Stresul, boala secolului

Diriginte: Cuzub Mihai MarcelŞcoala Gimnazială “Nicolae Apostol” Ruginoasa

Ca preocupare practică în sensul cunoaşterii de sine şi de altul, psihologia a apărut

odată cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. În chip firesc,oamenii nu au aşteptat

constituirea unei ştiinţe psihologice pentru a-şi pune întrebări cu privire la viaţa sufletească,la

comportamentul semenilor, la relaţiile interpersonale,la însuşirile personale etc.Din

răspunsurile date la asemenea întrebări s-a născut o psihologie empirică,fixatăşitransmisă mai

întâi pe cale orală, în care s-au condensat opinii şi observaţii ocazionale de viaţă cotidiană.

Psihologia se ocupă cu studiul şi descoperirea legilor care guvernează procesele şi

fenomenele psihice, activitatea psihică în general. În alţi termeni psihologia este ştiinţa care se

ocupă cu desrierea şi explicarea fenomenelor şi însuşirilor psihice verificabile.

Ea este una dintre disciplinele fundamentale care se ocupă de om, de studiul acestuia

ca fiinţăindividualăşisocială. Prin sistemulsău psihic, omul se deosebeşte esenţial de celelalte

fiinţe,devine capabil nu numai de a se adapta mediului, ci şi de a-l transforma, de a-l modela

în raport cu trebuinţele şi interesele, scopurile sale, principalele note definitorii ale umanului

legându-se cu precădere de psihic.

Stresul, numit şi boala secolului, este una din cele mai mari disfuncţionalităţi care

apare pe parcursul activităţilor de zi cu zi; pentru că oamenii au rareori posibilitatea de a

influenţa evenimentele stresante, tot ce pot face este să-şi însuşească nişte strategii adaptative

care să-i facă mai rezistenţi la agresiunile psihice şi mai eficienţi în activitatea profesională.

Uneori, stresul profesional este considerat ca un element pozitiv, ca efect benefic

asupra performanţelor; în condiţiile în care o exigenţă a mediului profesional este motivantă

pentru individ, aceasta acţionează ca un factor de stres pozitiv. În acelaşi timp, dacă o

constrângere este percepută ca neplăcută, dificilă şi se manifestă permanent, ea poate

conduce la stres şi la efectele sale negative.

Stresul, ca proces de mobilizare şi apărare a organismului în faţa unor situaţii

neaşteptate, se concretizează în reacţii extrem de diferite de la un individ la altul şi de la o

situaţie la alta. Răspunsurile sunt deci individuale şi nu neapărat negative. Există persoane

pentru care stresul este „sarea şi piperul vieţii", factor puternic, energizant. Aceste persoane

dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţa la stres.

În condiţiile de normalitate, psihologii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri

noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un efect negativ şi, de aceea, poate constitui o

greşeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi

chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări

dinamice de noi situaţii.

Termenul stres provine din cuvântul omonim englez (stress), care în limba de origine

înseamnă constrângere, forţă, solicitare. Prin stres desemnăm orice stare de tensiune creată, de

agresiune provenind din mediul extern sau intern, faţă de care organismul se apără pe calea

unor reacţii de adaptare.

Noţiunea de stres a devenit un fapt cotidian. Stresul însoţeşte orice activitate în care

omul este implicat, aceasta ca rezultantă posibilă a unui conflict ce poate fi generat de

activitatea în sine şi cel care o prestează. Vorbim astfel despre stresul vieţii de zi cu zi, al

mediului ambiant, familial, profesional, şcolar.

Stresul este reacţia pe care oamenii o pot avea atunci când simt că nu se pot adapta

solicitărilor şi presiunilor cărora trebuie să le facă fata în viaţa de familie, personală sau la

locul de muncă. Solicitările nu conduc neapărat la stres. Ele pot stimula succesul care conduce

satisfacţia în muncă. Problemele apar atunci când solicitările sunt prea mari şi pe termen lung

sau acţionează din mai multe direcţii; unele persoane îşi pot pierde controlul ceea ce conduce

la stres.

Stresul şi mecanismele implicate în apariţia stresului.

În general, sunt posibile trei perspective asupra stresului în funcţie de accentul pus pe

situaţia stresantă, răspunsulla stres sau interacţiunea dintre stimul şi răspuns, persoană şi

mediu.

Prima perspectivă considerată că stresul este inerent stimulilor sau situaţiei.

Aceşti stimuli se numesc stresori sau factori stresanţi. O situiaţie conflictuală sau

frustrantăeste un factor stresant. Factori stresanţi sunt şi zgomotul, aglomeraţia, evenimentele

negative şi/sau pozitive de viaţă, supraîncărcarea muncii şi altele. Totuşi,sepoate foarte uşor

observa diferenţele individuale în reacţia la stres: aceeaşi situaţie va apare stresantă pentru un

subiect şi neutră pentru altul. Dacă socotim căstresul este inerent stimulilor nu putem explica

răspunsul diferit al indivizilor la situaţiile stresante.

Definirea stresului prin accentul pus pe reacţia sau răspunsul organismului a câştigat

teren

odată cu cercetările de largă circulaţie ale lui H. Selye. Din această perspectivă,stresul este

suma reacţiilor nespecifice ale organismului la solicitările extreme.

Dealtfel, Selye a fost celcare a inpus noţiunea de „ stres”. El a observat că agenţii

nocivi din mediu care acţionează asupra organismului provoacă atât modificări specifice lor,

cât şi o serie de efecte care nu le sunt caracteristice ( ex. Reacţii de apărare, leziuni la nivelul

unor organe interne, modificarea parametrilor sistemului nervos etc.). Stresul biologic, descris

iniţial ca sindromgeneral de adaptare se referă la o stare a organismului manifestată prin

reacţii nespecifice, ca răspuns la agenţi nocivi.

Tot Selye este cel care a făcut distincţia între stresori, ca agent cu influenţe nocive

asupra organismului şi stres, ca stare resimţită în urma acţiunii unuia sau mai multor stresori.

Mai mult, pentru a face diferenţa între manifestările pozitive ( ex. mobilizare ) şi negative (ex.

consum nervos excesiv ) ale stresului, Selye introduce termenii de eustres ( stres pozitiv ) şi

distres ( stres negativ ).

Din punct de vedere psihologic, pare mai adecvată o definiţie cognitivă asupra

stresului.

Din această perspectivă,stresulnu rezidă nici în situaţia stresantă,nici în răspunsul la stresori ci

în interacţiunea dintre persoana umană şi situaţia stresantă. Mai exact,stresul apare ca o

discrepanţă perceptuată subiectiv între solicitări şi autoevaluarea capacităţilor proprii. Este

consideratăcea mai complexăabordare, în care nu se mai acordă factorilor stresanţi conotaţii

de nocivitate egale pentru toţi oamenii, şi în care personalitatea are rol de moderator între

stresori şi reacţiile pe care aceştia le provoacă.

Stresul poate fi cauzat de diferiţi agenţi stresori atât la locul de muncă, cât şi în afara

acestuia. El poate avea diferite cauze şi diferite forme de manifestare. Unele persoane se pot

adapta mai bine la agenţii stresori, altele mai puţin, în funcţie de personalitate şi circumstanţe.

Stresul poate avea o varietate de cauze, printre care se numără frustrarea, supraaglomerarea,

temperaturile extreme sau incapacitatea de a ieşi dintr-o situaţie de aparent pericol.

Tipul de reducere sau anihilare a stresului, prin abordarea individuală în

managementul stresului, pune accent pe cunoaşterea şi înţelegerea stării de stres, astfel

încât, atitudinea individului să se modifice, din una fatalistă şi pesimistă, în conştientă şi

pozitivă. Primul demers îl constituie antrenamentul cognitiv pentru adaptarea la stres.

Fiecare cadru didactic trebuie să cunoască factorii care conduc la stres (agenţii

stresori), cum poate fi identificat acesta şi ce se poate face pentru eliminarea sau reducerea lui.

Lucrând împreună cu elevii şi utilizând tehnici moderne de recunoaştere şi de redresare, pot

fi evitate aceste probleme.

Bibliografie: Miclea, M., Stres şi apărare psihică, P:U:C., Cluj-Napoca,1997.Jurcău, N. şi Niculescu, R. M.,Psihologie şcolară, U.T.PRES, Cluj-Napoca, 2002.Radu,I.(coord), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-Napoca, Ed.Sincron,

1991.