Teatrul contemporan este prin definitie o intreprindere dificila

Teatrul contemporan este prin definitie o intreprindere dificila. Dialog cu Laurent MUHLEISEN

Eugenia Anca ROTESCU INCLUDEPICTURE "http://www.observatorcultural.ro/images/icons/autor01.gif" \* MERGEFORMATINET

Autor: Discutia purtata cu domnul Laurent Muhleisen, traducator si director artistic al Maison Antoine Vitez, a avut loc la Paris cu ocazia celei de-a treia editii a Salonului de teatru si carte de teatru. Acesta este nu doar o reuniune de expozanti, ci mai ales un loc de intilniri, de schimburi si descoperiri deschise publicului, dupa cum afirma directoarea artistica a Foire Saint-Germain, institutia organizatoare. Intr-adevar, evenimentul, care a avut loc in perioada 26-28 iunie si a reunit circa 77 de participanti, institutii teatrale si edituri, isi propune programatic o deschidere larga catre creatia internationala, precum si sa ofere publicului ocazia de a descoperi forme noi ale scriiturii teatrale, ca si noile talente ce vor crea teatrul de miine. Presedintele de onoare al actualei editii a fost dramaturgul american Israel Horowitz, secondat de o mica echipa de oameni de teatru din New York, reprezentind principalele profesii in domeniu producator, director artistic, editor, dramaturg si regizor.

Este interesant si bine de stiut ca rolul presedintelui de onoare nu s-a limitat doar la a rosti cuvintul de deschidere. Dimpotriva, a fost vorba despre o prezenta activa, intrucit domnia sa, alaturi de ceilalti invitati americani, a condus sau a luat parte la discutii despre sistemul teatral new-yorkez, despre invatamintul de teatru din Statele Unite, ca si despre destinul pieselor scurte in peisajul teatral contemporan. De altminteri, sub egida Salonului, au fost organizate dezbateri, lecturi, avanpremiere, intilniri cu publicul, ateliere, mici spectacole, prezentari scenice, demonstratii pedagogice ale scolilor de teatru, conversatii nocturne in cafeneaua literara. Foire Saint-Germain este o institutie care organizeaza anual, in luna iunie, o serie de tirguri si saloane, printre care unele de poezie, bibliofilie, ceramica, anticariat.

Domnule Laurent Muhleisen, ne intilnim la Paris, cu ocazia celei de-a III-a editii a Salonului de teatru si de carte de teatru. Maison Antoine Vitez este prezenta cu un stand care aduce noutati in domeniul dramaturgiei contemporane internationale. Am citi in fluturasul de prezentare ca aceasta institutie s-a constituit ca un Centru International pentru traduceri teatrale in urma cu zece ani, la Montpellier, pe linga Thatre des Treize Vents, din dorinta citorva traducatori. Mai aflu de aici ca se organizeaza comitete literare in care se reunesc traducatori, dramaturgi, regizori si actori de aceeasi limba in incercarea de a da o dimensiune scenica actului de a traduce, pe de o parte, dar si de a-l scoate din izolarea sa pe traducator si de a-i promova drepturile morale si juridice, pe de alta parte. V-as ruga sa ne dati mai multe detalii despre Maison Antoine Vitez si despre preocuparile dumneavoastra in calitate de director artistic al acesteia.

Intr-adevar, Maison Antoine Vitez este Centrul Internatioal pentru traduceri in domeniul teatrului. Este o structura asociativa, o asociatie pentru traducatori de teatru, care s-au reunit in acest cadru. Actualmente, asociatia numara peste o suta de traducatori din treizeci de limbi. Primim o subventie de la Ministerul Culturii francez, pentru a cauta, a traduce si a difuza piese de teatru straine in Franta. Rolul nostru este sa ajutam traducatorii care ne fac propuneri referitoare la textele pe care vor sa le traduca si apoi sa difuzam efectiv aceste traduceri, fie sub forma de manuscrise pe care le trimitem teatrelor, fie sub forma de carti pe care le publicam in parteneriat cu alte edituri. Actualmente, avem un repertoriu de 350-360 de piese straine traduse in franceza. Dintre acestea, 30-40% sint publicate, iar restul de 60-70 de procente se afla sub forma de manuscris. Pentru a pune in valoare acest fond, ne asociem unor festivaluri, centre de dramaturgie sau alte institutii teatrale. In calitatea mea de director artistic la Maison Antoine Vitez, ma ocup sa anim viata artistica, sa organizez lecturi, sa particip la colocvii, sa vorbesc despre traduceri in contexul culturii franceze, dar si in cel al tarilor de provenienta.

- Un regizor ezita intotdeauna putin inainte sa monteze un text nouEvident, ma intereseaza, in mod special, o discutie despre prezenta noii dramaturgii romanesti in limba franceza. Totusi, inainte de a ataca frontal subiectul, as mai avea o intrebare, poate chiar una pregatitoare. Am fost surprinsa sa constat modul in care sint prezentate textele noi. Pe de o parte, n-am vazut nici o lansare de carte traditionala, cu editorul care spune citeva cuvinte despre volum si apoi il invita pe autor sa vorbeasca la rindul sau si, mai ales, sa dea autografe. In schimb, am descoperit o multitudine de alte formule, fiecare cu denumirea sa, care incearca sa nuanteze cit mai bine tipul de promovare ales.

Astfel, poti asista la lecturi scenice sau chiar muzicale (e si un pian adus aici), unele conduse de autori asistati de un regizor sau direct de un regizor, ori la puneri in joc, care pot fi publice sau nu, si, de asemenea, la puneri in spatiu ori puneri in voce. E impresionant sa vezi cite solutii s-au gasit pentru a scoate cit mai bine in evidenta valoarea unui text, cu atit mai mult cu cit timpul avut la dispozitie e de la un sfert de ora la maximum treizeci de minute. Sintem acum imediat dupa lectura unei piese indite a lui Fabrice Melquiot, Trente trois derniers soupirs, lectura facuta chiar de dramaturg. Intrucit il cunosc putin pe Fabrice Melquiot, imi permit sa spun ca este unul dintre tinerii dramaturgi care incep sa se afirme. As dori sa va intreb daca aceasta maniera de a promova un text dramatic ajuta realmente la difuzarea operei si face cunoscut numele autorului. In economia teatrala din Franta si de pretutindeni sint multe dificultati materiale si financiare. Un regizor ezita intotdeauna putin inainte sa monteze un text nou pe care-l citeste. De multe ori, autorii sau editorii sau agentii organizeaza lecturi pentru a face cunoscuta o piesa, si asta pentru ca regizorii nu au intotdeauna timp sau nu ajung la manuscrise. Cu aceasta ocazie, cei prezenti, regizori sau actori, pot sa-si dea seama de teatralitatea unui text. Cazul lui Fabrice Melquiot este putin particular, pentru ca el, asa cum bine stiti, este un autor intr-o rezidenta oferita de un teatru, respectiv La Comdie du Reims. Prin urmare, el poate beneficia de un intreg aparat teatral spre a-si face auzite si chiar jucate textele.

Ieri, a avut loc o dezbatere pe aceasta tema, organizata de teatrul din Reims, in care dramaturgul Fabrice Melquiot, impreuna cu regizorul Emmanuel Demarcy-Mota, au vorbit despre proiectele pe care le dezvolta impreuna, despre publicul carora li se adreseaza si despre mijloacele artistice care li se par lor cele mai potrivite pentru a face un teatru contemporan viu, cu priza la public. Revenind, lectura, in variile sale forme, este un mijloc bun pentru a promova un text, dar nu este singurul. Trebuie facut in asa fel incit, la un moment dat, textul sa ajunga pe scena, sa-i faca pe regizori sa-si asume riscul unei productii, ceea ce, din fericire, se intimpla uneori in Franta.Ati procedat intocmai si in ceea ce priveste dramaturgia contemporana romaneasca. Imi aduc aminte de debutul Savianei Stanescu in franceza, care a avut loc tot prin intermediul unui spectacol-lectura pe care Maison Antoine Vitez l-a organizat cu citiva ani in urma. Desigur, atunci nu citea Saviana, ci actorii francezi cu care colaborati. Dupa aceea, am avut ocazia sa asist in decembrie trecut la doua seri de lecturi, intitulate sugestiv Chipuri noi ale dramaturgiei contemporane romanesti, pe care le-ati organizat impreuna cu Thatre de la Cit International si Le Jeune Thatre National. Imi amintesc ca spuneati atunci ca, desi intrarea Romaniei in Uniunea Europeana este intirziata nejustificat de comisiile de la Bruxelles, tara este in plina transformare, iar din punct de vedere teatral au aparut si s-au dezvoltat noi forme ale scrisului pentru teatru, precum si forme inovatoare de spectacol, care favorizeaza o gindire noua referitor la rolul teatrului in societate.

Mai faceati atunci consideratii despre conditia dramaturgilor afirmati inainte de 1989, subliniind faptul ca ei au acum sansa de a-si gasi adevaratul loc in calitate de martori ai unei lumi in care coliziunea dintre iluzie si realitate este frontala, chiar violenta. Tin bine minte toate acestea, pentru ca erau extrem de flatante, mai ales in contextul de atunci. V-as ruga sa vorbiti despre momentul si felul in care ati descoperit dramaturgia noua din Romania.Am facut aceasta descoperire prin intermediul unui program franco-roman, numit Face--face, pentru care lucra o traducatoare romana, Paula Bentz Fauci, asociata cu Maison Antoine Vitez si care traieste in Franta de mult timp. Ea mi-a propus sa o insotesc in Romania, la Festivalul Natioal de Teatru I.L. Caragiale din Bucuresti. Asta se intimpla in urma cu trei ani. Am mers si atunci am intrat pentru prima data in contact cu autori, cu unii regizori, cu jurnalisti, cu cei de la UNITER si cu grupul dramAcum, de asemenea. Discutind cu ei si spunindu-le ce ma intereseaza, am avut acces la multe texte romanesti, dintre care unele erau deja traduse in franceza, altele erau in engleza sau in germana si astfel am putut sa le citesc.

Asta mi-a permis sa-mi fac o idee despre ce inseamna dramaturgia noua romaneasca in ansamblul ei, nu numai cea din ultimii ani. Dramaturgia contemporana romaneasca a fost uitata peste tot in lume, iar dupa Mazilu am descoperit multi alti autori interesanti, de la Dumitru Solomon, Iosif Naghiu, Dumitru Radu Popescu la Vlad Zografi, Saviana Stanescu, Gianina Carbunariu, Cristian Juncu, Stefan Peca. Cu ajutorul Ministerului Culturii, am reusit sa facem o antologie, sa traducem si sa publicam cinci piese de teatru romanesc contemporan si sa organizam un ciclu de lecturi pentru a le face cunoscute. Dar despre acest moment stiti foarte bine; este cel pe care l-ati evocat mai adineauri. Antologia despre care vorbesc este formata din trei volume si cuprinde piesele Diogene, ciinele de Dumitru Solomon, Week-end de Iosif Naghiu, Oedip la Delphi de Vlad Zografi, Ostinato de Cristian Juncu si U.F. de Stefan Peca. Acum, continuam aceasta experienta si se afla in curs de traducere piesa Stop the Tempo a Gianinei Carbunariu, un text senzational ca scriitura, ca ritm si cu o idee absolut ingenioasa.

- Exista o prejudecata, ca teatrul contemporan se face pentru o elita, ceea ce in realitate e falsSinteti, de asemenea, un bun cunoscator al vietii teatrale romanesti. Ati fost si anul trecut la Bucuresti, la acelasi Festival National. Ce parere aveti despre spectacolele pe care le-ati vazut, despre montari si despre regizorii romani?Sincer, mi se pare ca in Romania situatia este similara cu ceea ce se intimpla peste tot in lume. Montarile sint foarte diverse. Sint regizori care urmeaza o cale foarte clasica si altii foarte inovatori. Am vazut spectacole extrem de conventionale, dar si multe spectacole speciale, in care se vede personalitatea puternica a regizorului. Este, spre exemplu, cazul spectacolelor lui Mihai Maniutiu sau ale foarte tinerilor Radu Apostol si, mai ales, Radu Afrim. Am descoperit teatrul lui Radu Afrim in Romania si mi se pare extrem de original, o personalitate foarte puternica si cu foarte multa inventivitate. Ca situatie generala, mi se pare ca multi dintre tinerii regizori trebuie sa se lupte foarte tare pentru a se impune. Din fericire, acum gasesc din ce in ce mai multe structuri pentru a se exprima. Am impresia ca legatura intre institutia teatrala si tinerii autori de spectacole nu este chiar ideala si ca mai este mult de lucru in acest sens.

Vorbind despre spectacole, nu pot sa nu remarc ca dramaturgia contemporana franceza este prea putin cunoscuta si jucata in Romania. Cu citiva ani in urma, in deceniul trecut, a existat un moment in care s-a facut simtita o prezenta mai puternica pe scenele noastre a pieselor franceze. S-au jucat atunci mult Bernard-Marie Kolts si Yasmina Reza. De altminteri, ea este si singura care continua sa fie jucata. Stiu ca sinteti la curent cu aceasta stare de fapt si v-as intreba care sint dramaturgii francezi pe care ati dori sa-i faceti cunoscuti publicului roman?Dupa Kolts au aparut noi autori care scriu bine si foarte bine. Franta are structuri de sprijin care permit autorilor sa scrie, si asta face ca ei sa fie destul de numerosi si sa poata crea in conditii destul de bune, chiar daca nu sint intotdeauna jucati, montati. Oriunde in lume e destul de dificil sa fii montat. Prin definitie, teatrul contemporan este o intreprindere dificila, pentru ca este la concurenta cu teatrul clasic, la concurenta cu cinematograful, cu televiziunea. Cu toate acestea, sint autori care s-au impus si care cred ca ar stirni interesul. Ma gindesc la dramaturgi precum Jean-Luc Lagarce, Philippe Mignianat, Rmi de Vos si altii. Sint scriituri foarte diferite si foarte puternice, iar tematicile sint universale. Cred ca exista astazi, in repertoriul contemporan francez, de limba franceza, o paleta larga de scriituri diferite, de teme variate. Ma mai gindesc la autori precum David Lescot sau Fabrice Melquiot, care ar merita sa fie tradusi si cunoscuti pentru originalitatea scriiturii. De aceea incurajam si traducerile din franceza in alte limbi.

Pentru o ultima intrebare, as dori sa revenim o clipa la Salonul in aer liber de teatru si carte de teatru de aici, din Place Saint Sulpice. Programul cuprinde numeroase manifestari destinate unui public extrem de specializat. Ma gindesc, in primul rind, la acest New York Fever, sub care sint reunite o serie de dezbateri despre scena new-yorkeza in si off Broadway sau despre invatamintul teatral din SUA, conduse de presedintele de onoare al Salonului, dramaturgul american Israel Horowitz. Mai sint si discutiile despre teatrul contemporan intre dorinte si realitate, despre textele noi de teatru pentru copii pornind de la povestile clasice, unde am avut placuta surpriza sa aflu ca Rmi De Vos este autorul unui astfel de text, Lemploy du mois. Nu mai vorbesc despre demonstratiile pedagogice prezentate de scolile de teatru franceze sau atelierele de practica teatrala. Si exemplele pot continua... In pofida acestui program pentru specialisti, salonul este organizat in timpul verii, cind sint foarte multi turisti si intr-un loc care este trecut pe harta obligatorie a celor de vizitat la Paris. Finalmente, este aceasta o tactica pentru a promova teatrul francez in strainatate sau, totusi, Salonul ramine, esentialmente, un prilej de intilnire pentru oamenii de teatru francezi?

Si una, si alta. Faptul ca sintem in centrul Parisului, linga Saint-Germain, in-tr-un loc turistic, foarte frumos, atrage multi oameni. Lucrurile se petrec nu numai aici, in Piata Saint Sulpice, unde sint instalate o scena mare si una ceva mai mica, ci si pe strazile adiacente, in cripta bisericii Saint Sulpice sau in sala de festivitati. Un alt loc este Parvis, care tine tot de biserica Saint Sulpice. Intr-un fel, este ca la Festivalul de la Avignon, din luna iulie. Actori, dramaturgi, regizori, editori, toti vin aici, se intilnesc, afla ultimele noutati, ca in orice tirg, de altminteri. Am constatat insa ca cei care asista la lecturile care se organizeaza in cadrul tirgului sint persoane foarte diverse. In public pot fi intilniti si turisti, si oameni din zona, si curiosi aflati in trecere. Ii atrage faptul ca e frumos, e gratuit, e in strada, cineva le ofera un spectacol si vin sa-l asculte. Iau astfel contact cu scriitura contemporana si uneori sint surprinsi sa-si dea seama cit de accesibila le este.Exista prejudecata ca teatrul contemporan se face pentru o elita, ceea ce e fals in realitate. Dramaturgii scriu pentru public, iar publicul, cand e aici, apreciaza realmente ceea ce i se ofera.