STUDIU DE CAZ

Exploatarea copilului este un fenomen întâlnit în toate epocile istorice, sub

aspectul folosirii copilului ca forţă de muncă mai ieftină şi mai usor de manipulat sau

ca sursă de venit suplimentar, adesea necesar, mai ales în familiile sărace şi cu mai

mulţi copii. Existenţa acestui fenomen însă, şi în zilele noastre când drepturile

copilului au fost instituţionalozate, reprezintă un lucru îngrijorător şi trebuie stopat.

Cazul pe care îl voi prezenta mi-a reţinut atenţia, deoarece pe lângă alte tipuri

de abuzuri pe care le prezintă, este un exemplu de exploatare a copilului în scopuri

economice şi totodată, reflectă drama copiilor ai căror părinţi sunt indiferenţi faţă de

copiii lor sau suferă de boli psihice părându-li-se un lucru normal ca de la o vârstă

fragedă să-şi câştige singuri traiul, ba chiar să-i întreţină şi pe ei, deoarece ei au

muncit toată viaţa ca să-l întreţină pe el şi fraţii lui. Tabloul ce va fi prezentat

reprezintă profilul unei familii cu risc de abuz, neglijare şi abandon.

Istoria abuzului şi violenţei s-a transmis de la o relaţie la alta, mama

nebeneficiind de nici un fel de suport educaţional pentru îmbunătăţirea abilitîţilor ei

parentale şi chiar formarea unor deprinderi elementare de relaţionare cu copiii şi cu

partenerii de viaţă. Se ajunge la astfel de situaţii, ca cea a personajului din caz atunci

când copilul este „sfâşiat” de proprii parinţi, lăsându-i lui povara acestei vieţi grele,

lăsându-l singur şi făcându-l să renunţe la şcoală pentru a-şi întreţine singur proprii

părinţi.

D. (Anexa 1) este un copil de 12 ani, cu un uşor retard mintal, datorat

condiţiilor în care trăieşte şi a crescut totodată. Ţin să precizez că casa unde locuieşte

acesta relatează el este o locuinţă aflată într-un stadiu foarte avansat de degradare şi

mizerie, fără lumină, apă, gaz şi în care predomină un miros greu si apăsător.

Până a locui în această cămăruţă locuia în canal; a preferat să plece de acasă şi

să doarmă pe stradă, decât să suporte zilnic bătăile şi „relele tratamente” la care a fost

supus de proprii părinţi, în cazul în care în ziua respectivă şi nu aducea bani acasă.

Era trimis zilnic de părinţi să procure mâncare, bani şi alcool. Uneori îşi găsea o

slujbă pe ziua respectivă, deoarece erau oameni impresionaţi, de un copil care umblă

aproape dezbrăcat şi desculţ. Tot ce câştiga D. împărţea cu părinţii şi fraţii săi, dar

erau şi cazuri când primea doar bani, care îi erau luaţi de către părinţi pentru a-şi

cumpăra alcool, ţigări lăsându-i fără nimic. Nu de multe ori, nu mânca zile întregi

pentru a le lăsa fraţilor mai mici, deoarece zicea că ei sunt mici şi nevinovaţi şi nu

ştiu ce înseamnă că nu e de mâncare.L-am întrebat de ce se gândea tot timpul la fraţii

lui, mi-a răspuns cu lacrimi în ochi că: „nu suport să văd cum îi bate, atunci când le

cereau mâncare, mai bine nu mănânc eu, şi am ce să le dau lor, decât să-i bată

nevinovaţi fiind, să-i zgârie sau să-i închida în pivniţă ca să nu-i mai deranjeze toată

ziua”. Toate acestea i s-au întâmplat lui D. timp de trei ani, până când cei de la

Protecţia Copilului i-au instituţionalizat frăţiorii mai mici.Pe el nu l-au găsit deoarece

a fugit de acasă, asigurându-şi singur modul de existenţă.

MODUL DE INDENTIFICARE A CAZULUI

După o îndelungată convingere, cu promisiuni că nu i se va dezvălui numele

şi nu voi anunţa autorităţile competente, D. (Anexa 2) a acceptat studierea cazului său

şi povestirea istoriei sale alături de familie şi acum, viaţa sa din strada fiind un copil

al străzii, muncind la negru, atunci când se poate, sau găseşte un om căruia i se face

milă.

D. nu vrea să trăiască din mila nimănui, el vrea să muncească, pentru a-şi găsi

o locuinţă decentă. Sub nici o formă nu vrea să meargă la şcoală, susţinând că nu este

capabil să urmeze o şcoală deoarece trebuie să muncească ca să aibă cum supravieţui.

Istoria familiei si evoluţia cazului

Familia este alcătuită din şase persoane:

1. D. în vârstă de 12 ani, etnie română, religie ortodoxă (botezat), neşcolarizat,

nu a urmat nici o şcoală deoarece părinţii lui nu s-au interesat niciodata de soarta lui,

nu ştie să scrie, să citească, dar cunoaşte foarte bine o bancnotă de zece mii sau

cincizeci de mii, spunând că nu-l poate păcăli nimeni, atunci când îşi primeşte plata

după o zi de muncă.

2. Părinţii M. (Mărioara) – mama, şi T. (Traian) – tatăl, este pensionar pe caz de

boală, (gradul II), mama nu a lucrat nici o zi de când s-a născut, spunând că-şi

îngrijeşte copiii, că aceasta este datoria ei de mamă, nu să muncească din zori până-n

seară şi să-i neglijeze, să iasă nişte vagabonzi şi proşti-crescuţi. Tatăl are diagnosticul

de psihoză-paranoică, fiind în evidenţa laboratorului de sănătate mintală a Spitalului

Clinic Reşiţa. M. (mama lui D.) provine dintr-o familie simplă, de ţărani cu

prejudecăţi şi cu ruşinea ca au o fată alcoolică şi depravată. Mai are la rândul ei şase

fraţi în alte două oraşe din ţară, dar, spune că nu i-a mai văzut de cinsprezece ani, că

familia ei nu vrea să mai ştie nimic de ea, ea fiind alungată de la vârsta de

optsprezece ani după ce a furat bani de la părinţii ei pentru a trăi în concubinaj cu

actualul soţ.

După cheltuirea banilor şi nemaiavând nici o sursă de venit, actualul soţ şi

tatăl celor patru copii ai săi a alungat-o spunându-i că nu este pregătit să o întreţină ţi

să-şi întemeieze o familie, deoarece M. era însărcinată cu D. A urmat zece clase pînă

în momentul în care l-a cunoscut pe T., a renunţat la şcoală şi a trăit în concubinaj

până la vârsta de 24 de ani. În momentul în care a fost părăsită de T. după de a

cheltuit banii furaţi de la părinţii ei s-a mutat în Reşiţa, şcoala a făcut-o la Caransebeş.

Apoi se reîntâlneşte cu tatăl lui D., şi se hotărăsc că cel mai bine pentru copil este ca

amândoi să aibe grijă de el.

S-au căsătorit, ea susţinând că „din motive economice nu avea casă”. În

prezent locuiesc într-un bloc de garsoniere pentru nefamilişti ca şi acum 11 ani.

Comportamentul uzual al tatălui este accentuat din cauza consumului de alcool, care

duce la modificări dezadaptive, ce includ agresivitate, deteriorarea atenţiei faţă de

proprii copii, labilitate emoţională şi alte manifestări de deteriorare a activităţii

sociale sau profesionale.

Absolvent de zece clase gimnaziale şi şcoală profesională, a fost încadrat la

C.F.R. şi recalificat în 1994 ca mecanic de locomotivă.

O perioadă, conform relatărilor lui D. au avut o conveţuire relativ normală.

După un timp, când tatăl lui D. a început să bea să nu le mai ajungă banii, a fost dat

afară de la locul de muncă în urma absenţelor nemotivate şi a consumului tot mai

mare de alcool în timpul programului. În acelaşi timp, acasă, are o conduită

neadecvată, incluzând violenţe fizice şi verbale, din cauza sărăciei şi a neajunsurilor.

După un control de rutină, a ajuns pe patul Spitalului Judeţean Reşiţa, în urma unei

come alcoolice, T. a fost diagnosticat cu psihoză-paranoică, fapt ce l-a putut ajuta să

se pensioneze de boală, dar având o pensie insuficientă traiului de zi cu zi şi a

numeroasei familii care între timp se măreşte cu încă trei membrii.

Ca o consecinţă a consumului de alcool apar: instabilitate afectivă, întîlnită în

speţă în relaţionarea cu copiii, eşecuri repetate în a-şi onora obligaţiile financiare sau

incapabilitatea de a fi un părinte responsabil. Îl irită observaţiile celor din jur legate

de persoana lui şi protestează că ceilalţi au pretenţii exagerate de la el. Este irascibil şi

violent când i se cere să facă ceva ce nu doreşte.

Deşi stima de sine este scăzută, în ceea ce priveşte creşterea copiilor considă

că nimeni altcineva nu este mai îndreptăţit decât el să o facă, chiar dacă acest lucru ar

fi în avantajul lor.

Deşi M. şi T. nu şi-au dorit încă trei copii (dar „ce să-i faci dacă au venit unul

după altul”), şi-au crescut singuri toţi copiii, nedând nici unul în grija bunicilor,

deoarece aceştia nu şi-au văzut niciodată nepoţii spunând că „dacă i-au făcut să şi-i

crescă”.

La creşă sau la grădiniţă nu au fost niciodată, deoarece nu aveau haine sau

rechizite necesare şcolarizării. Deci, familie numeroasă, bani puţini, din care cea mai

mare parte se cheltuie pe băuturi alcoolice, care generează certuri, deoarece, între

timp şi mama copiilor a început să consume alcool, precizează ea „ţine în loc de

foame, n-a ştiut foame şi nici urletele copiilor flămânzi”, neînţelegeri, conflicte,

mergând până la manifestări agresive în cadrul familiei.

Nu de puţine ori T. şi-a bătut soţia în faţa copiilor, ba uneori i-a luat şi pe ei la

bătaie alungându-i pe toti cinci; aceştia fiind nevoiţi să doarmă afară în ploaie şi vânt,

ger şi zăpadă. D. îşi aduce aminte cu ochii înlăcrimaţi că cel mai bine era vara când

dormeau afara, „nu era frig, dormeam în pădure pe o pătură şi mama ne veghea toată

noaptea, plină de vânătăi încercând să ne ascundă suferinţa şi lacrimile ei; iarna era o

conductă caldă ce trecea peste podul de lângă casă, acolo ne ascundeam şi dormeam”.

Chiar în ziua când am luat legătura cu părinţii lui D., mama avea ochiul vânăt

şi buza spartă. Rugată să vorbească mai tare, a spus că nu poate, deoarece cu o zi

înainte soţul ei încercase să o sugrume cu o sârmă.

Cearta şi scandalurile şi-au găsit un loc permanent în casă. Cauza principală

era consumul de alcool şi neajunsurile, fapt ce i-a determinat pe părinţii lui D. (Anexa

6) să trimită şi restul copiilor la cerşit sau la muncit, dar să nu îndrăznească să vină

fără bani acasă.

Sub influenţa alcoolului, T. devine foarte violent sub diferite pretexte, fiind

agresiv cu cei din jur. Odată şi-a bătut soţia aşa de tare încât i-a provocat hemoragie,

iar pe cel mai mic dintre fraţi în vîrstă de şase ani l-a bătut deoarece i-a stat în cale,

rupându-i mânuţa.

A fost internat la spital la secţia de pediatrie. Pe perioada şederii în spital doar

D. l-a vizitat. Copiii asistau neputincioşi la spectacolul lovirii şi maltratării mamei lor,

dar uneori fiind chiar şi ei victimel tatălui.

Părinţii lui D. nu pot pricepe de ce D. a plecat de acasă „de trai rau?”, când el

era singurul care îi hrănea. Tatăl îşi reduce obligaţia de părinte şi educator la

asigurarea unei familii şi a unei lcouinţe, iar pentru aceasta este echivalentul a unui

„trai bun şi decent”, spunând că dacă vor mai mult este timpul să muncească, pentru

că el i-a crescut iar acum au obligaţia de a-şi întreţine părinţii bolnavi.

După prima zi de lucru a lui D. aducând foarte puţini bani, în loc să se

gândească că el ar trebui să muncească, nu copilul său de doisprezece ani, l-a snopit

în bătaie cu lanţul „până i-a crăpat pielea pe el”, l-a ţinut o noapte întreagă legat de

copac şi l-a obligat să bea apă cu sare.

Altădată, pentru că a chletuit toţi banii pe mâncare şi nu a vrut să îi cumpere

ţigări şi alcool, l-a legat de piciorul patului şi îl lovea cu piciorul timp de două zile.

Însă bătaia preferată era cu furtunul, deoarece „este subţire şi elastic, se mulează mai

bine pe corp şi ustură mai rău”.

Ultima bătaie pe care a luat-o D. de la tatăl său, a rupt furtunul de corpul

învineţit şi fraged a lui D. fapt care a facut-o pe M. aflată sub influenţa alcoolului, să

facă „haz de necaz”, afirmând „că-i pare rau de furtun”.

Din arsenalul de rele tratamente aplicate atât lui D. cât şi fraţilor lui nu

trebuiesc uitate bătăile cu pumnii, picioarele sau ameninţările cu cuţitul.

D. chiar ne-a arătat o cicatrice cu care s-a ales în urma unui „zgîrituri” cu

cuţitul, „aşa ca să-l sperii să-i vină mintea la cap, şi să nu mai lenevească toată ziua,

trebuie să meargă la muncă deoarece este flăcău în toată regula”.

În ceea ce priveşte conflictele cu soţia, aceasta a declarat că „i se pare lui cum,

că aş umbla cu alţii, că mă uit şi tânjesc după ei....”. În prezenţa copiilor părinţii îşi

adresau cuvinte ofensatoare, provocau scene violente şi uneori fiind ambii sub

influenţa alcoolului scene necuvincioase momentului respectiv, fiind de părere că

„sânt mari şi trebuie să înveţe...”.

Ostilitatea dintre părinţi l-a facut pe D. şi fraţii săi să se ataşeze mai mult de

unul dintre ei, în speţă mama ajungând să spună că dacă aveau alt tată erau o familie

fericită.

Motivul instituţionalizării celor trei fraţi ai lui D. este ultima pedeapsă a lor, în

care a intervenit o vecină de palier. Mama îi dă două palme celui mai mic dintre ei,

apoi îl lasă în grija tatălui. Motivul pedepsei este că şi-a rupt pantalonii de pe el după

ce s-a urcat într-un copac, încercând să culeagă trei mere pentru a-şi potoli foamea el

şi fraţii lui.

Tatăl băieţelului pe nume A. îl pune pe acesta să se dezbrace, şi îl leagă de

mâini şi de picioare. A. rămâne legat de pat în timp ce tatăl lui se află în bucătărie

unde încinge un cuţit la o flacără de aragaz, când se întoarce pune genunchiul pe

picioarele lui A., cu o mână îl ţine şi cu cealaltă îl arde cu cuţitul pe fese, întrebându-l

daca mai rupe haine sau nu.

Copilului i se fac trei arsuri pe fiecare fesă. În cele din urmă se opreşte,

nemanifestând nici un fel de emoţie la strigătele copilului şi îi spune mamei acestuia

să îl dezlege şi să îi pună comprese cu ulei şi apă rece. Timp de patru zile, A. este

ţinut în casă.

În cea de-a cincea zi, copilul aflat la joacă împreună cu fiul unei vecine este

solicitat de mama prietenului să-l ajute la cumpărături. Mama acestuia află de la A. ce

i s-a întâmplat şi cheamă poliţia.

După un timp, T. merge la vecina sa să-şi ia copilul acasă pentru a-l trimite la

cerşit. Aceasta refuză spunând că a chemat poliţia şi că A. se află la spital. În aceste

condiţii forţează uşa vecinei şi aceasta solicită sprijinul poliţiei. T. este reţinut de

către poliţişti după care survine internarea copiilor în centrul de minori, iar cazul este

preluat de Serviciul Public Judeţean Pentru Protecţia Copilului din Caraş-Severin.

În urma analizei unei echipe formată dintr-un asistent social şi un psiholog,

cazul este prezentat în comisia pentru protecţia copilului care consideră că în lipsa

tatălui nu există elemente care să impună îndepărtarea copiilor de familia naturală,

motiv pentru care A. se va întoarce cu fraţii lui în familie, iar aceasta rămâne sub

supravegherea Public Judeţean Pentru Protecţia Copilului.

Tatăl, refuzând această interacţiune îşi refuză defapt posibilitatea de realizare

a unei înţelegeri empatice a acestora. Din acest punct de vedere manifestă o conduită

evitantă, fugind de responsabilitate şi sentimente, de culpabilitate generate de o

vinovăţie reală.

El este inconştient de nefericirea copiilor, şi refuză să se gândească la acest

lucru. Nevoile de bază ale copiilor erau asigurate de D. care a fugit de acasă în

momentul în care fraţii lui au fost luaţi de către asistenţii sociali, refuzând să mai

lucreze pentru a-şi întreţine părinţii abuzivi şi indiferenţi.

Familia are datorii la întreţinere de 17 milioane lei, tocmai din cauza

alcoolului şi că pensia tatălui este consumată pe ţigări.

PROFILUL PSIHOLOGIC AL COPILULUI

Înţelegerea este puţin dezvoltată datorită faptului că fondul de cunoştiinţe este

foarte redus, nu a fost dus nici la grădiniţă, nici la şcoală, nu mai au radio, televizor,

deoarece au fost vândute, iar când au avut nu au avut acces la ele.

Mama nu s-a ocupat deloc de educaţia lui, deşi nu a muncit pentru a se îngriji

de copii. Nu are noţiunea de afecţiune sau a-şi iubi părinţii, de a fi fericit, pentru că a

uitat aceste cuvinte, însă ştie ce înseamnă handicapat, posedă un vocabular sărac şi

slab dezvoltat, inexpresiv.

Este total independent, câştigându-şi singur supravieţuirea şi nu vrea să ajungă

într-un centru de plasament, pentru că a auzit el de la unii copii ai străzii că „este mai

rău decât acasă”, „degeaba avem acoperiş, haine şi mâncare daca personalul de acolo

ne vorbeşte urât şi se comporta cu noi ca şi cu am fi nişte animale”.

Din punct de vedere afectiv, este uşor influenţabil, prezintă forme de milă şi

compasiune faţă de semenii săi, înţelegere şi căldură, nevoie nesatisfăcută în sânul

familiei.

D. se simte obstrucţionat de la obţinerea unor lucruri, trebuie să renunţe la

unele bucurii, are rezitenţă scăzută la frustrare, se simte umilit datorită lipsei de

apreciere. Pregnant apare sentimentul de minimalizare şi de neînţelegere.

În general D. este liniştit, rezervat, şi afectuos când i se vorbeşte cu voce caldă

şi calmă. I se citesc pe faţă trăirile afective, experienţele şi abuzurile asupra sa din

propria familie. Este dornic să intre în relaţie cu alţi copii, pe care îi studiază, dar este

foarte reţinut atunci când i se vorbeşte de reîntoarcerea la familie, este foarte

încrezător în propriile forţe.

Personalitatea este slab conturată. Temperamentul este o combinaţie între

melancolic şi flegmatic. Uneori, este interiorizat, nesigur.

Dominanţele comportamentale sânt tristeţea, nesiguranţa şi dorinţa de

afecţiune. Exprimă o bucurie pri zâmbet. Are o intelginţă senzo-motorie. Prezintă o

uşoară întârziere în dezvoltarea psiho-cognitivă şi a limbajului activ.

M-a impresionat la început „tăcerea dureroasă a copilului” deoarece nu avea

încredere în mine. Credea ca sunt un adult care vrea să profite de pe urma existenţei

lui. Însă cu timpul s-a convins că nu-i vreau răul ci doar să-l ajut, şi aunci am aflat

adresa părinţilor şi povestea dureroasă a vieţii unui copil de numai doisprezece ani.

Este în bune relaţii cu ceilalţi copii ai străzii, fiind liderul grupului, datorită

îndrăznelii de care dă dovadă. În activităţi lucrează repede cu mici greşeli, dar duce

munca la final.

Din punct de vedere al caracterului este harnic, sincer şi foarte amabil. Nu i s-

a aplicat testul familiei şi arborelui deoarece nu ştie să deseneze şi să ţină un creion în

mână. Dominanţele comportamentale sunt specifice copilului aflat în perioada de

pubertate, nevoia de afecţiune şi de siguranţă. Istoria agitată a acestei familii, fără a

genera însă, deocamdată, distorsiuni grave, în diminuarea încrederii în oameni.

CONCLUZII

Avem de-a face cu o situaţie în care capacitatea de ocrotire parentală este

serios afectată. Diagnosticul tatălui şi indiferenţa mamei impune atenţia autorităţilor

care, dincolo de tentativele slabe şi nefinalizate sunt datoare să asigure ocrotirea

copiilor într-un mediu adecvat, care să aibă în vedere interesul suprem al copilului,

încălcat flagrant în situaţia de faţă.

Dezvoltarea copiilor este pusă în pericol în climatul familial descris, iar

identificarea elementelor care atestă abuzul fizic şi emoţional al acestor copii, ar

trebui o intervenţie imediată a autorităţilor responsabile.

Pasivitatea sistemului faţă de astfel de cazuri indică plasarea unor familii în

categorii expuse riscului, asupra cărora se aplică eticheta inutilităţii intervenţiei. Cu

toate aceastea, în momentul în care efectele mediului se întorc împotriva societăţii,

mecanismele furnitive sunt întodeauna la îndemână, copiii fiind trataţi iresponsabil

prin violarea drepturilor lor, iar modelul parental este perpetuat prin copii care nu

cunosc alt mod de relaţionare în afara acelui promiscuu şi încărcat de violenţă.

Tot astfel D. devine un rebut social, pentru care nu se face nimic, cu toate că

se vehiculează la toate nivelele de decizie importanţa familiei naturale în creşterea

copilui.

Lozincile politice nu determină însă o îmbunătăţire a calităţii vieţii acestor

familii, îmbunătăţire care ar fi direct resimţită de copii străzii, unde sunt lăsaţi

supravieţuiască lipsiţi de orice formă de protecţie.