FIŞA STUDIULUI DE CAZ

Componenţa grupei de elevi :

1. Coman Paul 2. Schnil Tiberiu

3. Chereches Calin 4.Fodor Claudiu

  Profesor coordonator :

   Cimpean Emese

  

   

ARGUMENT

De ce am ales acest studiu de caz…    

Încă din clasele mici, am fost învăţaţi despre originile noastre ca popor şi despre formarea limbii pe care o vorbim astăzi. ,,Suntem o combinaţie între o

populaţie de ţărani autohtoni şi nobilii cuceritori romani". Dar care dintre aceste două rădăcini ereditare are o pondere mai mare? Există mulţi istorici, etimologi şi lingvişti care aduc argumente pro sau contra ipotezei că suntem latini sau daci, precum şi mulţi scriitori şi poeţi care îşi dau cu părerea sau

folosesc clişee în favoarea uneia din aceste două ipoteze.  

Acesta a fost principalul motiv pentru care am ales acest studiu de caz. Ne-am propus să elucidăm misterul originii noastre. Suntem daci? Suntem

romani? Vom afla acest lucru analizând argumente lingvistice, etimologice şi istorice, dar şi literatura română care se referă la acest subiect. 

 Sperăm ca, după ce vom studia aceste argumente, să ne formăm cel puţin o opinie, dacă nu ajungem la o concluzie sigură, lucru puţin probabil, având în vedere complexitatea acestui subiect şi controversele actuale şi trecute cu

privire la el.

FORMAREA LIMBII ROMANE

I Razboaiele daco-romane

- primele lupte de cucerire a dacilor: anul 88 e. n. (Tapae, împăratul Domitian )- continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106)- procesul de transformare a Daciei în provincie romană durează aprox. 165 de ani- în timpul celor 165 de ani de colonizare, soldaţii şi negustorii romani care îşi încheiau stagiul, erau răsplătiţi cu acordarea de privilegii (acordarea de pământ, de drepturi cetăţeneşti)- în anul 212 împăratul Caracalla semnează “Constitutio Antoniana” prin care dacii devin cetăţeni romani, ca urmare a faptului că şi-au însuşit limba latină şi modul roman de viaţă.- între 101 şi 271 e. n. este o perioadă de bilingvism (dacă şi romană) Limba latină s-a impus fiind o limbă mai perfecţionată, ca urmare a superiorităţii culturale a acesteia.

II  271 e.n. retragerea Aureliană

-garnizoanele se retrag la sud de Dunăre iar Dacia încetează să mai fie provincie romană-între 271 e.n. şi sec al VI -lea vorbim despre perioada de formare a limbii române. Este perioada în care cuvintele de origine latină se transformă sub acţiunea unor legi riguroase de transformare fonetică. Acest proces este ferm şi riguros, de vreme ce termenii de origine slavă care pătrund în limbă în această perioadă nu suferă astfel de transformări.III Limba română comună

între secolele al VI-lea şi al IX-lea este perioada limbii române comune- limba română comună se vorbeşte la nordul şi la sudul Dunării, pe teritoriul fostelor provincii romane: Dacia, Moesia, Iliria, Panonia, Dardania- în această perioadă se separă grupul etnic al aromânilor, care coboară treptat spre sud, sub presiunea grupurilor slave şi maghiare din podişul Panoniei.- tot în această perioadă limba română îşi defineşte trăsăturile care o disting de celelalte limbi romanice:- schimbarea unor vocale (“a” “i”) din cuvinte latine, sub influenţa limbii dace, în “ă” şi “î”; ex. : manus/ mănu/ mână, fontana/ făntănă/ fântână-modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi; ex: lat lege/ rom. veche: leage/ rom lege- tendinţa de a închide timbrul vocalelor; ex.: dentem/ dinte, gula / gură, aqua/ apă;- palatalizarea ocluzivelor labiale (lat petiolus/ rom chicior)- afereza lui a : lat. aranea/ rom. râie, lat. autumnus/ rom toamnă IV. perioada românei literare vechi se înscrie între sec. al XIII-lea şi sec. al XVIII- lea- începe odată cu primele manuscrise şi continuă cu primele tipărituri. Este limba textelor religioase a cronicilor, a primelor pagini literare, ale scriitorilor umaniştiV.perioada limbii române moderne începe în sec. al XIX – lea cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit modelele limbii române literare moderne

PERIOADA DE FORMARE A LIMBII ROMANE (ETAPE)

DEFINIŢIA LIMBII ROMÂNE Limba română este limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii

de ani în nordul şi în sudul Dunării, într-un mediu oriental (trac, grec, slav, turc)“Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”

ORIGINEA LIMBII ROMANE

•limba română este o limbă de origine latină, iar această afirmaţie poate fi susţinută cu argumente lexicale, morfologice şi sintactice;•substratul limbii române este reprezentat de limba daco-geţilor, din care s-au păstrat foarte puţini termeni, mai ales pentru că nu există documente scrise şi inscripţii din această perioadă;•influenţele care s-au exercitata asupra substratului se împart în două categorii principale: influenţele vechi – din slavonă, maghiară, greacă – şi influenţele târzii – din neogreacă, turcă, franceză, germană, italiană.•În 1521 este datat primul text redactat în limba română, scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, dar au mai fost descoperite, în sec. al XIX-lea, „textele rotacizante”, despre care se crede că pot fi datate anterior anului 1521;•Tipăriturile lui Coresi, traducerile cărţilor religioase şi crearea de texte cu caracter normativ ( pravilele din Moldova şi Muntenia ) contribuie semnificativ la formarea limbii române literare unitare;•Scrierile istoriografice ( Grigore Ureche, Miron Costin ) au o contribuţie esenţială atât în cadrul procesului de cultivare a limbii, cât şi în procesul de creare a unor baze ale literaturii naţionale;•În scrierile cronicarilor apare pentru prima oară preocuparea pentru argumentarea latinităţii limbii şi a poporului român, care va dobândi, în secolele ulterioare, o tentă politic şi socială în cazul Transilvaniei ( Şcoala Ardeleană );

Influenţa slavă. Prezenţe populaţiei slave pe teritoriu începând cu secolul al VI-lea şi oficierea cultului religios în limba slavă au determinat o influenţă a acestei limbi asupra limbii române. S-au păstrat- termeni de cult religios: liturghie, maslu, iad, rai, sfânt, utrenie, stareţ etc.- termeni din agricultură: plug, ogor, brazdă, snop- termeni de organizare socială: logofăt, vornic, vistiernic, paharnic, boier, jupân- toponime: Bistriţa, Craiova, Lipova, Prahova- onomastică: Ivan, Olga, Vornicu, Stoleriu, Bistriceanu- în gramatică, vocativul în “o” al substantivelor feminine (Mario, Florico), prin numeralul sută şi modul de formare a numeralelor de la 11 la 19

Influenţa greacă S-a realizat prin coloniile greceşti din Dobrogea, prin influenţa Bizanţului asupra culturii noastre şi prin domniile fanariote. Termeni: alfabet, geometrie, condei, dialog, analogie, , VAsile, Ioan, Alexandru, Constantin, Elena, Andrei, Teodor

Influenţa turcă s-a realizat ca urmare a deselor şi violentelor incursiuni ale Imperiului otoman în principate. Termeni: paşă, vizir, iahnie, cataif, harem, hazna, rahat, cafea, alivenci, halva, sarma, simigiu, geamgiu, ciulama, musaca.

Influenţa franceză se datorează contactelor culturale, introducerii studiului limbii franceze în şcoli. Termeni: republică, administraţie, egalitate, librărie, parfumerie, galanterie, constituţie, revoluţie, libertate, cavalerie. Această influenţă continuă, limba română adoptă multe neologisme de origine franceză.

Influenţa maghiară: oraş, gând, fel, hotar, chin, întâlni, marfă, neam, seamă, vamă

INFLUENTE

PRIMELE SCRIERI

SCRISOAREA LUI NEACSU DIN CAMPULUNG (1521)PRIMUL TEXT IN LIMBA ROMANA

În anul 1521 la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării: "Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).{sharethis}

I pak (şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.  I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta. I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre. I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine. I bog te veselit. Amin." (Şi Dumnezeu să te bucure. Amin.)

DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A EXISTENŢEI

Religia este credinta în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.

Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeitati sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credintei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu".

LITERATURA RELIGIOASA

În secolul XVII literatura religioasă ia o dezvoltare foarte însemnată. Bibliografia românească veche ne arată 83 de tipărituri în acest secol, în ţările române. Mai toate sunt de natură religioasă. Cele româneşti ne dau cărţile fundamentale ale bisericii creştine.

Din acest timp avem cea dintâi biblie completă: este aşa-numita Biblie a lui Şerban din 1688. Psalmii lui David apar în Transilvania, într-o traducere tipărită la Bălgrad (Alba-Iulia) în 1651 şi în Moldova în cele două traduceri ale lui Dosoftei.

Noul Testament cu text simplu sau cu comentarii (cazanii) este însă

cartea cea mai răspândită, dar din toate traducerile şi ediţiile câte se cunosc, nici una nu e tipărită în Moldova. În schimb, în Moldova apare cea dintâi culegere de Vieţi ale sfinţilor, în marea lucrare în 4 volume datorită mitropolitului Dosoftei şi tipărită la Iaşi între anii 1682-1686.

Cărţile de ritual (Liturghii, Ceasloave, Molitfelnice) ocupă un loc în

semnat şi se găsesc tipărite în câteşitrele principatele.

LATINITATE SI DACISM

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curente de idei ce strabat cultura si literatura româna.

Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumatatea secolului al XIX-lea, prin absolutizarea (mitizarea) contributiei dacilor la formarea poporului român.

Acesta îsi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatiul traco-dac. Se contureaza ca un curent de idei, mai mult sau mai putin unitar, mai ales în perioada interbelica, de multe ori fiind asimilat cu orientarea traditionalista.

Latinitate este un termen care denumeste actiunea de impunere a limbii latine si a civilizatiei latine în urma cuceririi Daciei de catre romani.

Ideea de latinitate începe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor – secolele XVI – XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino si de Dimitrie Cantemir.

SUSSUSTTININAATORI ATORI AII LATINIT LATINITAAŢIIŢII

Letopisetele lui :

Grigore Ureche Miron Costin Ion Neculce

„Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” de Dimitrie Cantemir

“[…] a Dachii adevarati mostenitori i-au pus si cu curat sângele fiilor sai, pre Dachia, care mai denainte varvara iera, au evghenisit-o.”

Scoala Ardeleana care sustinea latinitatea prin exagerari, deoarece nu recunostea originile dace ale românilor.

SUSSUSTTININAATORI AI DACISMULUITORI AI DACISMULUI

Lucian Blaga prin articolul „Revolta fondului nostru nelatin” din revista”Zamolxe”.

”Avem însa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si vital, care, oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic în constiinte.”

B.P.Hasdeu prin lucrarea „Perit-au dacii?” din 1860, în care punea la îndoiala latinismul românilor si linia trasata de Scoala Ardeleana, catre o directie cu totul noua: originea geto-daca a poporului român.

Istoricul Vasile Parvan prin opera „Getica” – realizata pe baza studiilor si descoperirilor arheologice din acea vreme.

CONCLUZIE Limba româna provine din limba latina vorbita în

partile de est ale Imperiului Roman, dar nu continua direct limba latina clasica, ci latina populara. Ea face parte din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi nationale, altele au ramas limbi regionale sau chiar au disparut. În timp, limbile se modifica, iar când se acumuleaza modificari ale limbii, astfel încât varianta de origine nu mai e înteleasa de vorbitori, se poate vorbi de o limba noua. Deci limba româna vorbita azi este rezultatul modificarii, limbii latine vulgare în decursul anilor ce au trecut, este o limba vie ce va suferi modificari si în anii ce vor urma, dar originea sa va ramâne întotdeauna limba latina populara.