovenientul că întârzie maturarea

strugurilor, conducând la o aciditate mai mare de substanţe azotoase, de tanin şi la arome mai

puţin intense.

Pe solurile bogate în argile viţa de vie suferă mai rar de secetă, au însă dezavantajul că

în anii umezi strugurii sunt afectaţi uşor de putregaiul cenuşiu.

Pe solurile nisipoase are loc o acumulare mai redusă de substanţă uscată prin

fotosinteză, strugurii se maturează mai repede, au un potenţial alcoolic mai scăzut, vinurile

sunt mai puţin extractive, nu dispun întotdeauna de o aciditate suficientă şi de o culoare

corespunzătoare.

Datorită regimului termic mai favorabil, solurile cu textură uşoară imprimă

precocitate în maturarea boabelor, fapt important pentru cultura soiurilor de struguri pentru

masă cu maturare timpurie.

Solurile cu textură mijlocie oferă condiţii foarte favorabile pentru creşterea şi

fructificarea viţei de vie, sunt propice pentru obţinerea vinurilor de calitate.

Structura solului.

Solurile bine structurate înmagazinează multă apă, aer, căldură şi elemente nutritive,

asigurând condiţii dintre cele mai bune creşterii şi fructificării viţei de vie.

Viţa de vie ocupă însă, în general, soluri din zone colinare, uneori îndesate sau

excesiv de coezive, terenuri terasate, nisipuri puţin structurate. S-a observat că atunci când

structura solului este bine exprimată, rădăcinile pătrund între elementele structurale pe care le

acoperă cu o reţea radiculară foarte densă, în special când acestea sunt acoperite cu argilă;

pătrunzând rar în interiorul poliedrelor.

3.2.2. CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ

Pagina 21 din 60


Viţa de vie este o plantă cu pretenţii mari faţă de lumină, ea foloseşte energia

luminoasă mult mai bine decât alte plante. Prin fotosinteză, lumina devine principala sursă în

sintetizarea substanţelor organice.

Sub acţiunea directă a luminii, asimilaţia clorofiliană este mult mai intensă decât la

umbră, strugurii sunt mai coloraţi şi acumulează cantităţi mai mari de zaharuri.

Influenţa luminii se exercită prin intensitate, durată şi calitatea acesteia.

Fotosinteza se realizează în optimum la intensităţi luminoase cuprinse între 30000-

50000 de lucşi. În condiţii normale de iluminare, lăstarii prezintă meritale scurte şi groase,

frunzele au mezofilul gros şi de culoare verde intens.

Insuficienţa luminii determină reducerea procesului de fotosinteză, debilitarea

butucilor, sensibilizarea lor la atacul bolilor, diferenţierea redusă a mugurilor, producţii

scăzute, struguri de calitate inferioară.

În podgoriile din România pentru a se asigura condiţii optime de iluminare se

întreprind o serie de măsuri ca: alegerea versanţilor cu expoziţii sudice, sud-estice sau sud-

vestice; orientarea rândurilor în plantaţii, pe terenurile cu pantă redusă, pe direcţia nord-sud;

conducerea viţelor pe tulpini semiînalte sau înalte; dirijarea lăstarilor pe mijloacele de

susţinere în timpul perioadei de vegetaţie.

Resursele de lumină ale unei podgorii se apreciază după suma orelor de strălucire

globală a soarelui din perioada de vegetaţie (insolaţia globală – Σig) şi după suma orelor de

strălucire efectivă a soarelui în perioada de vegetaţie (insolaţia reală – Σir).

Insolaţia globală rezultă din însumarea zilnică a orelor de strălucire a soarelui, de la

răsăritul şi până la apusul soarelui, considerându-se teoretic că toate zilele din perioada de

vegetaţie sunt senine.

Acest indicator păstrează valori relativ constante, pentru o anumită podgorie, el

variind doar în funcţie de latitudine.

Insolaţia reală rezultă din însumarea orelor de strălucire efectivă a soarelui, în

perioada de vegetaţie activă a viţei de vie; în condiţiile din ţara noastră ea este cuprinsă între

1200-1600 ore.

Valorile ridicate ale acestui indicator climatic favorizează acumularea antocianilor în

boabele soiurilor pentru vinuri roşii. Sub raportul cerinţelor faţă de durata zilei de lumină în

ţara noastră se cultivă atât soiuri de zi lungă cât şi de zi scurtă.

Calitatea luminii este dată de spectrul radiaţiilor luminoase care acţionează asupra

viţei de vie: radiaţiile ultra violete asigură creşterea normală a lăstarilor, cu meritale scurte şi

groase, favorizează acumularea substanţelor azotoase în struguri; radiaţiile violete şi albastre

Pagina 22 din 60


au rolul cel mai important în reacţia fotoperiodică a soiurilor, favorizează formarea

pigmenţilor antocianici din struguri şi a vitaminei C; radiaţiile galbene-portocalii provoacă

alungirea şi etiolarea lăstarilor, slăbesc pigmentaţia antocianică a strugurilor etc.

3.2.3.CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ

Temperatura determină aria de răspândire a culturii viţei de vie, sistemul de cultură,

declanşarea şi parcurgerea fazelor de vegetaţie, cantitatea şi calitatea producţiei.

Viţa de vie se cultivă în zone cu temperatura medie anuală mai mare de 9°C; când

aceasta depăşeşte 10°C se pot obţine produse viti-vinicole de calitate.

Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie sau august), cu valori ce depăşesc 17-

18°C indică existenţa unor condiţii favorabile pentru producerea vinurilor albe de consum

curent şi a celor spumante; la valori peste 19°C – pentru vinuri de calitate superioară şi peste

21°C – pentru vinuri de calitate superioară cu denumire de origine.

Reuşita culturii soiurilor de struguri pentru masă cu maturare târzie este asigurată în

condiţiile în care temperatura medie în luna cea mai caldă depăşeşte 22°C; aceste condiţii se

întâlnesc numai în zonele sudice ale ţării.

Influenţa temperaturii se exercită atât prin nivel (care poate fi minim, optim şi

maxim), cât şi prin suma gradelor de temperatură (Σt°C) dintr-o anumită perioadă.

Se consideră optimă pentru activitatea fotosintezei temperatura de 25-30°C. Nivelul

minim de temperatură pentru fotosinteză este reprezentat de valorile de 6±2°C, iar cel maxim

40-42°C; depăşirea acestor praguri determină stagnarea procesului.

Declanşarea şi desfăşurarea fenofazelor din perioada de vegetaţie sunt determinate de

depăşirea anumitor praguri de temperatură; cel mai important este pragul biologic de 10°C,

care delimitează lungimea perioadei bioactive a aerului.

Pragul biologic inferior pentru înflorit este cuprins intre 15-17°C. Temperatura optimă

pentru desfăşurarea acestei fenofaze este de 20-25°C; la valori de 12-13°C la înflorit legarea

boabelor se realizează defectuos, cu formarea unui număr mare de boabe meiate şi

mărgeluite.

În condiţiile climatului temperat continental, reprezintă importanţă deosebită pentru

cultura viţei de vie temperaturile minime nocive. În perioada de repaus, mugurii viţei de vie

îngheaţă la temperaturi cuprinse între –16…-18°C (Cardinal) şi –22…-24°C (Rcaţiteli),

soiurile de vin fiind mai rezistente decât cele de masă.

Pagina 23 din 60


Când frecvenţa temperaturilor minime nocive depăşeşte 30%, viţa de vie trebuie

protejată peste iarnă.

Pentru diminuarea pagubelor produse de temperaturile minime nocive se recomandă:

Plantarea soiurilor rezistente cu dezmugurire târzie;

Folosirea fumigaţiei sau ceţei artificiale ;

Protejarea parţială sau totală cu pământ în timpul iernii.

Evaluarea resurselor termice ale unei podgorii se realizează prin suma gradelor de

temperatură globală (bilanţ termic global – Σt°g), suma gradelor de temperatură activă (bilanţ

termic activ - Σt°a) şi prin suma gradelor de temperatură utilă (bilanţ termic util - Σt°u). În

podgoriile din ţara noastră se înregistrează un bilanţ termic global cuprins între 2700-3600°C,

cel activ între 2600-3500°C iar cel util între 1000-1700°C.

3.2.4.CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ

Viţa de vie este o plantă care se adaptează atât la condiţiile de umiditate ridicată, cât şi

la cele de secetă. Pentru obţinerea unor butuci cu vigoare normală, capabil să producă recolte

susţinute în fiecare an, viţe de vie are nevoie de cantităţi mari de apă, pe care şi le procură

datorită sistemului radicular profund şi bine dezvoltat.

Cerinţele viţei de vie faţă de umiditate sunt mai mari la soiurile de masă ca la cele de

vin şi, in general, în perioada creşterii intense a lăstarilor şi strugurilor ca în perioada

maturării acestora.

În ţara noastră cultura viţei de vie este posibilă la o sumă a precipitaţiilor cuprinsă

între 500-700 mm, din care cel puţin 250-350 mm repartizate uniform în perioada de

vegetaţie sub formă de ploi utile (mai mari de 10 mm).

Procesele de creştere şi fructificare ale viţei de vie se desfăşoară în optim în condiţiile

unei umidităţi relative a aerului de 60-80%.

Excesul de precipitaţii influenţează negativ creşterea şi fructificarea viţei de vie,

ţesuturile sunt mai puţin dense şi, ca urmare, au o rezistenţă mai scăzută la acţiunea

temperaturilor scăzute din timpul iernii; frecvenţa atacurilor de boli este mai mare deci sunt

necesare mai multe tratamente; calitatea strugurilor este deficitară atât din cauza acumulării

unor cantităţi mai reduse de zaharuri, coloraţii necorespunzătoare, cât şi datorită fisurării

boabelor şi instalării putregaiului cenuşiu.

În condiţii de secetă prelungită, creşterile sunt reduse, este afectată diferenţierea

mugurilor, cantitatea şi calitatea producţiei.

Pagina 24 din 60


Când suma anuală a precipitaţiilor este mai mică de 500 mm sunt necesare irigaţii.

Capitolul IV

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A VIŢEI DE VIE ÎN CADRUL S.C.C.A.S.S.

BRĂILA

4.1.SISTEME DE TĂIERE

În viticultură se folosesc mai multe sisteme mde tăiere care se definesc, în principal,

prin felul elementelor lemnoase care se lasă pe butuc la tăiere şi în secundar prin numărul şi

lungimea acestora.

Sistemul de tăiere scurt. Se caracterizează prin folosirea în exclusivitate, a

elementelor scurte de rod (cepi de 1-2 ochi).

Coardele de rod existente pe butuc se taie în cepi, numărul cepilor care se rezervă

butucului fiind în funcţie de vigoarea viţelor şi productivitatea soiului.

Avantajele pe care le oferă sunt următoarele:

asigură un echilibru mai bun între creşterea şi rodirea viţelor;

grăbeşte procesul de maturare şi înlătură coacerea neuniformă a strugurilor, care se

manifestă adesea la soiurile foarte productive;

uşurează executarea tratamentelor fitosanitare, prin reducerea masei vegetative pe

butuc: operaţia de tăiere fiind oarecum simplă, poate fi executată de persoane mai puţin

calificate.

Ca dezavantaj, se menţionează faptul că pe butuc se reţine numai circa 5-10% din

formaţiunile lemnoase purtătoare de rod şi ca urmare producţia de struguri este întrucâtva

diminuată.

Sistemul de tăiere mixt. Reprezintă o îmbinare a celor două sisteme de tăiere (scurt şi

lung), prin folosirea elementelor scurte şi lungi de rod.

Îmbinarea se realizează prin constituirea verigilor de rod: cep + cordiţă sau coardă de

rod. Acest sistem de tăiere este cel mai corespunzător, deoarece prezenţa coardelor sau

Pagina 25 din 60


cordiţelor de rod asigură producţia de struguri pe anul în curs, iar prezenţa cepilor asigură

formarea lemnului de rod pentru anul următor.

Sistemul de tăiere mixt a fost elaborat în Franţa de către dr. Guyot. De aceea în

viticultură este cunoscut şi sub denumirea de „tăierea dr. Guyot”. El a fost conceput pentru

cultura viţei de vie pe solurile subţiri şi sărace din sudul Franţei, unde pe butuc se formează

coarde puţine.

După numărul verigilor de rod care se lasă pe butuc la tăiere, se deosebesc mai multe

tipuri de tăiere: Guyot simplu, cu o singură verigăde rod pe butuc; Guyot dublu, cu două

verigi de rod; Guyot multiplu, cu trei sau mai multe verigi de rod.

În podgoriile din ţara noastră a fost generalizat tipul de tăiere Guyot multiplu.

4.2. TIPURI DE TĂIERE

Tipurile de tăiere folosite în cadrul SCCASS, se clasifică în funcţie de scop (tăieri de

formare, tăieri de rodire şi tăierea de regenerare), după starea de vegetaţie a viţelor.

Tăierile de formare. Tăierea de formare trebuie să asigure o creştere puternică a

viţelor pentru a se putea realiza formele de conducere în plantaţii. Concomitent cu formarea

butucilor se urmăreşte şi intrarea cât mai devreme a viţelor pe rod.

Complexitatea tăierilor de formare, depinde de conducerea viţelor în plantaţie şi de

sistemul de tăiere care urmează să fie aplicat. Este mult mai simplu de format butucii la viţele

conduse în formă joasă şi tăiate în sistem scurt, care se realizează în 2-3 ani de la plantare,

faţă de viţele conduse în forme înalte pe tulpini şi tăiate în sistem mixt, care se realizează în

4-5 ani de la plantare şi chiar mai mult.

Tăierile de rodire. Aceste tăieri se execută la viţa de vie în fiecare an, după încheierea

tăierilor de formare.

Prin aplicarea lor se urmăreşte: păstrarea echilibrului între creştere şi rodire a viţelor;

dimensionarea producţiei de struguri pe butuc, în funcţie de vârsta plantaţiilor şi vigoarea

butucilor; asigurarea unei rodiri susţinute a viţelor în plantaţii, eliminându-se periodicitatea

de rodire; prevenirea degarnisirii cordoanelor de formaţiunile lemnoase roditoare înlocuirea

lemnului bătrân de pe butuc, cu lemn mai tânăr purtător de rod; menţinerea capacităţii de

regenerare a butucilor, prin îndepărtarea lemnului uscat.

Pagina 26 din 60


Tăierea de regenerare. Se aplică în plantaţiile de vii bătrâne sau îmbătrânite prematur,

în care datorită vârstei înaintate sau altor cauze, capacitatea de creştere şi de fructificare a

viţelor a scăzut foarte mult.

Scopul urmărit este revigorarea butucilor, pentru refacerea pe o perioadă de câţiva ani

(5-7 ani), a potenţialului de creştere şi fructificare. Tăierile de regenerare trebuie asociate cu

alte măsuri agrotehnice cum sunt: redesfundatul parţial şi încorporarea adâncă în sol a

îngrăşămintelor organice şi chimice, în scopul refacerii sistemului radicular al viţelor.

Reducerea potenţialului de creştere şi de rodire a butucilor este o consecinţă firească a

procesului de îmbătrânire la viţa de vie. Prin tăierile de regenerare şi celelalte măsuri

agrotehnice care la însoţesc, se ameliorează în timp scurt capacitatea de rodire a viţelor, fără

să se ajungă la potenţialul lor iniţial.

4.3.LUCRĂRI ŞI OPERAŢIUNI ÎN VERDE

Din această categorie fac parte:

Legarea sau dirijarea lăstarilor

Plivitul

Copilitul

Cârnitul lăstarilor

Lucrări fitotehnice speciale:

Ciupitul lăstarilor

Polenizarea suplimentară

Incizia inelară a lăstarilor

Desfrunzitul parţial

Legarea sau dirijarea lăstarilor. Pe măsură ce lăstarii cresc în lungime, nu se pot

menţine în poziţie verticală şi se apleacă în jos.

Ca urmare, o parte se rup, vegetaţia se aglomerează pe rândul de viţe, lumina şi aerul

pătrund tot mai greu în interiorul butucului, se favorizează bolile şi atacul dăunătorilor, iar

mecanizarea lucrărilor în plantaţie este îngreunată.

Pentru a se preveni aceste neajunsuri, trebuie să se facă legarea sau dirijarea lăstarilor

pe mijloace de susţinere. Lucrarea se execută de 3 ori în timpul perioadei de vegetaţie: primul

legat, înainte de înflorit, pe la mijlocul sau sfârşitul lunii mai, când lăstarii au lungimea de 40-

60 cm; al doilea legat, după înflorit, pe la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie; iar al treilea legat,

înainte de intrarea strugurilor în pârgă (sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august). Ca

Pagina 27 din 60


materiale de legat, se folosesc: liberul de tei topit, rafie sintetică, fibrele de cânepă, deşeurile

textile.

Plivitul lăstarilor. Prin această lucrare se înlătură lăstarii socotiţi de prisos pe butuc şi

anume: în primul rând, eventualii lăstari daţi din portaltoi (înlăturarea sălbaticului); lăstarii de

pe lemnul bătrân plasaţi necorespunzător, cum sunt lăstarii lacomi şi cei de pe partea

inferioară a coardelor; lăstarii sterili (fără rod) şi cei slab dezvoltaţi.

Prin reducerea numărului de lăstari pe butuc ser favorizează creşterea şi dezvoltarea

celor rămaşi, cu formarea unui aparat foliar bogat, capabil să furnizeze cantităţi mari de

substanţe asimilate. Acestea vor contribui la sporirea producţiei, acumularea de zaharuri în

struguri şi la o mai bună diferenţiere a mugurilor de rod pentru anul următor.

Plivitul se execută numai după apariţia inflorescenţelor, pentru a se putea deosebi

lăstarii sterili de cei fertili, atunci când ei sunt în stare erbacee şi pot fi suprimaţi uşor cu

mâna de pe butuc. Lucrarea se recomandă îndeosebi la soiurile cu capacitate mare de

lăstărire, care dezvoltă o masă vegetativă bogată pe butuc.

Copilitul. Constă în suprimarea, totală sau parţială, a lăstarilor secundari (copililor)

care se formează din mugurii de vară la subsuoara frunzelor, pe lăstarii principali.

Este o operaţiune în verde facultativă, carte se execută o dată cu legatul lăstarilor,

obişnuit la legatul II şi III. Deoarece la majoritatea soiurilor copilii sunt lipsiţi de rod, au fost

socotiţi ca nişte organe parazitare.

Strugurii formaţi pe copili sunt mici şi de calitate inferioară, ştiut fiind că ei se

maturează cu cca. 25-30 zile mai târziu decât cei de pe lăstarii principali.

Cârnitul lăstarilor. Este o operaţiune în verde generalizată în practica viticolă, care se

face atât la soiurile pentru struguri de masă, cât şi la cele pentru struguri de vin.

Prin cârnit se procedează la suprimarea vârfurilor tuturor lăstarilor de pe butuc, în

momentul intrării strugurilor în pârgă, când creşterea intensă a lăstarilor s-a terminat

(începutul lunii august).

Se taie cu foarfeca, vârfurile lăstarilor împreună cu frunze tinere (6-10), care nu au

ajuns la mărimea normală şi deci consumă substanţele asimilate. Prin aceasta se favorizează

procesele de maturare a strugurilor şi lemnului lăstarului.

Practic, prin cârnit se suprimă vârfurile lăstarilor care depăşesc înălţimea şpalierului

sau capetele aracilor, lungimea lăstarilor fiind redusă astfel la cca 130-150 cm, rar mai mult.

Lucrarea este absolut necesară la soiurile cu creşteri viguroase, în special în anii cu exces de

precipitaţii, pentru a se asigura pătrunderea luminii şi aerului în interiorul butucului, limita

consumului de asimilate de către lăstari.

Pagina 28 din 60


Cârnitul prea sever cu îndepărtarea unor porţiuni mari din lăstar, afectează masa

vegetativă a butucilor, influenţând negativ procesul de maturare a strugurilor şi gradul de

maturare a lemnului coardelor.

Ciupitul lăstarilor. Constă în suprimarea vârfului de creştere sau coroniţei lăstarilor

fertili, prin ciupit, înainte de înflorit (o săptămână înainte de înflorit). Scopul urmărit:

întreruperea din creştere a lăstarilor, pe perioada înfloritului (8-12 zile) pentru a se favoriza

procesul de fecundare a florilor (legarea rodului).

Se ştie că în timpul înfloritului, creşterea lăstarilor rămâne procesul dominant, cu un

consum ridicat de substanţe asimilate. Din această cauză, multe flori din inflorescenţă rămân

subnutrite şi cad.

Pentru a se îmbunătăţi condiţiile de hrănire a florilor este necesar, mai ales la soiurile

care înregistrează un procent ridicat de cădere a florilor, să se intervină prin ciupitul lăstarilor.

Ciupitul lăstarilor la viţa de vie se practică şi în alte situaţii: în cazul viilor afectate de îngheţ,

când se ciupesc lăstarii lacomi, pentru a se stimula formarea copililor, în vederea refacerii

potenţialului vegetativ şi productiv al butucilor; ciupitul lăstarilor în plantaţii de vii tinere,

atunci când se proiectează formele de conducere.

Polenizarea suplimentară. Este necesară în cazul soiurilor cu flori fiziologic femele, la

care polenul nu germinează şi a soiurilor la care capacitatea de germinare a polenului este

slabă (Bicane, Crâmpoşie). Polenizarea acestor soiuri, mai ales în anii răcoroşi şi ploioşi, se

realizează defectuos: florile nu leagă decât într-o proporţie redusă, strugurii meiază şi

mărgeluiesc puternic. Pentru a se elimina aceste neajunsuri este nevoie de polenizare

suplimentară, cu polenul de la alte soiuri. Operaţiunea este greu de realizat pe suprafeţe mari

şi la un număr mare de butuci.

Incizia inelară a lăstarilor. Operaţiune în verde facultativă, cu efect limitat, care nu

poate fi generalizat. Ea constă în tăierea şi scoaterea unui inel de scoarţă lat de 5-6 mm pe

internodul situat sub prima inflorescenţă de la baza lăstarului.

În acest mod este întreruptă circulaţia bazipetă a sevei elaborate, asigurându-se o

supranutrire a inflorescenţelor şi strugurilor cu substanţe asimilate. Efectul operaţiunii se

menţine atât timp cât rana provocată (incizia) rămâne deschisă, adică până se realizează

cicatrizarea.

Inelarea se face obişnuit pe lăstari, dar se poate aplica şi la baza coardelor sau chiar

braţelor. Se execută cu foarfeci speciale de inelat a căror lame secţionează scoarţa şi liberul,

după care inelul se desprinde şi este scos cu ajutorul unui briceag. Cicatrizarea rănii cu

reluarea circulaţiei normale a sevei elaborate are loc în decurs de cca 3 săptămâni.

Pagina 29 din 60


Obiectivele urmărite prin incizia inelară: legarea unui procent mai mare de flori în

inflorescenţe, în care caz inelarea lăstarilor se face cu 2-3 zile înainte de înflorit; creşterea

mărimii boabelor şi strugurilor, când inelarea se face după înflorit la 2-3 zile; grăbirea

procesului de maturare a strugurilor şi de intensificare a coloritului boabelor, când inelarea se

face înainte de intrarea strugurilor în pârgă.

Desfrunzitul parţial. Lucrarea în verde se recomandă deopotrivă, atât la soiurile de

masă cât şi la cele de vin, în scopul prevenirii atacurilor puternice de mucegai pe struguri. Se

efectuează cu 2-3 săptămâni înainte de cules, la intrarea strugurilor în pârgă, când mucegaiul

(Botritisul) începe să atace strugurii.

Constă din suprimarea frunzelor (2-3 frunze) situate în zona strugurilor. Prin această

lucrare se ameliorează microclimatul din jurul strugurilor, în sensul că reduce umiditatea, se

intensifică aerisirea şi gradul de iluminare.

Efectele pozitive asupra calităţii strugurilor sunt următoarele: colorarea uniformă a

boabelor la soiurile pentru struguri de masă, sporirea conţinutului în zaharuri, reducerea

acidităţii totale prin degradarea acidului malic, sub acţiunea mai intensă a luminii.

4.4. CONDUCEREA COARDELOR DE PRODUCŢIE PE MIJLOACE DE

SUSŢINERE

Susţinerea şi conducerea viţelor se realizează prin palisatul tulpinilor şi cordoanelor,

cercuitul sau legatul coardelor, dirijarea lăstarilor pe mijloacele de susţinere.

Revizuirea sistemului de susţinere. În fiecare primăvară, prin luna martie, se

procedează la revizuirea şpalierului, înlocuirea tutorilor şi aracilor necorespunzător.

Revizuirea şpalierului comportă: înlocuirea bulumacilor rupţi din beton sau a

bulumacilor putreziţi din lemn; îndreptarea bulumacilor mijlocaşi pe rând; refacerea

ancorelor, la bulumacii fruntaşi; completarea şi întinderea sârmelor.

Palisatul tulpinilor şi cordoanelor. După revizuirea mijlocului de susţinere, la viţele

conduse pe tulpini, se reface palisatul tulpinilor şi cordoanelor.

În acest scop, sunt înlocuiţi tutorii putrezi (5-10% anual), se îndreaptă cei rămaşi şi se

fixează cât mai aproape de butuci, după care urmează palisarea tulpinii prin legarea ei de

tutore cu răchită sau deşeuri textile. Prin palisare se urmăreşte realizarea de tulpini drepte,

fără curburi sau torsionări. La viţele cu tulpini duble, paralele, în absenţa tutorilor, palisatul se

realizează prin legarea tulpinilor una de alta.

Pagina 30 din 60


Cordoanele se palisează orizontal pe sârmele portante ale şpalierului, prin legarea lor

cu răchită, rafie sintetică sau deşeuri textile.

Cercuitul sau legatul coardelor. Această lucrare este necesară la formele de conducere

cu elemente lungi de rod la tăiere (coardele de 10-16 ochi).

Din cauza fenomenului de polaritate care se manifestă puternic la viţa de vie este

nevoie de conducerea coardelor într-o poziţie cât mai apropiată de orizontală, care să aşeze

mugurii în acelaşi plan pentru uniformizarea creşterii lăstarilor şi a formării rodului.

Până la lungimea de 8-10 ochi a coardelor, polaritatea nu se manifestă puternic. Peste

această lungime, stabilită prin tăiere, polaritatea influenţează distribuţia lăstarilor fertili pe

coarde şi implicit producţia de struguri.

Conducerea verticală şi oblic-ascendentă a coardelor, favorizează polaritatea în sensul

că lăstarii cei mai viguroşi se formează spre vârful coardelor, iar cei de la bază rămân slab

dezvoltaţi.

Cercuitul sau legatul coardelor se execută înainte de pornirea viţelor în vegetaţi

(umflarea mugurilor), pentru a se evita căderea ochilor prin lovirea coardelor. Coardele se

leagă individual pe mijloace de susţinere, urmărindu-se o distribuire cât mai corespunzătoare

a lor în spaţiu.

Materialele utilizate la legat sunt următoarele: răchita, liberul de topit, rafia sintetică,

deşeurile textile.

Înălţimea la care sunt conduse coardele. Este determinată de forma de conducere a

viţelor în plantaţii.

La forma de conducere joasă, coardele de rod se situează la înălţimi variabile,

cuprinseîntre20-40 cm faţă de sol; la forma de conducere semiînaltă, coardele de rod sunt la

60-70 cm înălţime; la forma de conducere înaltă, 100-150 cm înălţime; iar la conducere în

formă de pergolă şi palmetă, la înălţimi de 180-210 cm.

Înălţimea de conducere a coardelor, influenţează în primul rând, calitatea strugurilor.

În climatul temperat, cu cât înălţimea este mai mare, strugurii acumulează cantităţi mai mici

de zaharuri şi mai mari de aciditate.

Formele de conducere pe tulpini asigură în schimb producţii mai mari de struguri, o

protecţie fitosanitară mai bună a viţelor şi condiţii optime pentru mecanizarea lucrărilor în

plantaţiile de vii.

4.5 LUCRĂRILE SOLULUI

Pagina 31 din 60


Prin specificul culturii viţei de vie care ocupă terenul timp îndelungat de 30-35 ani şi

chiar mai mult, lucrările agrotehnice care se aplică solului capătă o importanţă deosebită. Se

ştie că solurile cu utilizare viticolă sunt soluri antropice (modificate), slab structurate, cu un

conţinut scăzut de humus şi cu o porozitate capilară mai redusă.

Pentru menţinerea stării de afânare a solului, a unui raport optim între porozitatea

capilară de 25-30% şi cea necapilară de 70-75% păstrare humusului în sol şi asigurarea

accesibilităţii elementelor nutritive pentru viţa de vie, sunt necesare lucrările agrotehnice ale

solului.

Dezgropatul viţelor. Lucrarea se face cât mai timpuriu posibil, de îndată ce în zonă nu

mai există pericolul îngheţurilor sub –7°…..-8°C;sau când datorită temperaturilor ridicate ale

aerului şi umidităţii existente în stratul de pământ ce protejează viţa, apare riscul pierderilor

de muguri prin „clocire”

Debilonarea rândurilor de viţe. Toamna butucii se protejează la bază prin bilonare sau

muşuroire, primăvara în luna martie se execută lucrarea de debilonare a viţelor.

Lucrarea se face mecanizat cu plugul cultivator PCV. Perfectare lucrării urmează să

se facă cu sapa, prin nivelarea pământului pe direcţia rândului.

Lucrările anuale ale solului.

Arătura de primăvară. Are ca scop mobilizarea solului pe adâncimea de la 14-16 cm şi

combaterea buruienilor. Pe solurile cu exces de umiditate se realizează reducerea umidităţii,

îmbunătăţirea aeraţiei şi încălzirea solului.

Arătura de primăvară se execută în perioada martie-aprilie, cu plugul cultivator PCV

echipat cu trupiţe laterale pentru răsturnarea brazdelor către mijlocul intervalelor dintre

rânduri. Spre a se evita pierderile apei din sol prin evaporare, proces favorizat în perioada de

primăvară de vânturile frecvente, arătura adâncă de primăvară se execută cu plugul fără

cormană, la care se ataşează grapa stelată GSV.

Afânarea de primăvară a solului. În zonele secetoase şi pe solurile cu textură uşoară,

arătura de primăvară se înlocuieşte cu afânarea solului pe adâncimea de 12-14 cm.

Lucrarea se execută mecanizat cu plugul cultivator PCV echipat cu gheare de afânare,

la care se ataşează grapa stelată GSV-1,5 sau grapa cu colţi elastici GEV-1,2.

Afânarea adâncă a solului pe rând. Imediat după executarea arăturii de primăvară, se

trece la afânarea adâncă a solului pe rândul de viţe, între butuci.

În plantaţiile cu viţele conduse în formă joasă, lucrarea se face manual cu sapa, la

adâncimea de 10-12 cm (sapa mare).

Pagina 32 din 60


Praşilele. În perioada de vegetaţie a viţei de vie, solul se menţine în stare afânată şi

curat de buruieni, prin lucrările superficiale (praşile).

Acestea se execută la adâncimea de 5-10 cm, cu mijloace mecanice. Sunt necesare 4-5

praşile în intervalul mai august, care se eşalonează în funcţie de regimul precipitaţiilor şi

gradul de îmburuienare a solului.

Afânarea solului cu mijloace mecanice, pe intervalele dintre rândurile de viţă-de-vie

se realizează prin cultivaţie, discuire sau lucrări cu freza. Cultivaţia solului se face cu plugul

cultivator PCV echipat cu organe active tip săgeată, în agregat cu grapa stelată GSV-1,5 sau

cu grapa cu colţi elastici GEV-1,2.

Mulcirea solului. Pentru a se reduce numărul praşilelor în vii sau chiar eliminarea lor

în totalitate, se practică mulcirea solului.

Lucrarea constă în acoperirea solului printre rândurile de viţă, începând din a doua

jumătate alunii mai, cu o serie de materiale reziduale acumulate în gospodărie sau fermă: paie

alterate tocate, pleavă alterată, siloz alterat, frunze, turbă, deşeuri de folie de polietilenă.

Stratul de mulci care acoperă solul, contribuie la îmbunătăţirea regimului hidric şi

termic al solului, împiedică răsărirea şi creşterea buruienilor.

Mulcirea poate fi totală, pe întreaga suprafaţă dintre rândurile de viţe sau parţială, în

benzi pe rândul de viţe.

Arătura de toamnă. Lucrare agrotehnică de mare importanţă pentru plantaţiile de vii

roditoare, prin care se asigură acumularea apei în sol provenite din ploi şi zăpezi,

încorporarea adâncă în sol a îngrăşămintelor organice şi chimice pe bază de P şi K,

distrugerea unor dăunători care trăiesc în sol şi epuizare rezervei de seminţe de buruieni din

sol.

Lucrarea se execută după căderea frunzelor, la adâncimea de 16-18 cm, cu plugul

PCV echipat cu 2-4 trupiţe şi o rariţă. În plantaţiile de vii mecanizabile, arătura de toamnă se

face cu răsturnarea brazdelor spre rândurile de viţe, rezultând o bilonare pe direcţia

rândurilor.

Se realizează astfel protejarea butucilor la bază în arealele de cultură neprotejată a

viţei de vie şi se uşurează îngroparea sau muşuroirea viţelor în arealele de cultură protejată şi

semiprotejată.

Concomitent cu arătura de toamnă se face încorporarea adâncă în sol a

îngrăşămintelor organice şi chimice, prin montarea pe plugul cultivator a echipamentului de

fertilizare EIV.

Pagina 33 din 60


4.6.SISTEMUL DE ÎNTREŢINERE A SOLULUI ÎN PLANTAŢIILE DE VII ÎN

CADRUL (STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI

SĂRĂTURATE BRĂILA)

Sistemele de lucrare ale solului sunt acele complexe raţionale de măsuri culturale,

care prin modul de îmbinare, numărul, succesiunea şi epoca de aplicare contribuie la obţinere

unui optim economic sub raportul producţiei şi a calităţii acesteia.

Sistemul de lucrare a solului în plantaţiile semiprotejate.

Modul de îmbinare, numărul, succesiunea şi epoca de aplicare a lucrărilor solului sunt

următoarele:

După căderea frunzelor se aplică arătura de toamnă la 16-18 cm concomitent cu

fertilizarea de bază cu P şi K;

Primăvara se execută debilonarea;

În timpul perioadei de vegetaţie se execută un număr de 3-4 lucrări superficiale ale

solului la 5-10 cm.

Periodic, odată la 4-5 ani după recoltare şi înainte de executare a arăturii de toamnă se

realizează subsolarea pe centrul intervalelor din două în două rânduri, eşalonat pe timp de doi

ani.

4.7.FERTILIZAREA PLANTAŢIILOR

Fertilizarea reprezintă o măsură tehnologică foarte importantă pentru susţinerea

potenţialului de producţie al plantaţiilor de vii roditoare, îndeosebi a celor aflate pe terenurile

în pantă, pe terase şi terenurile nisipoase, unde fertilitatea solurilor este mai scăzută.

Fertilizarea are drept scop să restituie solului cantităţile de elemente nutritive pe care

viţa le exportă an de an prin producţia de struguri şi să îmbunătăţească starea generală de

fertilitate a solurilor din plantaţiile viticole. Obiectivul care se urmăreşte este de a creşte

productivitatea soiurilor, în condiţiile în care aportul de îngrăşăminte rămâne rentabil, iar

calitatea producţiei nu este afectată.

Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice

Pagina 34 din 60


Pentru formarea biomasei (frunze, lăstari, struguri), sunt necesare următoarele

cantităţi de elemente nutritive: 75-95 kg N, 15-30 kg P2O5, 80-100 kg K2O la ha. În funcţie de

soi şi sistemul de cultură a viţei de vie, biomasa anuală echivalează cu 15-25 t/ha.

Între consumul de elemente nutritive şi biomasa care se formează pe butuc, există o

corelaţie strânsă de dependenţă, aportul azotului fiind cel mai ridicat47,8%, urmat de K cu

13,2% şi de P cu 5,7%. Din totalul elementelor nutritive, cca. 50% se consumă de struguri,

25% de frunze, restul de lăstari şi rădăcini.

Consumul elementelor nutritive este strâns legat de fenofazele de vegetaţie pe care le

parcurge viţa de vie.

Cel mai ridicat consum se înregistrează în perioada de după legarea florilor şi până la

intrarea strugurilor în pârgă (iunie-august).

Fertilizarea cu îngrăşăminte organice

Sporurile de producţie obţinute în urma fertilizării cu îngrăşăminte organice, se

corelează direct cu doza administrată, gradul de fertilitate naturală al solului şi potenţialului

productiv al solului cultivat.

În cazul completării fertilizării organice cu fertilizarea chimică, doza de gunoi de

grajd poate fi diminuată până la 30 t/ha.

Comparativ cu gunoiul de grajd, îngrăşămintele verzi generează la hectar un plus de

azot şi un minus de potasiu şi fosfor. De aici decurge necesitatea ca o dată cu însămânţarea

culturilor siderale să fie administrate şi îngrăşăminte chimice (potasiu şi fosfor).

Pentru obţinerea unor rezultate superioare se impune a fi folosite ca îngrăşăminte

verzi culturile şi soiurile care asigură cele mai mari cantităţi de masă verde, influenţată

pozitiv sub raportul biomasei şi de către fertilizarea cu P50K75 kg/ha s.a.

Variaţia consumului de humus din sol, arată că eficienţa îngrăşămintelor organice se

manifestă mai evident în anii doi şi trei, înregistrând o scădere bruscă în anul patru de la

încorporare. Ca urmare se consideră că efectul fertilizării organice cu 30 t/ha durează timp de

patru ani după care este necesar ca operaţia să fie repetată.

4.8. COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR

1. Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens

La viţa de vie spre deosebire de pomii fructiferi, există două feluri de simptome,

ambele pe părţile aeriene ale plantei, rar pe cele subterane.

Pagina 35 din 60


Simptome: Se dezvoltă tumori pe tulpina butucului şi ariceală (o aglomeraţie de gale

– mici tumorete) pe cordoane şi coarde.

Majoritatea ţesuturilor tumorale putrezesc la sfârşitul fiecărui an, iar în anul următor

apar altele noi. Adesea zonele atacate se degradează în aşa măsură încât produc moartea

porţiunilor distale.

De regulă aceste porţiuni se amputează şi ca urmare, butucul apare sărăcit de

formaţiuni fructifere, iar producţia scade.

Agentul patogen: Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens (Smith. et Townsend)

Kerr, Young et Panagopoulos.

Formează pe mediul nutritiv după 2-3 zile de la însămânţare colonii albicioase, mici,

circulare şi lucioase.

Prevenire şi combatere: Măsurile ce se impun în privinţa combaterii biologice, până

nu demult, nu exista un biopreparat pentru prevenirea cancerului la viţa de vie, tulpina K84

nefiind recomandată pentru viţa de vie.

Tratarea viţei înainte de stratificare sau plantare cu o cultură de Agrobacterium

radiobacter nepatogenă.

Măsuri deosebite se vor lua în timpul altoiului prin dezinfectarea altoilor şi

portaltoilor, prin scufundare timp de 15-20 minute într-o soluţia de Captan 0,2% sau sulfat de

cupru 1%, cât şi dezinfectarea uneltelor.

2. Făinarea viţei de vie – Uncinula necator

La noi în ţară, făinarea afost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des întâlnită în

podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, fiind considerată ca o boală ce depăşeşte în unii

ani pierderile produse de mană.

Simptome: sunt atacate frunzele, lăstarii ierbacei, ciorchinii şi boabele, din primăvară

până toamna târziu. Pe frunze se observă un miceliu albicios, cu aspect pulverulent, ce se

întinde formând pete pe ambele suprafeţe ale limbului.

Lăstarii nelignificaţi, prezintă aceleaşi pete albicioase, uneori pulverulente, sunt opriţi

din creştere iar frunzele se încreţesc. Atacul pe ciorchini face ca aceştia să se brunifice şi apoi

să se usuce pe timp de secetă.

Atacurile tardive pe bobiţele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafaţa

acestora formându-se numeroase pete necrotice.

Agentul patogen: Uncinula necator (Schw.) Burrill., familia Erysiphaceae, ordinul

Erysiphales, clasa Pyrenomycetes, subîncrengătura Ascomycotina, f.c. Oidium tuckeri Berk.

Pagina 36 din 60


Conidiile răspândesc ciuperca în perioada de vegetaţie, putând germina de la 3-4°C

până la 34°C, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24-26°C.

Prevenire şi combatere: pentru a reduce sursa de infecţii din plantaţie, se recomandă

ca lăstarii atacaţi să fie tăiaţi şi distruşi prin ardere. Importanţăa mai mare o are de asemenea

aplicarea corectă a lucrărilor de întreţinere cât şi administrarea îngrăşămintelor în complex,

cu evitarea azotului în exces.

Combaterea chimică se face cu o gamă largă de produse de contact sau sistemice, cum

sunt: Polisulfura de calciu 1-2%, Bavistin DF 0,085-0,85 kg/ha, Topsin 70 PU 0,1-0,12%.

3. Putregaiul viţei de vie – Botryotinia fuckeliana

Atacul acestei ciuperci se manifestă cu foarte mare intensitate în toamnele ploioase

când pagubele pot fi deosebit de mari.

Simptome. În plantaţiile pe rod, sunt atacaţi ciorchinii, coardele şi lăstarii ce prezintă

lovituri mecanice (grindine sau atacaţi de insecte etc), miceliul şi conidiile constituind o

puternică sursă de infecţie a strugurilor spre toamnă.

Pieliţa este brunificată, se desprinde uşor de pulpă şi întreaga boabă putrezită se

acoperă cu un puf cenuşiu. Boala se răspândeşte cu rapiditate, cuprinzând întregul ciorchine,

ce putrezeşte în totalitate.

Agentul patogen: Botryotinia fuckeliana De Bary (Wethzel), familia Scerotiniaceae,

ordinul Helotiales, clasa Discomycetes, subîncrengătura Ascomycotina, f.c. Botrytis cinerea

Pers.

Miceliul ciupercii trăieşte saprofit pe diferite substraturi organice sau ca parazit.

Prevenire şi combatere. Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile să fie culese mai

de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube. Stropirile se vor face cu produse ca.

Dithane M45 0,2%, Rovral 50 WP 1 kg/ha, Benomil 50 WP 1 kg/ha (0,1%).

4. Mana – Plasmopara viticola

Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul când boala se manifestă

cu intensitate, ci şi în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la

10% până la 70-80%, în funcţie de condiţiile climatice din anul respectiv, care determină atât

intensitatea atacului cât şi frecvenţa bolii.

Simptome. Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viţei de vie:

frunze, lăstarii ierbacei, cârcei, flori, ciorchini şi boabe.

Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafaţă de 10-25 cm2, adică de când prezintă

osteolul stomatelor deschis şi până ce îmbătrânesc. Lăstarii iierbacei şi cârceii atacaţi prezintă

Pagina 37 din 60


pete alungite de culoare brună, care pe timpul umed, se acoperă cu un puf albicios, alcătuit

din masa de sporangiofori şi sporangi. Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în

anii cu precipitaţii abundente.

Infecţia are loc prin pedunculul inflorescenţelor, prin flori sau prin partea dezvoltată a

pedicelului de la baza boabelor. Aceştia se îngălbenesc şi se acoperă cu sporangiofori şi

sporangi de culoare albă pe timp umed „rot-gris” sau se brunifică şi se usucă pe timp secetos

„rot-brun”.

Agentul patogen: Plasmopara viticola (Berk. et Curt) Berl. et de Toni., familia

Peronosporaceae, ordinul Peronosporales, clasa Oomycetes, subâncrengătura

Mastigomycotina.

Formarea sporangioforilor şi a sporangilor are loc într-un timp relativ scurt (6-10ore),

dacă umiditatea atmosferică este ridicată (95-100 %) şi temperatura este cuprinsă între 18-

24°C.

Prevenire şi combatere. Arături prin care frunzele cu oospori sunt îngropate la

adâncimi mai mari, cât şi drenarea terenurilor care reţin puternic apa, duc lareducerea

numărului de infecţii.

Combaterea chimică: aplicare de tratamente cu zeamă bordoleză 0,5-1 % sau cu alte

produse cuprice, Ridomil plus 42,5 WP-3 kg/ha.

5. Antracnoza - Elsinoe ampelina

Înţara noastră, boala se întâlneşte în unele podgorii din Muntenia şi Dobrogea, fiind

mai frecventă în anii umezi şi pe hibrizii producători direcţi.

Simptome. Ciuperca atacă organele verzi ale viţei de vie, boala manifestându-se în

primăvară, înainte de apariţia manei.

Pe frunze, apar pete mici, colţuroase sau circulare, de câţiva milimetrii în diametru, în

dreptul cărora ţesuturile devin cenuşii-brunii cu un halou mai întunecat.

Pe lăstarii tineri, boala poate căpăta un caracter foarte grav; pe suprafaţa acestor

organe, începând din luna aprilie-mai, se formează pete ce pot conflua, atingând dimensiuni

de câţiva centimetri.

Agentul patogen- Elsinoe ampelina Shear., familia Myringiaceae, ordinul

Myringiales, clasa Loculoascomycetes, subîncrengătura Ascomycotina, f.c. Gloesporium

ampelophagum (De Bary.) Sacc.

Ciuperca se răspândeşte în timpul perioadei de vegetaţie prin aceste conidii ce

germinează uşor în picături de apă, la temperaturi cuprinse între 20-25°C.

Pagina 38 din 60


Prevenire şi combatere. Nu se va folosii material pentru altoit provenit din viile

atacate de antracnoză.

Se recomandă aplicarea tratamentelor chimice cu Zeamă bordoleză 3%, în primăvară,

sau în repaus vegetativ tratament cu Zeamă sulfocalcică 20%.

6. Acarianul roşu comun – Tetranychus urticae

Daune.

În plantaţiile de viţă-de-vie, în urma înţepării şi sugerii sevei, apar pe frunze

decolorări sub forma unor pete mari, care la început au culoarea galbenă, apoi se decolorează

în roşu brun.

La atacuri puternice se produc defolieri timpurii ale butucilor cu consecinţe negative

asupra producţiei de struguri, creşterii lăstarilor, coacerii lemnului şi formării mugurilor de

rod pentru anul viitor, pagubele fiind mai mari în primăverile secetoase.

Combatere. Ca măsuri preventive, în viile puternic infestate se recomandă adunarea

resturilor vegetale în toamnă şi distrugerea acestora prin ardere şi efectuarea arăturilor adânci

pentru distrugerea stadiului hibernant.

Dintre măsurile curative cele mai eficiente sunt tratamentele chimice: zeamă

sulfocalcică, Dicofol 20 CE (0,2%), Mitac 20 CE )0,2%).

7. Molia strugurilor (eudemisul)- Lobesia botrana

La noi este frecvent în podgoriile din sudul ţării (Dobrogea, Muntenia, Oltenia), unde

temperatura medie anuală depăşeşte 10,5°C.

Daune.

Atacul este diferenţiat în raport de generaţie. Astfel larvele generaţiei I rod bobocii

florali şi inflorescenţele; larvele generaţiei a II-a atacă boabele verzi sau în pârgă, la care

consumă pulpa, iar larvele generaţiei a III-a rod boabele în pârgă sau coapte.

Daunele produse de larvele generaţiilor II şi III sunt mărite prin putrezirea boabelor

atacate, datorită unor agenţi fitopatogeni (Botryotinia, Penicillium etc.)

Combatere. Se face prin măsuri preventive şi curative. Dintre măsurile profilactice se

recomandă ca noile plantaţii să fie înfiinţate pe spalieri din beton şi la distanţe

corespunzătoare între rânduri şi pe rând, pentru o bună aerisire şi iluminare şi efectuarea în

condiţii optime a lucrărilor de întreţinere.

Tratamente chimice: se recomandă să se facă cu produse organofosforice, Decis 25

CE-0,03%, Ripcord 40 CE-0,05%, Ambush 25 CE-0,04%.

Capitolul V

Pagina 39 din 60


Materialele şi metoda de cercetare

La Baza oricărei lucrări de analiză, de cercetare a unor fenomene, de investigare a

acestora trebuie să stea o metodologie adaptată problematicii studiate.

Având în vedere conţinutul lucrării care cuprinde pe de-o parte o analiză tehnico

economică a situaţiei de ansamblu a subunităţii din punct de vedere a condiţiilor naturale

economice şi organizatorice, iar pe de altă parte analiza şi optimizarea bilanţului energetic al

culturilor, metodele utilizate vor fi diferite, specifice fiecărui tip de problemă cercetată.

Metodologia folosită în realizarea analizei tehnico-economice

Etapele efectuării analizei tehnico-economice a fenomenelor economice

Orice analiză cu caracter tehnico-economic, după ce şi-a stabilit nivelul investigat,

începe cu examinarea rezultatelor, parcurgând în continuare drumul de la efect la cauză în

sensul invers de derulare a procesului analizat. Se impune în efectuarea analizei o ordine

logică a problematicii analizate, după cum urmează:

Dimensionarea exactă a rezultatelor obţinute şi evidenţierea abaterilor faţă de baza de

comparaţie stabilită;

Descompunerea procesului sau fenomenului analizat în elementele sale, componente;

Identificarea naturii şi mărimii factorilor ce acţionează asupra proceselor analizate şi a

interreacţiilor dintre aceştia;

Stabilirea dimensiunii gradului de influenţare exercitat de fiecare factor şi sensul de

acţiune;

Identificarea rezervelor sau a resurselor necorespunzător folosite;

Pe baza concluziilor şi a aprecierilor constatate se elaborează decizii şi recomandări în

vederea creşterii eficienţei economice.

Stabilirea acestei succesiuni înlătură empirismul în efectuarea analizelor tehnico-

economice, dându-le un conţinut ştiinţific şi mărind astfel valoarea aprecierilor şi a soluţiilor

propuse.

Lucrările de analiză tehnico-economică parcurg următoarele etape:

Identificarea şi delimitarea domeniului investigat.

Stabilirea clară şi precisă a obiectivului ce urmează a fii investigat, precum şi

delimitarea sa este necesară avându-se în vedere complexitatea fenomenelor şi proceselor

tehnico-economice din agricultură, în care întrepătrunderea şi interacţiunea acestora este

Pagina 40 din 60


frecventă. Delimitarea se face în spaţiu şi timp, atât din punct de vedere cantitativ cât şi

calitativ, utilizând diferite metode şi tehnici de evaluare.

întocmirea planului de analiză.

Întocmirea planului de analiză este necesar pentru a asigura cuprinderea tuturor

problemelor pe care trebuie să le aibă în vedere analiza precum şi pentru stabilirea

termenelor, astfel încât acţiunea să se desfăşoare fără sincope. Pentru ca planul de analiză să

poată fi întocmit e nevoie ca să se verifice exactitatea informaţiilor menite să constate

corectitudinea calculaţiilor care au stat la baza determinării datelor culese.

C. ordonarea informaţiilor şi efectuarea calculaţiilor de analiză.

Informaţia obţinută în vederea efectuării analizei se poate prezenta sub formă cifrică,

textuală, tabelară, sau grafică. Ordonarea informaţiei este necesară pentru a uşura prelucrarea

şi interpretare ei. Efectuarea calculaţiei de analiză asigură atingerea nemijlocită a obiectivelor

analizei tehnico-economice, obiective ce de fapt definesc conţinutul ei (constatarea nivelului

fenomenului, a structurii sale, cercetarea influenţei factorilor).

O analiză completă a activităţii sau a unui fenomen economic presupune atingerea

tuturor obiectivelor propuse şi implică utilizarea unei palete largi de metode privind

calcularea indicatorilor tehnico-economici.

D. interpretarea rezultatelor şi formularea concluziilor.

Orice analiză cu caracter tehnico-economic se finalizează prin formularea concluziilor

şi stabilirea de recomandări pentru etapa următoare, menite să ducă la perfecţionarea

activităţii. Interpretarea rezultatelor obţinute reprezintă o muncă complexă în care se recurge

la cunoştinţe din diverse domenii (economic, organizatoric şi tehnic).

Formularea concluziilor şi propunerilor trebuie să fie clară, să nu conţină contradicţii,

să conţină răspunsuri exacte la obiectivele avute în vedere. În cadrul propunerilor se asigură

finalitatea concluziilor formulându-se măsuri privind lichidarea sau remedierea lipsurilor

constatate, mobilizarea unor rezerve interne, extinderea experienţei pozitive.

Sursele informaţionale folosite în analiza tehnico-economică.

Informaţiile necesare analizei provin din sursele interne ale SCCASS Brăila.

Informaţiile sunt cuprinse în:

planul anual de producţie (venituri şi cheltuieli);

planuri operative;

documente de evidenţă tehnico-operativă, evidenţa contabilă, sintetică şi analitică,

documente din evidenţa statistică;

Pagina 41 din 60


alte surse interne cum ar fi:

rapoarte prezentate la adunările generale;

procese verbale întocmite de organele de control;

informaţii culese de la locul de producţie.

legi şi acte normative, instrucţiuni transmise de organele ierarhice superioare.

Metode utilizate în analiza economică.

Efectuarea analizei diagnostic necesită recurgerea la o serie de metode care permit

surprinderea şi scoaterea în evidenţă a aspectelor caracteristice ale fenomenelor, modificarea

acestora şi în diferite perioade faţă de anumite baze de referinţă, sesizarea acţiunii factorilor

care influenţează fenomenele şi comensurarea acestor influenţe.

Metodele analizate în analiza tehnico-operativă sunt:

Metoda comparaţiei.

Este o metodă care îşi găseşte o aplicare largă în analiză şi constă în punerea faţă în

faţă a indicatorilor care reflectă situaţia fenomenului analizat cu indicatori care se reflectă în

acelaşi fenomen dar în alte situaţii. Baza în comparaţie poate fi reprezentată de nivelul

prevederilor pe plan, situaţii efective din perioadele precedente, normative de consumuri.

Tipuri de comparaţie la care se recurge în analiza economică sunt:

Comparaţii în timp:- sunt comparaţii făcute între rezultatele perioadei considerate şi

cele din perioadele precedente sau ale celor prevăzute pentru perioada următoare.

Comparaţii în spaţiu:- constau în comparaţiile făcute între rezultatele ferme ale

societăţii sau între rezultatele obţinute de acestea şi alte unităţi din ţară.

Comparaţia mixtă:- constă atât în comparaţia în timp cât şi în spaţiu, comparând

rezultatele unei societăţi cu realizările anului precedent şi simultan cu realizările din aceeaşi

perioadă ale altor societăţi.

Comparaţii cu caracter special:- constau în compararea datelor alternative de decizii

pentru alegerea variantei celei mai eficiente.

SURSELE INFORMAŢIONALE PENTRU EFECTUAREA ANALIZELOR

TEHNICO-ECONOMICE

Nr.

crt

Criterii Forma

informaţiilor

Obiectul informaţiei

1. După sursele de provenienţă

Pagina 42 din 60


a. informaţii interne Se extrag din documentele interne de evidenţă

economică şi tehnică.

b. informaţii externe Sunt informaţii care provin din afara

exploataţiei (date privind partenerii de afaceri;

date din literatura de specialitate, etc.)

2. După conţinutul lor şi perioada la care se referă

a. informaţii curente şi de perspectivă

imediată

Se extrag din programele tehnico-economice

curente şi de perspectivă

b. informaţii de prognoză Vizează informaţii pe o perioadă mai

îndelungată

c. informaţii normative Se referă la anumite norme de consum, de

muncă, de calitate

3. În raport cu rolul lor

a. informaţii cu caracter activ Se referă la activitatea curentă a exploataţiei

b. informaţii cu caracter pasiv Sunt provenite din activitatea trecută pentru

fundamentarea acţiunilor viitoare

Metoda substituirii înlănţuite a factorilor.

Esenţa acestei metode constă în faptul că fiecare dintre factorii care influenţează

fenomenul analizat se consideră pe rând variabilă, ceilalţi menţinându-se la un nivel constant.

După modul cum acţionează factorii, aceştia pot fi:

Cu acţiune directă (de gradul I):

Cu acţiune indirectă (de gradul II, III,…), când îşi manifestă influenţa prin

intermediul factorilor anteriori.

Expresiile pentru calcularea influenţei factorilor sunt următoarele:

Pentru produs

Modificare totală:

M = F1 - F0 = a1b1-a0b0

Influenţa factorilor cantitativi (a):

Da = a1b0 – a0b0

Influenţa factorului calitativ (b):

Db = a1b1 – a1b0

Pentru raport

Pagina 43 din 60


Influenţa factorului cantitativ:

Da = -

Metoda diferenţelor.

Această metodă este o formă simplificată a metodei substituirii înlănţuite a factorilor.

Se poate aplica în cazul în care între factori se condiţionează fenomenul şi există relaţia de

produs. Expresiile pentru calcul sunt:

Influenţa factorului „a”:

Da = (a1a – a0) b0

Influenţa factorului „b”:

Db = (b1 – b0) a1

Se verifică exactitatea calculelor prin suma algebrică a influenţei factorilor.

Metoda balanţieră.

Această metodă se aplică în situaţia în care relaţia între fenomen şi factorii săi de

influenţă apare sub formă;

F = a + b – c

Potrivit acestei metode, influenţa fiecărui factor se determină ca diferenţă între

mărimea sa efectivă şi cea planificată. Exactitatea calculelor se verifică de asemenea prin

efectuarea sumei algebrice ale influenţei tuturor factorilor, care trebuie să fie egală cu

diversificarea totală. Expresiile care se folosesc pentru calcul sunt următoarele:

Modificarea totală:

M = Ft1 – Ft0 = (a1 + b1 – c1) – (a0 – b0 – c0)

Influenţa modificării factorilor

Da = a1 –a0

Db = b1 – b0

DC = (-c1) – (-c0) = c1 – c0

FACTORII DE INFLUENŢĂ A REZULTATELOR TEHNICO-ECONOMICE

Orice fenomen sau proces tehnico-economic este influenţat de un ansamblu de factori,

a căror acţiune sete de regulă într-un sistem de legături determinate.

Pagina 44 din 60


Ei se pot clasifica după anumite criterii, facilitând astfel alegerea lor în procesul

analizei, în vederea stabilirii modului de influenţă. În următorul tabel este prezentată

clasificarea factorilor de influenţă după mai multe criterii.

CLASIFICAREA FACTORILOR DE INFLUENŢĂ

Criterii de clasificare Categoriile de factori Caracterizare

Natura factorilor Tehnologici - procesele tehnologice din cultura

plantelor şi creşterea animalelor

Economico-

organizatorici

- resursele exploataţiilor şi modul de

utilizare

- metode de conducere şi de organizare a

producţiei şi muncii

Naturali - cadrul natural al exploataţiei; condiţiile

agro-pedoclimatice

Locul în care este

generată acţiunea

factorilor

Interni - acţiunea factorilor se produce din

interiorul exploataţiei

Externi - acţiunea factorilor este generată din

afara exploataţiei

Gradul de agregare Simplii - nu apar ca rezultat al acţiunii altor

factori

Complecşi - apar ca rezultat al acţiunii altor factori

Modul în care poate fi

stimulată sau atenuată

acţiunea lor

Dependenţi de efortul

propriu

- acţiuni ce pot fi generate, stimulate sau

atenuate prin efortul propriu al

exploataţiei

Independenţi de efortul

propriu

- acţiuni ce nu pot fi influenţate de efortul

propriu al exploataţiei

Caracterul factorilor Cantitativi - amplifică în proporţii măsurabile

acţiunea factorilor calitativi

Calitativi - sunt de aceeaşi natură cu fenomenul

cercetat şi se exprimă în aceleaşi unităţi

de măsură cu acesta

Pagina 45 din 60


Structurale - indică efectele modificării, ponderii

elementelor factorilor cantitativi asupra

devierii totale a rezultatului

Modul de acţionare

asupra fenomenului

cercetat

Cu acţiune directă - exercită nemijlocit influenţa asupra

fenomenului analizat

Cu acţiune indirectă - acţiunea lor asupra fenomenului

analizat se exercită prin intermediul altor

factori

Capitolul VI

REZULTATE OBŢINUTE

Eficienţa economică a producţiei de struguri s-a determinat cu ajutorul unui ansamblu

de indicatori economici.

Producţii medii şi totale de struguri;

Cheltuielile totale de producţie şi structura acestora;

Costul de producţie;

Preţul de livrare;

Profitul unitar şi total;

Rata profitului.

Ne-am propus să facem o analiză a acestor indicatori într-o perioadă de trei ani (1999-

2001), la nivelul Staţiunii Centrală de Cercetări Agricole pentru Solurilor Sărăturate, Brăila.

Analiza producţiilor medii

Producţia medie este determinată de raportul dintre producţia totală şi suprafaţă .

Datele privind nivelul acestor indicatori sunt cuprinse în tabelele 6.1.; 6.2. şi 6.3.la

toate fermele în perioada 199-2001 suprafaţa cu viţă-de-vie a fost constantă, se observă că nu

au fost modificări ale suprafeţei în perioada luată în studiu.

Tabelul 6.1.

Pagina 46 din 60


SUPRAFAŢA, PRODUCŢIA TOTALA ŞI PRODUCŢIA MEDIE DE STRUGURI

REALIZATĂ LA “ STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU

SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA ÎN ANUL 1999

FERMA Suprafaţa

(ha)

Producţia medie

(kg/ha)

Producţia totală

(t)

%

Planificat Realizat Planificat Realizat

Dropia 244 13450 10801 3282 2635 80

Ulmu 121 9320 5236 1127 633 56

Berteşti 73 6214 4312 453 315 69

Cuza Vodă 40 3312 1238 132 49 37

Gemenele 63 975 728 61 46 75

Total 541 6654 4463 3600 2414 67

Tabelul 6.2.




FERMA Suprafaţa

(ha)

Producţia medie

(kg/ha)

Producţia totală

(t)

%


Dropia 244 12360 9054 3016 2209 73

Ulmu 121 7543 4740 913 574 63

Berteşti 73 6325 4303 462 314 68

Cuza Vodă 40 2241 1566 90 63 70

Gemenele 63 1102 722 69 45 65

Total 541 5914 4077 3199 2206 69

Tabelul 6.3.




Pagina 47 din 60


FERMA Suprafaţa

(ha)

Producţia medie

(kg/ha)

Producţia totală

(t)

%


Dropia 244 14520 12548 3543 3062 86

Ulmu 121 7350 5732 889 693 78

Berteşti 73 5430 4388 396 320 81

Cuza Vodă 40 1854 1254 74 50 68

Gemenele 63 832 735 52 46 88

Total 541 5997 4931 3244 2668 82

Producţia medie totală în anul 1999, (4463kg/ha) a rămas la valori asemănătoare cu

ani următori analizaţi, numai în anul 2000 înregistrându-se un regres de aproape 400 kg/ha,

pe ansamblu staţiunii producţia totală cea mai mare înregistrându-se în anul 2001

(4931kg/ha) care reprezintă 88% din producţia planificată. În anul 1999 s-a înregistrat cea

mai mică producţie luându-se în considerare producţia totală planificată, dar ca producţie

totală realizată fiind mai mare faţă de anul 2000 când din cauza lipsei de precipitaţii şi

atacului de Făinare Uncinula necato producţia a fost diminuată..

Pe parcursul celor trei ani studiaţi se observă că ferma „Dropia” a realizat cele mai

mari producţii, raportat faţă de celelalte ferme.

Analiza principalilor parametrii de calitate

Principalele soiuri de struguri cultivate în cadrul Staţiunii Centrale de Cercetări

Agricole pentru Soluri Sărăturate Brăila sunt: Roşioară, Riesling italian, Tămâioasă

Românească, Rkaţitelii, Muscat Ottonel, Plăvaie.

Tabelul 6.4.

PARAMETRII DE CALITATE LA UNELE SOIURI DE STRUGURI LA“

STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI

SĂRĂTURATE” BRĂILA

Nr. Soiuri 1999 2000 2001

Pagina 48 din 60


crt. Grame

zahăr/l

Alcool

(vol.%)

Grame

zahăr/l

Alcool

(vol.%)

Grame

zahăr/l

Alcool

(vol.%)

1. Roşioară 138 8,7 127 7,8 141 9,2

2. Riesling

italian

186 12,3 178 11,2 190 12,9

3. Tămâioasă

Românească

205 13,6 189 12,4 209 13,8

4. Rkaţitelii 193 11,3 188 10,6 201 11,9

5. Muscat

Ottonel

210,1 12,7 205,3 12,0 208,9 12,2

6. Plăvaie 148 9,4 137 8,6 153 10,1

În perioada analizată parametrii de calitate au înregistrat valori diferite de la un soi la

altul. La soiurile Tămâioasă Românească şi Muscat Ottonel în primul şi ultimul an respectiv

1999 şi 2001 s-au înregistrat parametrii de calitate superiori anului 2000.

La celelalte soiuri aceşti parametrii au înregistrat variaţii. Astfel pentru soiurile

Riesling italian, Rkaţitelii şi Plăvaie, anul 2001 a fost anul favorabil în care concentraţia de

zahăr şi alcool, a atins nivelul cel mai ridicat fiind cel mai favorabil an din cei trei analizaţi.

La aceste soiuri nivelul cel mai scăzut în zahăr şi alcool fiind anul 2000. La soiul Muscat

Ottonel aceşti parametrii au avut valorile cele mai mari în anul 1999 (210,1 respectiv 12,7),

cele mai mici înregistrându-se în 2000.

Analiza factorilor de influenţă care acţionează asupra profitului la struguri

Principali factori ce acţionează asupra nivelului profitului şi în final asupra profitului

total sunt:

Producţii medii;

Cost de producţie;

Preţ de livrare.

La rândul său costul de producţie este influenţat de nivelul cheltuielilor totale de

producţie şi de producţia totală. Preţul de livrare este un indicator specific economic de piaţă

şi este stabilit pe baza raportului dintre cerere şi ofertă la nivelul pieţei.

Pentru perioada analizată nivelul acestor indicatori este cuprins în tabelul 6.5.

Tabelul 6.5.

Pagina 49 din 60


NIVELUL MEDIU AL FACTORILOR CU INFLUENŢĂ DIRECTĂ ASUPRA

PROFITULUI LA STRUGURI ÎN CADRUL “ STAŢIUNEA CENTRALĂ DE

CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA

Anul Supr.

(ha)

Producţia

totală

(t)

Cheltuielile

totale

(mii lei)

Venituri

(mii lei)

Factorii analizaţi

Prod.

medie

(kg/ha)

Cost de

producţie

(lei/kg)

Preţ de

livrare

(lei/kg)

1999 541 2414 5862541 9086296 4463 2428 3764

2000 541 2206 7096416 9957884 4077 3216 4514

2001 541 2668 11432557 14231112 4931 4285 5334

Analiza datelor cuprinse în acest tabel ne arată că cea mai mare producţie medie de

struguri a fost în anul 2001. în acest an preţul de livrare al produsului a fost superior costului

de producţie. În anii anteriori datorită condiţiilor nefavorabile şi a altor factori conjuncturali,

producţia de struguri a fost mult mai mică. Anul 2000 cu toate că nu a fost un an deosebit de

favorabil pentru producţia de struguri, s-a reuşit totuşi să se obţină un preţ de livrare de 4514

lei/kg care a condus la realizarea unui mic profit din exploatare.

Analiza cheltuielilor totale de producţie

Cheltuielile de producţie alături de nivelul de producţii totale, determină nivelul

costului de producţie. În tabelele 6.6.; 6.7. şi 6.8. sunt prezentate situaţia cheltuielilor totale

de producţie şi structura acestora separat pe fiecare an.

Tabelul 6.6.

STRUCTURA CHELTUIELILOR REALIZATE ÎN ANUL 1999 LA “ STAŢIUNEA

CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA

Elemente de cheltuieli Prevederi

(mii lei)

Realizări

(mii lei)

Procente realizări din :

prevederi Total realizări

Materiale consumabile 2872645 2345016 49 40

Energie şi apă 469003 351752 8 6

Impozite şi taxe 1407009 1641511 24 28

Pagina 50 din 60


Salarii 469003 586254 8 10

Asigurări sociale 351752 293127 6 5

Alte cheltuieli de

exploatare

410377 175876 7 3

Amortismente 469003 351752 8 6

Cheltuieli financiare 234501 117250 4 2

Cheltuieli excepţionale 293127 - 5 0

Total 6976424 5862541 111 100

STRUCTURA CHELTUIELILOR REALIZATE ÎN ANUL 2000 LA “STAŢIUNEA



(mii lei)

Realizări

(mii lei)




Energie şi apă 922534 567713 13 8

Impozite şi taxe 2696638 2270853 38 32

Salarii 780605 851569 11 12

Asigurări sociale 638677 425784 9 6

Alte cheltuieli de

exploatare

70964 70964 8 1


Cheltuieli financiare 70964 141928 1 2

Cheltuieli excepţionale 141928 70964 2 1

Total 9083409 7096416 135 100

STRUCTURA CHELTUIELILOR REALIZATE ÎN ANUL 2001 LA “ STAŢIUNEA



(mii lei)

Realizări

(mii lei)




Energie şi apă 571627 308679 5 2.7

Pagina 51 din 60


Impozite şi taxe 342976 217218 3 1.9

Salarii 1714883 1623423 15 14.2

Asigurări sociale 914604 525897 8 4.6

Alte cheltuieli de

exploatare

342976 114325 3 1


Cheltuieli financiare 2057860 3578390 18 31.3

Cheltuieli excepţionale - 594492 0 5.2

Total 8803064 11432557 77 100

Astfel, în 2001 privind cheltuielile financiare au fost cele mai mari di cei trei ani

însumând 3.578.390.000 lei care deţin 31,3 %, faţă de anii anteriori când acestea au ocupat

doar 2-4 %. Ponderea cea mai mare pentru aproape toţi anii, a ocupato materialele

consumabile , cea mai mare înregistrându-se în 1999 fiind de 40 % şi doar 25 % în anul 2001.

Procentul cel mai mic îl deţin alte cheltuieli de exploatare cu 1-3 % (114.325.000 în

anul 2001), aceste cheltuieli de exploatare au valoarea cea mai ridicată de 1 % (175.876.000

în anul 1999).

Analiza corelaţiei între evoluţia producţie totale, cheltuieli şi a cifrei de afaceri

Analiza corelaţiei între evoluţia producţiei totale, cheltuieli şi a veniturilor s-a făcut la

nivelul întregii societăţii.

EVOLUŢIA PRODUCŢIEI CHELTUIELILOR ŞI A CIFREI DE AFACERI

TOTALE LA LA “ STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AGRICOLE PENTRU

SOLURI SĂRĂTURATE” BRĂILA

Nr. crt. Specificare U.M. Anii

1999 2000 2001

1. Producţia totală Tone 2414 2206 2668

% 100 91,3 110,5

2. Cheltuielile totale Mii lei 5862541 7096416 11432557

Pagina 52 din 60


% 100 121 195

3. Venituri Mii lei 9086296 9957884 14231112

% 100 109,5 156,6

Între aceşti indicatori se constată un raport de corelaţie cu intensitate mai redusă.

Astfel producţia totală a înregistrat o tendinţă de creştere faţă de anul 1999, atingând în anul

2001 nivelul de 110,5%. La fel şi cheltuielile totale şi venituri, fiind mult mai mari în anul

2001 faţă de anii precedenţi.

Capitolul VII

Determinarea pragului de rentabilitate a viţei de vie

Cerinţele impuse de economia de piaţă presupun ca fiecare întreprindere, în cadrul

acesteia, fiecare subunitate să realizeze din activitatea de producţie un profit cât mai ridicat.

Profitul reprezintă principala sursă de constituire a fondurilor necesare pentru dezvoltarea

întreprinderii, asigură posibilitatea acordării unor stimulente angajaţilor pentru a-i motiva în

munca pe care o prestează, iar pentru impozitele aferente profitului obţinut se contribuie la

bunăstarea întregii societăţi omeneşti.

Profitul, ca principal indicator de apreciere a eficienţei economice depinde de volumul

şi structura producţiei marfă, de nivelul cheltuielilor de producţie şi de preţul cu care se

valorifică producţia.

În decursul celor trei ani luaţi în studiu

Prin procedeul substituţiei în lan’ se poate determina influenţa factorilor direcţi asupra

beneficiilor. Notaţiile sunt următoarele:

Bo – profitul total programat

B1 – profitul total efectiv

Cho – cheltuielile de producţie programate

Ch1 – cheltuieli de producţie efective

Vto – venitul total programat

Vt1 – venitul total efectiv

DB – diferenţa între profitul efectiv şi cel programat

DVt – venitul

DCh – cheltuielile

1999

Pagina 53 din 60


DB = B1 – Bo = (Vt1 – Ch1) – (Vto – Cho) = (9086296 –5862541) – (13485600 –

6976424) = 3223755 – 6509176 = -3285421

Influenţa modificării veniturilor

DVt = Vt1 – Vto = 9086296-13485600 = -4399304

Influenţa modificărilor cheltuielilor

Analiza îndeplinirii programului de profituri

Nr.

crt.

Specificare U.M. Anii

1999 2000 2001

1. Venitul programat (Vto) Mii lei 13485600 14440286 17303496

2. Cheltuieli programate (Cho) Mii lei 6976424 9083409 8803064

s Profitul programat (Bo) Mii lei 6509176 5356877 8500432

4. Venitul efectiv (Vt1) Mii lei 9086296 9957884 14231112

5. Cheltuieli efective (Ch1) Mii lei 5862541 7096416 11432557

6. Profitul efectiv (B1) Mii lei 3223755 2861468 2798555

7. Gradul de îndeplinire a planului:

8. Venit % 16,37 68,95 82,24

9. Cheltuieli % 84 78,12 129,87

10. profit % 49,52 53,41 32,9

2000

DB = B1 – Bo = (Vt1 – Ch1) – (Vto – Cho) = (9957884 – 7096416) – (14440286 –

9083409) = 2861468 – 5356877 = -2495409


DVt = Vt1 – Vto = 9957884 – 14440286 = -4482402


Pagina 54 din 60


2001

DB = B1 – Bo = (Vt1 – Ch1) – (Vto – Cho) = (14231112 – 11432557) – (17303496 –

8803064) = 2798555 - 8500432 = -5701877


DVt = Vt1 – Vto = 14231112 – 17303496 = -3072384


Utilizând procedeul substituţiei în lanţ s-a determinat mărimea influenţei principalilor

factori asupra profitului rezultând următoarele aspecte mai semnificative:

În 1999

Analiza ratei rentabilităţii:

Nr.

crt

Specificare ANII

1999 2000 2001

1. Rata rentabilităţii

programată

193,30 158,97 196,56

2. Rata rentabilităţii

efective

154,98 140,32 124,47

Pragul de rentabilitate

Nivelul costului de producţie şi mărimea ratei profitului se găsesc într-o strânsă

dependenţă cu raportul dintre producţia realizată şi cheltuielile totale de producţie.

Stabilirea volumului de producţie astfel încât să se acopere cheltuielile de producţie

poartă denumirea de prag de rentabilitate, punct critic sau punct de echilibru.

Pagina 55 din 60


Pragul de rentabilitate marchează deci, acea dimensiune a producţiei la care

cheltuielile totale sunt egale cu încasările realizate din vânzarea producţiei.

Identificarea pragului de rentabilitate se poare face în două moduri:

pentru întreaga suprafaţă, când pragul de rentabilitate se exprimă în volumul

producţiei fizice (t);

la hectar, când pragul de rentabilitate se exprimă prin producţia medie (t/ha).

Mărimea punctului de rentabilitate a costului de producţie şi a veniturilor realizate

într-o exploataţie agricolă cu profil horticol se află într-o strânsă legătură cu mărimea

cheltuielilor totale de exploatare şi cantitatea producţiei agricole realizate.

În funcţie de dinamica cheltuielilor totale de exploatare acestea se pot împărţi sau

clasifica în două grupe distincte:

Cheltuieli fixe sau constante;

Cheltuieli variabile.

Cheltuieli variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs însă suma lor

creşte direct proporţional cu volumul producţiei.

În această categorie intră:

Cheltuieli cu transportul producţiei;

Cheltuieli cu recoltatul, sortarea, ambalarea şi depozitarea producţiei obţinute;

Cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs dar au mărime egală pe unitatea

de suprafaţă. Cuprinde toate lucrările de întreţinere, lucrările de bază, lucrările în verde, etc.

(în general lucrările ce au ca unitate de produs măsură hectarul sau mii litri (m3), tone).

Pragul de rentabilitate sau punctul critic la o cultură marchează acel volum al

producţiei medii obţinute la unitatea de suprafaţă la care nu se înregistrează pierderi dar nici

nu se înregistrează profit, adică cheltuielile totale la unitatea de suprafaţă sunt practic egale

cu veniturile realizate din vânzarea producţiei marfă.

Mărimea pragului de rentabilitate pentr-o cultura viţei de vie a fost determinat prin

metoda cu profit programat.

Determinarea pragului de rentabilitate se face cunoscând relaţiile de calcul pentru

determinarea veniturilor totale şi a cheltuielilor totale de exploatare:

Dacă notăm cu y = venitul obţinut din vânzarea produselor la unitatea de suprafaţă

aceasta va fi dat de produsul dintre preţul de vânzare (a) şi producţia medie (x)

Y = a x x

Pagina 56 din 60


Atunci y’ = cheltuieli totale de exploatare fiind date de cheltuielile variabile pe

unitatea de produs (b) înmulţit cu producţia medie (x) la care se adaugă cheltuielile constante

(c).

De aici rezultă că pragul de rentabilitate PR – y = y’ adică :

ax = bx + c

x (a – b) = c

x =

Când se doreşte determinarea punctului critic în cazul unor cheltuieli sau a unui profit

din producţia neterminată acest profit se poate considera ca o cheltuială de exploatare adică

se introduce în formula de calcul pentru cheltuielile totale de exploatare.

Profitul programat este egal cu cheltuieilile din producţia neterminată (din toamna

anului trecut).

y = ax

y’ = bx + c + μ

y = y’

ax = bx + c + μ

a (x – b) = c + μ

x =

Varianta II

Determinarea pragului de rentabilitate la cultura viţei de vie cu profit programat-1999.

Cheltuieli variabile-2412282

Cheltuieli variabile/kg- 999,29

Cheltuieli fixe- 3405259

Cheltuieli fixe/ha-6294378

Preţ de vânzare-3764

Profit programat-6509176

Profit programat/ha-12033119

y = 3764 x 44630

y’ = 999,29 x 4463 + 6294378 + 12033119

Pagina 57 din 60


x =

y = 3764 x 6628,58 = 24830693

y’ = 999,29 x 6628,58 + 6294378 + 12033119 = 24951370,7









y = 4514 x 4077

y’ = 1475,82 x 4077 + 7099 332 + 9901805

x = 5595,82

y = 4514 x 5595,82 = 25259531,48

y’ = 1475,82 x 5595,82 + 7099332 + 9901805 = 25258349,9









Y = 5334 x 4931

Y’ = 1829,93 x 4931 + 12107724 + 15712443

Pagina 58 din 60


X = 7939,38

Y = 5334 x 7939,38 = 42348689

Y’ = 1829,93 x 7939,38 + 12107724 + 15712443 = 42348676

Varianta II




Cheltuieli fixe-3340481





Y = 3764 x 4463

Y’ = 792,16 x 4463 + 6174643 + 11971903

X = 6104,11

Y = 3764 x 6104,11 = 22975870

Y’ = 792,16 x 6104,11 + 6174643 + 11971903 = 22981977,77



Cheltuieli variabile/kg-1144,91






Y = 4514 x 4077

Y’ = 1144,91 x 4077 + 6856750 + 9427896

X = 4833,54

Pagina 59 din 60


Y = 4514 x 4833,54 = 21818619

Y’ = 1144,91 x 4833,54 + 6856750 + 9427096 = 21818614



Cheltuieli variabile/kg-1470,11






Y = 5334 x 4931

Y’ = 1470,11 x 4931 + 11683689 + 15586155

X = 7057,61

Y = 5334 x 7057,61 = 37645291

Y’ = 1470,11 x 7057,61 + 11683689 + 15586155 = 37645307,03

Pagina 60 din 60

http://www.tocilar.ro/

Tehnologia de cultura la vita de vie

Documents

Transcript of Tehnologia de cultura la vita de vie