STUDIU DE CAZ – FOBIE SOCIALĂ

M.M este o fată ȋn vârstă de 21 de ani, româncă, necăsătorită. Este din Bucureşti şi

locuieşte cu părinţii săi şi fratele său mai mare cu 3 ani ȋntr-un apartament. Mama sa este

pensionară iar tatăl la fel, ambii avand vârsta de 55 de ani . Ȋn prezent tânăra este studentă ȋn

anul III la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. Ȋn ceea ce priveşte

aspectul său, M.M are o ȋnălţime de aproximativ 165 cm şi o greutate de circa 50 kg,

vestimentaţia sa este decentă şi ȋngrijită, obişnuind să se ȋmbrace sport, ȋn jeans, tricouri,

pantofi sport. Ȋn momentul ȋn care s-a prezentat la cabinet fata era sfioasă, vorbea ȋncet,

mergea cu capul aplecat şi nu privea catre interlocutor.

Motivele pentru care solicită intervenţie terapeutică, sunt nenumărate, după cum spune

clienta. Astfel M.M vorbeşte despre faptul că se confruntă cu diferite temeri referitoare la

interacţiunile cu ceilalţi, teama de a vorbi ȋn public, teama de a părea ridicolă, de a nu fi

agreată de către cei din jur. Ea relatează că se confruntă cu aceste probleme cam din timpul

adolescenţei, de pe la 15 ani când a intrat la liceu, dar nu i-au atras atenţia ȋn primă fază

considerându-le nişte „toane” determinate de faptul că schimbase scoala, cunoscuse oamenii

noi, deorece anterior fusese un copil mai ȋndrăzneţ. Clienta relatează despre perioada apariţei

tulburărilor sale următoarele: „fiind elevă la liceu incepusem să ma analizez tot mai mult şi să

mă compar cu colegele mele, mi se părea că sunt urâtă şi prostuţă ȋn comparaţie cu ele, deşi

aveam rezultate şcolare foarte bune, dar când mă aflam la şcoala generală profesorii, dar şi

colegii mă lăudau când luam note mari şi pentru faptul că ȋnvăţam, totuşi la liceu nu mai era la

fel, profesorii parcă apreciau mai mult pe colegele care erau mai vorbăreţe şi care chiar uneori

vorbeau făra rost, pentru că ne amuzau, iar colegii mă vedeau ca pe o fătă care stă toată ziua

sa ȋnveţe şi atât, simţindu-mă exclusă.Poate ma considerau astfel pentru că nu ieşeam cu ei la

suc sau ȋn cluburi, dar nu o făceam pentru că situaţia financiară nu ȋmi permitea,dar mi era

ruşine să spun asta colegilor ”. De asemenea ea mai povesteşte un episod din perioada

liceului când fiind ascultată la o materie, a dat un răspuns greşit, iar profesorul a certat-o

ţipând la ea şi atunci nişte colege, care proveneau din familii instărite au inceput să râda după

aceea de ea. De atunci ȋi este teamă să mai vorbescă ȋn public sau să ȋnteprindă vreo acţiune

când se află ȋn compania altora pentru a nu se face de râs dacă comite vreo greşeală sau să fie

certată. Când se află ȋn astfel de situaţii se gândeşte că: „nu este suficient de inteligentă

pentru a comunica cu ceilalţi, că va spune ceva prostesc” la acestea se adugă simptome

fizice: tremor, palpitaţii, stinghereală, transpiraţie, bâlbâială, i se usuca gura şi simptome

comportamentale: evitare.

Clienta susţine că ȋncă de prin acea perioadă a realizat că se confruntă cu nişte

probleme dar a considerat că vor trece o dată cu timpul, deşi simţea nevoia de a apela la un

specialist, dar i-a fost ruşine. Şi pe perioada facultăţii au continuat temerile sale, fiindu-i jenă

să ȋşi susţină prioectele ȋn faţa colegilor şi a profesorilor, să vorbească la seminarii şi la

cursuri, dar cu toate acestea rezultatele sale sunt foarte bune ca şi etapele de şcolarizare

anterioare. şi din aceste considerente a ales să urmeze un tratament psihoterapeutic.

Din interviul anamnezic a mai reieşit că tânăra a crescut intr-o mediu familial

calduros, păriinţii neevitând să ȋşi manifeste dragostea faţă de ea şi fratele său, şi să ȋi susţină

ȋn tot ceea ce fac. Uneori mai existau şi certuri din cauza probemelor cu banii, mai ales ca

ȋncepând din perioada liceului s-au resimţit mai acut pentru că şi tătăl lui M.M a fost nevoit

să iasă la pensie., dar erau minore şi relaţia dintre părinţi precum şi a copiilor cu părinţilor este

armonioasă. Părinţii nu a fost foarte autoritarii, doar mama era foarte pretenţioasă ȋn ce

priveşte rezutatele şcolare şi obişnuia să o certe dacă se ȋntămpla să ia note mici, tatăl nu se

implica. De asemenea clienta mai relatează ca perioada copilăriei sale a decurs frumos, a fost

marcată de momente frumoase, decât ȋn adolescentă şi ȋn perioada facultătăţii a fost retrasă,

nu ieşea cu colegii, preferănd să stea să citească, să asculte muzică şi să vizioneze filme,

acestea fiind pasiunile sale dar şi un „ surogat pentru viaţa ei”, fata specifică că nu a avut

prieten nici ȋn liceu dar nici acum şi nu are nici amici apropiaţi. Referitor la istoria medicală,

M.M menţionează ca nu nu s-a confruntat cu probleme de sănătate, doar a avut bolile

specifice copilărei şi uneori are dureri de cap, iar in familie sa, păriinţii şi bunicii au proleme

cu inima, fiind hipertensvi. Clienta nu a mai urmat tratamente psihiatrice si psihoterapeutce.

Conceptualizarea cazului

Din cele relatate de către clientă se parecă aceasta suferă de fobie socială.

Fobia sociala reprezintă o tulburare psihică indusă de teama excesivă şi persistentă

de a fi observat, criticat şi umilit de cei din jur ȋn momentul ȋn care persoana se află ȋn situaţii

care presupun realizarea unor diferite acţiuni.

Tulburarea a debutat ca urmare a unor experienţe de viaţă ȋnvăţăte, experienţe care s-

au produs pe fondul unei vulnerabilităţii deoarece clienta se afla ȋn perioada adolescentină,

care este cunoscută ca o etapă marcată de numeroase schimbării la nivel corporal şi

comportamental, când adolescenţii doresc să facă impresie plăcută celorlaţii, să fie acceptaţii,

să fie integraţii ȋntr-un grup de egalii şi să ȋşi gasească o identiate.

Problema clientei este abordată din perspectiva modelului ABC cognitiv, a cărui schemă

arată astfel:

Evenimentul activator (A): publicul, persoanele din jur

Cogniţiile (B): Toată lumea se uită la mine

O să mă fac de râs

Sunt proastă

Trebuie să mă exprim corect şi logic

Consecinţele (C): teama de a vorbi ȋn public

teama de a fi respinsă

teama de fi privită

Toate aceste temerii sunt ȋnsoţite de de simptome corporale care se manifestă prin tremor,

bâlbâială, uscarea gurii, sensaţie de gol ȋn stomac, ȋnmuierea picioarelor.

Comportamentul care urmează ca rezultat al acestor stări este de evitatare, ȋn consecinţă

clienta evită situaţiile care peresupun confruntarea cu temerile sale, nu mai vorbeşte ȋn public,

evită să iasă ȋn evidenţă şi să dezabrobe pe ceilalţi.

Obiectivele terapeutice generale:

Modificarea cogniţiilor negative si a gȋndurilor automate negative Ameliorarea imaginii de sine si creşterea increderii in sine. Gestionarea cu succes a situaţiilor de care se teme Ruperea separarii si izolarii clientei ;