CUPRINS:

I. ARGUMENT..................................................................................................................2 II. PARTEA TEORETIC.................................................................................................4 Cap 1. Relaiile interpersonale...........................................................................................4 I.1. Afilierea nevoia de contact social.....................................................................14 I.2. Schimbare i constan n relaiile interpersonale...............................................132 Cap. 2. Atracia interpersonal.......................................................................................135 2.1. Proximitatea fizic...............................................................................................140 2.2. Stereotipul atractivitii fizice ............................................................................142 2.3. Similaritatea atitudinal.......................................................................................144 2.4. Specificul cercetrilor n domeniul similaritii.................................................146 2.5. Delimitri conceptuale........................................................................................149 2.5.1. Perspectiva cognitivist................................................................................149 2.5.2.Perspectiva social........................................................................................150 2.5.2.a.Dezirabilitatea atitudinilor.....................................................................152 2.5.2.c.Limitele similaritii..............................................................................156 2.5.2.d.Complementaritatea interpersonal contra asemnare..........................157 Cap. 3. ATITUDINEA-DIMENSIUNE ESENIAL A PERSONALITII...........159 3.1. Atitudinea-component orientativ a personalitii ...........................................159 3.2. Atitudine component structural a personalitii...........................................160 3.2.a. Cracteristici de stare ale atitudinilor............................................................169 3.2.b. Caracteristici dinamic-procesuale ale atitudinilor.......................................170 3.3. Atitudini, opinii i comportamente.....................................................................171 3.3.a. Atitudini i opinii..........................................................................................171 III. PARTEA PRACTICA..............................................................................................174 Cap. 4. Designul cercetrii.............................................................................................174 4.1.1. Obiectivele i ipotezele cercetrii................................................................174 4.1.2. Variabilele cercetrii i operaionalizarea lor..............................................175 4.1.3. Planul de cercetare: ....................................................................................175 4.1.3. Instrumentul de msur:...............................................................................176 4.1.4 Subiecii: .......................................................................................................177 4.1.5 Cercetarea propriu-zis ................................................................................177 IV. CONCLUZII............................................................................................................181 Anexa 1...........................................................................................................................183 Anexa 2...........................................................................................................................187 Anexa 3...........................................................................................................................188 Anexa 4...........................................................................................................................190 Anexa 4...........................................................................................................................191 Anexa 5...........................................................................................................................193 Analiza de varian.....................................................................................................193 Anexa 6...........................................................................................................................194 BIBLIOGRAFIE:...........................................................................................................195

1

I. ARGUMENT

Lucrarea de fa abordeaz tema similaritii atitudinale n atracia interpersonal. n contextul social actual importana similaritii atitudinale are o importan covritoare datorit impactului pe termen lung pe care l au alegerile partenerilor n viaa de cuplu. Statisticile recente demonstreaz c tot mai multe cupluri se destram invocnd cauze care pornesc de la neconcordane, nenelegeri, conflicte, n ceea ce privete atitudinile fa de anumite aspecte importante ale vieii n comun. Pe de alt parte, exist adevrate dileme privind alegerile partenerilor de cuplu, n ceea ce privete nevoile de afiliere.

2

Cine se aseamn se adun, este proverb care nglobez un adevr empiric verificat i elaborat la nivel pretiinific, popular, care, dei pare naiv, face parte din constiina popular ghideaz i influeneaz viaa a numeroi oameni, trezind interesul cercetrilor tiinifice de pretutindeni. De aceea am considerat c un demers investigativ de tip constatativ corelaional va reui s identifice fundamentul real al acestei afirmaii. Asemnarea, similaritatea n atracia interpersonal este analizat din punctul de vedere al psihologiei sociale. Psihologii sociali consider c similaritatea afecteaz relaiile, dar realizeaz acest lucru n mai multe moduri. n primul rnd, similaritatea ntr-o anumit problem, mrete nelegerea i capacitatea de comprehensiune i comunicare cu alii n mod direct n ceea ce privete acea problem. n al doilea rnd, ea ofer simultan o baz pentru deduciile cu privire la cealalt persoan i un fundament viabil pentru ca dou persoane s se poat acomoda una cu alta, folosind tocmai acea similaritate (similitudine) drept cadru de negociere - de aceea negociatorii i intermediatorii ncep, de obicei, prin a cuta puncte comune. Am pornit aceast cercetare stabilind ca ipotez general afirmaia portrivit creia indivizii prefer ca parteneri n relaiile de cuplu personae similare atitudinal. Ipoteza s-a confirmat parial existnd diferene la nivelul grupelor experimentale pe anumite dimensiuni investigate. S-au identificat diferene semnificative ntre grupurile de biei i cel de fete n sensul c att bieii ct i fetele prefer parteneri similari pe anumite teme ale vieii de cuplu, dar i parteneri disimilari, complementari din perspective altor aspecte ale vieii de cuplu. Datorit rezultatelor limitate, aceast lucrare este o bun baz de pornire pentru noi cercetri viitoare n aceast direcie, realitatea social oferind prin vasta ei complexitate multiple oportuniti de dezvoltare i analiza complementar a unor studii interdisciplinare.

3

II. PARTEA TEORETIC

Cap 1. Relaiile interpersonale

4

De la apariia sa, omul a fost o fiin eminamente social. Homo erectus habilis este prima fiin care, cu certitudine, tria n grup i vna animale mari. Dar dei erau fiine ce semnau mult mai mult ntre ele dect oamenii contemporani, existau deosebiri cel puin de ordin temperamental i aptitudinal. Astfel nct fiecare trebuia s se adapteze ct de ct felului de a reaciona al celuilalt, ceea ce presupune o contiin implicit a ceea ce poi pretinde de la el. E vorba de o reacie la psihologia celuilalt. Treptat, o dat cu dezvoltarea inteligenei i complicarea raporturilor interumane, n lumea antic au aprut idei i credine cu privire la felul de a fi al oamenilor, n mare parte implicite, incontiente, dar i explicite n vocabular, n sfaturile i discursurile nelepilor, n proverbe i poveti. n opinia lui S. Moscovici cea mai important invenie a timpurilor moderne e individul. El argumenteaz aceast afirmaie preciznd c de la apariia speciei noastre pn la Renatere, omul a avut drept orizont pe noi, grupul sau familia de care l legau obligaii foarte puternice. ncepnd ns cu momentul marilor cltorii, comerul i tiina au degajat acest atom al umanitii, aceast monad dotat cu gnduri i sentimente proprii, avnd drepturi i judeci, omul s-a plasat n perspectiva lui eu sau eu nsumi.1. Un individ demn de acest nume trebuie s se conduc dup raiune, s judece fiinele i lucrurile fr pasiune i s acioneze n deplin contiin de cauz. Nu trebuie s accepte opiniile altuia dect cu bun tiin, dup ce le-a examinat, cntrind pro i contra n mod imparial ca un savant, fr a se supune verdictului autoritii sau al numrului. De la fiecare se ateapt s acioneze n mod contient, ghidat de inteligena i interesul su, att cnd este singur, ct i n societatea semenilor. Ori, observaiile arat c nimic din toate acestea nu este valabil. ntr-un moment sau altul, orice individ se supune deciziilor prinilor, prietenilor, efilor si. Accept fr discernmnt opiniile prietenilor, vecinilor sau ale partidului din care face parte. Adopt atitudinile, stilul conversaional i gusturile anturajului. Fapt i mai grav, de ndat ce o persoan se ncadreaz ntr-un grup, ea este nghiit de o mas, devine capabil de exces de violen sau de panic, de entuziasm sau de cruzime. Comite acte pe care propria contiin le respinge i care i contrazic interesele. Iat deci enigma de care ne lovim permanent i n-a ncetat s ne uimeasc. Psihologul englez Bartlett citeaz ntr-o lucrare clasic numele unui om de stat care formuleaz cu claritate: Marele mister al oricrei conduite este conduita social. A trebuit s o studiez de-a lungul ntregii mele viei, dar nu a putea pretinde c o neleg. Am pretenia c a1

Serge Moscovici, Psihologie social sau maina de fabricat zei,1999, Iai, Ed. Polirom, , p. 61;

5

cunoate un om dintr-un capt n cellalt i totui n-a ndrzni s afirm ctui de puin ce va face n cadrul unui grup.2 Rndurile de mai sus ne duc automat cu gndul la conformism, definit ca fiind un comportament desfurat cu intenia de a ndeplini expectanele normative ale grupului aa cum sunt ele percepute de ctre individ.3 Acest tip de influen trebuie vzut ca un produs al interaciunilor sociale. Expectanele membrilor contureaz uniformitatea de comportament i atitudini caracteristic grupului. Totui simplul fapt de a face acelai lucru pe care l fac i ceilali nu reprezint un comportament conformist. Multe conduite care par conformiste sunt n realitate manifestri ale unor uniformiti naturale, determinate de multe ori de stimuli fizici. De pild, tendina oamenilor de a utiliza mijloace de transport n comun cnd merg la coal sau la serviciu nu trebuie identificat cu un comportament conformist. Simpla uniformitate de comportament nu nseamn dect c persoanele rspund n mod independent acelorai stimuli n absena presiunii grupului. Se poate uor constata rolul funciar al termenuluii de presiune de grup n delimitarea celui de conformism. Potrivit lui Kiesler presiunea de grup este fora psihologic ce opereaz asupra unei persoane, determinnd-o s confirme expectanele celorlali, mai cu seam acele expectane legate de rolul persoanei i de comportamentele specificate de normele grupului cruia ea i aparine. n cadrul grupurilor sociale se pot identifica o palet larg de sarcini surse i forme de influen. Fenomenul de influen conine procesele prin care indivizii i grupurile configureaz, menin, difuzeaz i modific modurile lor de a gndi i de a aciona n contextul interaciunilor lor sociale directe sau simbolice (G. Mugny). De procesul de influen depinde nsi funcionarea societii. Cercetrile din psihologia social european din anii 80 au vizat mecanismele de confirmare i obedien ale majoritii, funcionarea controlului social i posibilitile schimbrii atitudinilor prin interaciune social. Cum se transform normele sociale, ce reacii induce presiunea pentru uniformitate, ce atitudini au minoritile fa de normele universale i cum induc ele inovaia, sunt ntrebri la care echipa de la Geneva a ncercat s rspund n numeroase cercetri experimentale. Mai bine de 20 de ani acetia au realizat studii n legtur cu2

F. Bartlett, Remembering , apud. S. Moscovici Psihologia social sau maina de fabricat zei, 1999, Iai, Ed. Polirom, p. 38 3 E. P. Hollander, R.H. Willis, Some Current Issues in the Psychology of Conformity and Nonconformity, Psichology Bulletin, no. 68, 1967, pp. 62 76;

6

influena minoritar, studii ce au progresat treptat pn la abordrile recente. De la cercetrile despre puterea minoritii de a schimba opiniile majoritarilor, trecnd prin cercetrile care au definit influena ca identificare social i prin asimilarea acesteia cu conflictul (ruptur cu normele i valorile dominante), aceste cercetri au evideniat modul n care minoritatea poate avea un impact social. Chiar judecat defavorabil, minoritatea poate fi cunoscut n specificitatea ei i poate conduce la noi construcii mentale. Viaa n comun are la baz un subiect simplu i fundamental: consensul, a crui necesitate se manifest atunci cnd oamenii doresc s se asocieze, s acioneze unitar, s ia decizii. Un fapt care este totui greu de neles prin chiar banalitatea lui, ca i cea a procedeelor de care oamenii se servesc pentru a-l realiza: discuii i vot. Desigur, auzim frecvent discuii la adresa volatilitii opiniilor, a tiraniei majoritii, a manevrelor mass-media care pregtesc consensul. Din toate prile se protesteaz mpotriva lipsei informaiilor a srciei dezbaterilor i a apatiei publicului fa de acestea. Se ajunge s se cread c pn la un punct, mijloacele de comunicare n mas fabric consensul prin artificii retorice care dau mult greutate argumentelor unor anumite grupuri i fabric opiunile. Cu toate acestea, orict de justificate ar fi criticile, societile moderne caut din ce n ce mai mult consensul. Motivul este evident. Se spune c exist numai trei instane n msur s traneze dezacordurile, s pun capt disensiunilor dintre noi printr-o alegere la care s putem adera cu toii. Una este tradiia , care condenseaz i acumuleaz experienele trecute, motenire de reguli i exemple indicnd n orice mprejurare drumul de urmat. Cealalt este tiina a crei judecat fondat pe observaie i calcul, recunoate soluia care corespunde cel mai bine datelor obiective. n fine, consensul care exploreaz diferitele puncte de vedere i posibiliti aflate n litigiu, le reunete i le direcioneaz ctre o nelegere unanim recunoscut. Ori, tradiia i-a pierdut ascendentul secular asupra oamenilor, a credinelor i modurilor de via. n ceea ce privete tiina, ea i vede de ctva timp autoritatea subminat, principiile absolute de progres sau adevr nu mai impun respectul, nu mai traseaz calea ce trebuie urmat. n felul acesta, dintre cele trei instane, ultima care rezist dar i care rspunde nevoilor indivizilor i grupurilor de a decide, de a-i concluziona discuiile, de a delimita ceea ce este permis de ceea ce este interzis, rmne consensul. Rolul su crete n detrimentul celorlalte dou, determinnd atitudini opuse i voine rivale s descopere esena unei trsturi unificatoare. Nu numai c el se bazeaz finalmente pe raiune, ci, mai mult el se elaboreaz n cursul unui schimb, al unei deliberri. Ceea ce instituie 7

consensul i l face convingtor nu este acordul ci, participarea celor care l-au realizat. El nu-i constrnge aadar i nici nu are legitimitate dect n msura n care fiecare ia parte la el. Relatiile interpersonale in care ma aflu sunt:

- relatie de afiliere: zilnic simt nevoia de a discuta cu persoanele din jurul meu, fie ele de la servici, sau chiar persoane necunoscute cum ar fi parteneri de autobuz, vanzatori, functionari publici, etc.

- Relatii de atasament: ma simt atasata de anumite persoane de la servici, cu care nu am o relatie de prietenie ci pur si simplu, un atasament reciproc, o buna dispozitie in preajma lor, o nevoie de a discuta cu ele zilnic.

- Relatii de prietenie: la acest capitol sunt mai saraca intrucat nu am foarte multi prieteni, insa ma multumesc cu cei putini care indeplinesc toate conditiile unei relatii de prietenie- impartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de personalitate; satisfacerea unor nevoi sociale sau personale;sentiment de fericire, o stare de bine, pretuirea reciproca, acordarea increderii si a sentimentului de siguranta. Conceptul de relatii umane ocupa un loc privilegiat in psihologia sociala. Din chiar definitia acestei discipline rezulta ca principala sa preocupare este interactiunea intre actorii sociali, relatiile intre personalitati intr-un camp social (grup, organizatie). Relatia sau legatura este insasi modalitatea de a se exprima a individului uman, plasat intr-un context. Prin interactiune se dezvolta, cum am vazut, inteligenta umana, se valorizeaza competentele, se exercita influente sau se realizeaza socializarea umana. Relatia cu altul (altii), fie acestia parinti, frati, grupuri de prieteni, institutii si organizatii, angajeaza pe fiecare individ intr-o retea de legaturi, il insereaza, il solicita si-l stimuleaza sa-si dezvolte competentele. Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic atitudinile si comportamentele noastre. Prin altul ajungem sa ne cunoastem mai bine; altul este imaginea noastra in oglinda, un Alter-Ego. In acelasi timp altul reprezinta un suport pentru fiecare dintre noi: ne influenteaza nivelul de aspiratii si ne imbogateste prin cunostintele sale si cultura sa, prin comportamentele si

8

atitudinile sale intelectuale; ne ajuta sa depasim situatiile critice, ne impune idei prin autoritatea sa sau prin opozitia fata de unele dintre atitudinile si gesturile noastre inadecvate. Relatiile interpersonale se pot infatisa ca simpla afiliere, exprimata prin cooperare sau sociabilitate, prin atractia fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ura, datorita unor sentimente de inferioritate si de culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament. Studiul relatiilor interpersonale poate fi abordat din doua perspective: teoria armoniei cognitive si teoriile intaririi. Prima teorie sustine ca oamenii incearca sa-si mentina o oarecare armonie cu ceilalti datorita fricii ca, in lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispozitie, inconfort, rau. De aceea indivizii incearca sa stabileasca relatii de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) si sa evite pe cele negative. Aceasta teorie a fost influentata de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui Newcomb (1961) si de teoria disonantei cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne mentine armonia interioara avem nevoie de cei cu care ne asemanam si-i pretuim pe cei ce ne impartasesc acest sentiment (principiul reciprocitatii). Teoriile intaririi isi extrag substanta din studiul perceptiei reciproce a partenerilor. Intarirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a acelorlalti cu care venim in contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului si a rolului sau in "armonizare".

Postulatele teoriilor intaririi sunt urmatoarele:

a) existenta umana este hedonista, ceea ce inseamna ca scopul vietii este de a cauta si obtine placerea, binele propriu, respingand greutatile si durerile si reducand cat mai mult costurile; b) existenta umana este rationala, adica capabila sa selecteze informatiile, sa evalueze probabilitatile si sa ajunga la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza aceasta competenta, reducand costurile. Potrivit acestei ultime teorii relatia interpersonala este un schimb social (Homans, 1961). Interactiunile umane ar semana deci cu niste tranzactii economice. Pentru a ajunge la resursele pe care le considera valoroase, individul incearca sa obtina

9

aprobarea celorlalti, afectiunea lor. Daca resursele sunt rare sau dificil de atins, el va intreprinde numeroase schimburi sociale pentru a ajunge la sentimentul de "satietate", de satisfactie a implinirii personale. Dupa Homans oamenii sunt recompensati, in efortul lor, in functie de "investitiile" sociale. Exista deci o justitie distributiva in functie de costuri si profit. Teoria interdependentei sociale (Thibaut si Kelley, 1959) postuleaza interdependenta intre indivizi: fiecare depinde de ceilalti; individul se compara continuu cu altii pentru a obtine noi informatii privind standardele de comportament ale grupului. In functie de aceste informatii obtinute prin comparare isi augmenteaza oferta si isi poate dezvolta un sentiment pozitiv. Forme de relatii interpersonale

Relatiile intepersonale se pot desfasura la diferite nivele si pot lua diferite forme. Astfel se poate identifica contactul zero, cand individul suporta prezenta altuia dar nu cauta sa intre in relatie cu acesta; relatia superficiala presupune existenta unor centre de interes comune (cinema, muzica, fotbal) dar intr-o maniera neangajanta. Acestea sunt relatiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscutii. Nivelul reciprocitatii inseamna impartasirea in comun a unor credinte, valori sau sentimente, atasamentul unuia fata de altul sau chiar iubirea. Teoriile prezentate mai sus ne sugereaza si formele in care relatiile interpersonale se manifesta. Afilierea exprima natura sociala a existentei umane, aceea de a fi cu ceilalti, nevoia de a conta pe suportul colectiv. Individul uman este obligat sa coopereze pentru a putea trai intre ceilalti; obtinerea resurselor existentei, in atingerea unor scopuri este imposibila in afara acestor orientari atitudinale. Omul este deci dependent de altii, iar aceasta interdependenta se manifesta prin nevoia de afiliere cu grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot sustine. Contactele sociale ne ajuta sa depasim incertitudinea sau stresul, sa controlam o situatie care provoaca anxietate, sa inlaturam frica. Atasamentul poate fi definit ca o relatie afectiva intre doua persoane. De exemplu, relatia mama-copil se sprijina pe contactul fizic si expresia faciala (plans sau suras). Au fost identificate trei tipuri de atasament mama-copil:

10

a) relatia de securizare, cand mama este atenta, disponibila, capabila sa raspunda nevoilor copilului. Prin mama copilul exploreaza si descopera apoi mediul inconjurator; b) relatia de evitare cand mama respinge copilul in cautarea de contacte fizice si afective. In acest caz copilul se detaseaza de mama, o evita; c) relatia anxios-ambivalenta apare atunci cand mama este lenta in raspunsurile sale la nevoile copilului sau cand raspunsul sau e imprevizibil. O mama nedispusa sau chiar inaccesibila trezeste protestele copilului, anxietatea sa in final. Teoria atasamentului cuprinde doua mari tendinte: una care considera relatia de atasament ca fiind instinctuala, alta care o defineste ca o relatie sociala invatata, achizitionata. In ambele cazuri conduita celor doi parteneri este interactiva, incurajand explorarea anturajului, sustinerea prin numeroase semne exterioare a acestui comportament. Atasamentul comporta deci un raspuns activ la solicitudinea celuilalt si creeaza legaturi afective: grija fizica fata de copil si asigurarea securitatii sale afective. Prietenia. Aterizat pe Pamant, Micul Print, ciudatul si neprihanitul erou al lui Antoine de Saint-Exupry, il intalneste pe Sarpe. "De ce e atat de pustiu aici? Il intreaba. Tare sunt singur. Unde sunt oamenii?" Iar Sarpele, cu intelepciunea sa, ii raspunde: "Singur te simti si printre oameni". Daca nu stii sa-i descoperi, daca nu vrei sa-i cunosti, sa comunici cu ei, ramai singur. Si un alt personaj il indruma pe Micul Print sa-i descopere pe oameni. E Vulpea, care-l invata "imblanzitul", adica valoarea relatiilor umane, a prieteniei care-i leaga si-i transfigureaza. "Caut prieteni", zice Micul Print, care nu stie ce inseamna "a imblanzi". Atunci Vulpea ii spune: "E un lucru care prea mult e dat uitarii. Inseamna a-ti crea legaturi. Tu nu esti pentru mine decat un baietas, aidoma cu altii, iar pentru tine eu nu sunt decat o vulpe, ca alte multe vulpi. Dar daca ma imblanzesti, tu vei fi pentru mine fara seaman pe lume, viata mi se va insenina. Atunci pasul tau ma va chema din vizuina ca o melodie . Va fi minunat cand ma vei fi imblanzit". Si-l indeamna: "Te rog, imblanzeste-ma. Daca vrei sa ai prieteni, imblanzeste-ma. Nu cunoastem decat ceea ce am imblanzit". La ora despartirii de Micul Print, Vulpea ii descopera "taina" sa: ". limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor. Numai timpul cheltuit cu un prieten face ca el sa fie atat de pretios. Devii raspunzator pentru tot ceea ce ai

11

imblanzit". Legatura de prietenie, deci, il transforma pe om, il inalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti spre perfectiune si implinire. Relatia de prietenie presupune deci: a) impartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de personalitate; b) satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit); c) inseamna adesea si o atractie fizica; d) dezvolta un sentiment de placere, fericire, o stare de bine; e) semnalizeaza atractia reciproca, pretuirea la celalalt a unor calitati intelectuale, fizice, morale etc.; f) se manifesta prin nevoia de apropiere fizica de celalalt (prin acordarea increderii si sentimentul de siguranta ce-l incearca in apropierea sa). Prietenia inseamna ajutor reciproc, sprijin afectiv, sustinere in procesul de integrare sociala. Relatia de prietenie se sprijina pe trairea sentimentului similaritatii in idei, credinte, apartenenta sociala. Ea apare si se dezvolta in timp, prin cunoastere reciproca, prin parcurgerea impreuna a unor evenimente deosebite, prin probe care trebuie mereu reintarite. Relatiile intime presupun interiorizarea unor legaturi, cunoasterea profunda a celuilalt. Unii autori inteleg prin relatii intime numai iubirea, altii includ aici si prietenia sau relatiile de rudenie intre membrii aceleiasi familii. Cerandu-le unor adulti sa defineasca intimitatea, Waring (1980) a obtinut urmatoarele teme: impartasirea in comun a visurilor si gandurilor private; sexualitate; afectiunea pentru o alta persoana si angajamentul vis--vis de aceasta; absenta resentimentelor; posesiunea unei identitati personale stabile (stima de sine, cunoasterea exacta a nevoilor). R.J. Vallerand (1994) regrupeaza astfel "temele" principale ale intimitatii:

12

a) este o nevoie pe care o manifesta un individ fata de altul, intarita prin caldura, schimburi reciproce, efort comun pentru integrare sociala; b) intimitatea poate fi definita ca o capacitate personala, relatia stabila care presupune angajament, sacrificiu, compromisuri; c) apare ca un proces de apropiere intre doua persoane, in incercarea lor de a se cunoaste profund si a-si satisface nevoile si aspiratiile personale; d) intimitatea este factorul favorizant, adesea hotarator al relatiilor intime.

Cum evolueaza relatiile intime? Cand se transforma intr-o relatie interpersonala intima? Lavinger (1988) a identificat trei stadii de dezvoltare: a) un stadiu de atentie (deschidere catre celalalt, acordarea reciproca a atentiei pentru gesturile celuilalt, expresie corporala, contacte fizice); un stadiu de contact superficial, in cadrul unor norme de participare, atasate unor roluri sociale; stadiul mutualitatii presupune o cunoastere profunda a celuilalt, intensitatea sentimentelor. Relatiile intime nu sunt oarbe, irationale sau doar romantice, pasionale. Ele presupun existenta unor norme sau reguli, in functie de cultura comunitatii si de epoca sau context social-ideologic. Exista chiar un vocabular normativ pentru a descrie emotiile prilejuite de prezenta celuilalt. Pentru a evalua si descrie gradul de indentitate, diferite culturi folosesc expresii specifice, potrivit unor coduri acceptate si utilizate de catre grupuri sau colectivitati mai largi.

Relatiile intime presupun o comunicare continua intre cei doi parteneri, gasirea unor forme specifice de a comunica. Deficitul de comunicare separa cuplurile maritale. Formularea si transmiterea de mesaje hraneste relatia, o intareste continuu. Determinantii psihosociali ai relatiei Relatia interpersonala este favorizata de urmatorii trei factori:

13

a) proximitate sau apropierea fizica, ca si distanta geografica diminuata ne apare ca un incitator al relatiei. Cercetarile lui Festinger, Schachter si Back (1950) au dovedit ca locuirea in apartamente vecine faciliteaza contactele. Aceasta situatie creeaza familiaritate, multiplica ocaziile de intalniri. Dupa stabilirea relatiei, partenerii isi delimiteaza frontierele si - de regula - rezista "invaziei" unui strain in acest spatiu intim.

b) Factorul similitudine-complementaritate actioneaza ca o reciprocitate de interese, opinii, gusturi, mod de comunicare. Indivizii care au mai multe in comun (sunt similari) sunt adesea legati si manifesta impreuna predilectii pentru cei ce le impartasesc preferintele. Similitudinile pot imbraca diferite forme: imbracaminte, emotii, statut social. Similitudinea poate dezvolta, celor doi parteneri, stima de sine si crea sentimente pozitive. Complementaritatea, la randul sau, poate si aceasta constitui un factor de relationare. Diferenta intareste adesea relatia, complementaritatea ne apare ca un mecanism compensatoriu.

c) Atractia fizica constituie un alt factor al relatiilor intime. Aparenta fizica influenteaza evaluarea altuia si demonstreaza totodata caracterul irational al unui mare numar de judecati pe care le intreprindem. Persoanele fizice agreabile au mai mari sanse sa fie cautate, apreciate, evaluate pozitiv. Aceasta atractie este favorizata de urmatorul mecanism: oamenii care au o perceptie de sine pozitiva se identifica cu cei care, cred ei, le seamana.

I.1. Afilierea nevoia de contact social Oamenii sunt fiine sociale. Ei caut compania altora ntr-o varietate larg de situaii, se mprietenesc cu ali oameni i se pare c i gsesc fericirea deplin i satisfascia n relaiile lor intime. Dar ce anume ne determin s ne angajm n contacte cu alii? Ce anume ne determin s-i considerm pe unii semeni mai atrgtori dect alii? De ce ne ndrgostim de o persoan anume? De ce anumite relaii se sfresc destul de rapid i de ce alii rmn mpreun o via ntreag? n cele ce urmeaz vom ncerca s aducem o serie de rspunsuri la aceste ntrebri.

14

a. Situaii care duc la afiliere: cnd se afiliaz oamenii? Dei oamenii au nclinaii naturale de a relaiona cu alii, exist cu siguran circumstane care fac ca aceast nclinaie s fie salient. De exemplu, Fox (n 1980) a cerut subiecilor si s indice, pentru un numr de situaii, cnd prefer s fie singuri sau n compania altor oameni. Dorina pentru companie a fost mai mare dect dorina de a rmne singuri n condiiile (situaiile) plcute (de exemplu cnd bucuria, angajamentul n activiti de divertisment fac parte din activitile zilnice) i n situaiile de criz (ca n situaiile periculoase, nsoite de panic sau fric). Oricum, dorina de a rmne singur a fost mai mare n circumstanele neplcute (n situaii de nervozitate, tensiune, dup nepromovarea unui test la coal sau serviciu, de pild) i n condiiile care cer concentrare (ca atunci cnd se ncearc rezolvarea unei probleme dificile sau atunci cnd se ia o hotrre important). Hill (n 1987) a sugerat c oamenii se asociaz din patru motive: pentru a reduce incertitudinile comparndu-se cu alii; pentru a obine stimulare pozitiv n timpul unor contacte plcute i interesante cu alii; pentru a obine premii i atenie; pentru a obine suport emoional.

Afilierea a beneficiat de atenie special din partea psihologilor sociali ncepnd cu lucrrile de pionierat ale lui Schachter (1959), care a studiat importana afilierii prin confruntarea subiecilor cu situaii noi i de criz, oferindu-le apoi oportunitatea de a fi mpreun cu ali oameni. n experimentele acestuia subiecii, care erau studente, au fost n tmpinai de cineva care s-a recomandat ca fiind un doctor de la departamentul de neuropsihiatrie al unei coli de medicin. Acesta avea un halat alb i un stetoscop, iar n spatele lui era amplasat un impresionant echipament electric. Acest presupus doctor a explicat importana cercetrilor privind utilizarea terapiei cu electroocuri i le-a spus subiecilor c li se vor aplica o serie de ocuri electrice dureroase, dei acestea nu vor provoca tulburri permanente. n condiia de control, acelai experimentator se prezenta, dar fr echipamentul electric, iar subiecilor li se spunea c li se vor aplica o serie de ocuri de mic intensitate, care nu vor fi deloc dureroase. n continuare, tuturor subiecilor li se spunea c vor trebui s atepte 10 minute apoi li s-a cerut s indice dac

15

prefer s atepte singuri sau n compania altora. Aa cum s-a prezis, rezultatele au artat c de dou ori mai muli subieci prefer s fie n compania altora n condiii de anxietate crescut (63% din subieci), fa de condiiile de anxietate sczut (33% din subieci). Rezultatele acestei cercetri de nceput au fost urmate de studii realizate n condiii mai naturale. De exemplu, ntr-un studiu despre asistentele olandeze, Buunk i Schaufeli (1993) au artat c acele asistente care s-au simit nedreptite la un test privind comunicarea emoional cu pacienii, au avut o dorin mai mare de a ntlni pe alii pentru a discuta problemele lor de la serviciu. Pe de alt parte putem meniona c relaiile sunt formate din dou sau mai multe persoane care au , fiecare, un anumit bagaj lingvistic, cultural, uman-individual, dar care pot proceda, prin interaciune, la crearea unei nelegeri substanial comune asupra lumii nconjurtoare, pe care o formuleaz n discuiile pe care le poart i pe care o aplic n comportamentul lor relaional zilnic. Fiecare partener ntr-o relaie are un sistem propriu de semnificaie (o personalitate, valori, opinii, atitudini) i o cunoatere organizat (despre trecut, ntmplri, scopuri) pe care cellalt nu le dobndete niciodat pe deplin. Relaiile umanitare se bazeaz pe gradul n care cei doi parteneri reuesc s fac fa acestei realiti. Relaiile reprezint procese n care partenerii se strduiesc s i neleag reciproc sistemele evolutive de semnificaii personale, ncercnd s neleag cealalt pesoan utiliznd propriile resurse adic s acceseze sistemul de semnificaii personale specific celeilalte persoane. n relaiile interpersonale apropiate i consolidate, individul i va construi o cunoatere enciclopedic organizat n ceea ce privete pattern-urile de gndire specific, de comportament i de vorbire ale prietenilor si apropiai, ale prinilor, colegilor, tovarilor de joac, colegilor de clas, etc. chiar i ale dumanilor i rivalilor si (Steve W. Duck, 1994). Planalp i GarvinDoxas (1994) descriu aceast stare de lucruri drept procesul prin care partenerii devin experi n cunoaterea reciproc. Cunoaterea organizeaz diferitele fragmente de informaie dintr-un sistem, astfel nct eu pot deine numeroase informaii despre tine care mi se par mie relevante (adic te privesc din exterior). Ca s te neleg ns, merg un pas mai departe, mi organizez cunotinele despre tine ntrun mod care include cunotine despre modul tu de gndire (adic te privesc din interior). ntr-o relaie, pasul de la cunoaterea cuiva pn la nelegerea acelei persoane reprezint un pas foarte important. Relatiile interpersonale si rolul lor in dezvoltarea personalitatii

16

Prin grup social intelegem un ansamblu uman structurat, ale carui elemente se influenteaza reciproc. Exista un numar mare de varietati de grupuri: colecivul de elevi, echipa sportive,cancelaria de profesori. Suntem la scoala intre colegi, ne straduim sa respectam regulamentul de ordine interioara, impartasim probleme similar 18518q1624s e, legate sau nu de invatatura. Suntem cu prietenii in discteca sau in excursie, suntem la antrenament cu echipa clasei, respectam regulile jocului si ceea ce are fiecare de facut pe "locul" sau in cadrul echipei. Respectam tot ceea ce ne cere antrenorul. Semnificatia lui suntem din toate aceste situatii consta in faptul ca exprima lingvistic situatii conform carora fiecare dintre noi face parte din diferite grupuri, intra in relatii, respecta reguli si comunica cu ceilalti.

DEFINIREA GRUPURILOR SOCIALE Unele grupuri sociale se formeaza spontan (calatorii intr-un autobus in cazul unui accident), altele sunt institutionalizate (se manifesta constant intr-un cadru organizatoric dat). Distingem intre tipurile de grupuri, mai intai, grupul de apartenenta. Este acel grup in care subiectul este implicat efectiv in calitate de membru solidar al unui ansamblu de relatii, de activitati si de valori care modeleaza conduitele sale sociale.Rolurile indeplinite de acest tip de grup satisfac trebuintele de afiliere si de recunoastere ale membrilor sai, contribuie la definirea identitatii lor sociale. Asociat grupului de apartenenta este grupul de referinta.Acesta este grupul din care am dori sa facem parte, dar nu putem,cel putin pentru moment.Grupul de referinta ne serveste drept model, ne influenteaza formarea imaginii de sine.El procura motive de

17

aspiratie care permit schimbarea conduitelor,orientand astfel atitudinile sociale conform unei ierarhii de valori. Un tip aparte de grup de apartenenta este grupul de varsta, intalnit atat in comunitatile traditionale, cat si in cele moderne.Incepand cu gradinita unde copii fac parte din grupa maica, mare, mijlocie, continuand cu scoala unde apartin ciclului primar, gimnazial, liceal, facem parte dintr-un gup de varsta. Apartenenta la un astfel de grup atrage dupa sine drepturi dar si obligatii ce se modifica odata cu schimbarea categoriei de varsta, si dupa cum bine stim,in timp, obligatiile sunt tot mai puternic afirmate ca cerinte ce trebuie asumate. Grupul de presiune este un alt tip de grup,organizat in scopul apararii unor obiective collective, exercitand in mod direct sau indirect presiuni in acest sens. Indiferent carui tip de grup ii apartinem, importanta ramane relatia umana ce nu poate exista in afara acestuia. Nevoile umane individuale de apartenenta, de realizare, de respect de sine pot fi satisfacute numai in cadrul anumitor grupuri. Realizarea lor este esentiala pentru manifestarea si implinirea personalitatii noastre.

RELATIILE INTERPERSONALE instituie valori, norme de conduita, modele de comportare, stiluri de interactiune. Trairea impreuna a evenimentelor joaca un rol important in dezvoltarea relatiilor umane, are un character "contagios", sistematic cultivat si canalizat de practicile sociale. a) Nevoia de afiliere Oamenii nu pot trai izolati unul de altul. Nevoia de afiliere se refera la nevoia oamenilor de a avea contacte relative frecvente cu ceilalti. Ea sta la baza formarii relatiilor interpersonale. b) Nevoia de intimidate

18

O distinctie utila pentru studiul relatiilor interpersonale este aceea dintre nevoia de afiliere si nevoia de intimidate. Prima se refera la dorinta de a stabili cat mai multe contacte sociale, iar cea de-a doua la preferinta pentru relatiile calde si apropiate. c) Singuratatea In viata de zi cu zi suntem inclinati sa consideram ca singuratatea inseamna lipsa relatiilor sociale. Suntem singuri atunci cand relatiile noastre cu ceilalti sunt foarte putin numeroase si inadecvate. Indivizii singuri sunt de obicei timizi si au o stima de sine scazuta. Ei sunt, foarte adesea, depresivi, au opinii negative despre ceilalti si sunt prudenti din punct de vedere social: evita situatiile interpersonale in care ar putea fi respinsi de ceilalti. d) Atractia interpersonala Termenul de atractie se refera la o stare motivationala: dorinta de a interactiona, de a avea relatii cu o anumita persoana. Este opusul termenului de respingere (dorinta de a nu initia o relatie sau dea a pune capat unei relatii) si diferit de indiferenta.

TIPURI DE RELATII INTERPERSONALE PRIETENIA Psihologii considera ca relatiile interpersonale se afla in stransa legatura cu fericire, cu sanatatea fzica si mentala. Relatiile sunt foarte importante pentru oricare din activitatile noastre zilnice, putand fi insa si o sursa de tensiune psihica si de nefericire atunci cand sunt conflictuale. PRIETENIA, DRAGOSTEA SI CASATORIA, RELATIILE CU PARINTI SI COPII sunt principalele tipuri de relatii interpersonale. De ce avem nevoie de prietenie? Legatura de prietenie il transform ape om, il ilnalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti spre perfectiune si implinire.

19

"Prietenia cutreiera

in ritm de dans pamantul si ne invita pe toti

sa ne

redesteptam pentru preamarirea fericirii." Prietenul este o persoana cu care avem o relatie de admiratie si simpatie reciproca. Un coleg de clasa, de exemplu, poate fi prieten, dar nu avem relatii de prietenie cu toti colegii. Prietenia este specific umana,fapt semnalat inca de Aristotel,care considera ca "nimeni nu poate trai fara prieteni,chiar daca stapaneste toate bunurile lumii." Insa, un vechi proverb zice: "A avea un prieten e greu, iar a avea 2 e imposibil." Prietenia se dezvolta in timp. Putem sa simpatizam pe cineva imediat, dar nu ne vom imprieteni cu el decat pe masura ce il vom cunoaste si vom descoperi la el interese similare cu ale noastre. Multe relatii de prietenie nu dureaza toata viata, ci dispar treptat. Prieteniile intre adolescenti sunt adesea foarte puternice. Pentru adolescent prietenia este uneori cea mai importanta relatie. Adolescentii se imprietenesc de obicei pentru a petrece timpul impreuna si mai putin pentru a se bucura de sprijinul material si emotional al celuilalt. In cadrul grupurilor se creaza anumite relatii. Spunem ca suntem in bune relatii cu colegii de clasa sau, dimpotriva, ca nu ne intelegem intre noi, suntem in conflict cu privire la mai multe probleme. "In natura omului gasim trei cauze principale de cearta: concurenta, neincrederea, gloria." (Thomas Hobbes)

In clasa noastra, relatiile intercolegiale au fost si sunt in continuare destul de bune. Desi la inceputul clasei a-IX-a se formasera anumite grupulete, treptat treptat s-au

20

destramat intrucat am inceput sa ne cunoastem mai bine. In prezent ne intelegem bine unii cu ceilalti, certurile sunt foarte rare si minore, iar noi suntem destul de uniti. Afiliere, atractie, iubire Desi cu totii trecem prin momente n care prezenta celorlalti ne oboseste si ne enerveaza, dorind sa fim lasati n pace, singuratatea prelungita este pentru toti oamenii o experienta dureroasa; nevoia de a fi mpreuna cu alte persoane este adnc nradacinata n fiinta noastra. Cum se explica aceasta universala nevoie umana de afiliere? De ce se simt, n general, oamenii atrasi unii de altii? De ce fiecare dintre noi este atras de anumite persoane, n vreme ce altele ne sunt indiferente sau chiar ne strnesc repulsie? Ce factori determina evolutia relatiilor noastre cu fiintele cele mai apropiate? Ce nseamna a placea si a iubi pe cineva? Exista diferente calitative ntre simpatie, prietenie si iubire? Exista mai multe feluri de iubire? Iata cteva dintre ntrebarile la care ncearca sa raspunda acest capitol.

Nevoia de interactiune sociala Pe jumatate n gluma, pe jumatate n serios, ne-am putea ntreba daca o viata de pustnic nu ar fi, macar din cnd n cnd, mai simpla si mai placuta dect aproape inevitabila noastra convietuire cu ceilalti, printre care destul de multe persoane nu ne sunt de loc simpatice. Am avea o serie de avantaje certe: ne-am face singuri programul, n functie numai de ceea ce ne place si ne intereseaza; nu ne-ar ntrerupe nimeni; nu ar trebui sa ne acomodam idiosincraziilor nimanui; nu am avea nici sefi care sa ne mhneasca, sa ne jigneasca ori sa ne terorizeze, nici copii mici sau parinti n vrsta, de care sa ne simtim responsabili si obligati moral sa le acordam sprijin si asistenta; nu near cere nimeni sa spalam vasele murdare, sa ducem gunoiul, ori sa cumparam lapte si pasta de dinti n drum spre casa, chiar daca nu avem nici un chef sa o facem. Pe scurt, multe dintre motivele marunte de iritare din viata cotidiana ar disparea daca i-am evita pe ceilalti.

21

Cu toate acestea, foarte putini dintre noi ar prefera sa traiasca n totala izolare, departe de oameni. Orict de banala, prea des citata si arhicomentata, ideea lui Aristotel, potrivit careia 'omul este un animal social', se dovedeste a fi pe deplin ntemeiata, fiind sustinuta att de probe indirecte - efectele ntotdeauna penibile ale izolarii prelungite, ct si de probe experimentale directe - menite sa dovedeasca, dar mai ales sa explice nevoia noastra de afiliere. Efectele izolarii Putem ntelege cu destula usurinta faptul ca, imediat dupa nastere si pna n pragul adolescentei, copiii au absoluta nevoie de grija celor mari - n mod firesc, cei care le-au dat viata. Lipsiti de asistenta, copiii mici nu ar putea supravietui, caci sunt lipsiti de mijloacele necesare autoconservarii. Putini si pot imagina nsa efectele devastatoare sub aspect psihic ale izolarii celor mici. Cazurile nefericite ale unor copii rataciti n paduri si crescuti de animale sau condamnati de niste oameni iresponsabili la solitudine absoluta sunt extrem de graitoare n acest sens. Iata doua astfel de cazuri, relatate (n 1949) de catre Davis. Anna a fost tinuta ntr-o ncapere fara ferestre, imobilizata ntr-un scaun si cu minile legate, drept pedeapsa pentru a fi fost un copil nelegitim. Cnd a fost descoperita de catre autoritati, s-a crezut ca este surda si oarba. Ulterior, s-a constatat ca auzul si vazul i erau intacte. Cu mare greutate, fetita a nvatat sa comunice n propozitii scurte si, nainte de a muri la numai zece ani, era capabila sa si rezolve singura nevoile corporale elementare si sa nteleaga niste mesaje simple. Isabelle si-a petrecut primii ani de viata ntr-o camera ntunecata, dar n compania mamei sale surdo-mute. Primii specialisti care au examinat-o au crezut ca fata este surda si retardata mintal. Cu toate acestea, ea nu numai ca a nvatat ulterior sa vorbeasca, ci a si evoluat suficient din punct de vedere intelectual pentru a reusi sa si ncheie studiile liceale. n cazul Isabellei, prezenta mamei sale - chiar daca ea nsasi handicapata si neputndu-i acorda ngrijirea fireasca din cauza conditiilor de recluziune - s-a dovedit salutara, astfel nct fetita, spre deosebire de Anna, a putut fi, n mare parte, recuperata. Nu acelasi lucru se ntmpla, de regula, n cazul copiilor crescuti de animale si regasiti dupa ctiva ani petrecuti n salbaticie. Cel mai adesea, acesti copii nefericiti si nsusesc modul de viata si comportamentul animalelor care i-au crescut (lupi sau primate), fara a mai putea fi deprinsi sa utilizeze limbajul articulat, sa

22

gndeasca logic si sa adopte comportamentul uman, sfrsindu-si zilele dupa scurt timp petrecut "n captivitate". Izolarea poate avea efecte sufletesti dramatice si n cazul persoanelor mature, fapt dovedit de relatarile celor care au supravietuit unor lungi perioade de recluziune voluntara sau fortuita: exploratori, alpinisti, naufragiati, ncarcerati sau prizonieri de razboi. Studiind astfel de experiente, Schachter inventariaza o serie de dificultati majore cu care s-au confruntat toti indivizii ce au petrecut mult timp n izolare totala. n primul rnd, recluziunea genereaza o suferinta psihica profunda, care se

amplifica o data cu trecerea timpului, putnd sa duca fie la o apatie totala, fie la simptome nrudite cu autismul schizofrenic. n al doilea rnd, persoanele izolate si petrec din ce n ce mai multa vreme gn-

dindu-se la cei apropiati, cufundndu-se n reverii legate de acestia, pna cnd, n cele din urma, reveriile se transforma n halucinatii. n sfrsit, daca persoana izolata nu este n stare sa se implice n activitati care sa

i distraga atentia de la obiectul reveriilor sale, deviantele psihice pot deveni profunde si ireversibile. Nevoia de afiliere Att observatiile bazate pe experienta vietii cotidiene, ct si un volum considerabil de cercetari psihosociologice atesta faptul ca, n calitate de fiinte sociale, oamenii sunt atrasi unii de catre altii. Muncim mpreuna cu colegii nostri, ne distram laolalta cu prietenii, convietuim cu vecinii si multi dintre noi ne dorim si ne angajam formal sa mbatrnim alaturi de membrii cei mai apropiati ai familiei noastre: sot / sotie, copii, nepoti etc. Aceasta motivatie sociala ncepe cu nevoia de afiliere: dorinta de a stabili contacte sociale cu ceilalti. Indivizii difera n ceea ce priveste intensitatea nevoii lor de afiliere, dar se pare ca fiecare dintre noi este motivat sa stabileasca si sa pastreze un nivel optim de interactiune sociala - alternnd clipele si situatiile n care dorim cu ardoare prezenta celorlalti si momentele n care dorim sa fim singuri - oarecum analog

23

modului n care corpul nostru si mentine stabilitatea calorica. Bibb Latan si Carol Werner au constatat ca soarecii de laborator sunt mult mai predispusi sa se apropie de semenii lor dupa o perioada de izolare si mult mai 'distanti' dupa ce au petrecut mult timp la nghesuiala. Studiile efectuate au sugerat ca soarecii, la fel ca si multe alte specii de animale, poseda un fel de 'sociostat' sau 'termostat social' menit sa le regleze tendintele afiliative.Exista mecanisme similare si la oameni? Shawn O'Connor and Lorne Rosenblood au experimentat pe un grup de studenti, carora le-au cerut sa poarte asupra lor niste beepere, timp de patru zile. Ori de cte ori primeau un semnal (n medie din ora n ora), participantii notau daca, n momentul respectiv, se gaseau efectiv n prezenta cuiva sau erau singuri, precum si daca, n acel moment, doreau sa fie cu cineva sau nu. Rezultatele au aratat ca n doua treimi din cazurile nregistrate participantii s-au gasit n situatia dorita de ei; si mai relevant este faptul ca situatia dorita de ei la un moment dat ngaduia o predictie destul de precisa a situatiei lor actuale din momentul verificarii imediat ulterioare. Fie ca studentii si doreau clipe de singuratate sau contacte sociale, de regula reuseau sa si regleze nevoia lor individuala de afiliere.Oamenii pot sa difere n ceea ce priveste nevoile lor de afiliere, dar exista momente n care cu totii ne dorim sa fim mpreuna cu semenii nostri. Cele mai vizibile sunt fie clipele de intensa euforie colectiva, fie momentele de pericol si restriste. Multi si mai aduc aminte de navala oamenilor pe strazi imediat dupa caderea dictaturii ceausiste sau dupa victoriile echipei nationale de fotbal la campionatele mondiale, cnd necunoscuti se mbratisau cu frenezie, contopiti ntr-un sentiment general de bucurie coplesitoare; din ce n ce mai multi oameni, ndeosebi tineri, se aduna, dupa modelul occidental, n pietele publice pentru a sarbatori, pierduti ntr-o multime frematnd de optimism si veselie, sosirea Anului Nou. Pe de alta parte, dupa calamitati naturale inundatii, cutremure, furtuni devastatoare - sau n momente de criza politica, razboi, atentate teroriste etc. oamenii simt, cel putin n egala masura, dorinta de a nfrunta primejdia sau de a compatimi victimele mpreuna. Asa s-a ntmplat la noi dupa marele cutremur din 1977 - cnd oamenii au dovedit o solidaritate impresionanta - sau dupa invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia n august 1968 - cnd o multime imensa s-a adunat spontan n centrul Bucurestiului pentru a-si exprima ngrijorarea si revolta. Multimi impresionante din lumea ntreaga s-au format de asemenea spontan spre a trai mpreuna durerea strnita de moartea Printesei Diana sau de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, care au distrus World Trade Center din

24

New York si au avariat cladirea Pentagonului, facnd mii de victime absolut nevinovate. Cnd si de ce dorim sa fim mpreuna cu ceilalti? Acestea sunt nsa evenimente rare si cu totul deosebite, purtnd o ncarcatura emotionala de mare intensitate, cu care nu ne ntlnim n mod obisnuit. Ce se ntmpla nsa n viata cotidiana, unde observatia curenta deosebeste cu destula usurinta si claritate indivizii 'sociabili' - mereu dornici de a fi nconjurati de lume si care se simt bine n prezenta altora, de indivizii 'singuratici' - care nu se simt n largul lor atunci cnd sunt nconjurati de lume, prefernd cel mai adesea retragerea n intimitate? Avnd n vedere aceasta diversitate de oameni si de situatii, putem vorbi despre anumite corelatii sau mecanisme cauzale generale, de natura sa ne ofere o explicatie teoretica a nevoii de afiliere? n 1959, Stanley Schachter a emis ipoteza ca teama, ngrijorarea, conditiile stresante de orice fel constituie factori de natura sa provoace si sa amplifice nevoia noastra de afiliere. Conform teoriei emise de catre Schachter, un pericol extern strneste frica, ceea ce motiveaza subiectul sa caute si sa agreeze compania altor oameni, amenintati de acelasi pericol. n studiul clasic al lui Schachter, menit sa testeze starea de tensiune mpartasita, un grup de studente n psihologie au fost invitate sa participe la o serie de experimente n care li s-a spus ca urmau sa suporte socuri electrice. Participantelor din prima conditie li s-a indus o stare de anxietate intensa, prin anuntul ca socurile administrate vor fi dureroase; participantelor din cea de a doua conditie li s-a indus o stare de anxietate redusa, fiind prevenite asupra unor socuri electrice slabe, abia sesizabile. Dupa crearea celor doua stari diferentiate de anxietate, participantele au fost anuntate ca trebuie sa mai astepte circa zece minute, deoarece aparatura mai necesita cteva mici ajustari. Fiecarei studente i s-a oferit posibilitatea sa astepte nceperea experimentului fie de una singura, fie n compania unei alte participante. Dupa nregistrarea tuturor optiunilor, experimentul s-a ncheiat (vezi Cazul 1 din figura 8.1). Rezultatele au sustinut ipoteza lui Schachter ca dorinta de a fi mpreuna cu altcineva se va manifesta mai frecvent n cazul participantelor cu grad ridicat de anxietate: 20 dintre cele 32 de studente din prima conditie au ales sa astepte cu altcineva, pe cnd numai 10 din cele 30 de participante cu anxietate scazuta au facut aceasta optiune.Schachter s-a ntrebat apoi si de ce oamenii speriati de iminenta unui pericol prefera sa nu fie singuri. Se puteau emite doua ipoteze: fie ca prezenta altcuiva ar distrage atentia persoanei speriate de la stimulul provocator de anxietate, fie ca 25

participantele la experiment doreau compania datorita nevoii de comparatie sociala cautnd n cealalta persoana o sursa de informatii si un etalon cu care sa si evalueze propriile reactii. n eventualitatea ca prima ipoteza era corecta, oricine ar fi fost o companie dezirabila; n cealalta eventualitate, nevoia de comparatie sociala ar fi facut dezirabila numai compania unei alte persoane aflate n aceeasi situatie. ntr-un al doilea experiment, tuturor participantelor li s-a indus o stare de anxietate intensa, fiind prevenite ca vor suporta socuri electrice puternice si dureroase. Dupa care li s-a propus sa aleaga ntre a astepta fiecare de una singura sau mpreuna cu altcineva. De aceasta data, caracteristicile celeilalte persoane au reprezentat variabila independenta. Unui prim grup de participante li s-a oferit alegerea ntre a sta singure sau n compania altor participante la acelasi experiment, n vreme ce un al doilea grup au avut de ales ntre a sta singure sau mpreuna cu alte studente, care nu participau la experiment, ci si asteptau niste profesori.

Figura 8.1 Nefericirea ndrageste o companie nefericita

26

Sursa: Hogg si Vaughan (1998) Rezultatele Cazului 2 din figura 8.1 arata ca preferinta pentru a fi n compania cuiva nu se explica prin dorinta de distragere a atentiei: studentele care aveau de ales ntre a fi singure sau n prezenta altor participante aflate n aceeasi situatie au optat pentru cea de a doua varianta, pe cnd cele care puteau sa astepte doar n compania unor studente neimplicate n experiment au preferat sa fie singure. Acest fapt indica destul de categoric nevoia de comparatie sociala drept principal motiv de afiliere n situatii de teama, demonstrnd ca nu orice companie poate fi de folos n astfel de situatii. Se pare ca atunci cnd ne temem sau ne ngrijoreaza ceva, am prefera sa fim alaturi de alte persoane apasate de aceleasi temeri si de aceleasi griji. Experimente ulterioare au probat validitatea acestei interpretari n contexte diferite. De exemplu, n 1989, James Kulik si Heike Mahler au constatat ca pacientii aflati n asteptarea unei operatii pe cord au preferat sa stea n acelasi salon cu alti pacienti n stare postoperatorie, spernd sa obtina de la acestia informatii despre ceea ce i asteapta pe masa de operatie, precum si ncurajari reconfortante, ntruct veneau din partea unor persoane ce trecusera cu bine printr-o experienta extrem de riscanta si, implicit, generatoare de anxietate. Speranta lui Schachter de a fi demonstrat experimental o cauzalitate generala,

27

enuntata ca lege a 'stressului mpartasit' (shared stress), avnd la baza comparatia sociala ca factor atenuant al starii de stress si, implicit, amplificator al nevoii de afiliere, s-a lovit nsa de anumite exceptii de la regula. Nu orice stare de tensiune si nu orice situatie stresanta stimuleaza nevoia de afiliere. n 1961, Irving Sarnoff si Philip Zimbardo au realizat un experiment n care participantii au fost facuti sa creada ca vor trece prin situatii nu riscante sau dureroase, de natura sa i sperie, ci jenante - cum ar fi, de exemplu, sa suga din niste suzete uriase ori sa li se evalueze gradul de excitatie sexuala n public. n aceste cazuri, cnd stressul se manifesta ca jena si nu ca frica, dorinta subiectilor de a-si mpartasi starea de stnjeneala cu altii a nregistrat frecvente minime. Cum se explica faptul ca oamenii care se tem doresc compania altora, pe cnd cei care se jeneaza cauta singuratatea? n 1984, Yacov Rof a propus un raspuns ct se poate de simplu: utilitatea. n interpretarea lui Rof, stressul amplifica dorinta de afiliere numai atunci cnd compania altcuiva pare a fi de natura sa atenueze impactul situatiei stresante. Participantele lui Schachter aveau motive solide sa creada ca afilierea le-ar fi de folos. Ele ar fi avut ocazia sa si compare propriile reactii emotionale cu cele manifestate de celelalte studente, pentru a-si da seama daca au ntradevar motive sa se teama. n schimb, participantilor la studiul lui Sarnoff si Zimbardo afilierea le-ar fi oferit prea putin. n asteptarea unei situatii jenante, prezenta altora promite mai degraba sa sporeasca stresul dect sa l atenueze.Alt gen de situatii n care teoria lui Schachter nu da rezultate sunt acelea care provoaca emotii negative foarte puternice. si n astfel de cazuri, oamenii prefera singuratatea. De exemplu, n 1964, Sheatsley si Feldman au constatat ca persoanele cel mai afectate de asasinarea presedintelui John Kennedy (clasificate astfel dupa masurarea gradului lor de admiratie fata de victima atentatului) au manifestat n cel mai nalt grad dorinta de singuratate. Sar putea ca atunci cnd sunt profund nenorociti, oamenii sa simta ca nefericirea lor va fi sporita de prezenta altora ori sa le fie jena de exprimarea necenzurata a starii lor afective. n plus, atunci cnd intensitatea emotiei i rapeste acesteia orice ambiguitate, nu mai este necesara obtinerea de informatii din surse exterioare, care sa certifice ori sa infirme adecvarea emotiei traite de catre subiect.Pe scurt, nevoia de afiliere poate fi afectata de stari si situatii temporare, cum ar fi, de exemplu, teama sau jena. n astfel de situatii, nu ne dorim sa fim alaturi de oricine, ci numai de anumiti indivizi, aflati n aceeasi situatie; alteori, ne dorim mai degraba singuratatea. Atenuarea anxietatii este doar una din conditiile care invoca procesul de comparatie sociala. ntr-un context mai

28

larg, noi facem astfel de comparatii ori de cte ori tinem seama de opiniile unui grup specific, anume cel alcatuit din prietenii nostri. Cum anume se integreaza indivizii n cercurile lor de prieteni vom cerceta n sectiunea urmatoare, menita sa raspunda la ntrebarea: de ce anumiti indivizi ne atrag mai mult dect altii? Povara singuratatii Desi aproape fara exceptie oamenii au nevoie de ceilalti, un numar apreciabil de indivizi sunt dureros de timizi, inhibati, stngaci n societate si ezitanti n a se apropia de alte persoane. Timiditatea este un fenomen mai des ntlnit dect s-ar putea crede. n 1977, Zimbardo a constatat ca aproximativ 40% dintre americani se auto-descriu ca fiind timizi; coeficienti ridicati s-au nregistrat si n alte tari: 31% n Israel, 40% n Germania, 55% n Taiwan sau 60% n Japonia. Persoanelor timide le este greu sa faca noi cunostinte, sa converseze lejer, sa sune pe cineva pentru a fixa o ntlnire ori sa se amuze la petreceri. si mai rau e faptul ca i resping pe ceilalti - poate fiindca le este lor nsile teama sa nu fie respinsi. Rezulta de aici instalarea unui model de comportament de evitare a riscurilor, care i face pe timizi sa se astepte aproape ntotdeauna la momente penibile n cadrul interactiunilor sociale.Timiditatea poate fi o caracteristica nnascuta sau una dobndita n urma unor relatii interpersonale esuate, generatoare de anxietati fata de posibila lor repetitie. Indiferent de cauze, timiditatea are consecinte dureroase: persoanele timide se autoevalueaza negativ, se asteapta sa dea gres n relatiile lor sociale, se considera vinovate ori de cte ori se ntmpla acest lucru si sunt conformiste din cauza fricii de a nu fi respinse de catre ceilalti. Cel mai rau e faptul ca multi timizi ajung sa se izoleze, suferind de singuratate. Singuratatea este nsotita de tristete si durere, fiind considerata una din cele mai neplacute experiente (vezi tabelul 8.1). Unii cercetatori simplifica lucrurile, definind singuratatea n termeni obiectivi si cuantificabili, drept o discrepanta ntre nivelul contactelor sociale pe care le realizeaza o persoana si nivelul celor dorite; altfel spus, cu ct cineva are mai putine contacte sociale, cu att se simte mai apasat de singuratate. n realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Atunci cnd vorbim de singuratate ne referim la o stare subiectiva. Un ins poate fi lipsit de prezenta altora, fara sa aiba sentimentul de singuratate; numai atunci cnd lipsa contactelor sociale este resimtita negativ avem de-a face cu solitudinea. n plus, exista cel putin doua forme de singuratate: izolarea emotionala, caracterizata prin lipsa atasamentului afectiv profund 29

fata de alte persoane, si izolarea sociala, care consta n lipsa prietenilor, asociatilor sau rudelor.De multe ori, aceste doua forme de singuratate nu stau laolalta. De exemplu, se pot ntlni persoane care au o multime de cunostinte, nelipsite de la petreceri si alte ocazii mondene, frecventnd numeroase cercuri si care, totusi, nu sunt atasate cu adevarat de nimeni. n astfel de cazuri, individul poate suferi de o adnca solitudine n pofida aparentelor contrare.Cine sufera cel mai mult de solitudine? Cercetarile psihosociologice infirma stereotipul conform caruia persoanele vrstnice sunt si cele mai singuratice; numeroase studii atesta faptul ca n societatea occidentala cei mai afectati de singuratate sunt adolescentii si tinerii, cu vrste ntre 18 si 30 de ani. n realitate, singuratatea pare sa descreasca n anii de maturitate, cel putin pna n momentul n care problemele de sanatate ale senectutii ncep sa limiteze contactele sociale. Tabelul 8.1 Scala singuratatii (Russell et al., 1978) Stabiliti ct de frecvent va descrie fiecare dintre urmatoarele propozitii. 'D' nseamna "Am deseori acest sentiment" 'U' nseamna "Am uneori acest sentiment" 'R' nseamna "Am rareori acest sentiment" 'N' nseamna "Nu am niciodata acest sentiment" 1. Ct de des va simtiti nefericit(a) facnd attea lucruri singur(a)? 2. Ct de des simtiti ca nu aveti cu cine sta de vorba? 3. Ct de des nu mai suportati sa fiti att de singur(a)? 4. Ct de des aveti sentimentul ca nimeni nu va ntelege? 5. Ct de des va surprindeti asteptnd o scrisoare sau un telefon? 6. Ct de des va simtiti cu totul singur(a)? 7. Ct de des aveti sentimentul ca nu sunteti n stare sa va deschideti sufletul si sa comunicati cu cei din jur? 8. Ct de des tnjiti sa fiti n compania cuiva? 9. Ct de des simtiti ca va este greu sa va faceti prieteni? 10. Ct de des va simtiti respins si exclus de catre ceilalti? D U R D D D D U U U U R R R R N N N N N N N N N N

D U R D U R D U R D U R D U R

Evaluare: La fiecare ntrebare, acordati-va 1 punct daca ati raspuns "niciodata" (N), 2 puncte daca ati raspuns "rareori" (R), 3 puncte daca ati raspuns "uneori" (U) si 4 puncte daca ati raspuns "deseori" (D). Scorul total al solitudinii dvs. se calculeaza prin nsumarea punctelor acordate la fiecare ntrebare.

30

Conform acestei scale, scorul mediu n rndul studentilor americani este de 20. Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999) Cum ncearca oamenii sa diminueze efectele apasatoare ale singuratatii? ntrebati la ce strategii comportamentale recurg mpotriva singuratatii, un esantion de studenti americani au declarat urmatoarele abordari tipice: 96% au spus ca uneori sau chiar frecvent se straduiesc sa fie mai prietenosi fata de ceilalti; 94% cauta sa ignore problema citind sau privind la televizor; 93% au depus eforturi sporite pentru a reusi n alte aspecte din vietile lor. Unii au declarat ca ncearca sa si ocupe timpul alergnd, mergnd la cumparaturi, spalnd masina ori gasindu-si alte ocupatii de acest gen. Altii au ncercat totusi sa descopere noi modalitati de a-si face cunostinte, s-au straduit sa si amelioreze nfatisarea fizica ori au purtat discutii despre problemele lor cu un prieten, cu o ruda sau cu un psiholog. Desi mai putin numerosi, destui studenti au marturisit ca se simt att de disperati, nct beau sau consuma droguri pentru a-si alunga din suflet sentimentul de singuratate. Atractia interpersonala Afilierea este un prim pas necesar pentru nasterea unei legaturi mai apropiate cu cineva. Dar fiecare dintre noi se simte atras de catre unii oameni mai mult dect de catre altii. Daca v-ati ndragostit vreodata la prima vedere, daca ati trait emotiile si surescitarea primei ntlniri cu cineva sau daca v-au ncntat primii pasi catre o noua relatie de prietenie, atunci stiti ce nseamna cuvntul atractie. Dar nu la toti oamenii atractia se manifesta la fel. Cnd faceti cunostinta cu cineva, ce trasaturi de personalitate va atrag atentia n mod deosebit? Credeti ca familiaritatea cu o anumita persoana va face sa o pretuiti din ce n ce mai mult sau dimpotriva? Sunteti de parere ca 'cine se aseamana se aduna' sau ca 'opusii se atrag'? Va lasati cuceriti de frumusetea fizica a cuiva sau credeti ca aparentele nseala? Ce fel de situatii sau mprejurari va stimuleaza dorinta de a va apropia de cineva, netezind calea spre ndeplinirea acestei dorinte? Vom ncerca sa raspundem acestor ntrebari trecnd mai nti n revista principalele modele teoretice care stau la baza diferitelor explicatii propuse fenomenului de atractie interpersonala. Perspective teoretice asupra atractiei interpersonale

31

Rareori se ntmpla n psihosociologie ca o singura teorie sa explice n totalitate un anumit fenomen. Cel mai adesea, cteva teorii distincte ofera perspective variate asupra diferitelor aspecte ale aceluiasi proces. Nu fac exceptie nici explicatiile teoretice ale atractiei interpersonale. La cel mai nalt nivel de generalitate, acestea se pot mparti n teorii cognitiviste, care definesc natura umana prin nevoia de consistenta cognitiva, si teorii behavioriste, care urmaresc sa explice comportamentul uman prin mecanismele procesului de nvatare prin conditionare: ntarirea anumitor modele de actiune prin recompensarea lor, respectiv evitarea altor modele actionale ce sunt nsotite de sanctiuni sau pedepse. n cele ce urmeaza vom prezenta una din teoriile cognitiviste importante - anume teoria echilibrului. Perspectivele de esenta behaviorista sunt destul de variate. Vom privi pe scurt doua abordari tipice, axate pe invocarea mecanismelor de conditionare, si alte doua interpretari ce se bazeaza pe un model economic al comportamentului uman. Teoria echilibrului Acest demers de orientare cognitivista se concentreaza asupra proceselor mintale mai degraba dect asupra realitatii obiective (vezi si Capitolul 3). Teoria sugereaza ca ne plac indivizii asemanatori cu noi deoarece acordul este o experienta reconfortanta, generatoare de afecte pozitive. Atunci cnd doi indivizi se simpatizeaza reciproc si descopera, la un moment dat, existenta unui anumit dezacord ntre ei - privind fie o atitudine, fie opinia despre un obiect, persoana ori situatie - se naste o anumita tensiune, de natura sa instaleze o stare de dezechilibru. Pentru atenuarea tensiunii si restabilirea echilibrului, unul dintre parteneri sau amndoi si vor modifica perceptiile, facndu-le sa fie din nou consensuale. Daca oamenii percep deosebirile dintre ei de cum fac cunostinta, nu se vor placea unul pe celalalt, datorita unei stari de dezechilibru, pe care nimeni nu se va stradui sa o nlature, de vreme ce nu exista un echilibru anterior care sa fie restabilit. Aceasta interpretare nu rezista n toate interactiunile noastre sociale. Uneori ne place sa fim vazuti de catre ceilalti ca niste indivizi deosebiti, ceea ce ne face sa ne simtim unici si cu totul aparte. S-a constatat, totodata, ca daca se nlatura teama de a fi respinsi din cauza deosebirilor dintre noi si alte persoane, stiind de la nceput ca celalalt este dispus sa accepte alte puncte de vedere, neasemanarea nu mai constituie un obstacol n calea interactiunii si a atractiei reciproce. Teorii ale nvatarii prin conditionare

32

n cea mai simpla versiune, perspectiva behaviorista considera ca ne sunt simpatice persoanele care ntmplator sunt de fata atunci cnd primim o recompensa, chiar daca nu au nimic de-a face cu placutul eveniment. De exemplu, un experimentator evalueaza creativitatea unui individ, o a treia persoana aflndu-se de fata. n studiul lor din 1969, Griffit si Guay au constatat ca participantii i-au placut mai mult att pe experimentator, ct si pe martor dupa o evaluare favorabila si mult mai putin dupa ce li s-au comunicat scoruri nefavorabile - desi numai unul dintre cei doi le acordase calificative. Este o interpretare neconcludenta, deoarece fenomenul poate primi si o alta explicatie cognitiva. De exemplu, participantii la experimentul mai sus mentionat puteau sa si nchipuie ca martorul mpartaseste opinia experimentatorului despre creativitatea lor. O interpretare ceva mai elaborata este modelul conditionarii afective, elaborat de Byrne si Clore (vezi figura 8.2) si care include urmatoarele caracteristici: Oamenii identifica stimulii ca recompense sau pedepse, dupa care urmaresc sa

i obtina pe cei din prima categorie si sa-i evite pe ceilalti. Sentimente pozitive se asociaza cu stimulii-recompensa si sentimente negative

cu stimulii-pedeapsa. Un stimul este evaluat n functie de sentimentele pe care le strneste. Evaluarea

este favorabila daca sentimentele sunt pozitive, nefavorabila daca sentimentele sunt negative. Orice stimul neutru care ntmplator este asociat cu o recompensa va provoca

sentimente pozitive, n vreme ce, daca este asociat cu o pedeapsa, va strni sentimente negative. Prin urmare, oamenii pot fi simpatici sau antipatici, placuti sau nesuferiti dupa cum sunt asociati cu sentimente pozitive sau negative. n 1971, Griffit si Veitch au realizat un experiment care confirma aceasta interpretare. Niste necunoscuti au facut aceleasi declaratii n fata unor participanti aflati fie n conditii dezagreabile (caldura, aglomeratie), fie n conditii agreabile. Celor din prima conditie necunoscutii li s-au parut mult mai putin simpatici dect celorlalti. Concluzia a fost aceea ca spusele

33

necunoscutilor (stimulul neutru) s-a asociat cu sentimentele negative provocate de conditiile dezagreabile. Figura 8.2 Modelul conditionarii afective (Clore si Byrne, 1974)

Sursa: Hogg si Vaughan (1998) Teoria schimbului social Desi se poate considera ca face parte din familia modelelor behavioriste, cel putin n abordarea relatiilor interpersonale teoria schimbului social merge mai departe dect teoriile clasice ale conditionarii, ntruct adopta o perspectiva interactiva. Ea se concentreaza asupra faptului ca n orice relatie exista cel putin doi parteneri care, dupa cum sugereaza denumirea sa, fac un schimb de beneficii sau de recompense. 'Piata' schimburilor interpersonale: costuri si beneficii Adoptnd un model teoretic behaviorist, transcris n termeni economici, n 1961 G. C. Homans porneste de la premisa ca o anumita persoana ne place sau ne displace n functie de raportul dintre costurile si beneficiile pe care le implica relatia cu acea persoana. Cnd facem cunostinta cu cineva, fiecare dintre si pune - constient sau inconstient - ntrebarea: 'ct ma costa sa obtin un beneficiu din partea acelei persoane?' Trebuie avut n vedere faptul ca ambii parteneri si pun aceeasi ntrebare, astfel nct 'bilantul' fiecaruia dintre ei depinde de interactiunea lor.

34

Dorind sa elimine orice componenta 'inefabila' din esenta relatiilor interpersonale, aceasta viziune economica asupra interactiunii sociale considera ca n toate situatiile indivizii negociaza un schimb de bunuri, servicii, informatii, bani, status, alaturi de care, printre alte beneficii pot fi contabilizate si placerile dragostei, buna dispozitie, caldura afectiva etc. n trocul cu aceste 'resurse', indivizii adopta, cel mai adesea, o strategie minimax: cu alte cuvinte, chiar fara sa ne dam seama, cu totii urmarim sa obtinem din relatiile noastre interpersonale cstiguri maxime cu costuri minime.Desi multi vor considera ca avem de-a face cu o interpretare searbada si respingator de prozaica, teoria schimbului social s-a bucurat, cel putin o vreme, de multa atentie, ndeosebi dupa expunerea ei ampla de catre John Thibaut si Harold Kelley (Psihologia sociala a grupurilor, 1959). Premisa lor de baza este ct se poate de simpla: relatiile interpersonale care ofera beneficii mai mari cu costuri mai mici vor fi cele mai satisfacatoare si mai durabile. Cnd vorbim de relatii intime, cstigurile includ iubire, companie, consolare n momentele grele ori satisfactii sexuale. Costurile includ eforturile necesare pentru mentinerea relatiei, stari conflictuale, compromisuri si sacrificarea altor oportunitati de interactiune sociala.Aceste costuri si beneficii nu se ivesc ntr-un vacuum psihologic. Indivizii intra ntr-o relatie cu anumite expectatii n ceea ce priveste 'bilantul' pe care se considera ndreptatiti sa l obtina. Thibaut si Kelley denumesc nivel de comparatie (comparison level) beneficiul net mediu pe care o persoana se asteapta sa l realizeze n cadrul unei relatii. Indivizii cu un NC ridicat urmaresc numai relatii profitabile, pe cnd cei cu un NC scazut sunt mai putin pretentiosi. Situatiile care depasesc asteptarile cuiva sunt mai satisfacatoare dect acelea care nu satisfac pe deplin aceste asteptari. O relatie nu prea grozava n sine poate fi destul de multumitoare pentru un ins cu un NC scazut.Thibaut si Kelley arata ca si un alt gen de expectatie joaca de asemenea un rol important. Prin nivel de comparatie a alternativelor (comparison level for alternatives) - prescurtat NCalt - ei se refera la expectatiile cuiva n legatura cu ceea ce ar obtine ntr-o situatie alternativa. Daca apreciaza ca beneficiile accesibile n urma altor relatii sunt ridicate, oamenii sunt mai putin interesati de pastrarea relatiilor lor actuale. Daca li se ofera nsa putine alternative mai convenabile (un NCalt scazut), oamenii vor avea tendinta sa si continue relatiile n care sunt deja implicati, chiar daca acestea nu se ridica la nivelul asteptarilor (NC).Un al treilea element al schimbului social este investitia: resursele consumate de catre cineva n stabilirea si mentinerea unei relatii, resurse pe care persoana respectiva nu le mai poate recupera dupa ce relatia nceteaza. Daca nu te mai satisface o anumita relatie, 35

e foarte simplu sa-ti faci bagajele si sa pleci. Cum ramne nsa cu eforturile tale de a pastra relatia? cu toate oportunitatile din viata romantica sau din cariera la care ai renuntat de dragul unei anumite persoane? n mod natural, cu ct e mai mare investitia cuiva ntr-o relatie interpersonala, cu att sporesc devotamentul si implicarea sa n relatia respectiva. Cadrul conceptual al schimbului social este reprezentat n figura 8.3. Teoria echitatii Expusa de Walster si Berscheid n 1978, teoria echitatii subliniaza nca un aspect al relatiilor interpersonale tratate dintr-o perspectiva economica. Potrivit acestei teorii, oamenii sunt satisfacuti n cel mai nalt grad de acele relatii n care raportul dintre ceea ce obtin de pe urma ei (beneficii) si ceea ce introduc n ea (contributii) este asemanator pentru ambii parteneri. Societatea occidentala se bazeaza pe un sistem de schimburi sociale n care oamenii urmaresc stabilirea si mentinerea unor relatii echitabile. Drept urmare, ei cred ca beneficiile fiecarui participant la schimburile sociale trebuie sa fie corecte sau juste. Aceasta conceptie este sustinuta si ntarita de legi juridice si norme morale, care exercita att o presiune externa, ct si una interna n directia respectarii 'regulilor'.

Figura 8.3 Componentele schimbului social

36

Teoria echitatii urmareste sa explice modul n care oamenii apreciaza corectitudinea schimburilor sociale si felul n care actioneaza atunci cnd, n opinia lor, aceste schimburi sunt incorecte. n principiu, acest model teoretic emite predictia potrivit careia indivizii se asteapta ca resursele sa fie alocate n mod just sau drept, adica proportional cu contributiile fiecarui participant la schimbul social. Formula de baza a relatiilor echitabile dintre doi parteneri A si B este: beneficiile lui A beneficiile lui B = contributiile lui B contributiile lui B

Individul estimeaza mai nti raportul dintre ceea a investit ntr-o relatie si cstigurile pe care aceasta i le ofera. Acest raport este comparat apoi cu 'bilantul' partenerului. Daca cele doua rapoarte sunt egale, oamenii se simt tratati n mod corect sau just; daca ntre ele exista discrepante sesizabile, relatia este apreciata ca fiind incorecta sau nedreapta. Prin urmare, echitatea unei relatii interpersonale se defineste ca situatie n care beneficiile tuturor participantilor (cstiguri minus costuri) sunt proportionale cu contributiile fiecaruia. Aceasta este regula dreptatii distributive. Ori de cte ori avem sentimentul inechitatii, suntem motivati sa actionam n vederea eliminarii lui, avnd de ales ntre urmatoarele strategii: fie modificarea beneficiilor sau a contributiilor noastre; fie modificarea perceptiilor noastre privind 'bilantul' nostru si cel al partenerului. De regula, individul apeleaza la numai una dintre cele doua strategii de restabilire a echitatii ntr-o situatie concreta. Daca nici una din ele nu da rezultate, iar 37

raportul dintre beneficii si contributii se situeaza sub nivelul de comparatie al individului, relatia are toate sansele sa se destrame.n teorie suna destul de convingator, dar stabilirea exacta a corectitudinii alocarii resurselor este complexa si dificila. n practica, o societate functioneaza pe baza unor norme, care orienteaza comportamentul social. Iata cteva exemple: o norma de echitate, cum ar fi regula dreptatii distributive; o norma de justitie sociala, potrivit careia cantitatea resurselor alocate fiecarui

individ trebuie sa fie proportionala cu nevoile sale; o norma egalitara, potrivit careia toti indivizii ar trebui sa primeasca resurse

identice. Ca mai toate teoriile cu grad nalt de generalitate, si aceste modele teoretice ale atractiei interpersonale sufera de un pronuntat schematism, care ne face sa credem ca fiecare din ele ofera o explicatie plauzibila a fenomenului, dar si ca, totodata, nici unul nu surprinde toate elementele structurale si toate etapele procesuale ale mult prea variatelor forme concrete de atractie dintre oameni. Pe de alta parte, schematismul teoriilor generale face ca si testarea lor empirica sa nu fie totdeauna destul de concludenta. Dupa cum se arata n Capitolul 1, descoperirile cele mai semnificative din psihologia sociala si cel mai bine sustinute cu probe empirice se pot afla n gama foarte variata de midi-teorii sau teorii cu nivel de generalitate mai restrns, care se focalizeaza asupra unor laturi sau aspecte ale fenomenelor studiate. n aceasta categorie se situeaza interpretarile teoretice din paragrafele urmatoare. Influente situationale asupra atractiei interpersonale Desi teoriile care demonstreaza existenta unor nevoi fundamentale de interactiune sociala ne ajuta sa ntelegem de ce prezenta celorlalti reprezinta ca atare un cstig sau un beneficiu, ele nu ne ofera niste raspunsuri explicite la acele ntrebari legate de caracteristicile specifice ale oamenilor care ne atrag si nu clarifica suficient o problema esentiala: de ce nu toti oamenii ne atrag n egala masura, ci numai pe unii dintre ei i dorim ca prieteni, asociati sau iubiti, n vreme ce restul ne lasa indiferenti sau chiar ne displac? Spre a raspunde mai exact si mai concret acestor ntrebari, se cer 38

analizate cteva aspecte cu rol important n manifestarea de facto a atractiei interpersonale: anumite circumstante sau situatii care favorizeaza apropierea dintre oameni, avantajndu-i pe unii dintre ei mai mult dect pe altii ; caracteristicile intrinseci ale indivizilor, care i fac pe unii sa fie, indiferent de mprejurari, mai atragatori dect altii - frumusetea fizica jucnd, sub acest aspect, un rol esential; n sfrsit, factorii relationali de natura sa amplifice ori sa diminueze compatibilitatea dintre anumiti indivizi, explicnd de ce anumite tipuri de personalitate se atrag reciproc. Proximitatea Este att de evident nct cel mai adesea nu sesizam faptul ca accidentele 'geografice' stabilesc cine ne sunt prietenii sau persoanele iubite. Gnditi-va, de pilda, la cei mai dragi prieteni din copilarie: n marea majoritate a cazurilor, acestia erau probabil baieti si fete care locuiau foarte aproape de voi. Acest fenomen se produce si n caminele studentesti sau n dormitoarele din armata; suntem nclinati sa fim mai apropiati sufleteste de cei care se afla n imediata noastra vecinatate. La fel stau lucrurile si n relatiile maritale. Analiznd 5000 de certificate de casatorie, un studiu din 1932 a constatat ca 33% dintre cuplurile americane investigate erau formate din persoane care, nainte de casatorie, locuiau la distanta de cel mult cinci strazi una de cealalta, procentul scaznd o data cu cresterea distantei geografice.Una dintre primele demonstratii ale importantei proximitatii n determinarea atractiei interpersonale apartine lui Festinger si colaboratorilor sai. n 1950, ei au studiat dezvoltarea relatiilor de prietenie n caminele pentru studenti casatoriti de la MIT si au facut cteva constatari interesante si semnificative. De exemplu, exista o strnsa asociere ntre alegerea prietenilor si proximitatea apartamentelor. Cuplurile ce locuiau n garsoniere cu usi alaturate erau mai frecvent prieteni dect acelea despartite de doua usi si asa mai departe. De asemenea, studentii care locuiau n apropierea cutiilor postale sau a scarilor aveau mai multi prieteni n cladire dect aceia care locuiau mai departe de aceste facilitati. Cei care locuiau n apropierea unor puncte de trafic mai intens se bucurau de cea mai mare popularitate.Proximitatea nu duce invariabil la atractie interpersonala. n 1978, Berscheid si Walster au evidentiat, bazndu-se pe rapoartele politiei, ca de multe ori spargerile si agresiunile fizice au drept victime cunostinte sau rude ale infractorilor, iar circa o treime din numarul crimelor se produc n urma unor certuri n familie. Prin urmare, n anumite conditii (vezi Capitolul 10), proximitatea duce la ostilitate.Cu toate

39

acestea, n mod obisnuit, proximitatea favorizeaza atractia interpersonala. O explicatie a acestui fapt ar putea fi aceea ca oamenii pot obtine beneficii (companie, aprobare sociala, ajutor etc.) din partea celor aflati n apropiere cu costuri relativ mai scazute dect n cazul altora a caror prezenta s-ar putea dobndi cu eforturi sporite din cauza departarii. n plus, avem mai multe informatii despre cei aflati n imediata vecinatate. Newcomb sugereaza ca volumul de informatii placute tinde sa fie mai mare dect cantitatea de informatii neplacute; daca ipoteza lui este corecta, atunci creste probabilitatea de a ne simti atrasi de catre aceia despre care detinem mai multe informatii. Efectul simplei expuneri Desi plauzibila, explicatia propusa de catre Newcomb are un suport experimental subtire. Ea este nsa rezonanta cu o alta ipoteza extrem de interesanta, potrivit careia simpla expunere la orice stimul este de natura sa sporeasca atractivitatea stimulului respectiv.Experimentul clasic de la care porneste studiul acestui fenomen a fost realizat de catre Rick Crandell n 1972. Timp de un semestru, studentii lui Crandell au putut vedea, pe un colt al tablei, niste cuvinte stranii, de fapt niste combinatii de litere ce nu aveau nimic de-a face nici cu limba engleza, nici cu continutul prelegerilor la care asistau. Ceea ce varia de la un curs la altul era frecventa cu care apareau cuvintele ciudate pe tabla. Unele au aparut numai de cteva ori, pe cnd altele au putut fi vazute de douazecisicinci de ori. La sfrsitul semestrului, studentii au raspuns la un chestionar pe baza caruia s-a putut estima reactia lor favorabila sau mai putin favorabila fata de cuvintele ininteligibile scrise pe tabla. Dupa prelucrarea statistica a datelor, concluziile au fost clare: cu ct un cuvnt fusese expus de mai multe ori pe tabla, cu att primea o apreciere mai favorabila. Simpla expunere mai frecventa la un stimul parea sa determine o crestere a atitudinii pozitive fata de el. Studentilor le-au 'placut' mai mult cuvintele mai familiare dect cele cu care se obisnuisera ntr-o mai mica masura.Studiul lui Crandall a demonstrat existenta a ceea ce se cunoaste sub denumirea de fenomenul sau efectul simplei expuneri. n esenta, e vorba de faptul ca expunerea repetata la orice fel de stimul este suficienta pentru a intensifica reactia pozitiva fata de stimul. Fenomenul a fost verificat si confirmat experimental n domenii variate, printre care evaluarea unor cuvinte, a unor piese muzicale sau imagini plastice si, nu n ultimul rnd, a unor persoane.ntr-un studiu din 1968, Zajonc le-a cerut subiectilor sa ordoneze

40

pe o scala de preferinte mai multe fructe, flori, legume si arbori si a constatat ca, n fiecare categorie, denumirile cele mai des uzitate au ntrunit cele mai favorabile aprecieri. De exemplu, marul, trandafirul, porumbul si pinul au primit scoruri maxime, n vreme ce mango, acacia, pastrnacul sau begonia scoruri minime. Desigur, aceasta este o proba corelationala, nu cauzala: este posibil ca gradul de apreciere favorabila sa nu creasca datorita unei frecvente sporite a cuvintelor ci, dimpotriva, se poate ca utilizarea mai frecventa a termenilor sa se datoreze unei aprecieri sporite - dupa cum este, de asemenea, posibil ca ambele fenomene sa fie deopotriva efectele unui al treilea factor.Dovezi mai concludente ca simpla expunere determina aprecierea favorabila se obtin atunci cnd frecventa este manipulata experimental. Nu este necesar ca subiectii sa si constientizeze expunerea la stimuli pentru ca efectul sa se produca. ntr-un experiment tipic, participantii recepteaza imagini prezentate n mare viteza - o expunere de la una la cinci milisecunde - astfel nct ei nu si dau seama de receptarea lor si nu au cum sa nregistreze faptul ca unii dintre stimuli apar mai des dect altii. Dupa acest bombardament imagistic, participantilor li se arata fiecare imagine si li se cere sa raspunda la doua ntrebari: 'Va place?' si 'Ati mai vazut vreodata aceasta imagine?' Probabil ca anticipati rezultatul. Cu ct un stimul este prezentat mai frecvent, cu att el place mai mult si mai multor participanti - chiar daca nici unul dintre ei nu si aminteste sa fi avut vreodata perceptia lui anterioara. Aceste rezultate demonstreaza ca efectul simplei prezente ne poate influenta chiar si inconstient; de fapt, efectul este mai puternic n atari conditii.Chiar si soarecii expusi anumitor piese muzicale par sa le agreeze mai mult pe acelea care le sunt cele mai familiare. De exemplu, ntr-un experiment doua grupe de soareci petrec douasprezece ore pe zi ascultnd fragmente compuse de doi compozitori extrem de diferiti - Mozart si Schoenberg - timp de cincizecisidoua de zile. Dupa o pauza de cincisprezece zile, preferintele muzicale ale soarecilor au fost testate dndu-li-se posibilitatea sa-si schimbe pozitia n interiorul custilor astfel nct sa activeze un comutator care sa alterneze fragmentele muzicale ale celor doi compozitori. Dupa cum era previzibil n conformitate cu efectul simplei expuneri, soarecii au ales muzica cea mai familiara. Remarcabil este faptul ca n timpul perioadei de testare nu au fost auzite aceleasi piese care fusesera ascultate nainte. Prin urmare, preferintele animalelor aveau n vedere un anumit stil muzical - destul de surprinzator daca avem n vedere ca e vorba de niste soareci de laborator!Nu e de loc surprinzator nsa faptul ca efectul simplei expuneri se produce si n cazul atractiei interpersonale: ceilalti factori fiind de valori egale, cu ct o persoana este ntlnita mai 41

frecvent de catre cineva, cu att acea persoana este mai atragatoare. n 1992, Richard Moreland si Scott Beach au ales drept complice patru studente cu nfatisare comuna. Una dintre ele a avut de ndeplinit o sarcina foarte simpla: i s-a facut doar o fotografie. Celelalte trei au asistat la mai multe cursuri ale unei serii de studenti - participanti fara sa stie la experiment: una a fost prezenta la cursuri de cinci ori, a doua de zece ori, iar a treia de cin