SUPORT CURS BIOLOGIE

CLASA a XI a

Profesor: Vrinceanu Daniela

Sistemul nervos (latină Systema nervosum ) al unui animal (incluzând omul) coordonează activitatea mușchilor, monitorizează organele, primește și prelucrează informațiile primite prin organele de simț și inițiază acțiuni. Cu alte cuvinte sistemul nervos este responsabil pentru menținerea homeostaziei (echilibrul intern al corpului).

Elementele principale ale sistemului nervos sunt neuronii și celulele gliale (cu rol de susținere și de

protecție). Cu cât urcăm pe scara de evoluție a organismelor, sistemul nervos devine tot mai complex,

iar posibilitățile lui de a recepționa, interpreta și reacționa corespunzător informațiilor din mediul

înconjurător sunt tot mai perfecționate.

Dendrite Axon Terminal

Nucleu

Axon

Invelișul Myelin

Descrier

e

• Elementul principal al sistemului nervos este țesutul nervos, format din neuroni interconectați prin axoni și dendrite. La organisme mai evoluate (de exemplu, omul) se întâlnesc și celule gliale, care susțin activitatea neuronilor fără a participa direct în prelucrarea de informații. Sistemul nervos este format din:

Sistemul nervos central (SNC)

o Aceasta este partea principală a sistemului nervos și se ocupă cu prelucrarea informației venită de la

receptori (de exemplu, receptori vizuali, tactili, de durere etc.) și generarea de răspunuri. SNC este format din

encefal și măduva spinării. Aceste două componente sunt protejate de cutia craniana și, respectiv, de

coloana vertebrală.

• SNP este partea sistemului nervos formată din neuronii și nervii din afara SNC. Aceștia se găsesc în membre (de exemplu, în mână și picioare) și organe (de exemplu stomac, inimă etc.). SNP nu este protejat de oase sau de o barieră pentru sânge (fața de creier care este protejat de bariera hematoencefalică), și poate fi ușor lezat mecanic sau chimic.

Descriere

Sistemul nervos periferic (SNP)

SNP se împarte la rândul său în două componente:

1. Sistemul nervos somatic, care este asociat cu controlul voluntar al mișcărilor prin acțiunea mușchilor

scheletici, cât și recepția stimulilor externi (în cazul stimulilor termici, stimulilor mecanici etc.). Sistemul

nervos somatic este format din fibre aferente, care duc informațiile de la surse externe spre SNC, și fibre

eferente, care duc impulsurile nervoase de la SNC la mușchi.

1. Sistemul nervos autonom gestionează acțiunile care nu se află sub control conștient. El controlează de

exemplu funcțiile vitale ca respirația și bătăile inimii, dilatarea și constricția pupilelor, digestia etc. Se

împarte în sistemul nervos simpatic și cel parasimpatic.

Funcția

reflex

o Activitatea sistemului nervos se realizează prin actul reflex (procesul fiziologic de

răspuns la un stimul care acționează asupra unui anumit câmp receptor). Așadar, la

stimulii sosiți din mediul extern sau intern, sistemul nervos dă un raspuns rapid și

adecvat. Acest răspuns se numește act reflex. Substratul său anatomic este arcul reflex,

constituit din receptor, calea aferentă, centrul reflex, calea eferentă și efectorul.

Neuronul sensitiv

Neuronul motor

Neuronul conector

• Analizatorii - sisteme care au rolul de a recepționa, conduce și transforma în senzații specifice excitațiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrării organismului în mediu și la coordonarea funcțiilor organismului. Analizatorii sunt sisteme morfologice care: - sesizează prin receptori specifici, modificările din mediul extern și intern, ce acționează asupra organismului; - conduc impulsurile nervoase în ariile corticale corespunzătoare; - realizează analiza și sinteza impulsurilor nervoase determinând formarea de senzații specifice; - au un plan unic de organizare, fiecare fiind alcătuit din trei segmente:periferic(receptor), intermediar (de conducere) și segmentul central.

Tipuri de analizatori

• Analizator vizual

• Analizator acustico-vesibular

• Analizator olfactiv

• Analizator gustativ

• Analizator tactil

• Analizator termic

• Analizator dureros

Analizatorul vizual • Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior

este receptionata prin vaz.Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu,orientarea spatiala,in mentinerea echilibrului si in activitatile specific uman.

• Anatomie a)Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este constituit din : invelisuri,aparatul optic si receptorul invelisurile globului ocular: · tunica fibroasa,sclerotica,este o formatiune conjunctiva,alba la exterior ,cu rol protector.pe ea se insera musculatura extrinseca a globului ocular(drept-superior,inferior si intern,oblic inferior,drept lateral,oblic superior)

• · tunica vasculara,coroida,este pigmentata si vascularizata.Are functii trofice si confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura.Din ea se constituie in partea anterioara a globului ocular irisul si corpul ciliar (musculatura intrinseca a globului ocular)cu fibre circulare si radiare.

b)Aparatul optic cuprinde mediile transparente: · corneea transparenta este nevascularizata,bogat prin terminatii nervoase libere. · umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent,secretat permanent de procesele ciliare si drenat prin sistemul venos. · cristalinul este o lentila biconvexa,transparenta,invelita intr-o capsula-cristaloida.Este situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor. Nu este vascularizat si nici inervat · corpul vitros este un gel transparent.El umple cavitatea posterioara a globului ocular intre cristalin si retina.

c)Receptorul sau retina,constituita din zece straturi celulare.Stratul profund,format din celule pigmentare,are functii de protectie si metabolice,asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili.Al doilea strat cuprinde celulele fotosensibile cu conuri si bastonase.

• Celulele cu bastonase , aproximativ 130 mil/retina,sunt mai numeroase la periferie,mai putine in pata galbena si lipsesc din foveea centralis.Pigmentul fotosensibil este rodopsina.Celulele cu bastonas asigura vederea la lumina slaba,vederea nocturna. La nivelul stratului de neuroni bipolari si al stratului neuronilor multipolari din retina se manifesta procesul de convergenta.La nivelul foveei centralis nu se manifesta convergenta. Un neuron multipolar impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta si cu celulele fotoreceptoare care converg la neuronul bipolar formeaza o unitate functionala.Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora actioneaza lumina

• Celulele cu conuri , aproximativ 7 mil/retina,predomina in pata galbena (macula lutea) si constituie in exclusuvitate fovea centralis,zona cu acuitate vizuala maxima.Pigmentul fotosensibil este iodopsina.Celulele cu conuri au rol important in vederea diurna,in perceperea culorilor si a formelor.

• d)Segmentul deconducere

Primul neuron al caii optice este reprazentat de celulele bipolare din retina.dendrritele acestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare.Al doilea neuron al caii il constituie celulele multipolare retiniene.axonii lor formeaza nervii optici.Fibrele acestora se incruciseaza partial in chiasma optica,apoi continua sub numele de tracturi optice pana la corpii geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron.Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala. Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III,IV,VI spre maduva cervico-dorsala,spre coliculii cvadrigemeni superiori si spre SAA.Acestea constituie caile reflexelor optice de orientare,adaptare si acomodare.

•e)Segmentul central este localizat in lobii

occipitali ai emisferelor cerebrale,de o parte si de

alta a scizurii calcarine,unde se afla aria optica

primara.In jurul acesteia exista zona de asociatia

vizuala care determina realizarea notiunii de spatiu

necesara in orientare si recunoastere si asigura

memoria vizuala.

Analizatorul acustico

vestibular

• c) Urechea interna este formata din labirintul osos, sapat in osul temporal, in interiorul caruia se afla labirintul membranos. Labirintul osos cuprinde: vestibulul osos, canale semicirculare osoase si melcul osos sau cohleea osoasa. Labirintul membranos este constituit din utricula si sacula (vezicule situate in vestibulul osos), canalele semicirculare membranoase (situate in canalele semicirculare osoase) si melcul membranos sau canalul cohlear (in cohleea osoasa). in interiorul labirintului membranos se afla endolimfa. intre labirintului osos si cel membranos se afla un lichid numit perilimfa, lichid cu compozitie chimica asemanatoare lichidului cefalorahidian. La baza canalelor semicirculare (in ampulele acustice), in utricula si sacula se afla receptorii analizatorului vestibular. in canalul cohlear se afla receptorul analizatorului acustic (organul Corti).

Analizatorul acustico-vestibular cuprinde doua aparate receptoare: aparatul acustic pentru auz si

aparatul vestibular sau al echilibrului - pentru pozitia spatiala a corpului in repaus si in miscare.

Fiecare din aceste aparate prezinta un nerv special pentru conducerea excitatiilor: nervul cohlear

pentru analizatorul auditiv si nervul vestibular pentru analizatorul echilibrului. Receptorii ambilor

analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian VIII.

Urechea este constituita din urmatoarele componente: urechea externa, urechea medie sau mijlocie si

urechea interna . a) Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern. Pavilionul urechii

prezinta un schelet fibrocartilaginos ale carui ridicaturi si depresiuni servesc la captarea si dirijarea

undelor sonore spre conductul auditiv extern si la determinarea directiei din care vin.Conductul auditiv

extern continua pavilionul pana la membrana timpanica. Tegumentul conductului auditiv extern este

prevazut cu peri si glande sebacee modificate (glande ceruminoase), care secreta cerumenul, cu rol de

a proteja membrana timpanica de patrunderea corpilor straini.

b) Urechea medie este situata intr-o cavitate a osului temporal. Spre partea exterioara prezinta

membrana timpanica, iar spre partea interna prezinta fereastra ovala si fereastra rotunda, ambele

acoperite cu membrane. intre membrana timpanica si membrana ferestrei ovale se afla un lant de trei

oscioare: ciocanul, nicovala si scarita. Urechea medie comunica cu faringele prin trompa lui

Eustachio.

Analizatorul acustic

• a) Segmentul receptor

Cohleea osoasa este un canal spiral rasucit de doua ori si jumatate in jurul unui ax, numita columela. Din columela se desprinde spre canalul spiral lama spirala osoasa, care se rasuceste in jurul columelei pe toata lungimea canalului spiral. Lama spirala osoasa si membrana bazilara, care o continua, impart canalul spiral in doua rampe: vestibulara (care comunica cu vestibulul) si timpanica (ce comunica cu fereastra rotunda). Cele doua rampe comunica intre ele prin helicotrema, orificiul situat la nivelul cupolei melcului. Melcul membranos, canalul cohlear, are peretele inferior constituit din lama spirala si membrana bazilara, iar peretele superior de membrana Reissner ). Organul Corti in canalul cohlear se afla organul Corti, receptor auditiv. Epiteliul senzorial din structura sa se afla situat pe membrana bazilara. Celulele senzoriale ciliate aflate in constitutia epiteliuluisenzorial sunt dispuse de o parte si de alta a tunelului Corti, median pe un singur rand, lateral pe doua-patru randuri. Ele sunt insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata, sunt acoperiti de membrana tectoria. Baza celulelor senzoriale este conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti . b) Segmentul de conducere are primul neuron in ganglionul spiral Corti din columela. Axonii acestuia formeaza ramura cohleara a nervului cranian VIII (vestibulocohlear). Deutoneuronii caii se afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestor neuroni se incruciseaza partial formand doua fascicule ascendente, lemniscuri laterale, cu fibre provenite de la organele lui Corti, atat de la cel din partea stanga, cat si de la cel din dreapta. Axonii deutoneuronilor fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in corpii geniculafi mediali din metatalamus. Din lemniscurile laterale se desprind colaterale la coliculii cvadrigemeni inferiori, in nucleul facialului, care inerveaza muschii scaritei, la nucleul oculomotorului, la substanta reticulata si la cerebel. c) Segmentul central este localizat in girusul temporal superior, unde are loc analiza excitatiilor si realizarea senzatiei de auz. Fiecare organ Corti proiecteaza bilateral. Proiectia corticala a diferitelor zone ale organului Corti se face distinct Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. Analizatorul acustic capteaza, receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Urechea umana percepe sunete intre 16-20.000 de vibratii/secunda. Undele sonore sunt captate de pavilion, concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica, a carei vibratie o determina. Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii, le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale.

• Analizatorul vestibular a) Segmentul receptor este situat in utricula, sacula si in dilatatiile canalelor semicirculare (ampule). Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse in trei planuri ale spatiului, la 45° unul fata de celelalte si se deschid in utricula. Deschiderile sunt in numar de cinci, deoarece doua dintre canalele semicirculare se unesc. Fiecare canal are la unul dintre capete o dilatare, numita ampula. in cele trei ampule se afla crestele ampulare. Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. Cilii celulelor receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa, numita cupula. Maculele din utricula si sacula au acelasi tip de epiteliu senzorial, alcatuit din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. in masa gelatinoasa care acopera cilii se afla granule calcaroase, numite otolite. Maculele constituie aparatul otolitic. Crestele ampulare si maculele sunt receptorii analizatorului vestibular. Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul static si acceleratia liniara. Celulele receptoare ale ambelor formatiuni sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa. b) Segmentul de conducere al analizatorului vestibular are proteneuronii in ganglionii Scarpa. Axonii neuronilor din ganglionii Scarpa formeaza ramura vestibulara a nervului vestibulocohlear (VIII) si fac sinapsa cu deutoneuronii in nucleii vestibulari in cai directe si colaterale. Calea directa constituie fasciculul principal al sensibilitatii. Al treilea neuron al caii se afla in talamus, iar axonii acestuia se proiecteaza in cortex. Caile colaterale sunt: fasciculul vestibulospinal, spre maduva, calea motorie extrapiramidala, fasciculul vestibulocerebelos, prin arhicerebel spre nucleul rosu si formatiunea reticulata, fasciculul vestibulonuclear, spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI . c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiti autori il plaseaza in girusul temporal superior sau in girusul parietal ascendent. Functia analizatorului vestibular Mentinerea echilibrului organismului este asigurata prin modificari ale tonusului muscular, care determina pastrarea proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de sprijin. Actiunea unei forte, care determina deplasarea centrului de greutate, produce modificari reflexe ale tonusului muscular. Crestele ampulare sunt receptori stimulati de accelerarea sau incetinirea miscarilor de rotatie a capului si a corpului. Rotirea capului determina deplasarea endolimfei din canalul semicircular aflat in planul miscarii. Endolimfa, in deplasare in directie contrara directiei de miscare, antreneaza cupula, care stimuleaza cilii celulelor receptoare. Acestea descarca permanent impulsuri.

Analizatorul gustativ Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile

determinate de proprietatile chimice ale substantelor sapide solubile care intra în contact cu mucoasa bucala.

• a) Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi, raspânditi în întreaga mucoasa bucofaringiana si în mucoasa linguala. Mugurii gustativi au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana bazala a epiteliului lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. într-un mugure gustativ exista 5-20 celule senzoriale cu cilii, care reprezinta formatiunile receptoare. în mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati în papile gustative. Papilele circumvalate formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele fungiforme sunt raspândite pe vârful si marginile anterioare ale limbii, iar cele foliate pe marginile posterioare ale limbii.

• b) Segmentul de conducere. De la polul bazal al celulelor receptoare pornesc fibrele senzitive ale ; nervilor cranieni VII, IX si X. Nervul facial inerveaza primele 2/3 ale limbii, glosofaringianul treimea poste-1 rioara, iar vagul, restul mugurilor gustativi pâna la epiglota. Protoneuronii cailor sunt situati în ganglionii nervilor cranieni VII, IX si X. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se afla în nucleul solitar din bulb, unde converg fibrele senzitive ale celor trei nervi cranieni. Axonii acestora, dupa încrucisare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron în talamus.

• c) Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza girusului parietal ascendent, unde se integreaza sensibilitatea gustativa cu cea tac tila, termica si dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele trigemenului. Fiziologia analizatorului gustativ. Gustul contribuie la aprecierea calitatii alimentelor, prevenind patrunderea în organism a alimentelor alterate, si la declansarea secretiilor digestive. Deosebim patru tipuri de senzatii gustative: acru, sarat, dulce si amar. Ariile linguale ale diferitelor gusturi au localizare specifica, deci mugurii gustativi dobândesc o anumita specializare. Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru fiecare substanta. Cea mai mare sensibilitate se manifesta pentru substantele amare. Intensitatea senzatiei depinde de concentratia substantei dizolvate, de numarul receptorilor excitati si de temperatura solutiei. Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se adapteaza la actiunea îndelungata a unui excitant.

ANALIZATORUL OLFACTIV • Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza

informatiile referitoare la proprietafile chimice ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism. a)Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv, constituit din celule receptoare (chemoreceptori de distanta) si din celule de sustinere incluse în mucoasa olfactiva. Mucoasa olfactiva are o suprafata de 2-3 cm2 si este dispusa în regiunea superioara a foselor nazale. Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6-8 ciliiolfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund în mucusul secretat de celulele glandulare ale mucoasei olfactive.

• b) Segmentul de conducere. Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii, strabat în manunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund în cutia craniana, formând nervii olfactivi cu traseu pâna la bulbii olfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec în bulbul contralateral, iar cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care se proiecteaza în cortex. c) Segmentul central este reprezentat de paleocor texul olfactiv, aria de proiectie primara a aferentelor olfactive.

• Analizatorul olfactiv are rol în aprecierea calitatii aerului, prevenind patrunderea în organism a unor substante nocive. împreuna cu analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv intervine în aprecierea calitatii alimentelor si în declansarea secretiei salivare. Stimulii specifici sunt reprezentati de substantele volatile, care ajung la receptori o data cu aerul inspirat. Substantele volatile sunt receptionate numai dupa dizolvarea lor în pelicula de mucus. Pentru a putea fi receptionate, aceste substante trebuie sa aiba o concentratie egala sau superioara pragului de excitabilitate. Pragul de excitabilitate reprezinta cantitatea minima de substanta odoranta capabila sa provoace senzatia de miros.Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare.Inflamarea mucoasei nazale în afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.

Analizatorul tactil a) Segmentul periferic este constituit din proprioceptori situati in

muschi, tendoane, aponevroze, capsule articulare, periost si pericondru.

Dintre proprioceptori citam:

• fusurile neuromusculare, care receptioneaza starea de tensiune pasiva a

fibrelor musculare;

• corpusculii lui Golgi sunt receptori fusiformi situati la unirea

muschiului cu tendonul , care sunt stimulati de cresterea tensiunii in

tendoane, determinand contractia musculara. Corpusculii Vater-Pacini

sunt receptori pentru presiune care se gasesc in tendoane, capsule

articulare, fascii musculare, ligamente, periost, pericondru.

b) Segmentul de conducere - este calea radacinilor posterioare ale

nervilor spinali, apoi a fasciculelor Goli si Burdach, iar din nucleii

acestora din bulb pornesc fibre spre talamus si de acolo in scoarta

cerebrala (calea proprioceptiva constienta). Mai exista o cale care ajunge

direct in cerebel, si anume: calea fasciculelor spinocerebeloase (direct si

incrucisat) sau calea sensibilitatii proprioceptive constiente si

inconstiente.

c) Segmentul central este localizat in zona senzitiva din lobul parietal,

in girusul postcentral.

Functiile analizatorului kinestezic sunt reprezentate prin trei mecanisme: fusale - de intinderea

muschilor sau de contractia extremitatilor intrafusale, care sunt urmate de intinderea portiunii

centrale a fusului; articulare - care controleaza unghiurile segmentelor din articulatii actionand

in concordanta cu celelalte mecanisme reglatoare; tendinoase - care controleaza tensiunea

muschiului prin actiuni analoge mecanismelor fusale.

• Adeseori auziţi în mass-media despre hormoni şi modul în care ne influenţează aceştia. Cine creează hormonii şi cum acţionează ei? Pilulele contraceptive folosite de femei conţin ori nu hormoni. Şi dacă da, în ce fel blochează apariţia sarcinii? Citiţi mai jos o scurtă descriere a sistemului endocrin.

• GENERALITĂŢI

• Sistemul endocrin are rol de comunicare şi coordonare şi se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe hormoni (substanţe chimice ce sunt eliberate în sânge pentru a trimite mesaje celulelor organismului). Hormonii sunt produşi de glandele endocrine şi de alte organe ne-endocrine ale organismului. Hormonii controlează creşterea, reproducerea şi stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici ori emoţionali. Hormonii influenţează celulele prin cuplarea lor la receptori specifici ai celulelor. Nu toate celulele intră în interacţiune cu hormonii, ci doar celule ţintă specifice care au anumiţi receptori de care hormonii se pot cupla. Aceştia intervin, pe cale umorală (şi nu pe cale nervoasă, cum acţionează creierul) în dezvoltarea şi menţinerea structurii normale şi în reglarea funcţiilor organismului. Între sistemele de coordonare nervoasă şi umorală există o strânsă interdependenţă.

STRUCTURA SISTEMULUI

ENDOCRIN

• Glandele endocrine sunt: hipofiza,

epifiza, hipotalamusul, tiroida,

paratiroidele, timusul, suprarenalele,

pancreasul endocrin, ovarele şi

testiculele.

Hipofiza

• Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Hormonii secretaţi de hipofiză sunt:

• * Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează secreţia glandelor mamare. Hipersecreţia acestui hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar secreţia insuficientă cauzează nanismul hipofizar.

• * Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează creşterea.

• * Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului.

• * Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti.

• * Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată.

• * Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal.

• * Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului şi alăptarea.

Epifiza

Epifiza are formă

conică şi are ca

principal hormon

secretat melatonina,

care acţionează

inhibator asupra

glandelor sexuale şi

are efect

hipoglicemiant.

Tiroida

• Tiroida se găseşte lângă laringe şi trahee şi are o greutate de aproximativ 30 de grame. Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi triiodotironina. Acţiunea acestora cuprinde: controlează creşterea şi diferenţierea celulară, reduc depozitele de lipide, intensifică absorbţia intestinală de glucoză, determinând hiperglicemia, stimulează activitatea glandelor sexuale. O diminuare a funcţiei tiroidei poate determina cretinismul ori scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare. La populaţiile din zone muntoase, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică, creşterea volumului glandei tiroide.

• Tiroida

Paratiroidele

• Paratiroidele sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă hormonii: parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea echilibrului (absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului organismului. Hiperfuncţia acestor glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

•

Timusul

• Timusul este un organ care se dezvoltă până în al doilea an de viaţă, după care rămâne staţionar până la 14 ani, când se atrofiază şi este înlocuit cu o grăsime. Limfocitele T, care îşi au originea în măduva hematogenă sunt diferenţiate în timus.

Glandele Suprarenale

• Glandele suprarenale se găsesc în partea de sus a fiecărui rinichi. Zonă exterioară a acestora secretă trei categorii de hormoni steroizi: mineralocorticoizi (reglarea metabolismului mineral, reabsorbţia natriului şi eliminarea potasiului), glucocorticoizi (sunt reprezentaţi de cortizol, care intervine în special în metabolismul glucidelor) şi sexosteroizi (contribuie la diferenţierea dintre sexe: timbrul vocii, pilozitatea etc.). Zona interioară a suprarenalelor secretă adrenalina şi noradrenalina. Stresul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenalei. În stări de stres cu care organismul este obişnuit creşte nivelul noradrenalinei, iar în condiţii de stres neobişnuit creşte secreţia adrenalinei.

Pancreasul Endocrin

Pancreasul endocrin

• Pancreasul endocrin este format din celule răspândite în interiorul pancreasului exocrin. Există două tipuri de celule, celule alfa, care secretă glucagonul şi celule beta care secretă insulina. Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide. Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie.

Ovarele

• Ovarele produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul şi progesteronul, precum şi inhibina. Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile ovariene şi dezvoltarea sânilor la pubertate. Estrogenul ajută la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta s-a produs.

• Cum previne pilula contraceptivă sarcina? Ciclul menstrual şi sarcina sunt controlate de la nivelul creierului de hipofiză. Aceasta eliberează lunar substanţe, stimulând ovarele să producă hormonii sexuali: estrogenul şi progesteronul. În primele 2 săptămâni ale menstruaţiei, ovarele produc estrogen, care pregăteşte organismul pentru eliberarea unui ovul. La administrarea pilulelor, informaţia primită de hipofiză este că nivelul progesteronul este ridicat, ceea ce ar însemna că există un ovul fertilizat. Pilula contraceptivă este cea care mimează nivelul crescut de progesteron. Ca urmare, hipofiza blochează eliberarea de alte ovule. Rolul pastilei contraceptive este, aşadar, acela de a preveni ovulaţia. Totodată, mucusul cervical se îngroaşă, devenind mai vâscos şi impenetrabil pentru spermatozoizi.

Testiculele

• Testiculele produc testosteronul şi inhibina. Testosteronul ajută la crearea spermei, dezvoltarea caracteristicilor bărbăteşti şi la creşterea dorinţei sexuale.

Muşchii netezi intră în alcătuirea organelor

interne ( intestin,vezică urinară,uretere, uretra, etc. )

Ei se contractă involuntar.

Muşchiul cardiac este o componentă a peretelui

inimii.

Are o structură intermediară între muşchiul neted

şi cel striat.

Muşchii striaţi se prind de oase şi formează

împreună cu acestea sistemul locomotor.

Au contracţii voluntare .

Tendoane

FRONTAL

BUCAL

ORAL

NAZAL

ORBITAL

Muşchii capului sunt

grupaţi :

I.Muşchii mimicii –dau expresie

feţei.

II. Muşchii masticatori – ajută

la masticaţie.

PECTORAL

INTERCOSTALI

Sistemul locomotor

Mișcarea organismului uman se realizează prin funcționarea oaselor (sistemul osos) și mușchilor (sistemul muscular), care, împreună alcătuiesc sistemul locomotor.

Sistemul osos

Scheletul este alcătuit din trei

părți: cap, trunchi, membre.

Scheletul capului este format din cutia craniană și oasele feței.

Cutia craniană adăpostește

creierul.

Scheletul trunchiului este

format din coloana vertebrală, stern

și coaste.

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de vertebre.

Acestea se suprapun, iar spațiile libere din interiorul lor formează canalul vertebral în care este adăpostită măduva spinării.

Între vertebre se găsesc discuri cartilaginoase, care conferă coloanei vertebrale o oarecare mobilitate.

Poziția vertebrală pe care o are

omul determină apariția curburilor

coloanei vertebrale, cu regiunile

cervicală, dorsală, lombară, sacrală,

coccigiană (coccis).

Cele 12 perechi de coaste se prind de vertebre (în partea posterioară), iar primele 7 se articulează în partea anterioară, cu sternul.

Coastele, sternul și coloana vertebrală formează cutia toracică, în care sunt adăpostite inima, plămânii și vase de sânge importante.

Scheletul membrelor este format din scheletul membrelor superioare și scheletul membrelor inferioare.

Membrul superior se leagă de trunchi prin centura superioară formată din omoplat și claviculă.

Osul brațului se numește humerus, iar oasele antebrațului se numesc radius și ulna.

Scheletul mâinii este alcătuit din oasele încheieturii, oasele palmei și falangele degetelor.

Membrul inferior se leagă de trunchi prin

centura inferioară, alcătuită din oasele coxale,

care în partea posterioară se sudează cu osul

sacral. Împreună cu osul sacral, alcătuit din 5

vertebre sudate, oasele coxale formează

bazinul.

pelvic belt

Cel mai lung os din corp, osul coapsei, se numește femur.

Oasele gambei poartă denumirea de tibie și peroneu, iar oasele piciorului sunt: oasele gleznei, oasele labei și falangele degetelor.

Pe partea anterioară a articulației genunchiului se găsește rotula.

Oasele se deosebesc nu numai prin

poziția și mărimea lor, ci și prin formă și

structură.

Oasele lungi cum sunt femurul și

humerusul, au capetele bombate

(epifize), acoperite de cartilaj, iar partea

centrală, mai lungă (diafiză), acoperită de

o membrană vascularizată, numită periost.

Oasele late sunt omoplatul,

sternul, oasele cutiei craniene.

Oasele scurte sunt cele de

la încheietura mâinii și piciorului,

cât și vertebrele.

Oasele se leagă între ele prin articulații fixe, semimobile și mobile.

Articulațiile fixe nu permit mișcarea oaselor.

De exemplu, oasele cutiei craniene au marginea alcătuită din niște

dințișori ce se îmbină strâns între ei.

Articulațiile semimobile se întâlnesc între corpul a două vertebre, unde

se află discul cartilaginos. Aceste discuri permit mișcări limitate ale celor

două oase.

• Aparatul digestiv este

constituit din totalitatea

organelor care au ca functii

principale digestia si

absortia principiilor

alimentari si totodata

eliminarea rezidurilor

neasimilabile ale

alimentelor ingerate

Masticatia rolurile: 1.Fragmentarea alimentelor 2.Amestecarea alimentelor cu produsul de secretie al glandelor salivare 3.Asigurarea contactului cu receptorii gustativi si eliberarea substantelor odorante care vor stimula receptori olfactivi,aceasta stimulare initiind secretia gastrica Deglutitia: Cuprinde totalitatea activitatilor motorii ce asigura transportul bolului alimentar din cavitatea bucala in stomac.

Faringele este un conduct muscolofibros. Reprezinta o raspantie a cailor

respiratorii sim digestive realizeaza legatura dintre cavitatea bucala si esofag. Musculatura faringelui constituite din fibre musculare

striate cu dispozitie circulara si longitudinala

-detine un rol important in deglutitie.

Esofagul este un segment tubular de 25-30 cm la adult,realizeaza legatura

dintre faringe si stomac.

Este situat in abdomen in loja gastrica,fiind segmentul cel mai

dilatat al tubului digestiv. Stomacul are 2 portiuni : 1.portiunea verticala-care nu se

umple cu alimente 2.portiunea orizontala-format din

antrul si canalul piloric care se termina la orificiul piloric .

Inervatia stomacului este constituita din fibre parasimpatice provenite din

nervii vagi si fibre simpatice din plexul celiac.In peretele gastric exista doua plexuri vegetative.

Intestinul subtire segmentul cel mai

lung al tubului digestiv (peste 4m) se

intinde de la pilor la valvula ileo-cecala prin care se deschide in intestinul gros.Este diferentiat in 3

segmente:duoden,jejun,ileon

La acest nivel mucoasa prezinta un

numar de vilozitati intestinale, care maresc mult suprafata favorizand procesul de absortie.

Intestinul gros este ultimul

segment al tubului digestiv ,are o lungime de 1,7m si un calibru superior fata de cel subtire.Se descriu mai multe portiuni:cecul,colon,rectul ce se termina cu canalul anal.Mucoasa intestinului nu mai prezinta vilozitati.

Ficatul este situat in cavitatea abdominala ,sub bolta diafragmatica,in loja

hepatica; este cea mai mare glanda din corpul uman,are o secretie

externa bila care se elimina in perioadele

digestive in duoden.Pe fata superioara

se observa doi lobi:drept si stang.La

partea anterioara a santului longitudinal drept se afla

vezica biliara iar in partea posterioara

vena cava inferioara .Santurile de pe fata inferioara delimiteaza 4 lobi:

drept,stang,anterior,posterior

Glanda mixta,este

situat retroperitoneal avand o

pozitie transversala.

Pancreasului i se descriu un

cap,situat in potcoava

duodenala,un corp si o coada.

Celulele acinilor pancreatici

secreta sucul pancreatic

care ,este colectat in doua

canale mari:canalul principal

care se deschide in duoden si

un canal accesor care se

deschide in canalul wirsung

sau in duoden.

Vascularizatia pancreasului este

asigurata de ramuri din

arterele gastroduodenale iar

sangele venos este drenat in

final de vena porta.

Componentele sistemului respirator

Fosele nazale Faringele Laringele Traheea Bronhiile Plămânii

Fosele nazale Fosele nazale Fosele nazale, care

alcătuiesc cavitatea nazală, se deschid la exterior prin nări, iar în faringe prin două orificii. Interiorul foselor nazale este căptuşit cu o mucoasă ale cărei secreţii menţin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizată, încălzeşte aerul inspirat. Mucusul, cât şi firele de păr din fosele nazale opresc înaintarea prafului şi a altor impurităţi care se pot afla în aerul inspirat.

Faringele si Laringele • Faringele are forma unei

palnii cu peretii musculo-membranosi si este organul în care se încrucişează calea respiratorie cu calea digestivă.

• Laringele este alcătuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezintă o proeminenţă, numită “mărul lui Adam”. La intrarea în laringe se află un căpăcel numit epiglotă, care, la nevoie, astupă cavitatea laringelui numită glotă. Laringele este şi organul vorbirii, deoarece în interiorul său se află două perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.

Traheea • Traheea este un tub lung de

aproximativ 12cm, menţinut deschis datorită inelelor cartilaginoase din care este alcătuit; spre esofag, ţesutul cartilaginos este înlocuit cu ţesut moale, ce uşurează trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este căptuşit cu o mucoasă umedă, ale cărei celule sunt ciliate. Cilii se mişcă de jos în sus, antrnănd astfel impurităţile spre exterior.

Bronhiile • Bronhiile, în număr de două, sunt ramificaţii ale

traheii care pătrund în plămâni. Inelele

cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar

mucoasa lor conţine, de asemenea, celule ciliate.

Bronhiile se ramifică în bronhii secundare: două în

plămânul stâng, trei în plămânul drept.

Plamanii • Plămânii sunt două organe buretoase elastice, de culoare roz,

aşezate în cutia toracică, deasupra diafragmei.Plămânul drept este alcătuit din trei lobi, iar plămânul stâng are doar doi lobi, între cei doi plămâni aflându-se inima.

• În fiecare lob pătrunde câte o bronhie secundară, care se ramifică în tuburi din ce în ce mai mici, numite bronhiole. Cele mai fine bronhiole se termină cu saci pulmonari, alcătuiţi din mici umflături cu pereţii foarte subţiri, numite alveole pulmonare.

• Alveola pulmonară este unitatea structurală şi funcţională a plămânului.Între sacii pulmonari se află un ţesut conjunctiv elastic. Plămânii nu au muşchi.Suprafaţa lor este acoperită de două foiţe, numite pleure. Una este lipită de plămân, cealaltă de peretele intern al cavităţii toracice. Plămânii sunt foarte bine vascularizaţi de arterele şi venele pulmonare.

Fiziologia sistemului respirator • Funcţionarea sistemului respirator, prin care se asigură respiraţia,

cuprinde, în principal, respiraţia pulmonară şi respiraţia celulară.

Respiraţia pulmonară

• Această etapă a respiraţiei cuprinde două faze: pătrunderea aerului în plămâni (inspiraţia); eliminarea aerului din plămâni (expiraţia), care durează mai mult decât inspiraţia.

• Un om adult aflat în repaus execută 16 mişcări respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creşte în timpul activităţii musculare, al exerciţiilor fizice etc.

• Respiraţiile normale sunt acte reflexe involuntare.

• Plămânii, neavând muşchi, urmează pasiv mişcările cutiei toracice. În timpul inspiraţiei, volumul cutiei toracice creşte datorită contracţiei muşchilor respiratori: diafragma se contractă şi coboară, muşchii intercostali trag coastele şi le ridică. Mişcarea coastelor împinge sternul înainte, iar plămânii se umplu cu aer. În momentul expiraţiei, muşchii se relaxează, iar plămânii îşi micşorează volumul o dată cu cel al cutiei toracice, eliminând aerul.

• Inspiraţia este, deci, faza activă a respiraţiei, iar expiraţia este faza pasivă. Intrările şi ieşirile de aer din sistemul respirator prezintă ventilaţia pulmonară, care depinde de frecvenţa şi profunzimea mişcărilor respiratorii. Acestea pot creşte prin antrenament, gimnastică etc.

Bolile respiratorii • Aprinderea de plîmîni (pneumonia) poate fi lobară sau bronhocumonie. Pneumonia lobară

atacă una, două părţi, uneori plămînul întreg şi chiar

pe ambii.

• Bronşitele (acute şi cronice) sînt boli ale

trunchiului bronhial sau căilor aerifere ale plămînilor

apărute ca urmare a suprarăcirii, răcelii, gripei ş.a.

• Astma bronşică , boală infecţios-alergică, la

fundamentul căreia stau spasmele bronhiolelor

mici. Este caracterizată de crize de sufocare

cu tusă ulterioară şi secreţie a flegmei vîscoase,

care de regulă, apar spontan, tulburînd capacitatea

de muncă.

• Pleurezia este, de regulă, o boală secundă, în mod obişnuit se dezvoltă

pefonul contagiunii de tuberculoză, în cazul bolilor reumatice, cancerului pulmonar,

în urma traumelor. Pleureziile se împart în uscate şi exsudative.

• Parazitozele pulmonare (actinomicoza, echinococoza) se întîlnesc rar. Boala

decurge uneori sub masca diferitor boli ale sistemului de respiraţie.

• Bolile profesionale se observă la lucrătorii diferitelor profesii (din domeniul

chimiei, industriei săpunului) în cazul nerespectării regulilor igienei

muncii şi tehnicii securităţii. Decurg, în special sub forma bronşitelor acute, pneumoniilor.

Principala măsură de profilaxie constă în înlăturarea cauzelor bolilor.

S I

S

T

E

M

U

L

C

I

R

C

U

L

A

T

O

R

TOATE ORGANELE PRIN CARE CIRCULA SÂNGELE ŞI LIMFA

Inima

Arborele vascular

artere

vene

capilare

Funcţia îndeplinită : CIRCULAŢIA

Fenomenele de transport a sângelui şi limfei

Inima • Inima este un organ musculos, cavitar,

tetracameral, care pompeayă ritmic în artere sângele pe care îl primeste prin vene. Deşi la om cântăreşte aproximativ 300 g şi are mărimea pumnului unui adult, inima efectuează o activitate uriaşă, zilnic contractându-se de peste 100000 de ori şi pompând peste 7200 de l de sânge. Secţionând inima, se constată că este construită din două atrii şi două ventricule, separate complet prin septurile interatrial şi iterventricular. Fiecare atriu comunică cu ventriculul respectiv prin orificiile atrio-ventriculare prevăzute cu valve, care se deschid doar intr-un anumit sens, spre venticule: stâng (biscupidă) şi drept (triscupidă). Structura histologică a inimii Inima este alcătuită din tei straturi concentrice: endocard, miocard şi epicard. Endocardul este constituit dintr-un endoteliu situat pe o membrană bazală ce se continuă cu stratul subendotelial, format din fibre colagene, fibre de reticulină, fibre elastice, rare celule conjuctive şi numeroase terminaţii nervoase senzitive. Miocardul este constituit din fascicule de fibre musculare cardiace, orientate circular în peretele atriilor, şi din fibre oblic-spiralate în ventricule. In peretele inimii. În afara celulelo miocardice, mai există celule specializate în generarea şi conducerea impulsulilor de contracţie acestea constituie ţesutul excitoconductor nodal. Epicardul este o membrană epitelio-conjuctivă subţire ce acoperă suprafaţa cardiacă şi constituie foiţa viscerală a pericardului. Între foiţele pericardului se găseşte cavitatea pericardică cu olamă subţire de lichid, care favorizează alunecarea în timpulactivitaţii cardiace.

Artere • Vase sangvine ce duc

sangele de la inima la organe

si tesuturi. Arterele sunt tuburi

flexibile cu pereti grosi.

Diametrul lor se micsoreaza

pe masura ce ele se

departeaza de inima si se

subdivid; ansamblul constituie

arborele arterial. Ultimele lor

ramificatii sunt arteriolele,

care alimenteaza vasele

capilare. Printre arterele

principale, aorta (pornita din

ventriculul stang) si ramurile

sale de divizare distribuie

sangele oxigenat, rosu, spre

ansamblul tesuturilor, cu

exceptia plamanilor; arterele

pulmonare vehiculeaza

sangele albastru, bogat in gaz

carbonic, de la ventriculul

drept spre plamani, unde el

este oxigenat.

O artera poate constitui

obiectul leziunilor traumatice

(orice plaga arteriala necesita

o comprimare imediata in

amonte, apoi o reparatie in

mediu spitalicesc pentru a

evita o hemoragie

abundenta), degenerative

si/sau inflamatorii (aterom,

ateroscleroza, arterita etc.).

Vene • Venele sunt vasele sangvine care

transportă sângele spre inimă.

Majoritatea venelor transportă sânge

dezoxigenat; excepţie sunt venele

pulmonare şi vena ombilicală. Ele

diferă de artere şi prin structură şi prin

funcţii; de exemplu, arterele sunt cu

mai mulţi muşchi. Venele posedă

valve ce împiedică întoarcerea

sângelui.

Capilare

• Capilarele sunt cele mai mici vase

sangvine din sistemul circulator. Având

grosimea de o singură celulă, ele

realizează schimbul de substanțe dintre

sânge și țesuturi. În diametru au circa 5-10

μm. Contactul dintre capilare și vene sau

artere nu se face direct, ci prin intermediul

venulelor (între vene și capilare) și a

arteriolelor (între artere și capilare).

MEDIUL INTERN

• Sângele

• Limfa

• Lichidul interstiţial

Circulă în vase limfatice unde se filtrează din lichid interstiţial- conţine

limfocite si multe lipide

Lichid intercelular(mediu extracelular) fără celule şi puţine proteine

Sângele

- Varietate de ţesut conjunctiv , 8% din greutatea corpului

circulant – 3 l

stagnant – 2 l

5 litri pentru un organism de 70Kg

Proprietăţi

Compoziţie

Funcţii

Sangele

Culoare : rosie

Densitate : 1055

Ph : 7,35

Temp. : 36 – 40 grade C

Proprietăţi fizice

Compoziţia sângelui

Plasmă

Elemente figurate

55%

45%

Apă – 91,5%

Proteine – 7%

Electroliţi – 1,5%

Albumine – 55%

Globuline – 38%

Fibrinogen – 7%

Eritrocite

Leucocite

Trombocite Hematocritul

ERITROCITELE – 4,5 – 5 milioane mm

-celule fără nucleu

3

Formă discoidală , conţin hemoglobină

Proteină - globină

Hem – Fe 2+

Număr constant – datorită echilibrului între eritropoieză şi hemoliză

Se formează în maduva osoasă rosie – hematogenă a oaselor

Orice abatere

semnificativă

determină :

Poliglobulie

Anemie

Leucocitele (4 – 8 mii/mm 3 ) , celule nucleate mobile formate in maduva hematogenă

Polinucleare (granulocite) cu rol în diapedeză şi fagocitoză

Neutrofile 65%-rol in fagocitoza

Acidofile 2-4%-rol in reactii alergice

Bazofile 1% -rol in inflamatie

Mononucleare Monocite 7% -fagocitoza

Limfocite 25%- anticorpi

Rol imunitar

Trombocitele – plachetele sanguine – rol fiziologic în hemostază

150 - 300 mii/mm 3; fragmente celulare cu origine

in maduva hematogena

Funcţiile sângelui

Transportul apei şi substanţelor nutritive

Transportul substanţelor de excreţie

Transportul gazelor respiratorii – oxigen , dioxid de carbon

Echilibru hidroelectrolitic

Functie de apărare

Termoreglare

Funcţie hemostatică

Transfuzia si grupele sanguine

Determinarea grupei sanguine

Hemostaza

a) Timpul vasculo-plachetar (2-4min)

b) Timpul plasmatic – coagularea (4 – 8 min)

c) Timpul trombodinamic (2 – 24 h)

Protrombina Trombina

Tromboplastina

Ca ++

Fibrinogen Fibrină insolubilă

K

Intevin factori plasmatici , tisulari , trombocitari

•Retracţia cheagului

•Fibrinoliza

•Îndepărtarea cheagului

Anticorpi

Sistemul excretor

• Sistemul urinar este alcatuit din doi rinichi si cai urinare intrarenale(calice mici,calice mari,pelvis renal)si extrarenale:uretere,vezica urinara,uretra.

• Rinichii au ca functie principala mentinerea homeostaziei extracelulare.Aceasta se realizeaza prin formarea urinii,care este o plasma filtrata.

• In procesul formarii urinii,rinichi regleaza:

-volumul plasmei sangvine;

-concentratia deseurilor din sange;

-concentratia electrolitilor;

-pH-ul plasmei.

RINICHII

• Sunt organe pereche,situate retroperitoneal,de o

parte si de alta a coloanei vertebrale lombare,in loja

renala.

• Rinichiul drept este situat putin mai jos decat cel

stang,datorita marimii spatiului ocupat de ficat.

• Fiecare rinichi prezinta un invelis alcatuit din trei

straturi: intern,fibros,mijlociu,alcatuit din tesutul

adipos si extern,care suspenda rinichiul de peritoneu

si de peretele abdominal.

RINICHII

• Parenchimul renal prezinta,in sectiune,doua zone:

a) Zona corticala este formata din glomeruli,tubi uriniferi si vase de sange.

b) Zona medulara este alcatuita din 8-15 piramide renale(Malpighi),separate prin septuri renale.Fiecare piramida renala este orientata cu baza spre periferie,varful constituind papila renala.

Papilele renale se deschid in calicele mici,care se unesc,formand calicele mari.Calicele mari se deschid in pelvisul renal.Aceasta se continua cu ureterul.O piramida Malpighi,cu o substanta corticala formeaza un lob renal.

RINICHII

• Nefronul este alcatuit din capsula

glomerulara,tub contort proximal,ansa

Henle(cu 2 ramuri,descendenta si

ascendenta) si tub contort distal.

Rinichii-structura

Vascularizatia renala

• Sangele arterial ajunge in rinichi prin artera renala care,odata patrunsa in rinichi prin hilul renal,se imparte in artere interlobare,care trec prin piramide renale.Arterele interlobare se ramifica in artere arcuate la nivelul zonei de granita dintre zona corticala si cea medulara.Din arterele arcuate se desprind numeroase artere interlobulare ,care iriga cortexul renal,si se impart in arteriole aferente .Fiecare artera aferenta patrunde intr-un glomerul.Sangele care ramane in glomerul este colectat de arteriola eferenta ,care dreneaza sangele in capilarele peritubulare.

• Sangele din capilarele peritubulare este colectat de vene dispuse in paralel cu arterele.De la nefroni,sangele trece in venele interlobulare,apoi in cele arcuate si interlobare.Acestea din urma parasesc rinichiul prin hil sub forma venei renale,care se varsa in vena cava inferioara.

RINICHII

• Inervatia renala este vegetativa,fiind asigurata preponderent de fibrele simpatice din plexul renal,situat in hilul renal.

• Nefronul reprezinta unitatea structurala si functionala a rinichiului.Fiecare rinichi contine peste un milion de nefroni.Este alcatuit din:

1. capsula glomerulara -situata in cortexul renal,inconjuara glomerulul cu care formeaza corpusculul renal.

2.tub urinifer cu urmatoarele potiuni:

-tub contort proximal situat in cortexul renal,dreneaza filtratul glomerular din capsula glomerulara.

-ansa Henle colecteaza fluidul din tubul contort proximal pe care il transporta in zona medulara si apoi in zona corticala.

-tub contort distal ultimul segment al nefronului,este mai scurt si prezinta mai putini microvili decat tubul contort proximal.Se descarca in tubul colector.

Nefronii

• Nefronii se clasifica dupa pozitia in rinichi

si dupa lungimea anselor Henle in:

-nefroni juxtamedulari,care au capsula

in profunzimea zonei corticale renale si a

caror ansa patrunde adanc in zona

medulara.

-nefroni corticali,care au capsula in

zona externa a corticalei si a caror ansa

este mai scurta.

Formarea urinii- 1.Ultrafiltrarea

glomerulara

• Este procesul de trecere a plasmei sangvine prin

membrana filtranta glomerulara,in cavitatea

capsulara.Membrana filtranta este subtire si

selectiva,permite trecerea doar a unor constituenti si

blocheaza trecerea altora.Astfel ,in ultrafiltratul

glomerular-urina primara-nu trec proteinele.

• Factorul principal al filtrarii este presiunea hidrostatica

din capilarele glomerulare.

• Cantitatea de urina primara care se formeaza in 24h

este 170-180l.

• Urina primara din cavitatea capsulei Bowman trece in

tubul uriniferic,unde sufera procese de reabsorbtie si

secretie tubulara.

Mecanismul formarii urinei

2.Reabsorbtia tubulara

• Consta in trecerea apei si a altor substante din urina

primara inapoi in sange si are drept rezultat formarea

urinii secundare sau definitive.

• Reabsorbtia apei si a altor molecule in sange are loc la

nivelul tubului contort proximal si se realizeaza prin

diverse mesanisme:

-transport activ impotriva gradientilor de

concentratie:Na,K,si unele vitamine (B12,C),glucoza,unii

aminoacizi,acidul uric,fosfatii anorganici,sulfatii.

-transport pasiv,in sensul gradientilor de

concentratie:Cl,uree,apa.

3.Secretia tubulara

• Se desfasoara la nivelul tubului contort distal si

proximal si consta in transportul substantelor din

sange in lumenul tubului urinifer prin mecanisme

diferite de cele ale ultrafiltrarii glomerulare.

• Rolul acestui proces este acela de a elimina

substantele care pot fi toxice organismului cat si

pe cele in exces.Se desfasoara prin mecanisme

active si pasive.

Reglarea activitatii renale

• Se face prin mecanisme nervoase si umorale.

• Reglarea RFG consta in reglarea diametrului arteriolelor

aferente.

• Reglarea umorala se realizeaza la nivelul tubilor

uriniferi,prin intermediul mai multor hormoni:

-hormonul antidiuretic(ADH)

-aldosteronul

-parathormonul

-hormonii tiroidieni

Aparatul juxtaglomerular

Caile urinare

– Sunt formatiuni membranoase tubulare,care se insera pe

papilele renale.

– Pelvisul renal rezulta din unirea celor 3 calice

mari.Prezinta 2 portiuni:intrarenala si extrarenala.

– Ureterele sunt organe tubulare care fac legatura intre

bazinet si vezica urinara.Peretele ureterelor este alcatuit

din 3 straturi: intern;median;extern.

– Vezica urinara organ cavitar, in care se acumuleaza

urina,este situata posterior simfizei pubiene si anterior

rectorului.Peretele vezicii urinare este alcatuit din 4 tunici:

-mucoasa -seroasa

-submucoasa

-musculara

Uretra

– Este un conduct prin care urina este eliminata

din vezica urinara la exterior.

– Uretra prezinta doua sfinctere:

-intern, situat superior,format din fibre

musculare netede,ce alcatuiesc si

musculatura vezicii urinare.Nu este controlat

voluntar.

-extern,inferior,alcatuit din fibre

striate,controlate voluntar.

Mictiunea

• Este actul fiziologic de eliminare a urinei din vezica urinara.Se efectueaza in mod reflex.Urina finala ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor,se aduna in calice si pelvis,iar de aici ,prin miscari peristaltice,este transportata in lungul ureterului pana la vezica urinara.

• Din uretere,urina este eliminata in jeturi in vezica urinara si datorita sfincterelor uretrale este impiedicata eliminarea continua a urinei la exterior.

• Factorii favorizanti ai mictiunii sunt:contractiile musculare abdominale si ale diafragmei care produc cresterea presiunii intraabdominala si comprimarea vezicii.

• Reflexul medular al mictiunii se afla sub controlul unor centri nervosi superoi din diencefal si din scoarta cerebrala,cu rol excitator sau inhibitor.

EXCREŢIA

EXCREŢIA

• Procesul de eliminare a substanţelor

nefolositoare sau în exces din

organism.

Procesul de excreţie se face prin:

• PIELE - transpiraţia;

• PLĂMÂNI- eliminarea dioxodului de carbon

• SISTEMUL DIGESTIV - defecaţia;

• SISTEMUL EXCRETOR - urina.

SISTEMULUI EXCRETOR-LOCALIZARE

• SISTEMUL

EXCRETOR ESTE

LOCALIZAT ÎN

CAVITATEA

ABDOMINALĂ, SUB

DIAFRAGMĂ, DE-O

PARTE ŞI DE ALTA

A COLOANEI

VERTEBRALE.

VEDERE POSTERIOARĂ

ANATOMIA SISTEMULUI EXCRETOR

• RINICHI

• CĂI URINARE:

-PELVIS RENAL

-2 URETERE

-VEZICĂ URINARĂ

-URETRĂ

RINICHII

,,RINICHIUL ESTE CEL MAI

ELEGANT ORGAN AL

CORPULUI”

VESALIUS

• Sunt organe pereche

• Au forma bobului de

fasole

• Culoare roşie-cafenie

• Prezintă două feţe:

-anterioară

-posterioară

• Două margini:

-convexă

-concavă

• Doi poli:

-superior

-inferior

RINICHIUL-SECŢIUNE

LONGITUDINALĂ

UNITATEA STRUCTURALĂ ŞI

FUNCTIONALĂ A RINICHIULUI

ESTE NEFRONUL

NEFRONUL

• PELVISUL RENAL

- CAVITATE ÎN FORMĂ DE

PÂLNIE

• URETRELE

- CONDUCTE LUNGI DE 30CM, SE

DESCHID ÎN VEZICA URINARĂ.

• VEZICA URINARĂ

- ORGAN CAVITAR CU O

CAPACITATE DE 300-350ML;

- DEPOZITEAZĂ URINA;

• URETRA -CANALUL DE EVACUARE A URINEI ÎN

MEDIUL EXTERN.