Introducere.

Eficienţa ascultării persoanelor depinde in mare măsură de modul in care organul de urmărire penală realizează pregătirea actului procedural. Pregătirea in vederea ascultării ce presupune stabilirea problemelor care trebuie lămurite, a tacticii de ascultare, a materialului probator folosit in timpul ascultării, ţinandu-se cont de particularităţile fiecărei infracţiuni in parte, de imprejurările comiterii, de personalitatea şi psihologia invinuitului, inculpatului sau martorului. Tratarea cu superficialitate a acestei prime etape a interogatoriului judiciar poate avea consecinţe negative asupra întregului proces penal.

Pentru a înţelege comportamentul persoanelor ascultate în timpul ascultării, modul cum se dezvoltă expunerea elementelor de interes pentru anchetă, dacă, cum şi în ce condiţii pot anchetatorii să obţină declaraţii care să exprime fidel cele percepute de către persoana ascultată este necesar să analizăm procesul de formare al declaraţiilor, structurat în patru faze importante: percepţia(recepţia) informaţiei, prelucrarea ei logică, memorarea şi reactivarea. Pregătirea în vederea ascultării persoanelor impune organului judiciar o serie de obligaţii menite să ducă la aflarea adevărului.

1. Studierea dosarului cauzei.

Este de preferat ca, înainte de orice demers judiciar, anchetatorul să acorde un spaţiu de timp rezonabil pentru studierea materialului din dosarul cauzei. Studiul materialelor existente în dosarul cauzei permite anchetatorului să stabilească persoanele ce urmează a fi ascultate, valoarea materialului probator existent si problemele ce vor fi avute în vedere la efectuarea altor activităţi de anchetă. Din materialele cauzei se determină natura activităţii ilicite desfăşurate, valorile lezate, persoanele implicate, mecanismul de comitere a faptei, persoanele care au observat în totalitate ori numai anumite secvenţe ale activităţii ilicite, urmele existente, cele care ar fi putut apare şi posibilităţile de valorificare în folosul anchetei, vârsta persoanelor vătămate precum şi întinderea prejudiciului cauzat.

Această etapă este deosebit de importantă pentru ca anchetatorul să poată stabili problemele ce trebuie lămurite in timpul interogatoriului judiciar. Ea are ca efect cunoaşterea de către magistrat a tuturor aspectelor deţinute referitoare la infracţiunea pe care o cercetează. De aceea studierea materialelor cauzei urmează a fi efectuată după alte activităţi premergătoare cum sunt cercetarea la faţa locului, examinarea şi interpretarea mijloacelor materiale de probă

1

existente, luarea declaraţiilor eventualilor martori oculari sau victimelor dacă acestea au supravieţuit, dispunerea efectuării unor noi expertize.

2. Cunoaşterea persoanelor care urmează a fi ascultate

Anchetatorul nu poate elabora sau alege procedeele tactice fără a cunoaşte in ce măsură sunt eficiente in raport cu personalitatea celui ascultat. Componentele de bază ale personalităţii unui individ sunt temperamentul, caracterul aptitudinile , educabilitatea, comportamentul deviant şi tendinţele criminale. În literatura de specialitate se disting patru tipuri temperamentale fundamentale: sanguin, coleric, flegmatic, melancolic.

Pentru o bună anchetare trebuie cunoscute atat aptitudinile generale cat şi cele speciale ale invinuitului, deoarece fiecare infracţiune poartă amprenta personalităţii făptuitorului. Alte elemente care conturează personalitatea invinuitului, sunt mediul familial, şcolile pe care le-a urmat, profesiile, cercul de prieteni, locul unde şi-a satisfăcut stagiul militar şi antecedentele penale. Se impune deci, cunoaşterea inteligenţei, slăbiciunilor, pasiunilor, comportamentului in familie şi in societate, la locul de muncă, etc.

Ascultarea persoanelor presupune cunoaşterea, identificarea celor care au perceput împrejurările legate de infracţiune sau de făptuitor, a numărului celor ce urmează a fi ascultaţi în această calitate. Identificarea persoanelor constituie atât atributul organelor judiciare cât şi a părţilor, precizarea sferei ce urmează a fi ascultaţi constituie atributul exclusiv al organelor judiciare. În cursul urmăririi penale cei ce urmează a fi audiaţi sunt întotdeauna cunoscuţi în momentul începerii procesului.

Atunci când identitatea persoanelor nu e cunoscută, organelor judiciare paralel cu efectuarea altor activităţi, încep investigaţiile menite a individualiza persoanele.

Organele judiciare pot ajunge la individualizarea persoanelor a căror identitate nu e cunoscută prin intermediul următoarelor căi:

în primul rând, natura infracţiunii săvârşite, domeniul de activitate în care s-a comis infracţiunea pot furniza indicii cu privire la sfera de persoane din rândul cărora s-ar putea recruta martorii;

în al doilea rând, mediul, timpul, locul săvârşirii pot oferii indicii cu privire la limitele şi categoriile de persoane în rândul cărora s-ar putea afla martorii.

2

3. Întocmirea planului de ascultare.

Întocmirea planului de ascultare reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale pregătirii ascultării persoanei. În urma studierii dosarului cauzei se stabilesc problemele ce urmează a fi lămurite cu fiecare persoana sau categorie de persoane identificate în cauză.

Pe baza problemelor respective se impune întocmirea unui plan de ascultare, plan care trebuie să cuprindă: poziţia persoanei în cauză; datele ce caracterizează personalitatea acestora; necesitatea prezentării unor mijloace de probă cu ocazia ascultării; întrebările ce urmează a fi adresate persoanelor.

Planul de ascultare, poate fi întocmit pentru fiecare persoană în parte. Întrebările adresate persoanei trebuie să fie scurte, clare, concise, adresate logic şi cronologic în raport de gradul de percepere şi memorare. Este interzisă folosirea întrebărilor sugestive ori cele de natură a pune în dificultate martorul. În cazul martorilor nesinceri întrebările vor fi formulate în mai multe variante şi de rezervă; succesiunea întrebărilor va fi stabilită, astfel încât s-o pregătească pe următoarea. Dacă martorul va fi ascultat cu privire la mai mulţi participanţi la săvârşirea faptei, se va întocmi plan de ascultare pentru fiecare persoană. Ascultarea se va realiza separat pentru fiecare persoană pe declaraţii separate. În timpul audierii, planul de ascultare poate fi completat cu alte întrebări, ori se poate renunţa la anumite întrebări dacă martorul a răspuns la ele din proprie iniţiativă.

Planul de ascultare se constituie ca fiind un instrument de lucru prin intermediul lui problemele pot fi lămurite printr-o singură ascultare, evitându-se chemările repetate în faţa organului de urmărire penală.

4.Alte activităţi pregătitoare:

1.Citarea sau aducerea persoanei în camera de ascultare:Ordinea şi modalitatea de citare a persoanelor trebuie să conducă la

evitarea, contactului intre persoanele interesate in cauză şi la contactul intre persoanele care au fost deja audiate şi cele ce urmează să fie ascultate. Anchetatorul se poate deplasa şi la locul in care se află invinuitul, inculpatul (spital, penitenciar, loc de muncă, domiciliu), sau unde a fost comisă infracţiunea (in cazul infractorilor labili emoţional şi a infracţiunilor de omor, viol, talhărie.

3

2.Stabilirea locului şi datei ascultării precum şi asigurarea prezenţei persoanei.

Alegerea locului unde persoanele urmează a fi ascultate este de multe ori determinată de considerente de ordin tactic. Deoarece legea nu prevede un loc anume, ascultarea se poate efectua acolo unde organul judiciar consideră că acesta poate exercita o influenţă favorabilă asupra obţinerii declaraţiilor, sau locul unde urmează a fi ascultaţi poate fi impus de situaţia în care se află martorii.

3. Asigurarea condiţiilor în care se va realiza ascultarea.Alături de cele menţionate pentru buna desfăşurare a ascultării

persoanelor, organul judiciar are obligaţia de a asigura condiţiile în care se va realiza aceasta. Astfel, se impune crearea unor condiţii optime pentru ascultare: un birou, un instrument de scris, formularul pe care se va scrie, planul de ascultare. Pe timpul ascultării lucrătorul judiciar trebuie să-şi păstreze calmul pentru ca martorul să poată fi calm şi să colaboreze eficient la aflarea adevărului în cauza penală. Pentru ca ascultarea să se realizeze în condiţii bune organul judiciar va adopta cea mai bună tactică de ascultare stabilindu-se în fiecare cauză, în funcţie de: personalitatea şi psihologia martorului;poziţia martorului faţă de învinuit sau de părţile participante la desfăşurarea procesului penal; interesul pe care este posibil să-l aibă martorul în soluţionarea cauzei intenţia de a nu spune adevărul.

ETAPELE ASCULTĂRII PERSOANEI

1.Tactica de ascultare în faza relatării libere:

Dupa ce se aduce la cunostinta obiectul cauzei si al ascultarii,invinuitul sau inculpatul va fi lasat sa faca o relatare libera,cerandi-i-se sa dea si o declaratie scrisa personal,cu privire la invinuirea care i se aduce.

Modalitatile tactice de asculatare se raporteaza,in primul rand,la prevederile art.71 C.pr.pen.,ce contine prevederi cu un pronuntat caracter tactic,carora li se vor adauga si alte reguli tactice:

a.-Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat,fara ca de fata sa fie alti invinuiti sau inculpati,in eventualitatea in care exista mai multi;nu este recomandata nici prezenta altor persoane,chiar straine de cauza,exceptie facand aparatorul sau alta persoana care,portivit legii,trebuie sa fie de fata.

b.-Invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa declare liber tot ce stie in cauza.

4

c.-Ascultarea nu poate incepe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declaratii dete anterior.

d.-Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa mai inainte,dar se poate servi de insemnari asupra unor amanunte.

e.-Nu se va admite folosirea de violente,amenintari sau alte mijloace de constrangere,probe,precum si promisiuni sau indemnuri,in scopul de a obtine declaratii.

Asadar,si in cazul ascultarii invinuitului sau inculpatului este interzisa obtinerea cu orice pret a recunoasterii invinuirii,uneori,ca urmare a "deformarii profesionale” acesteia atribuindu-se o greutate mai mare decat dea atribuita de legiuitor.

Conduita organului judiciar pe timpul relatarii libere are o semnificatie deosebita si va presupune: impunerea unei atmosfere de calm si rabdare,evitandu-se intreruperile sau interventiile inutile,chiar si in situatia nesinceritatii celui ascultat; va fi ascultat cu atentie,in permaneta,fara ostentatie,comportamentul celui ascultat,privirea sa si modul in care ea penduleaza de la anchetator in alta directie,pentru sesizarea starilor de neliniste,de deruta,a incercarilor de disimulare, vor fi evitate,pe intreaga durata a ascultarii,expresiile,gesturile de suparare,nemultumire sau enervare,intreaga sa atitudine trebuind sa se caracterizeze prin retinere si prin impasibilitate,astfel incat nici o reactie sa nu-i tradeze parerile referitoare la sustinerile persoanei anchetate.

In cazul celorlalte pesoane ascultate este recomandat ca cel ce relataza liber sa nu fie intrerupt decit atunci cind se observa indepartarea de la cauza. Exista posibilitatea prin relatarea libera ca persoana sa dezvolte noi aspecte, necunoscute de anchetator si  care chiar au scapat intr-o prima faza persoanei, dar pe care acesta rememorind evenimentele si  le reaminteste,  permitind cunoasterea unor noi aspecte asupra faptei.  Aceste date noi vor fi insa privite cu reticenta necesara  si  verificate cu ajutorul restului datelor existente. 

Martorul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisa anterior. Odată ce a inceput să-şi prezinte versiunea cu privire la faptă acesta va fi lăsat să declare liber tot ce ştie, fără a fi intrerupt de anchetator. Este esenţial ca anchetatorul să fie calm şi răbdător, chiar şi atunci cand in raport cu dovezile pe care le deţine, nesinceritatea celui ascultat este vădită.

2.Tactica de ascultare în faza adresării întrebărilor:

5

In cazul invinuitului reprezinta ultima etapa a audierii,fiind socotita momentul cel mai incordat al ascultarii.Deosebit moment de incordare pe linia dreptului la aparare il reprezinta acela in care inculpatul sau invinuitul este intrebat cu privire la probele pe care intelege sa le propuna.

Acesta etapa da masura calitatilor anchetatorului, a modului in carea pregatit ascultarea, spiritul de observatie, initiativa si  perspicacitatea sa. 

Pozitia unui invinuit sau inculpat,cu privire la invinuirea adusa,poate lua urmatoarele forme:

- Recunoasterea sincera si completa a faptelor si invinuirilor aduse.- Respingerea invinuirii si probarea lipsei lor de temeinicie.- Disimularea adevarului prin recunoasterea de fapte,unele cu caracter

penal,insa minore,avand legatura sau nu cu cauza cercetata.-  Refuzul de a face declaratii,respingerea acestora sau prezentareade

probe si alibiuri false.        Intrebarile  adresate vor viza obtinerea unor explicatii complete asupra tuturor faptelor ce au fost retinute, verificarea si  cunoasterea tutturor argumentelor invocate in aparare.Obtinerea unor date noi,necunoscute anterior,in legatura cu faptele de importanta,esentiale pentru cauza,a lamuririi complete a explicatiilor invinuitului sau inculpatului,se vor adresa intrebari asftel incit sa nu mai ramina aspecte neclarificate in declaratie.          Se va insista pentru obtinerea de date si  detalii cu privire la anumite fapte necesare pentru verificarea  sinceritatii declaratiilor , urmarindu-se demascarea declaratiilor nesincere , cand acestea vin in contradictie cu probatoriul administrat,existent in dosarul cauzei. 

Procedee tactice de ascultare a invinuitului sau inculpatului   a.-Tactica ascultarii repetate,utilizata frecvent in cazul declaratiilor incomplete,contradictorii si mincinoase,in care intrebarile de detaliu au o mare importanta.

b.-Tactica ascultarii incrucisate,avand drept scop destramarea sistemului de aparare al invinuitului sau inculpatului,privita insa,cu anumite rezerve,deoarece poate avea ca efect dezorientarea,incurcarea celui ascultat.

c.-Tactica intalnirilor surpriza,folosita in momentele psihice de o anumita tensiune,create special pentru obtinerea unor declaratii sincere.

d.-Tactica "complexului de vinovatie”,care consta in alternarea unor intrebari neutre cu intrebari ce contin cuvinte "afectogene”,refrotoare la fapta,la

6

rezultatele ei,la persoanele implicate care da rezultate bune la persoanele mai sensibile.

In cazul marotorilor etapa adresarii de intrebari este conform celor pregatite dinainte,intrebari ce vor fi clare si  precise, desfasurandu se intr o succesiune graduala. 

Acestea nu vor fi puse cu intentia de a intimida martorul dar nici nu vor fi intrebari sugestive,  de natura a sugera anumite raspsunsuri.Odata cu intrebarile se pot prezenta martorilor anumite obiecte, probe,  care pot permite o corecta rememorare  sau care permit demascarea unor declaratii nesincere,  denaturate.    Se va mentine o atitudine neutra, fara exteriorizarea unor atitudini de aprobare sau dezaprobare, acestea putind inflenta atitudinea martorului, devenind``sugestii voalate``sau chiar elemente de presiune psihologica asupra unora  dintre persoanele ascultate.  Tot in categoria intrebarilor sugestive pot fi incluse si  intrebarile alternative care propun martorului sa aleaga intre doua variante , uneori  acesta  alegand varianta de raspuns pe care o considera ca``favorabila opiniei anchetatorului`, desi datele sale difera. 

Observarea comportamentului celui ascultat pe timpul relatarilor, permitind anchetatorului alegerea si  adaptarea procedeelor de audiere,sunt,deasemenea,de mare ajutor.

Ascultarea martorilor nu trebuie sa fie facuta ca o formalitate, pasiv, impunandu se permanent o atitudine activa a anchetatorului, in scopul aflarii adevarului obiectiv. 

Reprezinta ultima etapa a audierii,fiind socotita momentul cel mai incordat al ascultarii invinuitului sau inculpatului.Deosebit moment de incordare pe linia dreptului la aparare il reprezinta acela in care inculpatul sau invinuitul este intrebat cu privire la probele pe care intelege sa le propuna.

Acesta etapa da masura calitatilor anchetatorului, a modului in carea pregatit ascultarea, spiritul de observatie, initiativa si  perspicacitatea sa. 

7

Bibliografie:

1. Gabriel Ion Olteanu, Marin Ruiu , „Tactica Criminalistica”

2. Stancu Emilian, “Criminalistică. Elemente de tactică şi de

metodologie criminalistică”

8