Suport- Succesiuni Petre Andrei

253
Prof. univ. dr. Dumitru MACOVEI Asist. univ. Iolanda Elena CADARIU DREPT CIVIL SUCCESIUNI

Transcript of Suport- Succesiuni Petre Andrei

Page 1: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Prof. univ. dr. Dumitru MACOVEI

Asist. univ. Iolanda Elena CADARIU

DREPT CIVIL

SUCCESIUNI

Page 2: Suport- Succesiuni Petre Andrei

În elaborarea lucrării s-au folosit materialele documentare

publicate până la data de 15 august 2005.

2

Page 3: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Prof. univ. dr. Dumitru MACOVEI

Asist. univ. Iolanda Elena CADARIU

DREPT CIVIL

SUCCESIUNI

3

Page 4: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Abrevieri

alin. - alineatulart. - articolulC. Ap. - Curtea de ApelC. civ. - Codul civilC. com. - Codul comercialC. fam. - Codul familieiC. pr. civ. - Codul de procedură civilăC. D. - Culegere de Decizii ale Tribunalului

Suprem pe anul ...C. S. J. - Curtea Supremă de JustiţieCol. civ. - Colegiul civildec. civ. - decizia civilădec. de îndr. - decizie de îndrumareDreptul - Revista „Dreptul”Jud. - JudecătoriaJustiţia Nouă - Revista „Justiţia Nouă”Legalitatea Populară - Revista „Legalitatea Populară”loc. cit. - locul citatn. n. - nota noastrănr. - numărulop. cit. - opera citatăR.R.D. - Revista Română de Drepts. civ. - secţia civilăs. cont. adm. - secţia contencios administrativs. pen. - secţia penalăsent. civ. - sentinţa civilăsubl. n. - sublinierea noastrăTrib. Jud. - Tribunalul JudeţeanTrib. Mun. - Tribunalul Municipiului Trib. Reg. - Tribunalul RegionalTrib. Supr. - Tribunalul Supremurm. - următoarele

4

Page 5: Suport- Succesiuni Petre Andrei

TITLUL I

PROBLEME GENERALE PRIVIND

MOŞTENIREA

5

Page 6: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

SECŢIUNEA I

NOŢIUNEA DE MOŞTENIRE. FELURILE MOŞTENIRII

A. Definiţia moşteniriiArt. 644 C. civ. enumeră succesiunea printre modurile de dobândire şi de

transmitere a dreptului de proprietate.Dreptul la moştenire este consacrat şi de art. 46 din Constituţie.Noţiunea de succesiune este susceptibilă de mai multe înţelesuri. Într-o

primă accepţiune, mai largă, prin succesiune se înţelege orice transmisiune de drepturi (universa-lă, cu titlu universal sau cu titlu particular) de la o persoană la alta, fie prin acte între vii, fie prin acte pentru cauză de moarte.

Într-o altă accepţiune, restrânsă, prin succesiune sau moştenire se înţelege transmisiunea întregului patrimoniului, a unei fracţiuni din acesta ori a unor bunuri sau valori determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice în viaţă, către una sau mai multe persoane juridice în fiinţă sau către stat, în baza unor norme de drept prestabilite.

Normele juridice civile care reglementează moştenirea sunt aplicabile numai în cazul încetării din viaţă a unei persoane fizice.

Noţiunea de moştenire desemnează şi patrimoniul care se transmite la moartea unei persoane (masa succesorală).

Persoana al cărei patrimoniu se transmite prin succesiune se numeşte de cujus, prescurtare a expresiei romane is de cujus successione agitur (cel despre a cărui moştenire este vorba), iar persoanele care dobândesc, în tot sau în parte, patrimoniul celui care a lăsat moştenirea sunt denumite generic succesori sau moştenitori.

B. Felurile moştenirii

Potrivit art. 650 C. civ.: „Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament” (subl. n.).

6

Page 7: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Prin urmare, în funcţie de izvorul ei, succesiunea este de două feluri, şi anume: succesiunea legală şi succesiunea testamentară. Teoretic, am mai putea vorbi şi despre succesiunea convenţională, denumită şi instituţiune contractuală (art. 933 C. civ.), lipsită astăzi de interes practic.

a. Moştenirea legalăMoştenirea este legală în cazul în care transmisiunea pentru cauză de

moarte are loc în temeiul legii, fiind cunoscută şi sub denumirea de moştenire ab intestat (fără testament). Ea intervine atunci când persoana care a decedat nu a dispus de bunurile sale, prin testament, în favoarea uneia sau a mai multor persoane, precum şi în cazul în care cel decedat a lăsat testament, dar acesta nu cuprinde dispoziţii cu privire la patrimoniului succesoral sau, deşi conţine, ele nu produc efecte.

b. Moştenirea testamentarăMoştenirea este testamentară în cazul în care transmisiunea patrimoniului

are loc în baza testamentului, de cujus desemnând prin voinţa sa persoanele care îl vor moşteni.

Cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numeşte testator, iar persoanele desemnate să-l culeagă testament se numesc legatari.

Deşi art. 650 C. civ. precizează că moştenirea se deferă „...prin lege sau...prin testament”, moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, în ipoteza în care de cujus a făcut unul sau mai multe legate care nu epuizează masă succesorală, moştenirea va fi testamentară în limitele legatelor făcute şi legală pentru rest.

Situaţia este similară şi atunci când de cujus a făcut legate, dar există moştenitori rezervatari (descendenţi, ascendenţi privilegiaţi, soţ supravieţuitor): moştenirea va fi legală cu privire la rezerva succesorală şi testamentară cu privire la rest (cotitatea disponibilă).

În schimb, moştenirea testamentară ar putea s-o înlăture pe cea legală, în ipoteza în care testatorul nu a lăsat moştenitori rezervatari, iar legatele inserate în testament epuizează întregul patrimoniu succesoral.

SECŢIUNEA A II-A

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

7

Page 8: Suport- Succesiuni Petre Andrei

A. Caracterul mortis causa al transmisiunii succesorale Transmisiunea succesorală are loc numai la încetarea din viaţă a unei

persoane fizice (art. 651 C. civ.), un astfel de efect nefiind de conceput în cazul încetării existenţei unei persoane juridice.

B. Caracterul universal al transmisiunii succesoraleObiectul transmisiunii succesorale (cu excepţia legatului cu titlu

particular) îl formează patrimoniul celui decedat, în totalitate sau o fracţiune a acestuia, ca universalitate juridică, respectiv ca totalitate a drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut persoanei decedate.

În cazul transmisiunii mortis causa universale, o dată cu activul se transmite şi pasivul moştenirii, pe când în cazul transmisiunilor cu titlu particular, se transmite doar un anumit bun, fără nici o datorie aferentă, cu excepţia sarcinilor reale, care sunt opozabile erga omnes.

În cazul succesiunii, pentru opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor reale transmise, nu este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. Totuşi dacă titularul lor înţelege să garanteze cu acestea sau să dispună de ele, nu o va putea face decât după ce le-a înscris în prealabil (art. 28 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară).

C. Caracterul unitar al transmisiunii succesoraleÎn principiu, întregul patrimoniu succesoral este guvernat de aceleaşi

norme juridi-ce. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale subzistă şi în cazul în care de cujus a dispus prin testament de o parte din bunurile sale, restul deferindu-se potrivit regulilor devoluţiunii succesorale legale.

De la caracterul unitar al transmisiunii succesorale se admit şi unele excepţii:

a) Potrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, dacă acesta vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii, el are un drept special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă, fără a suporta concursul celorlalţi moştenitori. În acest caz, aceleiaşi succesiuni i se vor aplica două categorii de norme: unele conţinute în Codul civil şi altele de Legea nr. 319/1944.

b) Dacă de cujus este un cetăţean român având bunuri în străinătate sau un cetăţean străin având bunuri pe teritoriul ţării noastre, succesiunea va fi reglementată, cu privere la imobile şi fondul de comerţ, de legea locului unde sunt situate acestea (lex rei sitae), iar în ce priveşte bunurile mobile, de legea naţională

8

Page 9: Suport- Succesiuni Petre Andrei

(lex patriae) a lui de cujus (art. 66 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat).

c) În cazul transmisiunii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

d) În ceea ce priveşte drepturile băneşti ale defunctului rezultate din salarii care i se cuveneau până la data decesului şi neîncasate de către acesta se vor aplica dispoziţiile art. 162 alin. 2 C. muncii, iar cu privire la sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat se vor aplica dispoziţiile art. 97 alin 1 coroborate cu cele ale art. 136 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

D. Caracterul indivizibil al transmisiunii succesoraleTransmisiunea succesorală va fi întotdeauna inseparabilă, ceea ce

înseamnă că acceptarea şi renunţarea la moştenire sunt acte care au un caracter indivizibil, astfel că un succesibil nu poate să accepte parţial sau să refuze numai o parte a succesiunii.

Acest caracter al transmisiunii succesorale decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral.

Când la succesiune vin mai mulţi moştenitori, patrimoniul succesoral, fiind indivi-zibil, se va transmite în această stare şi se va menţine astfel până la efectuarea partajului succesoral, cu excepţia cazului în care de cujus a făcut o împărţeală de ascendent prin testament.

În ceea ce priveşte creanţele şi datoriile lui de cujus, ele sunt împărţite de drept între moştenitori de la data deschiderii succesiunii.

SECŢIUNEA A III-A

DESCHIDEREA SUCCESIUNII

A. Precizări prealabile- Deschiderea succesiunii este consecinţa juridică principală a

stingerii din viaţă a unei persoane fizice şi are drept efect încetarea calităţii de subiect de drept a lui de cujus.

Potrivit art. 651 Cod civil, „succesiunile se deschid prin moarte”, o persoană în viaţă neputând transmite o moştenire. Aşa fiind, transmiterea

9

Page 10: Suport- Succesiuni Petre Andrei

drepturilor şi a obligaţiilor celui care a încetat din viaţă are loc de îndată, în clipa morţii, fără nici o întrerupere.

Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie moartea persoanei fizice, moarte constatată fizic sau declarată prin hotărâre judecătorească. Declararea judecătorească a dispariţiei unei persoane nu duce la deschiderea succesiunii, întrucât conform art. 19 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi la persoanele juridice „cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu intervine o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă”.

B. Data deschiderii succesiunii

- Momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea din viaţă a lui de cujus (art. 651 C. civ.) şi nu trebuie confundat cu cel al deschiderii procedurii succesorale notariale, care are loc ulterior celui dintâi.

Persoanele care pretind drepturi cu privire la moştenire vor trebui să dovedească atât moartea, cât şi data (eventual ora sau chiar minutul) la care s-a stins din viaţă cel la a cărui moştenire se consideră îndreptăţiţi.

Dovada morţii şi a datei sale se face prin certificat de deces, întocmit de funcţio-narul de stare civilă al primăriei din localitatea unde a fost înregistrată moartea sau prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii. În acest ultim caz, data morţii este cea stabilită de instanţa judecătorească prin hotărâre, şi nu data la care hotărârea a rămas definitivă (art. 18 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954).

Moartea fiind un fapt material, se admite proba contrară pentru a se dovedi că o altă dată este data morţii, probă care se va putea face prin orice mijloace de probă admise de lege.

Data deschiderii succesiunii prezintă o deosebită importanţă:a) în funcţie de această dată se determină sfera persoanelor chemate să

culeagă moştenirea, capacitatea lor de a moşteni, precum şi drepturile care li se cuvin;

b) în principiu, de la această dată curge termenul de 6 luni de opţiune succesorală (prevăzut de art. 700 C. civ.);

c) marchează data până la care retroactivează acceptarea succesiunii (art. 688 C. civ.) sau renunţarea la aceasta (art. 696 C. civ.);

d) influenţează compunerea şi valoarea patrimoniului succesoral;e) dacă sunt mai mulţi moştenitori, marchează ziua în care începe starea

de indivi-ziune între ei şi până la care retroactivează efectul declarativ al partajului (art. 768 C. civ.);

10

Page 11: Suport- Succesiuni Petre Andrei

f) în cazul unui conflict în timp de legi succesorale succesive, în funcţie de această dată se determină legea aplicabilă.

C. Locul deschiderii succesiunii

Succesiunea se deschide la ultimul domiciliu al celui care a încetat din viaţă, adică acolo unde acesta a avut locuinţa statornică, astfel cum rezultă din menţiunile înscrise în actul de identitate.

În ceea ce priveşte succesiunea incapabililor (minori şi interzişi judecătoreşti), succesiunea se va deschide acolo unde stabileşte legea (art. 25 din Legea nr. 105/1996).

Dacă de cujus nu a avut domiciliul în ţară sau domiciliul său nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii este acolo unde se găsesc bunurile de mai mare importanţă ale moştenirii (art. 68 alin. 2 din Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici şi a activităţii notariale), indiferent dacă este vorba despre un cetăţean român sau un cetăţean străin.

Aceleaşi soluţii cu privire la stabilirea locului deschiderii succesiunii se aplică şi în cazul declarării judecătoreşti a morţii unei persoane fizice.

Fiind un fapt material, dovada ultimului domiciliu al lui de cujus se poate face prin orice mijloace de probă. De regulă, proba ultimului domiciuliu se face cu actul de identitate sau, dacă este vorba despre o persoană decedată, şi cu certificatul de deces.

Locul deschiderii succesiunii prezintă o deosebită importanţă practică. Astfel:

- organul local al administraţiei de stat al ultimului domiciliu al lui de cujus sau procurorul pot solicita (iar dacă în masa succesorală se cuprind şi imobile au obligaţia să ceară) deschiderea procedurii succesorale notariale (art. 68 din Legea nr. 36/1995) şi, atunci când este cazul, luarea măsurilor de conservare.

- în materie de procedură succesorală necontencioasă este competent notarul public în raza căruia de cujus şi-a avut ultimul domiciliu (art. 68 din Legea nr. 36/1995).

- instanţa judecătorească competentă să rezolve litigiile născute între moştenitori în legătură cu succesiunea este cea de la locul deschiderii succesiunii (14 din C. pr. civ).

Nu sunt de competenţa instanţei de judecată de la locul deschiderii succesiunii:

11

Page 12: Suport- Succesiuni Petre Andrei

a) cererile privitoare la bunurile nemişcătoare cuprinse în succesiune (de exemplu, revendicarea unui bun care face obiectul unui legat cu titlu particular), care se vor soluţiona de către instanţa locului unde este situat imobilul (art. 13 C. pr. civ.);

b) cererile făcute de către moştenitori sau împotriva acestora după efectuarea partajului, care se vor soluţiona de instanţa domiciliului pârâtului (art. 5 C. pr. civ.).

12

Page 13: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL II

CONDIŢIILE LEGALE PENTRU A PUTEA MOŞTENI

SECŢIUNEA I

CONDIŢIILE POZITIVE PENTRU A VENI LA MOŞTENIRE

A. Precizări prealabile

Oricare ar fi temeiul în baza căruia se transmite moştenirea (legea sau testamentul), conform art. 654-658 C. civ., pentru ca o persoană să poată veni la moştenire, ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă capacitate succesorală;

b) să fie chemată la moştenire, adică să aibă vocaţie succesorală.

Aceste două condiţii sunt comune atât moştenirii legale, cât şi celei testamentare.

c) În cazul moştenirii legale, deosebit de aceste două condiţii pozitive, art. 655-658 C. civ. mai prevăd şi necesitatea îndeplinirii unei condiţii speciale negative, şi anume persoana să nu fie nedemnă de a moşteni.

B. Capacitatea succesorală

1. Consideraţii generale referitoare la capacitatea succesorală

Potrivit art. 654 alin. 1 C. civ., „pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii”. Aşa fiind, o persoană are capaci-tate succesorală şi, deci, poate culege o succesiune, dacă este în viaţă la data deschiderii acesteia.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le presupune calitatea de succesor.

Dovada existenţei la momentul deschiderii succesiunii revine persoanei care pretinde drepturi asupra moştenirii.

2. Persoanele care au capacitate succesorală

13

Page 14: Suport- Succesiuni Petre Andrei

a. Persoanele născute anterior decesului celui despre a cărui moştenire este vorba şi care se află în viaţă la data deschiderii succesiunii.

Dacă succesorul decedează la scurt timp după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale vor trece prin retransmitere la proprii săi moştenitori.

b. Persoanele nenăscute, dar concepute la data deschiderii succesiunii, cu condiţia de a se naşte vii.

Potrivit art. 654 alin. 2 C. civ. „copilul conceput este considerat că există”, sub condiţia însă de a se naşte viu, întrucât conform alin. 3 al aceluiaşi articol „copilul născut mort este considerat că nu există”. În acelaşi sens, art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 dispune că: „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu”.

Este considerat că s-a născut viu copilul care a respirat după naştere, chiar şi o singură dată. Acest fapt se poate dovedi prin prezenţa aerului în plămâni, relevat prin proba docimaziei.

Dovada momentului concepţiei incumbă celui care pretinde moştenirea, în calitate de reprezentant legal al copilului născut viu.

În ceea ce priveşte momentul concepţiei, legiuitorul a instituit prezumţia timpului

legal al concepţiunii (art. 61 din C. fam.). Potrivit acestui articol „Timpul cuprins între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii”. Prin urmare, data concepţiei nu este o anumită zi, ci oricare din zilele situate în intervalul de 121 zile, cuprins între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului.

Prin urmare, apreciem că, dacă în cazul concret se va face dovada că un copil este născut viu înainte de a fi trecut trei sute de zile din momentul morţii lui de cujus, el are capacitate succesorală, chiar dacă la momentul deschiderii succesiunii nu se născuse încă.

c. Persoanele declarate judecătoreşte dispărute

Câtă vreme moartea dispărutului nu a fost constată fizic şi nici nu a intervenit o hotărâre judecătorească de declarare a morţii, care să fi rămas definitivă, dispărutul este considerat de lege a fi în viaţă (art. 19 din Decretul nr. 31/1954), oricât timp ar fi trecut de la data dispariţiei sale. Această prezumţie de

14

Page 15: Suport- Succesiuni Petre Andrei

existenţă a persoanei dispărute este însă relativă, putând fi înlăturată prin proba contrarie.

Aşa fiind, se consideră că dispărutul are capacitate succesorală.

Dacă persoana declarată dispărută va fi, ulterior, declarată judecătoreşte moartă, capacitatea sa succesorală depinde de data morţii stabilită în hotărârea declarativă de moarte. Astfel, dacă această dată este anterioară datei deschiderii succesiunii, se consideră că persoana dispărută nu a avut capacitate succesorală, iar dacă data morţii stabilită în hotărâre este posterioară datei deschiderii succesiunii, persoana dispărută a păstrat capa-citatea succesorală.

d. Persoanele juridice pot dobândi numai prin testament toată sau o parte din moştenirea lăsată de de cujus, în condiţiile legii, după data obţinerii personalităţii juridice.

Totuşi, legea recunoaşte persoanelor juridice şi o capacitate de folosinţă anti-cipată, care operează de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile succe-sorale vor servi la formarea patrimoniului necesar constituirii legale a persoanei juridice.

În toate cazurile, persoana juridică va putea să culeagă un legat numai dacă dreptul care formează obiectul acestuia corespunde scopului pentru care aceasta a fost înfiinţată - principiul specialităţii capacităţii de folosinţă - (art. 34 din Decretul nr. 31/1954).

3. Persoanele care nu au capacitate succesorală

a. Copilul născut mort (art. 654 alin. 3 C. civ.).

b. Persoanele predecedate, deoarece, la data când urma să ia naştere dreptul lor la moştenire, nu mai erau în viaţă şi deci nu mai aveau calitatea de subiect de drept.

Cu toate că predecedatul este exclus de la moştenire, descendenţii săi pot să culeagă partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost în viaţă la momentul deschiderii succesiunii, prin intermediul reprezentării succesorale, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.

c. Comorienţii. Aceştia sunt persoane cu vocaţie succesorală reciprocă şi care au decedat în aceeaşi împrejurare (de regulă, o întâmplare extraordinară: catastrofă aeriană, naufragiu, cutremur, bombardamente etc.), fără a se putea stabili cu certitudine dacă una a supravieţuit celeilalte.

15

Page 16: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Datorită imposibilităţii practice de a se dovedi momentul morţii fiecăruia dintre comorienţi, se prezumă că toate aceste persoane au murit în acelaşi timp (art. 21 din Decretul nr. 31/1954), aşa încât comorienţii nu se vor putea moşteni între ei, deoarece, nesupravieţuind unul celuilalt, nici unul nu a dobândit capacitate succesorală. Moştenirea

lăsată de fiecare comorient va fi culeasă de proprii săi succesori.

d. Codecedaţii sunt acele persoane fizice (cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală, legală sau testamentară) care au decedat în acelaşi timp, dar nu şi în aceeaşi împrejurare (de exemplu, două persoane care au decedat în acelaşi timp din cauza bolilor de care sufereau).

S-a apreciat că, şi în aceste cazuri, operează prezumţia morţii concomitente, ceea ce face ca aceste persoane să nu se poată moşteni între ele.

e. Potrivit reglementării constituţionale anterioare, cetăţenii străini şi apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în România nici prin intermediul moştenirii (indiferent că era legală sau testamentară). În formularea actuală, Constituţia revizuită (art. 44 alin. 2) a înlăturat interdicţia sus-menţionată cu privire la moştenirea legală, menţinând-o însă cu privire la moştenirea testamentară. Prin urmare, cetăţenii străini şi apatrizii vor putea să moştenească terenuri situate pe teritoriul României în calitate de moştenitori legali.

C. Chemarea (vocaţia) succesorală

Chemarea (vocaţia) succesorală este a doua condiţie pozitivă pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică, o persoană juridică sau statul pentru a veni la moştenirea unei persoane fizice decedate.

Legea conferă vocaţie succesorală rudelor fireşti sau din adopţie ale lui de cujus (cu anumite limite), soţului supravieţuitor al acestuia, precum şi statului. În ceea ce priveşte vocaţia conferită prin testament, ea poate, în principiu, să aparţină oricărei persoane capabile a moşteni.

Prin urmare, moştenirea se deferă fie în temeiul legii, fie în temeiul testamentului, fără a deosebi după naţionalitatea, sexul, gradul de cultură, rasa ori religia moştenitorului.

SECŢIUNEA A II-A

16

Page 17: Suport- Succesiuni Petre Andrei

NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ – CONDIŢIE NEGATIVĂ PENTRU A VENI LA MOŞTENIRE

A. Noţiunea şi natură juridică a nedemnităţii succesorale

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea, cu efect retroactiv, a unui moştenitor legal – şi a descendenţilor acestuia care ar fi venit la moştenire prin reprezentare – care s-a făcut vinovat faţă de de cujus sau faţă de memoria acestuia de o faptă gravă, din dreptul de a-l moşteni, inclusiv din dreptul la rezerva succesorală, în cazul în care este moştenitor rezervatar.

Ca natură juridică, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă aplicabilă nedemnului culpabil, întemeiată pe motive de moralitate publică.

Pentru a fi nedemn, moştenitorul în cauză trebuie să fi acţionat cu discernământ, întrucât, în lipsa discernământului, nu se poate vorbi de vinovăţie.

Din calificarea nedemnităţii ca sancţiune civilă, decurg următoarele consecinţe juridice:

- nedemnitatea îşi găseşte aplicarea numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 655 pct. 1-3 C. civ.);

- cel care lasă moştenirea nu poate înlătura sancţiunea nedemnităţii, respectiv nu poate să-l ierte pe nedemn pentru fapta sa culpabilă, întrucât nedemnitatea operează în puterea legii.

B. Cazurile de nedemnitate succesorală

Art. 655 C. civ., enumeră trei cazuri de nedemnitate succesorală, şi anume:

a. Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea

Este nedemn de a succede şi, prin urmare, exclus de la succesiune, „condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct” (art. 655 pct. 1 C. civ.).

Pentru a opera acest caz de nedemnitate se cer a fi întrunite cumulativ trei condiţii:

- Omorul să fi fost săvârşit cu intenţie (directă sau indirectă). Alături de fapta consumată de omor, legea civilă sancţionează cu nedemnitatea şi tentativa

17

Page 18: Suport- Succesiuni Petre Andrei

de omor, deşi rezultatul socialmente periculos al activităţii infracţionale nu s-a produs.

În schimb, nu va fi sancţionat cu nedemnitatea succesibilul care a săvârşit fapta de ucidere din culpă sau infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

- Moştenitorul să fi fost condamnat. Nu interesează calitatea în care a acţionat moştenitorul condamnat (autor, coautor, instigator sau complice).

- Hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă.

b. Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea

Potrivit art. 655 pct. 2 C. civ., este nedemn a moşteni „acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală declarată de judecată calomnioasă”.

Actualmente, acest caz de nedemnitate succesorală nu-şi mai găseşte aplicabilitate, deoarece pedeapsa cu moartea a fost abrogată.

Expresia acuzaţie capitală trebuie înţeleasă în sensul de plângere, denunţ ori mărturie pentru o faptă deosebit de gravă, de natură să atragă pedeapsa capitală. Atât plângerea sau denunţul, cât şi mărturia trebuie făcute la un organ jurisdicţional.

Pentru ca nedemnitatea să opereze pe acest temei, se cer a fi întrunite cumulativ

următoarele condiţii:

- Să existe o plângere, un denunţ sau o mărturie a succesibilului în contra lui de cujus.

- Plângerea, denunţul sau mărturia să fi fost de natură să atragă după sine condamnarea la moarte a lui de cujus.

- Moştenitorul să fi fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, pentru acuzaţia calomnioasă.

c. Nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut de cujus

Conform art. 655 pct. 3 C. civ., este nedemn de a succede „moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei”.

În acest caz, nedemnitatea sancţionează atingerea adusă memoriei lui de cujus, şi operează în prezenţa următoarelor condiţii:

18

Page 19: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Moştenitorul să fie major (capabil). Minorii şi interzişii nu au obligaţia denunţării omorului a cărui victimă a fost cel despre a cărui moştenire este vorba, dar numai cât timp durează minoritatea sau starea de interdicţie.

- Moştenitorul să fi cunoscut omorul. Această împrejurare este o chestiune de fapt, pe care instanţa de judecată o poate stabili prin orice mijloace de probă admise de lege.

- Moştenitorul să nu fi denunţat omorul organelor competente. Legea nu prevede un termen pentru denunţarea omorului. Ca atare, instanţa de judecată va aprecia, în funcţie de împrejurările concrete, dacă denunţarea s-a făcut sau nu la timp şi, în raport de aceasta, dacă moştenitorul este sau nu nedemn.

- Nedenunţarea moştenitorului să nu fie considerată de lege ca scuzabilă. Potrivit art. 656 C. civ., nu pot fi consideraţi nedemni ca urmare a nedenunţării omorului moştenitorii care sunt rude de sânge în linie directă, descendentă sau ascendentă sau în linie colaterală, în anumite limite (fraţi, surori, unchi, mătuşi, nepoţi şi nepoate), cu făptuitorul ori cu soţul (soţia) acestuia, precum şi soţul (soţia) făptuitorului.

În acest din urmă caz de nedemnitate nu se cere o condamnare penală prealabilă a făptuitorului.

C. Constatarea nedemnităţii succesorale

Atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru aceste cazuri, nedem-nitatea succesorală operează de drept, în virtutea legii, fără să fie necesară o hotărâre judecătorească prin care instanţa să pronunţe nedemnitatea.

Dacă instanţele judecătoreşti sunt sesizate cu privire la neînţelegeri între moştenitori în această materie, ele sunt chemate doar să constate dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a opera nedemnitatea. Cu alte cuvinte, instanţa de judecată nu pronunţă, ci doar constată nedemnitatea succesorală.

Nedemnitatea poate fi constatată numai după deschiderea succesiunii şi poate fi invocată de orice persoană interesată, precum:

- comoştenitorii chemaţi la succesiune împreună cu nedemnul;

- moştenitorii subsecvenţi;

- creditorii celor de mai sus, prin intermediul acţiunii oblice;

- procurorul în baza art. 45 C. pr. civ.;

19

Page 20: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- donatarii sau legatarii, beneficiari ai unor liberalităţi excesive.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp acesta se află în viaţă, iar după moartea lui, împotriva moştenitorilor acestuia, care au primit în tot sau în

parte patrimoniul nedemnului.

D. Efectele nedemnităţii succesorale

Principalul efect al nedemnităţii succesorale este înlăturarea nedemnului de la moştenirea ab intestat, nedemnul fiind considerat total străin de moştenire, titlul său de moştenitor desfiinţându-se retroactiv din momentul deschiderii succesiunii, ca şi cum n-ar fi avut niciodată chemare la moştenirea lui de cujus faţă de care s-a făcut vinovat.

Efectele nedemnităţii succesorale sunt relative, în sensul că nedemnul nu este înlăturat de la orice moştenire, ci numai de la aceea lăsată de cel faţă de care s-a dovedit a fi nedemn.

Efectele nedemnităţii succesorale trebuie analizate din trei puncte de vedere, şi anume:

a Efectele nedemnităţii succesorale în raporturile dintre nedemn şi ceilalţi moştenitori

Deoarece titlul de moştenitor legal al nedemnului este desfiinţat retroactiv, el nu va culege nimic din succesiunea lui de cujus. Aşa fiind, el nu va putea pretinde cota succesorală care i-ar fi revenit în calitate de moştenitor legal, iar, dacă este moştenitor rezervatar, va pierde şi dreptul la rezerva succesorală. Această cotă va reveni celor care ar fi venit în concurs cu el la moştenire, sporindu-le partea acestora prin intermediul dreptului de acrescământ, sau celor pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la succesiune.

În ipoteza în care nedemnul este moştenitor rezervatar, înlăturarea sa de la moştenire va profita legatarilor şi donatarilor, întrucât, dacă ar fi venit să culeagă moştenirea, acest fapt ar fi avut drept consecinţă reducţiunea liberalităţilor excesive, făcute de cel despre a cărui succesiune este vorba.

Dacă anterior constatării nedemnităţii, nedemnul a intrat în posesia, totală sau parţială, a patrimoniului succesoral, el va fi obligat să restituie celorlalţi moştenitori tot ceea ce a primit din moştenire, precum şi „toate fructele şi

20

Page 21: Suport- Succesiuni Petre Andrei

veniturile a căror folosinţă a avut-o de la deschiderea succesiunii” (art. 657 C. civ.).De asemenea, el va fi obligat să res-

tituie şi fructele pe care ar fi trebuit să le perceapă sau valoarea lor.

Nedemnul este ţinut şi la plata dobânzilor pentru sumele încasate în contul moştenirii din chiar ziua încasări lor (art. 994 C. civ.) şi nu de la data somaţiei de a le restitui.

Pe de altă parte, în cazul în care nedemnul a plătit unele datorii ale succesiunii sau a suportat anumite sarcini în legătură cu aceasta din propriul său patrimoniu, el este îndreptăţit să le pretindă şi să le primească de la adevăraţii moştenitori.

Tot astfel, nedemnul are dreptul să i se restituie cheltuielile necesare şi utile – nu şi cele voluptuarii – făcute cu bunurile moştenirii în perioada în care le-a avut în posesie.

În fine, toate drepturile şi obligaţiile nedemnului faţă de succesiune, care s-au stins prin consolidare sau confuziune, renasc cu efect retroactiv de la data deschiderii moşte-nirii.

b. Efectele nedemnităţii succesorale în raporturile dintre nedemn şi descendenţii săi

Nedemnitatea succesorală fiind o sancţiune civilă şi având, deci, caracter personal, ar trebui să nu aibă nici un efect asupra descendenţilor nevrednicului.

Totuşi, potrivit art. 658 C. civ., pentru a şti dacă descendenţii nedemnului au sau, dimpotrivă, nu au drepturi cu privire la moştenirea lăsată de cel faţă de care părintele lor a

fost declarat nedemn, va trebui să se analizeze, în mod distinct, două împrejurări:

1.dacă descendenţii nedemnului sunt chemaţi la moştenire în nume propriu;

2.dacă descendenţii nedemnului sunt chemaţi la moştenire prin reprezentare succesorală.

1. Potrivit art. 658 C. civ. copiii nedemnului nu sunt înlăturaţi de la succesiune dacă ei vin la aceasta în virtutea propriului lor drept, fără ajutorul reprezentării. În această împrejurare, nedemnitatea produce efecte strict personale.

21

Page 22: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Descendenţii nedemnului vin la succesiune în nume propriu în cazul în care nedemnul este chemat să culeagă singur succesiunea şi, fiind înlăturat de la aceasta, nimic nu-i împiedică pe aceştia să culeagă ei moştenirea.

2. Atunci când descendenţii nedemnului sunt chemaţi la succesiune prin reprezentare succesorală, ei nu se vor putea folosi de beneficiul acesteia, întrucât nedemnul nu poate fi reprezentat.

Reprezentarea succesorală, în temeiul căreia un descendent mai îndepărtat în grad vine la moştenire în locul ascendentului său predecedat, operează numai în cazul în care părintele predecedat ar fi avut dreptul să culeagă moştenirea, dacă s-ar fi aflat în viaţă la momentul deschiderii succesiunii lui de cujus.

Astfel, de exemplu, cel despre a cărui moştenire este vorba decedează şi lasă moştenitori doi nepoţi ai unui fiu nedemn predecedat şi doi fii. Nepoţii nu vor putea veni la moştenire, prin reprezentarea tatălui lor nedemn, în concurs cu unchii lor – fiii lui de cujus –, ci moştenirea se va deferi acestora din urmă.

c. Efectele nedemnităţii succesorale în raporturile dintre nedemn şi terţele persoane

Este posibil ca, în intervalul de timp cuprins între momentul deschiderii succesiunii şi cel al constatării nedemnităţii sale, moştenitorul nedemn să fi încheiat anumite acte juridice cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu privire la bunurile dobândite (de exemplu, vânzări, donaţii, ipoteci etc).

În asemenea situaţii, pentru a se stabili valabilitatea actelor juridice încheiate cu terţa persoană, se va face distincţie în raport de natura acestor acte. Astfel, actele de conservare sau de administrare a bunurilor succesorale vor rămâne valabile, deoarece ele nu contravin nici intereselor adevăraţilor moştenitori şi nici interesului economic general.

În privinţa actelor de înstrăinare făcute de nedemn asupra bunurilor succesorale, trebuie arătat că acestea rămân valabile, cu următoarele precizări:

- actele de înstrăinare a unor bunuri mobile corporale către un terţ de bună-credinţă se menţin în baza art. 1909 C. civ.;

- actul de înstrăinare a unui bun imobil va fi menţinut, cu condiţia să fi fost încheiat cu un terţ de bună-credinţă, care va trebui să facă dovada că a avut certitudinea că a contractat cu adevăratul proprietar, că s-a aflat, deci, într-o eroare

22

Page 23: Suport- Succesiuni Petre Andrei

comună şi invincibilă asupra calităţii de moştenitor a nedemnului (error communis facit jus).

23

Page 24: Suport- Succesiuni Petre Andrei

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1. Care sunt accepţiunile noţiunii de succesiune?2. Poate coexista moştenirea legală cu cea testamentară? Dar calitatea de

moştenitor legal şi cea de moştenitor testamentar pot fi întrunite în aceeaşi persoană?

3. Care sunt caracterele juridice ale transmisiunii succesorale şi excepţiile de la acestea?

4. Care sunt deosebirile între transmisiunile prin acte juridice între vii şi cele prin acte juridice mortis causa?

5. Care sunt data şi locul deschiderii succesiunii şi importanţa acestora?6. Ce este capacitatea succesorală şi care sunt persoanele care au capacitate

succesorală? Dar cele care nu au capacitate succesorală pentru a putea veni la moştenirea lui de cujus?

7. Care este definiţia şi natura juridică a nedemnităţii succesorale?8. Care sunt în actuala reglemantare cazurile de nedemnitate succesorală?9. Care sunt efectele nedemnităţii succesorale?

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Adam, Ioan, Rusu, Adrian, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

2. Alexandresco, Dimitrie, Explicaţiunea teoretică şi practică a Dreptului Civil Român, tom. III, partea a II-a, Moştenirile ab intestat, Atelierele Grafice „Socec & Co”, Bucureşti, 1912;

3. Bacaci, Alexandru, Comăniţă, Gheorghe, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

4. Cantacuzino, Matei B., Elementele Dreptului Civil, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921;

5. Chirică, Dan, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003;

6. Deak, Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003;

7. Dogaru, Ion şi colectivul, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

8. Eliescu, Mihail, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966;

9. Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de Drept Civil Român, vol. III, Ed. Naţională „S. Ciornei”, Bucureşti, 1928;

10. Macovei, Dumitru, Drept civil. Succesiuni, Ed. Fundaţiei „Chemarea” Iaşi, 1993;

24

Page 25: Suport- Succesiuni Petre Andrei

11. Macovei, Dumitru, Cadariu, Iolanda Elena, Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2005;

12. Mazeaud, Henri, Léon et Jean, Leçons de droit civil, tom. IV, vol. II, (Successions. Libéralités), Ed. Montchrestien, Paris, 1963;

13. Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Drept Civil Român. Regimuri matrimoniale. Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. „Socec & Co”, Bucureşti, 1948;

14. Safta-Romano, Eugeniu, Dreptul de moştenire în România. Doctrină şi jurisprudenţă, vol. I, Ed. Graphix, Iaşi, 1995;

15. Stănciulescu, Liviu, Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;

16. Terré, François, Lequette, Yves, Droit civil. Les successions. Les libéralités, 3e édition, Ed. Dalloz, Paris, 1997;

25

Page 26: Suport- Succesiuni Petre Andrei

TITLUL II

DEVOLUŢIUNEA MOŞTENIRII

26

Page 27: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL I

DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ

SECŢIUNEA I

NOŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA MOŞTENIREA LEGALĂ

A. Precizări prealabilePentru ca o persoană să poată moşteni o altă persoană fizică se cere,

deosebit de condiţia capacităţii succesorale şi cea de a nu fi nedemnă, şi o a treia condiţie, şi anume, să fie chemată la moştenire, respectiv să aibă vocaţie succesorală, fie în temeiul legii, fie al testamentului, ori în baza unei instituţiuni contractuale.

Operaţiunea de determinare a cercului persoanelor chemate să culeagă patrimoniul unei persoane fizice decedate reprezintă devoluţiunea moştenirii. După izvorul acesteia, devoluţiunea moştenirii poate fi legală, testamentară şi contractuală.

În principiu, vocaţia succesorală legală este reciprocă. Astfel, dacă o persoană este chemată, potrivit legii, să moştenească o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie succesorală faţă de prima.

B. Rudenia – baza devoluţiunii succesorale legale

În dreptul civil român, transmisiunea succesorală este edificată pe principiul tradiţional al legăturii de sânge existente între membrii aceleiaşi familii.

Potrivit art. 45 C. fam., „rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun”.

În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea, în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.

Alături de rudenia de sânge (firească), constituie fundament al devoluţiunii succesorale legale şi rudenia civilă, rezultată din căsătorie (soţul supravieţuitor) sau din adopţie.

27

Page 28: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Deşi legea stabileşte sfera rudelor chemate la moştenire, totuşi, acestea nu pot culege toate, împreună şi deodată, bunurile care alcătuiesc patrimoniul succesoral, întrucât s-ar ajunge la o excesivă fracţionare a acestuia. Pentru a evita aceste inconveniente, legiuitorul a adoptat o anumită ordine de chemare la moştenire a rudelor celui decedat, instituind două criterii de bază în acest sens, şi anume: clasa sau ordinul de moştenitori şi gradul de rudenie existent între succesibil şi de cujus.

1. Clasa de moştenitoriClasa sau ordinul de moştenitori reprezintă grupul de rude apropiate ale

lui de cujus, chemate la moştenire într-o ordine stabilită de lege, cu prioritate faţă de alte rude dintr-o altă clasă.

Codul Civil reglementează patru clase de moştenitori, şi anume:a. Clasa I - clasa descendenţilor lui de cujus (copiii, nepoţii, strănepoţii

etc.);b. Clasa a II-a, mixtă, - clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor

privilegiaţi (părinţii lui de cujus, fraţii şi surorile acestuia, precum şi descendenţii acestora din urmă până la gradul al IV-lea inclusiv);

c. Clasa a III-a - clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii celui decedat etc.);

d. Clasa a IV-a – clasa colateralilor ordinari, până la gradul al IV-lea (unchii şi mătuşile, verii primari, precum şi fraţii şi surorile bunicilor lui de cujus).

- 2. Gradul de rudenieGradul de rudenie este distanţa dintre două rude, măsurată pe linia

legăturii de rudenie, după numărul naşterilor intervenite.Potrivit art. 46 C. fam., gradul de rudenie se stabileşte astfel:a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor (astfel, fiul şi tatăl sunt rude de

gradul întâi, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea etc.);b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude

până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă (astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea).

Codul civil reglementează chemarea la moştenire a rudelor în linie dreaptă la infinit, iar a celor colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.

C. Principiile generale aplicabile devoluţiunii succesorale legale. Excepţii

28

Page 29: Suport- Succesiuni Petre Andrei

1. Principiul priorităţii clasei de moştenitoriPotrivit acestui principiu, clasele de moştenitori sunt chemate să culeagă

succesiunea numai câte una, în ordinea de preferinţă stabilită de Codul civil. Astfel, la moştenire vor fi chemaţi, mai întâi, descendenţii lui de cujus (moştenitorii din clasa I), cu excluderea moştenitorilor din celelalte trei clase, indiferent de gradul lor de rudenie.

Dacă la moartea lui de cujus nu sunt moştenitori din clasa I sau, deşi există, sunt renunţători sau nedemni, atunci moştenirea va fi culeasă de succesorii din clasa a II-a (părinţii lui de cujus împreună cu fraţii şi surorile acestuia sau descendenţii lor), cu excluderea de la succesiune a celorlalţi moştenitori din ultimele două clase ş.a.m.d.

De la acest principiu, legiuitorul a instituit expres o excepţie, şi anume, soţul supravieţuitor al lui de cujus, care nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, dar care vine la moştenire în concurs cu fiecare dintre acestea, fără să înlăture şi fără să fie înlăturat de la succesiune de nici un moştenitor, indiferent cărei clase ar aparţine acesta.

2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă

Dacă de cujus a lăsat mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă, rudele de grad mai apropiat cu cel despre a cărui moştenire este vorba le înlătură de la succesiune pe cele de grad mai îndepărtat. De exemplu, copiii lui de cujus, descendenţi de gradul I, înlătură de la succesiune pe nepoţii şi strănepoţii celui decedat, care, deşi tot descendenţi ai acestuia, sunt de grade de rudenie mai îndepărtate (de gradul al II-lea, respectiv al III-lea).

Tot astfel, în clasa a III-a, bunicul lui de cujus, rudă de gradul al doilea, îi înlătură pe străbunici, care sunt rude de gradul al treilea, iar în clasa a IV-a, unchii şi mătuşile, rude în linie colaterală de gradul al treilea cu de cujus, înlătură pe verii primari ai acestuia, care sunt rude colaterale de gradul al patrulea cu cel decedat.

Principiul proximităţii gradului de rudenie cunoaşte două excepţii, şi anume:

- În cadrul clasei a doua de moştenitori, clasa mixtă a ascendenţilor privilegiaţi, părinţii lui de cujus, deşi sunt rude de gradul întâi, nu înlătură de la moştenire pe fraţii şi surorile acestuia, rude de gradul al doilea, şi nici pe descendenţii din fraţi şi surori până la gradul al patrulea, ci, dimpotrivă, vin împreună la moştenirea lăsată de de cujus.

- Cea de a doua excepţie de la acest principiu o întâlnim în cazul reprezentării succesorale.

29

Page 30: Suport- Succesiuni Petre Andrei

3. Principiul împărţirii succesiunii între rudele de acelaşi grad în părţi egale (pe capete)

- Potrivit acestui principiu, când există mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă şi de - acelaşi grad de rudenie, fiecare va moşteni o parte egală cu a celorlalţi (de exemplu, în cazul în care cel decedat a lăsat patru copiii, aceştia vor împărţi moştenirea în părţi egale, fiecare culegând câte un sfert din masa succesorală).

De la acest principiu există o excepţie, întâlnită în cazul în care la succesiune sunt chemaţi fraţi şi surori din căsătorii diferite. În această ipoteză, împărţirea moştenirii nu se va mai face în părţi egale (pe capete), ci pe linii. Astfel, fraţii şi surorile lui de cujus, atât după mamă, cît şi după tată, vor culege o parte mai mare din moştenire decât fraţii şi surorile numai după mamă sau numai după tată.

Acest principiu nu se aplică nici în cazul chemării la moştenire pe calea reprezentării succesorale, când împărţirea moştenirii se face pe tulpini, iar nu pe capete.

SECŢIUNEA A II-A

REPREZENTAREA SUCCESORALĂ (art. 664-668 C. civ.)

A. Noţiunea şi natura juridică a reprezentăii succesoraleReprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii în virtutea

căruia un succesibil într-un grad de rudenie mai îndepărtat urcă în locul şi gradul ascendentului său predecedat la data deschiderii moştenirii, pentru a culege, în concurs cu moştenitorii mai apropiaţi în grad, partea de moştenire care s-ar fi cuvenit celui pe care îl reprezintă, dacă s-ar fi aflat în viaţă.

Ascendentul predecedat, al cărui loc şi grad este împrumutat, se numeşte reprezentat, iar cel care vine la succesiune pe calea reprezentării succesorale se numeşte reprezentant.

Ca natură juridică, reprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii creat în favoarea anumitor moştenitori legali, şi nu o ficţiune a legii, cum impropriu o califică art. 664 C. civ.

B. Cazurile în care este admisă reprezentarea succesorală- Reprezentarea succesorală este admisă numai în două cazuri, şi

anume:30

Page 31: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- în linie dreaptă, descendenţii se pot reprezenta unii pe alţii (art. 665 C. civ.);

- în linie colaterală, descendenţii fraţilor şi surorilor lui de cujus îi pot reprezenta pe ascendenţii lor predecedaţi (art. 666 C. civ.).

Atunci când reprezentarea succesorală este permisă de lege, ea operează:a. în toate cazurile, ceea ce înseamnă că nepoţii, rude de gradul al doilea,

au vocaţie la moştenire prin reprezentare, fie că există fii ai lui de cujus, rude de gradul întâi, fie că la moştenire vin doar nepoţi ai lui de cujus.

Să presupunem că, în urma lui de cujus, au rămas în viaţă un fiu (A) şi doi nepoţi (C şi D) – nepoţii fiind copiii unui al doilea fiu (B), predecedat. La moştenire sunt chemaţi fiul în viaţă (care va culege 1/2 din moştenire în nume propriu) şi cei doi nepoţi care, reprezentând pe părintele lor, vor culege cealaltă jumătate din moştenire, respectiv partea care i-ar fi revenit acestuia, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.

Într-un al doilea exemplu, să presupunem că ambii fii ai lui de cujus (A şi B) sunt decedaţi la data deschiderii succesiunii, însă fiul A a avut patru copii, iar fiul B doi copii, toţi aflaţi în viaţă. La moştenire vor fi chemaţi, pe calea reprezentării, cei şase nepoţi ai lui de cujus. Deşi fac parte din aceeaşi clasă de moştenitori şi sunt rude de grad egal, moştenirea se va împărţi pe tulpini, deoarece, venind la succesiune prin reprezentare, nepoţii sunt îndreptăţiţi numai la partea care s-ar fi cuvenit părintelui lor dacă ar fi fost în viaţă la momentul morţii lui de cujus.

31

Page 32: Suport- Succesiuni Petre Andrei

La fel, nepoţii de frate sau soră au vocaţie la moştenire pe calea reprezentării succesorale atât în cazul în care la moştenire vin şi fraţi (surori) ai lui de cujus, rude de gradul al doilea, cât şi atunci când la moştenire vin numai nepoţi de frate şi soră.

b. nemărginit (la infinit), înţelegându-se prin aceasta că de reprezentare se vor bucura nu numai descendenţii de gradul al doilea, spre a reprezenta pe descendenţii de gradul întâi, ci şi descendenţii de gradul al treilea pot reprezenta pe descendenţii de gradul al doilea ş.a.m.d.

În cazul descendenţilor proveniţi din colaterali privilegiaţi, reprezentarea nu mai operează nemărginit, ci numai până la gradul al patrulea.

C. Condiţiile reprezentării succesorale

- Reprezentarea succesorală poate opera numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii prevăzute de lege:

a. Reprezentatul să fie decedat la data deschiderii succesiunii.- Potrivit dispoziţiilor art. 668 C. civ., „nu se reprezintă decât

persoanele moarte”. Aşadar, este absolut necesar ca reprezentatul să fie predecedat lui de cujus, lăsând locul său vacant, astfel încât descendentul să poată urca în gradul şi locul său.

- Persoanele în viaţă nu pot fi reprezentate, chiar dacă ele renunţă la moştenirea lui de cujus sau sunt înlăturate de la aceasta pentru nedemnitate. Nu pot fi reprezentate nici persoanele declarate dispărute, întrucât, atâta vreme cît nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească declarativă de moarte, se prezumă că acestea sunt în viaţă.

- Aşa fiind, reprezentarea succesorală nu poate opera per saltum şi omisso medio, ci numai din grad în grad vacant, fără a se putea sări peste gradele intermediare ocupate de succesibilii în viaţă. Să ne imaginăm următoarea situaţie:

-- În exemplul nostru, de cujus a lăsat un fiu (A) în viaţă, iar cel de al

doilea fiu (B) este predecedat, lăsând şi el un fiu (C), care, la rândul său, are o fiică (D). Dacă C a renunţat la moştenire ori este nedemn, D nu va putea veni să

32

Page 33: Suport- Succesiuni Petre Andrei

culeagă moştenirea, prin reprezentarea lui C şi în concurs cu A, întrucât ea nu-l poate reprezenta pe C în viaţă, şi nici pe B, locul intermediar fiind ocupat.

- b. Locul celui reprezentat să fie util.- Aceasta înseamnă că, dacă cel reprezentat ar fi în viaţă la momentul

deschiderii succesiunii lui de cujus, el ar fi putut să-l moştenească pe acesta. Reprezentantul nu poate avea, cu privire la moştenirea lui de cujus, decât aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut ascendentul său dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.

- c. Reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă sau descendent din fraţii şi surorile lui de cujus.

- d. Reprezentantul să aibă vocaţie succesorală proprie la moştenirea lui de cujus.

- Reprezentantul trebuie să îndeplinească toate cerinţele legale pentru a-l putea moşteni pe de cujus (capacitate succesorală, vocaţie succesorală şi să nu fie nedemn).

D. Efectele reprezentării succesorale- Principalul efect al reprezentării succesorale constă în împărţirea

moştenirii pe tulpini. Indiferent de numărul reprezentanţilor, aceştia au dreptul numai la partea din succesiune care s-ar fi cuvenit autorului lor, dacă acesta s-ar fi aflat în viaţă la data deschiderii succesiunii.

Prin tulpină se înţelege ascendentul predecedat (autor comun) care este reprezentat de către descendenţii săi. Să ne imaginăm următoarea situaţie:

Dacă de cujus a avut trei copiii (A, B şi C) dintre care doi (B şi C) au predecedat, lăsând, la rândul lor, B doi copii, iar C patru copii, moştenirea se va împărţi astfel:

- în primul rând, se vor stabili cele trei tulpini, după numărul copiilor lui de cujus, fiecare tulpină având 1/3 din întreaga moştenire;

- A va culege 1/3 din moştenire, iar partea cuvenită lui B (1/3 din moştenire) se va împărţi între cei doi copii ai săi care îl reprezintă, fiecăruia revenindu-i câte 1/6 din moş-tenire (1/2 din 1/3); partea cuvenită lui C (1/3 din moştenire) se va împărţi între cei patru copiii ai săi, care îl reprezintă, fiecăruia revenindu-i câte 1/12 din moştenire, (1/4 din 1/3).

33

Page 34: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- În situaţia în care o tulpină a produs mai multe ramuri, porţiunea din moştenire cuvenită acelei tulpini se va divide pe ramuri, partea cuvenită rudelor din aceeaşi ramură împărţindu-se între dânşii. Să luăm următorul exemplu:

Potrivit situaţiei din schema de mai sus, de cujus a avut doi fii (A şi B) predecedaţi. A a lăsat un copil (C), iar B doi copii (D şi E). E este predecedat, lăsând doi copii (F şi G). Moştenitorii chemaţi la succesiune vor fi:

- C, care va culege, prin reprezentarea lui A, o jumătate din întreaga moştenire;

- nepotul de fiu, D, şi strănepoţii de fiu, F şi G, care – toţi trei – vin la moştenire prin reprezentarea lui B. Partea din moştenire cuvenită tulpinii B, de o jumătate din masa succesorală, se va subdivide între cele două ramuri: D şi E. D va primi 1/2 din aceasta, adică 1/2 din 1/2 = 1/4 (un sfert) din moştenire, iar F şi G îşi vor împărţi celălalt sfert 1/4 : 2 = 1/8 din moştenire.

Regulile reprezentării succesorale nu sunt aplicabile în cazul moştenirii testamentare şi nici în cazul moştenirii convenţionale.

Îndată ce moştenirea a fost acceptată, efectele reprezentării succesorale se produc de drept.

SECŢIUNEA A III-A

MOŞTENITORII LEGALI

A. Clasa descendenţilor (clasa I)Potrivit art. 669 C. civ., clasa descendenţilor este alcătuită din:a) copiii din căsătorie şi urmaşii lor;b) copiii din afara căsătoriei, a căror filiaţie a fost stabilită potrivit legii;c) copiii adoptaţi de către de cujus şi urmaşii lor.

34

Page 35: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Potrivit principiului priorităţii clasei de moştenitori, când există descendenţi, aceştia vor înlătura de la moştenire pe toate celelalte rude ale lui de cujus. Dacă există şi soţ supravieţuitor, acesta va veni şi va culege moştenirea alături de descendenţi, fără să-i înlăture şi fără să fie înlăturat prin prezenţa acestora.

- În ceea ce priveşte întinderea drepturilor succesorale ale descendenţilor, trebuie avute în vedere două ipoteze, şi anume:

- - dacă descendenţii vin singuri la succesiune, în nume propriu, vor culege întreaga masă succesorală şi o vor împărţi în părţi egale, în funcţie de numărul lor; dacă vin prin - reprezentare vor împărţi moştenirea potrivit regulilor arătate la reprezentarea succesorală;

- - dacă descendenţii vin în concurs cu soţul supravieţuitor, indiferent de numărul lor, vor culege 3/4 din moştenire, parte pe care o vor împărţi în mod egal.

- Drepturil succesorale ale descendenţilor prezintă următoarele caractere juridice:

- - descendenţii pot culege moştenirea fie în nume propriu, fie prin reprezentare;

- - descendenţii sunt moştenitori rezervatari, ceea ce înseamnă că ei beneficiază, în puterea legii, de o parte din moştenire, denumită rezerva succesorală (art. 841 C. civ.);

- - descendenţii sunt moştenitori sezinari, se bucură, de drept, de posesia titlului de moştenitor şi nu au nevoie, spre a intra în posesia moştenirii, de îndeplinirea vreunei formalităţi (art. 653 alin. 1 C. civ.);

- - descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile, respectiv să readucă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit de la de cujus cu titlu de donaţie, făcută fără scutire de raport (art. 751 C. civ.).

B. Clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi (clasa a II-a)

Dacă de cujus nu a lăsat descendenţi sau aceştia au renunţat la succesiune ori au fost înlăturaţi ca nedemni, moştenirea se cuvine celei de a doua clase de moştenitori, alcătuită din părinţii lui de cujus, fraţii şi surorile acestuia, precum şi descendenţii fraţilor şi surorilor lui de cujus, până la gradul al IV-lea inclusiv.

Clasa a II-a este o clasă mixtă, în sensul că ea este alcătuită din două categorii diferite de rude şi care, deşi sunt de grade diferite, vin şi moştenesc

35

Page 36: Suport- Succesiuni Petre Andrei

împreună. Astfel, cu toate că ascendenţii privilegiaţi (părinţii lui de cujus) sunt rude de gradul I, în vreme ce colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile lui de cujus) sunt rude de gradul al II-lea aceşti moştenitori pot veni împreună la succesiune.

I. Ascendenţii privilegiaţiÎn această categorie intră:a. tatăl şi mama din căsătoria cărora s-a născut de cujus (art. 670-671 C.

civ.);b. mama din afara căsătoriei (art. 678);c. tatăl din afara căsătoriei, cu condiţia de a-şi fi stabilit filiaţia potrivit

legii;d. adoptatorii din adopţia cu efectele filiaţiei fireşti (aceştia îi înlătură de la

succesiune pe părinţii fireşti ai adoptatului);e. adoptatorii din adopţia cu efecte restrânse, care a avut loc până la

apariţia O.U.G. nr. 25/1997 (în prezent abrogată prin Legea nr. 273/2004), vor veni numai la succesiunea adoptatului, nu şi a rudelor acestuia, alături de părinţii fireşti ai adoptatului.

Atunci când vin singuri la succesiune, ascendenţii privilegiaţi vor culege întreaga moştenire, în mod egal (art. 670 alin. 2 C. civ.), în funcţie de numărul lor. În cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege întreaga moştenire.

Dacă de cujus a fost adoptat cu efecte restrânse, la moştenirea sa vor veni atât părinţii fireşti, cât şi părinţii adoptivi, urmând ca moştenirea să se împartă între ei, în cote egale.

În ipoteza concursului cu colateralii privilegiaţi, întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi va fi:

a. Dacă există un singur părinte în concurs cu fraţii şi surorile lui de cujus sau descendenţii acestora, părintele va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi;

b. Dacă există ambii părinţi în concurs cu colateralii privilegiaţi sau descendenţii acestora, părinţii vor avea dreptul la 1/2 din succesiune (fiecare câte 1/4), iar cealaltă jumătate se cuvine fraţilor şi surorilor sau descendenţilor acestora pe calea reprezentării succesorale;

c. Dacă există atât părinţi fireşti, cît şi adoptatori (în cazul fostei adopţii cu efecte restrânse) în concurs cu colateralii privilegiaţi, acestora li se cuvine împreună 1/2 din moştenire. Părinţii, indiferent de felul lor, vor lua, în mod egal, câte o cotă de 1/4, 1/6 sau 1/8 (din jumătatea de moştenire care se cuvine

36

Page 37: Suport- Succesiuni Petre Andrei

ascendenţilor privilegiaţi), iar cealaltă jumătate va fi atribuită fraţilor şi surorilor lui de cujus sau descendenţilor acestora.

Dacă este cazul, alături de moştenitorii din clasa a II-a, la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al lui de cujus. În această situaţie, după ce se deduce dreptul succesoral al soţului supravieţuitor de 1/3 (4/12), ceea ce rămâne (8/12) se va împărţi între părinţi: 1/4 (2/12 din întreg) pentru un părinte şi 3/4 (6/12 din întreg) pentru colateralii privilegiaţi sau 1/2 (4/12 din întreg) pentru părinţi şi tot 1/2 (4/12 din întreg) pentru fraţi şi surori ori descendenţii acestora.

Drepturile succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi prezintă următoarele caractere juridice:

- ascendenţii privilegiaţi vin la succesiune numai în nume propriu;- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari; - ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari;- ascendenţii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

II. Colateralii privilegiaţi

Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile lui de cujus, precum şi descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv (nepoţi şi strănepoţi de frate ori soră).

Fraţii şi surorile lui de cujus pot fi:a. din aceeaşi căsătorie a părinţilor, fraţi buni şi surori bune;b. din căsătorii diferite: fraţi (surori) consângeni sau consangvini, dacă au

tată comun firesc sau adoptator şi mame diferite; fraţi (surori) uterini, dacă au aceeaşi mamă firească sau adoptatoare şi taţi diferiţi;

c. din afara căsătoriei;d. din adopţia cu efecte depline.Întinderea drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi diferă după

cum fraţii şi surorile lui de cujus sau descendenţii acestora vin sau nu la succesiune în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, ori dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor.

Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor se va defalca mai întâi cota parte de moştenire cuvenită acestuia.

În ipoteza în care la succesiune, colateralii privilegiaţi vin în concurs cu părinţii lui de cujus, ei vor culege 1/2 sau 3/4 din patrimoniul succesoral, după cum există ambii părinţi sau un singur părinte (art. 672 şi 673 C. civ.). Astfel:

37

Page 38: Suport- Succesiuni Petre Andrei

De cujus

Ambii părinţi 1/2 (12/24) Colateralii privilegiaţi 1/2 (12/24)

Afrate în

viaţă4/24

Bsora în

viaţă4/24

Csora

predecedată

D2/24

E2/24

Atunci când fraţii şi surorile lui de cujus ori descendenţii acestora vin singuri la succesiune, ei vor culege întreaga moştenire.

În ipoteza împărţirii succesiunii între colateralii privilegiaţi, trebuie făcută distincţia între fraţii şi surorile care provin din aceeaşi căsătorie şi fraţii şi surorile lui de cujus care provin din căsătorii diferite.

Astfel, dacă fraţii şi surorile lui de cujus provin din aceeaşi căsătorie, fiind rude de acelaşi grad, aceştia vor împărţi moştenirea care li se cuvine în părţi egale.

Când fraţii şi surorile provin din căsătorii diferite, moştenirea nu se va mai împărţi pe capete (în porţiuni egale), ci pe linii, cotele fraţilor şi surorilor fiind deosebite, inegale.

Potrivit art. 674 C. civ., există trei categorii de colaterali privilegiaţi, şi anume:

- fraţi (surori) buni (drepţi, primari, germani), când au aceeaşi mamă şi acelaşi tată cu de cujus;

- fraţi (surori) consangvini (consângeni), adică fraţi care au numai acelaşi tată cu de cujus;

- fraţi (surori) uterini, când au numai aceeaşi mamă ca şi de cujus.Dacă la succesiunea lui de cujus vin fraţi (surori) care sunt din aceeaşi

categorie, atunci porţiunile lor succesorale vor fi egale, dar dacă la succesiunea lui de cujus vin fraţi (surori) din categorii diferite, moştenirea se va împărţi pe linii, astfel încât fraţii buni vor lua o parte mai mare decât fraţii (surorile) consangvini sau uterini.

Pentru a determina partea din succesiune cuvenită fiecărui frate (soră), se va proceda astfel: moştenirea se împarte în două părţi egale, dintre care una (jumătate) se cuvine liniei paterne (dimidia paternis), iar cealaltă jumătate, liniei materne (dimidia maternis). Fraţii (surorile) buni sunt chemaţi la succesiunea lui de cujus în ambele linii. Fraţii (surorile) numai după mamă (uterini) ori numai după tată (consangvini) vin la succesiune numai în linia din care fac parte (art. 674 C. civ.).

38

Page 39: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Următoarea schemă ne prezintă modul de stabilire a părţilor succesorale cuvenite fraţilor (surorilor) din categorii diferite:

B (frate bun) fiind frate cu de cujus în ambele linii, va lua potrivit art. 675 C. civ. cota-parte corespunzătoare din ambele jumătăţi, adică 1/4 din linia paternă şi 1/4 din linia maternă, deci 1/2 din moştenire.

C (frate consangvin) va împărţi cu B jumătate din linia paternă 1/2 : 2 = 1/4 din moştenirea lăsată de A (de cujus). D (soră uterină) va împărţi cu B jumătatea din linia maternă, adică 1/2 : 2 = 1/4 din moştenirea lăsată de A.

Împărţirea pe linii se aplică şi descendenţilor din fraţi (surori) când aceştia vin la succesiune pe calea reprezentării, dar şi prin valorificarea unui drept de moştenire propriu.

Caractere juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiaţi sunt:

- colateralii privilegiaţi pot veni la moştenire în nume propriu; descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv pot veni să culeagă succesiunea şi prin reprezentare succesorală;

- colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari şi nici moştenitori sezinari;

- colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

C. Clasa ascendenţilor ordinari (clasa a III-a)

Ascendenţii ordinari sunt rude în linie dreaptă ascendentă ale lui de cujus, şi anume: bunicii, străbunicii, străstrăbunicii etc., fără limită de grad, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline a părinţilor lui de cujus.

Ascendenţii ordinari, făcând parte din clasa a III-a de moştenitori legali, vor veni la moştenire în lipsa succesorilor din primele două clase sau atunci când aceştia sunt renunţători ori nedemni sau au fost exheredaţi.

39

Page 40: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Când la moştenire vin numai ascendenţi de acelaşi grad, ei vor împărţi succesiunea în părţi egale, iar dacă sunt de grade diferite, potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, ascendenţii mai apropiaţi în grad vor înlătura de la moştenire pe cei mai - îndepărtaţi în grad (bunicii, gradul al II-lea, înlătură pe străbunicii, gradul al III-lea etc.).

Dacă vin în concurs cu soţul supravieţuitor, vor culege, indiferent de numărul lor, 1/4 din moştenire, pe care o vor împărţi în părţi egale, după ce, în prealabil, i s-a dat soţului supravieţuitor cota cuvenită.

Caractere juridice ale drepturilor succesorale ale ascendenţilor ordinari sunt:

- ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu;- ascendenţii ordinari sunt moştenitori sezinari, fiind rude în linie dreaptă;- ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;- ascendenţii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

D. Clasa colateralilor ordinari (clasa a IV-a)

Potrivit art. 675 C. civ., clasa colateralilor ordinari este alcătuită din rudele lui de cujus în linie colaterală până în gradul al IV-lea inclusiv, respectiv: unchii şi mătuşile (gradul al III-lea), precum şi verii primari (gradul al IV-lea) din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţia cu efecte depline. Considerăm că fac parte din clasa a IV-a de moştenitori şi fraţii şi surorile bunicilor lui de cujus (rude de gradul IV).

Colateralii ordinari vin la moştenire numai în lipsa moştenitorilor legali din primele trei clase, sau când, deşi aceştia există, sunt renunţători sau nedemni, ori exheredaţi, cei rezervatari de cotitatea disponibilă, ceilalţi exheredaţi în totalitate.

Potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie unchii şi mătuşile (gradul al III-lea) înlătură de la moştenire pe verii primari şi pe fraţii sau surorile bunicilor lui de cujus (gradul IV).

Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari de acelaşi grad de rudenie se face pe capete (în părţi egale).

În cazul în care colateralii ordinari vin singuri la succesiune, vor culege întreaga moştenire, împărţind-o în mod egal. Dacă suferă concursul soţului supravieţuitor al lui de cujus, vor culege 1/4 din moştenire, după ce, în prealabil, s-a stabilit cota care se cuvine soţului lui de cujus rămas în viaţă.

40

Page 41: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Caractere juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor ordinari sunt:

- colateralii ordinari pot veni la succesiune numai în nume propriu;- colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari şi nici sezinari;- colateralii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

E. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al lui de cujus

a. Condiţiile cerute soţului supravieţuitor pentru a succede- Soţul rămas în viaţă este chemat la moştenirea soţului predecedat,

fără a se ţine cont de sex, de faptul dacă are sau nu mijloace de existenţă, dacă există sau nu copii, dacă soţii convieţuiau, sau, din contra, erau despărţiţi în fapt la momentul deschiderii succesiunii, indiferent din vina căruia dintre ei.

- Pentru a putea culege moştenirea la care este chemat, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească atât condiţiile generale (capacitate succesorală, vocaţie succesorală şi să nu fie nedemn), cât şi o condiţie specială, respectiv să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii.

- Spre deosebire de rudenie, calitatea de soţ, dobândită prin căsătorie, se poate pierde ca efect al desfacerii căsătoriei prin divorţ ori al desfiinţării căsătoriei ca urmare a constatării nulităţii sau anulării ei.

- Potrivit art. 39 alin. 1 din C. fam., căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea - prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă. Dacă unul dintre soţi încetează din viaţă după ce s-a pronunţat divorţul, dar înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, efectele ei nu se mai produc, căsătoria nedesfăcându-se prin divorţ, ci încetând prin decesul unuia dintre soţi, iar cel rămas în viaţă îşi păstrează calitatea de soţ, având chemare la moştenire.

- Calitatea de soţ se poate pierde şi datorită desfiinţării căsătoriei prin hotărâre judecătorească de constatare a nulităţii ori de anulare a căsătoriei. Dacă hotărârea de desfiinţare a căsătoriei a intervenit anterior datei deschiderii succesiunii, soţul rămas în viaţă nu va moşteni.

- La fel dacă desfiinţarea căsătoriei a fost constatată ori s-a pronunţat prin hotărâre judecătorească după decesul unuia dintre foştii soţi, căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv, desfiinţând şi calitatea de soţ pe care cel rămas în viaţă o avusese la data deschiderii succesiunii, astfel că înlătură de la succesiune pe soţul rămas în viaţă. În mod excepţional, aceste efecte nu se vor putea produce în cazul în care soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei(art. 23 alin. 1 C. fam.).

41

Page 42: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- În ipoteza în care căsătoria încetează prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, cel declarat mort va fi considerat că a decedat la data stabilită prin hotărârea rămasă definitivă; de la această dată – considerată data deschiderii succesiunii – se vor naşte drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor. Dacă soţul declarat mort reapare, hotărârea respectivă va fi anulată, iar „soţul supravieţuitor” este ţinut a restitui tot ceea ce a primit din patrimoniul celui declarat mort, cu titlu de moştenire.

b. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate de Legea nr. 319/1944.

Masa succesorală a soţului decedat este alcătuită din:- bunurile proprii ale lui de cujus (soţul predecedat), astfel cum sunt ele

prevăzute de art. 31 C. fam.;- partea din bunurile comune care s-ar fi cuvenit soţului care a încetat din

viaţă.De regulă, împărţirea bunurilor comune se face, în caz de deces al unui soţ,

pe cale amiabilă, între soţul rămas în viaţă şi ceilalţi succesibili ai de cujus. În cazul în care nu se înţeleg, împărţirea se face pe cale judecătorească.

Potrivit Legii nr. 319/1944, soţul supravieţuitor se bucură de următoarele drepturi succesorale:

- un drept la moştenire, în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali sau singur, în lipsa rudelor din aceste clase (art. 1);

- drepturi succesorale asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă (art. 5);

- un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 4).Deşi în actuala reglementare nu face parte din nici o clasă de moştenitori

legali, soţul supravieţuitor vine în concurs la moştenire cu oricare clasă de moştenitori. Prin urmare, prezenţa sa la moştenire nu înlătură nici una dintre rudele aflate în clasele de moştenitori instituite de lege şi nici nu este înlăturat de vreuna dintre acestea.

Acest drept al său este conceput sub forma unor cote variabile, în funcţie de clasele de moştenitori cu care vine efectiv în concurs, la moştenire.

Potrivit Legii nr. 319/1944 cota-parte din masa succesorală cuvenită soţului supravieţuitor diferă astfel:

42

Page 43: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- În concurs cu clasa descendenţilor (clasa I) soţul supravieţuitor are dreptul la 1/4 din moştenire, indiferent de numărul descendenţilor;

- În concurs cu clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi, trebuie să distingem astfel:

În concurs cu părinţii lui de cujus (ascendenţii privilegiaţi) şi cu fraţii şi surorile acestuia ori descendenţii acestora (colaterali privilegiaţi), soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din moştenire, indiferent de numărul ascendenţilor sau al colateralilor privilegiaţi.

În concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/2 din moştenire.

- În concurs cu clasa ascendenţilor ordinari, soţul supravieţuitor are dreptul la 3/4 din moştenire;

- În concurs cu clasa colateralilor ordinari, soţul rămas în viaţă are dreptul, de asemenea, la 3/4 din moştenire;

- În situaţia în care soţul supravieţuitor vine singur la moştenire va culege întreaga masă succesorală.

Întotdeauna când la moştenire vine şi soţul supravieţuitor, mai întâi se stabileşte partea succesorală cuvenită acestuia, iar ceea ce rămâne se împarte între ceilalţi moştenitori. Aceasta înseamnă că partea soţului supravieţuitor se impută asupra părţilor moştenitorilor cu care acesta vine în concurs, ducând la micşorarea acestora.

Pentru stabilirea cotei-părţi succesorale cuvenite soţului rămas în viaţă, se ţine seama, potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944, numai de rudele împreună cu care acesta vine efectiv în concurs la succesiune, deci nu sunt renunţători, nedemni sau exheredaţi, nefiind moştenitori rezervatari.

Atunci când există două sau mai multe persoane (bigamie, poligamie) care pretind drepturi succesorale, în calitate de soţ supravieţuitor, moştenirea lăsată de de cujus sau cota-parte din moştenire prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor, în concurs cu diferite clase de moştenitori legali, se împarte în mod egal între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent din căsătoria nulă, acesta din urmă fiind tot de bună-credinţă.

Caractere juridice ale drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor sunt:

- soţul supravieţuitor vine la moştenire în nume propriu;- soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;

43

Page 44: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar, astfel că el va trebui să ceară trimiterea în posesiune de către notarul public competent, care îi va elibera un certificat de moştenitor;

- soţul supravieţuitor este obligat, în situaţia în care vine în concurs la moştenire cu descendenţii lui de cujus, să raporteze la masa succesorală donaţiile primite;

- soţul supravieţuitor este moştenitor regulat, caracter care rezultă din prevederile Legii nr. 319/1944, care conferă soţului rămas în viaţă calităţi pe care le au rudele cele mai apropiate ale lui de cujus – descendenţii (calitatea de rezervatar, obligaţia de raport al donaţiilor).

c. Dreptul succesoral al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă

1. Mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnicePotrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944, mobilele şi obiectele aparţinând

gospodăriei casnice i se cuvin soţului supravieţuitor peste partea sa succesorală din celelalte bunuri, cu îndeplinirea cumulativă a două condiţii speciale, şi anume:

- soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii soţului decedat, adică numai în cazul în care vine la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasele a II-a (ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi), a III-a (ascendenţii ordinari) sau a IV-a (colateralii ordinari); dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori din aceste din urmă clase, aceste bunuri îi revin în totalitate şi în mod exclusiv, în virtutea dreptului special prevăzut de art. 5 din Legea nr. 319/1944;

- soţul decedat să nu fi dispus în totalitate de partea sa din aceste bunuri prin donaţii sau prin legate, căci, dacă a dispus în acest fel, actele liberale ale lui de cujus sunt valabile.

În situaţia în care soţul rămas în viaţă vine la succesiune alături de descendenţii lui de cujus, bunurile mobile aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de nuntă intră în masa succesorală, el putând primi aceste bunuri, sau o cotă-parte din acestea, în cadrul părţii sale succesorale la care îi dă dreptul legea.

Pentru determinarea concretă a bunurilor care fac parte din categoria mobilelor şi bunurilor aparţinând gospodăriei casnice, trebuie luate în considerare atât criteriile legate de natura intrinsecă a bunurilor, cît şi de afectaţia dată de soţi acestor bunuri.

În ceea ce priveşte natura intrinsecă a bunurilor, sunt avute în vedere doar acele bunuri uzuale care, prin definiţie şi funcţionalitate, deservesc gospodăria.

44

Page 45: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Cât priveşte afectaţiunea dată de soţi acestor bunuri, vor trebui avute în vedere condiţiile obişnuite de viaţă ale soţilor, nivelul lor profesional şi cultural, în aşa fel încât soţului supravieţuitor să nu i se modifice, fără o temeinică justificare, condiţiile de viaţă. Astfel, intră în această categorie: televizorul, radioul, frigiderul, congelatorul, aspiratorul, cuptorul cu microunde şi alte asemenea bunuri, precum şi biblioteca, mobila, covoarele, biroul, precum şi alte obiecte integrate uzului gospodăresc, care, prin natura şi destinaţia lor, nu pot fi considerate că au avut o altă afectaţiune decât de a fi folosite în familie.

Nu intră în această categorie bunurile mobile care reprezintă investiţii sub forma unor obiecte de lux, care depăşesc nivelul profesional sau cultural al soţilor (imobile, autoturisme, instrumente muzicale de valoare, bijuterii, tablouri de valoare, piese de mobilă etc., dacă au fost făcute în scopul investirii unor economii comune).

De asemenea, nu intră în această categorie bunurile care servesc unei profesiuni ori unei îndeletniciri personale a unuia dintre soţi; soluţia fiind aceeaşi şi în cazul în care soţii au avut aceeaşi profesiune.

În fine, nu intră în această categorie bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animale, unelte agricole etc.).

Dreptul succesoral special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice vizează partea care s-ar fi cuvenit soţului decedat în urma împărţirii bunurilor comune şi bunurile proprii ale lui de cujus din această categorie. Restul bunurilor aparţinând gospodăriei casnice rămân soţului supravieţuitor, dar nu în calitate de moştenitor, ci ca devălmaş ori ca proprietar al propriilor bunuri.

2. Darurile de nuntă- Potrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944, soţului supravieţuitor i se

cuvin, peste partea sa succesorală, şi darurile de nuntă.Prin daruri de nuntă se înţeleg darurile manuale făcute soţilor cu ocazia

celebrării căsătoriei, fie că au fost făcute în comun ambilor soţi, fie unuia sau altuia dintre ei, chiar şi cele făcute de unul dintre ei celuilalt sau reciproc, fiind irelevant faptul dacă acestea au fost sau nu afectate folosinţei comune.

Dreptul succesoral special al soţului supravieţuitor are ca obiect doar partea din darurile de nuntă care s-ar fi cuvenit soţului defunct, cealaltă parte a acestora, precum şi darurile făcute exclusiv soţului supravieţuitor revenindu-i acestuia în baza unui drept propriu de proprietate. Astfel, legea conferă o parte a acestor bunuri soţului supravieţuitor, doar dacă ele au fost destinate folosinţei ambilor soţi.

45

Page 46: Suport- Succesiuni Petre Andrei

d. Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor asupra casei de locuit

Legea nr. 319/1944 recunoaşte soţului supravieţuitor şi un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit, care face parte din masa succesorală. Astfel, potrivit art. 4 din legea citată, soţul supravieţuitor are un drept legal de abitaţie asupra locuinţei care a aparţinut soţului predecedat, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1. soţul supravieţuitor să nu aibă locuinţă proprie;2. casa în care a locuit să facă parte din moştenirea soţului predecedat,

respectiv acesta să o fi deţinut în calitate de proprietar exclusiv sau în proprietate comună cu soţul supravieţuitor sau cu alte persoane..

În baza art. 4 din Legea nr. 319/1944 comoştenitorii soţului supravieţuitor pot cere restrângerea dreptului de abitaţie, în situaţia în care locuinţa nu îi este necesară în întregime; tot astfel, ei vor avea dreptul să procure soţului supravieţuitor o locuinţă în altă parte, cu obligaţia corelativă a acestuia din urmă de a se muta în locuinţa pusă la dispoziţie, dacă aceasta este corespunzătoare.

Durata dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor asupra casei de locuit este limitată, în principiu, până la ieşirea din indiviziune (împărţeala moştenirii).

În ipoteza în care soţul supravieţuitor se recăsătoreşte mai înainte de împărţeala moştenirii, dreptul de abitaţie durează până la încheierea noii căsătorii.

În toate cazurile, potrivit legii, durata acestui drept este de cel puţin un an de la data deschiderii moştenirii.

F. Drepturile statului asupra succesiunilor vacantePotrivit art. 680 C. civ, „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari,

bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.Aşadar patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în totalitate, în

ipoteza în care nu există moştenitori legali sau testamentari ori, deşi există, aceştia nu pot culege moştenirea (fiind renunţători sau nevrednici) şi numai în parte va spori proprietatea statului, dacă există moştenitori, însă vocaţia lor succesorală concretă nu cuprinde întreaga moştenire (succesori legali rezervatari, exheredaţi de cotitatea disponibilă).

Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, „în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”.

Vacanţa succesorală poate fi constatată şi prin hotărâre judecătorească.46

Page 47: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Statul dobândeşte moştenirea din momentul deschiderii succesiunii. Bunurile sunt preluate cu titlu universal, ca elemente ale unui patrimoniu şi nu cu titlu particular, individual determinate.

Statul nu are drept de opţiune succesorală, el neputând renunţa la moştenirea vacantă, deoarece bunurile succesorale rămase fără stăpân ar reveni tot acestuia, în baza art. 646 C. civ. Statul va culege moştenirea numai sub beneficiu de inventar.

Caractere juridice ale dreptului statului asupra succesiunii vacante sunt:- culegând o universalitate, statul va răspunde pentru datoriile şi sarcinile

moştenirii, însă răspunderea sa este limitată la activul succesoral (intra vires hereditatis);

- pentru a putea prelua moştenirea, statul va cere eliberarea de către notar a unui

certificat de vacanţă succesorală; el nu are nevoie de o trimitere în posesie propriu-zisă, prin eliberarea certificatului de moştenitor.

47

Page 48: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL II

DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ TESTAMENTARĂ

SECŢIUNEA I

TESTAMENTUL

A. Noţiunea şi caracterele juridice ale testamentului

- Legea civilă recunoaşte dreptul oricărei persoane de a decide soarta bunurilor agonisite după stingerea sa din viaţă, creând astfel posibilitatea înlăturării chemării succesorale legale. În acelaşi timp, nu se poate renunţa prin convenţie la dreptul de a testa.

Art. 802 C. civ. dă o definiţie incompletă testamentului, potrivit căreia prin acest act juridic se poate dispune mortis causa numai de bunurile moştenirii, definind, în fapt, legatul testamentar, ştiut fiind că printr-un testament se poate dispune şi cu privire la alte persoane sau chiar asupra propriei persoane.

Testamentul poate fi definit, pe baza art. 800 şi art. 802 C. civ., ca fiind un act juridic unilateral, gratuit, personal, solemn, pentru cauză de moarte şi esenţialmente revocabil, prin care o persoană, numită testator, dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau de o parte din avutul său şi îşi poate exprima ultima voinţă în legătură cu persoana sa ori alte persoane.

Din această definiţie dată testamentului rezultă următoarele caractere juridice:

a) Testamentul este un act juridic şi, prin urmare, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale de validitate cerute de lege pentru orice act juridic (art. 948 C. civ.), precum şi pe cele specifice actelor cu titlu gratuit.

b) Testamentul este un act juridic unilateral, deoarece exprimă o singură voinţă, a testatorului, care este creatoare de efecte juridice, indiferent de manifestarea de voinţă a gratificatului.

c) Testamentul este un act juridic cu titlu gratuit, şi anume, o liberalitate (în cazul în care conţine legate).

48

Page 49: Suport- Succesiuni Petre Andrei

d) Testamentul este un act juridic personal. El nu poate fi încheiat decât de către testator personal, nu şi prin reprezentare.

e) Testamentul este un act juridic solemn, deoarece voinţa testatorului trebuie să fie exprimată în una din formele prevăzute de lege pentru însăşi validitatea testamentului.

f) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte, întrucât va produce efecte din clipa încetării din viaţă a testatorului.

g) Testamentul este un act juridic esenţialmente revocabil. Aşa fiind, testatorul va putea să revină asupra conţinutului său, să-l modifice ori să-l revoce, până în ultima clipă a vieţii sale. Orice clauză de renunţare la dreptul de a revoca dispoziţiile testamentare este sancţionată cu nulitatea.

B. Cuprinsul testamentului

- Testamentul poate cuprinde una sau, de regulă, mai multe dispoziţii de ultimă voinţă, care, fiecare în parte, constituie un act juridic independent de celelalte.

Obiectul principal al testamentului îl constituie legatele, care sunt acte juridice referitoare la bunurile care alcătuiesc masa moştenirii.

Deosebit de legate, testamentul poate să cuprindă şi alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, şi anume:

a) sarcini impuse legatarilor, respectiv obligaţii de natură patrimonială sau morală pe care trebuie să le execute gratificatul, dacă acceptă legatul (art. 830 C. civ.);

b) dezmoşteniri (exheredări), respectiv acele dispoziţii prin care sunt înlăturaţi de la moştenire expres sau implicit toţi sau anumiţi moştenitori legali nerezervatari sau cei rezervatari de la cotitatea disponibilă (art. 841 C. civ.);

c) desemnarea unuia sau chiar a mai multor executori testamentari, persoane fizice care să îndeplinească actele de ultimă voinţă a testatorului (art. 910 C. civ.);

d) revocarea unui testament întocmit anterior;e) retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior;f) o împărţeală de ascendent (art. 795 C. civ.);g) recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art. 57 C. fam.);h) dispoziţii referitoare la înmormântarea sa.

C. Observaţii cu privire la definiţia dată de lege testamentului

49

Page 50: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Din analiza dispoziţiilor art. 802 C. civ. care cuprinde definiţia testamentului, ca act juridic prin care testatorul dispune, pentru timpul cât nu va mai fi în viaţă, de bunurile sale, sau pe cele ale art. 807, 809, 920-922 C. civ., rezultă neîndoielnic că testamentul este un act juridic unilateral, în sensul de negotium juris, prin care se realizează dreptul de dispoziţie pentru cauză de moarte al testatorului, cu privire la avutul său, testamentul cuprinzând numai legate, nu şi alte dispoziţii de ultimă voinţă. Dar testamentul poate cuprinde şi alte dispoziţii decât cele referitoare la bunuri sau numai astfel de dispoziţii, fără a se face referire la patrimpniul succesoral.

Analiza altor texte legale, precum cele conţinute de art. 644, 647, 852-853, 889, 895, 899 şi art. 923-930 C. civ., va releva ideea că nu testamentul realizează transmisiunea mortis causa a avutului testatorului, ci legatele.

Testamentul nu este un act juridic omogen, ci el constituie o simplă formă, un tipar în care se îmbracă o pluralitate de acte juridice de sine stătătoare, fiecare act având regimul său juridic distinct.

Această concluzie îşi are temeiul legal în art. 48 alin. 3. şi art. 57 alin. 3 C. fam, potrivit cărora recunoaşterea copilului din afara căsătoriei „chiar făcută prin testament nu se poate revoca”.

Dacă însă testamentul cuprinde numai un singur legat, actul juridic nu este nicidecum testamentul, ci legatul.

Din împrejurarea că testamentul este o simplă formă care poate cuprinde mai multe acte juridice de sine stătătoare, decurg unele consecinţe, astfel:

a) Dispoziţiile de ultimă voinţă cuprinse într-un testament pot produce efecte la date diferite. Astfel, legatele, desemnarea unui executor testamentar, dispoziţii referitoare la înmormântare ş.a. îşi produc efectele, de regulă, la data deschiderii succesiunii, în vreme ce recunoaşterea filiaţiei va produce efecte de îndată, din clipa întocmirii testamentului.

b) Dacă unul sau unele acte juridice cuprinse în testament sunt nule, această sancţiune nu se va răsfrânge asupra testamentului în întregime, celelalte acte juridice rămân valabile, producându-şi efectele, cu excepţia cazului când nulitatea intervine pentru lipsa sau viciile voinţei, lovind dispoziţiile testamentare în întregime.

c) Revocarea expresă a unei dispoziţii testamentare, inserată într-un testament

50

Page 51: Suport- Succesiuni Petre Andrei

întocmit ulterior, va produce efecte revocatorii, chiar dacă testamentul ulterior nu ar putea fi executat din cauza incapacităţii legatarului sau a renunţării sale, deoarece voinţa revocatorie a fost declarată în mod valabil.

D. Condiţiile de fond cerute de lege pentru validitatea testamentului

Pentru a fi valabil întocmit, testamentul trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond prevăzute de art. 948 C. civ. pentru orice alt act juridic.

1. Capacitatea de a dispune şi capacitatea de a primi prin testament- a) Potrivit art. 856 C. civ., „orice persoană este capabilă de a face

testament, dacă nu este poprită de lege”.Prin urmare, regula generală o constituie libertatea de a testa, excepţia

constând în restrângerea acestui drept pentru acele persoane cărora legea nu le permite acest lucru.

Legea civilă stabileşte următoarele incapacităţi de a dispune prin testament:

- minorii care nu au împlinit 16 ani nu pot dispune prin testament (art. 806 C. civ.). „Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din bunurile de care după lege poate dispune majorele” (art. 807 C. civ.). Cu toate acestea, minorul care a împlinit 16 ani nu poate dispune prin testament în favoarea tutorelui său. Tot astfel, minorul ajuns la majorat nu poate dispune în favoarea fostului său tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei nu au fost predate şi primite. În ambele ipoteze, potrivit art. 809 alin. 4 C. civ., sunt exceptaţi ascendenţii minorului, care sunt, sau care au fost tutori ai săi.

- interzişii judecătoreşti nu pot dispune prin testament (nici personal nici prin reprezentant), deoarece, prin hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat interdicţia, sunt consideraţi ca fiind lipsiţi de discernământ.

Testamentul, întocmit cu neobservarea prevederilor legale privind capacitatea de a dispune, se sancţionează cu nulitatea relativă.

b) În ceea ce priveşte capacitatea de a primi prin testament, regula generală este că oricine poate fi gratificat în acest mod, mai puţin acele persoane cărora legea nu le permite după cum urmează:

- nu pot fi gratificate prin testament persoanele neconcepute la data deschiderii succesiunii (art. 808 alin. 2 C. civ.);

- nu va putea primi prin testament nici tutorele de la minorul aflat sub ocrotirea sa (art. 809 C. civ.);

51

Page 52: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- tot astfel, medicii şi farmaciştii nu pot primi de la bolnavii pe care îi îngrijesc în boala de care aceştia au murit (art. 810 alin. 1 C. civ.);

- preoţii, de la cei pe care îi asistă din punct de vedere religios, spiritual (art. 810 C. alin. 3 civ.);

- ofiţerii de marină, de la persoanele care se află la bord, în timpul unei călătorii maritime (art. 883 C. civ.), cu excepţia cazului când aceştia sunt rude cu testatorul;

- cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi prin testament dreptul de proprietate asupra terenurilor, întrucât art. 44 alin. 2 din Constituţia revizuită menţine interdicţia dobândirii pe cale testamentară a terenurilor situate în România de către aceste persoane, permiţându-le, în schimb, să dobândească astfel de bunuri prin moştenire legală, dacă prin clasă şi grad au chemare concretă la succesiune.

- persoanele juridice nu vor putea primi prin testament, dacă liberalităţile nu corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de înfiinţare ori statut (art. 34 din Decretul nr. 31/1954).

Nerespectarea acestor interdicţii se va sancţiona cu nulitatea relativă atunci când testamentul este făcut în favoarea tutorelui, de către minorul aflat sub ocrotirea sa ori în favoarea ofiţerilor de marină, în timpul călătoriilor pe mare, de către călătorii aflaţi la bord. În toate celelalte cazuri, va interveni nulitatea absolută, întrucât considerente de ordine publică reclamă această sancţiune.

2. Consimţământul testatorului Pentru ca testamentul să fie valabil şi să producă efecte juridice, este

necesar ca manifestarea de voinţă a testatorului să nu fie afectată de nici un viciu de consinţământ.

În ceea ce priveşte eroarea, pentru ca aceasta să vicieze voinţa testatorului, trebuie să fie substanţială şi să poarte asupra:

- fie a identităţii persoanei fizice în favoarea căreia s-a dispus prin testament;

- fie a evenimentului care a constituit motivul determinant al legatului.În materie de testament, dolul prezintă unele particularităţi, manifestându-

se sub forma sugestiei şi captaţiei, dacă faptele sunt exercitate prin manopere viclene şi dolosive, în scopul de a determina pe dispunător să facă o liberalitate, pe care, altfel, nu ar face-o şi nici nu ar avea motive să o facă.

52

Page 53: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Atât sugestia, cât şi captaţia au ca efect înşelarea bunei-credinţe a testatorului şi duc la anularea acstuia.

În materie testamentară, dolul poate să provină de la orice persoană.În ceea ce priveşte violenţa ca viciu de consimţământ, în această materie

nu este întâlnită, deoarece testatorul, chiar dacă ar fi fost victima unei ameninţări care i-ar fi afectat liberalitatea de exprimare a voinţei, are posibilitatea de a revoca legatul pe care l-ar fi făcut sub imperiul violenţei.

Testamentul afectat de vicii de consimţământ este lovit de nulitate relativă. Anularea acestuia poate fi cerută în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii şi nu de la „încheierea actului”, aşa cum prevede art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

3. Cauza testamentuluiTestamentul trebuie să aibă o cauză licită şi morală. În materia

testamentului, cauza constă în intenţia de a gratifica pe o anumită persoană, intenţie determinată de motive concrete şi personale.

Dimpotrivă, un testament este nul, dacă a fost inspirat de o cauză imorală, cum ar fi începerea, reluarea sau continuarea unei relaţii de concubinaj.

E. Condiţiile generale de formă cerute de lege pentru validitatea testamentului

Având în vedere consecinţele juridice deosebite pe care acest act le produce asupra patrimoniului familiei celui care lasă moştenirea şi, în acelaşi timp, pentru a atrage atenţia testatorului asupra acestor consecinţe, legea, cere, în mod imperativ, îndeplinirea a două condiţii de formă, şi anume:

a) testamentul să fie scris.Această condiţie îşi are raţiunea în intenţia legiuitorului de a pune la

adăpost voinţa testatorului de eventualele presiuni şi falsificări, precum şi de a înlătura incertitudinile cu privire la existenţa şi înţelesul manifestării lui de ultimă voinţă.

Cerinţa formei scrise a testamentului constituie o condiţie ad validitatem, însă, de aici, nu trebuie să tragem concluzia că voinţa testatorului trebuie exprimată doar în formă autentică. Testamentul autentic este doar una dintre modalităţile de exprimare a voinţei testatorului şi, fără îndoială, cea mai sigură, însă este permisă şi forma înscrisului sub semnătură privată (testamentul olograf).

Forma scrisă este cerută nu numai pentru testament, ci şi pentru orice alt act juridic care se află în legătură cu acesta. Astfel, codicilul (înscris care cuprinde

53

Page 54: Suport- Succesiuni Petre Andrei

dispoziţii de ultimă voinţă care completează sau modifică dispoziţii testamentare anterioare) trebuie să îmbrace tot forma scrisă.

Sancţiunea nerespectării formei scrise este nulitatea absolută.Aşadar testamentul oral, făcut în faţa martorilor (testamentul nuncupativ),

este lovit de nulitate absolută.b) testamentul să reprezinte manifestarea de voinţă a unei singure

persoane, făcută pe un act separat.- Potrivit prevederilor art. 857 C. civ., „două sau mai multe persoane

nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane”.

Un asemenea testament, denumit conjunctiv, este lovit de nulitate.Raţiunea interdicţiei testamentului conjunctiv constă în preocuparea

legiuitorului de a asigura caracterul unilateral, personal şi esenţialmente revocabil al testamentului.

Interdicţia instituită de legiuitor nu se referă la ipoteza în care se întocmesc testamente de către două sau mai multe persoane pe aceeaşi hârtie, însă fiecare din acestea este opera uneia singure dintre ele, fiind semnate separat. În această situaţie, testamentele sunt valabile, chiar dacă în cuprinsul lor conţin dispoziţii reciproce şi independente.

SECŢIUNEA A II-A

FELURILE TESTAMENTULUI

A. Consideraţii generalePotrivit legislaţiei noastre, o persoană îşi poate exprima ultima sa voinţă în

diferite forme testamentare, în funcţie de dorinţa sa ori de împrejurările în care se află.

Astfel, în condiţii obişnuite, testatorul poate să dispună printr-unul din testa-mentele ordinare: testamentul olograf, autentic sau secret (art. 858 C. civ.).

Dacă se află în împrejurări excepţionale, care nu-i permit să testeze în una din for-mele menţionate mai sus, persoana va putea să-şi exprime ultima voinţă printr-un testa-ment privilegiat, simplificat, corespunzător condiţiilor în care se află (art. 868-886 C. civ.).

Deosebit de testamentele ordinare şi cele privilegiate, legea reglementează şi anumite forme simplificate de testament.

B. Testamentele ordinare

54

Page 55: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Prin testamente ordinare vom înţelege acele testamente care se întocmesc în condiţii de viaţă normale, când este posibilă folosirea unei proceduri complete, care asigură condiţii optime pentru ca testatorul să dispună pentru cauză de moarte.

Art. 858 C. civ. dispune că: „un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în formă mistică”.

I. Testamentul olografa. NoţiunePotrivit art. 859 C. civ., testamentul olograf este acel testament

pentru a cărui validitate se cere să fie în întregime scris, datat şi semnat de mâna testatorului.

b. Avantaje şi dezavantaje

Testamentul olograf prezintă unele avantaje practice, dar şi anumite inconveniente. Dintre avantaje, menţionăm:

- este foarte practic, el putând fi întocmit de orice persoană care ştie să scrie;

- poate fi făcut oriunde şi oricând, fără a fi nevoie de ajutorul unei alte per-soane;

- se face fără nici o cheltuială;- fiind supus celor mai simple formalităţi, prilejuieşte cele mai puţine

nulităţi de formă;- poate fi revocat (şi prin distrugere fizică) oricând;- în fine, ar putea asigura secretul asupra dispoziţiilor de ultimă voinţă a

testatorului, dacă este păstrat corespunzător.Testamentul olograf prezintă însă şi unele inconveniente, tocmai datorită

faptului că este supus unor formalităţi atât de simple. Astfel: - testatorul poate fi supus influenţelor abuzive din partea persoanelor

interesate;- înlesneşte falsul;- fiind întocmit de către un necunoscător al dreptului, poate cuprinde

exprimări confuze, susceptibile de interpretări contradictorii;- poate fi uşor dosit ori distrus, dacă testatorul nu l-a depus într-un loc

sigur sau dacă nu l-a întocmit în mai multe exemplare.c. Condiţiile de validitate ale testamentului olograf1. Scrierea testamentului olograf. Testamentul trebuie scris de testator în

întregime cu mâna sa proprie, fără ca aceasta să fie condusă de o terţă persoană.

55

Page 56: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Testamentul olograf poate fi scris pe orice fel de material (hârtie, pânză, material plastic, scândură, sticlă etc.), cu orice mijloace (creion, cerneală, cărbune, vopsea, diamant, cuţit etc.) şi cu orice fel de scriere (litere de mână ori de tipar, stenografiat, în alfabetul Braille pentru nevăzători, idiograme, în limba română sau în orice altă limbă cunoscută de către testator).

Testamentul scris de o altă persoană este nul.În ipoteza în care testamentul este scris de testator, însă cuprinde şi o

intervenţie străină (ştersătură, modificare sau completare) acesta va fi nul, dacă intervenţia s-a făcut cu ştirea testatorului, şi, dimpotrivă, va fi valabil, aşa cum a fost conceput de către testator, dacă acesta nu a avut cunoştinţă de intervenţie.

Ştersăturile, modificările sau completările aparţinând testatorului trebuie datate şi semnate de către testator, dacă ele cuprind dispoziţii testamentare noi, diferite faţă de redactarea iniţială.

Testamentul va putea avea şi codiciluri care, dacă conţin dispoziţii noi faţă de cele din cuprinsul testamentului, vor trebui, de asemenea, scrise de testator, datate şi semnate de către acesta. În ipoteza în care prin aceste adaosuri se aduc unele explicaţii cu privire la dispoziţiile de ultimă voinţă conţinute în testament, nu este necesară datarea şi semnarea lor distinctă, întrucât nu au caracterul unui codicil.

2. Data testamentului olograf. Data redactării testamentului prezintă o deosebită importanţă practică, deoarece:

- permite a se verifica împrejurarea dacă testatorul avea sau nu capacitate la momentul întocmirii testamentului;

- în cazul pluralităţii de testamente succesive, cuprinzând dispoziţii contradictorii, permite stabilirea testamentului valabil şi a celui (celor) revocat (revocate), ştiut fiind că testamentul cu dată mai recentă revocă dispoziţiile contrare sau incompatibile, cuprinse într-un testament anterior;

- În tăcerea legii, se consideră că datarea testamentului trebuie să cuprindă anul, luna şi ziua redactării acestuia, în litere sau cifre. Se admite ca fiind validă datarea şi prin indicarea unui eveniment de notorietate (de exemplu, Revelionul 2005, Sf. Maria din anul 2006 etc.). În toate situaţiile, indicarea anului este obligatorie.

Legea nu cere ca data să fie inserată într-un anume loc al testamentului. Ea poate figura la început sau la sfârşit, înainte sau după semnătură, esenţial fiind să rezulte că ea se referă la întregul cuprins al testamentului.

De vreme ce data constituie un element esenţial al testamentului, lipsa ei are drept consecinţă nulitatea absolută a acestui act.

56

Page 57: Suport- Succesiuni Petre Andrei

În ipoteza în care data trecută în testament este falsă, testamentul va fi nul. Dacă prin falsificarea datei s-a urmărit fraudarea legii, dovada se face prin orice mijloc de probă, iar dacă nu s-a urmărit o asemenea fraudă, proba se face şi prin elemente scoase din cuprinsul intelectual sau din starea materială a testamentului (elemente intrinseci).

În cazul în care data este incompletă sau eronată, datorită unei simple greşeli a testatorului, instanţa de judecată va putea întregi sau rectifica aceasta pe baza unor elemente intelectuale sau materiale extrase din cuprinsul actului de ultimă voinţă. Dacă instanţa nu poate stabili cu certitudine data exactă, testamentul olograf va fi nul.

Data trebuie scrisă integral de mâna testatorului. Totuşi, jurisprudenţa mai veche a admis ca fiind valabilă data parţial scrisă de mâna testatorului, parţial tipărită.

3. Semnătura testamentului olograf. Prin semnătură, testatorul atestă că testamentul este opera sa şi că exprimă ultima lui voinţă.

Legea nu reglementează locul unde trebuie să fie pusă semnătura şi nici modul cum trebuie să se semneze. De regulă, semnătura se pune la sfârşitul testamentului, însă nimic nu-l împiedică pe testator să semneze la începutul sau în cuprinsul acestuia. Esenţial este să rezulte în mod neîndoielnic că, semnând, testatorul şi-a însuşit întregul cuprins al testamentului. În ipoteza în care testamentul este scris pe mai multe pagini, testatorul nu este ţinut să semneze pe fiecare dintre ele.

Semnătura nu trebuie să cuprindă obligatoriu numele şi prenumele testatorului. Este suficient ca semnătura să fie aceea pe care testatorul o foloseşte de obicei, sub condiţia de a putea fi identificat.

Semnătura trebuie să fie manuscrisă.- Semnătura fiind o formalitate esenţială, lipsa ei atrage nulitatea

absolută a testamentului.- d. Formalităţile posterioare deschiderii succesiuniiÎnainte de a fi pus în executare, art. 892 C. civ. cere, ca o formalitate

posterioară redactării testamentului olograf, înfăţişarea lui, de către orice persoană l-ar găsi, notarului public de la locul deschiderii succesiunii.

Notarul public are îndatorirea legală de a constata printr-un proces-verbal atât deschiderea testamentului, cât şi starea în care acesta a fost găsit, dipunând păstrarea lui în arhiva notariatului respectiv.

e. Forţa probantă a testamentului olograf

57

Page 58: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Testamentul olograf este un înscris sub semnătură privată şi va avea puterea doveditoare a unui asemenea înscris.

Referitor la aplicarea acestui principiu, în cazul testamentului olograf trebuie făcută distincţia între puterea doveditoare a scrierii şi semnăturii, pe de o parte, şi puterea doveditoare a datei, pe de altă parte.

În cazul în care moştenitorii legali cărora le este opus un asemenea testament nu recunosc scrierea ori semnătura (potrivit art. 1177 C. civ.), legatarii care-şi întemeiază drepturile pe testamentul contestat sunt ţinuţi să dovedească, inclusiv prin verificare de scripte, sinceritatea scrierii şi semnăturii de mâna testatorului.

În ceea ce priveşte data, dacă scrierea şi semnătura au fost recunoscute de către cei cărora li se opun sau, prin verificare de scripte, s-a stabilit că ele aparţin testatorului, aceasta are valoare de dată certă, opozabilă terţilor, până la proba contrarie. Moştenitorii interesaţi, cărora li se opune data testamentului, vor putea să o combată, dovedind că ea nu corespunde realităţii, prin folosirea elementelor intrinseci testamentului. Numai în caz de fraudă sau incapacitate ei vor putea combate data testamentului cu orice mijloc de probă.

II. Testamentul autentica. NoţiunePotrivit art. 860 din Codul civil, testamentul autentic este testamentul

autentificat de notarul public, potrivit dispoziţiilor legale (Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială şi Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al ministrului justiţiei).

b. Avantaje şi dezavantajeTestamentul autentic prezintă avantaje, în sensul că face mai dificilă

folosirea mijloacelor dolosive, asigură păstrarea sa şi garantează îndeplinirea dispoziţiilor de ultimă voinţă – un exemplar al acestuia rămânând la notarul public – şi, în fine, poate fi folosit şi de acei care nu pot să scrie.

Acest testament prezintă inconvenientul de a nu asigura păstrarea secretului ultimei voinţe a testatorului şi de a necesita cheltuieli materiale şi de timp pentru întocmirea lui.

c. Întomirea testamentului autenticTestamentul autentic se poate redacta şi se autentifică de către notarii

publici.

58

Page 59: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Proiectul de testament va putea fi întocmit de către testator sau de către un terţ care, de regulă, este o persoană cu pregătire de specialitate (avocat sau notar public).

Fiind un act personal, testatorul va trebui să se prezinte personal la notar cu proiectul de testament. În ipoteza în care proiectul de testament a fost redactat de un terţ, acesta trebuie să se prezinte şi el la notarul public şi să ateste pe proiect că l-a redactat.

În vederea autentificării, notarul public verifică identitatea testatorului şi, după caz, şi a celui care a redactat proiectul de testament (art. 58 din Legea nr. 36/1995).

Se dă apoi citire înscrisului testamentar, cuvânt cu cuvânt, de către notarul public, în auzul testatorului care va fi întrebat dacă înscrisul reprezintă ultima sa voinţă (art. 60 alin. 1 din Legea nr. 36/1995).

După obţinerea consimţământului, înscrisul se semnează în faţa notarului public de către testator şi, atunci când este cazul, de către terţul care l-a redactat. Dacă unul dintre aceştia se află în imposibilitate de a semna (datorită infirmităţii, bolii sau oricărei alte cauze), notarul public va face menţiune despre această împrejurare în încheierea de autentificare, menţiune care va ţine loc de semnătură (art. 62 din Legea nr. 36/1995).

d. Autentificarea testamentului autenticDacă notarul constată că testamentul este întocmit cu respectarea tuturor

dispoziţiilor legale, va încuviinţa autentificarea acestuia.Îndeplinirea operaţiunii de autentificare a testamentului se constată printr-o

încheiere de autentificare a notarului public şi se face, de regulă, la sediul biroului notarului public (art. 48 alin 1 din Legea nr. 36/1995). Atunci când testatorul este împiedicat de un motiv temeinic să se prezinte la sediul biroului notarului public, testamentul autentic se poate îndeplini şi la domiciliul testatorului (art. 48 alin. 2 din Legea nr. 36/1995).

În ipoteza în care nu s-au îndeplinit toate formalităţile esenţiale, testamentul va fi nul absolut ca testament autentic, însă va putea fi valabil ca testament olograf, dacă a fost scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

e. Forţa probantă a testamentului autenticCât priveşte forţa probantă a testamentului autentic, acesta va face dovada

deplină până la înscrierea în fals atât cu privire la caracterul său autentic, cât şi cu privire la menţiunile procesului-verbal de autentificare, întemeiate pe constatările personale, făcute prin propriile simţuri şi în limitele atribuţiilor sale, de către

59

Page 60: Suport- Succesiuni Petre Andrei

notarul public, (de exemplu, constatarea înfăţişării în persoană a testatorului şi a redactorului proiectului de testament, a prezentării testamentului în două exemplare, constatarea citirii cuprinsului testamentului în auzul testatorului, consemnarea declaraţiilor acestuia, menţiunea privind data şi locul autentificării etc.).

Menţiunile care cuprind declaraţiile testatorului, precum şi constatările personale ale notarului public, făcute în afara atribuţiilor conferite de lege, fac dovada până la proba contrarie.

III. Testamentul mistic (secret)a. Noţiune- Testamentul secret este acel testament (scris de mână, dactilografiat

etc.) semnat de testator, strâns şi sigilat, iar apoi prezentat judecătoriei în vederea îndeplinirii anumitor formalităţi (art. 864 C. civ.).

- b. Avantaje şi dezavantajeAceastă formă de a testa, deşi asigură secretul dispoziţiilor de ultimă

voinţă, nu este prea utilizată în practică, întrucât implică unele formalităţi, cheltuieli materiale şi de timp, precum şi unele inconveniente. Astfel, de cele mai multe ori, la redactarea acestuia participă şi o terţă persoană, deoarece legea cere numai semnătura testatorului.

c. Întocmirea testamentului misticPotrivit art. 864 C. civ., testamentul secret trebuie să fie semnat de testator,

fie că l-a scris el însuşi sau l-a dactilografiat, fie că a fost scris de către un terţ.Persoanele care nu ştiu sau nu pot să citească şi să scrie nu pot să testeze în

formă secretă (art. 865 C. civ.).- Art. 864 alin. 2 C. civ. impune cerinţa ca hârtia pe care a fost

întocmit testamentul sau plicul în care a fost introdusă această hârtie să se strângă şi să se sigileze, pentru a se evita sustragerea ori înlocuirea frauduloasă a înscrisului testamentar.

Insuficienţa sigilării testamentului are drept consecinţă nulitatea testamentului.

d. Formalităţile de suprascriere

- Înscrisul testamentar trebuie înfăţişat unei judecătorii, aceasta putând fi oricare din - ţară. Testatorul va prezenta judecătorului hârtia sau plicul închis ori sigilat, sau le va închide ori le va sigila în faţa acestuia (art. 864 alin 3 C. civ.),

60

Page 61: Suport- Succesiuni Petre Andrei

declarând că dispoziţiile din acea hârtie sau din acel plic reprezintă testamentul său, scris şi semnat de el sau scris de o altă persoană, dar semnat de el (art. 864 alin. 4 C. civ.).

Dacă testatorul se află în imposibilitate fizică de a se prezenta la judecătorie, datorită bolii sau infirmităţii, atunci prezentarea, strângerea şi sigilarea testamentului se va face la domiciliul acestuia, în faţa unui judecător special delegat (art. 864 alin. 5 C. civ.).

În toate cazurile, judecătorul care primeşte un asemenea testament are obligaţia să întocmească, pe hârtia sau plicul sigilat, actul de suprascriere cu valoare de proces-verbal (art. 864 alin. 6 C. civ.), care constată prezentarea testatorului, data, declaraţia acestuia că testamentul este al său, precum şi starea testamentului.

Actul de suprascriere se va semna atât de testator, cât şi de judecător (art. 864 alin. 7 C. civ.). Dacă primul, dintr-o cauză posterioară întocmirii testamentului, nu mai poate semna, se va face menţiune despre aceasta în actul de suprascriere (art. 864 alin. 8 C. civ.).

Legea cere ca toate lucrările mai sus arătate să se desfăşoare fără întrerupere, pentru a se evita substituirea frauduloasă a testamentului (art. 864 alin. 8 C. civ.).

Nerespectarea vreuneia dintre formalităţile arătate atrage nulitatea testamentului. Cu toate acestea, dacă testamentul secret a fost scris, datat şi semnat de către testator, deşi nul în privinţa celorlalte formalităţi, va fi valabil ca testament olograf.

După îndeplinirea formalităţilor, la dorinţa testatorului, testamentul secret poate fi înapoiat acestuia sau poate rămâne spre păstrare la judecătorie.

Nu este necesar ca testamentul să fie datat de către testator; data va fi considerată

aceea a înfăţişării sale înaintea judecătorului şi care va fi constată în procesul-verbal de suprascriere.

e. Forţa probantă a testamentului mistic

Menţiunile din testamentul propriu-zis (înscris sub semnătură privată) fac dovada deplină, până la proba contrarie, în vreme ce acelea din actul de suprascriere (act autentic) care au la bază propriile constatări ale judecătorului făcute în limitele atribuţiilor conferite de lege, până la înscrierea în fals.

C. Testamentele privilegiate

61

Page 62: Suport- Succesiuni Petre Andrei

a. Noţiune- Testamentele privilegiate sunt testamente autentice în formă

simplificată, întocmite - de persoane care, temporar, se află în situaţii excepţionale, prevăzute de lege, ca, de exemplu, starea de război pe teritoriu străin sau prizonier la inamic, într-un loc asediat, fără comunicaţie cu exteriorul ş.a.

Se numesc privilegiate datorită faptului că, pentru întocmirea acestor testamente, legea permite formalităţi mai reduse, care avantajează pe acei care le folosesc.

b. Forme de testamente privilegiate1. Testamentul militarilor- Potrivit art. 870 C. civ., pot testa în această formă militarii şi cei

asimilaţi lor, cât timp aceştia se află pe teritoriu străin, în misiune ori prizonieri la inamic, sau pe teritoriul românesc, într-o localitate asediată, ori ale cărei comunicaţii au fost întrerupte din cauza războiului.

Agentul instrumentator va fi ofiţerul comandant al unităţii sau un ofiţer superior, asistat de doi martori (art. 868 C. civ.). În cazul în care testatorul este bolnav sau rănit, agentul instrumentator va fi medicul militar şef al spitalului, asistat de doi martori (art. 869 C. civ.).

2. Testamentul făcut în timp de boală contagioasăPotrivit art. 872 C. civ., testamentul, făcut într-o localitate izolată din

cauza ciumei sau a altei boli contagioase, se poate face înaintea unui membru al primăriei din localitate, asistat de doi martori, cu condiţia ca în localitatea respectivă să nu existe un birou notarial.

Testamentul trebuie să fie datat şi semnat de către testator, agentul instrumentator şi de către martori.

3. Testamentul maritimTestamentul maritim este acel testament privilegiat, întocmit în timpul unei

călătorii pe mare, de către membrii echipajului navei sau de către călători (art. 874-875 C. civ.).

Nu se poate apela la forma simplificată a testamentului maritim, ci la formele testamentelor ordinare, dacă vasul se află într-un port românesc sau într-un port străin în care se află un agent diplomatic sau consular român.

Ca agent instrumentator apare fie comandantul vasului, fie un înlocuitor al său, asistat de ofiţerul intendent de bord şi de doi martori.

Testamentul maritim se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se va preda primului organ consular sau diplomatic român întâlnit

62

Page 63: Suport- Succesiuni Petre Andrei

într-unul din porturile în care a ancorat vasul, spre a fi trimis biroului notarial de la domiciliul testatorului. Dacă vasul ancorează într-un port românesc, prin organul portuar, exemplarul testamentului se înaintează notarului de la domiciliul testatorului (art. 876-878 C. civ.).

c. Reguli comune tuturor testamentelor privilegiateÎn ceea ce priveşte condiţiile de formă a testamentelor privilegiate, acestea,

sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie întocmite în formă scrisă. De asemenea, legea cere ca toate testamentele privilegiate, sub sancţiunea

nulităţii absolute, să fie semnate de către următoarele persoane:

- de testator (în ipoteza în care nu ştie sau nu poate să semneze, se va face

menţiune despre această împrejurare, precum şi despre cauza împiedicării);- de agentul instrumentator;- de cel puţin unul dintre cei doi martori (făcându-se menţiune despre

motivul care a împiedicat semnarea testamentului şi de către celălalt).Testamentele privilegiate îşi produc efectele de la data deschiderii

moştenirii, dar numai dacă testatorul a decedat în împrejurările excepţionale, care l-au împiedicat să testeze în formele ordinare. În caz contrar, testamentele îşi pierd eficacitatea după 6 luni (în cazul testamentului militarilor şi cel al testamentului făcut pe timpul unei boli contagioase) şi, respectiv, după 3 luni (în cazul testamentului maritim) de la data când a încetat cauza care l-a împiedicat pe testator să testeze în formele ordinare (art. 871, 873, 881 C. civ.).

Testamentele privilegiate, fiind considerate testamente autentice simplificate, vor avea forţa probantă corespunzătoare.

D. Alte forme speciale de testamenta. testamentul privind depunerile la Casa de Economii şi Consemnaţiuni

(C.E.C.) a României;Titularul unui libret de economii poate dispune, pentru cauză de

moarte, asupra depunerilor la C.E.C. printr-un testament ordinar sau printr-un testament privilegiat. Deosebit de aceste modalităţi, titularul unui asemenea libret poate testa, cu privire la sumele înscrise în el, şi printr-o dispoziţie inserată chiar în cuprinsul libretului de economii şi care poartă denumirea de clauză testamentară.

Potrivit reglementărilor în vigoare, „titularul unei depuneri are dreptul să indice Casei de Economii şi Consemnaţiuni persoanele cărora urmează să li se elibereze sumele depuse în caz de moarte a sa. Depunerile asupra cărora nu s-au

63

Page 64: Suport- Succesiuni Petre Andrei

dat dispoziţii testamentare se eliberează de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni moştenitorilor legali”.

Rezultă, deci, că titularul libretului poate dispune asupra depunerilor printr-o declaraţie scrisă, cuprinsă în libretul de economii. Această dispoziţie pentru cauză de moarte, dată Casei de Economii şi Consemnaţiuni, constituie un testament olograf simplificat, deoarece el nu trebuie scris în întregime şi datat de mâna testatorului, ci numai semnat de către acesta.

Ca natură juridică, actele de dispoziţie pentru cauză de moarte ale titularului libretului de economii sunt dispoziţii testamentare, adică legate, şi nicidecum nu constituie o stipulaţie pentru altul.

b. Testamentul făcut de cetăţeanul român în străinătatePotrivit art. 885 C. civ., cetăţeanul român aflat în străinătate poate dispune

prin testament în următoarele moduri:- în formă olografă, prevăzută de legea română;- în formă autentică, potrivit legii civile române, în faţa unui agent

diplomatic sau consular român;

- în formă autentică, prevăzută de legea locului unde se află.Posibilitatea cetăţeanului român aflat în străinătate de a testa în forma

olografă prevăzută de legea română constituie o derogare de la regula locus regit actum, întrucât cetăţeanul român aflat în situaţia menţionată va putea să testeze în această formă, chiar dacă ea nu este prevăzută de legea locului unde se întocmeşte testamentul.

Tot o derogare de la regula amintită este şi posibilitatea cetăţeanului român de a testa în forma testamentului autentic prevăzut de legea locului unde se întocmeşte testamentul, considerându-se că se poate testa numai în această formă, nu şi într-o altă formă prevăzută de aceeaşi lege.

Aceste interpretări restrictive au fost înlăturate odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări conţinute de art. 68 alin. 3 din Legea nr. 105/1992. Potrivit acestui articol testamentele făcute de cetăţenii români aflaţi în străinătate (ca şi celelalte testamente care cuprind un element de extraneitate) sunt valabil întocmite dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data întocmirii lor, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:

- legea naţională a testatorului;- legea domiciliului acestuia;- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

64

Page 65: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- legea instanţei sau organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.

Având în vedere că art. 885 C. civ. cuprinde dispoziţii mai restrictive în materia testamentului făcut de cetăţeanul român în străinătate decât cele ale Legii nr. 105/1992, apreciem că acest articol a fost abrogat în mod implicit prin intrarea în vigoare a legii menţionate.

SECŢIUNEA A III-A

PRINCIPALELE DISPOZIŢII TESTAMENTARE

A. Legatul

a. Noţiunea legatului. Desemnarea legataruluiLegatul este acel act juridic cuprins într-un testament, prin care testatorul

desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor primi întregul patrimoniu, o fracţiune din el sau anumite bunuri lăsate de de cujus.

Legatul este o liberalitate pentru cauză de moarte. El constituie principalul act juridic pe care îl conţine testamentul.

Persoana care dobândeşte prin moştenire un legat poartă denumirea de legatar.

Pentru a fi valabilă, desemnarea legatarului trebuie să îndeplinească două cerinţe, şi anume:

- desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament- Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută, în mod obligatoriu, prin

testament. Nu este obligatoriu ca legatarul să fie determinat pe de-a întregul în cuprinsul testamentului, ci este suficient ca în testament să fie inserate cel puţin o parte din elementele cu ajutorul cărora legatarul să poată fi determinat în viitor.

Legatul făcut unei persoane nedeterminate sau insuficient determinate este nul. De asemenea, va fi nul legatul în ipoteza în care în testament nu este indicat legatarul, precizându-se doar că numele acestuia s-a comunicat verbal moştenitorilor legali.

Pentru valabilitatea legatului, determinarea beneficiarului acestuia va trebui să se raporteze nu la data întocmirii testamentului, ci la data deschiderii succesiunii.

65

Page 66: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Orice persoană poate fi instituită ca beneficiar al unui legat. Potrivit art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie, numai dacă s-a născut viu”.Ca urmare, va putea fi instituit legatar copilul conceput, care încă nu s-a născut, sub condiţia însă de a se naşte viu.

- legatarul trebuie să fie desemnat personal de către testatorLegatul fiind un act juridic personal, care nu se poate face prin

reprezentare, rezultă, deci, că persoana legatarului trebuie să fie desemnată prin testament personal de către testator. Aşa fiind, va fi nul legatul cu facultatea de alegere, adică acel legat prin care testatorul permite ca persoana legatarului să fie desemnată de către o terţă persoană (de exemplu, legatul va reveni acelei persoane pe care o vor indica moştenitorii testatorului).

Legatarul poate fi desemnat direct sau indirect.Desemnarea directă se poate înfăţişa în două moduri:- prin indicarea numelui şi prenumelui celui gratificat;- prin indicarea unor calităţi ale legatarului, care să-l individualizeze (să-l

identifice). De exemplu, „fiica mea cea mai mică”, sau „fraţii mei”, ori „nepotul meu de fiu” etc.

Desemnarea indirectă a legatarului se realizează printr-o dezmoştenire a moştenitorilor legali nerezervatari ai testatorului sau doar a unora dintre aceştia.

- Legatarul, care a supravieţuit cât de puţin testatorului, a dobândit un drept asupra legatului, transmiţându-l moştenitorilor săi.

b. Clasificarea legatelor1. În funcţie de modalităţile de care pot fi sau nu afectate, legatele se

clasifică:- Legatul pur şi simpluLegatul este pur şi simplu atunci când nu este afectat de modalităţi. În

această situaţie, potrivit art. 899 C. civ. drepturile legatarului, sub rezerva acceptării legatului, se nasc din chiar ziua deschiderii succesiunii, la fel ca şi drepturile moştenitorilor legali.

- Legatul cu termenTermenul este un eveniment viitor şi sigur ca realizare de care depinde

exercitarea sau stingerea dreptului transmis. Termenul poate fi suspensiv sau extinctiv, cert sau incert.

Termenul suspensiv amână executarea legatului până la momentul împlinirii sale (de exemplu, „Casa situată în localitatea... se va preda legatarului la un an de la decesul meu”). Drepturile legatarului se nasc şi pot fi înstrăinate (fie prin acte între vii, fie mortis causa) de la data deschiderii succesiunii, numai că

66

Page 67: Suport- Succesiuni Petre Andrei

executarea (predarea) legarului va putea fi cerută doar la data împlinirii termenului.

În ceea ce priveşte termenul extinctiv, acesta permite legatarului să intre în posesia bunului legat din momentul deschiderii succesiunii, însă, la împlinirea lui, drepturile legatarului se sting pentru viitor (de exemplu, „Las lui A, prin legat, uzufructul unei livezi până când împlineşte 50 de ani”).

- Legatul sub condiţieCondiţia constituie un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care

depinde naşterea sau stingerea dreptului transmis. Condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie.

Condiţia suspensivă suspendă, până la realizarea ei, dobândirea dreptului real sau de creanţă transmis prin legat, însă, odată îndeplinită, dreptul legatarului se naşte cu efect retroactiv, de la data deschiderii succesiunii (de exemplu, „Las câte 10 milioane nepoţilor mei de frate pe care fiul meu îi voi cununa după terminarea studiilor superioare”).

Condiţia rezolutorie nu afectează naşterea şi transmiterea drepturilor care formează obiectul legatului. Acestea sunt dobândite şi pot fi exercitate de către legatar de la data deschiderii succesiunii, însă, în cazul în care condiţia se realizează, ele se desfiinţează cu efect retroactiv (de exemplu, „Las lui X terenul situat în localitatea... dacă fiicei mele nu i se va naşte un copil în termen de 5 ani de la căsătorie”).

- Legatul cu sarcinăSarcina constituie o obligaţie constând în a da, a face sau a nu face ceva cu

privire la legat, pe care legatarul, dacă acceptă legatul, este ţinut să o execute. Sarcina poate fi prevăzută fie în interesul testatorului (de exemplu, să-i plătească impozitul pe imobilul lăsat moştenire, pe care nu l-a achitat în anul decesului), fie în interesul legatarului (de exemplu, cu suma de bani lăsată să-şi continue studiile), fie în interesul unei terţe persoane (de exemplu, să-i presteze unui nepot al testatorului întreţinere până la majoratul acestuia).

În caz de neîndeplinire a sarcinii impuse, moştenitorii interesaţi (legali sau testamentari) sau creditorii pot solicita instanţei competente revocarea legatului. Atunci când sarcina este prevăzută în interesul unei terţe persoane, în caz de neexecutare, aceasta poate să ceară numai executarea silită a sarcinii, nu şi revocarea legatului.

2. În funcţie de obiectul lor, legatele se clasifică în:- Legatul universal

67

Page 68: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Potrivit art. 888 din Codul civil, „legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale”.

Ceea ce este caracteristic pentru legatul universal este chemarea, vocaţia eventuală, la întreaga universalitate a bunurilor care au aparţinut testatorului, şi nu emolumentul efectiv (cantitatea bunurilor culese). Legatarului universal nu i se transmite întinderea unor drepturi, ci întinderea unei vocaţii, putând să preia drepturile renunţătorilor ori legatele ineficace.

Aşadar, legatul universal este acela care conferă legatarului o vocaţie eventuală la întreaga succesiune, indiferent care vor fi foloasele efectiv culese, pe care prezenţa moştenitorilor rezervatari sau existenţa unor legate particulare ar putea să le diminueze sau chiar să le suprime.

De aici decurg următoarele consecinţe:- în ipoteza în care testatorul a instituit mai mulţi legatari universali, va

trebui să distingem dacă toţi sau numai unul acceptă moştenirea. Dacă toţi acceptă legatele, fiecare va culege efectiv numai o parte din averea succesorală, natura legatului rămânând nemodificată. Dacă însă, un singur legatar acceptă legatul, el va culege întregul patrimoniu succesoral, în virtutea chemării sale universale;

- legatul rămâne universal, chiar dacă, din cauza unor legate cu titlu particular şi sarcini, emolumentul ar fi neînsemnat, întrucât, dacă aceşti legatari nu vor culege legatele care le-au fost atribuite sau beneficiarii sarcinilor nu ar pretinde drepturile lor, legatarul universal va culege totul, în virtutea vocaţiei sale la întreaga moştenire.

În literatura de specialitate şi în practica judiciară sunt considerate unanim ca fiind legate universale următoarele:

- legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale testatorului;- legatul nudei proprietăţi a întregii succesiuni, deoarece legatarul (sau

moştenitorii săi) va deveni, la stingerea uzufructului, proprietar deplin;- legatul cotităţii disponibile, deoarece, în cazul în care moştenitorii

rezervatari renunţă sau sunt excluşi de la succesiune ca nedemni, legatarul va avea vocaţie la întreaga moştenire;

- legatul rămăşiţei (prisosului), prin care testatorul, după ce a făcut legate cu titlu particular, atribuie unui legatar tot ceea ce rămâne din masa succesorală, după executarea legatelor şi a sarcinilor cuprinse în testament.

- Legatarul universal este obligat, potrivit art. 893 C. civ., la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, până la concurenţa sumei sale. De asemenea, el

68

Page 69: Suport- Succesiuni Petre Andrei

este obligat să achite, în aceleaşi condiţii, şi legatele cu titlu particular (art. 902 C. civ.).

- Legatarul universal va trebui să ceară punerea în posesie în condiţiile art. 889 C. civ. sau ale art. 891 C. civ..

- Legatul cu titlu universalLegatul cu titlu universal este definit de art. 894 C. civ. ca având drept

obiect „o fracţiune a moştenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din imobile sau mobile”. Aşadar, legatul cu titlu universal este legatul care conferă vocaţie la o fracţiune din patrimoniul succesoral al testatorului.

Caracteristică pentru legatul cu titlu universal, ca şi pentru legatul universal, este întinderea vocaţiei succesorale şi nu emolumentul moştenirii.

Între legatul cu titlu universal şi legatul universal există o identitate de natură juridică. Deosebirea dintre ele nu este calitativă, ci doar cantitativă. Astfel, legatarul universal are vocaţie la întregul emolument succesoral, în vreme ce legatarul cu titlu universal are vocaţie numai la întreaga parte din bunurile testate.

În ipoteza în care testatorul a instituit mai mulţi legatari cu titlu universal şi toţi acceptă legatele, fiecare dintre ei va culege fracţiunea din moştenire la care are dreptul. Dacă unul sau mai mulţi dintre legatari renunţă la legat, renunţarea nu va spori partea celorlalţi legatari cu titlu universal, ci va profita moştenitorilor legali sau legatarului universal, iar în absenţa acestora, statului.

Art. 894 din Codul civil enumeră limitativ legatele cu titlu universal:- legatul unei fracţiuni din moştenire (o jumătate, o treime etc.);- legatul tuturor bunurilor imobile;- legatul tuturor bunurilor mobile;- legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile;- legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile.- La aceasta se adaugă legatul minorului de 16 ani, făcut cu privire la

întreaga moştenire. Un asemenea legat este, în realitate, un legat cu titlu universal, deoarece minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament decât de jumătate din ceea ce ar fi putut dispune dacă ar fi fost major (art. 807 C. civ.).

Legatarul cu titlu universal are o răspundere proporţională şi, de aceea, va trebui să se stabilească procentul din activul succesoral, pe care îl reprezintă valoarea legatului cu acest titlu, în raport cu care se calculează suma în limita căreia urmează să răspundă pentru datoriile şi sarcinile succesiunii.

69

Page 70: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Legatul cu titlu particular (singular)Codul civil defineşte legatul cu titlu particular într-o formă negativă,

prevăzând în art. 894 alin. 2 că este cu titlu particular orice legat care nu este universal sau cu titlu universal.

Legatul cu titlu particular este acela prin care unei persoane i se conferă de către testator vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri succesorale, determinate sau determinabile.

Spre deosebire de legatarul universal sau cel cu titlu universal, legatarul cu titlu particular, în principiu, nu răspunde de pasivul moştenirii (art. 900 C. civ.).

În literatura de specialitate şi în practica judiciară sunt considerate ca fiind legate cu titlu particular următoarele:

- legatul unui bun cert şi determinat;- legatul unui bun determinat prin gen (o sumă de bani, o cantitate de

struguri etc.);- legatul unui bun incorporal (creanţa pe care testatorul o avea contra unei

terţe persoane);- legatul prin care debitorul este iertat de datoria pe care o avea faţă de

testator (datoria se stinge de la data deschiderii succesiunii);- legatul unor bunuri situate într-o anumită localitate;- o succesiune cuvenită lui de cujus, nelichidată la decesul acestuia.- 3. Diferite tipuri de legate cu titlu particular- - Legatul lucrului altuia- Ne aflăm în această situaţie în cazul în care testatorul face un

legat care are ca - obiect un bun care este proprietatea unei alte persoane, terţ sau chiar moştenitor al său (moştenitor legal sau legatar universal ori cu titlu universal).

- Pentru a ne afla în prezenţa legatului lucrului altuia, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- - testatorul să nu aibă, la data deschiderii succesiunii, nici un drept actual sau viitor asupra bunului care formează obiectul legatului;

- - obiectul legatului să fie un bun individual determinat, întrucât numai acestea pot să aparţină altuia.

- Legatul care are ca obiect bunuri determinate numai prin gen va fi întotdeauna valabil, chiar şi atunci când în patrimoniul succesoral nu se găsesc bunuri asemănătoare. Această soluţie este admisă pe considerentul că aceste bunuri nu pot să aparţină nimănui.

70

Page 71: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi suntem, prin urmare, în ipoteza legatului lucrului altuia, soarta acestuia va depinde de împrejurarea dacă testatorul a cunoscut sau nu că bunul respectiv nu este al său.

- În situaţia în care testatorul a lăsat legat bunul având credinţa greşită că acesta îi aparţine, legatul este, potrivit art. 907 C. civ., nul absolut întrucât se prezumă că, dacă testatorul ar fi cunoscut situaţia reală a bunului, nu ar mai fi făcut liberalitatea.

- În schimb, dacă testatorul a dispus de bunul unei alte persoane, ştiind că nu este al său, legatul este valabil, iar persoana însărcinată să execute acel legat este ţinută fie să procure bunul de la proprietarul său şi să-l predea legatarului, fie să plătească acestuia din urmă valoarea bunului la momentul deschiderii succesiunii (art. 906 C. civ.).

- Sarcina probei revine legatarului care va trebui să dovedească împrejurarea că testatorul a dispus de bun ştiind că este al său.

- Legatul bunului indivizNe aflăm în această situaţie atunci când testatorul face un legat cu titlu

particular care are ca obiect un bun individual determinat care, la data deschiderii succesiunii, se află în stare de indiviziune.

În cazul în care testatorul a lăsat legatarului o cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului determinat, legatul este valabil, legatarul substituindu-se testatorului cu privire la partea sa din drept.

Dacă, însă, legatul are ca obiect nu cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului, ci bunul în materialitatea sa, legatul va fi valabil sau nu, după cum legatarul a cunoscut sau nu împrejurarea că bunul nu-i aparţine în exclusivitate.

- Legatul uzufructuluiCodul civil, în art. 805, permite testatorului să lase prin legat nuda

proprietate unei anumite persoane, iar uzufructul unei alte persoane. La moartea uzufructuarului, nudul proprietar va deveni proprietar deplin al bunului legat.

Cu privire la natura juridică a unui asemenea legat, trebuie să facem distincţie după cum legatul are ca obiect nuda proprietate sau uzufructul.

Atunci când legatul are ca obiect nuda proprietate, legatul va fi universal, cu titlu universal sau cu titlu particular după cum vizează întregul patrimoniu succesoral, o fracţiune a acestuia sau un bun ori anumite bunuri determinate, privite în mod singular.

Dacă legatul are ca obiect uzufructul asupra unuia sau mai multor bunuri determinate, legatul va fi cu titlu particular.

71

Page 72: Suport- Succesiuni Petre Andrei

De asemenea, dacă legatul are ca obiect uzufructul asupra întregii mase succeso-rale sau numai asupra unei fracţiuni din aceasta, legatul va fi tot cu titlu particular.

c. Ineficacitatea legatelorPrin cauze de ineficacitate a legatelor se înţeleg acele fapte, situaţii,

împrejurări şi evenimente anterioare, concomitente sau posterioare întocmirii unui legat, intrinseci sau extrinseci conţinutului acestuia, dependente sau independente de voinţa testatorului şi a legatarului, care fac ca legatul să fie lipsit de eficacitate juridică.

Legatele pot fi ineficace datorită următoarelor cauze: nulitate, revocare sau caducitate. În toate aceste situaţii când intervine o cauză de ineficacitate, legatele se vor desfiinţa cu efect retroactiv.

I. Nulitatea legatelorNulitatea constituie o sancţiune civilă, care intervine în cazul încheierii

unor acte juridice cu nerespectarea condiţiilor de validitate (de fond sau de formă) impuse de lege.

Cauzele de nulitate sau de anulare a legatelor sunt cele care privesc orice act juridic: incapacitatea persoanei care face actul, viciile de consimţământ, lipsa formei cerute de lege pentru valabilitatea actului etc. Deosebit de acestea, există şi alte cauze specifice, precum: testamentul conjunctiv se sancţionează cu nulitatea absolută; substituţiile fideicomisare sunt, la rândul lor, lovite de nulitate absolută; este nul legatul bunului altuia, în ipoteza în care testatorul nu a cunoscut că lucrul nu-i aparţine.

Moştenitorul poate cere anularea testamentului în cazul în care consideră că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale ori poate cere anularea parţială a dispoziţiei testamentare care depăşeşte limitele prevăzute de art. 807 C. civ. (testamentul minorului de 16 ani).

Termenul de prescripţie a acţiunii în anularea testamentului înceape să curgă la moartea testatorului; „data încheierii actului” la care se referă art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 fiind data deschiderii moştenirii.

II. Revocarea legatelor1. Consideraţii generale. Legatele pot fi revocate fie prin voinţa

testatorului, fie ca urmare a săvârşirii de către legatar a unei fapte culpabile.Revocarea legatelor poate fi opera testatorului, şi atunci este voluntară

(depinde exclusiv de voinţa sa), dar poate fi pronunţată şi de instanţa de judecată (revocare judecătorească).

72

Page 73: Suport- Succesiuni Petre Andrei

2. Revocarea voluntară. Testamentul fiind un act juridic unilateral, esenţialmente revocabil, testatorul este îndreptăţit, până în ultima clipă a vieţii sale, fără a avea nevoie de consimţământul unei alte persoane şi fără a aduce atingere vreunui drept câştigat, să revoce legatele şi alte dispoziţii testamentare de ultimă voinţă.

Nici o persoană nu poate să-l împiedice testator să revoce un legat. Mai mult, nici testatorul nu poate să renunţe valabil la dreptul de revocare a dispoziţiilor cuprinse într-un testament. O asemenea renunţare este lovită de nulitate absolută.

Din punct de vedere al întinderii, revocarea voluntară poate fi totală sau parţială, iar după modul de manifestare a voinţei testatorului, poate fi expresă sau tacită.

2.1. Revocarea voluntară expresă. Revocarea expresă este un act juridic solemn, trebuind să fie făcută în una din formele testamentare prevăzute de lege sau printr-un înscris autentic (art. 920 C. civ.). Nerespectarea acestor condiţii are ca efect nulitatea actului de revocare, întrucât forma actului este cerută ad validitatem.

Testamentul posterior prin care se revocă un alt testament poate fi întocmit în oricare dintre formele admise de legea civilă, indiferent de forma în care a fost redactat testamentul revocat.

2.2. Revocarea voluntară tacită. Revocarea voluntară tacită este o revocare indirectă, care rezultă din anumite fapte sau acte juridice ale testatorului, care implică voinţa de revocare.

Codul civil prevede două cazuri de revocare tacită:- incompatibilitatea din punct de vedere material ori juridic, sau

contrarietatea dintre dispoziţiile noului testament şi dispoziţiile testamentului anterior (art. 921 C. civ.);

- înstrăinarea voluntară a bunului care face obiectul legatului (art. 923 C civ.);

- Pe lângă aceste două cazuri, în literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră că distrugerea voluntară de către testator sau din ordinul său a bunului care formează obiectul unui legat cu titlu particular, afară de cazul când legatul are ca obiect bunuri de gen, ori distrugerea testamentului de către testator constituie, de asemenea, cazuri de revocare voluntară tacită.

- - Atât incompatibilitatea, cât şi contrarietatea dintre două legate succesive exprimă intenţia testatorului de a revoca legatul anterior.

73

Page 74: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Dispoziţiile unui testament posterior nu revocă în mod automat pe cele ale unui testament anterior, ci numai în măsura în care prevederile noi înlocuiesc pe cele anterioare.

Sunt incompatibile două dispoziţii testamentare, a căror executare împreună este obiectiv imposibilă datorită unui obstacol de ordin material sau juridic. De exemplu, există incompatibilitate materială între legatul prin care cineva iartă de datorie pe un debitor al său şi legatul prin care dreptul de creanţă împotriva acestui debitor este lăsat unei anumite persoane.

Ne aflăm în prezenţa unui caz de incompatibilitate juridică atunci când prin primul testament se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin al doilea testament, testatorul lasă unei alte persoane nuda proprietate asupra aceluiaşi imobil; primul legat este revocat şi va avea un obiect redus numai la dreptul de uzufruct asupra imobilului respectiv.

Dispoziţiile incompatibile pot exista în testamente diferite, dar pot fi cuprinse chiar şi în conţinutul aceluiaşi testament.

Există contrarietate între două dispoziţii testamentare, când executarea lor împreună este posibilă din punct de vedere material sau juridic, însă voinţa testatorului a fost ca ele să nu se execute concomitent. Astfel, dacă testatorul a dispus de acelaşi bun, prin două testamente succesive, în folosul a două persoane diferite, dispoziţiile vor fi contrare, aşa încât ultima va revoca pe prima, dar numai dacă aceasta a fost intenţia testatorului.

Potrivit art. 921 Cod civil, atât în caz de incompatibilitate, cât şi în caz de contrarietate, revocarea se produce numai în legătură cu dispoziţiile care sunt incompatibile sau contrare, celelalte rămânând valabile, dacă testatorul nu a dispus altfel.

- Înstrăinarea voluntară a bunului care face obiectul legatului este considerată o revocare voluntară tacită, nu atât ca înstrăinare în sine, cât ca manifestare, sub forma acelei înstrăinări, a voinţei revocatorii a testatorului.

- Pentru a produce revocarea, înstrăinarea trebuie să fie voluntară, adică să fie consimţită de testator şi nu silită şi să fie reală, indiferent de titlul sub care se face, deci nu - un simplu proiect de înstrăinare.

Art. 923 Cod civil dispune că orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută în orice mod sau sub orice condiţie, revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în patrimoniul testatorului.

74

Page 75: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Înstrăinarea voluntară a obiectului legatului are ca efect revocarea, numai în cazul legatelor cu titlu particular, întrucât numai acestea au un obiect determinat în individualitatea lui.

Înstrăinarea are valoare de revocare totală sau parţială, după cum ea se referă la întregul obiect al legatului sau numai la o parte din acesta.

- În practica judiciară se consideră că şi distrugerea voluntară de către testator a bunului individual determinat, care face obiectul unui legat cu titlu particular, are valoarea unei revocări tacite voluntare.

De asemenea, distrugerea testamentului olograf de către testator are valoare revocatorie, dacă este reală şi voluntară.

2.3. Retractarea revocării voluntare. Potrivit legii, retractarea revocării se poate face în aceleaşi condiţii ca şi revocarea.

Retractarea revocării are ca efect, în afara unei stipulaţii contrare, reînvierea dispoziţiilor testamentare revocate. În cazul distrugerii testamentului, intenţia de a retracta revocarea trebuie să constea în întocmirea unui alt testament.

3. Revocarea judecătorească. Revocarea prin hotărâre judecătorească a legatelor presupune o culpă din partea legatarului, apărând ca o sancţiune pentru legatarul culpabil faţă de testator sau faţă de memoria acestuia.

Revocarea judecătorească a legatelor poate avea loc numai după decesul testatorului, la cererea persoanelor interesate şi numai în cazurile prevăzute expres de lege.

Cauzele de revocare judecătorească a legatelor sunt:- neexecutarea sarcinilor de către gratificat, în cazul legatelor afectate de

sarcini (art. 930 coroborat cu art. 830 C. civ.);Acţiunea în revocare poate fi intentată în termenul general de prescripţie

de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care începe să curgă de la data prevăzută pentru executarea sarcinii, iar atunci când nu s-a stipulat o asemenea dată, de la data deschiderii succesiunii (art. 7 din Decretul nr. 167/1958).

Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată (moştenitori legali, moştenitori testamentari sau creditorii lor chirografari pe calea acţiunii oblice), mai puţin de către terţul beneficiar al sarcinii, întrucât el nu justifică nici un interes în acest sens. El ar putea, cel mult, să ceară executarea silită a sarcinii de către legatar.

- ingratitudinea celui gratificat (art. 930 coroborat cu art. 831 C. civ.). Ingratitudinea legatarului se poate manifesta astfel:

75

Page 76: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- a. Atentatul la viaţa testatorului. Pentru a opera acest caz de ingratitudine, nu se cere ca legatarul să fi fost condamnat penal pentru fapta sa, fiind suficient doar să se constate neîndoielnic intenţia de a ucide. Este indiferentă calitatea în care a acţionat acesta la săvârşirea faptei (autor, coautor, instigator sau complice). Faptele săvârşite fără intenţie, precum şi cele săvârşite fără discernământ nu justifică revocarea legatului.

b. Săvârşirea unor delicte, cruzimi sau injurii grave, calificate ca atare de către instanţa de judecată competentă.

Cât priveşte injuria gravă la adresa memoriei lui de cujus (art. 931 C. civil), ca o cauză specifică de revocare judecătorească a legatelor, aceasta este tot o manifestare a ingratitudinii. De această dată, fapta este săvârşită după moartea testatorului, deci după ce legatul a început să-şi producă efectele.

Revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine poate să fie cerută de cei interesaţi (moştenitori legali, legatari ori creditorii lor chirografari).

Cererea de revocare a legatului poate fi introdusă în termen de 1 an de la data săvârşirii faptei ori de la data când cei interesaţi au cunoscut fapta; neintroducerea acţiunii în termen duce la concluzia că testatorul l-a iertat pe legatarul ingrat. Termenul de 1 an este un termen de decădere şi nu de prescripţie, astfel că nu este susceptibil de întrerupere, suspendare ori repunere în termen.

III. Caducitatea legatelor- Caducitatea legatelor constituie un mod de desfiinţare retroactivă a

legatelor născute valide şi nerevocate, pentru cauze care au intervenit posterior întocmirii testamentului, străine atât de voinţa testatorului, cât şi de vreo culpă a legatarului şi care fac imposibilă executarea legatului.

Principalele cazuri de caducitate a legatelor sunt:- Predecesul legatarului. Potrivit art. 924 C. civ., „orice dispoziţie

testamentară devine caducă, când acela în favoarea căruia a fost făcută a murit înaintea testatorului”. În schimb, dacă legatarul a supravieţuit testatorului, indiferent cât de puţin, el a dobândit dreptul asupra legatului şi l-a transmis către proprii săi moştenitori.

Tot astfel, legatul făcut unei persoane juridice, care ar înceta să aibă fiinţă înainte de moartea testatorului, devine caduc.

- Incapacitatea legatarului de a primi legatul. Această cauză de caducitate a legatului va opera numai dacă incapacitatea legatarului a intervenit posterior întocmirii testamentului. Dacă legatarul era deja incapabil în momentul întocmirii testamentului, legatul este nul (art. 928 C. civ.).

76

Page 77: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Pieirea în întregime a bunului care a făcut obiectul legatului cu titlu particular, după întocmirea testamentului, dar înainte de decesul testatorului şi indiferent de cauza pieirii (culpa testatorului, a legatarului, fapta unui terţ, forţa majoră).

Această cauză de caducitate se aplică doar legatelor care au ca obiect lucruri determinate în individualitatea lor (o casă, un autoturism, un tablou etc.), nu şi în cazul unor lucruri determinate numai generic (o sumă de bani, o anumită cantitate de fructe, cereale etc.), ştiut fiind că genera non pereunt.

Pentru ca pieirea lucrului să aibă ca efect caducitatea legatului, ea trebuie să fie totală, căci, dacă este numai parţială, caducitatea va fi şi ea parţială, astfel că legatul se va cuveni legatarului pentru partea rămasă.

- Neîndeplinirea condiţiei suspensive. În ipoteza în care legatul a fost făcut sub o condiţie suspensivă şi este sigur că aceasta nu se va realiza, legatul va fi caduc.

- Refuzul legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.).- Cazul în care legatul încalcă rezerva succesorală. În ipoteza depăşirii

cotităţii disponibile, legatele cuprinse în testament, devenind excesive, vor fi supuse reducţiunii, efectul fiind caducitatea lor parţială sau totală.

- Cazul în care ar exista dispoziţii imperative sau prohibitive ale legii, care ar împiedica predarea legatului.

IV. Dreptul de acrescământCa regulă generală, de ineficacitatea legatelor vor profita acei moştenitori

ale căror drepturi succesorale ar fi fost diminuate sau chiar înlăturate ca urmare a executării legatului (moştenitorii legali sau testamentari, care au vocaţie universală, sau cei cu titlu universal). Mai mult, de ineficacitatea unui legat particular va profita şi legatarul particular, care avea trasată de către testator sarcina predării acelui legat.

De la această regulă generală există două excepţii, când ineficacitatea unui legat va putea profita altor persoane:

- în caz de substituţie vulgară, situaţie în care legatul ineficace va fi cules de către persoana indicată de către testator a-l culege în locul şi în lipsa legatarului iniţial desemnat (art. 804 C. civ.);

- în cazul legatului conjunctiv, când operează dreptul de acrescământ.Prin legat conjunctiv se înţelege acea dispoziţie testamentară prin care

testatorul a dispus de acelaşi bun în favoarea mai multor legatari, fără a arăta partea fiecăruia, astfel că, oricare dintre colegatari, are o vocaţie eventuală la

77

Page 78: Suport- Succesiuni Petre Andrei

întregul bun. În acest caz, dacă toţi colegatarii pot şi voiesc să primească legatul, chemarea la întreg a fiecăruia este redusă la o parte a obiectului, care se va împărţi în mod egal între colegatari.

Dacă însă unul sau mai mulţi colegatari nu pot sau nu vor să primească legatul, atunci părţile care se cuveneau acestora se vor adăuga părţilor care revin colegatarilor care pot şi vor să primească legatul. Acesta este dreptul de acrescământ sau de adăugire, de creştere.

Dreptul de acrescământ operează numai în cazul în care legatul este conjunctiv. Pentru a opera dreptul de acrescământ se cer a fi întrunite următoarele condiţii:

- să existe o pluralitate de legatari (colegatari);- dispoziţiile făcute în favoarea colegatarilor să aibă acelaşi obiect;- fiecare colegatar să aibă o vocaţie eventuală la întregul obiect, datorită

faptului că testatorul nu a precizat expres partea cuvenită fiecăruia dintre ei;- unul sau mai mulţi colegatari să nu poată ori să nu vrea să culeagă

legatul.Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, colegatarii sunt obligaţi de a primi

adaosul, dreptul de acrescământ operând obligatoriu şi de drept.O aplicaţie a dreptului de acrescământ este cunoscută şi în cazul

succesiunii legale. Astfel, dacă moştenirea se cuvine mai multor moştenitori legali şi printre aceştia se află nedemni sau renunţători, părţile acestora din urmă vor spori părţile celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea.

Şi aici, dreptul de acrescământ operează în mod obligatoriu.B. Exheredarea (dezmoştenirea)a. NoţiuneExheredarea (sau dezmoştenirea) constă în acea dispoziţie de ultimă

voinţă a testatorului, prin care acesta înlătură de la moştenire pe unul sau mai mulţi moştenitori legali.

Dreptul de dezmoştenire al testatorului poate fi exercitat, în ceea ce-i priveşte pe moştenitorii rezervatari, numai în limitele cotităţii disponibile, fără a se aduce nici o atingere rezervei succesorale de la care aceştia nu pot fi înlăturaţi prin voinţa testatorului.

În schimb, moştenitorii nerezervatari (fraţii, surorile şi descendenţii acestora, bunicii şi străbunicii, unchii şi mătuşile, verii primari, precum şi fraţii şi surorile bunicilor)

nu se bucură de această favoare a legii, astfel că pot fi dezmoşteniţi fără limită.

78

Page 79: Suport- Succesiuni Petre Andrei

b. Felurile exheredăriiExheredarea poate fi directă sau indirectă.Exheredarea directă este acea dezmoştenire care rezultă dintr-o dispoziţie

expresă a testatorului, în sensul înlăturării de la moştenire a unuia sau a anumitor moştenitori legali. Ea poate fi parţială, în cazul în care vizează doar pe unii dintre moştenitorii legali. Dacă toţi moştenitorii legali sunt înlăturaţi de la moştenire, exheredarea este totală; astfel că, în lipsa moştenitorilor rezervatari, succesiunea va reveni statului.

Exheredarea indirectă este acea dezmoştenire care rezultă din faptul că testatorul face legate care consumă întreaga cotitate disponibilă, dezmoştenind în acest fel pe moştenitorii rezervatari şi pe ceilalţi succesori legali ori consumă întreaga moştenire, înlăturând rudele care nu se bucură de favoarea legii (moştenitori nerezervatari).

Exheredarea indirectă se produce chiar dacă legatele prin care ea se realizează sunt nule sau caduce.

C. Execuţiunea testamentarăa. NoţiuneExecutorul testamentar este o persoană impusă de testator, prin testament,

moştenitorilor legali sau legatarilor universali, în scopul de a obţine o cât mai exactă, mai sigură şi mai diligentă îndeplinire a ultimelor sale voinţe.

Dacă prin testament a fost instituit un executor testamentar, notarul public va elibera un certificat care constată această calitate.

b. Natura juridică a execuţiunii testamentareExecuţiunea testamentară apare ca un mandat, executorul testamentar fiind

un mandatar al testatorului. Execuţiunea testamentară este un mandat de natură specială, deosebit în unele privinţe de mandatul de drept comun, astfel că normele generale vor fi aplicabile numai în măsura în care nu sunt derogări.

Sarcina executorului testamentar începe la moartea testatorului, pe când sarcina mandatarului încetează la moartea mandantului.

c. Funcţiile şi puterile executorului testamentarMisiunea generală a executorului testamentar este aceea de a veghea la

executarea dispoziţiilor testamentare şi de a asigura aducerea lor la îndeplinire.Puterile executorului testamentar diferă, după cum testatorul i-a conferit

ori nu sezină, adică posesiunea bunurilor mobile, în vederea executării dispoziţiilor testamentare.

1. Executorul testamentar fără sezină

79

Page 80: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Acesta are doar un rol de supraveghere şi control al îndeplinirii dispoziţiilor testamentare, fără a executa el însuşi aceste dispoziţii. În acest sens art. 916 C. civ. dispune că executorii testamentari „vor îngriji ca testamentul să se execute”.

Executorul testamentar fără sezină are, potrivit art. 916 C. civ., următoarele drepturi şi îndatoriri:

- supraveghează şi controlează corecta executare a dispoziţiilor de ultimă voinţă cuprinse în testament şi în codicil;

- să ceară notarului public punerea peceţilor, dacă sunt moştenitori minori, interzişi sau absenţi;

- să stăruie ca notarul public să facă inventarul bunurilor succesorale în prezenţa moştenitorilor prezumtivi;

- să se îngrijească de luarea tuturor măsurilor pentru conservarea bunurilor succesorale;

- să intervină în judecată pentru apărarea validităţii testamentului.2. Executorul testamentar cu sezinăÎn cazul în care executorului testamentar i s-a conferit de către testator

sezină, puterile acestuia sunt mai mari. În acest caz, executorul nu mai are doar un simplu rol de supraveghere a îndeplinirii dispoziţiilor testamentare.

Sezina constă în posesiunea unei părţi sau a totalităţii bunurilor mobile date de testator executorului testamentar. Aceasta nu conferă executorului testamentar o adevărată posesiune a bunurilor, deoarece executorul deţine bunurile nu pentru sine, ci pentru moştenitori. Executorul are mai curând un drept de deţinere a bunurilor mobile, ca un fel de sechestru, pentru a asigura aducerea la îndeplinire a ultimei voinţe a testatorului.

Sezina este opera voinţei testatorului şi poate avea ca obiect numai bunurile mobile (art. 911 C. civ.).

Durata sezinei nu poate depăşi un an de la data morţii testatorului. Această durată, însă, poate fi scurtată fie prin voinţa testatorului, fie prin voinţa moştenitorilor, când aceştia din urmă oferă sume îndestulătoare pentru plata legatelor de bunuri mobile sau dovedesc că au plătit aceste legate (art. 912 C. civ.).

Sfârşitul sezinei executorului nu împiedică, neapărat, continuarea execuţiunii testamentare. Executorul va putea să-şi continue misiunea cu puterile limitate ale unui executor fără sezină.

Deosebit de puterile cu care este învestit executorul obişnuit (fără sezină), executorul sezinar are în plus următoarele drepturi şi îndatoriri proprii:

80

Page 81: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- are dreptul să încaseze creanţele moştenirii, creanţele fiind bunuri mobile;

- poate cere vinderea bunurilor succesorale mobile, spre a-şi procura sumele necesare pentru plata legatelor (art. 916 alin. 3 C. civ.);

- are obligaţia de a achita legatarilor particulari legatele de bunuri mobile (art. 916 alin. 3 C. civ.), aceasta fiind misiunea sa principală.

d. Răspunderea executorului testamentar- Răspunderea executorului testamentar pentru îndeplinirea

obligaţiilor sale este ca a oricărui mandatar, el răspunzând nu numai pentru dol, ci şi pentru simpla greşeală.

Executorul testamentar este ţinut să dea socoteală de gestiunea sa asupra bunurilor moştenirii (art. 916 alin. 5 C. civ.).

În cazul în care au fost mai mulţi executori sezinari, ei răspund solidar de gestiunea bunurilor mobile care li s-au încredinţat, cu excepţia cazului când testatorul le-a delimitat funcţiile şi fiecare dintre ei s-a mărginit la funcţiile astfel delimitate (art. 918 C. civ.).

e. Cauzele de încetare a execuţiunii testamentareÎncetarea execuţiunii testamentare se produce în următoarele cazuri:-prin îndeplinirea tuturor dispoziţiilor testamentare încredinţate;- la cererea moştenitorilor, instanţa de judecată va putea revoca executorul

testamentar pentru abuz sau incapacitate;- prin renunţarea executorului, în cazul în care continuarea execuţiunii îi

cauzează prejudicii;- prin moartea executorului testamentar.

81

Page 82: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL III

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE DE BUNURILE MOŞTENIRII

SECŢIUNEA I

CONSIDERAŢII GENERALE

A. Precizări prealabile- Orice persoană are dreptul recunoscut de lege de a dispune de

bunurile care îi aparţin pentru cazul încetării sale din viaţă.Anumite raţiuni de ordin moral, de ocrotire a intereselor generale ale

societăţii sau ale rudelor foarte apropiate ale lui de cujus, au determinat legiuitorul să impună unele restricţii de a dispune prin acte juridice de bunurile care alcătuiesc patrimoniul succesoral al dispunătorului. Mai mult, prin limitarea dreptului de a dispune prin acte juridice mortis causa de bunurile moştenirii s-a urmărit şi ocrotirea intereselor dispunătorului.

Potrivit legii civile, orice persoană este îndreptăţită să dispună, pentru cauză de moarte, de bunurile agonisite în timpul vieţii. Acest drept se poate realiza, însă, numai prin acte juridice revocabile, respectiv prin legate cuprinse într-un testament. În consecinţă, devoluţiunea moştenirii printr-un contract propriu-zis, adică printr-un act cu caracter irevocabil, este interzisă de lege, prin oprirea pactelor asupra succesiunilor nedeschise (viitoare).

Nimănui nu-i este îngăduit să stabilească, printr-un act de ultimă voinţă, transmisiunea bunurilor care îi aparţin, decât numai pentru cazul propriei sale morţi, şi nu şi pentru cazul morţii persoanelor cărora le-a transmis bunurile sale. Altfel spus, dispunătorul nu va putea stabili după voia sa devoluţiunea succesorală din generaţie în generaţie – denumită substituţie fideicomisară – aceasta fiind interzisă de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Tot astfel, ocrotind rudele apropiate ale lui de cujus, legea îi interzice acestuia din urmă să facă acte cu titlu gratuit, prin care ar aduce atingere rezervei succesorale destinate moştenitorilor rezervatari. Desigur, orice persoană fizică, atunci când îşi exprimă ultima voinţă, are dreptul de a face acte cu titlu gratuit, dar numai în limitele cotităţii disponibile.

B. Enumerarea limitelor dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii

- interzicerea pactelor asupra succesiunilor nedeschise (viitoare);

82

Page 83: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- interzicerea substituţiilor fideicomisare;- interzicerea actelor juridice care încalcă rezerva succesorală.

SECŢIUNEA A II-A

PRINCIPALELE LIMITE ALE DREPTULUI DE A DISPUNE PENTRU CAUZĂ DE MOARTE

A. Interzicerea pactelor asupra succesiunilor nedeschise (viitoare)1. Noţiune- Codul civil se referă la interdicţia pactelor asupra succesiunilor

nedeschise în art. 702 şi art. 965 alin 2. Acestea prevăd interzicerea renunţării la o succesiune care nu este

- deschisă, precum şi a convenţiilor asupra unei asemenea succesiuni.

- Prin pact asupra unei succesiuni nedeschise se înţelege orice convenţie sau chiar act juridic unilateral, nepermis de lege, prin care o persoană dobândeşte drepturi eventuale la o moştenire sau renunţă la ele.

2. Elemente caracteristice- Pentru a ne afla în prezenţa unui pact asupra unei succesiuni

nedeschise, se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiţii:- a. Trebuie să existe un pact, o convenţie, respectiv un act juridic

bilateral (multilateral) cu caracter irevocabil. Codul civil, prin art. 702 şi 965 alin. 2, interzice însă şi actele juridice unilaterale de acceptare a unei succesiuni nedeschise sau de renunţare la aceasta.

- b. Convenţia (pactul) trebuie să aibă ca obiect o moştenire nedeschisă în momentul încheierii lui, o fracţiune dintr-o moştenire sau chiar un bun sau anumite bunuri singulare din aceasta (pacte universale, pacte cu titlu universal, pacte cu titlu particular).

- c. Dreptul care se dobândeşte sau la care se renunţă prin convenţie trebuie să fie un drept succesoral eventual, o simplă expectativă, iar nu un drept actual şi născut (art. 702 C. civ.).

- d. Este necesar ca respectiva convenţie să nu facă parte dintre acelea care sunt admise în mod excepţional de lege.

- 3. Sancţiune- Legea sancţionează pactul asupra unei succesiuni nedeschise cu

nulitatea absolută, care poate fi invocată de orice persoană interesată.

83

Page 84: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- Sancţiunea nulităţii absolute este justificată pe deplin, întrucât asemenea pacte, trezind dorinţa morţii celui care lasă moştenirea, contravin în mod evident regulilor de convieţuire socială.

B. Interzicerea substituţiilor fideicomisare- 1. Noţiune- Substituţia fideicomisară este interzisă prin art. 803C. civ. Conform

art. 804 C. civ., este permisă însă substituţia vulgară.- Substituţia este o dispoziţie prin care o persoană este chemată să

culeagă o liberalitate în lipsa unei alte persoane sau după dânsa. Rezultă, aşadar, că substituţia poate fi de două feluri, şi anume: substituţie vulgară şi substituţie fideicomisară.

- Substituţie fideicomisară reprezintă acea dispoziţie testamentară (sau cuprinsă într-un contract de donaţie) prin care dispunătorul îl obligă pe gratificat (instituit sau grevat) să conserve bunurile primite şi să le transmită la moartea sa unei alte persoane (substituit), desemnată tot de către dispunător (testator sau donator).

- Pentru a înţelege corect substituţia fideicomisară, vom lua următorul exemplu: A (testator) lasă prin testament o casă lui B (instituit), cu obligaţia pentru acesta de a o păstra toată viaţa, iar la moartea sa să o transmită lui C (substituit), desemnat tot de către A.

- Reiese din definiţie că substituţia fideicomisară constă într-o dublă liberalitate, care are acelaşi obiect: prima liberalitate este făcută în folosul celui dintâi gratificat (instituit sau grevat), iar cea de a doua liberalitate în folosul persoanei (substituit) chemate să primească obiectul primei liberalităţi la moartea instituitului.

- Dispunătorul poate să nu se oprească la două liberalităţi, ci el poate să-l greveze pe - primul substituit cu o substituţie în folosul unui al doilea substituit, pe cel de-al doilea cu o substituţie în folosul unui al treilea substituit ş.a.m.d., caz în care substituţia este graduală. Atunci când substituţia este făcută în folosul descendenţilor la infinit, ea este veşnică.

- 2. Condiţii de existenţă- Pentru a ne afla în prezenţa substituţiei fideicomisare, se cer a fi

întrunite cumulativ următoarele condiţii:a. Dispunătorul trebuie să fi făcut, la persoane diferite, două sau mai

multe liberalităţi, care au acelaşi obiect şi care se execută succesiv.

84

Page 85: Suport- Succesiuni Petre Andrei

b. Instituitul să fi fost obligat de dispunător să conserve bunul primit şi să-l transmită la moartea sa unui substituit desemnat tot de către testator.

c. Dreptul substituitului trebuie să se nască la moartea instituitului.- 3. Sancţiunea aplicabilă- Prin art. 803, Codul civil sancţionează substituţia fideicomisară cu

nulitatea absolută. Dacă substituţia fideicomisară este inserată într-un testament, ea nu constituie o cauză de nulitate a întregului act, ci va fi afectată doar dispoziţia testamentară care o conţine.

- Nulitatea este integrală, în sensul că ea priveşte nu numai liberalitatea făcută substituitului, ci şi liberalitatea făcută instituitului.

- S-a admis totuşi că, dacă unul dintre cele două legate devine caduc prin decesul unuia dintre gratificaţi înaintea morţii testatorului, nulitatea va fi înlăturată, deoarece beneficiarul celuilalt legat va dobândi, la deschiderea succesiunii (moartea testatorului), un legat liber de orice sarcini.

-- Substituţia fideicomisară nu trebuie confundată cu substituţia

vulgară, care este permisă de lege.- Substituţia vulgară este acea dispoziţie cuprinsă într-un testament

(sau într-un contract de donaţie) prin care dispunătorul desemnează în subsidiar un al doilea gratificat (legatar sau donatar), care va primi liberalitatea, prin substituţie, pentru cazul când primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi să primească bunul (bunurile) lăsat. Substituţia vulgară este reglementată de Codul civil prin art. 804.

- Următorul exemplu este edificator pentru înţelegerea corectă a substituţiei vulgare: A (testator) lasă prin testament un bun imobil lui B, dar dispune totodată că, în cazul în care B va deceda înaintea sa ori nu va voi să primească legatul, bunul imobil respectiv să revină lui C.

- Constatăm că în cazul substituţiei vulgare suntem în prezenţa a două liberalităţi, însă, spre deosebire de substituţia fideicomisară, numai una dintre liberalităţi se execută şi - aceasta la data decesului testatorului.

- În concluzie, în cazul substituţiilor vulgare, cele două liberalităţi sunt alternative şi nu succesive, ca în cazul substituţiilor fideicomisare.

C. Interzicerea actelor juridice care încalcă rezerva succesorală

85

Page 86: Suport- Succesiuni Petre Andrei

1. Precizări prealabilePrin actele juridice cu titlu oneros între vii se poate dispune, în condiţiile

legii, nelimitat, fără ca acestea să poată fi atacate de succesibili în timpul vieţii înstrăinătorului. În achimb, liberalităţile (donaţii sau legate) vor putea fi atacate de succesorii legali rezervatari numai după deschiderea succesiunii, dacă aceste acte ar fi făcute peste limitele cotităţii disponibile, deci cu încălcarea rezervei succesorale.

În consecinţă, atunci când testatorul lasă moştenitori rezervatari (descendenţi, ascendenţi privilegiaţi sau soţ supravieţuitor) dreptul acestuia de a dispune cu titlu gratuit de bunurile sale este limitat la cotitatea disponibilă.

Dacă nu există moştenitori rezervatari, ci numai nerezervatari (ascendenţi ordinari sau colaterali), testatorul poate dispune de patrimoniul său după cum doreşte, nu doar prin acte cu titlu oneros, ci şi prin acte cu titlu gratuit.

Rezultă, aşadar, că, în prezenţa moştenitorilor rezervatari, moştenirea se împarte în două părţi: rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă.

Rezerva succesorală este acea parte din moştenire, care, în temeiul legii, se deferă anumitor moştenitori legali şi de care testatorul nu poate dispune cu titlu gratuit.

Cotitatea disponibilă este acea parte a moştenirii, asupra căreia testatorul are libertatea de a dispune prin acte cu titlu gratuit.

În ipoteza în care liberalităţile făcute de către de cujus depăşesc cotitatea disponibilă, aducând în acest fel atingere rezervei succesorale, ele devin excesive şi, în consecinţă, vor fi supuse reducţiunii, în măsura necesară completării rezervei.

2. Caracterele juridice ale rezervei succesoraleDin definiţia dată rezervei succesorale, rezultă caracterele juridice ale

acesteia, şi anume:a. Rezerva este o parte a moştenirii, respectiv, acea parte pe care legea o

atribuie, imperativ, moştenitorilor rezervatari, neţinând seama de voinţa lui de cujus.

Rezerva succesorală nu este o parte a moştenirii pe care testatorul o lasă efectiv la moartea sa, ci o fracţiune din moştenirea pe care ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut liberalităţi.

Dreptul la rezerva succesorală este un drept propriu al moştenitorilor rezervatari, care se naşte în momentul deschiderii succesiunii, prin voinţa legii, şi nu un drept dobândit de la de cujus, pe cale succesorală.

86

Page 87: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Din caracterul rezervei de a fi o parte din moştenire, decurg următoarele consecinţe:

1. Moştenitorii care pretind dreptul la rezervă trebuie să vină efectiv la succesi-une, ceea ce înseamnă că, prin clasă şi grad, au vocaţie succesorală, au capacitate succesorală, nu sunt nedemni şi nici nu au renunţat la succesiune;

2. Rezerva succesorală are caracter colectiv, în sensul că ea alcătuieşte o masă de bunuri şi valori atribuită de lege unui grup de moştenitori, cu excepţia soţului supravieţuitor, căruia i se atribuie individual;

3. Moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură şi în plină proprietate, fără ca acestea să poată fi afectate de sarcini. Nimic nu-l împiedică însă pe moştenitor să accepte ca atribuirea sau completarea rezervei să se facă prin echivalent bănesc.

4. Rezerva fiind o parte a moştenirii, moştenitorii rezervatari nu pot face acte de acceptare sau de renunţare cu privire la aceasta înainte de deschiderea succesiunii.

b. Rezerva este indisponibilă.- Rezerva succesorală, ca parte a moştenirii, este lovită de

indisponibilitate relativă şi parţială.Indisponibilitatea rezervei este relativă, întrucât dreptul de a dispune al

testatorului este limitat numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari.Indisponibilitatea rezervei este parţială, întrucât, pe de o parte, ea nu

vizează decât o fracţiune din moştenire (bunurile care alcătuiesc rezerva), iar, pe de altă parte, ea se referă numai la actele cu titlu gratuit, nu şi la cele cu titlu oneros.

Din acest caracter al rezervei decurge şi interdicţia dezmoştenirii succesorilor rezervatari, evident, cît priveşte rezerva succesorală.

3. Moştenitorii rezervatari şi întinderea rezervei acestoraPotrivit Codului civil şi Legii nr. 319/1944, sunt moştenitori rezervatari:

descendenţii, ascendenţii privilegiaţi, precum şi soţul supravieţuitor al lui de cujus.

a. Rezerva succesorală a descendenţilorArt. 841 C. civ. prevede că: „liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie

făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă la moarte-i lasă un copil legitim; peste a treia parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulţi”.

Aşadar, întinderea rezervei diferă după numărul descendenţilor lui de cujus, astfel:

87

Page 88: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- 1/2 din moştenire, dacă la aceasta vine un singur copil sau urmaşii săi;- 2/3 din moştenire, dacă la aceasta vin doi copii sau urmaşii acestora;- 3/4 din moştenire, dacă la aceasta vin trei sau mai mulţi copii ori

succesorii acestora.Potrivit art. 842 C. civ., prin descendenţi trebuie să înţelegem nu numai

copiii, ci şi pe toţi ceilalţi descendenţi, indiferent de grad, fie că vin în nume propriu, fie că sunt chemaţi să culeagă moştenirea prin intermediul instituţiei reprezentării succesorale.

De asemenea, sunt cuprinşi în categoria descendenţilor atât cei proveniţi din căsătorie, cât şi cei din afara căsătoriei, precum şi cei din adopţie.

Întinderea rezervei este determinată în raport de numărul copiilor care vin efectiv la moştenire, cu excluderea renunţătorilor şi a nedemnilor.

În ipoteza în care toţi descendenţii renunţă la moştenire sau sunt nevrednici, rezerva descendenţilor va fi retroactiv desfiinţată, întrucât ea nu poate avea fiinţă decât în folosul unor moştenitori rezervatari. Într-o asemenea situaţie, dacă sunt în viaţă părinţii lui de cujus (sau numai unul dintre ei), dreptul lor la rezervă va lua naştere cu efect retroactiv, o dată cu dreptul la moştenire, deoarece rezerva este o modalitate a moştenirii legale. Dacă nu sunt nici părinţi, singurul rezervatar rămâne soţul supravieţuitor.

Dacă toţi descendenţii chemaţi la moştenire sunt de gradul I, rezerva succesorală care li se cuvine în indiviziune se va împărţi între ei în mod egal, respectiv pe capete.

În cazul în care la succesiune vin descendenţi de gradul al II-lea, al III-lea sau al IV-lea, în legătură cu stabilirea rezervei acestora, distingem după cum aceştia vin la succesiune în nume propriu sau prin reprezentare.

În situaţia în care la moştenire sunt chemaţi descendenţi de gradul al doilea şi următoarele în nume propriu, ar trebui ca rezerva să se calculeze după numărul lor. Totuşi, un asemenea mod de calcul ar putea să determine pe descendenţii de gradul I să renunţe la succesiune, pentru a mări astfel rezerva descendenţilor de grade mai îndepărtate, evident, dacă numărul ultimilor ar fi mai mare decât al descendenţilor renunţători. De aceea, rezerva descendenţilor se va calcula nu pe capete, ci pe tulpini.

În cazul în care descendenţii vin la moştenire pe calea reprezentării succesorale, rezerva se calculează în funcţie de numărul tulpinilor.

b. Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţiÎn baza principiului priorităţii clasei de moştenitori, în absenţa

moştenitorilor din

88

Page 89: Suport- Succesiuni Petre Andrei

clasa I (a descendenţilor), este chemată la succesiune clasa a II-a, formată din ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi ori descendenţii acestora din urmă, până la gradul al IV-lea inclusiv. Din această clasă mixtă, doar ascendenţii privilegiaţi, părinţii lui de cujus (din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie), sunt moştenitori legali rezervatari.

Potrivit art. 843 C. civ. „Liberalităţile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor, dacă în lipsă de descendenţi, defunctul lasă tată şi mamă sau peste trei sferturi, dacă lasă numai pe unul din părinţi”. Aşadar, rezerva succesorală a părinţilor este de 1/2 din moştenire, dacă vin la succesiune atât tatăl, cât şi mama lui de cujus, şi de 1/4 din moştenire, dacă la succesiune vine un singur părinte.

Dacă cel despre a cărui moştenire este vorba a fost adoptat cu efecte restrânse, întinderea rezervei succesorale va fi de 1/4, dacă vine la moştenire un singur ascendent privilegiat (părinte natural sau adoptator) şi 1/2 din moştenire, dacă vin la moştenire doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi (părinţi fireşti şi adoptatori). În acest caz, rezerva se atribuie colectiv, după care succesorii o vor împărţi în părţi egale.

c. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor1. Întinderea rezervei succesorale a soţului supravieţuitor şi modul de

calcul al acesteia. Prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, acestuia i s-a recunoscut calitatea de moştenitor rezervatar.

Potrivit art. 2 din lege, rezerva soţului supravieţuitor este de 1/2 din partea succesorală care i se cuvine în calitate de moştenitor legal, astfel:

a. în concurs cu descendenţii, cota succesorală este de 1/4, urmând ca rezerva să fie de o jumătate din 1/4, deci 1/8 din moştenire;

b. în concurs cu părinţii (ori numai cu unul dintre aceştia) şi cu fraţii sau surorile lui de cujus (ori cu descendenţii acestora din urmă), partea succesorală este de 1/3, iar rezerva va fi de o jumătate din 1/3, deci 1/6 din moştenire;

c. în concurs numai cu părinţii (ori doar cu unul dintre aceştia) sau numai cu fraţii şi surorile lui de cujus (ori cu descendenţii acestora din urmă), partea succesorală este de 1/2, astfel că rezerva va fi de o jumătate din 1/2, deci 1/4 din moştenire;

d. în concurs cu ascendenţii ordinari, partea succesorală este de 3/4, astfel că rezerva va fi de o jumătate din 3/4, deci 3/8 din moştenire;

e. în concurs cu colateralii ordinari, partea succesorală este, de asemenea, de 3/4, deci şi rezerva va fi tot de 3/8 din moştenire;

89

Page 90: Suport- Succesiuni Petre Andrei

f. în absenţa oricăror moştenitori legali din cele patru clase, rezerva va fi de 1/2 din întreaga moştenire.

Rezerva soţului supravieţuitor prezintă unele particularităţi, şi anume: 1. este o cotă fixă (jumătate) dintr-o parte variabilă (partea succesorală a

soţului supravieţuitor), care diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs;

2. nu este o fracţiune calculată asupra moştenirii direct, ca în cazul descendenţilor ori al ascendenţilor privilegiaţi, ci o fracţiune calculată din partea care îi revine ca moştenitor legal;

3. se atribuie individual, ea calculându-se distinct de rezerva celorlalţi rezervatari cu care soţul supravieţuitor vine în concurs.

Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor în concurs cu alţi rezervatari se calculează exclusiv asupra cotităţii disponibile, pe care o va micşora, fără a aduce vreo atingere rezervei cuvenite acestora din urmă.

Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar numai în ceea ce priveşte dreptul de moştenire conferit de art. 1 din Legea nr. 319/1944, el neavând această calitate când este vorba de bunurile aparţinând gospodăriei casnice şi de darurile de nuntă.

2. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în concurs cu copiii dintr-o căsătorie anterioară a lui de cujus.

Potrivit art. 939 C. civ., „bărbatul sau femeia care, având copil dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea dărui soţului din urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puţin şi fără ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor”.

Astfel, în ipoteza în care vine la moştenire în concurs cu descendenţii din altă căsătorie a soţului defunct, soţul supravieţuitor din a doua căsătorie nu poate fi gratificat de cel care lasă moştenirea în limitele cotităţii disponibile obişnuite (ordinare), ci în limitele unei cotităţi disponibile speciale, a cărei întindere poate fi cel mult egală cu partea copilului care a luat mai puţin, dar fără ca această parte să depăşească 1/4 din moştenire.

Vor fi supuse reducţiunii următoarele liberalităţi:- donaţiile realizate de către de cujus în timpul căsătoriei;- donaţiile făcute soţului din cea de-a doua căsătorie, înainte de

încheierea acesteia, dacă se va face dovada că ele au fost realizate în vederea acestei căsătorii;

90

Page 91: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- legatele făcute în favoarea soţului din căsătoria subsecventă, indiferent de data la care a fost întocmit testamentul care le cuprinde.

- În vederea determinării cuantumului cotităţii disponibile speciale, potrivit art. 939 C. civ., se va determina, în primul rând, numărul copiilor care acceptă moştenirea; la numărul acestora se va adăuga o unitate (soţul supravieţuitor) după care se va împărţi moştenirea la numărul astfel obţinut. Rezultatul reprezintă cotitatea disponibilă specială, dar cu respectarea celor două cerinţe: să nu fie mai mare decât partea copilului care a luat mai puţin şi (în toate cazurile) să nu depăşească 1/4 din moştenire.

De exemplu, defunctul soţ a lăsat un patrimoniu succesoral în valoare de 120.000.000 lei, iar ca moştenitori un copil din prima căsătorie, un alt copil din cea de a doua căsătorie şi pe soţul supravieţuitor din a doua căsătorie. Făcând operaţiile arătate, rezultă o cotitate disponibilă specială de 40.000.000 lei

. Deşi suma este egală cu o parte de copil –

40.000.000 lei –, totuşi, ea depăşeşte un sfert din moştenire (30.000.000 lei). În consecinţă, în realitate, cotitatea disponibilă, în limitele căreia soţul decedat a putut să îl gratifice pe soţul supravieţuitor, care vine în concurs cu descendentul din altă căsătorie a lui de cujus, este de 30.000.000 lei.

- Liberalităţile făcute cu depăşirea cotităţii disponibile sunt supuse reducţiunii, potrivit art. 939 C. civ.

După adoptarea Legii nr. 319/1944, care recunoaşte soţului supravieţuitor anumite drepturi succesorale în concurs cu succesorii din cele patru clase de moştenitori legali, s-a ridicat problema de a se şti dacă soţul supravieţuitor poate să cumuleze partea sa succesorală legală cu liberalităţile pe care i le-a făcut soţul decedat, în limitele cotităţii disponibile speciale prevăzute de art. 939 C. civ.

În practica judiciară s-a decis că soţul supravieţuitor din cea de-a doua căsătorie are dreptul să cumuleze partea sa succesorală legală cu liberalităţile făcute în limitele cotităţii disponibile speciale, cu condiţia însă ca acestea împreună să nu depăşească cotitatea disponibilă ordinară.

Aşa fiind, când la succesiune vine şi un copil din altă căsătorie, cotitatea disponibilă ordinară fiind de 1/2, soţul supravieţuitor va putea primi din această cotitate 1/4 din moştenire, la care are dreptul potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944, şi va păstra liberalităţile pe care soţul defunct i le-a făcut în limitele întregului disponibil special, potrivit art. 939 C. civ., care este de cel mult 1/4 din moştenire.

91

Page 92: Suport- Succesiuni Petre Andrei

4. Masa succesorală. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile

Rezerva succesorală este o fracţiune din activul net al moştenirii. Ea nu este o parte din activul lăsat efectiv de de cujus la momentul deschiderii succesiunii, ci o parte din activul net, pe care cel care a decedat l-ar fi lăsat dacă n-ar fi făcut liberalităţi.

Astfel, rezerva succesorală nu este o fracţiune dintr-o avere efectivă, ci dintr-o masă de calcul. Pentru a determina această masă, art. 849 C. civ. prevede că sunt necesare trei operaţiuni care trebuie să fie execute succesiv, şi anume:

a. Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul lui de cujus la data deschiderii succesiunii.

În această categorie se cuprind, cu unele excepţii, toate bunurile mobile, imobile, creanţele, inclusiv acelea pe care cel decedat le avea împotriva moştenitorilor, precum şi bunurile de care de cujus a dispus prin legate sau donaţiuni de bunuri viitoare şi care se execută la decesul gratificantului.

Ca excepţie de la regulă, nu intră în această operaţie de calcul următoarele:

- drepturile viagere (care se sting la decesul titularului);- fructele naturale sau fructele civile percepute ori încasate după

deschiderea succesiunii, precum şi adăugirile sau îmbunătăţirile aduse de succesori unor bunuri rămase de la de cujus;

- bunurile lipsite de valoare patrimonială (amintiri de familie, fotografii);

- bunurile care nu pot face obiect al transmisiunii succesorale;- capitalul unei asigurări pe viaţă contractată de de cujus în favoarea

unui terţ.Evaluarea bunurilor existente în patrimoniul lui de cujus se face după

valoarea lor din momentul deschiderii moştenirii, astfel cum prevede art. 849 C. civ., stabilindu-se în acest fel activul brut al moştenirii.

b. Scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente în patrimoniul succesoral al lui de cujus la data deschiderii succesiunii.

Ca regulă generală, vor fi scăzute din activul brut al moştenirii toate obligaţiile lui de cujus care există în patrimoniul său.

Potrivit art. 849 C. civ., scăderea pasivului succesoral ar trebui să se facă după ce s-a adăugat, în mod fictiv, valoarea donaţiilor, dar atât literatura de specialitate, cît şi practica judiciară au admis, constant, că pasivul se va scădea înainte de reunificarea fictivă a donaţiilor, întrucât, pe de o parte, aceste donaţii au încetat să mai facă parte din gajul general al creditorilor, iar pe de altă parte, la

92

Page 93: Suport- Succesiuni Petre Andrei

moştenirile insolvabile, aceasta ar duce la micşorarea sau chiar la desfiinţarea nejustificată a cotităţii disponibile.

c. Reunirea fictivă, pentru calcul, la activul net al moştenirii a valorii donaţiilor consimţite de cel care lasă moştenirea.

În cea de-a treia etapă, va trebui adăugată la activul net valoarea bunurilor donate de de cujus în timpul vieţii.

Precizăm că această adăugire este fictivă, numai pentru calcul. Bunurile donate nu reintră efectiv în masa moştenirii, ci valoarea lor se adaugă fictiv, „pe hârtie”, valorii activului net.

Sunt supuse acestei operaţiuni toate donaţiile efectuate de către de cujus, indiferent de forma lor sau de persoana donatarului.

Nu sunt supuse acestei operaţiuni actele juridice care nu sunt donaţii propriu-zise, ci reprezintă executarea unor obligaţii, cum ar fi:

- cheltuielile de hrană, întreţinere, învăţătură, făcute în folosul descendenţilor sau al soţului;

- darurile de nuntă;- obişnuitele daruri şi pomeni, întrucât acestea se fac din venituri şi sunt

săvârşite pentru a îndeplini anumite îndatoriri speciale, consfinţite de religie şi obiceiuri;

- donaţiile cu sarcini, precum şi cele remuneratorii.

5. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă

- Prin imputarea liberalităţilor se înţelege modul de a socoti liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea fie asupra cotităţii disponibile, fie asupra rezervei.

Analiza imputaţiei liberalităţilor impune să distingem după cum cel gratificat nu este sau, dimpotrivă, este un moştenitor rezervatar şi, în acest din urmă caz, dacă renunţă la succesiune sau o acceptă.

Dacă cel gratificat nu este moştenitor rezervatar ori nici măcar moştenitor, ci o persoană străină, liberalitatea primită se va imputa asupra cotităţii disponibile.

Dacă gratificatul este moştenitor rezervatar, şi renunţă la moştenire, prin această renunţare pierde retroactiv dreptul la moştenire şi dreptul asupra rezervei; liberalitatea primită de renunţător se va imputa tot asupra cotităţii disponibile.

Când moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea, soluţia diferă, după cum liberalitatea este scutită de raport sau este supusă raportului.

93

Page 94: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Dacă liberalitatea primită de moştenitorul rezervatar este scutită de raport, ea se va imputa asupra cotităţii disponibile; dacă liberalitatea depăşeşte această cotitate, diferenţa se impută asupra părţii din rezerva care se cuvine moştenitorului. Aşadar, moştenitorul cumulează cotitatea disponibilă cu partea sa de rezervă.

Atunci când liberalitatea primită de moştenitorul rezervatar este supusă obligaţiei de raport, imputarea se va face asupra rezervei, deoarece donaţia a fost un avans asupra moştenirii, avans care s-a făcut din partea succesorală la care avea dreptul.

Dacă donaţia depăşeşte partea de rezervă cuvenită moştenitorului, diferenţa se va imputa asupra cotităţii disponibile, moştenitorul cumulând partea sa din rezervă cu cotitatea disponibilă.

6. Reducţiunea liberalităţilor excesivea. NoţiunePrin reducţiune se înţelege sancţiunea civilă, care se aplică în cazul în care

liberalităţile făcute de către de cujus aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari, încălcându-le rezerva conferită de lege.

Reducţiunea poate fi îndreptată numai împotriva donatarilor şi legatarilor.Potrivit art. 848 C. civ., reducţiunea poate să fie cerută de către

moştenitorii rezervatari, succesorii rezervatarilor şi cei care le înfăţişează drepturile, nu şi de către alte persoane care ar avea interese, cum ar fi: creditorii lui de cujus, dacă acceptarea succesiunii s-a făcut sub beneficiu de inventar, sau donatarii ori legatarii.

b. Modalităţile prin care se poate solicita reducţiuneaDreptul de a cere reducţiunea poate fi exercitat fie pe calea excepţiei în

reducţiune, fie pe calea acţiunii în reducţiune.- Excepţia în reducţiune va putea fi invocată de moştenitorii rezervatari,

ori de către cei îndreptăţiţi, numai în cazul în care bunul care face obiectul liberalităţii nu a fost încă predat către cel gratificat.

Excepţia în reducţiune poate fi invocată, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, numai în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

- Acţiunea în reducţiune va fi folosită de către moştenitorii rezervatari în cazurile în care bunurile care fac obiectul donaţiilor sau legatelor au fost predate celor gratificaţi.

94

Page 95: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive se îndreaptă împotriva benefici-arilor acestora.

Acţiunea în reducţiune are caracter personal patrimonial şi este prescriptibilă în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii. Dacă titularul dreptului la acţiune nu a avut cunoştinţă, independent de voinţa sa, de existenţa testamentului care i-a ştirbit drepturile acordate de lege asupra rezervei, termenul se va socoti din momentul când a luat cunoştinţă despre conţinutul acestui testament.

Acţiunea în reducţiune, introdusă în termen, de unul sau o parte din moştenitorii rezervatari, nu profită şi celorlalţi rezervatari, fiind o acţiune personală patrimonială.

Sarcina probei privind depăşirea cotităţii disponibile incumbă moştenitorilor rezervatari; ea se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

c. Ordinea de reducţiune a liberalităţilor excesiveÎn ipoteza în care există o pluralitate de liberalităţi (legate şi donaţii) se

ridică problema de a şti care va fi ordinea în care acestea se vor reduce. Codul civil, în art. 850, 852 şi 853, stabileşte următoarea ordine de reducţiune a liberalităţilor excesive:

1. Legatele se reduc înaintea donaţiilor. Această regulă este imperativă, consecinţă a principiului irevocabilităţii

donaţiilor. Explicaţia acestei reguli, conţinută de art. 850 C. civ., o găsim în faptul că legatele sunt ultimele liberalităţi consimţite de către de cujus, care îşi produc efectele la data deschiderii succesiunii, astfel încât acestea, şi nu donaţiile, depăşesc cotitatea disponibilă, încălcând rezerva succesorală şi, tocmai de aceea, este firesc ca legatele să fie reduse mai întâi.

2. Legatele se reduc toate deodată şi proporţional.- Această regulă îşi are raţiunea în faptul că toate legatele au aceeaşi

dată, şi anume, data deschiderii succesiunii. Aşa fiind, indiferent de întinderea obiectului lor (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular) se vor reduce toate deodată şi proporţional cu valoarea fiecăruia, până la întregirea rezervei succesorale.

Regula nu este imperativă, ci supletivă, întrucât legatele sunt esenţialmente revocabile, astfel că nimic nu se opune ca testatorul să stabilească o anumită ordine (art. 853 C. civ.). În acelaşi mod, moştenitorii pot conveni între ei, în afara procedurii judiciare, modalitatea concretă a reducţiunii, în limitele drepturilor care li se cuvin.

95

Page 96: Suport- Succesiuni Petre Andrei

3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă, cu ultima donaţie.

În mod logic, se presupune că ultima sau ultimele donaţii au întrecut marginile cotităţii disponibile, primele fiind făcute din această cotitate.

- În ipoteza în care mai multe donaţii au aceeaşi dată, ele se reduc proporţional cu valoarea lor.

Având în vedere că donaţiile sunt guvernate de principiul irevocabilităţii, ordinea în care acestea se vor reduce are un caracter imperativ.

d. Efectele reducţiuniiÎn ceea ce priveşte efectele reducţiunii, va trebui să facem distincţie, după

cum reducţiunea vizează legate sau donaţii.1. În cazul legatelor, reducţiunea operează ca o caducitate totală sau

parţială, în funcţie de întinderea depăşirii cotităţii disponibile.2. În cazul donaţiilor, reducţiunea are ca efect desfiinţarea contractelor

de donaţie. Aşa fiind, dreptul donatarului asupra bunului se pierde cu efect retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, titular al acestuia devenind moştenitorul rezervatar.

- Donatarul este îndreptăţit să păstreze fructele naturale şi pe cele civile percepute sau încasate înainte de deschiderea succesiunii, având însă obligaţia de a restitui către moştenitorul rezervatar pe cele percepute ori scadente după această dată.

Actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor, consimţite de către donatari cu terţele persoane înainte de deschiderea succesiunii, rămân valabil încheiate, întregirea rezervei făcându-se prin echivalent, iar cele încheiate ulterior acestei date vor fi desfiinţate, ele neputând fi opuse rezervatarilor.

96

Page 97: Suport- Succesiuni Petre Andrei

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1. Care sunt principiile aplicabile devoluţiunii succesorale legale şi excepţiile de la aceste principii?

2. Care este definiţia şi natura juridică a reprezentării succesorale?3. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a opera reprezentarea succesorală şi

care sunt efectele acesteia?4. Care sunt clasele de moştenitori în lumina actualei reglementări

conţinute de Codul civil şi care sunt drepturile lor succesorale?5. Ce condiţii trebuie să îndeplinească soţul supravieţuitor pentru a putea

veni la moştenirea lui de cujus şi care sunt drepturile succesorale ale acestuia în lumina reglementărilor conţinute de Legea nr. 319/1944?

6. În ce condiţii poate fi declarată vacantă o succesiune? Cine poate cere vacanţa succesorală?

7. Care sunt neajunsurile definiţiei pe care Codul civil o dă testamentului prin art. 802? Care este cuprinsul acestui act juridic?

8. Care sunt condiţiile de fond şi de formă cerute de lege pentru valabilitatea testamentului?

9. Care sunt testamentele ordinare prevăzute de Codul civil? Care sunt condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea acestora?

10. Prin ce se deosebeşte legatul universal de cel cu titlu universal? Care este răspunderea legatarilor universali, cu titlu universal şi cu titlu particular cu privire la pasivul succesoral?

11. Este valabil legatul care are ca obiect un bun care aparţine unei alte persoane?

12. Care sunt cauzele de ineficacitate a legatelor şi care sunt efectele acestora?

13. Care sunt sarcinile executorului testamentar fără sezină?14. Care este deosebirea între substituţia fideicomisară şi substituţia

vulgară? Sunt permise aceste dispoziţii testamentare?15. Care sunt moştenitorii rezervatari şi care este întinderea rezervei

acestora?16. Care este masa succesorală şi care este modalitatea de calcul al rezervei

succesorale şi al cotităţii disponibile?17. Care este sancţiunea depăşirii limitelor cotităţii disponibile şi încălcării

rezervei succesorale?18. În ce ordine se reduc liberalităţile excesive?

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

97

Page 98: Suport- Succesiuni Petre Andrei

1. Adam, Ioan, Rusu, Adrian, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

2. Alexandresco, Dimitrie, Explicaţiunea teoretică şi practică a Dreptului Civil Român, ed. a II-a, tom. IV, partea a II-a, Testamentele, Atelierele Grafice „Socec & Co”, Bucureşti, 1914;

3. Bacaci, Alexandru, Comăniţă, Gheorghe, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

4. Capitant, Henri, Terré, François, Lequette, Yves, Les grands arrêts de la jurisprudence civile, tome I, XIe édition, Ed. Dalloz, Paris, 2000;

5. Chirică, Dan, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003;

6. Deak, Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003;

7. Dogaru, Ion şi colectivul, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

8. Frăţilă, Adrian, Expertiza testamentară, Ed. Colosseum, Bucureşti, 1995;9. Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de Drept Civil

Român, vol. III, Ed. Naţională „S. Ciornei”, Bucureşti, 1928;10. Ghiceanu, Gheorghe, Dreptul de moştenire. Rezerva succesorală, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998;11. Macovei, Dumitru, Striblea, Marius Sebastian, Drept civil. Contracte.

Succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2000;12. Macovei, Dumitru, Cadariu, Iolanda Elena, Drept civil. Succesiuni, Ed.

Junimea, Iaşi, 2005;13. Mazeaud, Henri, Léon et Jean, Leçons de droit civil, tom. IV, vol. II,

(Successions. Libéralités), Ed. Montchrestien, Paris, 1963;14. Stănciulescu, Liviu, Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Ed. All

Beck, Bucureşti, 2002;15. Stoica, Veronica, Drept succesoral, Ed. Editas, Bucureşti, 2000;16. Stoica, Veronica, Soţul supravieţuitor – moştenitor legal şi testamentar,

ed. a II-a, Ed. Editas, Bucureşti, 2004;17. Terré, François, Lequette, Yves, Droit civil. Les successions. Les

libéralités, 3e édition, Ed. Dalloz, Paris, 1997;18. Toader, Camelia, Popescu, R., Stănciulescu, Liviu, Stoica, Veronica,

Moştenirea testamentară. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii, Ed. „Proarcadia”, Bucureşti, 1993;

98

Page 99: Suport- Succesiuni Petre Andrei

TITLUL III

TRANSMISIUNEA ŞI ÎMPĂRŢEALA

MOŞTENIRII

99

Page 100: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL I

TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII

SECŢIUNEA I

OBIECTUL TRANSMISIUNII SUCCESORALE

A. Patrimoniul succesoralPatrimoniul succesoral este alcătuit dintr-un ansamblu de drepturi şi

obligaţii pe care le lasă o persoană fizică la încetarea sa din viaţă şi care formează obiectul dreptului de moştenire al succesorilor legali sau testamentari.

Prin transmisiune succesorală se înţelege transmiterea către una sau mai multe persoane în viaţă, în întregime sau în parte, a patrimoniului unei persoane fizice care a decedat.

În patrimoniul succesoral care se transmite moştenitorilor sunt cuprinse numai drepturile şi obligaţiile cu un conţinut economic (patrimoniale); cele personale nepatrimo-niale, încetează la decesul celui despre a cărui moştenire este vorba, fiind intransmisibile.

Patrimoniul succesoral este compus din două laturi, şi anume:- activul moştenirii alcătuit din totalitatea drepturilor patrimoniale ale lui

de cujus;- pasivul moştenirii care cuprinde obligaţiile patrimoniale ale lui de cujus.Privite valoric, cele două laturi ale patrimoniului succesoral pot fi egale

sau inegale. Dacă activul întrece pasivul, patrimoniul este excedentar, nepunându-se problema insolvabilităţii; dacă, însă, pasivul întrece activul, patrimoniul este deficitar, titularul patrimoniului fiind insolvabil.

B. Activul moştenirii

Activul moştenirii cuprinde, în principiu, toate drepturile reale şi cele de creanţă, precum şi bunurile la care acestea se referă, care au aparţinut lui de cujus şi care se găsesc în patrimoniul acestuia la data deschiderii succesiunii. Dintre acestea mai importante sunt:

- dreptul de proprietate asupra casei de locuit, asupra terenului aferent, asupra dependinţelor, precum şi asupra bunurilor de uz şi confort personal;

- dreptul de proprietate asupra terenurilor din perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale;

100

Page 101: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, uneltelor şi animalelor de muncă şi de producţie;

- alte drepturi reale principale (dreptul de servitute, dreptul de superficie);- drepturile reale accesorii prin care de cujus şi-a garantat realizarea

creanţelor (privilegiile, ipoteca, gajul);- drepturile de creanţă;- drepturile patrimoniale de autor sau de inventator;- acţiunile patrimoniale ale lui de cujus nesoluţionate până la deschiderea

succesiunii şi aflate în curs de judecată;- dreptul de proprietate asupra unui loc de înhumare într-un cimitir.Sunt unele drepturi care, deşi există în patrimoniul lui de cujus, potrivit

legii, nu se cuprind în patrimoniul succesoral şi, prin urmare, în activul moştenirii, cum ar fi:

- drepturile viagere, rezultând dintr-un contract de întreţinere sau dintr-un contract de rentă viageră;

- drepturile reale principale viagere, ca uzul, uzufructul, abitaţia;- indemnizaţia de asigurare în cazul în care beneficiarul desemnat al

asigurării este unul dintre moştenitorii asiguratului decedat sau o altă persoană, deoarece acest drept s-a născut direct din contractul de asigurare în favoarea beneficiarului;

- drepturile decurgând dintr-un contract de mandat.Tot astfel, anumite drepturi patrimoniale şi bunuri, deşi neexistente în

patrimoniul lui de cujus la data deschiderii succesiunii, se vor cuprinde în masa succesorală:

- fructele naturale şi civile şi cele industriale produse de bunurile succesorale, ulterior momentului deschiderii succesiunii;

- bunurile devenite succesorale după deschiderea succesiunii ca efect al subrogaţiei reale;

- bunurile readuse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive;

- bunurile care reintră în masa succesorală în urma executării obligaţiei de raport a donaţiilor de către descendenţi şi de către soţul supravieţuitor al celui decedat;

- dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor asupra casei de locuit (art. 4 din Legea nr. 319/1944).

C. Pasivul moştenirii

101

Page 102: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Pasivul moştenirii este o parte a patrimoniului succesoral care cuprinde obligaţiile (datoriile) şi sarcinile cu conţinut economic ale moştenirii.

Datoriile moştenirii sunt acele obligaţii patrimoniale asumate de către de cujus în timpul vieţii sale, indiferent de izvorul lor: lege (impozite, taxe), contracte (restituirea unui împrumut, chiria neachitată), delict civil (cauzarea unui prejudiciu unei persoane), îmbogăţirea fără just temei etc.

Nu se cuprind în pasivul moştenirii obligaţiile intuitu personae, care se sting o dată cu încetarea din viaţă a lui de cujus, cum ar fi, de exemplu: obligaţia de întreţinere, obligaţiile izvorâte din contractul de muncă, din contractul de mandat etc.

Sarcinile moştenirii sunt anumite obligaţii privitoare la succesiune, care se nasc în persoana moştenitorilor la data deschiderii succesiunii sau ulterior acestei date.

Unele sarcini sunt impuse succesorilor prin voinţa lui de cujus, cum ar fi: legatele cu titlu particular având ca obiect sume de bani sau alte bunuri generice şi care conferă legatarilor calitatea de creditor.

Alte sarcini se nasc după deschiderea succesiunii, independent de voinţa celui despre a cărui moştenire este vorba, ele revenind succesiunii, ca, de exemplu, cheltuielile ocazionate de înmormântare, cele făcute cu inventarierea, conservarea, administrarea şi lichidarea moştenirii etc.

D. Drepturile patrimoniale de creaţie intelectuală şi bunurile care au servit în activitatea de creaţie

La data deschiderii succesiuni, dacă de cujus a fost autorul unei opere literare, ştiinţifice sau artistice ori al unei creaţii tehnice, atributele patrimoniale cuprinse în dreptul său de creaţie, precum şi bunurile de care s-a slujit în activitatea de creaţie vor fi încorporate în masa succesorală şi vor fi transmise potrivit regulilor din dreptul comun sau, după caz, potrivit Legii nr. 8 din 14 martie 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

Legea îi recunoaşte autorului unei opere literare, artistice sau ştiinţifice următoarele drepturi patrimoniale:

- dreptul de reproducere şi difuzare, de reprezentare, de executare sau de folosire licită în alt mod a operei şi, în consecinţă, dreptul la foloasele patrimoniale corespunzătoare;

- dreptul la reparaţia patrimonială, în caz de folosire fără drept a operei.Aceste drepturi sunt transmisibile prin moştenire, potrivit legii speciale şi

nu potrivit Codului civil.

102

Page 103: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Moştenitorii legali sau testamentari ai autorului defunct au dreptul să valorifice operele acestuia prin încheierea de contracte remuneratorii, precum şi dreptul de a pretinde despăgubiri de la cei care folosesc fără drept opera respectivă.

Drepturile patrimoniale de autor se dobândesc de către succesori din momentul morţii lui de cujus, respectiv de la data deschiderii succesiunii (art. 651 C. civ.).

Bunurile care au servit în activitatea de creaţie a autorului decedat, cum sunt: cărţile de specialitate, atelierele de pictură, instrumentele muzicale, manuscrisele, tablourile şi sculpturile, premiile acordate, precum şi remuneraţia încasată prin valorificarea operelor, sunt bunuri proprietate personală a autorului şi, prin urmare, vor fi cuprinse în masa succesorală şi se vor transmite moştenitorilor potrivit regulilor dreptului comun.

Drepturile patrimoniale de inventator şi inovator, precum şi bunurile care au servit la realizarea creaţiei tehnice se vor transmite moştenitorilor potrivit prevederilor din dreptul comun.

E. Patrimoniul succesoral şi drepturile personale nepatrimoniale

Drepturile personale nepatrimoniale sunt netransmisibile atât prin acte între vii, cît şi prin acte mortis causa. Aşa fiind, ele nu se cuprind în masa succesorală.

Cu toate acestea, când este vorba de atributele personale ale dreptului de autor, soluţia nu poate fi tot atât de tranşantă.

Astfel, dreptul de a fi recunoscut ca autor al unei opere de creaţie intelectuală, dreptul la inviolabilitatea operei şi la justa folosire a acesteia nu se sting prin moartea autorului său (a vreunuia dintre coautori), ci ele trec ca o obligaţie în sarcina Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

În ce priveşte alte atribute nepatrimoniale ale dreptului de autor, ca dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului şi dreptul de a consimţi la folosirea ei de către alţii, aceste drepturi se transmit prin moştenire (art. 11 alin. 2 din Legea nr. 8/1996).

SECŢIUNEA A II-A

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI SUCCESORAL

A. Precizări prealabile

103

Page 104: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Transmisiunea patrimoniului succesoral are loc, de drept, de la cel care a decedat la succesorii săi, în momentul deschiderii succesiunii, fără nici o formalitate şi independent de atitudinea pe care o vor adopta ulterior aceştia.

Transmisiunea succesorală operează potrivit chemării succesorale a moştenitorilor, adică ea poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular (singular).

Transmisiunea drepturilor şi a bunurilor la care acestea se referă se poate realiza pe calea transmisiunii legale şi a celei testamentare, în cazul celei universale şi a celei cu titlu universal, şi doar pe cale testamentară, în cazul celei cu titlu particular (singular).

B. Transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal

În ipoteza transmisiunii universale şi a celei cu titlu universal, se transmit toate drepturile sau o fracţiune din totalitatea drepturilor patrimoniale care au aparţinut lui de cujus.

În cazul în care în patrimoniul lui de cujus se găsesc anumite drepturi de autor, acestea se transmit în condiţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, iar acolo unde aceasta nu prevede, potrivit dreptului comun în materie succesorală.

Dacă cel decedat a lăsat în patrimoniul succesoral o locuinţă proprietate personală dobândită prin construire sau cumpărare din fondul locativ de stat, moştenitorii vor prelua toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de împrumut, din contractul de construire sau din contractul de vânzare-cumpărare.

Concomitent cu transmiterea dreptului de proprietate asupra locuinţei, se transmite, în condiţiile legii, şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent acesteia.

C. Transmisiunea cu titlu particular

Transmisiunea succesorală cu titlu particular are loc sub forma unor legate cu titlu particular. Ea are ca obiect dreptul asupra unui anumit bun sau anumite bunuri care au aparţinut lui de cujus şi operează tot din momentul deschiderii succesiunii.

Dacă obiectul legatului este un bun individual determinat sau un drept real asupra unui asemenea bun, transmiterea operează ca o înstrăinare din cauză de moarte, cu titlu gratuit. Legatarul cu titlu particular este un succesor în drepturi al celui chemat să predea legatul.

În cazul în care obiectul legatului este un bun determinat generic (o sumă de bani), testatorul conferă legatarului un drept de creanţă împotriva celui obligat

104

Page 105: Suport- Succesiuni Petre Andrei

la plata legatului; altfel spus, legatarul dobândeşte o valoare din succesiune, iar nu un bun din aceasta.

SECŢIUNEA A III-A

TRANSMISIUNEA PASIVULUI MOŞTENIRII

A. Precizări prealabileDatoriile moştenirii sunt obligaţiile cu caracter patrimonial care au

aparţinut lui de cujus, indiferent de izvorul lor. Pe cale succesorală se transmit toate obligaţiile existente la data deschiderii moştenirii, cu excepţia celor prevăzute de lege, şi anume:

- obligaţii legate de calităţi personale ale lui de cujus, care se sting prin decesul debitorului, cum ar fi obligaţia de întreţinere;

- obligaţiile izvorâte din contractele încheiate intuitu personae, cum ar fi contractul de muncă, contractul de mandat etc.

Sarcinile moştenirii sunt acele obligaţii privitoare la moştenire, care se nasc în persoana moştenitorilor la data deschiderii succesiunii sau după această dată.

B. Persoanele obligate la plata pasivului moştenirii

Obligaţia de a suporta datoriile şi sarcinile moştenirii revine moştenitorilor universali şi celor cu titlu universal, respectiv moştenitorilor legali, statului, legatarilor sau donatarilor de bunuri viitoare, pentru că aceştia moştenesc întregul patrimoniu succesoral sau o fracţiune din acesta şi, în consecinţă, sunt ţinuţi la plata pasivului succesoral.

Legatarii cu titlu particular, dobândind un bun singular, în principiu, nu au obligaţia de a suporta datoriile şi sarcinile moştenirii.

În mod excepţional, legatarul cu titlu particular are obligaţia de a răspunde de pasivul moştenirii, astfel:

- în cazul în care testatorul i-a impus o asemenea obligaţie (legat cu sarcină);

- în cazul în care obiectul legatului este un bun imobil ipotecat, legatarul este ţinut în calitate de proprietar al bunului;

- în cazul în care totalul legatelor consimţite de către testator depăşeşte cotitatea disponibilă, acestea vor fi supuse reducţiunii şi, în consecinţă, legatarul

105

Page 106: Suport- Succesiuni Petre Andrei

cu titlu particular va contribui pe această cale la lichidarea pasivului succesoral (art. 852 C. civ.);

- când în masa moştenirii nu se mai găsesc alte bunuri decât cel legat.

C. Întinderea răspunderii moştenitorilor pentru pasivul moştenirii

Moştenitorii legali răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii atât cu bunurile dobândite prin moştenire, cît şi cu bunurile proprii, dacă au acceptat succesiunea pur şi simplu.

Dacă succesiunea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, ei vor fi ţinuţi să răspundă numai în limita valorii bunurilor dobândite prin moştenire.

Legatarii universali şi legatarii cu titlu universal răspund pentru pasivul succesiunii numai cu bunurile dobândite prin moştenire, cu condiţia întocmirii unui inventar al acestor bunuri, pentru a evita confuziunea cu propriul patrimoniu.

Legatarul cu titlu universal, având o răspundere proporţională, este necesar să se stabilească procentul din activul succesoral pe care îl reprezintă valoarea legatului cu titlu universal, în funcţie de care să se calculeze suma în limita căreia urmează să răspundă legatarul pentru sarcinile succesiunii şi nicidecum ca legatarul să plătească datoriile în limita valorii bunurilor care i-au fost testate.

În fine, legatarii cu titlu particular răspund numai pentru obligaţiile impuse de testator sau pentru acelea strâns legate de obiectul legatului.

D. Separaţia de patrimonii

Potrivit art. 781 C. civ., separaţia de patrimonii este un privilegiu acordat de lege creditorilor chirografari ai succesiunii (ai lui de cujus) şi legatarilor cu titlu particular, dacă legatul are ca obiect o sumă de bani, constând în dreptul lor de a fi plătiţi din valoarea bunurilor succesorale înaintea creditorilor personali şi ai moştenitorilor, în scopul de a evita concursul acestora.

Deşi, în principiu, separaţia de patrimonii are în vedere bunurile succesorale în legătură cu care s-a invocat, ea va privi toate bunurile succesorale şi va opera de drept în cazul acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar.

Separaţia de patrimonii operează de îndată şi în folosul celui interesat, putând fi invocată şi pe cale incidentală, cu ocazia împărţirii sumelor de bani provenite din vânzarea bunurilor succesorale la licitaţie publică.

În cazul bunurilor imobile, pentru păstrarea acestui beneficiu, va trebui ca cei interesaţi, în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, să ia o inscripţie ipotecară.

106

Page 107: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Cât priveşte bunurile mobile, privilegiul separaţiei de patrimonii va putea fi invocat, potrivit art. 783 C. civ., în termen de 3 ani.

Invocarea acestui privilegiu are ca efect faptul că cele două patrimonii – succesoral şi cel personal al moştenitorului – rămân distincte, şi, în consecinţă, creditorii personali ai moştenitorului vor fi satisfăcuţi din preţul bunurilor succesorale, dar numai după satisfacerea creditorilor succesorali şi a legatarilor cu titlu particular, care au invocat separaţia de patrimonii.

SECŢIUNEA A IV-A

TRANSMISIUNEA POSESIUNII MOŞTENIRII

A. Precizări prealabilePrin transmisiunea posesiunii moştenirii se înţelege dobândirea dreptului

de a intra în stăpânirea acesteia şi de a exercita toate drepturile şi acţiunile corespunzătoare transmise prin moştenire.

Drepturile succesorale se transmit asupra succesibililor la data deschiderii succesiunii, însă exerciţiul acestor drepturi, respectiv dobândirea posesiunii moştenirii, se realizează diferenţiat, şi anume: prin lege, prin trimiterea în posesiune şi prin predarea sau plata legatelor. Din acest punct de vedere, se disting următoarele categorii de moştenitori:

- moştenitorii legali sezinari, care au posesiunea de drept a moştenirii;- moştenitorii legali nesezinari, care trebuie să ceară trimiterea în

posesiune notarului public;- legatarii şi donatarii de bunuri viitoare, care vor trebui să ceară predarea

sau plata obiectului legatului.

B. Sezina. Moştenitorii legali sezinari

Sezina este un beneficiu al legii, în virtutea căruia anumiţi moştenitori – descendenţii şi ascendenţii lui de cujus – au posesiunea de drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moştenirii.

Termenul de posesiune are un conţinut special, diferit de cel de posesie prevăzut de art. 1846 C. civ. Prin expresia a avea posesiunea moştenirii se înţelege a avea exerciţiul drepturilor şi acţiunilor aferente bunurilor succesorale.

Aşa fiind, sezina este independentă de posesia de fapt a bunurilor succesorale.

107

Page 108: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Sunt moştenitori sezinari descendenţii şi ascendenţii lui de cujus, fără a se face distincţie după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, cu filiaţia stabilită sau din adopţie.

Sezina produce următoarele efecte:- moştenitorii sezinari sunt îndreptăţiţi să intre în posesiunea de fapt a

bunurilor succesorale mobile şi imobile, fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile;

- de la data deschiderii succesiunii, moştenitorii sezinari pot să exercite toate acţiunile care aparţineau lui de cujus.

C. Trimiterea în posesie a moştenitorilor legali nesezinari

Având în vedere că numai descendenţii şi ascendenţii (atât cei privilegiaţi, cât şi cei ordinari) sunt moştenitori sezinari, rezultă că toţi ceilalţi moştenitori legali (rudele în linie colaterală până în gradul al IV-lea inclusiv şi soţul supravieţuitor) vor face parte din categoria celor nesezinari.

Neavând sezină, aceşti moştenitori vor trebui să ceară notarului public trimiterea în posesiune. Cererea de trimitere în posesiune echivalează cu o acceptare tacită a moştenirii, cu excepţia cazului în care succesibilul şi-ar fi rezervat prin cerere facultatea de a renunţa la succesiune. Stabilirea calităţii de moştenitor legal nesezinar, a drepturilor care i se cuvin, a bunurilor şi datoriilor succesorale se va face în cadrul procedurii succesorale notariale.

Deşi statul nu este moştenitor sezinar, el nu are nevoie de trimitere în posesie, întrucât intră în posesiunea bunurilor succesorale în baza certificatului de vacanţă succesorală, eliberat de notarul public competent.

Efectele trimiterii în posesiune sunt similare cu acelea pe care le produce sezina. Astfel, moştenitorii nesezinari sunt consideraţi că au dobândit posesiunea moştenirii retroactiv, de la data deschiderii succesiunii. Odată dobândită posesiunea moştenirii, aceştia pot intra în stăpânirea efectivă a bunurilor succesorale, administrându-le şi percepând sau încasând fructele naturale ori civile. De asemenea, ei vor avea exerciţiul activ şi pasiv al tuturor drepturilor şi acţiunilor în care ar fi putut figura cel care a lăsat moştenirea.

D. Predarea sau plata legatelor

Legatarii nu sunt moştenitori sezinari şi, de aceea, pentru a dobândi posesiunea obiectului legatului cu care au fost gratificaţi, vor trebui să ceară predarea legatelor.

108

Page 109: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Până la predarea legatului, legatarului îi este permis să facă doar acte de conservare privind obiectul legatului.

Obligaţia de a preda legatul universal revine moştenitorilor legali rezervatari, care, cu excepţia soţului supravieţuitor, sunt moştenitori sezinari şi, prin urmare, au posesiunea de drept a bunurilor succesorale. După ce soţul supravieţuitor a fost insezinat, va fi şi el ţinut la predarea legatelor.

În absenţa moştenitorilor legali rezervatari, legatarul este îndreptăţit să ceară trimiterea în posesie notarului public, solicitând eliberarea unui certificat de moştenitor.

Cât priveşte legatul cu titlu universal, obligaţia de a-l preda revine în primul rând moştenitorilor rezervatari. În absenţa lor, dacă există un legatar universal, acesta va fi obligat la predare, evident, după ce a dobândit el însuşi posesiunea moştenirii. Dacă nu există nici un legatar universal, predarea se face de către moştenitorii legali nerezervatari, după ce au fost trimişi în posesiune.

Legatul cu titlu particular este predat (plătit, în cazul în care este o creanţă) de către moştenitorii legali, legatarii universali sau cei cu titlu universal ori chiar de către executorul testamentar.

Bunul care formează obiectul legatului trebuie predat în natură, împreună cu accesoriile necesare, precum şi fructele naturale sau civile din ziua cererii de predare ori din ziua predării de bunăvoie.

Bunul trebuie predat în starea în care se găsea la momentul decesului lui de cujus.

Cheltuielile predării sunt în sarcina moştenirii.Dacă cel obligat la predare sau plată nu îşi îndeplineşte de bunăvoie

obligaţia, legatarul are la îndemână două acţiuni, şi anume:1. o acţiune personală întemeiată pe testament;2. o acţiune reală – acţiunea în revendicare, dacă obiectul legatului îl

constituie proprietatea unui bun individual determinat, sau acţiunea confesorie, dacă este vorba de un alt drept real.

109

Page 110: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL II

DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ

SECŢIUNEA I

CONSIDERAŢII GENERALE

A. Precizări prealabilePotrivit art. 686 C. civ. „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei

moşteniri ce i se cuvine”.Aşa fiind, succesibilii sunt îndreptăţiţi prin lege să opteze, fie în sensul de

a accepta moştenirea, ipoteză în care îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale devenind succesori, fie de a renunţa la moştenire, ipoteză în care dobândirea drepturilor succesorale este desfiinţată retroactiv, ei devenind străini de moştenire. În nici un caz succesibilii nu pot fi obligaţi să accepte sau să renunţe la aceasta.

B. Dreptul subiectiv de opţiune succesorală

Dreptul de opţiune succesorală este dreptul subiectiv născut în persoana succesibililor, la data deschiderii moştenirii, de a alege între acceptarea succesiunii şi renunţarea la aceasta.

Acceptarea succesiunii reprezintă opţiunea succesibilului de a păstra titlul de moştenitor conferit de lege, iar renunţarea succesiunii semnifică abandonarea acestuia.

Întrucât acceptarea succesiunii se poate face în două moduri, şi anume: acceptarea pură şi simplă şi acceptarea sub beneficiu de inventar (art. 685 C. civ.), dreptul de opţiune succesorală cuprinde, în fapt, alegerea între trei posibilităţi: acceptarea pură şi simplă a moştenirii, acceptarea sub beneficiu de inventar a acesteia şi renunţarea la moştenire.

Acceptarea pură şi simplă a moştenirii constituie acea modalitate de exercitare a dreptului de opţiune succesorală prin care succesibilul îşi manifestă voinţa în sensul de a păstra titlul de moştenitor, consolidându-şi astfel drepturile succesorale dobândite la data deschiderii moştenirii. Succesibilul va fi ţinut răspunzător de datoriile şi sarcinile moştenirii, chiar peste limitele activului succesoral (ultra vires hereditatis).

Acceptarea sub beneficiu de inventar reprezintă forma de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, prin care succesibilul, la fel ca şi în cazul

110

Page 111: Suport- Succesiuni Petre Andrei

acceptării pure şi simple, îşi manifestă voinţa de a păstra titlul de moştenitor, consolidându-şi drepturile succesorale dobândite, limitându-şi, în schimb, răspunderea, în ceea ce priveşte pasivul moştenirii, doar la întinderea activului dobândit prin succesiune (intra vires hereditatis).

Prin renunţare la succesiune se înţelege manifestarea de voinţă a succesibilului care declară că nu doreşte să uzeze de drepturile pe care vocaţia sa succesorală i le conferă, desfiinţând retroactiv titlul său de moştenitor.

Dreptul subiectiv de opţiune succesorală nu se află în patrimoniul celui decedat, ci el se naşte, potrivit legii, în persoana moştenitorilor, în momentul deschiderii succesiunii.

C. Subiectele dreptului de opţiune succesoralăAu drept de opţiune succesorală următoarele persoane:a. Toţi succesibilii legali, indiferent de clasa din care fac parte, inclusiv soţul

supravieţuitor. În aprecierea dreptului de opţiune se va ţine seama de principiul priorităţii clasei de moştenitori şi de cel al proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase, astfel încât nu toţi succesibilii vor deveni moştenitori şi vor dobândi drepturi succesorale. Cu toate acestea, succesibilii din clase sau grade subsecvente pot să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală fără ca mai întâi să aştepte să-şi manifeste voinţa în acest sens succesibilii din clasele sau gradele precedente.

Dacă titularul dreptului subiectiv de opţiune succesorală încetează din viaţă fără a-l fi exercitat (dar înainte de împlinirea termenului prevăzut de art. 700 C. civ.), acesta se transmite către moştenitorii săi nefracţionat (art. 692 C. civ.).

b. Legatarii universali, cei cu titlu universal şi cei cu titlu particular. Dacă acceptă succesiunea, legatarii universali şi cu titlu universal sunt ţinuţi să suporte şi pasivul succesoral, motiv pentru care aceştia îşi pot manifesta voinţa şi în sensul renunţării la legat sau pot să-l accepte sub beneficiu de inventar. La rândul său, şi legatarul cu titlu particular are posibilitatea de a-şi manifesta dreptul de opţiune succesorală, întrucât, în anumite condiţii, şi el este ţinut pentru pasivul succesoral.

c. Creditorii personali ai succesibililor neglijenţi, pe calea acţiunii oblice (art. 974 C. civ.);

d. Creditorii personali ai legatarilor, prin intermediul acţiunii oblice, afară de cazul în care exerciţiul dreptului de opţiune ar implica o apreciere morală.

111

Page 112: Suport- Succesiuni Petre Andrei

D. Actul juridic de opţiune succesorală

a. Noţiune. Actul juridic de opţiune succesorală este acel act prin care titularul dreptului de opţiune succesorală îşi manifestă voinţa în sensul acceptării sau renunţării la succesiune.

b. Caractere juridice:1. Este un act juridic unilateral, fiind rezultatul unei singure manifestări

de voinţă, şi anume, cea a succesibilului.2. Actul juridic de opţiune succesorală este irevocabil, dacă se referă la

acceptarea succesiunii şi, dimpotrivă, revocabil în anumite condiţii, dacă priveşte renunţarea la succesiune.

3. Actul de opţiune este, în principiu, indivizibil, întrucât atât acceptarea, cît şi renunţarea trebuie să se refere la moştenire în întregul ei. La fel, nu este posibil ca un succsibil să accepte o parte din bunurile succesorale pur şi simplu, iar restul sub beneficiu de inventar.

De la caracterul indivizibil al actului de opţiune succesorală, există şi o serie de excepţii:

a. Atunci când un succesibil este chemat la moştenirea lui de cujus în dublă calitate, atât ca moştenitor legal, cât şi ca legatar, el are posibilitatea de a opta diferit cu privire la cota-parte legală care îi revine din succesiune şi la legat (art. 752 C. civ.).

Se poate opta diferit şi atunci când aceeaşi persoană este beneficiara mai multor legate făcute de acelaşi testator, dar care nu sunt indivizibile.

b. O altă excepţie este prevăzută de Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, republicată. Conform articolelor 8, 11 şi 37 din legea citată, republicată, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face la cerere, depusă de către fostul proprietar în viaţă sau de către moştenitorii acestuia. Dacă moştenitorii fostului proprietar nu formulează cerere, ei nu pot să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate. Prin urmare, chiar dacă aceşti moştenitori au acceptat succesiunea fostului proprietar al terenului, ei pot să renunţe la reconstituirea dreptului de proprietate prin nedepunerea în termen a cererii la comisia prevăzută de lege, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional.

c. A treia excepţie de la caracterul indivizibil al actului de opţiune succesorală este prevăzută de Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel, conform art. 4 alin. 3 din lege „succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de

112

Page 113: Suport- Succesiuni Petre Andrei

restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi”. În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 14 din Legea 112/1995.

4. Este un act juridic care nu poate fi afectat de modalităţi.5. Este un act juridic declarativ, întrucât efectele sale se produc retroactiv,

de la data deschiderii succesiunii.c. Condiţii de validitate. Cât priveşte capacitatea, pentru ca dreptul de

opţiune succesorală să fie exercitat în mod valabil, persoana trebuie să fie pe deplin capabilă.

Potrivit art. 687 C. civ. şi art. 129 C. fam., pentru minorul sub 14 ani şi pentru persoana pusă sub interdicţie judecătorească, dreptul de opţiune va fi exercitat de către ocrotitorul lor, cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Minorul care a împlinit 14 ani va exercita personal dreptul de opţiune, dar cu încuviinţarea ocrotitorului său şi a autorităţii tutelare. Încuviinţarea nu este necesară dacă acest minor a fost gratificat printr-un legat cu titlu particular fără sarcini.

Acceptarea succesiunii de către minor, indiferent de vârstă, sau de către interzis este considerată a fi făcută întotdeauna numai sub beneficiu de inventar.

Sancţiunea exercitării dreptului de opţiune cu nerespectarea cerinţelor legale privitoare la capacitate este nulitatea relativă a actului de opţiune succesorală.

Referitor la consimţământ, acesta trebuie să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă, sub sancţiunea nulităţii relative.

În anumite cazuri, legea impune actului de opţiune succesorală şi condiţii de formă. Astfel, acceptarea sub beneficiu de inventar, precum şi renunţarea la moştenire, spre a fi valide, trebuie să îmbrace forma autentică. Nerespectarea acestei condiţii va fi sancţionată cu nulitatea absolută a actului de opţiune succesorală.

E. Prescripţia dreptului de opţiune succesoralăPotrivit art. 700 alin. 1 C. civ. „dreptul de a accepta succesiunea se

prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.Considerăm că stingerea prin prescripţie a dreptului de opţiune

succesorală, ca urmare a neexercitării lui în termenul prestabilit de lege, constituie o inadvertenţă care ar trebui să fie curmată într-o viitoare reglementare, dat fiind că prescripţia extinctivă presupune, în sistemul legislaţiei actuale, stingerea dreptului la acţiune în sens material, pe când dreptul de opţiune succesorală nu constituie un drept la acţiune, ci un drept subiectiv.

113

Page 114: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Dreptul subiectiv de opţiune succesorală trebuie valorificat înăuntrul termenului de 6 luni, sub sancţiunea stingerii lui.

În prezent, acest termen fiind considerat de prescripţie, el este susceptibil de întrerupere, suspendare şi repunere în termen. Cererea de repunere în termen se va face pentru cauze temeinic justificate, altele decât forţa majoră, care constituie o cauză de suspendare a cursului prescripţiei extinctive. Temeinicia acestor cauze se va aprecia de la caz la caz de către instanţa de judecată. Cererea de repunere în termen se poate face în interval de o lună de la încetarea împiedicării şi pentru cauze care exclud culpa reclamantului.

Termenul de 6 luni începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.Termenul de opţiune este unic, ceea ce înseamnă că cele 6 luni încep să

curgă, atât pentru succesibilii în rang preferat, cît şi pentru cei subsecvenţi, de la data deschiderii succesiunii.

Termenul de 6 luni nu curge de la data deschiderii succesiunii în următoarele cazuri:

a. Cazul copilului conceput înainte de deschiderea succesiunii, dar născut după această dată. În acest caz, termenul va începe să curgă de la naşterea copilului,sub condiţia ca acesta să se nască viu;

b. Situaţia când moştenirea este lăsată de o persoană declarată moartă prin hotărâre judecătorească, când termenul de opţiune succesorală începe să curgă din momentul rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte.

c. Termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 C. civ. nu curge împotriva minorului până când, în lipsa părinţilor, nu i s-a numit un tutore spre a-l reprezenta în exercitarea opţiunii succesorale - în cazul minorului lipsit de capacitate – sau de a-i încuviinţa actul de opţiune – în situaţia minorului cu capacitate restrânsă.

În ipoteza în care succesibilul nu a acceptat moştenirea în termenul prevăzut de lege, se stinge titlul de moştenitor, iar succesibilul este considerat străin de moştenire.

SECŢIUNEA A II-A

ACCEPTAREA PURĂ ŞI SIMPLĂ A MOŞTENIRII

A. Precizări prealabileAcceptarea pură şi simplă a succesiunii constituie o modalitate de

exercitare a dreptului de opţiune succesorală prin care succesibilul îşi manifestă

114

Page 115: Suport- Succesiuni Petre Andrei

voinţa în sensul de a păstra titlul de moştenitor, consolidându-şi astfel drepturile succesorale dobândite la data deschiderii moştenirii.

Manifestarea de voinţă a succesibilului în sensul acceptării moştenirii poate fi făcută printr-un act juridic sau printr-un fapt juridic.

Acceptarea pură şi simplă se poate realiza în două feluri: acceptarea voluntară şi acceptarea forţată.

B. Acceptarea pură şi simplă voluntară

Prin acceptarea pură şi simplă voluntară se înţelege actul juridic unilateral prin care succesibilul consimte să-şi însuşească titlul de moştenitor.

Succesibilul îşi poate manifesta voinţa expres ori tacit, astfel că, la rândul ei, acceptarea voluntară poate fi expresă ori tacită.

Acceptarea pură şi simplă voluntară, expresă sau tacită, poate fi făcută numai de succesibilii care au capacitate deplină de exerciţiu.

a. Acceptarea pură şi simplă voluntară expresăAcceptarea pură şi simplă a moştenirii este expresă în cazul în care

succesibilul îşi însuşeşte calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau printr-unul sub semnătură privată, judiciar sau extrajudiciar.

Aşa fiind, pentru acceptarea pură şi simplă voluntară expresă este esenţială forma scrisă. Acceptarea se poate manifesta expres printr-o declaraţie de acceptare a succesiunii, printr-o cerere adresată notarului public pentru eliberarea certificatului de moştenitor sau chiar printr-un înscris care nu are ca obiect direct acceptarea succesiunii, însă din act rezultă neîndoielnic că succesibilul acceptă succesiunea (de exemplu, o scrisoare a succesibilului adresată unui creditor succesoral prin care îi solicită un termen de plată).

Acceptarea poate fi făcută şi prin mandatar convenţional, situaţie în care mandatul trebuie să fie scris (act autentic sau sub semnătură privată) şi, evident, special.

b. Acceptarea pură şi simplă voluntară tacităAcceptarea pură şi simplă voluntară a moştenirii este tacită în cazul în care

succesibilul face un act pe care îl poate realiza doar în calitate de moştenitor şi din care rezultă în mod neîndoielnic intenţia de acceptare a succesiunii (art. 689 C. civ.).

Pentru a ne afla în prezenţa unei acceptări tacite a moştenirii, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

115

Page 116: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- actul făcut de către succesibil trebuie să fie, prin natura lui, un act pe care acesta nu l-ar putea face decât în calitate de moştenitor;

- din actul făcut de succesibil trebuie să rezulte neîndoielnic voinţa acestuia de a culege moştenirea;

- actul trebuie să fie făcut de succesibil în termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.

Prin asemenea acte se înţeleg atât actele juridice efectuate de succesibil, cît şi cele materiale pe care acesta le face în legătură cu bunurile moştenirii.

Întrucât legea nu prevede nimic în acest sens, în practica judiciară s-a considerat că semnifică acceptare tacită a succesiunii săvârşirea unuia din următoarele acte:

- intrarea în posesia sau în folosinţa bunurilor succesorale, precum şi realizarea între succesorii a unei convenţii cu privire la administrarea acestor bunuri;

- plata impozitelor, a taxelor;- cererea de inventariere sau evaluare a bunurilor succesorale;- cererea de a fi trecut ca moştenitor cu ocazia inventarului întocmit la

deschiderea succesiunii;- cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale ori plata taxelor

de îndeplinire a acestei proceduri;- introducerea unei acţiuni succesorale la instanţa de judecată;- încheierea unor acte de donaţie, de vânzare sau cesiune a drepturilor

succesorale, întrucât acestea implică în prealabil acceptarea succesiunii;- renunţarea la moştenire în favoarea unuia sau mai multor moştenitori

anume determinaţi;- renunţarea - cu titlu oneros - la succesiune în favoarea tuturor

comoştenitorilor;- retractarea renunţării la moştenire.Nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moştenirii:- luarea măsurilor de înmormântare a defunctului, ca, de exemplu,

suportarea în totalitate sau în parte a cheltuielilor de înmormântare, ori faptul că succesibilul înhumează pe ruda sa în cavoul familiei;

- preluarea din patrimoniul succesoral a unor amintiri de familie (fotografii, scrisori ş.a.);

116

Page 117: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- încasarea de către soţul supravieţuitor a ajutorului de înmormântare pentru soţul predecedat ori folosirea de către soţul rămas în viaţă a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, dacă nu este completată prin alte acte din care să rezulte voinţa de acceptare.

- simpla prezenţă în faţa notarului public, în urma citaţiei în cadrul procedurii succesorale notariale deschisă la cererea altui moştenitor.

C. Acceptarea pură şi simplă forţatăExistă unele împrejurări în care succesibilul este forţat să accepte

succesiunea, dar numai pur şi simplu. Aceste împrejurări sunt prevăzute de Codul civil în art. 703 şi 712.

Astfel, potrivit art. 703 C. civ.: „Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepăda de dânsa; cu toată renunţarea lor, ei rămân erezi şi nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse”.

Aceeaşi idee este conţinută şi de art. 712 C. civ., în conformitate cu care „eredele care a ascuns obiecte ale succesiunii sau care cu ştiinţă şi reacredinţă n-a trecut în inventar efecte (lucruri – n.n.) dintr-însa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar”.

Prin „dare la o parte” sau „dosire” se înţelege orice fraudă care vizează bunurile din patrimoniul succesoral, săvârşită cu intenţie, prin orice mijloace, înainte sau după deschiderea succesiunii, în scopul păgubirii celorlalţi comoştenitori sau a creditorilor.

Pentru a opera acceptarea forţată se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- să existe o dosire sau o dare la o parte a unor bunuri succesorale;- să existe o intenţie frauduloasă (de a păgubi pe ceilalţi moştenitori) în

deţinerea clandestină a bunurilor succesorale, fără a fi necesar ca fapta să constituie infracţiune;

- frauda, indiferent de mijloacele folosite, să fie săvârşită de un moştenitor.

- Cel vinovat de săvârşirea unei asemenea fapte va suferi o dublă sancţiune:

- va fi considerat acceptant pur şi simplu, fiind decăzut din dreptul de a renunţa la moştenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar;

- nu va putea beneficia de partea din bunurile pe care le-a ascuns sau sustras.

117

Page 118: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Nu se vor aplica dispoziţiile art. 703 şi 712 C. civ. şi nu vor fi consideraţi acceptanţi pur şi simplu:

- succesibilul căruia bunurile succesorale i-au fost date în custodie, cu inventar;

- soţul supravieţuitor – în privinţa bunurilor mobile de uz casnic şi a darurilor de nuntă, când acestea îi revin exclusiv în temeiul Legii nr. 319/1944;

- legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat;- succesibilul care este chemat singur la moştenire.Pentru ca un succesibil să fie înlăturat, în baza art. 703 C. civ., de la

moştenirea unor bunuri, este necesar să se facă proba că acestea au existat în patrimoniul celui despre a cărui succesiune este vorba şi că nu au fost cunoscute de ceilalţi moştenitori, prin „dare la o parte” sau „ascundere” urmărindu-se prejudicierea lor.

D. Efectele acceptării pure şi simple- În ceea ce priveşte efectele acceptării pure şi simple, potrivit art. 688

C. civ., ele „se suie până în ziua deschiderii succesiunii”. Aşa fiind, acceptarea pură şi simplă produce efecte retroactive, succesibilul fiind considerat că a acceptat succesiunea şi şi-a consolidat titlul de moştenitor din chiar momentul deschiderii ei.

Un efect deosebit de important al acceptării pure şi simple a moştenirii este confuziunea între patrimoniul personal al moştenitorului acceptant şi patrimoniul succesoral, confuziune care produce următoarele consecinţe:

- moştenitorul este obligat să răspundă pentru toate datoriile şi sarcinile succesiunii, indiferent de proporţia care există între activul moştenirii şi pasivul moştenirii; moştenitorul este ţinut să răspundă peste limitele activului primit, chiar şi cu propriile sale bunuri (ultra vires hereditatis);

- stinge datoriile dintre de cujus şi moştenitor, pe cale de confuziune, potrivit art. 1154 C. civ.;

- moştenitorul devine proprietar deplin al unui bun, dacă în timpul vieţii lui de cujus avea un drept de uzufruct sau de nudă proprietate asupra bunului respectiv.

SECŢIUNEA A III-A

ACCEPTAREA SUB BENEFICIU DE INVENTAR

118

Page 119: Suport- Succesiuni Petre Andrei

A. Noţiunea, cazurile şi condiţiile de validitate ale acceptării sub beneficiu de inventar

a. NoţiuneAcceptarea sub beneficiu de inventar de către succesibil a moştenirii, la fel

ca şi acceptarea pură şi simplă, consolidează cu efect retroactiv titlul de moştenitor.

Această formă de acceptare prezintă importanţă practică deosebită, întrucât efectuarea unui inventar al bunurilor moştenirii evită confuziunea dintre patrimoniul succesoral şi patrimoniul personal al moştenitorului şi, în acest fel, succesibilul va putea fi urmărit pentru datoriile şi sarcinile succesiunii doar în limita bunurilor succesorale dobândite.

Ca regulă generală, acceptarea sub beneficiu de inventar este facultativă pentru moştenitori, însă există anumite cazuri prevăzute de lege, când ea este obligatorie, precum şi alte situaţii când este interzisă.

b. Cazurile în care acceptarea sub beneficiu de inventar a moştenirii este obligatorie:

- în cazul moştenitorilor minori, oricare le-ar fi vârsta, şi a celor puşi sub interdicţie judecătorească (art. 19 din Decretul nr. 32/1954). Această prevedere vizează ocrotirea intereselor respectivelor categorii de persoane;

- în cazul urmaşilor moştenitorului decedat înainte de a-şi fi exercitat dreptul de opţiune, dacă aceştia nu se înţeleg cu privire la modul de exercitare a opţiunii (art. 693 C. civ.);

- în cazul în care legatarii universali şi cei cu titlu universal au întocmit un inventar al bunurilor succesorale, cu toate că ei nu sunt obligaţi la aceasta;

- în fine, statul, deşi nu este obligat să-şi exercite dreptul de opţiune cu privire la o succesiune vacantă, aceasta va trece asupra lui numai sub beneficiu de inventar.

c. Cazurile în care acceptarea sub beneficiu de inventar este interzisă:- atunci când termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală s-a

scurs şi succesibilul obţine repunerea în termen, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958;

- în cazul în care succesibilul a acceptat succesiunea pur şi simplu sau a renunţat la moştenire;

- în cazul în care a dosit sau a dat la o parte bunuri succesorale (art. 712 C. civ.);

119

Page 120: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- în cazul în care succesibilul a înstrăinat bunuri mobile sau imobile ale succesiunii, fără respectarea formelor legale (art. 716 şi 717 C. civ.).

d. Condiţiile acceptării sub beneficiu de inventar:- o declaraţie a moştenitorului în sensul acceptării sub beneficiu de

inventar, făcută la notarul public de la locul deschiderii moştenirii (art. 704 C. civ. şi art. 76 alin. 4 din Legea nr. 36/1995). Această declaraţie se consemnează într-un registru special, în care sunt trecute şi renunţările la succesiune. Nerespectarea acestei condiţii de formă are ca efect nulitatea beneficiului de inventar (art. 704 C. civ.);

- întocmirea unui inventar al bunurilor moştenirii care trebuie să fie fidel şi exact (art. 705 C. civ.). Inventarul este infidel în situaţia în care conţine omisiuni voite şi este inexact dacă omisiunile sunt întâmplătoare şi vor putea fi completate printr-un supliment de inventar. Atunci când inventarul este infidel, succesorul va suporta sancţiunea prevăzută de art. 712 C. civ. Dacă inventarul este inexact, acesta va fi completat cu un supliment de inventar.

Dacă nu se întocmeşte acest inventar, declaraţia de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar nu produce efectele specifice, dar poate valora acceptare pură şi simplă, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru aceasta din urmă.

B. Efectele acceptării sub beneficiu de inventar- Acceptarea sub beneficiu de inventar consolidează retroactiv titlul de

moştenitor al succesibilului şi transmisiunea provizorie care a operat în momentul deschiderii succesiunii, devenind astfel definitivă.

Efectul principal al acceptării sub beneficiu de inventar constă în faptul că, în acest fel, se împiedică confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului acceptant. De aici rezultă următoarele consecinţe:

- moştenitorul va fi ţinut să răspundă pentru pasivul moştenirii numai în limitele activului primit, având o răspundere limitată (intra vires hereditatis);

- drepturile şi obligaţiile pe care le avea moştenitorul faţă de cel care lasă moştenirea nu se sting prin confuziune;

- moştenitorul beneficiar poate dobândi, după acceptare, drepturi noi faţă de succesiune. Astfel, dacă plăteşte un creditor succesoral cu sume de bani din patrimoniul propriu, se va subroga în toate drepturile creditorului plătit şi va avea o creanţă împotriva moştenirii.

- Moştenirea acceptată sub beneficiu de inventar constituie o masă patrimonială destinată lichidării. Aşa fiind, bunurile succesorale se vor vinde pentru a procura sumele necesare achitării creanţelor creditorilor succesorali, precum şi pentru plata legatelor.

120

Page 121: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Ceea ce rămâne după plata creanţelor acestor creditori şi a legatelor reprezintă emolumentul moştenirii, pe care îl va culege moştenitorul acceptant.

Întrucât administrează moştenirea şi în interesul creditorilor succesorali şi a legatarilor, moştenitorul acceptant este ţinut să dea socoteală acestora.

Din momentul dării socotelilor de către moştenitorul acceptant, beneficiul de inventar încetează.

Beneficiul de inventar mai încetează şi prin renunţarea moştenitorului la acesta sau prin decăderea din acest beneficiu cu titlu de sancţiune.

121

Page 122: Suport- Succesiuni Petre Andrei

SECŢIUNEA A IV-A

RENUNŢAREA LA MOŞTENIRE

A. Noţiunea şi caracterele juridice ale renunţării la moştenirePrin renunţare la moştenire se înţelege manifestarea de voinţă a

succesibilului care, exercitându-şi dreptul de opţiune succesorală în termenul legal (art. 700 C. civ.), declară că nu doreşte să uzeze de drepturile pe care vocaţia sa succesorală i le conferă, desfiinţând retroactiv titlul său de moştenitor.

Renunţarea la moştenire este un act juridic solemn şi, pentru a fi validă, trebuie să fie făcută printr-o declaraţie la notarul public de la locul unde s-a deschis moştenirea.

În reglementarea actuală, renunţarea la moştenire este expresă, ea neputând fi dedusă din neacceptarea moştenirii în cadrul termenului de opţiune succesorală de 6 luni sau din alte fapte.

La fel ca şi în cazul acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar, declaraţia de renunţare la moştenire se consemnează într-un registru special, ea fiind opozabilă terţilor abia din acel moment.

Nerespectarea formei prevăzute de lege atrage nulitatea renunţării la moştenire.

B. Efectele renunţării la moştenirePotrivit art. 696 C. civ., „eredele ce renunţă este considerat că n-a fost

niciodată erede”. Renunţarea la succesiune desfiinţează retroactiv titlul de moştenitor al renunţătorului, acesta fiind considerat o persoană străină de moştenire.

Consecinţele efectului retroactiv al renunţării sunt:a. Drepturile şi datoriile succesibilului renunţător faţă de cel care lasă

moştenirea, stinse la momentul deschiderii succesiunii prin confuziune sau consolidare, reapar;

b. Renunţătorul pierde retroactiv partea din moştenire care i se cuvenea;c. Renunţătorul având calitatea de descendent sau soţ supravieţuitor, dacă

este beneficiarul unei donaţii fără scutire de raport, nu va mai fi obligat la raport;d. Fiind considerat străin de moştenire, renunţătorul nu mai are obligaţia

de plată a taxelor legale succesorale;e. Potrivit art. 698 C. civ., renunţătorul nu poate fi reprezentat, însă

descendenţii săi vor putea culege moştenirea, dar numai în nume propriu.

122

Page 123: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Deşi, în principiu, renunţarea este irevocabilă, moştenitorul poate să revină asupra hotărârii sale de renunţare la moştenire, adică să-şi retracteze renunţarea, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii (art. 701 C. civ.):

1. să nu fi expirat termenul de 6 luni (art. 700 C. civ.) de opţiune succesorală;

2. moştenirea să nu fi fost acceptată, între timp, de alţi succesori ai lui de cujus.

Retractarea renunţării cu respectarea condiţiilor mai sus arătate duce la desfiinţarea retroactivă a actului renunţării, iar moştenitorul va fi considerat că a acceptat succesiunea pur şi simplu.

123

Page 124: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL III

PETIŢIA DE EREDITATE

SECŢIUNEA I

NOŢIUNEA, DELIMITAREA DE ALTE ACŢIUNI CIVILE ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE PETIŢIEI DE EREDITATE

A. NoţiunePetiţia de ereditate este acţiunea prin care o persoană, care se pretinde a fi

adevăratul moştenitor, în calitate de reclamant, cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau testamentar (universal sau cu titlu universal) şi, totodată, obligarea celui care deţine bunurile succesorale (pârâtul – moştenitor aparent) să i le restituie. Această acţiune nu este reglementată expres de Codul Civil.

Legatarii cu titlu particular, neavând pretenţii asupra unei universalităţi succesorale (sau a unei cote din aceasta), vor avea la îndemână o acţiune în revendicare, atunci când reclamă proprietatea asupra unui bun, sau confesorie, în situaţia în care este vorba despre un alt drept real. Dacă obiectul legatului îl constituie un drept de creanţă, legatarii cu titlu particular vor avea la îndemână o acţiune personală.

B. Delimitarea petiţiei de ereditate de alte acţiuni civile:a. Acţiunea în revendicare pune în discuţie dreptul de proprietate al lui de

cujus, pe când acţiunea în petiţie de ereditate priveşte numai validitatea titlului în baza căruia moştenitorul aparent deţine bunurile succesorale.

b. Prin acţiunea în împărţeală (partaj), moştenitorul pretinde partea care i se cuvine din moştenire, pe când prin petiţia de ereditate, reclamantului îi este contestată de către pârât calitatea sa de succesor sau întinderea dreptului său succesoral;

c. Acţiunea personală în executarea unei creanţe contestă numai titlul de creditor al lui de cujus, pe când prin petiţia de ereditate se pune în discuţie însuşi titlul de succesor al moştenitorului aparent, deţinător al succesiunii.

C. Caracterele juridice ale petiţiei de ereditatea. Este o acţiune reală, întrucât vizează să deposedeze pe moştenitorul

aparent de bunurile succesorale pe care le deţine.b. Este o acţiune divizibilă, întrucât, în cazul unei pluralităţi de persoane

care se pretind a fi moştenitori, fiecare reclamant acţionează separat, în numele

124

Page 125: Suport- Succesiuni Petre Andrei

său, iar dacă sunt mai mulţi moştenitori aparenţi (pârâţi), acţiunea se va purta împotriva fiecăruia în parte.

c. Este o acţiune prescriptibilă în termenul general de 3 ani, care începe să curgă de la data când adevăratul moştenitor (reclamantul) a luat sau trebuia să ia cunoştinţă despre actele de stăpânire a bunurilor succesorale de către pârât. Dacă se solicită de către reclamant doar constatarea vocaţiei sale la succesiune şi a faptului că anumite bunuri fac parte din respectiva moştenire, fără a se cere şi restituirea bunurilor de la moştenitorul aparent, acţiunea este imprescriptibilă, fiind o acţiune în constatare.

d. Petiţia de ereditate reprezintă o acţiune prejudicială, prin care se urmăreşte stabilirea calităţii de succesor, aceasta constituind o premisă a partajului succesoral.

125

Page 126: Suport- Succesiuni Petre Andrei

SECŢIUNEA A II-A

EFECTELE PETIŢIEI DE EREDITATE

A. Efectele petiţiei de ereditate în raporturile dintre părţi (adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent)

Dacă acţiunea în petiţie de ereditate a fost admisă, moştenitorul aparent este obligat să înapoieze adevăratului moştenitor toate bunurile succesorale mobile şi imobile pe care le-a deţinut, cu excepţia cazului când în favoarea sa a operat uzucapiunea.

Situaţia moştenitorului aparent diferă, după cum acesta a fost de bună sau de rea-credinţă ori a ştiut sau nu că titlul moştenitorului reclamant este preferabil titlului său.

Astfel, în ipoteza în care a fost de bună-credinţă, moştenitorul aparent va fi obligat să restituie bunurile succesorale deţinute, în natură şi în starea în care se găsesc în momentul admiterii acţiunii în petiţie de ereditate, dacă ele se mai află în patrimoniul său. Dacă aceste bunuri au fost înstrăinate cu titlu oneros, moştenitorul aparent va trebui să restituie preţul lor (art. 996 alin. 2 C. civ.), dar va păstra fructele percepute.

Atunci când a fost de rea-credinţă, pârâtul va restitui bunurile succesorale. Dacă le-a înstrăinat, indiferent de mod (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit), el va trebui să restituie adevăratului succesor valoarea acestora calculată în momentul introducerii acţiunii în petiţie de ereditate (art. 996 alin. 1 C. civ.). În ceea ce priveşte fructele bunurilor succesorale, pârâtul de rea-credinţă este obligat să le restituie, iar dacă le-a înstrăinat, este ţinut să înapoieze valoarea lor.

Conform art. 997 C. civ., pârâtul are dreptul la despăgubiri pentru cheltuielile făcute în legătură cu bunurile succesorale.

B. Efectele petiţiei de ereditate în raporturile dintre moştenitorul aparent şi terţele persoane

În legătură cu actele juridice pe care moştenitorul aparent le-a încheiat cu terţele persoane şi care au ca obiect bunurile moştenirii, distingem:

- actele de administrare sunt menţinute, întrucât acestea sunt în interesul adevăratului moştenitor, cu excepţia cazului când terţul a fost de rea-credinţă şi actul nu profită adevăratului moştenitor;

- actele de înstrăinare privind bunurile mobile se menţin în baza art. 1909 C. civ., dacă terţa persoană a fost de bună-credinţă;

126

Page 127: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- actele de dispoziţie referitoare la bunurile imobile sunt menţinute, prin invocarea teoriei moştenitorului aparent, sub condiţia ca actul să fie cu titlu particular şi cu titlu oneros, iar terţul să fie de bună-credinţă, arătând, în plus, că s-a aflat într-o eroare comună (obştească) şi invincibilă asupra calităţii de moştenitor a înstrăinătorului.

Întrucât drepturile terţului asupra imobilului înstrăinat sunt menţinute, adevăratul moştenitor are la îndemână împotriva moştenitorului aparent o acţiune bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză, acesta din urmă fiind obligat la restituire prin echivalent, făcându-se distincţie după cum a fost de bună sau de rea-credinţă..

127

Page 128: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL IV

INDIVIZIUNEA ŞI ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII

SECŢIUNEA I

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ

A. Noţiunea de indiviziune- Regulile aplicabile indiviziunii sunt prevăzute de Codul civil în art.

728-799, acestea având o aplicaţie generală, oricare ar fi izvorul indiviziunii.În situaţia în care o moştenire se transmite către mai mulţi succesori, în

locul unicului titular de drepturi, care, până la data deschiderii succesiunii, a fost de cujus, se substituie succesorii săi, fiecare dintre ei dobândind câte o cotă-parte din drepturile şi din datoriile care alcătuiesc patrimoniul succesoral.

Atât creanţele, cît şi datoriile succesiunii se împart, de plin drept, din momentul deschiderii succesiunii, între succesorii celui care lasă moştenirea.

În ceea ce priveşte bunurile care alcătuiesc obiectul drepturilor reale, acestea, până la împărţeală, vor alcătui ceea ce se numeşte indiviziunea succesorală. Prin natura lor, bunurile nu pot fi supuse unei diviziuni automate, în puterea legii, ci va fi necesară o împărţeală între moştenitori. Până în momentul împărţelii, bunurile se află în stare de indiviziune, astfel că fiecare moştenitor nu are o anumită parte concretă din bunuri, ci doar o parte abstractă din fiecare moleculă a fiecărui bun succesoral (1/2, 1/3, 1/4, 1/8 etc.).

B. Reguli generale aplicabile indiviziunii

Potrivit dispoziţiilor Codului civil, indiviziunea succesorală este guvernată de două principii generale:

1. nici un comoştenitor (coindivizar) nu are un drept exclusiv asupra unui anumit bun din indiviziune;

2. fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra unei cote-părţi ideale din dreptul care poartă asupra bunurilor aflate în indiviziune.

- De aici rezultă că actele juridice privind un anume bun nu pot fi făcute de către un singur coindivizar, ci, dimpotrivă, numai cu consimţământul unanim al coindivizarilor (regula unanimităţii).

Coindivizarii pot face cu privire la bunurile indivize atât acte juridice, cât şi acte materiale.

128

Page 129: Suport- Succesiuni Petre Andrei

a. Actele juridice vor trebui făcute cu acordul tuturor coindivizarilor, dacă ele sunt de dispoziţie sau de administrare.

În situaţia în care un coindivizar a făcut un act de înstrăinare fără consimţământul celorlalţi coindivizari, valabilitatea acestui act va depinde de rezultatul împărţelii. Aşa fiind, dacă bunul înstrăinat va intra în lotul coindivizarului care l-a înstrăinat, actul va fi retroactiv valabil. În schimb, dacă bunul va intra în lotul altui coindivizar, actul va fi desfiinţat cu efect retroactiv.

Codul civil a instituit prin art. 736 alin. 1 o excepţie de la regula unanimităţii în cazul vânzării bunurilor mobile indivize. O astfel de vânzare făcută pentru plata datoriilor moştenirii este valabil efectuată prin hotărârea majorităţii coindivizarilor.

Totuşi, se admite validitatea actelor de administrare sau de conservare asupra unui imobil aflat în indiviziune făcute de un coindivizar, întrucât acestea profită şi celorlalţi.

De asemenea, s-a decis că un coindivizar poate cere singur remedierea degradărilor unui bun indiviz sau despăgubiri, potrivit art. 998 C. civ.

b. În ceea ce priveşte actele materiale privind bunurile aflate în indiviziune, nu se cere respectarea regulii unanimităţii, dar trebuie ca fiecare coindivizar care foloseşte bunul indiviz să respecte drepturile celorlalţi coindivizari şi să nu se schimbe destinaţia bunului.

Fiecare coindivizar are dreptul să-şi însuşească fructele proporţional cu cota sa parte din indiviziune, însă coindivizarii pot conveni ca numai unul din ei sau o persoană străină să exercite atributul folosinţei asupra bunului indiviz.

De vreme ce fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale din dreptul care i se cuvine din indiviziune, el este îndreptăţit la înstrăinarea acestei părţi fără consimţământul celorlalţi coindivizari. În urma înstrăinării, dobânditorul se subrogă în drepturile înstrăinătorului, devenind coindivizar în aceleaşi condiţii ca şi dispunătorul.

Fiecare coproprietar are dreptul să greveze cota sa parte de drepturi reale; prin asemenea acte nu este afectată cu nimic materialitatea ori integritatea juridică a prerogativelor pe care coproprietarii le exercită asupra bunului comun.

C. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere încetarea indiviziunii

Dreptul de a cere încetarea stării de indiviziune este imprescriptibil.Indiviziunea succesorală ia sfârşit prin împărţeală. Potrivit art. 728 alin. 1

C. civ. „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate

129

Page 130: Suport- Succesiuni Petre Andrei

oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii”. Această regulă este imperativă.

Cu toate că dreptul de a cere împărţeala moştenirii este imprescriptibil din punct de vedere extinctiv, el poate fi paralizat prin invocarea uzucapiunii lungi de către unul dintre coindivizari (art. 729 C. civ.).

Orice dispoziţie a testatorului, prin care coindivizarii ar fi obligaţi să rămână în indiviziune, la fel ca şi convenţia coindivizarilor al cărei obiect ar fi renunţarea la dreptul de a cere împărţeala, este nulă.

Totuşi, dacă rămânerea în indiviziune prezintă interes pentru coindivizari, legea permite acestora să încheie o convenţie de menţinere a stării de indiviziune pe un termen de cel mult cinci ani, cu posibilitatea ca, la expirarea termenului menţionat, să fie reînnoită pentru alţi cinci ani (art. 728 alin. 2 C. civ.).

SECŢIUNEA A II-A

ÎMPĂRŢEALA (PARTAJUL) MOŞTENIRII

A. Noţiunea de împărţeală a moşteniriiPartajul poate fi definit ca fiind operaţiunea juridică prin care încetează

starea de indiviziune, în sensul că bunurile stăpânite pe cote-părţi sunt trecute, potrivit întinderii acestora, în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre coindivizari. Aşa fiind, dreptul exclusiv asupra cotei individuale din masa bunurilor indivize avute până la partaj devine acum un drept exclusiv asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor.

Împărţeala moştenirii se face în conformitate cu prevederile art. 728-799 C. civ., completate cu dispoziţiile art. 6731-67314 C. pr. civ.

B. Persoanele care pot cere împărţeala moştenirii

Potrivit legislaţiei în vigoare în materie succesorală, pot cere împărţeala moştenirii următoarele persoane:

a) coindivizarii sunt primii îndreptăţiţi să solicite ieşirea din indiviziune;Prin coindivizari se înţelege moştenitorii legali şi legatarii universali,

precum şi cei cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular nu are acest drept, întrucât el a dobândit, de la data deschiderii succesiunii, numai un drept concret asupra unui bun succesoral, privit în mod singular (ut singuli).

130

Page 131: Suport- Succesiuni Petre Andrei

b) creditorii personali ai coindivizarilor pot cere atât împărţeala, cît şi continuarea acestei operaţiuni, evident dacă ea a fost iniţiată de către coindivizarul-debitor;

c) creditorii succesiunii, pe calea acţiunii oblice;d) cesionarii universali sau cu titlu universal de drepturi succesorale,

adică cei care au dobândit în întregime sau în parte drepturile succesorale de la un moştenitor coindivizar;

e) procurorul, în baza art. 45 C. proc. civ.C. Capacitatea necesară pentru a cere împărţeala moşteniriiAvând în vedere că actul de împărţeală este calificat ca fiind unul de

dispoziţie, cei îndreptăţiţi să o ceară trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

Minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti nu pot cere împărţeala şi nici nu pot participa la ea decât prin reprezentanţii lor legali. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani va putea cere personal împărţeala şi este îndreptăţit să participe la ea, trebuind însă să fie asistat de către persoanele indicate de lege pentru a le încuviinţa actele juridice la care participă. În cazul în care împărţeala se face prin act juridic – indiferent de vârsta minorului – potrivit art. 129 alin. 2 C. fam., este necesară încuviinţarea autorităţii tutelare.

O astfel de încuviinţare nu se cere dacă împărţeala are loc prin intermediul instanţelor judecătoreşti.

În situaţia în care există contrarietate de interese (de exemplu, la moştenire vine minorul în concurs cu unul sau ambii părinţi) se va numi un curator special care să-l reprezinte sau să-l asiste pe minor conform art. 105 alin. 2 coroborat cu art. 132 C. fam.

D. Obiectul împărţeliiObiectul împărţelii îl constituie masa indiviză care este alcătuită, în

genere, din toate elementele patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii în patrimoniul lui de cujus.

Creanţele şi datoriile celui decedat nu fac obiectul împărţelii întrucât, în principiu, ele se împart imediat, de plin drept, între comoştenitori (art. 1060 C. civ.).

În legătură cu bunurile supuse împărţelii sunt necesare anumite precizări:a. În cadrul operaţiunilor de partaj se are în vedere valoarea bunurilor

din momentul împărţelii şi nu valoarea existentă în momentul naşterii stării de indiviziune.

131

Page 132: Suport- Succesiuni Petre Andrei

b. În cazul existenţei în masa succesorală a unui teren, pentru determinarea valorii reale a acestuia va trebui să se ţină seama de: categoria de folosinţă, clasa, calitatea, importanţa social-economică, diferenţiat după cum sunt construibile sau arabile, natura şi proprietăţile solului, gradul de fertilitate, relief, existenţa pânzei de apă freatică, condiţii climaterice, procesele de degradare, amplasamentele construcţiilor, amplasamentul terenului în zonă etc.

c. Dacă în masa succesorală se află şi construcţii, pentru a se asigura egalitatea părţilor, la împărţeala construcţiilor se va ţine seama de valoarea de circulaţie a acestora de la data efectuării partajului, prevăzută prin act normativ sau stabilită prin expertiză.

În condiţiile create de economia de piaţă, evaluarea construcţiilor şi a terenurilor se face după mai multe criterii dintre care, atunci când este vorba despre imobile situate în oraşe sau municipii, cel mai important îl constituie zona unde acestea sunt amplasate (ultracentral, central, periferic ş.a.).

Fructele produse de bunurile succesorale după data deschiderii succesiunii fac parte din masa de împărţit, întrucât ele au dus la creşterea emolumentului moştenirii.

De asemenea, vor fi supuse partajului şi bunurile readuse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive sau al raportului donaţiilor.

Alte bunuri, deşi au făcut parte din patrimoniul succesoral, nu pot forma obiectul împărţelii.

După cum am văzut, bunurile individual determinate, care fac obiectul unor legate cu titlu particular, nu sunt cuprinse în masa de împărţit, căci aceşti legatari au dobândit asupra lor un drept de proprietate, din chiar momentul deschiderii succesiunii.

Tot astfel, nu se cuprind în masa de împărţit sumele de bani depuse la C.E.C., asupra cărora de cujus a dispus, printr-o clauză testamentară înscrisă în libret, în favoarea unei anumite persoane.

Nu sunt cuprinse în masa de împărţit nici acele bunuri care, prin natura sau prin destinaţia lor, nu sunt susceptibile de a fi împărţite ca, de exemplu, amintirile de familie, decoraţiile, diplomele etc.

Nu vor putea fi cuprinse în masa de împărţit nici adăugirile sau îmbunătăţirile aduse de către unul sau unii dintre moştenitorii unor bunuri succesorale. Adăugirile sau îmbunătăţirile vor forma obiect de desocotire între

132

Page 133: Suport- Succesiuni Petre Andrei

comoştenitori numai în cazul în care bunurile în cauză nu cad în lotul aceluia care a făcut adăugiri sau îmbunătăţiri.

E. Raportul succesoralPrin raport succesoral se înţelege acea operaţiune prealabilă împărţelii

moştenirii, constând în readucerea de către anumiţi moştenitori la masa succesorală a acelor bunuri şi sume de bani pe care le-au primit cu titlu gratuit de la de cujus.

Raportul succesoral se prezintă sub două forme, şi anume: raportul donaţiilor şi raportul datoriilor.

I. Raportul donaţiilora. NoţiuneRaportul donaţiilor reprezintă obligaţia descendenţilor şi a soţului

supravieţuitor (acesta din urmă are această obligaţie numai atunci când vine în concurs la moştenire cu descendenţii) de a readuce la masa de calcul bunurile primite cu titlu de donaţie de la de cujus. Această obligaţie nu există în situaţia în care donaţiile făcute de către de cujus acestor categorii de succesori au fost scute de raport.

Prin instituirea obligaţiei de raport, legiuitorul a urmărit să asigurare egalitatea între soţul supravieţuitor şi descendenţii lui de cujus.

În ipoteza în care, în timpul vieţii, cel care lasă moştenirea a gratificat prin donaţii pe unii dintre descendenţii săi sau pe soţul supravieţuitor, se prezumă, în afara unei manifestări de voinţă contrară, că a voit să facă celor gratificaţi numai un avans asupra părţii din moştenire pe care aceştia o vor culege la încetarea sa din viaţă.

În cazul în care donaţia este cu scutire de raport, aceasta se consideră a fi făcută peste partea de moştenire care se cuvine moştenitorului gratificat.

Raportul donaţiilor nu trebuie confundat cu reducţiunea liberalităţilor excesive, deosebindu-se de aceasta din urmă.

b. Condiţiile obligaţiei de raport:- Succesorul trebuie să fie chemat la moştenire în calitate de descendent

al lui de cujus sau în calitate de soţ supravieţuitor. În acest ultim caz, obligaţia de raport există numai dacă soţul defunctului vine în concurs la moştenire cu descendenţii acestuia. Succesorii legali din celelalte clase, precum şi cei testamentari, nu au obligaţia de raport;

- Succesorul trebuie să fi acceptat succesiunea, indiferent de felul acceptării. Cel care renunţă la succesiune poate opri donaţia primită (art. 752 C.

133

Page 134: Suport- Succesiuni Petre Andrei

civ.), dar numai în limitele cotităţii disponibile, iar, în măsura depăşirii acesteia, ea va fi reductibilă;

- Este necesar ca donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport. Scutirea de raport constituie ea însăşi o liberalitate şi va trebui să fie făcută prin înscris autentic ori prin testament (art. 846 alin. 2 C. civ.). Potrivit art. 846 alin. 1 C. civ., scutirea de raport trebuie să fie expresă, să rezulte în mod neîndoielnic din contractul de donaţie;

- Aceeaşi persoană să întrunească, la data deschiderii succesiunii, atât calitatea de succesor, cît şi pe cea de donatar;

c. Persoanele care pot cere raportul donaţiilor:- descendenţii donatorului, dacă vin la succesiune în concurs cu alţi

descendenţi ai acestuia sau cu soţul supravieţuitor;- soţul supravieţuitor, când vine în concurs la succesiune cu descendenţii;- creditorii personali ai moştenitorului îndreptăţit la raport, prin

intermediul acţiunii oblice (art. 974 C. civ.);- creditorii succesorali pot pretinde efectuarea raportului prin intermediul

acţiunii oblice sub condiţia ca moştenitorul donatar să fi acceptat succesiunea pur şi simplu.

Legatarii nu pot cere raportul, iar, dacă raportul s-a făcut la cererea celor îndreptăţiţi, nu pot beneficia de efectele acestuia.

Cei îndreptăţiţi să ceară raportul vor putea renunţa la acest drept numai după deschiderea succesiunii, nu şi înainte de această dată, întrucăt ne-am afla în prezenţa unui pact asupra unei succesiuni nedeschise, sancţionat de lege cu nulitatea absolută.

Persoanele îndreptăţite de lege să ceară raportul donaţiilor sunt ţinute să dovedească prin orice mijloc de probă existenţa donaţiei al cărei raport îl pretind.

d. Obiectul raportuluiObiectul raportului îl constituie numai donaţiile, nu şi legatele, acestea din

urmă fiind doar reductibile în măsura în care sunt excesive.Potrivit art. 751 C. civ., cel obligat la raport este ţinut să raporteze „tot ce a

primit de la defunct prin dar, atât direct cît şi indirect, afară de cazul când donatorele a dispus altfel”.

Reiese că vor trebui raportate următoarele donaţii:1. donaţiile directe, făcute prin act autentic (art. 813 C. civ.);2. darurile manuale;3. donaţiile simulate (deghizate), întrucât din faptul deghizării nu se poate

trage concluzia scutirii de raport;

134

Page 135: Suport- Succesiuni Petre Andrei

4. donaţiile indirecte.Nu vor fi supuse raportului:1. donaţiile cu privire la care donatorul l-a scutit de raport pe cel gratificat;2. cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, de învăţare a unui meşteşug,

cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite (art. 759 C. civ.); toate aceste cheltuieli sunt considerate că s-au făcut în executarea obligaţiei de întreţinere care cade în sarcina părinţilor şi, deci, nu pot fi considerate liberalităţi;

3. fructele sau veniturile produse de bunurile raportabile înainte de data deschiderii succesiunii (art. 762 C. civ.), întrucât se consideră că donatorul a dorit să procure donatarului folosinţa anticipată a bunului donat.

e. Modurile de efectuare a raportuluiCodul civil prevede în art.764 două moduri de efectuare a raportului

donaţiilor, şi anume: în natură şi prin luarea mai puţin (prin echivalent).Raportul în natură constă în aducerea la masa succesorală de către

moştenitorul obligat la raport a însuşi bunului primit ca donaţie de la de cujus (este un raport real).

Raportul prin luare mai puţin sau prin echivalent se realizează prin păstrarea de către succesorul gratificat a obiectului donat, înapoind moştenirii numai valoarea acestuia.

Raportul prin luare mai puţin se realizează în practică prin trei procedee:1. prin preluare, în care caz comoştenitorii cărora li se datorează raportul

iau, mai întâi, din masa succesorală o parte egală cu valoarea donaţiei (pe cît posibil, bunuri de aceeaşi natură şi aceeaşi calitate); după această operaţiune bunurile rămase se împart între toţi succesorii (art. 739-740 C. civ.);

2. prin imputaţie, când valoarea donaţiei se scade din partea cuvenită moştenitorului obligat la raport (art. 764 C. civ.); cel obligat la raport va culege numai o parte care reprezintă diferenţa dintre cota sa parte succesorală şi valoarea donaţiei;

3. în bani, caz în care moştenitorul obligat la raport aduce la masa succesorală o sumă de bani care reprezintă contravaloarea donaţiei primite.

În concepţia Codului nostru civil, în principiu, raportul în natură are ca obiect bunurile imobile, iar raportul prin echivalent are ca obiect bunurile mobile.

f. Raportul imobilelorArt. 765 C. civ. stabileşte principiul potrivit căruia raportul imobilelor se

efectuează în natură.

135

Page 136: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Consecinţa raportului constă în faptul că donaţia este desfiinţată retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, bunul imobil reintrând în masa succesorală indiviză (art. 769 C. civ.).

De aici decurg o serie de consecinţe, precum:- în cazul în care bunul piere fortuit, donatorul este liberat de obligaţia de

a raporta donaţia, iar riscul îl suportă moştenirea (art. 760 C. civ.);- donatarul este ţinut răspunzător pentru toate degradările şi deteriorările

care au micşorat valoarea bunului, deteriorări cauzate din fapta sa ilicită şi culpabilă (art. 767 C. civ.); dacă bunul a pierit total din culpa sa, donatarul este ţinut să aducă la masa moştenirii o sumă de bani echivalentă cu valoarea bunului la momentul deschiderii moştenirii (art. 765 C. civ.);

- bunul se întoarce la masa succesorală liber de orice sarcini, cu excepţia ipotecilor (art. 765 şi 769 C. civ.).

De la regula raportului în natură al imobilelor există şi excepţii, când raportul imobilelor se va face prin echivalent, astfel:

- când donatorul impune sau autorizează efectuarea raportului prin echivalent;

- în cazul pieirii imobilului din culpa celui obligat la raport, acesta va suporta fie valoarea integrală a imobilului, în caz de pieire totală, fie echivalentul părţii distruse, în caz de distrugere parţială;

- în caz de înstrăinare sau ipotecare a imobilului, înainte de data deschiderii succesiunii.

În toate cazurile de raport prin echivalent al imobilelor, evaluarea se va face după valoarea bunului din momentul deschiderii succesiunii.

g. Raportul mobilelorArt. 772 C. civ. stabileşte regula potrivit căreia raportul bunurilor mobile

se efectuează prin luarea mai puţin (prin echivalent), afară de cazurile în care donatorul a impus sau a autorizat raportul în natură.

În acest caz, contractul de donaţie nu este desfiinţat, astfel că donatorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului primit.

De aici decurg următoarele consecinţe:- riscul pieirii fortuite a lucrului îl suportă donatarul care va fi obligat să

înapoieze la masa succesorală contravaloarea bunului;- actele juridice efectuate în legătură cu bunul donat îşi păstrează

valabilitatea.

136

Page 137: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Valoarea care se raportează este aceea pe care bunul mobil o avea la momentul facerii donaţiei, apreciată după statul estimativ anexat donaţiei, iar în lipsă, prin expertiză.

h. Căile procedurale de realizare a raportuluiÎn cazurile în care persoanele interesate se înţeleg, raportul donaţiilor se

poate realiza prin bună-învoială, în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public luând act de această împrejurare şi eliberând certificatul de moştenitor corespunzător. Dacă persoanele interesate nu ajung la un consens, neînţelegerile dintre ele urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească, raportul putând fi cerut în cadrul unei acţiuni de ieşire din indiviziune sau chiar separat, pe calea unei acţiuni în raport, anterioară sau posterioară partajului.

Acţiunea în raport are caracter personal, putând fi intentată numai împotriva moştenitorilor donatari, nu şi împotriva acelora cărora li s-au transmis, cu orice titlu, bunurile dobândite prin donaţie.

De asemenea, acţiunea în raport are un caracter colectiv, ceea ce înseamnă că ea va profita tuturor comoştenitorilor, chiar şi celor care nu au promovat-o.

Dreptul de a cere raportul donaţiilor se poate exercita (atât atunci când este solicitat în cadrul unei acţiuni de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când este cerut printr-o acţiune separată) în cadrul termenului general de prescripţie de trei ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958), care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.

II. Raportul datoriilorPotrivit art. 738 C. civ., „fiecare erede raportează la masa succesiunii ...

donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune”.Rezultă că, în ipoteza în care moştenitorul a avut anumite datorii faţă de

cel care lasă moştenirea, este obligat să le raporteze, adică să le readucă la masa succesorală.

La fel ca şi raportul donaţiilor, raportul datoriilor îşi are raţiunea în principiul asigurării deplinei egalităţi între copărtaşi.

Evident, pentru ceea ce datora celui care a lăsat moştenirea, comoştenitorul debitor ar putea fi urmărit în calitate de debitor de către ceilalţi comoştenitori, care, prin efectul deschiderii succesiunii, au devenit creditori, fiecare pentru o parte din datorie.

Într-o asemenea ipoteză, comoştenitorii au dreptul să ia din masa succesorală, înainte de a fi împărţită, bunuri în limita cotei de creanţă la care au

137

Page 138: Suport- Succesiuni Petre Andrei

dreptul. În acest mod, comoştenitorii sunt satisfăcuţi în drepturile lor, iar egalitatea lor este respectată.

SECŢIUNEA A III-A

FORMELE ÎMPĂRŢELII

A. Împărţeala prin bună-învoială (partajul voluntar)Partajul voluntar poate avea ca obiect dreptul de proprietate asupra

bunurilor indivize, adică o împărţeală definitivă sau numai folosinţa acestor bunuri. Împărţeala de folosinţă a unui bun nu este reglementată prin lege, ci are ca temei juridic învoiala copărtaşilor.

Potrivit art. 730 C. civ., dacă toţi copărtaşii sunt prezenţi şi se înţeleg, ei pot, fără nici o formalitate specială, să procedeze la formarea loturilor şi la repartizarea între ei a acestora, punând astfel capăt stării de indiviziune.

Prin urmare, pentru ca partajul voluntar să se poată realiza, se cer a fi îndeplinite trei condiţii:

1.toţi copărtaşii să fie prezenţi;2. copărtaşii să fie majori (să aibă capacitate deplină de exerciţiu);În ceea ce priveşte minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie,

aceştia trebuie să fie reprezentaţi de către ocrotitorul legal, fiind necesară şi autorizaţia autorităţii tutelare. Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot participa la partaj asistaţi de către ocrotitorul legal şi cu autorizaţia prealabilă a autorităţii tutelare. Actul de partaj făcut fără respectarea normelor referitoare la reprezentarea sau asistarea minorului sunt lovite de nulitate relativă, minorul devenit major având, însă, posibilitatea să le ratifice.

3. copărtaşii să se înţeleagă asupra modului în care urmează să fie împărţite bunurile succesorale.

Partajul voluntar poate avea loc în formă verbală, însă, de regulă, părţile îşi transpun învoiala lor într-un înscris – ad probationem. Împărţirea prin bună învoială va îmbrăca forma înscrisului autentic în cazul când aceasta se face în cadrul procedurii succesorale notariale şi în cazul în care în masa succesorală intră terenuri.

Împărţeala prin bună învoială poate avea ca obiect întreaga moştenire sau numai o parte din aceasta, restul moştenirii urmând să se împartă pe cale judecătorească.

138

Page 139: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Partajul voluntar se poate face atât pe cale extrajudiciară (direct între părţi sau în cadrul procedurii succesorale notariale), cât şi în cursul procesului de partaj printr-o tranzacţie încheiată între părţi şi care este consfinţită printr-o hotărâre de expedient pronunţată de către instanţa de judecată conform art. 271-273 C. pr. civ.

Proba partajului se va face în condiţiile art. 1191 şi urm. din C. civ. Părţile pot să deroge, chiar tacit, de la această regulă, acceptând proba cu martori indiferent de situaţie.

B. Împărţeala pe cale judecătorească (partajul judiciar)

Împărţeala judecătorească constituie o modalitate de împărţeală a moştenirii la care se recurge în cazurile în care moştenitorii nu se înţeleg şi nu pot ajunge la împărţeala moştenirii prin bună învoială, precum şi în acele cazuri în care această formă de împărţeală este obligatorie.

Potrivit art. 730 C. civ. împărţeala moştenirii pe cale judecătorească este obligatorie în următoarele cazuri:

- când unul dintre copărtaşi nu consimte la împărţeală prin bună învoială;- când unul dintre copărtaşi nu este prezent la împărţeală nici personal,

nici prin reprezentant;

- când un copărtaş, fiind minor sau interzis judecătoresc, autoritatea tutelară nu a încuviinţat împărţeala prin bună învoială.

Punerea în mişcare a procedurii împărţelii judecătoreşti se face pe calea acţiunii în justiţie.

Din prevederile legii rezultă că datoriile şi sarcinile succesiunii se împart de drept între succesori, din ziua deschiderii succesiunii, în proporţie cu partea ereditară a fiecăruia.

Cererea de ieşire din indiviziune va trebui să conţină, pe lângă menţiunile obişnuite ale oricărei acţiuni în justiţie, prevăzute de art. 82-84 şi art. 112 C. pr. civ., şi pe cele arătate de art. 6732 C. pr. civ., şi anume: persoanele între care urmează să se facă împărţeala, titlul de moştenitor al fiecăreia dintre acestea, bunurila supuse împărţelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, persoana care le deţine sau le administrează.

Creditorii moştenitorilor coindivizari, precum şi dobânditorii de drepturi reale asupra unor bunuri determinate din masa succesorală au dreptul de a interveni în acţiunea de împărţeală pe cale judecătorească.

Cererea de ieşire din indiviziune este – potrivit art. 14 C. pr. civ. – de competenţa instanţei ultimului domiciliu al celui care lasă moştenirea.

139

Page 140: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Loturile se alcătuiesc cu respectarea principiului egalităţii împărţelii nu numai valorice, dar şi în natură, inegalitatea în natură a loturilor compensându-se cu o sultă.

Astfel, potrivit art. 741 C. civ. la formarea loturilor va trebui să se urmărească atribuirea fiecărui comoştenitor „a aceleiaşi cantităţi de mobile de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare”, evitându-se, pe cât posibil, fărâmiţarea excesivă a bunurilor succesorale care ar duce la diminuarea valorii economice şi juridice a acestora.

Conform art. 6739 C. pr. civ. la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va trebui să ţină seama şi de următoarele criterii: acordul părţilor, mărimea cotei-părţi care se cuvine fiecăreia dintre ele din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre comoştenitori, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi etc.

De regulă, se formează atâtea loturi egale câţi moştenitori sunt, în afară de cazurile în care:

- împărţeala se face pe tulpini, când se vor forma atâtea loturi câte tulpini sunt;

- unul dintre copărtaşi moare şi lasă mai mulţi succesori, în această situaţie pentru copărtaşul decedat se va forma un singur lot;

- copărtaşii au părţi inegale, situaţie în care se vor forma atâtea loturi de câte ori intră partea cea mai mică în totalul moştenirii.

În principiu, împărţirea bunurilor succesorale se face în natură. Sunt, însă, şi situaţii în care împărţirea în natură nu este posibilă sau ar duce la o scădere importantă a valorii bunului supus împărţelii sau i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică. În astfel de cazuri, la cererea unuia dintre comoştenitori, bunul poate fi atribuit în întregime, în mod provizoriu, unuia dintre comoştenitori, instanţa stabilind prin încheiere sumele de bani pe care comoştenitorul care a primit bunul va trebui să le depună drept contraechivalent al cotelor-părţi care se cuvin celorlalţi comoştenitori (art. 67310 alin. 1 C. pr. civ.). Dacă acesta depune în termenul indicat de către instanţă sumele cuvenite celorlalţi comoştenitori, instanţa va pronunţa o hotărâre asupra fondului procesului prin care îi va atribui bunul definitiv. Dacă, în schimb, nu plăteşte în termen sumele indicate, instanţa va atribui bunul unui alt comoştenitor.

Pentru motive temeinice, la cererea unuia dintre comoştenitori, instanţa va putea să atribuie bunul unuia dintre comoştenitori în mod direct, prin hotărârea

140

Page 141: Suport- Succesiuni Petre Andrei

asupra fondului (deci fără ca, în prealabil, să pronunţe o încheiere în acest sens), stabilind, în acelaşi timp, şi sumele care se cuvin celorlalţi comoştenitori şi termenul în care acestea trebuie depuse.

Se poate întâmpla ca nici unul dintre comoştenitori să nu solicite atribuirea bunului sau, deşi, a solicitat să nu achite în termen sumele cuvenite celorlalţi comoştenitori. În această situaţie, instanţa de judecată va dispune, printr-o încheiere, vânzarea bunului prin bună-învoială sau prin intermediul executorului judecătoresc.

Sumele rezultate din vânzare vor fi împărţite între comoştenitori de către instanţa de judecată potrivit drepturilor fiecăruia dintre ei (art. 67314 alin. 2 C. pr. civ.).

În cazul în care partajul nu se poate realiza în nici unul dintre modurile analizate, instanţa de judecată va dispune închiderea dosarului (art. 67314 alin. 3 C. pr. civ.).

Hotărârea finală de partaj trebuie să desăvârşească împărţeala şi nu doar să arate care sunt drepturile care se cuvin părţilor şi nici să menţină starea de indiviziune asupra unor imobile, iar cu privire la altele să se dispună partajul.

Hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu şi este susceptibilă de executare silită, indiferent dacă prin acţiune s-a cerut sau nu predarea efectivă a bunurilor şi chiar dacă instanţa nu a dispus predarea.

SECŢIUNEA A IV-A

EFECTELE ÎMPĂRŢELII

A. Efectul declarativ al împărţeliiPotrivit art. 786 C. civ. „fiecare coerede este prezumat că a moştenit singur

şi imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitaţie, şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii”.

Prin urmare, prin împărţeală nu se produce un transfer de drepturi între copărtaşi, fiecare dintre aceştia fiind considerat că a dobândit drepturile direct şi nemijlocit de la de cujus, pe data deschiderii succesiunii.

Din efectul declarativ al partajului decurg următoarele consecinţe:a. Actele de dispoziţie cu privire la un bun din indiviziune, vor fi sau nu

valabile, după cum, în urma partajului, bunul respectiv a intrat sau nu în lotul dispunătorului;

141

Page 142: Suport- Succesiuni Petre Andrei

b. În principiu, copărtaşii nu pot folosi acţiunea în rezoluţiune în cazul în care unul dintre ei nu execută obligaţiile care decurg din împărţeală (de exemplu, nu plăteşte sulta), întrucât nu sunt succesori în drepturi unii faţă de ceilalţi, toţi având un singur autor comun, pe de cujus;

c. Împărţeala nu este supusă publicităţii imobiliare, întrucât prin intermediul ei nu se transmit drepturi, însă pentru a putea transfera bunurile dobândite prin împărţeală către terţe persoane, ele trebuie să fie mai întâi înscrise;

d. Împărţeala nu poate constitui just titlu pentru a se uzucapa în termenul scurt de 10 până la 20 de ani.

B. Actele, bunurile şi persoanele cu privire la care se aplică efectul declarativ al împărţelii

Condiţiile cerute actului juridic al împărţelii pentru a opera efectul declarativ al împărţelii sunt:

a.să fie o convenţie între copărtaşi;b.convenţia să fie cu titlu oneros;c.actul să atribuie în proprietate exclusivă bunuri care anterior împărţelii

erau indivize;d.actul să pună capăt definitiv indiviziunii;e.actul să pună capăt indiviziunii faţă de toţi copărtaşii.În ceea ce priveşte bunurile cărora li se aplică efectul declarativ, acest

efect se răsfrânge asupra tuturor bunurilor din masa succesorală.Cu privire la persoane, efectul declarativ al împărţelii se aplică

copărtaşilor; dar şi în raporturile dintre fiecare copărtaşi şi succesorii în drepturi ai celorlalţi copărtaşi.

C. Garanţia dintre copărtaşi în materie de împărţeală

Conform art. 787 alin. 1 C. civ., „coerezii sunt datori garanţi unul către altul numai despre tulburările şi evicţiunile ce proced dintr-o cauză anterioară împărţelii”.

Condiţiile obligaţiei de garanţie între copărtaşi în materie de împărţeală sunt:

- cauza evicţiunii să fie anterioară împărţelii;- evicţiunea să nu se datoreze culpei copărtaşului;- să nu fi intervenit o clauză de negaranţie specială şi expresă.În baza acestei obligaţii legale de garanţie copărtaşul, tulburat în drepturile

sale,

142

Page 143: Suport- Succesiuni Petre Andrei

are la îndemână posibilitatea de a acţiona în judecată pe ceilalţi copărtaşi, pentru a-l apăra împotriva terţilor.

În ipoteza în care evicţiunea s-a produs, fiecare dintre copărtaşi este ţinut, în proporţie cu partea sa ereditară, să-l despăgubească pe cel evins de paguba suferită datorită evicţiunii.

D. Dreptul creditorilor de a interveni în împărţeala moştenirii

Pentru a ocroti pe creditorii personali ai copărtaşilor, legea le permite să intervină în împărţeală, conferindu-le un drept de opoziţie la împărţeală (art. 785 C. civ.).

Exercitarea opoziţiei la împărţeală de către creditori produce următoarele efecte:

- creditorul oponent trebuie să fie chemat la împărţeală de către comoştenitori, altfel împărţeala nu va fi valabilă;

- creditorul oponent chemat la împărţeală are numai dreptul să supravegheze regularitatea împărţelii, neputând pretinde ca aceasta să se facă potrivit intereselor sale;

- partea de moştenire care revine moştenitorului debitor devine indisponibilă, acesta neputând ceda drepturile sale unor terţe persoane şi neavând dreptul de a încasa sumele de bani care i se cuvin din moştenire.

În cazul în care nu se ţine seama de opoziţia făcută şi partajul se efectuează în lipsa creditorului oponent, acesta are dreptul de a cere desfiinţarea împărţelii prin intermediul unei acţiuni pauliene simplificate.

Creditorii moştenitorilor vor putea obţine desfiinţarea împărţelii, chiar dacă n-au făcut opoziţie, în două cazuri:

- când comoştenitorii au făcut împărţeala în grabă, pentru a paraliza posibilitatea de intervenţie a creditorilor;

- când împărţeala moştenirii a fost simulată, iar creditorul introduce o acţiune în constatarea simulaţiei.

E. Desfiinţarea împărţelii

Împărţeala va putea fi desfiinţată în următoarele cazuri:- neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute în mod expres şi imperativ

de lege pentru validitatea împărţelii va fi sancţionată cu nulitatea absolută;- dacă împărţeala s-a făcut prin bună-învoială, iar unul dintre copărtaşi nu

a fost prezent, ea va putea fi anulată la cererea acestuia;

143

Page 144: Suport- Succesiuni Petre Andrei

- actul de împărţeală prin bună-învoială, încheiat cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la capacitatea de exerciţiu, este anulabil;

- în cazul când consimţământul dat la împărţeală, de oricare dintre copărtaşi, a fost viciat prin dol sau violenţă (art. 790 C. civ.), actul de împărţeală prin bună-învoială este anulabil.

În caz de eroare asupra masei de împărţit, actul de împărţeală nu este desfiinţat prin anulare, ci se va face un supliment de împărţeală (art. 790 alin. 2 C. civ.).

Dacă împărţeala a fost declarată nulă sau a fost anulată, starea de indiviziune reapare între copărtaşi şi va putea înceta printr-o nouă împărţeală.

SECŢIUNEA A V-A

ÎMPĂRŢEALA DE ASCENDENT

A. Noţiunea de împărţeală de ascendentÎmpărţeala de ascendent este acel act juridic, între vii (donaţiune) sau

pentru cauză de moarte (testament), prin care un ascendent divide, în totalitate sau în parte, bunurile sale între eventualii săi moştenitori din clasa descendenţilor (copii, nepoţi, strănepoţi etc.), creând între ei, în acest mod, raportul de împărţeală.

Art. 794 C. civ. prevede că: „tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi”.

B. Condiţiile împărţelii de ascendent

a. Condiţii de fondPersoanele care au dreptul să facă împărţeala de ascendent sunt, potrivit

art. 794 C. civ., părinţii şi ceilalţi ascendenţi (din căsătorie, din afara acesteia sau din adopţie). Ascendentul care face împărţeala trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin donaţie sau prin testament. În ceea ce priveşte persoanele între care se poate face împărţeala de ascendent, legea se referă numai la copiii şi ceilalţi descendenţi ai dispunătorului.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, art. 797 C. civ. dispune că împărţeala trebuie să cuprindă pe toţi descendenţii dispunătorului în viaţă la epoca morţii acestuia. Descendenţii trebuie să aibă vocaţie la moştenirea dispunătorului.

Împărţeala de ascendent are ca obiect bunurile care aparţin în mod exclusiv ascendentului, acesta putând împărţi toate bunurile sale sau numai o parte dintre ele,

144

Page 145: Suport- Succesiuni Petre Andrei

putând face, succesiv, şi mai multe împărţeli.Bunurile care nu au făcut obiectul unei împărţeli de ascendent vor fi

împărţite după regulile dreptului comun.Împărţeala trebuie să fie efectivă, să se materializeze în formarea tuturor

loturilor.Prin împărţeala de ascendent trebuie asigurată egalitatea între descendenţi,

ascendentul putând avantaja pe unii dintre ei, dar numai în limitele cotităţii disponibile.

Oricare dintre descendenţi are dreptul de a ataca actul de împărţeală făcut de către ascendent, când consideră că prin aceasta i s-a vătămat partea sa legitimă.

b. Condiţii de formăPentru ca împărţeala de ascendent să fie valabilă, ea trebuie făcută în

forma prevăzută de lege pentru donaţie ori testament. Încălcarea acestor condiţii va atrage nulitatea absolută a împărţelii.

C. Efectele împărţelii de ascendentÎmpărţeala făcută pe calea donaţiei produce efecte diferenţiate în timpul

vieţii ascendentului şi după decesul său.Din momentul încheierii actului de împărţeală, între ascendent şi

descendent ia naştere raportul de donaţie, astfel că bunurile care au făcut obiectul împărţelii trec irevocabil din patrimoniul ascendentului în cel al descendentului donatar.

Descendenţii donatari sunt succesori în drepturi cu titlu particular.Împărţeala de ascendent dă naştere, chiar în timpul vieţii ascendentului

donator, la raporturi între descendenţi, în sensul că ei au unii faţă de ceilalţi calitatea de copărtaş.

După moartea ascendentului donator, împărţeala de ascendent devine o adevărată împărţeală a moştenirii, iar descendenţii devin moştenitori, păstrându-şi însă calitatea lor de donatari.

În calitate de moştenitori, descendenţii au drept de opţiune succesorală, putând accepta succesiunea ori renunţa la ea.

Împărţeala de ascendent realizată prin testament nu produce nici un efect în timpul vieţii ascendentului, ea putând fi revocată ca orice dispoziţie testamentară.

La decesul ascendentului, bunurile care au făcut obiectul acestor împărţeli se transmit către descendenţi divizate, potrivit voinţei ascendentului. Aşa fiind, la moartea ascendentului, între descendenţi se nasc numai raporturi de împărţeală.

145

Page 146: Suport- Succesiuni Petre Andrei

D. Cauze de ineficacitate a împărţelii de ascendent

Împărţeala de ascendent poate fi nulă, anulabilă, revocabilă, caducă sau poate fi atacată cu acţiune pauliană, dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege în acest sens.

Împărţeală este nulă dacă nu a cuprins toţi descendenţii existenţi în viaţă la data deschiderii moştenirii ascendentului (art. 797 alin. 1 C. civ.).

În fine, împărţeala de ascendent poate fi atacată prin acţiunea în reducţiune dacă s-a adus atingere rezervei vreunuia dintre descendenţi (art. 798 C. civ.).

146

Page 147: Suport- Succesiuni Petre Andrei

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1. Care este componenţa activului şi pasivului moştenirii?2. Care este întinderea răspunderii moştenitorilor pentru pasivul succesoral?3. Cine poate solicita separaţia de patrimonii şi care sunt efectele acesteia?4. Care sunt subiectele dreptului de opţiune succesorală?5. Care sunt caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală?6. Care este natura juridică a termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 C.

civ.? Care este momentul care marcheaza curgerea acestui termen?7. Care sunt posibilităţile de opţiune succesorală pe care le au succesibilii în

lumina prevederilor Codului civil? Care sunt efectele pe care acestea le produc?8. Prin ce se deosebeşte acţiunea în petiţie de ereditate de alte acţiuni

civile? Care sunt efectele pe care le produce acţiunea în petiţie de ereditate?9. Este prescriptibilă acţiunea de ieşire din indiviziune succesorală? Care

sunt persoanele îndreptăţite să introducă această acţiune?10. Care sunt bunurile care formează obiectul împărţelii succesorale şi care

sunt bunurile care nu pot fi supuse partajului succesoral?11. Care sunt condiţiile obligaţiei de raport şi care sunt persoanele care pot

solicita raportul donaţiilor?12. În ce modalităţi se poate efectua raportul donaţiilor?13. Care sunt formele partajului succesoral şi care sunt efectele pe care

acesta le produce?14. În ce constă garanţia între copărtaşi în materie succesorală?15. Care sunt definiţia şi efectele împărţelii de ascendent?

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Adam, Ioan, Rusu, Adrian, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

2. Bacaci, Alexandru, Comăniţă, Gheorghe, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

3. Chirică, Dan, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003;

4. Deak, Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003;

5. Dogaru, Ion şi colectivul, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

6. Eliescu, Mihail, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966;

7. Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de Drept Civil Român, vol. III, Ed. Naţională „S. Ciornei”, Bucureşti, 1928;

147

Page 148: Suport- Succesiuni Petre Andrei

8. Macovei, Dumitru, Cadariu, Iolanda Elena, Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2005;

9. Petrescu, Raul, Drept succesoral. Moştenirea. Devoluţiunea şi împărţeala ei, ed. a II-a, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997;

10. Stănciulescu, Liviu, Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;

11. Stătescu, Constantin, Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală. Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967;

12. Zilberstein, Savelly, Ciobanu, Viorel Mihai, Drept procesual civil. Executarea silită, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

148

Page 149: Suport- Succesiuni Petre Andrei

TITLUL IV

PROCEDURA SUCCESORALĂ NOTARIALĂ ŞI DOVADA

CALITĂŢII DE MOŞTENITOR

149

Page 150: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL I

PROCEDURA SUCCESORALĂ NOTARIALĂ

SECŢIUNEA I

CONSIDERAŢII GENERALE

A. Sediul materieiProcedura succesorală notarială este reglementată de Legea nr. 36/1995, a

notarilor publici şi a activităţii notariale (art. 68-88) şi de Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, adoptat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 1995 al ministrului justiţiei şi completat de Ordinul nr. 233/C din 14 februarie 1996.

B. Noţiunea şi caracterele juridice ale procedurii succesorale notarialeProcedura succesorală notarială este un ansamblu de reguli care se aplică

de către notarii publici ca urmare a deschiderii succesiunii, în vederea stabilirii drepturilor succesorale ale moştenitorilor şi eliberării certificatului de moştenitor.

Procedura succesorală notarială este o procedură graţioasă, necontencioasă, la care moştenitorii recurg când sunt de acord cu calitatea de succesor pe care o au, cu componenţa masei succesorale şi cu cota-parte care revine fiecăruia din această masă.

Procedura succesorală notarială nu este obligatorie, astfel încât, în cazul în care cei chemaţi să culeagă moştenirea lui de cujus nu se înţeleg, fie asupra calităţii de moştenitor pe care o au, fie asupra componenţei patrimoniului succesoral, fie a cotei-părţi cuvenite fiecăruia, se pot adresa direct instanţei de judecată (procedură succesorală contencioasă).

SECŢIUNEA A II-A

COMPETENŢA ÎN MATERIE SUCCESORALĂ

A. Competenţa materială a notarului public şi delimitarea ei de competenţa materială a instanţei de judecată în materie succesorală

Competenţa materială a notarului public în materie succesorală constă în capacitatea recunoscută acestuia de către lege de a stabili, în cadrul unor dezbateri necontecioase, drepturile moştenitorilor legali şi (sau) testamentari asupra masei succesorale şi de a le elibera actul final, intitulat certificat de moştenitor sau de legatar ori de a constata că, în lipsă de moştenitori, succesiunea este vacantă,

150

Page 151: Suport- Succesiuni Petre Andrei

eliberând, la cererea organului financiar competent, un certificat de vacanţă succesorală.

Prin urmare, principale obiectivele ale activităţii notarului public în materie succesorală sunt:

1. stabilirea numărului moştenitorilor sau (şi) al legatarilor;2. stabilirea calităţii şi a drepturilor cuvenite celor chemaţi să culeagă

moştenirea ;3. stabilirea componenţei masei succesorale;4. împărţirea activului patrimoniului succesoral între cei chemaţi să

culeagă moştenirea;5. trimiterea în posesiune a moştenitorilor nesezinari.Procedura succesorală constituie o activitate complexă, desfăşurată nu

doar de către notarii publici, ci şi de către instanţele judecătoreşti. Astfel, unele faze ale procedurii succesorale sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, în timp ce altele revin în competenţa exclusivă a notarului public.

În condiţiile în care procedura succesorală este de competenţa notarului public, ca rezultat al acordului unanim al moştenitorilor cu privire la numărul şi calitatea lor, la compunerea masei succesorale şi la drepturile succesorale care li se cuvin, vor fi, totuşi, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti următoarele cereri:

- cererea de repunere în termenul de opţiune succesorală, când cel îndreptăţit a pierdut acest termen din motive temeinic justificate, mai presus de voinţa sa şi nu dintr-un caz de forţă majoră;

- cererile pentru anularea acceptării sau a renunţării la succesiune, pe motiv de eroare, dol sau violenţă, invocate de moştenitorul al cărui consimţământ a fost viciat;

- cererile privind contestarea validităţii unui testament;- acţiunile în petiţie de ereditate;- cererile de modificare sau de ridicare a măsurilor de conservare şi de

administrare luate de notarul public, care prejudiciază pe unii moştenitori sau pe terţi;

- cererile de anulare a certificatului de moştenitor;- cererile privind stabilirea unui titlu de creanţă, invocat de un creditor,

dacă moştenitorii nu-l cunosc;- vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor mobile aflate în masa

succesorală, dacă moştenitorii se înţeleg să recurgă la vânzarea bunurilor pentru lichidarea acestei părţi din activ.

151

Page 152: Suport- Succesiuni Petre Andrei

În toate aceste situaţii, fiind vorba despre chestiuni prejudiciale legate de stabilirea calităţii de moştenitor sau a masei succesorale, notarul public va trebui să îndrume părţile pentru rezolvarea lor la instanţa competentă, iar până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive să dispună suspendarea procedurii succesorale notariale.

În acelaşi mod, se pot ivi chestiuni de fapt sau de drept care, deşi influenţează direct vocaţia moştenitorilor sau alcătuirea masei succesorale, nu sunt specifice procedurii succesorale notariale. Aceste chestiuni conexe pot fi rezolvate numai de către instanţa de judecată şi ele privesc:

- rectificarea actelor de stare civilă în cazurile stabilite de lege, acte folosite de către moştenitori în cadrul procedurii succesorale notariale pentru dovedirea calităţii şi vocaţiei lor succesorale;

- declararea simulaţiei unor acte juridice încheiate de către de cujus şi invocate în cursul procedurii succesorale notariale;

- schimbarea statutului civil al unei persoane, în scopul de a-i conferi dreptul de a veni la o succesiune (de exemplu, situaţia în care sunt copiii din afara căsătoriei, care nu şi-au stabilit filiaţia faţă de tatăl decedat).

Pe de altă parte, şi în situaţia în care procedura succesorală este de competenţa instanţelor judecătoreşti ca o procedură contencioasă, rămân, potrivit actelor normative în vigoare, de competenţa exclusivă a notarilor publici o serie de operaţiuni, cum ar fi:

- inventarierea bunurilor succesorale (art. 70 alin. 1 din Legea nr. 36/1995);

- atunci când, cu ocazia inventarierii, se găseşte un testament semnat de către de cujus, notarul public va proceda la deschiderea lui, apoi îl va semna spre a împiedica schimbarea acestuia şi îl va depune în depozit la biroul notarului public. Dacă testamentul este olograf sau mistic se va constata starea lui materială şi se va întocmi un proces-verbal despre aceasta (art. 71 alin. 5 şi art. 76 alin. 2 din Legea nr. 36/1995);

- dispunerea sigilării bunurilor succesorale şi predarea lor în grija unui custode, când există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere (art. 72 alin. 1 din Legea nr. 36/1995);

- taxarea succesiunilor;- eliberarea certificatului de moştenitor sau de vacanţă succesorală.B. Competenţa teritorială a notarului public şi a instanţei de judecată în

materie succesorală

152

Page 153: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Potrivit art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorală notarială se deschide în localitatea în „raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu”.

Atunci când în circumscripţia teritorială a judecătoriei unde şi-a avut ultimul domiciliu defunctul sunt mai multe birouri notariale, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale notariale revine primului birou notarial sesizat.

Dacă, cu ocazia verificării competenţei teritoriale, notarul public va constata că procedura succesorală este de competenţa altui birou notarial (dintr-o altă circumscripţie judecătorească), el se va desesiza şi va trimite cauza notarului public competent.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în ţară, procedura succesorală se poate îndeplini de către notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare (art. 68 alin. 2 din Legea nr. 36/1995).

Dovada ultimului domiciliu al celui decedat se va face cu certificatul de deces sau cu hotărârea judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă. Atunci când nu poate fi stabilit pe baza acestor înscrisuri, domiciliul, ca fapt juridic, poate fi dovedit prin orice mijloc de probă admis de lege.

Cazurile de succesiuni succesive sunt rezolvate prin folosirea dispoziţiilor procedurale privind conexitatea cauzelor civile. Aceste situaţii se ivesc atunci când printre bunurile existente în patrimoniul lui de cujus se găsesc şi anumite cote indivize din succesiunea nedezbătută a unor rude predecedate.

În cazurile de suspendare a procedurii succesorale notariale şi de repunere pe rol a dosarului privitor la succesiune, competent în continuarea dezbaterilor şi în eliberarea certificatului de moştenitor este notarul public care a întocmit dosarul succesoral anterior suspendării, dacă instanţa de judecată nu a stabilit altfel.

Privitor la chestiunile litigioase izvorâte dintr-o succesiune, potrivit art. 14 C. pr. civ., acestea vor fi de competenţa instanţei de judecată de la cel din urmă domiciliu al decedatului. Astfel, vor fi de competenţa exclusivă a acestei instanţe următoarele cereri:

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

153

Page 154: Suport- Succesiuni Petre Andrei

3. cererile legatarilor sau ale creditorului mortului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

154

Page 155: Suport- Succesiuni Petre Andrei

SECŢIUNEA A III-A

DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE NOTARIALEŞI LUAREA MĂSURILOR DE CONSERVARE

A. Deschiderea procedurii succesorale notarialeConform prevederilor art. 68 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorală

notarială se va deschide, după caz:- la cererea persoanei interesate (moştenitori legali, legatari, creditorii

acestora sau statul, în cazul în care moştenirea este vacantă);- la cererea procurorului;- la cererea secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia şi-a

avut ultimul domiciliu de cujus, atunci când are cunoştinţă că succesiunea cuprinde bunuri imobile.

Notarului public nu poate să deschidă procedura succesorală din proprie iniţiativă.

Pentru deschiderea procedurii succesorale notariale, notarul public va trebui să se afle în posesia certificatului de deces sau a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii, rămasă definitivă.

Cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale trebuie să cuprindă datele de stare civilă ale celui despre a cărui moştenire este vorba, numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile lăsate de către de cujus, cu menţionarea valorii acestora, precum şi pasivul succesoral (art. 69 alin. 1 din Legea nr. 36/1995).

B. Conservarea bunurilor din succesiunePotrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, „în cazurile prevăzute de lege

sau la cererea celor interesaţi, notarul public, personal sau printr-un delegat, va face inventarierea bunurilor succesorale. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri”.

Inventarierea bunurilor succesorale de către notarul public sau de către delegatul acestuia se va face numai cu consimţământul persoanei în posesia căreia se găsesc bunurile care au aparţinut lui de cujus. Dacă aceasta nu consimte la inventariere, refuzul se va consemna într-un proces-verbal care va fi semnat de către cei prezenţi la inventariere.

Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor care se aflau în posesia lui de cujus la data decesului. Inventarul va cuprinde şi menţiunile referitoare la pasivul succesoral.

155

Page 156: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Procesul-verbal de inventariere va trebui să fie semnat de către notarul public sau de către persoana delegată de acesta să-l întocmească, de către succesorii aflaţi la locul inventarului, iar, în lipsa acestora sau în cazul refuzului de a semna, de către martorii prezenţi (art. 71 alin. 6 din Legea nr. 36/1995).

Potrivit art. 72 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, „dacă există pericol de înstrăinare, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode”.

Ca regulă generală, bunurile din patrimoniul succesoral se predau în custodia unuia dintre comoştenitorii prezenţi la inventariere. Pentru administrarea bunurilor succesorale, notarul public va putea numi şi un curator.

În cazul în care printre succesori se află şi un minor chemat în concurs cu unul sau

ambii părinţi, se impune instituirea unei curatele, întrucât ar putea să existe contrarietate de interese.

Potrivit art. 72 alin. 4 din Legea nr. 36/1995, „custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile şi să depună conturile la biroul notarului public la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar”.

În cazul în care există indicii că succesiunea urmează a fi declarată vacantă, notarul public va putea încredinţa administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat, cu încunoştiinţarea autorităţii administrativ-teritoriale.

Toate măsurile de conservare luate de notarul public se vor comunica moştenitorilor legali, legatarilor şi, dacă este cazul, executorilor testamentari, dovada comunicării anexându-se la dosar.

Orice persoană, care se consideră vătămată prin inventarul întocmit de către notarul public sau prin măsurile de conservare ori de administrare dispuse de către acesta, poate face plângere la judecătorie (art. 74 alin. 3 din Legea nr. 36/1995).

SECŢIUNEA A IV-A

DESFĂŞURAREA PROCEDURII SUCCESORALE NOTARIALE

A. Citarea moştenitorilorPotrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 36/1995, notarul public, după ce

constată că este legal sesizat, va înregistra cauza succesorală şi va dispune citarea

156

Page 157: Suport- Succesiuni Petre Andrei

persoanelor care au vocaţie la moştenire; dacă există testament vor fi citaţi şi legatarii, iar dacă este cazul şi executorul (executorii) testamentar instituit.

Moştenitorii legali vor fi citaţi de către notarul public în ordinea de chemare la moştenire până la gradul al IV-lea inclusiv, precum şi soţul supravieţuitor, termenul de exercitare a dreptului de opţiune curgând de la data deschiderii succesiunii pentru toţi succesibilii preferabili în grad sau subsecvenţi.

Citarea moştenitorilor de către notarul public nu este obligatorie în cazul în care certificatul de moştenitor se întocmeşte pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, decât dacă notarul consideră necesare anumite lămuriri din partea moştenitorilor.

Citarea succesibililor legali sau a legatarilor dispăruţi se face, potrivit art. 95 C. proc. civ., concomitent cu sesizarea autorităţii tutelare pentru desemnarea unui curator.

Citarea minorului sub 14 ani şi a interzişilor se va face prin reprezentantul lor legal. Va fi citată şi autoritatea tutelară (art. 75 alin. 4 din Legea nr. 36/1995); minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, având capacitate de exerciţiu restrânsă, va fi citat personal (încuviinţarea actelor juridice ale minorului va fi dată de părinţi sau de tutore pentru fiecare act juridic în parte).

Faţă de succesibilii cu domiciliul necunoscut, procedura de citare se îndeplineşte prin afişare la notarul public cu cel puţin 15 zile înainte de termen şi la ultimul domiciliu al celui decedat.

În cazul în care succesiunea urmează să fie declarată vacantă, notarul public va cita autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile moştenirii.

Nerespectarea formelor legale de citare este sancţionată cu nulitatea actelor de procedură, conform art. 105-108 C. pr. civ., şi atrage nulitatea certificatului de moştenitor.

B. Stabilirea drepturilor succesorale ale moştenitorilorPotrivit art. 76 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, notarul public stabileşte

calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor lor şi compunerea masei succesorale.

În ceea ce priveşte stabilirea numărului şi a calităţii moştenitorilor, notarul public va verifica îndeplinirea de către cei citaţi a următoarelor condiţii:

1. dacă erau născuţi sau cel puţin concepuţi la data deschiderii succesiunii (art. 654 C. civ. şi art. 19 din Decretul nr. 31/1954);

157

Page 158: Suport- Succesiuni Petre Andrei

2. dacă n-au fost declaraţi nedemni prin hotărâre judecătorească (art. 655 C. civ.);

3. vocaţia succesorală legală sau testamentară.Calitatea şi numărul moştenitorilor se stabilesc prin certificate de stare

civilă, testament şi, la nevoie, pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi.În ceea ce priveşte stabilirea bunurilor care compun masa succesorală,

dovada se face prin înscrisuri sau orice alte mijloace de probă admise de lege.Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri,

dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale şi clasează cauza ca fiind fără obiect.

Notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege.

Dacă în cadrul procedurii succesorale s-a realizat acordul moştenitorilor cu privire la bunurile care alcătuiesc patrimoniul succesoral şi la drepturile care li se cuvin şi s-au administrat probe suficiente, notarul public va întocmi încheierea finală a procedurii succesorale.

În cazul în care moştenitorii şi-au împărţit bunurile succesorale prin bună-învoială, în încheierea finală se va face menţiune despre aceasta şi se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia.

Încheierea procedurii succesorale se poate face şi înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală, dacă nu există îndoială că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la moştenire. Această procedură se poate încheia şi de îndată, în temeiul unui testament încheiat în condiţii legii, care nu aduce atingere moştenitorilor rezervatari sau în legătură cu care există acordul acestora.

Eventualele erori materiale cuprinse în încheierea finală sau omisiuni vor putea fi îndreptate, la cererea moştenitorilor, pe baza unei încheieri, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea finală şi pe toate exemplarele certificatului de moştenitor (art. 87 din Legea nr. 36/1995).

C. Suspendarea procedurii succesorale notarialePotrivit art. 78 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorală se poate

suspenda în următoarele cazuri:1. au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii şi, deşi au fost legal citaţi,

succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea;

158

Page 159: Suport- Succesiuni Petre Andrei

2. succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi întinderea drepturilor care li se cuvin;

3. moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.

În încheierea de suspendare se consemnează elementele care au rezultat din dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la identitatea celor prezenţi, opţiunea succesorală a acestora şi compunerea masei succesorale.

În fine, la cererea părţilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui.

Suspendarea poate fi cerută numai de către moştenitori, creditorii succesiunii neavând dreptul de a cere suspendarea procedurii succesorale notariale decât dacă toţi moştenitorii recunosc existenţa creanţei în pasivul moştenirii.

159

Page 160: Suport- Succesiuni Petre Andrei

CAPITOLUL II

DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR

SECŢIUNEA I

NOŢIUNEA, CUPRINSUL, FUNCŢIILE ŞI PUTEREA DOVEDITOAREA CERTIFICATULUI DE MOŞTENITOR

Dovada calităţii de moştenitor se poate face în cadrul procedurii succesorale notariale sau judecătoreşti prin orice mijloace de dovadă admise de lege (acte de stare civilă, testament etc.), prin certificatul de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă, prin care i s-a atribuit această calitate.

Certificatul de moştenitor este actul emis de notarul public la finalul procedurii succesorale notariale, care constată calitatea de moştenitor a unei persoane, calitate dobândită în temeiul legii sau al testamentului.

Notarul public de la locul deschiderii succesiunii, la cererea oricărui moştenitor legal sau testamentar, pe baza înţelegerii tuturor comoştenitorilor, iar în caz de neînţelegere, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, va întocmi certificatul de moştenitor pe care îl va elibera, în principiu, după trecerea a 6 luni de la data deschiderii succesiunii, pe numele moştenitorilor acceptanţi.

Fiecărui moştenitor i se eliberează câte un exemplar, iar atunci când o parte din bunurile succesorale au fost lăsate prin testament, se poate elibera pentru acestea un certificat deosebit.

Dacă în certificatul de moştenitor au fost omise anumite bunuri, notarul public, având consimţământul moştenitorilor, va întocmi un supliment de certificat pentru aceste bunuri, făcând menţiune despre aceasta în certificatul de moştenitor şi în exemplarele eliberate moştenitorilor (art. 86 alin. 2 din Legea nr. 36/1995).

Certificatul de moştenitor face dovadă deplină în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor şi cota sau bunurile care revin fiecărui moştenitor.

Menţiunile certificatului de moştenitor pot fi contestate printr-o acţiune în anulare, de către cei care au pretenţie la moştenire sau care pretind că au fost prejudiciaţi, în orice mod, prin eliberarea sau prin cuprinsul acestui certificat.

Acţiunea în anularea certificatului pentru vicii de consimţământ se prescrie în termen de 3 ani. Dacă nu se invocă un viciu de consimţământ, ci se cere stabilirea masei succesorale şi, eventual, partajul ei, acţiunea în anulare nu este prescriptibilă.

160

Page 161: Suport- Succesiuni Petre Andrei

Dacă instanţa de judecată a anulat certificatul de moştenitor, notarul public, la cerere, va elibera un nou certificat de moştenitor în baza hotărârii judecătoreşti definitive.

Certificatul de moştenitor nu constituie titlu de proprietate.În cazul în care nu s-a eliberat certificatul de moştenitor, persoana

interesată poate face dovada vocaţiei sale succesorale astfel:- în cazul succesiunii legale cu acte de stare civilă, din care rezultă

neîndoielnic legătura de rudenie cu cel care a lăsat moştenirea;- în caz de imposibilitate de prezentare a actelor de stare civilă, se admite

ca dovada calităţii de moştenitor să se facă cu orice alt mijloc de dovadă admis de lege;

- dacă este legatar, cu testamentul în care a fost desemnat în această calitate.

161

Page 162: Suport- Succesiuni Petre Andrei

SECŢIUNEA A II-A

ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE MOŞTENITOR

Potrivit prevederilor art. 83 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile, se redactează certificatul de moştenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările redate în această încheiere referitoare la compunerea masei succesorale, numărul şi calitatea moştenitorilor, precum şi, în cazul legatarilor universali sau ai celor cu titlu universal, la cotele care revin fiecăruia din moştenire, ori, în cazul legatarilor particulari, la bunurile care le revin din moştenire.

În cazul reluării procedurii succesorale notariale, suspendate potrivit art. 78 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 36/1995, certificatul de moştenitor se va elibera pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, care a pus capăt neînţelegerii dintre moştenitori (art. 83 alin. 4 din Legea nr. 36/1995).

În cazul anulării certificatului de moştenitor, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Atunci când nu se face dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul lui de cujus, precum şi atunci când determinarea acestora presupune operaţiuni de durată, notarul public, la cererea moştenitorilor interesaţi, va elibera un certificat de calitate de moştenitor.

Când nu există moştenitori legali (sau deşi există, sunt renunţători ori nedemni de a culege succesiunea) şi nici moştenitori testamentari (sau sunt renunţători ori legatul este ineficace), la cererea reprezentantului statului, notarul public eliberează certificatul de vacanţă succesorală, dar numai după expirarea termenului de 6 luni de opţiune succesorală.

162

Page 163: Suport- Succesiuni Petre Andrei

ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

1. Care sunt organele competente din punct de vedere material în domeniu succesoral?

2. Care este notarul competent din punct de vedere teritorial în materie succesorală?

3. Cine poate cere deschiderea procedurii succesorale notariale?4. Care sunt moştenitorii care trebuie citaţi în cursul procedurii

succesorale notariale? Cum se face citarea acestora?5. Care sunt funcţiile şi puterea doveditoare ale certificatului de

moştenitor?

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Adam, Ioan, Rusu, Adrian, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

2. Bacaci, Alexandru, Comăniţă, Gheorghe, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

3. Bălan, Nicolae, Procedura succesorală notarială, Ed. Buna Vestire, Blaj, 2002;

4. Boroi, Gabriel, Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001;

5. Chirică, Dan, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003;

6. Deak, Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003;

7. Dogaru, Ion şi colectivul, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

9. Macovei, Dumitru, Cadariu, Iolanda Elena, Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, Iaşi, 2005;

10. Petrescu, Raul, Drept succesoral. Moştenirea. Devoluţiunea şi împărţeala ei, ed. a II-a, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997;

11. Stănciulescu, Liviu, Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.

163