Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

TAXE SI SUBVENTII

COORDONATOR: CHIRITA MIOARA STUDENT: PRICOPE ADELINA

GRUPA: MARKETING

ANUL I

1.Taxele

Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plăţile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituţii de drept public.

Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, şi anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată. Dacă impozitele nu presupun o contraprestaţie din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Este de precizat că taxele conţin şi elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de instituţiile respective.

După natura lor, taxele pot fi clasificate astfel: taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe consulare şi taxe de administraţie.

Taxele judecătoreşti se încasează de către instanţele jurisdicţionale în legătură cu acţiunile introduse spre judecare de către diferite persoane fizice sau juridice.

Taxele de notariat se plătesc pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea de diferite acte, copii etc., fiind încasate de către notariate.

Taxele consulare se încasează de către consulate pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize etc.

Taxele de administraţie se încasează de către diferite organe ale administraţiei de stat în legătură cu eliberări de autorizaţii, permise, legitimaţii etc., la cererea anumitor persoane.

După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi de două feluri şi anume: taxe de timbru şi taxe de înregistrare.

Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile de drept public a unor operaţii, cum sunt: autentificarea de acte; eliberarea unor documente (de exemplu, cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere auto etc.); legalizări de acte etc. Taxele de timbru poartă această denumire pentru că încasarea lor se face prin aplicarea de timbre fiscale.

Taxele de înregistrare se percep la vânzări de imobile, la constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societăţilor de capital; de asemenea, ele se percep asupra fiecărei operaţii de vânzare şi respectiv cumpărare la bursa etc.

Atât taxele de timbru, cît şi cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad-valorem (atunci când acţiunile sau faptele supuse taxării sînt evaluate în bani şi când taxa se calculează prin aplicarea unor cote procentuale la valoarea respectivă), fie în sume fixe, în toate celelalte cazuri. Încasarea taxelor se poate face în numerar sau — aşa cum am văzut — prin aplicarea de timbre fiscale.

In legislaţia financiară a unor ţări se întâlneşte, pe lângă impozite si taxe, şi o categorie intermediară între acestea, cunoscută sub denumirea de contribuţie.

Contribuţiile - reprezintă sumele încasate de anumite instituţii de drept public, de la persoane fizice sau juridice, pentru avantaje reale sau presupuse de care acestea beneficiază. Plata contribuţiei este obligatorie, iar prin intermediul acesteia se stabileşte de la început participarea parţială a persoanei fizice sau juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru oferirea avantajului respectiv.

În unele ţări (de exemplu, în Germania) se percep contribuţii pentru construcţia de şosele de la proprietarii terenurilor limitrofe, apreciindu-se că ei sînt avantajaţi m mod deosebit de pe urma acestora. De asemenea, se mai întâlnesc contribuţii pentru circulaţia străinilor plătite de cei care beneficiază de anumite avantaje economice de pe urma circulaţiei străinilor (hoteluri, magazine etc.).

Romania este in lume, potrivit studiilor facute de Banca Mondiala, printre tarile cu cel mai mare numar de taxe pe care o firma trebuie sa le plateasca anual. In Uniunea Europeana, din acest punct de vedere este chiar tara cu cele mai multe taxe si impozite. Numarul lor ajunge la aproape o suta mai mult decat dublu fata de tara clasata pe locul al doilea, Polonia.

Pe langa numarul de taxe si impozite pe care angajatii le platesc la bugetul de stat, la bugetele locale si drept contributii la diverse institutii publice, exista o multime mult mai mare a taxelor pe care le platesc angajatorii si firmele in general.

Chiar daca guvernul Tariceanu a uniformizat majoritatea impozitelor pe venit si profit la procentul de 16%, Romania ramane o tara in care se platesc foarte multe taxe si impozite diferite. 

Contribuabilii de rand platesc in mod curent impozite diferite pe venit, pe masina si casa, pe terenuri, contributii pentru asigurarile sociale, pentru asigurarile de sanatate sau pentru somaj, taxe pentru radio si televiziune. Unii platesc si taxe de parcare sau pentru garaje, taxe pentru ambarcatiuni si altele. O firma de marime medie plateste insa, potrivit estimarilor facute in toamna trecuta de Banca Mondiala, o medie de 96 de taxe si impozite.

Pentru comparatie, tara membra a Uniunii Europene aflata pe locul doi ca numar de taxe, Polonia, are o medie de 41 de taxe pentru firme. Ungaria 24, Bulgaria 17 iar Suedia numai 2. Iar inaintea Suediei, in lume, se afla doar insulele Maldive cu o singura taxa. Doar trei tari din cele 178 luate in considerare de expertii Bancii Mondiale percep mai multe taxe pentru o firma decit Romania. Este vorba deUcraina, Belarus si Uzbekistan. Numai la administratiile financiare exista peste 80 de tipuri de taxe, accize, redevente, contributii si impozite care trebuie platite de firme.

Nu fiecare firma le plateste pe toate, dar fiecare firma are si alte obligatii fiscale catre alte institutii ale statului, de exemplu o serie de taxe de urbanism, transport sau mediu. Expertii atrag atentia ca exista si cel putin o suta de alte tipuri de taxe prevazute de tot felul de reglementari speciale si locale. Tarife, comisioane sau timbre. Pe de alta parte, potrivit estimarilor Bancii

Mondiale, procentul din profit care se cheltuieste cu asemenea taxe in Romania este de 47%, ceea ce plaseaza tara undeva pe la jumatatea clasamentului mondial.

Timpul mediu anual petrecut cu calcularea, completarea formularelor si plata efectiva a acestor taxe este estimat la 202 ore. Poate parea mult dar exista tari europene unde operatiunile cu aceste plati consuma mai multe ore, in Spania aproape 300 iar in Italia 360. Numarul mare al taxelor ramine insa caracteristica iesita din comun pentru Romania in comparatiei cu restul lumii.

2.Subvențiile

Piața modernă este caracterizată prin faptul că există o concurență imperfectă, în care mecanismul prețurilor este influentat de către întreprinderile ce controlează piața într-o anumită măsură sau de către stat.

Statul intervine în formarea prețurilor în economiile slab productive, în care echilibrul macroeconomic este afectat de structurile economice pe ramuri. Statul influențează mecanismul prețurilor prin faptul că, în cazul unui dezechilibru important între cerere și ofertă, realizează un „pret just”, care este avantajos atât pentru producător cât și pentru consumator.

Intervenția statului apare în cazul în care rata inflației sau somajului este ridicată. Statul intervine cu scopul de a susține dezvoltarea unor ramuri sau producții care sunt mai puțin rentabile, dar care sunt necesare dezvoltării economiei. Un motiv în plus este reprezentat de intensificarea schimburilor economice internaționale și a concurenței pe plan extern. Astfel ca, aplicarea unor măsuri și instrumente de politică comercială a devenit necesară pentru a proteja economia națioanală și pentru a promova exporturile. Cea mai cunoscută formă de intervenție a statului în economie este reprezentată de subvenționare.

„Subventionarea este un sistem complex și coerent de măsuri și modalitați practice folosite în scopul stimulării creșterii economice și apărarii intereselor naționale și ale agenților economici autohtoni”.

Una dintre modalitățile de subvenționare este subvenția. Aceasta „reprezinta un sprijin bănesc, nerambursabil, acordat de către stat unui agent economic, în scopul acoperirii unei părti din cheltuieli”.

Subvenționarea este o metoda contestată de către adepții liberului schimb. Totuși ea este necesară ca mijloc de orientare, ajustare și stimulare a unor producții sau de protejare a producătorilor și consumatorilor.

Subvențiile sunt acordate de către stat pentru a încuraja ramurile și subramurile de mare interes pentru economia unei țări. Cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare pentru subvenționare sunt acordate în domeniul agriculturii. O altă parte importantă din subvenții ajunge în industrie. Sunt subvenționate subramurile în formare în țările în curs de dezvoltare (industria constructoare de mașini, siderurgia, chimia), produsele industriilor de vârf, care realizează progres tehnic, produsele care au o concurență puternică pe piața externă, industriile care pun la dispoziție un număr mare de locuri de muncă.

Beneficiile subvențiilor sunt exprimate în reducerea prețului produsului subvenționat. Subvenția este primită de către întreprinderea producătoare și/sau exportatoare și depinde de aceasta dacă o va folosi sau nu la o schimbare de preț. În conformitate cu art. 3 din Regulamentul de bază o subvenție există atunci când sunt întrunite cumulativ trei condiții: - să existe o contribuție financiară sau orice formă de susținere a veniturilor sau a prețurilor; - contribuția financiară să provină de la autoritățile publice ale țării de origine sau de export; - contribuția financiară să conducă la obținerea unui avantaj.

O formă de contribuție financiară este practica autorităților publice care implică un transfer direct de fonduri (donații, împrumuturi sau participări la capitalul social), transferuri directe potențiale de fonduri sau de pasiv (garanții de împrumut). Altă modalitate de contribuție financiară are loc atunci când autoritățile publice anulează sau nu încasează o datorie publică exigibilă. Scutirea unui produs exportat de la plata taxelor si impozitelor atunci când este destinat consumului intern sau reducerea acestora până la concurența sumelor datorate nu sunt considerate a fi subvenții.

Contribuția financiară poate avea loc și atunci când autoritățile publice furnizează bunuri sau servicii, altele decât infrastructura generală, sau achiziționează bunuri.

Pentru a putea beneficia de o contribuție financiară din partea autorităților publice, un operator economic trebuie să desfășoare o activitate de import-export de mărfuri.

Potrivit principiului general enunțat în art. 1 alin. (1) din Regulamentul de bază, o taxă compensatorie poate fi impusă pentru a compensa orice subvenție acordată, direct sau indirect, la fabricarea, producția, exportul sau transportul oricărui produs a cărui punere în liberă circulație în Comunitate cauzează un prejudiciu. Rațiunea principiului general constă în faptul că prețurile mărfurilor importate sunt mai mici datorită subvențiilor primite și faptul că nivelul scăzut al lor cauzează un prejudiciu. Atunci când exportatorii negociază un preț de vânzare la export, o fac știind că această vânzare beneficiază de o subvenție în cadrul sistemului DEPB (sistemul de credite pentru drepturi de import - Duty Entitlement Passbook Scheme). În măsura în care exportatorii știu că vor primi această subvenție și că vor putea avea beneficii în cadrul altor sisteme, aceste societăți se află într-o poziție concurențială mai avantajoasă în momentul în care negociază prețurile, în sensul că ele pot reflecta subvențiile înaintând oferte mai interesante.

Pentru a face obiectul unei măsuri compensatorii, subvențiile trebuie să fie specifice. O subvenție este specifică în situația în care accesul anumitor întreprinderi la o subvenție este limitat, în mod expres, de către autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează autoritatea.

În situațiile în care autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează autoritatea stabilește criterii sau condiții obiective de eligibilitate pentru obținerea unei subvenții, precum și valoarea acesteia, subvenția este specifică dacă eligibilitatea nu este automată, iar criteriile și condițiile respective nu sunt riguros respectate.

Specificitatea unei subvenții poate fi determinată în funcție de o serie de factori, cum ar fi utilizarea unui program de subvenții de către un număr limitat de întreprinderi; utilizarea predominantă de către anumite întreprinderi; acordarea unor subvenții disproporționate anumitor întreprinderi și modul în care autoritatea care acordă subvenția și-a exercitat puterea discreționară în luarea deciziei de a o acorda. În această privință, se ține seama, în special, de

informațiile cu privire la frecvența cu care cererile privind o subvenție au fost respinse sau aprobate și motivele acestor decizii.

3.Concluzii

Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, şi anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată in timp ce subventiile „reprezinta un sprijin bănesc, nerambursabil, acordat de către stat unui agent economic, în scopul acoperirii unei părti din cheltuieli”.

Romania este in lume, potrivit studiilor facute de Banca Mondiala, printre tarile cu cel mai mare numar de taxe pe care o firma trebuie sa le plateasca anual.

Timpul mediu anual petrecut cu calcularea, completarea formularelor si plata efectiva a acestor taxe este estimat la 202 ore. Poate parea mult dar exista tari europene unde operatiunile cu aceste plati consuma mai multe ore, in Spania  aproape 300 iar in Italia 360. Numarul mare al taxelor ramine insa caracteristica iesita din comun pentru Romania in comparatiei cu restul lumii.

Bibliografie

1.Adrian Mihai Inceu - Principalele instrumente ale politicii de subventionare a sectorului economic, Editura Ap,Bucuresti 2001

2. Institutul de Politici Publice Bucureşti, Bugetul Local-Suplimentarea veniturilor proprii, Ghid practic, Bucureşti, 2002

3.Popescu G., popescu V.- Manualul inspectorului de impozite şi taxe locale, Editura Tribuna Economică , 2004

4. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/84708/Romania-tara-in-care-se-platesc-cele-mai-multe-taxe.html