CLASA A X-A - frecven redus

Profesor Coescu AdinaElena

1

CURS DE LIMBA I LITERATURA ROMN PENTRU CLASA A X-A FRECVEN REDUS

2011-2012

2

CUPRINS

LITERATUR GENUL EPIC- particulariti Basmul cult - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creang -rezumat; -simbolistica; -caracterizarea personajului principal Harap-Alb; -arta narativ ; LIMB I COMUNICARE Rolul semnelor de punctuaie LITERATUR Nuvela realist-psihologic Moara cu noroc de Ioan Slavici - subiectul nuvelei; - caracterizarea personajelor; Romanul realist-obiectiv Ion de Liviu Rebreanu -subiectul romanului; -caracterizarea personajului principal; LIMB I COMUNICARE Stilurile funcionale LITERATUR Romanul subiectiv"ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, NTIA NOAPTE DE RZBOI

-subiectul romanului; -caracterizarea personajelor; Teste de evaluare:formativ i sumativ

3

Genul epic structuri si organizari specificeGenul epic este o categorie a discursului echivalata cu o suma de conventii: 1.imbinarea modurilor de expunere - descrierea, naratiunea, dialogul,monologul. Desi in mod normal descrierea este proprie genului liric, naratiunea celui epic, iar dialogul caracterizeaza dramaticul, aceste trei moduri de expunere alterneaza si coexista intr-un text apartinanad genului epic. Descrierea reprezinta o pauza in text/naratiune. Deoarece se constituie intr-o secventa digresionala, descrierea intrerupe cursul povestirii. De vina este natura statica a descrierii, ce contrasteaza cu cea dinamica a naratiunii. Tipuri de descriere: 1. D. obiectiva (specifica textelor nonliterare); 2. D. subiectiva (proprie textelor literare), la randul ei de mai multe tipuri: a. descrierea persoanelor de tip portret fizic (prosopografie) moral al unui tip/caracter b. descrierea locurilor (topografie) de tip tablou c. descrierea timpului (cronografie) d. descrierea lucrurilor, a animalelor sau a plantelor. Naratiunea este un mod de expunere axat pe evenimente, fapte, intamplari, trasatura care impune textului un ritm alert. Dialogul reprezinta un mod de expunere ce consta in redarea nemijlocita, directa a comunicarii dintre personaje si al carui rol este acela de a dinamiza actiunea si de a caracteriza personajele. Monologul desemneaza vorbirea neintrerupta, discursul unei singure persoane. 2.existenta unor instante care participa la pactul narativ Instante textuale: a) autorul, care poate fi concret (fiinta biologica, intotdeauna exterioara textului pe care l-a scris) si abstract (inteles ca o suma de date culturale, ca produs al unui mediu); b) cititorul concret / abstract; c) personajele; d) naratorul este cel care vorbeste intr-o povestire; nu trebuie confundat cu autorul, a carui voce textuala devine. Tipuri naratoriale: In functie de raportul narator tip de enuntare narativa: 1. n. homodiegetic (eul care nareaza la persoana I, naratiune subiectiva); 2. n. heterodiegetic (eul care nareaza la persoana a III-a , naratiune obiectiva). In functie de implicarea naratorului la evenimentele povestite: 1. n. extradiegetic (absent din universul de discurs); 2. n. intradiegetic (prezent in universul de discurs). 3.focalizarea / punctul de vedere Focalizarea = perspectiva din care se prezinta situatiile si evenimentele narate; Focalizatorul = subiectul focalizarii, cel care detine punctul de vedere.

4

Exista 3 situatii narative: focalizare 0 / neutra naratorul nu adopta un punct de vedere anume si ofera cititorului informatii complete. Amandoi sunt omniscienti si stiu mai mult decat orice personaj. focalizare externa personajele nu sunt vazute decat din exterior, fara a se permite accesul la gandurile lor. Cititorul stie mai putin decat personajele. focalizare interna naratorul restrange informatia la punctul de vedere al unui personaj (focalizare interna fixa) sau al mai multor personaje (focalizare interna variabila).

POVESTEA LUI HARAP ALB de Ion Creang Este o opera epica n proza, un basm cult i a aprut n "Convorbiri literare", la 1 august 1877. Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi i motive populare, n care supranaturalul este mpletit cu realul personajelor rneti din Humulelii lui Creang. , Verde mprat i cere fratelui su, mpratul, s-i trimit pe cel mai viteaz dintre fiii sai, ca s-i urmeze la tron. Ca s-i pun la ncercare, mpratul se mbrac ntr-o piele de urs i i sperie pe cei doi fii mai mari, mezinul ns reuete sa nving proba i obine ncuviinarea de a pleca spre mpria lui Verde mprat. Povuit de Sfnt Duminic, pe care o ajutase, mezinul i alege "calul, armele i hainele, pe care le avusese tatl sau cnd a fost el mire" i pleac la drum dup ce primete sfaturile mpratului, ntre care acela de a se feri de omul spn. Cu toate acestea, el este pclit de Spn, care, prin vicleug, l face slug. Sub ameninarea morii, feciorul de mpiat jur c nu va spune nimnui cine este de fapt, pstrnd taina "pn cnd va muri i iar va nvia". Spnul i d numele de Harap-Alb, care-1 slujete cu credin, respectndu-i jurmntul fcut. Ajuni la palatul mpratului Verde, Spnul se d drept nepotul su i, dintr-uii nemsurat orgoliu, l supune pe Harap-Alb la ncercri primejdioase, cu sperana ca va scpa de el: s-i aduc "salui din grdina ursului"; pielea unui cerb fabulos, btut n nestemate; s o aduc pe fata mpratului Ro, ca sa se nsoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminic, de zna binefctoare, de furnici i de albine i povuit permanent de calul su, Harap-Alb reuete s nving toate probele. Cei cinci prieteni fabuloi: Ochil ("care vede toate i pe toi altfel de cum vede lumea cealalt: numai pe sine nu se vede ct e de lumoel."), Setil ("fiul Secetei, nscut n zodia raelor i mpodobit cu darul suptului"), (ieril ("o dihanie de om care se perpelea pe lng foc"). Flmnzil ("foametea sac fr fund sau cine mai tie ce pricopseal a 11, de nu-l mai poate satura nici Pmntul") i Psri-LiLungil ("fiul sgettorului i nepotul arcaului") l ajut s nving piedicile ivite n ncercarea de a o aduce pe fiica mpratului Ro la curtea lui Verde-mpit. Aici sunt ntmpinai cu toate onorurile, dar fata mpratului Ro l respinge pe Spn i dezvluie celor de fa taina c HarapAlb este adevratul nepot al lui Verde-mprat. Dat n vileag. Spnul se repede ca un "cne turbat i reteaz capul lui Harap-Alb, dar fala l nconjoar "cu cele trei smicele de mr dulce", l stropete cu ap vie i-l nvie, acesta trezmdu-se ca dup un somn greu. Alunei, calul fermecat l apuc pe Spn i "mi i-l azvrle n naltul cerului", de unde cade pe pmnt i moare. Verdemprat i cstorete pe Harap-Alb cu fata lui Rou-mprat, iar la nunta lor au fost poftii toi prietenii care l-au ajutat n peripeiile sale s treac probele i a fost veselie mare, "chiar i srcimea ospta i bea!"Finalul basmului este hiperbolizat, fiindc veselia a inut ani ntregi i 5

mai ine i acum, iar "cine se duce acolo, be i mnnc, ... iar cine nu, se uit i rabd". Basmul "Povestea lui Harap-Alb" are ca surs de inspiraie basmul popular, de la care Ion Creang pstreaz motivele (cltoria, ncercarea puterii, peitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele venite n sprijinul binelui, formulele tipice i inoveaz pentru basmul cult umanizarea fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia i limbajul personajelor, precum i naraiunea prin dialog, umorul, jovialitatea i erudiia paremiologic, toate acestea particulariznd stilul i talentul prozatorului ilustrat n "Amintiri din copilrie". Harap-Alb, un fel de Ft-Frumos din basmele populare, este viteaz, rbdtor, generos, curajos, angajat cu toat convingerea n lupta mpotriva rului i mai ales este nzestrat cu arta de a-i face prieteni. El este mereu condus, sftuit i ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reuind s treac unele-probe, altele fiind depite de bunii si prieteni, personaje fabuloase de basm. Pe de ajt parte,; Harap-Alb este flcul supus iniierii n experiena vieii ctre maturizare, supus ncercrilor sorii din care tnrul trebuie s devin apt a-i ntemeia o familie, a avea capacitatea de a conduce, de a pstra un secret i de a-i ine cuvntul dat, adic de a se putea integra n viaa colectivitii. Trecnd cu bine toate probele, flcul se nscrie n codul civilizaiei rneti, demonstrnd generozitate, buntate, inteligen, tact, discreie, capacitatea de a ntreine o familie, valorificnd tradiiile motenite de la strbuni (hainele, armele i calul tatlui su). Numele personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creang, deoarece ele definesc trstura dominant de caracter care-1 individualizeaz n mod sugestiv. Spnul este simbolul rului, viclean, nfricotor, agresiv i violent, avnd ca principiu de via ideea c "cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc inute n fru". Prin ntregul su comportament, Spnul ilustreaz proverbul "S te fereasc D-zeu cnd devine fecior de mprat", devine arogant, dictatorial, deoarece "frica pzete bostnria" sau "cnd vezi c ma face marazuri, s-o strngi de coad pn mnnc mere pduree". "Geniul humuletean este aceast capacitate extraordinar de a-i lua n serios eroii, de a le retri aventurile, de a pune cu voluptate n fiecare propriile lui aspiraii nerostite, slbiciuni, vicii, tulburri i uimiri, adic de a crea via. (...) Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul spn i omul ro." (Nicolae Manolescu).

Simbolistica basmuluiO definiie a mitului este greu de dat. i asta pentru c este ndoielnic gsirea unei singure definiii susceptibil de a cuprinde toate tipurile i funciile mitului n toate societile arhaice i tradiionale. Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul red o istorie sacr, el dezvluie sacralitatea n fpturile zeilor sau eroilor mitici. Deci mitul ar fi o irupie a sacrului n profan .Aceasta irupie presupune trecerea printr-un punct de inflexiune care este alegoria, deci printr-un proces de sublimare. Alegoria este o lege obligatorie a mitului pentru c, n primul rnd, n spaiul profan nu exist termeni cu care s se descrie o experien sacr i, n al doilea rnd, pentru c mitul trebuia s ascund profanilor secretele unei astfel de experiene. Mitul i ritualul erau secrete pzite cu stranicie. Iniiatul societilor arhaice conferea sacralitate tuturor activitilor i evenimentelor din viaa sa. (A.Oiteanu, Grdina de dincolo ). Sub aceast structur general, ntrit de caracterul cult al operei Povestea lui HarapAlb de Ion Creang, se ascund simboluri profunde, adunate, la fel ca n Amintiri din copilrie, ntr-o idee esenial, cci, precum Nic a lui tefan a Petrei, Harap-Alb se angajeaz ntr-o 6

fascinant aventur iniiatic, ntmpinnd aceleai obstacole i primejdii, cu deosebirea c, n basm, limitele realului i ale imposibilului sunt n cele din urm nvinse. Pornind de la caracterul mitic al drumului, al crrii a crei origine metaforic s-a pierdut de mult, vorbim de calea de a face ceva sau de drumul vieii fr s ne mai gndim la orice aspect material. Conform Bibliei, viaa este o crare sau o cltorie pe o crare i a umblat Enoh naintea lui Dumnezeu (Facerea 5.221). Povuiete-m pe crarea poruncilor Tale, Fclii picioarelor mele este legea Ta i lumina crrilor mele. (Psalmul 118.35,105) ; calea mntuirii sau a oricrei destinaii fiind abrupt i plin de ghimpi strmt este poarta i ngust calea care duce la via.(Matei 7.14). Ca orice alt basm, Povestea lui Harap-Alb este n schem epic de baz, o scriere fantastic, respectnd principiul dualiii, al conflictului bine-ru, personajul confruntndu-se cu mai multe tipuri de ru : neputina omului de a svri fapte eroice, de a stpni timpul i spaiul, fiind nevoit s apeleze la calul nzdrvan; viclenia lumii, reprezentat de Omul Spn, lupta cu forele naturii, cu ursul, cu cerbul, chiar i cu demonia mpratului Ro, care l supune pe erou la nenumrate ncercri. Un lucru care atrage atenia nc de la nceput este titlul neobinuit al basmului, cci, conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alturarea negrului (Harap) cu albul, ar nsemna unirea celor dou principii :binele i rul, fiu al Craiului i nepot al lui Verde mparat, Harap-Alb este ales de soart s i reuneasc pe cei doi frai, aa cum dou jumti ale cercului formeaz ntregul-mitul androginul, cci n plan mitologic, cei doi mprai reprezint dou principii subordonate unul altuia ce guverneaz o lume primitiv. ns, principiile Binele i Rul nu sunt singurele care pot explica denumirea eroului, faptul c fiul de Crai este numit Harap =rob corespunde din punct de vedere epic, planului logic: el devine sclavul Spnului; dar i planului spiritual : el devine sclavul propriului su pcat, fazele prin care trece relaia de subordonare dintre Harap-Alb i omul spn sunt regsite n relaia om-pcat de-a lungul vieii (A. Oiteanu, Grdina de dincolo ). Revenind ns la oper, aflm c Verde-mprat, ajuns la btrnee i fr a avea descendeni n linie masculin, i scrie fratelui su, Craiul, cerndu-i unul dintre feciori ca urma la tron : Amu cic mpratul acela, aproape de btrnee, cznd la zcare, a scris carte frine-su Craiul, s-i trimit grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoi, ca s-l lase mprat n locul su dup moartea sa... . Aceasta cerere constituie factorul perturbator al situaiei iniiale i determin parcurgerea drumului (iniiatic) de cel mai bun dintre fiii Craiului, pe lng motivul mpratului fr urmai, ntlnindu-se acum i motivul superioritii mezinului. Astfel, lund ca premis caracterul primordial al cltoriei, precum i implicaia sa afectiv, putem interpreta iniierea ca fiind drumul pe care eroul l parcurge, de la starea de profan la cea de iniiat, trecnd prin mai multe etape prezentate alegoric n basm sub forma unor probe, fiecare superioar celei precedente. Aceste trei probe sunt precedate ns de o minim prob de curaj pus la cale de Crai. Mare iniiat, devenit iniiator, el i supune fiii la o prob fundamental , esenial n procesul de iniiere : le iese fiilor n cale , mbrcat n hain de urs i i ndeamn la lupt, speriindu-i pe fiii si cei mari care, mndri i orgolioi, pleac n cltorie fr nici un fel de pregtiri i se ntorc dup primul obstacol ntlnit n cale. Mezinul, rnit de cuvintele mustrtoare ale tatlui su, pleac n grdin s mediteze. Aici o ntlnete pe Sfnta Duminic, deghizat ntr-o btrn ceretoare. nzestrat cu calitile cele mai alese, onest i nobil, feciorul rmne uimit n faa calitilor de clarvztoare ale acesteia, cci prin capacitatea acesteia de a vedea n viitor i prin cele ce i le spune n legtur cu tot ceea ce se va petrece, feciorul o milostivete cu un ban, acum legndu-se ntre ei o alian simbiotic. Lund seama la vorbele acesteia, eroul ia calul, hainele i armele pe care tatl su le avusese n tineree, acestea simboliznd nu numai patrimoniul strmoesc, ci i calitile 7

spirituale ereditare, pe care Craiul, la rndul su iniiat, le-a transmis fiului su. Gsirea calului ine de metamorfoza sub semnul focului care rennoiete, renvie, purific acest coninut al lucrurilor eseniale, avnd scopul de a dezvlui esena dincolo de aparen. Podul, locul unde se desfoar ncercarea pus la cale de ctre Crai, leag sfritul mpriei de nceputul unui spaiu enigmatic, nesfrit, amenintor, plin de pduri i drumuri ntortocheate, ce sugereaz n cod mitologic obstacolele i labirintul. Desprirea tatlui de fiu se face la pod i este una ritualic. Craiul i supune i fiul cel mic la proba curajului, aceasta fiind trecut cu bine datorit ajutorului primit de la calul nzdrvan. ncercarea feciorilor se face la pod, simbolismul trecerii i caracterul su primejdios fiind specific unui nceput de cltorie iniiatic. Craiul le verific ntr-un fel fiilor si sentimentele, caracterul, capacitatea de a face fa unei astfel de probe pentru a vedea dac vreunul dintre ei se dovedete vrednic de a ptrunde tainele necunoscutului ce i ateapt dincolo de pod. Simbolismul podului sau al punii, care ngduie trecerea de pe un mal pe cellalt, este unul dintre cele mai larg rspndite. Aceast trecere nseamn i trecerea de la pmnt la cer, de la starea omeneasc la cele supraomeneti, de la contingen la nemurire, de la lumea sensibil la cea supersensibil (R. Gunon). Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal pe care eroii le trec unul dup altul: Lancelot trece un pod-sabie; podul invat, cel care desparte, dup tradiia iranian, constituie un loc de trecere anevoios; el este lat pentru cei drepi, dar ngust ca un ti de sabie pentru cei nelegiuii. Aceste puni nguste tioase, se reduc uneori la o biat lian subire. Orientul antic, Vedeniile Sf. Pavel, Upaniadele, pomenesc despre simboluri asemntoare. Cltoria iniiatic din societile secrete chineze se realizeaz tot prin trecerea unor poduri: trebuie s treci podul (gujias) fie un pod de aur, nchipuit printr-o fie de stof alb, fie un pod de fier de aram, reminiscen alchimic, fierul i arama corespunznd culorilor negru i rou, apei i focului, nordului i sudului, principiilor yin i yang. Tradiiile Islamului descriu trecerea peste pod sau irt, adic intrarea n rai care se face trecnd pe deasupra iadului. Acest pod , mai subire dect ascuiul sabiei, poart un nume ce amintete de acela ce desemneaz, n Coran, cnd calea Iadului, cnd calea cea dreapt pe care o urmeaz credincioii. n alte tradiii continu s vorbeasc despre un pod cu apte arce corespunznd fiecare uneia dintre cele apte ndatoriri: credina, practica rugciunii, a pomenii, a postului, a pelerinajului la Mecca, a curiei rituale i a dragostei filiale. Cine va fi nclcat vreuna din ele va cdea din iad (Dominique Sourdel, in Souj, 188-189, 199, 200). Toate aceste tradiii confirm simbolistica podului, loc de trecere i de ncercare. Ele i confer ns o dimensiune moral, ritual, religioas. Aducnd aceast direcie a analizei, putem spune c podul simbolizeaz tranziia ntre dou stri interioare, ntre dou dorine n conflict: el poate indica ieirea dintr-o stare conflictual. Podul trebuie traversat, ocolirea trecerii nu rezolv nimic. Se cunosc de asemenea numeroase legende cu Podul dracului. Avem multe exemple de acest fel n ntrega Europ i ndeosebi n Frana: celebrele poduri de la Valentr i Saint-Cloud. Denumirea lor ar putea constitui o recunoatere a extraordinarelor dificulti legate de construirea unor asemenea opere de art, ca i a frumuseii i triniciei lor. Ca i cum arhitecii i zidarii, incapabili de o asemenea reuit singuri, ar fi avut nevoie de ntreaga iscusin a lui Lucifer. n jurul acestor poduri s-au esut nenumrate povestioare i superstiii n care apar pclii, rnd pe rnd, dracul i bunul Dumnezeu sau supuii lor. Sufletul celui care trece primul podul trebuie s aparin diavolului: asta-i plata; altminteri, va trebui s munceasc degeaba pentru oameni; printr-o sumedenie de tertipuri, el este ns n cele din urm pclit. Se mai spune c primul om care va trece podul va muri pn-ntr-un an. Legendele zugrvesc, n orice caz, nelinitea pricinuit de o trecere anevoioas printr-un loc primejdios i ntresc simbolistica general a podului i a semnificaiei lui onirice: o primejdie ce trebuie depit, dar i necesitatea de a face un pas 8

important. Podul l pune pe om pe cale strmb, unde el ntlnete n mod ineluctabil obligaia de a alege. Iar alegerea fcut l va osndi sau l va mntui. n interpretarea psihanalitic modern, podurile, asemeni linititorului Pont St. Benezet, simbolizeaz tranziia dintr-o stare n alta i oportunitatea pentru schimbare. Partea cea mai apropiat podului reprezint trecutul, partea opus un viitor misterios, n timp ce apele care curg pe sub el semnific haosul minii incontiente. nc din antichitate, podurile sugerau nite legturi: de exemplu ntre via i moarte. Cnd un pod este greu de traversat, acesta reprezint dificultile implicate n respingerea trecutului i nzuina pentru obinerea progresului. Reprezentnd un acces spre alt univers, poarta, pragul, podul, trectoarea, sunt simboluri de factur mitic. Rostul omului este de a se elibera de lumea infernal, de aceea o punte, o trecere, moartea nsi indic nemijlocit i concret soluia de continuitate a spaiului; de aici marea lor importan religioas, deoarece sunt simboluri i totodat vehicule ale trecerii. n credinele romneti apare des viziunea existenei unei puni foarte lungi, nguste ca muchia cuitului, dedesubtul creia se afl apa infernal. Legtur ntre lumi i stri ale fiinei, loc al plecrilor i al sosirilor, puntea i podul sunt simboluri ale ambiguitii care fixeaz fiina ntr-un spaiu de nesigur tranziie .(Doina Ruti) Proba podului este una crucial n desfurarea procesului de iniiere al tnrului fiu de crai, deoarece este o prim verificare, fr de care el nu ar fi putut demonstra c este capabil s-i duc misiunea la bun sfrit. Tatl este martorul indiscutabil al acestui fapt, el este cel care afirm cu mult siguran c Harap-Alb va fi negreit demn de a svri aceast menire: Ftul meu, bun tovar i-ai ales; de te-a nvat cineva, bine i-a priit, iar de-ai fcut-o din capul tu, bun cap ai avut. Mergi de-acum tot nainte, c tu eti vrednic de mprat. Trecerea podului este urmat de rtcirea n pdurea-labirint, simbol ambivalent, loc al morii i al regenerrii, cci pentru tnr se va ncheia o etap i alta va ncepe: de la un loc i se nchide calea i ncep a i se ncurca crrile. Simbolul pdurii, un simbol larg rspndit, altfel dect arborele ca entitate, al unui univers care, ca spaiu exterior, se opune micului univers al inutului deselenit. n legende i basme pdurea este locuit de fpturi misterioase, cel mai adesea amenintoare care ntruchipeaz toate acele pericole cu care omul tnr trebuie s se confrunte atunci cnd, n perioada iniierii sale, vrea s devin un om pe deplin responsabil. Pdurea ntunecat simbolizeaz o faz a dezorientrii, zona incontientului, n care omul contient poate ptrunde doar ovind. Lumina care apare n calea personajelor din basme i licrete printre trunchiurile copacilor simbolizeaz sperana n existena unui loc de refugiu. Pdurea nsi, ca natur slbatic, dezordonat, este perceput ca neprimitoare i amenintoare, iar fantezia o populeaz cu fiine slbatice i duhuri, dar i cu zne care se pot dovedi binevoitoare. Pe de alt parte , pentru oamenii spirituali ea poate deveni locul n care i pot apra singurtatea de agitaia i frmntrile lumii. n general, n pdure domnete o lumin verde clar-obscur care alterneaz cu ntunericul, o via necunoscut ce nu poate fi vzut din afar; pdurea, ca simbol oniric, are felurite fpturi inofensive sau periculoase i n ea se poate aduna tot ceea ce e posibil s scoat cndva la lumina zilei peisajul personalitii noastre (Aeppli). n acest sens, pdurea pe care o traverseaz Harap-Alb poate fi privit ca un labirint, al crui centru l reprezint aici chiar ieirea rezervat iniiatului, celui care n timpul ncercrilor iniiatice se va fi artat demn s aib acces la revelaia misterioas. Ritualurile labirintice pe care se ntemeiaz ceremonia de iniiere au tocmai drept scop s-i arate neofitului, n chiar timpul vieii sale pmnteti, felul de a ptrunde, fr a se rtci, n teritoriile morii. Traversarea labirintului devine deci o cltorie iniiatic, ce cu ct este mai grea, cu ct obstacolele sunt mai numeroase i mai grele, cu att mai mult adeptul se transform i, n cursul acestei iniieri itinerare, dobndete un nou sine. Transformarea eului care se opereaz n centrul labirintului i care se va afirma fr echivoc la captul cltoriei de ntoarcere, la sfritul trecerii 9

de la ntuneric la lumin, va nsemna victoria spiritualului asupra materialului i, n acelai timp, al venicului asupra efemerului, al inteligenei asupra instinctului. Se pare ns c eroul lui Creang nu se dovedete capabil s duc la bun sfrit cltoria sa iniiatic, nu poate nltura obstacolele survenite pe parcursul traversrii pdurii, el lsndu-se nelat de puterea de convingere a Spnului, nclcnd sfatul printesc. nc naiv, boboc n felul su la trebi de aiste, Harap-Alb cade n cursa ce-i fusese ntins, nerecunoscndu-l pe (acelai) spn, lsndu-se nelat, mai mult dect de spn, de nencrederea n sine, de ndoiala profund ce-l mcina n privina unei reuite bazate doar pe forele proprii. Spnul desemneaz un om fr barb, lovit de o strpiciune congenital a sistemului capilar al feei sale, o specie de castrat. Creterea brbii este rezultatul unei posibiliti fiziologice expansive; lipsit total de ea, Spnul este exclusiv constrictiv, neted, lustruind ca o gresie, dar pe asemenea piele se ascut tiurile de brici. Cnd este stpnul unei fiine vii, nu poate avea prin fire, dect un rol vampiric-comprehensiv fa de ea; cnd ns aceast fiin pete pe calvarul unei realizri iniiatice, i subiaz toate elementele individuale din ea, pn dispar. Or, aceste elemente, sunt prin definiie limitative i de aici se vede rolul eminamente pozitiv al Spnului, fr ca el s-i dea seama.(Vasile Lovinescu) n sens restrns, Spnul poate fi socotit Diavolul, fiina de dincolo, aa cum nsui se prezint Chima rului pe malul prului sau cum l avertizeaz craiul pe fiul su la plecare: n cltoria ta ai s ai trebuin i de ri i de buni, dar s te fereti de omul ro, iar mai ales de cel spn, ct i pute; s n-ai de-a face cu dnii, cci sunt foarte ugubei, aici ugub nsemnnd ru sau amgitor. El pune stpnire pe feciorul craiului i i ncearc puterile sufleteti, pentru aceasta folosindu-se de toate armele ntunericului: capacitatea de a se preschimba: Mai merge el nainte prin codru ct merge, i, la o strmtoare, numai iaca ce Spnul iar i ies nainte, prefcut n alte straie, i zice cu glas supiratic i necunoscut... , apoi ipocrizia Ct despre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, zice Spnul oftnd...Numai ce folos? Omul bun n-are noroc... , neltoria (scena capturrrii prinului n fntn), mndria (se laud n faa mpratului Verde, dar mereu pe socoteala lui Harap-Alb: Doamne, moule! zise atunci Spnul; s nu te superi, dar nu tiu ce fel de oameni avei pe aici. Eu pun rmag pe ce vrei c sluga mea are s-mi aduc pielea cerbului acela, cu cap cu tot, aa mpodobit cum este), rutatea (i plmuiete sluga, vorbete rstit cu Harap-Alb, ameninndu-l permanent cu moartea). Ca de fiecare dat ns, Creang nltur aspectul grotesc al diavolului, atribuindu-i caliti omeneti: Spnul mprumut graiul moldovenesc, e stpnit de limbuie i nclinat spre ironie (i cnd ai ave ncaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smrogul ista i duc vergile). Oglindirea Diavolului n Spn este regsit mai nti n scena n care Spnul se preface ci e sete i cere plosca cu ap de la stpnul su. Fiul craiului i-o d i Spnul, cum o pune la gur, pe loc o i ia orndu-se i vars toat apa dintr-nsa sub cuvnt c e veche i bhlit. i aduce stpnul ntr-o poian n care era o fntn cu ghizdele de stejar i cu un capac deschis n lturi. Fntna era adnc i nu avea nici roat, nici cumpn, ci numai o scar de cobort pn la ap. n treact spus, nicieri n lumea asta nu exist o astfel de fntn; caracterul el simbolic nu are nevoie s fie solicitat, se impune de la sine. Aici apare scena n care Spnul se desemneaz pe el nsui: Chima rului pe malul prului, adic schema, figura rului pe faa apelor care le ntruchipeaz fiina, dar din cauza bivalenei cuvntului schim avem dou sensuri purtate de personaj n basm. Primul este cel negativ: sunt pocitura, schimonositura rului, urciunea pustiirii, oglindit pe faa apelor, adic asupra ntregii creaii, Diavolul, iar al doilea cel pozitiv, acela de mistagog, ru necesar n iniiere: nu sunt Rul, ci schema, Arhetipul Rului, deci Principium Individuationis, principiul extremei distinctivitii, al Egoismului Radical, care d rigoare Manifestrii, dar i sfrete prin a o distruge; nu se poate pune o limit compresiunii, care se macin, se mistuie pe ea pn la 10

atomizare, adic pn la reintegrare pasiv n Principiu, finalitate necesar, deci eminamente pozitiv. (Vasile Lovinescu) Tocmai manifestarea esenei Rului determin apariia personalitii spirituale a lui Harap-Alb. Prin proba Spnului, prinul pltete un pcat strmoesc, cum se i spune la un moment dat.(Doina Ruti) Coborrea n fntn este asemnat n concepia unora cu mitul catabasei, fcnd trimitere la ntoarcerea la origini. Astfel Spnul l-a adus pe fiul de crai la o fntn al crui pzitor se pare c este, o fntn cu ap limpede, ap vie, dar nu n totalitatea sensului ei. Aici ntlnim apa vie prin aspectul su de ap coroziv, aa cum este numit n Alchimie. Fiul de crai o gsete, cluzit fiind de Spn, coborndu-se nluntru pmntului, conform poruncii oraculare a Tabulei Smaragdine ce spune: Visitando Inferiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem Veram Medicinam. Citind iniialele obinem:VITRIOLUM. Cobornd n fntna, fiul de crai vine n contact cu un vitriol care corodeaz superfluitile. Harap-Alb triete aici, de fapt, prima sa moarte simbolic i nviere cci, i pierde rangul, statutul, devine sluga celui care l va salva. Fiul de crai moare dizolvat n Vitriol i apoi e expulzat renscut, regenerat de ctre Uterul Universal (fons terriblis) ntr-o nou fiin, Harap-Alb. Fntna este matricea miracolelor transmutaiilor. Recipient inepuizabil, spaiu de captare a izvorului , fntna ntrunete sensurile cercetrii, pe cel ale victoriei. Fntna apare n diverse tradiii ca izvor de ap vie, fntna vieii, fntna nemuririi, a tinereii venice. Prin apele ei mereu schimbtoare, fntna simbolizeaz nu att nemurirea ct o perpetu ntinerire. n diverse mituri i tradiii fntna apare sub diverse, dar asemntoare interpretri. n tradiia oriental apare ca o fntn a vieii hiperborean, n tradiia cretin ea este asemuit cu sngele i apa care au nit din rana lui Hristos i care au fost strnse n Sfntul Graal. n tradiia irlandez se vorbete despre o fntn cu ap tmduitoare. La germani, fntna lui Mimir coninea apa cunoaterii. Se poate observa o nclinaie ctre aciunile benefice ale apei fntnilor. Dar aceast ap, ca s rmn egal cu ea nsi trebuie s fie mereu nsufleit, pritocit de Duhul care sufl deasupra apelor. Cnd o carapace o izoleaz de suflul creatot, apa se corupe, iar fntna devine Iad, matrice de balauri. Iat ce neles schematic d Vasile Lovinescu, episodului cu fntna: Avem o dubl micare n interiorul fntnii: cnd se coboar Spnul n fntn, eroul nostru rmne sus; cnd la rndul su, coboar el n pu, Spnul se ridic la faa pmntului. Harap-Alb imprim apei o micare expansiv, Spnul una constructiv; complementarismul lor transform apa sttut ntr-o ap vie. n Tradiia extrem-oriental, Universul este reprezentat de un ciindru (Puul din basmul nostru), n care planurile de existen sunt simbolizate de cercuri evolutive care se convertesc unul n altul, n sensul ascendent, sub influena Cerului, imprimnd astfel cercului o micare elicoidal, n aa fel, c atunci cnd elicea a ajuns la punctul de plecare, a descris un element de spiral, nurubndu-se astfel n ciclul imediat urmtor, cele dou extremiti ale elicei sunt reprezentate de Harap-Alb i Spn. Pasul infinitezimal al elicei este condiionat de o coborre a unei extremiti. Conform acestei teorii, putem considera yin-yang-ul ca o seciune orizontal a fntniicilindru. Harap i Alb, cele dou jumti, negrul i albul, tendinele, compactnt i dilatant, ale micrii elicoidale, iar elicea este nsui sinusoidul care desparte i unete cele dou jumti. ntr-un sens imediat, mai restrns, Spnul este Dragonul, Pzitorul Pragului, pentru c poate fi gsit la cele dou capete, la cele dou pri iniiatice ale eroului. Spnul, din partea cruia Harap-Alb sufer a doua moarte, l face pe acesta s treac de la Micile Mistere peste pragul Marilor Mistere, cci, n toate tradiiile, conefirea unui nou nume nseamn moartea vechii individualiti i dreptul de a-l oferi aparine exclusiv maestrului spiritual. Inclus n acest episod, regsim i simbolul jurmntului pe palo. Devenit slug, pierzndu-i toate atu-urile dobndite prin natere, eroul i ncepe ascensiunea de pe cea mai de 11

jos treapt. Intrarea sa n slujba Spnului se face sub jurmnt cavaleresc-prinul jur pe palo i i va ine acest jurmnt, ca un adevrat cavaler. Spnul l va nva umilina, l va supune la probe decisive, dar mai presus de orice i pune la ncercare cuvntul dat, adic onoarea sa de om. La aceast ncercare Harap-Alb va face fa, cci el i va respecta jurmntul fcut, anume de a-l sluji pe Spn pn cnd va muri i va nvia. Se poate observa ns i o anumit complementaritae a celor doi eroi fapt ce i-a deteminat pe unii comentatori s cread c Spnul ntruchipeaz pcatele lui Harap-Alb, pe care acesta le ntlnete de-a lungul cltoriei n propriul suflet i le nvinge cu ajutorul virtuilor morale personificate de personaje fabuloase ca Regina furnicilor, Ochil, Geril, .a (Andrei Oteanu): Spnul reprezint ceea ce este mai ru i mai urt ntr-un om, n cazul nostru n Harap-Alb. Omul spn ar fi unul, mai multe sau toate Pcatele din sufletul eroului, precum Egoismul, Ura, Ignorana, Dorina, etc. Dup prerea lui G.Clinescu, acest personaj este spn pentru c n popor exist o credin strveche, potrivit creia o deficien sau o anomalie fiziologic e nsoit de o deficien moral corespunztoare. De obicei acetia sunt considerai ri, cruzi, perfizi, linguitori, n stare de a deochia. Fazele prin care trece relaia Harap-Alb omul spn de-a lungul basmului, ni se par similare cu fazele prin care trece relaia Om Pcat de-a lungul vieii. Copil fiind, Harap-Alb nu auzise de Spn, deci era pur i nevinovat, necunoscnd patima i pcatul. La pubertate, Harap-Alb afl despre Spn de la tatl su, care-l previne c e un om ru i primejdios, deci s se fereasc de el ct poate. ntr-adevr, n via, prinii sunt cei care ncearc prin educaie s in departe Pcatele de fiii lor. n timpul cltoriei, Spnul devine slug la Harap-Alb, dar nu peste mult timp situaia se rstoarn, fiul Craiului devenind robul Spnului, alegorie a faptului c a ajuns robul propriilor sale Pcate. La sfritul basmului, dup ce iniierea s-a svrit, Spnul este ucis de calul nzdrvan. Aceasta ar reprezenta ideea c dup trecerea treptelor de iniiere, Harap-Alb obine starea de Puritate, nfrngndu-i definitiv Pcatul. Cu alte cuvinte Spnul reprezint pe Principium Individuationis, Egoismul Radical, egoismul pentru egoism, prezent n fiul de crai ca n toi oamenii, i care trebuie ras pentru ca posibilitile universale ale erolui s fie desctuate, producndu-i apoteoza final, adic, foarte precis, ndumnezeirea. Operaia nu e posibil dect prin decondiionare, prin moartea Spnului i a doua nviere a lui Harap-Alb. Cele dou fiine sunt indisolubil solidare n via i n moarte.(Vasile Lovinescu) E vorba, desigur, de scena final, unde Spnul se descoper ca un sacerdot ce nfptuiete al doilea botez al eroului, cel al morii: Iar Spnul [...] se rpede ca un cne turbat la Harap-Alb i-i zboar capul dintr-o singur lovitur de palo... . Aciunea calului ce urmeaz acestui gest suprem de a-l preface pe Spn n praf i pulbere e numai reintegrarea principiului negativ n Haosul de unde a purces. Drumul lui Harap-Alb nu este numai un drum geografic, fizic, ci i un drum spiritual, de perfecionare i purificare, presupunnd o trecere a neofitului de la un mod de via la altul. Pe de alt parte, Spnul poate fi considerat un maestru spiritual, un guru. Funcia lui formativ, de mistagog, e recunoscut chiar de cal: i unii ca acetia [spnul] sunt trebuitori pe lume cteodat, pentru c fac pe oameni s prind la minte Spnul este o piatr sub nfiare de om, care poate fi piatr de poticnire, dar i piatr de temelie... (Vasile Lovinescu). El este cel care regizeaz ntreg scenariul devenirii feciorului de crai, fiind vorba de o iniiere, ritualul presupune trecerea unor probe, prezente sub umbra Pcatului, marcate ns de mori i nvieri succesive. Dei toat cltoria ar putea fi perceput ca fiind o aventur a unui fecior de Crai plecat n cutarea fericirii sale lumeti, de fapt ea este o purcedere a lui Harap-Alb n spaiul microcosmic interior, n care oamenii, animalele i obiectele sunt reprezentate simbolic prin virtui, patimi i 12

experiene, cu scopul de a nvinge ntunericul, patima i pcatul cu ajutorul luminii i al virtuii, purificndu-se i obinnd starea final de iniiat. Pentru obinerea acestei purificri, eroul trebuie s treac prin probe simbolice, ajutat de mistagog, ntruchipat de Sfnta Duminic. ns, la o observare mai atent a basmului, se poate remarca independena probelor la care eroul este supus: ele nu se continu una pe cealalt, neexistmd vreo aluzie referitoare la ceea ce va urma, iar personajele adjutante apar i dispar odat cu nceperea i terminarea ncercrilor. Toate aceste caractere susin ideea conform creia, fiecare ntmplare este, de fapt, o povestire n basm. ntr-o prim prob, Harap-Alb este nevoit s aduc sali din grdina ursului, aceasta constituind prima piedic n drumul su. Tot acum el primete de la dasclul su o iniere complex, dar nici pe departe complet, a trupului i a sufletului. Orice cltorie presupune ns i un popas, de acest dat eroul nu se oprete oriunde, ci ajunge n zbor la o csu singuratic, secret, apt pentru un ritual, unde o gsete pe vrjitoarea care va urma s duc la bun sfrit acest proces : Sfnta Duminic, singura care tie ce-i de facut. Faptul c locul iniierii se gsete pe o insul nu este de loc ntmpltor, cci insula este cea care reunete simbolurile vieii i sensurile morii (Mircea Eliade). n timp ce apa reprezint haosul primordial, insula este oaza din mijlocul ei, locul n care Manifestarea, Creaia poate avea loc. Harap-Alb st n casa iniierii cam o zi i o noapte, timp n care Sfnta Duminic prepar o licoare magic ce i va aduce ursului, spirit pzitor, duh al rodniciei i simbol al longevitii i nemuririi, somnul cel lung. Se realizeaz o ieire din universul normal i o trecere prin perdeaua de foc a timpului, adormirea ursului din basm corespunzn cu intrerea n hibernare a ursului mitic, simbol al amoririi naturii i a vegetaiei pe timpul iernii. ns, elementul nou al operei n sine este, nu numai consistena licorii, alctuit din lapte i miere, cele promise de ctre Dumnezeu poporului lui Israel, alturi de somnoroas, ci i faptul c neofitul reuete s mbuneze ursul, transformndu-l ntr-un duh benefic, necesar iniierii. ns, cnd efectul dispare, ursul se repede la Harap-Alb, care e nevoit s fug, mbrcat n haina de urs primit de la tatl su. Aceast mbrcare a eroului n blana animalului simbolizeaz moartea i ptrunderea sa n lumea de dincolo. De asemenea, acest moarte este urmat de o nviere, cci o dat obinut salata, eroul trebuie s-i continuie cltoria iniiatic, de acest dat ns, beneficiind de puterea magic a obiectului cutrii, cu toate c n oper nu sunt prezentate aspectele benefice ale salilor. Astfel ,n basm, prima prob ia sfrit n momentul n care eroul arunc blana de urs i se ntoarce nvingtor la coliba iniiatic, unde mistagogul i povestete ce trebuie s fac n continuare, pas cu pas, pregtindu-l pentru urmtoarele probe. Urmtoarea ncercare prin care Harap-Alb trebuie s treac este constituit din vnarea cerbului mirific, mpodobit cu pietre preioase: i cerbul acela este btut tot cu pietre preioase, mult mai mari i mai frumoase dect acestea. Mai nti cic are una n frunte, de strlucete ca un soare.Dar nu se poate apropia nime de el, cci este solomonit i nici un fel de arm nu-l poate prinde... Datorit coarnelor sale care se schimb periodic, cerbul simbolizeaz att arborele vieii ct i arborele primordial, ntlnirea pe care mezinul o are cu aceste putnd fi interpretat ca o nou trecere a acestuia prin moarte-nviere simbolic. Aciunea se petrece n pdure , unde eroul, asemenea primului om, care primete fructul din copacul cunoaterii binelui i rului de la animalul satanic; primete de la Statu-Palma- BarbCot arma cu care va vna cerbul nzdrvan. Astfel, drumul cosmic spre iniiere este continuat, eroul fiind din ce n ce mai aproape de statutul de iniiat i, alegoric, de cel de iniiator. 13

Se poate observa puternica asemnare a Satanei cu Statu-Palma- Barb- Cot, care i d eroului masca i paloul cu care va vna cerbul ce poart Soarele ntre coarne. Dar , Harap-Alb depete aceast prob tot cu ajutorul Sfintei Duminici, ajuns astfel la statutul de de maestru siritual, care l trimite din nou pe trmul cellalt pentru a-i cuta nelepciune. Aceasta e conform opiniei lui Andrei Oiteanu, moarte simbolic, prezentat n basm prin faptul c, pe tot parcursul vnrii cerbului, Harap-Alb st cu masca pe fa, ntr-o groap adnc de un stat de om pe care i-a spat-o singur. Groapa nu este altceva dect propriul su mormnt, intrarea n ea este moartea neofitului, sngele ce se scurge este viaa nsi, iar ieirea din groap, o dat cu atingerea scopului propus, obinerea pietrelor reprezint renaterea simbolic. Aceast renatere, necesar continurii drumului iniiatic este precedat de obinerea cunotinelor: neiniiatul trebuie s fie vrednic de ele i s dobndeasc pe parcurs puteri i virtui speciale.El trebuie s neleag c orice haos precede Creaia, repetnd istoria i strea de dinainte de istorie, si asume acest haos ca s se paot ntoarce la origini prin ieirea din timp i prin atingerea libertii absolute. Se poate vorbi astfel de o nou alegorie, n afar de cea a ptrunderii sacrului n profan: alegoria via-moarte, de acest dat la un nivel n totalitate simbolic. Cltoria de iniere ncepe cu moartea n fntn a fiului de Crai, urmat de naterea lui Harap-Alb, din fiecare astfel de incursiune la origine nscndu-se un erou nou, care dobndete de fiecare dat, cunotine noi.

Caracterizarea personajului Harap-Alb n Estetica basmului, criticul literar G. Clinescu afirm c specificul personajelor constituie o trstur definitorie: Basmul este un gen vast, depind cu mult romanul, fiind mitologie, etic, tiin, observaie moral.. caracteristica lui este c eroii nu sunt numai oameni, ci i anume fiine himerice, animale() Fiinele neomeneti din basme au psihologia i sociologia lor misterioas. Personajele din basmul cult, Povestea lui Harap-Alb, sunt purttoare ale unor valori simbolice: binele i rul n diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine i ru se ncheie n basm prin victoria binelui. Basmul cult Poveste lui Harap-Alb contrazice ateptrile cititorului de basme. Eroul basmului, mezinul craiului, nu are puteri supranaturale i nici nsuiri excepionale asemenea lui Ft Frumos din basmele populare. El are caliti i defecte, sugerate i de oximoronul din numele su. Prin trecerea probelor la care este supus pe parcursului cltoriei sale iniiatice, fiul cel mic al craiului va dobndi calitile necesare unui viitor mprat(mila, buntatea, generozitatea, nelegerea fa de cei mai slabi dect el, simul responsabilitii, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-i respecta cuvntul dat). Din acest punct de vedere, basmul poate fi considerat un bidungsroman. Iniial, mezinul craiului este timid, ruinos, lipsit de curaj. Cnd tatl su i mustr pe fraii lui mai mari pentru a se fi ntors din drum de frica ursului, el nu are curajul s dea glas dorinei de a merge s-i ncerce norocul: iese afar n grdin i ncepe a plnge n inima sa, lovit fiind n adncul sufletului de apstoarele cuvinte ale printelui su.Fa de btrna ceretoare, eroul se dovedete a fi milostiv, dndu-i un bnu. Milostenia lui va fi rspltit prin sfatul pe care-l primete de la femeia btrn: de a cere hainele si armele tatlui su i calul ce se va apropia de tava de jratic. Cu sprijinul calului, mezinul va trece de ursul de la pod, craiul deghizat care 14

probeaz destoinicia fiilor. Trecerea podului semnific trecerea ctre o alt etap a existenei. A trece podul nseamn un act de curaj, de afundare n necunoscut. Fiul craiului se rtcete prin pdurea-labirint, dovedind c mai are nc multe de nvat. Aici l ia ca nsoitor pe Spn n ciudat sfatului tatlui su de a se feri de omul ro i de Spn. Harap-Alb e caracterizat direct de narator: Fiul craiului, boboc n felul su la trebi de aieste. El este supus de Spn prin vicleug. Antagonistul (rufctorul) l nchide pe tnr ntr-o fntn i pentru a-l lsa n via i cere s fac schimb de identitate, s i se supun ntru toate pn cnd va muri i iar va nvia. Este de remarcat faptul c pn n momentul n care este botezat de Spn, Harap-Alb, numele mezinului nu era cunoscut, afirmndu-se doar ca fiu al craiului. Harap nseamn om negru, nscut a fi rob, sclav. Numele Harap-Alb semnific sclav alb, rob de origine nobil, supus iniierii. A fi rob nseamn pentru erou punctul cel mai de jos n care la adus lipsa de experien. Identificm n basm i mijloace de caracterizare indirect, prin fapte, limbaj, relaiile cu alte personaje sau numele personajelor. Mijloacele prin care trece eroul cele trei probe la care este supus la curtea mpratului Verde in de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale. Sfnta Duminic i d o somnoroas pentru a adormi ursul, iar pentru cerb o licoare, dar i sabia lui Statu-Palm-BarbCot. Aceste prob solicit curajul, capacitatea de a mnui sabia, dar i respectarea jurmntului n pofida ispitei de a se mbogi. A treia etap a iniierii este mai complex i necesit mai multe ajutoare. Drumul spre mpratul Ro necesit trecerea altui pod, semnificnd trecerea ntr-o alt etap a maturizrii. Harap-Alb are acum iniiativa faptelor sale. Astfel, el se dovedete responsabil fa de micile vieuitoare pe care le ntlnete n calea sa i care i druiesc o arip pentru a le chema n ajutor atunci cnd va avea nevoie. Ceata de montri, Geril, Flmnzil, Setil, Ochil i Psri-Li-Lungil, l nsoete ca s-l ajute pentru c s-a artat prietenos i comunicativ. La curtea mpratului Ro, este supus la o serie de probe trecute datorit puterilor supranaturale ale ajutoarelor: casa de aram cu ajutorul lui Geril(proba focului), ospul pantagruelic cu mncare i vin din belug cu ajutorul lui Flmnzil i Setil(proba pmntului i a apei), alegerea macului de nisip cu ajutorul furnicilor. Urmtoarele trei probe au legtur cu fata de mprat: straja nocturn la odaia fetei i prinderea ei cu ajutorul lui Ochil i al lui PsriLi-Lungil, recunoaterea fetei cu ajutorul albinei(motivul dublului). Fata nsi, o farmazoan cumplit, are puteri supranaturale i impune o ultim prob, de data aceasta pentru cal: s aduc trei smicele de mr dulce, ap vie i ap moart dintr-un loc numai de ea tiut. Proba e trecut de cal, iar fata l va nsoi pe Harap-Alb la curtea mpratului Verde. Pentru erou, drumul acesta e destul de dificil pentru c se ndrgostete de fat, dar fiindc trebuie s-i respecte jurmntul, nu-i mrturisete adevrata identitate. Decapitarea eroului este ultima treapt i finalul iniierii, avnd semnificaia coborrii n Infern, a morii iniiatice. nvierea e realizat de fata mpratului Ro, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. n final, eroul primete recompensa: pe fata mpratului Ro i mpria. Nunta i schimbarea statutului social confirm maturizarea eroului. Deznodmntul const n refacerea echilibrului i rsplata eroului. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfnta Duminic: Cnd vei ajunge i tu odat mare i tare, i cuta s judeci lucrurile de-a fir-a pr i vei crede celor asuprii i necjii, pentru c tii acum ce e necazul. Spnul nu este doar ntruchiparea rului, ci are i rolul iniiatorului, este un ru necesar, de aceea calul nzdrvan nu-l ucide nainte ca iniierea eroului s se fi ncheiat: i unii ca acetia sunt trebuitori pe lume cteodat, pentru c fac pe oameni s prind la minte. Putem considera c

1 15

iniierea eroului se realizeaz de ctre trei pedagogi: unul bun Sfnta Duminic, unul ru Spnul i unul mai rezervat, intervenind doar n cazuri speciale calul. Eroul este sprijinit n confruntarea sa cu rufctorul de ajutoare i donatori, animale fabuloase, fpturi himerice sau obiecte miraculoase. Specific basmului cult este modul n care se individualizeaz personajele. Cu excepia eroului, prezentat n evoluie, celelalte personaje reprezint tipologii umane reductibile la o trstur sufleteasc dominant. Prin portretele fizice ale celor cinci tovari ai eroului, se ironizeaz defecte umane, dar aspectul lor grotesc ascunde buntatea i prietenia. Harap-Alb nu ntruchipeaz eroul basmelor populare. El traverseaz o serie de probe, nva din greeli, progreseaz, se maturizeaz pentru a merita s devin mprat. Din acest punct de vedere, considerm basmul un bildungsroman.

1 16

SIMBOLURI -pielea de urs=cunoasterea exterioara, a lumii senzoriale -taierea capului cerbului=cunoasterea interioara -apa vie, apa moarta, etc

BASMUL CULTPOVESTEA LUI HARAP-ALB

DE ION CREANGAParticiparea autorului la cele povestite-dativul etic (si odata mi ti-l insfaca)

Eruditia paremiologica rezulta din presararea limbajului cu zicatori si proverbe, care dau ritm povestirii, confera umor. ORALITATEA -onomatopee -interjectii (hei, hei) -verbele imitative -versuri populare, fraze ritmate -sintaxa frazei e sintaxa limbii vorbite

PERSONAJE: -supradimensionate -mitologice(ursul) -deghizate

COMICUL -de personaj (Setila, Flamanzila) -de situatie(ospatul) -de nume (Pasari-Lati-Lungila) -de limbaj(urechi clapauge)

17

ROLUL SEMNELOR DE PUNCTUAIE Cratima[-] :

Leag cuvinte diferite ce formeaz silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu: teau vzut. imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau personal postpus (du-te!, ducndu-se, ducndu-le). Separ elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai adjective posesive postpuse substantivului, n expresii de tipul maic-sa, taic-su. Marcheaz o schimbare de topic (de ex. postpunerea pronumelui n raport cu verbul : Hulete-le!), efectul expresiv fiind acela al mutrii ateniei asupra verbului i constituirea ad hoc a unei aliteraii. elemente componente nesudate ale unui cuvnt compus: cine-lup, dus-intors. n poezie, are rolul de a pstra msura versului prin reducerea numrului de silabe-elidarea unui sunet- (necesiti prozodice) i de a marca rostirea legat a dou cuvinte. Ca figuri de stil fonetice, intr n categoria sinerezei (transformarea unui hiat n diftong: de-abia), a sinalepsei ( reducerea unui diftong la o singur vocal: d-abia), a aferezei ( suprimarea unui sunet iniial: nalt), a apocopei (suprimarea unui sunet final: pn s). Virgula [,] izoleaz o propoziie incident, cu rol explicativ :Am fost, i zise, aci de fa izoleaz un vocativ sau o structur n vocativ de restul enunului : Stihuri, acum, pornii, v scuturai( T.Arghezi , Epigraf) marcheaz coordonarea prin juxtapunere a dou propoziii principale coordoneaz termenii unei repetiii: lume, lume, cu rol de accentuare a ideii poetice. marcheaz pauza impus n rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o preced: Copaci rocai, cu freamte s-au despuiat.. separ pronumele n vocativ de o apoziie dezvoltat: Tu, monstru al fierbintelui Egipt... coordoneaz termenii unei enumeraii, crend impresia unei acumulri. Punctul [ . ] marcheaz sfritul unei comunicri enuniative. Semnul intrebarii [?] marcheaz sfritul unei comunicri interogative, semnaleaz intonaia specific. Prezena n textul literar poate exprima dilem, incertitudine, cutare febril Semnul exclamrii [!] n propozitie, izoleaz vocative si interjectii, nlocuind virgula, cnd subiectul vorbitor nuaneaz o atitudine imperativ, exclamativ, optativ, marcnd intonaia. n fraz, marcheaz sfritul unei comunicri imperative, exclamative,optative, marcnd intonaia. n textul literar, induce ideea dorinei, a atitudinii marcate de patos, de elan vitalist (n poezia modernist, la L.Blaga, T.Arghezi etc). Punctele de suspensie [. . . ] 18

marcheaz ntreruperea comunicrii (motivaiile subiectului vorbitor sunt multiple: consider c destinatarul subnelege ceea ce urmeaz; un moment de surpriz sau oc emoional, avnd ca efect instaurarea tcerii semnificative; o pauz psihologic, intentionat, a vorbitorului, dup care urmeaz un cuvnt neateptat, care poate avea nuan ironic). n textul literar, reprezint un semn grafic, dar i de tonalitate, care marcheaz discursul fragmentar, de tip reflexiv/ meditativ, semnificnd interiorizarea tririlor sau a gndurilor. Ghilimelele [" "], [>] in propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatii etc. sau incadreaza un cuvnt ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiaz sensul ironic prin intonaie, acestea urmnd s fie intelese cu sensul lor antinomic ( antifraz). in fraz sau in text marcheaz grafic citarea cuvintelor altcuiva n propriul discurs cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele de ghilimele frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in interiorul primului citat. Parantezele (-), [-], / /sunt rotunde, ptrate, sub forma de bare paralele si izoleaz o explicaie: cuvinte, propozitii, cuvinte adugate de o alt persoan dect autorul sau fraze incidente. Punctul si virgula [;] coordoneaz dou propozitii, ntr-o fraz in care se reia ideea unei principale anterioare sau explicative (cauzale ori apozitive). Separ, n fraz, propoziii independente sintactic, dar care semantic sunt suficient de apropiate pentru a forma un ntreg. Legtura semantic este dat, de obicei, de prezena unui motiv central. Dou puncte [:] in propozitii, ntr-oduce o enumeratie care explica cuvntul precedent semnului. n fraz, introduce o propozitie explicativ, apozitiv, cauzal sau chiar principal. n text, marcheaz trecerea de la la vorbirea indirect la vorbirea direct. Linia de pauz [-] se utilizeaz in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita cuvintele, construciile incidente, apoziiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbului copulativ. Semnaleaz o completare n discursul poetic, introduce o explicaie sau prezint o circumstan, plasnd accentul asupra acestui enun: Iubeti cnd simiri se deteapt.... (L. Blaga, Iubire), O! Sufletul curatul argint de-odinioar (Al. Macedonski, Pe balta clar) Izoleaz o propoziie incident care marcheaz planul vorbirii indirecte, al reflexivitii limbajului : I-auzi corbii mi-am zis singur...i-am oftat (G.Bacovia). Poate concura la crearea unei muzicaliti aparte a textului, prin sugestia unui anumit tempo (i norii albi - i crinii suavi - i balta clar/ i sufletul curatul argint de-odinioar). 19

Separ planuri lirice ( aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut etc). Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cnd este plasat dup un enun cu caracter confesiv , inducnd cititorului contiina gravitii mrturisirii: Carbonizat, amorul fumega Parfum de pene arse.. Linia de dialog [-] marcheaz introducerea vorbirii directe si dialogul. Apostroful [ ] are rolul cratimei, pe care o substituia n ortografia sec. al XIX-lea. n textul literar are rol fonetic, marcnd elidarea unui sunet i, prin urmare, contribuind la pstrarea msurii versurilor Frumosu-i pr de aur desfcut/Cdea pn la clcie. Poate avea rol expresiv, fiind o marc a registrului arhaic.

Moara cu norocde Ioan Slavici "Moara cu noroc" este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia prozei noastre. Slavici este unul din stralucitii reprezentanti ai realismului obiectiv in litaratura noastra, un precursor al prozei lui Liviu Rebreanu, prin vocatia de a picta mediul social si de a crea tipologii complexe. Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste, pe care setea de imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole, respectandu-se ordinea cronologica a desfasurarii lor. Unitatea intregului, a feliei de viata autentica este sugerata de cuvintele batranei, cu care se inchide si se deschide cartea ("Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit", "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat"). Saracia, pretuita de Slavici in alte nuvele pentru puterea ei miraculoasa de a mentine echilibrul sufletesc al omului, linistea vietii lui, devine la inceputul nuvelei "Moara cu noroc" motiv de puternice framantari, dand lui Ghita un sentiment de inferioritate. El identifica saracia cu lipsa de demnitate si doreste sa se imbogateasca nu pentru a trai bine, ci pentru a fi cineva, pentru a fi respectat. Nemultumit de conditia sa sociala, el simte ca ar putea face si altceva, mai rentabil, decat sa carpeasca cizmele satenilor. Si, in ciuda rezervelor exprimate de soacra sa (care intruchipeaza in nuvela intelepciunea varstei si a experientei) se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La inceput totul mergea bine si viata era prospera. Momentul intrigii, ce declanseaza conflictul si intreaga desfasurare a actiunii il constituie aparitia la Moara cu noroc a lui Lica Samadaul, stapan temut al acestor locuri. Ana, nevasta lui Ghita, cu un simt feminin caracteristic, intuieste ca Lica este "om rau si primejdios". In sinea lui, si Ghita avea aceeasi banuiala, dar intelege ca pentru a ramane la Moara cu noroc trebuie sa devina omul 20

Samadaului. Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita intra in mecanismul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica. Stapanit de setea de bani, Ghita se va instraina treptat de Ana si se va lasa manevrat de Lica, devenindu-I complice. Depune marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, scapandu-l pe Samadau de pedeapsa binemeritata a legii. De acum, prabusirea lui Ghita este inevitabila. Eroul este aprins de setea de razbunare, dupa ce Lica il necinsteste si in viata familiala. Astfel, Ghita se hotaraste sa-l dea prins pe Lica jandarmului Pintea. Cei doi se hotarasc sa-I intinda o cursa, aruncand-o pe Ana drept momeala. Dar onoarea familiei sale este din nou stirbita, iar Lica scapa fara sa fi fost dovedit vinovat. Intorcandu-se la Moara cu noroc, Ghita isi ucide sotia si este, la randul lui, ucis din comanda lui Lica. Adept al unei morale intransigente, Slavici isi pedepseste exemplar toate personajele nuvelei amestecate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut, femeia cea tanara, banuita de Lica a avea "slabiciune de aur si de pietre scumpe" este asasinata prin sufocare, Buza-Rupta si Saila-Boarul sunt osanditi pe viata; iar Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar uscat. Iar pentru a purifica locul afacerilor necurate un incendiu mistuie carciuma. Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creeaza personaje complexe si verosimile, al caror destin este dirijat de puterea de seductie a banilor. Ele sunt la inceput personaje antitetice, care evolueaza paralel, devenind complementare. Analiza psihologica, monologul si dialogul, faptele si gandurile protagonistului, opiniile celorlalte personaje, dezvaluie procesul devenirii lui Ghita, tragismul vietii lui. Om onest la inceput, el este incpabil sa reziste tentatiei de a se imbogatii dupa ce se muta la Moara cu noroc. Ghita va deveni complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului, sub inraurirea caruia prabusirea sa morala este inevitabila. Autorul surprinde, cu real talent de analist, framantarile lui Ghita, oscilatiile de lumina si umbra, momentele de insingurare, dar si cele de omenie cand isi aduce aminte de nevasta si copii, macinat de remuscari. Fricos si las, el se implica tot mai mult in faptele marsave puse la cale de Lica. Jura fals la judecata, iar dezumanizarea sa se manifesta in toata amploarea. De la complicitate la crima nu a mai ramas decat un pas. Ghita cade invins de propriul sau destin, caci patima de bani nu poate fi stapanita Ana, prin destinul ei tragic, este o victima a incapacitatii sale de a se raporta la simtul masurii si al echilibrului in tot ceea ce intreprinde. Cu o intuitie deosebita, ea isi da seama de la inceput de firea ticaloasa si patimasa a lui Lica si isi avertizeaza sotul. Facand din bani o unica pasiune, Ghita refuza sa mai comunice sincer cu sotia sa. Ana, lipsita de sprijinul moral al sotului, si indemnata tot de el, "simti tragere de inima pentru Lica". In prezentarea evolutiei Anei, Slavici se dovedeste un fin cunoscator al psihologiei feminine. Cand ea era supusa acestui zbucium sufletesc, se mai afla la varsta la care cantecul si jocul nu dispar inca, facand-o capabila de emotii, simtaminte si vibratii pure. Tradarea barbatului nu este pentru ea un gest necugetat, un capriciu superficial. Cand iubirea pentru Ghita dispare, in sufletul Anei se aprinde dispretul. Ultimele zvacniri din final, cand este ucisa, sugereaza ura si dispretul pentru Ghita, setea de razbunare si patima pentru Lica. Lica Samadaul exercita asupra tuturor o dominatie fascinanta. El este un erou unic in literatura noastra prin chipul sau demonic ("Tu nu esti om Lica, ci diavol"). Slavici il caracterizeaza indirect, prin apartenenta la acea categorie a pastorilor, specifica economiei ardelenesti din vremea sa. In aceasta categorie, Samadaul ocupa un loc aparte, fiind: "om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati". Lica este individualizat printr-un portret fizic alcatuit din trasaturi caractersistice: "un om ca de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata cu mustata lunga, cu ochi mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc". Autoritate suprema, stapan al locurilor, este un caracter plin de contradictii, fiind darz si hotarat, dar in acelasi timp, sadic si amenintator sau cu izbucniri de autentica duiosie. El se caracterizeaza prin faptele savarsite si prin impresiile ce le lasa asupra celorlalte personaje. Asprimea de om 21

primitiv a lui Lica este insa asociata cu un fel de noblete salbatica; el este generos cu cei ce-l sprijina in afaceri iar la petreceri devine vesel si bun. Prin personalitatea sa puternica, Samadaul are asupra celorlalti efecte catastrofale. In final va cadea si el, atingand calea sinuciderii. Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare rigida, dictata de prejudecati, ci le da libertatea de a se manifesta, in imprejurarile in care le pune viata, dupa propriile indemnuri, dupa imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel, nu numai caractere gata formate, ci si felul in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt. A creea personaje prin care sa arati ca, asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si intamplarile vietii lor exercita influente ce le transforma caracterul reprezinta pentru vremea lui Slavici o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta literara. Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajelor epice, acordand o atentie deosebita evenimentelor aflate in legatura directa cu personajele, precum si interventiei lor nemijlocite in desfasurarea intamplarilor. Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale, fiind un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit. In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului ("simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data"). Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare. Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator ("Ana era inteleapta si asezata... Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa"). Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.

Caracterizarea personajelorPersonajele sunt realiste, dar accentul nu cade pe trasaturile lor de caracter, ci pe drama existentiala pe care o parcurg. Caracterizarea principalelor personaje ale acestei opere, ar putea porni de la preambulul nuvelei: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Cel dintai dintre personaje este Batrana (mama Anei) simbolizand intelepciunea si cumpatarea; ea este purtatoarea mesajului nuvelei, iar semnificatia cuvintelor rostite in deschiderea actiunii este profunda: omul sa fie multumit cu ceea ce are, caci nu exista bogatie mai mare decat chibzuinta, adevarul si omenia. Modesta si discreta in relatia cu Ghita si cu Ana, le accepta hotararea din iubire materna, cu toate ca plecarea din satul ei o doare. Avand o solida experienta de viata, Batrana are intuitia pedepsei pe care o va primi Ghita, pentru ca incalcase norma morala: de Paste, cand pleaca la rude, Batrana era mahnita pana in adancul inimii", de parca ar fi auzit glasul de clopot funest al destinului. Ardoarea cu care o saruta, repetat, pe Ana ca si cand s-ar desparti pe veci de dansa " ca si carciuma care i se pare a fi intunecata si pustie, prevestesc finalul tragic. 22

Asemenea altor femei din popor, Batrana crede in destin, iar ultimele ei cuvinte explica ceea ce sa intamplat, prin predestinare: Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data ". Ghita este un personaj complex; el s-ar putea incadra in tipologia omului care si-a pierdut omenia. Atata timp cat traieste in linistea colibei" sale, cizmarul se simte neimplinit, ca si cand, din cele doua jumatati posibile ale sufletului sau, aici s-ar manifesta numai una. Solutia o constituie cautarea unui alt spatiu in care sa se implineasca intregul: din aceasta pricina, in prima perioada a sederii la carciuma, Ghita simte ca, pentru el, aceasta era cu noroc". Multumirea nu dureaza insa decat pana la sosirea lui Lica Samadaul - personaj demonic si straniu care exercita.o influenta puternica asupra carciumarului. Demonia celui dintai trezeste setea de bani in apele adanci ale sufletului lui Ghita (Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii"), atragandu-1 in spatiul intunecat al crimelor Samadaului. Explicatia acestei schimbari ar putea fi cautata tot in preambulul gnomic, conform caruia, intr-o anumita lume, cumpatarea si ordinea existentiala constituie o cupola" protectoare. Iesit de sub influenta ei benefica, Ghita va trece prin toate cercurile instrainarii: se indeparteaza de Ana, de copii si de el insusi, ascultand doar de poruncile propriului subconstient: Ar fi voit sa mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, dar nu putea; era in el ceva ce nu-l lasa". Aceasta forta oarba care ajunge sa-i modifice destinul, va da nastere unui acut sentiment de neputinta: Ei! Ce sa-mi fac? (...) Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?". n numeroase scene, autorul analizeaza starile sufletesti ale lui Ghita, sfasierea lui intre moral si amoral, sfarsita numai in moarte. Bunaoara, atunci cand Lica ii cere toti banii (promitand ca-i va inapoia daca va trai), Ghita este cuprins de o furie neputincioasa (ii era de parca-i seaca sangele din vine"), rezumand, intr-o fraza, intreaga sa drama existentiala, puternicul sentiment al neimplinirii: Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata". Atunci cand Lica (adus in fata judecatorilor) ii invinuieste pe doi dintre oamenii sai, Ghita traieste, la modul acut, conflictul dintre adevar si minciuna: desi era patruns de nevinovatia lor", carciumarul il sustine pe Lica, de teama ca altfel familia sa va avea de suferit. Tot asa, in scena uciderii Anei, tensiunea acumulata in sufletul lui Ghita, alienarea (instrainarea) si ura impotriva Samadaului rabufnesc din adancurile intunecate in care dospisera devenind dominante: cel care porunceste este subconstientul lui Ghita, care ii intuneca ratiunea (Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap si ca nu mai pot trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea"). Drama personajului provine din lupta care se da intre cele doua Jumatati" ale fiintei sale: una care il ispiteste la complicitatea cu Lica, iar cealalta - care ii trezeste remuscari adanci. Scaparea nu va fi posibila decat in moarte; si cum Ana reprezenta amintirea a ceea ce fusese luminos si bun, Ghita o ucide, omorand astfel reminiscenta a ceea ce fusese el insusi candva. Greselile lui atrag insa pedeapsa destinului (al carui instrument" devine Lica) si Ghita este impuscat. Personajul central al nuvelei este caracterizat prin mai multe mijloace: prin faptele si vorbele sale, prin mediul in care traieste, prin opiniile altor personaje, dar, mai ales, prin analiza psihologica. Lica Samadaul este un personaj demonic, memorabil si unic in literatura noastra. El n-a stat niciodata sub pomenita cupola" protectoare a ordinii morale, fapt care le-a permis demonilor" subconstientului sa-i invadeze sufletul cu patima varsarii de sange: (sangele cald e un fel de boala" care-1 apuca din cand in cand). Celelalte trasaturi (istetimea, abilitatea, curajul, hotararea, barbatia) sunt puse in slujba acestui 23

intunecat instinct. Pana si omeneasca teama de moarte este traita altfel de Lica, acesta dorind sa traiasca mult si lung, cat tine lumea, ca sa scape de viata cealalta" (judecata de apoi). Ana. Tanara sotie a lui Ghita este infatisata in toata complexitatea ei sufleteasca, pe masura ce destinul familiei va evolua sub semnul demoniei lui Lica. La inceput, cand Ghita se hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, batrana are rezerve, motivand, intre altele, ca Ana este prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda la fire" pentru a deveni carciwnarita". Si dupa ce familia se muta la noua ei locuinta, Ana isi pastreaza o anume candoare si naivitate, astfel incat prima intalnire cu Samadaul o impresioneaza profund: Ana ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce stetea ca un stalp de piatra inaintea ei". Treptat, intuitia o face sa-si dea seama de firea ticaloasa a lui Lica, pe care o percepe in ranjetul, in cautatura" Samadaului, ori in felul in care acesta isi rodea mustata cu dintii. Pe masura ce trece timpul, Ana isi pierde stapanirea de sine si chiar demnitatea, rugandu-1 pe Lica s-o ia cu el: Daca te duci si te duci, ia-ma si pe mine: nu vreau sa-l mai vad". De Paste, Ana accepta sa ramana cu Lica, din razbunare, necunoscand planurile lui Ghita si fiind jignita profund de nepasarea lui. Si sufletul Anei (ca si al lui Ghita) este alcatuit din doua Jumatati": una pura (care se pierde treptat) si alta pasionala si nestapanita (care o va impinge in moarte). In concluzie:Moara cu noroc", de I. Slavici, prezinta urmatoarele trasaturi: Este o lucrare narativa in proza, de amploare medie. Actiunea se desfasoara pe episoade si se complica progresiv. Intriga si conflictul sunt complexe. Personajele principale sunt puternic reliefate. Moara cu noroc" este o nuvela. Autorul prezinta profunzimile sufletesti ale personajelor, fapt care-i confera lucrarii caracterul de nuvela psihologica. De asemenea, este zugravita, in mod veridic, lumea stepei aradene din veacul al XlX-lea, fapt care incadreaza lucrarea in realism.

Ionde Liviu Rebreanu

Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu insusi. Procesul creator a fost indelungat si esenta lui consta in sudarea intr-o viziune unitara a trei experiente de viata traita, distantate intre ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta. Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, intr-una din primaverile tineretii sale, cand iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vanat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamantul jilav de roua, cu infocare, ca pe o iubita. Gestul a fost inregistrat pentru pitorescul lui in sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa. Cea de a doua experienta de 24

viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau. In chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc in Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte. A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, impovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamant. Calea sintezei intre aceste momente de viata, atesta in continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivele sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinand, in realitatea traita, autorilor celorlalti doua momente. Procesul de elaborare a romanului, trecand prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, a fost indelungat, comprimand romanul Ion, L. Rebreanu s-a gandit mai mult la o fresca a satului transilvanean din care insusi autorul s-a ridicat ca poet al omului teluric, dupa cum il apreciaza G. Calinescu. Romanul, impartit in doua volume: Glasul pamantului si Glasul iubirii, ne transpune in lumea satului ardelean de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru. Avem in fata o fresca vasta, cuprinzand, pe langa viata taranimii si pe cea a intelectualitatii satelor cu unele reflexe din pulsatia nationala a intregului Ardeal. Firul principal al actiunii se tese in jurul eroului scrierii, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din setea de a se imbogati isi sacrifica iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, insa saraca asemenea lui, si se casatoreste cu Ana, fata uratica si prizarita, fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu, care a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca Ion o sedusese si ca, in consecinta, gandul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate implini. Dupa casatorie Ion o maltrateaza pe Ana pana cand aceasta, nemaiputand suporta, se sinucide, lasand in urma-i un copil de cateva luni, Petre. In scurt timp moare si acest copil. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului Petre, ar putea primi pamanturile inapoi. Legea insa nu-l favorizeaza, lucru care nu era cunoscut nici de Ion. Preotul satului, Ion Belciug, a speculat nestiinta lor, angajandu-i in scris ca, dupa moarte, Vasile Baciu si Ion sa lase toata averea lor bisericii. Intre timp, Ion se intoarce la iubirea dintai, Florica, devenita sotia lui George. Insa George Bulbuc, sotul Floricai, il surprinde noaptea in curte si-l omoara, Romanul se incheie cu perspectiva ca averile lui Ion sa fie trecute bisericii, spre revolta lui Vasile Baciu. De asemenea, se contureaza perspectiva ca in sat sa vina un invatator tanar, mai energic si contradictie cu punctele de vedere ale preotului, George, merge la inchisoare, iar viata satului Pripas, agitata mai intens pentru a clipa, isi reia cursul tihnit. In roman Liviu Rebreanu urmareste doua planuri paralele. In primul plan scriitorul aseaza viata tanarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind insa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamant mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste un acelasi exemplu, chiar in experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. Pariurile lui Ion sunt exprimate diferit, in functie de interesul urmarit. Astfel el tainuieste iubirea pentru Florica si isi disimuleaza setea de pamant sub comportamentul unui indragostit fata de Ana Baciu. In tesatura mestesugita a actiunii se ascunde faptul, ca pierzand pe Ana, Ion nu risca nimic: stingandu-se dragostea oarba ce-i acordase Ana, o pierde pe ea si pe fiul lor Petre. El obtine pentru posteritate stima exprimata public de preotul Ion Belciug, stima de care el nu se mai poate bucura insa. Pentru Florica, Ion si-a riscat viata. In planul al doilea al romanului, paralel si interferat primului plan, sta viata familiei invatatorului Zaharia Herdelea. Herdelea, invatator de stat, depindea de autoritatile austro-ungare. El se considera intelept si prudent, dar toate actiunile sale sfarsesc prin infrangeri, pana ce-i pensionat din oficiu, obligat sa ceara in scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Intre realitate si aparenta se interpune aceeasi practica a disimularii de tip rural, 25

subtilizata de intelectualii Herdelea prin procedee diverse. Disimularea subtilizata nu reduce insa brutalitatea faptelor, a realitatii. Intre acestea retinem acceptarea destinului lui Herdelea un infrant in lupta pentru viata - ca un succes; acceptarea pensionarii - din oficiu ca o recompensa cu multumiri si regrete exprimate lui Zaharia Herdelea de insusi ministrul invatamantului. In planuri secundare apare lupta indarjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamantul; lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate intr-o afacere din care iese spoliat; lupta pentru locul de deputat in dieta de la Budapesta; lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra in satul Pripas; lupta fetelor si a familiilor lor pentru o partida, un mariaj cat mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului. In satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc potrivit cu starea lor materiala, cu priceperea si firea lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parintii cu avere, si sa incuscrit cu saracia. In ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fan si grajduri in care nu mai incapeau vitele. Saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de cand s-a insurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv acum, il durea gandul ca va trebui sa rupa din pamanturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, cand se va marita. In alta privinta, si invatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu invoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile invatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, impovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. In schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strangator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se incalce autoritatea. Din aceasta cauza e in conflict cu invatatorul Herdelea. Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamantul pe care il are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamant. Neintelegerile casnice, rabufnirile - violente, uneori dure -, dusmania de aici pornesc ! Este cazul lui Ion. In Ion este inradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai in masura in care gospodaria lor este intemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pana si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe langa casa Paraschivei. Femeie tanara atunci, il primise crezand ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramane ei. Si cand, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vandut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi ii daduse femeii o suta de zloti, a fost alungat fara mila. Relatiile sociale sufera din pricina acestei mentalitati. In respectul pentru omul cu stare e o distanta sociala pe care o simt si bogatul si saracul: bogatul cu dispret pentru sarantoci, saracul, cu o pornire de dusmanie care zace si atata porniri ce izbucnesc patimas, cand interesele saracului se lovesc brutal de cele ale bogatului. Intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta pornirilor se zbuciuma intreg satul lui L. Rebreanu, in lupta apriga pentru existenta. Taranii lui L. Rebreanu au o vitalitate, o robustete structurala, o tenacitate aspra, care numai la nevoie se lasa induplecata, nu insa si infranta. Inteligenta se supune instinctului de conservare, rabdarea-de asemenea, intre momente de incertitudine ce rabufnesc cu violenta. Atat cele doua planuri principale, cat si planurile secundare ale actiunii, pun in lumina o multime de suflete mediocre in lupta cu drame peste puterile lor, cum le apreciaza G. Calinescu. Din ele se reliefeaza puternic personalitatea lui Ion, cu sumedenie de fapte rand pe rand incriminate de preotul satului, de invatatorul din sat, de autoritatile satului, de opinia publica. Incriminarea insa oscileaza periodic, in functie de interesele personale sau institutionale pe care le reprezinta participantii la actiune. 26

Prin comportarea sa, Ion ataca bazele morale ale proprietatii funciare prin conflictul sau cu Simion Lungu si cu Vasile Baciu. Acest atac apare cu atat mai violent, cu cat Ion descinde dintr-o populatie romaneasca asupra careia au influentat principiile riguroase si clare ale dreptului roman. Zona demografica in care actioneaza Ion pastra frumoase obiceiuri ale pamantului, bazate pe anumite principii, referitoare la proprietatea pamantului, la familie si la relatiile sociale. L. Rebreanu observa ca populatia autohtona a invins veacuri de oprimare tocmai prin pastrarea constiintei nationale din care face parte si etica acestei colectivitati. Din pacate, Ion al Glanetasului n-a pastrat din trasaturile specifice ale romanilor transilvaneni, decat dragostea de munca, harnicia, in vreme ce dragostea pentru pamantul stramosesc se transforma intr-un fetisism pentru pamantul obiect al muncii, transformare ce-l dezumanizeaza prin aceasta oarba sete de proprietate. Ion nu mai distinge cinstea, corectitudinea, rapacitatea, deosebindu-se prin atitudinea etica, prin unele actiuni negative, de masa locuitorilor din sat precum si de inaintasi. Autorul insusi subliniaza repetat in roman deosebirea dintre Ion si ceilalti locuitori. Printre altele, in roman se arata ca in Pripas nu se pomenise omucidere pana atunci, de cand se tine minte. De aceea, profilul lui Ion apare din ce in ce mai intunecat de o continua prefacatorie, participand la un josnic targ al hectarelor, santajand pe viitorul sau socru si terorizand fara scrupule pe Ana. Odioasa fapta de capatuiala prin orice mijloace ne descopera un ins de o cruzime rara, care determina sinuciderea Anei, dupa care Ion poarta grija fiului sau, nu din sentimente paterne, ci dintr-un josnic instinct de conservare a proprietatii samavolnic obtinute. Intorcandu-se de la cimitir el smulge copilul Zenobiei cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. Il stange la piept, acoperindu-l cu bratele osoase. Exista oare vreo scanteie de umanism in comportarea lui Ion? Comportarea lui demonstreaza contrariul, abstractie facand de unele elemente din a doua parte a romanului, Glasul iubirii. Demnitatea lui de barbat tanar e parasita de dragul pamantului. Iubirea curata a Floricai a jertfit-o pentru acelasi lucru. Respectul pentru datinile stramosesti ca si dragostea pentru rodul iubirii sale le priveste cu un permanent dispret, straine eticii taranesti. Setea de avere, lacomia de pamant merg la Ion pana la manifestari atavice de imbratisare, de sarutare a pamantului arat intr-o exaltare vecina cu nebunia. Ion este mai dezumanizat decat Vasile Baciu care, dupa ce si-a obtinut pamanturile prin casatoria cu o femeie bogata, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a intrat in randul oamenilor avuti. Ion insa nici dupa condamnabilul sau succes nu vadeste vreo urma de cainta in strafundurile constiintei. Comportarea lui Ion este cauza directa a sinuciderii Anei, ajunsa mama. Teama de a nu pierde mostenirea copilului determina cotitura si prabusirea psihologica a lui Ion, dezvaluind ferocitatea caracterului sau. El isi loveste odios parintii, acuzandu-i de imbolnavirea copilului. Orbirea lui Ion este argumentata de doctorul Filipoiu, care prin diagnosticul sau, arata ca acelasi Ion, autorul moral al sinuciderii Anei, este vinovat si de moartea copilului sau. Astfel Ion este condamnat prin faptele sale: incalcarea proprietatii lui Simion Lungu inducerea in eroare a Anei, si a lui Vasile Baciu cu scopul de a obtine pentru sine un folos material injust, determinarea sinuciderii sotiei sale, purtarile familiare josnice, adulterul si inselaciunea, chiar in dauna celui care-i facuse bine. Dincolo de zbaterea cotidiana, satul traieste in datini si obiceiuri strabune integrate in viata obisnuita a satului, prin ele se manifesta stravechimea asezarilor, a unui mod de a vietui caracteristic, o structura sufleteasca, o spiritualitate ce se oglindeste in evenimentele esentiale ale satului romanesc. Nasterea, botezul, nunta, obstescul sfarsit, hora, sunt in roman, monumente care fixeaza cadrul si pulsul vietii satului, iar ceremonialul, indatinarea intr-un mod de viata ce ramane acelasi, incat, daca oamenii, dupa legea firii si in framantarea vietii, se sting, altii le iau locul, in acelasi sat, in care pare ca nimic nu s-a schimbat. Intr-o alta perspectiva, si ea istorica, satul e cuprins in raporturile lui cu stapanirea austro-ungara. Mai afectati sunt intelectualii pentru ca slujbasi ai unui regim administrativ si politic 27

agresiv, existenta acestora depinde de autoritati. Constiinta asupririi nationale se manifesta insa diferit dupa gradul de dependenta, avocatul Victor Grofsoru militeaza pentru emancipare sociala si nationala pe cai legale; profesorul Spataru este un extremist; Titu Herdelea, cu fumurile lui scriitoricesti - un entuziast. In imprejurarile acestea neprielnice, romanul lui Liviu Rebreanu vorbeste totusi despre o permanenta a vietii romanesti, cu rosturile ei de neclintit in satul transilvanean.

28

Caracterizarea lui Ion Personajul realist Ion este unul de referin n literatura romn, concentrnd tragica istorie a ranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Dup aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stpnire a pmntului, n slujba cruia pune o inteligen ascuit, o cazuistic strns, o viclenie procedural i, cu deosebire, o voin imens", spre deosebire de George Clinescu ce consider c "lcomia lui de zestre e centrul lumii i el cere cu inocen sfaturi dovedind o ingratitudine calm... Nu din inteligen a ieit ideea seducerii, ci din viclenia instinctual, caracteristic oricrei fiine reduse."Ion este personajul titular i central al romanului, dominnd toate celelalte personaje care graviteaz in jurul lui Ana, Vasile Baciu, Florica, George. Cele dou pri ale romanului Glasul pmntului i Glasul iubirii evideniaz temele romanului, dar i cele dou femei din viaa personajului Ana i Florica, reprezentnd cele dou obsesii ale acestuia: averea i iubirea. Fora acestora nu se manifest simultan, ci succesiv, determinnd conflictul exterior cu Vasile Baciu i George Bulbuc.Ion este un personaj complex ale crui trsturi sunt contradictorii: viclenie i naivitate, gingie i brutalitate, insisten i cinism. El reprezint un personaj realist tipic pentru o categorie social ranul srac care dorete pmnt. Personajul realist este determinat social i are o psihologie complex, urmrit n evoluie. Ione este un exponent al rnimii prin dragostea pentru pmnt, dar reprezint o individualitate prin modul prin care-l obine. Ion i Vasile Baciu dobndesc pmntul n acelai mod, dar comportamentul fa de cea care le adusese pmnt e diferit: Ion o face pe Ana de ruinea satului nainte de nunt, apoi umbl dup nevasta lui George.La nceputul romanului i se constituie un portret favorabil. Dei srac, el este iute i harnic, ca m-sa, iubind munca: Munca i era drag, orict ar fi fost de aspr, i pmntul; pmntul i era drag ca ochii din cap. Lipsa pmntului apare ca o nedreptate, iar dorina ptima de a l avea e motivat: Toat isteimea lui nu pltete o ceap degerat, dac n-are i el pmnt mult, multIste, silitor i cuminte, trezise simpatia nvtorului , a fost cel mai iubit elev al nvtorului Herdelea, care mereu i-a btut capul Glanetaului s dea pe Ion la coala cea mare din Armadia, s-l fac domn. Biatul ns renun la carte pentru c se simea venic nsoit cu pmntul.Flcii din sat l tiu impulsiv i violent, de aceea e respectat de acetia i temut de lutarii care cnt la comanda lui.Insultat de Vasile Baciu n faa satului, la hor, se simte ruinat, mnios, i dorete s se rzbune. Vasile i reproeaz c umbl dup fata lui, numindu-l ho, srntoc, tlhar, fiindc este srac. Orgolios fiind, ideea de a avea pmnt i apare ca o condiie a pstrrii demnitii umane. Dup btaia cu George, preotul l dojenete n biseric, iar Ion hotrte s fie cu adevrat netrebnic. Lcomia de pmnt i dorina de rzbunare se manifest atunci cnd intr cu plugul pe locul lui Simion Lungu Inima i tremura de bucurie c i-a mrit averea. ns flcul i dorete mai mult, gsind soluia n cstoria cu Ana. ntrebarea ntmpltoare a lui Titu, Poi s-l sileti? e luat ca o modalitate de a-l determina pe Baciu s-i dea pmntul. Ion i urzete cu meticulozitate i pricepere planul seducerii Anei. Aadar, setea pentru pmnt este trstura dominant a personalitii sale, fcnd din el un personaj memorabil prin aceea c ntreaga sa energie este canalizat spre atingerea scopului de a avea pmnt: "glasul pmntului ptrundea nvalnic n sufletul flcului ca o chemare, copleindu-l." Alt dat, Ion exclam mptimit: "ct pmnt, Doamne!."Fa de Ana se dovedete viclean: o seduce, apoi se nstrineaz, iar cstoria o stabilete Baciu cnd Ana era deja de rsul satului. Cnd trateaz problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "seme i cu nasul n vnt", sfidtor, contient c deine controlul absolut asupra situaiei i c-l poate sili s-i dea pmntul la care atta rvnise. ns e 29

naiv, creznd ca Baciu i va da pmnturile fr vreun act doveditor i acum socrul su se arat viclean. Dup nunt ncepe comarul Anei, btut i alungat pe rnd, cnd de so, cnd de tat. n urma interveniei preotului, Baciu i va da toate pmnturile, la notar.Dup ce planul i reuete datorit "inteligenei ascuite, vicleniei procedurale i mai ales voinei imense"(Lovinescu), Ion, ntr-un gest de adorare, srut pmntul, iar faa "i zmbea cu o plcere nesfrit". Ion se vede "mare i puternic ca un uria din basme care a biruit n lupte grele o ceat de balauri ngrozitori". Cnd a luat-o pe Ana, Ion s-a nsurat, de fapt, cu pmnturile ei, nevasta devenind o povar jalnic i incomod. Capitolul "Nunta" l surprinde pe Ion ntre cele dou glasuri, devenite voci interioare, mai nti "ce-ar fi oare dac a lua pe Florica i am fugi amndoi n lume s scap de urenia asta", ca apoi, n clipa imediat urmtoare, s gndeasc n sine cu dispre "i s rmn tot calic, pentru o muiereTririle lui Ion n lupta dus pentru a intra n stpnirea pmnturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violen, la prefctorie i ncntare. Clinescu afirma c "n planul creaiei Ion este o brut. A batjocorit o fat, i-a luat averea, a mpins-o Ia spnzurtoare i a rmas n cele din urm cu pmnt", ceea ce sugereaz faptul c Ion este vinovat