STRATEGIE DE INTERVENŢIE

PSIHOPEDAGOGICĂ

Propunător: Vînturiş Cezara

Timişoara, 2016

STRATEGIE DE INTERVENŢIE PSIHOPEDAGOGICĂ

1. Scurtă descriere a problemei (a situaţiei, caracteristicilor/particularităţilor

accentuate sesizate)

Protagoniştii situaţiei conflictuale au fost 4 elevi din clasa a X-a, a unui liceu tehnologic din

municipiul Timişoara. Trebuie menţionat faptul că unul dintre băieţi, face parte din categoria

copiilor cu cerinţe educative speciale (C.E.S), având tulburări de conduită, mari dificultăţi de

învăţare şi o nevoie accentuată de sprijin din punct de vedere afectiv şi social. Mediile de

provenienţă a celor patru băieţi sunt cel urban (trei dintre aceştia, dintre care unul este copilul cu

C.E.S.) şi respectiv, cel rural. Ţara de provenienţă a unuia dintre băieţi este Turcia, acesta

mutându-se de curând în Timişoara şi înscriidu-se la insistenţele mamei lui la acest liceu

tehnologic (el ar fi preferat abandonul şcolar, întrucât familia lui este suficient de înstărită,

conducând mai multe afaceri atât în ţară cât şi în străinătate şi şi-ar fi dorit să se dedice

antreprenoriatului). Băiatul din mediul rural de asemenea s-a înscris în anul şcolar 2015-2016 la

liceul tehnologic din municipiul Timişoara, moment în care conflictele dintre cei implicaţi au

luat amploare.

Conflictul dintre cei trei băieţi şi elevul cu C.E.S. se naşte de fiecare dată din dorinţa acestora

de a-l supune pe cel bolnav unor agresiuni verbale şi nonverbale întrucât modul de manifestare al

celui supus reprezintă un motiv de amuzament pentru aceştia. De asemenea buna desfăşurare a

orei de predare este întotdeauna afectată, timpul scurgându-se în încercarea profesorului de a

interveni şi a aplana conflictul, situaţie urmărită cu intenţie de cei cu conduită agresivă.

Ca urmare a agresiunilor la care este supus, copilul cu C.E.S. devine furios până la mânios,

manifestă comportamente agresive, ţipând necontrolat ca un animal rănit în ultima bătălie şi

chiar manifestând forme ale agresivităţii fizice cum ar fi aruncarea cu obiecte (însă, fără a-i răni

pe cei din jurul lui).

Evident, cei afectaţi sunt în primul rând elevii clasei care nu îşi pot menţine atenţia

concentrată asupra conţinuturilor predate, asistă la anumite situaţii care îi afectează emoţional,

devenind şi ei la rândul lor agitaţi şi neliniştiţi. Calitatea actului predării îşi pierde din

dimensiune întrucât profesorul nu se mai poate concentra asupra procesului instructiv-educativ,

asupra strategiilor de eficientizare a acestuia şi asupra diverselor metode alternative de predare

care antrenează în mod direct educabilii întrucât o mare parte din energia acestuia este

concentrată asupra aplanării situaţiei conflictuale apărută (aparent) din dorinţa de afirmare a

celor trei elevi dar ea având rădăcini mult mai profunde.

2. Context facilitator

2.1. Factori precipitanţi

Din cauza unui mediu familial nefavorabil, având profunde carenţe educaţionale, capacitatea

de empatie, de acceptare, de gestionare a emoţiilor şi de autocontrol lipsesc cu precădere la cei

trei elevi fapt care afectează în mare măsură confortul emoţional al întregii clase de elevi.

Desigur, faptul că elevul cu C.E.S. întâmpină dificultăţi mari de exprimare şi de interelaţionare

afectează într-o mare măsură omogenitatea clasei. Situaţia elevului cu dificultăţi reuşeşte să

sensibilizeze majoritatea (mai puţin pe cei trei elevi) fapt care constitutie încă un motiv de

instalare a conflictului, întrucât diferenţa de percepţie a situaţiei elevului cu C.E.S. conduce la

grave tensiuni între elevi (unii dintre ei apărându-l, alţii mustrându-l). Având în vedere existenţa

carenţelor în ceea ce priveşte empatizarea şi interelaţionarea la cei trei elevi, se observă la nivelul

întregii clase o slabă dezvoltare a capacităţii de muncă în echipă a elevilor. Întrucât tensiunile se

instalează foarte uşor între ei, fiind de obicei antrenate de cei trei în cauză, elevii se simt

inconfortabil să lucreze în echipă, escaladându-se tot mai mult către o atitudine ostilă între

aceştia.

2.2. Evoluţie în timp

În ceea ce priveşte evoluţia în timp, conflictul a început să ia amploare din momentul în care

elevul provenit din zona rurală s-a înscris la liceul din Timişoara. Deşi încă din clasa a IX-a

existau divergenţe între băieţi şi băiatul cu cerinţe educative speciale, totuşi acestea erau

nesemnificative şi foarte uşor de controlat de către profesori. La cel mai mic advertisement orice

încercare de a se amuza pe seama celui bolnav înceta. De asemenea, la începutul clasei a IX-a

elevii clasei aveau o mai mare empatie faţă de situaţia colegului lor şi înţelegeau că dacă este

respectat şi nu este provocat el nu reprezintă un factor de turbulenţă.

Trebuie specificat faptul că elevul cu C.E.S. este un elev retras, liniştit care urmăreşte cu interes

activităţile profesorului şi se implică în măsura în care această implicare presupune reproducerea

fidelă a conţinuturilor. Acesta nu are capacitatea necesară de înţelegere a conţinuturilor predate,

însă este riguros şi îşi notează tot materialul predat (şi notat pe tablă) în caiet. Din discuţiile

profesorului cu psihopedagogul şcolar copilul cu C.E.S. nu reuşeşte să înţeleagă cele scrise, el

pictează literele ca un artist, acestea rămânând la nivelul de imagine nu de informaţie. Profesorul

nu a întâmpinat mari dificultăţi cu acesta până în clasa a X-a. Acesta se implica cu pasiune în

dezvoltarea copilului cu C.E.S., îi pregătea sarcini diferenţiate, teme suplimentare pentru acasă

(adaptate la nivelul său intelectual) şi îi acorda sprijin din punct de vedere afectiv ori de câte ori

era nevoie pentru a-i menţine confortul psihologic.

Odată cu venirea elevului din mediul rural, conflictele au luat amploare. Fiind mult mai îndrăzneţ

şi lipsit de compasiune reuşea să creeze situaţii tensionante cu uşurinţă. Dat fiind faptul că nici

ceilalţi băieţi nu au beneficiat de o educaţie parentală sănătoasă, au fost foarte uşor de influenţat,

aceştia considerându-l pe băiatul de la sat o emblemă a popularităţii şi a umorului.

2.3. Factori predispozanţi

Fondul temperamental al elevilor implicaţi în conflict este definit prin agresivitate, procese

afective intense, superficialitate, reactivitate redusă, adaptabilitate dificilă, înclinaţie spre

stereotipie şi predispoziţie spre anxietate, respectiv neîncredere în sine, făcând deci, atingerea

scopurilor educaţionale mult mai dificilă. Este bine cunoscut faptul că, adolescenţa este însoţită

de importante transformări pe toate planurile: biologic, psihologic si social şi evident şi acesta

este un factor de menţinere a comportamentului conflictual. Deşi profesorul cunoaşte faptul că

adolescenţa este etapa transformărilor, elevii devenind mai dificili şi încearcă să acorde o mai

mare atenţie nevoilor elevilor, aplică diferite metode pentru a-i antrena şi echilibra, încearcă să îi

stimuleze să participle mai activ la întregul proces pentru a limita şi preveni eventualele stări de

tensiune, totuşi situaţia este mai greu de controlat întrucât sâmburele comportamentului elevilor,

este mult mai profund, acesta localizându-se în copilărie. Întrucât cei trei băieţi nu au fost

învăţaţi să manifeste un comportament pozitiv, tolerant faţă de cei cu dificultăţi, nu au fost

îndrumaţi către progres şi performanţă ci au fost mereu supuşi stresului, frustrării datorită

faptului că fac parte din familii dezorganizate, au dezvoltat reacţii şi comportamente negative pe

care nici nu le conştientizează.

3. Descriere problemei în termeni comportamentali, cognitivi, afectivi şi atitudinali

Manifestând un comportament agresiv, incitându-l totodată şi pe colegul lor cu nevoi educative

speciale, la reacţii necontrolate, climatul de lucru în sala de clasă este afectat, munca în echipă,

implicarea activă şi performanţa de asemenea nu sunt facilitate, elevii manifestând pasivitate,

refuză să mai colaboreze şi respectiv să comunice, motivaţia lor intrinsecă pentru învăţare

devenind din ce în ce mai redusă. Starea de confort psihologic, performanţele superioare,

înţelegerea profundă, gândirea critică devin tot mai dificil de antrenat într-un climat perturbator.

Profesorul manifestă însă toleranţă şi o atitudine pozitivă, încercând să păstreze calitatea şi

eficienţa în predare la cele mai înalte standarde. Deşi se simte uneori neputincios în faţa

confliectelor, mai ales pentru că este vorba de un copil cu nevoi educative speciale, iar asta

presupune o pregătire psihopedagogică aparte, totuşi profesorul se informează permanent cu

privire la modul în care trebuie gestionate acest tip de conflicte şi se foloseşte de toate

instrumentele şi măsurile pe care le are la dispoziţie. Acesta încearcă să tempereze situaţia

acţionând în beneficiul tuturor părţilor. Deseori a încercat să discute cu elevii agresivi, să

descopere exact care este motivul comportamentului lor perturbator şi a încercat să apeleze la

cele mai bune îndemnuri manifestând toleranţă chiar şi fată de aceştia. Însă acest comportament

altruist şi empatic nu l-au ajutat decât să păstreze un climat pozitiv pentru foarte scurt timp,

elevii agresivi revenind foarte uşor la vechile obiceiuri. Profesorul simţind teamă, crezând că nu

mai poate controla situaţia, a apelat la măsuri precum: prevenirea cu scăderea notei la purtare,

reorganizarea în bănci ţinându-i cât mai depărtaţi pe cei trei băieţi pentru a nu se influenţa unul

pe celalalt, întâlniri periodice cu directorul şcolii care şi el la rândul lui încerca să îi tempereze

advertizându-i totuşi că situaţia lor şcolară nu este una favorabilă şi că pot fi luate măsuri în acest

sens (cum ar fi mutarea lor în altă clasă). Însă toate acestea nu au avut o importanţă semnificativă

pentru cei trei băieţi.

Profesorul, ca profesionist reflexiv, cunoaşte faptul că un rol esenţial în educarea unui adolescent

(şi în general a copiilor) îl are comunicarea dintre părinte şi profesor. Din acest motiv el a

încercat să rămână cât mai aproape de părinţii elevilor săi şi să ia alături de aceştia cele mai bune

decizii pentru copiii lor. Cele mai strânse relaţii le-a dezvoltat cu mama copilului cu C.E.S.,

colaborând în permanenţă cu aceasta în ceea ce priveşte temele copilului, maniera în care

evoluează şi măsurile pe care trebuie să le ia profesorul atunci când copilul suferă o criză.

Acesta a încercat să discute şi cu părinţii băieţilor agresivi. Însă comunicarea a fost deficitară,

aceştia acuzându-l pe profesor de afirmaţii mincinoase făcute cu scopul de a discredita onoarea

copiilor lor. De asemenea şi părinţii manifestă un compotament agresiv, considerând că oamenii

“bolnavi” nu ar trebui să beneficieze de incluziune socială, că sunt “frânarii progresului” şi că

este firesc să fie trataţi cu lipsă de toleranţă chiar şi dispreţ. De aici se observă clar cum înclinaţia

către stereotipie a elevilor are rădacini în educaţia primită de acasă.

4. Factori de menţinere (comportamentali, cognitivi, afectivi şi atitudinali)

Aşa cum am precizat şi mai devreme, înclinaţia către stereotipie, susţinută de familie, a

băieţilor nu fac decât să menţină încins comportamentul lor perturbator. Indiferent că profesorul

sau chiar colegii îi îndeamnă să manifeste toleranţă faţă de elevul cu C.E.S., să îl integreze în

grup şi să-l respecte, respectând totodată şi actul de predare al profesorului, acest lucru nu poate

detrona credinţele şi valorile însuşite încă din copilărie. Nici dorinţa pentru învăţare şi

performanţă nu este susţinută de către părinţi, ci doar de profesori şi poate de câţiva colegi, iar

motivaţia lor intrinsecă este este la cele mai scăzute niveluri întrucât văd şcoala mai mult ca pe o

obligaţie ci nu ca pe o pantă de progres.

Un alt factor de menţinere al comportamentului elevilor îl constituie şi unii profesori care nu

au suficientă răbdare cu copilul cu nevoi educative speciale şi îl umilesc în diferite situaţii, acest

lucru venind ca o aprobare ar comportamentului elevilor agresivi.

5. Comportamente de evitare

Profesorul nu manifestă comportamente de evitare, ci se implică cu desăvârşire în

soluţionarea problemei, atrăgând atenţia asupra problemei în cauză, adaptându-se şi

reinventându-se permanent în încercarea de a găsi o portită către temperarea elevilor agresivi.

Cei care manifestă comportamente de evitare sunt părinţii elevilor, managementul şcolii care

deşi a încercat să manifeste toleranţă şi implicare, răbdarea lor a ajuns la limite şi au devenit

indiferenţi faţă de situaţie, unii profesori manifestă comportament de evitare şi indiferenţă faţă de

problemă considerând că ei “nu sunt plătiţi pentru a face consiliere psihologică si a se implica în

probleme sociale ci doar pentru a preda nişte conţinuturi” şi de asemenea psihopedagogul şcolii

evită pe cât posibil să se implice în tratarea acestui conflict. Inclusiv dirigintele tratează cu

superficialitate această situaţie conflictuală şi nu conştientizează că şi lipsa lui de implicare poate

face ca situaţia să degenereze tot mai mult.

6. Resurse de adaptare şi control, alte resurse:

Profesorul încearcă să se folosească de toate resursele pe care le are la dispoziţie pentru a

preveni eventualele situaţii conflictuale. Acesta alocă timp din activitatea lui didactică pentru a

dezvolta la elevii lui empatia, altruismul, asertivitatea şi capacitatea de a interelaţiona şi coopera.

Utilizează varii metode şi instrumente creative pentru a anima procesul de predare şi a stârni

interesul elevilor. Încearcă să îi implice cât mai mult (evitând suprasolicitarea) pe elevii

perturbatori pentru a le menţine atenţia concentrată asupra activităţii de predare-învăţare, evitând

astfel posibile ieşiri necontrolate care îl pot afecta pe elevul cu nevoi speciale. De asemenea, este

îngăduitor şi îşi găseşte mereu timp pentru elevul cu C.E.S. în cazul în care acesta rămâne în

urmă şi nu reuşeşte să noteze tot de pe tablă. Deşi depune efort şi îşi activează toate abilităţile

cazurile în care cei trei pot fi controlaţi iar climatul de lucru este unul favorabil sunt din ce în ce

mai rare. Din acest motiv profesor devine temător şi ajunge uneori să îşi pună întrebări

referitoare la tactul lui pedagogic. Însă atitudinea lui pozitivă revine când observă că la alte clase

feedback-ul este pozitiv şi astfel îşi reîntregeşte din nou toate resursele şi le inveşteşte în această

clasă problematică.

7. “Credinţe” despre problemă

Profesorul descris în întreaga lucrare rămâne determinat şi pozitiv considerând că “numai

implicarea tuturor profesorilor din şcoală, a managementului şcolii şi a psihologulului şcolar, în

aceeaşi măsură şi cu aceeaşi determinare poate avea efecte pozitive asupra situaţiei celor trei

băieţi şi asupra întregii clase de elevi”. Profesorul consideră că este foarte important ca profesorii

să transmită aceleaşi valori şi să nu existe divergenţe de opinie. De asemenea, îi îndrumă pe

colegii lui să devină mai răbdători cu elevul cu cerinţe educative speciale întrucât şi acesta are

dreptul la educaţie şi incluziune (mai ales ţinând cont că nu reprezintă nici un pericol ci doar

dacă este provocat cu insistenţă reacţionează, însă, fără să fie agresiv fizic) fiind nevoie doar de

respect şi toleranţă. “Dacă există colegi care îl mustrează şi îl umilesc acest lucru nu va face

decât să încurajeze comportamentul agresiv al elevilor faţă de elevul cu deficienţe”, consideră

profesorul.

Ceilalţi profesori nu sunt la fel de pozitivi considerându-i pe cei trei elevi nişte “terorişti în

devenire”. Managementul şcolii este indiferent şi alege calea cea mai scurtă de rezolvare a

problemei: “abia a aştept să ajungă în clasa a XI-a ca să îi putem exmatricula”.

8. Situaţie psihosocială

Ce trei băieţi agresivi nu au avut o copilărie sănătoasă. Băiatul provenit din mediul rural, face

parte dintr-o familie cu nevoi financiare considerabile, a fost nevoit să muncească încă de la o

vârstă fragedă pentru a-şi ajuta familia. De asemenea, părinţii acestuia nu au acordat atenţie

dezvoltării lui armonioase. Ambii părinţi au absolvit doar 8 clase, iar tatăl suferă de o boală

progresivă, potenţial fatală şi anume alcoolismul devenind de cele mai multe ori agresiv verbal

cât şi fizic. Mama băiatului, ocupându-se în principal de gospodărie şi respectiv, agricultură, a

considerat că educaţia copilului nu este o prioritate şi că el se va putea dezvolta fără a fi necesară

o atenţie sporită. Întrucât liceul din comuna de provenienţă a băiatului s-a desfiinţat şi fiind

îndemnat de o rudă, a fost luată decizia ca acesta să urmeze liceul din Timişoara. Această

tranziţie nu a fost deloc uşoară pentru el întrucât, într-un timp foarte scurt, a fost nevoit să facă

faţă provocărilor unui oraş dezvoltat, inegalităţilor sociale, unui nou profil cultural ş.a.m.d.

Aceeaşi tranziţie dificilă a fost resimţită şi de către băiatul din Turcia, chiar într-o măsură mai

mare întrucât provenind dintr-o ţară care îngrădeşte în mare măsură libertatea individului acesta

nu a ştiut/nu ştie cum să gestioneze libertatea de care dispune în prezent. Având şi o situaţie

materială foarte bună, îşi acordă o notă de superioritate faţă de ceilalţi colegi şi simte că orice îi

este permis. Deşi parinţii acestuia sunt 2 antreprenori cu studii superioare, timpul pe care şi-l

petrec cu băiatul este foarte redus întrucât eforturile lor sunt concentrate pe dezvoltarea acelor

afaceri. Cel de-al treilea băiat provine din mediul urban însă tot dintr-o familie dezechilibrată.

Părinţii, datorită necesităţilor financiare, au plecat să lucreze în străinătate de 10 ani, fiind alături

de copilul lor doar de sărbători. Copilul este crescut de bunica lui care i-a mărturisit profesorului

că simte că nu mai are nici un control asupra băiatului.

9. Propuneri de soluţionare

O posibilă soluţie este cea prezentată anterior, precizată de însuşi profesorul “protagonist” şi

anume ca toţi profesorii să adere la aceleaşi valori şi toţi profesorii să se implice în aceeaşi

măsură şi cu toate resursele disponibile în cazul acestor băieţi. Este de asemenea necesară şi

implicarea psihopedagogului şcolar şi preluarea cazului de către acesta. Psihopedagogul şcolar

este special instruit în vederea intervenţiei educativ-terapeutice. Aceştia sunt pregătiţi să lucreze

atât cu copii, respectiv cu adolescenţii, cât şi cu adulţii. Este important ca psihopedagogul şcolar

să îi consilieze şi pe părinţii acestor elevi întrucât sâmburele comportamentului lor a apărut în

primul rând din educaţia parentală.

O altă posibilă soluţie ar fi mutarea disciplinară la o clasă paralelă, din aceeaşi unitate de

învăţământ a cel puţin unuia dintre cei trei elevi. Acest lucru ar fi posibil doar la finele anului

şcolar conform legii în vigoare. Totodată, pentru ca cei trei elevi să conştientizeze faptul că

acţiunile lor agresive sunt totuşi de o mare amploare întrucât sunt afectaţi atât întreaga clasă de

elevi cât şi fiecare profesor care interacţionează cu ei, activitatea lor instructiv-educativă fiind

afectată implicit, la decizia directorului şcolii, ar putea să fie eliminaţi de la cursuri pentru o

perioadă de trei sau cinci zile. Conform legii, sancţiunea constă în înlocuirea activităţii obişnuite

cu un alt tip de activitate desfăşurată de regulă, în cadrul unităţii de învăţământ, în sala de

lectură, în biblioteca şcolii etc. Realizarea activităţii respective este obligatorie, nerespectarea ei

constituind o abatere de la regulament. Aceasta ar putea reprezenta o soluţie doar dacă, după o

discuţie şi cu psihopedagogul şcolar, consiliul profesoral ar ajunge la concluzia că această

sancţiune va fi respectată de către elevi şi va avea efecte pozitive asupra comportamentului lor ci

nu contrare.

Totodată şi implicarea colegilor acestor trei elevi este foarte importantă. Adolescenţii pot juca

rolul unor buni terapeuţi pentru colegii lor pentru că sunt mai aproape de vârsta acestora, şi

împărtăşind “acelaşi limbaj” pot transmite într-o manieră poate mai eficientă nişte mesaje sau

chiar nişte valori.