STRESUL SI RISCUL DE BOALA Stresul a fost i ramane unul dintre cele mai disputate concepte din istoria stiintei. Astzi nimeni nu poate nega c definirea stresului difer flagrant n functie de perspectiva disciplinei stiintifice din care ea este elaborat. Fiziologii i endocrinologii dovedesc experimental c stresul este un rspuns al organismului la stimulrile externe; sociologii ne sugereaz c stresul se datoreaz caracteristicilor mediului n care trim, iar psihologii argumenteaz c stresul rezult din perceperea unei stri de autoineficient. Notiunea de stres, asa cum este ea cunoscuta astazi, a aparut in 1935 in lucrarile lui H. Selye. El a fost uimit de reactia de adaptare nespecifica a organismului, declansata de starea de boala. In timpul unor experimente pe animale, a reiesit faptul ca orice organism viu expus unei agresiuni sufera modificari importante i constante. Oricare ar fi fost tipul de agresiune - factorul de stres poate fi de origine fizica (frigul, zgomotul, intunericul), chimica (fumul, mirosul) sau psihologic (imobilizarea fortata) - soarecii supusi experimentarii prezentau modificari la nivelul timusului, a glandei suprarenale i la nivelul stomacului. Sindromul, intitulat sindrom de adaptare se descompune in trei faze: Faza de alarma - Organismul prezinta caracteristicile primei expuneri la un agent de stres. Simultan rezistenta lui scade si, daca agentul este suficient de puternic (arsuri grave, temperatura extrema), poate sa survina moartea. Faza de rezistena - Ea survine daca expunerea continua sau daca agentul de stres este compatibil cu adaptarea. Semnele fizice caracteristice reactiei de alarma sunt practic disparute iar rezistenta se ridica peste cea normala. Faza de epuizare - Ca urmare a expunerii indelungate i continue la acelai agent de stres, la care organismul s-a adaptat, energia de adaptare se epuizeaza treptat. Semnele reactiei de alarma reapar, dar acum devin ireversibile i individul moare. Dupa reactia de alarma initiala, corpul se adapteaza i incepe sa reziste, durata acestei perioade de rezistenta fiind dependenta de capacitatea de adaptare naturala a corpului i de intensitatea agentului de stres. Dar experientele pe animale au demonstrat ca, prin expunerea la factori precum frigul, efortul muscular i ali agenti, posibilitatea de adaptare este limitata. Am fi tentati sa credem ca, odata ce adaptarea la factorul de stres s-a produs, i energia de adaptare este disponibila, rezistenta poate dura la nesfarit. Dar, "aa cum orice masinarie se uzeaza treptat, chiar daca are suficient combustibil, i masinaria umana mai devreme sau mai tarziu devine victima uzurii i cedeaza". Factori de stres - Printre diferitele clasificari propuse pentru elementele sau factorii susceptibili de a provoca o situatie de criza, cea mai potrivita pare a fi clasificarea in crize previzibile sau crize de maturizare si crize imprevizibile sau crize de situatie. Crizele legate de evenimente previzibile sunt adesea neglijate pentru ca ele sunt considerate ca fiind normale. In aceasta categorie pot fi incluse crizele identificate de Erikson; baza lor este de fapt biologica, dar ele au si componente psihologice sau sociale. Acestea se produc de fiecare data cand o persoana trece de o etapa si se angajeaza intr-o noua faza a vietii sale. Diferitele faze care marcheaza dezvoltarea biopsihosociala in primii sase ani de viata, mersul la gradinita, inceputul scolii, al liceului, angajarea, casatoria, nasterea primului copil, schimbarea locului de munca, schimbarea locuintei, plecarea copiilor din familie, pensionarea, etc. sunt evenimente care pot provoca o serie de crize previzibile. Crizele legate de evenimente imprevizibile sunt declansate de factori amenintatori ai integritatii fizice si mentale (abandon, divort, moarte, absenta, etc.). Catastrofele cum sunt cutremurele, incendiile, inundatiile, razboaiele, deportarile, schimbarile ecologice, crizele economice, etc. constituie de asemenea factori ai crizelor imprevizibile. Majoritatea persoanelor si familiilor rezolva, prin propriile mijloace, crizele succesive care fac parte integranta din propria lor existenta; ele determina experienta, competenta si maturitatea care vor servi la confruntarea cu urmatoarele crize. Pe aceste persoane nu prea le intalnim ca beneficiari ai serviciilor sociale (chiar atunci cand solicita servicii, ei sunt cei care reusesc sa-si rezolve cu maximum de eficienta problemele). O persoana care se bucura de obicei de o buna stare de sanatate fizica, poate uneori traversa o perioada de probleme de ordin fiziologic. O persoana cu un bun echilibru psihologic poate avea nevoie uneori de ajutor pentru a face fata unor dificultati care ii depasesc capacitatile. Alte persoane sau familii sunt mai vulnerabile; crizele lor se soldeaza de obicei prin esecuri repetate, amplificate, care determina sentimente de inadecvare, de incapacitate, de incompetenta care ii fac sa nu poata rezista dificultatilor ulterioare, chiar minore. Ele au o opinie foarte proasta despre propriile capacitati; este important de retinut pentru asistentii sociali faptul ca o persoana care a avut o serie de esecuri repetate este practic "conditionata" sa se considere incapabila. Indicatori ai starii de dezechilibru (situatia de criza) - E. Lindeman prezinta un tablou extrem de veridic (perioada de doliu) care poate fi cu usurinta aplicat si crizelor avand alte cauze. Durerea intensa prezinta un sindrom specific cu simptome atat psihice cat si somatice. Acest sindrom poate sa apara imediat dupa evenimentul care l-a provocat, sau poate fi intarziat, exagerat sau aparent absent. Dintre simptome amintim - rau fizic, intensificarea imaginii celui disparut, dezinteres fata de ceilalti, sentiment de vinovatie, reactii de ostilitate, pierderea modelelor uzuale de comportament, identificarea cu persoana disparuta - sunt reacii obisnuite, firesti pentru perioada de doliu, reactii pe care le intalnim de asemenea mai mult sau mai putin in orice situatie de criza. Ele nu arata vreo deficienta sau slabiciune particulara ci sunt doar dovada existentei unei stari de soc. Ele sunt compatibile cu o stare obisnuita de echilibru si permit persoanei sa-si reia cursul normal al vietii dupa cateva saptamani, daca persoana in doliu gaseste sprijinul necesar prin resurse proprii si/sau ale celor din jurul sau. Orice ajutor oferit in perioada primelor sase saptamani ulterioare socului are un efect preventiv si este extrem de util. Dimpotriva, experienta pare sa dovedeasca faptul ca atunci cand aceste reactii persista dupa mai multe luni, sau cand simptomele par sa se accentueze, aceasta arata ca persoana nu poate face fata socului cu propriile ei resurse si ea trebuie ajutata sa depaseasca starea de criza. Atunci pot aparea:Simptomele medicale ale celui disparut se transforma in boli recunoscute medical!O alterare a relatiilor cu rudele si prietenii, persoana in doliu este iritabila, evita contactele sociale: apare o izolare sociala progresiva.O atitudine de extrema ostilitate fata de o anumita persoana: medicul sau chirurgul sunt acuzati de neglijenta sau de incompetenta, dar spre deosebire de personalitatile paranoide, nu sunt initiate actiuni in justitie.Persoana devine rece si ceremonioasa, cu un comportament care evoca schizofrenia.Apare o pierdere a modelelor comportamentului social (nu poate lua initiativa nici unei activitati; ea nu poate nici sa stea linistita, nici sa doarma) Persoana in doliu poate sa desfasoare o oarecare activitate, dar aceasta va fi in detrimentul relatiilor ei sociale si situatiei sale economice. Ea se va regasi in final ca si-a pierdut familia, prietenii, statutul social si veniturile. (Recurgerea la alcool nu face decat sa accentueze aceste reactii si sa grabeasca instalarea depresiei!)Toate acestea conduc in final la un tablou in care reactia la doliu ia forma unei depresii cu tensiune, agitatie sterila, insomnie, sentiment de esec si autoinvinuire. Apare atunci si pericolul sinuciderii! Mediatorii stresului au rolul de a reduce intensitatea reactiilor de stres. Acestia sunt reprezentati de:- Capacitatea de predictie un stresor predictibil determina reactii de stres mai redus in intensitate fata de cazul in care confruntarea apare pe neasteptate- Capacitatea de control impresia ca lucrurile sunt controlabile reduce impactul stresorilorSuportul social un suport social adecvat reduce intensitatea reactiilor la stres- Mecanismele de aparare negarea (nerecunoasterea, neadmiterea unui comportament); rationalizarea(formularea unei explicatii plauzibile si concrete a unei situatii); intelectualizarea(formularea unei explicatii cu valoare de principiu); proiectia (atribuirea situatiei drept consecinta a actiunii unei alte persoane). - Mecanisme de coping in functie de stilurile de coping sunt: cognitiv centrate pe interpretare; comportamental centrate pe problema; biologic centrate pe emotie. Stresul si boala Stresul poate cauza atat boli somatice cat si boli psihice. - Bolile somatice pot fi cauzate sau influentate de factori stresori sau alti factori de natura psihologica. Se pot manifesta de exemplu sub forma unor afectiuni de genul: astm bronsic, ulcer gastric, hipertensiune, artrita etc. - Bolile psihice pot avea drept stresori atat factori determinanti, de exemplu tulburarile de adaptare la stres sau tulburarea de stres posttraumatic, cat si factori favorizanti cum ar fi depresia sau schizofrenia.

BIBLIOGRAFIE:

Dictionar de Psihologie - Norbert Sillamy, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998Selye, H. - Stress sans dtresse, Montral, Ed. La Presse, 1974.Tudose, F.; Iorgulescu, M., Corpul n depresie, Revista Infomedica, vol. II, nr. 6, 1994Rscanu, R., Psihologie medical si asistent social, Editura Societatea Stiint si Tehnic, Bucuresti, 1996.Richter, G., Evenimente stresante de viat si suportul social, Editura All, Bucuresti, 1996.

3