8/10/2019 Structuralismul lingvistic

1/7

Structuralismul lingvistic-Ferdinand de Saussure

Maria Stancan

(referat la Semiotica, anul I, Facultatea de Jurnalistica, Universitatea Hyperion,

1996)

Structuralismul lingvistic presupune in principiu conceptual de sistem si de

structura lingvistica, relatiile in interiorul sistemului si nivelurile lui care

contureaza foarte bine o disciplina numita semiologie lingvistica.Acest model a

fost elaborat de lingvistul elvetian Ferdinand de Saussure, care definea limba

drept un sistem de semne. In perioada 1906 - 1911 Saussure a tinut niste cursuri

de lingvistica la Geneva, tiparite in 1916 de discipolii sai cu titlul Curs de

lingvistica generala. Mai apoi de Saussure a generat o intreaga Scoala,fundamentand lingvistica sincronica. Pana prin secolul al XIX-lea lingvistica era

parte component a filologiei, de care s-a desprins mai tarziu. De Saussure a pus

un mare accent pe rolul activ al limbii. Limbajul structureaza gandirea astfel

incat fiecare popor ajunge sa gandeasca intr-un anumit sistem lingvistic propriu,

dupa categorii logice si gramaticale care-i structureaza si mentalitatea. Limba e

reflexul spiritului si reprezinta un sistem de structurare. Germanofonii, spre

exemplu, au o gandire de tip proiectiv, verbul e pus la sfarsit in subordonata. Ei

stiu de la bun inceput unde vor sa ajunga. Cei ce utilizeaza limbi romanicebrodeaza inflorituri, mergand din aproape in aproape. La germanofoni structura

e mult mai rigida.

De Saussure a definitivat conceptia de autonomie a limbajului (a cuvintelor)

adica semnul lingvistic (cuvantul scris sau rostit) uneste un concept

(semnificat) si o imagine acustica (semnificantul) si nu unlucru si un nume.

De Saussure e considerat intemeietorul lingvisticii moderne si al semioticii, fiind

cel care a fondat primul proiect de teorie generala a sistemelor de semnificatii

sociale. El a descoperit ca limbajul are o structura semiologica autonoma si a

precizat ca limba e cel mai important dintre sistemele de semnificare, iar

lingvistica - principalul model al comunicarii, din care s-a nascut semiologia.

Semiotica insa isi rasfrange interesul mai mult asupra semnificarii decat

asupra comunicarii propriu - zise. Lingvistica structuralista, prin reprezentantii

de vaza ai structuralismului (C. Levi-Strauss cu Antropologia structuralista

din 1958) sustinea ideea ca limbajul e modelul comunicarii prin excelenta si ca

diferitele niveluri ale vietii sociale functioneaza dupa modelul communicational

8/10/2019 Structuralismul lingvistic

2/7

al limbajului. Adica, lingvistica si modelul structural al limbajului au valoarea

unui model sociologic general.

Limbajul e mai cuprinzator ca notiune, iar limba prezinta una din formele de

manifestare a limbajului. Prin limbaj se intelege facultatea general - umana de acomunica cu ajutorul semnelor. Acestea imbraca o serie de forme, adica sunt

multiforme si eterogene. Dintre toate formele limba e cea mai importanta prin

complexitatea ei, fiind intim legata de structurarea gandirii. De Saussure a

intervenit in raportul limba - vorbire, spunand ca sunt doi termeni opusi unul

altuia, acentuand excesiv polaritatile si neglijand relatia de interdependenta care

exista intre cele doua elemente. Limba si vorbirea sunt doua aspecte ale

limbajului. In viziunea sa limba ar constitui un aspect static, adica limbajul vazut

ca un set de unitati si reguli, iar limba vazuta ca produs, asa cum e stocata inmemoria colectivitatii. Vorbirea e aspectul dinamic al limbajului, e limbajul ca

activitate concreta a individului, limbajul ca proces. Inovatiile din vorbire pot

trece in limba numai daca devin reguli in masura in care vorbirea tuturor

consfinteste faptul impus ca regula.

De Saussure a atribuit limbii calitatea de a fi abstracta, in sensul ca e o schema

virtuala, in timp ce vorbirea are un caracter concret. Limba e domeniul

esentialului sau stocarea semnelor, deoarece face saltul din concret in abstract,

adica esentializare si generalizare. Vorbirea tine de domeniul particularului si al

concretului. Limba e un sistem semiotic (de semne), iar de Saussure a fost

primul care a definit semnul lingvistic. In dictionare si enciclopedii semnul

lingvistic e descris ca fiind cea mai mica unitate a limbii, avand o semnificatie.

A. Martinet il numea monem. In principiu se disting doua categorii de semne:

lexemele, care au autonomie semantica (ex.: el, a merge) si apartin lexicului si

normele, care nu au autonomie si apartin morfologiei. Conform lui de Saussure,

semnul e unitatea unui semnificant si a unui semnificat. Semnificantul e

latura acustica a semnului: ceea ce aude receptorul, planul receptiv al expresiei,

iar semnificatul e conceptul la care trimite semnificantul, e domeniul

gandirii, al conceptualizarii. Semnificanti sunt cuvintele rostite, scrise, auzite,

vazute, iar semnificatii sunt conceptele ca reprezentari mentale. Conform lui

de Saussure, raportul dintre semnificant si semnificat e conventional, deci

semnul e si el conventional, arbitrar. E expresia conventiei sociale care apare in

morfologie si in sintaxa. Referenta e procesul prin care se asociaza semnul

unor obiecte (concrete, abstracte, reale). Apar deci trei elemente:

semnificantul si semnificatul,care formeaza impreuna un semn si sunt unite

8/10/2019 Structuralismul lingvistic

3/7

prin semnificare, iar referentul e unit cu semnificantul prin referenta.

Semnificatul corespunde direct referentului. Analog, semnificantul

corespunde direct referentului, dar el nu e legat de referent decat prin

asocierea sa cu semnificatul. Distinctia dintre semnificat si referent se

face usor in cazul referentilor concreti (obiecte materiale), dar e dificila in

cazul referentilor abstracti (ex.: altruism, generozitate, camaraderie).

Deci semnul e o entitate cu fata dubla (semnificant si semnificat) care

trimite la un referent, el presupune un proces de semnificare (asocierea unui

semnificat cu un subiect oarecare - real, ireal, virtual). Semnul lingvistic nu

are o relatie logico - cauzala cu obiectul substituit. Nimic din corpul fonic nu

evoca natura obiectului, de aceea in alta limba poate fi denumit altfel. In cazul

semnului lingvistic o anumita transa sonora nu e cu nimic legata de naturaobiectului, ci intamplator de un anumit grup de sunete. Semnul lingvistic e o

entitate psihica cu doua fete, alcatuit din concept si imagine acustica,care se

presupun reciproc. De Saussure avea in vedere faptul ca in semn nu se asociaza

obiectul concret si corpul fonic al cuvantului ca realitate fizica, ci doua imagini

mentale, cea abstractizata. Faptul ca semnul lingvistic apartine limbii

presupune implicatia reciproca intre concept si imagine acustica in acceptia

bilaterala a semnului lingivistic. Acceptia unilaterala, cand semnul e identificat

numai cu imaginea acustica (semnificantul), reprezinta o perspectivaacceptabila, daca privim semnul lingvistic in miscarea lui de la emitator (E) la

receptor (R). Daca semnalul nu e decodat, va ramane un simplu semnal, care nu

e bilateral. Acceptia bilaterala corespunde limbii ca sistem de semne (dictionar).

Acceptia glosematica, lansata de Scoala Daneza de Lingvistica, reprezentata

de L. Hjelmstev reprezinta o acceptie rationala. Semnul lingvistic e doar relatia

ce rezulta din asocierea dintre semnificat si semnificant (mod abstract de a

concepe lucrurile). Limba devine doar o retea de relatii/ conexiuni.

Ceea ce i se poate contesta lui de Saussure e faptul ca a neglijat relatia semn -

realitate. Referentii apartin realului (lucrurile din natura, fiintele, plantele). De

Saussure i-a atribuit un caracter arbitrar semnului lingvistic, afirmand ca, la

origine, intre imaginea acustica si obiectul la care ea trimite nu exista o

legatura cauzala, adica imaginea corpului fonic nu evoca prin nimic natura

obiectului si nici invers. Obiectul pretinde un complex sonor anumit si nu un

altul. Prin arbitrar Saussure nu intelegea ca legatura odata constituita sa se poata

desface la bunul plac al vorbitorilor. Emil Benveniste facea o disociere, aratand

ca aceasta legatura e necesara, mai mult, chiar obligatorie si ca ceea ce e in fapt

8/10/2019 Structuralismul lingvistic

4/7

arbitrar e numai relatia semn lingvistic - obiect. Arbitraritatea e conditionata

doar de momentul constituirii semnului. Odata constituita relatia, devine

solitara si stabila, avand la temelie functionarea semnului in interiorul unei

anume comunitati lingvistice. Arbitraritatea e prima si cea mai importanta

trasatura a semnului in acceptia lui de Saussure. Consecintele arbitraritatii sunt:

-diversitatea limbii;

-posibilitatea accidentala ca doua limbi diferite sa numeasca prin acelasi

complex de sunete obiecte total diferite. In orice limba poate aparea omonimia si

sinonimia (ex.: bandjera = stalp (croata), bandiera = steag (italiana).

Exista in limba un grup mic de cuvinte care pot contrazice arbitraritatea

semnului lingvistic: cuvinte motivate, care invoca obiectivul mai direct decatcelelalte cuvinte. Motivarea poate fi absoluta (onomatopee in toate limbile,

exclamatii, cuvinte cu simbolism fonetic, cu origine onomatopeica precum

sasaie, maraie, nu joaca un rol predominant in comunicare, deci nu infirma

arbitraritatea). Se pare ca la origine intregul limbaj uman a avut un caracter

motivat absolut. Motivarea poate fi si relativa (cuvinte cu structura interna clara,

analizabila, cum ar fi cuvintele derivate, compuse si diferitele figuri de stil). In

cazul unui cuvant derivat, cele doua elemente componente motiveaza partial

vorbitorului alcatuirea cuvantului (ex.: florar). Exista limbi (germana, rusa) incare aceasta motivare e foarte puternica (seehund = caine de mare - metafora).

Tendinta limbilor e de a intari in general motivatia relativa si de a o estompa pe

cea absoluta. Motivatia relativa poate fi stearsa fie prin modificarea formei

cuvantului, structura lui ne mai fiind vizibila ca structura interna (ex.: dreidteil

(in protogermana) = driettel (in germana contemporana = treime),fie ca se uita

sensurile originare (mujdei = must de ai, untdelemn = ulei de masline).

Semnul lingvistic are si un caracter liniar. Semnificantul e constituit dintr-o

succesiune de sunete, liniaritate propagata la toate nivelurile limbii avansand in

timp. Tine de natura gandirii, a limbajului uman, temporal, de succesiunile

detinute de arterele verbale in opozitie cu cele grafice. Semnificatul nu e

liniar. Cuvantul masa ni se prezinta in simultaneitate cel putin la semnele

simple. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre asimetria lor:

semnificatul e simultan si semnificantul e liniar, iar cuvintele compuse se

modifica datorita acestui caracter liniar. Semnul lingvistic se mai confrunta si cu

caractere mutabil si imutabil in legatura directa cu caracterul arbitrar. Relatia

intre semnificat si semnificant odata constituita si devenita stabila,

8/10/2019 Structuralismul lingvistic

5/7

reprezinta o garantie a functionarii semnelor in limbajul unei comunitati date.

Vorbitorul nu poate modifica relatia deoarece semnele sunt un bun al tuturor.

Limba e o institutie sociala foarte conservatoare, iar numarul de semne e foarte

mare. Sistemul limbii e deosebit de complex si nu tine de competenta unui

individ sa elaboreze la bunul plac alte legi de functionare. Pe de o parte sunetele

au caracter imutabil (stabil). Pe de alta parte semnul lingvistic e si mutabil in

timp. E vorba deci despre o evolutie a limbilor si a semnelor, iar de-a lungul

vremii se inregistreaza multe deplasari ale raportului, fie se modifica forma si

deci si sensul, fie nu se modifica forma, ci evolueaza sensul sub presiunea unor

factori. Cuvantul isi poate modifica sensul pozitiv intr-unul negativ. Miscarea

are loc in timp (ex.: babalac - cuvant care provine din limba turca si pe care

vorbitorii romani l-au asociat cuvantului baba, capatand astfel un sens peiorativ).

Semnele lingvistice sunt imutabile in functionarea sincronica a limbii romane,

dar sunt mutabile in cea diacronica. Sincronia si diacronia sunt alte doua

concepte ale lui de Saussure, care stau la baza intelegerii conceptelor de

structura si de sistem al unei limbi. De Saussure definea limba drept un sistem

de semne. In 1878 a fost utilizat prima data termenul de sistem, iar cel de

structura s-a impus in lingvistica dupa 1930. Sistemul reprezinta ansamblul

semnelor lingvistice si al raporturilor intretinute de fiecare semn, definindu-se

reciproc prin diferentiere si opozitie fata de celelalte elemente ale sistemului.Sistemul poate fi un ansamblu de unitati rezultate prin reducerea variantelor din

vorbire, mai exact el constituie codul comunicarii. Structura reprezinta un

ansamblu de relatii in interiorul sistemului, modalitatea de existenta si

functionare a sistemului. Sistemul si structura se implica reciproc. Distinctia lor

e o chestiune mai mult teoretica si metodologica. Ambele au un caracter abstract

si apartin limbii in mod obiectiv. Structura si sistemul unei limbi nu sunt

categorii statice, ci dinamice si pentru intelegerea lor sunt necesare conceptele

lui de Saussure de sincronie si diacronie. Sincronia e studiul sistemului in sine laun moment dat, in afara influentelor exterioare si acest studiu sincronic al limbii

se afla in sfera lingvisticii sincronice (interne). Diacronia e studiul sistemului in

evolutie, urmarind transformarile suferite in timp, care sunt apanajul lingvisticii

istorice (externe).

De Saussure era adeptul lingvisticii sincronice, deoarece in secolul al XIX-lea

lingvistica se ocupa de istoria si originea limbilor. El facea comparatii intre

sistemul limbii si cel al jocului de sah. Fiecarei piese ii e asociata o anumita

regula de miscare, de natura abstracta. Insa de Saussure a exagerat, transformand

8/10/2019 Structuralismul lingvistic

6/7

relatia dintre ele intr-una de opozitie absoluta, fortand-o. Adica, asupra

sistemului limbii luat in ansamblul lui se exercita presiuni exterioare care

modifica sistemul, dar care nu-i afecteaza ansamblul, ci numai anumite puncte

ale lui. Nu conteaza evolutia, ci momentul respectiv. De Saussure a separat

exagerat structura sistemului de evolutie in timp.

In 1929 Cercul lingvistic de la Praga a subliniat interconditionarea celor doua

perspective in studiul limbii, respectiv compatibilitatea notiunii de sistem de

evolutie. In 1943 Walter von Wrtburg in Introducere in problematica si

metodica stiintei limbii dezbatea raportul saussurian sincronie - diacronie si

tragea concluzia ca e necesara o reconciliere a conceptelor de sistem si evolutie.

In 1958 lingvistul Eugen Coseriu scria la Montevideo Sincronie, diacronie si

istorie, demostrand pe larg faptul ca limba functioneaza sincronic, dar ca seconstituie diacronic, ca diacronia reprezinta o succesiune de etape sincronice.

Intelegerea structurii unui sistem drept concept necesita discutarea relatiilor

existente in limba si in ierarhizarea nivelurilor limbii. De Saussure si mai apoi

Scoala Structuralista au avut un interes deosebit fata de stadiul raporturilor

coordonatoare de material al limbii. El gasise deja doua tipuri de relatii:

paradigmatice (asociative) si sintagmatice. Raporturile paradigmatice sunt relatii

in absentia unui element (termen) oarecare din vorbire. Vorbitorul ii asociaza,

din perspectiva sistemului, una sau mai multe serii din inventarul limbii. Acesterelatii pot fi de asociere si de opozitie. In cazul raporturilor paradigmatice de

asociere vorbitorul poate face asocierea in plan semantic (ca sens), de exemplu:

ucenic - elev, student - calfa, deoarece atunci cand cuvantul respectiv a fost

utilizat intr-o propozitie, a fost selectat dintr-o serie unde fusese inserat intr-o

ordine, caci in memorie materialul nu e stocat haotic. Relatiile pot functiona si

pe latura semnificantului, la nivelul formei (cuvantul masuta asociat cu casuta,

maicuta), formand astfel o serie formala asociata, care functioneaza ordonat.

Raporturile paradigmatice de opozitie sunt mai complicate (cuvintele proprietar

- chirias se opun, dar unul dintre termeni se distinge mai mult, elev - profesor

avand acelasi numar de trasaturi distinctive, graidialect - limba). Aceste relatii

paradigmatice sunt stabilite in inventar (vocabular) intre unitatile limbii.

Raporturile sintagmatice sunt relatii in presentia, conditionate chiar de

caracterul liniar al sunetului, al enuntului lingvistic. Pot fi numite relatii

combinatorii, aflandu-se la toate nivelurile limbii. De exemplu c + a + s + a (are

nivel fonologic) = casa, semn lingvistic, minimal. Casa + verb = propozitie

(enunt lingvistic minimal). Pe acelasi sistem combinatoriu se bazeaza si

8/10/2019 Structuralismul lingvistic

7/7

cuvintele compuse/ derivate (caine - lup, masuta). Relatiile sintagmatice pot fi

secventiale si nesecventiale. Cele secventiale sunt la nivel fonologic si sunt

secventiale perfecte. Exemplu: r + a + c = rac, secventa unica si nepermutabila, c

+ a + r = car, a + r + c = arc, secvente unice si nepermutabile. Exista restrictii de

topica ce arata ca unele raporturi sintagmatice genereaza secvente. De exemplu

femeie saraca - saraca femeie, o noua stire - o stire noua, o buna parte - o parte

buna. Cu exceptia relatiilor de topica fixata, relatiile sunt nesecventiale, fara a

modifica caracterul secvential. De exemplu Omul vine - Vine Omul. La nivel

sintactic libertatea combinatorie e mai mare si se intampla ca limba sa fie un

simplu instrument de exprimare a gandurilor. Dimensiunea sintagmantica nu e

ordonata secvential (temporar). Orice semn lingvistic se defineste ca valoare

prin intrepatrunderea axei paradigmatice cu cea sintagmatica pe orizontala. Intai

se selecteaza din inventar (vocabular) si apoi se combina unitatea. De Saussurearata ca orice semn lingvistic se afla la intersectia celor doua axe si ca intregul

sistem al limbii e structurat si functioneaza pornind de la relatiile de opozitie si

de diferenta intre elementele sistemelor. Raporturile paradigmatice si

sintagmatice coordoneaza materialul lingvistic asociativ sau un set de opozitii

incat fiecare element are o pozitie bine delimitata in interiorul sistemului.

Metoda structuralista lingvistica initiata de Ferdinand de Saussure a abordat

urmatoarele niveluri: fonologic, morfologic, sintactic si lexicologic(vocabularul). De Saussure a observat primul prezenta unor grupuri asociative in

vocabular cu sau fara suport formal (semantice ori sinonime sau familii de

cuvinte). Ferdinand de Saussure, profesor la Scoala de Inalte Studii din Paris si

la Universitatea din Geneva, specialist in gramatica comparata indo - europeana/

aryana (Memoriu asupra sistemului primitiv al vocalelor in limbile indo -

europene) a fost initiatorul Scolii Franceze de Indo - europenistica. Ideile

sale despre distinctia limba - vorbire, sincronie - diacronie, cercetarea limbii ca

sistem (fiind denumit in acest sens parintele structuralismului), teoria saasupra arbitraritatii semnului lingvistic si altele cuprinse in Cursul de

lingvistica generala sustin afirmatia ca a fost un mare creator si initiator al

lingvisticii moderne.