Ţesutul ososA.

   Anatomia ţesutului osos

  Ţesutul conjunctiv dur(osos)

Este învelit la periferie de o membrană vasculoconjunctivă numită periost. Celulele osoase sunt de 3 tipuri:

1. osteoblastele - celule tinere care secretă o substanţă preosoasă(oseină) şi apoi se transformă în osteocite.

2. osteocitele - celule adulte, cu prelungiri, adăpostite în nişte cavităţi ale substanţei fundamentale, denumite osteoplaste. Prelungirile osteoplastelor se unesc, prelungirile osteocitelor nu se unesc.

3. osteoclastul - celula gigant, multinucleată, cu un bogat echipament enzimatic şi rol în distrugerea şi limitarea formării ţesutului osos.

Substanţa fundamentală se dispune sub formă de lamele osoase, formate din oseină şi săruri minerale. În funcţie de dispunerea lamelelor osoase, distingem 2 tipuri de ţesut osos: compact şi spongios.Ţesutul osos compact formează lamelele internă şi externă ale oaselor late, stratul de la suprafaţa osoasă a diafizei oaselor lungi şi este format din:

sisteme haversiene(osteon) sisteme interhaversiene(arcuri de lamele osoase aflate între sistemele

haversiene).

Un sistem haversian este format din:

1. canalul Havers - canal subţire care străbate osul în lungime, paralel cu cele vecine. Contine vase de sânge, ţesut conjunctiv lax, fibre nervoase. Canalele Havers se leagă între ele prin canale oblice sau transversale. Există în osul compact şi o serie de canale denumite Volkmann(conţin vase şi nervi), care fac legătura dintre periost şi profunzime.

2. lamele osoase care înconjoară canalul Havers şi care conţin osteoplaste cu osteocite.

Ţesutul osos spongios se află în interiorul oaselor scurte şi late, în epifiza oaselor lungi.Este format din lamele osoase şi areole. Lamelele osoase denumite trabecule au aşezări diferite şi prin încrucişare delimitează cavităţi(areole). Acestea comunică între ele, dând osului aspectul de burete. Areolele conţin maduva roşie hematogenă. Totalitatea oaselor din organism formează scheletul sau sistemul osos. Caracterele generale ale oaselor sunt reprezentate de formă, structură, dezvoltare şi creştere.

Forma oaselor

Este în strânsă legătură cu rolul îndeplinit în organism. În general oasele se împart în: lungi, late, scurte, neregulate, pneumatice. Oasele lungi au lungimea mult mai mare decât celelalte dimensiuni(lăţimea şi grosimea). Ex: femur, humerus, tibie, radius. Unui os lung i se descriu trei porţiuni: două extremităţi voluminoase(epifize) şi o regiune mijlocie, intermediară, numită diafiză sau corp osos. În perioada de creştere între diafiză şi epifiză se află cartilajul de creştere(cartilaj epifizodiafizar) care poartă numele de metafiză.

Oasele late au formă de lamă, cu lungimea şi lăţimea mai mari decât grosimea. Ex: coxal, omoplat, oasele cutiei craniene.Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproximativ egale. Ex: carpiene, tarsiene.Oasele pneumatice conţin în structura lor cavităţi cu aer. Ex: frontal, maxilar, etmoid.Există şi oase sesamoide(ex: rotula), care se găsesc în vecinătatea unor articulaţii sau în grosimea unui tendon.Porţiunile de pe suprafaţa oaselor, care servesc pentru articularea cu alte oase, se numesc suprafeţe articulare.Proeminenţele de pe suprafaţa oaselor se numesc generic procese.

Structura osului

Oasele sunt organe tari, adaptate funcţiei de a rezista la presiune şi tracţiune. În structura lor întâlnim predominant ţesut osos compact şi ţesut osos spongios.

Oasele lungi sunt formate din ţesut osos compact la nivelul diafizei şi din ţesut osos spongios la nivelul epifizelor. La nivelul diafizei, în axul ei, se află un canal denumit central sau medular, în care se găseşte maduva osoasă. La periferia diafizei se găseşte o membrană conjunctivă denumită periost, care se întinde până la suprafaţa articulară. Periostul este o membrană conjunctivo-vasculară, bogat inervată, cu rol în creţterea osului în grosime şi în refacerea ţesutului osos la nivelul fracturilor. Stratul intern al periostului contribuie la formarea osului având funcţie osteogenică.Ţesutul osos compact formează peretele diafizei osoase. Este dispus în jurul canalului medular, fiind format din sisteme haversiene(osteoame) şi sisteme interhaversiene. Cele două sisteme sunt delimitate de straturi de lamele osoase concentrice, care formeaza sistemul lamelar fundamental extern subperiostic şi sistemul lamelar fundamental intern perimedular, ce conţine canale Volkmann.

Maduva osoasă este o formaţiune complexă ce conţine ţesut conjunctiv reticulat, vase de sânge şi nervi. Se deosebesc trei varietăţi de maduvă osoasă:

a. rosie - este de două feluri: hematogena(la făt, formează elementele figurate) şi osteogena(formează osul).

b. galbena - apare la adult prin transformarea maduvei roşii în celule adipoase. c. cenusie- apare la bătrâni prin transformarea maduvei galbene în ţesut fibros.Nu

are nici un rol.

La nivelul epifizelor predomină ţesutul osos spongios la interior şi ţesutul osos compact la exterior. Ţesutul spongios are lame osoase ce determină formarea de areole care conţin maduva.Oasele scurte sunt formate la interior din ţesut osos spongios cu areole iar la exterior din ţesut osos compact acoperit de periost.Oasele late sunt formate la interior din ţesut osos spongios numit diploe, iar la exterior din ţesut osos compact acoperit de periost.În ţesutul osos spongios al oaselor scurte şi late la adult se află maduva roşie hematogenă.

   

   

B   Fiziologia ţesutului osos

 Dezvoltarea şi creşterea oaselor(osteogeneza)

Prin dezvoltarea oaselor se înţelege constituirea osului prin transformarea ţesutului care îl precede. Osteogeneza constă în transformarea ţesutului cartilaginos sau conjunctivo-fibros al embrionului şi fătului, în sheletul osos al adultului. În dezvoltarea osului există două faze. În prima se formează ţesutul osos brut, nefuncţional, constituindu-se osul primar. În a doua fază au loc procese de osificare secundară(remaniere), în care procesele constructive sunt concomitente cu cele distructive, formându-se osul secundar funcţional.

După originea lor oasele se împart în oase de membrana, dezvoltate prin osificare desmală(endoconjunctiva) sau de membrană şi oase de cartilaj, dezvoltate prin osificare encondrală(endocondrala) sau de cartilaj.Osificarea desmală dă naştere oaselor bolţii cutiei craniene, corpului claviculei, mandibulei, realizând de asemenea creşterea în grosime a oaselor lungi pe seama păturii interne a periostului.

Se desfăşoară în membranele conjunctive şi are trei faze:

a. proteicăÎncepe la nivelul unor centre de osificare prin multiplicarea unor celule conjunctive şi transformarea lor în osteoblaste. Acestea încep să producă oseina, care în timp le înconjoară complet.

b. mineralăOseina secretată de ostreoblaste se impregnează cu săruri fosfocalcice rezultând substanţa osoasă. În acest moment , osteoblastele se transformă în osteocite, care nu mai au capacitatea de a secreta oseina. Prin fuzionarea tuturor centrilor de osificare rezultă osul nediferenţiat, primar, acoperit de periost la periferie.

c. remaniereSub acţiunea osteoclastelor, osul primar este remaniat şi rezultă osul final, secundar. Aceste procese se realizează prin distrugerea substanţei osoase şi prin osteogeneza secundară (lamelele osoase se aranjează pe direcţia liniilor de forţă).

Osificarea encondrală dă naştere oaselor membrelor, oaselor scurte, oaselor bazei craniului, vertebrelor, realizând de asemenea creşterea în lungime a osului la nivelul cartilajului de creştere.Osificarea de cartilaj se realizează în trei faze:

a. faza de distrugere a cartilajuluiÎncepe prin multiplicarea , hipertrofierea si distrugerea celulelor cartilaginoase. Aceste procese sunt urmate de distrugerea substantei fundamentale din jurul condrocitelor si de aparitia unor cavitati neregulate. La nivelul acestor cavitati intra niste prelungiri din pericondru, care vor forma mugurii de tesut vasculo-conjunctiv.

b. faza de osificare

Celulele conjunctive din mugurii vasculo-conjunctivi se transforma in osteoblaste, care secreta oseina. Aceasta se combina cu sarurile de ca si P (mineralizare) rezultand substanta osoasa.

c. faza de remaniereAre drept urmare formarea osului secundar.

BIOLOGIE

SUPORT DE CURSCLASA a XI-a F.R.

PROF. SAGAREL MADALINA

SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos = totalitatea organelor nervoase.-receptioneaza, transmite si integreaza informatiile din mediul extern si intern,elaboreaza raspunsuri adecvate (regleaza homeostazia=echilibrul intern al corpului)

La baza sistemului nervos sta tesutul nervos.Tesutul nervoseste format din:

-neuroni = celule nervoase cu rol in generarea si conducerea impulsurilor nervoase- celule gliale = celule cu rol in sustinere,protective

Corp celularNeuronul dendrite – scurte si ramificate

Prelungiri axon – unic, lung, se termina cu butoni terminali

- la exterior prezinta 3 teci cu rol de protective

Sistemul nervos se clasifica dupa urmatoarele criterii:1. dupa localizare

trunchi cerebralencefal = creier diencefal( in cutia craniana)

sistem nervos central cerebelSistem nervos emisfere cerebrale

Maduva spinarii(in canalul vertebral al coloanei vertebrale)

sistem nervos periferic nervi periferici (cranieni si spinali)

ganglioni nervosi

2. dupa functie

sistem nervos somatic – asigura activitatea muschilor scheletici si receptioneaza stimuli externi

Sistemul nervos sistem nervos vegetativ – controleaza activitatea organelor interne

sistem nervos simpatic – intervine in conditii neobisnuite

sistem nervos parasimpatic – intervine in conditii obisnuite

Organele nervoase sunt formate din doua tipuri de substanta:- substanta cenusie = formata din corpii celulari ai neuronilor- substanta alba =formata din fibre aferente si eferente.

Functiile sistemului nervos somatic1. Functia reflexa – activitatea sistemului nervos se realizeaza prin actul reflex. Se

realizeaza prin substanta cenusie.Actul reflex (reflexul) este procesul fiziologic de raspuns la un stimul care actioneaza asupra

unui camp receptor. Baza anatomica a actului reflex este arcul reflex.

Receptor - structura excitabila care raspunde la stimuli

Cale aferenta –senzitiva, conduce impulsul nervos de la receptori la centri nervosi

Arcul reflexCentri nervosi (reflecsi) – prelucreaza informatiile si genereaza comenzile

Cale eferenta – motorie, conduce comanda la efectori

Efector – executa comanda muschi striati (scheletici) muschi netezi (din peretii organelor interne )

glande exocrine glande endocrine

2. Functia de conducere – este realizata de substanta alba, formata din fibre ascendente (senzitive) si descendente (motorii).

ANALIZATORII

Analizatorii - sisteme care au rolul de a recepționa, conduce și transforma în senzații specifice excitațiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrării organismului în mediu și la coordonarea funcțiilor organismului.

Analizatorii sunt sisteme morfologice care: - sesizează prin receptori specifici, modificările din mediul extern și intern, ce acționează asupra organismului; - conduc impulsurile nervoase în ariile corticale corespunzătoare; - realizează analiza și sinteza impulsurilor nervoase determinând formarea de senzații specifice; - au un plan unic de organizare, fiecare fiind alcătuit din trei segmente:periferic(receptor), intermediar (de conducere) și segmentul central.

Tipuri de analizatori:- analizatorul visual- analizatorul acustico – vestibular- analizatorul cutanat- analizatorul olfactiv- analizatorul cutanat

1. Analizatorul vizual

Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz.Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu,orientarea spatiala,in mentinerea echilibrului si in activitatile specific uman.

Analizatorul visual are urmatoarea structura:a)Segmentul receptor este inclus in globul ocular.

Globul ocular este constituit din : - invelisuri- aparatul optic-sistemul fotoreceptor

Invelisurile globului ocular: - tunica fibroasa,sclerotica,este o formatiune conjunctiva,alba la exterior ,cu rol protector.Pe ea se insera musculatura extrinseca a globului ocular(drept-superior,inferior si intern,oblic inferior,drept lateral,oblic superior) - tunica vasculara,coroida,este pigmentata si vascularizata.Are functii trofice si confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura.Din ea se constituie in partea anterioara a globului ocular irisul si corpul ciliar (musculatura intrinseca a globului ocular)cu fibre circulare si radiare.

b)Aparatul optic cuprinde mediile transparente: - corneea transparenta este nevascularizata,bogat prin terminatii nervoase libere- umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent,secretat permanent de procesele ciliare si drenat prin sistemul venos

- cristalinul este o lentila biconvexa,transparenta,invelita intr-o capsula-cristaloida.Este situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor. Nu este vascularizat si nici inervat- corpul vitros este un gel transparent.El umple cavitatea posterioara a globului ocular intre cristalin si retina.

c)Sistemul fotoreceptor =retina,constituita din zece straturi celulare.Stratul extern, situate sub coroida ,este format din celule pigmentare,are functii de

protectie si metabolice,asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili. Celulele pigmentare trimit prelungiri in jurul celulelor receptoare retiniene, formand o camera obscura in jurul lor. Al doilea strat cuprinde celulele fotosensibile cu conuri si bastonase.

Celulele cu conuri- in numar de 5-7 milioane, predomina in pata galbena (macula lutea) si sunt in exclusivitate in fovea centralis (zona cu acuitate vizuala maxima)- au prag de sensibilitate ridicat- sunt receptori pentru vederea diurnal si perceperea culorilor- contin pigmentul fotosensibil iodopsina

Celulele cu bastonase- in numar de 125-130 milioane, lipsesc in fovea centralis- au prag de sensibilitate scazut- sunt receptori pentru vederea nocturna si crepusculara- contin pigmentul rodopsina

Retina, structura microscopica

d)Segmentul deconducere Primul neuron al caii optice este reprezentat de celulele bipolare din retina. Dendritele

acestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare.Al doilea neuron al caii il constituie celulele multipolare retiniene.Axonii lor formeaza

nervii optici.La nivelul chiasmei optice se incruciseaza axonii care provin din jumatatile nazale ale

celor doua retine. Din chiasma optica pornesc apoi doua fascicule denumite tracturi optice pana la corpii geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron.Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala.

Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III,IV,VI spre maduva cervico-dorsala,spre coliculii cvadrigemeni superiori si spre SAA.Acestea constituie caile reflexelor optice de orientare,adaptare si acomodare.

e)Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale,de o parte si de alta a scizurii calcarine,unde se afla aria optica primara.In jurul acesteia, exista zona de asociatia vizuala care determina realizarea notiunii de spatiu necesara in orientare si recunoastere si asigura memoria vizuala

Caile optice

2. Analizatorul acustico-vestibular

Analizatorul acustico-vestibular cuprinde doua aparate receptoare:- aparatul acustic pentru auz - aparatul vestibular sau al echilibrului - pentru pozitia spatiala a corpului in repaus si in miscare.

Fiecare din aceste aparate prezinta un nerv special pentru conducerea excitatiilor: nervul cohlear pentru analizatorul auditiv si nervul vestibular pentru analizatorul echilibrului.

Receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian VIII.

Urechea este constituita din urmatoarele componente:a) Urechea externaeste formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern.

Pavilionul urechii prezinta un schelet fibrocartilaginos ale carui ridicaturi si depresiuni servesc la captarea si dirijarea undelor sonore spre conductul auditiv extern si la determinarea directiei din care vin.

Conductul auditivextern continua pavilionul pana la membrana timpanica. Tegumentul conductului auditiv extern este prevazut cu peri si glande sebacee modificate (glande ceruminoase), care secreta cerumenul, cu rol de a proteja membrana timpanica de patrunderea corpilor straini.

b) Urechea medieeste situata intr-o cavitate a osului temporal.Contine aer la presiune atmosferica.

Spre partea exterioara prezinta membrana timpanica, iar spre partea interna prezinta fereastra ovala si fereastra rotunda, ambele acoperite cu membrane.intre membrana timpanica si

membrana ferestrei ovale se afla un lant articulat de trei oscioare: ciocanul, nicovala si scarita si muschii anexati lor. Urechea medie comunica cu nasofaringele prin trompa lui Eustachio.

c) Urechea internaeste formata din labirintul osos, sapat in osul temporal, in interiorul caruia se afla labirintul membranos.

Labirintul osos cuprinde: - vestibulul osos, - canale semicirculare osoase - melcul osos sau cohleea osoasa.

Labirintul membranos este constituit din:- utricula si sacula (vezicule situate in vestibulul osos), - canalele semicirculare membranoase (situate in canalele semicirculare osoase)- melcul membranos sau canalul cohlear (in cohleea osoasa).

In interiorul labirintului membranos se afla endolimfa. Intre labirintului osos si cel membranos se afla un lichid numit perilimfa, lichid cu compozitie chimica asemanatoare lichidului cefalorahidian.

La baza canalelor semicirculare (in ampulele acustice), in utricula si sacula se afla receptorii analizatorului vestibular. In canalul cohlear se afla receptorul analizatorului acustic (organul Corti)

2.1. Analizatorul auditiv

a) Segmentul receptorCohleea osoasaeste un canal osos spiral rasucit de doua ori si jumatate in jurul unui ax,

numita columela. Din columela se desprinde spre canalul spiral lama spirala osoasa, care se rasuceste in

jurul columelei pe toata lungimea canalului spiral. Lama osoasa se continua cu o membrana elastic, numita membrane bazilara.

Lama spirala osoasa si membrana bazilara, impart canalul spiral in doua rampe: vestibulara (care comunica cu vestibulul) si timpanica (ce comunica cu fereastra rotunda). Cele doua rampe comunica intre ele prin helicotrema, orificiul situat la nivelul cupolei melcului.

Melcul membranos( canalul cohlear) are forma triunghiulara, se gaseste in cohleea osoasa si este delimitat de membrana bazilara, peretele extern al melcului osos si membrana Reissner .

In canalul cohlear se afla organul Corti, receptor auditiv. Epiteliul senzorial din structura sa se afla situat pe membrana bazilara. Celulele senzoriale ciliate aflate in constitutia epiteliuluisenzorial sunt dispuse de o parte si de alta a tunelului Corti, median pe un singur rand, lateral pe doua-patru randuri. Ele sunt insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulate. Pe toata lungimea canalului cohlear. Deasupra organului Corti se afla o membrana subtire si elastica- membrana tectoria in care sunt inclavate cilii celulelor receptoare. Baza celulelor senzoriale este conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti .

b) Segmentul de conducere are primul neuron in ganglionul spiral Corti din columela. Axonii acestuia formeaza ramura cohleara a nervului cranian VIII (vestibulocohlear).Deutoneuronii (al doilea neuron) caii se afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestor neuroni se incruciseaza partial formand doua fascicule ascendente, lemniscuri laterale, cu fibre provenite de la organele lui Corti, atat de la cel din partea stanga, cat si de la cel din dreapta. Axonii deutoneuronilor fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in corpii geniculafi mediali din metatalamus. Din lemniscurile laterale se desprind colaterale la coliculii cvadrigemeni inferiori, in nucleul facialului, care inerveaza muschii scaritei, la nucleul oculomotorului, la substanta reticulata si la cerebel.

c) Segmentul central este localizat in girusul temporal superior, unde are loc analiza excitatiilor si realizarea senzatiei de auz. Fiecare organ Corti proiecteaza bilateral. Proiectia corticala a diferitelor zone ale organului Corti se face distinct

Fiziologia analizatorului auditivExcitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. Analizatorul acustic capteaza,

receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Urechea umana percepe sunete intre 16-20.000 de vibratii/secunda.

Undele sonore sunt captate de pavilion, concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica, a carei vibratie o determina. Sistemul de oscioare din urechea medie transmite vibratiile la fereastra ovala de unde sunt preluate de perilimfa din rampa vestibulara si timpanica. Oscilatiile perilimfei determina oscilatiile endolimfei, deoarece membrane vestibulara este foarte subtire. Oscilatiile perilimfei determina deformarea membrane bazilare pe care se gaseste organul Corti. Cilii celulelor auditive se indoaie fata de membrane

tectoria si se declanseaza un impuls nervos care se transmite prin nervii auditivi la segmental central unde se formeaza senzatia de auz.

La baza melcului se percep sunetele inalte, iar la varful acestuia sunetele joase.

2.2. Analizatorul vestibular

a) Segmentul receptor este situat in utricula, sacula si in dilatatiile canalelor semicirculare (ampule).

Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse in trei planuri ale spatiului, la 45° unul fata de celelalte si se deschid in utricula.Deschiderile sunt in numar de cinci, deoarece doua dintre canalele semicirculare se unesc. Fiecare canal are la unul dintre capete o dilatare, numita ampula. In cele trei ampule se afla crestele ampulare.

Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de sustinere.Cilii celulelor receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa, numita cupula care se deplaseaza sub miscarile endolimfei.

Utricula si sacula contin aparatul otolitic sau macula, care are acelasi tip de epiteliu senzorial, alcatuit din celule receptoare ciliate (ai caror cili proemina intr-o membrane reticulara gelatinoasa) si celule de sustinere. In ochiurile membrane gelatinoasese afla granule calcaroase, numite otolite. Maculele constituie aparatul otolitic.

Crestele ampulare si maculele sunt receptorii analizatorului vestibular.Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul static si acceleratia liniara.Celulele receptoare ale ambelor formatiuni sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa.

b) Segmentul de conducere al analizatorului vestibular are proteneuronii in ganglionii Scarpa. Axonii neuronilor din ganglionii Scarpa formeaza ramura vestibulara a nervului vestibulocohlear (VIII) si fac sinapsa cu deutoneuronii in nucleii vestibulari in cai directe si colaterale. Calea directa constituie fasciculul principal al sensibilitatii.Al treilea neuron al caii se afla in talamus, iar axonii acestuia se proiecteaza in cortex. Caile colaterale sunt: fasciculul vestibulospinal, spre maduva, calea motorie extrapiramidala, fasciculul vestibulocerebelos, prin arhicerebel spre nucleul rosu si formatiunea reticulata, fasciculul vestibulonuclear, spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI .

c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiti autori il plaseaza in girusul temporal superior sau in girusul parietal ascendent.

Fiziologia analizatorului vestibular Mentinerea echilibrului organismului este asigurata prin modificari ale tonusului

muscular, care determina pastrarea proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de sprijin. Actiunea unei forte, care determina deplasarea centrului de greutate, produce modificari reflexe ale tonusului muscular.

Stimulii care determina excitarea receptorilor analizatorului vestibular sunt accelerarea sau incetinirea miscarii intregului corps au doar a capului.

Cand capul sta nemiscat, otolitele apasa asupra receptorilor maculari care trimit impulsuri nervoase spre segmental central, informandu-l asupra pozitiei corpului.

Cand capul si corpul sufera accelerari liniare (inainte, inapoi sau lateral), otolitele sunt impinse in directia opusa miscarii. Se declanseaza impulsuri nervoase care ajung la segmentul central si se declanseaza reactii motorii pentru corectarea pozitiei corpului si capului.

Miscarile de rotatie antreneaza rotatia simultana a canalelor semicirculare aflate in planul rotatiei respective. La nivelul receptorilor iau nastere potentiale de actiune care sunt transmise prin nervul vestibular pana la segmentul central. Canalele semicirculare orizontale si laterale informeaza asupra miscarilor in jurul axului vertical (rasuciri,intoarceri). Canalele semicirculare vertical informeaza asupra miscarilor in jurul axelor orizontale (sarituri,caderi).

3. Analizatorul olfactiv

Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoare la proprietafile chimice ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.

Olfactia este un simt chimic depinzand de actiunea directa a moleculelor substantelor odorante volatilizate asupra unor receptori specializati.Analizatorul olfactiv are rol în aprecierea calitatii aerului, prevenind patrunderea în organism a unor substante nocive. Impreuna cu analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv intervine în aprecierea calitatii alimentelor si în declansarea secretiei salivare.

Segmentele analizatorului olfactiv:a)Segmentulreceptoreste format din epiteliul olfactiv, constituit din celule receptoare (chemoreceptori de distanta) si din celule de sustinere incluse în mucoasa olfactiva.

Mucoasa olfactiva are o suprafata de 2-3 cm2 si este dispusa în regiunea cornetului nazal superior si a lamei ciuruite a etmoidului.

Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi, fusiformi. Dendritele acestora sunt scurte si groase si se termina cu butoni olfactivi de la care pleaca 10-20ciliiolfactivi receptori (care maresc suprafata de contact cu substantele odorante), care depasesc celulele de sustinere si patrund în mucusul secretat de celulele glandulare ale mucoasei olfactive. b) Segmentul de conducere

Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare.Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii, strabat în manunchiuri

lama ciuruita a etmoidului si patrund în cutia craniana, formând nervii olfactivi cu traseu pâna la bulbii olfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec în bulbul contralateral, iar cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care se proiecteaza în cortex. c) Segmentul centraleste reprezentat de paleocor texul olfactiv, aria de proiectie primara a aferentelor olfactive. Fiziologia analizatorului olfactiv

Substantele odorante sunt receptionate numai dupa dizolvarea lor în stratul de mucusde la suprafata mucoasei. Pentru a putea fi receptionate, aceste substante trebuie sa aiba o concentratie egala sau superioara pragului de excitabilitate. Pragul de excitabilitate reprezinta cantitatea minima de substanta odoranta capabila sa provoace senzatia de miros.

Omul poate diferentia intre 2000 – 4000 de mirosuri diferite. Mecanismul discriminarii olfactive nu este cunoscult, dar este dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici. Inflamarea mucoasei nazale în afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.

4. Analizatorul gustativ

Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de proprietatile chimice ale substantelor sapide solubile care intra în contact cu mucoasa bucala.

Segmentele analizatorului gustativ:a) Segmentul receptoreste reprezentat de mugurii gustativi, raspânditi în întreaga mucoasa bucofaringiana si în mucoasa linguala.

Mugurii gustativi au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana bazala a epiteliului lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. Intr-un mugure gustativ exista 5-20 celule senzoriale cu cili, care reprezinta formatiunile receptoare.Cilii proiecteaza prin porul gustative la suprafata limbii unde vin in contact cu substantele sapide dizolvate in saliva.

In mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati în papile gustative. Papilele circumvalate formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele fungiforme sunt raspândite pe vârful si marginile anterioare ale limbii, iar cele foliate pe marginile posterioare ale limbii. b) Segmentul de conducere

De la polul bazal al celulelor receptoare pornesc fibrele senzitive ale ; nervilor cranieni VII, IX si X. Nervul facial inerveaza primele 2/3 ale limbii, glosofaringianul treimea posterioara, iar vagul, restul mugurilor gustativi pâna la epiglota. Protoneuronii cailor sunt situati în ganglionii nervilor cranieni VII, IX si X. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se afla în nucleul solitar din bulb, unde converg fibrele senzitive ale celor trei nervi cranieni. Axonii acestora, dupa încrucisare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron în talamus.c) Segmentul centraleste reprezentat de aria gustativa, situata la baza girusului parietal ascendent, unde se integreaza sensibilitatea gustativa cu cea tac tila, termica si dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele trigemenului. Fiziologia analizatorului gustativ

Gustul contribuie la aprecierea calitatii alimentelor, prevenind patrunderea în organism a alimentelor alterate, si la declansarea secretiilor digestive. Deosebim patru tipuri de senzatii gustative: acru, sarat, dulce si amar. Ariile linguale ale diferitelor gusturi au localizare specifica, deci mugurii gustativi dobândesc o anumita specializare. Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru fiecare substanta. Cea mai mare sensibilitate se manifesta pentru substantele amare.Intensitatea senzatiei depinde de concentratia substantei dizolvate, de numarul receptorilor excitati si de temperatura solutiei.Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se

adapteaza la actiunea îndelungata a unui excitant.

GLANDE ENDOCRINE

Sistemul endocrineste constituit din glande care nu au canal excretor,iar produsii de secretie sunt eliminate direct in sange sau limfa.

Are rol de comunicare şi coordonare şi se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe hormoni (substanţe chimice ce sunt eliberate în sânge pentru a trimite mesaje celulelor organismului). Hormonii sunt produşi de glandele endocrine şi de alte organe ne-endocrine ale organismului.Hormonii controlează creşterea, reproducerea şi stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici ori emoţionali.Hormonii influenţează celulele prin cuplarea lor la receptori specifici ai celulelor.Nu toate celulele intră în interacţiune cu hormonii, ci doar celule ţintă specifice care au anumiţi receptori de care hormonii se pot cupla.Aceştia intervin, pe cale umorală (şi nu pe cale nervoasă, cum acţionează creierul) în dezvoltarea şi menţinerea structurii normale şi în reglarea funcţiilor organismului.Între sistemele de coordonare nervoasă şi umorală există o strânsă interdependenţă.

Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele

1. Hipofiza

Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Hormonii secretaţi de hipofiză sunt:

a. Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în

celule şi stimulează secreţia glandelor mamare.Hipersecreţia (secretie in exces) acestui hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar hiposecretia (secreţia insuficientă) cauzează nanismul hipofizar(piticismul).b. Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează:creşterea si dezvoltarea glandelor corticosuprarenale, dar stimuleaza si secretia lor.c.Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează:- cresterea si dezvoltarea glandei tiroide - secretia de hormone tiroidieni. d. Hormonii gonadotropi controlează:

- funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti. e. Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie:- secreţialactate - dezvoltarea glandelor mamare. f.Hormonul antidiuretic sau vasopresina:-contribuiela menţinerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal- are efect antidiuretic prin micsorarea cantitatii de urina eliminate- creste tensiunea arterial atunci cand se afla in cantitati mari (de aici si numele de vasopresina).g. Ocitocina favorizează:- naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului - ejectia laptelui.

2. Tiroida

Tiroida se găseşte lângă laringe şi trahee şi are o greutate de aproximativ 30 de grame. Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi triiodotironina. Acţiunea acestora cuprinde:

- controlează creşterea şi diferenţierea celulară- reduc depozitele de lipide- intensifică absorbţia intestinală de glucoză, determinând hiperglicemia- stimulează activitatea glandelor sexuale.

O hiposecretie tiroidiana ( diminuare a funcţiei) la copil determina cretinismul: inaltime redusa, dezvoltare fizica si psihica redusa, defecte ale dintilor, deformari osoase.Hiposecretia la adult determina mixedemul: crestere in greutate,senzatie de frig, edem mucos, piele uscata si ingrosata, caderea parului, scaderea capacitatii de concentrare si invatare. Hipersecretia la adultdetermina boala Basedow – Graves (gusa exoftalmica): slabire accentuate, iritabilitate, neliniste, hipertensiune,hiperfagie (foame exagerata), gusa, ochi exoftalmici (iesiti din orbite).

La populaţiile din zone muntoase, cu ape sărace în iod (lipsa iodului), apare guşa endemică, creşterea volumului glandei tiroide.

3. Paratiroidele

Paratiroidele sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă hormonii: parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea echilibrului (absorbţia şi

fixarea) fosforului şi a calciului organismului. Hiperfuncţia acestor glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

4. Timusul

Timusul este un organ care se dezvoltă până în al doilea an de viaţă, după care rămâne staţionar până la 14 ani, când se atrofiază şi este înlocuit cu o grăsime. Limfocitele T, care îşi au originea în măduva hematogenă sunt diferenţiate în timus .

5. Epifiza

Epifiza are formă conică şi are ca principal hormon secretat melatonina, care acţionează inhibator asupra glandelor sexuale şi are efect hipoglicemiant.

6. Glandele suprarenale

Glandele suprarenale se găsesc în partea de sus a fiecărui rinichi. Zonă exterioară a acestora (corticosuprarenalele) secretă trei categorii de hormoni

steroizi:- mineralocorticoizi (reglarea metabolismului mineral, reabsorbţia natriului şi eliminarea potasiului), - glucocorticoizi (sunt reprezentaţi de cortizol, care intervine în special în metabolismul glucidelor) - sexosteroizi (contribuie la diferenţierea dintre sexe: timbrul vocii, pilozitatea etc.).

Zona interioară a suprarenalelor (medulosuprarenalele) secretă adrenalina şi noradrenalina.Stresul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenalei. În stări de stres cu care organismul este obişnuit creşte nivelul noradrenalinei, iar în condiţii de stres neobişnuit creşte secreţia adrenalinei.

7. Pancreasul endocrine

Pancreasul endocrin este format din celule răspândite în interiorul pancreasului exocrin. Există două tipuri de celule:

- celule alfa, care secretă glucagonul - celule beta care secretă insulina.

Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide.Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat.

Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie.

8. Glandele sexuale

8.1. OvareleOvarele produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul şi

progesteronul, precum şi inhibina. Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile ovariene şi dezvoltarea sânilor la

pubertate.Estrogenul ajută la dezvoltarea ovulelor, stimuleaza proliferarea mucoasei si musculaturii uterine, stimuleaza dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei.

Progesteronul este necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta s-a produs. Cum previne pilula contraceptivă sarcina?Ciclul menstrual şi sarcina sunt controlate de

la nivelul creierului de hipofiză. Aceasta eliberează lunar substanţe, stimulând ovarele să producă hormonii sexuali: estrogenul şi progesteronul. În primele 2 săptămâni ale menstruaţiei, ovarele produc estrogen, care pregăteşte organismul pentru eliberarea unui ovul. La administrarea pilulelor, informaţia primită de hipofiză este că nivelul progesteronul este ridicat, ceea ce ar însemna că există un ovul fertilizat. Pilula contraceptivă este cea care mimează nivelul crescut de progesteron. Ca urmare, hipofiza blochează eliberarea de alte ovule. Rolul pastilei contraceptive este, aşadar, acela de a preveni ovulaţia. Totodată, mucusul cervical se îngroaşă, devenind mai vâscos şi impenetrabil pentru spermatozoizi.

8.2. TesticuleleTesticulele produc testosteronul şi inhibina.Testosteronul ajută la cresterea si dezvoltarea

organelor genital masculine, crearea spermei, dezvoltarea caracteristicilor secundare bărbăteşti şi la creşterea dorinţei sexuale.

SISTEMUL LOCOMOTOR

Sistemul locomotor = sistem osos + sistem muscular - realizeaza locomotia

Scheletul = totalitatea oaselor din organism asezate in pozitia lor anatomica corecta, si legata intre ele prin articulatii.

1. SISTEMUL OSOS – SCHELETUL

Scheletul – scheletul capuluischeletul trunchiuluischeletul memebrelor

a. Scheletul capului (22 oase) prezinta 2 parti: - NEUROCRANIU- VISCEROCRANIU

Neurocraniu – formeaza cutia craniana - 8 oase late: perechi si neperechi sudate intre ele

4 oase neperechi: frontal (osul fruntii), occipital (osul cefei), etmoid si sfenoid (formeaza baza cutiei craniene)2 oase perechi: temporalele (oasele tamplei) si parietalele (oasele boltii craniene)Viscerocraniu (14 oase) – formeaza fata2 oase neperechi: mandibula si vomerul6 oase perechi: maxilarele, palatinele, nazalele, zigomatice, lacrimale, cornetele nazale inferioare

b. Scheletul trunchiului= coloana vertebrala, coaste si sternColoana vertebrala = 33-34 vertebre suprapuse si articulate intre ele prin discuri intervertebrale

- prezinta 5 regiuni: - cervicala = 7 vertebre - toracala = 12 vertebre - lombara = 5 vertebre - sacrala = 5 vertebre - coccigiana = 4-5 vertebre

- prezinta 4 curburi fiziologice: 2 lordoze (cervicala si lombara cu convexitatea dispusa posterior) si 2 cifoze (toracala si sacrala cu convexitatea anterior)Coastele = 12 perechi (oase late se prind cu un capat de vertebre si cu un capat de stern):- perechile 1 -10 se articuleaza cu sternul – primele 7 perechi (1-7) se articuleaza direct cu

sternul prin intermediul cartilajelor costale proprii = COASTE ADEVARATE

- ultimele3 perechi (8 - 10)se articuleaza cu sternul prin intermediul celei de a 7-a pereche (se

articuleaza de ea) = COASTE FALSE- perechile 11-12 nu se articuleaza cu sternul, sunt libere = COASTE FLOTANTESternul – osul pieptului, os lat

- se articuleaza cu claviculele si coastele

sternul + coastele+ vertebrele toracale = cutia toracicac. Scheletul memebrelor = scheletul centurilor + scheletul membrului propriu zisc.1. Scheletul membrului superior = centura scapulara + scheletul membrului propriu ziscentura scapulara – leaga membrul superior de trunchi

-clavicula + omoplatscheletul membrului superior propriu zis:

- scheltul bratului: humerus- scheltul antebratului: radius + cubitus- scheletul mainii: 8 carpiene , 5 metacarpiene , 14

falange (cu exceptia policelui care are 2 falange, celelalte degete au cate 3 falange)

c.2.Scheletul membrului inferior = centura pelviana + scheletul membrului propriu ziscentura pelviana – leaga membrul inferior de trunchi

- 2 oase coxale(+ osul sacrum + coccisul = bazinul)scheletul membrului inferior propriu zis:

- scheletul coapsei: femur- scheletul gambei: tibie + peroneu- scheletul piciorului: 7 tarsiene, 5 metatarsiene, 14

falange- patela (rotula) – osul genunchiului

Rolul sistemului osos: - asigura statiunea bipeda- dau forma caracteristica corpului- reprezinta locuri d einsertie pentru muschi- formeaza cavitati de protectie: cutia craniana, cutia toracica, canalul vertebral, bazinul- constituie deposit pentru saruri minerale: Ca si P- prin maduva rosie formeaza elementele figurate ale sangelui- pargii cu rol in miscare

Cresterea in lungime si grosime a oaselor: transformarea scheletului cartilaginos a embrionului si fatului in scheletul osos al adultului, incepe in saptamana a 4-a de viata intrauterinetotalitatea transformarilor = osteogenezaOsteogeneza prezinta 2 etape: - o etapa primara cand rezulta osul primar, brut, nefunctional= os primar- o etapa secundara cand rezulta osul secundar , functional1. Cresterea in lungime: - caracteristica oaselor lungi (ex.humerus, tibie, femur)

- se realizeaza cu ajutorul cartilajelor de crestere situate la limitile dintre diafiza (corpul osului) si epifiza (capetele osului)

- se formeaza tesut osos nou spre diafiza2. Cresterea in grosime: - caracteristica atat oaselor lungi cat si celor late si scurte

- se realizeaza prin activitatea periostului (membrane conjunctiva la exteriorul osului)- se formeaza tesut osos nou care se depune peste cel vechi

Oasele se leagă între ele prin articulații fixe, semimobile și mobile.Articulațiile fixe nu permit mișcarea oaselor.

De exemplu, oasele cutiei craniene au marginea alcătuită din niște dințișori ce se îmbină strâns între ei. Articulațiile semimobile se întâlnesc între corpul a două vertebre, unde se află discul cartilaginos. Aceste discuri permit mișcări limitate ale celor două oase.

2. SISTEMUL MUSCULAR

Muschii capului:a. Muschii mimicii – cutanati:

- frontal- occipital- muschi grupati in jurul orificiilor: nazale, orbitale, bucale, auditive

b. Muschii masticatori: maseteri si temporalic. Muschii limbiid. Muschii extrinseci ai globului ocular:

- drept superior si drept inferior- drept extern si drept intern- oblic superior si inferior

Muschii gatului:- pielosul gatului- sternocleidomastoidian- hioidienii

Muschii trunchiului:Muschii spatelui si ai cefei: trapez, dorsal, ai santurilor intervertebraleMuschii toracelui: pectoralii, dintatii, intercostalii, diafragmulMuschii abdomenului: drepti abdominali, oblici externi, oblici interni

Muschii membrelor:1. Muschii membrelor superioare;

- muschii umarului: deltoid- muschii bratului: biceps si triceps brachial- muschii antebratului; flexori si extensori ai degetelor, pronatori si supinatori ai antebratului- muschii mainii

2. Muschii membrelor inferioare:- muschii fesieri: in jurul articulatiilor coxo-femurale- muschii coapsei: croitor, cvadriceps femoral, biceps femoral, adductori ai coapsei- muschii gambei: triceps sural (gastrocnemian si solear), extensori ai degetelor, flexori ai degetelor, pronatori si supinatori ai piciorului- muschii palntei: flexori si extensori ai degetelor

SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv - totalitatea organelor care participa la digestie- prezinta 2 parti: - tub digestiv: cavitate bucala, faringe, esofag, stomac, intestine subtire, intestine gros, anus

- glande anexe: glande salivare, ficat, pancreas

Faringele este un conduct muscolofibros. Reprezinta o raspantie a cailor respiratorii si digestive realizeaza legatura dintre cavitatea bucala si esofag. Musculatura faringelui constituite din fibre musculare striate cu dispozitie circulara si longitudinala ,detine un rol important in deglutitie. Esofagul este un segment tubular de 25-30 cm la adult,realizeaza legatura dintre faringe si stomac.Stomacul Este situat in abdomen in loja gastrica,fiind segmentul cel mai dilatat segment al tubului digestiv. Stomacul are 2 portiuni :1.portiunea verticala-care nu se umple cu alimente 2.portiunea orizontala-format din antrul si canalul piloric care se termina la orificiul piloric . Inervatia stomacului este constituita din fibre parasimpatice provenite din nervii vagi si fibre simpatice din plexul celiac.In peretele gastric exista doua plexuri vegetative.Intestinul subtire segmentul cel mai lung al tubului digestiv (peste 4m) se intinde de la pilor la valvula ileo-cecala prin care se deschide in intestinul gros.Este diferentiat in 3 segmente:duoden,jejun,ileon. La acest nivel mucoasa prezinta un numar de vilozitati intestinale, care maresc mult suprafata favorizand procesul de absortie. Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv ,are o lungime de 1,7m si un calibru superior fata de cel subtire.Se descriu mai multe portiuni:cecul,colon,rectul ce se termina cu canalul anal.Mucoasa intestinului nu mai prezinta vilozitati.

Ficatul este situat in cavitatea abdominala ,sub bolta diafragmatica,in loja hepatica; este cea mai mare glanda din corpul uman,are o secretie externa bila care se elimina in perioadele digestive in duoden.Pe fata superioara se observa doi lobi:drept si stang.La partea anterioara a santului longitudinal drept se afla vezica biliara iar in partea posterioara vena cava inferioara .Santurile de pe fata inferioara delimiteaza 4 lobi: drept,stang,anterior,posterior.Pancreasul.Glanda mixta,estesituat retroperitoneal avand o pozitie transversala. Pancreasului i se descriu un cap,situat in potcoava duodenala,un corp si o coada. Celulele acinilor pancreatici secreta sucul pancreatic care ,este colectat in doua canale mari:canalul principal care se deschide in duoden si un canal accesor care se deschide in canalul wirsung sau in duoden. Vascularizatia pancreasului este asigurata de ramuri din arterele gastroduodenale iar sangele venos este drenat in final de vena porta.

Digestia si absorbtia

Digestia = totalitatea transformarilor pe care le sufera alimentele, prin care substantele organice complexe din alimente sunt transformate in substante organice simple, solubile, absorbabile, numite nutrimente.

Transformarile pot fi:

- mecanice (masticatie, triturare, deglutitie), - fizice (inmuierea alimentelor, dizolvarea substantelor, emulsionarea grasimilor), - chimice (transfromarea substantelor organice complexe in substante organice

simple sub actiunea enzimelor)a. Digestia bucala

Masticatia = procesul de taiere, zdrobire, triturare a alimentelor

Saliva – produsul de secretie a glandelor salivare

- roluri: inmuierea alimentelor, solubilizarea unos constituienti alimentary, protectie antibacteriana, formarea bolului alimentar, deglutitie

- contine o enzima glicolitica: amilaza salivara (ptialina) care hidrolizeaza amidonul preparat termic (fiert, copt) transformandu-l in maltoza

Deglutitia = procesul prin care bolul alimentar strabate faringele, esofagul si ajunge in stomac;cuprinde 3 timpi: bucal, faringian si esofagian .

masticatie

alimente bol alimentar

impregnare cu saliva

b. Digestia gastrica – este rezultatul activitatii motorii si secretorii a stomacului

Activitatea motorie – contractile stomacului care pot fi: tonice (de umplere cu alimente) si peristaltice (bolul alimentar se amesteca cu sucul gastric si formeaza chimul gastric)

Activitatea secretorie – secretia de suc gastric

Sucul gastric – produs de glandele gastrice

bol alimentar activitate secretorie si motorie chim gastric

c. Digestia intestinala – este rezultatul activitatii secretorii si motorii a intestinului subtire

Activitatea motorize – 3 tipuri de contractie:

- tonice: de umplere cu alimente digerate- peristaltice: unde de contractie circulara care se propaga de-a lungul intestinului

subtire- segmetare: contractii inelare care apar la intervale regulate, de-a lungul

intestinului, apoi se relaxeaza si apar altele noi in mijlocul segmentelor dintre contractiiile precedente; au rolul de a a mestea chimul gastric cu secretiile digestive

Activitatea secretorie: - secretia biliara, pancreatica si intestinala.

Secretia biliara = bila (fierea)- secretata de ficat; se varsa in duoden in timpul digestiei si se acumulea in vezica

biliara intre digestii Secretia pancreatica – sucul pancreatic:

- produs de pancreasul exocrine se varsa in duoden Secretia intestinala – sucul intestinal:

- produs de mucoasa duodenala-

chim gastric activitate motoire si secretorie chil intestinal

d. Absorbtia intestinala – procesul prin care produsii simpli rezultati din digestie strabata peretii intestinului subtire si ajung in sange si limfa

e. Fiziologia intestinului gros

In intestinul gros se desdasoare activitati motorii, de absorbtie, de fermentatie si putrefactie in urma carora se formeaza materiile fecale.

Defecatia – procesul de eliminare a materiilor fecale

- act reflex involuntar la nou nascut pana la 15 luni si voluntar la copilul mic si adult

- coordonat de centri reflecsi medulari si controlat de scoarta cerebrala

SISTEMUL CIRCULATOR

Sistemul circulator

- totalitatea organelor care participa la circulatia sangelui cu substante

- este format din : - inima

- vase de sange: artere, capilare, vene

- sange

Sangele- lichid de culoare rosie, care formeaza mediul intern al organismului impreuna cu lichidele interstitiale

- contribuie la mentinera homeostaziei corpului- reprezinta 8% din greutatea corpului- este format din plasma (55 – 60%) si elemente figurate (40 – 45 %)

Plasma – contine 90% apa si 10 % substante chimice: 1% - substante organice( proteine, lipide, glucide, combinatii ale acestora, produsi finali si intermediari ai metabolismului) si 9% - substante anorganice (bicarbonati, cloruri, ioni de Fe, Ca, Mg, K, enzime)

Elementele figurate Eritrocite (hematii, globule rosii):

- in stare adulta sunt anucleate- la ♀ - 4,5milioane/mm³sange circulant, iar la ♂ - 5milioane/mm³sange circulant- contin un pigment rosu numit hemoglobina (Hb) cu rol in transportul gazelor

respiratorii- durata de viata 120 zile, apoi sunt distruse de splina, ficat, ganglioni limfatici Leucocitele (globule albe):

- celule nucleate, mobile, cu rol in imunitate- in numar de 4000 – 8000/mm³sange- durata de viata de la cateva ore la cativa ani Trombocitele (plachetele sangvine):

- fragmente celulare care se formeaza din fragmentarea megacariocitelor in maduva rosie

- 300000/mm³sange- au rol in coagularea sangelui,( contin factorii coagularii), prin aderarea la peretele

vasului de sange lezat si formarea dopului plachetar

Grupele de sangeSunt 4 grupe de sange:O I: - donator universal - primeste doar de la grupa OA II: - doneaza la A si AB

- primeste de la O si AB III: -doneaza la B si AB- primeste de la O si BAB IV: - doneaza la AB- primitor universal

Sistemul Rh:

- pe suprafata hematiilor poate exista si antigenul D (factorul D) care se mosteneste de la tata

- in functie de prezenta/ absenta factorului D oamenii pot avea: Rh pozitiv daca au factorul D (85%) si Rh negative daca nu au factorul D (15%)

- prezenta factorului D in sange determina formarea de anticorpi anti-D , de aceea in cazul transfuziilor se tine cont si de factorul D: o persoana cu Rh pozitiv poate primi de n-ori sange cu Rh negative, in schimb o persoana cu Rh negativ poate primi o singura data sange cu Rh pozitiv, deoarece la a 2-a transfuzie se sintetizeaza anticorpi anti-D care duc la hemoliza

- in cazul femeilor cu Rh negative, cu o sarcina Rh pozitiv (mostenit de la tata)sarcina trebuie urmarita , deoarece datorita sangelui fetal care ajunge in cel al mamei se sintetizeaza anticorpi anti –D(prima sarcina decurge normal, la a 2-a pot aparea accidente de incompatibilitate: avort, anomalii, malformatii, etc.)

Imunitatea

Reprezinta capacitatea organismului de a recunoaste si a neutraliza particule sau cellule straine organismului, dar si cellule si substante proprii organismului, care sunt modificate si care nu mai sunt recunoscute ca fiind proprii.

Antigenul = substanta sau particula straina (bacterii, virusuri, grefe si transplanturi) care patrunsa in mediul intern determina producerea de substante specifice, numite anticorpi, care neutralizeaza si si distrug antigenul.

Imunitatea este: nespecifica si specifica

1. Imunitatea nespecifica (innascuta):

- prezenta la toti oamenii

2. Imunitatea specifica (dobandita):

- apare in urma contactului cu agenti patogeni

- tipuri de imunitate specifica:

imunitate dobandita natural:- pasiv: mostenita prin transfer transplacentar de anticorpi sau din laptele matern- activ: in urma unor boli imunitate dobandita artificial:

- activ: prin vaccinare – introducerea in organism a unor agenti patogeni atenuati sau omorati care determina producerea de anticorpi specifici; dureaza 1-7 ani

- pasiv: prin administrare de seruri care contin anticorpi gata formati; dureaza 2-3 saptamani

Inima: - organ musculos, cavitar

- situata intre plamani, cu varful orientat spre plamanul stang- formata din 4 camere: 2 atrii (A) la baza si 2 ventricule (V) spre varf care

comunica intre ele prin orificiile atrioventriculare; atriile sunt separate intre ele prin septul interatrial , iar ventriculele sunt separate intre ele prin septul interventricular

- peretele inimii prezinta 3 straturi: epicard, miocard, endocardMiocardul = muschiul inimii

- este mai gros in V, decat in A, in special in V stang- format din 2 tipuri de cellule: cellule miocardice contractile si cellule miocardice

modificate care intra in alcatuirea sistemului excitoconductor sau nodal

Artere •Vase sangvine ce duc sangele de la inima la organe si tesuturi. Arterele sunt tuburi flexibile cu pereti grosi. Diametrul lor se micsoreaza pe masura ce ele se departeaza de inima si se subdivid; ansamblul constituie arborele arterial. Ultimele lor ramificatii sunt arteriolele, care alimenteaza vasele capilare.

Venele sunt vasele sangvine care transportă sângele spre inimă. Majoritatea venelor transportă sânge dezoxigenat; excepţie sunt venele pulmonare şi vena ombilicală.Ele diferă de artere şi prin structură şi prin funcţii; de exemplu, arterele sunt cu mai mulţi muşchi. Venele posedă valve ce împiedică întoarcerea sângelui.

Capilare •Capilarele sunt cele mai mici vase sangvine din sistemul circulator. Având grosimea de o singură celulă, ele realizează schimbul de substanțe dintre sânge și țesuturi.În diametru au circa 5-10 μm. Contactul dintre capilare și vene sau artere nu se face direct, ci prin intermediul venulelor (între vene și capilare) și aarteriolelor (între artere și capilare).

SISTEMUL RESPIRATOR

Sistemul respirator = totalitatea organelor prin care se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic si organism.

Cai respiratorii: fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii principale

Sistemul respirator

Plamani

Fosele nazale, care alcătuiesc cavitatea nazală, se deschid la exterior prin nări, iar în faringe prin două orificii. Interiorul foselor nazale este căptuşit cu o mucoasă ale cărei secreţii menţin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizată, încălzeşte aerul inspirat. Mucusul, cât şi firele de păr din fosele nazale opresc înaintarea prafului şi a altor impurităţi care se pot afla în aerul inspirat.

Faringele are forma unei palnii cu peretii musculo-membranosi si este organul în care se încrucişează calea respiratorie cu calea digestivă.

Laringeleeste alcătuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezintă o proeminenţă, numită “mărul lui Adam”. La intrarea în laringe se află un căpăcel numit epiglotă, care, la nevoie, astupă cavitatea laringelui numită glotă. Laringele este şi organul vorbirii, deoarece în interiorul său se află două perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.

Traheeaeste un tub lung de aproximativ 12cm, menţinut deschis datorită inelelor cartilaginoase din care este alcătuit; spre esofag, ţesutul cartilaginos este înlocuit cu ţesut moale, ce uşurează trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este căptuşit cu o mucoasă umedă, ale cărei celule sunt ciliate. Cilii se mişcă de jos în sus, antrnănd astfel impurităţile spre exterior.

Bronhiile, în număr de două, sunt ramificaţii ale traheii care pătrund în plămâni.Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor conţine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramifică în bronhii secundare: două în plămânul stâng, trei în plămânul drept.

Plămânii sunt două organe buretoase elastice, de culoare roz, aşezate în cutia toracică, deasupra diafragmei.Plămânul drept este alcătuit din trei lobi, iar plămânul stâng are doar doi lobi, între cei doi plămâni aflându-se inima. • În fiecare lob pătrunde câte o bronhie secundară, care se ramifică în tuburi din ce în ce mai mici, numite bronhiole. Cele mai fine bronhiole se termină cu saci pulmonari, alcătuiţi din mici umflături cu pereţii foarte subţiri, numite alveole pulmonare. • Alveola pulmonară este unitatea structurală şi funcţională a plămânului.Între sacii pulmonari se află un ţesut conjunctiv elastic. Plămânii nu au muşchi.Suprafaţa lor este acoperită de două foiţe, numite pleure. Una este lipită de plămân, cealaltă de peretele intern al cavităţii toracice. Plămânii sunt foarte bine vascularizaţi de arterele şi venele pulmonare.

Fiziologia sistemului respirator

Funcţionarea sistemului respirator, prin care se asigură respiraţia, cuprinde, în principal, respiraţia pulmonară şi respiraţia celulară.Respiraţia pulmonară • Această etapă a respiraţiei cuprinde două faze: pătrunderea aerului în plămâni (inspiraţia); eliminarea aerului din plămâni (expiraţia), care durează mai mult decât inspiraţia. • Un om adult aflat în repaus execută 16 mişcări respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creşte în timpul activităţii musculare, al exerciţiilor fizice etc. • Respiraţiile normale sunt acte reflexe involuntare.

Plămânii, neavând muşchi, urmează pasiv mişcările cutiei toracice. În timpul inspiraţiei, volumul cutiei toracice creşte datorită contracţiei muşchilor respiratori: diafragma se contractă şi coboară, muşchii intercostali trag coastele şi le ridică. Mişcarea coastelor împinge sternul înainte, iar plămânii se umplu cu aer.În momentul expiraţiei, muşchii se relaxează, iar plămânii îşi micşorează volumul o dată cu cel al cutiei toracice, eliminând aerul.• Inspiraţia este, deci, faza activă a respiraţiei, iar expiraţia este faza pasivă. Intrările şi ieşirile de aer din sistemul respirator prezintă ventilaţia pulmonară, care depinde de frecvenţa şi profunzimea mişcărilor respiratorii.Acestea pot creşte prin antrenament, gimnastică etc.

Bolile respiratorii •Aprinderea de plîmîni (pneumonia) poate fi lobară sau bronhocumonie. Pneumonia lobară atacăuna, două părţi, uneori plămînul întreg şi chiar pe ambii. •Bronşitele (acute şi cronice) sînt boli ale trunchiului bronhial sau căilor aerifere ale plămînilor apărute ca urmare a suprarăcirii, răcelii, gripei ş.a. • Astma bronşică , boală infecţios-alergică, la fundamentul căreia stau spasmele bronhiolelor mici. Este caracterizată de crize de sufocare cu tusă ulterioară şi secreţie a flegmei vîscoase, care de regulă, apar spontan, tulburînd capacitatea de muncă. •Pleurezia este, de regulă, o boală secundă, în mod obişnuit se dezvoltă pefonul contagiunii de tuberculoză, în cazul bolilor reumatice, cancerului pulmonar, în urma traumelor. Pleureziile se împart în uscate şi exsudative.• Parazitozele pulmonare (actinomicoza, echinococoza) se întîlnesc rar. Boala decurge uneori sub masca diferitor boli ale sistemului de respiraţie.

• Bolile profesionale se observă la lucrătorii diferitelor profesii (din domeniul chimiei, industriei săpunului) în cazul nerespectării regulilor igienei muncii şi tehnicii securităţii. Decurg, în special sub forma bronşitelor acute, pneumoniilor.

Principala măsură de profilaxie constă în înlăturarea cauzelor bolilor.

SISTEMUL EXCRETOR

Sistemul urinar este alcatuit din doi rinichi si cai urinare intrarenale(calice mici,calice mari,pelvis renal)si extrarenale:uretere,vezica urinara,uretra. Este situate in regiunea cea mai profunda a cavitatii abdominale, de-o parte si de alta a coloanei vertebrale.

Rinichi

Sistemul excretor

Cai urinare: pelvis renal, 2 uretere, vezica urinara, uretra

Rinichii au ca functie principala mentinerea homeostaziei extracelulare.Aceasta se realizeaza prin formarea urinii,care este o plasma filtrata. •In procesul formarii urinii,rinichi regleaza: -volumul plasmei sangvine; -concentratia deseurilor din sange; -concentratia electrolitilor; -pH-ul plasmei.RINICHII •Sunt organe pereche,situate retroperitoneal,de o parte si de alta a coloanei vertebrale lombare,in loja renala. •Rinichiul drept este situat putin mai jos decat cel stang,datorita marimii spatiului ocupat de ficat. •Fiecare rinichi prezinta un invelis alcatuit din trei straturi: intern,fibros,mijlociu,alcatuit din tesutul adipos si extern,care suspenda rinichiul de peritoneu si de peretele abdominal .Parenchimul renal prezinta,in sectiune,doua zone: a)Zona corticala este formata din glomeruli,tubi uriniferi si vase de sange. b)Zona medulara este alcatuita din 8-15 piramide renale(Malpighi),separate prin septuri renale.Fiecare piramida renala este orientata cu baza spre periferie,varful constituind papila renala.

Papilele renale se deschid in calicele mici,care se unesc,formand calicele mari.Calicele mari se deschid in pelvisul renal.Aceasta se continua cu ureterul.O piramida Malpighi,cu substanta corticala din jurul sau formeaza un lob renal.

Nefronul reprezinta unitatea morfologica si functionala a rinichiului, indeplineste toate procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii.

Nefronuleste alcatuit din capsula glomerulara,tub contort proximal,ansa Henle(cu 2 ramuri,descendenta si ascendenta) si tub contort distal. Caile urinare –Sunt formatiuni membranoase tubulare,care se insera pe papilele renale. –Pelvisul renal rezulta din unirea celor 3 calice mari.Prezinta 2 portiuni:intrarenala si extrarenala. –Ureterele sunt organe tubulare care fac legatura intre bazinet si vezica urinara.Peretele ureterelor este alcatuit din 3 straturi: intern;median;extern. –Vezica urinara organ cavitar, in care se acumuleaza urina,este situata posterior simfizei pubiene si anterior rectorului.- Uretra .Este un conduct prin care urina este eliminata din vezica urinara la exterior. Uretra prezinta doua sfinctere: -intern, situat superior,format din fibre musculare netede,ce alcatuiesc si musculatura vezicii urinare.Nu este controlat voluntar. -extern,inferior,alcatuit din fibre striate,controlate voluntar.Mictiunea •Este actul fiziologic de eliminare a urinei din vezica urinara.Se efectueaza in mod reflex.Urina finala ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor,se aduna in calice si pelvis,iar de aici ,prin miscari peristaltice,este transportata in lungul ureterului pana la vezica urinara. •Din uretere,urina este eliminata in jeturi in vezica urinara si datorita sfincterelor uretrale este impiedicata eliminarea continua a urinei la exterior. •Factorii favorizanti ai mictiunii sunt:contractiile musculare abdominale si ale diafragmei care produc cresterea presiunii intraabdominala si comprimarea vezicii. •Reflexul medular al mictiunii se afla sub controlul unor centri nervosi superoi din diencefal si din scoarta cerebrala,cu rol excitator sau inhibitor.

SISTEMUL REPRODUCATOR

Reproducereaeste o caracteristica fundamental a oricarei finite vii si se realizeaza cu participarea a doua organisme de sex diferit.

1. SISTEMUL REPRODUCATOR MASCULINtesticule

cai excretoareAparatul genital masculin

Glande anexe

Organ copulator (penis)

Testiculul organ pereche, cu functie exocrine si endocrina.- situate in regiunea inghinala, intgr-o punga de piele numita scrot- formate din lobuli cu tubi seminiferi contorti in care se formeaza spermatozoizii (gamete masculini- secretia exocrina) si celule interstitiale Leydig care secreta hormonii androgeni

Cai intratesticulare: tubii drepti, reteaua testiculara

Canale eferenteCaile spermatice

Canalul epedidimar

Cai extratesticulare:Canal deferent

Canal ejaculator

Uretra Glande anexe:Vezicule seminale:- glande pereche- situate posterior de vezica urinara- secreta un lichid cu rol de transport si hranire a spermatozoizilorProstata:- sub vezica urinara- secreta un lichid cu rol de transport si hranire a spermatozoizilorOrganul copulator (penisul)- organ genital si urinar

2. SISTEMUL REPRODUCATOR FEMEIESC

Ovare

Trompe uterineAparatul genital feminine

Cai genitale Uterul

VaginOvarele:- organe pereche- situate in pelvis- formate din doua zone: - medulara cu tesut conjunctiv, vase,nervi

- corticala cu foliculi ovarieni din care se formeaza ovulele- au functe mixta: exocrina (produc ovulele) si endocrina (produc hormonii estrogeni si progesteron)Trompele uterine:- conducte perche situate intre ovare si uter- capteaza ovulul expulzat si-l conduc spre uterUterul:- organ cavitar,nepereche situate intre vezica urinara si rectVaginul:- organ caviar situat in continuarea uterului

In perioada de fertilitate a femeii mucoasa uterine sufera modificari sub influenta hormonilor ovarieni, modificari ciclice care se desfasoara in cursul a 28 de zile ( ciclul menstrual ). Acesta se desfasoara in 3 faze:1.Faza menstruala- cu durata de 2-3 zile, in care stratul superficial al mucoasei uterine distruse se elimina in vagin impreuna cu o cantitate mica de sange2. Faza proliferativa – intre a 4-a si a 14-a zi, caracterizata prin ingrosarea mucoasei uterine 3. Faza secretorie – care dureaza din a 15-a zi pana la o noua menstruatie, in cazul in care nu a avut loc fecundatia.

Conceptia se realizeaza in perioada de maturitate sexuala a celor doua sexe.Fecundatia consta in unirea spermatozoidului cu ovulul, rezultand celula-ou

(zigotul).Are loc in trompa uterina.Sarcina:

- in uter zigotul isi continua segmentarea inca trei zile, dupa care se fixeaza in mucoasa uterine, process numit nidatie.-din zigot se formeaza embrionul care din luna a treia devine fat ce creste si se dezvolta pana la sfarsitul lunii a noua de sarcina- schimburile nutritive dintre mama si fat se realizeaza prin intermediul placentei si al vaselor ombilicale.

Nasterea:- consta in expulzia fatului la sfarsitul celor noua luni de dezvoltare intrauterine.

Contraceptia:- consta in aplicarea unor metode de impiedicare a conceptiei

Metodele contraceptive sunt:- temporare: contraceptive orale (anticonceptionale), preservative, diafragma, spermicide, sterilet, metoda calendarului- definitive: ligaturarea trompelor uterine, histerectomie, vasectomie