FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

PROIECT DE SEMESTRU LA DISCIPLINA: PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII

An II, Specializarea: Psihologie, ZI

Studenta: Plisco Carina Rebeca

1/25/2016

1) În primul an de viață al copilului se formează atașamentul si este cea mai critică perioadă

pentru dezvoltarea securității atașamentului. Studiile au arătat că unele caracteristici, precum

temperamentul și varianțele genetice aplicate s-ar putea să nu prezică atât de bine atașamentul.

Există însă niște informații mai evidente legate de contextele interactive, cum ar fi influența

pozitivă a expresiilor copilului și răspunsurile comportamentale din timpul procedurei Fața

Nemișcată, care prevestesc atașamentul ce se va dezvolta mai târziu. Formarea atașamentului la

copii este marcată de schimbările atenționale legate de expresiile faciale. Modelele de procesare

de atașament și informație socio-emoțională sugerează că experiențele legate de atașament, care

se repetă, formează răspunsuri reprezentative, psihologice și comportamentale în conformitate cu

informația emoțională și indiciile care semnalează amenințare în particular.Securitatea

atașamentului este asociată cu tipare de participare în direcția sau la distanță de stimulii asociați

cu amenințările, cum ar fi fețele cu expresii mânioase. Principalele tipuri de atașament sunt cel

securizant și cel insecurizant (de exemplu tipul evitant, de împotrivire și dezorganizat). Tipul de

atașament securizant se referă la siguranță, la relatia stransă dintre mamă și copil, mama fiind cea

care îl ajută pe copil să se simtă bine în diferite situații. Copiii care au acest tip de atașament

caută să găsească alinare din partea persoanei care îi îngrijește în momentele în care sunt speriați.

Tipul de atașament insecurizant are la bază atenția acordată de copii la fețele înfricoșătoare,

neplăcute, și îi este reprezentativ faptul că afișează un comportament evitant, anxios, ba chiar par

să fie inhibați față de mamă sau de persoana care ii îngrijește.

2) În articolul Attention to Faces Expressing Negative Emotion at 7 Months Predicts Attachment

Security at 14 Months design-ul studiului este de tip longitudinal descriptiv. Variabilele urmărite

sunt: variabila independentă ( atașamentul matern ) și variabila dependentă ( răspunsurile

atenționale față de stimuli negativi). Obiectivul studiului este de a demonstra în ce măsură

atenția sporită la expresiile faciale negative poate fi asociată cu un atașament securizant în

următoarele faze ale dezvoltării. Ipoteza de la care s-a pornit cercetarea acestui studiu este că,

dacă un copil cu vârsta între 5-7 luni își îndreaptă preponderent atenția spre expresiile faciale

care afișează emoții negative atunci acel copil își va dezvolta un atașament securizant după

primul an de viață. Principalele rezultate obținute au sugerat că: după ce a fost folosit testul t

independent (care a inclus scoruri ale preferințelor atenționale ), atașamentului securizant îi este

asociată atenția mai ridicată la fețele care exprimă frică, iar scorurile referitoare la fețele neutre

erau mai ridicate în cazul copiiilor nesiguri, față de cei siguri. Un principal efect, care a avut ca

țintă stimulii, a avut o însemnătate ridicată din cauza schimbărilor de pierdere atențională, care a

fost mai mare la fețele înspăimântătoare decât la cele fericite sau neutre la stimulii de control.

Gruparea atașamentului nu a fost asociată cu sensibilitatea maternala sau cu vârsta la care s-a

efectuat evaluarea atașamentului.

3) În studiul Emergence of enhanced attention to fearful faces between 5 and 7 months of age lui

Mikko J. Peltola, Jukka M. Leppanen, Silja Maki, and Jari K. Hietanen este sugerat faptul că

sporirea susceptibilității spre semnalele faciale de pericol apare cândva între primele 5 și 7 luni

de viață, și poate să reflecte dezvoltarea funcțională a mecanismelor neurale implicate în

procesarea stimulilor emoționali semnificanți. Acest lucru are un efect ridicat și asupra

dezvoltării atașamentului securizant. În rezultatele acestui studiu putem observa faptul că

existența unei influențe emoționale care se axează pe atenție și percepție reflectă impunerea

fețelor înspăimântatoare mai mult decât a celor neutre sau chiar vesele. Cele din urmă au fost

reprezentate pe o scală mai joasă, lucru datorat faptului că fețele înspăimântatoare sporesc

susceptibilitatea la contrastul vizual. Numeroase cercetări au ajuns la concluzia că sugarii de 5-7

luni caută mai des fețele înspăimântatoare decât fețele vesele. Odată cu începerea desfășurării

activității stimulatoare neurale negative (sistem care se ocupă cu detectarea și reacția la

semnalele de amenințare și la potențialul pericol din mediu), copii care aveau 7 luni au arătat că

favorizează fețele înspăimântătoare.

Amigdala este o structură neurală, care e asociată cu reacția emoțională la stimulii din mediu și

tot ea este cea care produce răspunsuri menite să avertizeze persoana de posibilele amenințări.

Așadar, amigdala ( care se găsește la nivel cerebral ) este un posibil mecanism prin care creșterea

orientării atenției spre expresiile faciale de frică din perioada de 5-7 luni de viață se relaționează

cu dezvoltarea atașamentului securizant la vârsta de la 14 luni, deoarece ea produce reacții la

stimulii cu posibilă amenințare din mediu. Astfel copilul va dezvolta un atașament securizant,

față de persoana care va răspunde mereu reacțiilor lui la posibilele amenințări din mediu (fețe

care exprimă frică).

Un alt mecanism care poate remedia această legatură este propus de modelul lui Dykas și

Cassidy (2011) și presupune distragerea atenției de la posibilele amenințări din mediu și

diminuarea emoțiilor puternice simțite de copil, lucru care va duce la formarea atașamentului

insecurizant. Mecanismul care determină formarea unui atașament (securizant/insecurizant) este

responsivitatea mamei și implicarea ei în primele luni de viață a sugarului. În studiul lui DeWolff

& van Ijzendoorn(1997) este evidențiat faptul că sensibilitatea, este doar una din numeroasele

calități parentale necesare pentru dezvoltarea atașamentului.

4) Eu consider că o altă sarcină sensibilă care evaluază dimensiunea comportamentului matern

manifestat în interacțiunea cu copilul poate fi reprezentată de relația cu bază emoțională și nu

verbală, dintre un sugar și persoana care îi oferă ingrijire maternă. Conexiunea dintre cei doi se

stabilește prin acțiuni ale gesturilor, mișcări ( reprezentative ) ale corpului și sunete ( gânguit,

bâlbâit ) pe care cel mic e capabil să le imite, și prin care își exprimă nevoile. Această legatură

nonverbală îl face pe copil să fie în largul său, să se dezvolte (să își dezvolte anumite abilități)

și chiar îi va influența tipologia de interacțiune pe care o va folosi de-a lungul vieții. Copilul

poate face diferența dintre o voce aspră, preocupată sau chiar indiferentă și una care emite o

tonalitate de preocupare, înțelegere și sensibilitate, sau interes. De asemenea ințelege

însemnătatea intensității vocii cu care i se adresează interlocutorul, deci este importantă

menținerea unei intensități medii, care să nu pună copilul în dificultate.

5) Temperamentul reprezintă diferențele dintre răspunsurile emoționale ale copiilor și reflecția

trăsăturilor de personalitate. Interacțiunile prezentate mai sus pot fi influențate de temperament.

Bibliografie:

Emergence of enhanced attention to fearful faces between 5 and 7 months of age Mikko J.

Peltola, Jukka M. Leppa¨nen, Silja Ma¨ki, and Jari K. Hietanen

Child temperamental reactivity and self-regulation effects on attentional biases – Georgiana

Susa, Oana Benga, Irina Pitica, and Mircea Micle 2014

Petola, M. J., Forsman, L., Puura, K., Ijzendoorn, M. H. (2015). Attention to faces expressing

negative emotion at 7 months predicts attachemnt security at 14 moths, Child Development, 86,

1321-1332

https://en.wikipedia.org/wiki/Attachment_in_children#Secure_attachment