Sub 26 - Limbajul Povestirii
3
Sub. 20 – Particularităţi ale limbajului în povestire În literatura română conceptul de povestire capătă o serie de trăsături distinctive care o apropie de literatura populară; între acestea se numără relaţia strânsă dintre povestitor şi ascultători / auditoriu ceea ce îi oferă stilului oralitate . Limbajul este adaptat conţinutului – adeseori la graniţa realităţii cu miticul – iar fiecare narator, respectând un ceremonial tipic al spunerii şi având un simţ exemplar al cuvântului savuros, are o tonalitate specifică de a relata, a. î. volumul pare orchestrat polifonic. După cum observa Constantin Ciopraga, „savoarea cărţii stă în special în limbă (…), o limbă când ceremonioasă, când obişnuită, trecând uşor de la registrul liric la accente epice. Impresionează când arhaismul cu rezonanţe cronicăreşti (…), când diversitatea expresiei figurate.” În privinţa măiestriei de a mânui cuvântul din popor, Sadoveanu nu poate fi alăturat decât lui Eminescu, căci, ca şi în opera marelui poet, arhaismul de mult uitat (sau nu atât arhaismele propriu-zise, cât cuvintele folosite cu sens învechit, ieşit din uzul curent) este pus în preajma cuvântului mai mult sau mai puţin recent, îmbinarea lor înălţând sintagma în planul poetic al metaforei. Cuvântul este astfel recreat, regenerat în context, remarcându-se o sporire a expresivităţii discursului, fie el narativ, descriptiv sau dialogic. Modalităţile narării sunt relatarea şi reprezentarea, povestirea pe de o parte a naratorului anonim din ramă, pe de altă parte a unui personaj ce devine narator al unei întâmplări subiectivate, cum este cazul de faţă al căpitanului de mazili Niculai Isac care evocă o întâmplare din tinereţile sale. Pentru a stabili acea legătură afectivă de care spuneam, ar trebui amintite formulele de adresare şi formulele reverenţioase şi ceremonioase, de asemenea arhaizante, foarte diverse şi care ne permit să stabilim statutul social al personajelor: „dumnealui comisul Ioniţă”, „Prea cinstite căpitane Neculai”, „Iubiţilor prietini”, „Domnilor şi fraţilor” etc. Povestitorul foloseşte o serie de termeni cu sensul etimologic, ceea ce creează uneori ambiguitate, dar fac totodată dovada măiestriei sale: „măcar că era o ţigancă proastă ” = simplă, de rând; „A fost o arătare ?” = vedenie; „Mi-am potrivit coburii” = a aranja (cobur = pop. toc de piele atârnat de şa, în care se purta de obicei pistolul); „Cu înfăţişarea ei neliniştită de căpriţă neagră” = energică. Diferenţa dintre aceste cuvinte şi arhaismele propriu-zise cum ar fi mazil, bei, comis, catastih etc. (pe care le resimţim ca vetuste, acoperite de praful trecerii timpului) este că cele dintâi rămân termeni mereu actuali, oferind 1
-
Upload
andreea-miron -
Category
Documents
-
view
215 -
download
2
description
AZK
Transcript of Sub 26 - Limbajul Povestirii
Sub
Sub. 20 Particulariti ale limbajului n povestire
n literatura romn conceptul de povestire capt o serie de trsturi distinctive care o apropie de literatura popular; ntre acestea se numr relaia strns dintre povestitor i asculttori / auditoriu ceea ce i ofer stilului oralitate. Limbajul este adaptat coninutului adeseori la grania realitii cu miticul iar fiecare narator, respectnd un ceremonial tipic al spunerii i avnd un sim exemplar al cuvntului savuros, are o tonalitate specific de a relata, a. . volumul pare orchestrat polifonic.
Dup cum observa Constantin Ciopraga, savoarea crii st n special n limb (), o limb cnd ceremonioas, cnd obinuit, trecnd uor de la registrul liric la accente epice. Impresioneaz cnd arhaismul cu rezonane cronicreti (), cnd diversitatea expresiei figurate. n privina miestriei de a mnui cuvntul din popor, Sadoveanu nu poate fi alturat dect lui Eminescu, cci, ca i n opera marelui poet, arhaismul de mult uitat (sau nu att arhaismele propriu-zise, ct cuvintele folosite cu sens nvechit, ieit din uzul curent) este pus n preajma cuvntului mai mult sau mai puin recent, mbinarea lor nlnd sintagma n planul poetic al metaforei. Cuvntul este astfel recreat, regenerat n context, remarcndu-se o sporire a expresivitii discursului, fie el narativ, descriptiv sau dialogic.
Modalitile narrii sunt relatarea i reprezentarea, povestirea pe de o parte a naratorului anonim din ram, pe de alt parte a unui personaj ce devine narator al unei ntmplri subiectivate, cum este cazul de fa al cpitanului de mazili Niculai Isac care evoc o ntmplare din tinereile sale. Pentru a stabili acea legtur afectiv de care spuneam, ar trebui amintite formulele de adresare i formulele reverenioase i ceremonioase, de asemenea arhaizante, foarte diverse i care ne permit s stabilim statutul social al personajelor: dumnealui comisul Ioni, Prea cinstite cpitane Neculai, Iubiilor prietini, Domnilor i frailor etc.
Povestitorul folosete o serie de termeni cu sensul etimologic, ceea ce creeaz uneori ambiguitate, dar fac totodat dovada miestriei sale: mcar c era o iganc proast = simpl, de rnd; A fost o artare? = vedenie; Mi-am potrivit coburii = a aranja (cobur = pop. toc de piele atrnat de a, n care se purta de obicei pistolul); Cu nfiarea ei nelinitit de cpri neagr = energic. Diferena dintre aceste cuvinte i arhaismele propriu-zise cum ar fi mazil, bei, comis, catastih etc. (pe care le resimim ca vetuste, acoperite de praful trecerii timpului) este c cele dinti rmn termeni mereu actuali, oferind bucuria, comun artistului i cititorului, de a redescoperi sensul uitat al unui cuvnt.
O alt caracteristic a limbajului marelui povestitor, care-l apropie de ast dat de Creang, alturi de mbinarea miestrit a termenului arhaic cu cel popular (singur ca un cuc) i regional (buiac, hojma, ima, ro etc.), este bogia / diversitatea expresiilor frazeologice, prin care termenul comun, plat, a crui sev s-a pierdut datorit uzului, este evitat sau revigorat: a se ndeletnici cu oala (= a bea), a vedea lumina lumii, a sta n cumpn, a se afla n mare mhnire, a umbla pe gnduri, a iei din pmnt, a-i grmdi capul (la pieptul cuiva) etc. toate fiind mult mai expresive dect n forma actual.
Limbajul eroilor sadovenieni i al evocatorului se caracterizeaz deopotriv prin bogia vocabularului i prin expresivitatea comunicrii. Bogia este remarcabil n egal msur pe ansamblul operei i pe spaii mici, cnd un cuvnt ia locul unui sinonim al su utilizat anterior. Uneori sinonimia este aproape total ca n cazul perechilor: rncheza / necheza, a rnji / a rde (lutarii rnjeau cu viclenie), leah / drum (pe leahul Romanului se vedea venind un clre). De cele mai multe ori ns, cei doi sau trei termeni ce alctuiesc seria sinonimic sunt difereniai semantic, dar mai ales stilistic: clopotele picurau deprtate i stnse: parc bteau n inima mea.
Expresivitatea comunicrii este spontan, neelaborat. Cel mai utilizat procedeu stilistic, generat spontan, este comparaia. Perfect integrat contextului, acest trop ne ntmpin la tot pasul (fr a se abuza de acest procedeu), de la comparaia uzual, popular, previzibil aproape, de tipul: iei ca i erpoaic, batist ca sngele, la comparaia foarte plastic i sugestiv, ampl i imprevizibil, care imprim un lirism aparte imaginilor: clipea domol ca o m dezmierdat, am simit n mine ceva fierbinte: parc-a fi nghiit o butur tare, ca o oprl s-a zvrlit spre mine -a primit banul n poal, avea o nfiorare -un geamt ca de slbtciune rnit, iei luna n rsrit ca un ochi de spaim etc. De o mare expresivitate sunt i metaforele sau construciile metaforice, unele dintre ele de sorginte popular, altele, foarte multe, dovedind capacitatea de a privi i prezenta lumea n tonuri poetice: neagra fntn a trecutului, am pierdut o lumin, a simit zbtndu-se n el o dihanie etc. un rol important l au epitetele, folosite moderat, att de povestitorul ramei, ct i de ceilali naratori. De altfel, Sadoveanu observa: n mnuirea limbii scrise, multe neajunsuri poate aduce () folosirea exagerat a epitetului. Multora li se pare c un cuvnt simplu, bine ales i bine legat n estura frazei, nu spune suficient. Nu neg valoarea epitetelor; acestea, folosite ns prea des, umbresc ideea scriitorului i astfel gndurile lui, n loc s mearg direct la cetitor, se mpiedic n cuvinte de umplutur, care dau un aer retoric, inutil stilului literar. Plasticitatea limbajului sadovenian rezid mai mult din lirismul frazei dect din ncrctura ei cu epitete.
Astfel, un rol la fel de important l au elementele de morfosintax i topic, uor arhaizante. Scriitorul apeleaz, cu msur, la fapte vechi de limb cum ar fi: articularea adjectivului antepus (acesta loc) i a pronumelui relativ (carele), perfectul compus arhaic (s-a fost ridicat), adjectivul n form de singular cu valoare de plural (nclri nou), superlativul absolut cu adverbul postpus (drag foarte), elipsa (Cnd nal capul, Marga la doi pai de mine.), formele de viitor popular (-acum au s vie), prepoziia de n loc de pentru (Atunci privii de cea din urm oar), folosirea unor conjuncii i locuiuni conjuncionale specifice limbii vorbite: deci dar, cum c, mcar c n locul lui cu toate c (mcar c nu era o iganc proast), interjecii (Brava!) etc. La acestea se adaug exclamaiile retorice (Srac ar Moldoveneasc! Erai mai frumoas n tinereile mele!), vocativele de mare for expresiv, inversiunea, de multe ori cu tent arhaic i rol emfatic.
nsuindu-i unele elemente epice produse de imaginaia colectiv sau cronicreasc (tiut fiind c letopiseul lui Neculce i-a fost cartea de cpti), Sadoveanu a izbutit s druiasc literaturii noastre culte pagini de o naturalee strlucitoare n care primitivitatea frust, naiv sau aspr a fondului popular apare transfigurat prin magia unui profund lirism interior i disponibilitile unei arte desvrite. Tudor Vianu concluziona n studiul su din Arta prozatorilor romni: Sadoveanu a notat cu mult precizie limba poporului, mai cu seam pe aceea a moldovenilor si i, n aceast privin, numele lui poate fi alturat de cel al marelui nainta, Ion Creang. Totui, spre deosebire de Creang (), ceea ce l preocup, din punct de vedere lingvistic, nu este redarea realistic a vorbirii curente, ci stilizarea ei, nlarea ei artistic la un nivel care-i d nu tiu ce timbru grav i srbtoresc, deopotriv cu un text al liturghiilor.
PAGE
1
