Un grănicer solid, în uniformă,un adevărat şi vajnic paznic alhotarelor “noastre”, vrute a fiîntinse peste apele mâloase alePrutului pe vecie. Pe chipiul săus-au perindat, rând pe rând, stemaimperială rusă, stema “proletară”a Uniunii Sovietice şi, în sfârşit,stema statului pretins “indepen-dent şi suveran” RepublicaMoldova. El a “apărat” linia Pru-tului de semiluna otomană, apoide acvila regală românească, pen-tru ca ulterior să se erijeze, prinminciună şi teroare, în apărător alunor oameni de ei înşişi.

Grănicerul şi-a făcut (îşi face) da-toria în tihnă şi nederanjat de ni-meni. Noi nu l-am tras niciodatăde mânecă, nu l-am vizitatniciodată la postul lui de pe malul

Prutului ca să-l întrebăm ce faceacolo. De cine anume înţelege săne “apere”. Înainte, până prin1991, situaţia mai avea o oarecarelogică. Grănicerul de pe aceletimpuri era blond, cu ochi albaştrişi nu ne vorbea limba. El ar firidicat fără îndoială din umeriauzindu-ne păsul. Sau ar fi pusmâna pe armă, ca să tragă în noi.Până la urmă, ce-i păsa lui, mili-tar venit din adâncurile câmpieiruse, de reprezentanţii unui oare-care popor de la periferia imperi-ului. El nu simţea faţă de aceştianici compasiune, nici nu era înstare să înţeleagă. El nu simţeanici dragoste, dar nici ură, ci osinceră indiferenţă. În schimb îşicunoştea datoria.

(continuare în pag. 2)

Suntem…Suntem un popor admirabil...

De două sute de ani unul dintre râurile noastre interne, Prutul,desparte familii şi destine. Avem nevoie de acte ca să-l trecem. Defiecare dată când dorinţa ne-a fost să trecem apa lui ca să regăsimceea ce a fost dintotdeauna şi este al nostru, în faţă ne-a ieşit ungrănicer.

Ziua UNIRIIAcum 92 de ani, la 1 decembrie

1918, Adunarea Naţională a tuturorromânilor din Transilvania, Banat,Crişana şi Maramureş, adunaţi prinreprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia, a hotărât unirea acelor românişi a tuturor teritoriilor locuite dedânşii cu România.

În prealabil, şi Basarabia, pe 27martie, şi Bucovina, pe 28 noiembrie,reveniseră la Patria-Mamă. CazulBasarabiei a fost văzut de presavremii ca un exemplu de eliberare desub stăpânirea imperiilor şi o primăetapă pentru realizarea RomânieiMari. 1 decembrie 1918 a fost ziuaîntruchipării idealului unei RomâniiMari şi Libere. În iunie 1940 Româ-nia a fost cotropită de armatele sovi-etice, fiindu-i luate Basarabia şinordul Bucovinei.

La 92 de ani de atunci, toţipatrioţii de pe teritoriul RepubliciiMoldova sunt invitaţi să vină laChişinău pe 1 decembrie, la ora 16.00în faţa hotelului Chişinău (lângăhotelul Naţional) pentru a da startsărbătorii special dedicate acesteizile.

Ne-am pomenit într-o situaţiegrotescă, alogică şi degradantăatunci când grănicerul vechi a ple-cat înapoi în câmpia rusă, iar postulsău a fost ocupat de către un băiattimid, brunet cu ochi căprui, origi-nar de prin satele Ungheniului sauNisporeniului. Victima a ocupatlocul torţionarului, şi s-a transfor-mat, încetul cu încetul, într-un noutorţionar. Mai de-al nostru. Noulgrănicer vorbeşte româneşte, el esteunul dintre noi, şi totuşi, continuăsă îndeplinească funcţia predece-sorului său, ocupantul sovietic. El,românul din Ungheni, Leova, sauCahul îşi aduce în fiecare zicontribuţia la divizarea proprieisale naţiuni. Nu e vina lui. Aşa i-auspus superiorii. Militar fiind, îşiface datoria fără să crâcnească. Iardacă foamea îl face pe vreun semende-al său să treacă Prutul înot, ca săfacă un ban lucrând pe malul drept,el ridică mitraliera şi ocheşte.

Suntem un popor admirabil.

Sărbătorim Crăciunul şi cu ruşii, şicu românii, pentru că avem ocaziasă ne veselim de două ori. Şi nemândrim cu asta. Întocmim de zor“Proiecte Moldoveneşti” în carefacem mare caz de caracterul nos-

tru “unic în Europa”, multietnic,“ospitalier”. Ne place că suntemaşa. Un tip scund, brunet şi bărbosîi şopteşte la ureche moldoveanului– “Transformă ocupaţia în mod deviaţă, rămâi ocupat pe vecie! Niciprin cap să nu-ţi treacă să teeliberezi! Iubeşte-i pe cei care teapasă!”

Chiar după decenii de îndobitocire,câteva sute de mii dintre noi auieşit, totuşi, în centrul Chişinăuluişi au obţinut restaurarea a câtevadin adevărurile pe care sovieticiivruseră să le şteargă cu buretele.Cineva spunea că “basarabenii suntoamenii care ştiu să producă sur-prize”. Am găsit totuşi, energie, săne ridicăm de fiecare dată când ne-au doborât. Am găsit în noi putereasă rezistăm.

Suntem un popor admirabil.

De fiecare dată când credem că…gata, am încurcat-o rău de tot, ne-au pus laţul la gât şi nu mai avemcale de scăpare, se găseşte ceva…sau cineva… un concurs fericit deîmprejurări care ne scoate parţialdin încurcătură şi ne oferă şansa săne mai zbatem ca peştele pe uscatcâţiva ani (decenii) până la

următoarea criză. Interesant că“progresele” astea “majore” pecare le facem şi de care ne mân-drim atât de mult nu reprezintă, defapt, decât nişte victorii efemereîntr-un lung lanţ de înfrângeri. Isto-riografia noastră, nu se ştie din cemotiv, vorbeşte foarte puţin saudeloc despre înfrângerile pe care le-am suferit. “Marile victorii” de careunii sunt atât de mândri n-au fostdecât nişte etape parcurse în atin-gerea unui obiectiv. Atâta timp câtdouă-trei bătălii câştigate (alfabet,limbă de stat, drapel, stemă) nu-ţiasigură şi victoria în război, dege-aba te bucuri.

Degeaba ne bucurăm, deci, căavem azi alfabet latin şi tricolordacă obiectivul logic şi realizabil laînceputul anilor 1990 – refacereaintegrităţii teritoriale a ţării noastre,România, prin reunirea teritoriilorde la est de Prut cu cele de la vestde acest râu – a fost ratat.

Iar noi, astăzi, am ajuns cumva să“nu mai vrem” reunirea? Sau…nici nu contează?

Suntem un popor admirabil.

Suntem.

Pentru Adevăr

2

Problema mea este că sunt

o problemă. Pentru că respir, pentru

că gândesc, pentru că merg pe

stradă purtând chipiul „Basarabia –

pământ românesc”. Recent, m-am

convins că încă cel puţin 20.000 de

tineri nu vor să fie consideraţi pro-

bleme. Dar parcă nici otomanii nu

şi-au dorit problema orientală…

Mă iertaţi, am uitat să mă

prezint: sunt basarabean, român,

moldovean şi, de fapt, pe jumătate

ucrainean. Da, sunt naţionalist. Cei

care nu privesc mai departe de stre-

şina casei şi spun: „Ia mai lăsaţi-mă

cu naţiunea, ajunge că-mi bat capul

de familie” ar trebui să ştie că trăim

în mileniul III, când naţiunile, şi nu

triburile, determină evoluţia ome-

nirii. Totodată, nu suntem nişte ma-

şini biologice, iar ideologia homo

sovieticus ţine de domeniul trecu-

tului; nemaivorbind că cea mai in-

fluentă instituţie din lume se

intitulează „Organizaţia Naţiunilor

Unite”, şi nu „Organizaţia Statelor

Unite”.

Îmi iubesc neamul româ-

nesc, limba pe care o vorbesc şi tre-

cutul pe care îl cinstesc. Spre

deosebire de un ultranaţionalist, nu

voi distruge niciodată bustul lui A.

Puşkin din Chişinău, dar nici nu voi

fi acel „patriot” indiferent de tergi-

versarea amplasării bustului lui L.

Rebreanu.

De-a lungul scurtei vieţi,

am observat cum alţii se dădeau

mai patrioţi decât mine. O doamnă

vorbitoare de limba rusă, cu origini

din Bielorusia, m-a apostrofat că

Moldova este şi patria ei. Şi-atunci

care este patria mea? N-am mai în-

trebat-o la care Moldovă se referea:

la cea istorică sau la asta isterică?

Problema mea

Pentru Adevăr

3

Am încercat să o înţeleg,

pentru că „e bine să înveţe un popor

de la altul, însă nu e bine să înveţe

un popor pe altul” (Gr. Vieru). În

rusă, patrie înseamnă родина, adică

„ţara unde te-ai născut”, în timp ce

în română patrie echivalează cu

„ţara părinţilor, adică România

Mare” (Vl. Beşleagă). Probabil

dacă doamna respectivă s-ar fi năs-

cut în Zimbabwe aceea ar fi fost pa-

tria ei. Nu ştiu dacă acelaşi lucru se

poate spune despre un român ade-

vărat.

O altă persoană, comple-

tând un formular în

prezenţa mea, s-a apu-

cat să scrie la rubrica

limba maternă: „rusa”

şi „româna”. Am

rămas nedumerit: dacă

nu poţi avea două

mame, cum poţi să ai

două limbi materne?..

S-a spus că

suntem „o insulă latină

într-un ocean slav”

(sau „o enigmă şi un

miracol istoric” – G.I.

Brătianu). În aces caz,

basarabenii au fost şi sunt expuşi

mareelor. Dar cât poate să ne tot ia

pe sus fluxul acelei Mări Roşii,

care se zice că a secat?

Până una-alta, locuitorii

acestei fâşii de pământ (indiferent

de etnie), încearcă să ducă nu un

mod de trai, ci unul de supravie-

ţuire (mulţi nu-şi pot asigura măcar

coşul minim de consum). Şi cum n-

ai drege-o, suntem cu toţii comple-

xaţi, simţindu-ne periferici:

românii se uită la Bucureşti, ruşii –

la Moscova. Dar nu toţi ruşii sunt

roşii. Bineînţeles, unii dintre ace-

ştia se întreabă cine are nevoie de

ei, acolo, în România? Şi grav e că

nu se explică la nivel înalt că Ro-

mânia nu e doar acolo, ci şi aici.

România e oriunde sunt români, şi

nu de azi, şi nu de ieri.

De ce, într-o Europă unită,

românii trebuie să fie separaţi?.. Bi-

neînţeles, astăzi „nu toţi românii

vorbesc la fel, chiar dacă toţi vor-

besc româneşte” (L. Boia), dar prin

asta nu descoperim America şi nici

nu impresionăm Europa. Nu sun-

tem singulari, cu toate că suntem

singurii care au rămas în urmă

(nemţii au depăşit această che-

stiune, austriecii optând, în cunoş-

tinţă de cauză, pentru

independenţă). Acuzaţiile gen:

„agresivitatea”, „imixtiunea”, ba

chiar „imperialismul” României

(care, apropo, niciodată nu a avut o

asemenea organizare statală – de

imperiu, ceea ce nu poate fi spus şi

despre Rusia) dovedesc fără echi-

voc faptul că cineva are probleme

la „mansardă”. Altfel cum se ex-

plică întregul tam-tam creat şi cu

ocazia împlinirii a 650 de ani de

la... moartea căţelei lui Dragoş?!

Orice om normal înţelege că se

apelează la o diversiune, ce vrea să

compenseze existenţa mediocră,

plină de lipsuri a majorităţii popu-

laţiei.

Acum e la modă retorica

europeană. Ei, şi cum poţi să intri

în Europa, ocolind România? Nu în

zadar această renaştere naţională

are o conotaţie libe-

rală, pentru că UE în-

seamnă (şi) libera

circulaţie a oamenilor,

a capitalului şi a măr-

furilor. Iar în ceeea ce

priveşte aberanta blo-

care a frontierei de pe

Prut, există un dicton

(tot) liberal: „unde

graniţele nu sunt tra-

versate de mărfuri,

trec soldaţii”.

„Săracă ţară

bogată” (M. Emi-

nescu) şi dezbinată, aş adăuga. Cu

toate că mulţi nu-şi doresc unirea,

având frica provincialului, a margi-

nalizatului: „mai bine fruntaş la sat,

decât codaş la oraş”, se pare că în

sfârşit a apărut o nouă generaţie de

„golani”. Şi dacă nu se ajunge la

Vlădică, măcar să se ajungă la

opincă: suntem români şi punctum!

Ion Mischevca

4

Pentru Adevăr

Revista Pentru Adevăr - contacte: e-mail: ptadevar@yahoo.comblog: ptadevar.wordpress.comtel.(R. Moldova) 060123676tel. (România)+40754305010

Căutăm distribuitori ai revistei în toate raioanele Re-publicii Moldova.ATENŢIE! Această revistă e realizată într-un număr

mic de exemplare. Vă rugăm citiţi şi daţi mai departe.

Pe 28 noiembrie 2010 au loc în Republica Moldovaalegeri parlamentare anticipate. Partidul Comuniştilorse pregăteşte cu orice mijloace de preluare a puterii,ba chiar are pregătit câteva măsuri pe care le va intro-duce imediat cum revin iar în funcţii. Potrivit unui plansecret de operaţiuni, numit "чемодан", elaborat de fos-tul director al SIS, Artur Reşetnicov şi semnat deVladimir Voronin, elevii şi studenţii care au mers la

studii anul acesta în România vor fi ultima generaţiecărora li se va permite acest lucru. De asemenea, ceicare învaţă în prezent în România vor fi impuşi să-şipărăsească actualele locuri de învăţământ pentru locurisimilare în Republica Moldova. Celor care vor refuzali se va interzice să iasă din ţară, reţinându-li-sepaşaportul.

FĂRĂ STUDENŢI ÎN ROMÂNIA!

Studenţii basarabeni din România au început ocampanie de chemare a oamenilor la vot, făcândun apel şi prin ziarul nostru, în acest sens:

Doina Rusu, studentă la Facultatea de economieşi administrarea afacerilor - Iaşi, originară dinsatul Mihuleni, raionul Şoldăneşti:

Eu vreau să-mi văd părinţii şi dupa 28 noiembrie2010! Eu vreau să-mi aniversez cei 21 de ani alăturide fraţiorul mic!

Bunicule, vrei să mă vezi fericită? Ieşi la vot, pe28!!!

Veaceslav Racu, student la Inginerie industrială- Bucureşti, originar din satul Neculaieuca, raionulOrhei:

Dragi părinţi, bunici, fraţi şi surori care încă aţirămas în mica şi zbuciumata Republica Moldova,vă rog să mă mai ajutaţi încă o dată, aşa cum aţifăcut-o şi până acum: mergeţi vă rog la vot,contează foarte mult pentru mine, ajutaţi-mă să-mifac un viitor mai bun.

Nicolae Ţîbrigan, student la Facultatea de Soci-ologie – Bucureşti, originar din satul Varvareuca,raionul Floreşti:

Cu ocazia celor mai importante alegeri din 1991încoace, când forţele pro-ruse, în frunte cucomuniştii care ne-au înrobit în 1940, s-au reac-tivizat şi nu ne slăbesc nici acum din îmbrăţişarealor aducătoare de rele, NU TREBUIE SĂ STAŢIACASĂ! La 28 noiembrie se va hotărî soartanoastră. Tată, unchiule, familie: Vino să votezi,votează împotriva comuniştilor!

Alina Sclifos, studentă la Facultatea deAdministraţie Publică – Bucureşti, originară dinChişinău:

Dragii mei bunici, nu mă lăsaţi în voia sorţiiajutaţi-mă să-mi creez viitorul Luati-va pas-apoartele atent invelite in vreo basma si mergeti cumine la Vot. Votul nostru. Contează.

Oxana Greadcenco, studentă la Facultatea deLitere şi Ştiinţe ale Comunicării, sat Fădârleni,raionul Căuşeni:

Dragii mei bunei, vă aduceţi aminte de dumini-cile frumoase petrecute împreună? Atunci eram mic,voi mă îndrumaţi duminica dimineaţa să merg labiserică şi mă luaţi cu voi. Acum am crescut, du-minica dimineaţa, pe 28 noiembrie, eu vă iau cumine la vot! Pentru că-mi doresc o ţară mai bună,mai liberă, mai pentru tineri!

Ana Cojocaru, studentă la Facultatea de Jur-nalism-Cluj, originară dinUngheni:

Bunico, dacă mergi la vot îmi asiguri un loc demuncă acasă, aproape de tine. În sfârşit vom puteafi mai des la tine în vizită!

VENIŢI LA VOT PE 28!