UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA DE

DREPT

REFERATLa tema:Parcursul Aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Pîrău Victoria grupa 8

Chişinău - 2015

Cuprins:

1. Introducere

2. Istoria integrarii Romaniei la Uniunea Europeana

3. Concluzie

4. Incheiere

Introducere

După al Doilea Război Mondial, mișcarea integrării europene a fost văzută de mulți ca o scăpare

din formele extreme de naționalism care au devastat continentul de două ori în același secol Una din

aceste încercări de a-i uni pe europeni a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului care a

fost declarată drept „primul pas către o Europă federală”, pornind cu dorința de a elimina orice

posibilitate de războaie viitoare între statele membre prin intermediul schimburilor intre industriile

grele naționale. Membrii fondatori ai Comunității au fost Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările

de Jos și Germania de Vest. Primii susținători ai Comunității au fost Jean Monnet, Robert

Schuman, Paul-Henri Spaak, Alcide De Gasperi și Konrad Adenauer. În 1957, șase state au

semnat Tratatul de la Roma, care extinde cooperarea anterioară din cadrul Comunității Europene a

Cărbunelui și Oțelului și creează Comunitatea Economică Europeană, înființând o uniune vamală

și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice pentru cooperarea în dezvoltarea energiei nucleare.

Tratatul a intrat în vigoare în 1958.

Comunitatea Economică Europeană și Euratom au fost create separat de Comunitatea Europeană

a Cărbunelui și Oțelului, deși împărțeau aceleași instanțe și Adunarea Comună. Conducerea acestor

Comunități erau denumite Comisii, opusul „Înaltei Autorități”. Comunitatea Economică Europeană

era condusă de Walter Hallstein iar Euratom integra sectoare de energie nucleară, pe când CEE avea

să dezvolte uniunea vamală dintre membri. În anii 1960, au apărut tensiuni cu Franța care dorea

limitarea puterii supranaționale. Totuși, în 1965 s-a ajuns la un acord, iar în 1967 a fost încheiat

Tratatul Merger în Bruxelles. A intrat în vigoare la 1 iulie 1967 și a creat un singur set de instituții

pentru cele trei comunități, care erau denumite împreună drept Comunitățile Europene, deși era

cunoscută doar Comunitatea Europeană. Jean Rey a prezidat pentru prima Comisie unită.

Căderea Cortinei de fier in 1989 a permis extinderea către est a Uniunii. (Zidul Berlinului). În 1973,

Comunitățile s-au lărgit prin includerea Danemarcei(inclusiv Groenlanda, care a părăsit

comunitățile în 1985), Irlandași a Marii Britanii. Norvegia a negociat aderarea în același timp dar

votanții norvegieni au respins planul de aderare într-un referendum, așa că Norvegia a rămas în

afara uniunii. În 1979 au avut loc primele alegeri democratice pentru Parlamentul European. Grecia

a aderat în 1981, Portugalia și Spania în 1986. În 1985, Acordul de la Schengen a dus la spațiul fără

controale vamale între cele mai multe state membre și câteva state non-membre . În 1986, steagul

european a început să fie folosit de Comunități iar Actul Unic European a fost semnat. În 1990,

după căderea Cortinei de Fier, fosta Germanie de Esta devenit parte a comunității ca parte a noii

Germanii unite. O dată cu extinderea către fostele state comuniste din Estul Europei, au fost

convenite criteriile de la Copenhaga pentru statele candidate.

Introducerea monedei euro în anul 2002 înlocuiește mai multe valute naționale.

Uniunea Europeană a fost înființată formal când Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare, pe 1

noiembrie 1993, iar în 1995 Austria, Finlanda și Suedia au aderat la nou înființata UE. În 2002,

bancnotele și monedele euro au înlocuit monedele naționale din 12 state membre. De atunci, Zona

Euro a crescut la 17 state. În 2004, UE a avut cea mai mare extindere din istorie,

când Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Sloveniaau

aderat la Uniune.

La 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria au devenit cele mai noi state membre. În același

an Slovenia a adoptat euro, urmată în 2008 de Cipru și Malta, de Slovacia în 2009 și de Estonia în

2011. În iunie 2009 au avut loc alegerile pentru parlamentul european care au dus la continuarea

mandatului de președinte al comisiei de Barosso, iar în 2009 Islanda și-a depus formal candidatura

pentru aderarea la UE. În 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare și a reformat

multe aspecte ale UE. În particular a schimbat structura legală a Uniunii Europene, transformând

sistemul celor 3 comunități într-o singură entitate cu personalitate juridică internațională și a creat

funcția permanentă de Președinte al Consiliului European, primul care ocupă această funcție

fiind Herman Van Rompuy și un Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și securitate, Catherine

Ashton. La 9 decembrie 2011, Croația a semnat Tratatul de Aderare la UE. Referendumul de

aderare la UE ce a avut loc în 22 decembrie 2011 a validat aderarea țării la Uniunea Europeană,

66% din cetățenii croați prezenți la vot au votat pentru aderarea la Uniunea Europeană iar aderarea a

avut loc la 1 iulie 2013.

Istoria integrarii Romaniei la UE

Dupa 1989 , Romania s-a aflat intr-un moment istoric în care s-au pus bazele pentru dezvoltarea

durabilă a țării pe termen mediu și lung, aderarea la Uniunea Europeană alături de integrarea în

NATO constituind un catalizator al solidarității și convergenței forțelor politice în promovarea

interesului național și convergentei forțelor politice, susținut și de sprijinul constant și puternic al

opiniei publice pentru ambele obiective. Romania apartine de altfel spațiului de civilizație și cultură

european, cu care impărtășește aceleași valori comune : democrația, statul de drept, drepturile

omului și economia de piață, aceste valori constituind, de fapt, fundamentul politicii de integrare

economică.

România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut relații oficiale cu Comunitatea

Europeană. În ianuarie 1974, o înțelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferințe al

Comunității, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor

comerciale. În 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice

Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE, concomitent,

fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale.

Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să

fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în funcțiune în

februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord

Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună

cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide politice

importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.1

În iulie 1997, Comisia și-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a

Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind Progresele României în

Procesul de Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999,

Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiția îmbunătățirii

situației copiilor instituționalizați și pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După

decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România

au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României a fost de a obține statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La

summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest

obiectiv.

În Raportul de țară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în

grupul popularilor creștin-democrați, se menționează că "Finalizarea negocierilor de aderare la

sfârșitul lui 2004 și integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme

structurale endemice: eradicarea corupției și punerea în aplicare a reformei". Recomandările

destinate autorităților române privesc: măsurile anticorupție, independența și funcționarea

sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Amendamentul 19 al aceluiași raport a dat cele mai multe emoții la București, deoarece în acesta

se propunea inițial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o

analiză detaliată și o monitorizare permanentă a problemelor menționate în raport și raportarea

acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei și Consiliului să reorienteze strategia de

aderare a României, pentru a îndruma această țară către un stat de drept, cere Comisiei să

stabilească de urgență un plan pentru o monitorizare mai bună și mai eficientă a implementării

acelei părți a legislației europene deja adoptate de România, în special în ceea ce privește justiția și

afacerile interne", se arată în amendament.

După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câștig de cauză, însă s-au realizat

câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacționat imediat prin realizarea unui

plan de acțiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârșitul anului și pe parcursul anului 2004,

Uniunea Europeană a dat semnale bune în privința României iar la summit-ul de la Bruxelles din

2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii

alături de Bulgaria și celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune și că Uniunea Europeană

are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. Comisarului european pentru

extindere, Günter Verheugen, a exprimat de multe ori în vizitele sale dorința Uniunii de a vedea

România cât mai repede ca membru cu drepturi depline al acesteia.

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din

17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005la Abația

Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două țări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepția

cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi

amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

Comisia Comunităților Europene a publicat în octombrie 2005 un nou raport de țară, privind

progresele înregistrate de România în perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia, România

continuă să îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru cât și criteriul unei

economii de piață funcționale. Raportul afirmă că „o punere în practică serioasă a programului

propriu de reforme structurale îi va permite să facă față presiunilor concurențiale și forțelor de piață

din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că România a făcut progrese semnificative în alinierea

legislației interne la legislația Uniunii Europene și va fi capabila să-și îndeplinească obligațiile de

Stat Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va accelera pregătirile

într-o serie de domenii și se va concentra pe consolidarea capacității administrative în ansamblul

ei.Statutul României în Uniune

După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a devenit stat în curs de aderare,

obținând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituțiilor comunitare, fiind necesară

asigurarea prezenței reprezentaților români la nivelul instituțiilor europene și al grupurilor de lucru

ale acestora. Statutul de observator activ a permis Românei să își exprime punctul de vedere, fără

drept de vot, în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influența aceste

decizii și promovându-și interesele naționale.

România a participat ca observator activ în următoarele instituții ale Uniunii Europene:

Parlamentul European,

Consiliul European,

Consiliul Uniunii Europene,

Comitetul Reprezentanților Permanenți – COREPER I și II,

Grupurile de lucru ale Consiliului,

Comitetele și grupurile de lucru ale Comisiei Europene,

Comitetului Regiunilor și Consiliului Economic și Social.

După aderare România a trecut de la statutul de observator activ la cel de membru cu drepturi

depline. România a devenit a șaptea țară din UE după numărul de locuitori. Țara desemnează 35 de

deputați pentru Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea printr-o reorganizare a

locurilor din Parlament stipulată în Tratatul de la Nisa. Limba română a devenit una dintre limbă

oficială|limbile oficiale ale Uniunii (a șaptea după numărul de vorbitori, în concurență strânsă

cu olandeza, urmând ca oricare cetățean al UE să se poată adresa instituțiilor în această limbă.

Denumirea de „Uniune Europeană”, în limba română, a primit statut oficial.

Concluzie:

In primul rand, aderarea la UE inseamna apartenenta Romaniei la un spatiu de stabilitate politica, securitate interna si externa, dezvoltare economica, protectie sociala si solidaritate.In plan politic, statutul de membru al UE aduce cu sine forta pe care o are un ansamblu de 27 tari ce vorbesc cu o singura voce. Altfel spus, in dialogul cu un stat tert, un membru al Uniunii Europene are intotdeauna alaturi de el, daca problemele in discutie nu nasc divergente interne, sprijinul celorlalte state comunitare. Aceasta fiind un principiu de baza al politicii externe si de securitate comuna. In perspectiva, odata cu cristalizarea identitatii europene de securitate si aparare (ESDI), apartenența la UE are si o dimensiune mai pronuntata in planul securitatii externe, care acum se realizeaza practic integral sub umbrela NATO. Cat priveste garantarea securitatii interne pe teritoriul comunitar, aceasta este asigurata prin intermediul cooperarii in domeniile justitiei si afacerilor interne (JAI) si prin acordul Schengen.

In plan economic, aderarea la UE ii aduce Romaniei un flux de investitii straine net superior celui precedent, dat fiind avantajul apartenentei la un spatiu fara frontiere interne, cel al pietei unice comunitare. In acelasi timp, aplicarea celor "patru libertati" (libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor) da dreptul oricarui cetatean roman care doreste, fie el turist, om de afaceri sau muncitor in cautare de lucru, sa circule nestingherit pe intreg teritoriu UE, sa se stabileasca sau sa faca afaceri in conditiile liberei concurente.

Se afirma odata ca prin aderarea la UE "romanii se vor dezarma". Adaptarea la rigorile economiei de piata a fost insa necesara, doarece se traieste intr-o lume cu o economie globalizata in care izolarea inseamna faliment. Pe de alta parte, in sectoarele sensibile pentru economia nationala s-au obtinut unele derogari temporare de la aplicarea regulilor comunitare, astfel incat romanii sa aibă un ragaz suplimentar pentru adaptare (asa numitele perioade tranzitorii).

Aderarea la UE nu a exclus insa si masurile de protectie economica, daca ele sunt justificate. Tratatul de la Amsterdam stabileste reguli privind interzicerea abuzului de pozitie dominanta, concurenta neloiala, practicile de dumping si ajutoarele de stat, ceea ce sunt si in avantajul firmelor romanesti competitive, protejandu-le in fata gigantilor occidentali.

In ceea ce priveste interventia statului, Tratatul prevede, facand exceptie de la regula, ca statul poate interveni in sprijinul unor intreprinderi in situatii cum ar fi ajutoarele cu caracter social, cele destinate remedierii efectelor calamitatilor naturale, favorizarii economice a regiunilor cu nivel de trai scazut sau puternic afectate de somaj ori pentru remedierea unor perturbari grave in economia unui stat membru.

Tot in plan economic, aderarea la UE presupune acces la fondurile structurale ale Uniunii : Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER). Fondul de Coeziune destinat dezvoltarii retelelor de transport si protectiei mediului, precum si o componenta a Fondului destinat agriculturii. Aceste fonduri sunt consistente.

Deci Amplasarea geopolitică a României va influența politica UE cu privire la relațiile cu Europa

de Est, Orientul Mijlociu, Turcia și Asia. Prin Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI),

România are o oportunitate de a-și demonstra supremația în regiune.Integrarea în Uniunea

Europeană a influențat și relațiile regionale ale României. Oficialii consideră că țara face parte atât

din Europa Centrală cât și din Balcani. Acest lucru reflectă ambițiile dualiste ale guvernului român,

care dorește îmbunătățirea integrării euro-atlantice a țării, concomitent cu crearea unei zone de

stabilitate la Marea Neagră.

Incheiere

Atitudinea populaţiei faţă de ideea de existenţă a Uniunii Europene şi mai ales faţă de instituţiile Uniunii Europene s-a schimbat foarte mult în cei opt ani, care se s-au implinit de la momentul primirii României în UE şi până în prezent. Dacă în perioada de preaderare, în perioada 2005-2007, exista în România un entuziasm debordant, un entuziasm generalizat legat de viitoarea aderare a României la UE, în prezent există foarte multă dezamăgire, insatisfacţie şi dezaprobare chiar faţă de calitatea de membră a UE a României. Populaţia României a avut aşteptări foarte mari legate de primirea în UE. În România, foarte multă lume spera că se va scăpa de sărăcie şi de subdezvoltare economică. Acestea au fost şi sunt probleme eterne ale României. Foarte mulţi români sperau că aderarea României va însemna un fel de primire la masa bogaţilor şi erau foarte entuziasmaţi de acest eveniment. Din păcate, foarte mulţi au şi fost manipulaţi cu promisiuni extrem de demagogice şi acum majoritatea românilor au devenit mult mai realişti şi înţeleg că au fost traşi pe sfoară. Situaţia este cu totul alta în prezent. Chiar în ultimii ani, această atitudine s-a schimbat radical. De exemplu, în 2010, 71% din cei intervievaţi de o agenţie naţională de sondaj erau satisfăcuţi de aderarea României la UE. În prezent, numai 35% din români sunt satisfăcuţi de această aderare şi ceilalţi sunt nesatisfăcuţi. Deci, în prezent, mai mult de jumătate din populaţia României nu este satisfăcută de aderarea României la UE. În al doilea rând, ponderea populaţiei sărace a crescut în permanenţă în aceşti ani. De exemplu, dacă în momentul aderării populaţia săracă, calculată după standardele româneşti era cam de 20%, acum acest segment s-a dublat: peste 40% dintre români trăiesc sub pragul de sărăcie, calculat cu proceduri europene, dar după standarde româneşti. Acestea sunt lucruri foarte grave. Există o mare dezamăgire şi foarte multă dezaprobare faţă de corupţia politicienilor români, corupţia generalizată din instituţiile politice din România şi care este „binecuvântată” de funcţionarii superiori de la Bruxelles. Există foarte multă dezaprobare faţă de eficacitatea şi eficienţa Parlamentului European, a Comisiei Europene, a reuniunii şefilor de stat şi de guverne, care au luat de multe ori decizii nefavorabile României şi, evident, este multă dezamăgire legată de nivelul de trai, care este mult sub aşteptările românilor. Este şocant de contatat că după opt ani de la aderare, România deţine lanterna roşie în ceea ce priveşte productivitatea resurselor. Chiar şi Bulgaria, care nu se bucură de dezvoltare economică satisfăcătoare, se plasează în faţă. Identitatea socială şi politică, care este teribilă în România şi există o dezaprobare generală faţă de această problemă, există colaps demografic. La ora actuală, România se confruntă cu o situaţie catastrofală: se nasc mai puţin de jumătate din numărul de copii care se năşteau, de exemplu in anul 2000. Există, fără îndoială, multă dezamăgire legată de actuala situaţie. Nu este vorba exclusiv de instituţiile europene, există şi factori interni dar percepţia generală este că România, în ansamblul său, a fost discriminată nedrept în ceea ce priveşte libera circulaţie, si anume la neadmiterea la Spaţiul Schengen şi neadmiterea fără viză în Statele Unite, spre deosebire de alte state europene, care beneficiază de aceste drepturi. Există, pe de altă parte, o mare discriminare legată de populaţia romă din România. Romii sunt pur şi simplu expulzaţi şi trataţi rasist peste tot, mai ales în Franţa şi în Olanda. Există, fără îndoială, şi aspecte pozitive. Libertatea de circulaţie a fost foarte dorită în România, mai ales în perioada regimului Ceauşescu. Libertatea de informare, de asemenea, o problemă foarte dureroasă înainte de 1989. Desigur, aici există aspecte pozitive evidente. Dar se pune întrebarea dacă acestea se datorează Uniunii Europene sau globalizării? Pentru că şi în alte ţări, care nu au beneficiat de această aderare la UE, libertatea de circulaţie şi informare este la fel de mare. Deci

în această balanţă se pune în evidenţă şi aspectele negative, şi aspectele pozitive. Cele negative, din păcate, sunt preponderente şi au generat în România foarte multă insatisfacţie şi chiar dezaprobare faţă de calitatea de membră a României în Uniunea Europeană.