UNIVERSITATEA BUCURESTI

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

SECTIA PEDAGOGIE

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPIII PRESCOLARI DE 6 RESPECTIV 7 ANI SI APTITUDINEA PENTRU SCOLARITATE

STUDENTE

MANCIU MARIANA CORINA

PISTOL MADALINA

BUCURESTI

2006REZUMAT

Cercetarea de fata trateaza problema dezvoltarii limbajuluila copiii de 7 respectiv 6 ani in vederea posibilitaii integrarii cu succes in clasa I. Ideea de la care am pornit aceasta lucrare a fost controversa iscata in invatamantul romanesc in legatura cu scolarizarea obligatorie a copiilor la varsta de 6 ani.

Urmam sa testam 40 subiecti (20 din grupa mare, cu varsta medie de 6 ani si 20 din grupa pregatitoare cu varsta medie de 7 ani.

DATE CULESE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

Procesul de invatamant cu toate componentele sale este factorul cel mai de seama pe linia dezvoltarii vorbirii. Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina a disciplinelor care se ocupa numai cu dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale.

Atat latura lexicala cat si laturile semantica si gramaticala se realizeaza prin intermediul tuturor activitatilor desfasurate in gradinita si a factorilor adiacenti procesului instructiv educativ. Stilul educatorului influenteaza puternic vorbirea copiilor sai, nu numai prin cele ofera in comunicarea obisnuita, in modul de organizare a activitatii, prin modul cum le vorbeste copiilor, atunci cand le formuleaza anumite cerinte.

2. Profilul psihologic al prescolaritatii

Pentru a surprinde si intelege mai bine caracteristicile limbajului si ale creativitatii verbale la prescolari, este necesar sa amintim in aceasta lucrare transformarile de natura intelectuala, afectiva si relationala ce au loc la aceasta varsta si care isi pun amprenta asupra intregii vieti psihice a copilului.

Din perspectiva intelectuala, acest stadiu a fost caracterizat de J. Piaget ca fiind stadiul preoperational sau al inteligentei reprezentative, in sensul dependentei ei de reprezentari ca imagini cognitive ale realitatii. Dezvoltarea limbajului favorizeaza capacitatea de a gandi in forme simbolice. Cele patru concepte pe care le intalnim in literatura de specialitate, preoperational, inteligenta reprezentativa, gandire simbolica si gandire preconceptuala sunt relevante pentru surprinderea acestei dimensiuni intelectuale. Toate aceste concepte subliniaza ideea fundamentala potrivit careia activitatea cognitiva la aceasta varsta se realizeaza cu ajutorul reprezentarilor sau imaginilor. Procesarea informatiei se infaptuieste cu ajutorul simbolicii reprezentative sau a gandirii in imagini. Sensul intuitiv al gandirii se exprima prin aceea ca ea opereaza prin reprezentari, este cantonata in concret si actual. Daca imaginea este strict individuala si legata deobiectul care-I da nastere, reprezentarea ca imagine mentala implica doua elemente noi, desprinderea de obiect si retinerea unor insusiri condensate, respectiv a unor semnificatii diferite de lucrurile semnificate. Saltul de la perceptie la reprezentare este posibil datorita functiei simbolice pe care o indeplineste limbajul. Aceste reprezentrari cu care opereaza gandirea mai sunt denumite si preconbcepte deoarece imaginile pe care le impliuca nu sunt o simpla copie a obiectului singular, ci un complex de insusiri ce pot fi atribuite mai multor obiecte de acelasi fel. Fixarea sau centrarea perceptiva leaga imaginea de obiect, in timp ce reprezentarea realizeaza o decentrare a imaginii de obiectul singular, fara insa a se desprinde de lumea reala si s trece intr-un plan mental propriu-zis. Simbolurile imagistice sunt elemente ale gandirii preconceptuale sau intuitive care faciliteaza trecerea de la imaginile perceptive la operatiile mentale specifice gandirii conceptuale.

Dimensiunea afectiva la varsta prescolara se exprima prin imbogatirea si diversificarea starilor afective, prin amplificarea lumii subiective interioare, aspecte care conduc la trezirea sentimentului de personalitate. Acest sentiment se exprima atat printr-o atitudine de opozitie (Wallon, 1975) cat si printr-o parada a eului relevata prin agilitatea copilului, gratie stangace dar plina de farmec, care este folosita pentru a trage atentia si admiratia celor din jur.

Intreaga dezvoltare afectiva este pusa pe seama procesului identificarii. Este vorba de trairile generate de relatiile cu persoanele din apropierea sa. Modelele umane cele mai apropiate sunt cele parentale, copilul straduindu-se sa se identifice cu cei doi parinti. Cercul persoanelor cu care se identifica se largeste, educatoarea devenind una dintre acestea, cu rezonanta puternica pentru copil, campul afectiv imbogatindu-se astfel cu noi trairi emotionale. Sursa acestora se afla in contradictia dintre trebuinta de autonomie si interdictiile impuse de adult. Psihologic, aceasta contradictie imbraca forma crizei de opozitie, ce se exprima printr-un evantai de rivalitati fata de cei mai mari. Satisfacerea trebuintei de independenta declanseaza conduite pozitive, dupa cum blocarea ei genereaza stari emotionale negatve. Instabilitatea afectiva este inca prezenta la aceasta varsta, ea exprimandu-se prin anumite explozii afective, concretizate prin treceri bruste de la o stare pozitiva la una negativa si invers.

Dimensiunea relationala se exprima prin amplificarea independentei comportamentale, expresie a procesului identificarii de sine si a aparitiei sentimentului de personalitate. Criza de opozitie imbraca doua tendinte complementare, relatiile cu adultii sunt dominate uneori de sensibilitate si de dorinta de a convietui impreuna, cu toate conflictele trecatoare ce se manifesta in aceasta perioada.

Frecventarea gradinitei conduce, in mod inevitabil, la conturarea unui autentic comportament interrelational. Structura formala si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este in acelasi timp spectator si actor al tuturor intamplarilor care au loc aici. Pe masura ce sunt acceptate si constientizate unele reguli si norme de comportare, relatiile interpersonale se diversifica si se imbogatesc in continutul lor informational. Datorita fenomenului perceptiei sociale, copilul de varsta prescolara este in stare sa realizeze o selectie in relatiile sale interpersonale, considerandu-i pe unii dintre partenerii sai prieteni sau rivali. Sistemul relatiilor interpersonale constituie fondul pe care incep sa se contureze trasaturile caracteriale.

Aceasta perioada ami este descrisa in literatura de specialitate ca marcand a doua copilarie, iar datorita incarcaturii sale simbolistice si a unei emotivitati complexe ca fiind varsta de aur a copilariei sau varsta micului faun (Debesse, 1970), fiecare dintre aceste expresii surprinzand cate ceva din ceea ce ii este specific copilului de aceasta varsta, prin prisma unei dominante a personalitatii sale.

Prescolaritatea este varsta la care relatia dintre gandire si limbaj are un anumit specific: particularitatile fiecarui fenomen exprima particularitatile celuilalt si ambele fenomene se dezvolta in corelatie, favorizandu- se reciproc. Acest lucru permite adultului sa favorizeze dezvoltarea gandirii prin actiuni educative desfasurate asupra limbajului. Verbalizarea permanenta a actiunilor, antrenarea copilului in dialog, utilizarea integratorilor verbali sunt astfel de procedee.

Deoarece are o gandire preconceptuala prescolarul opereaza cu constructe care nu sunt nici notiuni individualizate nici notiuni generale. Aceste notiuni sunt individualizate cognitiv, afectiv si actional si pot fi rapid destructurate sau restructurate. Prescolarul nu este capabil sa isi organizeze cunostiintele achizitionate din diferite surse in sisteme coerente si sa le utilizeze in rezolvarea diferitelor probleme fara sa fie indrumati.

Se contureaza primele operatii ale gandirii, insa acestea nu ii permit prescolarului identificarea invariabilului, esentialului, generalului sau obiectivului. Absenta sau insuficienta dezvoltare a limbajului intern il impiedica sa faca abstractizari si generalizari. Permanenta intrebarea de ce? exprima atitudinea sa interogativa fata de realitatea obiectiva.

Pe baza realului, copilul isi creaza un univers imaginar care ii satisface nevoia de ordine, de armonie si de coerenta. Deoarece nu intelege legile obiective care guverneaza lumea, intamplarile reale ii par neorganizate, haotice si neinteligibile. Prin imaginatie isi apropie lumea in vederea cunoasterii ei, solutioneaza probleme, anticipeaza intamplari nepetrecute inca, isi proiecteaza dincole de real propriile dorinte.

Imaginatia reproductiva a prescolarului este antrenata mult in in ascultarea povestilor si a povestirilor, iar reconstituirea imaginativa este deseori contaminata de experienta individuala. Imaginatia creatoare se manifesta mai evident in desen, modelaj, constructii si in diverse jocuri cu subiect. Desfasurarea ac atare a acestor activitati, placerea pe care o resimte copilul cand isi incearca propriile capacitati, satisfactiile traite in legatura cu ceea ce reuseste sa faca, sustin si propulseaza combinarile imaginative. Zona cea mai mare de combinare imaginativa este cea a personajelor si a intamplarilor fantastice ale povestilor. Lumea povestilor, a miraculosului este campul libertaii imaginative nelimitate care permite structurarea unei atitudini mentale caracteristice si anume, dorinta de a incerca, de a indrazni, de a cuteza, care va pregati terenul veritabilei creatii de mai tarziu (Cretu, 2001).

Produsele imaginatiei prescolarului se concretizeaza prin originalitate subiectiva si utilitate personala. M. Debesse recomanda adultilor sa isi propuna ca obiectiv prioritar educarea imaginatiei, caci inventand mult copilul se inventeaza si pe sine si acest lucru este foarte important.

Experienta perceptiva, trairile afective puternice, declansate si intretinute de lumea basmelor, caracteristicile gandirii confera imaginatiei copilului prescolar un anumit specific. La 3 ani el traieste intr-o lume fantastica in care totul este posibil, iar la 6 ani disociaza realul de fantastic, pe care il accepta ca o conventie de joc.

Largirea experientei cognitive, aparitia si dezvoltarea unor trebuinte de progres, diversificarea trairilor aective, dezvoltarea imaginatiei, dezvoltarea competentei si a performantei lingvistice, aparitia limbajului intern, constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice, manifestarea unei atitudini cognitive sunt indicii ca prescolarul are anumite disponibilitati pentru producerea noului (cu valoare subiectiva) in activitatile pe care le desfasoara (Rafaila, 2002).

DEFINIREA CONSTRUCTELOR

Aptitudinea pentru scoala sarcina fundamentala a invatamantului

Adaptarea scolara reprezinta calitatea si eficienta realizarii concordantei relatiei dintre personalitatea elevului si cerintele scolare. Scopul general al educatiei prescolare are ca rezultanta imediata integrarea cu sanse de succes a copiilor in activitatea de tip scolar. Se pune aceasta problema deoarece se are in vedere numarul mare de esecuri scolare in prima clasa a scolii primare, precum si felul in care se porneste la drum.

Aptitudinea de scolaritate vizeaza formarea unor capacitati intelectuale necesare activitatii scolare. Obiectivele si cerintele educatiei prescolare se concretizeaza in formarea unor capaitati necesare satisfacerii cerintelor activitatii scolare. Educatia prescolara presupune realizarea unor obiective si continuturi cu scop imediat. Aceste obiective pot fi grupate dupa capacitatile care sunt urmarite, intre acestea un loc central ocupandu-l dezvoltarea limbajului.

Locul limbajului in cadrul aptitudinii pentru scolaritate

Vorbirea copilului apt pentru scolaritate trebuie sa fie corecta si expresiva, sa-l ajute sa-si exprime corect gandurile, dorintele, intentiile si trairile emotionale, sa verbalizeze adecvat ce vrea, sa comunice altora prin folosirea lexicala si gramaticala corecta a cuvintelor.

Sarcinile dezvoltarii vorbirii la prescolari, care sunt precizate in programa, sunt menite sa raspunda procesului de invatare din scoala.

Volumul continutului informativ dobandit de copii in procesul instructiv-educativ ne poate oferi informatii conmcludente pentru aprecierea nivelului de adaptare scolara.

In timpul perioadei prescolare are loc perfectionarea laturii fonetice a limbajului. Trebuie subliniat faptul ca asimilarea compozitiei sonore a cuvintelor reprezinta un moment insemnat in dezvoltarea limbajului la varsta prescolara, ceea ce permite copilului sa se descurce in raporturile complexe ale formelor gramaticale. Pe de alta parte, perceperea auditiva a fiecarui sunet din cuvant, diferentierea de celelate sunete, analiza compozitiei fonetice a cuvintelor, ofera premisele necesare pentru invatarea citit-scrisului in scoala.

Largirea relatiilor cu mediul, procesul de comunicare cu ceilalti, determina o insemnata crestere a vocabularului (la 7 ani aprox. 4000 cuvinte). Dezvoltarea limbajului la copil nu se reduce la cresterea cantitativa a vocabularului. Odata cu asimilarea fondului lexical copilul isi insuseste si semnificatia cuvantului, adica notiunile care se schimba, se imbogatesc si se precizeaza terptat pe masura acumularii experientei.

In dezvoltarea limbajului copilului, insusirea structurii gramaticale a limbii materne reprezinta o problema deosebit de importanta. Acumularea experientei verbale duce treptat la formarea unor generalizari lingvistice, empirice, la elaborarea asa numitului simt la limbii. Mecanismul fiziologic al simtului limbii il constituie stereotipul dinamic care se elaboreaza la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare in procesul vorbirii.

Capacitatile intelectuale, morale, estetice se dezvolta progresiv si sunt conditionate de stimularile la care copilul este supus prin intermediul anumitor factori.

Dintre acestia pot fi enumerati:

- integritatea anatomo-fiziologica a analizatorilor, mai ales cel care conditioneaza vorbirea, respectiv analizatorul vizual si verbo-motor. Copilul cu o buna capacitate auditiv-perceptiva va recepta corect latura sonora a limbajului; daca se manifesta deficiente auditive va intampina greutati in activitatile ce se vor desfsura. La fel de important este si analizatorul vizual.

- autocontrolul exprimarii proprii. In jurul varstei de 5-6 ani se considera normal un copil care poate reflecta asupra propriei vorbiri. Asimilarea fondului lexical de catre copil va asigura stapanirea in conditii bune a semnificatiei cuvintelor. Acest lucru se observa cand se cere copiilor sa inlocuiasca un cuvant cu altul care are aceeasi semnificatie sau in cazul omonimelor. Acest fapt demonstreaza evolutia calitativa a operatiilor gandirii, fapt determinant in asimilarea structurilor gramaticale. La varsta de 6-7 ani se observa un progres in capacitatea de a opera cu simboluri.

- exprimarea educatoarei.

In formarea limbajului orice pedagog va avea incredere urmatoarele aspecte: imbogatirea vocabularului, largirea capacitatii de interpretare semantica si polisemantica, desavarsirea structurii gramaticale, a limbii vorbite si expresivitatea adecvata la context.

Procesul de invatamant subsumeaza factorii enuntati. Prin intermediul activitatii instructiv-educative in peremanenta cu factorii si cu conditiile enuntate, insusirea limbii ca instrument de cunoastere, se desfasoara ca u proces de acumulare, necesar generalizarilor lingvistice. Cand copilul incepe sa vorbeasca, dupa ce a trecut timpul gaguritului, el se exprima prin ceea ce lingvistii numesc halofaze, cuvinte sau sintagme investite cu functiile gramaticale ale unei fraze.

Cu timpul, copiii isi produc limbajul, imitand o schema a sintaxei receptate si alcatuindu-si propriul model generativ.

Vorbirea monologata, cu sine insusi, reprezinta momentul cheie pentru pun erea inm miscare4 a operatiilor inteletuale solicitate pentru programarea si reglarea activitatii proprii cat si pentru a dirija activitatea instructiv-educativa. Aceasta etapa desemneaza caracterul dominant egocentic al limbajului, etapa in care copilul nu este preocupat decat de propriile actiuni.

Pentru copil, arata J. Beaudichou, comunicarea prezinta o mare importanta intrucat prin intemediul ei se realizeza in mare parte insusirea primelor cunostinte si reglarea efectiva a comportamentului.

Activitatile din gradinita trebuie sa favorizeze situatia de comunicare, sa accepte toate formele de limbaj spontan, precum si pe cele paralingvistice; sa organizeze spatii de comunicare.

Aceste situatii sunt de doua feluri: individuale si colective. Situatiile de comunicare individuale constau in repetarea cu voce tare de catre educatoare a celor spuse de copil si apoi in reformularea frazelor lui de mai multe ori, in maniere diferite si intr-un limbaj corect. Astfel, copilul isi da seama ca ceea ce a repetat educatoarea este de fapt expresia propriilor lui ganduri. Situatiile de comunicare colectiva se creeaza atunci cand copiii sunt grupati in semicerc si pusi cu totii sa faca diverse exercitii: sa vorbesca, sa cante, sa povestesca, sa recite, in asa fel incat fiecare dintre ei sa utilizeze cu placere limbajul.

Se realizeaza astfel doua tipuri de exercitii: distractive, si de eliberare a limbajului intr-o forma ludica.

Exercitiile distractive se pot realiza pornindu-se de la povesti, numaratori (de tip ala-bala), cantece sau carti ilustrate. Exercitiile de eliberare a limbajului pun copilul in situatia de a vorbi, sub impulsul unui stimul, educatoarea reformuland corect ceea ce ce spun copiii. Acestea reprezinta momente de stimulare a comunicarii si a creativitatii.

Astfel, stimularea dezvoltarii limbajului la prescolari este absolut necesara. Se poate constata ca saracia vocabularului si stangacia in exprimare pot frana nu numai progresul intelectual si munca de invatare, dar pot produce modificari si in starile afective ale copilului (timiditate, teama).

De aceea, integrarea in scoala fara un limbaj corespunzator produce franari in noua etapa din dezvoltarea copilului.

STUDIU DE CAZLimbajul copiilor de 6 ani care frecventeaza gradinita este semnificativ mai dezvoltat decat al celor de 5 ani, lucru datorat specificului activitatilor instructiv-educative din gradinita.

SUBIECTII

Cercetarea s-a realizat prin studierea a doua grupe de copii. Numarul total de subiecti este de 40, fiecare lot avand cate 20 de subiecti. Lotul A cuprinde subiectii cu varsta medie de 6 ani, iar lotul B cuprinde subiectii cu varsta medie de 5 ani.

METODE

Se vor aplica urmatoarele probe de limbaj pentru stabilirea nivelului de dezvoltare a limbajului.

Descrierea probelor aplicate

1. Proba de lacune intr-un text

Instructaj: Eu iti citesc tie o poveste. Te rog sa fii atent. Cand ma voi opri si nu voi sti ce sa spun, tu sa te gandesti si sa spui ce trebuie spus

2. Proba pentru determinarea limbajului. Pronuntia

Instructaj: Copilul este solicitat sa asculte cu atentie si sa repete in urmatoarea ordine:

a) litere izolate: S, T, X, U, F, C, B,

b) diftongi si triftongi: EA, OA, EAU (jgheab, floare, vreau)

c) grupuri bi si triconsonatice: MN, CR, ST, STR, LTF (pumn, creasta, stanca, altfel)

3. Proba pentru determinarea volumului vocabularului

Scopul: Se verifica volumul vacabularului si gradul de intelegere a notiunilor

Tehnica aplicarii: folosindu-se pe rand un numar de cuvinte care denumesc obiecte din experienta comuna a copilului se pune intrebarea Ce stii despre? (papusa, masina, brad, bomboana, porumbel, primavara, scoala)

Instructaj: Asculta cu atentie ce te intreb si spune tot ce stii despre acest lucru

Notare: Se apreciaza atat corectitudinea reaspunsului cat si amplitudinea fluxului verbal, numarul cuvintelor prin care copilul isi formuleaza raspunsul.

4. Proba de contrarii (dupa A. Desceudres)

Material: Pe un carton se fixeaza 9 feluri de obiecte sau imagini astfel:

- desenul unei ciuperci mari si a uneia mici;

- o bucata de fier si o bucata de cauciuc pe care copilul le va pipai

- desenul unui bloc turn si al unei case;

- fotografia unui om batran si a unuia tanar;

- imaginea unui copil vesel si a unuia trist;

- o bucata de stofa neteda si una mototolita;

- desenul unei linii drepte si a uneia curbe.

Desfasurare

Faza I: Se arata copilului ciuperca mare, cerandu-i-se sa o identifice pe cea mica;

Faza a II-a: Reluam seria inversa, aratandu-i copilului ciuperca mica si cerandu-i sa exprime contrariul

5. Proba de antonime

Se cere copilului sa identifice notiunea opusa ca sens urmatoarelor cuvinte: bun, vesel, inainte, gros, sus, jos, mult, mare, slab.

Instructaj: Asculta cu atentie cuvantul pe care ti-l spun si raspunde cu un cuvant opus. Deci, cand eu spun deasupra tu spui dedesubt.

6. Proba de completare a lacunelor din propozitii

Scopul: Se verifica folosirea adecvata a cuvintelor in propozitii, precum si posibilitatile de intelegere a unui context.

Tehnica aplicarii: Se completeaza propozitiile date cu cuvinte potrivite ca sens

Primavara este.................

Copiii se joaca...................

Ziua este.....................

Razele soarelui sunt............

Se aude...............

Tara noastra este.................

Copiii astepta....................

REZULTATE

In urma aplicarii probelor s-au obtinut urmatoare rezultate:

Lotul A Lotul B

SubiectiTotal punctajSubiectiTotal punctaj

S138S124

S225S216

S335S332

S439S423

S542S524

S644S635

S718S712

S825S825

S934S928

S1037S1035

S1132S1131

S1239S1232

S1336S1322

S1429S1423

S1524S1531

S1639S1632

S1747S1736

S1836S1822

S1938S1932

S2041S2041

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Rezultatele obtinute au fost prelucrate statistic pentru a stabili daca exista o diferenta semnificativa intre rezultatele celor doua grupe experimentale.

Diferenta intre dezvoltarea limbajului la prescolarii de 6, respectiv 5 ani este semnificativa din punct de vedere statistic, in seensul ca limbajul copiilor de 6 ani este semnificativ mai dezvoltat decat limbajul copiilor de 5 ani.

CONCLUZIA CERCETARII

Analizand datele obtinute, s-a demonstrat ca propozitiile copiilor de 6 ani au logica buna, sunt corecte din punct de vedere gramatical, copiii putand denumi in propozitii cuvintele care lipsesc, denumesc cu usurinta insusirile unor lucruri si fiinte si le includ in notiunea de gen. De asemenea, gasesc cu usurinta cuvintele cu sens opus celor prezentate.

La copiii de 5 ani se inregisteaza o serie de deficiente, pe care copiii de 6 ani le-au depasit.

Astfel, aplicarea probelor a pus in evidenta existenta unor aspecte deficitare in limbajul copiilor de 5 ani.

Proba 1 a relevat greseli de ordin semantic. Deoarece nu intotdeauna se specifica notiunea ceruta si astfel se merge pe denumirea unor elemente concrete, astfel fetitele culeg: mere, ciuperci; pe camp se aud cantecele: ciocarliilor, vrabiutelor.Toti copiii au gresit in denumirea fenomenelor care se produc cand ploua.

Aplicarea probei cu numarul 2 a dus la concluzia ca nu toti copiii pronunta corect sunetele limbii romane, diftongii, triftongii, grupurile bi si triconsonantice. Aplicarea probei cu numarul 3 a evidentiatr faptul ca toti copiii s-au limitat la a enumera insusiri cunoscute ale fiintelor si lucrurilor date, fara a incadra elementul in notiunea de gen. Rezultatele obtinute in urma aplicarii probei cu numarul 4 au pus in evidenta existenta unor deficiente in precizarea contrariilor cuvintelor date.

La proba numarul 5 s-au semnalat greseli tipice in gasirea antonimelor cuvintelor: inainte, vesel, lumina, curat.

In aplicarea probei 6 am observat tendinta folosirii aceluiasi cuvant (ex. "frumos), a superlativului absolut precum si greseli gramaticale (ex. Se aude glasuri de copii, Razele soarelui sunt frumosi).

In urma rezultatelor obtinute prin aplicarea probelor si prin interpretarea statistica, am ajuns la concluzia ca limbajul copiilor de 5 ani investigati este sub medie.

BIBLIOGRAFIE

1. Chateau, J., Copilul si jocul, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1970;

2. Muster, Dimitrie, Metodologia cercetarii in educatie si invatamant, Ed. Litera, 1985;

3. Filimon, V., Importanta educatiei limbajului in gradinitele de copii, Revista de pedagogie, 1980;

4. Golu, P., Psihologia invatarii si a dezvoltarii, Ed. Ed. Fundatiei Humanitas, 2001;

5. Wallon, H., Evolutia psihologica a copilului, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1985;

PAGE 16