ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI,

BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

Datoria publică internă şi externă a României. Strategii de contractare, rambursare şi

utilizare a împrumuturilor de stat

Teză de doctorat - Rezumat

Doctorand Magdalena Luminiţa VASILE CĂLIN

Conducător ştiinţific IULIAN VĂCĂREL, Acad. prof. univ. dr.

Bucureşti 2005

CUPRINS

Introducere......................................................................................................... 5Capitolul 1 – Datoria publică........................................................................... 71.1. Conceptul de datorie publică............................................................................................ 81.2. Cadrul legislativ............................................................................................................... 91.3. Instituţia responsabilă cu gestionarea datoriei................................................................. 111.4. Finanţarea cheltuielilor publice – impozit sau împrumut?............................................... 13

1.4.1. Alternativa impozite sau împrumuturi?..................................................................... 1.4.2. Apelul la împrumuturi – argumente pro.................................................................... 1.4.3. Apelul la împrumuturi – argumente contra...............................................................

131617

1.5. Acumularea datoriei publice pe plan mondial – factor de declaşare a unor puternice crize.................................................................................................................................. 18

1.5.1. Soluţii de rezolvare a crizei datoriei propuse prin Acordul de la Washington......... 1.5.2. Soluţii de rezolvare a problemelor ţărilor îndatorate propuse de alte organisme...... 1.5.3. Soluţii de rezolvare a problemelor legate de datoria publică....................................

212323

1.6. Operaţiuni de restructurare a datoriei externe.................................................................. 241.7. Criza datoriei publice în România....................................................................................

1.7.1. Cât de corectă a fost decizia de rambursare a întregii datorii externe în avans ?......................................................................................................................

25

28Capitolul 2 – Originea datoriei publice actuale a României......................... 292.1. Factori care generează datorie publică.................................................. .................... ...... 302.2. Resurse pentru acoperirea nevoilor de consum............................... ............................... 312.3. Resurse pentru acoperirea deficitului financiar public.................... .................... ............ 352.4. Resurse pentru acoperirea deficitului balanţei comerciale. .................... ......................... 41Capitolul 3 – Strategii de contractare a datoriei publice............................... 483.1. Alternativa datorie externă sau datorie internă?………….. .................... ........................ 49

3.1.1. Argumente împotriva îndatorării externe…………………...................................... 3.1.2. Argumente pro datorie internă…………………………….......................................

5156

3.2. Strategia optimală de mobilizare a resurselor externe….................................................. 583.3. Comportamentul indicatorilor de contractare a datoriei... .................... .......................... 593.4. Principii de bază ale gestiunii datoriei…………………….............................................. 64Capitolul 4 – Instrumentele datoriei publice.................................................. 664.1. Instrumentele de credit pentru acoperirea datoriei guvernamentale pe termen scurt ..... 684.2. Titlurile guvernamentale pe termen mediu si lung............. .................... ........................ 724.3. Tehnici de împrumut de pe pieţele externe.......................... .................... ...................... 75

4.3.1. Procedură de emisiune a eurobligaţiunilor.................... .................... ...................... 784.4. Tehnici de vânzare a titlurilor de stat................................... .................... ...................... 82

4.4.1. Modalităţi de vânzare a titlurilor de stat în România................................................ 4.4.2. Tipuri de oferte.......................................................................................................... 4.4.3. Metode de adjudecare a titlurilor de stat.............................. ....................................

848485

4.5. Caracteristicile emisiunilor de instrumente de credit de pe piaţa românească................. 86

2

Capitolul 5 – Strategii de stabilire şi utilizare a instrumentelor de gestionare a datoriei publice şi a riscurilor generate de acestea...................

89

5.1. Strategii privind alegerea şi stabilirea elementelor tehnice ale instrumentelor de credit negociabile....................................... .................... .................... .................... ........................ 90

5.1.1. Rata dobânzii................................................................................... ......................... 915.1.2. Moneda în care este libelat împrumutul.................................. ................................. 1085.1.3. Termenul de scadenţă................................................................ ............................... 111

5.2. Strategii de gestionare a riscurilor generate de datoria publică........................................ 1145.2.1. Riscul de schimb valutar.................................................................. ........................ 1155.2.2. Riscul de rată a dobânzii şi riscul de refinanţare.......................... ............................ 116

Capitolul 6 – Strategii de utilizare şi rambursare a datoriei publice........... 1206.1. Strategii de utilizare a datoriei publice................................. .................... ....................... 121

6.1.1. Destinaţia împrumuturilor de stat.............................................................................. 6.1.2. Împrumuturi pentru consum sau pentru investiţii?................... ................................ 6.1.3. Utilizarea resurselor provenite din datoria publică internă....................................... 6.1.4. Utilizarea resurselor provenite din datoria publică externă...................................... 6.1.5. Alternativa datorie publică pentru consum sau pentru investiţii?.......... ..................

121123124126131

6.2. Strategii de rambursare a datoriei publice.......................... .................... ......................... 1346.2.1. Caracteristici ale rambursării....................................................... ............................. 6.2.2. Caracteristici de plată…………………………………………................................ 6.2.3. Caracteristici ale impozitării……………………………………..............................

134135136

Capitolul 7 – Analiza retrospectivă a datoriei publice a României în perioada 1990 – 2004......................................................................................... 1417.1. Datoria publică internă.......................................................... .................... ...................... 142

7.1.1. Mărimea şi evoluţia datoriei publice interne………………………......................... 7.1.2. Structura datoriei publice interne………………………………….......................... 7.1.3. Serviciul datoriei publice interne…………………………………….......................

142144149

7.2. Datoria publică externă……………………………………............................................. 1527.2.1. Indicatori de analiză a datoriei externe…………………………….......................... 7.2.2. Structura datoriei publice externe………………………………….......................... 7.2.3. Serviciul datoriei publice externe……………………………………......................

153158163

Capitolul 8 – Repercusiuni macroeconomice ale unei datorii publice în creştere................................................................................................................ 1728.1. Identităţi macroeconomice de bază................................................................................... 173

8.1.1. Relaţia dintre datoria publică şi deficitul bugetar..................................................... 8.1.2. Evoluţia deficitului primar şi a cheltuielilor cu dobânzile în contul datoriei

publice.......................................................................................................................

173178182

8.2. Proiecţii economice privind evoluţia îndatorării şi a deficitului....................................... 1848.2.1. Scenariul 1 şi interpretarea rezultatelor..................................................................... 8.2.2. Scenariul 2................................................................................................................. 8.2.3. Scenariul 3................................................................................................................. 8.2.4. Scenariul 4................................................................................................................. 8.2.5. Scenariul 5................................................................................................................. 8.2.6. Scenariul 6................................................................................................................. 8.2.7. Scenariul 7.................................................................................................................

184187189190191192193

3

8.2.8. Scenariul 8................................................................................................................. 8.2.9. Scenariul 9................................................................................................................. 8.2.10. Scenariul 10............................................................................................................. 8.2.11. Scenariul 11............................................................................................................. 8.2.12. Scenariul 12............................................................................................................. 8.2.13. Concluzii..................................................................................................................

194195196197198199

Încheiere......................................................................................................... 200Bibliografie..................................................................................................... 206

CUVINTE CHEIE

Clubul de la Londra: forum care reuneşte creditorii privaţi în scopul de a restructura datoria privată. Clubul de la Paris: forum care regrupează 19 ţări creditoare, creat în 1956, examinează creanţele publice bilaterale. Datoria multilaterală reprezintă datoria contractată de la organismele financiare internaţionale ca Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Datorie bilaterală reprezintă datoria contractată de la guvernele altor state. Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare. Datoria publică guvernamentală internă reprezintă partea din datoria publică guvernamentală care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută, inclusiv sumele utilizate temporar din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru finanţarea temporară a deficitelor bugetare. Datoria publică guvernamentală externă reprezintă partea din datoria publică guvernamentală reprezentând totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România. Deficitul convenţional se determină ca diferenţă între încasările şi plăţile efective şi reprezintă necesarul de finanţare a sectorului public.

4

Deficitul primar reprezintă diferenţa între volumul cheltuielilor, mai puţin cheltuielile cu dobânzile la datoria publică, şi cel al veniturilor publice la nivelul unui an. Deficitul operaţional însumează deficitul primar şi dobânda reală plătită în cadrul datoriei publice interne. Eurodolarii reprezintă dolarii din exteriorul Statelor Unite ale Americii deţinuţi în băncile europene. Petrodolarii reprezintă dolarii obţinuţi din vânzările de petrol şi care au alimentat piaţa eurodolarilor. Serviciul datoriei publice: suma cheltuielilor cu rambursarea împrumuturilor ajunse la scadenţă, cu plata dobânzilor şi alte costuri aferente datoriei publice la nivelul unui exerciţiu financiar. Titluri de stat: înscrisuri care atestă existenţa datoriei publice.

SINTEZA TEZEI

Tema tezei de doctorat face parte din domeniul finanţelor publice şi comportă o abordare complexă a problemelor economice generate de gestionarea unui portofoliu important de titluri publice.

Capitolul 1 – Datoria publică

Datoria publică internă şi externă reprezintă sursele extraordinare la care statul face apel

pentru a-şi completa veniturile ordinare insuficient de mari pentru a-şi acoperi integral nevoile financiare dintr-un an financiar. Prima lege care a încercat să definească termenii şi condiţiile în care statul poate să contracteze împrumuturi a intrat în vigoare în anul 1993. Ulterior, ca urmare a apariţiei pieţei de capital şi datorită necesităţilor de dezvoltare, legea promulgată în 1993 s-a dovedit insuficientă, astfel că în 1999 apare o nouă lege privind datoria publică. Armonizarea legislaţiei româneşti cu cea din Uniunea europeană a impus definirea unui nou cadru legal privind datoria publică, concretizat într-o nouă lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Dată fiind importanţa datoriei publice, locului şi rolului instituţiei responsabile cu gestionarea acesteia trebuie să i se acorde o deosebită atenţie. În România, instituţia care

5

gestionează datoria publică este Ministerul Finanţelor Publice. Nu toate ţările lumii atribuie însă această sarcină aceleiaşi instituţii. Problema datoriei publice a devenit acută la începutul anilor ’80 prin declanşarea în lanţ a crizei datoriei în multiple state, manifestată prin întreruperea plăţilor în contul datoriei externe. Ca urmare a acestor crize şi a celor financiare înregistrate în ultimele două decenii de către ţările îndatorate şi de către economiile ţărilor emergente, atât statele debitoare, cât şi cele creditoare au devenit foarte sensibile la problemele ridicate de economiile statelor afectate. Analizând problemele legate de datoria publică cu care s-au confruntat numeroase ţări, Comitetul pentru anularea datoriei ţărilor lumii a treia a identificat şi propus o serie de măsuri pe care trebuie să le pună în practică o ţară îndatorată. Ţările îndatorate care s-au confruntat cu probleme de încetare a plăţilor în contul datoriei externe au avut posibilitatea să obţină reeşalonarea datoriei lor bilaterale în cadrul Clubului de la Paris sau a celei private în cadrul Clubului de la Londra. Datoria multilaterală contractată de la instituţiile financiare internaţionale şi regionale, care de cele mai multe ori deţine ponderi covârşitoare în totalul datoriei ţărilor îndatorate nu poate fi reeşalonată. La începutul anilor ’80 ai secolului trecut, pe fondul declanşării unor puternice crize ale datoriei externe la nivel mondial, România a încetat să mai contracteze împrumuturi de pe piaţa externă. Regimul politic din ţara noastră a demarat o puternică politică de dezîndatorare, de rambursare în avans a datoriei externe. Dusă la extrem, această politică a făcut posibil ca la începutul anilor ’90, ţara noastră să înregistreze un volum foarte redus al datoriei externe.

Capitolul 2 – Originea datoriei publice actuale a României

Problemele actuale generate de gestionarea datoriei publice în România îşi găsesc

originea în schimbarea regimului politic la începutul anilor ’90. Eforturile considerabile făcute de România în perioada regimul comunist pentru achitarea întregii datorii externe către străinătate au făcut ca la începutul anului 1990 aceasta să fie practic inexistentă. Începerea acumulării datoriei publice prezente coincide cu schimbarea regimului politic. Nevoia de resurse suplimentare a ţării noastre, nevoie care a generat contractarea de împrumuturi publice, are la origine trei factori majori:

decalajul înregistrat în cursul anului între ritmul de încasare a veniturilor şi cel al efectuării cheltuielilor;

deficitul bugetar consolidat la sfârşitul fiecărui an; rambursarea împrumuturilor contractate de stat ajunse la scadenţă.

6

Cei trei factori sunt caracteristici oricărui stat cu economie de piaţă. Caracteristic economiilor în tranziţie, situaţie specifică şi României, este faptul că suplimentar, faţă de cauzele de mai sus, apare şi un al patrulea factor, foarte important ca amploare şi dimensiune, şi anume:

preluarea de către stat a activelor neperformante din economie. Nevoia crescută de resurse a fost accentuată de un dezechilibru general înregistrat de economia românească:

lipsa unei veritabile creşteri economice; persistenţa deficitului de cont curent al balanţei de plăţi externe a României.

Capitolul 3 – Strategii de contractare a datoriei publice

Gestionarii datoriei publice sunt permanent confruntaţi cu problema atragerii surselor de

finanţare. Un management adecvat al datoriei publice trebuie să găsească un echilibru în structura portofoliului de fonduri atrase din exterior, cu o judicioasă completare a acestora cu fonduri atrase de pe plan intern. Recurgerea la împrumuturi pe plan extern prezintă multiple dezavantaje, dar şi unele avantaje. Latura pozitivă a recurgerii la o astfel de soluţie constă în capacitatea rapidă a statului de a colecta importante fonduri fără ca acest lucru să implice un efort financiar imediat. Pe de altă parte, există inconvenientul că apelarea la fonduri masive de împrumut pe plan extern angajează viitorul, şi anume generaţiile viitoare care vor trebui să achite atât ratele scadente de împrumut, cât şi dobânzile. Există multiple argumente pentru a convinge gestionarii datoriei publice să se orienteze către fondurile atrase de pe plan intern, şi anume: Un prim argument în favoarea atragerii de cât mai multe fonduri de pe plan intern este legat de faptul că acestea sunt exprimate, în cea mai mare parte, în moneda naţională şi permit gestionarilor acesteia utilizarea unor tehnici de manevrare în sensul dorit a sumei totale. Al doilea argument vizează reducerea dependenţei financiare a ţării faţă de exterior. Al treilea argument vizează faptul că gestionarea datoriei publice interne reprezintă o problemă a politicii interne şi nu există nici un fel de constrângeri din exterior. Singura constrângere este dată de masa subscriitorilor de pe plan intern care pot refuza acordarea unor credite statului, respectiv emisiunea unor împrumuturi poate fi refuzată în masă din două motive:

• fie pentru că nu au încredere în stat şi ca urmare nu doresc să îl finanţeze ; • fie datorită ratei reduse a economiilor de pe plan intern.

7

Capitolul 4 – Instrumentele datoriei publice

În ţările cu economie de piaţă, gestionarii datoriei publice utilizează în mare măsură

pentru contractarea de împrumuri emisiunile de instrumente de credit negociabile sau nenegociabile. Acestea pot fi plasate prin intermediul instituţiilor financiare sau la investitorii nefinanciari, în special persoane fizice. Indiferent de numele pe care îl poartă aceste instrumente în fiecare ţară ce le utilizează, ele prezintă caracteristici comune. Ceea ce diferă ţine de modul în care se negociază fiecare împrumut, de nivelul plafonului de îndatorare aferent fiecărui instrument, de rata dobânzii, de termenul de scadenţă etc. Înscrisurile prin intermediul cărora se contractează datoria publică pe termen scurt sunt reprezentate de instrumentele de trezorerie cu termene de rambursare de până la un an. În perioada 1994 – 2004, România a utilizat certificatele de trezorerie ca instrument de contractare a datoriei publice de pe plan intern, ponderea acestora variind între 30 % şi 70 % din datoria publică internă. În ţările dezvoltate, cea mai mare parte a datoriei publice constă din hârtii de valoare pe termen mediu şi lung. Finanţarea deficitului bugetar consolidat se realizează prin intermediul instrumentelor de credit emise pe termen mediu şi lung. Aceste hârtii de valoare poartă denumirea de obligaţiuni de stat. În structura datoriei publice externe a României pe tipuri de creditori regăsim utilizarea instrumentului obligaţiuni ca formă de contractare a împrumuturilor externe începând din anul 1996. Managerii datoriei trebuie să utilizeze metode adecvate de plasare pe piaţă a instrumentelor datoriei, în vederea acoperirii necesităţilor de finanţare la nivel guvernamental. În prezent, gestionarii datoriei publice au de ales între următoarele categorii de tehnici de vânzare, fiecare categorie prezentând mai multe variante şi posibilitatea de a le combina:

• Tehnici de subscripţie publică la preţ fix; • Tehnici de licitaţie; • Tehnici de emisiune tap; • Tehnici de plasament către privaţi; • Combinaţii de tehnici de vânzare.

În România, legislaţia în vigoare prevede următoarele modalităţi de plasare/vânzare a emisiunilor de titluri de stat, şi anume: subscripţia publică, subscripţia publică garantată şi licitaţia.

8

Printre caracteristicile titlurilor de stat se regăsesc informaţii referitoare la metoda de adjudecare a acestora. Astfel, am putut identifica metoda preţului multiplu şi metoda preţului uniform.

Capitolul 5 – Strategii de stabilire şi utilizare a instrumentelor de gestionare a datoriei publice şi a riscurilor generate de acestea

Managerii datoriei publice au la dispoziţie o gamă largă de opţiuni pentru definirea

titlurilor guvernamentale negociabile. Aceştia stabilesc termenii şi condiţiile de emisiune ale unei anumite serii de titluri de stat prin prospectul de emisiune, document oficial aprobat prin ordin al ministrului finanţelor. Rata dobânzii este poate elementul cel mai important definit în prospectul de emisiune al titlurilor datoriei publice. În funcţie de nivelul ratei dobânzii, titlurile de stat devin sau nu atractive pentru investitori. Conjunctura economică este cea care indică decidenţilor – gestionarilor datoriei publice – rata dobânzii la care ar fi indicat să ofere titlurile de stat pentru ca reuşita operaţiunii să fie asigurată. Conjunctura economică din ţara noastră caracterizată prin rate înalte ale dobânzii şi inflaţiei şi în continuă scădere a fost nefavorabilă utilizării titlurilor de stat pe termen mediu şi lung. Acest lucru a generat apelul la emisiuni excesive de titluri de stat pe termen scurt. Această strategie expune statul la un risc inutil de creştere a ratei dobânzii în viitor, având drept urmare o creştere subită a costului de refinanţare.

Evoluţia titlurilor de stat pe termen lung a necesitat găsirea unor soluţii pentru definirea ratei dobânzii de o manieră mai flexibilă. Cum piaţa titlurilor de stat este în continuă dezvoltare, ca de altfel a tuturor celorlalte instrumente financiare, s-au găsit soluţii pentru creşterea atractivităţii acestora. Au fost introduse titluri de stat pentru care rata dobânzii este legată fie de rata oficială a dobânzii, fie de indicele preţurilor sau de cursul de schimb. Creşterea atractivităţii titlurilor de stat se poate realiza şi prin oferirea unor hârtii de valoare cu rată variabilă sau rată flotantă. În condiţii de instabilitate economică, pentru a face atractive titlurile publice, multe ţări recurg la lansarea de titluri publice denominate în valută. În stabilirea unei strategii de contractare a datoriei publice, fiecare stat trebuie să-şi fixeze liniile directoare ale politicii de îndatorare. După cum arată experienţa altor ţări, obiectivul general al gestionării datoriei publice trebuie să fie îndreptat, pe cât posibil, spre reducerea costului datoriei, prin gestionarea optimă a riscurilor pe care le poate genera administrarea datoriei publice, respectiv: riscul de schimb valutar, riscul de rată a dobânzii şi riscul de refinanţare.

9

Capitolul 6 – Strategii de utilizare şi rambursare a datoriei publice

Împrumuturile de stat sunt utilizate în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu,

Guvernul reprezentând autoritatea autorizată să contracteze împrumuturi de stat interne şi externe numai prin Ministerul Finanţelor Publice. Interesant este să stabilim care ar trebui să fie destinaţia preferată a împrumuturilor: utilizarea acestora pentru consum sau pentru investiţii?

Alternativa împrumuturi pentru consum sau pentru investiţii trebuie fixată prin strategia privind datoria publică. În structura pe destinaţii a datoriei publice interne cea mai mare pondere pe întreaga perioadă este deţinută de datoria publică contractată pentru finanţarea deficitului bugetar. Au existat ani în care peste 90 % din datoria publică contractată la intern a fost absorbită de finanţarea deficitului bugetar.

În perioada 1990 – 2004, îndatorarea pe plan extern a României s-a făcut în principal pentru nevoi de consum, cu o uşoară tendinţă de scădere a ponderii împrumuturilor pentru această destinaţie în ultimii ani de analiză. Între 70 % şi 85 % din totalul datoriei publice externe a fost afectat, în perioada 1992 – 2000, susţinerii balanţei de plăţi şi consolidării rezervei valutare. Dacă împrumutul public poate să ducă, în anumite circumstanţe, la atenuarea unor fluctuaţii conjuncturale şi să susţină temporar activitatea unor sectoare din economie, este puţin probabil că acesta va aduce contribuţii pozitive creşterii economice pe termen lung. Pe termen lung, datoria publică contribuie la creşterea economică cu condiţia să finanţeze cheltuieli publice sau reduceri de impozite a căror contribuţie la potenţialul de creştere economică a fost dovedită.

Singura destinaţie viabilă care poate fi dată unui împrumut este realizarea de investiţii productive.

În măsura în care statele sunt foarte interesate în atragerea unor importante fonduri publice prin intermediul plasării de titluri de stat, considerăm necesară introducerea unor stimulente fiscale. Dacă se doreşte finanţarea economiei pe termen lung prin instrumente de tipul titlurilor de stat, se pot introduce unele scheme fiscale în funcţie de perioada de timp pe care sunt deţinute titlurile respective.

Capitolul 7 – Analiza retrospectivă a datoriei publice a României în perioada 1990 - 2004

La nivelul anului 1992, statul român începe să apeleze la piaţa internă pentru a-şi asigura,

într-o anumită măsură, resursele de finanţare de care avea nevoie pentru acoperirea deficitelor

10

bugetare, dar constituie datorie publică internă şi prin preluarea unor pierderi din economie, înregistrate de întreprinderi cu capital de stat. Deşi în continuă creştere după 1992, în evoluţia datoriei publice interne se remarcă existenţa a două etape distincte din punctul de vedere al mărimii stocului acesteia: perioada 1992 – 1996 şi perioada 1997 - prezent.

Datoria publică internă este compusă în proporţie covârşitoare din datoria publică internă directă generată de deficitul bugetar consolidat şi de activele neperformante preluate de stat la datoria publică pe baza unor legi speciale.

Din punctul de vedere al celui care a subscris împrumuturi de stat, respectiv creditorul acestuia, putem identifica poziţia dominantă a sectorului bancar comparativ cu ceilalţi deţinători.

În structura pe valute a datoriei publice interne directe, ponderea devizelor este foarte redusă. Ţinând cont de riscul de schimb valutar care poate genera probleme majore şi de necesitatea creşterii volumului exporturilor, astfel încât o ţară să poată face rost de valuta necesară pentru rambursarea datoriei interne, apreciem drept pozitivă strategia de contractare a datoriei interne în moneda naţională.

Un indicator important de analiză a datoriei publice interne este reprezentat de serviciul datoriei publice interne. Cele mai ridicate valori ale serviciului datoriei publice interne au fost înregistrate între anii 1997 şi 2001. După anul 2001, mărimea serviciului datoriei publice interne în raport cu PIB înregistrează valori mai reduse.

Raportul dintre datoria publică externă şi PIB, corelat cu nivelul venitului naţional pe locuitor, plasează România în grupul ţărilor puţin îndatorate, cu venit mediu. Din aceeaşi categorie fac parte multiple alte ţări din Europa centrală şi de est, printre care Croaţia, Cehia, Lituania, Moldova, Slovacia, Slovenia, Ucraina.

Începând din 1990, datoria publică externă a României în raport cu produsul intern brut n-a încetat să crească. Dacă la sfârşitul anului 1990, nivelul datoriei externe reprezenta numai 0,9 % din PIB, un an mai târziu acest indicator atinge 8,6 % din PIB, pentru ca la sfârşitul anului 2004 să înregistreze 19,4 % din PIB. Evoluţia acestui raport are două explicaţii principale:

perioada analizată reprezintă o durată iniţială de acumulare a datoriei externe; România a avut acces limitat pe piaţa externă de capital.

În totalul datoriei publice externe, datoria externă directă a constituit componenta reprezentativă. În structura pe tipuri de debitori a datoriei externe, ponderea principală o deţin aangajamentele contractate la organismele financiare internaţionale. Efortul financiar-valutar reclamat anual de serviciul datoriei publice externe a cunoscut o creştere rapidă, dublându-se, ca mărime exprimată în dolari SUA, într-o primă etapă din anul 1994 până în 1996 şi încă o dată din 1996 până în 2004. La începutul perioadei analizate,

11

serviciul datoriei publice externe înregistra valori scăzute din două motive: pe de o parte, România contracta puţine împrumuturi pe piaţa externă, iar pe de altă parte majoritatea împrumuturilor contractate au beneficiat de o perioadă de graţie. La nivelul anului 1999, România s-a confruntat cu un vârf al serviciului datoriei publice externe. Proiecţia serviciului datoriei publice externe pentru perioada 2005 – 2008 prevede creşterea în volum a acestuia ajungând, la nivelul anului 2008, să atingă 121 % din volumul serviciului datoriei publice externe aferent anului 2004. Analiza indicatorilor ce caracterizează situaţia datoriei publice externe a ţării noastre pune în evidenţă faptul că România se încadrează în grupa ţărilor cu o datorie externă sustenabilă.

Capitolul 8 – Repercusiuni macroeconomice ale unei datorii publice în creştere

Raportul dintre datoria publică externă şi produsul intern brut nu poate să crească în mod

nelimitat. Recurgerea la împrumuturi trebuie să fie corelată cu potenţialul economico-financiare al ţării şi cu posibilităţile de a suporta serviciul datoriei.

Indiferent de gradul de dezvoltare al unei ţări, majoritatea acestora se confruntă cu probleme de dezechilibru bugetar. Diferenţa, de la ţară la ţară, constă în identificarea orientării cheltuielilor suplimentare pe categorii de ţări. Analiza structurii acestor cheltuieli este foarte diferită în ţările puternic dezvoltate faţă de cea a ţărilor în curs de dezvoltare. În timp ce unele ţări dezvoltate înregistrează cheltuieli ridicate pentru creşterea securităţii populaţiei, cheltuieli ridicate în domeniul militar şi pentru înarmare, cheltuieli pentru întărirea şi afirmarea puterii economice şi politice pe plan internaţional, cheltuieli ridicate în domeniul educaţiei, culturii, protecţiei sociale, sănătăţii, învăţământ etc., ţările în curs de dezvoltare sunt nevoite să cheltuiască sume importante pentru dezvoltarea economică a ţării, pentru susţinerea datoriei împrumutate etc., cheltuieli efectuate în detrimentul dezvoltării ţării în ansamblul său.

Cu cît un stat înregistrează deficite bugetare în creştere, cu atât nivelul datoriei publice va fi mai mare, şi în consecinţă, serviciul datoriei publice va fi mai dificil de suportat.

Urmărirea rezultatelor înregistrate de România în structura evoluţiei deficitului relevă existenţa unui surplus primar la nivelul bugetului general consolidat. Acest rezultat a putut fi obţinut prin menţinerea unui decalaj aproape constant între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor. Totuşi, pe total, se constată că se păstrează un deficit ca urmare a existenţei serviciului datoriei publice care generează plăţi de dobânzi în contul acesteia.

Datoria publică contractată nu a contribuit la creşterea veniturilor în raport cu PIB, astfel încât aceasta să fie rambursată pe seama creşterii într-o ritm mai rapid a veniturilor, decât ritmul

12

de creştere a datoriei acumulate. Se poate aprecia că fondurile provenite din contractarea de împrumuturi nu au fost utilizate pentru realizarea unor investiţii, ci pentru consum. Împrumuturile contractate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern au fost utilizate pentru rambursarea ratelor şi achitarea dobânzilor scadente la împrumuturile deja contractate. Acest lucru a făcut ca împrumuturile în loc să reducă masa totală a datoriei, să crească obligaţiile cu plata dobânzilor de la an la an.

În proiecţiile economice pe care le-am realizat ne-am propus să urmărim care ar putea fi consecinţele în plan economic ale unei datorii publice în creştere în raport cu produsul intern brut. Ce mutaţii pruduce această creştere la nivelul veniturilor şi cheltuielilor statului, respectiv în mărimea deficitului bugetar ce ar trebui înregistrat ori de câte ori se modifică raportul dintre datorie şi PIB şi care ar trebui să fie politica bugetară, respectiv fiscală de urmat în fiecare din condiţiile concrete în care s-au realizat simulările. În realizarea proiecţiilor am ţinut seama de prognozele de creştere ale economiei româneşti, precum şi de o serie de indicatori observaţi la nivelul ultimului deceniu. Este însă foarte greu de estimat dacă economia românească va înregistra creşteri economice constante. Din acest motiv, am optat pentru realizarea calculelor în condiţii diferite de creştere economică, rată a inflaţiei şi rată reală a dobânzii. Creşterea economică reală prognozată pentru următorii ani, având în vedere potenţialul economiei româneşti, se situează în jurul cifrei de 5 %. Cum ritmul anual de creştere a PIB a fost în medie de 5,2 % în ultimii trei ani cu uşoară tendinţă de reducere, ne-am oprit în calculele efectuate asupra unor valori diferite de creştere economică, respectiv de 5 %, 4 % şi 3 %. În alegerea opţiunilor privind raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut am ţinut cont de criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht şi am considerat că acesta poate să crească până în jurul cifrei de 60 %, nivel dincolo de care se apreciază că gradul de îndatorare al unei ţări devine îngrijorător. Calculele sunt realizate pentru o paletă largă de valori intermediare pe care acest raport le poate atinge, respectiv între 0 şi 60 %.

În ceea ce priveşte rata inflaţiei, am avut în vedere prognoza economică pentru anul 2005 de a atinge nivelul de 7 %. Aceleaşi calculele au fost realizate ţinând cont de diferite rate ale inflaţiei de la nivelul de 9 % până la nivelul de 2 % prevăzut de BCE pentru euroland ca nivel maxim admis. Rezultatele sunt obţinute ţinând cont de o largă posibilitate de rate reale ale dobânzii.

13