studiul dinamicii hormonale pe axele corticotropă şi tireotropă la ...

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

STUDIUL DINAMICII HORMONALE PE AXELE CORTICOTROPĂ ŞI TIREOTROPĂ LA VÂRSTNICI

REZUMAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. Univ. Dr. MARIAN BISTRICEANU Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale

DOCTORAND: TRAŞCĂ DIANA - MARIA

CRAIOVA 2011

1

CUPRINS

Pag. INTRODUCERE................................................................................................................................2 PARTEA I – CONSIDERAŢII GENERALE CAPITOLUL 1. BIOLOGIA ÎMBĂTRÂNIRII.........................................................................2 CAPITOLUL 2. MECANISMELE NEUROENDOCRINE ALE ÎMBĂTRÂNIRII..............2 CAPITOLUL 3. BIORITMURILE HORMONALE.................................................................2 CAPITOLUL 4. MODIFICĂRI FIZIOLOGICE ŞI PATOLOGICE SPECIFICE

VÂRSTNICULUI……..…....…………………………………………………………………...3 CAPITOLUL 5. AXA HIPOTALAMO- HIPOFIZO- TIROIDIANĂ.....................................3 CAPITOLUL 6. AXA HIPOTALAMO- HIPOFIZO- CORTICOSUPRARENALIAN…....4 PARTEA a II a – CERCETĂRI PERSONALE CAPITOLUL 7. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE LUCRĂRII.....................................................5 CAPITOLUL 8. MATERIAL ŞI METODĂ DE LUCRU.........................................................5 CAPITOLUL 9. ANALIZA LOTURILOR DE STUDIU..........................................................6 9.1 Analiza lotului 1.................................................................................................................6 9.1.1 Analiza ACTH la pacienţii lotului 1....................................................................6

9.1.2 Analiza cortizolului 1 (dimineaţa) la pacienţii lotului 1......................................6 9.1.3 Analiza cortizolului 2 (seara) la pacienţii lotului 1.............................................7 9.1.4 Analiza DHEA-S la pacienţii lotului 1................................................................7 9.1.5 Analiza TSH la pacienţii lotului 1.......................................................................7 9.1.6 Analiza FT4 la pacienţii lotului 1........................................................................8

9.2 Analiza lotului 2.................................................................................................................8 9.2.1 Analiza ACTH la pacienţii lotului 2....................................................................9 9.2.2 Analiza cortizolului 1 (dimineaţa) la pacienţii lotului 2......................................9 9.2.3 Analiza cortizolului 2 (seara) la pacienţii lotului 2...........................................10 9.2.4 Analiza DHEA-S la pacienţii lotului 2..............................................................10 9.2.5 Analiza TSH la pacienţii lotului 2.....................................................................11 9.2.6 Analiza FT4 la pacienţii lotului 2......................................................................12 9.3 Compararea loturilor........................................................................................................12 9.3.1 Analiza comparativă a ACTH la pacienţii lotului 1 şi 2...................................12 9.3.2 Analiza comparativă a cortizolului 1 (dimineaţa) la pacienţii lotului 1 şi 2….15 9.3.3 Analiza comparativă a cortizolului 2 (seara) la pacienţii lotului 1 şi 2.............17 9.3.4 Analiza comparativă a cortizolului 1 şi 2 la ambele loturi................................19 9.3.5 Analiza comparativă a DHEA-S la pacienţii lotului 1 şi 2................................20 9.3.6 Analiza comparativă a TSH la pacienţii lotului 1 şi 2.......................................23 9.3.7 Analiza comparativă a FT4 la pacienţii lotului 1 şi 2........................................25

CAPITOLUL 10. DISCUŢIA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR..........................26 CAPITOLUL 11. CONCLUZII.................................................................................................30 BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................30

2

INTRODUCERE

Tendinţa actuală mondială este de creştere a populaţiei vârstnice şi, de aceea, trebuie acordată o atenţie sporită acestei categorii din ce în ce mai numeroase care implică multiple probleme sociale şi medicale. Din păcate, îmbătrânirea este un proces universal, intrinsec, deteriorant şi progresiv şi este greu de delimitat pragul fragil dintre îmbătrânirea fiziologică şi patologie. Cele mai afectate sisteme în procesul îmbătrânirii sunt sistemul endocrin şi cardiovascular, alături de sistemul nervos central şi cel imunitar Întrucât una din teoriile îmbătrânirii este teoria neuroendocrină conform căreia nici o componentă a corpului uman nu poate acţiona izolată de sistemul nervos şi cel endocrin, studiul dinamicii hormonale la vârstnici a determinat un interes aparte şi a făcut obiectul multor cercetări în speranţa obţinerii unor rezultate care să conducă la încetinirea senescenţei şi la realizarea unei îmbătrâniri de succes. Lucrarea de faţă îşi propune să aducă o modestă contribuţie asupra studierii particularităţilor dinamicii hormonale la această categorie vulnerabilă a populaţiei în vederea oferirii unor mijloace de îmbunătăţire a calităţii vieţii vârstnicilor.

PARTEA I – CONSIDERAŢII GENERALE

CAPITOLUL 1. BIOLOGIA ÎMBĂTRÂNIRII

Îmbătrânirea este un proces fiziologic complex, multifaţetat şi ierarhic, cu schimbări subtile care apar simultan la nivel molecular, celular, al ţesuturilor şi organelor. Heterogenitatea şi complexitatea interacţiunilor mediului şi a controlului poligenic au drept rezultat o variabilitate fenotipică enormă asociată cu îmbătrânirea. Conceptul global al îmbătrânirii îl reprezintă lipsa echilibrului dintre degradare şi reparare. Echilibrul dintre acestea două poate fi influenţat de o varietate de factori specifici şi individuali, fie energetici, genetici sau de mediu. Există mai mult de trei sute de teorii care încearcă să explice fenomenul de îmbătrânire din perspectivă biologică, dar şi socială, iar sarcina de a realiza o sinteză asupra lor este din ce în ce mai dificilă.(1) Procesul îmbătrânirii populaţiei, manifestat în toate ţările dezvoltate şi nu numai, se datorează, pe de o parte, tendinţei de reducere a natalităţii şi fertilităţii, iar pe de altă parte, scăderii mortalităţii generale. În România, în ultimele decenii, ca şi în cazul celorlalte ţări europene, se evidenţiază un fenomen demografic având ca principale caracteristici scăderea numărului populaţiei şi îmbătrânirea acesteia.

CAPITOLUL 2. MECANISMELE NEUROENDOCRINE ALE ÎMBĂTRÂNIRII

Morfologia cerebrală suferă la persoanele vârstnice modificări localizate. La nivel neuronal, elementul principal al îmbătrânirii îl reprezintă pierderea dendritelor şi a sinapselor. S-a dovedit prezenţa unor modificări la nivel molecular care însoţesc îmbătrânirea biologică datorate stresului oxidativ cu formarea de radicali liberi, erori somatice, mutaţii, toate contribuind în plus la deteriorarea biologică umană. Modificările induse de îmbătrânire la nivel celular se exprimă prin scăderea capacităţii de regenerare celulară, o scădere a celulelor parenchimatoase şi o creştere în grosime a membranei bazale a capilarelor. Îmbătrânirea sistemului neuroendocrin cerebral se va traduce prin modificări ale secreţiei de neurohormoni, neurotransmiţători şi cibernine, pe de o parte, şi prin modificări ale receptorilor neuronali pentru hormoni pe de altă parte, având drept consecinţe imediate disfuncţia hipofizară, o scădere a capacităţii de adaptare la stres şi, probabil, perturbări ale sistemului imunitar.(2)

CAPITOLUL 3. BIORITMURILE HORMONALE

Glandele endocrine secretă şi eliberează produşii de secreţie ritmic. Forma unei oscilaţii hormonale ritmice este determinată genetic şi modulată în permanenţă de factorii de mediu ce

3

acţionează accidental sau permanent şi care, dacă se repetă cu anumite frecvenţe, pot deveni sincronizatori ai ritmului endogen.(3) Realizarea bioritmurilor este asigurată de nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului care posedă neuroni cu activitate intrinsecă ritmică. Totodată, acest nucleu primeşte aferenţe bogate din retină şi din epifiză, permiţând astfel adaptarea la perioadele de întuneric şi lumină. Extinderea variaţilor hormonale fiziologic normale diferă de la un hormon la altul în cursul a 24 ore. Astfel, ACTH-ul şi cortizolul ating nivele maxime în primele ore ale dimineţii, în timp ce DHEA-S, secretat în principal tot de către corticosuprarenală, în jurul amiezii.(4, 5) Evaluarea clinică şi paraclinică a gradului de alterare a ritmicităţii secreţiilor hormonale în patologie (în general) şi în afecţiunile endocrine (în special), deschid noi perspective farmacoterapiei cronomodulate care va optimiza metodele şi mijloacele terapeutice în raport cu ritmurile biologice.(6, 7, 8)

CAPITOLUL 4. MODIFICĂRI FIZIOLOGICE ŞI PATOLOGICE SPECIFICE VÂRSTNICULUI

La nivelul organismului, odată cu înaintarea în vârstă, apar o serie de transformări. Ele pot fi interpretate în mod diferit, în funcţie de diversele teorii care încearcă să explice fenomenul de îmbătrânire. De exemplu, îmbătrânirea este asociată cu pierderea memoriei şi cu dificultăţi de învăţare. Alterările sistemului endocrin sunt legate de apariţia unor boli importante, cum ar fi diabetul, tulburările funcţiei tiroidiene, deficienţele hormonilor sexuali.(9) Odată cu înaintarea în vârstă, sistemul imunitar începe să devină mai puţin eficient prin reducerea capacităţii de a face faţă la infecţii şi la o serie de reacţii autoimune.(10) Afecţiunile cardiace, ca de exemplu ateroscleroza, hipertensiunea, insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare cerebrale, ating proporţii epidemice printre persoanele în vârstă. Un mod de a explica de ce manifestările clinice şi prognosticul acestor afecţiuni se agravează odată cu vârsta este că, la indivizii vârstnici, mecanismele fiziopatologice specifice ce se află la originea manifestărilor clinice se suprapun peste substraturile cardiace şi vasculare ce sunt modificate de către procesul de îmbătrânire în sine.(8) Mai multe pricipii de endocrinologie geriatrică ilustrează complexitatea şi provocarea de a evalua pacienţii vârstnici fragili cu boli endocrine. Acestea includ: prezentări atipice de boală, prezenţa unor probleme medicale multiple ce co-există, un număr de simptome, semne şi descoperiri anormale de laborator, prezente adesea la pacienţii vârstnici, sub-raportarea de simptome şi probleme din domeniile cognitiv, psihiatric, social, economic şi funcţional. Neputinţa de a aprecia aceste provocări şi de a evalua corespunzător pacienţii mai în vârstă poate conduce la diagnostice greşite sau incorecte, tratamente neadecvate şi rezultate funcţionale slabe.(11)

CAPITOLUL 5. AXA HIPOTALAMO- HIPOFIZO- TIROIDIANĂ

Odată cu avansarea în vârstă, reducerea secreţiei T4 de către tiroidă este echilibrată de descreşterea ratei de “eliminare” a T4; totuşi, nivelele din ser ale T4 nu se modifică semnificativ în îmbătrânirea normală. Nivelele T3 sunt normale la oamenii în vârstă sănătoşi până la vârstă extrem de înaintată când T3

scade uşor, dar în boli non-tiroidiene, conversia extratiroidiană a lui T4 în T3 prin 5´deiodinază este adesea afectată, ducând la descreşteri ale nivelelor de T3 circulant. Nivelul seric scăzut de T3 total (sindromul de T3 scăzut) este cea mai comună anomalie întâlnită în bolile nontiroidiene şi se produce la ~70% dintre pacienţii spitalizaţi.(12, 13)

Prezenţa atipică şi adesea asimptomatică a bolii tiroidiene este mai degrabă regulă decât excepţie la persoanele în vârstă. De aceea, screening-ul de laborator constituie mijlocul cel mai bun de a identifica hipotiroidismul şi hipertiroidismul la populaţia geriatrică. Dozarea TSH este suficientă pentru determinarea hipo- şi hipertiroidismului persoanelor vârstnice de orice sex, în special la aceia cu un declin recent al abilităţii de a efectua activităţi de viaţă zilnice sau deteriorare cognitivă. În plus, posibilitatea afectării statusului tiroidian trebuie avută în vedere atunci când starea clinică a pacientului vârstnic se deteriorează fără o explicaţie clară.(14, 15)

4

Hipertiroidismul este frecvent la oamenii vârstnici. Boala Graves este cauza cea mai frecventă de hipertiroidism la vârstnici; totuşi, şi guşa multinodulară toxică şi adenoamele toxice sunt mai frecvente la vârstnici decât la adulţii tineri. Mulţi vârstnici cu guşă multinodulară au hipertiroidism subclinic, cu nivele ale TSH nedetectabile, iar nivelele de T4 liber şi T3 sunt în limite normale.

Hipotiroidismul este foarte frecvent la populaţia geriatrică. Prevalenţa hipotiroidismului la adulţii vârstnici sănătoşi variază considerabil, cu estimări care se întind de la 0,5% la 5%, iar hipotiroidismul subclinic de la 5 la 20%. Majoritatea hipotiroidismelor la vârstnici se datorează tiroiditei autoimune cronice, ca şi la pacienţii tineri.(16, 17) Hormonii tiroidieni au numeroase efecte asupra aparatului cardiovascular, realizate atât prin mecanisme genomice, cât şi nongenomice. Aceşti hormonii au efect cronotrop pozitiv, crescând frecvenţa cardiacă şi, totodată, susceptibilitatea la aritmii; au efect inotrop pozitiv direct, prin modificări ale expresiei genelor lanţurilor grele ale miozinei (MHC), prin efecte asupra ATP- azei de calciu a reticulului sarcoplasmic (SERCA2), precum şi a reglatorului său (fosfolambanul), dar şi indirect, adaptativ creşterii consumului periferic de oxigen şi nevoii de substrat energetic; au efect lusitrop, prin ameliorarea relaxarii cardicace.(18)

CAPITOLUL 6. AXA HIPOTALAMO- HIPOFIZO- CORTICOSUPRARENALIANĂ

Odată cu îmbătrânirea, producţia scăzută de cortizol este compensată de către scăderea “clearance”-ului cortizolului, conducând la nivele serice de cortizol bazal nemodificat. Stimularea secreţiei de cortizol de către ACTH exogen este nealterată odată cu înaintarea în vârstă. În plus, răspunsurile cortizolului şi a ACTH-ului la metyrapone, hipoglicemia indusă de insulină, CRH ovin şi stresul perioperator sunt normale sau uşor prelungite la subiecţii vârstnici, ceea ce indică responsivitatea intactă a axei hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenale (HPA) la stimularea acestora. Hiperfuncţia şi hipofuncţia adrenală sunt mai puţin frecvente la vârstnici decât la adulţii de vârstă medie. Totuşi, manifestările care sunt asociate fie cu hiperfuncţia adrenală (de exemplu hipertensiunea, obezitatea şi diabetul zaharat), fie cu insuficienţa adrenală (de exemplu hipotensiunea ortostatică şi scăderea ponderală) apar mai frecvent la vârstnici decât la tineri. Prin urmare, boala adrenală trebuie luată în considerare în evaluarea pacienţilor în vârstă cu aceste manifestări, iar pacienţii cu elemente sugestive la examinarea fizică sau screening-ul de laborator trebuie supuşi unor investigaţii mai amănunţite.(19, 20, 21) Boala Cushing apare cel mai frecvent la persoane între 20-40 de ani, pe când sindromul paraneoplazic cu secreţie de ACTH este mai frecvent la persoanele în vârstă şi, adesea, apare la bărbaţii peste 50 ani cu neoplasme (de exemplu cancerul pulmonar cu celule mici). Cea mai obişnuită cauză a sindromului Cushing la vârstnici, totuşi, ca şi în alte grupe de vârstă, este administrarea exogenă de glucocorticoizi. Efectele nedorite ale tratamentului glucocorticoid sunt similare la vârstnici cu cele ale tinerilor, dar efecte adverse majore funcţionale se pot produce mai frecvent la vârstnici. Insuficienţa adrenocorticală autoimună apare primar doar în cazuri foarte rare la vârstnici. Unele cauze nonautoimune ale insuficienţei adrenale apar mai des la vârstnici: tuberculoza, hemoragia corticosuprarenală la pacienţii care iau anticoagulante şi afectarea metastatică a corticosuprarenalelor. Unii pacienţii vârstnici cu insuficienţă adrenală cronică se prezintă cu simptome nonspecifice de “incapacitate de asimilare” – cum ar fi scădere ponderală, anorexie, slăbiciune şi scăderea statusului funcţional. Comparativ cu insuficienţa adrenală la tineri, insuficienţa adrenală la vârstnici a fost mult mai frecvent fatală şi deseori diagnosticată doar la autopsie. De aceea, la mulţi pacienţi vârstnici trebuie suspectată acestă afecţiune tratabilă, cu potenţial fatal.(22) Declinul secreţiei DHEA-S cu vârsta prezintă variaţii individuale şi este parţial sub control ereditar. Acest lucru sugerează că DHEA-S poate fi o componentă măsurabilă a procesului individual de îmbătrânire. Scăderea secreţiei DHEA şi DHEA-S este relativ constantă cu vârsta, la adulţi fiind de aproximativ 2% pe an. Mai mult de 80% din nivelul său se pierde între 20 şi 70 de ani. În jurul vârstei de 75 de ani şi după, nivelul seric este de aproximativ 15-20% din nivelul adultului tânăr. Din acest motiv, precum şi datorită faptului că este un important precursor pentru

5

androgeni şi estrogeni, s-a susţinut că DHEA-S joacă un rol major în prevenirea unor boli şi a procesului de îmbătrânire.(23, 24, 25, 26)

PARTEA a II a – CERCETĂRI PERSONALE

CAPITOLUL 7. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE LUCRĂRII Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un proces real şi o problemă recunoscută internaţional, cu importante implicaţii economice şi sociale şi, de aceea, este esenţială monitorizarea morbidităţii şi mortalităţii vârstnicilor, precum şi creşterea calităţii vieţii acestei categorii fragile. Scopul acestei lucrări este de a preciza particularităţile dinamicii hormonale pe axele tireotropă şi corticotropă la pacienţii vârstnici pentru a oferi modalităţi de îmbunătăţire a diagnosticului cât mai precoce al acestor bolnavi care evoluează atipic sau prezintă probleme medicale coexistente. Studiul efectuat îşi propune următoarele obiective:

• analiza interferenţelor specifice vârstnicilor în variabilitatea investigaţiilor paraclinice; • evaluarea unor parametrii antropometrici, hematologici, biochimici, hormonali şi cardio-

vasculari la un lot de vârstnici sănătoşi versus pacienţi vârstnici cu boli cardio-vasculare; • studiul particularităţilor dinamicii hormonale pe axele corticotropă şi tireotropă la pacienţii

geriatrici fără boli endocrine; • corelarea parametrilor hormonali cu factorii de risc şi patologia cardio-vasculară la pacienţii

geriatrici; • propunerea şi elaborarea unui proiect-program de asistenţă endocrinologică la pacienţii

vârstnici.

CAPITOLUL 8. MATERIAL ŞI METODĂ DE LUCRU Studiul s-a desfăşurat în cadrul Spitalelor Clinic Municipal Filantropia şi Judeţean de Urgenţă Craiova în perioada 2003-2010, având o componentă prospectivă, dar şi una retrospectivă. Cazuistica prezentată se bazează pe un număr de 135 bolnavi cu vârste peste 65 de ani care au fost împărţiţi în două loturi: lotul martor format din vârstnici sănătoşi şi lotul de pacienţi vârstnici diagnosticaţi cu diverse boli cardiovasculare. Cazurile au fost investigate prin examen clinic desfăşurat pe baza unei fişe tip şi prin examene paraclinice (hematologice, biochimice, enzimatice, hormonale, imunologice, imagistice), alături de evaluarea cardiovasculară. Au fost excluşi din studiu pacienţii cu boli endocrine şi alte boli, cu excepţia bolilor cardiovasculare. Dintre bolile cardiovasculare, au fost introduşi în studiu pacienţii cu cele mai frecvente dintre acestea: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică cronică, insuficienţa cardiacă congestivă şi fibrilaţia atrială. Rezultatele obţinute au fost prelucrate prin metode statistice pentru a putea formula concluzii clare asupra datelor studiate şi pentru a putea compara loturile (testul t al lui Student, testul lui Bartlett, testul Kruskal-Wallis, testul neparametric Wilcoxon, testul chi pătrat (x²), media aritmetică, dispersia, deviaţia standard, coeficientul de corelaţie Pearson, testul ANOVA şi testul Levene, etc.).

Valorile de referinţă ale hormonilor determinaţi la vârstnici au fost următoarele:

Parametru Valoare de referinţă TSH (µUI/mL) 0,27 - 4,2 ACTH (pg/mL) < 46 Cortizol seric (nmol/L) - dimineaţa orele 7- 10 171 – 536 - după amiaza orele 16- 20 64 – 327 DHEA-S (µg/dL) - bărbaţi 65 – 74 ani 33,6 – 249

6

- femei 65 – 74 ani 9,4 – 246 - bărbaţi ≥ 75 ani 16,2 – 123 - femei ≥ 75 ani 12 – 154 FT4 (pmol/L) 12,0 – 22,0

CAPITOLUL 9. ANALIZA LOTURILOR DE STUDIU

În vederea studierii particularităţilor dinamicii hormonale pe axele tireotropă şi corticotropă la pacienţii vârstnici, am analizat două loturi de pacienţi:

- lotul 1 sau lotul martor format din 66 de vârstnici sănătoşi; - lotul 2 sau lotul de pacienţi vârstnici diagnosticaţi cu diverse boli cardiovasculare, dar fără

boli endocrine, format din 69 de bolnavi. Am ales bolile cardiovasculare pentru realizarea lotului 2 întrucât această patologie ocupă primul loc în mortalitatea vârstnicului. Ambele loturi au cuprins persoane compatibile ca vârstă cronologică, sex, obiceiuri (fumat, consum de alcool), mediu de provenienţă, iar subiecţii au fost împărţiţi în trei grupe de vârstă: între 65 şi 74 de ani, între 75 şi 84 de ani şi peste 84 de ani.

9.1. ANALIZA LOTULUI 1

Lotul 1 sau lotul martor a fost reprezentat de vârstnici sănătoşi care s-au prezentat în ambulatoriul de specialitate pentru un control clinic şi biologic de rutină. În urma anamnezei, examenului clinic şi paraclinic au fost selectaţi pentru studiu 66 de vârstnici sănătoşi, cu vârste peste 65 de ani, vârsta medie fiind de 78,31 ani la femei şi 78,53 ani la bărbaţi. Structura lotului a inclus un număr mai mare de bărbaţi (40) comparativ cu femeile (26). Au fost investigaţi şi unii factori de risc. Criteriul includerii fumatului şi consumului de alcool în analiza efectuată a fost legat de prevalenţa mare în rândul populaţiei generale a acestor factori şi al implicării acestora în perturbarea stării de sănătate la vârstnici. În lotul studiat prevalenţa fumatului nu a fost ridicată, doar 17% dintre cazurile investigate recunoscând că fumează (11 subiecţi), restul de 55 de cazuri declarându-se nefumători (83%). Valori similare au fost observate şi în privinţa evaluării consumului de alcool, doar 13 persoane (20%) recunoscând că sunt consumatoare de alcool. Datorită procesului de involuţie a înălţimii odată cu înaintarea în vârstă s-a luat în calcul indicele de masă corporală (IMC) ca şi indicator antropometric, deoarece acest indice poate fi, la anumite valori, un factor de risc cardiovascular. Valoarea medie a IMC la lotul 1 a fost de 23,73 kg/m2, iar valorile medii ale parametrilor biochimici şi hematologici s-au încadrat, în general, în limitele normale ale vârstei, mai puţin câteva valori ale fracţiunilor lipidice sau ale glicemiei.

9.1.1. ANALIZA ACTH LA PACIENŢII LOTULUI 1 Pentru ACTH a fost identificată o valoare medie, în cadrul cazurilor din lotul 1, de 17,54 pg/ml. Valorile medii ale ACTH au fost apropiate la cazurile de gen feminin (media 17,04 pg/ml) de cele obţinute la genul masculin (media 17,87 pg/ml). Comparativ cu valorile normale ale ACTH (sub 46 pg/ml), se observă o situare a valorilor medii către limita inferioară. Corelând valorile ACTH-ului la vârstnicii sănătoşi cu factorii de risc (fumatul, consumul de alcool), indicele de masă corporală, colesterol, trigliceride şi glicemie s-a observat că nu există o relaţie semnificativă statistic între aceşti factori.

9.1.2. ANALIZA CORTIZOLULUI 1 LA PACIENŢII LOTULUI 1 Cortizolul 1 este cortizolul recoltat dimineaţa, între orele 7 şi 8. Valoarea medie a cortizolului recoltat la ora 8 a.m., în rândul cazurilor din lotul 1, a fost de 336,92 nmol/l, mai mare la femei (media 396,38 nmol/l) decât la bărbaţi (media 298,27 nmol/l) cu aproximativ 100 nmol/l. Consumatorii de alcool au avut valori medii ale cortizolului 1 mult mai mari, 502,54 nmol/l faţă de cei care nu consumă alcool, 296,3 nmol/l.

7

Cercetând existenţa unei corelaţii statistice între valorile cortizolului 1 şi indicele de masă corporală la vârstnicii sănătoşi, s-a observat o legătură directă între acestea în sensul că, la valori mari ale IMC-ului, s-au determinat şi valori crescute ale cortizolului 1. Analiza corelaţiei statistice dintre valorile cortizolului 1 şi cele ale colesterolului total arată existenţa relaţiei de directă proporţionalitate dintre aceşti doi factori: la valori serice mari ale colesterolului total s-au depistat şi valori mari ale cortizolului recoltat la ora 8 dimineaţa. Corelând valorile cortizolului 1 cu glicemia se observă că şi între aceste două medii de comparare există o legătură înalt semnificativă statistic: creşterea valorilor glicemiei implică şi o creştere a valorilor cortizolului recoltat dimineaţa.

9.1.3. ANALIZA CORTIZOLULUI 2 LA PACIENŢII LOTULUI 1

Cortizolul 2 este cortizolul recoltat seara, între orele 19 şi 20. Pentru cortizolul 2 a fost identificată o valoare medie, în cadrul cazurilor din lotul 1, de 205,58 nmol/l. Ca şi la cortizolul 1, valoarea medie a cortizolului 2 a fost mai mare la femei (media 238,81 nmol/l) decât la bărbaţi (media 183,97 nmol/l). Consumatorii de alcool au avut valori medii ale cortizolului 2 mai mari, 303,23 nmol/l, faţă de cei care nu consumă alcool, 181,62 nmol/l. Corelând statistic valorile cortizolului 2 şi valorile indicelui de masă corporală la vârstnicii sănătoşi, s-a observat că există o legătură directă între aceştia: la valori mari ale IMC-ului s-au determinat şi valori crescute ale cortizolului 2. Cercetând existenţa unei corelaţii statistice între valorile colesterolului total şi ale cortizolului 2 s-a observat că există o legătură directă între acestea în sensul că, la valori mari ale colesterolului total, s-au determinat şi valori crescute ale cortizolului 2. Ca şi la cortizolul 1, corelând valorile cortizolului 2 cu glicemia, se observă că între aceste două medii de comparare este o legătură înalt semnificativă statistic: creşterea valorilor glicemiei implică şi creşterea valorilor cortizolului recoltat seara.

9.1.4. ANALIZA DHEA-S LA PACIENŢII LOTULUI 1 Analiza DHEA-S, la cazurile incluse în lotul 1, a permis evaluarea valorilor medii ale acestuia (98,18 µg/dl). Se observă o tendinţă clară, cu semnificaţie statistică, de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă. Nu s-a remarcat o diferenţă semnificativă statistic între valorile medii ale DHEA-S în funcţie de sex sau legat de obiceiul de a fuma. Consumul de alcool a înregistrat însă diferenţe înalt semnificative statistic: consumatorii de alcool au avut valori medii ale DHEA-S cu peste 50% mai mici (39,38 µg/dl) decât cei care nu consumau alcool (112,6 µg/dl).

9.1.5. ANALIZA TSH LA PACIENŢII LOTULUI 1 Valoarea medie a tirotropinei (TSH) a fost, la cazurile incluse în lotul 1, de 1,24 µUI/ml, observându-se o tendinţă de scădere a valorilor TSH, odată cu înaintarea în vârstă. Valorile TSH au fost mai mari la cazurile de gen feminin (media 1,4 µUI/ml) decât la cazurile de gen masculin (media 1,14 µUI/ml). Cei doi factori de risc analizaţi au permis identificarea unor diferenţe la cazurile la care a fost înregistrată prezenţa acestora, valorile TSH fiind mai mari la fumători şi la consumatorii de alcool. Corelând valorile TSH-ului cu indicele de masă corporală la vârstnicii sănătoşi s-a observat că există o corelaţie direct proporţională între aceşti doi factori: cu cât valoarea TSH-ului este mai mare, cu atât creşte şi valoarea IMC-ului. Cercetând existenţa unei corelaţii statistice între valorile colesterolului total şi ale TSH-ului, s-a observat existenţa unei legături directe între acestea în sensul că, la valori mari ale colesterolului total, s-au determinat şi valori crescute ale TSH-ului.

8

Ca şi la analiza colesterolului, studierea relaţiei dintre trigliceride şi TSH arată prezenţa unei corelaţii înalt semnificative statistic între aceşti factori, creşterea valorilor trigliceridelor fiind însoţită de o creştere a valorilor TSH-ului. Corelând valorile TSH-ului cu glicemia se obsevă că, şi între aceste două medii de comparare, există o legătură înalt semnificativă statistic: valorile glicemiei cresc odată cu creşterea valorilor TSH-ului (până în jurul valorii de 2 µUI/ml).

9.1.6. ANALIZA FT4 LA PACIENŢII LOTULUI 1

Pentru FT4 a fost identificată o valoare medie, pentru cazurile din lotul 1, de 16,54 pmol/l. Nu s-a remarcat o diferenţă semnificativă statistic în funcţie de sex sau legat de factorii de risc între valorile medii ale FT4. Corelând valorile FT4 cu indicele de masă corporală, colesterol, trigliceride şi glicemie la vârstnicii sănătoşi s-a observat că nu există o relaţie semnificativă statistic între aceşti doi factori.

9.2. ANALIZA LOTULUI 2

Lotul 2 a fost format din pacienţi vârstnici cu boli cardiovasculare, fără boli endocrine. Aceştia s-au prezentat în ambulatoriul de specialitate sau în Clinica Medicală pentru afecţiuni cardiovasculare cunoscute sau au fost nou diagnosticaţi. În urma anamnezei, examenului clinic şi paraclinic au fost selectaţi pentru studiu 69 de bolnavi. Ca şi în cazul lotului 1, lotul 2 a fost alcătuit din vârstnici de peste 65 de ani, vârsta medie fiind de 77,69 ani la femei şi 78,22 ani la bărbaţi. Şi acest lot a fost format dintr-un număr mai mare de bărbaţi (40 de cazuri de gen masculin- 58 %), comparativ cu femeile (29 de cazuri- 42 %). Au fost investigaţi aceeaşi factori de risc ca şi la lotul 1, fumatul şi consumul de alcool, ştiut fiind faptul că aceştia pot fi implicaţi în etiopatogenia bolilor cardiovasculare. În lotul 2, prevalenţa fumatului nu a fost ridicată, doar 16% dintre cazurile investigate recunoscând că fumează (11 cazuri), restul de 58 de cazuri declarându-se nefumători (84%). Aceeaşi prevalenţă scăzută a fost observată şi în privinţa evaluării consumului de alcool. Majoritatea cazurilor (56 de pacienţi) s-au declarat neconsumatoare de alcool (81%), doar 13 cazuri (19%) recunoscând consumul de etanol. Valoarea medie a IMC, la lotul 2, a fost de 24,55 kg/m2, iar valorile medii ale parametrilor biochimici şi hematologici s-au încadrat în limitele normale ale vârstei, fiind analizaţi aceeaşi parametrii ca şi la lotul 1. Am selectat pentru studiu cele mai frecvente boli cardiace întâlnite în clinica medicală, iar acestea au fost, în ordinea frecvenţei: hipertensiunea arterială (59%), cardiopatia ischemică (58%), insuficienţa cardiacă (29%) şi fibrilaţia atrială (28%).

9.2.1. ANALIZA ACTH LA PACIENŢII LOTULUI 2 Valoarea medie a ACTH, la subiecţii incluşi în lotul 2, a fost de 18,74 pg/ml. Analiza ACTH la pacienţii cu hipertensiune arterială La analiza diferenţiată a persoanele diagnosticate cu HTA şi la cele normotensive, au fost observate valori medii mai mari pentru prima categorie, la care ACTH- ul a fost de 20,24 pg/ml, cu aproape 25% mai mare decât pentru persoanele normotensive la care a fost înregistrată o valoare medie de 16,53 pg/ml, diferenţa dintre cele două valori fiind semnificativă statistic. Analizând valorile medii ale ACTH la pacienţii hipertensivi în funcţie de gradele HTA, se observă o tendinţă de scădere a valorii ACTH odată cu creşterea gradului HTA, dar această scădere nu s-a dovedit a fi semnificativă din punct de vedere statistic. Analiza ACTH la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică Valoare medie a ACTH, la cazurile cu CIC, a fost de 16,075 pg/ml. În legătură cu factorii de risc studiaţi nu s-au depistat corelaţii semnificative între ACTH şi pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică. Analiza ACTH la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă

9

Valoare medie a ACTH, la cazurile cu ICC, a fost de 20,9 pg/ml. Nu s-a remarcat o diferenţă statistică între valorile medii ale ACTH-ului persoanelor cu ICC în funcţie de factorii de risc asociaţi. Analizând valorile medii ale ACTH în funcţie de clasa NYHA a insuficienţei cardiace, s-a observat că nu au existat diferenţe semnificative statistic între valorile medii ale ACTH în funcţie de clasele insuficienţei cardiace. Analiza ACTH la pacienţii cu fibrilaţie atrială Valoare medie a ACTH, la cazurile cu FA, a fost de 17,37 pg/ml. Există o tendinţă de scădere a valorilor medii ale ACTH la pacienţii cu fibrilaţie atrială odată cu înaintarea în vârstă. Valori apropiate ale ACTH au fost depistate la studierea influenţei factorilor de risc asupra pacienţilor cu fibrilaţie atrială.


Valoarea medie a cortizolului recoltat la ora 8 a.m., la subiecţii incluşi în lotul 2, a fost de 392,93 nmol/l. Pe grupe de vârstă, se observă o tendinţă de scădere a valorilor cortizolului recoltat dimineaţa, odată cu înaintarea în vârstă. Analiza cortizolului 1 la pacienţii cu hipertensiune arterială Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la hipertensivi, a fost de 483,73 nmol/l, situându-se la limita superioară a intervalului de referinţă normal. Analizând valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii hipertensivi, în funcţie de gradele HTA, se observă o tendinţă de creştere a valorii medii a acestuia odată cu creşterea severităţii HTA, creştere care s-a dovedit a fi înalt semnificativă din punct de vedere statistic.(Figura nr. 1)

Figura nr. 1 - Valorile medii ale cortizolului 1 în funcţie de gradele HTA

Analiza cortizolului 1 la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică, a fost de 363,8 nmol/l. În legătură cu factorii de risc studiaţi, nu s-au depistat corelaţii semnificative între cortizolul 1 şi pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică. Analiza cortizolului 1 la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, a fost de 396,85 nmol/l. Se remarcă o tendinţă de scădere, semnificativă statistic, a valorilor medii ale cortizolului recoltat dimineaţa, odată cu avansarea în vârstă, la pacienţii cu ICC.(Figura nr. 2)

Figura nr. 2 – Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu ICC, pe grupe de vârstă

Analiza cortizolului 1 la pacienţii cu fibrilaţie atrială

10

Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu fibrilaţie atrială, a fost de 316,89 nmol/l. La repartiţia pacienţilor cu FA pe sexe, femeile au avut valori mai mici ale cortizolului 1 (277,29 nmol/l) comparativ cu bărbaţii (340 nmol/l).


Valoarea medie a cortizolului recoltat la ora 20, în rândul cazurilor din lotul 2, a fost de 228,55 nmol/l. Analiza cortizolului 2 la pacienţii cu hipertensiune arterială Valoare medie a cortizolului 2 la hipertensivi a fost de 281,42 nmol/l. Analizând valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii hipertensivi în funcţie de gradele HTA, se observă o tendinţă de creştere a valorii acestuia odată cu creşterea gradului HTA, creştere care s-a dovedit a fi semnificativă din punct de vedere statistic.(Figura nr. 3)

Figura nr. 3 – Valorile medii ale cortizolului 2 în funcţie de gradele HTA

Analiza cortizolului 2 la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică Valoare medie a cortizolului 2, la pacienţii cu cardiopatie ischemică, a fost de 211,03 nmol/l. Analiza valorilor medii ale cortizolului 2 în funcţie de sex sau de factorii de risc asociaţi la bolnavii cu cardiopatie ischemică cronică nu a relevat rezultate semnificative statistic. Analiza cortizolului 2 la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă Valoare medie a cortizolului 2, la pacienţii diagnosticaţi cu ICC, a fost de 236,45 nmol/l. Nu s-a obţinut un rezultat semnificativ statistic în privinţa corelării valorilor medii ale cortizolului 2 cu severitatea insuficienţei cardiace. Analiza cortizolului 2 la pacienţii cu fibrilaţie atrială Valoarea medie a cortizolului 2, la pacienţii diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială, a fost de 185,42 nmol/l. Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu fibrilaţie atrială au scăzut odată cu înaintarea în vârstă a cazurilor. Structurând pacienţii cu FA pe sexe, se observă că femeile au valori mai mici ale cortizolului 2 (152,57 nmol/l) comparativ cu bărbaţii (204,58 nmol/l).

9.2.4. ANALIZA DHEA-S LA PACIENŢII LOTULUI 2

Pentru DHEA-S s-a calculat o valoare medie, la lotul pacienţilor cu boli cardiovasculare, de 49,16 µg/dl. Analiza DHEA-S la pacienţii cu hipertensiune arterială Valoarea medie a DHEA-S, la pacienţii hipertensivi din lotul 2, a fost de 57,27 µg/dl. S-a observat o tendinţă de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă la pacienţii diagnosticaţi cu HTA. Legat de obiceiul de a fuma, s-au înregistrat diferenţe semnificative statistic la pacienţii cu HTA. La fumătorii hipertensivi, valoarea medie a DHEA-S a fost de 99,4 µg/dl, iar la nefumători, valoarea medie a DHEA-S a fost de 51,41 µg/dl. Se observă o tendinţă de scădere importantă a valorii medii a DHEA-S odată cu creşterea valorilor tensiunii arteriale: cu cât TA este mai mare, cu atât valoarea DHEA-S este mai mică.(Figura nr. 4)

11

Figura nr. 4 - Valorile medii ale DHEA-S în funcţie de gradele HTA

Analiza DHEA-S la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică Valoarea medie a DHEA-S, la pacienţii diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică cronică, a fost de 18,78 µg/dl. Ca şi la hipertensivi, se observă o tendinţă de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă la aceşti pacienţi. Valorile medii ale DHEA-S au fost mai mari la bărbaţii cu CIC (22,42 µg/dl) decât cele depistate la femei (13,31 µg/dl), diferenţa fiind semnificativă statistic. Analiza DHEA-S la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă Valoare medie a DHEA-S, la cazurile cu ICC, a fost de 16,05 µg/dl; au fost depistate valori medii joase ale DHEA-S, cu limite cuprinse între 0,61 şi 19,5 µg/dl. Analiza repartiţiei pe sexe a valorilor medii ale DHEA-S, la pacienţii cu ICC, a relevat diferenţe semnificative statistic. Astfel, bărbaţii au avut valori medii ale DHEA-S cu 40 % mai mari (media 20 µg/dl) decât femeile (media 11,22 µg/dl). S-a observat o variaţie inconstantă a valorilor medii ale DHEA-S la pacienţii cu ICC în funcţie de clasa NYHA a insuficienţei cardiace. Analiza DHEA-S la pacienţii cu fibrilaţie atrială Valoare medie a DHEA-S, la cazurile cu FA, a fost de 61,47 µg/dl. Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu fibrilaţie atrială au scăzut odată cu înaintarea în vârstă a cazurilor. Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu FA au fost mai mari cu cca 60 % la cazurile de gen feminin (media 100,29 µg/dl) decât la cazurile de gen masculin (media 38,83 µg/dl).

9.2.5. ANALIZA TSH LA PACIENŢII LOTULUI 2 TSH-ul a prezentat o valoare medie, la subiecţii din lotul 2, de 2,07 µUI/ml. Nu s-a remarcat o legătură semnificativă statistic între vârsta pacienţilor din cadrul lotului 2 şi valorile TSH. Analiza TSH la pacienţii cu hipertensiune arterială Valoarea medie a TSH, la pacienţii din lotul 2 diagnosticaţi cu HTA, a fost de 2,39 µUI/ml. Corelând valorile medii ale TSH la hipertensivi pe grupe de vârstă, deşi acestea au crescut odată cu înaintarea în vârstă, nu s-au obţinut rezultate semnificative statistic. Analizând valorile medii ale TSH la pacienţii hipertensivi în funcţie de gradele HTA, se observă că la persoanele cu HTA gradul 3 s-a înregistrat cea mai mare valoare (2,65 µUI/ml), iar la cei diagnosticaţi cu HTA gradul 2, cea mai mică valoare medie a TSH (2,09 µUI/ml). Pacienţii cu HTA gradul 1 au prezentat valori ale TSH (2,54 µUI/ml) apropiate de cele depistate la cei cu HTA gradul 3 (2,65 µUI/ml). Diferenţele au fost semnificative statistic.(Figura nr. 5)

Figura nr. 5 - Valorile medii ale TSH în funcţie de gradele HTA

12

Analiza TSH la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică Valoarea medie a TSH, la pacienţii cu CIC din lotul 2, a fost de 2,06 µUI/ml. Între valorile medii ale TSH în funcţie de sex sau legat de factorii de risc asociaţi, la pacienţii cu CIC, nu au existat diferenţe semnificative statistic. Analiza TSH la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă Valoarea medie a TSH, la pacienţii cu ICC din lotul 2, a fost de 1,96 µUI/ml. Se obsevă o scădere, semnificativă statistic, a valorilor medii ale TSH la pacienţii cu ICC odată cu creşterea severităţii ICC: cu cât clasa ICC este mai avansată, cu atât valorile medii ale TSH sunt mai mici.(Figura nr. 6)

Figura nr. 6 – Valorile medii ale TSH în funcţie de clasele ICC

Analiza TSH la pacienţii cu fibrilaţie atrială Valoarea medie a TSH, la pacienţii lotului 2 cu FA, a fost de 0,54 µUI/ml. La pacienţii cu FA, valorile medii ale TSH au fost apropiate, încadrându-se spre limita inferioară a intervalului de referinţă normal. Studierea celor doi factori de risc asociaţi nu a adus rezultate semnificative statistic în privinţa acţiunii acestora asupra valorilor medii ale TSH la bolnavii cu fibrilaţie atrială.

9.2.6. ANALIZA FT4 LA PACIENŢII LOTULUI 2

Valoarea medie al FT4, la pacienţii cu boli cardiovasculare, a fost de 16,48 pmol/l. Analiza FT4 la pacienţii cu hipertensiune arterială Valoarea medie a FT4, la pacienţii diagnosticaţi cu hipertensiune arterială, a fost de 15,93 pmol/l, cu o uşoară creştere odată cu avansarea în vârstă. Consumatorii de alcool cu hipertensiune arterială au avut valori medii ale FT4 mai mari, 17,25 pmol/l faţă de cei care nu consumă alcool, 15,61 pmol/l. Analizând valorile medii ale FT4 la pacienţii hipertensivi în funcţie de gradele HTA, s-au înregistrat valori apropiate, fără a se obţine rezultate semnificative statistic. Analiza FT4 la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică Valoarea medie a FT4, la pacienţii diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică cronică, a fost de 15,98 pmol/l. Nici analiza valorilor medii ale FT4 pe sexe, la bolnavii cu cardiopatie ischemică cronică, nu a relevat rezultate semnificative statistic, iar factorii de risc studiaţi nu au avut o influenţă semnificativă statistic asupra FT4 la pacienţii cu CIC. Analiza FT4 la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă Valoarea medie a FT4, la pacienţii cu ICC, a fost de 15,85 pmol/l. Studiul repartiţiei pe sexe a valorilor medii ale FT4 la pacienţii cu ICC a relevat diferenţe semnificative statistic: bărbaţii au avut valori medii ale FT4 mai mari (media 17 pmol/l) decât femeile (media 14,44 pmol/l). Se obsevă o creştere, semnificativă statistic, a valorilor medii ale FT4 la pacienţii cu ICC odată cu creşterea severităţii ICC: cu cât clasa ICC este mai avansată, cu atât valorile medii ale FT4 sunt mai mari.(Figura nr. 7)

13

Figura nr. 7 – Valorile medii ale DHEA-S în funcţie de clasele ICC

Analiza FT4 la pacienţii cu fibrilaţie atrială Valoarea medie a FT4, la pacienţii cu FA din lotul 2, a fost de 20,63 pmol/l. Se obsevă că valorile medii ale FT4 la vârstnicii diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială se încadrează către limita superioară a normalului, neexistând o diferenţă semnificativă statistic între valorile FT4 pe grupe de vârstă.

9.3. COMPARAREA LOTURILOR

9.3.1. ANALIZA COMPARATIVĂ A ACTH LA PACIENŢII LOTULUI 1 ŞI 2 Pentru ACTH au fost identificate valori medii apropiate pentru cele două loturi analizate. Comparativ cu valorile normale ale ACTH (sub 46 pg/ml), se observă o situare a valorilor medii către limita inferioară a intervalului de referinţă normal la ambele loturi.(Tabelul nr. 1)

ACTH N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOTUL 1 66 17,55 15,48 - 19,61 8,39 4 35 0,423

LOTUL 2 69 18,74 16,61 - 20,87 8,86 4 38

Tabelul nr. 1 - Valorile medii ale ACTH la cele două loturi

La analiza diferenţiată a persoanele diagnosticate cu HTA şi la cele normotensive au fost observate valori medii mai mari pentru prima categorie.(Tabelul nr. 2)

ACTH N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOT 2 - HTA 41 20,24 17,50 - 22,99 8,69 4 38 0,114

LOTUL 1 66 17,55 15,48 - 19,61 8,39 4 35

Tabelul nr. 2 - Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu HTA şi la cei din lotul 1 Valori medii mai mari ale ACTH, la pacienţii cu diagnosticaţi cu HTA, se înregistrează la toate grupele de vârstă, în special la grupa de vârstă 75-84 ani.(Figura nr. 8)

Figura nr. 8 - Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu HTA şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

14

Prin comparaţie cu lotul 1, indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, pacienţii cu HTA din lotul 2 au avut valori medii ale ACTH mai mari.(Figura nr. 9)

Figura nr. 9 – Valorile medii ale ACTH la hipertensivi (grade) şi la subiecţii lotului 1

Valoarea medie a ACTH la cazurile cu CIC a fost apropiată de cea înregistrată la pacienţii lotului 1.(Tabelul nr. 3)

ACTH N Media IC95% DS Minim Maxim P

LOTUL 1 66 17,55 15,48 - 19,61 8,39 4 35 0,381

LOT 2 -CIC 40 16,08 13,44 - 18,71 8,25 4 31

Tabelul nr. 3 - Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu CIC şi la cei din lotul 1 Se observă că valorile medii ale ACTH, la pacienţii cu CIC, au fost mai mici la grupele de vârstă 65-74 ani şi la cei cu vârste de peste 84 ani, comparativ cu persoanele lotului 1 de aceeaşi vârstă.(Figura nr. 10)

Figura nr. 10 – Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu CIC şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

Deşi valoarea medie a ACTH a fost mai mică la lotul 1 comparativ cu cea a pacienţilor cu ICC din lotul 2, nu s-a înregistrat o diferenţă semnificativă statistic.(Tabelul nr. 4)


LOTUL 1 66 17,55 15,48 - 19,61 8,39 4 35 0,125

LOT 2 - ICC 20 20,09 16,79 - 25,01 8,78 5 38

Tabelul nr. 4 - Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu ICC şi la cei din lotul 1 Cea mai mare valoare medie a ACTH s-a determinat la pacienţii cu ICC cu vârsta cuprinsă între 65 şi 74 de ani, iar cea mai mică valoare medie a ACTH s-a obţinut la subiecţii din lotul martor cu vârsta cuprinsă între 75-84 ani.(Figura nr. 11)

15

Figura nr. 11 – Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu ICC şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

Valoare medie a ACTH la cazurile cu FA a fost aproape egală cu cea înregistrată la persoanele din lotul 1.(Tabelul nr. 5)


LOTUL 1 66 17,55 15,48 - 19,61 8,39 4 35 0,935

LOT 2 - FA 19 17,37 13,39 - 21,34 8,25 5 30

Tabelul nr. 5 - Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu FA şi la cei din lotul 1 Pe grupe de vârstă, cea mai mare valoare medie a ACTH s-a înregistrat la pacienţii lotului 2 cu FA care au avut vârsta cuprinsă între 65 şi 74 de ani, iar cea mai mică valoare la pacienţii cu FA de peste 84 de ani.(Figura nr. 12)

Figura nr.12 – Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu FA şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

9.3.2. ANALIZA COMPARATIVĂ A CORTIZOLULUI 1 LA PACIENŢII LOTULUI 1 ŞI 2 Valoarea medie a cortizolului recoltat la ora 8 a.m., în rândul cazurilor din lotul 1, a fost de 336,92 nmol/l, iar pentru pacienţii incluşi în lotul 2 s-a înregistrat o valoare mai mare, 392,93 nmol/l, diferenţa dintre cele două valori fiind semnificativă statistic.(Tabelul nr. 6)

CORTIZOL 1 N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOT 1 66 336,92 306,47 - 367,38 123,89 172 537 0,009

LOT 2 69 392,93 363,66 - 422,19 121,82 172 536

Tabelul nr. 6 - Valorile medii ale cortizolului 1 la cele două loturi Comparând valorile cortizolului 1 de la lotul subiecţilor sănătoşi cu cele obţinute la pacienţii lotului 2 diagnosticaţi cu HTA, au fost observate valori medii mai mari pentru hipertensivi faţă de valoarea medie a cortizolului recoltat dimineaţa la lotul martor.(Tabelul nr. 7)


LOT 1 66 336,92 306,47 - 367,38 123,89 172 537 <0,001

LOT 2 - HTA 41 483,73 471,46 - 496,01 38,89 321 536

Tabelul nr. 7 - Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu HTA şi la cei din lotul 1

16

Se observă că, la toate grupele de vârstă, valorile medii ale cortizolului 1 sunt mai mari la hipertensivi, situându-se în jurul valorii de 480 nmol/l, faţă de subiecţii lotului 1 ale căror valori au fost situate în jur de 340 nmol/l.(Figura nr. 13)

Figura nr. 13 - Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu HTA şi cei din lotul 1

Pacienţii cu HTA din lotul 2, indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, au avut valori medii ale cortizolului 1 mai mari decât cea înregistrată la lotul martor. Cu cât severitatea HTA a fost mai mare, valoarea medie a cortizolului 1 a fost mai mare.(Figura nr. 14)

Figura nr. 14 – Valorile medii ale cortizolului 1 la hipertensivi (grade) şi la subiecţii lotului 1

Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu CIC au fost puţin mai mari decât la lotul vârstnicilor sănătoşi. (Tabelul nr. 8)

CORTIZOL 1 N Media IC95% DS Minim Maxim P

LOT 1 66 336,92 306,47 - 367,38 123,89 172 537 0,282

LOT 2 - CIC 40 363,8 324,12 - 403,48 124,08 177 533

Tabelul nr. 8 - Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu CIC şi la cei din lotul 1 Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, a fost mai mare decât valoarea determinată la subiecţii lotului 1.(Tabelul nr. 9)


LOTUL 1 66 336,92 306,47 - 367,38 123,89 172 537 0,067

LOT 2 - ICC 20 396,85 333,72 - 459,98 134,89 178 536

Tabelul nr. 9 - Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu ICC şi la cei din lotul 1

Structurând cele două loturi pe grupe de vârstă, se observă că valorile medii ale cortizolului 1 sunt mai mari la pacienţii cu ICC, indiferent de vârsta pacienţilor. La pacienţii diagnosticaţi cu ICC, valorile medii ale cortizolului 1 au tendinţa să scadă odată cu înaintarea în vârstă cu peste 100 nmol/l, iar la subiecţii lotului 1 valorile se menţin în jurul a 330 nmol/l.(Figura nr. 15)

17

Figura nr. 15 – Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu ICC şi cei din lotul 1

Analizând valoarea medie a cortizolului 1 în funcţie de clasele NYHA ale ICC, se observă că toţi pacienţii cu ICC, indiferent de clasă, au avut valori mai mari decât cea determinată la lotul martor. (Figura nr. 16)

Figura nr. 16 – Valorile medii ale cortizolului 1 la cazurile cu ICC şi la subiecţii lotului 1

Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu fibrilaţie atrială, a fost puţin mai mică decât cea înregistrată la lotul martor.(Tabelul nr. 10)


LOTUL 1 66 336,92 306,47 - 367,38 123,89 172 537 NS

LOT 2 - FA 19 316,89 257,28 - 376,51 123,69 172 501

Tabelul nr. 10 - Valorile medii ale cortizolului 1 la pacienţii cu FA şi la cei din lotul 1

9.3.3. ANALIZA COMPARATIVĂ A CORTIZOLULUI 2 LA PACIENŢII LOTULUI 1 ŞI 2 Pentru pacienţii lotului 2, valoarea medie a cortizolului recoltat la ora 20 a fost mai mare decât cea înregistrată la lotul martor. (Tabelul nr. 11)


LOT 1 66 205,58 186,27 - 224,88 78,54 67 327 0,084

LOT 2 69 228,55 210,58 - 246,52 74,79 73 326

Tabelul nr. 11 - Valorile medii ale cortizolului 2 la cele două loturi

Au fost observate valori medii mai mari pentru hipertensivi faţă de valoarea medie a cortizolului recoltat seara la lotul martor.(Tabelul nr. 12)


LOT 1 66 205,58 186,27 - 224,88 78,54 67 327 < 0,001

LOT 2 - HTA 41 281,42 270,76 - 292,07 33,74 194 326

Tabelul nr. 12 - Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu HTA şi la cei din lotul 1

18

Pe grupe de vârstă, valorile medii ale cortizolului 2 au fost cu cca 70 nmol/l mai mari la hipertensivi comparativ cu subiecţii lotului martor.(Figura nr. 17)

Figura nr. 17 - Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu HTA şi cei din lotul 1

Cazurile cu HTA din lotul 2, indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, au avut valori medii ale cortizolului 2 mai mari decât cea înregistrată la lotul martor. Cu cât severitatea HTA a fost mai mare, valoarea medie a cortizolului 2 a fost mai înaltă.(Figura nr. 18)

Figura nr. 18 – Valorile medii ale cortizolului 2 la hipertensivi (grade) şi la subiecţii lotului 1

Valoare medie a cortizolului 2 la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică a fost puţin mai mare decât cea înregistrată la lotul martor. (Tabelul nr. 13)


LOT 1 66 205,58 186,27 - 224,88 78,54 67 327 NS

LOT 2 - CIC 40 211,03 186,79 - 235,26 75,78 87 326

Tabelul nr. 13 - Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu CIC şi la cei din lotul 1 Valoare medie a cortizolului 2 la pacienţii diagnosticaţi cu ICC a fost mai mare cu cca 30 nmol/l decât cea determinată la lotul 1.(Tabelul nr. 14)


LOTUL 1 66 205,58 186,27 - 224,88 78,54 67 327 0,132

LOT 2 - ICC 20 236,45 197,86 - 275,04 82,45 87 325

Tabelul nr. 14 - Valorile medii ale cortizolului 1la pacienţii cu ICC şi la cei din lotul 1

Structurând cele două loturi pe grupe de vârstă, se observă că valorile medii ale cortizolului 2 sunt mai mari la pacienţii cu ICC cu vârste cuprinse între 75 şi 84 de ani, precum şi la cei cu vârsta de peste 84 de ani, faţă de valorile obţinute la aceleaşi categorii de vârstă la lotul martor.(Figura nr. 19)

19

Figura nr. 19 – Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu ICC şi cei din lotul 1

Pacienţii lotului 2 diagnosticaţi cu ICC clasă II şi III au avut valori medii ale cortizolului 2 mai mari decât cea înregistrată la lotul martor, iar cei cu ICC clasă IV au avut o valoare mai mică comparativ cu cea obţinută la lotul 1.(Figura nr. 20)

Figura nr. 20 – Valorile medii ale cortizolului 2 la cazurile cu ICC şi la subiecţii lotului 1

Pacienţii diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială au avut o valoare medie a cortizolului 2 mai mică cu cca 20 nmol/l comparativ cu valoarea medie a lotului martor.(Tabelul nr. 15)


LOTUL 1 66 205,58 186,27 - 224,88 78,54 67 327 NS

LOT 2 - FA 19 185,42 148,43 - 222,42 76,76 73 326

Tabelul nr. 15 - Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu FA şi la cei din lotul 1

9.3.4. ANALIZA COMPARATIVĂ A CORTIZOLULUI 1 ŞI 2 LA AMBELE LOTURI Se observă că, la subiecţii lotului martor, pentru toate grupele de vârstă, valorile medii ale cortizolului 2 au fost mai mici cu cca 130 nmol/l decât cele înregistrate matinal.(Figura nr. 21)

Figura nr. 21 - Dinamica valorilor cortizolului la subiecţii din lotul 1

Ca şi în cazul lotului martor, se observă că pacienţii cu boli cardiovasculare, pentru toate grupele de vârstă, au valori medii ale cortizolului de seară mai mici cu peste 150 nmol/l decât cele înregistrate matinal.(Figura nr. 22)

20

Figura nr. 22 - Dinamica valorilor cortizolului la subiecţii din lotul 2

Pacienţii cu boli cardiovasculare au avut o scădere mai accentuată a valorilor cortizolului recoltat vesperal faţă de cel recoltat matinal (de peste 150 nmol/l), comparativ cu scăderea înregistrată la lotul martor (de cca 130 nmol/l).(Figura nr. 23)

Figura nr. 23 - Valorile cortizolului recoltat la ora 8 şi la ora 20 la cele două loturi

9.3.5. ANALIZA COMPARATIVĂ A DHEA-S LA PACIENŢII LOTULUI 1 ŞI 2

Analiza DHEA-S la cazurile incluse în lotul 1 a indicat o valoare medie a acestuia de 98,18 µg/dl, iar la lotul pacienţilor cu boli cardiovasculare s-a calculat o valoare medie a DHEA-S cu 50% mai mică, de 49,16 µg/dl.(Tabelul nr. 16)

DHEA-S N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOTUL 1 66 98,18 86,59 - 109,77 47,13 11 223 < 0,001

LOTUL 2 69 49,16 36,81 - 61,51 51,41 7 211

Tabelul nr. 16 - Valorile medii ale DHEA-S la cele două loturi La pacienţii diagnosticaţi cu HTA din lotul 2 valoarea medie a DHEA-S a fost mai mică cu cca 40% decât cea determinată la subiecţii lotului martor. (Tabelul nr. 17)

DHEA-S N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOT 1 66 98,18 86,59 - 109,77 47,13 11 223 <0,001

LOT 2 - HTA 41 57,27 40,05 - 74,48 54,54 7 211

Tabelul nr. 17 - Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu HTA şi la cei din lotul 1 Se observă că valorile medii ale DHEA-S au scăzut odată cu creşterea vârstei subiecţilor la ambele loturi, de la 71,15 la 39,20 µg/dl la lotul martor şi de la 116,1 la 86,84 µg/dl la hipertensivi.(Figura nr. 24)

21

Figura nr. 24 - Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu HTA şi cei din lotul 1

Indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, valorile medii ale DHEA-S au fost mai mici decât la cazurile lotului martor.(Figura nr. 25)

Figura nr. 25 – Valorile medii ale DHEA-S la hipertensivi (grade) şi la subiecţii lotului 1

Comparativ cu lotul martor, valoarea medie a DHEA-S la pacienţii diagnosticaţi cu CIC din lotul 2 a fost mult mai mică. Această scădere cu cca 80% a valorilor medii ale DHEA-S la pacienţii cu CIC a fost înalt semnificativă din punct de vedere statistic.(Tabelul nr. 18)

DHEA-S N Media IC95% DS Minim Maxim P

LOTUL 1 66 98,18 86,59 - 109,77 47,13 11 223 < 0,001

LOT 2 -CIC 40 18,78 16,19 - 21,36 8,09 7 41

Tabelul nr. 18 - Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu CIC şi la cei din lotul 1 Reprezentarea grafică a valorilor medii ale DHEA-S la cele două loturi studiate arată că valorile DHEA-S la lotul martor scad odată cu avansarea în vârstă de la 116,1 la 86,84 µg/dl, iar la pacienţii cu CIC, valorile DHEA-S, mult mai mici, scad de la 21,86 la 16,75 µg/dl.(Figura nr. 26)

Figura nr. 26 – Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu CIC şi cei din lotul 1

Valoarea medie a DHEA-S la pacienţii diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă din lotul 2 a fost mult mai mică decât cea înregistrată la lotul martor. Ca şi în cazul CIC, scăderea valorilor medii ale DHEA-S cu aproximativ 80% la pacienţii cu ICC faţă de valorile obţinute la lotul martor, a fost înalt semnificativă statistic.(Tabelul nr. 19)

22


LOTUL 1 66 98,18 86,59 - 109,77 47,13 11 223 < 0,001

LOT 2 - ICC 20 16,05 12,79 - 19,30 6,95 7 33

Tabelul nr. 19 - Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu ICC şi la cei din lotul 1 La toate grupele de vârstă, valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu ICC din lotul 2 sunt mult mai mici decât cele obţinute la vârstnicii sănătoşi.(Figura nr. 27)

Figura nr. 27 – Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu ICC şi cei din lotul 1

Se observă o scădere dramatică a valorilor medii ale DHEA-S faţă de lotul martor la toţi pacienţii cu insuficienţă cardiacă, indiferent de clasa NYHA a ICC.(Figura nr. 28)

Figura nr. 28 – Valorile medii ale DHEA-S la cazurile cu ICC (clase NYHA) şi la subiecţii lotului 1 Faţă de valoarea medie a DHEA-S determinată la lotul martor la pacienţii lotului 2 cu fibrilaţie atrială a fost depistată o valoare medie mai mică cu cca 40%. (Tabelul nr. 20)


LOTUL 1 66 98,18 86,59 - 109,77 47,13 11 223 0,005

LOT 2 - FA 19 61,47 34,58 - 88,37 55,79 10 193

Tabelul nr. 20 - Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu FA şi la cei din lotul 1 Valorile medii mai mici ale DHEA-S, la cazurile cu FA, au scăzut odată cu creşterea vârstei subiecţilor de la 90,67 la aproape jumătate - 45,25 µg/dl, scădere care a fost prezentă şi la lotul martor, dar în limite mai mici, de la 116,1 la 86,84 µg/dl.(Figura nr. 29)

Figura nr. 29 – Valorile medii ale DHEA-S la pacienţii cu FA şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

23

9.3.6. ANALIZA COMPARATIVĂ A TSH LA PACIENŢII LOTULUI 1 ŞI 2 Valoarea medie a TSH la subiecţii lotului 1 a fost de 1,24 µUI/ml, iar pentru pacienţii lotului 2 s-a înregistrat o valoare medie a TSH cu cca 60 % mai mare - 2,07 µUI/ml.(Tabelul nr. 21)

TSH N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOT 1 66 1,24 1,02 - 1,46 0,89 0,4 4,1 < 0,001

LOT 2 69 2,07 1,79 - 2,35 1,16 0,3 4,1

Tabelul nr. 21 - Valorile medii ale TSH la cele două loturi La pacienţii diagnosticaţi cu HTA din lotul 2 valoarea medie a TSH a fost aproape dublă faţă de cea determinată la subiecţii lotului martor.(Tabelul nr. 22)

TSH N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOT 1 66 1,24 1,02 - 1,46 0,89 0,4 4,1 < 0,001

LOT 2 - HTA 41 2,39 2,07 - 2,72 1,03 0,4 4

Tabelul nr. 22 - Valorile medii ale TSH la pacienţii cu HTA şi la cei din lotul 1 În figură se observă că valorile medii ale TSH s-au menţinut între 1,10 şi 1,47 µUI/ml, aceste valori scăzând odată cu creşterea vârstei subiecţilor, în timp ce, la pacienţii cu HTA valorile au crescut odată cu avansarea în vârstă, situându-se între 2,26 şi 2,58 µUI/ml.(Figura nr. 30)

Figura nr. 30– Valorile medii ale TSH la pacienţii cu HTA şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

Indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, valorile medii ale TSH au fost mai mari decât la cazurile lotului 1.(Figura nr. 31)

Figura nr. 31 – Valorile medii ale TSH la subiecţii lotului 1 şi la hipertensivi, pe gradele HTA

Comparativ cu lotul martor, valoarea medie a TSH la pacienţii diagnosticaţi cu CIC din lotul 2 a fost mai mare. (Tabelul nr. 23)

TSH N Media IC95% DS Minim Maxim P

LOTUL 1 66 1,24 1,02 - 1,46 0,89 0,4 4,1 < 0,001

LOT 2 - CIC 40 2,06 1,69 - 2,43 1,14 0,4 4,1

Tabelul nr. 23 - Valorile medii ale TSH la pacienţii cu CIC şi la cei din lotul 1

24

Valorile TSH la lotul martor au scăzut odată cu avansarea în vârstă de la 1,47 la 1,10 µUI/ml, iar la pacienţii cu CIC, valorile TSH se situează în jurul a 2 µUI/ml.(Figura nr. 32)

Figura nr. 32 – Valorile medii ale TSH la pacienţii cu CIC şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

Valoarea medie a TSH la pacienţii diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă din lotul 2 a fost de 1,96 µUI/ml, mai mare decât cea înregistrată la lotul martor.(Tabelul nr. 24)


LOTUL 1 66 1,24 1,02 - 1,46 0,89 0,4 4,1 0,003

LOT 2 - ICC 20 1,96 1,47 - 2,45 1,04 0,4 3,6

Tabelul nr. 24 - Valorile medii ale TSH la pacienţii cu ICC şi la cei din lotul 1 La pacienţii cu ICC valorile TSH scad de la 2,03 la 1,93 µUI/ml, în timp ce, la lotul martor, valorile medii ale TSH scad de la 1,47 la 1,10 µUI/ml.(Figura nr. 33)

Figura nr. 33 – Valorile medii ale TSH la pacienţii cu ICC şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

Se observă o scădere a valorilor medii ale TSH la pacienţii cu ICC odată cu creşterea severităţii ICC. Diferenţele dintre medii au fost înalt semnificative statistic.(Figura nr. 34)

Figura nr. 34 – Valorile medii ale TSH la pacienţii cu ICC şi cei din lotul 1

Faţă de valoarea medie a TSH determinată la lotul martor, la pacienţii lotului 2 cu FA a fost depistată o valoare cu cca 50% mai mică.(Tabelul nr. 25)


LOTUL 1 66 1,24 1,02 - 1,46 0,89 0,4 4,1 0,001

LOT 2 - FA 19 0,54 0,46 - 0,63 0,17 0,3 0,9

Tabelul nr. 25 - Valorile medii ale ACTH la pacienţii cu FA şi la cei din lotul 1

25

Valorile medii mai mici ale TSH, la cazurile cu FA, s-au situat în jurul valorii de 0,5 µUI/ml, comparativ cu lotul martor care a avut valori medii ale TSH aproape duble.(Figura nr. 35)

Figura nr. 35 – Valorile medii ale TSH la pacienţii cu FA şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

9.3.7. ANALIZA COMPARATIVĂ A FT4 LA PACIENŢII LOTULUI 1 ŞI 2

Pentru FT4 a fost identificată o valoare medie, în cadrul cazurilor din lotul 1 aproape egală cu cea înregistrată la pacienţii cu boli cardiovasculare.(Tabelul nr. 26)

FT4 N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOTUL 1 66 16,65 15,91 - 17,38 2,99 12 22 0,755

LOTUL 2 69 16,48 15,71 - 17,25 3,22 12 22

Tabelul nr. 26 - Valorile medii ale FT4 la cele două loturi

Valoarea medie a FT4 la pacienţii diagnosticaţi cu hipertensiune arterială a fost apropiată de cea determinată la subiecţii lotului 1.(Tabelul nr. 27)

FT4 N Media IC95% DS Minim Maxim p

LOTUL 1 66 16,65 15,91 - 17,38 2,99 12 22 0,218

LOT 2 - HTA 41 15,93 15,05 - 16,80 2,78 12 22

Tabelul nr. 27 - Valorile medii ale FT4 la pacienţii cu HTA şi la cei din lotul 1

Diferenţa dintre valorile medii ale FT4 la hipertensivi, în funcţie de gradele HTA, faţă de valorile înregistrate la normotensivi, nu a fost semnificativă statistic.(Figura nr. 36)

Figura nr. 36 – Valorile medii ale FT4 la hipertensivi (grade) şi la subiecţii lotului 1

Valoarea medie a FT4, la pacienţii diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică cronică, a fost puţin mai mică decât cea obţinută la lotul 1.(Tabelul nr. 28)

FT4 N Media IC95% DS Minim Maxim P

LOTUL 1 66 16,65 15,91 - 17,38 2,99 12 22 0,285

LOT 2 -CIC 40 15,98 14,92- 17,03 3,30 12 22

Tabelul nr. 28 - Valorile medii ale FT4 la pacienţii cu CIC şi la cei din lotul 1

26

Valoarea medie a FT4 la pacienţii diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă, a fost apropiată de cea determinată la lotul martor.(Tabelul nr. 29)


LOTUL 1 66 16,65 15,91 - 17,38 2,99 12 22 0,309

LOT 2 - ICC 20 15,85 14,35 - 17,36 3,22 12 22

Tabelul nr. 29 - Valorile medii ale FT4 la pacienţii cu ICC şi la cei din lotul 1 Se observă că există o uşoară creştere a valorilor medii ale FT4 la pacienţii cu ICC, odată cu accentuarea severităţii insuficienţei cardiace.(Figura nr. 37)

Figura nr. 37 – Valorile medii ale FT4 la cazurile cu ICC (clase NYHA) şi la subiecţii lotului 1

Valoarea medie a FT4 la pacienţii cu fibrilaţie atrială din lotul 2 a fost mai mare cu cca 20 % decât cea înregistrată la lotul martor.(Tabelul nr. 30)


LOTUL 1 66 16,65 15,91 - 17,38 2,99 12 22 < 0,001

LOT 2 - FA 19 20,63 20,03- 21,24 1,26 19 22

Tabelul nr. 30 - Valorile medii ale FT4la pacienţii cu FA şi la cei din lotul 1 Se observă că, la toate grupele de vârstă, valorile medii ale FT4 sunt mai mari la persoanele diagnosticate cu FA, situându-se în jurul valorii de 20 pmol/l, faţă de subiecţii lotului 1 ale căror valori au fost situate în jur de 16 pmol/l.(Figura nr. 38)

Figura nr. 38 – Valorile medii ale FT4 la pacienţii cu FA şi cei din lotul 1, pe grupe de vârstă

CAPITOLUL 10. DISCUŢIA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Deoarece îmbătrânirea populaţiei reprezintă un o problemă reală este esenţială monitorizarea morbidităţii şi mortalităţii vârstnicilor, precum şi creşterea calităţii vieţii acestei categorii fragile. Îmbătrânirea este caracterizată printr-un declin al rezervei funcţionale a corpului, ceea ce conduce la incapacitatea de a restabili echilibrul după stresurile mediului înconjurător. Această incapacitate de reglare homeostatică, legată de vârstă, este evidentă pe multe axe endocrine şi poate deveni clinic evidentă doar în timpul unui stres acut sau în timpul unui stres semnificativ pe termen

27

lung. Ca şi stres semnificativ pe termen lung, am introdus în studiu bolile cardiovasculare în legătură cu care am precizat particularităţile dinamicii hormonale pe axele tireotropă şi corticotropă şi am corelat parametrii hormonali cu factorii de risc cardiovasculari la pacienţii geriatrici. În acest studiu am analizat două loturi de pacienţi, în vederea observării dinamicii hormonale pe axele tireotropă şi corticotropă la pacienţii vârstnici: un lot martor (lotul 1) format din 66 de vârstnici sănătoşi şi lotul de studiu (lotul 2) format din 69 de pacienţi vârstnici diagnosticaţi cu diverse boli cardiovasculare. Ambele loturi au cuprins persoane compatibile ca vârstă cronologică, sex, mediu de provenienţă, obiceiuri (fumat, consum de alcool). Prevalenţa fumatului şi a consumului de alcool a fost scăzută la ambele loturi. Valoarea medie a indicelui de masă corporală (IMC) a fost apropiată la ambele loturi: 23,73 kg/m2 la lotul 1, respectiv 24,55 kg/m2 la lotul 2. Dintre factorii de risc studiaţi, doar consumul de alcool a avut o posibilă influenţă asupra IMC la subiecţii lotului 1. Valorile medii ale parametrilor biochimici şi hematologici s-au încadrat, în general, în limitele normale ale vârstei la ambele loturi, mai puţin câteva valori ale fracţiunilor lipidice sau ale glicemiei. Am ales pentru studiu, pentru realizarea lotului 2, cele mai frecvente boli cardiovasculare întâlnite în clinica medicală, iar acestea au fost, în ordinea frecvenţei cazurilor: hipertensiunea arterială (41 pacienţi - 59%), cardiopatia ischemică (40 pacienţi - 58%), insuficienţa cardiacă (20 pacienţi - 29%) şi fibrilaţia atrială (19 pacienţi - 28%). Pacienţii cu hipertensiune arterială (HTA) au fost împărţiţi în funcţie de gradele HTA: în gradul 1 au fost încadraţi 13 bolnavi, în gradul 2 – 16 pacienţi, iar HTA gradul 3 au prezentat 12 vârstnici. Din cei 20 de bolnavi cu insuficienţa cardiacă (ICC), 50% au fost diagnosticaţi cu ICC clasă II NYHA, 30% cu ICC clasă III NYHA şi 20% cu ICC clasă IV NYHA. Nu au fost diagnosticaţi pacienţi vârstnici cu ICC clasă I NYHA. Determinările serice ale hormonilor studiaţi în această lucrare s-au situate în limitele normale ale vârstei, existând o variabilitate intra- şi interindividuală apropiată de distribuţia normală a valorilor acestor hormoni, iar, uneori, intervalele de referinţă au fost mai strânse sau mai largi. Pentru ACTH a fost identificată o valoare medie, în cadrul cazurilor din lotul 1, de 17,55 pg/ml, iar pentru pacienţii lotului 2 s-a înregistrat o valoare medie a ACTH de 18,74 pg/ml. Comparativ cu valorile normale ale ACTH (sub 46 pg/ml), se observă o situare a valorilor medii către limita inferioară la ambele loturi. La pacienţii diagnosticaţi cu HTA au fost observate valori medii mai mari ale ACTH (20,24 pg/ml), faţă de persoanele normotensive ale lotului 1 (17,55 pg/ml). Valoarea medie a ACTH a scăzut odată cu creşterea severităţii HTA,. Nu au existat diferenţe semnificative statistic între valorile medii ale ACTH la pacienţii diagnosticaţi cu CIC (16,08 pg/ml) şi fibrilaţie atrială (17,37 pg/ml), faţă de subiecţii lotului 1. Pacienţii diagnosticaţi cu ICC au avut valori medii ale ACTH mai mari decât cele înregistrate la lotul 1, la toate grupele de vârstă, fără a se înregistra o diferenţă semnificativă statistic. Studiile de specialitate nu au relevat diferenţe semnificative între nivelul ACTH la vârstnici faţă de cele înregistrate la tineri. La pacienţii incluşi în lotul 2 s-a înregistrat o valoare medie a cortizolului recoltat dimineaţa (cortizol 1) mai mare (392,93 nmol/l) decât cea a lotului 1 (336,92 nmol/l). S-a observat o tendinţă de scădere, a valorilor cortizolului recoltat dimineaţa la pacienţii lotului 2, odată cu înaintarea în vârstă. În lotul 1, valoarea medie a cortizolului 1 a fost mai mare la femei (396,38 nmol/l) decât la bărbaţi (298,27 nmol/l) cu aproximativ 100 nmol/l, iar consumatorii de alcool au avut valori medii ale cortizolului 1 mult mai mari, 502,54 nmol/l faţă de cei care nu consumă alcool, 296,3 nmol/l. Pacienţii cu HTA din lotul 2, indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, au avut valori medii ale cortizolului 1 mai mari (483,73 nmol/l) decât cea înregistrată la lotul martor: cu cât severitatea HTA a fost mai mare, valoarea medie a cortizolului 1 a fost mai mare. Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică, a fost de 363,8 nmol/l, mai mare decât cea înregistrată la lotul martor.

28

La pacienţii cu ICC, indiferent de clasa NYHA a insuficienţei cardiace, valoarea medie a cortizolului 1 a fost cu circa 60 nmol/l mai mare faţă de cea obţinută la lotul martor, dar diferenţa nu a fost semnificativă statistic. Valoarea medie a cortizolului 1, înregistrată la pacienţii cu fibrilaţie atrială (316,89 nmol/l) a fost puţin mai mică decât cea înregistrată la lotul martor, fără semnificaţie statistică. La repartiţia pacienţilor cu FA pe sexe, se observă că femeile au valori mai mici ale cortizolului 1 (277,29 nmol/l) comparativ cu bărbaţii (340 nmol/l). Deşi valorile medii ale cortizolului recoltat seara (cortizol 2) au fost mai mari la cazurile cu boli cardiovasculare (228,55 nmol/l), faţă de valorile obţinute la lotul martor (205,58 nmol/l), diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic. Ca şi la cortizolul 1, valoarea medie a cortizolului 2, la subiecţii lotului 1, a fost mai mare la femei (238,81 nmol/l) decât la bărbaţi (183,97 nmol/l), cu semnificaţie statistică înaltă, iar consumatorii de alcool au avut valori medii ale cortizolului 2 mai mari, 303,23 nmol/l faţă de cei care nu consumă alcool, 181,62 nmol/l. Diferenţe înalt semnificative statistic au fost observate la compararea valorii medii a cortizolului 2 la hipertensivi (281,42 nmol/l) faţă de valoarea medie a cortizolului recoltat seara la lotul martor. Valoarea medie a cortizolului 2 a crescut odată cu creşterea severităţii HTA, diferenţa fiind înalt semnificativă statistic. Valoare medie a cortizolului 2 la pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică (211,03 nmol/l) a fost puţin mai mare decât cea înregistrată la lotul martor, fără semnificaţie statistică. Deşi valoarea medie a cortizolului 2 a fost cu cca 30 nmol/l mai mare la pacienţii cu ICC faţă de cea obţinută la lotul martor, diferenţa nu a fost semnificativă statistic. Pacienţii diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială au avut o valoare medie a cortizolului 2 de 185,42 nmol/l, mai mică cu cca 20 nmol/l comparativ cu valoarea medie a lotului martor. Valorile medii ale cortizolului 2 la pacienţii cu fibrilaţie atrială au scăzut odată cu înaintarea în vârstă a cazurilor. Nu am observat diferenţe semnificative ale scăderii nivelului cortizolului vesperal faţă de cel matinal legat de o anumită afecţiune cardiovasculară. Scăderea medie a fost pentru toate cele patru afecţiuni studiate de aproximativ 40%. Au existat însă diferenţe privind rata scăderii cortizolului recoltat la ora 20, comparativ cu cel recoltat la ora 8, în funcţie de grupa de vârstă, la subiecţii cu HTA, CIC, FA, dar nu şi la pacienţii cu ICC, la care scăderea procentuală a cortizolului vesperal a fost similară la toate cele trei grupe de vârstă. În literatura de specialitate s-au înregistrat valori normale ale cortizolului la vârstnici, dar cu scăderea amplitudinii variaţiilor diurne ale acestuia (27), dar şi valori uşor crescute (28, 29) mai ales la bărbaţii cu boli cardiovasculare (30), precum şi o rezistenţă la supresia cortizolului (31, 32), prezentă şi la consumatorii de alcool (33). La pacienţii lotului 2, diagnosticaţi cu boli cardiovasculare, s-a înregistrat o scădere la jumătate a valorilor medii ale DHEA-S (49,16 µg/dl) faţă de valoarea lotului martor (98,18 µg/dl), scădere care a fost înalt semnificativă din punct de vedere statistic. În cadrul lotului martor, se observă o tendinţă de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă. Nu s-a remarcat o diferenţă semnificativă statistic între valorile medii ale DHEA-S în funcţie de sex, deşi, la femei (90,31 µg/dl) valoarea medie a DHEA-S a fost mai mică decât la bărbaţi (103,3 µg/dl). În ceea ce priveşte consumul de alcool au fost înregistrate diferenţe înalt semnificative statistic : consumatorii de alcool au avut valori medii ale DHEA-S cu peste 50% mai mici (39,38 µg/dl) decât cei care nu consumau alcool (112,6 µg/dl). Pacienţii diagnosticaţi cu HTA din lotul 2 au avut o valoare medie a DHEA-S mai mică cu cca 40% (57,27 µg/dl), faţă de cea determinată la subiecţii lotului martor, indiferent de gradul hipertensiunii arteriale. Se observă o tendinţă de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă la pacienţii diagnosticaţi cu HTA, precum şi o tendinţă de scădere importantă a valorii medii a DHEA-S odată cu creşterea valorilor tensiunii arteriale. O scădere cu cca 80% a valorilor medii ale DHEA-S (înalt semnificativă din punct de vedere statistic) s-a înregistrat şi la pacienţii diagnosticaţi cu CIC (18,78 µg/dl) comparativ cu lotul martor. Ca şi la hipertensivi, se observă o tendinţă de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă la pacienţii diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică cronică.

29

S-a observat o scădere importantă a valorilor medii ale DHEA-S faţă de lotul martor şi la pacienţii cu insuficienţă cardiacă (16,05 µg/dl), indiferent de clasa NYHA a ICC (cu aproximativ 80%, înalt semnificativă statistic). La pacienţii lotului 2 cu fibrilaţie atrială a fost depistată o valoare medie mai mică cu cca 40% a DHEA-S (61,47 µg/dl), înalt semnificativă statistic, faţă de valoarea medie a DHEA-S determinată la lotul martor. Valorile medii mai mici ale DHEA-S la cazurile cu FA, au scăzut odată cu creşterea vârstei subiecţilor de la 90,67 la aproape jumătate - 45,25 µg/dl, scădere care a fost prezentă şi la lotul martor, dar în limite mai mici (de la 116,1 la 86,84 µg/dl). În literatura de specialitate s-au înregistrat scăderi ale valorilor DHEA-S la persoanele de peste 70 de ani cu până la 70% faţă de tineri (34, 35, 36), existând cercetări care au susţinut că nivelul mic al DHEA-S la bărbaţii vârstnici ar fi implicat în creşterea mortalităţii acestora, mai ales la fumători şi consumatorii de alcool (37). Unele studii au arătat că, la pacienţii cu nivel seric scăzut al DHEA-S s-a înregistrat o creştere a cazurilor de cardiopatie ischemică cronică (38), autorii susţinând faptul că nivelul scăzut de DHEA-S poate predispune la CIC. Tot o scădere a valorilor DHEA-S a fost raportată şi la pacienţii diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă: nivelul DHEA-S a fost scăzut la pacienţii cu ICC proporţional cu severitatea acesteia.(39) Alte studii au sugerat că nivelul scăzut al DHEA-S ar fi un indicator nespecific al îmbătrânirii.(40) Valoarea medie a TSH la subiecţii lotului 1 a fost de 1,24 µUI/ml, iar pentru pacienţii lotului 2 s-a înregistrat o valoare medie a TSH cu cca 60 % mai mare - 2,07 µUI/ml; diferenţa dintre cele două medii a fost înalt semnificativă din punct de vedere statistic. S-a observat o tendinţă de scădere a valorilor TSH odată cu înaintarea în vârstă, la subiecţii sănătoşi din lotul 1, semnificativă statistic. La pacienţii diagnosticaţi cu HTA din lotul 2, indiferent de gradul hipertensiunii arteriale, valoarea medie a TSH a fost aproape dublă (2,39 µUI/ml) faţă de cea determinată la subiecţii lotului martor. Comparativ cu lotul martor, şi valoarea medie a TSH la pacienţii diagnosticaţi cu CIC din lotul 2 a fost mai mare - 2,06 µUI/ml. Valoarea medie a TSH la pacienţii diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă din lotul 2 a fost de 1,96 µUI/ml, mai mare decât cea înregistrată la lotul martor. S-a observat o scădere a valorilor medii ale TSH la pacienţii cu ICC odată cu creşterea severităţii ICC. Faţă de valoarea medie a TSH determinată la lotul martor, la pacienţii lotului 2 cu fibrilaţie atrială a fost depistată o valoare cu cca 50% mai mică - 0,54 µUI/ml. În literatura de specialitate s-au înregistrat scăderi ale valorilor TSH la persoanele de peste 70 de ani cu cca 20% faţă de tineri (41); unii autori au raportat valori normale şi chiar crescute ale TSH la vârstnici (42, 43), iar în alte studii s-au înregistrat valori joase ale TSH la pacienţii vârstnici cu fibrilaţie atrială. Într-un alt studiu (44), valorile mici ale TSH la vârstnici au fost considerate drept un factor predictiv pentru mortalitatea crescută a acestor bolnavi. O mortalitate mai mare a fost observată şi la pacienţii vârstnici cu nivele scăzute ale TSH (45), precum şi o legătură directă între TSH şi IMC (46). Pentru FT4 a fost identificată o valoare medie, în cadrul cazurilor din lotul 1, de 16,54 pmol/l, similară cu cea înregistrată la pacienţii cu boli cardiovasculare - 16,48 pmol/l. Repartizând cazurile lotului 2 pe boli s-a remarcat că această apropiere a valorilor medii ale FT4 s-a menţinut atât la pacienţii diagnosticaţi cu HTA (15,93 pmol/l), cât şi la pacienţii diagnosticaţi cu CIC (15,98 pmol/l) şi ICC (15,85 pmol/l). Variaţia valorilor medii ale FT4 la pacienţii cu ICC, în funcţie de clasele insuficienţei cardiace, comparativ cu lotul martor, nu a avut o corelaţie semnificativă statistic. Studiul repartiţiei pe sexe a valorilor medii ale FT4 la pacienţii cu ICC a relevat diferenţe semnificative statistic: bărbaţii au avut valori medii ale FT4 mai mari (17 pmol/l) decât femeile (14,44 pmol/l). Se observă o creştere, semnificativă statistic, a valorilor medii ale FT4 la pacienţii cu ICC odată cu creşterea severităţii ICC: cu cât clasa ICC este mai avansată, cu atât valorile medii ale FT4 sunt mai mari. Valoarea medie a FT4 la pacienţii cu fibrilaţie atrială din lotul 2 a fost de 20,63 pmol/l, mai mare cu cca 20 % decât cea înregistrată la lotul martor, înalt semnificativă statistic.

30

În studiile de specialitate, unii autori nu au înregistrat modificări semnificative ale valorilor FT4 la persoanele vârstnice (47, 48), în timp ce, alţii, au găsit valori ale FT4 mai mici (49). Ca şi o rezumare a discuţiilor de mai sus, se poate spune că dinamica hormonală pe axele corticotropă şi tireotropă la vârstnici, a corespuns cercetărilor anterioare, iar boli precum hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică cronică, insuficienţa cardiacă şi fibrilaţia arterială au influenţat secreţia unor hormoni sau valorile serice modificate ale acestor hormoni ar putea deveni factori predictivi pentru patologia cardiovasculară.

CONCLUZII

Determinările serice ale hormonilor studiaţi în această lucrare s-au situate în limitele normale ale vârstei, existând o variabilitate intra- şi interindividuală apropiată de distribuţia normală a valorilor acestor hormoni, iar, uneori, intervalele de referinţă au fost mai strânse sau mai largi.

Comparativ cu valorile normale ale ACTH, la pacienţii vârstnici se observă o situare a valorilor medii ale ACTH către limita inferioară, atât pentru vârstnicii sănătoşi, cât şi pentru cei cu boli cardiovasculare.

Valorile medii ale cortizolului recoltat dimineaţa, la ambele loturi, s-au încadrat în limite normale, apropiindu-se de limita superioară a intervalului de referinţă. La pacienţii cu boli cardiovasculare s-a înregistrat o valoare medie a cortizolului recoltat dimineaţa mai mare decât cea înregistrată la subiecţii sănătoşi.

La ambele loturi, valorile medii ale cortizolului recoltat seara s-au încadrat în limite normale, situându-se spre limita superioară a intervalului de referinţă. Pacienţii cu boli cardiovasculare au avut valori medii ale cortizolului recoltat seara mai mari faţă de valorile obţinute la lotul martor.

Valorile medii ale DHEA-S, la ambele loturi, s-au încadrat în limite normale, apropiindu-se de limita inferioară a intervalului de referinţă. Subiecţii sănătoşi din cadrul lotului martor au prezentat o tendinţă de scădere a valorilor medii ale DHEA-S odată cu înaintarea în vârstă. La pacienţii diagnosticaţi cu boli cardiovasculare s-a înregistrat o scădere la jumătate a valorilor medii ale DHEA-S faţă de valoarea lotului martor.

Valorile medii ale TSH, la cele două loturi studiate, s-au situat la mijlocul intervalului de referinţă normal. La subiecţii sănătoşi din lotul 1, s-a observat o tendinţă de scădere a valorilor TSH odată cu înaintarea în vârstă, iar pentru pacienţii cu boli cardiovasculare s-a înregistrat o valoare medie a TSH cu aproximativ 60 % mai mare faţă de cea determinată la subiecţii sănătoşi.

Valorile medii ale FT4, la cele două loturi studiate, s-au situat la mijlocul intervalului de referinţă normal. La pacienţii cu boli cardiovasculare a fost determinată o valoare medie a FT4 similară cu cea înregistrată la vârstnicii sănătoşi.

Boli precum hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică cronică, insuficienţa cardiacă şi fibrilaţia arterială, ar putea influenţa secreţia unor hormoni.

Ar fi necesară introducerea la vârstnici, ca şi investigaţii de rutină, a explorărilor hormonale deoarece valorile modificate ale unor hormoni ar putea deveni factori predictivi pentru evoluţia şi prognosticul afecţiunilor cardiovasculare.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Von Bamberger C.M., Prevention and anti-aging in endocrinology, MMW Fortschr Med. 2007 Mar 1;149(9):33-5. 2. Smith R.G., Betancourt L., Sun Y., Molecular Endocrinology and Physiology of the Aging Central Nervous System, Endocr. Rev., April 1, 2005; 26(2): 203- 250. 3. Kripke D.F., Youngstedt S.D., Elliott J.A., Tuunainen A., Rex K.M., Hauger R.L., Marler M.R., Circadian phase in adults of contrasting ages, Chronobiol Int. 2005;22(4):695-709. 4. Buckley T.M., Schatzberg A.F., Aging and the role of the HPA axis and rhythm in sleep and memory-consolidation, Am J Geriatr Psychiatry. 2005 May;13(5):344-52. 5. Arsenault-Lapierre G., Chertkow H., Lupien S., Seasonal effects on cortisol secretion in normal aging, mild cognitive impairment and Alzheimer's disease, Neurobiol Aging, 2008, Aug. 12.

31

6. Bistriceanu M., Endocrinologie clinică- curs, ediţia a II-a, Ed. de Sud, Craiova, 2000. 7. Büla C., Amatéis C., Biselx S., Bosshard W., Dreher R., Félix S., Guillemin P., Monod S., Geriatry, Rev Med Suisse. 2008 Jan 9;4(139):18-20, 22-3. 8. Hazzard W., Blass, J., Halter, J.B., Ouslander, J.G., Tinetti, M., Principles of Geriatric Medicine and Gerontology, 2003, McGraw-Hill, New York. 9. Johnson M.L., Bengtson, V.L., Coleman, P.G., Kirkwood, T.B. (Ed), The Cambridge Handbook of Age and Ageing, Cambridge University Press, 2005, Cambridge. 10. Arai Y., Takayama M., Gondo Y. et al., Genetic and Environmental Determinants of Healthy Aging. Adipose endocrine function, insulin-like growth factor-1 axis, and exceptional survival beyond 100 years of age, J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 2008;63:1209-1218. 11. Geuenewald D.A., Matsumoto A.M., Principles of Geriatric Endocrinology- Endocrinology and aging, 2001,chapter 199. 12. Becker, Kenneth L., Principles and Practice of Endocrinology & Metabolism, chapter 199, Endocrinology and aging, editor Lippincott Williams & Wilkins, 2002. 13. Tellini U., Olivieri D., Pellizzari L., The T index in the elderly with altered values of free thyroxine and/or thyrotropin. A new thyroid diagnostic-therapeutic index, Minerva Med. 2000 Nov-Dec;91(11-12):275-82. 14. Van Osch L.A., Hogervorst E., Combrinck M., Smith A.D., Low thyroid-stimulating hormone as an independent risk factor for Alzheimer disease, Neurology. 2004 Jun 8;62(11):1967-71. 15. Wahlin A., Bunce D., Wahlin T.B., Longitudinal evidence of the impact of normal thyroid stimulating hormone variations on cognitive functioning in very old age, Psychoneuroendocrinology. 2005 Aug;30(7):625-37. 16. Sell M.A., Schott M., Tharandt L., Cissewski K., Scherbaum W.A., Willenberg H.S., Functional central hypothyroidism in the elderly, Aging Clin Exp Res. 2008 Jun;20(3):207-10. 17. Surks MI, Ortiz E, Daniels GH, Sawin CT, Col NF, Cobin RH, Franklyn JA, Hershman JM, Burman KD, Denke MA, Gorman C, Cooper RS, Weissman NJ., Subclinical thyroid disease: scientific review and guidelines for diagnosis and management. JAMA 2004; 291(2):228-238. 18. Klein I, Danzi S., Thyroid disease and the heart. Circulation 2007; 116(15):1725-1735. 19. Margioris A.N., Tsatsanis C., ACTH action on the adrenal, chapter 5, dec. 23, 2002, Your Endocrine Sourse, Endotext.com. 20. Szkróbka W., Krysiak R., Okopień B., Adrenopause, Pol Merkur Lekarski. 2008 Jul; 25(145):77-82. 21. Wilkinson C.W., Petrie E.C., Murray S.R., Colasurdo E.A., Raskind M.A., Peskind E.R., Human Glucocorticoid Feedback Inhibition Is Reduced in Older Individuals: Evening Study, J. Clin. Endocrinol. Metab., February 1, 2001; 86(2): 545 - 550. 22. Margioris A.N., Chrousos G.P., Adrenal Disorders, The New England Journal of Medicine, book review, number 16, vol. 345: 1216, oct. 18, 2001. 23. Enomoto M., Adachi H., Fukami A., Furuki K., Satoh A., Otsuka M., Kumagae S., Nanjo Y., Shigetoh Y., Imaizumi T., Serum dehydroepiandrosterone sulfate levels predict longevity in men: 27-year follow-up study in a community-based cohort (Tanushimaru study), J Am Geriatr Soc. 2008 Jun;56(6):994-8. 24. Arlt W., Dehydroepiandrosterone and ageing, Best Pract Res Clin Endocrinol Metab. 2004 Sep;18(3):363-80. 25. Akishita M., Hashimoto M., Ohike Y., Ogawa S., Iijima K., Eto M., Ouchi Y., Association of plasma dehydroepiandrosterone-sulfate levels with endothelial function in postmenopausal women with coronary risk factors, Hypertens Res. 2008 Jan;31(1):69-74. 26. Genazzani A.D., Lanzoni C., Genazzani A.R., Might DHEA be considered a beneficial replacement therapy in the elderly?, Drugs Aging. 2007;24(3):173-85. 27. Eve Van Cauter, Rachel Leproult, Kupfer D. J., Effects of Gender and Age on the Levels and Circadian Rhythmicity of Plasma Cortisol, J Clin Endocrinol Metab. 1996 May, vol. 81, nr. 7, 2468-2473. 28. Valenti G., Frailty as a dysruption of steroid "syncrinology" in elderly man, Acta Biomed. 2007; 78 Suppl 1:222-4. 29. Valenti G., Adrenopause: an imbalance between dehydroepiandrosterone (DHEA) and cortizol secretion, J. Endocrinol. Invest. 2002; 25 (10 Suppl): 29-35. 30. Zhao Z.Y., Lu F.H., Xie Y., Fu Y.R., Bogdan A., Touitou Y., Cortisol secretion in the elderly. Influence of age, sex and cardiovascular disease in a Chinese population, Steroids. 2003 Aug;68(6):551-5. 31. Carvalhaes-Neto N., Huayllas MK, Ramos LR, Cendoroglo MS, Kater CE, Cortisol, DHEAS and aging: resistance to cortizol suppression in frail institutionalized eldery, J Endocrinol Invest. 2003 Jan; 26 (1); 17-22.

32

32. Giordano R., Di Vito L., Lanfranco F., Broglio F., Benso A., Gianotti L., Grottoli S., Ghigo E., Arvat E., Elderly subjects show impairment of dehydroepiandrosterone sulphate and reduced sensitivity of cortisol and aldostrerone response to the stimulatory effect of ACTH, Clin Endocrinol. 2001 Aug; 55 (2): 259-65. 33. Badrick E., Bobak M., Britton A., Kirschbaum C., Marmot M., Kumari M., The relationship between alcohol consumption and cortisol secretion in an aging cohort, J Clin Endocrinol Metab. 2008 Mar; 93(3):750-7. 34. Baulieu E.E., Thomas G., Legrain S., Lahlou N., Dehydroepiandrosterone (DHEA), DHEA sulfate and aging: contribution of the DHEAge Study to a sociobiomedical issue, Proc Natl, Acad Sci U.S.A. 2000 Apr 11; 97 (8): 4279-84. 35. Elmlinger M.W., Dengler T., Weinstock C., Kuehnel W., Endocrine alterations in the aging male, Clin.Chem.Lab.Med., jul 2003, 41(7): 934- 41. 36. Hornsby P.J., Aging of the Human Adrenal Cortex, Sci Aging Knowl Environ., September 1. 2004; 2004(35): re6 - re6. 37. Mazat L., Lafont S., Berr C., Debuire B., Tessier J.F., Dartigues J.F., Baulieu E.E., Prospective measurements of dehydroepiandrosterone sulfate in a cohort of elderly subjects: relationship to gender, subjective health, smoking habits and 10- year mortality, Proc Natl, Acad. Sci. U.S.A. 2001 Jul 17; 98 (15): 8167-9. 38. Feldman H.A., Johannes C.B., Araujo A.B., Mohr B.A., Longcope C., McKinlay, Low dehydroepiandrosterone and ischemic heart disease in middle-aged men, Am J Epidemiol. 2001 Jan 1;153(1):79-89. 39. Moriyama Y., Yasue H., Yoshimura M., Mizuno Y., Nishiyama K., Tsunoda R. and all, The plasma levels of dehydroepiandrosterone sulphate are decresed in patiens with chronic heart failure in proportion to the severity, J Clin Endocrinol Metab. 2000 May; 85(5): 1834-40. 40. Ravaglia G., Forti P., Maioli F., Sacchetti L., Nativio V., Dehydroepiandrosterone- sulfate serum levels and common age-related diseases: results from a cross-selectional Italian study of a general elderly population, Exp. Gerontol. 2002 May; 37 (5): 701-12. 41. Atzmon G., Barzilai N., Hollowell J.G., Surks M.I., Gabriely I., Extreme longevity is associated with increased serum thyrotropin, J Clin Endocrinol Metab. 2009 Apr;94(4):1251-4. 42. Ruotolo G., Dattilo B., Gareri P., La Cava R., Talarico F., De Nardo F., Galasso S., Tancrè D., Galasso D., Evaluation of thyroid function in a group of over-eighty year-old people, Minerva Med. 2005 Dec;96(6):391-5. 43. Gussekloo J., van Gussekloo J., van Exel E., de Craen A., Meinders A.E., Frölich M., Westerdorp R.G., Thyroid status disability and cognitive function and survival in old age, JAMA, 2004; 292:2591-2599. 44. Parle J.V., Maisonneuve P., Sheppard M.C., Boyle P., Franklyn J.A., Prediction of all-cause and cardiovascular mortality in elderly people from one low serum thyrotropin result: a 10-year cohort study, Lancet. 2001 Sep 15;358(9285):861-5. 45. Radácsi A., Kovács G., Bernard W., Feldkamp J., Horster F.A., Szabolcs I., Mortality rate of chronically ill geriatric patients with subnormal serum thyrotropin concentration: a 2-yr follow-up study, Endocrine. 2003 Jul;21(2):133-6. 46. Nyrnes A., Jorde R., Sundsfjord J., Serum TSH is positively associated with BMI, Int J Obes (Lond). 2006 Jan;30(1):100-5. 47. Eskelinen S., Suominen P., Vahlberg T., Löppönen M., Isoaho R., Kivelä S.L., Irjala K., The effect of thyroid antibody positivity on reference intervals for thyroid stimulating hormone(TSH) and free thyroxine(FT4) in an aged population, Clin Chem Lab Med. 2005;43(12):1380-5. 48. Weissel M., Disturbances of thyroid function in the elderly, Wien Klin Wochenschr. 2006 Feb;118(1-2):16-20. 49. Van den Beld A.W., Visser T.J., Feelders R.A., Grobbee D.E., Lamberts S.W., Thyroid hormone concentrations, disease, physical function, and mortality in elderly men, J Clin Endocrinol Metab. 2005 Dec;90(12):6403-9.

studiul dinamicii hormonale pe axele corticotropă şi tireotropă la ...

Documents

Transcript of studiul dinamicii hormonale pe axele corticotropă şi tireotropă la ...